THE DOCTORS PROMOTERS OF CULTURE 05 20.pdf · sărmani, Munthe iubea animalele ale căror drepturi...

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

154 Section: Social Sciences

THE DOCTORS – PROMOTERS OF CULTURE

Mirela Radu Lecturer, PhD, „Titu Maiorescu” University of Bucharest

Abstract:Bringing innovative ideas in different fields, physicians have greatly influenced the history of mankind. For example, William Osler introduced for the first time the idea of clinical clerkship, a

hands-on practice of medical students on the ward patients. In the paper Books and Men, Osler

emphasised the need for practical knowledge to be implemented in medical school. But his interest spread beyong medicine and streched towards literature by gathering books on the history of

medicine. These books formed, after his death, the library named after him. He wrote himself an

extensive work that joined both medical knowledge and the art of writing: The Principles and Practice of Medicine. The other physician to whom the article hereinafter devotes lines is Axel Munthe. Not

only that he practised medicine but he became a famous novelist after he published The Story of San

Michele, an excellent autobiographic book.

Keywords:paradigm, idealism, psychology, empirical, intellectual

Iubitor de cărţi rare, autor de proză şi istoric, medicul de origine canadiană Sir

William Osler (1849-1919) a fost şi fondatorul Societăţii de Istorie a Medicinii ceea ce

dovedeşte, o data ȋn plus, interesul pe care acesta l-a purtat nu doar cunoaşterii medicale ci şi

ştiinţelor umaniste conexe. Stră-stră bunicul său fusese atât medic cât şi scriitor, probabil de la

acesta moştenind dragostea pentru ambele. Cel care avea să-i schimbe cursul vieţii şi al

carierei, teologul şi medicul James Bovell, cu care de altfel a şi locuit o vreme, dar care i-a şi

deschis apetitul pentru studiul atât ştiinţific cât şi al literaturii. Ȋn 1885, Osler este unul dintre

cei care au pus bazele Asociaţiei Americane a Medicilor iar pentru contribuţia sa ȋn domeniul

medical avea să primească cu opt ani ȋnainte de a trece ȋn nefiinţă titlul de baronet. Una dintre

idei sale inovatoare care rămân aplicabile şi ȋn ziua de astăzi este cea de rezidenţiat, care oferă

studenţilor posibilitatea nu doar de a se specializa ȋntr-o anumită ramură a medicinii dar şi de

a avea contact direct cu pacient ȋn scopul ȋnsuşii practice a cunoştinţelor teoretice obţinute.

Chiar dacă Osler nu a venit cu invenţii acre să uimească lumea medicală, el a avut

capacitatea de a schimba paradigma ȋn care meseria sa era privită. ―Much more than a

physician, Osler was a literate, inspiring, humanistic science. His essays and addresses about

the medical life past, present, and future were widely read and appreciated for their blending

of scientific and literary knowledge with high idealism and sensible advice about getting on

with the daily grind.‖1

Axel Munthe (1857-1949), dincolo de faptul că era un om de cultură (cunoştea cinci

limbi străine), a fost şi practicant al medicinii şi psihiatriei. Spirit generos, medicul de origine

suedeză a practicat medicina ȋn Franţa şi Italia, unde nu s-a dat ȋn lături de la interveni

medical ȋn vremuri de restrişte: război şi epidemia de holeră. Milostiv nu doar cu oamenii

sărmani, Munthe iubea animalele ale căror drepturi le-a apărat cu tărie dar cărora le-a contruit

şi adăposturi. El ȋnsuşi avea ca animale de companie specii dintre cele mai diferite printre care

o maimuţă şi o bufniţă. După ce Cartea de la San Michele a văzut lumina tiparului, Mussolini,

citind pasajul ȋn care medicul suedez se arăta indignat de obiceiul celor din insula Capri de a

1 Michael Bliss, Prefaţă la William Osler A Life in Medicine, Oxford University Press, USA, 1999, p. X



ucide păsările migratoare, a interzis prin lege ca acestea să mai fie vânate. Acest fapt, modul

