SINTEZE XII 7 MANUALE.pdf

8/17/2019 SINTEZE XII 7 MANUALE.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/sinteze-xii-7-manualepdf 1/126

Olimpiada deI stor ie (Cluj-Napoca, 2009)

S i n t ez e clasa a XII-a

Târgovi şte, 2008



C U P R I N S

Pagina Capitolul I: POPOAREŞI SPAŢII ISTORICE 3 1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor 3 2. Călători români acasă şi în lume 13

Capitolul al II-lea:OAMENII, SOCIETATEAŞI LUMEA IDEILOR 20 3.

4.

Viziuni despre modernizare în Europa secolelor XIX-XX:curenteşi politici culturale, identitate naţională şi identitate europeană Secolul XX între democraţie şi totalitarism.Ideologiişi practici politice în Româniaşi Europa

20

38 5. Constituţiile din România 54

Capitolul al III-lea:STATULŞI POLITICA 65 6. Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari7. România postbelică. Stalinism, naţional-comunismşi disidenţă comunistă.

Construcţia democraţiei postdecembriste

65

83

Capitolul al IV-lea:RELAŢIILE INTERNAŢIONALE 95 8. Spaţiul românesc între diplomaţieşi conflict în evul mediuşi la începuturile modernităţii 95

ANEXE 114

Vlad Badea -2- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



-1-R OMANITATEA ROMÂNILORÎN VIZIUNEA ISTOR ICILOR


clasa aXII-a



• Romanitatea românilor în viziunea istoricilor str ăini

(1) – Românii văzuţi de or ientali (2) – Românii văzuţi de occidentali

Per sonalitate An/Secol Sur sa R ef er ir i

(1)

- secolul VII Str ategikon

(tratat m ilitar bizantin)

• Prima atestare a elementului

romanic la nord deDunăr e; • Popula ţia e desemnată su b

numele de r omani. Moise Chor enati,geograf ar mean secolul IX Geogr af ia • „ţara necunoscută ce-i zic Balak-

Valahia” - secolul IX Cronica tur că

Ogüzname • Scrie despre o ţar ă a vlahilor

(Ulak -ili)

Constantin VIIPorf ir ogenetul secolul X Despr e

administr ar eaimper iului

• Aminteşte de aşezarea slavilor înBalcani şi înf ăţişeazăîntrepătrunderea lumii slave cucea românească str ăveche,numindu-i pe cei din urmă cu

termenul de romani, în vremece pentru bizantini f oloseştedenumirea de romei.

• „Aceştia se mai numescşi r omani pentru că au venit din Roma şi poartă acest nume până în ziua deastăzi”.

Vasile IIMacedoneanul

980 Documenteimperiale

bizantine.

• referire despre poporul r omân,sub numele de vlahi.

1020 • Referiredespre poporul r omân.

K ek aumenos secolul XI Sf atur ile şi

povestirile luiK ek aumenos

• Sunt amintiţ i vlahii (r omânii)sud-dunăreni care tr ăiau în

apropierea Dun ării şi pe Saos(Sava).

Gar dizi,geograf per san mijlocul sec. XI Podoabaistor iilor

• Ştiredespre originea po por ului r omân.• Referindu-se la români, îi plasează între

slavi (bulgari), ruşi şi ungur i, într-unspaţiu cupr ins într e Dunăre şi un „munte mare”, probabil Munţii Car paţi.

Ioan K ynnamos,Secretar al împăratului

Manuel Comnenul secolul XII Epitome

• Descrie o campanie b izantinăîmpotriva maghiarilor în 1167.

• Cronicarul spune despre vlahi: „se zicecă suntcoloniveniţi demult din Italia”.


clasa aX

II-a



(2)

Anonymus secolul XII GestaHungar or um • Admit explicit pr ezenţa „vlahilor ” sau a „ păstorilor şicolonilor ” romanilor în bazinulDunării, înainte de cucerirea luiArpad sau chiar de cea a luiAttila.

Simon de K eza secolul XIII GestaHunnor umet Hungar or um

Poggio Br acciolini secolul XV

• Primul umanist italian care afirmă or iginearomană a poporului r omân.

• Afirmă continuitatea elementului roman înŢările Române, locuite de o populaţie romană dela Traian încoace şi care nu şi-a pierdut uzullimbii latine,transformat ă în limba r omână.

• Era prima dată când s-a argumentat latinitatealimbii române cu probe culese direct din s paţiulromânesc de cunoscători ai limbii latine.

Enea SilvioPiccolomini

(Papa PiusII) secolul XV Cosmogr af ia

(1501)

• În legătur ă cu textele r ef er itoar ela Ţările Române, acesta şi-acules informaţiile de la misionar iidominicani şi f r anciscani.

• A influenţat ca niciun alt istor icdin epocă, opiniile des pr eoriginile romane ale po por uluir omân.

Atenienii Demetr ie şi Laonic

Chalcocondil secolul XV

• Ştiri despre r omâni. • Primii, caredupă veacuri de gândire medievală,

revin la teoria antică elină, care identifică lim bacu neamul.

Antonio Bonf ini secolul XV Decadele

• „românii sunt urmaşii colonieişi ailegiunilor romane din Dacia; acestadevăr e dovedit de limba lorromană, pentru care româniis-auluptat, ţinând la ea mai mult decât la propria lorf iinţă”.

Francesco della Valle secolul XVI

Însemnări despr eoriginea,o biceiur ileşi oraşele r omânilor

(1532) • Aduc în discuţie şi legătur a

dintre limba română şi lim balatină.

• S-au bazat în afirmaţiile lordespre romanitatea românilor pecunoaşterea directă a acestor a. Antonio Ver ancsics secolul XVI

Descr ier eaTr ansilvaniei,

Moldoveişi Ţăr iiR omâneşti

(după 1549)

Jan Laski secolul XVI

• Episcop deGnezno • Vorbind în Conciliul din Lateran (1514) des pr e

Moldova, a semnalat originea romană a populaţiei „căci ei spun că sunt oşteni de odinioar ăai r omanilor ”.

• Politizarea ideii romanităţii r omânilor

Ideea romanităţii nord-dunărene s-a îmbogăţit cu două elemente noi în secolul al XVI-lea.Primul estelegat de începutul scrisului în limba român ă, iar cel de-al doilea de începutul politiz ării ideii originiiromane a poporului român . Astfel, romanitatea românilor devine un element component al unei anumiteideologii politice a vremii, fie că era vorba de cea a papalit ăţii, fie de cea a unor potentaţi laici.Şi uniiş i alţii,


clasa aXII-a



sus ţineau pretenţiile politico-spirituale. Cei care se considerau moş tenitorii politici ai Romei (papa sau împăratul) pun accent pe apartenen ţa antic ă a Daciei la Imperiul Roman , preten ţiile lor fiind înf ă ţiş ate înŢările Române ca un fel de recucerire . Cei care nu puteau invoca acest lucru, f ăceau apel la romanitatearomânilor,ştiindprea bine că la afirmarea ei, românii erau deosebit de receptivi.

Domnia lui Mihai Viteazul a marcat o epoc ă în istoria românilor, dar ş i în cea a ideii romanităţii lor.Graţie victoriilor str ălucite obţinute de domnul român împotriva oştilor turco-tătare, românii au devenitcunoscuţi în întreaga Europă. Cunoaş terea originii lor romane, adepăşit cadrul relativ restrâns al umaniş tilorvremii, pentru a se difuza în cele mai largi cercuri ale societăţii europene. Stăpânirea lui Mihai Viteazul înTransilvania i-a atras îns ă ostilitatea nobilimii maghiare , reflectată puternic în izvoarele vremii. Aceastăschimbare de atitudine a nobilimii maghiare se poate exemplifica cu un caz tipic, cel al luiŞ tefanSzamosközy (1565-1612). În timpul studiilor sale umaniste la Heidelbergş i Padova a publicat o lucrare(1593) în care a dedicat un capitol Daciei romane , unde scria c ă rom ânii sunt u rma ş ii romanilor ,descenden ţa lor fiind atestată de limba acestora, care s-a desprins din limba latină. Umanistul maghiar asuferit mult în timpul stăpânirii lui Mihai Viteazul în Transilvania. La moartea domnitorului a compus un epitaf

în care-l judeca aspru pe Mihai ( „Nero versus” ). Schimbarea de atitudine s-a manifestat ş i în privinţa opinieisale în privinţa românilor: ei nu mai er au înru di ţi ş i nici u rma ş i ai romanilor . Cuvinte duşmănoase laadresa românilor, după momentul Mihai Viteazul au existatş i la alţi cronicari maghiari ai vremii. Cert estefaptul că reprezentanţii nobilimii maghiare l-au urât pe Mihai Viteazulş i poziţia lor s-a reflectat atât în acteleoficiale ale vremii câtş i în istoriografia maghiar ă. Nu toţi reprezentan ţii nobilimii maghiare de la cump ă nasecolelor XVI-XVII au fost ostili românilor . Aceste poziţii obiective se întâlnesc, mai ales la autoriimaghiari din afara Transilvaniei , care nu considerau c ă românii ar ameninţa ştirbirea privilegiilortradiţionale ale „naţiunii maghiare‖. Aşa este cazul episcopului Nicolae Istvánffy , istoric ş i diplomat al

împăratului Rudolf al II-lea.

Atunci când, spre sfâr şitul secolului XII ş i în secolul următor, primele semne ale unei conş tiinţenaţionale moderne apar în întreaga Europ ă, problema originii popoarelor se transformă pretutindeni din problemă istorică în problemă politică. Conflictul acut dintre„Europa imperiilor ‖ ş i „Europa naţiunilor ‖ se complică în Transilvaniadin cauza tensiunii dintre interesele dominaţiei austrice ş i revendicările naţionale maghiare, ambele în contradicţie cuaspiraţiile de emancipare ale românilor. Bătălia politică ş i simbolică pentru întâietate în Transilvania devine acerbă,cu atât mai mult cu cât, după lupta de la Mohacs, Principatul Transilvaniei r ămăsese ultima redută a RegatuluiUngar, ocupând astfel un loc deosebit de important în imaginarul politicş i istoric al naţiunii maghiare. Pe de altăparte, în pofida faptului că românii reprezentau peste 60% din populaţia Transilvaniei, ei continuau să fieconsideraţi „naţiune tolerată‖. Acest statut inferior al românilor era justificat de beneficiarii lui – cele trei naţiuniprivilegiate, maghiarii, săşii şi secuii – prin argumente confesionale (spre deosebire de ceilal ţi locuitori aiTransilvaniei, românii erau ortodocş i) şi prin argumentul pretinsei întâietăţi a celor trei naţiuni privilegiate pe pământul

Transilvaniei.Or, unirea unei păr ţi a cleruluiş i a românilor ortodocş i cu Biserica Catolică (greco-catolicii), realizată de casade Habsburg în 1699-1701, afecta ordinea tradi ţională favorabilă naţiunilor privilegiate, iar acceptareaoriginii romane a românilor ar fi însemnat că ace ştia, departe de a fi nou-veniţi, i-au precedat pe cuceritoriimaghiari înţinuturile de dincolo de munţi, conferind populaţiei de origine latină o superioritate de civilizaţie ş i de tradiţie greude împăcat cu condiţia lor de naţiune tolerată .

De aceea, mul ţi erudiţi, mai ales germani, din secolul XVIII s-au convins ei înşişi, şi s-au str ăduit să dovedeasc ă întregii lumi savante ş i politice a vremii, că este cu neputin ţă ca românii din Transilvania săfie urmaşii direcţi ai populaţiei romane ş i romanizate din provincia Dacia.

În a doua jum ătate a secolului al XVII-lea, rivalitatea austro-otomană se reflectă ş i în mărturiile despreromâni. În acest context apare ş i cronica lui Ioan Lucius în 1666 la Amsterdam . Autorul a urmărit istoriaCroaţiei ş i a Dalmaţiei, dar a f ăcut ş i consideraţii asupra vecinilor. Astfel,ultimul capitol a fost consacrat

exclusiv discut ării originii romane a poporului român . Cronicarulşi-a exprimat anumite dubii ş i rezervecu privire la românii nord-dun ăreni. El nu a negat continuitatea elementului roman în Dacia traiană, dar asus ţinut c ă el a fost sporit printr-o imigrare provocat ă de către bulgari de la sud la nord de Dun ăre .

Teoria lui Lucius a trecut neobservată timp de un secol. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea„s-a descoperit‖ valoarea ei documentar ă pentru sus ţinerea unor teorii care reprezentau arme ideologice încombaterea revendic ărilor politice ale românilor.Istoricul austriac I.Chr. Engel a turnat teoria lui Lucius întipare noi, falsificând, însă, în bună parte prin eliminarea afirmării stăruinţei elementului roman în Dacia post-aureliană, printr-o deplasare cronologică a amintitei implantări romane din iniţiativă bulgar ă, adăugându-i-senuanţa preiorativă din „teoria exilaţilorş i r ăuf ăcătorilor ‖ lansată de istoriografia umanistă polonă .

Pentru populaţia majoritar ă din Transilvania, secolul XVIII a reprezentatmomentul luptei pentru drepturile politice refuzate secole de-a rândul de „naţiunile privilegiate ” . În 1791 a fost elaborat

„Supplex Libellus Valachorum” , în care se subliniază că românii sunt cei mai vechi locuitori aiTransilvaniei , fiindurma ş i ai coloni ş tilor lui Traian. Tot în aceast ă perioadă reprezentan ţiiŞcolii Ardelenesus ţin ideea originii latine a românilor .Vlad Badea -7- Olimpiada de Istorie(2009)



În această atmosfer ă a fost lansată „teoria imigraţionist ă” a lui Franz Sulzer , potrivit căreia românii nuse trag din coloni ş tii romani din Dacia , aceasta fiind păr ăsită de toată populaţia odată cu retragerearomană. Prin urmare, românii s-au n ăscut ca popor la sud de Dun ăre, într-un spa ţiu neprecizat, undeva între bulgari ş i albanezi, de la care au preluat influen ţe de limb ă, precum ş i credin ţa ortodox ă. De aici,ei au emigrat c ătre mijlocul secolului XIII în nordul Dun ării ş i Transilvania, unde îi vor g ăsi stabili ţi peunguri ş i sa ş i. Prin teoria sa, Franz Sulzer sfida părerea unanimă din cultura şi ştiinţa istorică europeană ,care-i considera pe români cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei,urmaşi ai romanilor lui Traian.

Scopul lansării teoriei era limpede:anularea argumentelor istorice ale românilor în lupta politic ă din Transilvania ş i justificarea privilegiilor de ţinute de maghiari, s ăş i ş i secui, precum ş i a statutului de „ tolera ţi” atribuit românilor . În felul acesta, chestiunea continuităţilor istorice va căpăta un pronunţatcaracter politic.

După realizarea dualismului austro-ungar (1867), imigraţionismul este readus cu ş i mai multă tărie îndezbaterile istoricilor de către un geograf austriac, Robert Roesler . Teoria lui Sulzer este reluată ş i

îmbogăţită într-o lucrare ce va deveni fundamentală pentru adversarii continuităţii, iar teoria imigraţionistă vafi denumită teoria roesleriană. Teoria roesleriană a fost demontată cu dovezi arheologice ş i epigrafice aleprezen ţei dacilor sub stăpânirea romană ş i ale r ămânerii populaţiei daco-romane în fosta provincie. Începândcu B.P.Haş deu, ştiinţa istorică româneasc ă ş i str ăină a adus argumente ş i dovezi incontestabile privindlatinitatea ş i continuitatea românilor.

Istoricul Lucian Boia sublinia că „negarea continuit ăţii române ş ti ş i aducerea românilor la sud de Dunăre a corespuns evident obiectivelor austro-ungare în secolele al XVIII-leaş i al XIX-lea, continuând să fieun punct de dogmă în istoriografia maghiar ă de ast ăzi, cu scopul de a asigura maghiarilor primatul cronologicîn Transilvania” . Teoria imigraţionistă a fost combătută în mod viguros de istoricii români, începând cu cei dinŞcoala Ardelean ă ş i până azi, precum ş i un însemnat număr de mari istorici str ăini ca: E. Gibbon, Th.Momsen, J. Jung, C. Patsch etc.

• Teoria lui Roesler. Enun ţare şi com bater e

Formularea categorică a tezei contrare – baza ideologică a dominaţiei maghiare asupra Transilvaniei – s-a datorat istoricului austriac Robert Roesler. Folosind izvoare istorice latine târziiş i nesigure, el a sus ţinutteza extermin ării popula ţiei de origine dacic ă odat ă cu cucerirea roman ă, precum ş i pe cea a retrageriicomplete a popula ţiei romanizate din cuprinsul provinciei Dacia în secolul III. Locuitorii fostei provincii ar fifost str ămutaţi în masă la sud de Dunăre, unde s-ar fi format limba română ş i poporul român. La venireamaghiarilor în Europa, Transilvania ar fi fost unţinut pustiu, pe care coroana maghiar ă l-ar fi anexat ş ipopulat, instalând apoi ş i coloniş ti germani pentru a-i apăra graniţele. Abia după marea ciumă din secolul al

XIV-lea,ţinuturile de dincolo de Carpaţi, pustiite de molimă, ar fi fost colonizate de păstori vlahi de la sud deCarpaţi ş i de Dună re. Teoriile roesleriene, criticate în mediile academice contemporane, au fost preluate nu numai de alte

lucr ări savante, ci ş i de manualele şcolare din Ungaria secolelor XIX-XX,alimentând imaginarul na ţionalistmaghiar . În schimb, istoriciişi lingviştiiromâni din secolul XIX (M.Kogălniceanu, A.D.Xenopol,B.P.Haş deu,Gr. Tocilescu) au adunat un mare num ăr de dovezi referitoare atât la vechile populaţii getice ş i dacice dinspa ţiul carpato-danubian, cât ş i la continuitatea populaţiei romanizate pe teritoriul fostelor provincii Daciaş iMoesia, demonstrând şubrezenia multora dintre argumentele invocate în istoriografia oficială maghiar ă. Lanivelul reprezentărilor, identitare comune, renun ţarea la scrierea slavon ă (chirilică) ş i generalizareaalfabetului latin , precum ş i predarea limbii române ş i a istoriei na ţionale în şcolile organizate odată cureformele lui A.I.Cuzaau generalizat con ş tiin ţa romanit ăţii poporului român, a limbii ş i civiliza ţieiacestuia .

După Marea Unire, negarea continuităţii româneş ti în ţinuturile de dincolo de Carpaţi ş i teoretizareapretinsei inferiorităţi a lumii ruraleromâneş ti în raport cu ierarhiile nobiliare maghiareş i cu cultura aulică ş iurbană a acestora au alimentat masiv resentimentele pe care le-a provocat destr ămarea monarhiei austro-ungare ş i politica revizionistă maghiar ă. În aceia şi ani, şcoala istorică ş i lingvistică româneasc ă produceopere ş tiinţifice importante pentru înţelegerea etnogenezei românilor: „Începuturile vieţii romane la gurileDunării ” ş i „Getica” lui Vasile Pârvan, primele volume ale monumentalei „Istorii a românilor ” a lui NicolaeIorga, „Istoria limbii române” de Al. Rosetti sau cartea lui Gh.I.Br ătianu, „O enigmă ş i un miracol istoric:

poporul român” . Pe de altă parte, însă, mişcările de extremă dreapta dezvoltă – asemenea extremei dreptegermane, fascinată de trecutul istoric al „indo-germanilor ‖ ş i al goţilor – un discurs autohtonist, caresupraevalua importanţa elementului dacic în contrast cu civilizaţia mediteraneană, pe care o consideradecadent ă .

Vlad Badea -8- Olimpiada de Istorie(2009) clasa aXII-a



• Disputa în jurul c ontinuit ăţi i

Principalele idei ale imigraţioniştilor:

• dacii au fost exterminaţi ca popor• dispariţiavechii toponimii dace• romanizarea nu s-a putut realiza în cei

165 de ani de stă pânire romană • toţi locuitorii Daciei au păr ăsit provincia

prin retragerea aureliană • poporul românşi limba română s-auformat la sud de Dunăre deoarece:lipsesc din limba lor elementelegermanice; există elemente lexicalecomune în limba română şi limbaalbaneză; dialectele daco-român şimacedo-român se aseamănă; influenţaslavă a fost posibilă numai la sud deDunăre unde românii devin ortodocşi şi preiau limba slavonă de cult;

• românii sunt un popor de păstori nomazi• lipsa izvoarelor istorice care să ateste

existenţa românilor la nord de Dunăreînainte de sec. XIII

• maghiarii au găsit la venirea lor înTransilvania o„terra deserta”.

După felul în care istoricii au căutat să prezinte evoluţia romanităţii de la nordul Dunării ş i din Carpaţi, s-au conturat două opinii cu privire la formarea românilor ca popor:continuitatea lor în Dacia ş i imigrareatârzie din sudul Dun ării.

Cazul „Istvan Szamaskozy ” a fost combătut de cărturarii sa ş i L.Toppeltinus ş i J.Troster , ultimul,autor al unei lucr ări despre Dacia în care şi-a afirmat convingerea că „românii de azi ce tr ăiesc în ŢaraRomâneasc ă, Moldovaş i munţii Transilvaniei nu sunt decâturma şii legiunilor romane” , prin urmare, „cei mai

vechi locuitori ai acesteiţări ” . Mai târziu,Benko Iozsef , în cartea Transilvania, sive magnu s TransilvaniaePrincipatus (1778), ar ăta că la abandonarea provinciei traiane „mul ţi romani împreună cu dacii indigeni au

r ămas pe loc ” .Franz Sulzer a lansat teoria imigraţionistă în lucrarea Geschichte des transalpinischen Daciens

(1781), la care ader ă ş i istoricii I.C.Eder, Boll Martonş i I.Chr.Engel. Aceştia identificau absen ţa surselorscrise asupra românilor cu absen ţa îns ă ş i a românilor . În replică, învăţatul sas Michael Lebrecht scriachiar în timpul r ăscoalei lui Horea (1784) că românii, ca urmaşi ai romanilor, sunt „cei mai vechi locuitori aiacestei regiuni ” . În 1787, istoricul englez E.Gibon , autor al unei celebre istorii a Imperiului Roman, ar ăta că

în Dacia, după retragerea aurelian ă, a r ămas „o parte însemnat ă din locuitorii ei, care mai maregroaz ăaveau de migrare decât de st ă pânitorul got ” . De la ace şti locuitori vor deprinde migratorii „agricultura ş i

pl ăcerile lumii civilizate” .Netemeinicia afirmaţiilor lui Sulzer a fost reliefată ş i de reprezentan ţii Şcolii Ardelene, darş i de marele

slavist Paul Ioseph Schafarik , care sus ţinea (1844) că „valahii de la nord ş i de la sud de fluviu au toţiaceea şi origine” evoluând din „ amestecul tracilor ş i geto-dacilor cu romanii ” .

Robert Roesler redacteaz ă Dacien und Romanen (1868) ş i Romanische Studien (1871), unde reia,pe baza informaţiilor timpului său, toate tezele formulate timp de un secol în sensul contest ării permanenţeiromânilor în vatra str ămoşeasc ă. Răspunsul avea s ă vină din partea lui A.D.Xenopol, reprezentant deseam ă al istoriografieiromâneş ti, în lucrarea Teoria lui Roesler (1884). Lucrarea abordează argumentelecontestatoare ale istoricului german ş i le r ăspunde apelând la toate sursele fundamentale, precum ş i lacomentariile autorilor creditaţi ştiinţificde-a lungul timpului. În legătur ă cu chestiunea p ăr ăsirii Daciei, Xenopola emis un principiu convingător: „Popoarele nomade se str ămut ă înaintea unei năv ăliri, celea ş ezate r ă mânlipite de teritoriul lorş i năv ălirea trece peste ele. ” În acela şi sens este comb ătută ş i teoria golirii de populaţie aDaciei la retragerea aureliană. În finalul lucr ării atrage atenţia analiza despre rolul tradiţiilor popoarelor în cepriveşte obâr şia acestora, cu referiri la aşa-zisul „desc ălecat‖, evocat în legendele românilor.


clasa aX

II-a



Dacă la început A.D.Xenopolş i D.Onciul, susţinând continuitatea daco-romană, se bazau pe argumentede ordin logic, mai târziu, investigaţiile ş tiinţifice conduse de marii noştri istorici, cât şi lingvişti (N.Iorga,V.Pârvan, C.Daicoviciu, Gh.Br ătianu etc.), alături de cercetarea arheologică, au f ăcut progrese remarcabile.Pe aceea şi poziţie s-au situat un număr important de istorici str ăini (Th. Mommsen, I.Jung, C.Patsch,L.Homo, Paul Mackendrick), careconsider ă că românii sunt urma ş ii daco-romanilor ş i că s-au formatca popor în Dacia Traian ă .

• Romanitatea românilor în viziunea istoricilor din spaţiu l r omânesc

(1) cronicari din spa ţiul românesc Nicolaus Olahus (1493-1568) – lucrare: Hungaria − umanist de anvergur ă europeană, de origine română − a avut înalte demnităţi religioase ş i laice în Regatul ungar (arhiepiscop de Strigoniu ş i primat al

Ungariei, vicerege al coroanei Ungariei în 1562)− primul român care a sus ţinut unitatea de neam, limbă, obiceiuriş i religie a românilor− considera că românii din Moldova, Ţara Româneasc ă ş i Transilvania sunt descenden ţii

coloni ş tilor romani, ceea ce explic ă limba lor latin ă Johanes Honterus - originar dinBraşov, înscrie pe harta sa (1542) numele Dacia pe întreg teritoriullocuit de româniSecolul XVII a marcat în istoria culturii medievale române ş ti emanciparea definitiv ă de slavonismş i deprinderea de tiparele bizantine. Aceast ă schimbare radical ă în viaţa spiritual ă a românilor sepoate constata ş i în evoluţia ideii de romanitate. Asupra acestei idei, ş i-au exercitat o înrâuriredecisiv ă, cronicari umani ş ti din veacul al XVII-lea.

Grigore Ureche (cca 1590-1647) – lucrare: Letopise ţul Ţării Moldo vei − observă asem ănarea dintre cuvintele româneş ti ş i cele latineşti, de unde concluzia originii comune a

românilor din Moldova, Transilvaniaş i Ţara Româneasc ă, care se treg to ţi „de la Râm‖

Miron Costin (1633-1691) – lucrare: De neamul m oldovenilor − în concepţia lui, istoria românilor începea cu cea a dacilor antici, cuceriţi şi supuşi de romanii lui

Traian, care era considerat desc ălecatul cel dintâi − la retragerea romanilor din Dacia nu au plecat toţi romanii, ci mulţi au r ămas pe loc, rezistând

năvălirilor barbare− din aceste elemente s-a n ăscut poporul român− originea sa era atestat ă atât de numele pe care ş i l-au dat înşişi românii din toate ţinuturile

româneş ti, cât ş i de numele dat românilor de către str ă ini − romanitatea românilor era dovedită (în opinia cronicarului) de latinitatea limbii lor din care reproducea

o listă impresionantă de cuvinte, dar ş i urmele lăsate de romani în fosta Dacie− lucrarea sa, reprezintă în istoria literaturii române primul tratat savant consacrat exclusiv analizei

originii neamului

stolnicul Constantin Cantacuzino (cca. 1640-1714) – lucrare: Istoria Ţării Române ş ti − lucrarea sa a fost redactat ă cam în aceea şi perioadă cu opera major ă a lui Miron Costin.− deosebire: exprimarea cea mai clar ă ş i mai concisă a existenţei conş tiinţei romanităţii la români− sus ţinea că românii ţin ş i cred c ă sunt urma ş i ai romanilor ş i se mândresc cu aceast ă

descenden ţă glorioas ă

Dimitrie Cantemir – lucrare: Hronicul romano-moldo-vlahilor − până la Cantemir lumea savantă româneasc ă apela la producţia ştiinţifică externă pentru

argumentarea ş i demonstrarea ştiinţifică a originii romane a românilor− începând cu opera lui – acest raport se inverseaz ă: lumea savantă europeană apelează la savan ţi

români pentru a afla argumentarea ş i dovezile romanită ţii − lucrarea dedicată exclusiv problemei romanităţii românilor↑ avea 343 de foi în manuscris în varianta

româneasc ă − faţă de cronicarii anteriori, C. inaugurează prestigiosul efort al istoriografiei române de a determinaş i

fixalocul românilor în istoriauniversal ă


clasa aXII-a



− elementele de baz ă ale concep ţiei lui C. despre originea românilor sunt: descendenţa pur romanădin Traian („săditorul ş i r ăsăditorul nostru‖), stăruinţa neîntreruptă ş i unitatea romano-moldo-vlahilor

în spa ţiul carpato-danubian− C. sus ţinea că dacii au fost extermina ţi complet din provincia cucerit ă, urmând s ă fie

colonizat ă cu romani − sus ţinea cu tărie dăinuirea elementului roman ş i după retragerea aurelian ă − Hronicul – cea mai întinsă lucrare istorică de analiză a originii românilor (a fostdepăşită în detaliu,

dar în ansamblul ei nu încă)

Sinteza realizat ă în mod nuan ţat ş i gradat de c ătre cronicarii români în ceea ce prive ş teelucidarea problemei romanit ăţii propriului neam, a urm ărit informarea cona ţionalilor, dar ş iamendarea teoriilor gre ş ite apărute în str ăinătate. Astfel, cu ei se inaugureaz ă seria de misionarinaţionali ai romanit ăţii românilor. Ac ţiunea lor s-a desf ă ş urat în dou ă direc ţii: în sânul propriuluineam ş i în afara cadrului politico-geografic românesc.

(2)Cronicarii saşi din Tr ansilvania Efervescenţa cu care au ap ărut scrierile cronicarilor români a fost dublată de cronicarii sa şi din

Transilvania, care în a doua jumătate a secolului XVII au adoptat o teorie umanistă germană cu scopul de ademonstra presupusa lor origine dac ă. Corolarul necesar al acestei ipoteze a fost afirmarea de c ătre ei aoriginii pur romane a românilor. Confuzia cronicarilorsa şi a venit de la identificarea dacilor cu go ţii.

Această teorie a fost desfiinţată cu argumente de comitele sa şilor Valentin Frank von Frankenstein , după

care a disp ărut cu totul în secolul XVIII. Cu toate acestea, istoriciisa şi au continuat să afirme în lucr ările lororiginea latină a românilor. Istoricul sas care a contribuit poate cel mai mult la r ăspândirea în afara mediuluiromânesc a teoriei originii romane a românilor a fostbra ş oveanul Martin Schmeitzel . El a predat ani de-arândul la universitatea din Halle un curs despre istoria Transilvanieiş i a difuzat opiniile despre romanitatearomânilor prin lucr ările tipărite înstr ă ină tate.

Afirmarea romanităţii românilor nu se întâlneş te numai în lucr ări săse şti, ci ş i în cele despre secui. Astfel, într-o scriere iezuită de la începutul secolului XVIII despre secui se afirmă în două rânduri că toţi românii dincele 3 ţări române nu sunt alţii decât urma şii romanilor .

(3) Ideearomanităţii românilor în epoca moder nă În epoca modernă, ideea romanităţii românilor va fi folosită ca armă politică în revendicările naţionale.

Această nouă etapă apare în a doua jum ătate a secolului XVIII lamoştenitorii ş i continuatorii lui InochentieMicu, dar ş i în Ţara Româneasc ă ş i Moldova în memoriile unor boieri. În secolul al XIX-lea, această idee va

apare simptomatic în momentele cheie ale luptei românilor pentru emancipare politică, unitate ş iindependenţă naţională . Secolul XIX aduce, la începutul său, contribuţia Şcolii Ardelenela afirmarea ideii romanităţii românilor.

Continuându-l pe Cantemir, istoricii acestui curent nu acceptă decât pura obâr şie romană a românilor. Această poziţie se poate explica prin analiza contextului situaţiei românilor din Transilvania. Militând pentruemanciparea românilor transilvăneni, ţinuţi într-o stare netă de inferioritate de elita conducătoare maghiar ă ,corifeiiŞcolii Ardelene foloseau ideea romanităţii ca pe o armă. Urmaşi ai stăpânilor lumii, a căror limbă era

încă limba oficială în Ungaria ş i Transilvania, românii nu puteau să mai accepte situa ţia umilitoare de toleraţişi excluşi de la drepturile politice ş i culturale. De aceea, recursul la originea romană, f ăr ă cel mai micamestec str ăin, era considerat esen ţial în lupta pentru emanciparea na ţională a românilor la care s-auangajat urmaşii lui Micu-Klein. Astfel,reprezentan ţii acestui curent invocau exterminarea ş i alungareadacilor din noua provincie, inexisten ţa căsătoriilor mixte etc.

În aceea şi perioadă, istoriografia din Principate, intrată odată cu domniile fanariote în faza influenţeigreceş ti, aborda ca pe un fenomen natural, fuziunea daco-roman ă. Acest punct de vedere se găse şte laistoricii greci stabiliţi în Principate, Daniel Philiphide, Dionisie Fotino, darş i românii Ienăchiţă Văcărescu sauNaum Râmniceanu.

Şcoala latinist ă s-a extins ş i în Principate, deoarece mulţi ardeleni ocupau poziţii importante în sistemulcultural de aici. Corifeul curentului latinist a fostAugust Treboniu Laurian , care considera c ă istoriaromânilor începe de la fondarea Romei ş i care urmărea s ă „purifice ” limba român ă pentru a apropiacât mai mult de latina originar ă. Între 1871 ş i 1876 a apărut Dic ţionarul limbii românecare a constituitapogeul acestei tendin ţe. Laurian a scos din dicţionar elementele nelatine ş i a adoptat un sistem ortograficetimologic, care nu mai semăna decât vag cu limba română autentică. Tentativa de a crea o limbă artificială adiscreditat definitiv ş coala latinist ă. Totuşi, până la mijlocul secolului, a continuat să existe unanimitatefaţă de originea doar romană a românilor.




Reprezentan ţii romantismului nu au insistat asupra dacilor ca element fondator al poporului român, darau contribuit la consolidarea temei dacice prin evidenţierea curajuluiş i a spiritului de sacrificiu al acestora.

Începutul l-a f ăcut Mihail Kogălniceanu, care în celebrul său discurs din 1843 a f ăcut un elogiu luiDecebal, „cel mai însemnat rig ă barbar care a fost vreodat ă ” .

Odată cu formarea statului na ţional român ş i dobândirea independen ţei, precum ş i cu impunereacurentului pozitivist în cercetarea istoric ă, teza originii pur latine a poporului român a început să fieconsiderată o eroare. Începutul l-a constituit studiul luiB.P.Ha ş deu din 1860, intitulatPierit-au dacii? Autoruldemonstra că Şcoala Ardeleană ş i continuatorii ei au f ăcut o interpretare for ţată a izvoarelor antice,„ împu

ţinarea b

ărba

ţilor ‖

f ăcut

ă de

Eutropiusfiind amplificat

ă în mod abuziv, în sensul extermin

ării unui neam întreg. Dacii nu au pierit (concluzia luiHaş deu) ş i nici colonizarea nu a însemnat o infuzie de romani

puri, ci de cele mai diverse origini . Rezulta aşadar, că poporul român s-a format din câteva elemente dincare niciunul nu a fost predominant. Haş deu a demonstrat apoi printr-o serie de lucr ări bine argumentate, căsubstratul dacic al poporului român nu poate fi contestat. Haşdeu a formulat ş i teoria circulaţiei cuvintelor ,ar ătând că structura unei limbi nu este dat ă de num ărul brut al cuvintelor ci de circula ţia acestora ,deoarece sunt cuvinte aproape uitate, depozitate în dic ţionare, altele însă folosite de nenumărate ori. El ademonstrat că slavismele din limba română, cu toate că nu sunt puţine, în circulaţia lor, adică în activitateavitală a graiului românesc, ele se pierd aproape cu des ăvâr şire în latinisme. Tot el a precizat că se pot alcă tuifraze întregi numai cu cuvinte din limba latină, dar nicio propoziţie cu cuvinte exclusiv de alte origini.

Eviden ţierea rolului dacilor a cunoscut ş i forme exagerate în care Dacia înainte de cucerirearoman ă a fost centrul unei mari civiliza ţii. Astfel, Nicolae Densu ş ianu în lucrarea apărută postum în1913, Dacia preistoric ă de 1200 pagini, reconstituia istoria unui presupus „imperiu pelasgic‖, care pornind dinDacia cu 6000 de ani î.Hr., s-ar fi întins pe o mare parte a globului. Densuş ianu sus ţinea că de la Dunăre ş iCarpaţi s-a revărsat civilizaţia asupra celorlalte păr ţi ale lumii. De aici ar fi pornit spre Italiaş i str ămoş iiromanilor, iar limba dacă ş i limba latină nu sunt decât dialecte ale aceleiaş i limbi. Istoricul ajungea laconcluzia că limba dacă nu datora nimic latinei, fiind transmisă din timpuri imemoriale, ceea ce explică facturasa deosebit ă faţă de limbile romanice occidentale. În perioada interbelică, teza lui Densuş ianu a fost preluatăş i dezvoltată de câ ţiva istorici amatorinaţionaliş ti.

(4)Istoriografia c omunistă După al Doilea Război Mondial, când atât Ungaria, cât ş i România au devenit state-satelit ale URSS,

teoriile staliniste despre caracterul „imperialist‖ al stăpânirii sclavagiste romane ş i despre importanţacivilizatoare a slavilor în istoria Europei au modificat dramatic întregul context istoriografic. În acţiunea sa deconsolidare a puterii obţinute în 1965, N.Ceauş escu a declanşat o mare opera ţie de reînviere asentimentului na ţional al românilor . În acest context, a putut fi reevaluată ş i contribuţia limbii latineş i acivilizaţiei romane la cristalizarea civilizaţiei vechi româneş ti. Numai că, destul de repede, ideologia ş iistoriografia oficială au ajuns s ă fie dominate de teorii care minimalizau aportul factorului roman , din noudenunţat ca asupritor, de ast ă dată în favoarea civiliza ţiei locale a geto-dacilor . Continuitatea ş i unitateaacestei civilizaţii erau obsesiv afirmate, trecându-se sub t ăcere particularităţile locale; diferiţi diletanţisus ţineau că limba dacă, nu latina, reprezintă matricea limbii române; lucr ări oficiale se str ăduiau să probezecă românii erau deja formaţi ca popor cu mult înainte de cucerirea romană, deosebindu-se astfel de toatecelelalte popoare romanice.

O polemică tot mai acerbă cu istoricii maghiariş i bulgari traducea, în anii 1980 tendinţa regimurilorcomuniste în declin de a folosi instrumentele naţionalismului agresiv pentru salvarea dominaţiei exercitate departidele comuniste. În această dispută, arheologia a dobândit un loc tot mai important, cu atât mai mult cucât sursele istorice scrise pentru secolele IV-X sunt aproape absente. Din p ăcate, elementele de cultur ămaterială nu pot r ăspunde prin ele însele unor întrebări referitoare la originea etnică ori la limba vorbită depurtătorii lor, astfel încât pot fi invocate ca argumente de ambelepă r ţi.

Mihai Roller a devenit istoricul oficial al regimului. Înmanualul de istorie a României (1947) Roller ş i

colaboratorii săi negau romanitatea românilor , exagerând rolul elementului slav în etnogenezaromâneasc ă. În condiţiile în care comuniş tii români s-au îndepărtat treptat de URSS, aceste teze au fostabandonate.

*** Privind retrospectiv, putem constata că afirmarea romanităţii românilor adepăşit mereu cadrul strict ştiinţific, în

măsura în care a însemnat şi un semn al asum ării identităţii europene, în vreme ce absolutizarea tradiţiei traco-getice areflectat mai degrabă tendinţa contrar ă, de închidere într-o identitate istorică izolată şi autarhică. În condiţiile actuale,când România, ca şi statele vecine, Ungaria şi Bulgaria, fac parte din Uniunea Europeană, argumentul întâietăţii istoricenu mai are valoare politică, iar reconstituirea trecutului nu mai are consecinţe pentru drepturile inalienabile alecetăţenilorşi comunităţilor acestei regiuni. Romanitatea românilor nu mai are a fi demonstrată şi cu atât mai puţin contestată; poatefi acum recunoscută ca fapt istoric cert. Dezbaterea ştiinţifică poate astfel progresa spre o mai bun ă înţelegere a c ăilorş ietapelor concrete prin care identitatearomâneasc ă s-a cristalizatşi s-a transmis dingeneraţie îngenera ţie.Vlad Badea -12- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



-2-CĂLĂTORI ROMÂNI ACASĂ ŞI ÎN LUME


clasa aXII-a



CĂLĂTORI ROMÂNI ACASĂ ŞI ÎN LUME

Marile descoperiri geografice ş i internaţionalizarea (la nivelul epocii) a schimburilor economiceş i arelaţiilor politiceş i diplomatice au contribuit la modificarea percepţiilor asupra unui anumit tip de deplasarespa ţială – călătoria. Omul medieval, chiar atunci când era obligat să călătoreasc ă, imagina structuri desociabilitate care să le înlocuiască pe cele similare din comunitatea stabilă, de care era obligat pentru o

vreme să se despart ă (caravanele de negustori, pelerinajele, companiile de tineri ucenici, care se deplasau încadrul formării lor profesionale între diferite centre de producţie etc.). Str ăinii, prin extensie călătorii, aveaudreptul de a se bucura de ospitalitatea celor pe care îi întâlneau în drumul lor, dar cel mai adesea erau privi ţicu teamă ş i neîncredere. Începând cu secolul XVIII, percepţia asupra c ălătoriei se modifică. Oamenii str ăbatdistanţe mult mai semnificative decât în secolele anterioare ş i nu doar pentru a face comer ţ sau pentru a seduce la r ăzboi. Încep să se contureze c ălătoria ştiinţifică, cea instructiv-educativă, de studii, de plăcere (camodalitate de petrecere a timpului liber) sau de simplă curiozitate.

Chiar dacă aceste evolu ţii sunt mai puţin semnificative în spaţiul nostru, românii nu se situează în afaracurentului general european. Ei călătoresc mai puţin nu doar pentru că apar ţin unui tip de civilizaţie rurală ş itradiţională, mult mai ataşat de stabilitate ş i imobilism, ci ş i din raţiuni politice, proprii acestui spaţiu.Dominaţia otomană a limitat semnificativ posibilităţile de mişcare ale boierimii autohtone dincolo de graniţeleţării. Călători ş i literatur ă de călătorie au existat însă ş i în Ţările Române.

NICOLAE MILESCU SPĂTARUL (1636-1708) – a învăţat la Iaşi, Istanbul ş i posibilş i la Padova; – cărturar umanist ş i boier de seam ă al Moldovei medievale; – contemporan cu Miron Costin; – poliglot – cunoş tea italiana, greaca veche ş i modernă, latina, slavona, turca ş i araba; – teolog, istoriograf, filosof, scriitor, memorialist de valoareuniversală ; – func ţii ş i ranguri : gr ămătic, spătar (1659), capuchehae, t ălmaci pentru limbile română, greacă ş i

latină pentru Departamentul Soliilor din Moscova,şef al traducătorilor de la cancelaria diplomatică aţarului Rusiei,şef de misiuni diplomatice;

– în 1660, fiind bănuit că a uneltit împotriva domnului Moldovei a fost pedepsit prin tăierea nasului; – om politic ş i diplomat de ţinută, a f ăcut comparaţii între diferitele diplomaţii: rusă, otomană ,

europeană apusean ă, română ş i chineză ; – a realizat un amestec bizar între cultura orientală ş i ideileRenaş terii; – a realizat o serie de c ălătorii în Imperiul Otoman, Suedia, Germania, Franţa, Ungaria, Polonia; – în timpul misiunilor sale prin Moldova, Transilvaniaş i Ţara Româneasc ă este interesat de legende,

folclor, limbă, tradiţii, manuscrise de la mănăstiri, ceea ce-i întăreşte convingerea despre latinitatealimbii române („ mai jumătate de limbă românească este luat de la latini” );

– 1671 – a ajuns la curtea ţarului Aleksei Mihailovici al Rusiei, la recomandarea Patriarhului Dositei alIerusalimului care arată că este „ om foarte învăţăt (...) în zadar s-ar căuta un om asemănător” ; după 4 aniţarul i-a încredinţat misiunea de a conduce o solie de 150 de oameni la împ ăratul Chinei (1675-1678);

– 13 ianuarie 1676 – a atins graniţa dintre Siberia ş i China, după care se îndreapt ă spre Pekin (Beijing)unde a fost primit de împărat ş i după o şedere de două luni a plecat pe drumul de întoarcere. LaMoscova a ajuns după 3 ani, la 5 ianuarie 1678;

– lucr ări: Jurnal de căl ătorie în Chinaş i Descrierea Chinei(ofer ă informaţii preţioase despre popula ţiileSiberiei ş i Chinei, teritorii aproape necunoscute europenilor vremii; a descris atât aspecte politice, câtş i geografice, religioase ş i culturale din regiunile în care a călătorit – descrie fluviileIrtiş, Obi, Eniseiş ilacul Baikal, descrie iurtele mongolilor, descrie aspectul satelorchinezeş ti, oraşul Beijingş i MareleZid Chinezesc, exprimă mirarea faţă de un obicei barbar practicat de chinezi, anume mutilareapicioarelor femeilor chineze, descrie obiceiul de a mânca utilizândbeţiş oarele, ofer ă informaţii despremedicina tradiţională chineză );

– autor al unor hăr ţi care s-au folosit ş i la 200 de ani după moartea sa; – despre el, cronicarul Ion Neculce afirmă: „ Era un boier (...) de la Vaslui de moşia lui, pre învăţăt şi

cărturar, şi ştie multe limbi: elineşte, sloveneşte, greceşte şi turceşte.Şi era mândruşi bogat (...)” ; – informaţiile sale despre natura ş i oamenii locurilor asiatice au lărgit orizontul geograficş i au fost

folosite de exploratorii din secolele următoare, fiind numit„M arco Polo al secolului al XVII-lea” ; – însemnările sale fac din Nicolae Milescu un pionier al memorialisticiiromâneş ti de că lă torie.


clasa aX

II-a



DIMITRIE CANTEMIR (1673-1723) – domn al Moldovei (1710-1711), cărturar de talie europeană ş i diplomat; – membru al Academiei din Berlinş i al Senatului Rusiei; – contribuţii remarcabile în domeniul istoriei, literaturii, geografiei, filosofiei, muzicii etc.; – cunoaş te situaţia Imperiului Otoman, unde a petrecut o perioadă de timp ca beizadea ş i domn mazilit

(1693-1710) ş i situaţia Rusiei, care se afirma ca mare putere în timpul lui Petru I, protectorul său, lacurtea căruia tr ăieşte între anii 1711-1723, după înfrângerea de la Stănileş ti;

– specialist în problemele Orientului musulman, l-a însoţit pe ţarul Petru I în expediţia caucaziană ş i la

Marea Caspică (1722); – lucr ări: Descriptio Moldaviae(1714-1716) – monografie cu informaţii bogate de geografie, istorie,politică, folclorş i religie; autorul arată originea latină a poporului român; prezintă oraşele, târgurile ş isatele, p ădurile, câmpiile, munţii („ cel mai înalt este Ceahl ăul, care, dacă ar fi intrat în basmele celor vechi,ar fi fost atât de vestit caşi Olimpul ” ), bogăţiile subsolului, organizarea politică ş i administrativă, religia,obiceiurile ş i tradiţiile; Creşterea şi descreşterea cur ţii otomane (1714-1716) – tradusă în engleză ,franceză, italiană, germană ş i rusă, ofer ă informaţii numeroase ş i de natur ă geografică; Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea(1698); Istoria ieroglifică (1703-1705); Hronicul româno-moldo-vlahilor(1719-1722);

– a realizat o hartă a Moldovei, inclusă în Descriptio Moldaviae(singura hartă a Moldovei vreme de unsecol) ş i Planul Constantinopolului(realizat în perioada şederii la Constantinopol);

– Nicolae Iorga ar ăta că „ principele moldovean a dat cea dintâi lucrare în sensul epocii noastre... oîntreag ă enciclopedie naţional ă sub forma aceasta a unui studiu geografic” .

SĂMUILĂ DĂMIAN (?-1749) – primul român care a încercat să facă înconjurul pământului, în anul 1774; – a dispărut misterios în Marea Caraibelor.

CONSTANTIN (DINICU) GOLESCU (1777-1830) – boier, cărturar ş i memorialist din Muntenia; – studii la Academia Grecească din Bucureş ti; – ocupă mai multe funcţii înŢara Româneasc ă (ispravnic al Muscelului, mare logof ăt etc.), fiind trimis

în misiuni diplomatice la Parisş i Petersburg; – a călătorit mult, cu scopul de a analiza cum tr ăieşte lumea occidentală în raport cu cea românească ; – a plecat la Paris pentru a-l îndupleca pe Napoleon (la vremea respectiv ă Prim Consul al Franţei) să

ia sub protecţia sa Ţara Româneasc ă ş i Moldovaş i să ajute la organizarea lor republicană ; – simpatizant al revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, a iniţiat proiecte prin care urmărea realizarea

progresului politic, economic, culturalş i social al ţării sale; – 1824, 1825, 1826 – observaţiile călătoriilor sale din Transilvania, Banat, Ungaria, Austria, Italia,Bavaria ş i Elveţia, publicate sub titlul Însemnare a căl ătoriei mele(Buda, 1826), lucrare în care sus ţineideea dacoromânismului;

– a întemeiat o şcoală la moşia sa din Goleşti (fostul judeţ Muscel); – a încurajat tinerii să studieze în str ăinătate, acordându-le burse; – membru fondator al Societăţii Literare, alături de I.H.Rădulescu (1827); – a contribuit la apariţia celui dintâi ziar în limba română, Curierul Românesc(1829).

GEORGE BARIŢIU (1812-1893) – om politic, publicist, istoric român,fruntaş al revoluţieipaşoptiste din Transilvania; – întemeietor al presei româneş ti; – deschizător de drumuri în domeniul implementării literaturii de călătorie în Transilvania; – prima călătorie a f ăcut-o la fraţii săi de peste mun ţi; – vara anului 1839 – prima călătorie în Apus: la Viena, întovăr ăşia lui IacobMureş anu cu scopul de a

obţine de la episcopul Lemeni un fel de aprobare-recomandaţie; – 1845 – a doua c ălătorie la Viena – a încercat s ă obţină unele înlesniri în privinţa cenzurii, care se

înăsprise în mod simţitor; – 1847 – a treia călătorie în Apus – face parte din deputa ţiunea ardelean ă trimisă de oraşele Braşov ş i

Sibiu în chestiunea căii ferate ce urma să fie prelungită de la Arad până la Braşov; – 1852 – cea mai importantă călătorie, când a fost desemnat de un grup de negustori români din

Braşov să prospecteze pia ţa apusean ă în vederea achiziţionării maş inilor trebuitoare pentrudeschiderea unei fabrici de hârtie la Ză rneş ti;

– a trecut prin Viena, apoi Munchen, Leipzig, Dresda, Colonia, Halle, Magdenburg, Brauschweig,Hanovra, apoi Belgiaş i Olanda;


clasa aXII-a



– 12 decembrie 1852 – trimite de la Viena pentru Foaia pentru minteultimele relaţii de că lă torie,organizate sub genericul Suvenire din căl ătoria mea;

– peste tot pe unde a c ălătorit s-a interesat de modul de viaţă al oamenilor, înlesnirile care veneau depe urma şcolilor,comer ţului, industriei.

ION CODRU-DRĂGUŞANU (1818-1884) – scriitortransilvănean; – a peregrinat prin Ţara Româneasc ă ş i prin numeroase oraşe ale Europei; –

preocupat de cultura, tradiţia ş i istoria popoarelor prezentate în epistole cu un ascu

ţit spirit critic; – Sibiu, 1865 – însemnările sale au fost publicate sub titlul Peregrinul transilvan.

FRANCISC BINDER (1820-1875):a realizat o călătorie în mai multe regiuni ale Africii (1849-1864).IOAN XANTUS

– participant la Revoluţia din 1848 din Transilvania; – pleacă în America de Nord unde se remarcă în cercetarea preriei, a MunţilorStâncoş i ş i a Californiei; – a descoperit izvoarele fluviului Arkansasş i numeroase insule de-a lungul coastei californiene, iar

colecţiile sale faunisticeş i botanice au îmbogăţit muzeele americane; – 1868 – călătoreşte în Asia, prin India, Indonezia, China, Japonia şi alcătuieşte o mare colecţie

etnografică, expusă mai târziu în cadrul expoziţiei universale de la Viena (1872).

ILARIE MITREA – originar din zona Sibiului; – primul român carecălătoreşte în Australia (1865); – 1866 – călătoreşte în Mexic, unde ca medic ofiţer însoţeşte corpul expediţionar austriac trimis în

sprijinul lui Maximilian, împărat al Mexicului. Atras de vechea civilizaţie maya, a f ăcut investigaţii laPalenque ş i a realizat colecţii de ceramică, ţesături ş i arme amerindiene. Trecând apoi, ca „ofiţer desănătate‖, în serviciul Olandei, a plecat pentru următorii 25 de ani în Indiile Olandeze (Indonezia);

– a contribuit la sporirea exponatelor muzeelor din Viena ş i Bucureş ti (Sala păsărilor din MuzeulGrigore Antipa).

BADEA GHEORGHE-CÂRŢAN (1849-1911) – cioban transilvănean din Câr ţiş oara (la poalele Făgăraşului), a învăţat să citească sub influenţa

lucr ării lui GheorgheŞincai (Cronica românilor); – a devenit luptător pentru cauza românilor transilvăneni, pe care îi socotea fra ţi de sânge cu cei de la

sud de Carpa ţi; – a trecut de nenum ărate ori graniţa în Ţara Româneasc ă convins că trebuie să vadă ş i să cunoască frumuseţea locurilor unde au tr ăit str ămoşii noştri romani; – a mers pe jos la Roma pentru a vedea Columna lui Traian (1896); – a f ăcut mai multe drumuri laBucureş ti, Viena, Paris ş i alte oraşe europene; – aducea c ăr ţi de o parte ş i de alta a grani ţei româno-austro-ungare pentru păstrarea vie a

sentimentului naţional, lucru care i-a adus numeroase necazuri din partea autorit ăţilor (76.000 decăr ţi au fost confiscate ş i arse la Braşov de autorităţile maghiare care l-au arestat; a fost eliberat laintervenţia lui Carol I);

– a fost invitat în Parlamentul României; – a murit, f ăcând un ultim drum peste munţi, în 1911, fiind înmormântat la Sinaia. Pe mormântulsău

stă scris: „ Aici doarme Badea Câr ţan, visând întregirea neamului” .

IULIUS POPPER (1857-1893) – şi-a f ăcut studiile primareş i liceale la Bucureş ti; – a obţinut diplomă de inginer la Paris, la vârsta de 22 ani;

– a călătorit departe de ţar ă (China, Japonia, Siberia, Alaska, SUA, Cuba, Mexic); – 1886 – ajunge în Argentina, unde a explorat Ţara de Foc (a organizat exploat ări miniere ş i a

cartografiat regiunea aflată în extremitatea sudică a Americii de Sud; în hăr ţile alcătuite a acordatdenumiriromâneş ti locurilor explorate);

– în hăr ţile argentiniene de azi figurează numele exploratorului român; – a publicat o carte în limba spaniolă în care descrie descoperirile sale: Ţara de Foc, viaţa în extremitatea

austral ă a lumii locuite(1891); – opera sa mai cuprinde scrisori adresate unor personalit ăţi ale epocii; – a devenit personajul unui film realizat în 1999 la prestigiosul festival de la Cannes; – a murit în condiţii neelucidate, în camera sa de hotel din Buenos Aires (1893).


clasa aXII-a



GREGORIUŞTEFĂNESCU (1836-1911) – a absolvit Universitatea Sorbona din Paris; – în ţar ă a predat geologia ş i mineralogia la liceuş i la Universitatea dinBucureş ti; – a fost director al Muzeului de Istorie Naturală de la Bucureş ti (1866-1893); – descoperitor al scheletului lui Diontherium gigantissimum, singurul exemplar mai complet dinaceast ă

specie de proboscidian cunoscut pân ă azi în lume; – este autorul primei hăr ţi geologice a României; – a fost membru al Academiei Române; – participă la congresele interna ţionale de la Washington (1891), Petersburg (1898) ş i Mexico (1906);

– str ăbate peste 1.000 km în America de Nord, descriind numeroase zone geografice (Marile Lacuri,Cascada Niagara, Marele Canion, precum ş i Parcul Naţional Yellowstone);

– în Asia str ăbate Munţii Ural, Siberiaş i Munţii Caucaz.

DIMITRIEş i NICOLAEGHICA-COM ĂNE Ş TI – cei doi români au călătorit în Somalia (1895-1896); – era o regiune care îi atr ăgea mai puţin pe europeni, din cauza lipsei de resurse naturale ş i a climei

(nu ploua timp de 8 luni pe an, iar reţeaua hidrografică era foarte să racă ); – Călătorii români au plecat din portul Trieste (1895). Au ajuns în portul Berberaş i au pătruns în

interiorulţării. În timpul călătoriei au trebuit să depăşeasc ă numeroase obstacole: clima, deşertul,lipsa de apă, musca ţeţe etc. Au descris speciile de plante (copaci, liane etc.) ş i animale (fazani,papagali verzi, maimuţe, rinoceri, elefanţi) întâlnite în drumul lor. La fel au procedatş i în ceea cepriveşte populaţia locală, descriind obiceiurile, culturaş i modul de viaţă al băştinaşilor. Au dat numeromâneş ti formelor de relief întâlnite în timpul călătoriei lor;

– şi-au povestit călătoria în două căr ţi: DimitrieGhica-Comăneş ti este autorul lucr ării O căl ătorie în Africa(în limba română), în timp ce NicolaeGhica-Comăneş ti a scris, în limba franceză, Cinci luni în Ţara Somalilor .

BASIL ASSAN (1860-1918) – şi-a f ăcut studiile laBucureş ti, în Elveţia ş i Franţa; – inginer capabil, autor al mai multor brevete de invenţii, dar ş i dotat cu simţul afacerilor; – moş tenitorul unei mari averi, interesat în dezvoltarea industriei naţionale în perioada în care

societatea româneasc ă a înregistrat mari progrese pe toate planurile; – a călătorit în nordul Europei (incluzândş i Arhipelagul Spirtzbergen), fiind primul român care ajunge în

Arctica (1896); – este primul român care a finalizat o călătorie în jurul lumii (1897-1898); – în călătoria în jurul lumii a studiat posibilitatea dezvoltării comer ţului românesc în regiunile

îndepărtate ale Extremului Orient; – a intuit rolul pe care China ş i Orientul Îndepărtat îl vor juca în istoria lumii, având în vedere imensul

potenţial uman al acestei regiuni.

SAMUEL FENIŞEL (1868-1893): face o călătorie de studii în insula Noua Guinee (1892-1893) underealizează o bogată colecţie de fluturi, insecte ş i păsări, dar ş i de obiecte de art ă papua şă, aflate astăzi înpatrimoniul muzeelor deştiinţele naturii din Budapesta, Viena ş i Berlin.

