Referat Audit InternTipuri de audit

Profesor coordonator: Prof. dr. Mirea Mariana

Realizator:Lunică Oana – MariaGrupa I

1

Cuprins

1. Introducere…………………………………………………………… 3

2. Noţiunea de audit, în general ………………………………………..5

2.1. Conceptul de audit financiar………………………………………..6

2.3. Tipuri de audit…………………...…….………………………........7

2.4. Rolul şi obiectivele auditului public intern………………………....8

2.5. Obiectivele auditului intern………………………….......................8

3. Categorii de auditori………………………………………………..10

4. Auditul statutar....................................................................................11

5. Auditul financiar…………………………………………………….12

6. Concluzii…………………………………………………………….16

Bibliografie…………………………………………………………….17

2

1. Introducere

Definiţia de bază a auditului intern este datǎ de Normele Profesionale ale Auditului Intern elaborate de Institutul Auditorilor Interni (The Institute of Internal Auditors) „ Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă, care dă unei organizaţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbuntăţi opţiunile şi contribuie laadăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajută această organizaţie să îşi atingă obiectivele, evaluând într-o abordare sistemică şi metodică procesele sale de management al riscurilor, de control şi de guvernare făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea”. Auditul public intern, conform Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, este definit ca “activitate funcţional independentă şi obiectivă, care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice; perfecţionând activităţile entităţii publice.Ajută entitatea publică să-şi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică, care evaluează şi îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de administrare.

Auditul public intern nu trebuie să fie confundat cu controlul intern. Controlul intern, conform Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, art.2 lit.(b), reprezintă ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi reglementările legale, învederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient şi eficace. Include, de asemenea, structurile organizatorice, metodele şi procedurile. În conformitate cu prevederile O.M.F.P. nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare; controlulintern reprezintă ansamblul politicilor şi procedurilor concepute şi implementate de către managementul şi personalul entităţii publice, în vederea furnizării unei asigurări rezonabile pentru:

atingerea obiectivelor entităţii publice într-un mod economic, eficient şi eficace;

respectarea regulilor externe şi a politicilor şi regulilor managementului; protejarea bunurilor şi a informaţiilor;

3

prevenirea şi depistarea fraudelor şi greşelilor; calitatea documentelor de contabilitate şi producerea în timp util de

informaţii de încredere, referitoare la segmentul financiar şi de management.

Alte definiţii acceptate de către ordinul sus menţionat:INTOSAI – Controlul intern este un instrument managerial utilizat pentru a furniza o asigurarea rezonabilă că obiectivele managementului sunt îndeplinite.Comitetul Entităţilor Publice de Sponsorizare a Comisiei Treadway (S.U.A.) – COSO – Controlul intern este un proces implementat de managementul entităţii publice, care intenţionează să furnizeze o asigurare rezonabilă cu privire la atingerea obiectivelor, grupate în următoarele categorii:

eficacitatea şi eficienţa funcţionării; fiabilitatea informaţiilor financiare; respectarea legilor şi regulamentelor.

Institutul Canadian al Contabililor Autorizaţi (Criteria of Control) – CoCo – Controlul intern este ansamblul elementelor unei organizaţii (inclusiv resursele, sistemele, procesele, cultura, structura şi sarcinile) care, în mod colectiv, îi ajută pe oameni să realizeze obiectivele entităţii publice, grupate în tei categorii: eficacitatea şi eficienţa funcţionării; fiabilitatea informaţiei interne şi externe; respectarea legilor, regulamentelor şi politicilor interne.

4

2. Noţiunea de audit, în general

Audit vine de la cuvântul italian "audire", a ascultă; cuvânt de origine latinã, transformat în timp de practică anglosaxonã, semnificã azi, în sens strict, revizia conturilor realizatã de experţi independenţi în vederea exprimãrii unei opinii asupra regularitãţii şi sinceritãţii acestora.Prin audit, în general, se înţelege examinarea profesionalã a unei informaţii în vederea exprimãrii unei opinii responsabile şi independente prin raportarea la un criteriu (standard, normã) de calitate. Obiectivul oricãrui tip de audit îl constituie îmbunãtãtirea utilizãrii informaţiei. Reţinem elementele principale care definesc auditul, în general:-examinarea unei informaţii trebuie sã fie exclusiv o examinare profesionalã;