ȋn care rândurile de memorialistică au putut influenţa chiar decizia unui om de stat cu atâta

influenţă, l-a determinat pe dramaturgul român Mihail Sebastian să considere cartea

revelatoare asupra felului ȋn care cuvântul scris-chiar şi al unui medic şi literat diletant-poate

schimba ceva ȋn lume, că o opera poate lega doi oameni care sunt radicali opuşi: ―Toată

istoria asta pentru că un om, un poet, le-a iubit [păsările] şi pentru că un alt om, care era

dictator, a ȋnţeles.‖2

Profesionalismul şi dedicarea sa au fost răsplătite prin numirea ȋn funcţia de medic al

familiei regale din Suedia. Ȋn San Michele, unde şi-a petrecut mult din viaţă, Munthe a

construit Mount Barbarossa, un adăpost pentru păsări. Ȋn timpul primei conflagraţii mondiale,

suedezul şi-a adus contribuţia medicală lucrând ȋn Crucea Roşie britanică. Cu totul inedită

este aplecarea sa pentru hipnoză pe care o recomanda ca substitute eficient al medicamentaţiei

convenţionale. La 30 de ani, Munthe semna articole ȋn ziarul Stockholms Dagblad, ȋn care

relata evenimentele trăite ȋn petrecute ȋn Napoli ȋn timpul epidemiei de holeră care izbucnise

ȋn 1884. Cauza acestei contaminări era igiena precară şi canalizarea proastă a oraşului. Ȋn

respectiva epidemie şi-au pierdut viaţa peste 14.000 de oameni. Guvernul italian, deposit de

situaţie dar şi cu un sistem politic bazat pe corupţie a aplicat măsura arderii sulfului ȋn

suburbia pentru a curăţa aerul dar ceea ce a ȋnfuriat nevoiaşii a fost modul ȋn care familiile

celor decedaţi erau internate forţat şi lăsate să moară la rândul lor. Momentele de teroare sunt

redate de Munthe şi ȋn memorialistica sa: ―oamenii începură a cădea în stradă ca loviţi de

trăsnet şi erau ridicaţi de poliţie care-i ducea la spitalul holericilor, unde mureau în cîteva

ore.‖3 Medicul ȋşi povesteşte şi aventura laponă unde ajunge să cunoască ȋndeaproape nu doar

sufletul localnicilor ci şi leacurile pe aceştia şi le administrau empiric pentru a se tămădui de

boli.

Prima dată publicată ȋn 1898, Vagaries (ȋn limba română tradusă O carte de demult

despre oameni şi animale) avea să primească adăugiri din partea autorului până ȋn 1930,

ultima data când a fost reeditată. Experienţele trăite ȋn timpul primului război mondial aveau

să-l inspire ȋn scrierea unui roman, Red Cross, Iron Cross (1916). Dar cea mai cunoscută

opera a sa este una de călătorii, autobiografică, Cartea de la San Michele, scrisă la ȋndemnul

lui Henry James ca leac pentru insomnia şi care este presărată cu ornamentaţii tipografice dar

care reuneşte şi pagini dedicate unor personalităţi pe care autorul le-a cunoscut ȋndeaproape:

Louis Pasteur, Guy de Maupassant şi chirurgul francez Paul Jules Tillaux căruia ȋi admira

dedicaţia: ―era ca un tată pentru toţi bolnavii şi cu cît păreau mai săraci, cu atît părea a se

interesa şi mai mult să fie bine trataţi.‖4 Ȋn legătură cu cel căruia i-a purtat o stimă deosebită,

Charcot, Munthe nu se sfieşte să ȋşi declare admiraţia pentru capacităţile de diagnostician:

―era pur şi simplu extraordinar cu cîtă precizie pătrundea pînă la rădăcina răului, adesea

aruncînclu-şi doar o singură dată, aparent şi superficial, privirea-i rece, vulturească, asupra

bolnavului, în ultimii ani ai vieţii poate că se bazase prea mult pe ochiul lui, examinarea

bolnavilor era deseori din cale afară de rapidă şi superficială.‖5 De scriitorul Mauapassant l-au

legat lungile discuţii, ambii fiind pasionaţi de psihologie ―la nesfîrşit despre hipnotism şi tot

soiul de tulburări mintale.‖6

Adept al hipnotismului ale cărei teorie o deprinsese de la Charcot, Munthe o aplica cât

de des putea: ―n-am fost niciodată propriu-zis un hipnotizator, ci medic de boli nervoase silit