EMIL RACOVIŢĂ (1868-1947) – studii în dreptşi ştiinţe la Paris, încheiate cu un doctorat la Universitatea Sorbona (1896); – 1897 – a început, din portul Anvers, expediţia antarctică condusă de ofiţerul belgian Adrien de

Gerlache (din expediţie a f ăcut parte ş i Roald Amundsen, viitorul cuceritor al Polului Sud); – Racoviţă participă la expediţie în calitate de naturalist; – expediţia a suportat prima iernare dincolo de Cercul Polar de Sud, fiind prinsă în banchiza polar ă

timp de 13 luni(71° 31’ ); – membrii expediţieişi-au încheiat cercetările ş tiinţifice, cu preţul a două vieţi omeneş ti; – aventura antarctică s-a finalizat (1899) cu un şir de conferinţe pe care savantul român le-a ţinut la

Anvers, Bruxelles, Liège, Parisş i Bucureş ti; – întâmplările din timpul expediţiei „Belgica‖ sunt povestite de Racoviţă în comunicarea Expediţia

antarctică belgian ă; – în anii următori s-a remarcat printr-o activitateştiinţifică intensă: iniţiator al biospeologiei (a explorat

peste 800 de peşteri din Europa ş i Asia), membru al Academiei Române, profesor la universitate, întemeietor ş i conducător al primului Institut de Speologie din lume (Cluj) etc.


clasa aXII-a



SEVER PLENICEANU (1867-1924) – este considerat cel mai important explorator român al Africii ecuatoriale; – a absolvit şcoala militar ă în Belgia; – s-a angajat în administra ţia aşa-numitului „Stat Independent Congo‖ (în realitate o coloniebelgiană ); – a explorat reţeauna hidrografică a fluviului Congo – parcurge fluviul Zair cu pirogileş i str ăbate de jos

până sus pădurea ecuatorială locuită de pigmei până în valea Nilului în Sudan (Radjaf, 1899); – parcurge peste 3.000 km, fiind primul românş i unul dintre primii europeni care a ajuns în regiunile

ecuatoriale locuite de pigmei; – a descris modul de viaţă al localnicilor, alcătuirea societăţii africane, introducerea primelor elementeale modernizării de către administraţia belgiană etc.

ION CATINA: a călătorit prin Africa de Sud, Rhodesia (Zimbabwe)ş i Mozambic, navigând pe fluviile Limpopoş i Zambezi (1900-1905).

DAN DUMITRU (1890-1978): primul român care a f ăcut înconjurul lumii pe jos, str ăbătând toate continentele.

CONSTANTIN DUMBRAVĂ (1890-1935): a organizat ş i condus prima expediţie arctică româneasc ă lăsândnumeroase informaţii referitoare la cercetări asupra eschimoş ilor în Groenlanda (1927-1931).

MIHAI TICAN-RUMANO (1895-1967) – s-a născut la Berevoieş tii Muncelului; – la vârsta de 13 ani a început s ă se între ţină singur; – ajunge la Constan ţa, de unde s-a îmbarcat pe un vas italian spre Napoli; – ajunge în Argentina, unde a stat 14 ani; – la Buenos Aires a fost luat sub ocrotire părintească de o familie care i-a oferit posibilitateacontinuă rii

studiilor începute înţar ă ; – şi-a însuşit limbile spaniolă, franceză, portugheză ş i greacă ; – a călătorit în America de Nord (Mexic, Canada), în Australia, Noua Zeelandă ş i Antile; – la 19 ani a început să colaboreze cu însemn ări de călătorie la ziarele ş i revistele din Argentina,

semnând Mihai Tican, la care a adăugat ulterior pseudonimul său literar, Rumano (Românul); – 1923 – l-a cunoscut pe belgianul Laffite, la iniţiativa căruia porneş te într-o călătorie de 13 luni în

AfricaOccidentală ; – la întoarcere s-a oprit în Madrid, unde începe colaborarea cu un ziar spaniol, prin articoleş i reportaje

de călătorie, ce a durat pân ă în 1930; – Barcelona – apare primul său memorial de călătorie – Viaţa albului înţara negrului; – a trimis impresii de călătorie ş i ziarelorromâneş ti Universulş i Curentul ; – între 1928-1929 a fost ataşat de pres ă onorific alţării noastre la Madrid, publicând în foileton romane

de călătorie ş i aventuri; – la Barcelona a scos ziarul Dacia în limbile spaniolă, franceză ş i română, în care populariza plaiurile

româneş ti ş i cultura ţă rii; – 1931 – s-a stabilit în România fiind redactor la ziarulUniversul ; – 1934 – a pornit într-o călătorie în estul Africii; – 1967 – s-a stins din viaţă în ţar ă, lăsând în urmă 40 de volume apreciate, care au îmbog ăţit literatura

română de că lă torie.

Călători în spaţiul românesc

Deplasările interioare, determinate de cristalizarea conş tiinţei naţionale, au fost inaugurate de poetulGrigore Alexandrescu, autorul unui Memorial de căl ătorie (1842). Însoţit de I.Ghica, viitorul bei de Samos, Alexandrescu vizitează mănăstirile din Oltenia, prilej de inspiraţie pentru o serie de poezii prin care evocareaunor personaje istorice, ca ş i elogiul adus ruinelor, în special celor din Târgoviş te, se impun ca o temăfrecventă în literatura vremii.

Munţii Moldovei au atras prin frumuseţea lor, încă de timpuriu, atenţia scriitorilornoştri. Alecu Russo,descoperitorul Mioriţei, călătoreşte prin Munţii Neamţului ş i redacteaz ă Piatra teiului (1840). Rodul aceleiaş icălătorii este pentru Vasile Alecsandri O plimbare în munţi (1842), iar pentru Calistrat Hogaş descoperireamunţilor a constituit, peste alte câteva decenii, cea mai mare satisfac ţie a vieţii, dedicându-le acestora

întreaga oper ă, reunită postum în volumul Pe drumuri de munte. Între călătorii de vocaţie trebuie amintiţi Alexandru Pelimon, Cezar Bolliac, precumş i Gheorghe Sion ori Dimitrie Bolintineanu. Primul drumeţea prin


clasa aXII-a



ţar ă de plăcere, din dorinţa de a cunoaş te oamenii, locurileş i obiceiurile lor. Cartea sa, Impresiuni decăl ătorieîn România (1858) reprezintă primul mare reportaj de călătorie dedicat spaţiului naţional. C.Bolliac,revoluţionarul de la 1848, este organizatorul unei excursii în Munţii Bucegi (1843), la care participă Ş tefanGolescu, N.Kretzulescu, ş i N.Bălcescu, excursie care a devenit un moment de referin ţă în istoria drumeţiilormontane româneş ti. Obligat la surghiun, după evenimentele din 1848, când revine în ţar ă se va ocupa doarde excursii cu caracter arheologic. Timp de 18 ani (1858-1876) a f ăcut călătorii prin toată ţara, rezultatul fiindnumeroase studii ş i recomandări, dar ş i colectarea unui adevărat tezaur arheologic, numismatic ş i etnografic.

Gheorghe Sion întreprinde călătorii în Basarabia ş i Bucovina, publicându-ş i observa ţiile în Suvenire de

căl ătorie în Basarabia meridional ă (1857) ş i Notiţe despre Bucovina(1882), iar D.Bolintineanu este autorul uneiC ăl ătorii în Moldova(1859).Peste câteva decenii, Alexandru Vlahuţă reia cunoscuta atitudine romantică a literaturii de că lă torii,

cultivată de înaintaş ii săi, ş i publică România pitorească (1901), rezultat al peregrinărilor sale prinţar ă. Autorulstr ăbate sate şi oraşe, fiind atent la peisajul naturalş i etnografic, la atitudinea ţăranilor, precum ş i la tezaurulvariat creat de ace ştia de-a lungul veacurilor.

Tot în rândul călătorilor romantici porniţi în căutarea marilor vestigii ale istoriei noastre s-au numărat ş iunii din pictorii vremii (Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, I.Andreescu), a căror muncă s-a concretizat înrestaur ări ori în picturibisericeş ti, în peisaje ş i portrete de gen; alături de aceste nume de „călători‖ merită a fimenţionate cel al chimistului Alfred Bernath, al botanistului Dimitrie Grecescu sau cel al istoricului GrigoreTocilescu, cel care iniţiază cercetările asupra monumentului triumfal de la Adamclisi.

În final, sunt de amintit romanticii întârziaţi, precum Emil Gârleanu cu Privelişti din ţar ă, Nicolae Iorga cu Drumurişi oraşe din România, Valea Teleajenuluiş i Sateşi mănă stiri din Româniasau chiar, mai aproape de zilelenoastre, Geo Bogza, care, prin Cartea Oltului(1945), vibrează asemenea lui Bălcescu sau Alecu Russo laimaginea fermecătoare a peisajului românesc.


clasa aXII-a



-3-VIZIUNI DESPRE MODERNIZARE ÎN EUROPA

SECOLELOR XIX-XX:CURENTE ŞI POLITICI CULTUR ALE,

IDENTITĂŢI NAŢIONALE ŞI IDENTITATEEUR OPEA NĂ


clasa aXII-a



A . M O D E R N I Z A R E Î N E U R O P A S E C O L E L O R X I X - X X

Context

Societatea european ă a cunoscut în secolul XIX transformări fundamentale în domeniile cultural, politic,economic ş i social, prin comparaţie cu Vechiul Regim. Aceste mutaţii poartă generic numele de modernizare.Motorul întregului secol al XIX-lea l-a constituit credinţa în puterile raţiunii. Expoziţiile universale exprimau înmod firesc aceast ă credinţă pozitivă. Prin ştiinţă şi şcoală, modernizarea a câştigat teren. Circulaţia ideilorş ia curentelor artistice a creat o Europă a culturii ce str ălucea în marile ei capitale: Paris, Londra, Berlin, Viena.Secolul XIX este cel al burgheziei triumf ătoare. Instalată în confortul său intelectual, frecventând sălile delectur ă, teatrele, saloanele de pictur ă, având gusturi academice, burghezia a stat la baza afirm ării noilorcurente literare ş i artistice. Modernizarea a vizat nu numai economiaş i societatea, ci ş i artele, în general.

Modernizare In plan politic

Alexis de Toqueville (1805-1859) , autorul lucr ării „Despre democra ţie în America” considera cămodernizarea se realizeaz ă prin democratizarea societăţii. A vizitat Statele Unite (1830-1832) cu scopul de astudia sistemul de penitenciare din aceast ă ţar ă. Acolo a văzut însă funcţionând un sistem de guvernare maidemocratic decât oricare din Europa acelei vremi. A.T. a extras anumite concluzii:

− pe termen lung democraţia este superioar ă oricărui alt sistem de organizare a statului, chiar dacă petermen scurt viciile sunt foarte vizibile;− statul democratic asigur ă prosperitatea pentru întreaga societate, nu numai pentru anumite grupuri

sociale;− baza statului democratic o constituie principiul suveranităţii poporului;− statele democratice nu sunt interesate s ă poarte r ăzboi împotriva altor state democratice etc.

În secolul XX au continuat discuţiile asupra democraţiei. Ameninţată de apariţia regimurilor totalitare,democraţia se dovedeş te a fi cea mai viguroasă formă de organizare a societ ăţii, în ciuda imperfecţiunilorsale. Ea a asigurat o lung ă creş tere economică, prosperitatea cet ăţenilor, protecţia drepturilorş i libertă ţiloromului, o lungă perioadă de pace. La aceste realiz ări au contribuit mai mulţi factori, ca faptul că există ocapacitate de reînnoire manifestat ă prin alternanţa la putere a oamenilor ş i a ideilor dată de competiţia dintrepartide.

Este necesar, îns ă, ca sistemul democratic s ă se perfec ţioneze datorită necesităţii adaptării la

schimbările sociale ş i la ameninţările la care este supus ă societatea prin: globalizare, terorism, criza dematerii primeş i surse de energie, pericolul unei catastrofe ecologice (înc ălzirea globală), pericolul unui nouconflict generalizat.

Modernizare In plan economic

Secolul XIX este secolul revoluţiei industriale, cauza marelui avans al Europei ş i a prelungirilor sale (înprimul rând America de Nord) asupra restului lumii.

Revolu ţia industrial ă. Revoluţia industrială a apărut în Anglia la sfâr şitul secolului XVIIIş i s-ageneralizat în Europa Occidentală pe parcursul secolului următor. Inventarea maş inilor cu aburi, folosirea lor

în industria textilă, în minerit ş i în transporturi au avut drept consecinţă o creş tere f ăr ă precedent aproductivităţii muncii. Producţia obţinută în fabricileş i uzinele europene a luat drumul pieţei, care, reglată demecanismul liber al cereriiş i al ofertei, punea în circulaţie produse din ce în ce mai ieftine pentru o populaţie

din ce în ce mai numeroasă. După 1880, lumea a trecut prin „a doua revoluţie industrială‖. Înlocuirea înindustria siderurgică a fierului cu oţelul, descoperirea ş i generalizarea unor noi surse de energie(electricitatea, petrolul, gazele naturale etc.), care se impuneau treptat în fa ţa celei clasice, cărbunele, auconstituit două dintre cele mai importante elemente ale acesteia. Era perioada în care suprema ţia economicăa Angliei luasfâr şit, locul ei fiind ocupat în spaţiul european de Germania, iar în competiţia mondială deStatele Unite ale Americii.

Modernizarea economică a continuat ş i în secolul XX, în special în a doua jumătate a sa, prinintroducerea noilor tehnologii. Utilizarea PC-ului, a comunicaţiilor prin satelit, a roboţilor ş i a Internetuluireprezintă câteva dintre marile invenţii ale epocii contemporane. A crescut enorm cantitatea de informaţiecare circulă prin diferite medii (în special prin Internet). Toate evenimentele care au loc sunt transmise în timpreal pe întreg globul datorită acestor noi tehnologii.


clasa aXII-a



considerat că modernizarea României este facilitată ş i încurajată de revenirea la democra ţie ş i de reluarealegăturilor cu lumea occidentală prin aderarea României la Uniunea Europeană, eveniment care a avut loc la1 ianuarie 2007. Există ş i păreri conform cărora problemele omenirii sunt produse chiar de dezvoltare, astfel,au fost respinse modernizarea ş i civilizaţia, propunându-se întoarcerea la epoca preindustrial ă (hippioţii anilor1960-70 în SUAş i Europa Occidentală ).

B . C U R E N T E Ş I

P O L I T

I C

IC U L T U R A L - E D U C A Ţ

I O N A L E

Î N E U R O P A S E C O L E L O R X I X - X X

Curente politice

Ideologiile semnificative ale secolului XIX au fost conservatorismul, liberalismulş i socialismul, iar cele alesecolului XX au fost fascismulş i comunismul. Fiecare dintre aceste ideologii au exercitat influenţe în plancultural, dar ş i invers: actul cultural a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru unele ideologii.

LIBERALISMUL. Este o doctrin a politica ş i economic a care proclamă principiul libert atii politice ş ieconomice a indivizilor ş i se opune colectivismului, socialismului, etatismului ş i In general tuturor ideilor politice care pun interesele societ atii, ale statului sau na tiunii Inaintea celor individuale .

Liberalismul clasica apărut în Europa secolelor XVII-XVIII ca un curent filosofic ce pleca de la ideeacă fiecare fiinţă umană are, prin naş tere, drepturi naturale precum: dreptul la via ta, la libertate ş i proprietate . A fost fundamentat teoretic de gânditorii englezi Thomas Hobbes, Benedict Spinoza ş i John Locke ş i deiluminiş tii francezi, iar ca ideologie politică, de englezul John Millş i fiul acestuia, John Stuart Mill.

Liberalismul economiceste componenta cea mai important ă a ideologiei liberale. Bazele lui au fost pusede creatorii englezi ai economiei politice moderne, în primul rând de Adam Smithş i de fiziocraţii francezi.

Adam Smith publică în 1776 cartea Bog ăţia naţiunilorconsiderată a fi la originea economiei politice caştiinţă. El consider ă că bogăţia unui popor constă în mărfurile create atât în industrie cât ş i în agricultur ă .Pentru a asigura creş terea acestei bog ăţii trebuie asigurate diviziunea munciiş i libertatea concurenţei. După

Adam Smith, statul nu trebuie să intervină în economie, deoarece oamenii ac ţionează liber în căutareapropriului interes.

Fiziocraţii sunt promotorii unui suflu nou, lansând lozinca „laisser faire, laisser passer ” (lăsa ţi să se facă , lăsa ţi să treacă) care a devenit deviza liberalismului de mai târziu. Bogăţia unei naţiuni nu constă numai în

bani sau metalele pre ţioase pe care le de ţin, ciş i în produsele utile care pot satisface diferitele trebuinţe.Pornind de la aceste idei din secolul XIX se afirmă ideologia liberală, considerând că economia sedezvoltă atunci când este asigurat ă libertatea individuală, care impune concuren ţa ş i reglementează raporturile economice pe baza legii „cererii ş i ofertei‖. Este totodată respinsă orice intervenţie a statului îneconomie. În concepţiile liberalilor, statul trebuie să asigure ordinea publică ş i să realizeze protecţia

întreprinsătorilor, să respecte libertăţile individualeş i să aplice aceea şi lege pentru toţi. În România liberalismul a avut pronunţate tr ăsături naţionale. Liberalii români au adoptat principiul

protecţionismului, susţinând politica „ prin noi înşine ” , care s ă ducă la dezvoltarea societăţii prin propriileeforturi. Nu excludeau participarea capitalului str ăin, însă considerau că acesta trebuie subordonat intereselorţării. Liberalii români au constituit în1875 Partidul Na tional Liberal , participând la guvernarea ţării, prinalternanţă cu Partidul Conservator, până la Primul Război Mondial.

Liberalismul a fost unul dintre cele mai reprezentative curente social-politice ale secolului al XIX-lea. Aplicarea modelului liberal a asigurat dezvoltareaş i modernizarea societăţii prin susţinerea liberei iniţiative ş ilarga participare a cetăţenilor la viaţa publică .

CONSERVATORISMUL. În ultimele două secole termenul de conservatorism a fost folosit mai mult însensul de opozi tie tata de progres . Conservatorismul nu trebuie confundat cu tradiţionalismul care seopune la ceea ce este nou fa ţă de schimbare ş i la reformă. Ideologia conservatoare a ap arut ca o reac tie laschimb arile provocate de Revolu tia trancez a, dar ş i tata de liberalism despre care consider ă că este oconcepţie revoluţionar ă. Esen ţa acestei ideologii se află în dictonul conteluiFalkland , care spunea: „atuncicând nu este necesar s ă schimbi ceva, este necesar s ă nu schimbi nimic ” .

Cel care a fundamentat ideologia conservatoare a fost englezul Edmund Burke . În lucrarea Reflec ţii pemarginea revoluţiei din Franţa arată că a distruge o veche ordine socială pentru a o înlocui cu alta duce la oinutilă vărsare de sânge ş i despotism. Numai statul poate garanta libertatea oamenilor. În afara statului nupoate exista nici libertate ş i nici drepturi.Conservatorii resping conceptul burghez de egalitate . OameniiVlad Badea -23- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



sunt prin natura lor intimă inegali . Nu se opun reformelor dar doresc s ă amelioreze o situaţie ş i nu să oschimbe, fiind preocupaţi de continuitate cu trecutul, sus ţinând respectarea ordinii tradi tionale , în carefiecare om să-şi accepte poziţia moştenită în ierarhia socială. Monarhia ş i aristocra tia trebuie p astrate , iarBiserica să-şi menţină autoritatea spirituală .

Conservatorismul românesc se aseam ănă cu cel european. A apărut ca o reac ţie la liberalism ş i amilitat pentru dezvoltarea organică a societăţii prin păstrarea tradiţiilor. Crearea instituţiilor moderne trebuiasă se facă, în concepţia lor, în măsura în care societatea însăşi le simţea nevoia. Promova politica „ pa ş ilormărunţi ” , ceea ce însemna un ritm mai lent dar temeinic de înf ăptuire a progresului.

SOCIALISMUL. Ideologia socialistă este un produs al lumii moderne ş i în special al dezvoltă riicapitalismului industrial în secolul al XIX-lea. Eaapare ca un protest la adresa liberalismului , a burgheziei

în ascensiune. Socialiş tiipreconizau o formă de organizare socială, în care interesul societ atii primeaza Intata interesului individual sau al unui grup restrâns.

Primele manifestări ale ideologiei socialiste aveau un caracter utopic , deoarece solu ţiile propuse sebazau pe existen ţa egalităţii depline între membrii societăţii. Cei mai de seamă reprezentan ţi ai socialismuluiutopic din secolul XIX au fostenglezul Robert Owen ş i trancezii Charles Fourier ş i Saint-Simon .

Ideologia socialistă propriu-zisă, aş a-numitul „socialism ş tiinţific‖, a fost fundamentat de germanii Karl Marx ş i Friedrich Engels . Aceştia publică în 1848 lucrarea Manifestul Partidului Comunistcare devine bazateoretică a ideologiei socialiste. Marx susţinea că societatea capitalistă este împăr ţită în clase socialeantagonice datorită modului inechitabil de repartiţie a mijloacelor de producţie ş i a bunurilor. Socialismulmarxist este o teorie bazat ă pe concep ţia materialismului istoric care susţinea ideea c ă „lupta de clasă” estemotorul istoriei. Clasa muncitoare este cea oprimată ş i munca ei exploatată de burghezie. De aceea

„ proletariatul ” era clasa revolu tionar a care va Inlocui capitalismul cu o nou a societate , cea socialist a încare se va institui proprietatea comun a, va avea loc o reparti tie echitabil a a bunurilor, iar membriisociet atii se vor bucura de egalitate deplin a.

Ideologia socialistă a cunoscut îns ă forme diverse de interpretare, determinând ample confruntă riideologice în a doua jumătate a secolului XIX. Sociali ş tii anarhi ş ti criticau mult mai radical societateacapitalistă ş i toate formele de guvernare, inclusiv statul ş i partidele politice. Ei sperau că o grevă generalăspontană va provoca pr ăbuşirea acestuia. Folosesc atentatul ca instrument politic de destabilizare asociet atii. Spre sfâr şitul secolului XIXcâştigă tot mai mulţi adepţi socialismul reformator , care preconizafolosirea mijloacelor nonviolente de cucerire a puterii.

Spre sfâr şitul secolului XIX ideile socialiste au pătruns ş i în România . Principalul teoretician alsocialismului a fostConstantin Dobrogeanu Gherea , care a publicat în 1886 manifestul Ce vor sociali ş tii români?. Ideile cuprinse în acest manifest au stat la baza programului Partidului Socialist-Democrat al Muncitorilor din România , înfiinţat în 1893.

Curente culturale

S E C O L U L X I X*ACADEMISMULeste o manier ă în artă care cultivă un ideal de frumuseţe rece ş i convenţională ş i

norme canonizate, golind realitatea de ceea ce este nou, de ceea ce se dezvolt ă ş i este mai viu în ea. Înpictur ă se manifestă ca o manier ă a aş a-numitelor „academii", care se bazeaz ă pe un desen ş i un coloritsimilare exerciţiilor deşcoală de artă sau de atelier. Academismul s-a transformat într-un curent ş i a apărut înartă în secolul XIX, cînd neoclasicismul pierde, prin trecerea burgheziei pe poziţii reacţionare, conţinutul luirevoluţionar ş i se închisteaz ă. Imitînd în mod dogmaticş i pasiv formele exterioare ale creaţiilor artei anticeş i a Renaş terii, academiş tii manifestă indiferenţă pentru viaţa înconjur ătoare, pentru contemporaneitate.Plecînd de la neoclasicism, academiş tii ajung la un eclecticism în care accentul cade pe execu ţia stereotipă ,lipsită de vigoare, ruptă de conţinut.

ROMANTISMUL.Reacţia împotriva atotputerniciei raţiuniiş i a culturii clasice a marcat creaţia literar ă ş i artistică în prima jumătate a secolului XIX prin apariţia romantismului. Tema naturii, a ruinelorş i a singur ă tă ţiisunt caracteristice noului curent. Literaturile naţionale se afirmă în opoziţie cu universalismul filosofieifranceze a luminilor. Astfel,mişcarea germană „furtună ş i avânt‖ revendică pentru creatori dreptul de a seexprima cu toată libertatea. Romantismul s-a definit de la început ca o estetică nouă. În locul antichită ţii,romanticii propun modelul evului mediuş i al Renaş terii, reîntoarcerea la „gotic‖ ş i la „stilul trubadurilor ‖.Pasiona ţi de istorie, romanticii proclamă faţă de universalismul clasic, diversitatea ţărilor ş i a oamenilor.

Astfel, romanul istoric este considerat o prelungire naturală a istoriei. Elanul romantic a suscitat un mareentuziasm ş i a inspirat atitudinile politice. În Franţa, romantismul a devenit liberal înainte de 1830, când a fostr ăsturnată pentru totdeauna, monarhia absolut ă. Poetul englez Byron a murit luptând pentru independenţaGreciei. Astfel, liberalismulş i romantismul au fost repede asociate. În entuziasmul, ca ş i în iluziile lor, patrioţii


clasa aXII-a



francezi, italienii, germanii sau polonezii, care audeclanş at revoluţia europeană din 1848 au fost profundromantici.

REALISMUL.Elanul ş i încrederea generoas ă care au antrenat literatura ş i artele în prima jumătate a secolului XIX a fost estompat de înfrângerea revoluţiilor de la 1848, care a marcat sfâr şitul iluziilorş i aefuziunilor sentimentale. De acum, romantismul s-a estompat. Mulţi artişti s-au orientat către o estetică nouă :ei au dezvoltat un cult al artei, singura modalitate prin care creatorul putea scăpa din „nebunia societăţii încare tr ăia‖. Urmând pe Balzac, romancierii s-au orientat spre observarea minuţioasă a oamenilor ş i amediului social în care tr ăiau. Aşa a apărut realismul la mijlocul secolului XIX. În pictur ă, urmându-l pefrancezul Corot,artiştiiau păr ăsit atelierele ş i au f ăcut să pătrundă natura cu frumuseţile ei în tablouri. Pictoriirealişti au reprezentat via ţa modernă şi, în particular, realitatea socială. În arhitectur ă, dezvoltarea urbană ,

îmbogăţirea clasei dominante ş i politica de lucr ări publice a suveranilor a f ăcut să creasc ă numărul edificiilor. Au apărut astfel forme arhitecturale noi, bazate pe utilizarea fieruluiş i a marilor suprafeţe acoperite cu sticlă . Această nouă formulă a fost utilizată pentru prima dată în 1851 pentru Crystal Palace în Londra, edificiu carea găzduit expoziţia universală. Acest stil a fost adaptat ulterior la edificii utilitare ca biblioteci, hale, gări, etc.

IMPRESIONISMUL. Apariţia impresionismului a reprezentat un moment revoluţionar în istoria artelor. Artiştii î şi arată tr ăirile ş i sentimentele f ăr ă a se mai preocupa de reprezentarea fidel ă a realităţii, aşa cumeste perceput ă de ochiul omenesc. Pictând în aer liber, impresioniş tii fac din lumină elementul principal alcompoziţiilor lor. Figurile, obiectele sunt estompate de culoarea str ălucitoare care irumpe din tablourileartiştilor. O astfel de manier ă de a picta nu era în ţeleas ă de publicul vremii, picturileimpresioniş tilornefiindexpuse în saloanele oficiale de expoziţie. Franţa este centrul unde apar aceste inova ţii revoluţionare, numeleunor artişti precum Monet, Manet, Renoir, Pissaro, Degas, fiind întâlnite astăzi în cele mai de seam ă muzeeale lumii. Curajulimpresioniş tilorde a se îndep ărta de modul tradiţional de a face artă a deschis câmp larginovaţiilor celor mai îndr ăzneţe. Spre sfâr şitul secolului XIXş i la începutul secolului următor a apărut omultitudine de curente artistice care se îndepărtau de modul tradiţional în care artiştii creaser ă timp de douămilenii, pe baza regulilor puse în aplicare încă din antichitatea greacă. Între cele mai însemnate sunt:

postimpresionismul(Van Gogh, Cezanne, Gauguin), fovismul(Matisse), cubismul(Picasso) etc.*NATURALISMUL.Naturalismul este o ramur ă a realismului, omişcare literar ă proeminentă la sfâr ş itul

secolului XIX în Franţa ş i în restul Europei.Scriitoriinaturaliş ti au fost influenţaţi de către teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin. Aceştia credeau

că ereditatea unei persoane ş i mediul decid caracterul acesteia. În timp ce realismul încearcă doar să descriesubiecţii aşa cum sunt ei în realitate, naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului în direcţiareprezentării aspectelor dure, brutale ale realităţii.

Ambele sunt opuse romantismului, în care subiecţii au o simbolistică profundă, sunt idealisticiş i cu puteri supranaturale. Naturalismul considera că mediul socio-cultural exercită o influenţă absolut covâr ş itoare înapariţia ş i dezvoltarea personalităţii umane. De asemenea studiau elemente umane, alcoolici, criminali, sau

persoane alterate genetic de un mediu social viciat.Observaţiile lor în materie de psihologie erau totuşi rudimentare având în vedere c ă psihologia sedezvoltă abia după apariţia teoriilor lui Sigmund Freud.Naturaliş tii au adoptat de asemenea tehnica descrieriidetaliate de la predecesorii lor imediaţi, realiş tii.

Principalul susţinător al naturalismului a fost Émile Zola, care a scris un tratat despre subiect ("Le romanexperimental") ş i a folosit stilul în multele sale romane. Alţi autori francezi influenţaţi de Zola sunt Guy deMaupassant, Joris Karl Huysmans ş i fraţii Goncourt.

Elementele naturaliste se găsesc în literatura română în unele nuvele ale lui Caragiale ş i Delavranceasau în proza lui Liviu Rebreanu. Adesea termenul naturalism este folosit de către criticii literari cu un sensgeneral, care îl apropie de cel al termenului realism, subliniind conformitatea cunatura, fidelitatea faţă derealitate a reprezent ării artistice.

*SIMBOLISMUL.Este o mişcare artistică ş i literar ă de la finele secolului XIX, care se opunea naturalismuluiş i parnasianismului, potrivit căruia valoarea fiecărui obiectş i fenomen din lumea înconjur ă toare

poate fi exprimată ş i descifrată cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestuicurent. Adesea se consider ă ca facând parte din acest curent poe ţi ca Charles Baudelaire, Arthur Rimbaudş iPaul Verlaine, dar Stephane Mallarmé e cel care îl încarneaz ă cel mai bine în poezie.

Definit în sens strict, simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care f ăceau parte poe ţi cum ar fiStuart Merrill, Albert Samainş i Jean Moréas. Ultimul a publicat manifestulmişcării în 1886, în ziarul LeFigaro. În acest articol, Jean Moréas vorbeş te despre o art ă care va fi inamica declamaţiei, a didacticismuluisau a falsei sensibilităţi ş i proclamă că poezia trebuie să sugereze iar nu s ă descrie. La acestea adaugăfolosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate ş i preţioase ş i a versurilor impare ce ar permite reînnoirealimbajului poetic.

Deşi simbolismul francez a durat foarte puţin, el a fertilizat poezia modernă, negând gândirea ş tiinţifică ,raţionalistă. Pe drumul deschis de simbolism au păşit ulterior Arthur Rimbaud cu experienţa clarviziunii, s-au




În literatur ă, expresionismul este adesea considerat o revolt ă împotriva realismului sau naturalismului, ocăutare a unei realităţi psihologice sau spirituale, iar nu o înregistrare a unor evenimente exterioare surprinse

în secven ţa lor logică. În roman, termenul este leagat de operele lui Franz Kafka sau James Joyce. În teatru, August Strindberg este considerat un precursor al mişcării expresioniste, deşi termenul poate fi aplicat unuigrup de dramaturgi germani din primele decenii ale secolului al XX-lea, incluzând pe Georg Kaiser, ErnstToller ş i Frank Wedekind. Opera lor este caracterizat ă de o bizar ă distorsionare a realului. Alţi dramaturgi,deşi nu erau afiliaţi curentului, au scris opere cu tentă expresionistă, de exemplu Karel Čapek în R.U.R.(1921) ş i Eugene O'Neill în Împăratul Jones (1921). Mişcarea, deşi a durat puţin timp, a dat un avântsubstan ţial modernizării teatrului european.

Numeroase opere literare româneş ti au intrat în atingere cu expresionismul. Astfel, majoritatea poeziilorsau pieselor de teatru ale lui Lucian Blaga pot fi afiliate acestui curent. Un alt exemplu ar putea fi piesa luiMihai Săulescu, Să pt ămâna luminat ă .

*DADAISMUL.Genera ţia de artişti de după primul r ăzboi mondial, confruntată pentru prima dată cuororile unui r ăzboi care nu dădea semne c ă s-ar apropia de sfâr şit a fost una din cele mai avangardiste dinistoria umanită ţii.

Intelectualii, dezertorii, refugiaţii politici, toţi revoltaţii împotriva absurdităţi acestui conflict, se reunesc înmod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului„Voltaire", în Zürich, capitalaElveţiei, pe atunci stat neutru.

Vrând să r ăspundă absurdului prin absurd, ei î şi manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prinidei estetice.

Numele mişcării lor este ales prin hazard, dintr-un dicţionar Larousse. El apare dupa ce iniţiatorulmişcării,românul Tristan Tzara (pseudonimul literar provine de la cuvintul românescţara) introduce un creion

în Marele dicţionar francez Larousse ş i acesta se opreşte în dreptului cuvîntului onomatopeic dada.Denumirea curentului dadaism provine din franţuzescul dadisme (dada = ‖căluţ de lemn― în limbajul

copiilor). Dadaismul ianaştere în mod oficial la 6 februarie 1916.Curent cultural ş i artistic nonconformist ş i anarhic îndreptat împotriva rutinei în viaţă, gândire ş i artă ,

dezvoltat plenar între 1916 ş i 1923 ş i înfiinţat în Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine românăTristan Tzara, căruia i s-au alăturat, la început, scriitorii Hugo Ballş i Richard Hülsenbeck ş i artistul plasticHans Arp, apoi pictori ca: românul Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp(S.U.A.), Max Ernst, KurtSchwitters (Germania), etc.

Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francezş i expresionismului german, unnegativism declarat, dadaismul (cf. Tristan Tzara, La premi ẻre aventure celeste de M. Antipyrine,1916 ş iseriei manifestelor ‖Dada‖ I-VII) cultivă arbitrariul total, neprevăzutul, abolirea formelor constituite, provocânddezordinea ş i stupoarea ş i prin organizarea unor spectacole de scandal îndreptate împotriva artei, gustuluiestetic, moralei tradiţionale, programatic puse sub semnul întrebă rii.

La noi în ţar ă, dadaismul este vizibil, par ţial, în unele producţii poetice sau a unora din domeniul artelorplastice, publicate în reviste de avangardă aşa cum ar fi:‖Unu‖, ‖Contimporanul‖, ‖Integral‖, ‖Punct‖, ‖75 H.P.‖unde alături de elemente suprarealiste se recunosc ş i cele futuriste etc. Caracteristica mişcării româneş ti deavangardă literar ă este chiar eclectismul. De aceea un dadaism în stare pur ă este mai greu de descoperit.Un dadaism mai marcat este vizibil în textele luiSa şa Pană .

*SUPRAREALISMULeste termenul care denumeş te curentul artistic ş i literar de avangardă careproclamă o totală libertate de expresie, întemeiat de André Breton (1896 - 1966) ş i dezvoltat mai ales îndeceniile treiş i patru ale secolului trecut (cu aspecte ş i prelungiri ulterioare).

Primul care a utilizat termenul într-o accepţie legată de crea ţia artistică a fost Guillaume Apollinaire înLes Mamelles de Tirésias, subintitulată "dramă suprarealistă" (reprezentată în 1916).

Începuturile mişcării se leag ă de grupul (nonconformistş i de evident protest antiburghez) de la revistapariziană Littérature(1919) condusă de André Breton, Louis Aragonş i Phillipe Soupault, care – reclamându-se de la tutela artistică a lui Arthur Rimbaud, Lautréamontş i Stephane Mallarmé – capteaz ă tot mai mult din

îndr ăzneală spiritului înnoitorş i agresiv al dadaismului (mai ales după ce în 1919, acesta î şi mutase centrulde manifestare de la Zürich la Paris). De altfel, atât în Littérature (unde Breton publică, în colaborare cuPhillipe Soupault, Câmpurile magnetice, primul text specific suprarealist), cât ş i în alte reviste, texteledadaiste alterneaz ă cu cele ale noii orientări, ce avea s ă se numeasc ă apoi suprarealism. Sunt două mişcă riapropiate, având scriitori comuni, dar alianţa nu va dura.

În 1922 se produce ruptura şi, după doi ani de fr ământări, căutări ş i tensiuni polemice, se constituie"grupul suprarealist" (André Breton, Louis Aragon, Phillipe Soupault, Paul Éluard, Bernard Peret etc.). Relativla geneza suprarealismului, deşi unii cercetători autorizaţi (recent M.Sanouillet) consider ă că suprarealismulnu a fost altceva decât forma francez ă a dadaismului, André Breton, dimpotrivă, a sus ţinut totdeauna că esteinexact ş i cronologic abuziv să se prezinte suprarealismul ca o mişcare ieşită din Dadaism.

În 1924 André Breton, publică primul său "Manifest al suprarealismului" în care, fixând net anume repereale mişcării – antitradiţionalism, protest antiacademic, explorarea subconş tientului, deplină libertate deVlad Badea -27- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



expresie, înlăturarea activităţii de premeditare a spiritului în actul creaţiei artistice etc. – o defineş te astfel: Automatism psihic prin care î şi propune să exprime, fie verbal, fie în scris, fie în orice alt chip, funcţionareareală a gândirii, în absenţa oricărui control exercitat de raţiune, în afara oricărei preocupări estetice saumorale. Suprarealismul susţine că adevărul ş i arta se află "în realitatea superioar ă a anumitor forme deasocia ţie" bazate pe atotputernicia visului, pe "jocul dezinteresat al gândirii" eliberate de constrângeri.

Mişcarea se extinde în medii artistice diverse (cuprinzândartişti plastici,cineaşti etc.) ş i în mai toate ţă rile Europei, dar cunoaş te convulsii interioare care duc la noi separ ări din pricina vederilor social-politice.

Astfel se delimitează două direcţii: cea anarhistă, "ortodoxă", de la revista Révolution surréaliste a luiBreton (care, în manifestul "Legitimă apărare" respinge ideea "oricărui control, chiar marxist asupraexperienţelor vieţii interioare")ş i cea "comunistă" reprezentată de revista Claire (director Jean Berbier) sprecare vor gravita, până la urmă, majoritatea suprarealiş tilorcu excepţia lui Breton (care ader ă, în 1927, laPartidul Comunist Francez, dar vrea să păstreze o totală independenţă artistică).

Disensiunile politice survinş i mai violent după 1929, când cazul Leon Trotzky produce noi scindări întresuprarealiş tii protestatari, aşa-zis "staliniş ti" (Louis Aragon, Paul Éluard, Pablo Picasso,P. Naville, GeorgeSadoul etc.) ş i cei trotzkyş ti, sus ţinuţi de Breton, sau cei reprezentând un crez exclusiv artistic (RogerDesnos, G. Ribemont-Dessaignes, Antonin Artaud, Roger Vitrac etc.).

În 1929, la data de 15 decembrie, Breton publică Al doilea manifest al suprarealismului, în care încercasă stabilească incidenţa dialectică între vis ş i acţiunea socială, între activitatea poetică, psihanaliză ş i actulrevoluţionar, iar în 1933 se rupe total de comunism considerându-se reprezentantul autentic alsuprarealismului "pur"(la care vor adera, între alţii, René Char, Luis Bunuel, Salvator Dali). În 1938, Bretonpleacă în Mexic, unde fundează împreună cu Leon Trotzky "Federaţia internaţională a artei independente" ş i,alături de acesta ş i de Diego Riviera, publică al treilea "Manifest" al suprarealismului ( în realitate redactat deTrotzky). În timpul celui de-al doilea r ăzboi mondialş i al ocupaţiei Franţei, Breton este în SUA (va fiş i acuzatde dezertare de c ătre suprarealiş tii din patrie, care participă activ laRezistenţă ).

Breton se întoarce în Fran ţa în 1946, încercând s ă reînvie un nou grup suprarealist, dar f ăr ă rezultatenotabile. Se poate aprecia c ă o dată cu al doilea r ăzboi mondial suprarealismul, chiar dacă a supravieţuit înunele forme ş i aspecte epigonice, nu a mai constituit o mişcare cum fusese în perioada interbelică .Experienţa suprarealismului – din care Breton a f ăcut o adevărată cruciadă pentru "recuperarea totală a for ţeinoastre psihice" – depăşea literatura ş i urmărea, în fond o modificare a sentimentului vieţii, prin negareadistincţiei dintre existent, virtual, potenţial ş i neexistent ş i printr-o abandonare totală faţă de "automatismulpsihic pur", singurul capabil să determine acest punct al spiritului în care viaţa ş i moartea, realul ş i imaginarul,comunicabilulş i necomunicabilul, înaltulş i adâncul, înceteaz ă de a mai fi simţite în chip contradictoriu.

În condiţiile unei violente (până la scandal) polemici anticonvenţionaliste, dorindu-se realizarea climatuluilibertăţii absolute, se caută faptul psihic nudş i elementar(în lumea subconş tientului, a experienţelor onirice, amecanismelor sufleteş ti iraţionale transmise direct, f ăr ă intervenţia cenzurii logice), considerându-se ca fiind

unica modalitate revelatoare a veritabilei noastre esen ţe ş i potenţialităţi. Proclamata revoluţie supranaturalistăpentru "eliberarea eului" era, adesea, un anarhism destructiv, ce a evoluat spre o frond ă îndreptată împotrivastructurilor logice a căror alterare ş i abolire devine programatică ş i este urmărită atât prin exaltareapsihanalizei(cultivarea lumii tulburi a complexelor, a proiecţiilor onirice, a halucinaţiilor), câtş i pe alte căi, de lahipnoză ş i delir până la drogare ş i patologie declarată (demenţă, paranoia etc.). Suprarealismul a lăsatvizibile amprenteş i în alte literaturi din perioadainterbelică .

Un aspect specific l-a luat în Spania (unde imagismul debordant este o tendinţă constantă a spirituluispaniol, înclinat spre o deformare a datelor reale, împinse adesea în planul metamorfozelor onirice). Înpoezie a fost prezent, cu accente diferite, în experien ţa scriitorilor "generaţiei din 27", ca ş i alţi poeţi (JuanLarrea, Rafael Alberti, chiar Garcia Lorca, Vicente Aleixandre, Damaso Alonso, Manuel Altolaguirre, EmilioPrados, Pablo Salinas).

În Italia, unde nu a cunoscut o prea mare dezvoltare - cu toată str ăduinţa lui Curzio Malaparte ş i arevistei Prospective de a-l aclimatiza ş i propaga) - suprarealismul e vizibil, par ţial măcar, în opera lui

Massimo Bontempelli, în poezia lui Antonio Palazzeschi, Alfonso Gatto, Salvatore Quasimodoş .a. La fel în Anglia, unde cel mai de seamă reprezentant este David Gascoyne ş i grupul lui din jurul revisteiNew Verse. Forme ş i nuanţări particulare a luat în SUA unde şi-a prelungit ecourile, sporadic, ş i după aldoilea r ăzboi mondial.

Pe lângă inevitabilele excese anarhiste, suprarealismul "a exaltat o literatur ă –poezie"(G. Picon), ofluiditate lirică, o libertate asociativă, o dinamizare a metaforei, un gest al aventurii spirituale, care au lărgit ş iau adâncit sensibilitatea poetică a contemporaneită ţii.

În România, suprarealismul a fost teoretizat ş i practicat de revistele Alge ş i Urmuz . Suprarealismulurmărea prin programul său pătrunderea artei în planul inconş tientului,al visului, al delirului în care spaţiileumane scap ă de controlul conş tiinţei. Genera tia a doua a suprareali ş tilor români D.Trost ş i GherasimLuca scriu ş i publică diverse manifeste, astfel încât curentul, care-şi consumase in anii treizeci vigoarea la




Paris, în 1947 î şi mută capitala la Bucureş ti. Cel mai de seam ă poet suprearealist român r ămâne totuşi GelluNaum, supranumit ultimul mare poet suprarealist european.

Suprarealismul în pictur ă. Fondatorii suprarealismului au fost poeţii. Termenul "Surréalisme" a luatnaştere în anul 1917, când poetul Guillaume Apollinaire, înainte de a da la tipar piesa de teatru"Sânii lui Tyresias" , îi schimbă subtitlul în ultima clipă din "dramă supranaturalistă" în "dramă suprarealistă". Scriitorul

André Breton preia acest termen şi-lfoloseş te într-un articol intitulat "Pentru Dada" (1920), pentru ca în 1922să publice "Manifestul suprarealismului". Prin urmare, totul a început de la literatur ă, abia apoi suprarealismul

îi va atrage pe artiştiicare practică alte arte, pentru ca, în cele din urm ă, să se schimbe percep ţia asupra lumiicare devine "albastr ă ca o portocal ă" (Paul Eluard).

În anul 1916, de la fereastra autobuzului în care se află, André Bretonzăreşte la expoziţia organizată deo galerie de pe rue Boétier tabloul Creier de copil . Pânza al c ărei autor este Giorgio De Chirico îlfascinează .După r ăzboi Breton îi va cunoaş te pe Picabia, Duchamp, Max Ernst, cumpăr ă tablouri şi î şi formează obogată colecţie. În anul 1924, adreseaz ă o întrebare fundamentală: "Este, oare, posibil ă o pictur ăsuprarealist ă?" La ceastă întrebare vor r ăspunde - fiecare în stil propriu - Max Ernst, Joan Miró, AndréMasson, Yves Tanguy, Salvador Dalí, René Magritte ş i Paul Delvaux.

Aceste personalităţi sunt întregite de alţi artişti la fel de talentaţi, deşi mai puţin cunoscuţi, cum ar fi artistaamericană Kay Sage sau românul Victor Brauner.

Suprarealiş tii î şi expun lucr ările în timpul unor expoziţii ce vor deveni un loc ş i o ocazie potrivite pentruorice fel de provocare care marcheaz ă caracterul revoluţionar al mişcării. "Când se spune despresuprarealiş ti că sunt pictori ai schimbării veşnice - explică în anul 1934 Max Ernst - nu trebuie să nr aş teptăm de la ei să-şi copieze pe pânz ă visele nocturne (nu ar fi decât un naturalism naiv ş i descriptiv), ş i nici cafiecare dintre ei să creeze din elementele viselor lor propriul univers restrâns în care să se simtă bine sau să dea frâu liber agresiunii lor (aceasta ar fi o evadare în afara timpului).

Ba dimpotrivă înseamnă că fiecare are deplina libertate să se mişte cu îndr ăzneală ş i absolutădezinvoltur ă într-o zonă care se află la graniţa dintre lumea interioar ă ş i cea exterioar ă care, deşi nu estefoarte precisă, posedă o deplină realitate (suprarealitate!) fizică ş i psihică ."

Operele pictorilor suprarealiş ti sunt mărturie a căutărilor unor terenuri virgine, a unei luminiciodată reprezentate pân ă atunci, pe care suprarealismul doreşte să o descopere prin revoluţiua mentală ai că reimoş tenitori mai suntem încă ş i astăzi.

Pictorii expresioniş ti abstrac ţi americani, Jackson Pollock, Mark Rothkoş i Arshile Gorky s-au inspiratenorm din suprarealism. Ideile suprarealiste se reg ăsesc totodat ă în operele sculptorilor Louise Bourgeoisş i

Alberto Giacometti.*ABSTRACŢIONISMULeste denumirea pe care, începând cu cel de-al doilea deceniu al secolului al

XX-lea,şi-o revendică o serie de tendinţe, de grupări, de creaţii - în general diverse, succedându-se nu f ăr ă oanumită atitudine polemică - care au la baz ă un protest împotriva academismului ş i naturalismului,

îndepărtând din imaginea plastică elementele lumii vizibile, redate până atunci de aşa zisă artă figurativă, ş iaşezând în locul lor un sistem de semne, linii, pete, volume, ce ar trebui să exprime, în formă pur ă, acţiunearaţionalităţii ş i sensibilităţii umane.

Plecând de la ideea c ă arta plastică, arhitectura ş i muzica sunt prin excelenţă abstracte - elepresupunând în acela şi timp o sumă de legături cu realul, ş i fiind, de regulă, acceptate drept construc ţii,ansambluri controlate de logică - primiiartişti atraşi de abstrac ţionism î şi manifestă, cu un sentiment deeliberare, întraga încărcătur ă emoţională .

Arta abstractă apare aproape simultan în mai multe ţări europene, în preajma anului 1910. Printre primiireprezentan ţi ai acestei tendinţe este Wassily Kandinsky, care, începând din 1910, picteaz ă un ciclu detablouri intitulate"Improvizaţii" , ş i publică un amplu studiu, "Über das Geistige in der Kunst"("Despre spiritual

în artă", 1911), ce a contribuit la afirmarea artei abstracte. Arta abstractă înregistrează manifestări din cele mai diferite, dezvoltândş i extrapolând unele dintre

aspiraţiile impresionismului, mai ales în domeniul culoriiş i al accentului pus pe universul interior al artistului.

Trebuie amintite tablourile inspirate de muzică ale cehului Franz Kupka, tablourile italianului AlbertoMagnelli, orfismul picturii lui Robert Delaunay, pictura sincronistă (juxtapunerea unor culori din spectru)propusă în 1912 de americanii Morgan Russel ş i Stanton Macdonald-Wright, raionismul susţinut de MihailLarionov ş i Natalia Goncearova, neo-obiectivismul lui Aleksandr Rodcenko, suprematismul lui KazimirMalevici, constructivismul promovat de Naum Gaboş i Anton Pevsner, neoplasticismul lui Piet Mondrian,expresionismul abstract, având centrul în New York, cu diverse tendinţe, printre care Action-paintingpracticatde Jackson Pollock, Robert Motherwellş i Willem de Kooning, sauColor-field-painting cu Mark Rothko, Artainformal ă reprezentat ă în Franţa de Georges Mathieu etc..

Expresionismul abstract cunoaş te ş i în Europa o dezvoltare fructuoasă, influenţând pictura artiş tilorfrancezi ca Nicolas de Staël, Pierre Soulages ş i Jean Dubuffet. Expresia acestei tendin ţe este dat ă detachism (în franceză tache: pată). Printre cei mai importanţi reprezentanţi ai "tachismului" se număr ă Henri




Michauxş i Camille Bryen (Franţa), Antoni Tàpies (Spania), Alberto Burri (Italia), Wols (Germania), Jean-PaulRiopelle (Canada).

Arta abstractă, ca mişcare artistică cu identitate istorică, se face ecoul unui fenomen mai general, încondiţiile prefacerilor socialeş i ale realităţilor erei tehnologiceşi, sub diferite forme, nume ş i explicaţii,r ămâneo constantă a artei contemporane.

Politici educa tionale

Politici educa tionale In secolul XIX. Propagarea revolu ţiei industriale, dezvoltarea economică ,urbanizarea, dar ş i afirmarea statelor naţionale au f ăcut ca, în secolul XIX, guvernele să acorde o aten ţiesporită educa ţiei ş i învăţământului. Dezvoltarea învăţământului a fost însoţită, în întreaga Europă, demodernizarea programelor şcolare, a manualelor, ca ş i de creş terea constantă a numărului de elevi. De oatenţie deosebită s-a bucurat învăţământul primar ş i cel secundar, introducerea gratuităţii şcolare primare,reducerea analfabetismului, dezvoltarea învăţământului de stat. În unele ţări, de pildă în Franţa, au fost luatemăsuri în vederea laicizării învăţământului – Legea Guizot * (1833). Totodată, obiectivele educaţiei şcolareerau acelea de a asigura formarea unor cet ăţeni devotaţi statului căruia îi apar ţineau.

Politici educa tionale In spa tiul românesc. Dacă în secolul XVIII, în Principate, cursurileşcoalre erausus ţinute îndeosebi în limba greacă, de la începutul secolului următor s-a trecut la promovarea

învăţământului în limba română, un rol deosebit în acest sens revenindu-le lui Gheorghe Asachi în Moldova(fondatorul şcolii de la Trei Ierarhi, Iaşi) şi lui Gheorghe Lazăr în Ţara Româneasc ă (Şcoala de la SfântulSava, Bucureş ti).

Reţeaua şcolar ă urbană ş i rurală s-a dezvoltat în urma adoptării unei legislaţii menite a încurajamodernizarea învăţământului. Prima lege specială adoptată în timpul domniei lui A.I.Cuza introducea învăţământul primar obligatoriuş i gratuit. Acesteia i s-a adăugat mai târziu legea iniţiată de Spiru Haret(1898), susţinătorul celei mai cuprinzătoare reforme şcolare din Româniamodernă .

Învăţământul superior din a doua jumătate a secolului XIX a fost reprezentat de instituţii de prestigiuprecum Universităţile dinIaşi (1860), Bucureş ti (1864), Cluj (1871)ş i Cernăuţi (1874).

Şcoala ş i educa tia In secolul XX. Evoluţia regimurilor politice, caş i formarea noilor state europenedupă Primul Război Mondial au determinat guvernele să acorde aten ţie sporită mediuluişcolar şi educa ţiei îngeneral. Legislaţia şcolar ă din perioada interbelică a pus accentul pe r ăspândirea ştiinţei de carte, peconstruirea de şcoli noi ş i dezvoltarea învăţământului secundar ş i superior. În acela şi timp, mai ales din anii1920, s-au înmulţit şcolile tehnice ş i de meserii, învăţământul r ăspunzând astfel nevoilor crescute nevoilecrescute ale industriei în privinţa mâinii de lucru calificate.

Politica educaţională a fost abordată diferit în statele democratice faţă de cele totalitare. În acestea dinurmă, educa ţia avea ca scop manipularea cet ăţenilor ş i transformarea lor în supuşi devotaţi, lipsiţi de voinţade a se opune regimului politic. În Italia fascistă, în Germania nazistă, în URSS, sau, dup ă Al DoileaRăzboiMondial, în statele europene cu regimuri comuniste, şcoala a reprezentat ş i un mijloc de înregimentare atinerilor în structurile sistemului totalitar.

În perioada postbelică, evoluţia învăţământului s-a caracterizat prin creş terea alocărilor bugetare pentrudomeniul educaţiei, sporirea numărului elevilorş i al absolvenţilor cu studii mediiş i superioare, preocupareaconstantă pentru dezvoltarea educa ţiei permanente, a educa ţiei pentru cetăţenie democratică (îndeosebidupă 1989), pregătirea tinerilor pentru societatea bazată pe cunoaş tere.

*Legea Guizot (1833) – prevedea ca instruc ţia primar ă să fie asigurată de comune; efectele legii sunt însă limitate: refuză obligativitatea, considerată contrar ă libertăţii familiilorş i limitează gratuitatea la cei săraci.

** În Belgia, liberalizarea învăţământului divizează pentru mult timp ţara. Liberalii nu se ating, totuşi, de învăţământul primar, însă legea din 4 iulie 1849 asupra învăţământului superior decide că juriile de examinare,

alcătuite, în propor ţie de 50%, din profesori liberiş i profesori de stat, vor fi alese de că tre ministru. Se asistă la olaicizare treptată a învăţământului în Belgia.


clasa aXII-a



C . I DE N T I T A T E N A Ţ I O N A L Ă

I. ELEMENTEDEFI NITORII

Context

Termenul „naţional‖ a fost formulat în epoca de glorie a unei construcţii identitare, când prin culturanaţională se percepea mai cu seam ă descoperirea unui strat fundamental al unei comunităţi dincolo de oriceinfluenţe ori confluenţe. Descrierea etnografică, discursul despre etnogenezele diverselor comunită ţi,diferenţele psiho-lingvistice etc., a concurat pentru diversificarea a cât mai multe asemenea entităţi naţionale,apărate de organisme statale, care se legitimau pe o comunitate cultural ă solid ancorată în realitateaculturală. Europa modernă a avut drept principiu iniţial de organizare, ideea naţională .

Europa na tiunilor

Termenul de „naţiune‖ are o vechime de peste dou ă milenii. În antichitatea romană, care cuprindea, la unmoment dat, toată lumea civilizată a bazinului mediteranean, cuvântul „natio‖ însemna naş tere, rasă, neam,popor etc., adică un grup de oameni, o comunitate mai mare, ai cărei membri erau legaţi de la început prin

originea lor comună. La aceasta s-au mai ad ăugat, cu timpul, ş i alte elemente ca: limba (graiul vorbit),datinile, portul, zeii comuni (religia), ocupaţiile etc. După r ăspândirea creş tinismului ş i mai ales dupăoficializarea sa în Imperiul roman, naţiunile îi desemnau uneori pe păgâni. „Nationes‖ puteau s ă fie, la uniiautori, triburile str ăine, seminţiile barbare, diferite clanuri, triburi sau uniuni de triburi.

În evul mediu s-au moş tenit, în general, sensurile antice ale termenului na ţiune dar i s-au alăturat pealocuri ş i ideea de putere, autoritate (statal ă) privilegiuş i chiar suveranitate. De aceea, grupurile privilegiate,elitele recunoscute, cu acces la conducere (cu rol politic) ş i cu individualitate etnică precizată, au fost numitepe alocuri naţiuni. De aici s-a tras concluzia că popoarele ajung la stadiul de na ţiuni doar atunci când obţin ocoeziune sporită ş i o anumită conştiinţă a existenţei lor. (pe baza originii, limbii, confesiunii, tradiţiilor, culturiietc., comune), chiar dac ă aceast ă conştiinţă nu este general ă, adică nu o au toţi indivizii grupului respectivş inu se manifestă permanent.

Adevărata naştere a unei na ţiuni are loc atunci când un grup de indivizi declar ă că ea există ş i încearcăsă o demonstreze. Cele dintâi exemple nu apar mai devreme de secolul XVIII, înainte neexistând nici onaţiune în sens modern, adic ă politic. Ideea de naţiune în sine se înscrie într-o revoluţie ideologică faţă deepocile anterioare. Acum naţiunea este conceput ă ca o comunitate largă, unite prin legături care nu sunt nicide supunere fa ţă de acela şi suveran, nici de apartenen ţă la aceea şi religie ori clasă socială. Ea însoţeş tedezvoltarea producţiei, lărgirea pieţelor ş i intensificarea schimburilor comerciale, fiind totodată contemporană cu apariţia de noi grupuri sociale. Naţiunea a fost elaborată în strânsă legătur ă cu două idei: fericirea ş i democraţia.

