Virusul varicela zoster

Herpes uman tip 3

VVZ - microscopie electronica

VVZ - ME

VVZ electronomiografie

VVZ schematic

VVZ- patogenie

VVZ - patogenie

Patogenie

PI: mucoasa TRS sau conjunctiva Replicare initiala la nivelul ggl limfatici regionali Viremie primara Replicare importanta (splina, ficat) Viremie secundara Diseminare: tegumentul “tinta” (rash cutanat) VVZ poate ramine latent la nivelul ggl dorsali Reactivarea: herpes zoster (zona)

VVZ - patogenie

Varicela - erupţie cutanată

Varicela - erupţie cutanată

Zoster

Herpes zoster diseminat

Latenta

VVZ poate afecta orice nerv senzitiv; mai frecvent sunt afectaţi nervii de la nivelul toracelui, trigemenului, din regiunea cervicală şi cea lombosacrată.

Rar, sunt afectaţi mai mulţi nervi senzitivi. Virusul latent poate fi reactivat determinând

un nou episod de herpes zoster cu o distribuţie caracteristică a veziculelor de-a lungul dermatomului afectat.

Transmiterea mama-fat

Primo-infecţia gravidelor se poate transmite transplacentar sau perinatal, nou-născutul prezentând o infecţie cu leziuni grave, ca şi adultul.

Complicaţiile:

sunt în principal nervoase (encefalita, meningita variceloasă, mielita, sindromul Guillain-Barré) sau respiratorii (pneumonie, laringită acută, esofagită), leziunile fiind caracterizate prin prezenţa celulelor gigante multinucleate.

Complicaţiile

Alte complicaţii: hepatită, miocardită, pericardită, orhită, apendicită, glomerulonefrită.

Complicaţii mediate imun sunt rare: anemie hemolitică, leucopenie, trombocitopenie, eritem polimorf.

Complicatiile in herpes zoster

durerile post herpetice în zona afectată sunt frecvente, mai ales la bătrâni;

zosterul oftalmic este o complicaţie posibil gravă atunci când este afectat ramul oftalmic al nervului trigemen. Pot fi afectate atât structurile superficiale cît şi cele profunde ale ochiului;

zosterul generalizat este caracterizat de prezenţa unui rash mai extins;

encefalitele sunt o complicaţie rară.

Infecţiile congenitale şi ale nou-născutului

Transmiterea transplacentară în primul trimestru de sarcină se soldează cu malformaţii congenitale.

Transmiterea VVZ la făt se poate face transplacentar, după episodul de viremie la mamă, iar boala debutează după 2 zile.

Infecţia poate avea loc şi post-partum prin infectarea copilului în momentul expulziei prin contact cu secreţiile vaginale.

Infecţiile congenitale şi ale nou-născutului

Riscul teratogen este estimat în jur de 3%. In lunile mai mari de sarcină, infecţia

fătului poate determina boala sistemică a nou-născutului (varicela congenitală) cu malformaţiile posibile:

Infecţiile congenitale şi ale nou-născutului

MALFORMATII hipotrofie, prematuritate, leziuni cutanate -

cicatrici sistematizate, anomalii neurologice, pareza unui membru, hidrocefalie, atrofie corticală, retard mintal, atrofie otică, microcefalie, surditate, paralizie de facial, hipoplazii ale diferitelor segmente, anomalii gastro-intestinale sau genito-urinare, etc.

Răspunsul imun: în varicelă este mai bine delimitat decât în in infecţia

cu VHS. Ac de clasă IgM apar din prima săptămână şi

persistă aproximativ 3 luni; Ac de clasă IgG sunt detectabili ani de zile. Un atac subsecvent cu apariţia zosterului duce la

reapariţia Ac de clasă IgM. Ca şi în infecţia cu VHS, imunitatea mediată celular

are un rol important în apariţia vindecării.

Diagnosticul de laborator

Produse patologice: lichid vezicular, produs de biopsie, ser.

Diagnostic direct Când se impune confirmarea laboratorului se

folosesc tehnici asemănătoare cu cele din infecţia herpetică.