2 Mihail Sebastian, Păsările zboară spre Capri, ȋn Cuvântul, an VIII,, nr. 2758, 24 dec. 1932 3 Axel Munthe, Cartea de la San Michele, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1969, p. 134 4 Idem, p. 232 5 Idem, p. 230 6 Idem, p. 239



să întrebuinţez mijlocul acesta cînd celelalte remedii se dovedeau nefolositoare, am obţinut

adesea rezultate minunate cu aceasta metodă de a vindeca, încă neînţeleasă.‖7

Cu toate acestea, medicul a respins etichetarea cărţii drept memorialistică de practician

al medicinii: ―Să-i spui acestei cărţi Memoriile unui medic, cum au făcut unii cronicari, mi se

pare şi mai puţin potrivit. Simplitatea-i plină de exuberanţă, francheţa-i fără de jenă, chiar

tonul lucid nu se potrivesc de loc cu unsubtitlu atît de pompos. Se înţelege că un om al

medicinei are dreptul, ca orice altă fiinţă omenească, să rîdă de el însuşi din cînd în când ca

să-şi remonteze moralul, ba poate chiar să rîdă şi de colegi dacă-i dă mîna să rişte, dar n-are

nici un drept să rîdă de bolnavii lui. Să verse lacrimi împreună cu dînşii este încă şi mai rău;

un doctor ce se vaită aşa e un prost doctor. De altfel, un vechi medic trebuie să cugete de două

ori înaintede a se aşeza în jilţ pentru a-şi scrie memoriile. Mai bine-i să păstreze pentru el ceea

ce a văzut despre Viaţă şi Moarte. Mai bine să nu-şi scrie de loc memoriile, să-i lase pe morţi

în pace şi pe vii cu iluziile lor.‖8 Nu lipsit de autoironie, Munthe ȋşi recunoştea lipsa de talent

literar: ―Dat fiind că o viaţă întreagămi-am concentrat toate eforturile literare ca să scriu

reţete, este puţin probabil să încerc aşa de tîrziu a scrie nuvele senzaţionale. Bine-ar fi fosts ă

mă fi gîndit la asta mai devreme; n-aş fi ajuns acolo unde sînt astăzi!‖9

Fire iscoditoare, de intelectual, Munthe nu avea să uite anii studenţiei medicale pline

de agitaţie şi trudă raţională dar toată această osteneală avea să ȋi folosească ȋn viitorul său de

practicant al medicinii: ―Dimineţi în sălile de la Salpetriere, Hotel Dieu şi La Pitie, umblînd

de la un pat la altul pentru a citi capitol după capitol din cartea suferinţei omeneşti, scrisă cu

lacrimi şi sânge. După-amiezi în sălile de disecţie şi în amfiteatrele Şcolii de Medicină ori în

laboratoarele Institutului Pasteur, observînd la microscop cu ochi plini de uimire tainele lumii

nevăzute, fiinţele infinit de mici care sînt arbitrii vieţii şi morţii omului. Nopţi de veghe în

Hotel de l'Avenir, preţioase nopţi de trudă pentru a putea stăpîni cruda realitate, simptomele

clasice ale dezechilibrului şi ale bolilor căutate şi cercetate cu de-amănuntul de observatori ai

tuturor ţărilor, muncă atît de necesară şi atît de neîndestulătoare pentru formarea unui medic.