Caracteristicile identit atii nationale

Identitatea naţională este legat ă de ideea de na ţiune ş i de cea de stat-na ţiune. Există mai multe punctede vedere în leg ătur ă cu momentul ş i cu condiţiile istorice ale apariţiei identităţii naţionale. Identitateanaţională se caracterizeaz ă prin următoarele elemente:

− limba, aspect esen ţial al identităţii naţionale;−

cultura naţională, realizări în domeniul literaturii, artei,ştiinţei, tehnicii etc.;

− setul de valori care este împărtăşit de o anumită naţiune;− religia;− simbolurile naţiunii respective (steag, imn, personalităţi istorice ş i culturale, realizări de

referinţă etc.);− teritoriul istoric, istoria, instituţiile simbol (parlament, bancă naţională, monarhie – în

anumite state etc.).Identitate româneasc a. Identitatea româneasc ă are ca fundament limba română, în care s-au realizat

lucr ări de referinţă ale culturii noastre, în special în secolele XIX-XX. Ea include un teritoriu caredepăş eş tegraniţele statului naţional. Valorile cele mai des citate, care îi caracterizează pe români sunt legate detoleranţă, r ăbdare, spirit diplomatic. Religia majorităţii românilor estecreş tinismulortodox, care a contribuit lapăstrarea identităţii româneş ti de-a lungul istoriei.Vlad Badea -31- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



Simboluri na tionale române ş ti. Steagul tricolor(roş u-galben-albastru). Pentru prima dată cele trei culori au fost reunite în timpul domniei

lui Alexandru D. Ghica (1834). În aprilie 1848, la Blaj, tricolorul a fost arborat pentru prima dată având deviza „VIRTUS ROMANA REDIVIVA” . Steagul tricolor a fost adoptat de revoluţionarii dinŢara Româneasc ă, prindecretul guvernului provizoriu din 14 iunie 1848. În timpul domniei lui A.I.Cuza, tricolorul a devenit steagulnaţional. Stema lipită pe steag a cunoscut mai multe variante pân ă la actuala formă care îmbină semneleheraldice ale provinciilor istoriceromâneş ti.

Imnul naţional (De şteapt ă-te române! ). Muzica a fost compusă de Anton Pann, iar versurile de Andrei

Mureş anu (1848).Moneda naţional ă este leul. Încă din timpul domniei lui Cuza s-a încercat introducerea monedei naţionalecu numele de romanat, tentativă eşuată. În perioada domniei lui Carol I a fost adoptată moneda na ţională cunumele de „leu‖ (1867), afirmându-se suveranitatea na ţională. Denumirea provine de la talerul olandez deargint care circula în secolul XVII pe teritoriulŢărilor Române, având gravat un leu pe avers.

Ziua naţional ă este 1 Decembrie; la aceast ă dată în 1918 s-a încheiat procesul de des ăvâr şire a statuluinaţional român, prin unirea Transilvaniei cu România.

Crearea identit atii nationale

Din punct de vedere obiectiv, identitatea este starea unei entit ăţi de a fi ceea ce este, păstrându-şi înacela şi timp caracteristicile fundamentale, care-i confer ă individualitate. Din punct de vedere subiectiv,identitatea este conş tientizarea apartenen ţei la un grup social, politic, religios, etnic etc., bazată pe unsentiment de comunitate (geografică, lingvistică, culturală etc.) ş i care antreneaz ă anumite comportamentespecifice. Identitatea naţională presupune conş tientizarea individuală ş i colectivă a apartenen ţei la o naţiune.Discursul identităţii naţionale s-a construit în timp printr-un anume mod de a prezenta trecutul ş i istorianaţională în raport cu alte istorii naţionale, regionale sau locale. Termeni ca memorie colectivă sau patrimoniunaţional au fost adesea utilizaţi în discursul identitar.

Există astăzi două mari categorii de definiţii acceptate pentru na ţiune, o definiţie etnică ş i o definiţiecivică .

Naţiunea etnic ă pune accent pe unitatea cultural ă, fiind un produs geo-istoric însemnând cultur ă , obiceiuri, istorie, pentru identificareastr ămoşilor, la memoria colectivă ş i datoria transmiterii mai departe apatrimoniului naţional constituiau comandamente ale începutului de secol XIX. Modalităţile de afirmare aidentităţii etnice urmăreau, pe lângă apelul la istorie, construirea limbii naţionale, ridicarea de monumenteistorice, punerea în valoare a folclorului, a costumelor tradiţionale ş i a artei na ţionale.

Naţiunea civic ă pune accent pe voin ţa membrilor unei comunităţi de a tr ăi împreună. Revoluţia franceză a dovedit întregii Europe că dobândirea suveranităţii politice de către o naţiune nu era nici o utopie, nici unideal situat într-un viitor nedeterminat. Dobândirea libertăţilor politice de către toţi cetăţenii prin desfiinţareaprivilegiilor feudale a determinat pe francezi să apere cu entuziasm cuceririle revoluţiei. „La Marseillaise‖(Cântecul de r ăzboi pentru armata Rinului) a trezit ecourineaş teptate în rândul francezilor, devenind apoi imnnaţional.Mar şul victorios al armatelor franceze prin Europa a îngemănat definitiv naţiunea cu patria. De acum

încolo, salvarea ş i apărarea patriei nu mai erau aş teptate din partea prinţilor, oricând în stare să practizeze cuduşmanul, potrivit propriilor interese, ci din partea avântului naţiunii, ajunsă la conş tiinţa de sine.

II. EVENIMENTEŞI PROCESE ISTORICE

Miş cari na tionale In prima jum atate a secolului XIX

În zona Balcanilor se dezvoltă după 1815 primele mişcări naţionale, care pun în cauză Actul Final alCongresului de Pace de la Viena. Zona Balcanilor formează un veritabil mozaic etnic dar între provinciile dinzona respectivă există o anumită unitate dată de religiaortodoxă .

În 1821 grecii încep lupta de eliberare naţională prin r ăscoala antiotomană condusă de AlexandruIpsilantiş i sprijinită de Rusia. În ianuarie 1822 Grecia î şi proclamă independenţa la care turcii r ăspund cumasacrarea a 22 000 de greci din insula Chios. Masacrul de la Chios determina interven ţia puterilor Europei.Imperiul Otoman a fost nevoit să recunoasc ă statul grec prin Tratatul de la Adrianopol din 1829. La3tebruarie 1830 ia naştere statul naţional grec. Mişcarea naţională s-a extins în perioada următoare. Apar totmai multe societăţi secrete: „carbonarii ” în Italia, „communeros” în Spania, „Burchenschaften” în statelegermane, „Fr ăţi a” în Ţara Româneasc ă, care vor impulsiona mişcarea liberală ş i naţionalistă .


clasa aXII-a



În 1830 în Belgiaizbucneş te o revoluţie burgheză ş i naţională împotriva hotărârii marilor puteri din 1815,de unire cu Olanda. Congresul belgian a proclamat independen ţa Belgiei la4 octombrie 1830 , independenţărecunoscută de Olanda în 1839.

Aspiraţiile naţionale au avut rol deosebit în Imperiul Habsburgic în timpul revoluţiilor de la1848. Ele audeterminat fie o mişcare de desprindere a na ţiunilor dintr-un imperiu formându-se state naţionale – cazulImperiului Habsburgic – fie una de reunire într-un stat naţional a unor unităţi statale separate (Germania), fiemixtă, de desprindere de sub domina ţia str ăină ş i de reunire (Italia, România).

Uniticãri statale

Problema Rom âniei. După 1848 în centrul vieţii politiceş i social-culturale a Principatelor Române seaflă ideea Int ãptuirii unitãtii nationale . Situaţia internaţională de după r ãzboiul din Crimeea (1853-1856)devine favorabilă îndeplinirii acestui ideal. Unirea Principatelor Române este luată în discuţia Congresuluide Pace de la Paris din 1856 , devenind o problemă europeană. Marile puteri au hotărât aici consultarearomânilor cu privire la unire, prin intermediul unor adunări ad-hoc. Acestea, convocate în vara anului 1857 laBucure ş ti ş i Iaş i, se pronun ţă în unanimitatepentru unirea Principatelor Intr-un singur stat sub numelede România . Ignorând propunerile adunărilor, Conven tia de la Paris din 1858 a trasat un cadru incompletpentru unirea celor două Principate Române. Trecând peste prevederile Conven ţiei ş i impunându-ş i propriavoinţă românii aleg, la5 ianuarie 1859 (Moldova) ş i la 24 ianuarie 1859 ( Ţara Româneasc ã) pe AlexandruIoan Cuza drept unic domnitor. Alegerea aceluiaş i domnitor în ambele Principate a avut rolul hotărâtor în

înf ăptuirea unirii.

Problema Italiei . Unificarea Italiei s-a realizat în mai multe etape, prinmijloace diterite : r ãzboi, ac tiunerevolu tionar ã ş i diploma tie. Iniţiativa unificării politice a apar ţinut Piemontului, al cărui rege, VictorEmanuel al II-lea (1849-1878) se bucura de sprijinul naţionaliş tilor italieni. Artizanul acesteia a fost însăCamillo Cavour , devenit prim-ministru în 1852.Prima etapă – r ãzboiul contra Austriei pentru eliberareanordului Italiei . Cavour a obţinut promisiunea de sprijin din partea Franţei. Armata franco-piemonteză îi

învinge pe austrieci la Magenta ş i Solferino. Prin pacea încheiată, Piemontul elibereaz ã Lombardia , darVene tia r ãmâne austriecilor . Franţa primea în schimb Nisa ş i Savoia. A doua etapă este reprezentat ă decele dou ã ac tiuni revolu tionare : ducatele Parma, Modena, Romagna ş i Toscana care au r ăsturnat vechiulregim ş i s-au unit cu Piemontul, iar apoi s-a declanş at o revoluţie naţională în Sicilia care apar ţinea regatuluiNeapole. Sub conducerea lui Giuseppe Garibaldi 1000 de voluntari au eliberat Sicilliaş i apoi Neapole, cares-au unit cu Piemontul. Noul stat italian care reunea cea mai mare parte a teritoriilor italiene l-a proclamatrege al Italiei pe Victor Emanuel II.Rãmâneau In atara statului italian Vene tia, deţinută de habsburgi ş iStatul papal , apărat de francezi. În 1866, când izbucneş te r ăzboiul dintre Prusiaş i Austria, Italia se aliază cuPrusia ş i în urma victoriei asupra Austriei, Italia obţine Veneţia. Unificarea Italiei se încheie în1870 cândtrupele franceze se retrag din Roma care este proclamat ă capitala statului italian.

Problema Germaniei . Unificarea statului german a fost pregătită economic prin unificarea vamală(Zollverein) iniţiată de Prusia în 1828, la care au aderat cea mai mare parte a statelor germane. Austria doreaca unificarea statelor germane s ă se realizeze sub egida sa. Rivalitatea dintre Austria ş i Prusia a dominatprocesul de unificare a Germaniei. Unificarea, susţinută de cancelarul Otto von Bismarck , s-a realizat înurma a trei r ãzboaie ini tiate de Prusia (1864, 1866, 1870-1871 – unificare prin fierş i sânge). Primul , în1864, Impotriva Danemarcei , pentru ducatele Schlleswig ş i Hollstein. Prusia, aliată cu Austria, declar ăr ăzboi Danemarcei, pe care o înving. Danemarca cedeaz ă cele două ducate, care sunt împ ăr ţite între Prusiaş i Austria. În 1866izbucneş te conflictul dintre Prusiaş i Austria, din care victorioasă iese Prusia, în bãtãlia dela Sadowa (3 iulie 1866) . Prin tratatul de la Praga , din august 1866, Austria este exclusă din Confederaţia

Germană. Prusia pune bazele Confedera ţiei Germane de Nord. Din Confederaţie nu fac parte statele dinsud, care erau sus ţinute de Franţa. Unificarea se încheie în urma r ãzboiului dintre Prusia ş i Fran ta (1870-1871). Armata franceză sufer ă o umilitoare înfrângereş i capitulează la Sedan (2 septembrie 1870) . Statelegermane din sud intr ă în Confederaţie. Momentul care marchează practic încheierea procesului de unificarea fost încoronarea la 18 ianuarie 1871 , în Sala Oglinzilor de la Versailles, a lui Wilhelm I, ca împărat (kaiser)al celui de-Al II-lea Reich German. Germania anexaş i două provincii franceze: Alsaciaş i Lorena.

După 1871 ideea na ţională şi-a schimbat în parte esen ţa. În anumite state (Fran ţa, Germania) ideeanaţională a fost exacerbat ă ajungându-se uneori până la şovinism ş i xenofobie. La alte popoare, îndeosebi lacele care luptau pentru constituirea statelor na ţionale sau des ăvâr şirea unităţii naţionale (polonezi, români,cehi ş i slovaci, slavii sudici), naţionalismul î şi păstrează forma romantică ş i liberală .


clasa aXII-a



Mentinerea imperiilor multina tionale la stâr ş itul secolului XIX ş i Inceputul secolului XX a t ãcut caproblema na tionalã sã devinã tot mai tensionat ã.

III.CONEXIUNI ISTORICEŞI CO NCLUZII

Din perspectivă politică, concepte precum „naţiune‖, „naţionalism‖ sau „identitate naţională‖ au fost ş isunt încă în centrul proiectelor politice ale lumii moderneş i contemporane. În mod cert, lupta pentruafirmarea identităţii naţionale reprezintă dominanta secolului XIXş i a avut fundamente etnice. Italienii,germanii, românii, dar ş i multe alte popoare ale Europei au încercat s ă să reuneasc ă în graniţele aceluiaş istat. A fost momentul în care, sub influenţa scriitorilor romanticiş i a artiştilormilitanţi, s-a creat un sentimentde solidaritate care mergea dincolo de orice alte interese. Asocierea ideilor de libertate ş i de na ţiune a creat ofantastică emulaţie în rândul popoarelor europene ş i a împins aproape întreaga Europ ă spre revoluţiapaşoptistă. Revoluţia romantică nu a putut face faţă for ţei militare concentrate împotriva sa. Ideea de na ţiunea r ămas îns ă ş i a dat roade câ ţiva ani mai târziu. Trecând de la romantism la realism, germaniiş i italienii î ş ivor realiza obiectivul naţional utilizândaceea şi armă a r ăzboiului. La rândul lor, românii folosesc contextulinternaţional favorabil creat de un alt r ăzboi, ş i prin dubla alegere a lui A.I.Cuza fac primul pas spre statulnaţional. În 1867, ungurii obţin un statut preferenţial în cadrul Imperiului Habsburgic, în cazul polonezilorverdictul fiind însă încă o dată amânat, ca ş i în cel al popoarelor din Balcani.

Odată constituite, statele-naţiune au promovat la sfâr şitul secolului XIX un alt tip de naţionalism, cel aldominaţiei ş i cuceririi. Este acel tip care creează ierarhii între naţiuni ş i chiar neagă dreptul ş i existenţa altornaţiuni. În mod paradoxal, curentul apare în Franţa, este cunoscut ş i în Angliaş i Rusia, dar va fi împins până

la extrem în Germania, unde va îmbr ăca forme agresive, xenofobe ş i antisemite. Noul context politicinternaţional blochează dorinţa de emancipare a popoarelor slave din Imperiul Habsburgic (cehi, slovaci,sloveni, croaţi, polonezi) sau a românilor din Transilvania. Înaceea şi situaţie se găseau ş i finlandezii,polonezii sau locuitorii statelor baltice, precumş i celelalte popoare incluse în Imperiul ţarist. Deşi în evidentdeclin, ş i Imperiul Otoman continua să blocheze aspira ţia spre independen ţă a popoarelor balcanice.

Confruntarea dintre „naţiunile dominante‖, pe de o parte, ş i aspiraţia spre libertate a na ţiunilor dominate,pe de altă parte, a condus spre declanşarea Primului Război Mondial. Nu întâmplător, unul dintre principiilecare au stat la baza noii lumi a fost acela al dreptului tuturor popoarelor la autodeterminare. În fapt însă, deşipacea de la Versailles recunoaş te aspiraţiile naţionale, nu face acest lucru decât pentru puterile învingă toare,creând astfel dorinţa de revanş ă .

După cel de-al Doilea Război Mondial, ideea de naţiune etnică intr ă într-un con de umbr ă, fiind tot maimult asociată conflictelor armate, mondiale sau regionale, care au devastat secolul XX. În locul său este pusănaţiunea civică, care ignor ă originea etnică ş i evidenţiază calitatea de cetăţean al unui stat.

Schimbarea de perspectivă este impusă de evidenţa că pretenţia existenţei unor naţiuni pure din punctde vedere etnic a devenit o iluzie în condiţiile globalizării ş i ale circulaţiei tot mai intense a for ţei de muncăf ăr ă să se ţină cont de graniţele etnice. Departe de a solu ţiona problematica naţională, crearea unor entită ţipolitice suprastatale precum Uniunea Europeană a creat o nou ă problemă: aceea a respect ării identită ţiinaţionale a cetăţenilor săi. Acest context poate conduce la una din următoarele finalităţi – revigorareasentimentului naţional sau dispariţia treptată a naţiunilorşi, implicit, a problemei naţionale.


clasa aXII-a



D . I DE N T I T A T E EU R O P EA N Ă

I. ELEMENTEDEFI NITORII

Context

Ideea european ă este mai veche; mulţi văd ideea european ă transpunându-se în apari ţia unor creaţiipolitice care au cuprins o mare parte a continentului (Imperiul Roman, Imperiul Carolingian, Imperiulnapoleonian etc.). Ideea european ă este întâlnită în utilizarea termenului de„creştinătate‖ de-a lungul EvuluiMediu. Lasfâr şitul secolului XVIIş i începutul secolului XVIII este utilizat termenul de„Europa‖. Oameni decultur ă ş i oameni politici au acţionat pentru transpunerea în practică a ideii europene. Baza identită ţiieuropene o constituie civilizaţia greacă, alcătuirea politică romană ş i creş tinismul. De-a lungul istoriei,aceast ă identitate s-a îmbogăţit cu valori diverse ţinând de existenţa statului de drept, a democra ţiei,respectului pentru drepturile omului, supremaţiei legii, economiei libere de piaţă ş i concurenţei loiale etc.

Caracteristicile identit ãtii europene

1. Identitatea politic ă. Nu ne putem însuşi încă acest lucru, pentru că identitatea politică

presupune existen ţa într-un context istoric a unei forme de organizare politică – existenţaunui stat, ori, cel puţin în contextul istoric în care ne aflăm azi acest „stat european ‖ încă nuexistă. Uniunea Europeană este în acest moment mai mult o formă de legătur ă economică ş isocio-profesională a statelor europene. Cu toate acestea procesul de realizarea a uneisuperstructuri politice europene a fost demarat în 1950 ş i continuă ş i în prezent.

2. Identitatea cultural ă. Cultura europeană se raporteaz ă la idei ş i valori comune încă din EvulMediu. În special în secolul XX, se poate vorbi de curente culturale comune culturiloreuropene.

3. Identitatea economic ă. Iniţial, Comunităţile Europene au avut ca obiectiv realizarea unei maripieţe comune europene, ridicarea tuturor obstacolelor din calea circulaţiei persoanelor,mărfurilor ş i capitalurilor. Integrarea economică a statelor europene a sporit odat ă cuintroducerea monedei comunice, euro.

4. Simbolurileconstituie o manifestare a identităţii europene: steagul european (albastru, 12stele, 12=simbolul perfecţiunii), imnul Europei (Oda bucuriei, parte din Simfonia a IX-a a luiBeethoven, pe versurile poetului Schiller), moneda europeană (euro – a intrat în vigoare de la1 ianuarie 2002 în majoritatea statelor europene), ziua Europei (9 Mai – data face referire lalansarea Planului Schuman, care a pus bazele UE), paşaportul european (lansat în 1986),oraşele europene (legate de anumite evenimente din istoria UE – Paris, Roma, Bruxelles,Maastricht; legate de locuri oficiale, sedii de instituţii publice europene – Strasbourg,Bruxelles, Luxemburg;„capitale culturale‖ – în 2007, Sibiu).

II. EVENIMENTEŞI PROCESE ISTORICE

Ideea european ã panã la Al Doilea Rãzboi Mondial

Proiectul uniunii pan-europene. Originar din fostul Imperiu Austro-Ungar, Richard de Coudenhove-

Kalergi s-a afirmat în perioada interbelică prin eforturile de a promova ideea unităţii europene. Concepţiilesale au fost publicate în 1922 (Pan-Europa, un proiect ) ş i în 1923 (manifestul Pan-Europa). Scopulurmărit de Coudenhove era de a transforma Europa într-o putere mondială, pentru a face faţăconcurenţei reprezentate în epoc ă de SUA, URSS ş i M.B.

Proiectul uniunii pan-europene se baza pe reconcilierea franco-germană, care ar fi urmat să devinănucleul noii structuri politico-teritoriale. Totodată, în cadrul uniunii, toate statele membre aveau s ă sebucure de aceleaş i drepturi, într-o egalitatedeplină .

Primul congres al uniunii pan-europene preconizate de Kalergi a avut loc la Viena, în 1924, la acesteveniment participând peste 2000 de invitaţi, din 24 de state de pe continent. Declanş area celui de-AlDoilea Război Mondial a dus la întreruperea acestui plan.

Planul uniunii federale europene. La 5 septembrie 1929 (cu ocazia celei de-a X-a Adunări a Societă ţii Naţiunilor), ministrul de externe francez, Aristide Briand,şi-a prezentat la Geneva inten ţiile privind crearea Vlad Badea -35- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



unei uniuni regionale europene – limitată iniţial la cooperarea economică dintre statele membre ş i extinsăapoi în domeniul politic, social, cultural. Uniunea propusă de Briand urma să cuprindă întregul spaţiueuropean, pân ă la frontierele URSSş i să se bazeze pe respectarea suveranit ăţii fiecărui stat membru.

Ideea a fost sus ţinută ş i de Gustav Stresemann, ministru de Externe german, adept, ca ş i Briand, alreconcilierii franco-germane. În anul următor, el a prezentat în Adunarea General ă a Societăţii Naţiunilorun Memorandum (Memorandumul Léger-Briand ) al guvernului francez, privind o nouă construcţieeuropean ă. A fost adoptată chiar o rezoluţie, care prevedea constituirea Uniunii Federale Europene.

La 19 septembrie 1946, W.Churchill a lansat la Zürich ideea creării unei familii europene sub

denumirea de Statele Unite ale Europei.

Construc tia european ã dupã Al Doilea Rãzboi Mondial

După cel de-Al Doilea Război Mondial derularea Planului Marshall, înfiinţarea Organiza ţiei Europenepentru Cooperare Economică (OECE) ş i constituirea NATO au asigurat cadrul reconstrucţiei EuropeiOccidentale ş i al înf ăptuirii unităţii sale.

La 5 mai 1949, zece state vest-europene (Belgia, Danemarca, Fran ţa, Irlanda, Italia, Luxemburg,Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Suedia) au pus bazele Consiliului Europei , cu sediul la Londra.

Activitatea Consiliului Europei a fost coordonată de două organisme: Consiliul deMiniş tri, alcătuit dinreprezentan ţi ai guvernelor ţărilor membre ş i Adunarea Parlamentar ă, cu sediul la Strasbourg, organconsultativ cu atribuţii care vizau apărarea drepturilor omului, dezvoltarea democraţiei, creş terea calită ţii

vieţii, apărarea păcii prin cooperare etc.Oamenii politici ai vremii au socotit că f ăurirea unităţii europene este posibilă mai întâi prin integrareeconomică. Iniţiatorii aceste integr ări au fost francezii Jean Monnet ş i Robert Schuman.

La 9 mai 1950, a fost lansată Declaraţia Schuman, pe baza c ăruia a fost semnat Tratatul de la Paris(18 aprilie 1951), prin care s-a constituitComunitatea Economic ă a C ărbunelui ş i Oţelului(CECO).

Declaraţia Schuman a reprezentat piatra fundamental ă a noii construcţii europene ş i a avut la bază 4principii fundamentale:

- asigurarea p ăcii politiceş i a reconstruc ţiei economice;- acţiuni comune ale Franţei ş i Germaniei, care s ă conducă spre o reconciliere istorică ; - asigurarea cooper ării între naţiunile europene;- convergenţa intereselor popoarelor europene.

CECO a fost condusă de o Înaltă Autoritate, al cărei preş edinte a devenit Jean Monnet.La 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma, s-au pus bazele Comunit ăţii Economice Europene

(CEE) sau Piaţa Comună, statele fondatoare fiind: Franţa, Germania Federal ă, Italia, Belgia,Olanda,Luxemburg. Ea î şi propunea:

- realizarea liberei circulaţii a for ţei de muncă ş i a capitalurilor;- adoptarea unui tarif vamal extern comun;- înfiinţarea unei b ănci europene pentru investiţii;- stabilirea unor politici comune în domenii strategice precum agricultura, comer ţul,

transporturile, concurenţa etc.Procesul de consolidare a cooper ării europene s-a amplificat prin înfiinţarea Comunităţii Europene

pentru Energie Atomică (EURATOM), în baza unui tratat semnat înaceea şi zi ş i tot la Roma. În 1967, cele trei comunităţi europene (CECO, CEE ş i EURATOM) au fuzionat într-o singur ă agen ţie:

Comunitatea Europeană.Următorul pas a fost semnarea Actului Europei Unice, din 1986, care a deschis calea spre libera

circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitaluluiş i persoanelor în cadrul Comunităţii. Începând cu 1 ianuarie1993, orice cetăţean al unei ţări membre a CE avea dreptul de a se stabili, munci, cump ăra sau vindemărfuri în orice altă ţar ă membr ă, f ăr ă un permis special sau alte restric ţii.

Parteneriatul franco-german s-a pronunţat tot mai tranş ant pentru federalizarea continentului înformula SUE. O influenţă deosebită în acest sens a fost exercitat ă de Jacques Delors, în calitate depreş edinte al Comisiei Europene, care propunea o uniune politică-socială ş i mai strânsă. Drumul sprerealizarea acestui proiect nu a fost lipsit de dificultăţi. Marea Britanie, prin primul-ministru, MargaretThatcher, a manifestat serioase rezerve, aceast ă atitudine constituiind unul dintre motivele pentru care atrebuit să cedeze locul lui John Major.

Consolidarea pieţei comune prin semnarea Actului Unic European a fost continuată prin semnareaTratatului de la Maastricht , la 7 tebruarie 1992 , prin care se f ăcea trecerea de la Comunitatea Europeanăla Uniunea Europeană (tratatul a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993). El direcţionează, pe lângă uniuneamonetar ă, noile politici comune: cetăţenia european ă, politica externă ş i de securitate comună .

Vlad Badea-36-

Olimpiada de Istorie(2009) clasa aXII-a



III.CONEXIUNI ISTORICEŞI CO NCLUZII

La mijlocul anilor’90, după niciun secol de existenţă, statul naţional constituit pe baze etnice î ş idemonstrase avantajele, dar ş i limitele. Elanul revoluţionar specific secolului XIX s-a aflat la origineamodernizării Europei, dar excesele au generat cele mai mari catastrofe ale umanit ăţii, cele două r ăzboaiemondiale. Harta politică a Europei a fost reconfigurată, r ăspunzând unor mai vechi nevoi de identitatenaţională, dar au fost frecvente situa ţiile în care statele naţionale s-au ridicat unul împotriva celuilalt. Închis înpropriile graniţe, statul na ţional nu mai r ăspundea nici nevoilor dezvoltării economice. Statelor europene leera tot mai greu s ă facă faţă concurenţei cu alte zone economice, în special cu cea nord-americană . Soluţia imaginată de europeni a fost una deosebit de îndr ăznea ţă pentru contextul politic al aceluimoment istoric: unitatea. Ideea în sine nu era nou ă. Au existat numeroase încercări de a pune lumeaeuropeană sub semnul unor valori comune ş i al unei conduceri comune. Primele tentative temporar reuş iteapar ţin antichităţii greco-romane, civilizaţia din care ş i azi mulţi europeni î şi revendică identitatea. I-a urmat

încercarea de creare a Europei creş tine, stindard sub care genera ţii întregi de cavaleriş i oameni politici auluptat împotriva„necredincioş ilor‖. Animaţi de valori mai curând seculare, suveranii Franţei încearcă în douărânduri să se impună în fruntea unei Europe unite (Regele Soare ş i Napoleon Bonaparte). Proiectele politiceau fost dublate de cele culturale, Europa încercând în mai multe rânduri să se autodefineasc ă fie peprincipiile umanismuluiş i raţionalismului, fie pe cele ale libertăţii ş i democraţiei.

Situaţia în care se află Europa la mijlocul secolului XX a impus cu necesitate parcurgerea drumului de laintenţie la realitate. Măsurile de ordin administrativ au f ăcut ca procesul de integrare a statelor europene săajungă la un nivel foarte avansat care a presupus dezvoltarea unei largi zone economice de liber schimb ce

include în acest moment 27 de state membre care func ţionează pe principiile de mişcare a bunurilor,serviciilorş i capitalurilor, a persoanelor. În afar ă de interesele dictate de competi ţia economică, se mai află ceva în spatele construc ţiei europene? Răspunsul dat a fost în general pozitiv ş i s-a referit la existenţa uneiidentităţi europene. Adică a unui set de valori comune, a unor idei for ţăcare au traversat istoria Europei.Prima dintre acestea ar fi ideea de libertate. Invocată încă din Renaş tere, nevoia de libertate a fostconsacrat ă prin Declaraţia drepturilor omuluiş i ale cetăţeanului. Istoria Europei este una a luptei pentrulibertate, a ţăranilor, a oraşelor sau a na ţiunilor. Din secolul XIX, societatea europeană se concentreaz ă peobţinerea libertăţii de opinieş i a libertăţii presei, a libertăţii individualeş i a dreptului la vot pentru tot mai largicategorii sociale.

Criza liberalismuluiş i punerea sa în discu ţie de către opţiunile autoritaristeş i colectivist-corporatiste(fascismul, comunismul) a semnalat limitele acestei doctrine, indicând necesitatea regândirii ei. Daranii’80-’90 au propulsat în avanscena social-politică drepturile omuluiş i ale cetăţeanului. Din acest moment,Europa şi-a pus întreaga experien ţă ş i pricepere în slujba cetăţenilor, conceptelor de libertate ş idemocra ţie adăugându-li-se cele de toleranţă ş i diversitate, acceptarea valorilor celuilalt, pacea.




-4-SECOLUL XXÎNTRE DEMOCRA ŢIE ŞI TOTALITAR ISM.

IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICEÎN R OMÂNIA ŞI EUR OPA


clasa aXII-a



-Par t ea I- Ideologii ş i pr actici politice în Europa

secolului XX

„Democralia a trecut ultima ş i cea mai grea dintre probe ş i triumf ä acum In Intreaga lume‖, declara, lasfâr şitul Primului Räzboi Mondial, omul politic italian Giovanni Giolitti, unul dintre principalii reprezentanli ailiberalismului In Italia. Giolitti seInşela, deoarece pe ruinele ImperiuluiŢarist apäruse deja, In octombrie 1917primul regim totalitar al secolului XX— cel sovietic -, iar In deceniile urmätoare regimuri totalitare, fasciste saucomuniste, se vor instaura In numeroase läri din Europa, Asia ş i America Latinä. Partidele ş i regimuriletotalitare au fost principalii adversari ai drepturilor omuluiş i democraliei Intre 1917 ş i 1989, iar Infruntareadintre democralie ş i totalitarism este una dintre principalele caracteristici ale secolului al XX-lea.

DEMOCRAŢIE – TOTALITARISM(tr ãsãturi detinitorii)

Democraţia. Regimul politic democratic se caracterizeazä prin urmätoarele tr äsäturi: • existenla separ ärii puterilor In stat;• pluralismul politic (pluripartidismul);• puterea este legitimatä prin intermediul alegerilor libere, care permit schimbarea conducerii

statului periodic;• respectarea drepturilor ş i libertälilorcetäleneş ti.

Democralia este exercitatä In cadrul statului de drept (formä de organizare a statului bazat ä pe respectulprincipiilor legalitälii ş i drepturilor indivizilor).

Totalitarismul . În perioada interbelicä, In Europa au fost instaurate, In mai multe state, regimuri totalitare.Secolul XX a cunoscut douä tipuri principale de astfel deregimuri :

• cele tasciste In Italia, Germania (unde a fost cunoscut sub numele de nazism sau na lional-socialism), Ungaria, Spania, Portugalia etc.

• cele comuniste — prima lar ä comunistä a fost Rusia (Uniunea Sovieticä), urmatä dupä Al DoileaRäzboi Mondial de statele din Europa de r äsärit (Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria,România, Iugoslavia, Albania, Germania de Est), state din Asiaş i AmericaLatinä.

Un regim politic totalitar se caracterizeazä prin urmätoarele elemente :• Intreaga putere apar line unei singure persoane sau unui num är restrâns de persoane, care o

exercitä prin intermediulunicei torma tiuni politice admise (Partidul fascist In Italia,NSDAPInGermania, partidele comuniste);

• puterea este exercitat ä prin teroare prin intermediulpolitiei politice (Gestapo In Germania,NKVD In URSS, Securitatea In România etc). Totalitarismul a generat un uria ş spa tiuconcentra tionar format din Inchisori, lag ãre de munc ã ş i de exterminare , In care erauaruncali opozanlii regimului.

• controlul statului asupra mijloacelor de informare Inmasä; • este admis ä o singur ã ideologie — nalionalismul agresiv sau rasismul In cazul

fascismului/nazismului, marxism-leninismul In cazul comunismului.• drepturile ş i libertãtile cet ãtene ş ti sunt Inc ãlcate ; urmarea acestor Inc älcäri au fost crimeleImpotriva umanitälii: Gulagul sovietic, Holocaustul cäruia i-au cäzut victime evreii.

Cauzele care au generat apari lia ideologiilorş i regimurilor totalitare sunt diverse:crizele politice ş isociale de dupä Primul Räzboi Mondial,crizele economice caracterizate prin şomajul ridicatş i mai ales prin„marea crizä‖ din 1929-1933, nostalgia societ ãtii comunitare str ãvechi (fascismul italian), revoltaImpotriva liberalismului — „vinovatul‖ pentru situalia grea a cet älenilor (bolş evismul/comunismul),nemul tumirea ta tã de regimul parlamentar considerat r äspunzätor pentru „umilinla nalionalä‖ (nazismul).

Actiunile prin care ideile s-au impus In planul politicş i s-au transformat In regimuri sunt de asemeneadiverse: revolu tii (Rusia, 1917), mar ş uri asupra capitalei (Italia, 1922),alegeri parlamentare democratice (Germania, 1932), r ãzboi civil (Spania, 1936-1939), impunerea din exterior a regimului comunist decätre URSS In SE Europei (dupä 1945).


clasa aXII-a



IDEOLOGIIŞI PRACTICI TOTALITARE

F A S C I S M U L

- ANALIZĂ PARTICULARĂ -

Ideologia Termenul de fascist a desemnat ini lial pe purtätorul fasciei (Fascie = mănunchi de nuiele de mesteac ă n,legat cu o curea, având la mijloc, în partea superioar ă, o secure ş i purtat de lictorii care îi însoţeau pe uniimagistraţi romani [în Romaantic ă ] ).

Ca ideologie , fascismul se Incadreazä In extrema dreaptä a spectrului politic. Fascismul este incompatibilcu democralia ş i diversitatea de opinii. Statul fascist este o dictatur ä care promoveazä cel mai adesea ideinalionaliste duse pânä la extrem; pe lângä idealizarea propriei naliuni ş i preamärirea trecutului glorios, semanifestä intoleranla fa lä de alte na liuni/rase/ideologii. Nalionalismul exagerat este completat de Incälcareagravä a drepturilor omului, eliminarea oponenlilor prin mijloace teroriste, o obsesie bolnävicioasä falä deproblemele legate de siguran la na lionalä ş i dorinla de expansiune teritorialä, care determinä puternicamilitarizare a statului, blocarea sau chiar eliminarea altor lideri de opinii, interzicerea religiei, corupliageneralizatä, descurajarea manifest ärilor artistice, oblinerea ş i menlinerea puterii prin mijloace brutale, prinşantaj, ameninlare ş i crimä. Fascismul se manifestä prin distrugerea oricäror structuri democratice, controlul

mass-mediei, subordonarea total ä a individului vis-a-vis de statş i crearea unei situa lii de continuä terorizare apopulaliei civile. Relativa prizä a ideologiilor fasciste la unele populalii In anumite momente istorice s-a datoratunor lideri carismatici (Adolf Hitler, Benito Mussolini), discursului nalionalist ş i conjuncturii politice ş ieconomice. S-a constatat c ä ideologiile de extremä dreaptä reuşesc sä se impunä In perioadele de recesiuneeconomicä ş i pe fondul nemullumirii populaliei falä de ineficienla guvernärii.

Ideologia ş i regimul au fost fondate de Benito Mussolini In Italia, 1919, iar tr äsäturile au fost conturate Inlucrarea „Doctrina fascismului‖ a lui Mussolini. Fascismul suslinea statul de tip totalitar, Incuraja corporatismul(=reunirea patronilor ş i sindicatelor Intr-un organism institulionalizat politic cu scopul de a elimina tensiunilesociale), critica liberalismul. În plan politic,fasciştiidoreau Inlocuirea Parlamentului cu o adunare a delega lilorcorporaliilor. Ei erau de pärere cä statul-naliune avea propria sa vialä, care era diferitä falä de cea a indivizilorcare-l compuneau. Erau dispre luitori falä de raliune ş i glorificau instinctul, voinla ş i intuilia.

Contribulii la ideologia fascistä au adus ş i Charles Maurras (Franla), Francisco Franco (Spania), Antoniode Oliveira Salazar (Portugalia).

Fascismul s-a manifestat In planul politic In urmätoarele läri: • Italia— Benito Mussolini (1922-1943)• Republica Salo — Benito Mussolini (1943-1945);• Spania — Miguel Primo de Rivera (1923-1925), Francisco Franco (1939-1975);• Portugalia — Antonio de Oliveira Salazar (1932-1968);• Grecia — „dictatura coloneilor ‖ — Pangalos ş i Metaxas (1967-1974);• Ungaria — Horthy (1920-1944);• Austria— Dolfussş i Schuschnigg;• Slovacia — Hlinkaş i Tiso;

Practicile politice ale regimului fascist din Ita lia

Instalarea regimului . Dupä Primul Räzboi Mondial tensiunile sociale dinItalia au creat un climat de extremä violenlä. Ţäranii doreau Impär lireapämânturilor iar muncitorii au adoptat In 1920 o formä originalä de luptä:ocuparea uzinelor ş i gestionarea lor directä.

În 1919 se Infiinleazä Partidul fascist, de cätre Benito Mussolini. În 1920este Inlocuit cu un altul, rezultat In urma alianlei cu marii proprietari industrialisau agricoli.

Din dorinla de a prelua puterea, fasciştii organizeazä pe 26 octombrie 1922 „mar ş ul asupra Romei ” .Regele Victor Emmanuel III (1900-1946) acceptä demisia guvernuluiş i Il numeş te pe Mussolinipreş edinte alConsiliului deMiniştri (28 octombrie 1922). În aceste condilii Mussolini a Inceput sä punä In aplicare ideilecuprinse In Programul Partidului Nalional Fascist. La 6 aprilie 1924 Camera Deputa lilor devine majoritarfascistä.


clasa aXII-a



Tr äsäturile regimului mussolinian. Între 1922ş i 1929 se instaureaz ä o adeväratä dictatur ä ş i se punbazele primului stat fascist din istorie. Libertatea presei a fost suprimatä, radioul ş i cinematograful au fostcenzurate, administralia a fost epuratä de funclionarii suspecli de antifascism, Parlamentului i-au fostretrase adev äratele puteri, iar activitatea partidelor politice a fost Inäbuşitä. În 1925 se Infiinleaz ä unTribunal special care avea drept scop acordarea de ani grei de Inchisoare,deportäri ş i diferite pedepse pentru adversarii noului regim. În 1928 votuluniversal a fost suprimat. Se Infiinleazä mililia fascistä — „OVRA‖(Organizalia voluntar ä pentru represiunea antifascismului) care urmäreaadversarii politici ş i pe cei care nu Impärtäşeau aceleaş i idei ş i viziunipolitice cu cele ale autoritälilor centrale. Cu scopul creş terii popularitälii,Mussolini a iniliat proiecte de lucr äri publice (autostr äzi, hidrocentrale), aluat mäsuri Impotriva Mafiei, a Incercat sä stävileascä coruplia ş i abuzurile,a Incercat s ä controleze marele capital ş i a iniliat mäsuri de drenare amlaş tinilor pontine. Printr-o propagandä abilä (condusä de Gabrielled’ Annuzio) s-a urmärit redeş teptarea In sufletul italienilor a mândriei de a fidemni urmaşi ai Romei Antice.

Pe lângä OVRA, regimul mai era suslinut ş i de organizaliileparamilitare C ăm ăşile negre ş i Ballila. Prin mäsurile adoptate, Italia a fosttransformatä Intr-un stat corporatist, In care nu primau interesele individului,ci ale corporaliei din care acesta f äcea parte. Îndoctrinarea cet älenilor sef äcea prin propagandä ş i prin diferitele organizalii fasciste (populalia matur ä, prin Dopolavoro, copiii ş i tinerii, prin Avanguardisti ş i Ballila).

Obiectivele politicilor regimului fascist italian: În plan economic , s-a urmärit dezvoltarea producliei agricole ş i industriale; dupä 1930 s-a practicat autarhia. În plansocio-profesional , statul a fost organizat dupä principiile corporatismului, In 1927 au fost instituite corporaliile. În planreligios, statul italian a Incheiat Acordul de la Lateran (1929), prin care papa devenea suveranul statului Vatican iarcatolicismul religia oficialä a Italiei. Politica externă a fost una de tip agresiv ş i expansionistä. În 1935, Italia atacä ş icucere ş te (1936) Abisinia, iar In 1939 cucereş te Albania. Mussolini intenliona sä transforme Mediterana Intr-unlacitalian. În 1940 declar ä r äzboi Marii Britaniiş i Franlei, bucurându-se ş i de sprijinul partenerului säu fidel, Adolf Hitler.

În 1943, In contextul invaziei alialilor In Sicilia, Mussolini este obligat sä demisioneze, este arestat ş i Inchis. În septembrie 1943 este eliberat de para şutiştii germani ş i conduce un regim fascist renäscut In nordulItaliei(Republica Salo). În 1945 este prins ş i Impu şcat de partizaniiantifasciş ti.

N A Z I S M U L

Ideologia

Termenul de „nazism” este o prescurtare de la „naţional-socialism” , ideologie ş i miş care politicä apärute ş ifondate de Adolf Hitler In Germania interbelicä. Ideologia se fundamenteazä pe ideile expuse de Adolf Hitler In„Mein Kampf‖ („Lupta mea‖), publicatä In 1925. Ideologia ş i regimul politic sunt specifice numai Germanieihitleriste (1933-1945). Nalional-socialismul este o formä de fascism, o subdiviziune a sa, cäci toli naziştii suntfascişti, dar nu toli fasciştii sunt nazişti. Mişcarea politicä a fost promovatä de Partidul Nalional-Socialist alMuncitorilor Germani (NSDAP).

Tr ãsãturi ş i caracteristici ideologice:

1. nalionalism etnic, inclusiv definilia germanilor drept„rasä stäpânitoare‖ (Herrenvolk )2. rasism, antisemitism3. anticomunism4. anticlericism5. eugenía (=omorârea raselor „sclave‖ ş i a celor „parazite‖ pentru a purifica rasa „stäpânä‖) 6. „principiul conducätorului‖ (Führerprinzip), conform cäruia conducätorul simbolizeazä Intruparea

mişcäriipoliticeş i a naliunii. 7. simbolul nazist— zvastica, In sensul acelor de ceasornic.8. asigurarea „spa liului vital‖ (Lebensraum) pentru „rasa stäpânitoare‖ 9. naliunea este cea mai importantä crealie a unei rase => marile naliuni sunt crealiile unor mari

rase.10. politica economicä viza 3 obiective importante:

• eliminareaş omajului;

• eliminarea inflaliei devastatoare; Vla d Badea



-41- Olim piada deIstor ie(2009)

cl

asa a XII-a



• extinderea producliei de bunuri de larg consum pentru a Imbunätäli standardul de vialä alclaselor de mijlocş i de jos.

11. elitismul12. genocidul (=distrugerea totalä ş i metodicä a unui grup etnic sau popor)13. fanatism, violenlä

Hitler considera vinovat pentru problemele economice ş i sociale ale Germaniei sistemul democralieiparlamentare. Eşecul internalional al Germaniei Il punea pe seama politicienilor corupli ş i tr ädätori aiRepublicii de la Weimar care au acceptat umilitorul Tratat de la Versailles. Solulia era, In viziunea sa, dictaturaunui singur partid, condus de un lider providenlial care sä supunä naliunea In numele binelui general. Hitlerdorea crearea unui Reich de 1000 de ani care s ä cuprindä toli germanii ş i celelalte naliuni de originegermanicä. HitlerIşi justifica expansiunea prin nevoia de a obline „spa liul vital‖ pentru rasa arianä.

Practicile politice ale regimului na ţi ona l-socialist germa n

În 1921 Adolf Hitler devineşeful NSDAP, iar In 1923 este condamnat pentru „ puciul de la ber ă rie ”(München). A stat la Inchisoare 9 luni, timp In care scrie „Mein Kampf ” , lucrare pe care o publicä In 1925.Programul nazist promitea alegätorilor pâine, locuri de muncä ş i ordine socialä. A sedus muncitorii, dar ş iclasele de mijloc — funclionari, comercianli, liber-profesioniş ti. Alegerile din noiembrie 1932 secaracterizeaz ä printr-o situalie complexä: stânga era dezbinat ä iar Hitler era sprijinit financiar de Krupp. Înaceste condi lii NSDAPcâ ştigä alegerile, devenind cel mai mare grup parlamentar din Reichstag.

La 30 ianuarie 1933 preş edintele Hindenburg Ilnumeş te pe Hitler cancelar al Germaniei.

Instalarea regimului totalitar nazist 1. ascensiunea dictatorului 2. ascensiunea partidului unic 3. suspendarea libertälilor

30 ian. 1933 – Hitler devinecancelar

23 mar. 1933 – puteri depline pentruun mandat de 4 anigr aţie votului dreptei

19 aug. 1934 – Hitler devine Führer

27 febr. 1933 – incendiereaReichstagului; arestareacomuniştilorşi scoatereaîn ilegalitate a partiduluicomunist;

22 iunie 1933 – interzicerea PSD14 iulie 1933 – dizolvarea partidelor

de dreapta; NSDAP-singurul partid politic

20 mar. 1933 – înfiinţarea primuluilagăr de concentrare laDachau;

1 aprilie 1933 – primele măsuriantisemite (boicotulmagazinelor evreieşti);

2 iun 1933 – interzicerea sindicatelor

S-a creat un sistem represiv format din SS (corp de armatä), Gestapo(polilia politicä) sub comanda lui Heinrich Himmlerş i SD (polilia internä apartidului). Cultura a fost subordonatä scopurilor regimului. Propaganda afost Insärcinatä lui Joseph Goebbels (au fost folosite toate mijloacele pentrua convinge populalia de legitimitatea regimului). Circa 8 milioane de tineri aufost Inregimentali In organisme militarizate precum Hitlerjügend (Tineretulhitlerist). Sindicatele au fost grupate In Frontul Muncii. În viala cotidianä afost impus salutul nazist, portul uniformelor bruneş i negre, zvastica, cultulpersonalitälii lui Hitler. Economia a fost revigoratä, s-au construit autostr äzi(5600 km), industria armamentului a primit mari comenzi din partea statului,s-a practicat autarhia, s-a Incurajat industria chimicä iar In 1939 şomajul eralichidat.

Regimul nalional-socialist a transformat antisemitismul In politicä de stat. A Inceput discriminarea evreilor, care au fost Inläturali din slujbe, au fostsupuşi legilor rasiale (legile de la Nürnberg ) ş i cärora le-au fost interzisedrepturile politiceş i civile. Crimele naziste asupra evreilor nevinovali s-auInmullit, aşa cum s-a Intâmplat In noaptea de 9/10 noiembrie 1938, când mulli au fost ucişi, In Noaptea de cristal . În timpul celui de-Al Doilea Räzboi Mondial, din 1942, regimul hitlerist a hotärât sä aplice solulia finalä Impotriva evreilor. Astfel a Inceput dramaHolocaustului( „Shoah” ), pânä In anul 1945, fiinducişi aproximativ 6milioane de evrei, provenili atât din Germania, cât ş i din lärile ocupate de armatele hitleriste, In lagärele deexterminare, precum cele de la Auschwitz, Treblinka sau Maidanek.


clasa aXII-a



populalia. Centralizarea s-a materializat prin primul plan cincinal (1928-1933). Au fost Intemeiate lagäre demuncä for latä (gulag). Între 1939-1952 Congresul General al PCUS nu a fost consultat niciodatä. La 5 martie1953 moare Stalin.

Destalinizarea. În 1956, cu ocazia Congresului al XX-lea al PCUS, sunt dezväluite toate atrocitälile ş i crimele comise de regimul lui Stalin. A fost introdus principiul conducerii colectiveş i s-a Incercat un Inceput dedescentralizare. Nikita Hruş ciov (1955-1964) a dus o politicä bazatä pe descentralizare treptat ä şi släbireapartidului. Viziunea sa nu a fost Impärtäşitä de alli membri importanli ai PCUS, motiv pentru care a fostInläturat de la putere In 1964.

Spre deosebire de Hruş ciov, Leonid Brejnev (1964-1982) a luat mäsuri pentru restaurarea puterii ş i apracticilor nomenclaturii iar In plan intern a dus o luptä puternicä Impotriva dizidenlei ş i a minoritälilor. Dealtfel, In 1977 a fost adoptatä o nouä constitulie care prevedea explicit caracterul unitar al URSS. În planextern a dus o intens ä activitate diplomaticä pentru extinderea influenlei sovietice In lume. Perioadaconducerii lui Brejnev a fost una de stagnare economicä.

În 1985 la putere vine Mihail Gorbaciov (1985-1991), care introduce un program de reforme de tip perestroika (restructurare) ş i glasnost (transparen lä). Perestroika a fost aplicatä ş i pentru democratizareaeconomiei, prin transformarea radicalä a metodelor economice ş i prin acordarea unei largi autonomiiIntreprinderilor. În 1988 au fost organizate alegeri pentru Congresul Deputalilor Poporului (organul supremcare desemna şeful statului). În ciuda reformelor introduse, economia a suferit un continuu proces dedegradare, unul din motivele care a generat pr äbuşirea URSS In 1991.

- ANALIZĂ GENERALĂ / COMPARATIVĂ -

Cele douä r äzboaie mondiale au stat la originea apariliei ş i prolifer ärii mişcärilorşi regimurilor totalitare.Dupä 1918, au ap ärut mişcäri politice fasciste, mai Intâi Inlärile Invinse In Primul Räzboi Mondial: Germania(1919), Ungaria sau Bulgaria (1923), ori nemullumite, ca Italia (1919), de beneficiile teritorialeş i politiceoblinute In urma conflictului. Partide cu caracter fascist au apärut ş i In România (1927), Spania, Portugalia,Belgia, Marea Britanie, Franla. Toate aceste mişcäri afişau un nalionalism agresiv, erau profund antiliberale,iar multe dintre ele— NSDAPIn Germania, Partidul Apăr ării Rasei In Ungaria,Legiunea Arhanghelului MihailIn România — erau antisemite . Partidele antisemite Intrebuinlau In mod obişnuit violenla In spa liul public, iarunele aveau ş i o componentä paramilitar ä. Violenlele de strad ä ş i asasinatul politic au fost practicate de toatemişcärile fasciste.

În unele läri, partidele fasciste au ajuns la putere Intre cele douä r äzboaie mondiale (Italia 1922,Germania 1933), iar In altele, precum Slovacia sau România, acestea au fost aduse la putere In ajunul sau Intimpul celui de-Al Doilea Räzboi Mondial, cu sprijinul direct al Germaniei hitleriste.

Dupä cucerirea puterii In Rusia de cätre bolş evici In 1917, au apärut numeroase partide comuniste petoate continentele, Insä pânä In anul 1945 doar In douä läri — URSS ş i Mongolia — au existat regimuricomuniste. Spre deosebire de partidele fasciste, partidele comuniste din perioada interbelicä formau oorganizalie politicä bine integratä — Internaţionala Comunist ă — coordonatä din capitala sovieticä. Aşa seexplicä faptul cä partidele comuniste au jucat In lärile lor rolul de instrumente de subversiune politicä ş i despionaj ale URSS.

Dacä principalele regimuri fasciste— cel italianş i cel german — au fost Invinse In cel de-Al DoileaRäzboi Mondialş i s-au pr äbuşit, victoria oblinutä cu acest prilej de URSS ş i ocuparea de c ätre armatele acesteia acelei mai mari pär li a Europei centrale ş i de r äsärit au dus la instalarea, Intre 1944 ş i 1948, prin lovituri de statş i prin fraudarea alegerilor, a unor regimuri comuniste In Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungariaş i In estul Germaniei. Dupä 1944, comuniş tii au luat puterea, cu sprijinul direct sau indirect al UniuniiSovietice, ş i In alte läri: Iugoslavia, Albania, China, Coreea de Nord, Vietnam, Cuba.

Cu toate cä practicile politice alefasciş tilor ş i comuniş tilor erau asem änätoare, anticomunismul a fost una

dintre caracteristicile esenliale ale partidelor fasciste. Pe de altä parte, In sângeroasa confruntare aRäzboiului Civil din Spania (1936-1939)ş i mai ales dupä eşecul alianlei dintre URSS ş i Germania hitleristädin 1939-1941, partidele comuniste au reuşit sä confişte tema luptei antifasciste. De fapt, atât regimurilefasciste cât ş i regimurile comuniste au fost adversare declarate ale democra liei ş i pluralismului, ale drepturilorş i libertälilor politice individuale. Toate regimurile totalitare au suprimat aceste drepturiş i libertäli, au lichidatorice formä de opozilie, instituind dominalia partidului unic, au practicat cultul liderului suprem (Mussolini,Hitler, Stalin, NicolaeCeauş escu), au terorizat, Inchis ş i exterminat adversarii politici, reali sau potenliali. Atâtregimurile comuniste, cât ş i cele fasciste au creat sau perfec lionat instrumente de represiune, de manipulareş i control al societälii — polilie politicä (CEKA / NKVD / KGB In URSS, Gestapo In Germanianazistä,Securitatea In România, OVRA In Italia etc.), propagandä de stat, organiza lii oficiale de masä pentruInregimentarea ş i Indoctrinarea politicä a copiilor, tinerilor, femeilor, muncitorilorş i intelectualilor.


clasa aX

II-a



În fala acestor evolu lii, statele cu regim democratic au avut o atitudine care a fluctuat In timp.Dupäpreluarea puterii de cätre bolşeviciIn Rusia, o serie de state occidentale (Fran la, Anglia, SUA, Japonia) auintervenit direct, prin trimiterea de trupe, sau indirect, prin suslinerea opoziliei armate, Impotriva noului regimde la Moscova. Implicarea In Räzboiul Civil din Rusia (1918-1920) era justificatä de diferenlele ideologice, deIncercare de „export al revoluliei‖ (promovat de Trolki) — fapt demonstrat de atacul asupra Poloniei ş i apariliaunor „r epublici ale sfaturilor ‖ (bolş evice) In Ungaria ş i Germania — dar ş i de resentimente fa lä de ieşirea dinr äzboi In 1917. Aceasta explicä de ce anticomunismul manifestat de regimurile totalitare de dreapta acontribuit la Incercarea Anglieiş i Franlei de a ajunge la o In lelegere cu Germania ş i Italia (politica de

conciliatorism). Un al doilea factor este legat de nemullumirea SUA falä de unele prevederi ale Tratatului dela Versailles. Absenla acestora din jocul diplomatic european a contribuit la dezvoltarea regimurilor totalitare. Aceasta nu Inseamn ä cä nu au existat eforturi constante de limitare a influenlei regimurilor totalitare. O

serie de tratate ş i alianle internalionale, cum ar fi Mica Înlelegere ş i Antanta Balcanicä sau Pactul Briand-Kellogg, au avut ca scop izolarea militar ä ş i diplomaticä a unor state revizioniste (In primul rând Germania,dar ş i Ungaria ş i Bulgaria).

Statul totalitar ş i practica drepturilor omului. Statul totalitar a Incälcat sistematic drepturile omului sub motiv cä acestea trebuie subordonate

intereselor superioare ale statului. S-a ajuns la terorism de stat Impotriva propriilor cetäleni. Prin Incälcareadrepturilor omului, s-au produs crime Impotriva umanitälii. Expresie a acestor crime sunt izbucnirea celui de-

Al Doilea Räzboi Mondial, Gulagul sovietic, lagärele de exterminare germane sau Holocaustul, genocidulpracticat Impotriva altor popoare(ruşi, sârbi, polonezi etc.).

Cu exceplia nazismului, celelalte regimuri totalitare au fost instaurate prin violenlä. Odatä ajunse laputere, regimurile totalitare au condus prin teroare; adversarii politici erau urmärili f är ä crulare, asasina li oriinternali In lagärele de concentrare, unde erau supuşi unui regim de exterminare. Practicile antidemocraticeau constituit o tr äsätur ä comunä a tuturor regimurilor totalitare. Rolul propagandei era acela de a demonstracalitälile exceplionale ale conducätorului, iar Invälämântul ş i educa lia erau subordonate obiectivului deformare a unui „om nou‖, profundataşat idealurilor regimului politic totalitar.

IDEOLOGIIŞI PRACTICI DEMOCRATICE - ABORDARE TEMATICĂ -

D E M O C R AŢ I A Ideologia Democralia este forma opus ä totalitarismului, este cuprinsä In spectrul politic Intre extrema dreaptä ş i

cea stâng ä ş i cuprinde mai multe viziuni politice. Caş i ideologie, democralia se caracterizeaz ä prinsepara lia puterilor In stat, libertatea de exprimare, garantarea ş i respectarea drepturilor ş i libertälilorcetälene şti, alegeri libere, pluralism politic, pluripartidism, sufragiu universal, toleranlä religioasä,Incurajarea manifestärilor culturale, libertatea de asociere, libertatea mass-mediei, independenla justiliei,statutul minoritälilor.




Avându-ş i originea In celebrul dicton al contelui Falkland("Atunci când nu este necesar s ă schimbiceva, este necesar s ă nu schimbi nimic"), conservatorismul a fost organizat ca doctrinä politicä de cätregânditorul Edmund Burke.

Principalele elemente ale gandirii conservatoare sunt :1) Omul ca fiinlä eminamente religioasä, Intruchipare a raliunii, a instinctuluiş i a

emoliei, iar religia element fundamental al societälii civile.2) Comunitatea ca element teleologic anterior individului.3) Drepturile ca urmare fireascä a obligaliilor individuale.4)

Räul considerat Inr ädäcinat In fiinla umanä ş i nu In instituliile statale.5) Inegalitatea umanä (nu ş i din punct de vedere moral, Insä) ca urmare aorganizärii sociale complexe.

Trăsăturile specifice regimurilor d emo cra ti ce

În primul deceniu interbelic,Germania a fost organizatä prin Constitulia de la Weimar ca o lar ä cu unregim politic democratic. În 1933 Insä, puterea a fost preluat ä de regimul dictatorial nalional-socialist.

În a doua jumätate a secolului XX, germanii au fost nevoili sä tr äiascä In douä state separate. În zona deocupalie militar ä occidentalä, s-a constituit un stat democratic, având ca formä de guvernämânt republicafederalä, care a devenit apoi membru NATO ş i al Comunitälii Europene (RFG). În acliunile de reconstruclie ş i consolidare a democra liei In statul vest-german s-a remarcat cancelarul Konrad Adanauer, de orientare creş tin- democratä. Un rol la fel de important In istoria germanä l-a avut cancelarul Helmuth Kohl, In timpul cäruia s-a

realizat reunificarea Germaniei (1990).Fran ţa a avut Intre anii 1918 ş i 1940 un regim democratic republican, caracterizat Insä prin instabilitateguvernamentalä. Dupä Al Doilea Räzboi Mondial a fost adoptatä o nouä constitulie, care instituia un regimparlamentar clasic. Charles de Gaulle, preşedinte al lärii din 1959, a suslinut ideea consolidärii puteriiş efului statului.