-scopul examinãrii unei informaţii este acela de a exprimă o opinie asupra acesteia;

-opinia exprimatã asupra unei informaţii trebuie sã fie responsabilã şi independentã, ceea ce presupune cã persoană care face aceastã examinare are anumite responsabilitãţi pentru activitatea să şi trebuie sã fie o persoanã independenţa;-examinarea trebuie să se facă după reguli dinainte stabilite cuprinse într-un standard ,normă legală ori profesională care constituie criteriu de calitate.-statutul de independentã al persoanelor care realizeazã aceste misiuni de audit şi autonomia organismului din care face parte auditorul.

Conceptul de audit financiar

2.1 Audit financiar sau audit statutar?

Uniunea Europeanã nu cunoaşte decât denumirea de controlor legal, dar acesta se cheamã comisar de conturi în Franţa, comisar-revizor în Belgia, auditor statutar în Regatul Unit etc. A audită a avut iniţial semnificaţia de a verifică situaţiile financiare ale unei întreprinderi; azi, a audită poate avea în plus semnificaţia studierii unei întreprinderi pentru a-i aprecia procesele, tranzacţiile şi situaţiile financiare (audit financiar), pentru a-i ameliora performanţele (audit operaţional) sau pentru a face o judecatã asupra gestiunii (audit de gestiune).

5

Se pune întrebarea:Care este adevãrâtul audit? Cine este adevãrâtul auditor? Este imposibil de a da azi un rãspuns convingãtor, cu excepţia unui singur tip de audit pentru care existã texte oficiale şi o directivã europeanã: auditul legal, cunoscut şi sub denumirea de control legal sau de audit statutar; Auditul statutar(legal) este singurul tip de audit reglementat la nivel european (Directiva a VIII-a) şi prevãzut, de regulã, prin legea companiilor şi prin actele constitutive (statutele) acestora;

Denumirea simplã de "audit financiar" poate fi folositã pentru a desemna numeroase alte misiuni că, de exemplu:

-auditul financiar al procedurilor informatizate de tinere a contabilitãţii;

-auditul financiar al operaţiunilor de schimb pentru a verifică prezentarea regulamentarã a acestora în situaţiile financiare;

-auditul financiar al contabilizãrii cheltuielilor sociale pentru a verifică respectarea legislaţiei sociale;

-auditul financiar asupra situaţiei fiscale;

-auditul financiar asupra conturilor de clienţi pentru a verifică dacã evaluarea creanţelor îndoielnice s-a fãcut de o manierã prudentã etc.

Din cele prezentate rezultã cã sintagma "audit financiar" este mult mai cuprinzãtoare decât cea de "audit statutar". Reglementarea europeanã (Directiva a VIII-a) şi reglementãrile naţionale se referã numai la auditul statutar, adicã auditul asupra situaţiilor financiare ale entitãţii.

2.2. "Audit financiar" versus "cenzorat"

Confuzia creatã între auditul financiar şi auditul statutar a stat la baza unor mãşuri cum ar fi desfiinţarea cenzorilor în întreprinderile care sunt supuse auditului financiar.

Cenzorii înlocuiţi cu:-auditorul financiar(independent);

6

-auditorul intern(subordonat Consiliului de administraţie).

2.3. Tipuri de audit

"Auditul operaţional" are că obiectiv cerinţă de a face analiză riscurilor şi a deficienţelor existente în vederea furnizãrii de sfaturi. Auditorii, în general,nu pot avea imixtiuni în gestiunea întreprinderii auditate şi, că urmare, aceştia nu pot efectua audit operaţional la entitatea la care fac auditul situaţiilor financiare şi nici consultanţă;

"Auditul de gestiune" are că obiectiv fie gãşirea de probe ale unei fraude, fie de a aduce o judecatã criticã asupra unei operaţiuni de gestiune sau asupra performanţelor unei entitãţi sau a unui grup de entitãţi. Auditul tinde a se generaliza la numeroase domenii care nu au raporturi directe cu situaţiile financiare ale întreprinderii(social,de calitate ,de mediu,etc...); în acest caz, el desemneazã diagnosticul de organizare şi de gestiune şi în mod deosebit controlul procedurilor şi manieră în care organismul (întreprinderea) actioneazã în raport cu atribuţiile şi obiectivele acesteia;

Tipuri de audit public intern

Tipurile de audit sunt următoarele:

a) auditul de sistem - reprezintă o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi control intern, cu scopul de a stabili dacă acestea funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora;b) auditul performanţei - examinează dacă criteriile stabilite pentru implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele;c) auditul de regularitate - reprezintă examinarea acţiunilor asupra efectelor financiare pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodologice care le sunt aplicabile.