Muncă, muncă, muncă!‖10

Munthe i-a purtat o mare admiraţie neurologului Charcot care, la

rându-I ȋl aprecia. Din frică de a nu dezamăgi, Munthe depunea eforturi enorme pentru a nu

decepţiona pe cel pe care ȋl venera profesional. Ȋncordarea de voinţă care i-a acompaniat anii

de formare ȋn chirurgie avea să ii descrie cu nostalgie: ‖plămînii îmi erau plini de aerul viciat

al sălilor de spital şi ale amfiteatrelor (…) învăţasem a cunoaşte structura acelei miraculoase

maşinării care-i trupul omenesc, armonioasa funcţionare a rotiţelor şi angrenajelor lui în stare

de sănătate, stricăciunile din timpul boalei; în sfîrşit, prăbuşirea lui în moarte. Mă

familiarizasem cu cele mai multe dintre maladiile care ţintuiesc suferinzii pe paturile

spitalelor.‖11

Dar regretul pe care ȋl simţea cu adevărat era că, de multe ori, pierdea ȋn lupta cu

Thanatos: ―învăţasem să mînuiesc armele ascuţite ale chirurgiei spre a lupta cu arme mai

egale împotriva neînduratei Duşmance care, cu coasa în mîni, colinda prin toate sălile

spitalului, veşnic gata să lovească, veşnic prezentă la orice oră din zi şi din noapte. (…) Am

început a-mi da seama că avea partea Ei de muncă tot aşa cum o aveam eu pe a mea, misiunea

Ei deîndeplinit ca şi mine, că la urma urmei eram camarazi; ca atunci cînd bătălia pentru viaţa

unui om lua sfîrşit şi Ea cîştiga, era mult mai bine să ne privim fără de teamă drept în ochi şi

să fim prieteni. (…) Ea era singura care citise ultimul capitol ce lipsea din tratatele mele de

7 Idem, p. 254 8 Idem, pp. 10-11 9 Idem , p.12 10 Idem, pp. 33-34 11 Idem, p. 35



medicină, în care totul se explică, unde se găsesc soluţiile tuturor enigmelor şi sînt date

răspunsuri tuturor întrebărilor!‖12

Neputând, totuşi, ȋndura suferinţa umană din ultimele clipe, medicul Munthe ȋncerca

să mai aline ultimele chinuri ale pacienţilor oferindu-le eliberatoarea morfină: ―Nu era oare

misiunea mea de a-i ajuta să moară pe cei pe care nu-i mai puteam ajuta să trăiască?‖ cu toate

că maicile Saint Vincent de Paul nu erau de acord cu aceasta: ―Călugăriţa cea bătrînă îmi

spusese că săvîrşeam un păcat teribil, că Atotputernicul în nestrămutata-i înţelepciune hotărîse

să fie astfel şi cu cît te făcea să suferi mai mult în ceasul morţii, cu atît avea să fie mai iertător

în Ziua Judecăţii-de-Apoi.‖13

Cu toate că, iniţial, chirurgul a refuzat eronata caracterizarea a cărţii sale drept

memorialistică de medic, de multe ori face trimitere la experienţa practicii medicale pe care a

trăit-o, ajungând astfel să scrie un roman ȋn pură descendenţă proustiană, diegeza acestuia

fiind narată ȋn mod natural şi subiectiv cu aparenţa de ȋnsemnări mărturisind sentimente

profunde pe care autorul le-a avut. Este şi normal, atâta timp cât a profesat această nobilă

profesie să facă dese trimiteri la evenimente care l-au marcat ȋn acest plan. Un exemplu este

acela ȋn care, după deschiderea cabinetului din Paris, ajunge să fie sacadat de pacintele, ȋn

special femei aparţinând clasei ȋnstărite, cărora trebuie să le ofere explicaţii nerealiste pentru

boli ȋnchipuite: ―Curînd se văzu limpede că apendicita era pe ducă şi că trebuia scornită o

nouă boală care să satisfacă cererea generală. Facultatea se arătă la înălţime şi o nouă maladie

a fost lansată pe piaţă, un cuvînt nou a fost scos, o adevărată comoară: Colita.‖14

Urât

compromis, dar medicul trebuia să ȋşi păstreze pacienţii ipohondrici din motive financiare.