Reforma constitulionalä din 1962 a stabilit ca preş edinteleFranlei sä fie ales de cetäleni prin vot universal, nu de uncolegiu electoral, ca pânä atunci. Franla a Inregistrat progreseeconomice importante, dar problemele sociale s-au men linut.Datoritä flexibilitälii articolelor Constituliei, In Franla a fostposibilä coabitarea la putere a unui preş edinte ş i a unuipremier de orientäri politice ş i doctrinare diferite. Astfel s-aIntâmplat, de exemplu, In anul 1986, când preş edinteleMitterand era de orientare politicä de stânga, iar primul-ministru Jaques Chirac, de dreapta.

În Marea Britanie , primul ministru, şef al majoritäliiparlamentare, are un rol Insemnat, Işi alege miniştriişi areputeri executive extinse. Cele mai puternice formaliuni politiceau fost, dupä 1918, Partidul Conservator ş i Partidul Laburist.

În prima jumätate a secolului XX s-a remarcat personalitatealui Winston Churchill, prim-ministru din partea PartiduluiConservator, In timpul celui de-Al Doilea Räzboi Mondial(1940-1945), apoi dupä r äzboi, Intre 1951-1955. În perioadapostbelicä, alt prim-ministru conservator, Margaret Thatcher,s-a afirmat prin acliunile de consolidare a economiei, prinprivatizarea unor Intreprinderiş i servicii de stat, cât ş i prin celecare au vizat creş terea prestigiului extern allärii.

Statul de drept ş i pr ac t ica drepturilor omu lui

Statul de drept este inseparabil de democra lie ş i de respectarea drepturilor omului. Problematica drepturiloromului Işi are Inceputurile Incä din Antichitate odatä cu aparilia primelor coduri de legi. Mai târziu, EpocaLuminilor a impus teoria drepturilor omului sub forma unor documente precumDeclaraţia de Independen ţă aStatelor Unite (1776), Declaraţia Drepturilor Omuluiş i ale Cet ăţeanului (1789). Aceste documente promovauegalitatea Intre oameni, dreptul la vialä, la libera exprimare, dreptul de a lua parte la actul guvernärii etc. Teoriadrepturilor omului s-a dezvoltat pânä la aparilia Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului(10 dec. 1948,adoptatä de ONU). Aceastä teorie a evoluat ş i sub forma altor documente — Convenţia europeană a drepturiloromului , adoptatä de Consiliul Europei In 1950 etc.Vlad Badea -47- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



Practica drepturilor omuluicunoaş te mai multe tipuri de astfel de drepturiş i libertäli: • drepturile civile, care se refer ä la libertatea individualä — exemplu: libertatea cuvântului,

libertatea credinlei etc. — sunt legate de Epoca Luminilor (secolul XVIII).• drepturile politice, definite prin dreptul la vot, au apärut In secolul XIX.• drepturile sociale (cum ar fi dreptul la educalie, la ocrotirea sänätälii, ocrotire socialä) sunt

specifice secolului XX.

- ABORDARE CRONOLOGICĂ

- • Victoria democra tiei

Sfâr ş itul Primului Räzboi Mondial nu a reprezentat numai victoria militar ä a SUA, Franlei ş i AnglieiImpotriva Germaniei ş i Austro-Ungariei, ci ş i o victorie a democraliei: marile imperii multinalionale s-audestr ämat, monarhiile seculare rusä, germanä ş i austro-ungar ä au fost Inläturate. Anul 1918 reprezintä apogeulideii nalionale In Europa Centralä, locul imperiilor multinalionale fiind luat de statele nalionale — Germania,

Austria, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Regatul Sârbo-Croato-Sloven (Iugoslavia din 1928), Finlandaş istatele baltice. Noile state au adoptat fie regimuri politice republicane, fie monarhia parlamentar ä, In cazulIugoslaviei. Adoptarea votului universalş i reformele agrare consolideazä regimurile democratice, mai noi saumai vechi, din Europa. În Anglia (1918)ş i In SUA (1920) sufragiul universal devine o realitate, dreptul la votfiind extinsş i asupra femeilor.

Democraliile parlamentare din statele Invingätoare se consolideaz ä. Aläturi de liberaliş i de conservatori, pescena politicä britanicä apare Partidul Laburist. Alegerile din 1920 sunt câş tigate de Lloyd George, careconduce un guvern de coalilie alcätuit din conservatoriş i liberali. Alegerile ulterioare au asigurat Insä alternanlala putere.

Viala politicä a celei de-a treia Republici franceze este mai tumultoasä: existenla unui numär mare departide induce un anumit grad de instabilitate. Deceniul al III-lea a fost dominat de coalilii cu un contur politicnedefinit (Blocul Nalional ş i Uniunea Nalionalä). Acestea au inclus for le politice eterogene, de la dreaptamoderatä la stânga moderat ä, scopul politic principal fiind blocarea accesului la putere al extremelor politicecare Incepuser ä sä-şi facä simlitä prezen la imediat dupä Incheierea r äzboiului.

Noile regimuri democratice instituite dupä r äzboi sunt Insä cu mult mai fragile. Italia pärea de neguvernat,nici vechiul partid liberal, nicisocialiş tii ş i nici noul Partid Popularneputându-ş i asigura majoritatea. Guvernulrepublican german de la Weimar (1919) a trebuit sä facä falä revoluliei spartakiste de la Berlin. Noua constituliecrea un stat federal, condus de un preş edinte ales prin vot universalş i de un cancelar (şef al guvernului).

La scar ä globalä, asigurarea p äcii pärea un fapt realizabil. Punând In oper ä principiile securitälii colective,pentru prima datä In istoria umanitälii majoritatea statelor lumii erau reunite Intr-o singur ä organizalieinternalionalä, Liga Naliunilor (1919). Principalullel al noii organizalii era asigurarea päcii ş i a securitäliiinternalionale prin respectarea principiilor dreptului internalional ş i al tratatelor internalionale.

În pofida ezitärilor ş i a dificultälilor Intâmpinate dupä cinci ani de r äzboi, democralia pärea consolidatä...

• Liberalismul tradi tional ş i criza post 1918

Sfâr ş itul crizelor politiceş i militare reprezentate de Primul Räzboi Mondial nu a Insemnat Insä sfâr ş itultuturor crizelor. Regimurile politice democratice au Intâmpinat reale dificultäli de adaptare la provocärile lumiipostbelice.

Mişcärile sociale, frustr ärile create de rezultatele tratatelor de pace, fenomenele economice negativeapärute In anii imediat urmätori Incheierii r äzboiului puneau sub semnul Intrebärii viabilitatea vechilor principiiliberale. Crizele politice majore generate de victoria sovietelor In Rusia— revolulia spartakistä In Berlin (1918)ş iproclamarea Republicii Sovietice Ungare (1919)— au fost cu greu solulionate. Europa ş i lumea Intreagä erauameninlate de extremismul politic.

Paradoxal, prima sursä viitoarelor crize politice au fost tratatele de pace ce Incheie Primul Räzboi Mondial. În toate cele 5 cazuri, tratatele continuau distrugerea foştilor adversari, de data aceasta prin mijloacelediplomaliei.

Cazul cel mai flagrant era cel al Germaniei, declaratä unic vinovat pentrudeclanş area r äzboiuluiş i obligatänu numai sä pläteasc ä uriaşe despägubiri de r äzboi ş i sä abandoneze orice preten lii coloniale, dar ş i särenunle complet la propria armatä. Germania pierdea 13% din teritoriu, 12% din populalie, 48% din minereurilede fier, 15% din produclia agricolä ş i 10% din industrie. Frustrarea poporului german este alimentatä ş i de crizaeconomicä, de inflalia galopantä ş i de ocuparea de c ätre francezi a zonei demilitarizate a Ruhrului (1923). În


clasa aX

II-a



aceste condi lii, tânära republicä de la Weimar (1919) f äcea cu greu fa lä atât ofensivei extremei stângi, cât ş icelei drepte In curs de constituire.

Deşi se numära printre statele Invingätoare, Italia era departe de a fi o surs ä de stabilitate. În timp cecomuniştii marcheazä precaritatea situa liei economice prin greve de propor lii (1920), for lele ultranalionalistefasciste nu ezitau sä-şi afişeze violent nemullumirea atât falä de tratatele de pace care nu ofereau Italiei toateteritoriile anterior promise, câtş i falä de ascensiunea stângii.

Serioase probleme economice ş i sociale au existat Insä ş i In statele Invingätoare. Inflalia, creş terea lentä asalariilor, reconversia industriei militare conduc la marile greve ale anilor 1919-1920. Admiratorii revoluliei ruse

devin tot mai activi In Europa de Vest, determinând, pe de o parte, scindarea partidelor social-democrate ş i aparilia celor comuniste, iar pe de altä parte lovituri de for lä de genul „r evoluliei spartakiste‖.Liberalismul tradilional pärea s ä nu gäseasc ä solulii pentru aceastä nouä ş i complexä realitate economicä,

socialä ş i politicä. Semnele declinului säu Incep sä prindä tot mai evident contur In IntreagaEuropä. Demisia lui Lloyd George (1922),„topirea‖ liberalilor In diversele grupäri de for le care aveau s ä conducä

Germania, Italia sau Franla, ponderea tot mai mare pe care o au In via la politicä partidele populare, celesocialiste sau na lionaliste sunt numai câteva dintre argumentele care pot fi aduse In acest sens.

Boom-ul economic american al anilor 1920 ş i cei câliva ani de creş tere economicä, de atenuare aproblemelor sociale ş i de creş tere a consumului ce au urmat (aprox. 1923-1928) päreau s ä reducä IncredereaIn soluliile oferite de liberalismul tradilional. Declanşatä chiar In patria „laissez-faire-ului‖, marea crizäeconomicä a anilor 1929-1933 avea sä dea acestuia lovitura de gra lie.

CONFRUNTAREA DINTRE DEMOCRAŢIE ŞI COMUNISM ŞI LUPTA PENTRU DREPTURILE OMULUI

• Statele democratice ş i politica de st ãvilire a comunismului

Dupä al Doilea Räzboi Mondial,deşi fuseser ä aliate cu URSS Impotriva regimurilor fasciste, democraliileoccidentale au sfâr şit prin a Inlelege pericolul pe care Il reprezenta totalitarismul comunist pentru libertateaş ireconstruclia democraticä a Europei. Cu toate cä nu au putut Impiedica instaurarea de cätre sovietici aregimurilor comuniste In Europa de Est, SUA au iniliat In 1947 politica decontainment (stävilire) a expansiuniicomunismului In Europa de Vest ş i In restul lumii. Aceastä politicä, conceputä de diplomatul american GeorgeF. Kennan ş i iniliatä de preşedintele Harry Truman, a reprezentat prima reac lie a „lumii libere‖ In fala

totalitarismului comunist. Unul dintre primele rezultate ale acestei politici a fost lansarea de cätre SUA aPlanului Marshall de ajutorare economicä a lärilor europene ruinate de r äzboi. Numailarile din vestul Europeiau putut beneficia de Planul Marshall, deoarece URSS a interzis lärilor pe care le ocupa militar sä accepteajutorul economic american.

Un alt rezultat al politicii de containment l-a reprezentat crearea, la 4 aprilie 1949, a unei alianle militaredefensive — Organizalia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)— menit sä riposteze oricärui alt aliat al URSSasupra Europei de Vest. Tot pe plan militar, r äzboaiele purtate de SUA ş i alialii lor In Coreea (1950-1953)ş i InVietnam (1961-1975) au reprezentat ac liuni semnificative de stävilire a expansiunii comuniste, chiardacänumai r äzboiul din Coreea a fost Incununat de succes.

• Divizarea Europei

Instaurarea comunismului In jumätatea r äsäriteanä a Europei a dus la o divizare f är ä precedent a

continentului nostru—

politicä, economicä ş i culturalä. Frontierele apusene ale Ungariei, Cehoslovaciei ş i RDG,care alcätuiau limita cätre vest a sistemului comunist, au fost puternic militarizate, devenind o barier ä continuäde mii de kilometri de sârmä ghimpatä, presäratä cu posturi de observa lie ş i menitä sä Impiedice fuga InGermaniade Vest sau In Austria a cet älenilor statelor comuniste. Un element aparte al acestei frontiere (care adevenit ş i un simbol al divizärii Europei) l-a reprezentat Zidul Berlinului. Acesta a fost ridicat In august 1961 decätre autoritälile comuniste din Germania de Est, la presiunea URSS, pentru a Impiedica fuga In BerlinulOccidental — care nu f äcea parte din RDG — a cetälenilor est-germani. În ajunul ridicärii acestui „zid al ruş inii‖,pânä la 12 500 de cetäleni est-germani se refugiau s äptämânal In Berlinul Occidental— enclavä capitalistä şidemocraticä pe teritoriul RDG.

Erodarea sistemului comunist s-a petrecut treptat, Incepând din 1953. Puternice mişcäri antisovietice,Inäbuşite In cele din urmä, au avut loc In mai multe läri comuniste: RDG (1953), Polonia (1956)ş i Ungaria(1956). În aceasta din urmä, revolulia anticomunistä a fost Inäbuşitä In sânge de trupele sovietice. În 1968,Vlad Badea -49- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



mişcarea de reformare a sistemului comunist, iniliatä In Cehoslovacia, a fost Inäbuşitä de armata sovieticä ş ide trupe din Polonia, RDG, Ungariaş i Bulgaria.

• Falimentul sistemului comunist

Anii 1970-1989 au scos In evidenlä falimentul economic al sistemului comunist, incapabil sä satisfacänevoile de bazä ale populaliei, precum ş i sä renunle la reprimarea oricärei forme de contestare politicä. Princontrast, succesele economice ale lumii occidentale ş i for la de atrac lie a libertälilor cetälene ştişi a democra liei

vestice au compromis regimurile comuniste In ochii propriilor cetäleni. Acest lucru a favorizat aparilia unormişcäri de disidenlä In läri precum Polonia ş i Cehoslovacia — unde opozan lii regimurilor comunisteş i militanliipentru drepturile omului, ca Adam Michnik, Bronislaw Geremek (Polonia)ş i Vačlav Havel (Cehoslovacia), aufost supuşi persecu liilor politice de cätre autoritäli, devenind simboluri internalionale ale rezistenleianticomuniste.

Aventura militar ä a URSS In Afghanistan (1979-1988), unde trupele Moscovei n-au putut Invinge rezistenlamujahedinilor , sprijinili de SUA, precum ş i revolta muncitorilor poloneziş i crearea sindicatului liberSolidaritatea(1980), condus de Lech Walesa, au marcat Inceputul sfâr ş itului sistemului comunist. Tentativele de reformare acomunismului Intreprinse In URSS de cätre Gorbaciov nu au f äcut decât s ä accelereze descompunerearegimurilor comuniste din Europa, iar unii reprezentanli ai elitelor comuniste au devenitconş tienli de caracterulinevitabil al acestei descompuneri. Teama pe care represiunea comunist ä ş i URSS o insuflaser ä timp de zecide ani cetälenilor din statele est-europene a Inceput s ä se risipeasc ä. În unele läri, ca Polonia ş i Ungaria, aInceput In 1989 un proces de negociere Intre for lele de opozilie recent recunoscute ş i partidele comunisteaflate la putere pentru introducerea pluralismului politicş i tranzilia spre democra lie. În altele, precumCehoslovacia ş i RDG, Inläturarea liderilor comuniş ti opuşi oricärei reforme s-a petrecut In urma unormanifestalii de stradä, care au avut loc In toamna anului 1989. Cäderea regimurilor comuniste din Europa deEst In cursul anului 1989 a prefigurat chiar sfâr şitul URSS. Incapabilä sä se mai opunä revendicärilordemocratice ş i nalionale ale popoarelor pe care le inclusese cu for la Intre granilele sale, URSS, devenitä oficliune politicä, s-a dizolvat oficial In decembrie 1991, iar Gorbaciov a demisionat din toate funcliile pe care ledelinea.


clasa aXII-a



-Par t ea II- Ideologii ş i pr actici politice în R omânia

secolului XX

Secolul XX a mai fost numit ş i secolul extremelor. Regimurile politice au cunoscut o evoluliespectaculoas ä, de la extrema dreapt ä la extrema stângä. Dupä 1918, sub influenla unor diver şi factori (votuluniversal, schimbärile In plan economico-social, integrarea provinciilor unite, noile mentalitäli etc.), regimulpolitic din România a cunoscut o importantä evolulie. În anii ’30 In Europa se Inregistreazä o crizä a regimuluidemocratic ş i o tendinla de creş tere a grupärilor de extremä dreaptä. Aceastä tendinlä se manifestä ş i InRomânia.

Dinamica partidelor politice s-a Inscris pe douä direclii: o tendinlä de fuziune, specificä primului deceniu dedupä r äzboi; aparilia In anii’30 a multor partide mici, situalie alimentatä de tendinlele lui Carol II de a discreditasistemul pluripartidistş i de creş terea influenlei mişcäriilegionare.

Democr a ţ ia r omânea scă in t er be lică Factorii care au contribuit la atirmarea democra tiei romane ş ti: − adoptarea votului universal pentru bärbalii de la 21 de ani In sus (1918);− Constitu tia din 1923, unde erau consfinlite drepturile ş i libertälile cetälene şti şi se preciza separa lia

puterilor In stat (executivä, legislativä ş i judecätoreascä); − dinamica sistemului pluripartidist ;− pãr ãsirea scenei politice de cätre unele formaliuni: conservatorii;− men tinerea pe scena politicä a unor formaliuni: liberaliiş i socialiş tii; − apari tia unor partide noi pe scena politicä, de diferite orientäri. Viala politicä a devenit tot mai complexä, ca urmare a integr ärii In viala politicä a partidelor din teritoriileunite In 1918, a confruntärii de idei ş i multiplicärii ofertelor politice adresate electoratului, a mutaliilorproduse In mentalitatea colectivä ş i afirmarea spiritului civic, a diversificärii mijloacelor de informare (de la

16 periodice In 1918, s-a ajuns la peste 2351 de periodice In 1935), a eliminärii rotativei guvernamentaleş iorganizärii periodice a alegerilor parlamentare.

Caren te ale democra tiei interbelice: − subiectivismul unor politicieni;− abuzurile administra tiei In timpul alegerilor parlamentare, judelene, comunale;− In perioada 1919-1937, regele a dizolvat de opt ori parlamentul prin decret regal , Inainte de

termenul legal de 4 ani, fapt ce a afectat regimul democratic;− Legea electoral ã din 1926 stabilea cä partidul care oblinea minimum 40% din voturi primea 50% din

totalul mandatelor In Adunarea Deputalilor (primä electoralä), cealaltä jumätate se Impär leapropor lional Intre toate partidele, inclusiv celcâş tigätor;

− sistemul „r ãsturnat ” prin care regele numea guvernul, dizolva parlamentul, se schimba conducereaadministraliei locale ş i apoi se organizau alegeri generale (astfel guvernan lii Işi asigurau succesul

electoral);− exager ãrile presei , Indeosebi ale celei de partid, demagogia, recurgerea la cenzur ä, starea de asediu,abuzuri ale administraliei;

− amestecul tot mai evident al regelui Carol II (dupä 1930) In activitatea de guvernare, cu scopulintroducerii regimului de autoritate monarhicä (fapt realizat In februarie 1938);

− ascensiunea organiza tiei extremiste de dreapta , fapt ce a condus la practici antidemocratice:ameninlarea, ş antajul, crima (asasinarea lui I.G.Duca In 1933, a lui A.Cälinescu In 1939, a lui N.IorgaIn 1940).


clasa aX

II-a



L I B E R A L I S M U L Liberalismul punea In centrul societälii individul, teorie care a fost suslinutä pânä la primul r äzboi mondial.

Dupä r äzboi au loc In ideologia liberalä, apärând neoliberalismul care pune accentul pe intervenlia statului,apreciind cä interesul general prima asupra celui individual. Aceastä conceplie a fost dezvoltatä de personalitälide marcä, precum: Ştetan Zeletin, Mihail Manolescu, Vintil ã Br ãtianu, Victor Sl ãvescu ş.a. Ei au adusimportante contribulii la teoriaş i practica industrializärii, punctul esenlial al doctrinei neoliberale. Viitorul era, Inconceplia lui Zeletin— cel mai de seam ä teoretician al neoliberalismului— In industrializareş i urbanizare. Ei au

accentuat rolul industriei ş i au Intreväzut o strâns ä legätur ä Intre industrializare, modernizare ş i consolidareaindependenlei politice.Reprezentan lii neoliberalismului au dezvoltat teoria privind protec ţionismul , concretizatä prin formula „ prin

noi înşine” prin care se putea asigura o valorificare superioar ä a resurselor na lionale, In primul rând prin for leproprii. Deviza„prin noi Inşine‖ nu trebuie interpretatä ca o atitudine exclusivistä, de Inläturare a capitaluluistr äin, ci ca o colaborare cu acesta In condilii mai avantajoase ca pânä atunci.

Pentru Zeletin, Constitulia din 1923 reprezenta documentul oficial denaştere a neoliberalismului românesc.Regimul politic avea un caracter democratic ş i se Intemeia pe separa lia puterilor In stat. El aprecia:Pentru întâia oar ă acest act istoric pleac ă de la următoarele puncte de vedere, care alc ătuiesc esen ţa nouluiliberalism: a) intervenţia puterii de stat ş i b) concepţia libert ăţii individuale ca „func ţii sociale” .

Democralia, idee de bazä a gândirii liberale de pretutindeni s-a bucurat ş i ea, pe plan teoretic, de aten liaideologilor liberali, cu deosebire In perioada interbelicä, In care aceasta era virulent comb ätutä de grupärileextremiste de dreapta.

Liberalismul a fost promovat dePartidul Na tional Liberal . În perioada interbelicä, la conducerea lui s-ausuccedat politicieni remarcabili:Ion I.C.Br ãtianu (pânä In 1927), Vintilã Br ãtianu (1927-1930), I.G.Duca (1930-1933), C.I.C.Br ãtianu (1934-1947). Organul central de presä al partidului era Viitorul . Acest partid,aureolat cu Inf äptuirea Marii Uniriş i adept al democra liei parlamentare, a dominat scena politicä interbelicä.

Între realizärile de marcä ale guvernelor PNL se Inscriu: Constitulia din 1923, legile de unificare(administrativä, judecätoreascä, a Invälämântului etc.), legile privind comercializareaş i controlul Intreprinderilor statului (1924),legea minelor, legea energiei (1924), legea pentru organizarea ş i exploatarea cäilor ferate (1925) etc.

Ţ Ă R Ă N I S M U L Ţär änismul a fost cea de-a doua concep lie cu un impact deosebit In societatea româneasc ä. Aceastä

conceplie a fost promovatä de Constantin Stere, Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Gh. Zaneş.a. Ei suslin cäRomânia — ca ş i celelalte state agrare — evolua pe o cale necapitalistä, Intemeindu-se pe mica proprietate

lär äneasc ä. Spre deosebire de pozi lia proindustrialä, puternic suslinutä In plan politic de Partidul NalionalLiberal— care considera problema agrar ä rezolvatä, In linii generale, prin aplicarea reformei agrare dupä primulr äzboi mondial — Partidul Ţãr ãnesc ş i apoi Partidul Na tional Ţãr ãnesc , au acordat o aten lie deosebitägospodäriei lär äneştişi agriculturii.

Ţär änismul suslinea primatullär änimii, ca o clasä omogenä ş i independentä, cu un rol deosebit In evoluliaulterioar ä a societälii româneş ti. Se afirma cä prin aplicarea doctrineilär äniste ş i apoi a „statului lär änesc‖ — cacea mai autenticä expresie a democra liei — se putea realiza gospod äria lär äneasc ä trainicä, bazatä pe„proprietatea de muncä‖. Ţär äniştii sus lineau creş terea rolului statului In economie, considerând-o chiar onecesitate. Pornind de la concep lia cä România trebuie sä r ämânä un stat preponderent agrar, reprezentan liilär änismului n-au negat necesitatea dezvoltärii unor ramuri industriale, In mod special a celor care valorificauprodusele agricole ş i bogäliile subsolului. În schimb ei se Impotriveau proteclionismului vamal ridicat, suslinutde liberali.

Reprezentan lii lär änismului apreciau cä România nu dispunea de suficient capital pentru sus linereadezvoltärii economieiş i se pronun lau pentru politica „ por ţilor deschise” falä de capitalul str äin.

Din punct de vedere politic, C.Stere aprecia In 1920 cä statul român nu poate fi decât un stat lär änesc,pentru cä poporul român este un popor de lärani ş i pentru cä munca lär äneasc ä condiliona toatä vialaeconomicä ş i socialä. La Inceput (1919-1924) lär äniştii au sus linut „lupta de clasä‖ a lär änimii ş i muncitorimiiImpotriva„burgheziei oligarhice‖, apoi (dupä 1924) au preconizat „apärarea de clas ä‖ Impotriva agresiunii lacare lär änimea era supus ä din partea burgheziei. În moliunea adoptatä In 1935 la Congresul PartiduluiNalionalŢär änesc se insista pe ideea de colaborare a tuturor for lelor sociale In cadrul statului nalional lär änescpe baza unei reale democra lii.

Mecanismul democratic stabilit In Constitulia din 1923, s-a dovedit a fi extrem de dificil de pus In aplicare.Dificultatea a fost datä In primul rând de faptul cä ş i dupä 1918 s-a men linut vechea practicä, instituitä deregele Carol I, ca regele s ä numeasc ä guvernul dupä care urma dizolvarea corpurilor legiuitoareş i organizareade alegeri. Astfel cä nu legislativul desemna executivul, ci invers. În perioada interbelicä s-a Inregistrat o mareVlad Badea -52- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



instabilitate guvernamentalä; In cei 20 de ani ai perioadei interbelice s-au perindat la cârma lärii 30 de guverneş i au avut loc 10 alegeri generale.

Dacä primul deceniu interbelic a fost dominat de liberali, cel de-al doilea are catr äsätur ä alternanla laguvernare a na lional-lär äniştilorşi a liberalilor. Ţär äniştii au guvernat In intervalele 1928-1931 ş i 1932-1933,punând In practicä politica„por lilor deschise‖.

Partidul Ţär änesc s-a Infiinlat In 1918, iar la 10 octombrie 1926 , dupä mai multe disculii prealabile, a avutloc fuziunea PartiduluiŢär änesc cu Partidul Nalional, rezultând Partidul Na tional Ţãr ãnesc , prezidat de IuliuManiu. Dupä o intensä campanie Impotriva liberalilor, culminând cu Marea Adunare de la Alba-Iulia din 6 mai1928, nalional-lär äniştiiau fost chema li la guvernare In noiembrie 1928, oblinând (pe un val de entuziasm) ceamai categoricä victorie electoralä, cu 77,76% din voturi. Guvernärile 1928-1931 ş i 1932-1933 au coincis cucriza economicä, fapt ce le-a erodat popularitatea. În practica de guvernare, nalional-lär äniştii nu şi-au pututtranspune doctrina; nu numai cä nu au putut Inf äptui „statul lär änesc‖, dar au ş i renunlat (In 1933) la politicapor lilor deschise. În anii de opzilie s-au pronunlat pentru apärarea regimului democratic, luând atitudineImpotriva for lelor predictatoriale.

E X T R E M A D R E A P TĂ Aläturi de cele douä conceplii — liberalism ş i lär änism — In perioada interbelicä au apärut ş i curente

extremiste de dreapta ş i de stânga. Cea mai important ä grupare extremistä de dreapta a fost cea a luiCorneliu Zelea Codreanu care, In 1927, se desprinde de Liga Apãr ãrii Na tional-Cre ş tin ã (Intemeiatä deA.C.Cuza In 1923; fuzioneazä cu Partidul Na tional Agrar In 1935, formând Partidul Na tional Cre ş tin ) ş i

Intemeiazä Legiunea Arhanghelului Mihail , iar In 1930Işi constituie o seclie politicä—

Garda de Fier.Doctrina legionar ã se proclamä Inainte de toate creştinä, element menit sä sublinieze atât orientareaantisemitä, cât ş i condamnarea moralä a oamenilor politici din partidele democratice acuzali de materialism, delipsa de credinlä In Dumnezeu. Legionarii au lansat teoria purificärii prin moarte, exacerbând misticismul,promovând ura, intoleranla ş i apologia mor lii. În viziunea lor, democralia parlamentar ä era condamnat ä lapieire, fiind socotitä vinovatä de scindarea na liunii prin lupta dintre partide, de släbirea autoritälii statului,sär äcirea populaliei, lipsa de moralitate, facilitarea acapar ärii avuliei lärii de cätre politicieni ş i evrei ş isubordonarea României marii finanle internalionale evreieş ti. În locul sistemului democratic de alegere aconducätorilor lärii, legionarii suslineau teoria elitelor. În planul politicii externemişcarea legionar ä a ac lionatpentru alianla României cu Germania ş i Italia afirmând cä şeful lor, Corneliu Zelea Codreanu va face dinRomânia „o lar ä mândr ä ca soarele de pe cer ‖.

Adepli ai regimului totalitar, ei propuneau solulii radicale: ş tergerea datoriilor f äcute la bänci ş i cämätari,stârpirea holiei, ameliorarea situaliei materiale a populaliei. Pentru atragerea cet älenilor foloseau diversemodalitäli: procesiuni religioase, repararea sau construirea unor biserici sau troile, organizarea taberelor demuncä, a unor cantine ş i magazine pentru muncitori etc.

Interzisä de guvernul liberal,Garda de Fier nu a ezitat s ä-l asasineze pe I.G.Duca la 29 decembrie 1933 .Peste un an ea s-a legalizat sub numele „Totul pentru Ţar ã” . În deceniul al patrulea, Intr-un context favorabil(Ingäduinla autoritälilor dezamägirea unor largi categorii sociale falä de politica guvernamentalä, disensiuniledintre liberalişi nalional-lär änişti),mişcarea legionar ä s-a aflat In ascensiune. La alegerile parlamentare din1937 s-a situat pe locul al treilea, cu 15,58% din voturi.

E X T R E M A S T Â N GĂ Comunismul a fost reprezentat de Partidul Comunist din România, Infiinlat In 1921. Comunismul

urmärea instaurarea dictaturii proletariatului, lichidarea proprietälii private asupra mijloacelor de produclieş i trecerea lor In proprietatea colectivä. Acest partid nu a gäsit aderen lä In România, din mai multe cauze:numärul mic de militanli, ideile nerealiste din program, puternicul sentiment de proprietate specificlär änimii, numärul relativ redus de muncitori. Fiind o seclie a Internalionalei a III-a (aflatä In slujba URSS),PCR a preluat o serie de idei care contraveneau intereselor na lionale (România — „stat multinalional‖) ş iinstiga la tulbur äri mai ales In Basarabia. Acest partid a fost scos In afara legii In 1924 (Legea Mârzescu). În aniiilegalitälii (1924-1944) influenla sa a fost modest ä, partidul având circa 1000 de membri, cei mai mulliprovenind din rândul minoritälilor nalionale. În august 1944, In condiliile Inlätur ärii regimului antonescian,PCR participä la guvernare ş i treptat reuşeşte sä preia Intreaga putere politicä In stat.


clasa aXII-a



-5-CONSTITU ŢIILE DI N R OMÂ NIA


clasa aXII-a



CONSTITU Ţ IILE DIN R OMÂ NIA

Pânä la primele Constitulii, In sensul modern al cuvântului (lege fundamentalä), actele cu caracterconstitulional s-au concretizat In documente care au r ämas la stadiul de:

- declara tii de principii : Cererile norodului românesc(1821)- declara tii de drepturi : Proclamaţia de la Islaz(1848)- proiecte de retorm ã: Constituţia cărvunarilor (1822), redactat de Ionicä Täutu, Osăbitul Act de

numirea suveranului românilor(1838), redactat de Ion CâmpineanuEvolulia constitulionalä a României, de la Unirea Principatelor din 1859 pânä la revolulia românä din

1989, a cunoscut patru etape distincte:1. o etap ã de a ş ezare a institu tiilor constitu tionale (24 ianuarie 1859 — 1 iulie 1866);2. o etap ã de continuitate a institu tiilor constitu tionale (1 iulie 1866— 20 februarie 1938);3. o etap ã de instabilitate constitu tionalã (20 februarie 1938 — 30 decembrie 1947);4. etapa dictaturii comuniste (30 decembrie 1947 — decembrie 1989).

Documen t e cu ca r act er const i t u ţ iona l îna in t e de anu l 1866

1. Regulamentele organice (1831-1832)

În anul1828 Principatele Dunärene au intrat sub ocupa tia militar ã rus ã pânä In anul1834. Aşa cum s-astabilit prin Tratatul de la Adrianopol, In Principate urmau sä fie introduse regulamentele privind organizareainternä. Textul lor a fost dezbätut la Petersburg , supus aprob ärii Adunãrilor Ob ş te ş ti de la Bucure ş ti ş iIaş i ş i ratiticat de Poart ã. Aceste prime acte constitulionale, puse In aplicare la 1 iulie 1831 In ŢaraRomaneasc ã ş i 1 ianuarie 1832 In Moldova , au pus bazele parlamentarismului In Principate ş i au preväzutnecesitatea unirii.

Regulamentele au fost redactate de dou ä comisii boiereş ti, sub pre ş edin tia consulului general rus Minciaki, contorm indica tiilor Cur tii imperiale de la Petersburg . Cele douä regulamente erau aproapeidentice ş i cuprindeau unele noutäli In organizarea statelor, asigurând modernizarea, Intre anumite limite, aPrincipatelor Române. Deoarece au fost percepute ca o frân ä In dezvoltarea societälii româneş ti, prinprevederile care menlineau privilegiile boierimii, revolulionariipaşoptişti au dorit Inlocuirea lor. Acest aspecteste dovedit de con linuturile documentelor programatice ale revoluliei de la 1848, precum Proclamaţia de la Islaz, din Ţara Româneascä.

2. Conven ţia de la Paris (1858)

Devenitä chestiune europeanä,problema româneasc ä a fost dezbätutäde marile puteri In anul 1858 ( puterilegarante, care Inlocuiau protectoratulrusesc — Fran ta, Anglia, Prusia,Sardinia, Austria, Rusia ş i ImperiulOtoman ). Reprezentan lii acestora auredactat Convenţia de la Paris, care Insänu satisf äcea decât In parte dorin la deVlad Badea -55- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



unire a românilor. Principatele erau organizate sub forma unei uniuni sub numele de Principatele Unite aleMoldovei ş i Valahiei . Singurele puteri comune erau Comisia Central ã ş i Înalta Curte de Justi tie ş iCasa tie, cu sediul la Foc ş an i. A.I.Cuza a reuşit sä transforme uniunea personalä Intr-o uniune realä, säformeze primul guvern unicş i primul Parlament unicameral.

3. Statutul Dezvolt ă t or al Conven ţiei de la Paris (1864)

În anul 1864, a izbucnit un conflict Intre puterea executivä — domn ş i guvern, pe de o parte ş i puterea

legislativä pe de altä parte. Dupä lovitura de stat din 2 mai 1864 , Cuza a organizat un plebiscit In zilele de10/22 mai ş i 14/26 mai 1864 prin care este aprobat un nou act constitu lional ş i o nouä lege electoralä. Noulact constitulional, introdus cu acordul Por lii ş i Puterilor garante, a menlinut principiul separaliei puterilor Instat, dar a prev äzut modificäri esenliale In organizarea legislativului. Cuza a introdus al doilea Corp legislativ,Senatul , numitş i Corp Ponderator , punând bazele sistemului bicameral.

CONSTITUŢ IA DI N1866 Îndepärtarea lui Cuza, In tebruarie 1866 , de pe tronul Principatelor Unite punea serioase probleme

succesorilor säi — o locotenenlä domneasc ä In care erau reprezentate ambele Principate ş i armata, Guvernulprovizoriuş i o Adunare proclamatä imediat Constituantä. Deşi pulin agreat de unele Mari Puteri, prinlul str äina fost acceptat In cele din urmä drept fapt Implinit. Astfel, ziua de10 mai 1866 a marcat instaurarea InRomânia a dinastiei prusace de Hohenzollern-Sigmaringen .

A. Ado p t ar ea Cons t it u ţ iei

Dupä dezbateri aprinse Intre conservatori ş i liberali, noua Constitulie a fost votatä In Adunarea Legislativ ã la 29 iunie 1866 ş i promulgatä de Carol I la 1 iulie 1866.

Adoptarea ei a reprezentat o necesitate istoric ä pentru cä noua lege fundamentalä trebuia:(1) sã r ãspund ã noilor realit ãti politice de dup ã Inlãturarea domniei autoritare a lui Cuza (2) sã reprezinte temeiul juridic al domniei ş i apoi al monarhiei constitu tionale .

B. Trăsăt uri gener ale — este prima constitulie internä româneasc ä elaboratä de reprezentan li legitimi ai naliunii = adicä de

Parlament.— a avut la bazä modelul constituliei belgiene din 1831, una dintre cele mai liberale ş i echilibrate

constitulii europene din perioadä = motivul alegerii acestui model a avut la bazä sintagma „Romania – Belgia Orientului ” , adicä dorinla ca Marile Puteri sä aibä In privinla statutului politic al României opozilie asem änätoare cu cea fa lä de Belgia.

— este prima lege fundamentalä care proclam ã oticial numele tãrii de Romania (art.1).— a reprezentat o constitu lie de factur ä liberalä In sensul cä oterea cadrul tavorabil dezvolt ãrii ş i

moderniz ãrii societ ãtii romane ş ti, a unui regim democratic (In limitele epocii), aş ezând Statulromân, pe principii de organizare moderne, necesare integr ärii României Intre statele europenemoderne.

— a fost rezultatul compromisului dintre conservatoriş i liberali, socotitä o emana lie a ambelor for lepolitice.

— a pus bazele domniei constitu tionale (1866-1881) ş i apoi a monarhiei constitu tionale (1881-1938).

C. Con ţinutul Cons t it u ţ iei

În privinla teritoriului ţării introducea:— caracterul unitar al statului ş i numele de România (art.1) = Principatele Unite Române constituie un

singur Stat indivizibil, sub numele de România.— caracterul nealienabil al teritoriului (art.2) =Teritoriul României este nealienabil .


clasa aXII-a



În privinla pu terilo r în stat introducea:a) principiul suveranit ãtii nationale (poporului) = Inscris In art.31:Toate puterile statului emaná de la naţiune . b) principiul guvern ãrii reprezentative ş i responsabile :

— potrivit acestui principiu naliunea nu poate guverna decât prin reprezentanli. — Inscris Inart.31 = Toate puterile Statului emaná de la naţiune care nu le poate exercita decât numai

prin delegaţiuneşi dupá principiileşi regulile aşezate în Constituţiunea de faţá ş i In art.32 = oricelege cere Innoirea a celor 3 ramuri ale puterii legiuitoare — Domn, Senat, AdunareaDeputalilor; nicio lege nu poate fi supusä sanc liunii domnului decât dupä ce a fost discutatä

ş i votatä liber de majoritatea ambelor Camere ale Parlamentului.c) principiul responsabilit ãtii ministeriale = miniştrii erau r äspunzätori de actele domnului (regelui) pecare le contrasemnau (art.92) ş i se f äceau r äspunzätori pentru deciziile luate In fala Parlamentului.

d) principiul monarhiei ereditare — Inscris In art.82, prin care puterile constitulionale ale domnului (regelui)sunt ereditare In linie directä ş i legitimä In familia lui Carol I Hohenzollern: din bärbat In bärbat prin ordinulde primogenitur ä (primul fiu)ş i cu excluderea perpetu ä a femeilor ş i a coborâtorilor ei.

e) principiul separa tiei puterilor In stat , din acest punct de vedere:— puterea executiv ã:

• este exercitatä de Domn ş i Guvern • Domnul

> conform art.35 exercita puterea executivä In mod regulat prin constitulie> conform art.92 = Persoana Domnului este neviolabil á. (nu putea fi adusä nicio atingere

persoanei sale)> era irevocabil = puterile lui erau ereditareş i pe vialä > era şeful statului> era comandantul suprem al armatei> Incheia tratate ş i convenlii cu acordul Parlamentului> acorda decora liiş i distinclii> avea drept de a numi ş i revoca miniş tri > numea premierul> avea dreptul de a bate monedä > avea dreptul de amnistie politicä, de gra liere> numea ş i confirma In toate funcliile publice> dispunea de dreptul de a dizolva Parlamentul sau de a-l convoca sau amâna> putea declara r äzboi sau Incheia pace

• Guvernul > format dinminiştrinumili I revocali de domn (rege)

> condus de premier, numit de Domn> potrivit art.92 = miniştrii erau r äspunzätori de actele domnului, pentru cä lecontrasemnau

> era r äspunzätor ş i In fala Parlamentului— puterea legislativ ã:

• exercitatä colectiv de Domn ş i Parlament = Reprezentan lä Nalionalä, conform art.32 = Puterea legislativá se exercit á colectiv de cátre Domnşi reprezentaţiunea naţional á ş i art.33 = inilierea legiloreste dat ä fiecäreia dintre cele 3 ramuri ale puterii legislative

• Domnul > avea drept de a ini tia legi, dar cu amendamentul de la art.92 — niciun act al

suveranului nu avea tärie dacä nu era contrasemnat de un ministru > avea drept de veto absolut = de a se opune legilor iniliate ş i votate de Parlament

(Carol I nu s-a folosit de acest drept niciodatä).

> sanc liona ş i promulga legile• Parlamentul > numit ş i Adunare Legislativä sau Reprezentan lä Nalionalä > avea componen lä bicameralä = Senat + Adunarea Deputa lilor> avea drept de autoconducere> avea drept de a ini lia legi (art.33)> vota, modifica sau abroga legile> reprezenta un for de control al executivului, pentru cä avea dreptul de interpelare a

miniş trilor = Intrebäri prin careace ştia trebuiau sä justifice anumite acte ale lor> dädea moliuni de cenzur ä guvernului sau de a deschide anchete> lucra In sesiuni ce se deschideau la 15 noiembrie, cu durata de 4-5 luni


clasa aX

II-a



> şedinlele erau publice, dar In unele situalii (la cererea preş edintelui Camerei sau Senatului sau a min. 10 senatoriIdeputali, deliber ärile se puteau face In secret).

> o atribulie ce apar linea numai Adunärii Deputalilor era aceea de a discuta ş i votabugetul lärii.

— puterea judec ãtoreasc ã: • exercitatä de instanlele judecätoreşti (Cur li de judecatä ş i tribunale)• instanla suprem ä de judecatä era Curtea de Casa lie• hotärârile ş i sentinlele se pronun lau In virtutea legiiş i se executau In numele Domnului

• pentru prima datä, Constitulia din 1866 introducea tribunalele cu jurali.Concluzie:În privinţa puterilor în stat, Constituţia din 1866 acorda largi prerogative Domnului (din 1881 Regelui), implicândinstituţia centrală în toate structurile de putere ale statului = în cea executivă, cu Guvernul, în cea legislativă, cuParlamentulşi în cea judecătorească, pentru că hotărârile instanţelor se executau în numele Domnului (Regelui).

În privinla drepturilor ş i libert ăţi lor cet ă ţen e ş ti : • art.5 = libertatea conş tiinlei, presei, Invälämântului, Intrunirilorş i asocierilor.• art.7 = condiliona acordarea cet äleniei române de apartenen la la religiacreştinä (articol cutentä

antisemitä pentru cä lovea In evrei— religie mozaicä; va fi abrogat In 1879).• art.10 = egalitatea românilor In fala legilorş i obligaliilor, därilor ş i sarcinilor publice.• art.19 = declara proprietatea de orice natur ä ş i toate crean lele asupra statului sacre ş i

neviolabile.• alte drepturi — drept de azil politic, libertatea absolutä a cuvântului ş i presei, libertatea individualä

În privinla sistemului electoral , Constitulia includea ş i o nouä lege electoralä: • bazatä pe vot censitar , vârsta minimä a alegätorilor fiind de21 ani • sistemul electoral cuprindea 6 colegii electorale — 4 pentru Adunarea Deputalilor ş i 2 pentru

Senat• Adunarea Deputa tilor

> aleas ä de 4 colegii electorale> colegiul I ş i II —> conservatorilor = marilor proprietari funciari care aveau unvenit

de peste 300 galbeni (colegiul I) sau Intre 100-300 galbeni (colegiul II). Votul eradirect.

> colegiul III — apar linea burgheziei, liber-profesioniş tilor ş i ofilerilor In retragere, care pläteau un impozit de cel pulin 80 de galbeni. Votul era direct.

> colegiul IV — apar linea lär änimii care plätea un impozit cât de mic. Votul era indirect

= prin delegali = 1 delegat la 50 iar toli delegalii dintr-un judel alegeau un deputat. > deputaţii— erau aleşi pentru un mandat de 4 ani ; trebuiau sä fi Implinit vârsta de25de ani .

• Senatul > ales de 2 colegii — unul al proprietarilor tunciari , unul al proprietarilor de

imobile (burgheziei)> senatorii — se alegeau pe 8 ani, dar pentru jumätate din locurile de senatori se

efectuau prin tragere la sor li, noi alegeri la 4 ani; trebuiau sä fi Implinit vârsta de40 de ani .

Concluzii la legea electorală:- avantaja pe marii proprietari funciari care din totalul de 6 colegii deţineau 3 = tocmai de aceea, ajunşi la

guvernare, liberalii au modificat în 1884 legea, reducând de la 4 la 3 colegiile din Adunarea Deputaţilor pentru a egaliza lupta pentru puterea politică;

- a stat în vigoare din 1866 până în 1918 = când a fost introdusă legea votuluiuniversal. D. Semnif ica ţ ia Cons t it u ţ iei de la 1866

Pe plan intern:

— a creat cadrul necesar func lionärii instituliilor moderne ale statului— a reglementat statutul monarhiei din România, punând bazele monarhiei constitulionale— a stat la baza vie lii politice din perioada 1866-1923— a suferit 3 modificäri, In:

• 1879 = când a fost abrogat art.7.


clasa aXII-a



• 1884 = când a fost modificatä legea electoralä prin reducerea de la 4 la3 a colegiilor din Adunarea Deputalilor

• 1917 = ultima modificare; modificate art.57ş i art.67 pentru a se puteaintroduce legea votului universalş i pentru a se putea Inf äptuireforma agrar ä (art.19)

Pe plan extern: - Constitulia din 1866 a fost perceputä de Marile Puteri ca o manifestare a dorinlei deindependenlä a românilor pentrucä:

• a fost promulgatä de Carol I tãr ã aprobarea Marilor Puteri • prevedea ereditatea domnului • dep äşea statutul de autonomie permis prin tratatele internalionale• nu amintea nimic de regimul de suzeranitate ş i de garan lie colectivä • atribuia domnuluiprerogative de ş et suveran • titulatura statului ş i inviolabilitatea teritoriului (art.1 ş i art.2) aveau In vedere perspectiva

Inlãtur ãrii detinitive a suzeranit ãtii otomane .

CONSTITUŢ IA DI N1923

Con t ext

La 19 iulie 1917, In Imprejur ärile exceplionale ale Primului Räzboi Mondial, s-a realizat o revizuire aConstituliei, care era Insä incompletä. Pe de alt ä parte, dupä unirea cu Vechiul Regat a provinciilorromâneş tiBasarabia, Bucovina ş i Transilvania, se punea problema unei noi constitulii, pentru a reflecta noile condiliipolitice, economico-sociale, etnice ş i institulionale. Devenise mai complexä ş i problema minoritälilornalionale, apäruser ä confesiuni care anterior nu erau foarte importante din punct de vedere numeric InVechiul Regat (greco-catolicä, protestantä, catolicä), iar prin tratatele de pace România era obligatä, ca ş i In1878, sä le garanteze drepturile.

Constitulia a fost votatä de Camer ă la 26 martie 1923 , iar de Senat la 27 martie 1923 . Ea a fostpromulgatä de suveran prin Decretul din 28 martie 1923 ş i publicatä In Monitorul Oticial nr.282 din 29martie 1923 . Constitulia a fost contestat ä pânä la adoptare de c ätre Partidul Nalional Român ş i PartidulŢär änesc, dar dup ä adoptare a fost acceptat ä unanim ş i aplicatä de toli factorii politici. Constitulia din 1923 areprezentat In cea mai mare parte o reproducere a textului Constitu liei din 1866, o adaptare a vechiului actconstitulional la noua situalie politicä, economicä ş i socialä.

Nou t ă ţ i

Ţinând seama de realitatea politicä la care se ajunsese In urma actelor de unire cu lara a celorlalteprovinciiromâneş ti, dar ş i ca o mäsur ä de prevedere Indreptat ä Impotriva posibilelor tendinle separatiste,noua constitulie precizeaz ã clar caracterul statului : „ Art.1. Regatul României este un stat naţional, unitar şiindivizibil.”

Întrucât prin legi organice se trecuse la exproprierea unei pär li a marilor moşii, In vederea realizäriiretormei agrare , In noua Constitulie dreptul la proprietate nu mai este un drept absolut, ca In 1866, ci estenuanlat prin referire la utilitatea socialä. Astfel, bogãtiile subsolului sunt declarate proprietate de stat(art.19), iar cãile de comunica tie, apele navigabile ş i tlotabile ş i spa tiul atmosteric sunt incluse, larandul lor, In domeniul public (art.20) . Aparilia ş i dezvoltarea industriei, ca ş i exemplele tulbur ärilor socialedin ultimii ani impun intervenlia statului In relaliile dintre patroniş i muncitori, prin precizarea cä toli factoriiproducliei se bucur ä de o egalä ocrotire ş i prin prevederea asigur ãrii sociale a muncitorilor In caz deaccidente (art.21) .

Textul legifera destiin tarea sistemului electoral cenzitar , la care se renun lase deja prin introducereavotului universal pentru b ãrbatii de peste 21 de ani . Se stabileş te principiul votului universal, egal ş idirect, obligatoriu ş i secret cu scrutin pe list ã.

Drepturile cetälene şti In general, ca ş i drepturile minoritälilor erau definite In conformitate cu noiletendinle internalionale, iar cele din urmä ş i In funclie de tratatele de pace de la Paris. Astfel, In articolele5,7,10(8),26(28),27(29), apare precizarea, impusä de tratatele de pace: „f ár á deosebire de origine etnicá , de limbá şi de religie” . Se preciza egalitatea Intre sexe , f är ä Insä a se da drept de vot femeilor, cu precizarea cädrepturile acestora vor fi reglementate prin legi speciale. Se garanteaz ã libertatea presei, dar ş iresponsabilitatea patronilor de publica tii ş i a jurnali ş tilor .




Se precizeaz ä cä Biserica Ortodox ã este biserica dominant ã In stat , dar se acord ä un statut aparte Bisericii Greco-Catolice , privilegiatä In raport cu alte culte (art.22).

În ceea ce priveşte raporturile dintre puterile statuluiş i funclionarea principalelor institulii, revizuirile nusunt de substan lä. Se men line separarea puterilor In stat, se detine ş te mai bine guvernul ca organism , seprecizeazä limitele legislaturilorş i ale mandatelor senatorilor.

O noutate ar fi introducerea unui Consiliu Legislativ , care trebuia s ä avizeze legile, dar al cäruiorganism era consultativ, nu deliberativ. Este introdusä inamovibilitatea judec ãtorilor (art.104).

În concluzie, prin aceastä revizuire, Constitulia României, pästreazä intact spiritul liberal al Constitulieidin 1 iulie 1866, printr-o formä superioar ä din punct de vedere al tehnicii legislative şi, Intr-un limbajmodernizat ş i specializat, adapteaz ä vechile texte la situalia politicä, economicä ş i socialä din România Mare.

CONSTITUŢ IA DI N1938 În urma crizei apärute In urma alegerilor din 1937, In care niciun partid politic nureuşise s ä-şi asigure

majoritatea, ş i In condiliile In care regele Carol II dorea sä instituie un regim de guvernare personalä, la 20tebruarie 1938 , o nouä Constitulie* este „Inf älişatä‖ poporului de cätre rege printr-o proclamalie (ÎnaltulDecret Regal nr.900, publicat In "Monitorul Oficial", nr.42).„ Învoirea‖ poporului a fost exprimatä printr-un plebiscit, In care votul s-a f äcut prin declaralie verbalä, consemnat ä pe liste separate cu cei carevotau pentru ş i cei care votau contra. Noua Constitulie reprezenta un abuz , nu mai emana de lanatiune, ci de la puterea executiv ã ş i nu tusese adoptat ã potrivit procedurilor de revizuire a

actului tundamental . Constitulia a intrat In vigoare la 27 tebruarie 1938 , adicä la data sanc lionärii ei.Textul constituliei este publicat In„Monitorul Oficial‖ nr.48I27.02.1938. Ea a abrogat expres, pe aceea şi datä, Constitulia din 1923.

Principiile noii Constitulii Incetaser ä a mai fi liberale, aşa cum se observä din Titlul II, care, tratânddrepturile omului, vorbeş te mai Intâi „Despre datoriile românilor‖, ş i de-abia apoi „Despre drepturileromânilor‖.

Prin Constitulia din 1938 era destiin tatã separarea puterilor In stat ş i se producea o concentrare aputerii In mainile regelui , care devenea „capul statului ” (art.30). Puterea legislativ ã se exercita de cätrerege prin Reprezentan ta Nationalã, iar puterea executiv ã este Incredinlatä tot regelui, care o exercitä pringuvernul säu. Regele de tinea ini tiativa legislativ ã, Parlamentul fiind mult limitat In domeniu. Deasemenea, putea convoca, Inchide, dizolva ambele adun ãri sau numai una ş i le putea amana lucr ãrile . Parlamentul, chiar redus la un rol oarecum decorativ, era controlat ş i prin numirea de c ãtre rege a unui mare num ãr de senatori . În fapt, exerciliul puterilor constitulionale trecea In mâinile regelui. Româniadevenea o monarhie autoritar ä, In care regele nu numai cä domnea, dar ş i guverna.

Se aduceau importante modificäri legislaţiei electorale. Dreptul de vot pentru Adunarea Deputa tilor era ridicat la 30 de ani ş i era numai pentru ş tiutorii de carte . Pe de altä parte, se acorda pentru primadatä In România drept de vot temeilor, netiind Ins ã eligibile. Prin toate aceste modificäri scädea numärulalegätorilor de la 4,6 milioane In anul 1937, la 2 milioane In anul 1939.

R EGIMURILE CARLISTŞI ANTONESCIAN – CUŞI FĂR Ă CONSTITUŢIE

Constitulia carlistä se Intemeia pe critica regimului de partide (dintr-o perspectivä reac lionar ä) şi pedoctrina corporatismului.„Nou l regim‖ consfinlit de constitulia carlistä se caracteriza prin pozilia fundamental diferitä a şefuluistatului, care Işi asuma practic guvernarea, prin Intâietatea atribuitä puterii executive, parlamentul bicameral devenind osimplä anexä legislativä a acestei puteri, prin desfiinlarea partidelor politice (Inlocuite cu alcätuiri inconsistente de tipulFrontul Renaş terii Nalionale sau Partidul Naliunii, puse sub conducerea regelui, ambele surse de inspira lie tardivä pentruNicolae Ceauşescu In anii comunismului)ş i prin anularea controlului parlamentar. Asemenea „Statutului dezvolt ător ” din 1864,ş i Constitulia din 1938 a fost supusä plebiscitului (desf äşurat Insä sub stare de asediu) menit sä legitimeze moartea

democraliei ş i inaugurarea autoritarismului, In fond rezultatul unei lovituri de for lä.Este cert ast äzi cä In anii 1938-1940, regimul personal al regelui Carol II a modificat raportul de for le dintreputerile statului, anulând dreptul de control reciproc,ş i a eliminat garanliile care protejau libertälile individuale.

Regimul antonescian a mers mai departe. Pre şedintele Consiliului de Miniş tri concentra toate puterile, devenindconducätorul statului, In vreme ce regele, aruncat Intr-o pozilie strict ceremonialä, funclioneazä In umbra sa.

Generalul Antonescu a mai delinut, In afara funcliei legifer äriişi guvernärii,şi dreptul de a Incheia conven lii ş i tratate(preluat din precedenta constitulie de la şeful statului) ş i acela, care se va ar äta foarte important In condiliile de atunci, de adeclara r äzboi şi Incheia pacea. O succint ä caracterizare a regimului antonescian trebuie sä re linä şi discriminareaevreilor (legislalia rasialä având precedente Incä din anii autoritarismului carlist), suspendarea tuturor activitälilor politice(implicit a parlamentului), guvernarea prin decrete-legi (cu recursul la plebiscit), cultul personalitälii (preluat de la Carol II). Lipsapartidului unicş i a mobilizärii politice a naliunii nu potaşeza regimul antonescian In categoria celor totalitare, ci mai degrabä Incategoria celor fascist-corporatiste alcätuite pe fondul autohton al antiparlamentarismuluiş i autoritarismului.

* elaboratä de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice Vlad Badea

-60-Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



Perioada cuprinsä Intre Indepärtarea printr-o lovitur ä de palat a regimului antonescian (23 august 1944)ş i abolirea monarhiei (30 decembrie 1947) a fost marcatä de evolulii care vor pregäti aşezarea In legalitate aunei noi ordini constitulionale, marcate de totalitarismul comunist. Astfel, legea electoralä din 1946 desfiinlasenatul ş i instituia votul universal feminin, iar alegerile parlamentare care au urmat ofereau PCRş i alialilor loro largä majoritate care, un an mai târziu, la 30 decembrie 1947, a dus la abolirea definitivä a monarhiei ş i laproclamarea Republicii Populare Române.

CONSTITUŢ IA DI N1948Dupä cel de-al Doilea Räzboi Mondial, In condiliile ocupärii lärii de cätre sovietici, a cuceririi puterii

politice de cätre comuniş ti ş i a Inlätur ärii monarhiei, s-a pus problema adoptärii unei noi Constitulii. În martie1948, dupä autodizolvarea fostului parlament, au fost organizate alegeri pentru noul organ reprezentativ,numit de acum Marea Adunare Na tionalã. Noua Constitulie era adoptat ä In unanimitate la13 aprilie 1948,fiind publicatä In „Monitorul Oficial‖ nr.87, la aceea şi datä. Se consfinlea noua titulatur ä a statului, deRepublica Popular ã Roman ã ş i se preciza caracterul s äu de „st at popular, unitar, independentşi suveran” ,care „ a luat fiinţá prin lupta dusá de popor, în frunte cu clasa muncitoare, împotriva fascismului, reacţiunii şiimperialismului” .

Aparent, legea fundamentalä consfinlea principii democratice, precum suveranitatea poporului, votuluniversal: „î ntreaga putere de stat emaná de la poporşi apar ţine poporului” , care „î şi exercit á puterea prin organereprezentative, alese prin vot universal, egal, directşi secret” .

De asemenea, statua egalitatea In fa la legii pentru toli cetälenii Republicii Populare Române, f är ädeosebire de sex, na lionalitate, rasä, religie sau grad de cultur ä. Aceştia puteau fi aleşi (la 23 de ani) ş iputeau alege (participau la vot de la 18 ani) toate organele de stat.