7

2.4. Rolul şi obiectivele auditului public intern

Rolul auditului intern

Rolul auditului public intern este de a contribui la buna şi efectiva gestiune a fondurilor publice.Aportul compartimentului de audit public intern constă în promovarea unei culturi privind realizarea unui management efectiv şi eficient în cadrul entităţii publice. Misiunea compartimentului de audit public intern este de a audita sistemele de control din cadrul entităţii publice în scopul de a evalua eficacitatea şi performanţa structurilor funcţionale în implementarea politicilor, programelor şi acţiunilor în vederea îmbunătăţirii continue a acestora.

2.5. Obiectivele auditului intern

Obiectivele compartimentului de audit public internObiectivele compartimentului de audit public intern sunt:a) de a ajuta la entitatea publică atât în ansamblul cât şi structurile sale prin intermediul opiniilor şi recomandărilor;b) să gestioneze mai bine riscurile;c) să asigure o mai bună administrare şi păstrare a patrimoniului;d) să asigure o mai bună monitorizare a conformităţii cu regulile şi procedurile existente;e) să asigure o evidenţă contabilă şi un management informatic fiabile şi corecte;f) să îmbunătăţească calitatea managementului, a controlului şi auditului intern;g) să îmbunătăţească eficienţa şi eficacitatea operaţiilor.

Obiectivele misiunii de audit public intern

În principal, unei misiuni de audit i se pot atribui umătoarele obiective principale: asigurarea conformitatii procedurilor şi a operaţiunilor cu normele juridice; evaluarea rezultatelor privind obiectivele urmărite şi examinarea impactului

efectiv; evaluarea sistemelor de management şi control intern; aport de plus valoare şi îmbunătăţirea adminstrării entităţii publice,

gestiunea riscului şi controlul intern.

8

3. Categorii de auditori

-auditorul intern ; -auditorul extern. Auditorul intern este o persoană fizică ori juridică, salariat al entitãţii auditate,respectiv angajat prin contract; cantonat iniţial în misiuni legate de bună calitate a informaţiilor financiare, astãzi, auditorul intern se ocupã din ce în ce mai mult de misiuni de audit operaţional, de verificarea existenţei, a gradului de adecvare şi a modului de aplicare a procedurilor interne în toate sectoarele şi pe toate funcţiile întreprinderii.

Auditorul extern(financiar) :- obligatoriu -dacă entitatea îndeplineşte condiţiile legale care prevăd expres această(statutar) ;- opţional – în toate celelalte cazuri. Auditorul extern(financiar) este o persoană fizică ori juridică care îşi exercită prerogativele în baza unui contract cu întreprinderea:

• Entitatea în anumite condiţii(prevăzute de lege) este obligată sã încredinţeze unui specialist competent şi independent o misiune de audit financiar care conduce la certificarea situaţiilor financiare .• Auditorul contractual deţine o competentã mai bine adaptatã la o misiune foarte precisã (de exemplu, elaborarea şi implementarea procedurilor de control intern, audit al metodelor de evaluare a stocurilor etc.).

• Întreprinderea are nevoie de opinia unui auditor a cãrui semnãturã se bucurã de un prestigiu particular.