Deşi se pregătise pentru a practica chirurgia, nu a făcut-o fiind de fapt medic internist:

―Mi-au trebuit doi ani ca să-mi dau seama că n-aveam stofă de chirurg (…). Deşi treceam

drept un neurolog, făceam tot ce se poate cere de la un medic, chiar şi obstetrică. (…) ‖15

Cu

toate că era conştient de reuşitele profesionale care se cuantificau ȋn numărul mare de pacienţi

care ȋi solicitau ajutorul, Munthe ȋşi dădea seama de mediocritatea serviciilor pe care le presta

clientelor ȋnstărite şi de faptul că totul se reducea la imagine ape care o proiecta acestora: ―Nu

eram un medic bun; îmi făcusem studiile prea în pripă, practica de spital fusese prea scurtă,

dar nu exista nici o îndoială că eram un medic de mare succes. Care-fi secretul reuşitei? Să

inspiri încredere.‖16

Cu câtă sinceritate lasă rândurile medicului să se ȋntrevadă nu doar

propriile cusururi dar şi patimile societăţii filistine franceze. Regretul pe care ȋl resimte

Munthe, peste ani, privind retrospectiv, este acela de a nu fi practicat medicina ȋn folosul

sărmanilor. I-a fost frică de a nu ȋnceta să existe etic ȋnainte de dispariţia fizică ―Ȋn cazurile

de longevitate, moartea morală precede cu mult moartea fizică.‖17

O carte de demult despre oameni şi animale este tot o carte de memorialistică care

brodează pe aceeaşi linie impusă de precedent lucrare. Munthe ȋşi reiterează marea sa pasiune

pentru animale dar şi frânturi din ȋntâmplările care l-au legat de prietenii, confraţii sau

pacienţii săi: ― Din vieaţa-i tumultuoasă şi bogată in peripeţii, doctorul Axel Munthe

desprinde la întâmplare, fără prealabilă selectare, dar expressive şi luminoase crâmpeie

donându-le lumii, drept reconfortante mărturii ale unui chinuit suflet, îndrăgostit de natură şi

animale, vindicător al celor mari, avuţi, dar prieten al celor umili, săraci. Este experienţa unei

vieţi care se scutură şi lasă să cadă, ca hrană oamenilor, tot ce ea a avut mai bun, mai uman.

Este o vieaţă ce s'a cheltuit împrăştiată fără precupeţire şi rezerve pentru oameni, pentru

12

Idem , pp. 36-37 13 Idem, p. 37 14 Idem , p. 47 15 Idem , p. 55 16 Ibidem 17 Romulus Dianu, Medicii ȋn artă (2), ȋn Academia Bârlădenă, An XXII, nr. 2(59), iunie 2015, p. 47



binele şi salvarea lor. Dar s'a dăruit cu egală prietenie animalelor, iubindu-le deopotrivă, ba

poate mai mult decât pe oameni. ―18

Lucrarea a fost elaborată în perioada de sustenabilitate a proiectului cu titlul “Studii doctorale

și postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență,

competitivitate și responsabilitate în cercetarea științifică fundamentală și aplicată

românească", număr de identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul a fost

cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea

Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în Oameni!

BIBLIOGRAPHY

Bliss, Michael Prefaţă la William Osler A Life in Medicine, Oxford University Press, USA,

1999

Dianu, Romulus Medicii ȋn artă (2), ȋn Academia Bârlădenă, An XXII, nr. 2(59), iunie 2015

I.C.N., Recenzie la O carte de demult, ȋn Blajul, Anul II, nr. 5-7 iunie-iulie 1935

Munthe, Axel Cartea de la San Michele, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti,

1969

Sebastian, Mihail Păsările zboară spre Capri, ȋn Cuvântul, an VIII,, nr. 2758, 24 dec. 1932

18 I.C.N., Recenzie la O carte de demult, ȋn Blajul, Anul II, nr. 5-7 iunie-iulie 1935, p. 357

THE DOCTORS PROMOTERS OF CULTURE 05 20.pdf · sărmani, Munthe iubea animalele ale căror drepturi...

Documents

Transcript of THE DOCTORS PROMOTERS OF CULTURE 05 20.pdf · sărmani, Munthe iubea animalele ale căror drepturi...