Pentru drepturile cetälene şti afirmate In Constitulie se aflau dreptul la munc ã, la odihn ã, la Inv ãtãtur ã.Se stipula cä temeia avea drepturi egale cu b ãrbatul , minoritãtile na tionale se bucurau de toatedrepturile ; sãnãtatea public ã era organizat ã de stat, se atirma protec tia de c ãtre stat a tamiliei .Teoretic, prin Constitulie erau afirmate libertatea conş tiinlei ş i libertatea religioasä; libertatea individualä acetäleanului; libertatea presei, a cuvântului, a Intrunirilor, mitingurilor, cortegiilorşi manifestaliilor. PracticInsä, toate afirmaliile aparent democratice nu erau acoperite de garantarea acestor drepturi, care au fost, Inmajoritatea lor, Incälcate sistematic In timpul regimului comunist.

Constitulia din 1948 nu mai prevedea principiul separ ärii puterilor In stat, Intrucât MAN devenea„ organul suprem al puterii de stat al RPR” , deci legislativulş i executivul se confundau.

Prerogativele MAN erau:• alegerea Prezidiului MAN;• formarea guvernului RPR;• modificarea Constituliei;• stabilirea numärului, atribuliilor ş i denumirilor ministerelor ş i desfiinlarea, contopirea sau

redenumirea celor existente;• votarea bugetului, fixarea impozitelorş i a modului de percepere a lor;• deciderea consultärii poporului prin referendum;• acordarea amnistiei.

Primul preş edinte al Prezidiului MAN a fostprotesorul Constantin I. Parhon , care oficial era şefulstatului român.

Prezidiul: • convoca MAN In sesiuni ordinareş i extraordinare;• emitea decrete;

• interpreta legile votate de MAN;• exercita dreptul de graliere ş i comuta pedepsele;• conferea decora liileş i medaliile RPR;• reprezenta RPR In rela liile internalionale;• acredita ş i rechema, la propunerea guvernului, pe reprezentan lii diplomatici ai RPR;• In intervalul dintre sesiunile MAN, numeaş i convoca miniştri la propunerea preş edintelui

Consiliului deMiniş tri; • stabilea gradele militare, rangurile diplomatice, la propunerea guvernului;• In caz de agresiune, declara stare de necesitate (In intervalul dintre sesiunile MAN);• ratifica sau denunla tratatele interna lionale.


clasa aX

II-a



Constitulia consfinlea caracterul socialist (şi cooperatist) al proprietälii ş i al economiei. Statul eraproprietarul bogäliilor de orice natur ä ale subsolului, minele, terenurile din fondul funciar de stat,pädurile,apele, izvoarele de energie natural ä, fabricile ş i uzinele, Intreprinderile agricole de stat, staliunile pentrumecanizarea agriculturii, cäile de comunicalie, mijloacele de transport, telecomunicaliile de stat, fondul declädiri ş i locuinle, baza materialä a instituliilor social-culturale de stat.

Prima modificare importantä adusä Constituliei din 1965 dateazä din februarie 1968, când a avut locreorganizarea administrativä a teritoriului. Se revenea la judele ca forme de administrare localä, In loculregiunilorş i raioanelor de inspiralie sovieticä, se introducea calitatea de municipii pentruoraşele mari.

Pe mäsur ä ce puterea personal ä a lui Ceauş escu creştea, a devenit necesar ä ş i consfinlirea acestuiproces prin modificäri constitulionale. Dupä ce a devenit secretar general al PCR, ales de Congresul

partidului, f är ä a mai depinde de Comitetul Central, urmätorul pas pe calea consolidärii sale a fost Infiinlareafuncliei de preş edinte, la 28 martie 1974 , prin modificarea Constituliei din 1965.

Prerogativele pre ş edintelui , ales de MAN, erau foarte largi: • prezida Consiliul de Stat;• reprezenta puterea de stat In rela liile interneş i internalionale;• era comandantul suprem al for lelor armate ş i preş edintele Consiliului Apär ärii RSR;• prezida ş edinlele Consiliului deMiniştri,atunci când era necesar;• stabilea mäsurile de importanlä deosebitä ce priveau interesele supreme ale lärii, care urmau sä

fie supuse de c ätre MAN spre consultarea poporului, prin referendum;• numea ş i revoca, la propunerea primului-ministru,viceprim-miniş trii, miniştriişi preş edinlii altor

organe centrale ale administra liei de stat;

• numea ş i revoca preş edintele ş i membrii Tribunalului Suprem;• conferea decora lii;• Incheia tratate internalionale In numele RSR;• stabilea rangurile misiunilor diplomatice;• proclama starea de necesitate In caz de urgenlä; • acorda gra lierea;• acorda dreptul de azil;• emitea decrete preziden liale ş i decizii.

CONSTITUŢ IA DI N1991 Adoptatä de Parlament la 21 noiembrie 1991 ş i aprobatä apoi de cätre popor prin referendum la 8

decembrie 1991 (73% pentru), Constitulia cuprinde principiile de organizare ale statuluiş i asigur ä bunafunclionare a instituliilor acestuia.

Potrivit Constituliei, autoritälile publice ale statului român sunt: parlamentul, pre ş edintele României, guvernul, administraţia public ă ş i autoritatea judec ătoreasc ă. Sunt garantate separa lia puterilor In stat,proprietatea privatä, respectarea drepturilor omului (libertatea de gândire, de conştiinlä, de expresie).

Parlamentul Romaniei este organul reprezentativ al poporului român ş i unica autoritate legiuitoare alärii (art.58). El adoptä legi constitulionale, legi organice ş i legi ordinare (art.72). Parlamentul este alcätuitdin Camera Deputalilor ş i Senat, ai c äror membri sunt aleşi prin vot universal, egal, direct, secret ş i liberexprimat, pentru un mandat de 4 ani. Exercitä control asupra guvernului, are drept de interpelare ş i deanchetä.

Pre ş edintele Romaniei reprezintä statul român ş i este garantul independen lei nalionale, al unitälii ş i integritälii teritoriale a lärii. El vegheazä la respectarea constitu liei ş i la buna funclionare a instituliilorstatului. În acest scop, preş edintele exercitä funclia de mediere Intre puterile statului, precum ş i Intre stat ş i

societate. Mandatul preş edinteluieste de 4 ani, iar Incepând cu alegerile preziden liale din 2004, de 5 ani. Are dreptul la maxim douä mandate. El numeş te pe primul-ministru, poate sä dizolve Parlamentul (In condiliiprecise), este comandantul for lelor armate, promulgä legile etc.

Guvernul duce la realizarea politicii interneş i externe a statului român. Este alc ätuit din primul-ministru,miniştrişi alli membri stabilili prin lege organicä. Guvernul este responsabil In fala Parlamentului.

Curtea Constitu tionalã este unica autoritate de jurisdiclie falä de orice altä autoritate publicä, sepronunlä asupra constitulionalitälii legilor, deciziile sale fiind obligatorii.

Administra tia public ã cuprinde autoritälile publice centrale aflate In subordinea guvernului, precumş iautoritälile publice locale la nivelul judelelor, oraş elor ş i comunelor. Guvernul numeş te câte un prefect Infiecare judel ş i In municipiulBucureş ti care vegheaz ä asupra respect ärii legalitälii hotärârilor adoptate.




Autoritãtile judec ãtore ş ti. Justilia se realizeaz ä prin Curtea Supremä de Justilie ş i prin celelalteinstanle judecätoreşti. Judecätorii sunt independenli ş i se supun numai legii.

Avocatul poporului este numit de Senat, pe o durat ä de 4 ani, ş i vegheazä asupra respectärii drepturilorş i a libertälilorcetälenilor.

Aceastä constitulie a fost revizuitä In 2003 pentru a pune legea fundamental ä In concordanlä cu noilerealitäli impuse de viitoarea aderare a României la NATO ş i Uniunea Europeanä. Articolele revizuite aleConstituliei din 1991 au fost supuse aprobärii naliunii prin referendum(18-19 octombrie 2003).


clasa aXII-a



-6-STATUL ROMÂNMODER N:

DE LAPROIECT POLITIC LAREALIZAREA R OMÂNIEI MAR I


clasa aXII-a



PROIECTE POLITICE ŞI ÎNCERCĂRI DE MODERNIZAREÎN SPAŢIUL R OMÂ NESC

(secolul XVIII-începutul secoluluiXIX)

Situaţia politică a Principatelor în secolul al XVIII-lea Instaurarea domniilor fanariote dupä 1711, provocase un considerabil impact asupra societ älii româneş ti,marcat printr-o intrare mai profundä a Principatelor In lumea Orientului, dupä ce dobândiser ä sentimentuleuropenitälii lor, prin scrierile lui Dimitrie Cantemirş i stolnicul Constantin Cantacuzino.

Aparilia ş i dezvoltarea conş tiinlei nalionale dupä 1750, f äcea posibilä ideea de regenerare ş iredeş teptare nalionalä a românilor, de renaş tere culturalä. Aceastä idee avea semnificalia unei modernizäri, care nu devenea posibilä decât prin europenizare, adicä prin ieşirea turco-orientalä, prin renunlarea lainstituliile lipsite de modernitateş i refractare la nou.

Aplicarea reformelor a fost stânjenitä de fluctualiile dominaliei otomane, de intervenlia turcilorşi, nu Inultimul rând, de ostilitatea boierimii. Agravarea decadenlei otomane ş i seria r äzboaielor ruso-austro-otomaneau adus In scena istoric ä noile solulii politice antifanariote alemişcäriide emancipare nalionalä.

*„Problema orientală” – cadru pentru emanciparea românilor Dupä asediul Vienei (1683), decäderea Imperiului Otoman se accentueaz ä iar vechea „problemä orientalä‖

dobândeşte un nou conlinut. În secolul al XVII-lea concurenla dintre Habsburgi şi Romanovi pentru moş tenirea„omului bolnav‖ al Europei a generat r äzboaie care au marcat sud-estul european ş i au obligat Imperiul Otomanla importante cedäri teritoriale.

Teatrul acestor r äzboaie a fost de cele mai multe ori teritoriul Principatelor române, pe care un contemporanle caracteriza drept „cor äbii In furtunä‖. Deşi românii se Inchinaser ä turcilor prin tratate „nu ca Invinşi cicaInvingätor i‖, Principatele au f äcut parte din proiectele de Impär lire a Imperiului Otoman.

Înfrângerile suferite de turci In fala puterilor creştine au avut drept consecinlä anexarea unorteritorii româneş ti de cätre statele cre ştine din vecinätate precum şi cre şterea Ingrijor ärii marilor puteri pentruechilibrul european, implicit a interesului lor falä de Principate.

Aceastä conjunctur ä a oferit elitei româneşti posibilitatea sä aclioneze pentru modificarea statutuluiinternalional al Principatelor, având ca fundal proieclia statului român modern.

Reformismul domnesc a) Reforme politiceşi sociale Constantin Mavrocordat (1730-1769) , a domnit alternativ In Moldovaş i Ţara Româneasc ä. Domnul a

Inceput, având aprobarea Por lii, aplicarea programului de reorganizare a instituliilor fiscale, administrativeş i judiciare In spiritul de ralionalizare a statului. Reformele aplicate succesiv In cele douä läri, au avut In vedererealizarea unei monarhii moderate prin puteri intermediareşi corpuri constituite In cadrul Adunärilor de Stäri.Reorganizarea viza sistemul fiscal, In sensul asigur ärii stabilitälii masei lär äne şti şi sporirea competen leistatului In reglementarea raporturilor de proprietate. Ca urmare, la 1746 In Ţara Româneasc ä şi la 1749 InMoldova,ş erbia a tost destiin tatã. Foştii şerbi au devenit cläcaşi, liberi din punct de vedere juridic, dar lipsilide pämânt.

Maria Tereza (1740-1780) a deschis o nou ä fazä In istoria practicii reformiste la nivelul Intregului Imperiuhabsburgic, cu efecte ş i In Transilvania, continuatä de Iosit al II-lea (1780-1790). Principala reformä cuInrâurire In Transilvania a fost reforma socialä. La 22 august 1785 , la câtva timp dupä r äscoala condus ä deHorea, Cloşca şi Crişan, o patent ã imperialã destiin ta In mod oticial iob ãgia din Transilvania . Ca ş i In

Principate Insä, reforma nu a Imbunätälit decât par lial condilia lär änimii. b) Reforme jur idice Primul cod de legi fanariot s-a tipärit In1780, din iniliativa lui Alexandru Ipsilanti,Pavilniceasca condic ă ,

care se va aplica In Ţara Româneasc ä pânä In preajma revoluliei lui Tudor Vladimirescu, când a fost Inlocuitcu legiuirea Caragea (1818). Codul Callimachi (1817) ş i Legiuirea Caragea s-au redactat din iniliativadomnilor fanarioli Scarlat Callimachi (Moldova)ş i Ioan Caragea (Ţara Româneascä).

c) Reforme religioaseşi cultur ale În Transilvania, Maria Tereza a restaurat din raliuni de stat, prinedictul din 1759, ortodoxia pentru a salva

unirea religioasä. Prin politica şcolar ä, In special prin Ratio Educationis (1777), paralel cu sporirea releleişcolare rurale ş i instruclia preolimii, s-a format o elitä intelectualä instruitä In universitäli catolice, la Roma sauViena, care promova idei In avantajul emancipärii nalionale. Reformele In acest domeniu au fost continuate

Vlad Badea-66-




Treptat, mişcärile politice au cäpätat o organizare mai Inchegatä, cu aderen lä In rândul boierimii liberale,intelectualilorş i or äş enilor.

Reformele propuse de Eutrosim Poteca urmäreau: instituirea impozitului pe venit, libertatea tiparuluiş i aocupärii funcliilor administrative.Dinicu Golescu In lucrarea Însemnare a c ăl ătoriei mele (1826), suslineaunirea tuturor provinciilorromâneş ti sub forma Daciei Mari.

Gruparea na lionalä din Ţara Româneasc ä din jurul luiIon Campineanu a elaborat In 1838, douä documente referitoare la organizarea Ţärii Româneş ti. Primul, intitulat Act de unire ş i independenţă, cereaInläturarea suzeranitälii otomane ş i a protectoratului larist, unirea principatelor Intr-un regat al Daciei,alegerea unui domn ereditar. Al doilea act era un proiect de constitulie, Osăbitul act de numire a suveranului românilor .

Activitäli asemänätoare desf äşura şi societatea secret ä Fr ăţia (1843), care avea Inscrise In programobiective precum: unirea Ţärii Româneş ti cu Moldova, independenla acestora, emanciparea cläcaş ilor,egalitatea cetälenilor In fala legii. Societatea Fr ăţia, a avut un rol principal In pregätirea ş i desf äşurareaRevoluliei de la 1848 InŢara Româneascä.

*Acţiunea lui Tudor Vladimirescu – context, obiective/program, urmări În ultimul deceniu al epocii fanariote, lumeacreştinä sud-est european ä intr ä Intr-un proces de radicalizare

politicä. O societate secret ä, Eteria, avea ca scop eliberarea grecilor, cu sprijinul Rusiei, pe fondul unei r äscoalegenerale a cre ştinilor din Balcani. Mişcarea stabilise legäturi şi cu boierii români, inclusiv cu aceia de la vârful ierarhieipolitice.

La cumpäna anilor 1820-1821, trei mari boieri munteni gândesc organizarea unei r äscoale pentru oblinereavechilor privilegii alelärii, alegându-l comandant militar pe Tudor Vladimirescu, mic boier cunoscut pentru relaliile cuEteria şi pentru sentimentele sale antifanariote şi antiturce ş ti. În ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu a fost Investit

cu conducerea militar ä a r äscoalei; la rândul säu, a semnat o conven lie militar ä cu eteriştii, cu scopulIndepärtärii dominaliei otomane. Dupä moartea, In condilii suspecte, a ultimului domn fanariot al ŢäriiRomâneşti, Tudor a guvernat lara timp de câteva luni. Între timp Insä, din raliuni diplomatice, Rusia a dezavuatpublic Eteriaşi tulbur ärile pricinuite de aceasta In Principate. Pozilia Rusiei şi iminenla intervenliei militare otomane l-au determinat pe Tudor sä Incerce o apropiere de Poart ä, prin incriminarea exclusiv a fanariolilor. Dacä dinperspectiva româneasc ä aceast ä pozilie putea fi convenabilä, din perspectiva antiotomanä a Eteriei, a fostasimilatä tr ädärii. La sfâr şitul lui mai 1821, Tudor a fost judecat, condamnatşi executat de eterişti.

Documentele mişcäriiconduse de T.Vladimirescu sunt alcätuite dintr-o seamä de proclamalii (Proclamaţia de la Pade ş) şi din Cererile norodului românesc , combinalie de program politicşi act cu valoare constitulionalä, atât timpcât domnul, la instalare, ar fi trebuit sä jure pe acest document. Documentul Intemeia statul pe principiul suveranitäliipoporului, reprezentat de Adunarea Noroduluişi reclamau anularea legilor abuzive adoptate f är ä acordul acesteia.Domnul trebuia sä fie ales de lar ä, privilegiile boiereşti desfiinlate, promovarea In funclii sä se facä dupä meritşiveniturile din slujbe sä se desfiinleze; se Incredinla mânästirilor Intrelinerea unei armate de 4 000 de panduri şi 200de arnäuli „cu leaf ä uşoar ä‖; reforma fiscalä ar fi Inlocuit därile vechi printr-un impozit unic plätibil In patru rate,

desfiinlând categoriile privilegiate ale scutelnicilorş i poslu şnicilor. Nu lipsea nici anularea vämilor interne, Invederea unificärii pielei nalionale. Dar Sfânta Alianlä nu putea accepta sistemul stabilit la Congresul de la Viena.Pe mäsura contur ärii tot mai clare a pericolului intervenliei militare otomane, programul social se estompeazä tot

mai mult. Cererile norodului românesc conlin o serie nesistematizatä şi vagä de proiecte de reformä, dintre caremulte se regäsesc ş i In scrierile boierilor reformatori. Nu mai cere nici mäcar Indepärtarea imediatä a fanariolilor, cidoar limitarea abuzurilor acestora.

Intervenlia militar ä otomanä a pus cap ät mişcäriilui Tudor Vladimirescu. Elita politicä româneascä a recuperatInsä, prin redactarea unui numär impresionant de memoriişi proiecte de reformä, Intregullel declarat (antifanariot) alacesteia. În septembrie 1822, Poarta a acceptat restaurarea domniilor p ämântene, numindu-i pe Grigore IV DimitrieGhica InŢara Româneasc ä şi pe Ionilä Sandu Sturdza In Moldova.

Revenirea la domniile pämântene poate fi interpretatä ca o schimbare de regim politic, In mäsura Incare institulia domniei devine nalionalä (pämânteanä). Structura organizärii de stat (instituliile) nu s-a modificatpânä laadoptarea Regulamentelor Organice. În deceniile 3 şi 4 ale secolului XIX, boierimea reformatoare a redactat zeci deproiecte, vizând modernizarea organizärii interneşi, In primul rând, redactarea unor legi fundamentale.

Nevoia de reorganizare internä era recunoscutä ş i In principalele acte internalionale referitoare la Principate(Convenlia de la Akkerman3, Tratatul de la Adrianopol4). Tratatul de la Adrianopol (1829) consacra individualitateapoliticä a Ţärilor Române, instituia oficial protectoratul rusesc asupra acestora şi prevedea reorganizareaadministrativä internä In temeiul unor noi reglementäri, viitoarele Regulamente Organice.

3 Prevederi ale Convenţiei de la Akkerman (1826): alegerea domnilor dintre boierii pământeni pe o durată de 7 ani; libertateacomerţului după achitarea obligaţiilor faţă de Poartă – tributul şi cuantumul celorlalte obligaţii r ămâneau cele fixateanterior; încetarea exilului boierilor pământeni, participanţi la revoluţia de la 1821; instituirea unor comisii care să propună măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei Principatelor.4 Prevederi ale Tratatului de la Adrianopol (1829):restituireacătre Ţara Românească a cetăţilor tur ceşti de pe malul stâng alDunării (Turnu, Giurgiuşi Br ăila); autonomia administrativă a Principatelor; stabilirea graniţelor pe talvegul Dunării; numireadomnilor pe viaţă; libertatea comerţului şi scutirea Principatelor de obligaţia aprovizionării Istanbulului; dreptul de navigaţie peDunăre cu vase proprii; îngr ădirea dreptului de intervenţie a Turciei în Principate; menţinerea ocupaţiei ruseşti şi obligaţia Por ţii dea recunoaşte viitoarele regulamente administrative ale Principatelor.




clasa a XII-a



c) Proiecte care vizau aspectulnaţional În absenla unei nobilimi nalionale In Transilvania, conducerea luptei românilor pentru drepturi politice a

fost asumatä In secolul XVIII de cätre cler. Figura reprezentativä a fost cea a episcopului greco-catolicInochentie Micu . În memoriile sale a cerut includerea românilor Intre Stäri ca naliune aparte. Permanent adublat revendicärile sale de ordin ecleziastic cu cele nalionale, cerând reprezentarea na liunii In viala publicäş i anularea legilor discriminatorii pentru români. Inochentie Micu InSupplex Libellus , memoriu Inaintat Cur liide la Viena, oferea o imagine cuprinzätoare a st ärii naliunii, cu referiri la vechimea ei istoricä, dar In specialInf älişând condilia socialä ş i politicä a românilor. El cerea declararea na liunii române ca a patra na liune

receptä, reprezentarea ei In sistemul de St äri, In instituliile provinciale, la nivelul celorlalte naliuni.De la sfâr şitul secolului XVIII, elita româneascä din Transilvania s-a fixat In cele din urmä la o formuläpoliticä neconfesionalä, la un act reprezentativ na lional. Supplex Libellus Valachorum a fost elaborat depersonalitälile de prim-plan din viala intelectualä: Samuil Micu, GheorgheŞincai, Petru Maior, Ioan PiuariuMolnar, Iosif Meheş i, Budai Deleanu, Ioan Para. Semnat In numele na liunii de categoriile sale libere,Supplex-ul sintetiza principalele cereri ale românilor:ş tergerea numirilor odioase ş i jignitoare de tolerali,admişi, şi reaş ezarea naliunii române In uzul tuturor drepturilor civileş i „r egnicolare‖, s ä i se redea na liuniilocul pe care l-a avut In viala politicä In evul mediu, clerul, nobilimeaş i plebea s ä se considere la nivelulStärilor care constituiau uniunea celor trei naliuni, reprezentarea propor lionalä In Dietä ş i In funclii.

*Regulamentele organiceşi domniile regulamentare Regulamentele organice au intrat In vigoare In1831 In Ţara Româneasc ä ş i In1832 In Moldova.

Din punct de vedere al conlinutului, cuprindeau, pe lângä reguli pentru organizarea puterilor statului,norme de drept administrativ sau financiar sau chiar dispozilii de drept civil, deoarece r äspundeau Inprimul rând nevoii de a pune capät abuzurilor din toate domeniile. Regulamentele organice au schilatsepararea puterilor In stat ş i pot fi considerate „actul de naştere a parlamentarismului In România‖,fiind primele legiuiri care instituie adunäri formate pe bazä de sufragiu, care, prin participare laactivitatea legislativä, limitau puterea şefuluistatului.

Domnul, ales pe via lä, este organul central al Intregii structuri statale. El singur are drept deiniliativä legislativä, numeş te miniştri, poate refuza publicarea legilor votate In adunare, f är ä a fiobligat sä prezinte motivalii, are dreptul de a dizolva adunärile. Adunãrile ob ş te ş ti dezbäteau ş i adoptau proiectele de lege trimise de domn. Sfatul domnesc este Inlocuit cu Statul administrativ ,alcätuit dinminiştri,şefi ai departamentelor nou-Infiinlate. Erau reorganizate justilia ş i administralia ş i se iniliau o serie de m äsuri importante In domeniile edilitar, penitenciar, al pensiilorş i ajutoarelorsociale, al instrucliei publice.

În 1834, au fost numili (nu aleşi, aşa cum prevedeau Regulamentele Organice), Alexandru Ghica (Muntenia)ş i Mihail Sturdza (Moldova). Acuzat de proastä gestiune ş i de lipsä de autoritate,

Alexandru Ghica a fost destituit ş i Inlocuit cuGheorghe Bibescu (1842) , singurul domn ales Inconformitate cu prevederile Regulamentului Organic. Aceste trei domnii poartä denumirea de „domniiregulamentare‖. Deşi au aplicat programe reformatoare la nivel institulional ş i de creş tere a graduluide civilizalie, domnii regulamentari au fost vehement contestali In epocä ş i s-au confruntat cuopozilia cvasipermanentä a clasei politice.

PROIECTUL POLITIC PAŞOPTIST

„ Noi vremsă neunimcu ţar a!”(Marea Adunare Naţională de la Blaj, 3-5mai1848)

Context Anul 1848 s-a afirmat In plan european, atât prin gr äbirea procesului de afirmare a principiului

suveranitälii naliunilor In fala legitimitälii monarhiilor, câtş i prin schimbarea raportului de for le pe continent.Revoluliile de la 1848 au fost o continuare a Revoluliei franceze din 1789, eveniment ce Incercase s ä impunäprincipiile de organizare a statului modern. Pe de altä parte, revoluliile reprezintä reaclia popoarelor europeneImpotriva sistemului stabilit de monarhiile absolutiste In urma Congresului de la Viena din 1815.

Proiectele reformatoare elaborate In Ţärile Române de la Inceputul secolului XIX au atins punctulculminant prin Revolulia de la 1848-1849. Aceasta avea s ä cuprindä, Intr-un singur program, propunerile dereforme pentru care activaser ä reprezentan lii românilor In perioada anterioar ä. Prin programul de la 1848,româniiIşi afirmau dorinla de a se al ätura naliunilor europene moderne.




Factorii favorabili declanşării revoluţiei române de la 1848

Pentru intelectualii români, anul 1848 a marcat triumful ideii de naliune. În ambele Principate ş i InImperiul habsburgic eişi-au justificat cererile de independenlä sau autonomie politicä prin invocarea dreptuluilegitim la autodeterminare al unei comunitäli etnice. În Ţara Româneasc ä ş i Moldova, intelectualii aucäutatsä desfiinleze protectoratul Rusiei ş i sä restabileasc ä echilibrul cu Imperiul Otoman, In timp ce InTransilvania, Banat ş i Bucovina eişi-au propus sä uneasc ä toli românii Intr-un singur stat autonom.

Revolulia de la 1848 din Principatele Române a fost, In primul rând opera intelectualilor liberalipaş optiş ti,

care recunoş teau In Apus un model politicş i cultural demn de urmat ş i la ei acas ä. Aspiraliile generaliei de la 1848 şi-au gäsit expresia practicä In nemullumirea generalä a tuturor claselorsociale din Principate, falä de condiliile politico-economice existente.

Forme de acţiune a românilor la 1848

Ca In orice revolulie democraticä, distingem Intr-o primä fazä douä planuri de manifestare ale spirituluinalional, douä comportamente, cel lär änesc, tradilional ş i cel burghez, liber-democrat, al elitei intelectualeş ial burgheziei. Intelectualitatea a prelungit In primele luni ale revoluliei tradilia legalistä, petilionar ä dinmişcarea româneasc ä, caracteristicä perioadei premergätoare revoluliei de la 1848. Convocarea unoradunäri populare la iniliativa elitei a marcat Inceputul procesului de organizare a revoluliei, ce a urmäritfuziunea celor douä tipuri distincte de comportament. Apelul la adunarea nalionalä ca organism suprem caresä decidä In afacerile nalionale are ş i o altä semnificalie, mai ales In Transilvania. Ea opune dreptului istoric

al guvernanlilor, Intemeiat pe cucerire, ideea democraticä a reprezentativitälii unui popor, argumentului istoricpe cel demografic cantitativ, minoritälii privilegiate un Intreg popor, naliunii politice de sorgintemedievalä,naliunea etnicä. Tactica legalistä propusä de intelectualitatea româneasc ä a dominat la Inceputul revoluliei Intoate teritoriile româneş ti. O inovalie o constituie In aceastä revolulie ş i abandonarea principiilor elitiste Infavoarea reprezentativitälii naliunii, Incorporând In naliune mullimea poporului. În Ţara Româneasc ä s-aformat un Comitet revolulionar Insärcinat cu organizarea unei revolte armate. Principiile exprimate decätreComitetul revolu tionar de la Islaz (9-21 iunie 1848) Işi au sorgintea In evolulia ideilor cuprinse Inmemorandumurile boierilor reformatori, In proclamalia datä de Tudor Vladimirescu ş i In aspiraliile boierilorliberali din adunärile legislative din cele douä Principate. Mişcärile revolulionare au continuat la Bucureş ti,ducând la instaurarea unui guvern provizoriu (14-26 iunie 1848) , format In majoritate din tineri intelectualiliberali. Guvernul revolulionar a Incercat sä-şi consolideze pozilia prin promovarea unor reformeş i Infiinlareade noi institulii.

Factorii care au împiedicat înf ăptuirea programelor revoluţionare la 1848-1849

În Ţara Româneasc ä, intervenlia str äinä a pus cap ät activitälii ş i existenlei guvernului revolulionar ş i acurmat eforturile acestuia privind reforma. Cooperarea dintre Rusiaş i Poarta Otomanä a spulberat speran lelede supravieluire ale guvernului provizoriu. Acesta a fost Inlocuit cu o Locotenenlä domneasc ä5, formatä dinI.H.Rädulescu, Nicolae Golescu, Christian Tellş i mai apoi de un caimacam 6. Din septembrie 1848, ruşii auinstituit controlul asupraŢärii Româneş ti ş i Moldovei. La 13 septembrie armata otomanä a intrat In Bucureş ti,intervenlia armatä punând capät revoluliei ş i InŢara Româneasc ä. În Moldova nu s-audesf äşurat confruntäri militare, revolulionarii desf äşurându-şi cea mai mare parte a ac liunilor In exil, deoarece domnitorul MihailSturdza a luat mäsuri Impotriva acestora de teama unei intervenlii din partea Rusiei.

În Transilvania, acliunile românilor Indreptate Impotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria aueşuat. La 18/30mai 1848, Dieta de la Cluj a votat pentru anexarea Transilvaniei la Ungaria.

Pentru revolulia românä din Transilvania, adunarea din septembrie 1848 de la Blaj a Insemnat Inceputulinsurecliei, abandonarea legalitälii ş i asumarea revolu liei ca mijloc pentru transpunerea In practicä aprogramului autodeterminärii, Inarmarea poporului ş i organizarea Transilvaniei pe baza principiului denalionalitate. A Inceput formarea gärzilor militareromâneş ti sub conducerea lui Avram Iancu ş i Axente Sever.

În Transilvania, armata românä urma sä lupte pe douä fronturi: Impotriva habsburgilorş i Impotriva revolulieimaghiare. În perioada aprilie-iulie 1849, Intr-o Incercare de a salva revolulia nalionalä, Nicolae Bälcescu acäutat sä facä posibilä reconcilierea dintre guvernul ungar ş i Avram Iancu. Înlelegerea s-a Incheiat preatârziu, deoarece In august 1849 for lele austriece şi ruseştiau reuşit sä Infrângä armata maghiar ä la Ş iria (lângä Arad), punând astfel capät revoluliei din Transilvania.

5 Locotenenţă domnească = organism politico-administrativ careţinea locul domnuluişi exercita atribuţiile sale. 6 caimacam= locţiitor al domnului.


clasa aXII-a



Revolulia de la 1848 a demonstrat c ä pentru reforma societälii nu era de ajuns unitatea de ac liune aromânilor sau conş tiinla nalionalä. Fär ä unitatea statalä nu se putea trece la modernizarea intern ä a statului,dupä cum nu se putea ob line nici independenla.

STATUL ROMÂNMODERN – ÎNFĂPTUIRE ŞI MODER NIZAR E

„Revoluţia viitoare va fio revoluţienaţională.”(Nicolae Bălcescu, 1850)

Contextul internşi internaţional

Unirea Principatelor a fost, din punct de vedere politic, ideea centralä a perioadei ce a urmat revoluliei dela 1848. Condiliile interneş i internalionale au fost influenlate ş i de Incheierea la 19 aprilie 1849 a Convenţieide la Balta Liman, Intre puterea suzeran ä (Imperiul Otoman)ş i puterea protectoare (Rusia), care Ingr ädea ş imai mult autonomia internä a Principatelor. Poarta ş i Rusia Işi arogä dreptul numirii domnilor 7, duratadomniilor reducându-se la şapte ani. Adunärile obşteşti erau dizolvate ş i Inlocuite cu adunäri compuseexclusiv din marii boieri (Divanuri Legislative).

Mişcarea unionistä ş i efortul de modernizare s-au desf äşurat Intr-un context internalional dificil, subocupalii str äine, ostile fie liberalizärii politice interne (Rusia), fie aspiraliilor nalionale panromâneş ti (Austria,

Turcia).Principatele între diplomaţie şi interesele marilor puteri

În str äinätate, românii şi-au propoväduit cauza dupä 1848 mai ales In rândurile revolulionarilor europeni(G.Mazzini, Ledru-Rollin), aläturi de care credeau In victoria revoluliei general europene. Odat ä cu venirea laputere a lui Napoleon III In Franla, dupä 1852, unioniş tiişi-au schimbat direclia, orientându-se cu precäderecätre cur lile europene considerate a fi favorabile cauzei româneş ti. Memorii au fost adresate Parisului ş iLondrei, iar diferite articole favorabile unirii au fost publicate In presa francezä, englezä ş i italianä.

Deteriorarea relaliilor dintre Rusiaş i Imperiul Otoman a dus In 1853 ladeclanşarea Rãzboiului Crimeii,cu consecinle ş i asupra situa liei interne din Principate. Înfrângerea Rusiei a fost sanclionatä prin Incheiereaprotectoratului pe care l-a exercitat asupra Principatelor.

Prevederile Tratatului de la Paris (18/30 martie 1856), ce a urmat r äzboiului Crimeii, au influenlatdezvoltarea politicä a Principatelor. Deşi au r ämas sub suzeranitatea Imperiului Otoman, Principatelebeneficiau de proteclia colectivä8 a marilor puteri. Toate pär lile semnatare, inclusiv Imperiul Otoman, recunoş teau autonomia Principatelor, dreptul fiecäruia de a avea o armat ä nalionalä, de a emitelegi ş i de a face comer l liber cu alte läri. Marile puteri au creat o comisie specialä de anchet ä pentru astrânge informaliiş i a face recomand äri asupra noii forme de guvernämânt a Principatelor. Puterile garante (Franla, MareaBritanie, Rusia, Prusia, Sardinia, Austriaş i Imperiul Otoman) au pregätit alegerea unei adunäri consultativespeciale, adunarea ad-hoc In fiecare Principat, având misiunea de a face cunoscut ä comisiei poziliaromânilor In privinla unirii.

Modalităţi de amestec ale marilor puteri în problemele interne ale Principatelor

Tratatul de la Paris a deschis o nou ä etapä In lupta pentru realizarea unirii sub controlul puterilor garante,iar populalia pentru a fi consultatä In privinla unirii, urmasä-şi aleagä adunärile In1857.

În privinla Principatelor, aplicarea clauzelor Tratatului de la Paris s-a realizat prin acliuni interne ş inegocieri Intre marile puteri. Prima acliune a fost aceea a alegerii adun ärilor In 1857, atât In Moldova, câtş iIn Ţara Româneasc ä. Lupta Ii opunea pe partizanii unirii aflali falä In falä cu antiunioniş tii. Reprezentan liiImperiului Otoman, au falsificat alegerile. În acest context, Napoleon III ameninla In iulie 1857, ruperearelaliilor cu Poarta.Unioniş tii au câştigat alegerile pentru adunärile ad-hoc din ambele Principate. Cele douä adunäri s-au Intrunit Inoctombrie 1857 ş i au elaborat rezolulii9 prin care cereau unirea, autonomia ş i o garantare colectivä a noii ordini de cätre marile puteri.

7 Poarta numeaşi Rusia aviza. Au fost numiţi BarbuŞtirbei(Ţara Românească) şi Grigore Alexandru Ghica (Moldova). 8 protecţie colectivă = statut internaţional care indică o autonomie sub controlul marilor puteri. 9 rezoluţie = hotărâre luată în urma unei dezbateri colective.

Vlad Badea



-71- OlimpiadadeIstor ie(2009)

clasa a XII-a



Poarta refuza s ä accepte revendicarea unirii, pe care o considera contrar ä Tratatului de la Paris. În 1858,comisia de anchetä a prezentat raportul s äu cätre marile puteri asupra dorinlelor românilor, exprimate Inadunärile ad-hoc. Marile puteri au semnat In7/19 august 1858 , Convenţia de la Paris cu scopul de a oferiPrincipatelor o organizare definitivä. Se recunoş tea dreptul la unire, dar fiecare PrincipatIşi menlinea domnul,pämântean nu str äin, aşa cum se ceruse In rezolu liile adunärilor ad-hoc, precumş i guverne separate. Marileputeri au fost de acord ca Principatele Unite ale Moldoveiş i Ţärii Româneş ti, cum se numeau prin acest act,sä se autoadministreze, f är ä amestec din partea Imperiului Otoman. În ceea ce privea drepturilefundamentale ale cetälenilor, a Insuş irilor ş i Indatoririlor conducätorilor politici, ea prelua atributele unei

constitulii. O Comisie Centralä se Intrunea periodic la Focş ani, pentru a dezbate legile de interes comun, ş itot la Focş ani funcliona Înalta Curte de Justilie ş i Casa lie. Marile puteri au läsat guvernul fiecärui principat Ingrija unei comisii provizorii, formate din trei caimacami, pânä la alegerea domnitorilor.

Înf ăptuirea unirii

Principala atribulie a comisiilor provizorii era aceea de a supraveghea alegerea noilor adunäri elective.Campania electoralä din Moldova a dus la alegerea unei adunäri favorabile unirii.Unioniş tii moldoveni auputut impune cu uşurinlä candidatura la domnie a colonelului A.I.Cuza, care a fost ales domn cu unanimitatede voturi la 5 ianuarie 1859 . Ideea alegerii domnului moldovean ş i la Bucureş ti a fost oficial sugeratämuntenilor de cätre delega lia Moldovei, care mergea spre Constantinopol pentru a anun la rezultatul alegeriide la Iaşi. În Ţara Româneasc ä, adunarea a fost dominat ä de conservatori, care erau Ins ä scindali.Neputându-se pune de acord asupra unui candidat propriu, conservatorii munteni au sfâr şit prin a se raliacandidatului partidei nalionale care a fost ales la 24 ianuarie 1859 , domn al Ţärii Româneş ti. Astfel româniiau realizat de facto unirea, punând la 24 ianuarie 1859, bazele statului na lional român modern.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)

a) Alexandru Ioan Cuzaşi aliniereaeuro peană Principalele aspecte ale domniei lui Cuza au vizat recunoaş terea unirii pe plan internalional, iar In plan

intern modernizarea statului, practic punerea In aplicare a programelor Revolulieipaş optiste. Recunoaş terea internalionalä a unirii, oferea un cadru favorabil pentru Inf äptuirea reformelor. Marile

puteri s-au Intrunit la Paris la26 martie 1859 . Cu exceplia Austrieiş i Imperiului Otoman, celelalte puteri aurecunoscut actul de la 24 ianuarie. Recunoaş terea oficialä a unirii de cätre puterile garante s-a realizat Incadrul Conferinţei de la Constantinopol din 22 noiembrie 1861 . A.I.Cuza proclama la 11 decembrieInf äptuirea unirii deplineş i naş terea naliunii române.

În plan intern Cuza a trecut la o repunere In ordine a lärii dupä modelul Europei. S-a trecut la unificareaserviciilor publice din cele douä läri. Armata se unificase sub comandä unicä. Liniile telegraficeş i serviciilevamale erau unitare. Dupä proclamarea unirii depline, s-a trecut la unificarea guvernelorş i a adunärilor celordouä Principate. La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus deconservatorul Barbu Catargiu . Parlamentul unic Işi va deschide lucr ärile la 24 ianuarie 1862 , iar oraş ulBucureş ti devenea capitala noului stat. Comisia Centralä de la Focş ani Işi Inceta astfel activitatea. Se puneaubazele unui sistem politic modern. Instituliile statului nalional au fost create, Inlocuind o suprastructur ä bazatäpe monopolul de putere al unei singure clase, boierii. Grupärile politice au devenit instrumentul indispensabilfunclionärii acestor institulii, iar circulalia liber ä a ideilor a servit schimbärilor necesare la nivelul societälii.Cele douä principale tendinle ale domniei lui Cuza au fost liberalismulş i conservatorismul. Domnul acolaborat pe parcursul domniei mai ales cu liberalii moderali.

b) Proiectul Cuza-K ogălniceanu Începând cu octombrie 1863 ş i pânä In ianuarie 1865, Cuza a Incredinlat conducerea lärii unui guvern de

orientare liberalä condus de Mihail Kogälniceanu, adeptul unor reforme interne radicale.Nemullumit de tendinlele manifestate de legislativ, domnul a dizolvat Adunarea la 2 mai 1864. Pentru

a-şi consolida pozilia, acesta a promulgat o nou ä lege electoralä ş i un nou actIstatut cu rol de constitulie.Statutul Dezvolt ător al Convenţiei de la Paris reflecta nemullumirea lui Cuza falä de Adunärile reprezentative,ducând astfel la schimbarea fundamental ä a relaliei dintre ramura executivä ş i cea legislativä a guvernului.Statutul a subordonat legislativul domnitorului, deoarece Ii garanta acestuia puteri cum ar fi dreptul unic de ainilia o lege (elaboratä de Consiliul de Stat) ş i dreptul de veto asupra proiectelor de lege adoptate deadunare. Conform prevederilor Statutului Dezvoltätor, prin Infiinlarea Senatului (Corpul Ponderator) se treceade la sistemul unicameral la cel bicameral.

Mutalia esen lialä a României post-paş optiste constä In transformarea raporturilor economice ş i socialeimpuse de reforma agrar ä din 1864. Statutul läranilor ş i organizarea muncii au fost modificate, raportul cupämântul este definit prin proprietate. Proiectele avansate prin proclama lia din iunie 1848Işi gäseau acum Vlad Badea -72- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



aplicarea. Reforma de la 1864 era un produs al anului 1848. Legea rural ã din 14 august 1864 , recunoş teadrepturile depline de proprietate ale cläca şilorasupra p ämântului pe care Il aveau. Întinderea suprafelelor depämânt distribuite In proprietate era In funclie de mijloacele de cultur ä de care dispuneau läranii. Legea limitasuprafala de pämânt disponibilä läranilor la douä treimi dinmoşia proprietarului. Efectul reformei a Insemnatdesfiinlarea şerbiei, eliberarea pämântului, libertatea de mişcare a läranului proprietar, libertatea detransmitere a acestor p ämânturi prin moş tenire, elemente care corespundeau unei noi filozofii liberale,capitaliste. Pe termen lung, au existat ş i elemente defavorabile lär änimii. Moş tenirea atr ägea dupä sinedivizarea, Impär lirea şi Impr äştierea parcelelor disponibile. Dintre consecinlele imediate ale reformei, cea maievidentä a fost acordarea a 1 810 311 hectare de p ämânt unui numär de 463 554 familii delärani.

Moş tenirea regulamentar ä trebuia Inläturatä ş i adoptatä o nouä lege. S-au elaborat astfel coduri deprocedur ä civilä ş i criminalä. Codul civil din 1865, asigura individului libertäli personale, garanta egalitateatuturor cetälenilor In fala legii ş i apära proprietatea privatä. Codul civil ş i codul penal , alcätuit dupä modelulfrancez (din 1810) ş i prusac (din 1851), asigurau organizarea modern ä a statului ş i In materie juridicä. În1864, domnul a promulgat legea Invälämântului general, care reglementa instruirea la toate nivelele,acordând o aten lie particular ä Invälämântului primar, prin stabilirea principiului de gratuitateş i obligativitate alacestuia. A.I.Cuza a Infiinlat ş i primele universitäli: Iaşi (1860) ş i Bucureş ti (1864).

Din punct de vedere economic, cea mai importantä dintre legile referitoare la bisericä se referea lasecularizarea p ämânturilor mänästireşti, care reprezentau aproape un sfert din teritoriul na lional. Legea din1863, a transferat aceste Intinse suprafe le agricole sub controlul statului. La1 decembrie 1864 s-a InfiinlatCasa de Economii ş i Consemna tiuni, institulie care va avea un rol Insemnat In dezvoltarea economicä a lärii.

Conservatorii ş i liberalii radicali nemullumili de pozilia lui Cuza falä de reforme s-au grupat In „monstruoasa coali ţi e” care urmärea Inläturarea domnului, ş i aducerea unui principe str äin. Acliunile„monstruoasei coalilii‖ s-au soldat cu Inlãturarea lui Cuza de la tron la 11 tebruarie 1866 .

Importanţa domniei lui Cuza

Dezideratele revoluliei de la 1848 au devenit realitate Intr-o perioadä In care, pe plan intern, tendinleleconservatoare erau puternice, iar pe plan extern, Rusia laristä ş i Imperiul Otoman nu renunlaser ä aconsidera Principatele ca teritorii asupra cärora aveau drepturi depline. În timpul domniei lui Cuza au fostcreate Intr-un ritm intens institulii statale moderne. Nu a existat domeniu In care sä nu se fi Inregistratprogrese. România a intrat pe scena statelor europene, nu numai ca stat na lional, cişi ca stat modern.

PROIECTELE PARTIDELOR POLITICE DIN SPAŢIUL ROMÂNESCÎN EPOCAMODER NĂ

Începuturile liberalismuluişi conservatorismului în spaţiul românesc

În Europa occidentalä, liberalismul s-a dezvoltat concomitent cu ascensiunea oraşelor ş i a burgheziei, culupta acesteia, inclusiv a profesiunilor liberale, Impotriva privilegiilor nobiliareş i a restricliilor din caleacomer lului ş i industriei. Acestui fundal socio-economic al Inceputurilor, i s-a asociat o ideologiepoliticäspecificä apärutä In rândul intelectualitälii. Principatele Române ş i Transilvania, deşi aflate Intr-un spaliu dedominalie externä a unor imperii absolutiste (Austria, Turcia ş i Rusia), au fost influenlate de ideileliberalismului european.

În Moldova ş i Ţara Româneasc ä, Impär lirea In liberali ş i conservatori se poate urm äri Incä de laInceputul secolului XIX, conturându-se In chip precis dupä 1821, când proiectele de reformä carbonare s-au

Infruntat cu cele ale marii boierimi conservatoare.Deosebirile de vederi dintre conservatoriş i liberali au continuat sä se adânceasc ä dupä 1848, legate maiales de problema reformelor interne ş i a solulionärii chestiunii agrare. Dupä unirea administrativä aPrincipatelor In 1862, a survenit scindarea for lelor In rândul liberalilor.

Conservatorismul era moş tenitorul tradiliilor ş i privilegiilor premergätoare momentului 1848. Conflictulideologicş i politic dintre mareaş i mica boierime a devenit un element permanent al scenei politice româneş ti, atât conservatorismul cât ş i liberalismul secolului XIXtr ägându- şi originile din lupta de idei a acestei perioade.Reprezentan lii conservatorismului doreau sä menlinä structurile social-economice existente, sä restrângädreptul de vot ş i sä pästreze funcliile publice pentru claseleInstärite.

Întemeierea Partidului Conservator a fost consecinla politicä a stadiului economico-social al statuluiromân de dupä 1859.


clasa aXII-a



Înfiinţarea şi evoluţia Partidului Conservator

La 3 tebruarie 1880 , un grup de oameni politici, printre care Lascär Catargiu, Manolache CostacheEpureanu, Titu Maiorescu, Vasile Pogor, puneau bazele Partidului Conservator. Din decembrie 1880, lider alpartidului a devenit Lascär Catargiu, pânä In 1899, la moartea sa. În ac liunea de reorganizare a partidului dela Inceputul secolului XX, un rol aparte l-a avut Take Ionescu. Dupä moartea lui Gheorghe GrigoreCantacuzino ş i hotärârea lui P.P.Carp de a se retrage definitiv din via la politicä, Titu Maiorescu a fost alespreşedinte al Partidului Conservator, urmat din 1914 de Alexandru Marghiloman.

Conservatorii se pronunlau pentru consolidarea instituliilor deja create ş i garantate prin Constitulia din1866. Aceştia considerau cä practica politicä trebuie sä se sprijine pe „clasele avute ş i luminate, adicä peraliune‖.

În conceplia conservatorilor, libertälile publice, legalitatea, stabilitatea, liniştea, armonia, puteau devenirealitate numai prin „muncä ş i adevär‖. Conservatorii nu erau Impotriva progresului dar acesta trebuia sä fiemäsurat, dar continuu. În 1884 conservatorii s-au opus revizuirii Constituliei. Potrivit concepliei lor, nudrepturile politice lipseau românilor, ci situalia lor materialä läsa de dorit. Drepturile politice nu puteau säpremeargä dezvoltärii economice. Considerau, de asemenea, c ä orice reformä politicä era zadarnicä cât timpoamenii asupra cärora se aplica nu ştiau a citi ş i a scrie ş i nu aveau posibilitatea de a judeca intereselepublice. Conservatorii se considerau apär ätorii privilegiilor clasei proprietarilor depämânt.

Ideile prezentate de c ätre P.P.Carp In 1910 vizau: elaborarea unor m äsuri In favoarea läranilor ş imeseriaş ilor, care erau considera li baza edificiului social. Alte reforme vizau domeniul administrativ, prin careadministralia urma sä câştige o mai mare autonomie In raport cu partidele politice.

Guvern ãri conservatoare: 1871-1876, 1888-1895, 1899-1901, 1904-1907, 1910-1913.

MODERNIZAREA INSTITU ŢIONALĂ AR OMÂ NIEI

Monarhia Instituliile ş i reformele menite a aşeza România Intre statele europene, dateaz ä mai ales din timpul

domniei lui A.I.Cuza. Sistemul constitulional introdus In 1866, marca In ceea ce priveşte România,Incadrarea ei printre statele cu structuri democratice.

Încä din 1802, programele politice ale partidei nalionale ceruser ä alegerea unui domn str äin, cerere cefusese inclusä ş i In propunerile Inaintate de adunärile ad-hoc marilor puteri. Alegându-ş i domn str äin, româniisperau pe de o parte, s ä punä capät luptelor interne, iar pe de alta, sä-şi asigure un mai stabil sprijindiplomatic pe plan extern. Alegerea prinlului str äin era consideratä modalitatea cea mai eficientä de a asigurastabilitatea socialä ş i politicä. Dupä detronarea lui Cuza, alegerea prin lului s-a oprit oficial asupra lui Filip deFlandra, apoi, dupä refuzul acestuia, tronul a fost oferit luiCarol de Hohenzollern-Sigmaringen (1866-1914) .

Prin urcarea lui Carol pe tronul României, marile puteri au fost puse In fala faptului Implinit, iar rezistenlalor s-a diminuat treptat. În octombrie 1866 , Carol a f äcut o vizitã la Istanbul , In timpul cäreia a primitfirmanul de numire din partea sultanului. S-a considerat cä aceast ä recunoaş tere a Insemnat izbânda deplinäa programului de unitate nalionalä ş i edificare a noului stat pe baze moderne. Prin recunoaş terea principeluistr äin ş i ereditälii tronului, serecunoş tea implicit noul regim constitulional monarhic.

Consecinla imediatä a recunoaş terii domnitorului Carol I a constat In consacrarea internalionalä amonarhiei constitulionale In România, condilie indispensabilä echilibrului politic intern.

Domnia lui Carol I a debutat prin adoptarea de cätre Parlament, In iunie 1866, a primei Constitulii dinRomânia, care va r ämâne In vigoare pânä In 1923. Aceastä lege fundamentalä a statului, limita prerogativeledomnitorului la cele ale unui monarh constitulional, crea condiliile pentru alegerea unui guvern reprezentativ,stipula reprezentativitatea miniş trilor pentru acliunile lorş i Intärea principiul separaliei puterilor. Înprima parte a domniei (1866-1881), Carol s-a preocupat de consolidarea instituliilor statului. Monarhulşi-a concentrat eforturile cätre realizarea independen lei statale, prin ruperea legäturilor de suzeranitatea cuPoarta.

Ca urmare a cuceririi ş i recunoaş terii internalionale a independen tei României, a crescut prestigiulmonarhiei. În plan politic, acest lucru s-a realizat prin acordarea titlului„ Altelä regalä‖ In 1878 ş i apoi, a celuide rege al României In 1881, lui Carol I.

Cea de a doua perioad ã a domniei lui Carol I (1881-1914), a fost una favorabilä modernizärii lärii. Înplan intern, caracteristica perioadei a fost stabilitatea politicä, mai ales dupä introducerea rotativeiguvernamentale In 1895. În ce priveşte funcliile domnitorului, acesta avea din 1866 prilejul de a fi„arbitrul‖

jocului de for le politice care confruntau societatea româneasc ä. El forma guvernulş i avea posibilitatea de a




decide Intre acesta ş i opozilie, acceptând, In cazul unor contradiclii nerezolvabile, retragerea cabinetului saudizolvarea uneia sau alteia dintre cele douä Adunäri legiuitoare.

Existenla partidelor politice, libertatea de exprimare oferitä presei, funclionarea guvernului ş i aparlamentului cu putere realä de legiferare ş i executare, au fost tr äsäturi dominante ale unei societäli aflatä Inplin proces de modernizare. Ca urmare a stabilitälii politice, România a oblinut ş i importante progreseeconomice ş i culturale.

În plan extern dupä oblinerea independen lei de stat, România avea nevoie de un sistem de alian le caresä-i garanteze integritatea teritorialä. Semnarea de c ätre Carol I a tratatului secret cu Austro-Ungaria(1883), a Insemnat ş i posibilitatea României de a interveni In favoarea românilor din Transilvania pelângäCurtea de la Viena. În timpul domniei lui Carol I, prestigiul României a crescut In relaliile internalionale,aceasta devenind un factor de stabilitate In sud-estul Europei. Rãzboaiele balcanice (1912-1913) , au datprilej României sä-şi Indeplineascä acest rol de echilibru, fapt apreciat de diplomalia ş i opinia publicäeuropeanä. Ultima acliune a lui Carol I legatä de politica externä a constituit-o decizia legat ã departiciparea Romaniei la Primul R ãzboi Mondial, când Consiliul de Coroanä a adoptat neutralitatea.

Succesorul lui Carol I, regele Ferdinand (1914-1927) , a continuat politica predecesorului säu privindmodernizarea statului, introducerea unor reforme radicale: votul universalş i reforma agrar ä, continuând luptapentru reIntregirea nalionalä a României, In limiteleaceleiaş i monarhii constitulionale.

Parlamentul Parlamentul României moderne Işi are originea In Adunärile de stäri din evul mediu românesc.

Regulamentele organice au fost primele acte cu caracter constitu lional, care stabileau atribuliile puteriilegislative. Putem considera astfel cä regulamentele au f äcut Inceputul instituirii regimului parlamentar InPrincipate. Revolulia de la 1848 a propus un sistem politic bazat pe o largä reprezentare social ä. ConformConvenliei de la Paris, puterea legislativä urma sä fie exercitatä In comun de cätre domnitor, AdunareaElectivä ş i Comisia Centralä de la Focş ani. Convenlia de la Paris instituia parlamentul unicameral In fiecarePrincipat. Statutul Dezvoltätor al Convenliei de la Paris a fost actul care a marcat trecerea la Parlamentulbicameral, prin Infiinlarea Senatului.

Sistemul parlamentar instituit In1866 s-a caracterizat prin rolul preponderent al legislativului. Acesta adevenit aproape partener egal cu domnitorul In elaborarea legilor ş i a oblinut dreptul de a pune Intrebäriminiş trilor cu privire la linia politicä urmatä ş i abuzurile puterii ş i chiar de a-i supune unor investigaliiparlamentare. Domnitorul pästra un rol decisiv In procesul legislativ. Putea Inainta Parlamentului propriilesale proiecte de legi ş i avea dreptul de a se opune prin veto, ac liune ce nu putea fi contracaratä de Adunarealegislativä.

Activitatea legislativä a Parlamentului a cuprins practic, toate domeniile vielii sociale, economice, politice,ş i culturale ale societälii româneş ti. De obicei, legile adoptate, constituiau obiective programatice cu carepartidele conservator ş i liberal se prezentau la alegeri. Activitatea parlamentului Incepea la15 noiembrie In fiecare an ş i se desf äşura pe parcursul a trei luni dezile. Pânä In anul 1918, deschiderea sesiunii parlamentare se f äcea printr-un Mesaj al tronului, citit de regeş ise Inchidea printr-un mesaj al premierului. Parlamentul şi-a adus contribulia la crearea sistemuluiconstitulional bazat pe separa lia puterilor. Acliunile Intreprinse au avut In vedere principiul supremaliei legii Intoate sferele societ älii româneş ti. Parlamentul a fost cel care a dat forma juridicä programelorguvernamentale ale partidelor politice. Ales pânä In 1918 pe baza votului censitar, parlamentul va reprezentainteresele tuturor categoriilor sociale dupä introducerea votului universal.

Guvernul Primul guvern unic al României s-a constituit la 22 ianuarie 1862, In timpul domniei lui A.I.Cuza. Potrivit

Constituliei din 1866, domnul exercita Impreunä cu guvernul puterea executivä. Dupä 1866 se folosea Inguvernare procedeul potrivit cäruia regele Incredinla guvernul unui lider de partid, dupä care dizolva

parlamentul ş i se organizau alegeri generale. Prin acest sistem, executivul Işi construia majoritäliparlamentare. Guvernul era r äspunzätor In fala parlamentului pentru activitateadesf äş uratä. Din punct de vedere guvernamental, Inceputul domniei lui Carol s-a caracterizat prin instabilitateş i

confruntäri Intre diversele grupäri politice. Constituirea partidelor politiceş i introducerea rotativeiguvernamentale a adus ş i stabilitatea guvernelor.

Justiţia şi administraţia Instanle judiciare moderne existau Incä din perioada Regulamentului organic, ele fiind dezvoltate In

perioada inauguratä de anul 1859. În ultimii ani ai domniei sale, Cuza Inzestrase societatea româneasc ä cucodurile de legi moderne, Intemeiate mai ales pe cele franceze. Codul civilş i procedura civilä, codul penal ş iprocedura penalä, codul de procedur ä criminalä, condica de comer l, reprezentaser ä zestrea pe care o




primise justilia modernä a României pânä In 1866. La 24 ianuarie 1861 s-a Infiinlat Curtea de Casa tie ş i Justi tie, cu un rol important In organizarea judecätoreascä modernä.

Potrivit Constituliei din 1866, puterea judecätoreascä era exercitatä de cur li ş i tribunale. Hotärârile ş isentinlele se pronun lau In virtutea legiiş i se executau In numele domnului. Importanla a fost crearea cur lilorcu jurali, In temeiul unei legi din iulie 1868, ele fiind instituite In fiecare judel. Prin intermediul acestei instituliiau fost contracarate unele ac liuni guvernamentale contrare opiniei publice.

Teritoriul României era Impär lit In judele, acestea In plase, iar plasele cuprindeau comunele urbane ş irurale. Constitulia din 1866 stabilise cä instituliile judelene ş i comunale sä fie guvernate prin legi,urmärindu-se astfel descentralizarea administrativä. Aparatul administrativ judelean ş i comunal era subordonatautoritälilor guvernamentale centrale.