• O misiune particularã de control este cerutã de un terţ, de exemplu, o bancã la acordarea unui împrumut etc.Auditorul financiar execută : 1.Misiune de auditare în vederea exprimării unei opinii profesionale şi independente cu privire la situaţiile financiar contabile anuale; 2.Execută misiuni la cerere cu obiective prestabilite “check list” în vederea exprimării a unei opinii independente şi profesionale. Orice entitate economică care optează pentru auditul financiar este obligată să-şi organizeze auditul intern. • Auditorul contractual efectueazã o misiune în cadrul unui contract cu entitatea auditatã prin care această (o întreprindere, o primãrie, o instituţie publicã,

9

un minister etc.) fixeazã o misiune unui auditor, termenii şi condiţiile de realizare fiind prevãzute în contract. Altfel spus, dacã nu existã decât o singurã misiune de audit legal (statutar) care cuprinde obiective cunoscute şi care se realizeazã potrivit Standardelor Internaţionale de Audit, existã un numãr nelimitat de misiuni de audit contractual, realizate de specialişti, de regulã experţi contabili.La originea misiunilor contractuale stau patru motivaţii:

Elementele de bazã ale conceptului de audit statutar sunt:

-profesionistul competent şi independent care poate fi o persoanã fizicã sau o persoanã juridicã;

-obiectul examinãrii efectuatã de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare ale entitãţii, în totalitatea lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare, în funcţie de referenţialul contabil aplicabil;

-scopul examinãrii: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelã, clarã şi completã a poziţiei financiare (patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de entitatea auditatã;

-criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimã opinia îl constituie standardele (normele) de audit şi standardele (normele) contabile.

Terţii se asteaptã că auditorul statutar sã protejeze interesele lor , prin oferirea unei asigurãri referitoare la:

-cã rapoartele financiare au "acurateţe";

- cã declaraţiile financiare întrã în responsabilitatea auditorului

4. Auditul statutar

10

Auditul statutar este examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent asupra situaţiilor financiare ale întreprinderii în vederea exprimării unei opinii, motivare asupra imaginii fidele , clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare, precum şi a performanţelor obţinute de aceasta.

Auditul statutar are următoarele trăsături:Are caracter legal, ce rezultă din faptul că este singurul tip de audit reglementat la nivel european prin Directiva a VIII-a, şi este prevăzut prin legea companiilor şi prin acte constitutive ale acestora.

În România auditul statutar este reglementat prin OUG nr. 90/2008Persoanele care efectuează acest tip de audit au stătut de independent şi organismele din care fac parte sunt autonome.Partea din auditul statutar care constă în colectarea probelor de audit referitoare la situaţiile financiare ale întreprinderii şi în utilizarea acestor probe în evaluarea conformităţii acestora cu criteriile prestabilite şi conduce la certificarea situaţiilor financiare se numeşte audit financiar.

Denumirea de audit financiar mai este utilizată şi pentru desemnarea unor misiuni, că de exemplu:

auditul financiar al procedurilor informatizate de tinere a contabilităţii; auditul financiar al operaţiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea

regulamentară a acestora în situaţiile financiare; auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica

respectarea legislaţiei sociale; auditul financiar asupra situaţiei fiscale; auditul financiar asupra conturilor de clienţi pentru a verifica dacă evaluarea

creanţelor îndoielnice s-a făcut de o manieră prudenta.Orice analiză, control sau verificare asupra unei secţiuni sau a unei părţi din

contabilitate sau din situaţiile financiare poate fi clasificată ca şi audit financiar.Scopul unei misiuni de audit financiar a situaţiilor financiare anuale este acela de a obţine un nivel de asigurare rezonabilă care dă posibilitatea de a-şi exprima o opinie pozitivă potrivit căreia aceste documente de sinteză contabilă sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un referenţial contabil identificat.

5. Auditul financiar

11

Auditul financiar este orientat spre: verificarea respectării cadrului conceptual al contabilităţii (postulate,

principii, norme şi reguli de evaluare) general acceptate şi a procedurilor interne stabilite de către conducerea întreprinderii;

verificarea şi certificarea reflectării în contabilitate a situaţiilor financiare, imaginea lor fidelă,

clară şi completă pe întreg exerciţiul financiar.Auditul financiar se exercita de către profesionişti competenţi, independenţi

şi care sunt autorizaţi în acest sens.Auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi certifica în totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice întreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale, legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor întreprinderii (asociaţi, acţionari).