* Citodiagnosticul prin coloraţia Tzanck evidenţiază efectul citopatic al VVZ în celulele epiteliale (seamănă cu cel indus de VHS): celule gigante multinucleate cu incluzii eozinofile intranucleare.

Diagnosticul de laborator

* Evidenţierea de antigene direct din produsul patologic prin IF, cu Ac monoclonali.

* Determinarea directă a virusului prin izolare pe culturi de celule presupune un timp îndelungat pentru că ECP devine evident în 3 săptămâni iar cantitatea de virus este, de regulă, redusă.

IF efectuată după 3-7 zile, scurtează perioada identificării.

Diagnosticul de laborator

In ME, virionii apar identici cu cei ai VHS; testele de IF pe culturi de celule infectate pot face distincţia între ele.

Pentru infecţiile cu VVZ severe, cum sunt localizările neurologice se poate apela la PCR.

Diagnosticul de laborator

Tehnicile serologice sunt mai utile decât în infecţia cu VHS deşi rezultatele pot fi influenţate de către cross-reacţiile cu aceste virusuri.

Evidenţierea Ac de clasă IgM prin RIA sau ELISA este utilă în diagnosticul infecţiei curente sau recente.

Diagnosticul de laborator

Alte reacţii serologice utile: RFC, RH –imunaderenţă. FAMA – reacţie de IF cu Ac fluorescenţi

faţă de antigenul de membrană, pare foarte utilă, cu bună sensibilitate şi specificitate.

VVZ -efect citopatic (nuclei mariti, incluzii IN eozinofile). Stadii tardive: rotunjirea celulelor si cresterea afinitatii pentru eozina

VVZ incluzii tip Cowdry A

Produse patologice si tehnici

Lichid vezicular: IME, PCR LCR: PCR si izolarea virusului Tampon recoltat de la nivelul leziunii:

detectarea de antigene si izolarea virusului Exsudat de la nivelul TRS si TRI:

detectarea de antigene si izolarea virusului Ser: Ac IgM şi IgG

Tratament

Aciclovirul este întrecut de vidarabină în tratamentul infecţiei cu VVZ.

Ambele sunt folosite pentru controlul herpesului zoster la pacienţii imunosupresaţi.

Vidarabina nu se foloseşte la bătrâni la care ar putea determina apariţia unui tremor similar celui din Parkinson.

Alte antivirale: IFN leucocitar, sorivudina sau netivudina

Epidemiologie:

morbiditatea prin varicelă este crescută: 75% dintre copii sub 15 ani şi 90% dintre tinerii sub 20 de ani au făcut boala.

In zona temperată, varicela este o boală a copilăriei, dar unele studii au constatat că cel puţin pentru zona Indiei, grupele de vârstă afectate sunt mai mari, adulţii fiind mai frecvent afectaţi, infecţiile având evoluţii mai severe.

Epidemiologie:

Sursa de virus este reprezentată de pacienţii cu varicelă sau cu herpes zoster.

Transmiterea cel mai frecvent respiratorie, uneori indirect prin obiecte contaminate de la o persoană cu o infecţie zosteriană activă.

Preventie:

Prevenţia nespecifică constă în măsuri de igienă individuală şi generală iar cea specifică în imunizarea pasivă sau activă.

Preventie:

Imunizarea pasivă: preparatele de imunoglobuline obţinute din serul donatorilor cu titruri înalte în Ac faţă de VVZ, administrate cât mai precoce, par a fi utile în prevenirea sau în diminuarea severităţii afecţiunii la imunosupresaţii care au venit în contact cu pacienţi cu varicelă sau cu herpes zoster.

Preventie:

Imunoglobulinele NU sunt utile în tratamentul infecţiei.

De preferat administrarea lor la grupele cu risc crescut: imunodeficienţi, nou-născuţi ai căror mame au contractat boala în timpul sarcinii, prematuri, copii debili, sub 6 luni, persoane care primesc tratament cu corticoizi.

Preventie:

Imunizarea activă: este în curs de testare un vaccin viu atenuat (tulpina OKA), pentru a fi utilizat mai ales la copiii imunosupresaţi.

Titrul Ac-lor este protectiv, probabil, pentru 5 ani.

Nu se administrează la gravide, deoarece nu se cunoaşte efectul vaccinului asupra fătului.