Armata Mutaliile intervenite In domeniul militar au fost evidente. Legile militare adoptate, Incepând cu1864 au

avut o Insemnätate marcantä In procesul de organizare a armatei. În 1868 a fost elaboratä Legea pentruorganizarea puterii armate. În temeiul acestei legi, armatei permanente ş i rezervelor ei li se adäugau dorobanlii ş i gr änicerii, mililiile, garda civilä ş i gloatele. Aceastä lege a introdus principiul mobilizäriigenerale. Legea din 1872 a urmärit ridicarea calitativä a niveluluioştiriiIn ansamblul ei. Efectivele au fostsporite, cäutându-se realizarea unei mai bune instruiri ş i pregätiri aoştirii.S-a acordat aten lie ş i dezvoltäriiflotei de r äzboi. Armata era pusä sub administrarea centralä a Ministerului de Räzboi, care potrivit legii din1868, administreazä ş i conduce interesele armatei.

Biserica A contribuit la realizarea unitälii spiritualeş i nalionale a românilor, prin Increderea ş i respectul manifestat

de cätre populalie pentru aceast ä institulie. În epoca modernä biserica şi-a pästrat independen la In raport cuinstituliile statului. În 1885, Biserica Ortodoxä şi-a proclamat autocefalia10 In raport cu Patriarhia de la Constantinopol. A fost adoptatä apoi Legea clerului mirean ş i a seminariilor care prevedea salarizareapreolilor din bugetul statului sau al localitälilor. În teritoriile aflate sub stäpânire str äinä, Biserica ortodoxä aconstituit un pilon In efortul de pästrare a identitälii nalionale ş i spirituale.

CUCERIREA INDEPENDEN ŢEI DE STAT

Context

„Suntem independenţi, suntemnaţiunedesine stătătoar e!”(Mihail Kogălniceanu,9 mai1877,în ParlamentulR omâniei)

Dupä 1772, elita politicä româneasc ä solicitase In memoriile adresate marilor puteri, statutul deindependenlä pentru Principatele române. Diferite proiecte ş i planuri din preajma anului 1848 alerevolulionarilor munteni ş i moldoveni, aflali In legätur ä cu activitatea revolulionarilor polonezi, aveau caobiectiv dobândirea independenlei. Adversarul comun era Rusia care, prin „articolul adilional‖ laRegulamentele Organice, urmärea sä-şi sporeasc ä controlul asupra Principatelor. Românii considerau cä oInlelegere cu sultanul, pe cale paşnicä, s-ar fi putut realiza, iar principala piedicä In calea reformelor interne oconstituia larul. Aceeaş i ostilitate era manifestatä ş i falä de habsburgi, fapt care a permis, In timpul domnieilui A.I.Cuza, o apropiere de revolulionarii maghiari. Interesante sunt planurile federaliste care Infloreau la

jumätatea secolului al XIX-lea. Nicolae Bälcescu a sus linut ş i el mai multe proiecte federaliste (1850, 1851),relinând atenlia cel care viza fondarea Statelor Unite ale Dunärii care ar fi grupat pe români, maghiari ş i „iugoslavi‖. Ion H. Rädulescu dorea o „r epublicä universalä a Europei‖. Mai realiste au fost planurile deInlelegere balcanicä. Astfel, In 1863, Cuza a stabilit relalii diplomatice cu Serbia peste capul Por lii, relaliicontinuate dupä venirea lui Carol I la tronullärii, prin semnarea unui tratat In 1868. Cei doi monarhi ausus linutmiş carea revolulionarilor bulgari, iar In 1866ş i 1869, oamenii politici români se consultau cu emisariiguvernului grec In vederea unei acliuni comune antiotomane.

Redeschiderea „crizei oriental e” In 1875, prin r äscoalele antiotomane din Bosnia ş i Her legovina, a oferitocazia unei ac liuni politiceş i militare pentru dobândirea independenlei. Carol I ridicase aceastä problemä Infala Consiliului deMiniştri Incä din 1873. Clasa politicä suslinea ideea, dar existau deosebiri de vederi asupracäilor ş i metodelor prin care se putea realiza. Cei mai mulli liberali (Intre care I.C.Br ätianu, M.Kogälniceanu)erau pentru o apropiere de Rusia In vederea unei ac liuni antiotomane deschise. Schimbarea de atitudine falä

10 autocefalie= conducerea de sine stătătoare a unei biserici ortodoxe naţionale. Vlad Badea

-77-Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



de aceasta era legat ä de eşecul rus In r äzboiul Crimeiiş i de ostilitatea falä de Imperiul habsburgic, devenit Austro-Ungaria In 1867, cu toate consecinlele care decurgeau de aici pentru românii din imperiu.

Conservatorii se opuneau, socotind c ä regimul garanliei colective din 1856 era singurul obstacol In caleaexpansiunii ruse. Formali la şcolile din Germania, ei vedeau In panslavism cea mai serioas ä ameninlare.Noul guvern liberal condus de I.C.Br ätianu (1876) cu M.Kogälniceanu la externe, spera s ä oblinäindependenla pe cale paşnicä. Criza s-a agravat In 1876. Serbia ş i Muntenegru au declarat r äzboi Turciei, iarbulgarii au declanşat mişcarea de eliberare, parte din detaş amentele lor Inarmate fiind pregätite chiar peteritoriul românesc.

Printr-un memoriu guvernul român solicita, In iulie 1876, Por lii ş i Puterilor garante recunoaş tereaindividualitälii statului românş i a numelui de România, dar acesta era primit cu ostilitate. În decembrie 1876,Dimitrie Br ätianu inilia un demers diplomatic la Constantinopol, cerând „garanlii speciale pentru neutralitateaveşnicä a teritoriului românesc‖. Tratativele româno-otomane eşuau Insä, ca urmare a adopt ärii Constitulieilui Midhat-paş a prin care statul român era declarat „provincie privilegiatä‖ a imperiului. Nici apropierea deRusia din octombrie 1876, când o delegalie condusä de I.C.Br ätianu ş i M.Kogälniceanu propusese laLivadia, In Crimeea,larului Alexandru al II-leaş i cancelarului Gorceacov un tratat antiotoman, nu avusesemai mult succes.

Austro-Ungariaş i Rusia se Inlelegeau prin Convenţia de la Budapesta , semnat ä la 3 ianuarie 1877 , cuprivire la schimbärile teritoriale pe care ar fi trebuit sä le aducä un eventual r äzboi ruso-turc (Rusia ar fianexat sudul Basarabiei, revenind la gurile Dunärii, iar Austro-Ungaria s-ar fi mullumit cu Bosnia ş iHer legovina).

Rusia a semnat cu România la 4 aprilie 1877, Convenţia de la Bucure ş ti , privind trecerea armatei saleprin teritoriul românesc spre Peninsula Balcanicä, garantând integritatea teritorialä a lärii. La 6 aprilieRomânia a decretat mobilizarea generalä, iar la 12 aprilie a Inceput trecerea armatei ruse prin teritoriulromânesc spre Balcani.

Declararea independenţei de stat a Românieişi participarea la războiul de independenţă Încä din aprilie la Dunäre s-a instalat starea de r äzboi, prin bombardarea de cätre turci a localitälilor de

pe malul românesc ş i prin r äspunsul dat de armata român ä. Aceasta a permis proclamarea independen lei destat a României la 9 mai 1877. Interpelat de Nicolae Fleva, reprezentantul opoziliei din Adunarea Deputalilor,ministrul de externe, M.Kogälniceanu declara: „Suntem dezlega ţi de leg ăturile noastre cu Înalta Poart ă [...]suntem independen ţi, suntem naţiune de sine st ăt ătoare” . Dupä acest discurs, Camera a adoptat o mo liuneprin care declara „independenla absolutä a României‖. La 10 mai moliunea a fost prezentat ä domnitoruluiCarol I care a dat o Proclama lie cätre lar ä, semnat ä de toli miniş trii. Pe Dunäre, mica flotilä a lärii participa laneutralizarea ş i distrugerea monitoarelor turceşti, iar artileria românä acoperea, In luna iulie, trecerea armateiruse In Peninsula Balcanicä. Curând ofensiva rusä a fost opritä In fala sistemului de fortificalii de la Plevna ş iIn pasul Şipka. Dupä douä asalturi nereuş ite asupra Plevnei, marele duce Nicolae, fratele larului, carecomanda armata rus ä pe frontul de la Plevna i-a cerut In mod expres, prin telegrama din 19 iulie 1877, luiCarol I sä se aläture armatei sale. Deşi nu a existat o conven lie militar ä Intre cele douä läri (România ş iRusia), armata românä a trecut In sudul Dunärii ş i a luat parte la atacul asupra Plevnei din 30 august 1877, Incare, dupä pierderi grele, a fost cuceritä reduta Grivila I. Dupä un lung asediu, Plevna a capitulat pe 28noiembrie 1877, In frunte cu generalul Osman Pa şa. Armata românä a cucerit de asemenea Rahova ş i aInaintat In vestul Peninsulei Balcanice pânä cätre Vidinş i Belogradcik. În ianuarie 1878 otomanii au capitulat.Räzboiul din Balcani a evidenliat spiritul de sacrificiuş i eroismul armatei române, cäzând la datorie peste10000 de oameni (Intre care maiorul George Şonlu, cäpitanul Valter Mär äcineanu ş .a.).

Cucerirea independen lei de stat a fost o cauz ä a tuturor românilor. Voluntarii venili din provinciile depeste mun li s-au Inrolat In armata românä. Presa de acolo, In ciuda opozi liei autoritälilor, Işi informa cititoriidespre evenimentele din Balcani, iar comitetele de femei pregäteau pachete pentru cei de pe front.

Recunoaşterea internaţională a independenţei În ultima parte a r äzboiului, Rusia a ar ätat o atitudine neprietenoasä falä de România, afirmându-ş iintenlia de a anexa sudul Basarabiei. Acest fapt a atras protestul parlamentului de la Bucureş ti (ianuarie1878). Deşi contribuise pe plan militar la Infrângerea Turciei, România nu a fost acceptatä la tratativele depace de la San Stetano (19 tebruarie 1878) . Jocul de interese al Marilor Puteri a f äcut ca tratatul de pacesemnat la San Stefano s ä fie Inlocuit de cel de la Berlin (1 iulie 1878). Se recunoş tea independenlaRomâniei In anumite condilii: r äscumpärarea de c ätre guvernul român a acliunilor Societälii Strousberg (careconstruise drumurile de fier), modificarea articolului 7 din Constitulie, pentru a se acorda cet älenia românä ş ilocuitorilor de altä religie decât cea creştinä. Tratatul a impus ş i „r ocada‖ unor teritorii: statul român primeaDobrogea, Delta Dunärii ş i Insula Şerpilor ş i era nevoit sä cedeze Rusiei sudul Basarabiei. Cucerireaindependenlei de stat deschidea astfel perspective noi pentru dezvoltarea ş i Intregirea României.




STATUL ÎN SLUJBAIDEALULUI NAŢIO NAL „Acumoriniciodată!”

(deviza armateiromânela trecereaînTr ansilvania)

Poziţia societăţii româneşti faţă de Primul R ăzboi Mondial Primul Räzboi Mondial a Inceput la28 iulie 1914 cu declaralia de r äzboi adresatä Serbiei de cätre

Austro-Ungaria, ca urmare a asasinärii prinlului moş tenitor, de cätre un student na lionalist sârb. Carol I ş i

politicienii români aveau motive Intemeiate sä se team ä de r äzboi pentru cä pozilia geograficä a Românieif äcea inevitabilä prezenla ei Intr-un conflict european In expansiune. Instituliile statului, partidele politiceş iopinia publicä manifestau opinii diferite falä de pozilia României In acest conflict.

a) instituţiile statuluiPozilia oficialä falä de r äzboi a fost stabilitä In urma Consiliului de Coroană de la Sinaia din 3 august

1914, unde s-a hot ärât adoptarea politicii de neutralitate. Şedinla a fost prezidatä de rege ş i la ea auparticipat membrii guvernului,foşti prim-miniş tri ş i conducätorii principalelor partide politice care aucântäritdouä opliuni posibile. Prima era intrarea imediatä In r äzboi aläturi de Puterile Centrale, suslinutä de Carol Icare şi-a exprimat Increderea In victoria Germaniei. În fala puternicului curent In favoarea neutralitälii,exprimat de conducätorii de partide, regele a consimlit la hotärârea lor, punând astfel In evidenlä rolul säu demonarh constitulional.

La 10 octombrie 1914, când a murit regele Carol, responsabilitatea politicii externe a fost asumatä de IonI.C.Br ätianu. Deşi simpatiile sale mergeau spre Antanta, nici el ş i nici succesorul lui Carol, regele Ferdinand,nu aveau vreo intenlie de a abandona starea de neutralitate pân ä In momentul In care nu erau siguri derealizarea obiectivelor nalionale. Guvernul liberal era adeptul expectativei armate pentru pregätirea r äzboiuluiş i realizarea unitälii nalionale.

b) partidele politice În cadrul Partidului Conservator s-au format 4 grupäri, cu opinii diferite. Gruparea condusä de Titu

Maiorescu ş i Alexandru Marghiloman se pronunla pentru neutralitate ş i pentru menlinerea bunelor relalii cuGermania ş i Austro-Ungaria. O altä grupare condusä de Nicolae Filipescu suslinea intrarea In r äzboiImpotriva Puterilor Centrale. Gruparea formatä In jurul lui Take Ionescu suslinea intrarea In r äzboi aläturi de

Antanta. Sus linätorii intr ärii In r äzboi de partea Puterilor Centrale se grupaser ä In jurul lui Petre P. Carp.Partidul Nalional Liberal s-a orientat potrivit punctului de vedere suslinut de preşedintele partidului Ionel

Br ätianu, a cärui idee centralä era legatä de Intregirea nalionalä. Mişcarea socialistä s-a pronunlat pentru neutralitatea definitivä. c) opinia publică Suslinea intrarea României In r äzboi aläturi de Antanta In vederea realizärii dezideratului nalional.

Diplomaţie şi război Ion I.C.Br ätianu a purtat negocieri cu Antanta, intermitent In 1915ş i la Inceputul anului 1916. Antanta

ducea negocieri cu Bucureş tiul In funclie de Inaintarea apoi de stagnarea frontului rusesc, de expedi lia anglo-francezä, de deschiderea strâmtorilor maritime din primävara lui 1915. Locul principal Intre condiliile impusede Br ätianu era garan lia scrisä cä România Işi va Implini dezideratul nalional ca urmare a implicärii sale Inconflict. Alialii occidentali au acceptat condiliile lui Br ätianu In iulie 1916.

La 4 august 1916 , Ion I.C. Br ätianu ş i reprezentan lii politici ai Franlei, Marii Britanii, Rusieiş i Italiei laBucureş ti au semnat conven tiile politice ş i militare care stabileau condiliile intr ärii României In r äzboi. Deimportanlä imediatä erau prevederile referitoare la un atac Impotriva Austro-Ungariei, nu mai târziu de 15august ş i recunoaş terea dreptului românilor din Austro-Ungaria la autodeterminareş i la unire cu RegatulRomâniei. Consiliul de Coroanä român a aprobat oficial tratatele ş i a declarat r äzboi Austro-Ungariei la 14august. În ziua urmätoare, Germania a declarat r äzboi României. Turciaş i Bulgaria i-au urmat exemplul.

Prima fazä a campaniei a Inceput In noaptea de 14-15 august 1916, când trupele române au trecut InTransilvania. Ele au Inaintat constant ocupând un numär de oraşe printre care ş i Braşovul. Situalia la sudulDunärii, devenise alarmantä, deoarece In Dobrogea fusese declanşatä ofensiva bulgaro-germanä condusäde feldmareş alul August von Mackensen. Înaltul Comandament a transferat trupe din Transilvania care auIncetinitş i apoi au oprit ofensivainamicä.

Linia de apärare mai spre vest nu a putut rezista puternicei ofensive lansate de armatele austriac ä ş igermanä pe valea Jiului. Craiova a cäzut pe 8 noiembrie ş i armata românä s-a retras la est de râul Olt.

Armatele austriacä ş i germanä au Inaintat cätre râurile Argeş şi Neajlov, unde, Intre 17 ş i 20 noiembrie 1916a avut loc bätälia decisivä. Înfrângerea armatei române a dus la o retragere general ä ş i armatele germane auintrat In Bucureş ti la 23 noiembrie. Frontul s-a stabilizat la sfâr şitul lunii decembrie In sudul Moldovei.Guvernul, administralia ş i armata s-au stabilit la Iaşi, oraş care devenea capitala României. R äzboiul s-a




reluat pe frontul din Moldova In iulie 1917, când generalul Averescu a pornit ofensiva de lângä Mär äşti, Incadrul efortului general aliat pe fronturile din estş i vest de a Invinge Puterile Centrale. Lupte Indârjite au avutloc la Mär äşeştişi Oituz, când armata românä a oprit Inaintarea trupelor austriece ş i germane ş i a pus capätofensivei acestora.

Revolulia bolşevicä din 1917, urmatä de pär äsirea r äzboiului de cätre Rusia, ameninla sä dezorganizezefrontul de luptä ş i sä submineze stabilitatea socialä ş i politicä din Moldova.

La 18 februarie 1918, noul guvern bolşevic al Rusiei a semnat pacea de la Brest-Litovsk cu PuterileCentrale ş i a ieşit din r äzboi, lipsind România de sprijinul rusş i izolând-o de Occident. În aceste condilii,guvernul român condus de conservatorul pro-german Alexandru Marghiloman, a semnat Tratatul de laBucureş ti (7 mai 1918), prin care România devenea dependent ä politicş i economic de Puterile Centrale.

Evenimentele hotärâtoare pe câmpurile de luptä au schimbat soarta României. Pe frontul de vest, Alialiiau zädärnicit ofensiva germanä finalä din iulie 1918ş i au Inceput sä Inainteze constant spre Germania, iar Innordul Italiei au respins armatele austro-ungare ş i au obligat Austro-Ungaria sä accepte un armistiliu la 3noiembrie. La 10 noiembrie, regele Ferdinand a ordonat armatei sä reintre In r äzboi ş i la 1 decembrie 1918 aintrat InBucureş ti In fruntea trupelor sale.

Impactul războiului asupra societăţii Românii din teritoriile aflate sub stäpâniri str äine au intrat In r äzboi Incä de la Inceput, Vechiul Regat

r ämânând In afara conflictului.Primul act al dramei a fost cel din august 1914. Dramä pentru transilvänenii mobilizali In armata austro-

ungar ä, dramä pentru românii din regat al cäror viitor depindea de decizia regelui, credincios alianlei din 1883ş i partidelor politice. În Transilvania a fost proclamatä legea mar lialä ş i a fost decretatä mobilizarea generalä.Fatalitatea r äzboiului ş i solidaritatea In fala pericolului mor lii au câştigat In fala identitälii ş i solidaritäliinalionale: ardelenii vor lupta In armataaustro-ungar ä.

În urma intr ärii In r äzboi, armata românä a suferit pierderi grele In efective, aproximativ 250 000ostaş i,aproape o treime din efectivele mobilizate In august 1916, fiind mor li, r änili sau prizonieri de r äzboi. Mai multde jumätate din teritoriullärii, care cuprindea regiunile agricoleş i centrele industriale cele mai importante,fusese ocupat de inamic. În aceste condi lii, conş tient de moralul scäzut din rândul ostaş ilor, In urmaInfrângerii suferite,ş i temându-se de tulbur äri sociale de amploare cauzate de greut älile extreme cu care seconfruntau toate segmentele popula liei, Ion I.C.Br ätianu, a f äcut din reforma agrar ä ş i cea electoralä,principalele obiective interne ale guvernului de coalilie. La 23 martie 1917, regele a emis o proclamalie cätretrupele sale, promilându-le pämânt ş i dreptul la vot imediat dupä Incheierea r äzboiului. Gestul säu pare s ä fiavut efectul dorit asupra moralului armatei.

Luptele cele mai grele In 1916 au avut loc la Podul Jiuluiş i Târgu-Jiu. În aceste lupte s-a remarcat princurajul ş i dârzenia ei Ecaterina Teodoroiu, Inrolatä ca voluntar In armata românä. Ecaterina Teodoroiu a fostun model al luptei pentru libertatea românilor, o Intruchipare a dragostei falä de lar ä. Asemeni Ecaterinei, oaltä personalitate femininä a vremii devine un model: regina Maria, care a suslinut intrarea României Inr äzboi pentru eliberarea teritoriilorromâneş ti aflate sub dominalie str äinä. Din 1916, regina se deplasa zilnicsä viziteze Cartierul General al Armateiş i sä facä turul diferitelor spitale dinBucureş ti. Regina a luat subsupravegherea ei Crucea Roşie, acordând ajutor ş i asisten lä permanentä r änililor ş i bolnavilor. Devotamentulcu care regina şi-a Indeplinit misiunea In r äzboi a dat mult curaj soldalilorş i a constituit un exemplu pe careromânii nu l-au uitat.

STATUL NAŢIONAL UNITARR OMÂ N

„Unirea necondiţionată şi pentruvecie.”(Congresul General al Bucovinei, 15/ 28 noiembrie1918)

Contextul înf ăptuirii Unirii Anul 1918 reprezintä In istoria poporului român anul triumfului idealului nalional. Acest proces istoric,

desf äşurat In Intreg spaliul de locuire românesc, a Inregistrat puternice manifestäri In 1784, 1821, 1848-1849. A avut apoi ca evenimente cardinale, unirea Moldoveiş i Munteniei (1859)ş i independenla României.

Organizali In state separate din punct de vedere politic, ameninlali mereu de expansiunea vecinilor maiputernici, româniişi-au pästrat Intotdeauna conş tiinla cä apar linaceluiaş i popor, cä au aceea şi genezä.

Primul Räzboi Mondial a constituit ocazia formärii României Mari. Nu victoriile militare au stat la temeliastatului nalional român, ci actul de voinlä al naliunii române. Sacrificiile ei In campania anilor 1916-1917 au


clasa aXII-a



fost r äsplätite de izbânda idealului nalional, In condiliilepr äbuşiriiautocraliei lariste ş i a destr ämärii monarhieiaustro-ungare, precum ş i al afirmärii dreptului popoarelor la autodeterminare pe baza principiuluinalionalitälilor.

Înf ăptuirea Unirii Unirea teritoriilorromâneşti cu România In anul 1918 a urmat trei etape: autonomia, independen la, unirea.1. Autonomia a) Basar a bia La Inceputul luniiaprilie 1917, s-a format la Chişinäu Partidul Nalional Moldovenesc, al cärui preş edintea fost ales Vasile Stroescu. Partidul şi-a Inscris In programul säu ca obiectiv principal oblinerea autonomiei

Basarabiei. Organul de pres ä al partidului eraCuvântul Moldovenesccondus de c ätre Onisifor Ghibu. La 8octombrie 1917, Congresulostaş ilor moldoveni Intrunit laChişinäu a proclamat autonomia Basarabiei .

În 2-6 noiembrie 1917 a avut loc Congresul de constituire al SfatuluiŢärii, organismul coordonator alluptei pentru unire, ales pe baze democratice. Sfatul Ţärii era condus de Ion Inculel ş i avea ca organ executivConsiliul Directorilor Generali (un guvern, condus de Petre Erhan). La2 decembrie 1917 , acest organism deconducere a proclamat Republica Democratic ã Moldoveneasc ã. Primulpreşedinte al acesteia a fost alesIon Inculet, iar puterea executivä a fost preluatä de cätre guvern.

b) Bucovina Românii din acest teritoriu românesc s-au integrat luptei popoarelor din Imperiul Austro-Ungar pentru

autodeterminare. În octombrie 1918, deputalii români din Parlamentul de la Viena au constituitConsiliul

National Roman , condus de Constantin Iosipescu Grecul ş i George Grigorovici. La9 octombrie 1918 CNRa cerut, In numele na liunii, dreptul la autodeterminareş i a exprimat dorinla de secesiune. Urm ätoarea etapäa fost constituirea la 14 octombrie 1918 a Adunärii Constituante a Bucovinei, din care f äceau partereprezentan li ai locuitorilor, In majoritate români.Preş edinte al acestui organism a fost ales Iancu Flondor.

Adunarea Constituantä a hotärât unirea Bucovinei cu celelalte provinciiromâneş ti din imperiu Intr-un statnalional. S-a format ş i un Consiliu Nalional ca organ reprezentativ.

c) Tr ansilvania În cursul anului 1918, monarhia habsburgicä a fost supus ä presiunii popoarelor pentru autodeterminare.

Congresul naliunilor din imperiu,desf äşurat In aprilie 1918 la Roma, adoptase hotärârea fiecäreia dintreacestea de a se constitui In stat na lional independent sau de a se uni cu statul s äu nalional existent. Înaceste condi lii, la 12 octombrie 1918 , reprezentan lii Partidului Na tional Roman Intrunili la Oradea auadoptat o Declaralie In care proclamau libertatea naliunii, separarea politicä de Ungaria ş i asumareasuveranitälii In teritoriul nalional. Alexandru Vaida Voevod a prezentat aceast ä Declaralie de autodeterminareIn Parlamentul Ungariei la18 noiembrie 1918 .

2. Inde pendenţa a) Basar a bia Consiliul Directorilor Generali, confruntat cu dezordinileş i distrugerile provocate de trupele ruseşti In

retragere ş i cu Incercärile bolşevicilor de a prelua puterea In teritoriu, a solicitat sprijinul militar al guvernuluiromân. La 12 ianuarie 1918, armata românä a trecut Prutul ş i a restabilit ordinea In Basarabia.

La 23-24 ianuarie 1918 , Sfatul Ţärii Intrunit la Chişinäu, a proclamat independen la RepubliciiDemocratice Moldoveneş ti ş i separarea ei de Republica Federativ ä Rusä.

b) Bucovina În acest teritoriu românesc au Inceput s ä pätrundä trupe ucrainiene cu scopul de a-l ocupa ş i anexa

Ucrainei. În aceste condilii, Consiliul Nalional Român a solicitat sprijinul armatei române. Armata românä aintervenit pentru a restabili ordinea. La12 noiembrie , Consiliul Nalional Român a stabilit instituliile Bucovinei.

c) Tr ansilvania Pentru coordonarea ac liunilormişcäriinalionale, la 30-31 octombrie 1918 s-a constituit la Arad Consiliul

National Roman Central , format din 6 reprezentanli ai Partidului Social Democratş i 6 reprezentan li aiPartidului Nalional Român. CNRC a publicat la6 noiembrie 1918 manifestul „C ătre naţiunea română” , Incare erau argumentate drepturile românilor din teritoriile ce apar lineau atunci Ungariei, la autodeterminare.

La 9-10 noiembrie , CNRC a adresat guvernului maghiar o notä ultimativä, prin care cerea Intreagaputere de guvernare. Guvernul maghiar a trimis o delega lie pentru tratative. Acestea s-au desf äşurat la AradIn zilele de 13-14 noiembrie 1918 . Tratativele au eşuat deoarece maghiarii recunoş teau doar autonomiaTransilvanieiş i nu separarea definitivä de Ungaria.

3. Unir ea a) Basar a bia




La 27 martie 1918 , Statul Ţãrii a votat unirea Basarabiei cu Romania . La 22 aprilie 1918, regeleFerdinand semna decretul de promulgare a Actului Unirii Basarabiei cu România. Pentru administrareaprovizorie a Basarabiei a fost desemnat Consiliul Directorilor, pânä la preluarea acesteia de guvernul de laBucureş ti.

b) Bucovina La 28 noiembrie 1918 au Inceput lucr ärile Congresului General al Bucovinei . Preş edintele

Congresului a fost ales Iancu Flondor, care a dat citire moliunii prin care se hotära „Unirea necondi ţionat ă ş i pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, cu Regatul României ” .

c) Tr ansilvania CNRC a publicat la7 noiembrie 1918 textul convocärii la Alba-Iulia a Adunärii nalionale a românilor. La1 decembrie 1918 s-a desf äşurat Marea Adunare Na tionalã de la Alba-Iulia, la care au participat 1228 dedelegali ş i peste 100 000 de persoane. Adunarea a fost deschis ä de c ätre Gheorghe Pop de Bäse şti, iarRezolulia Unirii a fost prezentatä de Vasile Goldiş. Adunarea Nalionala de la Alba-Iulia a adoptat Rezolulia,care In primul säu articol a proclamat „Unirea acelor români ş i a tuturor teritoriilor locuite dedân şii cuRomânia” . Pentru conducerea Transilvaniei pânä la integrarea sa definitivä In statul român s-au format:Marele Sfat Nalional cu rol legislativş i Consiliul Dirigent, forul executiv.

La 24 decembrie 1918, Ferdinand a emis decretul de unire.Lupta nalionalä a fost sus linutä de importante organe de pres ä, precum: „Românul‖, „Dr apelul‖, „Glasul

Ardealului‖, „ Adevärul‖, „Gazeta poporului‖, „Telegraful român‖, „Unirea‖ etc.

Recunoaşterea internaţională a Marii Uniri

• Tratatul de la Saint Germaindin 10 septembrie 1919 , Incheiat cu Austria, a recunoscut unirea

Bucovinei cu România.• Tratatul de la Trianondin 4 iunie 1920, Incheiat cu Ungaria, a recunoscut unirea Transilvaniei cu

România.• Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 , Incheiat Intre România ş i Turcia, Franla, Italia ş i

Japonia, a recunoscut unirea Basarabiei cu România.

Consecinţele unirii La 1 Decembrie 1918 s-au pus bazele statului unitar român, prin unirea provinciilorromâneş ti aflate sub

dominalie str äinä, motiv pentru care aceastä zi este Ziua Nalionalä a României.Noua Românie se deosebea In chip fundamental de cea existent ä Inainte de 1914. Crescuse In primul

rând ca suprafa lä, ajungând prin Inglobarea Transilvaniei, Banatului, Basarabieiş i Bucovinei de la 137 000km2 la 295 049 km2. Din punct de vedere demografic, vechea unitate etnicä era Inlocuitä cu o situlie nouä, Incare aläturi de români coexistau ş i alte nalionalitäli, Intr-un procent Insemnat. Conform statisticii din 1930,România Mare avea In acel an o populalie de 18 057 028 locuitori, din care 71,9% români.

Dupä 1918, România şi-a pierdut caracterul de lar ä de imigralie, numärul celor care plecau definitivdepäşindu-lacum pe al celor care veneau s ä se stabileascä.

Din punct de vedere social, absorbirea noilor provincii nu a modificat In chip substanlial structurapopulaliei; In 1930 populalia ruralä reprezenta 78,9%.

Reformele din anii 1917-1923 au schimbat In chip radical vechile structuri socialeş i politice, dândnaştere din punct de vedere institulional, unei Românii noi. În 1917 regele Ferdinand a semnat decretulprivind reforma agrar ä ş i pe cel referitor la abolirea sistemului electoral cenzitar ş i introducerea votuluiuniversal. Diferitele prevederi ale reformei agrare s-au legiferat apoi In 1918-1920, pânä la votareadefinitivä a legii agrare In 1921, care desfiinla practic marea proprietate, transformând România Intr-olar ä de mici proprietari. Primele alegeri organizate pe baza sufragiului universal au avut loc In anul 1919.Reforma agrar ä lichidase puterea economicä a marii moş ierimi, iar reforma electoralä spärgea monopolulei politic.


clasa aXII-a



-7-R OMÂNIA POSTBELIC Ă.

STALI NISM, NAŢIONAL-COMUNISMŞI DISIDE NŢĂ A NTICOMUNISTĂ.

CONSTRUC ŢIA DEMOCRA ŢIEI POSTDECEMBR ISTE


clasa aXII-a



– I – R OMÂNIAPOSTBELICĂ.

MORFOLOGIA SISTEMULUI POLITIC CO MUNIST

A. MIJLOACE DE PRELUAREŞI DE MENŢINERE A PUTERII Mecanismele de preluare a puterii de către Partidul Comunist

AC ŢIUNI DIPLOMATICE Lovitura de stat de la 23 august 1944 a transformat statutul Partidului Comunist Român. La Inceputul

anului 1944, partidul era o micä grupare politicä, constrâns ä sä linä seama de orient ärile politice hotärâte laMoscova. În toamna aceluiaş i an, PCR devenise un factor influent pe scena politicä româneascä.

Stalin a folosit Conven tia de armisti tiu semnat ä la 12 septembrie 1944 , pentru a submina efecteleloviturii de stat din 23 august, a transformat Convenlia Intr-un cadru legal, care sä-i asigure interesele politiceş i economice dominante In România. Convenlia declara România o lar ä Infrântä In r äzboi, consacraanexiunile sovietice din 28 iunie 1940ş i impunea plata unor despägubiri de r äzboi cätre URSS In valoare de300 000 000 $, urmând a fi achitate In decurs de 6 ani, In produse petrolifere, lemnoase etc.; este declaratnul Arbitrajul de la Viena,„Transilvania sau cea mai mare parte a ei ‖ revenind României; armata românä urma sä participe cu 12 divizii, aläturi de cea sovieticä, la eliberarea Transilvaniei.

Acordul de la Moscova (9 octombrie 1944) a constituit pasul final al sovieticilor In oblinerearecunoaş teriide cätre Occident a dominaliei lor In România. Convorbirile Churchill-Stalin privind delimitareazonelor de interes In Europa de SE s-au concluzionat prin „acordul de procentaj ” , In România influenlasovieticä fiind stabilitä la 90%.

Stalin avea douä instrumente satisf äcätoare de urmärire a obiectivelor sale In România: un partidcomunist, care era acum o parte recunoscut ä In structura politicä a lärii, ş i un acord cu Alialii, care dädea

ArmateiRoşiitoatä libertatea de ac liune de care avea nevoie.Semnarea, la 10 tebruarie 1947 , a Tratatului de la Paris , In situalia In care României nu i se

recunoş tea beligeranla, iar aceasta nu accepta s ä participe la lansarea Planului Marshall, a marcat intrareastatului român sub „umbrela‖ Moscoveiş i a accelerat schimbarea vechiului regim.

PREZEN Ţ A ARMATEIRO Ş II Armata Roşie „eliberase‖ lärile est-europene printr-un accident al istoriei care nu fusese previzibil Inainte

de r äzboi. Odatä prezentä Insä In aceste läri, ea a jucat rolul principal In instaurarea regimurilor comuniste.Fär ä aceste trupe, comuniş tii locali ar fi r ämas nişte for le politice periferice. Din acest punct de vedere,modelul cuceririi puterii de cätre comuniş tii români, mai pulini de 1000 In 1944, se Incadreazä In tiparulgeneral est-european. Prin presiuni, abuzuri ş i violenle asupra popula liei civileş i Indepärtarea unor lideripolitici anticomuniş ti, Armata Roşie şi-a f äcut simlitä prezen la. La Bucureş ti au fost concentrate unitälisovietice de blindate ş i a fost interzisä legätura cu armata românä pe front.

La 28 tebruarie 1945 , Andrei Va ş inski , adjunctul ministrului de externe, a fost trimis de Moscova pentrua conduce ofensiva comuniş tilor pentru preluarea puterii, a cerut regelui Inlocuirea guvernului Rãdescu cu un guvern condus de Petru Groza . Reprezentantul Moscovei venise cu scopul de a folosi toate mijloacelepentru a instaura un guvern prosovietic.

*Legea nr.461 din septembrie 1944 . — Cu ajutorul ministrului justiliei (comunist), Lucreliu Pätr äşcanu, afost elaboratä o nouä legislalie, In mare parte de inspiralie sovieticä, pentru a epura din viala publicä petoli cei care se opuneau acapar ärii puterii de cätre PCR. Aceastä legislalie a facilitat Inläturarea din vialapublicä a elitei intelectuale şi a fost dublatä abil de o agresivä campanie de demascare In pres ä a„elementelor reaclionare‖.

AGITAŢIA, TENSIUNEA POLITIC Ă, GREVA Pânä la formarea primului guvern comunist au fost urmärite ca obiective imediate crearea unor puternice

tensiuni Intre popula tie ş i administra tia localã (tensiuni legate de apropiata reformä funciar ä), Inlãturareaprin tor tã a unor pretec ti ş i primari considera ti reac tionari , organizarea unor „greve spontane ” de cätresindicatele comuniste (ceferiş ti, tipografi), totul fiind dublat de o furibundä campanie de pres ã Indreptat ãImpotriva a tot ceea ce Insemna trecutul interbelic .Vlad Badea -84- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aX

II-a



FOLOSIREA PCR CA ELEMENT ESEN ŢIAL ÎN POLITICA LUI STALIN Încercarea comuniş tilor localiş i a aş a-numililor „moscovili‖ de a reInvia partidul a beneficiat de prezenla

autoritälilor sovietice de ocupalie ş i de sprijinul diplomatic al Moscovei. Pânä la mijlocul lunii octombrie 1944a prins contur noua coalilie politicä, promovatä de Partidul Comunist,Frontul Na tional Democrat . Pe lângäcomuniş ti, el cuprindea Partidul Social Democrat ş i Frontul Plugarilor . Maniu ş i Br ätianu, liderii partideloristorice au refuzat sä se aläture acestei grupäri. Treptat, comuniş tii au urmärit Inläturarea partidelordemocratice de la guvernare. Drumul spre puterea executivä delinutä de PCR este jalonat de o conjunctur äinternalionalä favorizantä. La Inceputul anului 1945, victoria Naliunilor Unite a devenit inevitabilä. În aceastäsitualie, liderii PCR au fost chemali la Moscova, unde li s-a cerut sä r ästoarne guvernul Rädescu — instalatdupä cel condus de C.S änätescu —, In care, de altfel, erau reprezenta li, ş i sä preia puterea. Deşi Conferinlade la Yalta adopta „Declaralia cu privire la Europa eliberatä‖, Stalin a cerut imperativ ca regele Mihaisä-iaducä la putere pe comuniş ti. Acliunea concentratä a factorului intern ş i a presiunii externe a avut dreptrezultat instalarea la 6 martie 1945 a unui nou guvern, net diferit de cel care ar fi putut rezulta din alegerilibere, un guvern „de larg ă concentrare democratic ă” , condus de Petru Groza.

Guvernul prezidat de Petru Groza era un guvern minoritar, impus de c ãtre URSS. Niciun membru alcelor douä partide democrate PNL, PNŢ, nu f äcea parte din acest guvern In care toate pozi liile cheie eraudelinute de comuniş ti. Deşi Gheorghe Tätärescu, liberal dizident, era ministru de externe, iar Anton

Alexandrescu, dizident al PNŢ, ministru al cooperativelor, ei reprezentau doar facliuni restrânse ale partidelorrespective. Prin aceste m äsuri se urmärea dezmembrarea partidelor necomuniste.

**GREVA REGALĂ. — În august 1945, regele Mihai I i-a cerut lui Petru Groza sä demisioneze, acesta a refuzat Incurajat de reprezentan lii sovietici din Comisia Aliatä, condusä defacto de generalul locotenent sovietic Vladislav P. Vinogradov. Regele s-a retras din viala politicä ş i refuzäsä semneze legile elaborate de guvern, In speran la cä va determina astfel cäderea executivuluicondus de Petru Groza. Iluzorie speran lä, deoarece Moscova sus linea guvernul Petru Groza şi PCR.Refuzul regelui de a mai semna actele guvernului nu a avut consecin le majore, pentru cä regimulinstalat a pus in vigoare, f är ä semnätura regelui, actele legislative emise. Acest eveniment din istoriaRomâniei poartä denumirea „greva regalä‖. În sprijinul regelui, la 8 noiembrie 1945, a avut loc omanifestare organizatä de partidele politice istorice şi tineretul universitar. În decembrie 1945, s-asolulionat problema grevei regale In cadrul Conferinlei trilaterale de la Moscova a miniş trilor deexterne ai URSS (Viaceslav Molotov), SUA (J.F.Byrnes) şi Marea Britanie (Ernest Bevin). Singuraconsecinlä concretä a grevei regale a fost condilionarea de c ätre SUA şi Marea Britanie, a includeriiIn cabinet, pânä la desf äşurarea alegerilor, a doi miniştri din partea opoziliei. Au fost desemnali doiminiştrisecretari de stat: Emil Halieganu (PNŢ) ş i Mihail Romniceanu (PNL), a cäror influenlä In guvern era InsäneInsemnatä.

MANIPULAREA OPINIEI PUBLICE Alegerile de la 19 noiembrie 1946 s-au desf äşurat Intr-o atmosfer ä tensionatä. Rezultatele indicau o

victoriecopleş itoare a Blocului Partidelor Democratice (BPD) , cu aproximativ 70% din voturiş i 349 locuriIn noua adunare. Dovezile descoperite dup ä 1989 aratä cä, In ziua alegerilor, s-a Intâmplat exact contrariul,nalional lär äniştii erau pe punctul de a câştiga o victorie zdrobitoare. Se pare cä In momentul In care lideriicomunişti şi-au dat seama de amploarea Infrângerii lor, au suspendat anun larea rezultatelor ş i au trimisinstrucliuni pentru revizuirea cifrelor astfel Incât ele sä indice o victorie a BPD. Istoricul Dinu C. Giurescucaracterizeazä aceste alegeri ca fiind „cea mai mare fraud ă politic ă din întreaga istorie politic ă parlamentar ăa României ” . Deşi SUA ş i Marea Britanie au denunlat alegerile, niciuna nu a mers mai departe pentru asprijini partidele istorice. Dupä acest eveniment influenla occidentalä practic a Incetat. În aceste condi lii,regele Mihai I a participat la1 decembrie 1946 , la şedinla inauguralä a noului parlament, oficializându-l.

ANIHILAREA OPOZI ŢIEI DEMOCRATICE

Anihilarea celor douä partide istorice nu a fost uşoar ä. Pretextul, In cazul PNŢ, a fost Inscenarea de laTãmãdãu (lângä Bucureş ti), când 14 membri ai partidului au fost arestali In momentul când intenlionau säpär äseasc ä lara. La 29 iulie 1947, Iuliu Maniu a fost arestat, iar PNŢ a fost scos In afara legii. Maniu ş i colegii säi au fost acuzali de tr ädare ş i de a fi conspirat cu agen li secreli americani ş i britanici dinBucureş tipentru a r ästurna guvernul Groza. La 11 noiembrie 1947 , Iuliu Maniuş i Ion Mihalache au fost condamnali laInchisoare pe vialä. Iuliu Maniuşi-a gäsit sfâr şitul In penitenciarul de la Sighet, In 1953, iar Ion Mihalache amurit In 1963 Inpuşcäria de la Râmnicu Särat.

PNL a ales calea autodizolvärii. Gheorghe Tätärescu ş i fracliunea sa liberalä au fost menlinuli atâta timpcât s-au dovedit utili.Comuniş tii l-au obligat sä demisioneze din funclia de ministru de externe la 6 noiembrie 1947, fiind Inlocuit cu Ana Pauker.

Cu acestea, pluralismul politic era practic aproape desfiinlat, iar drumul spre instituirea partidului unicş i adictaturii proletariatului era larg deschis.

Vlad Badea-85-




ÎNLĂTURAREA ULTIMELOR INSTITU ŢII ALE REGIMULUI DEMOCRATIC Pe mäsur ä ce comuniş tii s-au Indreptat spre monopolul asupra puterii politice, monarhia devenise o

anomalie . Temându-se c ä acest ultim vestigiu al vechii ordini ar putea Incä sä mai serveasc ä drept centru deopozilie falä de noua societate, PCR a f äcut ultimul pas spre asigurarea dominaliei sale asupra lärii,tor tandu-l pe regele Mihai s ã abdice la 30 decembrie 1947 . Proclamarea Republicii Populare RomaneIn aceea şi zi, cum s-a spus, In 45 de minute, de un Parlament aflat In vacan lä care a legitimat lovitura destat, a reprezentat punctul culminant al campaniei pentru preluarea puterii.

Mecanismele PCR de menţinere a puterii

În România, Partidul Comunist a luat iniliativele menite sä reducä lara la starea de obedien lä falä deURSS. Odatä cu Infiinlarea Republicii, puteau fi puse bazele statului totalitar. Primul pas era InregimentareaRomaniei In blocul sovietic . Acest lucru s-a Inf äptuit la 4 tebruarie 1948 printr-un tratat de prietenie,colaborare ş i ajutor reciproc Intre Romania ş i URSS.

Al doilea pas cätre totalitarism a fost consolidarea partidului unic de mas ã, constituit dintr-o elitä ş imembri devotali. Aripa procomunistä a Partidului Social Democrat s-a contopit cu PCR In Congresul dinfebruarie 1948, din care a rezultat partidul unic,Partidul Muncitoresc Roman (PMR) . Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost reales secretar general, iar Ana Pauker, Vasile Luca ş i Teohari Georgescu au devenit membri aiSecretariatului. În 1952, cei trei membri au fost Indepärtali de cätre Dej din structurile de conducere alepartidului. Preeminenla lui Dej In cadrul partidului a fost pecetluitä prin numirea sa la 2 iunie 1952, capreşedinte al Consiliului deMiniştri, funclie pe care o cumula cu cea de secretar general al partidului.

Al treilea pas In impunerea modelului totalitar sovietic In România a fostadoptarea Constitu tiei RPR la13 aprilie 1948 ş i introducerea sistemului judec ãtoresc dup ã modelul sovietic . Constitulia preluamodelul sovietic din 1936. Parlamentul, numitMarea Adunare Na tionalã, era acum unicameral, ş i eradefinitä ca „organul suprem al puterii de stat‖, iar Consiliul deMiniştri era organul executiv suprem. Toateaceste organisme se aflau supuse autorit älii PMR. Aceastä ordine „democraticä‖ a fost definitä de partid ş iconsolidatä de Securitate.

Dupä 1948, anul Intiintãrii Securit ãtii, Incadratä cu agen li sovietici devenili generali români, precumPintilie Bodnarenkoş i A.Nikolski, represiunea a devenitş i mai violentä, lovind potrivit principiului stalinist alIntelirii luptei de clasä, f är ä discriminare ş i din nevoia intimidärii, In orice posibil oponent. Rolul Securitälii erade a ap ära cuceririle democratice ş i a asigura siguran la lärii Impotrivaduşmanilor interni ş i externi. LaInceputul anului 1949, au fost create alte douä organe principale ale Securitälii: Directia General ã a Militiei ,chematä sä Inlocuiascä Polilia ş i Jandarmeria ş i trupele de securitate . Ambele organisme au fost plasatesub autoritatea Ministerului de Interne. Efectivele reunite ale tuturor acestor institulii implantate pretutindenine dau m ärimea for lei represive atunci constituite: peste 4 000 ofileri In Direcliile nalionale ş i regionale aleSecuritälii, 40 000 de mililieni ş i peste 55 000 de ofileri ş i soldali treculi, cu artilerieş i tancuri, In trupele desecuritate. Principalele Indatoriri ale trupelor de securitate erau menlinerea ordinii publice ş i Inäbuş ireaoricärei rezistenle falä de mäsurile guvernamentale, precum colectivizarea, confiscarea de bunuri ş iproprietäli.

Un cadru legal pentru acliunile Securitälii, ale Mililiei ş i trupelor de securitate a fost oferit de un nousistem de justi tie, a cärui principalä caracteristicä era subordonarea fa lä de partid ş i stat.

Armata Ro ş ie a reprezentat pân ä In1958, când a avut loc retragerea trupelor sovietice din România, uninstrument aflat la Indemâna PMR, pentru a menline noua ordine instauratä.

Revolta din Ungaria din 1956 , a permis conducerii româneş ti sä-şi demonstreze tidelitatea ta tã de URSS. Dej ş i EmilBodnäraş au insistat pentru o intervenlie militar ä fermä Impotriva guvernului Imre Nagy, iartrupele sovietice stalionate In România, au fost printre primele care au trecut granila ungar ä. Guvernul româna devenit ecoul propagandei sovietice, denun lând „contrarevolulia‖ ca oper ä a „fasciştilor reac lionari‖

provocali de „imperialiş tii occidentali‖.Retragerea trupelor sovietice din România In 1958 nu a Insemnat sfâr şitul regimului de teroare, acestinstrument atât de folosit de cätre comuniş ti pentru a se men line la putere. Dej a aprobat introducerea unormäsuri de securitate internä pentru a men line controlul partidului. Cei condamnali la muncä silnicä, potrivitnoilor mäsuri au fost trimişi In lagäre In zonele de mlaştinä ale DelteiDunärii.

Dupã 1958, Dej a evoluat treptat spre o desprindere de ru ş i ş i cätre oblinerea unui statut de relativä autonomie. În Declara tia din aprilie 1964 , partidulIşi rezerva dreptul de a edifica socialismul In conformitatecu realitälile nalionale. Acest act impunea linia nalionalä a comunismului românesc, marcând tendinlele deindependenlä falä de Moscova.

Preluarea conducerii de c ãtre Nicolae Ceau ş escu s-a caracterizat printr-o perioadä (1965-1974) dedestindere internä ş i externä. În 1965 la Congresul al IX-lea al partidului , acesta revine la denumirea dePartid Comunist ş i s-a elaborat o nou ã Constitu tie prin care Romania devenea Republic ã Socialist ã. Vlad Badea -86- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aX

II-a



m e m b r i

Cultul personalit ãtii instaurat de Ceauş escu (1971 — „tezele din iulie” ) a gäsit noi mecanisme demenlinere a puterii de cätre comuniş ti. Acest cult s-a instaurat In etape. În 1967 Ceauş escu a fost alespreş edintele Consiliului de Stat , ceea ce era o abatere de la statutul PCR, care prevedea separareafuncliilor de partidş i de stat. Ceauş escu şi-a consolidat puterea In 1968, când a condamnat interven tia InCehoslovacia a statelor participante la Tratatul de la Var şovia. S-a scandat pentru prima dat ä „Ceauş escu ş ipoporul!‖ scandäri ce päreau o solidaritate cu cel hotärât sä apere integritatea lärii. În 1974, NicolaeCeauşescu a fost ales pre ş edintele RSR. El r ämânea ş i preş edintele Consiliului de Stat, secretar general alPCR ş i preşedintele Consiliului de Apärare Nalionalä, de linând astfel toate pârghiile puterii In mâinile sale.

4000000

3500000

Evolutia Partidului Comunist (numar de membri)

3370000 3629344 3700000

3709735

3000000

2500000

2000000

1500000

1000000

500000

720000

1450000

834000

1924000

1800000

2089085

2577000

2480000 2700000

3044336

2760000

3150812 3162125

3357000

01950 1960 1965 1968 1969 1970 1974 1975 1977 1978 1980 1981 1982 1983 1984 1986 1987 1988

B. IMPACTUL REGIMULUI COMUNIST ASUPRA SOCIETĂŢII

Impactul regimului comunist asupra economiei

Impunerea modelului sovietic In economie s-a bazat pe câteva componente importante: Inlocuireaproprietälii private cu proprietatea de stat prin nalionalizarea mijloacelor de produclie, colectivizareaagriculturii ş i etatizarea bancar ä, centralizarea economicä ş i planificarea cincinalä. Un prim pas Intransformarea economiei l-a reprezentat acordul cu URSS semnat la 8 mai 1945, prin care se Intiin tausovromuri le . Întreprinderi mixte româno-sovietice, acestea erau In realitate forme mascate de spoliere alärii, funclionând exclusiv In favoarea Moscovei.

NAŢIONALIZAREA

La 11 iunie 1948 Marea Adunare Nalionalä aprobä ş i voteazä Legea pentru n a ţionalizareaprinc ipalelor întreprin deri ind ustriale, miniere, bancare, de asigu r ări ş i de transport , cu scopul creäriisectorului socialist de stat ş i a premiselor trecerii la conducerea planificatä a economiei nalionale ş i aplicäriipoliticii de industrializare for latä de mai târziu. Prin aceast ä lege se expropriazä cinci categorii deIntreprinderi:

• de importanlä economicä nalionalä (petrolul, textilele, lemnul, cäile ferate);• regionalä (industria alimentar ä ş i cea producätoare de märfuri de larg consum);• Intreprinderile metalurgice cu peste 100 de muncitori;• Intreprinderile cu o capacitate de peste 10-50 C.P.;• toate bäncile, Intreprinderile comercialeş i companiile de asigurare.

Consecinţele aplicárii legii: sunt afectate 1 060 de întreprinderi industrialeşi miniere, reprezentând 90% din producţia ţárii (pâná în 1950).

La 3 noiembrie 1948 au fost na lionalizate (de fapt confiscate) instituliile de sänätate, casele de filme,cinematografele (mijloacele de producţie şi de exploatare a filmului, 383 de cinematografeşi un singur platou de 200 m2), iar la 20 aprilie 1950 a fost nalionalizatä, f är ä niciun fel de despägubire, o parte a fondurilor delocuinle de la oraşe ( sub incidenţa legii au intrat hotelurile, cu întregul lor inventar, imobilele foştilor industriaşi, moşieri, bancheri, mari comercianţi ş.a.). Vlad Badea -87- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



PLANIFICAREA

La 2 iulie 1948 se Infiinleazä prin decret Comisiunea de Stat a Planitic ãrii (CSP), ca organguvernamental central de planificare economicä, preluând ş i atribuliile Consiliului Superior al EconomieiNalionale (Infiinlat In 1945) ş i ale Comisiei pentru redresare economicä ş i stabilizarea monetar ä (Infiinlatä In1947). Primul preşedinte: Gheorghe Gheorghiu-Dej (pânä In aprilie 1949). Aceastä structur ä Işi va Incetaactivitatea In urma evenimentelor din decembrie 1989.

Sesiunea MAN din27-28 decembrie 1948 dezbate ş i adoptä primul plan economic anual (pentru anul1949), care prevedea o creş tere a producliei industriale ş i agricole cu 40% falä de anul 1948. La 29decembrie 1949 MAN adoptä In sesiune planul pentru anul 1950 , prin care se urmärea Incheiereaactivitälii de refacere economicä a lärii, In vederea trecerii la Intocmireaş i realizarea de planuri economice deperspectivä (pe 5 ani). Precizare: Tot în aceast á sesiune, MAN ratificá în bloc, f ár á niciun fel de discuţii, toatedecretele guvernamentale emise de la precedenta sesiune MAN, punându-se astfel în evidenţá rolul pur formal al sesiunilor MAN.

La 16 decembrie 1950 , se adopt ä primul plan cincinal de dezvoltare a economiei na lionale pe anii1951-1955. Planul a fost conceput de preş edintele Comisiei de Planificare, Miron Constantinescu, cucolaborarea unei echipe de economiş ti români ş i sovietici.

INDUSTRIALIZAREA

Odatä cu r äcirea treptatä a relaliilor româno-sovietice, dupä 1958, accentuat ä de Incercarea Moscoveide impunere a Planului Valev, In 1964, prin care România era menitä sä fie doar un stat furnizor de produseagrare pentru lärile CAER, industrializarea devenea o necesitate organicä a regimului, fapt ce avea sä aibäconsecinle dramatice dupä 1980.

Plenara Comitetului Central din noiembrie 1958 a declarat lara pregätitä pentru un efort general demodernizare socialistä, accentul principal urmând a fi pus pe dezvoltarea industriei constructoare demaşini ş ipe siderurgie. Construirea combinatului siderurgic de la Galali a devenit simbolul revenirii la politica deindustrializare for latä. Conform prevederilor planului cincinal (1960-1965), 78% din investilii urmau a se faceIn industriile energeticä (32%), metalurgicä (23%) ş i chimicä (23%). Ca urmare a industrializärii, a crescutponderea popula liei urbane ş i a scäzut cea a popula liei rurale.

Dupä 1970, partidul şi-a fixat ambilioase obiective industriale. Siderurgia ş i petrochimia, rafinareapetrolului Indeosebi, urmau sä se dezvolte cu prec ädere, In condiliile lipsei minereurilor autohtone de fier, ascäderii producliei româneş ti de petrol.

Nicolae Ceauş escu a impus dupä 1974 o linie acceleratä ş i diversificatä In industrializare. Economiaromâneasc ä era strict centralizatä ş i planificatä. Accentul excesiv pus pe dezvoltarea industriei grele a creatun dezechilibru economic ş i a dus la s är äcirea populaliei. Un alt rezultat al acestei politici de industrializarefor latä a fost creş terea datoriei externe.

COLECTIVIZAREA AGRICULTURII

La 23 martie 1945 , guvernul Petru Groza legifera noua retorm ã agrar ã, prin care erau expropriate1468946 ha (a noua parte din suprafa la agricolä a lärii), cu care erau Improprietärite 917 777 familii delärani.FoştiiproprietariIşi puteau pästra, deocamdat ä, doar 50 ha de teren. Aceast ä mäsur ä, cu care erau de acordtoate partidele, a urmärit un scop mai curând politic decât economic: Inläturarea marilor proprietari depämânt, Incercându-se astfel atragerea lär änimii de parteacomuniş tilor.

La 2 martie 1949 este emis un decret privind exproprierea resturilor propriet ãtii mo ş iere ş ti de cate 50 ha, r ämase dup ä aplicarea legii de reformä agrar ä din 1945 (In total 342 319 ha). Aceste proprietäli, ca ş ifermele model sunt trecute In proprietatea statului ca „bunuri ale Intregului popor‖. Potrivit art.4, rezistenla la

confiscare sau täinuirea bunurilor sepedepse ş te cu 5-15 ani muncä silnicä ş i confiscarea averii.Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 a decis transformarea socialistä a agriculturii, altfel spus,lichidarea completä a micii proprietäli rurale. În rezolulia acestei plenare se afirma: „politica noastr ä falä delär änime trebuie sä fie clar ä: ne sprijinim pe lär änimea säracä, strângem alianla cu lär änimea mijlocaşä ş iducem o luptä neIntreruptä Impotriva chiaburimii‖. Acum au luatnaştere dupä modelul sovietic alcolhozurilor ,gospodäriile agricole colective (GAC). Ulterior se vor Infiinla cooperativele agricole de produclie (CAP),precum şi „Intovär äşirile‖, ca formä intermediar ä, Intre cele douä forme de proprietate.

Aceasta a permis lichidarea r ämäşilelor fostei clase moşiereştişi a chiaburilor, echivalent al termenuluisovietic kulak , definindţăranii înst ări ţi , aceia care angajau for lä de muncä. Pämântul, efectivele de animale ş iechipamentul proprietarilor de pämânt care posedaser ä terenuri pânä la maximum 50 ha, In temeiul legiiagrare din 1945, au fost expropriate f är ä compensare. Mililia a scos 17 000 de familii din casele lor ş i le-amutat In zone de reaş ezare. Pämânturile confiscate, totalizând aproape un milion de hectare, au fostVlad Badea -88- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



comasate pentru a crea gospod ärii de stat, Intrucât Ministerul Agriculturii indica tipurile de culturiş i fixaprelurile. Membrilor gospodäriilor colective li s-a permis sä pästreze mici loturi de pämânt, care s ä nudepäşeasc ä 0,15 ha.

Rezistenla falä de colectivizare a avut drept rezultat aruncarea In Inchisoare a circa 80 000 de lärani. La27 aprilie 1962, Gheorghe Gheorghiu-Dej anun ta oticial Incheierea procesului de colectivizare aagriculturii, 3 201 000 de familii din mediul rural fiind Incadrate In structuri colectiviste, ceea ce reprezentacirca 96% din suprafala agricolä a lärii.