Auditul statutar este în acelaşi timp un audit de conformitate şi un audit de eficacitate.Obiectivul auditului de conformitate este de a stabili dacă s-au respectat anumite criterii definite de o autoritate competenta. Aceste criterii sunt de regulă specifice unor entităţi sau unor sectoare de activităţi, cum sunt:

respectarea deciziilor sau politicilor conducerii; respectarea manualelor de proceduri referitoare la derularea operaţiunilor; respectarea clauzelor contractuale; respectarea reglementărilor legale şi a altor restictii externe; asigurarea exhausticitatii, realităţii şi exactităţii informaţiilor; asigurarea securităţii activelor; asigurarea unei atmosfere de lucru moral-etice.

Auditul statutar se ocupa şi de calitatea criteriilor care trebuie respectate şi face un diagnostic asupra procesului formalizat de elaborare şi armonizare a deciziilor şi de comunicare a lor către toate sectoarele sau persoanele interesate. Consilierea acordată conducerii se referă la modificarea unor proceduri de lucru care au ajund depăşite, care sunt prea complicate, incomplete sau inutile;modificarea sau actualizarea organigramelor, a fiselor de post, a grilelor de separare a sarcinilor incompatibile; eliminarea unor incoerente dintre deciziile luate în diferite perioade.

12

Auditul statutar analizează riscurile şi ameninţările din diferite sectoare de activitate şi face recomandări pentru eliminarea deficientelor, pentru ameliorarea controlului intern din sectorul respectiv în vederea creşterii performanţelor şi a atingerii obiectivelor. În cadrul auditului se analizează şi modul în care conducătorii de activităţi sau de sectoare şi-au stabilit obiectivele şiacţiunile întreprinse pentru atingerea acestor obiective. Se analizează dacă politicile şi strategiile generale stabilite de conducerea entităţii sunt cunoscute şi înţelese de conducătorii de activităţi.

Caracteristicile auditului statutar: numirea auditorului statutar se face de către adunarea generală a acţionarilor

sau asociaţilor. Astfel auditorul statutar este numit de către deţinătorii de capital ai societăţii, se afla în slujba acestora şi le aduce o securitate relativă asupra situaţiilor financiare ale sociletatilor lor;

Auditorul statutar este mandatat pe o perioadă de 5 -7 ani, fapt ce permite auditorului să progreseze în cunoaşterea întreprinderii şi să abordeze în mod privilegiat anumite aspecte specifice;Auditorul statutar emite în toate cazurile un raport de audit cu un conţinut strict normat;Auditorul statutar îi este specifică o anumită conduita deontologică stabilită prin codul etic;Misiunea de audit statutar are un caracter permanent, ceea ce înseamnă că auditorul poate face controale în societăţi în orice moment al execitiului. În practică auditorul se rezumă la 2 sau 3 intervenţii principale din raţiuni de buget şi pentru a nu perturba activitatea întreprinderii:intervenţii pentru analiza şi evaluarea controlului intern, pentru inspecţia fizică (inventarierea) şi pentru revizia situaţiilor financiare.

Auditul statutar se efectuează numai prin sondaj, fără a avea loc o validare exhaustivă a tratamentului contabil al tranzacţiilor şi fluxurilor exerciţiului.Auditorul statutar nu poate avea imixtiuni în gestiunea societăţii, ci trebuie să păstreze o anumită distanţă şi să nu poate da sfaturi sau efectua lucrări care presupun substituirea conducătorilor intreprinderii-client.

Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:

Auditor: profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană juridică sau o persoană fizică

Obiectul examinării: situaţiile financiare ale entităţii, în totalitatea lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare, în funcţie de referenţialul contabil aplicat;

13

Scopul examinării :exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi completă a poziţiei financiare (patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de întreprinderea auditată în vederea inbunatatirii performanţelor entităţii.

Stabilirea dacă s-au respectat criteriile definite de către autoritatea competenta

Stabilirea celor mai bune , eficace, sigure şi oportune soluţii în funcţie de noile conjuncturi interne şi externe apărute.

Criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprima opinia îl constituie standardele (normele) de audit şi standardele (normele) contabile

Sintetizând informaţiile s-a ajuns la concluzia că auditul financiar este un audit în general, dar care are 2 deosebiri:1. obiectul auditului financiar îl constituie orice informaţie financiar- contabilă2. specialistul independent şi competent trebuie să fie profesionist contabilDeşi OUG nr.90/2008 a stabilit că auditul statutar este singurul tip de audit recunoscut şi reglementat în România, totuşi în practică continua să existe a demarcaţie între cele două tipuri de audit.