Dificultälile economiei româneş ti au fost accelerate dup ä 1974 de neputinla solulionärii problemeloragriculturii ş i de treptata transformare a României Intr-o lar ä cu grave probleme alimentare. În 1983,conducerea partidului a emis o serie de decrete privind agricultura, urmärind rezolvarea crizei prinIntärireacontrolului central. Se introducea un nou sistem de achizilii for late de la lärani, obligali sä contractezeanimalele doar cu statul ş i sä le vândä la prelul fixat de acesta.

Creş terea prelurilor nu a rezolvat problema aprovizionärii. Lipsurile de tot felul, mai ales cele alimentare,au devenit acute din toamna anului 1981, când partidul a fost nevoit sä reintroducä cartelele pe care ledesfiinlase In 1954.

Impactul regimului comunist asupra culturiişi învăţământului

Mijloacele de informare publicä au trecut total sub controlul statului. Bibliotecileş i libr äriile au fost epuratede titlurile necorespunzätoare din punct de vedere politic, activitälile ziariş tilor ş i muzicienilor au fost puse subcontrolul Secliei de Agitalie ş i Propagandä a Comitetului Central al partidului.

Legea pentru retorma Inv ãtãmantului (3 august 1948) . Întreg Invälämântul este unificat ş i laicizat,potrivit modelului sovietic. Învälämântul elementar este gratuit ş i dureazä 7 ani, Invälämântul mediu dureazä 4 ani In licee, şcoli pedagogice, şcoli tehnice, şcoli profesionale, Invälämântul superior cuprinde o marediversitate de facultäli, de la Filosofie la Coregrafie, de la Siderurgie la Piscicultur ä, depinzând fiecare In partede ministerul de profil. Printr-un Decret al Ministerului Învälämântului, toate contractele cadrelor didactice suntanulate; noile angajäri urmau sä se facä o datä cu anul şcolar 1948I1949. În felul acesta corpul profesoralprimar, liceal ş i tehnic a fost epurat de elementele considerate „nesigure‖ sau ostile. S-au f äcut epur äri Inrândul studenlilor de la universitäli. Marxism-leninismul a devenit obligatoriu de laşcoala secundar ä In sus;predarea religiei a fost total interzisä.

Biserica a fost ultimul obstacol In calea impunerii modelului sovietic.Legea cultelor religioase (4 august 1948) ,a conferit Ministerului Cultelor, controlul In problemele legate de treburile cultelor legal recunoscute. Bisericagreco-catolicä a fost desfiinlatä.

Partidul Comunist şi-a fixat scopul formärii omului nou. Construirea acestuia nu se putea realiza f är ädistrugerea ş i rescrierea valorilor tradilionale. Acest lucru s-a realizat printr-o intensä campanie de rusificare.Primele mäsuri ale noului curs au fost scrierea Istoriei Românieide M.Roller din 1947, o completä revizuire atrecutuluilärii, a ideii nalionale ş i a conceptului de patriotism.

Modelul stalinist In cultur ä a trebuit sä se impunä prin for lä: legäturile intelectualilor cu Apusul au fostcomplet Intrerupte, Academia Românä a fost desfiinlatä (9 iunie 1948) ş i Inlocuitä cu una nouä, supusäpartidului.

Numärul autorilorş i a titlurilor puse subcenzur ã a crescut foarte mult In primävara lui 1948, peste 8 000de titluri au fost trecute Intr-un index al Publicaliilor interzise. Un numär mare de oameni de ştiinlä, artä ş icultur ä au ajuns la Inchisoare.

Desfiinlarea valorilor nalionale a mers In paralel cu eforturile inoculärii unui nou gen de patriotism,socialist ş i internalionalist, care muta accentul de pe iubirea de lar ä, de tradilii, pe dragostea pentru marxismş i Uniunea Sovieticä. Partidul a declanşat o puternicä campanie de rusiticare , Intemeind editura ş i libr äria Cartea Rus ă (1946), Institutul de Studii Româno-Sovietic (1947), Muzeul Româno-Rus (1948), Institutul delimbä rusä Maxim Gorki(1948). Limba rusä devenise din 1948, limbä obligatorie In şcoli. Numeroasediscipline ş tiinlifice, sociologia, economia, statistica, filosofia, istoria, care cunoscuser ä o mare Inflorire Inperioada interbelicä erau aproape desfiin late.

Reorientarea politiciiromâneş ti dupä 1960, a Insemnat In planul culturiiInceperea unei campanii de derusiticare , care a culminat In 1963, cu Inchiderea tuturor instituliilor create Intre 1946-1948. Procesul deliberalizare culturalä a continuat ş i dupä 1965. Învälämântul a cunoscut o perioadä de progres, modernizareş i deschidere, de sc ädere a importanlei marxismuluiş i de creş tere a ponderii disciplinelor exacteş i tehnice.

Instaurarea cultului personalitälii a avut efecte dintre cele mai grave ş i In planul culturii. Primamanifestare a noului curs politic au fost tezele din iulie 1971 , lansate de Nicolae Ceauş escu la Intoarcereadin China, care lanseaz ä revoluţia cultural ă prin care trebuiau ideologizate toate sectoarele vielii sociale.Secretarul general al partidului nu se mai aşeza acum doar In rândul eroilor clasei muncitoare, el a Inceput




sä se vadä la capätul unui lungşir de principi, regiş i voievozi, de la care Incerca sä-şi tragä o legitimitatepânä atunci ignoratä.

A apärut un nou tip de intelectual, activistul de partid, cu diplome, titluriş i pretenlii, care trata cultura cape un domeniu oarecare al vie lii administrative, de planificat, coordonatş i dirijat, conform necesitälilor claseiconducätoare.

Impactul regimului comunist asupra vieţii privateşi a valorilor umane

Una din obsesiile neostalinismului românesc a reprezentat-o centralizarea ş i planificarea In amänunt atuturor aspectelor existenlei. Documentele oficiale prevedeau ş i faptul cä locuitorul lärii are dreptul de aconsuma Intre 173 ş i 189 kilograme de legume pe an sau c ä igiena celor 365 de zile calendaristice se poaterezolva cu 1,9 kg de säpun. Printre mäsurile restrictive, amintim legarea cetälenilor de locul de muncä ş i deIngreunarea mişcäriipopulaliei de la sat la oraş. Problema mâinii de lucru In agricultur ä a fost rezolvatä an dean prin scoaterea la munca câmpului a milioane de elevi ş i studenli, a numeroş i funclionariş i soldali.

Unele mäsuri au erodat ş i traumatizat societatea româneasc ä. Interzicerea avorturilor, mäsur ä In urmacäreia au murit 11 000 de femei ş i naş terea unor copii nedorili, obligativitatea catalogärii bunurilor depatrimoniu, subordonarea vielii intelectuale directivelor de partid, suspiciunea falä de str äini, Inchiderea maituturor caselor memoriale, restrângerea spa liului de locuit la 8 m2 de persoan ä, cu excep lia activiş tilor ş i a celor din aparatul represiv, ralionalizarea progresivä a consumului de electricitate, gaze naturale,Inregistrarea caracterelor maş inilorde scris (de teama unei produc lii subterane de manifeste anticeauş iste),erau argumentate c ä România dictatorului devenea tot mai mult rodul fantasmelor sale, nu o lar ä civilizatä,Indreptatä spre progres ş i prosperitate.

Sistematizarea localitälilor, reconstruclia oraş elor In propor lie de 90%, demolarea brutalä a sute debiserici, construcliile faraonice: Casa Poporului, Canalul Dunäre-Marea Neagr ä au dat caracter de unicitatenegativä epociiceauş iste. Achitarea datoriei externe pânä In 1989, prin impunerea de noi privaliuni poporului,avea s ä ducä la paroxism situalia României.

Acţiune şi reacţiune. Represiuneşi disidenţă anticomunistă

Prin Decretul din 30 august 1948 era organizatä Directia General ã a Securit ãtii Poporului , In cadrulcäreia erau plasa li In funclii-cheie vechii agenli de la Moscova Gheoghe Pintilie, Pantelei Bodnarenko,

Alexandru Nicolskiş i Vladimir Mazuru.Din rândul„ du ş manilor poporului ” , anihilali fizic de cätre organele de represiune comuniste, au f äcut

parte membri marcanli ai partidelor istorice interbelice (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, C.I.C. Br ätianu, GheorgheI. Br ätianu, Constantin Argetoianu etc.), oameni de cultur ä (Anton Golopenlia, Mircea Vulcänescu), slujitori aibisericii (monseniorul Vladimir Ghica)ş i mulli allii. Majoritatea celor care au avut o funclie publicä, In oricedomeniu, pânä In 1945, au cunoscut teroarea sistemului comunist al penitenciarelor ş i coloniilor demuncä.Se poate vorbi, aşadar, de existenla, pânä In 1964, a unui adevärat gulag In România. Este cazul Inchisorilorde la Sighet, Gherla, Galali, Aiud,Piteşti, al ş antierelor de la Canalul Dunäre-Marea Neagr ä, precum ş i alcoloniilor de muncä for latä de la Cavnic, Baia Sprie, Periprava ş i Salcia.

O altä caracteristicä a represiunii comuniste a reprezentat-o tenomenul deport ãrilor . Începute In 1951,pe fondul acutizärii conflictului dintre Stalinş i Tito, deportärile din Banat In zonele aride din Bär ägan auInsemnat distrugerea a numeroase c ämine, familii ş i destine. Inilial, deportarea In Bär ägan a vizataproximativ 40 000 de persoane, care nu erau pe placul noului regim. Deporta lilor li s-a permissä-şi ia doarbunurile pe care le puteau duce singuri, restul avutului lor fiind cumpärat de comisii special constituite, carepläteau mult mai pulin.

O paginä nescrisä Incä a rezisten lei anticomuniste In România o reprezintä lupta armat ã din mun ti. Organizarea primelor nuclee de luptä anticomunistä s-a realizat In a doua parte a anului 1945, devenind dince In ce mai vizibile odatä cu creşterea influenlei PCR. Cele mai importante grupuri de rezistenlä armatä aufost Haiducii Muscelului, Sumanele Negre,Mi ş carea Naţional ă de Rezisten ţă, Haiducii lui Avram Iancu,Graiul Sângeluietc. În zona Muscelului (grupurile conduse de fralii Arnäuloiu ş i de colonelul Arsenescu) ş i Inzona munlilorFägäraş (grupul condus de Ion Gavrilä-Ogoranu), au avut loc puternice ciocniri cu trupele deSecuritate. Depäşite numeric ş i f är ä prea multe proviziiş i munilii, aceste grupuri au fost decimate de cätreputerea comunistä.

În 1964, dupä Declaraţia din aprilie, Dej se decide s ä punä capät calvarului delinulilor politici dinpenitenciarele româneş ti. Prin Decretele nr. 176 ş i nr. 411 au fost eliberali ultimii 10 410 delinuli politici,Insä pânä la libertatea totalä, In cadrul limitelor permise de sistemul comunist, unii au avut de trecut mai multeetape, cum ar fi domiciliul obligatoriu, lipsa unui loc de muncä, verificärile periodice, dar ş i Incercärile deşantaj din partea organelor de Securitate.

Vlad Badea-90-




Comunismul nalional al luiCeauş escu se raporteaz ä la cu totul alte coordonate decât cel al lui GheorgheGheorghiu-Dej. În fapt, nu s-au schimbat decât mijloacele, scopul urmärit r ämânând acela şi: menlinereasistemului comunist la putere ş i implicit a noului secretar general al PCR.

Fenomenul disiden tei In perioada ceau ş ist ã, f är ä sä fie prea cunoscut sau recunoscut, acoper ä maimulte etape. Acumularea fenomenelor de crizä internä a dus ş i In România, cu multä Intârziere falä dePolonia, Ungaria sau Cehoslovacia, la aparilia fenomenului de disidenlä. Falä de rezisten la ş i opozilia anilor1940-1950, disidenla prezintä câteva deosebiri de tactic ä ş i obiectiv. Atunci membrii rezistenlei sperau la or ästurnare a comunismului convinşi de inevitabila intervenlie occidentalä ş i de pr äbuşirea regimului impus deMoscova. În anii destinderiiş i In condiliile semnärii Acordului de la Helsinki In 1975, aceste speranle au fostläsate la o parte, diferitele for le sociale dornice de schimbare concentrându-se pe posibilitatea reformäriistructurii existente.

Anul1977 a reprezentat pentru regim primele opozilii majore, venite din interiorullärii. În prima parte aanului, scriitorul Paul Goma, fost delinut politic, iniliazä o mişcare de solidaritate cu mişcarea dinCehoslovacia Charta 77 , cerând alegeri libere ş i alte revendicäri, incompatibile cu regimul existent, lucru cestârne ş te reaclia dur ä a autoritälilor. În august 1977, autoritälile comuniste sunt puse In fala revolteiminerilor de pe Valea Jiului . Peste 10 000 de mineri de la mina Lupeni Intrerup lucrul pentru osäptämânä,cerând condilii decente de vialä ş i muncä. Minerii nu reiau lucrul decât In urma sosirii luiCeauşescu In zonäş i a promisiunilor acestuia privind rezolvarea revendicärilor. La scurt timp Insä, Securitatea trece la arestareaprincipalilor lideri aimişcärii.

Disidenla româneasc ä a ac lionat prin scrisori deschise (cätre posturile de radio occidentale, precumEuropa Liber ă sau BBC) ş i texte ale disiden tilor religio ş i, In primul rândpredicile p ãrintelui Gh. Calciu Dumitreasa din 1979. Toate aceste scrieri sunt extrem de critice la adresa cultului personalitälii, asocialismului dinasticş i solicitau respectarea drepturilor cetälene ştişi reforme de structur ä. S-au remarcat Inacest sens: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Dan Petrescu, Vlad Georgescu ş.a. Împotrivaacestora au fot luate m äsuri, cum ar fi domiciliul for lat, sau au fost concedia li (cazul Doinei Cornea, lector laUniversitatea din Cluj, demisä In 1983 pentru cä In cursurile sale folosea texte filosofice occidentale).

La 15 noiembrie 1987 , asistäm la cea mai cunoscutä acliune de protest din timpul lui NicolaeCeauş escu. A Inceput ca o manifestalie a muncitorilor de la Uzina „Steagul Ro ş u ” din Braşov, privindImbunätälirea condiliilor de vialä; mii de persoane au traversat oraşul, scandând lozinci anticomuniste ş idevastând sediul jude lean al PCR. Numeroş i participanli au fost aresta li ş i judecali.

Disidenla Impotriva luiCeauşescu s-a manifestat ş i In interiorul nomenclaturii partidului , cu toate cä aceasta nu reprezint ä o caracteristicä a sistemului. Reproş urilepe care le-a adus, In cadrul Congresului alXII-lea al PCR, Constantin Pârvulescu, ca ş i „Scrisoarea celor ş ase ” din 1989 (publicatä la BBC ş isemnat ä de Corneliu Mänescu, Silviu Brucan, Alexandru Bârlädeanu, Gheorghe Apostol, Grigore Räceanu ş iConstantin Pârvulescu) — adresat ä luiCeauş escu prin care f äceau apel la respectarea drepturilor omului ş i a

Constituliei, Incetarea „sistematizärii‖ teritoriului ş i a exportului de alimente ş i restabilirea prestigiuluiinternalional al României— nu reprezintä altceva decât Incercäri ale veteranilor ilegalişti de a critica evolulianefastä a politicii luiCeauşescu ş i nicidecum o criticä realä a sistemului.

C. LUPTA PENTRU PUTERE ÎN INTERIORUL PARTIDULUI

Imediat dupä preluarea puterii, asistäm la o acerbä luptä pentru controlul absolut, purtatä de Gheorghiu-Dej, In afara oricärei reguli democratice.

Prima victimä, In 1946, a constituit-o fostul conducätor comunist din anii celui de-Al DoileaRäzboi Mondial,Ştetan Fori ş . A urmat fostul ministru al justiliei, Lucre tiu P ãtr ãş canu . Ideolog comunist şcolit In

Occident, acesta ar fi putut sä devinä oricând un contracandidat pentru Dej, fapt ce nu i-a fost iertat niciodatä. Arestat din 1948, a fost linut In izolareş i anchetat dur pentru a recunoaş te acuza lii fanteziste vizândtr ädareasa. Dupä moartea lui Stalin, Dej decide suprimarea lui Lucreliu Pätr äşcanu, executat In 1954, cu atât maimult cu cât noul lider sovietic, NikitaHruşciov, iniliase un plan de destalinizare par lialä, vizând pentru Inceput,debarcarea vechilor conducätori dinlärile satelizate Moscovei.

În 1952, cu sprijinul lui Stalin, Dej Ii Inläturase pe Ana Pauker, Vasile Luca ş i Teoharie Georgescu , Infapt o grupare formatä la vârful PCR, dupä 1944, care se afla In rivalitate cu liderul partidului.

O altä etapä a luptei pentru putere s-a desf äşurat In 1957, când au fost Indepärtali doi dintre apropialii luiDej,Miron Constantinescu ş i Iosit Chi ş inevski . Demn de remarcat este faptul c ä aceste eliminäri, soldatecu arestäri ş i execulii (Lucreliu Pätr äşcanu) sau condamn äri pe vialä (Vasile Luca), au fost urmate de altele,mult mai numeroase, la toate nivelele vielii de partid.




Decesul lui Dej (1965), revenirea partidului la vechea denumire de PCRş i numirea ca secretar general alui NicolaeCeauş escu (cu ocazia Congresului al IX-lea al PCR) nu au oprit acliunile de epurare. Astfel, noullider de la Bucureş ti i-a Inlocuit treptat pe vechii apropiali ai predecesorului säu, cu noii säi fideli (Ilie Verdel,Paul Niculescu-Mizil,Ştefan Andrei, Dumitru Popescu etc.).

În aprilie 1968, cu prilejul unei plenare a CC al PCR, noul lider de laBucureş ti, Nicolae Ceauşescu,aducea grave acuza lii lui Dej, privind implicarea sa In cazurileŞtefan Foriş şi Lucreliu Pätr äşcanu, precum ş iIn crimelesävâr şite de Securitate In timpul säu. Aceastä acliune f äcea parte dintr-o vendetä politicä, menitäsä ducä la eliminarea lui Alexandru Dr äghici (fost ministru de interne), bänuit cä vrea sä-i ia locul,ş i a unorcadre din conducerea Ministerului de Interne. În ciuda acestui exerciliu de imagine publicä realizat deN.Ceauş escu, sistemul comunist şi-a protejat vechile cadre, astfel Incât cei Inlocuili ş i pensionali aubeneficiat de toate favorurile regimului (pensie de demnitar, case de protocol, aprovizionare de la magazinelespeciale de partid).

– II – R OMÂNIA POST DECEMBRISTĂ .

Î NTOARCEREA L A SISTEMUL DEMOCR ATIC

Revoluţia din decembrie 1989. Căderea socialismului totalitar

Anul 1989 a marcat pr äbuşirea regimurilor comuniste, socialist-totalitare din Europa. Rând pe rând,vechii lideri politici din Polonia, Ungaria, RDG, Cehoslovaciaş i Bulgaria şi-au pierdut puterea politicä Infavoarea unor comuniş ti din „eş alonul doi‖, care au pornit pe calea colabor ärii paş nice cu for lele politicedin opozilie.

În România, pe fondul stärii de nemullumire a populaliei ş i Intr-un context european favorabil,r ästurnarea regimului totalitar s-a produs Intr-o amplä miş care popular ä, care s-a transformat In revolulie.

Revolulia anticomunistä a Inceput la data de 16 decembrie 1989, prin demonstra liile de protest de laTimiş oara. Organele de ordine au ac lionat violent Impotriva demonstranlilor, pânä la 20 decembrie 1989,dar nu i-au putut Infrânge. La Bucureş ti, pe data de 21 decembrie 1989, Nicolae Ceauş escu a convocatun miting, sperând sä demonstreze sus linerea pe care o avea regimul s äu. Demonstralia s-a transformatIn manifestalie anticomunistä, astfel cä, In noaptea de 21I22 decembrie 1989, In capitalä, s-au desf äş uratlupte de stradä Intre protestatari ş i for lele de ordine. A doua zi, Ceauş escu a Incercat s ä convoace unnou miting de suslinere a regimului säu, dar nu a reuş it.

În aceste condilii, la data de 22 decembrie 1989 , dictatorul, lipsit de sprijin intern, a fugit cu solia sa,Elena Ceauşescu, cu un elicopter, spre Târgoviş te. Puterea a fost preluat ä, din acea zi, de ConsiliulFrontului Salv ãrii Nationale . Conducerea acestuia a f äcut public un comunicat, prin care se anunlaorientarea democraticä. Solii Ceauşescu au fost prinşi, judecali ş i executa li, Intr-o unitate militar ä de laTârgoviş te, la data de 25 decembrie 1989 . Evenimentele violente au continuat In perioada 22-25 decembrie1989, ceea ce a sporit num ärul victimelor revoluliei anticomuniste din România. Dacä In alte state est-europene regimurile comuniste s-au pr äbuşit f är ä värsare de sânge, In România acest proces s-a realizatprin violenlä, bilanlul oficial al evenimentelor fiind de 1 104 mor li ş i 3 321 de r änili, civiliş i militari.

Revenirea la democraţie

Democralia presupune confruntarea liber ä de idei, de programe, de op liuni politice, darş i schimbäristructurale la nivelul societälii, libertatea presei, demolarea mitului „Epocii de aur ‖ ş i a cultuluipersonalitälii. Întâiul guvern democratic postcomunist a Inceput sä funclioneze de la 26 decembrie 1989,fiind condus de Petre Roman. Prin Decretul din 31 decembrie 1989, s-a legiferat Infiinlarea partidelorpolitice. În perioada urmätoare s-a Inregistrat o adev äratä „inflalie‖ de partide politice. Aläturi de partideleistorice (PNŢCD, PNL, Partidul Social Democrat din România), au apärut pânä In mai 1990 peste 80 departide. Un moment controversat a fost transformarea FSN In partid politic, la 6 februarie 1990.Preşedintele FSN a fost desemnat Petre Roman.


clasa aXII-a



Alegerile parlamentare ş i preziden tiale din 20 mai 1990 s-au Incheiat cu victoria FSN (66% voturi)ş i acandidatului säu la preşedinlie, Ion Iliescu (85% din voturi). În zilele de13-15 iunie s-au Inregistratevenimente violente, ca urmare a atac ärii unor institulii publice (Televiziunea, Ministerul de Interne) decätregrupuri de manifestanli ş i a ripostei violente a minerilor venili din Valea Jiului In apärarea puterii; ei auevacuat Pia la Universitälii, au devastat sediile PNŢCD ş i PNL, precum ş i pe cele ale unor ziare, au molestatnumeroş i cetäleni.

Evoluţia politică. Guverneşi guvernanţi

Partide politice . Dupä „explozia‖ de la Inceputul anilor 1990, numärul partidelor s-a redus treptat. Pescena politicä s-au impus partidele reactive (PNL,PNŢCD,PSDR), ş i altele noi: Frontul Democraliei ş iSalvärii Nalionale — FDSN („näscut‖ din FSN, gruparea Iliescu), transformat In Partidul DemocralieiSociale In România ş i ulterior In Partidul Social Democrat (In urma fuziunii cu PSDR), Partidul Democrat(PD), Uniunea Democratä a Maghiarilor din România (UDMR), Partidul România Mare (PRM), PartidulUmanist Român (PUR), transformat ulterior In Partidul Conservator (PC)ş.a. Unele partide politice s-augrupat In diverse alianle sau uniuni electorale.

1991-1992. Dupä mineriada din septembrie 1991, guvernul Roman şi-a depus mandatul, fiind Inlocuitde guvernul Theodor Stolojan. Principalul obiectiv al noului executiv l-a reprezentat organizarea alegerilorparlamentare din 1992. Legea electoralä din iunie 1992 stabilea un sistem de tip propor lional. Pragulelectoral era de 3% pentru partidele politice participante, märit In anul 2000 la 5%. Pentru alegereaPreşedintelui se prevedea un sistem majoritar cu 2 tururi de scrutin.

1992-1996. Guvernul Väcäroiu rezultat In urma alegerilor parlamentare din septembrie 1992 (peprimul loc s-a situat FDSN cu 28%) a declanşat restructurarea economiei ş i programul de privatizare Inmasä. Preş edinte al României a r ämas Ion Iliescu, In urma victoriei cu 61,4%, oblinutä In al doilea tur descrutin. Pe plan extern, România a semnat Acordul de asociere la Uniunea European ä (1995), a aderat laParteneriatul pentru pace In perspectiva integr ärii In NATOş i a Incheiat Tratatul cu Ungaria (1996).

1996-2000. În urma alegerilor parlamentare din noiembrie 1996, a rezultat guvernarea ConvenlieiDemocratä Românä (CDR). În aceste alegeri, CDR s-a situat pe primul loc, cu 30% din voturi, iarcandidatul säu la preş edinlie, Emil Constantinescu, sprijinitş i de Uniunea Social Democratä (PetreRoman), a oblinut victoria cu 54,4% din voturi. Astfel s-a realizat alternanla pa şnicä la putere, ceea cedemonstra maturizarea regimului democratic din România. Venitä pe un val de speran le, guvernareaCDR a demarat programe de privatizäri ş i a iniliat reforme In Invälämânt ş i In administralia publicä.Restructurarea economiei a produs tensiuni sociale care au culminat cu mineriada din ianuarie 1999.Lipsa de coeziune a partenerilor de coalilie a condus la mai multe schimbäri de prim-miniş tri (Ciorbea11, Radu Vasile12, Isärescu 13). Pe plan extern, România a Incheiat Tratatul cu Ucraina (1997) ş i a Inceputtratativele de aderare la Uniunea European ä (februarie 2000).2000-2004. În ace şti ani, a revenit la guvernare PDSR, In urma victoriei electorale din noiembrie 2000cu 36,6% din voturi, iar Ion Iliescu a oblinut un nou mandat de preş edinte (66,82% din voturi In al doileatur de scrutin). În timpul guvernului condus de Adrian Nästase, economia a cunoscut o anumitäredresare, s-a realizat integrarea In NATO ş i s-au Incheiat negocierile cu UE.

2004-2008. 2004 a fost anul cu cea mai echilibratä competilie electoralä. Alegerile parlamentare ş i prezidenliale din noiembrie 2004 au dat rezultate strânse: Uniunea PSD+PUR a oblinut 34,4%, iar AlianlaDreptate ş i Adevär (PNL-PD), 31,33%. Candidatul Alianlei, Traian Bäsescu a câştigat alegerile prezidenlialedupä al doilea tur de scrutin (51,23%). S-a constituit un guvern de coalilie (Alianla DA+UDMR+PC), condus deliberalul Cälin Popescu Täriceanu. Alianla D.A. s-a destr ämat la 1 aprilie 2007 ş i s-a format un guvernminoritar PNL-UDMR, sub conducereaaceluiaş i Cälin Popescu Täriceanu, care s-a men linut pânä la finalullegislaturii. Guvernarea 2004-2008 a fost una care s-a remarcat In primul rând din perspectiv ă economic ă .Principalele obiective sub acest aspect au fost stimularea creşterii economice ş i crearea de locuri de muncä.

Astfel, datoritä politicilor economice promovate, România a avut In 2008 cel mai mare PIB din 1989, de 138miliarde de euro, de 2 ori mai mult decât In anul 2004 (61 mld. euro). Perioada 2005-2008 a fost perioada cucele mai mari investilii, situând România pe primul loc In clasamentul UE alcreşteriişi dinamicii economice.Cuantumul investiliilor str äine din guvernarea Täriceanu a fost de peste dou ä ori mai mare comparativ cuIntreaga perioada 1989-2004 (37 mld. euro Intre 2004-2008, falä de 15 mld. euro Intre 1989-2004). Datoriaexternä privatä a crescut Insä de la 19% (2004) la 43% (2008), la felş i deficitul de cont curent. Creş tereasalariilorş i pensiilor au fost expresia creşterii economice. Astfel,deşi programul de guvernare Işi propunea ocreştere a pensiilor de 38%, datoritä performanlelor economice s-a realizat o creştere de 110% falä de 2004

11 1996-1998 12 1998-1999 13 1999-2000


clasa aX

II-a



(697,5 lei In 2008 falä de 286,9 lei In 2004). Câş tigul salarial mediu net a crescut cu 118% fa lä de anul 2004(de la 599 lei la 1.308 lei). În ceea ce priveşte locurile de muncä, guvernarea liberalä a reuşit crearea de600.000 de noi locuri de muncä, realitate stimulatä ş i de introducerea cotei unice de impozitare de 16%. În

politica externă, cele mai importante realizäri au fost aderarea României la Uniunea European ä la 1 ianuarie2007 şi organizarea summitului NATO laBucureş ti (aprilie 2008). Dacä sub aspect economic guvernareaTäriceanu este perceput ä ca fiind una bunä, sub aspect politic perioada 2007-2008 nu este perceput ä cageneratoare de stabilitate, In primul rând datoritä sprijinului parlamentar de numai 20% pe care l-a avut cel de-al doilea cabinet Täriceanu. Acest lucru a reprezentat ş i cauza stop ärii procesului de reformä Inceput de primulcabinet Täriceanu ş i lipsa de politicişi strategii majore, necesare pentru România european ä. Deşi a fostguvernul cel mai atacat prin moliuni de cenzur ä (comparativ cu celelalte guverne postdecembriste), el a reuş itsä se men linä la putere pânä la expirarea mandatului primit din partea legislativului. În ceea cepriveş tePre ş edin tia , Traian Bäsescu a avut un rol activ pe scena politicä româneasc ä, lucru care a atras Ingrijorareamajoritälii Parlamentului care l-a suspendat In aprilie 2007, sub argumentul cä implicarea sa excedeprerogativelor constitulionale ale preşedintelui. Traian Bäsescu este primul preş edinte al Românieipostdecembriste care a fost suspendat de Parlament. Referendumul pentru demiterea preşedintelui (19 mai2007) a dat Insä câştig de cauzä acestuia, ob linând aproximativ 75% din voturi In favoarea sa, ceea ce i-apermis sä-şi continue mandatul. Preşedintele a avut iniliativa condamnärii regimului comunist din România(realizatä In decembrie 2006 In Parlamentul României), precum şi iniliativa promovärii unor pacturi nalionale,precum „Pactul Nalional pentru Educalie‖, urmat de Strategia „Educalie ş i Cercetare pentru SocietateaCunoaş terii‖.

2008. Alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008 aduc mai multe premiere la nivelul politiciiromâneş ti postdecembriste. Sunt primele alegeri care au loc pe baz ä de vot uninominal (mixt).Totodatäsunt alegerile la care s-a Inregistrat cea mai mic ä prezenlä la vot: 39,2%. Datoritä modificärilorconstitulionale din 2003, alegerile parlamentare din 30 noiembrie sunt decuplate de cele preziden liale, careurmeazä sä aibä loc la finele anului 2009 (mandatulpreş edinteluiRomâniei a fost märit de la 4 la 5 ani).Rezultatele alegerilor contureazä pe scena politicä 3 mari partide — PD-L, PSDş i PNL, la care se adaug ä ş itradilionalul partid etnic maghiar, UDMR. În ceea ce priveş te repartilia mandatelor In legislativ, dupäredistribuirile corespunzätoare, situalia se prezintä In felul urmätor: la Senat — Partidul Democrat-Liberalobline 51 de mandate (37,23%), Alianla Politicä Partidul Social-Democrat + Partidul Conservatorprimeş te 49 de mandate (35,77%), Partidul Nalional Liberal— 28 mandate (20,44%) iar UDMR— 9 mandate (6,56%);la Camera Deputa ţilor— Partidul Democrat-Liberal obline 115 mandate (34,43%), Alianla Politicä PSD+PCobline 114 mandate (34,13%), Partidul Nalional Liberalprimeş te 65 de mandate (19,46%) iar UDMR obline22 mandate (6,58%). În aceast ä situalie, In care niciun partid nu a reuşit sä oblinä necesarul de 50%+1voturi ca sä formeze singur guvernul, dupä mai multe negocieri Intre partidele parlamentareş i preş edinte seformeazä o coalilie guvernamentalä alcätuitä din PD-Lş i PSD, denumitä „Parteneriatul pentru România‖,aflatä sub conducerea democrat-liberalului Emil Boc. Guvernul Boc, Investit la 22 decembrie 2008 deParlamentul României,Işi Incepe mandatul Intr-un context dificil: criza economicä ş i financiar ä mondialä.


clasa aXII-a



-8-SPAŢIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMA ŢIE ŞI CONFLICTÎN EVUL MEDIU ŞI LA ÎNCEPUTURILE MODER NITĂŢII


clasa aXII-a



În 1404-1406, teritoriul Ţãrii Romane ş ti atinge maxima sa Intindere , lucru care reiese explicit dintitulatura pe care o avea Mircea cel Bätrân: „ [...]domn a toat á Ţara Ungrovlahieişi a pár ţilor de peste munţi, încáşi spre pár ţile t át áreşti şi her ţeg, [duce]al al Amlaşuluişi F á g áraşului şi domn al Banatului, Severinuluişi deamândou á pár ţile peste toat á Podunavia [Dobrogea]încá pâná la Marea cea mare şi singur st á pânitor al cet áţii Dârstor[Silistra].”

Mircea duce o politicä externä activä, menitä sä-i asigure alianlele necesare In cazul reluäriir äzboaielor cu otomanii. În aprilie 1400, In Moldova Il Inlätur ä pe Iuga Vodä de la domnie ş i IlInscäuneazä pe Alexandru cel Bun. Cu noul domn, Mircea reglementeazä problemele de hotar printr-untratat de alian tã ş i bun ã vecin ãtate , relalii care se vor menline In tot restul domniei sale. Prinintermediul acestuia domnul muntean reia leg ãturile cu Vladislav Jagiello , regele Poloniei, cu caresemneaz ä un nou tratat In septembrie 1403 . De asemenea, restabile ş te legãturi cu cneazul sarbilor ,Ştefan Lazarevici. Sigismund de Luxemburg iniliazä ş i el tratative cu Mircea, privind organizarea uneicruciade Impotriva turcilor, cei doi suverani Intâlnindu-se laSeverin , la star ş itul lunii noiembrie 1406 .

La sfâr şitul domniei lui Mircea sau In timpul domnieiurmaş ului säu, Mihail (1418-1420), otomanii aucucerit Dobrogea, cetälile Turnu ş i Giurgiu ş i au obligat Ţara Româneasc ä sä pläteasc ä tributul (sumämodicä), respectând Ins ä autonomia statului românesc.

Concluzii: Domnia lui Mircea cel Bátrân este cea mai lung á din istoria Ţárii Româneşti şi a însemnat o perioad á de înt árire a instituţiilor interne ale statului medieval românesc. În timpul domniei sale teritoriulŢárii Româneşti atinge maxima sa expansiune teritorial á , iar diplomaţia sa a f ácut din Ţara Româneascá un factor politic important în sud-estul Europei, vecinii cáutându-i alianţa împotriva duşmanului comun: otomanii. Luând înconsiderare contextul extern în care a domnit, Mircea a reuşit sá pá streze pentruţar á cele douá atribute ale suveranit áţii: organizarea politicá proprieşi credinţa cre ştiná.

A L E X A N D R U C E L B U N (1400-1432) În relaliile cu statele vecine Alexandru cel Bun s-a dovedit a fi un bun diplomat,reuşind sä salveze

lara de la dezastrul unui r äzboi. În primul an de domnie Incheie untratat de alian tã ş i bun ã vecin ãtatecu Mircea cel B ãtran , prin care se rezolvä problema de hotar dintre cele douä läri.

Problema cea mai importantä a domnului moldovean pe plan extern, era înl ăturarea tendinţelorexpansioniste ale Ungariei asupra Moldovei ş i gurilor Dunării . Urmând politica predecesorilor säi,

Alexandru a continuat legäturile cu Polonia, la12 martie 1402 depunând jur ãmant de vasalitate regeluiVladislav Jagiello , la Suceava. Prin acest act, reInnoit In 1404, 1407, 1411 ş i 1415, se promitea regeluipolon sprijinş i sfat Impotriva oricärui duşman.

Pe baza acestor acte Alexandru cel Bun l-a ajutat pe regele Poloniei In luptele pe care acesta le purtaImpotriva cavalerilor teutoni. Astfel, In anul1410 Ii trimite un corp de oaste care uşureaz ä victoriapolonilor In lupta de laGrünwald.

În 1410, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg devineş i Impärat al Imperiului Romano-German,astfel cä puterea acestuia creşte, devenind o ameninlare pentru Polonia. În aceste condi lii, regelePoloniei Incheie cu Sigismund tratatul de la Lublau din 15 martie 1412 , care con linea ş i prevederireferitoare la Impär lirea Moldovei In eventualitatea In care Alexandru cel Bun ar fi refuzat sä ia parte lalupta antiotomanä. În mai multe rânduri Sigismund a cerut aplicarea tratatului, Insä de fiecare datä acunoscut opozilia regelui polon.

Alexandru cel Bun a continuat sä-l sprijine pe Vladislav Jagiello Impotriva teutonilor; In1422, In luptade la Marienburg , cälärelii moldoveni, atacându-i pe germani, „s-au Intors In tabära armatei regalebiruitori‖, cum scrie cronicarul polon Jan Dlugosz. Domnitorul Moldovei nu a primit Insä acela şi sprijin dinpartea regelui polon In 1420, când otomanii atac ã Cetatea Alb ã, el reuşind sä respingä atacul prin for leproprii, cu daruriş i luând mäsuri de Intärire a zidurilor cetälii, prin noilucr äri.

În a doua parte a domniei sale, Alexandru cel Bun devine un factor important de luat In seamä Inrelaliile internalionale din Europa r äsäriteanä. Intervine In Ţara Româneasc ä şi-l sprijinä pe Radu II(Pleş uvul) , unul din fiii lui Mircea cel Bätrân, Impotriva luiDan II, sus linut de Sigismund de Luxemburg. În1423 intervenlia lui Sigismund Impotriva lui Radu II a avut drept urmare Inlocuirea acestuia cu Dan II. Dealtfel, relaliile lui Alexandru cu regele maghiar au fost mai tot timpul tensionate, acesta fiind nemullumit dest ãpanirea domnului moldovean asupra Chiliei (primitä In 1422 de la Radu II). Încercärile luiSigismund de a prelua Chilia au Intâmpinat opozilia lui Alexandru, sprijinitş i de marele cneaz al Lituaniei,Vitold.

În 1429 Dan II, domnulŢärii Româneş ti, a f äcut o Incercare de recuperare a Chiliei, pätrunzând cuoştile In Moldova. Dupä ce este Infrânt In campanie, Dan este Inlocuit cu pretendentul Aldea, protejatullui Alexandru cel Bun.




Cätre finalul domnieirela tiile cu regele polon s-au Inr ãutãtit, datoritä reanexärii Poculiei la Polonia. În aceste condi lii domnul moldovean ader ã la coali tia maghiaro-lituanian ã Impotriva Poloniei .Oastea Moldovei intr ä In regat, ajungând pânä la Liov, dar a fost respinsä de cea polonä In august 1431,Incheindu-se un armistiliu. La pulinä vreme Alexandru cel Bun Inceta din vialä (1 sau 3 ianuarie 1432).

I A N C U D E H U N E D O A R A (1441-1456)

Situaţia politică europeană în prima jumătate a secolului XV Prima jumätate a secolului al XV-lea se caracterizeazä prin confruntarea politico-militar ă dintrelumea cre ştină (sus linutä prin for lele Papei, republicilor italiene, Ungariei, Poloniei şi Ţärilor Române)ş i cea musulmană (reprezentatä de statul otoman).

Imperiul Bizantin , redus la un teritoriu In jurul Constantinopolului nu se mai putea opuneexpansiunii

otomanilor, care deveniser ä stäpânitori ai peninsulei Balcaniceşi aşteptau momentul favorabil cuceririi capitaleiImpäralilor bizantini. Apelurile repetate ale acestora de ajutor cätre monarhii creştini şi conducätoriiBisericii catolice au r ämas f är ä un r äspuns concret. Acest lucru se explicä prin douä motive, unul de natur äreligioasä, celälalt de natur ä politicä şi conjuncturalä. Motivul religios se refer ä la dezbinarea Bisericii creştine (Incatolicä şi ortodoxä) şi la opozilia Patriarhului de la Constantinopol la reunificarea ei. Motivul politicş iconjunctural constä In faptul cä Occidentul se confrunta la rândul säu cu grave probleme de ordin politic, lucrucare Ii diminua interesul pentru expansiunea musulmanä In sud-estul european.

Astfel,Fran ta ş i Anglia Işi mäcinau for lele In Räzboiul de 100 de ani (1337-1453), statele italiene (Milano,Neapole, Vene lia, Florenla) se r äzboiau Intre ele pentru preponderenlä In peninsula Italicä, Germania era

f ärâmilatä In numeroase stätulele, care promovau politici proprii intereselor lor. Acliunile militare pentru stävilireaexpansiunii militare nu mai erau suslinute decât de Papă (care pusese cap ät conflictelor din interiorul Bisericiicatolice), Veneţia (care avea interese comerciale In r äsäritul Märii Mediterane ş i In Peninsula Balcanicä),Ungaria şi Ţările Române (ale cäror granile erau cele mai amenin late de pericolul otoman).

De cealaltä parte, Imperiul Otoman , dupä ce depäşeşte perioada de crizä de la Inceputul secolului al XV-lea, revine la politica ofensivä In timpul sultanilor Murad II (1421-1451)şi Mahomed II (1451-1481). Murad II,dupä ce este Infrânt In luptele navale cu Vene lia Işi angajeazä for lele In peninsula Balcanicä ş iImpotriva Ungarieiş i Ţärilor Române.

Ungaria, släbitä de luptele interne dintre marii baroni dupä moartea regelui Sigismund de Luxemburg,sufer ä Infrângeri In Serbia (1438), dupä ce nu a putut Impiedica incursiunile azapilorşi akIngilor (din 1435-1436)In Transilvania, când Sibiul, Cetatea de Baltä, Braşovul sunt asediate, iar Mediaşul ş i Sighi şoara arse.Pierderile teritoriale suferite ca ş i a influenlei politice In Balcani au determinat statul maghiar sä fieprincipalul factor Inorganizarea ultimelor cruciade antiotomane, desf äşurate In prima jumätate a secolului al XV-lea. În suslinereaacestor campanii au fost angajate ş i Ţärile Române, prin politica de coalizare a for lelor creştine decätre voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara.

Primele conflicte militare cu otomanii În toamna anului 1441, Iancu de Hunedoara Incepe campaniile pentru Indep ärtarea ş i alungarea turcilor

de la hotarele Ţärilor Române. În octombrie, oastea sa pätrunde In Serbia ş i pricinuieş te o gravä Infrângerebeiului de Semendria. Turcii r äspund cu o incursiune rapidä In Transilvania, asediazä Sibiulş i Infrâng oasteatransilvanä la Santimbru (lang ã Alba-Iulia, 18 martie 1442). În retragerea lor, otomanii sunt urmärili de Iancuşi Infrânli lângä Sibiu, unde sunt ucişi comandantul trupelorturceşti, beiul de Vidin,şi fiul säu (22 martie 1442).

Dupä alungarea otomanilor din Transilvania, Iancu intervine In Ţara Romaneasc ã şi-l alungä de ladomnie pe Mircea II, fiul lui Vlad Dracul (iulie-august 1442). În locul acestuia Ilaşazä In scaun pe Basarab II,din familiaDäneştilor,cu care Iancu se Inrudea. Schimbarea de domnie f äcutä de Iancu determinä intervenliaunui corp de oaste otoman condus de beilerbeiul Rumeliei. Acesta este Infrânt ş i ucis In lupta care are loc peIalomita, la 2 septembrie 1442 .

Campania cea lungă (1443-1444) Victoriile anterioare ale voievodului Transilvaniei determinä Venelia ş i Papa s ä propunä reluarea

cruciadelor Impotrivanecredincioş ilor, mai ales cä Bizanlul se afla Intr-o situalie foarte delicatä ş i cereainsistent ajutor. Apelul Papei Eugeniu IV la cruciadä nu a fost primit cu prea mare Incredere la Cur lileeuropene, astfel c ä proiectata expedilie apusean ä In Balcani, Insolitä de blocarea strâmtorilor de cätre flotavenelianä, a fost amânatä.

În acest context, Iancu de Hunedoara ş i regele Ungariei Vladislav I (1440-1444) , Incep pregätirile cufor le proprii pentru o nouä campanie antiotomanä, In primävara anului 1443. Oastea creştinä se pune Inmişcare In septembrie 1443, când trece Dunärea ş i In drum spre trecätorile Balcanilor Ii Infrânge pe otomanipe malurile Moraviei, laNiş ş i Sotia , ocupând cetälile de aici. Murad II Incheie In grabä pace cu emirulCaramaniei ş i blocheazä trecätorile munlilor Balcani, pentru a-i opri pecreştini sä pätrundä spre Adrianopol.La 12 decembrie 1443 , In lupta de la Zlatita (la est de Sofia), oastea lui Iancu este opritä In fala unei




clasa a XII-a



trecätori Inchisä de turci cu palisade, valuri de pämânt ş i copaci r ästurnali. Condiliile ierniideterminä Intreruperea campaniei, pe drumul de Intoarcere creştinii Infrâng for lele beilerbeiului Rumeliei (ianuarie 1444). În tebruarie 1444 oastea maghiar ä ş i transilvanä intr ä In Buda, unde era Intâmpinatä cu mare fast depopulalia oraş ului ieşitä Instradä.

„C ampania cea lung á” se încheie dupá 6 luni, în care au fost susţinute şase lupte şi s-a pátruns în peninsula Balcanicá pe o distanţá de 300 de kilometri.

Cruciada de la Varna (1444) Confruntat In peninsula Balcanicä cu lupta albanezilor condusä de Gheorghe Kastriotul (Skanderbeg), cur äscoala din Asia Micä a emiratului Caramaniei ş i cu pregätirile flotei veneliene de a veni In ajutorul

Constantinopolului,sultanul Murad II Incepe tratativele de pace cu Ungaria . Padişahul oferea condi tiitoarte avantajoase : Incetarea conflictelor militare timp de 10 ani, retragerea otomanilor din Serbiaş i nordul

Albaniei, Inapoierea reciprocä a prizonierilor de r äzboi, plata unei despägubiri de 100.000 de scuzi de aur ş iajutor In caz de r äzboi.

Regele Ungariei, neIncrezätor In propunerile de cruciadä care erau avansate de apuseni, acceptä condiliile päcii, Incheiatä la Seghedin In iulie 1444.

Încheierea tratatului de pace a gr äbit trecerea la ac liune a vene lienilor, care Işi trimit flota spreConstantinopol. La insistenlele legatului papal, regele Ungariei nu mairecunoaş te tratatul ş i Incepe pregätirilede cruciadä. În septembrie 1444 unitälile regale, oastea ardelean ä condusä de Iancu, reunite cu oastea luiVlad Dracul, domnulŢärii Româneş ti trec Dunärea, Indreptându-se spre Nicopole ş i Varna. Murad II, Infruntea trupelor otomane (care nu fuseser ä Impiedicate de flota venelianä sä treacä strâmtoarea Bosforvenind din Asia Micä) ajunge In urma unuimar ş rapid In apropierea taberei creştine de la Varna.

Aici are loc lupta din 10 noiembrie 1444 , In care un atac nechibzuit al regelui Ungariei ş i moartea saproduc panicä ş i derutä In tabära alialilorş i conduc cätre o inevitabilä victorie a otomanilor. În zadarIncearcäIancu de Hunedoara s ä-i Intoarcä pe fugari („ noi n-am venit aici pentru rege, ci pentru credinţá” ), soarta lupteinu mai putea fi schimbatä. Înfrângerea de la Varna dovedea c ä otomanii erau o putere In plinä ascensiune,favorizatä ş i de neInlelegerile dintre monarhii apuseni ş i cei balcanici, care nu sprijiniser ä Indeajunscampania.

Rezultatele cruciadei de la Varna l-au convins pe Iancu de necesitatea unei alian le militare antiotomanecu participarea Ungariei, Ţärilor Române ş i a despo lilor din Balcani. În 1445 reia ofensiva Impotrivaotomanilor la Dunäre, prin care cucereş te Giurgiu, arde cetälile Turtucaiaş i Nicopoleş i asediazä Silistra.

Moartea regelui Vladislav I (1444) a fost urmatä de o nouä crizä politicä internä. La 1 iunie 1446 a fostconvocat ã Dieta de la Pesta care propunea alegerea lui Iancu de Hunedoara ca guvernator al Ungariei, petimpul minoratului regeluiLadislau V (Postumul) . Ca guvernator, Iancu a pus cap ät luptelor interne,menlinând stabilitatea internä, a continuat legäturile cu domnii Moldoveiş i Ţärii Româneş ti ş i a IncercatIncheierea de alianle cu sârbii ş i albanezii.

Kossovopolje (1448) Campania plänuitä pentru anul 1448 avea acela ş i caracter : ofensiva în teritoriul deţinut de otomani .

Pentru reuşita planului säu, Iancu Incearcä atragerea lui Gheorghe Bracovici, despotul sârb, In tabäracreştinä, dar mai ales ob linerea ajutorului din partea lui Skanderbeg, conducätorul luptei antiotomane aalbanezilor.

Cu scopul de a angaja ş i for lele muntene ş i moldovene In cruciadä, Iancu intervine In luptele pentru domnie din Ţara Romaneasc ã ş i Moldova. Astfel, In decembrie 1447 intr ä cu oştile In Ţara Româneasc ä,Il Inlätur ä pe Vlad Dracul (care devenise fidel politicii otomane)ş i Il aşazä pe scaun pe Vladislav II. Îndocumente, Iancu se intitula „ voievod al pár ţilor transalpine” . În lunile februarie-martie 1448 Iancu intervine InMoldovaş i Il sprijinä la domnie pe Petru II (care Ii era ş i cumnat) Impotriva lui Roman II, suslinut de poloni.Pentru ajutorul acordat, Petru II a cedat lui Iancu cetatea Chilia, voievodul Transilvaniei trimilând aici ogarnizoanä proprie. Alianlele stabilite cu acest prilej creaser ä condilii favorabile Inceperii noii campaniiantiotomane. Nu tot atât de favorabile au fost Imprejur ärile din Balcani determinate de politica sârbilorş ialbanezilor. Faptul a avut consecinle nefaste asupra rezultatelor campaniei lui Iancu.

În septembrie 1448 oastea creştinä, condusä de Iancu, trece Dunärea ş i In octombrie ajunge laKossovopolje (sau Câmpia Mierlei, In centrul Serbiei). Venireanea şteptatä a turcilor Il determinä säporneasc ä lupta, In condiliile In care nu sosise ajutorul lui Skanderbeg iar Brancovici se ar ätase ostilcreş tinilor.

Bãtãlia de la Kossovopolje a tinut 3 zile (17-19 octombrie 1448) , Incheiatä cu mari pierderi pentruoastea lui Iancu ş i victoria otomanilor . Aceastä Infrângere Insemna sfâr şitul ofensivei creş tinilorpentrualungarea otomanilor din Balcaniş i o perioadä grea pentru Ungaria (fr ämântatä iar de lupte interne) ş i pentruIancu de Hunedoara, confruntat cu sc äderea influenlei sale interne.


clasa aX

II-a



continuu, Ii provoacä mari pierderi. În apropiere de Târgoviş te, Vlad Ţepe ş sävâr şeşte vestitul atac denoapte asupra taberei sultanului , din 16/17 iunie 1462, provocând panicä In rândul otomanilor.

Neputând sä-l Infrângä pe Ţepe ş Intr-o luptä decisivä, Mahomed II a dat ordin de retragere, Indreptându-ş i oastea spre Br äila, de unde urma s ä fie Imbarcatä pe navele care Il aş teptau acolo. O parte a oasteisultanului s-a Intors la Adrianopol prin Dobrogea, care se afla atunci sub stäpânire otomanä. Retragereaotomanilor s-a f äcut „In grabä‖, cum scriu cronicarii, iar sultanul a organizat serbäri ca ş i cum ar fi oblinut omare victorie. Campania In sine a fost un eşec total, sultanulnereuş ind sä-şi atingä scopul propus: prindereaş i uciderea lui VladŢepe ş şi transformarea lärii Inpaş alâc. Cronicile vremii au relinut Infrângerea suferitä de

turci: cronicarul din Ragusa Felix Petancius scria:„ Dracula [Vlad

Ţepe

ş] cu pu

ţini dar ale

şi r á zboinici a atacat peîmpáratul turc Mehmet[Mahomed II] [...]în timp de noapteşi-l sili sá fug á spre Dunáre cu mari pierderi de oamenişi

cu ruşinea de a fi dat dosul” . Analele sârbe şti consemneaz ä pentru anul 1462, evenimentul astfel: „ A mersţarul[sultanul] Mehmet în Valahia[Ţar a Românească] împotriva lui Vlad voievodşi nimic nu a reuşit ” sau „ A mersţarul Mehmet în Valahiaşi l-a bátut Dracula în timpul nopţii” .

Ceea ce nu a reuşit sultanul au reuşit boierii munteni, ostili lui VladŢepe ş, care l-au sprijinit pe fratelesäula tron, Radu cel Frumos . La aceasta se adaug ä ş i faptul cä Matei Corvin nu a trimis ajutorul solicitat deŢepe ş, mullumindu-se sä apere cetatea Braş ovuluiIn fala unei eventuale invazii otomane. Vlad Ţepe ş estenevoit sä se retrag ä In Transilvania, sperând In reluarea tronului cu ajutorul regelui Ungariei. Matei CorvinInsä, nu-l ajutä, mai mult, sub pretextul unor scrisori privind o Inlelegere (inexistentä) Intre domnul muntean ş isultan, Il pune sub arme şi-lInchide In apropiere de Buda, unde a stat timp de 13 ani.

Victoria luiŢepe ş va fi fructificatä Insä de boierii munteni, care In 1462I1463, Incheie un act (capitulalie)cu sultanul prin care oblineau promisiunea acestuia de a nu m äri haraciul anual peste 10.000 de galbeni.Turcii se obligau sä apere lara, domnul urmând sä fie ales de boieri iar padişahul Işi dädea numaiconfirmarea. Astfel, prin acliunea lui VladŢepe ş Ţara Româneasc ä Işi menline statutul de autonomie, eralimitatä politica otomanilor de a interveni In viala internä a lärii iar Dunärea era men linutä ca hotar alromânilor cu Imperiul Otoman.

Creş terea pericolului reprezentat de turci, In anii urmätori, l-a Indemnat pe Matei Corvin sä-l elibereze peVlad Ţepe ş şi sä-l ajute sä-şi recapete tronul In Ţara Româneasc ä, In 1475. Aceastä a doua domnie a fostInsä foarte scurtä, deoarece boierii nu uitaser ä mijloacele folosite Impotriva lor In timpul primei domnii. Înurma unui complot al boierilor munteni, sprijinili de turci, VladŢepe ş este ucis Intr-o luptä In decembrie 1476sau ianuarie 1477.

Concluzii: VladŢepeş r ámâne o figur á controversat á în istoria românilor, prin faptele sale impresionând pe contemporani în hot árârea cu care î şi realiza programul politic: subordonarea boierilor faţá de puterea domneascá şimenţinerea statutului politic alţárii în raporturile cu turcii. Metodele sale de conducere (cu nimic mai crude decât celeale lui Ludovic XI al Franţei sau ale ţarului Ivan cel Groaznic al Rusiei) trebuie înţelese în contextul epocii, în caretendinţele centrifuge ale boierilorşi existenţa pretendenţilor la domnie nu puteau fi înl áturate prin mijloace paşnice.

Ş T E F A N C E L M A R E (1457-1504)

Situaţia politică europeană în a doua jumătate a secolului XV A doua jumätate a secolului al XV-lea se caracterizeaz ä prin câteva tr äsäturi care reflectä politica dusä de

statele europene cre ştine, pe de o parte, ş i Imperiul Otoman, pe de altä parte.Dupä Infrângerea otomanilor la Belgrad, statele cre ş tine au renun tat la planurile de organizare a

cruciadelor pentru alungarea acestora din Europa, sau cel pu lin de oprire a lor la Dunäre. Faptul se datoraurmätoarelor evenimente de pe continent:

- Imperiul Otoman abia acum Işi Incepea perioada de ascensiune ş i aspira sä devinä un arbitru Inpolitica europeanä;

- suveranii din Apus ş i statele italiene se aflau Intr-un permanent conflict ş i nu Işi puteau concentrafor lele pentru oprirea expansiunii otomane.

Dupä cucerirea Constantinopolului, Mahomed II Cuceritorul iniliazä marea ofensivä de lichidare a punctelorde rezistenlä care mai r ämäseser ä In Balcani, astfel cä ocupä Serbia (1458-1459), Moreea (1460),Bosnia(1463), Her legovina (1479), Albania (1480). Pe litoralul pontic, otomanii ocupä cele douä cetäli de la Chilia ş iCetatea Albä (1484) şi aduce In stare de vasalitate Hanatul Crimeii (1475). În Marea Mediteranä se desf äşurau,cu rezultate schimbätoare, luptele navale otomano-veneliene, Incheiate prin pacea din 14 decembrie 1502.

De cealaltä parte, Papa lansa apeluri repetate la organizarea cruciadei Impotriva „necredincioşilor ‖; Anglia se afla In perioada de crizä dinasticä generatä de „Räzboiul celor douä roze‖ (1455-1485), Fran ta trecea prinperioada conflictelor cu Burgundia, InSpania se desf äşura ultima etapä de alungare a arabilor ş i realizare aunificärii teritoriale, iar statele italiene se r äzboiau Intre ele, punctul culminant constituindu-l Inceputul„Räzboaielor pentru Italia‖ (1494-1559), cu participarea Franlei, Impäratului Germanieiş i Spaniei.

În acest context european, Ţärile Române, care erau cele mai amenin late de pericolul otoman, au trebuit säse orienteze c ätre alianlele cu puterile vecine (Ungaria ş i Polonia) lucur nu tocmai facil, deoarece acestea nudoreau alianle prin respectarea statutului politic propriu ci angajarea statelor româneş ti la suslinerea politicii lorşi

Vlad Badea-101-




desfiinlarea lor ca factori politici cu interese proprii. Domnitorii români nu s-au confruntat numai cu primejdiaotomanä dar şi cu pericolul reprezentat chiar de vecinii lor, animali de planuri expansioniste pe seama statelormici din spaliul sud-est european.

Politica externă a lui Ştefan cel Mare Politica externä a lui Ştefan cel Mare s-a desf äşurat Intr-o perioadä în care se manifestau asupra

Moldovei tendinţele de suzeranitate ale vecinilor : Ungaria, Polonia, Imperiul Otoman.Perioada rela liilor internalionale desf äşurate de Ştefan cel Mare poate fi urmäritä de-a lungul a trei

perioade: 1457-1471, 1471-1489, 1489-1504. Fiecare din ele Insumeazä evenimentele care au orientatrelaliile cu statele vecine. Dacä In relaliile ş i conflictele cu Ungariaş i Polonia, Ştefan a urmärit sä aducäMoldovei un statut de independenlä ş i factor activ al relaliilor internalionale din aceastä parte a Europei, Inrelaliile cu Imperiul OtomanŞtefan a activat ca apär ätor al credinlei, stârnind admiralia Europei.