Principiile pe care trebuie sã le respecte auditorii în procesul de audit al calitãţii sunt:

1. Conduita eticã – bazatã pe profesionalismÎncrederea, integritatea, confidenţialitatea şi discreţia sunt esenţiale în cadrul unui audit.

2. Prezentarea imparţialã – obligaţia de a raporta corect şi exactConstatãrile auditului, concluziile auditului şi rapoartele de audit reflectã în mod exact şi corect activitãţile de audit. Obstacolele semnificative întâlnite în timpul auditului şi nerezolvarea lor sau divergenţele de opinii dintre echipa de audit ºi auditaþi trebuie sã fie raportate.

3. Profesionalismul – auditorii trebuie sã completeze rapoartele cu profesionalism, ca urmare a unei analize corecte în cadrul procesului de audit.

Auditorii, în activitatea lor, manifestã atenţie corespunzãtoare importanţei sarcinilor pe care le realizeazã şi încrederii acordate lor de clienţii auditului sau alte pãrţi interesate. A avea competenţa necesarã este o condiţie preliminarãobligatorie importantã.4. Independenţa – baza imparialitãţii auditului şi obiectivitãţii concluziilor auditului.Auditorii sunt independenţi faţã de activitãţile auditate, nu sunt pãrtinitori şi nu dau naştere la conflicte de interese. Auditorii îşi pãstreazã starea de obiectivitate pe tot parcursul procesului de audit (constatãri şi concluzii bazate pe dovezi, obiective verificabile).

14

5. Dovada – metoda raþionalã de a ajunge la concluzii de audit de încredere şi reproductibile într-un proces sistematic de audit.

Dovezile de audit sunt verificabile.Ele se bazeazã pe eşantioane de informaţii disponibile, avându-se în vedere cã un audit se desfãşoarã într-o perioadã finitã de timp şi cu resurse finite. Utilizarea adecvatã a eşantionãrii este în strânsã legãturã cu încrederea/certitudinea concluziilor de audit.

Cu excepţia cazurilor prevãzute de lege, conţinutul documentelor, al raportului de audit şi toate informaţiile relevate cu ocazia unui audit sunt confidenţiale şi nu pot fi dezvãluite altei pãrţi fãrã aprobarea clientului şi, în unele cazuri, a auditatului. În cazul în care se impune dezvãluirea conţinutului unui document de audit, acest fapt trebuie adus cât mai curând posibil la cunoştinţaclientului şi a auditatului.

Concluzii

15

Procesul de audit al calitãţii, instrument eficient în aplicarea politicilor

managementului, urmãreşte identificarea punctelor critice în vederea reducerii

costurilor referitoare la calitate şi supravegherea aplicãrii mãsurilor corective

stabilite.

Nici auditul calitãţii şi nici auditul financiar nu se rezumã numai la

respectarea standardelor, ci urmãresc şi evaluarea eficacitãţii activitãţilor

desfãşurate.

Auditurile calitãţii, respectiv examinãrile sau evaluãrile „sistematice” ale

activitãţilor şi rezultatelor acestora, planificate şi programate corect şi efectuate de

auditori calificaţi, competenţi şi experimentaţi, contribuie la micşorarea continuã a

abaterilor şi implicit la creşterea gradului de satisfacere a cerinţelor.

Bibliografie

16

1. Boulescu Mircea, Audit intern şi statutar – entităţi economice, Tribuna Economică, 2007

2. Dobroţeanu Laurenţiu, Audit. Concepte şi practici, Editura Economică, 2002

3. Ghiţă Marcel, Auditul intern al instituţilor publice, Tribuna Economică, 2004

4. Marin Toma – Iniţiere în auditul situaţiilor financiare ale unei enitati –Ed. A 2-a Bucureşti, editura CECCAR 2007

5. Oprean Ioan, Popa Irimie-Emil, Lenghel Radu Dorin - Procedurile auditului şi ale controlului financiar, editura Risoprint, Cluj-Napoca 2007

6. Stoian Ana – Auditul financiar contabil ; www.biblioteca-digitala.ase.ro

17