PERIOADA 1457-1471

În primii ani de domnie,Ştefan s-a orientat In primul rând pentru normalizarea rela tiilor cu Polonia . Acest fapt era determinat de prezen la lui Petru Aron la Camenila (In apropierea hotarelor lärii acesta aş teptaajutorul regelui polon pentrua-şi relua tronul), dar ş i de interesul pe care Il aveau polonii In restabilirealegäturilor comerciale, prin Moldova, cu cetälile porturi de la Marea Neagr ä ş i Dunäre: Chiliaş i Cetatea Albä.Planurile luiŞtefan cel Mare aveau sor li de izbândä datoritä faptului cä Polonia era angajatä In luptele cucavalerii teutoni iar regele Ungariei, Matei Corvin, era amestecat In luptele pentru oblinerea coroanei sale.Totodatä, domnul moldovean nu a neglijat menlinerea unor relalii normale cu otomanii, continuând säpläteasc ä tributul anual de 2.000 de galbeni pânä In anul 1471. În 1458 Ştefan face o incursiune In regiunea sudicä a Poloniei, unde se afla rivalul säu la tron, suslinutde nobilimea localä. Cavaleria moldoveanä blocheazä puternica cetate a Hotinului, fapt care determinä peCazimir IV(regele Poloniei Intre 1447-1492) sä Inceapä tratativele de reglementare a rela liilor cu Moldova.La data de 4 aprilie 1459, In urma unor negocieri moldo-polone, se Incheietratatul de la Overchel ãuti (peNistru), prin care regele polon Ilrecunoaş te pe Ştefan ca domn ş i interzice lui Petru Aron apropierea dehotarele Moldovei. Tratatul Inscriaş i obligalia celor douä pär li la sprijin militar In caz de necesitate. Pentru ada mai multä autoritate actului, Ştefan recunoaş te formal suzeranitatea polonä. Era o mäsur ä de prevedereIn mäsura In care Petru Aron r ämânea o primejdie pentru tron, iar In interior Incä nu-şi consolidase poziliafalä de boieri. Tratatul a fost reInnoit la2 martie 1462 , In acelea ş i condilii.

Legäturile cu regatul polon au fost ş i mai mult Intärite In anul 1463, prin cãsãtoria lui Ştetan cuEvdochia , fiica cneazului Kievului (Ucraina, aflatä la vremea respectivä In componenla Poloniei). În anulurmätor (1464), regele polon a restituit Moldovei cetatea Hotin , unde Ştefan cel Mare l-a aşezat pe

unchiul säu, Vlaicu, capârcälab. În aceastä perioadä, rela tiile cu Ungaria au tost Incordate din mai multe motive: pretenliile desuzeranitate ale lui Matei Corvin asupra Moldovei, prezenla la curtea acestuia a lui Petru Aron (care serefugiase din Polonia ca urmare a Inlelegerii dintre Ştefan cel Mare ş i Cazimir IV)ş i stäpânirea de cätreunguri a cetälii Chilia, de la gurile Dunärii. Relaliile s-au Inr äutälit ş i mai mult In1465 când Ştefan a ocupat ş ianexat Chilia la Moldova.

Ca urmare a evenimentului din 1465, In anul 1467 are loc expedi tia maghiar ã In Moldova. Oastearegalä, cu un efectiv de 40.000 de oameni, pätrunde In lar ä pe la pasul Oituz, dupä care incendiindTg.Trotuş , Bacäul şi oraşulRoman, s-a Indreptat spre Baia, unde ajunge la 14 decembrie 1467. Ştefan atacäcu oastea sa In noaptea de 14-15 decembrie 1467 . Cronicarul polon Jan Dlugosz scrie cä din oastea luiMatei Corvin au pierit„multe capete de dreg ätori, cäpitani ş i viteji‖ al „cäror numär nici sä-l scriem nu putem‖.Pierderile oastei regale s-au ridicat la 7.000 de oameni numai la Baia, la care se adaug ä cei ucişi demoldoveni pe drumul de Intoarcere, prin trecätorile munlilor. Regele a cäpätat 3 r äni, trebuind sä stea laBraşov, pentru a fi Ingrijit de un doctor, timp de o lunä. Oastea maghiar ä s-a putut retrage In ordine ş i nu aavut pierderi mai mari pentru cä vorniculCrasn äş, care-l Insolea pe Ştefan, nu a respectat planul de atac, Incare trebuia s ä Inchidä toate posibilitälile de retragere a maghiarilor. Pentru acest fapt a fost executat lascurtä vreme dupä luptä.

Victoria de la Baia Intärea pozilia luiŞtefan In interior, falä de boieri, ş i ridica prestigiul säu In relaliile cuvecinii. În 1468ş i In 1469, domnul Moldovei face douä incursiuni In pär lile r äsäritene ale Transilvaniei, undeera informat cä se gäsea Petru Aron, In ultimareuşind sä-l prindä ş i sä-l ucidä.

În anul 1469 (sau 1470) , Ştefan cel Mare este nevoit s ã tacã tatã unei puternice incursiuni a tãtarilor , In pär lile de nord ale Moldovei. Pentru apärarea hotarelor de r äsärit, In fala incursiunilortätarilor,domnitorul a poruncit ridicarea cetälii de laOrhei, lângä Nistru.

În tebruarie 1469 , Ştefan Intreprinde o ac tiune militar ã In Ţara Romaneasc ã Impotriva lui Radu cel Frumos , vasal otomanilor. Vlad Badea -102- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



Prima etapä a domniei luiŞtefan se Incheie printr-un act ce avea scopul de a-i Intäri autoritatea internä:pedepsirea boierilor tr ãdãtori, In ianuarie 1471 , la Vaslui, care, cu sprijinul lui Radu cel Frumos,urmäreauInläturarea de la tron ş i uciderea sa. Oastea domnului muntean este Infrânt ä apoi de Ştefan la Soci, In martie.

PERIOADA 1471-1489

Cu o pozilie internä Intäritä ş i cu influenlä mare In relaliile cu statele vecine creş tine, Ştefan cel Mareretuz ã plata tributului c ãtre Poart ã In 1471.

Sultanul, Mahomed II, nu reaclioneazä imediat, suslinând In acea perioadä r äzboaie grele cu Vene lia InMarea Mediteranä ş i cu hanul turcoman din Asia (Iranş i Irak), Uzun-Hasan.Ştetan intervine In Ţara Romaneasc ã, In eventualitatea unui r äzboi cu turcii. Convins cä Intr-un

asemenea conflict nu va fi sprijinit de Radu cel Frumos, Intreprinde campania pentru Inläturarea lui, mai alescä domnul muntean sus line complotul boierilor moldoveni Impotriva sa, din 1471. În noiembrie 1473, oasteamoldoveanä intr ä In Ţara Româneasc ä, Il Infrânge pe Radu cel Frumos la Vodnäu şi-lalungä de la tron. Înlocul säu este Insc äunat Laiotã Basarab , dar dupä retragerea moldovenilor dinŢara Româneasc ä, Radu celFrumos vine cu ajutor otoman şi I şi reia tronul In decembrie 1473. În anul urmätor, Ştefan mai face douäIncercäri de Inscäunare a lui Laiotä Basarab, dar acesta nu-i sus line politica antiotomanä ş i trece de parteasultanului.

În fala pericolului otoman, domnul Moldovei adreseazä o scrisoare Papei, In noiembrie 1474 , prin carepropunea organizarea unei cruciade Impotriva „pägânilor‖, apel r ämas f ära urmäri.

Înainte de a porni campania Impotriva Moldovei, Mahomed II a trimis un sol la Suceava pentru a-i cere luiŞtefan sä-i aducä personal tributul restant ş i sä-i cedeze Chilia ş i Cetatea Albä. Refuzul categoric aldomnitorului moldovean l-a determinat pepadiş ah sä-şi trimitä oastea din Albania, condusä de Suleimanpaş a , In Moldova, Oastea sultanului, cu un efectiv de 120.000 de oameni, cärora li s-au adäugat 12.000 demunteni, intr ä In lar ä ş i se Indreaptä spre Suceava.

În fala puhoiului otoman,Ştefan cel Mare a ridicat o oaste de 40.000 de oameni (boieri, cuteni, r äzeşi), Inajutorul moldovenilor venind 5.000 de secui, aprox. 2.000 de transilväneni ş i 2.000 de poloni. Inferioritateanumericä a fost suplinitä printr-otactic ã abilã ce a släbit capacitatea de luptä a turcilor. A poruncit retragerealocuitorilor din drumul lor, lipsindu-i sä se aprovizioneze pe seama lor, ş i i-a här luit continuu. La Inceputul luniiianuarie 1475 Ştefan, prin här luieli permanente, Ii atrage pe valea Bârladului, unde Işi crease un sistemdefensiv, la sud de târgul Vaslui . Bätälia finalä s-a dat la 10 ianuarie 1475 , când turcii au fost mäcelärili dearmata lui Ştefan cel Mare. Campania din 1475 se Incheiase cu un dezastru pentru sultan. CronicarulSa’adedd in scria cä In acestä luptä otomanii au avut mari pierderi„ şi nu puţin a lipsit sá nu fie cu toţii t áiaţi înbucáţi şi numai cu mare greutate Suleiman-paşa şi-a salvat viaţa prin fug á” .

Vestea victoriei de la Vaslui s-a r äspândit In Europa cu repeziciune. Papa, principiiş i monarhii vremii s-

au Intrecut In laude la adresa domnitorului din Moldova, dar acesta nu dorea numai atât. Având In vedereverosimilitatea unei noi campanii otomane Impotriva saş i a Moldovei, dorea sä oblinä un ajutor concret. Înscrisoarea trimisä monarhilor apuseni, la 25 ianuarie 1475 , Ştefan scria: „ De aceea ne rug ám de DomniileVoastre sá ne trimiteţi ajutor pe cá pitanii Domniilor Voastre împotriva duşmanilor Creştinát áţii, pâná mai este vreme” .

Aceştia, Insä, s-au mullumit sä-i trimitä numai scrisori de Incurajare ş i Incredere In atotputernicia luiDumnezeu.

Ajutorul cerut de Ştefan se dovedea cu atât mai necesar cu cât otomanii, In ofensiva din vara anului1475, pun sub controlul lor litoralul nordic al Märii Negre pânä la Nistru, cucerind coloniile italiene de la guraDonului ş i din Crimeea (Azov ş i Caffa), principatul Mangop (din Crimeea), iar Hanatul tätar din Crimeeadevine vasalul sultanului.

În aceste Imprejur äri grele pentru Moldova,Ştefan cel Mare Incepe negocierile pentru Incheierea unuiact de alian tã cu regele Ungariei , Matei Corvin. La12 iulie 1475, la Iaş i, domnul Işi pune pecetea petratatul de alianlä, prin care cei doi monarhi Işi f ägäduiau ajutor reciproc Impotriva otomanilor,Indepärtarea

oricärui pretendent de la tronul UngarieiIMoldovei, neInlelegerile dintre cele douä pär li sä fie rezolvate printratative. Încheierea tratatului punea capät vechilorduşmänii generate de r äzboiul din 1467. Tot In acest anVenelia Işi numea un reprezentant permanent (ambasador) la Curtea lui Ştefan cel Mare, In persoana luiEmanuele Gerardo. Era cea dintâi reprezentan lä diplomaticä a unei puteri europene In Ţärile Române.

Ambasadorul venelian avea misiunea de a informa Senatul (vene lian) asupra situa liei Moldoveiş i de a-ldetermina pe Matei Corvin sä vinä In sprijinul luiŞtefan Impotriva otomanilor, care pregäteau o nouäcampanie.

La 13 mai 1476 o uriaşä armatä otomanä, cu un efectiv de 150.000 de oameni se punea In mişcare(pär äsind Adrianopolul) pelärmul Märii Negre, ajunge la 19 mai la Varna. Totodatä, flota padiş ahului primiseporuncä sä blocheze lärmul moldovean, Intre Nistruş i gurile Dunärii. Hanul tätarilor din Crimeea, acum vasalturcilor,Işi trimise ş i el cete s ä-i atace pe moldoveni dinspre r äsärit.




Ştefan, cu oastea sa de 16.000 de lupt ätori, dupä ce-i aruncä peste Nistru pe tätari ş i Incearcä zadarnicsä-i opreascä pe turci sä treacä Dunärea, Işi fixeazä tabära Intr-un punct Intärit pe malul Pârâului Alb (afluental râului Moldova), la NV de Roman. Datoritä veştilordespre o nou ä invazie a cetelor de tätari, domnul trimitepe r äzeşi sä-şi apere gospod äriile, astfel cä In fala turcilor a r ämas numai cu boieriiş i curtenii.

Padiş ahul, In fruntea oştiriisale, dupä ce a trecut Dunärea, a Inaintat pe valea Siretului, spre Suceava.Domnul Moldovei a adoptataceea şi tacticä folositä In iarna anului 1475: retragerea locuitorilorş i här luireaduşmanului prin lovituri rapide, ceea ce provoca mânia sultanului cä nu putea angaja lupta decisivä.

La 25 iulie 1476, avangarda otomanä, comandatä de Suleiman paşa, Invinsul de la Vaslui, a avut o

scurtä luptä cu cavaleria moldoveanä, care se retrase In spatele fortifica liilor de la Pârâul Alb. A doua zi,vineri 26 iulie 1476, turcii atacä cu toate for lele tabära Intäritä a moldovenilor. Sunt aruncate asuprafortificaliilor trupele de elitä ale padiş ahului: ienicerii. Artileria moldoveanä mätur ä primele rânduri aleienicerilor, iar celelalte s-au culcat cu fala la pämânt, ceea ce n-au mai f äcut pânä atunci. Intervenlia luiMahomed II hotär äşte soarta luptei. Ştefan se retrage cu oastea sa In desimea codrului aş teptândIntoarcerea r äzeşilor,plecali sä-şi apere gospod äriile de tätari, cu ajutorul lui Matei Corvin.

Despre lupta de la R ãzboieni (Valea Alb ã) din 26 iulie 1476, cronicarul Grigore Ureche va scrie,aproape douä secole mai târziu, cä „t urcii tot ad áugându-se cu oaste proaspát á şi moldovenii obosiţi şi nevenindu- le ajutor din nicio parte, pâná la moarte se apárau, nu biruiţi de arme, ci stropşiţi de mul ţimea turcilor” .

Ajuns In fala cetälii Suceava, sultanul Işi Imparte oastea In douä corpuri: unul a r ämas s ä asediezecetatea de scaun, iar cel älalt a fost Indreptat cätre cetatea Hotin. Ambele cetäli au rezistat asalturilor date deotomani. Cronicarul polon Jan Dlugosz consemneazä In lucrarea sa: „ Se apucá apoi sultanul sá asedieze câtvatimp Suceavaşi Hotinul, dar fiind straşnic înfrânt sub amândouá cet áţile, fu silit sá se retrag á cu ruşine” . Corpul deoaste condus de Mahomed II, pe drumul de Intoarcere a asediat ş i cetatea Neam lului, dar f är ä succes.

Eşecul In fala cetälilor Moldovei, foameteaş i ciuma care bântuiau printre turci, atacurile oastei luiŞ tefan,care se ref äcuse ş i vestea apropierii ajutoarelor trimise de Matei Corvin, l-au silit pepadiş ah sä pär äseasc älara ş i sä se retrag ä peste Dunäre. Campania otomanä din 1476 s-a Incheiat cu un eşec total, Ş tefanr ämânând domn iar Moldova nepierzând niciun teritoriu. În Europa s-a r äspândit vestea Infrângerii sultanuluiş i cä o bunä parte din oastea sa se Inecase In Dun äre, pe care o trecuse „In grabä‖.

În anul 1477, Ştefan trimitea o nouä solie Veneliei, prin care cerea sprijin, pentru cä „t urcul va veni în varaaceasta iar áşi asupra mea pentru cele douá ţinuturi, ale Chilieişi Cet áţii Albe. Lumináţia Voastr á trebuie sá aibá în vedere cá aceste douá ţinuturi sunt Moldova toat á şi cá Moldova cu acesteţinuturi este un zid pentru Ungariaşi pentru Polonia” . La cererile de ajutor a primit numai elogiiş i Incurajäri, f är ä ca Vene lia sä Intreprindä ceva concret.De altfel, In1479, Vene tia Incheie pace cu sultanul , la Constantinopol, prin care, In schimbul unui tributanual, oblinea dreptul de a face comer l In Marea Neagr ä. Pacea Incheiat ä cu venelienii nu a diminuatofensiva otomanä Impotriva Ungariei. În octombrie 1479 beii de la Dunäre, Aliş i Skender, atac ä, pornind dinŢara Româneasc ä, sudul Transilvaniei dar sunt Infrânli de voievodulŞtefan Bathory ş i comitele Timiş oarei,

Pavel Chinezu (Cneazu), la Câmpul Pâinii (lângä Or äş tie). În aniiace ştia Ştefan cel Mare a f äcut alte Incercäri de atragere Intr-o alianlä politicä a Ţärii Româneş ti,sprijinind succesiv la tronul acesteia pe VladŢepeş, Basarab cel Tânär (Ţepeluş ), Mircea ş i Vlad Cälugärul,dar toli, cum au ajuns In scaunul domnesc, s-au supus turcilor. Speran la In sprijinul Ungariei s-a spulberat In1483, când Matei Corvin Incheie ş i el pace cu turcii .

În aceste condilii are loc, In1484, campania otoman ã, condusä de noul sultan, Baiazid II (1481-1512),In urma cäreia sunt cucerite Chilia (14 iulie 1484) ş i Cetatea Alb ã (5 august 1484) . Cucerirea celor douä cetäli ş i instalarea unor garnizoane otomane a Insemnat o grea lovitur ä pentru Ştefan, care se vedea astfelsupravegheat ş i ameninlat permanent. Totodat ä, turcii controlau comer lul pe Marea Neagr ä, care devenea„lac turcesc‖.

Pierderea Chilieiş i Cetälii Albe Insemna o mare primejdie pentru sistemul defensiv al Moldovei, singurulIn care Ştefan Işi mai pusese n ädejdea. De la regele Ungariei nu mai putea spera ajutor, iar regele Polonieicondilionase sprijinul Impotriva turcilor de prestarea jur ämântului de vasalitate. În 1485, Cazimir IV

convocase Dieta de la Torun, cu scopul de a cere sfatul nobililor In privinla ajutorului cätre Moldova. Dieta arespins acest ajutor ş i a pretins Incheierea tratatului de vasalitate. Ştefan cel Mare nu a avut Incotro ş i la15 septembrie 1485 , la Colomeea (In Poculia), In prezenla nobilimii poloneş i a boierilor säi a depus jur ãmantul de vasalitate regelui polon , Cazimir IV.

Tratatul Incheiat nu s-a dovedit prea folositor, pentru cä In 1485, Ştefan cel Mare a respins cu for leproprii incursiunile turcilor Inlar ä — Cãtlãbuga (16 noiembrie 1485) ş i Şcheia (6 martie 1486) .

Descurajat ş i dezamägit de politica vecinilor säi creştini, Ungaria ş i Polonia, domnul MoldoveiIş ireorienteazä politica externä ş i Incepe tratativele cu Baiazid II, pentruIncheierea p ãcii. Aceasta are loc In1489, prin care Ştefan se obligä sä pläteasc ä tributul anual de 3.000 de florini venelieni, In schimbulrecunoaş terii suzeranitälii sultanului. Înacela şi an, Incheie un tratat de alian lä cu Matei Corvin, lucru care aprodus reac lia lui Cazimir IV, acesta protestând pe lângä Papä, ce recunoscuse noul act. În schimb, Ş tefanprimea Ciceul (pe malurileSomeşului) ş i Cetatea de Balt ã (pe malurile râului Târnava Micä) drept posesiuni.Vlad Badea -104- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



Prin aceste acte, domnitorul Moldovei Işi asigura frontierele ş i Inlocuia tratatul de vasalitate, nefolositor,Incheiat cu regele polon.

PERIOADA 1489-1504

Relaliile Moldovei cu Polonia s-au Inr äutälit mai mult dupä moartea lui Cazimir IV, cäruia Ii succede latron fiul säu mai mare, Ioan Albert (1492-1501). Conflictul dintreŞtefan cel Mare ş i noul rege al Poloniei

avea motive mai vechi. În 1490,Ştefan nu-l sprijinise la tronul Ungariei (dupä moartea lui Matei Corvin) iar In1493 ocupase Pocu tia, locuitä In mare parte de români de rit ortodox.

Ioan Albert, Incä din 1496, Incepe pregätirile pentru o campanie prin Moldova, spunea el, pentru aelibera cetälile Chiliaş i Cetatea Albä de ocupa lia turcä. În realitate el urmärea Indepärtarea lui Ştefan de latron ş i readucerea Moldovei sub suzeranitate polonä. Ştefan a acceptat campania, dar a cerut regelui polonsä-şi deplaseze oastea pe malul lituanian al Nistrului, promilându-i aprovizionare cuhranä.

Oastea polonä, al cärei efectiv se ridica la 80.000 de oameni, pätrunde In Moldova pe la Cernäuli ş imergând pe Valea Siretului, se Indreapt ä spre Suceava. Ştefan cel Mare Işi stabileş te tabära la Roman, underef äcuse Cetatea Nou ä. Totodatä, solicitä ajutor Ungarieiş i voievodului Transilvaniei, Bartolomeu Dragffy.

În septembrie 1497, Ioan Albert asediazä Suceava timp de 3 s äptämâni, f är ä a o putea cuceri. Lasugestia regelui Ungariei, Vladislav II (fratele lui Ioan Albert), voievodul Transilvaniei a Inceput negocierilepentru Incetarea luptelor dintre Moldova ş i Polonia. Înlelegerea s-a Incheiat In octombrie 1497, In urmacäreia Ioan Albert a ridicat asediul Sucevei. Domnul Moldovei a cerut ca oastea polonä sä se retrag ä peacela şi drum pe care venise, pentru a se evita alte distrugeri. Ioan Albert se abate din drum la Târgu Siret,mergând spre cetatea Hotin. Ştefan cel Mare i-a atacat pe poloni In Codrii Cosminului (26 octombrie 1497),provocându-le o mare Infrângere comandantul gärzii regale, trimis In ajutor, fiind luat prizonier. La 30octombrie 1497, Ioan Albert se afla la Liov.

Dupä alungarea polonilor din Moldova conflictul a continuat pânä In 1499, prin atacuri ale luiŞtefan InPolonia. Astfel, In iunie 1498oştile sale ajung pânä aproape de Liov, Indreptându-se apoi c ätre Halici ş iPrzemysl. Îndemnali de Ştefan, au f äcut incursiuni In Poloniaş i tätarii, distrugând Intinse regiuni ale acesteiadin sud ş i r äsärit. La intervenlia regelui Ungariei (Vladislav II), In aprilie 1499 Incep tratativele de pace Intretrimişiidomnului Moldoveiş i cei poloni (la Cracovia).

La 12 iulie 1499 se Incheie, Intre Ştefan ş i Ioan Albert,tratatul de pace de la Harl ãu, prin care cei doiIşi f ägäduiau sprijin reciproc In caz de r äzboi şi „linişte şi pace veşnicä‖ Intre cele douä läri. ProblemaPoculiei nu a fost rezolvatä datoritä refuzului regelui polon de arecunoaş te drepturile luiŞtefan asupra ei.

Datoritä acestui fapt relaliile dintre cei doi nu s-au Imbunätälit In urmätorii ani, cu toate cä se Incheiaseun tratat de pace. De altfel, regele polon moare In 1501, urmat la tron de fratele säu, Alexandru (care era ş i

Mare cneaz al Lituaniei).Ştefan spera Intr-o reglementare a problemei Pocu liei cu noul rege, dar acest faptnu a avut loc. În octombrie 1502,Ştefan a ocupat Pocu lia, instalând pârcälabi In cetälile acesteia şi vameşiIntârguri şi oraşe. Evenimentul a Incordat relaliile dintre domnul Moldoveiş i regele Alexandru, In noiembrie1503, Ştefan declarând solemn c ä Poculia apar line Moldovei.

Ştefan cel Mare s-a stins din vialä In ziua de mar li, 2 iulie 1504,„la o or ä dupä r äsäritul soarelui‖, dupäcum scrie cronica. Cu câtva timp Inainte Işi stabilise succesorul la tron, In persoana fiului säu, Bogdan, careva domni Intre 1504-1517.


clasa aXII-a



– II – ŢĂRILE R OMÂNE ÎN SECOLUL XVI

Situaţia politică europeană în secolul al XVI-lea • EUROPA APUSEANĂ

- confruntarea dintre Casa de Valois (Fran la) ş i Casa de Habsburg (Austria) = se manifestä Inspecial In timpul„Räzboaielor pentru Italia‖ (1494-1559)- Carol de Habsburg:

> 1516 — rege al Spaniei> 1519 — Impärat al Imperiului Romano-German (sub numele de Carol V)

⇒ Dinastia de Habsburg devine cea mai puternicä din Europa (Spania, IRG, Ţärile de Jos, Cehia, nordul Ungariei).

⇒ ameninlare puternicä In epocä pentru Franla, care se orienteaz ä cätre o alianlä politicä ş i militar ä cu Imperiul Otoman.

• IMPERIUL OTOMAN - Işi märeşte teritoriul (se Intinde pe 3 continente):

> 1516 — Siria> 1517 — Egipt

Soliman Magnificul (1520-1566)> 1521 — Belgrad („cheia Europei Centrale‖)> 1522 — I.Rhodos („cheia Märii Mediterane Orientale‖)> 1526-1541 — campania Impotriva Ungariei =>Paş alâcul de la Buda (29 aug.1541)

• POLONIA - mare putere In timpul lui Sigismund I (1506-1548)ş i Sigismund II August (1548-1572) din

dinastia de Jagiello- perioadä de maximä Intindere teritorialä (cucerite Prusia ş i Lituania)- nu s-a opus expansiunii otomane- principal rival: dinastia de Habsburg

• RUSIA - Incepe ridicarea ca mare putere european ä In timpul lui Vasile III (1505-1533)ş i Ivan IV(1533-1584) - nu este Incä un rival pentru ImperiulOtoman

⇒ se instituie asupra Ţärilor Româneregimul suzeranit ãtii otomane Manifestare:

• ş t irbirea autonomiei = domni numiliIrevocali de sultan f är ä a consultalara; cumpärarea tronului*)Ţärile Române şi-au pästrat instituliileş i politica internä proprie

• cre ş terea dependen ţei politice = integrarea treptatä a politicii externe aŢärilor Române In cea otomanä (domniiŢärilor Române aveau obligalia dea nu avea iniliative In politicaexternä)

• pierderi teritoriale : Tighina devine raiaua Bender (1538) , Br ãila In 1542,iar Banatul este organizat sub forma Pa ş alacului de la Timi ş oara (1552)

• cre ş terea obliga ţiilor m ateriale : tributulcreşte foarte mult; noi obligalii =peşche şuri şi mucarerul (mare ş i mic); se instituie monopol otoman asupra

comer lului exterior alŢärilor RomâneDomnii mai importante pânä la Mihai Viteazul:ŢARA ROMÂNEASCĂ

1. Neagoe Basarab (1512-1521) - 1517 — ceremonia de sfinlire a mânästirii din Curtea de Argeş (invitat: Patriarhul de la

Constantinopol)- relalii bune cu: Ungaria, Venelia, Polonia, IRG- teoretician al ştiinlei politiceş i diplomaliei => lucrarea „ Înväläturile lui Neagoe Basarab cätre fiulsäu,

Teodosie‖


clasa aXII-a



2. Radu de la Atuma ti (1522-1529, Intreruperi) - contextul domniei:ŢR ameninlatä cu ocuparea militar ä ş i transformarea In paşalâc - lupte cu Pa şa de Nicopole = Mehmed-bei- victorii: Ghibovi,Ştefeni, Clejani- Infrângeri:Ciocäneşti => se retrage In Transilvania (martie 1522)- decembrie 1524 — vizitä la Constantinopol:

• sultanul Il acceptä domn al ŢR • tributul semäreşte: de la 12.000 la 14.000 de duca li

- 1527-1528—

intervine In luptele pentru tronul Ungariei, sprijinindu-l pe Ferdinand de HabsburgMOLDOVA

3. BOGDAN III (1504-1517) - relaliipaşnice cu Imperiul Otoman <= tributulcreşte: de la 4.000 la 8.000 de galbeni- relalii bune cu Ungaria (continuä stäpânirea asupra Ciceului ş i Cetälii de Baltä) - conflicte cu Polonia, prin incursiuni reciproce In zona de hotar; se Incheie pace In 1509- conflicte cu Radu cel Mare (1507)

4. PETRU RAREŞ (1527-1538, 1541-1546) a. prima domnie

- intervine In lupta pentru tronul Ungariei, sprijinindu-l pe Ioan Zapolya- relaliile cu Polonia:

• Incordate• anuleazä toate actele Incheiate cu Polonia In timpul domniei luiŞtef änilä Vodä • 1530 — intr ä cu armata In Poculia• 1531 — Infrângerea de la Obertyn (oastea moldoveneasc ä pierde 5.000

de oameni; retragerea din Pocu lia)- a dejucat ac liunea prin care turcii urmäreau s ä impunä influenla In Ţärile Române prin intermediul lui

Aloisio Gritti- 1538 – marea campanie otoman ã In Moldova

• Suceava este ocupat ä de turci• Petru Rare ş se refugiazä In Transilvania, In cetatea Ciceu• Soliman organizeazä raiaua Bender

b. a doua domnie - s-a supus politicii otomane- 1541 — Ungaria devine Paş alâcul de la Buda => creşte ameninlarea otoman ä => se impune un tribut

mai mare = de la 8.000 la 12.000 de galbeni- 1542-1544 — Incearcä sä recupereze posesiunile din Transilvania din prima domniei (nureuşeşte)

5. IOAN VODĂ CEL VITEAZ (1572-1574)- s-a ridicat Impotriva otomanilor (motiv: cererea acestora de a dubla tributul)- victorii:Jilişte, arderea Benderului, Br äilei, Cetälii Albe- 10 iunie 1574 — Infrângerea de la Roşcani = tr ädarea boierimii condusä de Ieremia Movilä; uciderea

In chinuri groaznice (legat de douä cämile ş i rupt Inbucäli)

M I H A I V I T E A Z U L (1593-1601)

Situaţia politică europeană la sfârşitul secolului XVI În a doua jumätate a secolului al XVI-lea, Europa r äsäriteanä este regiunea unde se confrunt ä intereselecelor trei puteri: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgicş i Polonia. Evolulia relaliilor dintre acestea a influenlat

situalia internä şi statutul european al Ţärilor Române.Imperiul Otoman ajunge In aceast ä perioadä la maxima expansiune, mai ales In urma politicii ofensive

promovatä de Soliman Magnificul. For la militar ä a Imperiului era foarte mare ş i bine organizatä; dupä modeleuropean, s-au constituit unitäli specializate pe arme, cu atribulii bine stabilite In timpul operaliunilor. Astfel, dupämoartea lui Soliman (1566), Imperiul Otomandesf äşura acliuni militare In Marea Mediteranä, In Iran şi In EuropaCentralä (Impotriva Habsburgilor).

Imperiul Habsburgic , dupä ce Incercase In zadar s ä-i alunge pe otomani din Ungaria cu for le proprii, cäutanoi aliali care sä-i sprijine In acest efort. De aceea, In anii 1590-1592 iniliazä crearea unei alian le antiotomane,numitä Liga creştinä, care unea Spania, Vene lia, Papa, şi ducatele italiene Mantua, Ferara ş i Toscana. Acestlucru era necesar cu atât mai mult cu cât noul Impärat Rudolf II (1576-1612) nu se bucura de preamultä

Vlad Badea-107-




autoritate In rândul statelor germane. Totodatä, Habsburgii urmäreau atragerea Ţärilor Române Inalianla creştinä, In condiliile creşterii dependenlei lor falä de otomani.

Cealaltä putere, Polonia , aflatä Intr-o perioadä de crizä politicä, datoritä stingerii dinastiei Jagiellonilor(1572), avea bune raporturi cu Imperiul Otoman; mai mult, turcii se amestecä In criza dinasticä ş i In anul 1572, lapropunerea lor, principele Transilvaniei,Ştefan Bathory, credincios politicii otomane, este ales rege al Poloniei.Prin urmare, statul polon nu privea cu prea multä Ingäduinlä extinderea influenlei Habsburgilor asupra ŢärilorRomâne. Polonii s-au dovedit, de asemenea, ostili unui stat românesc unit, interven lia lor fiind una din cauzelecäderii marelui voievod Mihai.

Începuturile domniei lui Mihai Viteazul Conform obiceiului din epocä, Mihai, fost mare ban al Craiovei,Işi cumpär ä domnia In 1593. Dar acestsemn de fidelitate este superficial. În anul urmätor, Incepe colaborarea cu Liga Sfântä, alianlä a statelorcreştine condusä de Impäratul romano-german Rudolf II de Habsburg, la care aderase ş i principatultransilvänean.

Lupta antiotomană Declanş area luptei Impotriva Imperiului Otoman s-a f äcut In 1594, prin uciderea creditorilor turci instalali

la Bucureş ti In aş teptarea recuper ärii sumelor cu care Il Imprumutaser ä pe Mihai In vederea cumpär äriidomniei.

În 1594-1595, Mihai luptä cu tätarii şi declanşeaz ä o campanie In sudul Dun ãrii. Participarea In comunla Liga Sfântä, dar ş i nevoile luptei antiotomane i-au impus lui Mihai reglementarea raporturilor cu principeleTransilvaniei, Sigismund Bathory, care fusese recunoscut ca suzeran de domnii Moldovei, Petru Aron ş i

Ştefan Räzvan ş i care se dorea conduc ätor al luptei comune Impotriva turcilor. Negociat de marii boieri Inpropriul avantaj, laAlba-Iulia se Incheie la 20 mai 1595 un tratat Intre Transilvania ş i Ţara Romaneasc ã,care Il transforma pe domn Intr-un simplu locliitor al principelui Transilvaniei.

În august 1595, marele vizir SinanPa şa trece Dunärea cu o armat ä evaluatä la circa 100.000 de oameni.Domnitorul muntean dispunea de 16.000 de oameni, la care se adaug ä 7.000 conduşi de Albert Kiraly, caajutor trimis din Transilvania. Lupta prin care se Incerca oprirea invaziei otomane a avut loc laCãlugãreni, la23 august 1595 . Românii au cauzat mari pierderi armatei otomane, dar nu au putut opri Inaintarea acesteia.Bucureş tiul era ocupat ş i fortificat de turci,Târgoviş tea, vechea capitalä, de asemenea, iar otomanii Incepeauorganizarea lärii Inpaş alâc.

În aceste condilii, In toamnä se declanşeazä ofensiva care angrena for le din Ţara Româneascä,Transilvania ş i Moldova, silindu-l pe SinanPa şa sä se retrag ä spre Dunäre. La Giurgiu , Intre 15-20octombrie, s-a dat bätälia care s-a soldat cu o mare victorie creş tinä.

În primävara anului 1596, domnitorul munteandeclan şeazä o campanie peste Dun äre, ajungând pânä laPlevna ş i Sofia.

Datoritä schimbärii raportului de for le pe plan interna lional, era nevoie de o redefinire a raporturilorinternalionale ale lärii, prin Incheierea p ãcii cu turcii , In condilii foarte avantajoase pentru ŢaraRomâneasc ä: In ianuarie 1597 Imperiul Otoman Ii recunoş tea lui Mihai domnia pe vialä ş i diminuasemnificativ tributul. În 1597, raporturile cu Sigismund Bathory eraureaş ezate pe picior de egalitate,anulându-se, In practicä, tratatul de la Alba-Iulia. Mihai Viteazul dorea Insä continuarea apropierii de puterilecreştine In vederea reluärii luptei antiotomane, astfel cä la 9/19 iunie 1598 Incheia ş i un tratat de prieteniecu Impãratul german Rudolt II , care prevedea recunoaş terea domniei ereditare a lui Mihaiş i promisiuneaunui ajutor financiar pentru Intrelinerea a 5.000 de lefegii. În schimb, Impäratul devenea suzeranul ŢäriiRomâneş ti iar Mihai trebuia sä-i opreascä pe otomani la Dunäre ş i sä-i ajute pe ardeleni Impotriva acestora.

Echilibrul politico-militar In care se gäsea Ţara Româneasc ä Intre cele douä imperii a fost Insä afectat deevenimentele din Transilvania ş i din Moldova. Sigismund Bathory renunlä la tronul Transilvanieiş i revineasupra hotärârii, renunlä din nou, In favoarea värului säu, Andrei Bathory, apropiat de Poloniaş i partizan alpäcii cu otomanii. În Moldova, noul domn Ieremia Movilä acliona In vederea oblinerii tronului Muntenieipentru fratele säu, SimionMovilä.

Unirea de la 1600 La 18/28 octombrie 1599 , Mihai oblinea la Şelimbãr victoria Impotriva lui Andrei Bathory, ceea ce Ii

permitea ca In noiembrie (acela şi an) sä-şi facä intrarea triumfalä la Alba-Iulia, capitala principatului ardelean. A urmat apoi campania Impotriva Moldovei, unde nu a Intâmpinat rezistenlä prea mare — cetatea Sucevei,care rezistä In vremea luiŞtefan otomanilor,şi-a deschis por lile In fala lui Mihai. Astfel, la27 mai 1600, Mihaise intitula„Domn al ŢäriiRomâneş ti, al Ardealuluiş i a toatä Ţara Moldovei‖.

În urma unor negocieri destul de complicate, Imperiul Habsburgic, care pärea acum factorul de decizie Inzonä, Ii recunoaş te domnia asupra celor trei läri române. Dar mäsurile pe care le luase In vedereaconsolidärii puterii centrale, iar In Transilvaniaş i In favoarea românilor, au declanşat reac lii ale elitelor locale.Vlad Badea -108- Olimpiada de Istorie(2009)

clasa aXII-a



La 18 septembrie 1600 , nobilimea maghiar ä se revoltä ş i este sprijinitä chiar de trupele imperiale, condusede generalul Gheorghe Basta, care de fapt fusese trimis In ajutorul lui Mihai. LaMir ãslãu, domnul munteaneste Infrânt ş i pierde Transilvania. În octombrie, cu ajutor polon, Movileş tii cuceresc Moldova ş i apoiMuntenia, unde este instalat domn Simion Movilä, recunoscut ş i de otomani.

Între 1600 ş i 1601, Mihai se aflä In pribegie la Praga ş i Viena, Incercând sä-l convingä pe Rudolf sä-lajute sä-şi recapete domnia. Deoarece nobilii maghiari se r äsculaser ä ş i Impotriva lui Basta, alungându-l,ş i IlreInscäunaser ä pe Sigismund Bathory, Impäratul, conş tient cä a pierdut Transilvania, Il ajutä pe Mihai cubani ş i contribuie la reconcilierea cu generalul Basta.

La13 august 1601

, laGurusl

ãu

, Mihai oblinea victoria Impotriva lui Bathory, redevenind stäpân alTransilvaniei.Perspectiva ca Mihai sä-şi redobândeasc ä puterea era Ins ä neliniş titoare pentru Habsburgi ş i la 19

august, In tabära militar ä aflatä pe Câmpia Turzii, domnul român este asasinat din ordinul lui Basta.


clasa aXII-a



– III – ŢĂRILE R OMÂNE ÎN SECOLUL XVII

Situaţia politică europeană în secolul al XVII-lea

secolul XVII = perioadä In care relaliile interstatale devin tot mai complexe => modificäri In ceea ce

priveşte influenla unora sau altora din marile puteri europene asupra continentului.• EUROPA APUSEANĂ - 1648 — pacea de la Westfalia => Fran la = putere dominantä

• EUROPA RĂSĂRITEANĂ 1. Imperiul Habsburgic

- este Infrânt In Räzboiul de 30 de ani (1618-1638) => Işi reorienteazä politica de expansiune cätrer äsärit

- 1683 — asediul Vienei de cätre turci (victoria austriecilor asupra turcilor)⇒ se continuä politica ofensivä In perioada 1685-1697, oblinând victoriiş i introducând

propria administralie In Ungaria, Transilvania, Banat, Croalia ş i Slovenia⇒ regresul prezen lei otomanilor

2. Polonia

- cunoaş te ultimul secol ca mare putere europeanä - poartä r äzboaie cu vecinii: Rusia, Prusia, Suedia, Imperiul Otoman⇒ Prusia Inlätur ä suzeranitatea polonä (dupä un secol) ⇒ pierderi teritoriale:

> Ucraina -------> Rusieiş i Imperiului Otoman> Letonia -------->Suediei

3. Imperiul Otoman - ultima perioadä de expansiune In Europa Centralä - 1672 — asediazä, cuceresc şi anexeaz ä cetatea Cameni la de la poloni- 1683 — asediaz ä Viena cu 100.000 de oameni, timp de douä luni (iulie-septembrie), dar sunt Infrânli,

ca urmare a implicärii polonilor In conflict, de partea asedialilor, pe 12 septembrie- alte Infrângeri:

4. Rusia - dinastia Romanov

> 1686 — Buda

> 1687—

Mohacs> 1691 — Salankemen> 1697 — Zenta⇒ 1699 — Karlowitz — tratat de pace (=Inceputul „crizei orientale‖)

- Incepe expansiunea c ätre vest- o mare putere militar ä In timpul lui Petru cel Mare (1682-1725)ş i Ecaterina a II-a (1762-1796)- anexeazä:

> 1667 — Ucraina r äsäriteanä (de la poloni)> 1696 — cetatea Azov

DOMNIILE SECOLULUI XVII ÎNŢĂRILE ROMÂNE- caracteristici:

- domnii:

Domnii mai importante:TRANSILVANIA

• instabilitatea domniilor• influenla crescând ä a familiilorboiereş ti In numirea domnilor

• Ţara Româneasc ä: 27 domnii (1601-1716)• Moldova: 51 domnii (1600-1711)• Transilvania: 20 de principiş i guvernatori (1601-1711)

1. GABRIEL BETHLEN (1613-1629) - bun diplomat- Inlelegeri cu Radu Mihnea (Ţara Româneasc ä) ş i Ştefan Tomşa (Moldova)


clasa aXII-a



MOLDOVA

b. rela tiile cu Polonia - se caracterizeaz ä prin Incercarea de a stabili contacteIangajamente concrete

Impotriva otomanilor- se dovedesc a fi imposibile datoritä lipsei unei for le militare polone capabilä sä

intervinä Intr-un conflict deanvergur ä c. rela tiile cu Moldova

- Incordate — motiv: adversitälile cu familiaCantemireş tilor - 1693 — Il sprijinä pe Constantin Duca Impotriva lui Dimitrie Cantemir

d. relatiile cu Poarta

- 1699 — otomanii Il recunosc domn pevialä - 1703 — chemat la Poartä datoritä plângerilor boierilor;Işipästreazä atât viala, cât şi domnia- 1709 — convenlie secretä cu Rusia Impotriva Imperiului Otoman

DIMITRIE CANTEMIR(1710-1711) - numit de sultan Intr-o perioadä In care IO avea nevoie de un om credincios In Moldova (datoritä

expansiunii Rusiei Inr äsärit) - 14 aprilie 1711 – Tratatul de la Lu tk (In Polonia)

• Incheiat Intre Petru cel Mareş i Dimitrie Cantemir• scopul: Inläturarea suzeranit älii otomane• prevederi:

- iulie 1711 – bãtãlia de la St ãnile ş ti

> recunoaş terea domniei ereditare In familia lui Cantemir> garantarea hotarelor> sprijin militar reciproc Impotriva IO

• oştileruso-moldovene sunt Invinse de otomani• Dimitrie Cantemir se refugiazä la curtea lui Petru I


clasa aXII-a



– IV – ŢĂRILE R OMÂNE ÎN SECOLUL XVIII,

ÎN CONTEXTUL R ĂZBOAIELOR R USO-AUSTR O-TUR CE

R ăzboiul Pacea Prevederilepăcii Consecinţele asupra spa ţiuluiromânesc 1710-1711 (ruso-turc) Vadul Huşilor Otomanii numesc primul fanariot în Moldova. Este numit primul fanariot în MOLDOVA, în

persoana lui Nicolae Mavrocordat.

1716-1718 (austro-turc)

Passarowitz(21 iulie 1718)

Imperiul Otoman cedează Habsburgilor:• Banatul• Oltenia• nordul Serbiei• nordul Bosniei

BANATUL

- devine domeniu al Coroanei Habsburgice- între 1718-1751 este supus administr aţie

militare=>guvernatorul este comandantultrupelor stabilite în regiune, este subordonaConsiliului deRăzboişi Camerei Aulice de lViena;

- din 1751 este introdusă administraţia civilă =consiliu format din 6 membrişi un preşedinte

- 1778 – este încorporat Ungariei- 1779 – districtele sunt înlocuite cu tre

comitate: Caraş, Timiş, Torontal OLTENIA

- devine protectorat habsburgic (temporar);- Împăratul de la Viena devine suvera

al Olteniei, pe care o administra printr un consiliu format dintr-un Ban (preş.) şimembri;

- sediul administrativ: Craiova- primul Ban: Gheorghe Cantacuzino- teritoriul era împăr ţit în judeţe (conduse de u

vornic)şi plăşi (conduse de un ispravnic);- din punct de vedere militar apar ţineade

Comandamentul de la Sibiu; comandantul„Principatus Valachiae Supremus Director ”;

- din punct de vedere religios a fost scoasă dsub autoritatea MitropolieiŢării Rom. ş trecută sub autoritatea Mitropoliei de l

1736-1739 (ruso-austro-turc)

Belgrad(1,18 sept. 1739)

Imperiul Otoman:- ceda Rusiei cetatea Azov (în Crimeea);- primea de la Habsburgi nordul Serbiei;

OLTENIA reveneaŢării Româneşti (după 21 deani de protectorat habsburgic).

1768-1774 (ruso-turc)

Kuciuk-Kainargi(10 iulie 1774)

Rusia primeşte:- drept de navigaţie liber ă în Marea Neagr ă;- cetăţi în Crimeea;- dreptul de a interveni în favoarea ortodocşilor din

Balcani.

BUCOVINA

- supusă administraţiei habsburgice;contextul:- 1772 – prima împăr ţire a Poloniei;- 1768-1774 – Habsburgii ocupă militar Pocuţi

şi nordul Moldovei;- 7 mai 1775 – Convenţia de la

Istanbul: Habsburgii primesc Bucovina;- mai 1776 – Anexă la Convenţia de la Istanbul

incluse alte 30 de sate;- 1775-1786 – administr aţie militar ă;- din 1786 – administr aţie civilă => în

fruntea provinciei se află uncă pitan;- Biserica ortodoxă a fost scoasă de su

autoritatea Mitropoliei Moldoveişi trecută subautoritatea Mitropoliei de la Karlowitz.

1787-1792 (ruso-austro-turc)

Şiştov – cu I.H.(1791)

Iaşi – cu Rusia(1792)

Rusia primeşte:- cetatea Oceakov;- ţinuturile dintre Nistruşi Bug;

Rusia ajunge vecina MOLDOVEI.

1806-1812 (ruso-turc)

Bucureşti(16 mai 1812) Rusia anexează Basarabia.

BASARABIA devine parte componentă a Rusiei=> aproximativ ½ din teritoriul Moldovemedievale devine componentă a Rusiei.


clasa aXII-a



-A NEXE-


clasa aXII-a



Anexa 2

Practicile politice ale regimului naţional-socialist Practica politică Descrierea evenimenţială

„R evolu ţ ia na ţ iona lă ” ş i „alini er ea”

(practica politic ă pr in care seîndep ărtează str uctur afederal ă a statului german;ar e loc centr alizar eaadministr ativă )

23 martie 1933 – „L egea de eliminare a s ără ciei p o p or u lui ş i R eichu lui ”(„L egea de îm pu t er ni cir e”). Puter ea legislativă este tr ansf er ată executivului;func ţionarea sa c a or gan executiv este uniformizat ă prin „Legea de refacere acategoriei func ţionarilor pr of esionişti” (7 apr. 1933): demiter ea funcţionarilor publici

politic indezirabili şi a celor „near ieni”. 31 martie 1933 – „L ege preliminar ă de aliniere a landurilor cu R eichu l” (compoziţ ia Parlamentelor landurilor este modificat ă astf el încât să corespund ă rezultatului alegerilor naţ ionale). 7 aprilie 1933 – „L egea de aliniere a landurilor cu R eichu l”: în landuri suntnumiţi guvernatori (Reichstatthalter), care numesc guvernele regionale. Încheiereaacţ iunii de aliniere se r ealizează prin „L egea asupra reconstruc ţ iei R eichu lui ”:îndepărtarea Parlamentelor regionale (30 ian. 1934)şi dizolvarea R eichsr atului.

Lichid a r ea , dizolva r ea ş iin t er zicer ea p a rt id elor şi

sindi ca t elor

ncepând cu luna mai 1933au locurmătoarele evenimente:- scoaterea în af ar a legii a Partidului Comunist Ger man (K PD);- interzicerea Partidului Social-Democr at German (SPD);- desfiin ţa rea Partidului Popular German ( DVP), Partidului Popular

Bavarez (BVP), Partidului Ger man de Stat (DStP), Partidului Popular Naţional Ger man (DNVP) şi a Partidului de Centr u;

- 1 dec. 1933 prin „L egea asigu r ă r ii uni t ă ţ ii p a rt idu lui ş i st a t ului ”, NSDAP devine partid de stat;

- 24 oct. 1934 – în f iin ţ a r ea DAF (Frontul m uncitor ilor germani) dup ă confiscarea proprie tăţ ii sindicale;

Înlă t u r a r ea adver sa r ilor

p olit ici

Amenin ţa rea unei „a II-a r evoluţ ii” socialiste şi a contopirii d intr e for ţele armate şiSA într-o mili ţie (planul lui Röhm) este înlă tur ată prin asasinarea şefului de Stat-Major al SA, Er nst Röhm şi a conduc ătorilor SA devota ţi lui – „ Noaptea c u ţ it elor

lungi ” (30 iun.- 2 iul. 1934). Simultan are loc lichidarea adversarilor p olitici ( pr intr e alţ ii Schleicher, Kahr, Ed gar Jung). Asasinatele sunt legalizate r et r oact iv, ca act e publice de a p ă r a r e .

P r in cipiu l Füh r er ului(„Ein Volk, Ein Reich, Ein

Füh r er ”) 2 aug. 1934 – moartea p r eşedin t elui R eichu lui , Paul von Hindenburg, Hitler

preia aceast ă f un cţ ie . For ţele ar mate depun acum jur ământ nu ţă r ii sauconstitu ţiei ci „Füh r er ului ş i Reichskanzlerului Adolf H it ler ”.

Poli ţ ia p olit ică

Preluarea pu t er ii pol iţ iene şt i consolideaz ă poziţia naţional-socialist ă. Până în 1936, întreaga pol iţie este subordonat ă R eichsf üh r er ului SS ş i ş ef al pol iţ ieigermane, Heinrich Himm ler . După af acer ea Röhm, SS ia locul SA: f or ma r ea „st a t ului SS”. SS devine organul executiv al Führ er ului. În „s t a t ul de drept n a ţ ional” justiţia nu este guvernat ă de normele democratice

clasice, ci de „sentimentul po pular ”: tr i bunale speciale (Curtea de justiţie popular ă).Fundamentele co nce pţ iei naţ ional-socialiste despre lege sunt voin ţa Führerului şiideologia naţional-socialist ă; principiul siguran ţei de drept a individului estecontestat. Poli ţ ia politic ă are drepturi a r b itr a r e: adversarii politici sunt pedepsi ţi pr in

privare de li ber tate şi trimiş i în lagăre de concentr ar e.

Au t a r hia

nlă turarea ş omajului prin proiecte publice d e construc ţie ( p r oiect ulau t ost r ă zilor , 27 mai 1933), r eînar mar e şi serviciul mun cii (26 iun. 1935)o bligator ii susţinute printr-o politic ă de f inanţar e prin asumarea de dator ii publice.Datoria intern ă a Reichului la sf âr şitul anului 1938:42 miliarde m ărci ger mane. 27 f eb r . 1934 – „L ege de preg ă tire a r econst r ucţ iei or ganice a economiei ” („lege de împuter nicir e” pentr u înregistrarea şi controlul asupra tutur or asociaţiilorşi per soanelor ). 20 ian. 1934 – „L egea r eglemen t ă r ii mun cii na ţ ionale” (or ganizar ea „comunită ţ ilor muncii”).

Propaganda 13 ma r t . 1933 – în f iin ţ a r ea „Mini st er u lui pentru edu ca r ea poporului ş iP r o p agand ă ”. Întregul proces de „alinier e” este susţ inut şi justificat prin metodelelipsite de scrupule ale propagandei lui Goebbels. – Ministerul exercit ă o

puter nică presiune asupra institu ţii lor ş tiinţif ice (anularea autonomiei universitare)şi asupra vie ţi i cultur ale.

Eugenía sau

„Sup r ima r ea celornedemni s ă t r ă iască ”

14 iul. 1933 – „L ege de prevenire a apar iţ iei b olilor er edi t a r e la tân ă ragener a ţ ie” (sterilizarea pur tă torilor de boli ereditare). O ultim ă consecin ţă a legiieste îndeplinirea „ pr ogr amului de eutanasier e” (oct. 1939). Punerea în execuţie aacestei ac ţiuni arbitrare şi criminale (uciderea a 70000 de oameni până în august 1941)este guvernat ă şi de „ca pacitatea de muncă ” şi de „r asa” pacientului.

An t isemi t ismul ş i

„solu ţ ia final ă a chest iuniievr eieş t i”

Bazele politicii rasiale a na ţional-socialismului sunt id eologia rasial ă (ridicarea înslă vi a „ar ienilor ”, def ăimarea „evr eului inf er ior ”), dorin ţa de a g ă si vin ova ţ i

pentru înfrângerea din 1918 („cr iminalii iudeo-marxi şti din noiem br ie”) şi stabilireaunui inamic, la care practica statului totalitar nu poate r enun ţa (evr eu=încar nar ea


clasa aXII-a



r ăului în sine). 1 a p r . 1933 – Ziua boicotului. Opera ţiunea este în pr imul rând îndreptat ă împotriva proprietarilor de magazine, a profesorilor universitari, de gimnaziu, astuden ţi lor, a evr eilor , împotriva avoca ţilor şi medicilor evrei. Cererile lui Hitler din „Mein K ampf ” sunt sistematic realizate pr in:15 sept. 1935 – „L egile de l a Nü r n be r g”:

1. „Legile cetă ţeniei”: evreii pierd egalitatea înaintea legii, de vreme ce populaţ ia este împă r ţită în „su puş i ai statului” şi „cetă ţeni ai Reichuluisau statului”.

2. „Lege de protecţie a poporului german şi a onoar ei ger mane”: interzicerea

căsătoriilor prin „amestec r asial” şi a „r a por tur ilor extramaritale dintreevrei şi membri ai comunit ăţi i naţionale a germanilor sau celor înrud iţi casânge”. Evreilor li se interzice s ă înal ţe drapelul ger man sau să angajezefemei neevreice sub 45 deani.

În urmă torii ani se emit alte 13 decrete suplimentare la „L egile de ce t ă ţ enie”:excluderea evreilor din comunitatea statală . 1938 – Pun ct ul culminant al p olit icii an t ievr eieş t i na ţ ional-socialist eînainte de Al II -lea R ăz boi Mondi al. Asociaţiile culturale evreie ş ti devin „asociaţ ii înr egistr ate” (28 mart.), averea personal ă mai mare d e 5 000 de mă r ci trebuie s ă fie declar ată (26 apr.), întreprinderile evreie ş ti tr e buie să fie marcate (14iun.), anularea aprob ării de liber ă practic ă a tutur or medicilor evrei (25 iul.),schimbarea numelor de f amilie şi a prenumelor (17 aug.), anularea lice nţeloravocaţi lor evr ei (5 oct. paşapoarte noi, care sunt prev ăzute cu un „J”), expulzarea acca. 17 000evrei polonezi cu domiciliul în Germania (28 oct.). 7 nov. 1938 – Asasina r ea secretarului 3 al lega ţ iei germane din Pa r is, Ernstvon Rath, de că tr e un tânăr evreu de 17ani. 9/10 nov. 1938 – pogr omur i organizate în întreaga Ger manie („ Noaptea de cr ist al”):incendierea sinagogilor, violarea cimitirelor, d istr uger ea locuin ţelor evreilor, cc a. 26.000 de bărbaţi evr ei ar estaţi. 12 nov. 1938 – R eichu l pretinde 1 miliard de mă r ci desp ăg ubire, reparareadistrugerilor provocate de tur bulenţ i, returnarea despăgubirilor pl ătite de firmele deasigur ar e. „Excluder ea” evreilor din viaţa economic ă germană („ar ianizar e for ţată ”),interdic ţia vizit ării locurilor de cult şi a folosir ii mijloacelor de tr ans por t în comun.Interdic ţia f r ecventă r ii institu ţiilor de învăţă mânt su per ior .

„Solu ţ ia f inală ” 1939 Din cauza situa ţiei tot mai dificile a evreilor germani, c r eşte masiv emigrarea,care este tot uş i adesea împiedicat ă de s pr i jinul insuficient al poten ţia lelor ţă ri dedestin aţ ie, de conf iscar ea proprietăţi i evreilor din Germania şi de imposi bilitateatr ansf er ă r ii de fonduri. Dup ă izbucnirea r ăz boiului, fo r ţa poliţienească din teritoriileocupate se află în mâinile lui Himmler ş i ale organelor din subordinea sa (SS, SD).Exterminarea din Polonia se face în 3 eta pe:

1. Ghetoizarea (concentrarea evreilor în ghetouri şi lagă r e de muncă),urmată de lichidarea pe loc(până în 1941), respectiv tr ans por t în lagăre deconcentrare (d in 1942).

2. Ar est ă r i ş i execu ţ ii în masă . 3. R azii, p ogr omu r i cu a jutor ul miliţ iilor locale.

În Rusia, exterminare pr in grupuri de acţ iun e. 31 iul. 1941 – Göring îl însărcinează pe SS-Ober gr u ppenf ühr er ul Reinhard Heydrichcu împlinirea „soluţ iei finale a ch estiunii evr eieşti”, distrugerea biologică a evr eilor . 20 ian. 1942 – „Conf er in ţ a de la Wannsee ”. Sta bilir ea programului: prestarea demuncă în brigăzi (desp ăr ţirea pe sexe; decimarea prin munc ă for ţată , f ă r ă hran ă suficient ă; „tr atar ea” corespun ză toare a „r estului”). Tr ans por tar ea tutur or evr eiloreuropeni spre est. Inter nar ea evreilor cu r ăni grave din r ăz boi şi a celor cu decor aţ iila Ter ezin. 5,29 milioane (cel pu ţ in) de evrei europeni sun t uc iş i sau pi er prin gazare înlag ă rele de exterminare de la Auschwit z-Bir k enau , Tr eb link a , Chelmno,Belzec, So b i b or , Maidanek .

În r egimen t a r ea t in er ilor n 1936s-a încheiat totala înregimentare a tineretului german în Hitlerjugend, care,în 1938,a ajuns la 8 700 000membri, între 10 şi 18 ani.


clasa aXII-a



Anexa 3 – Programele Revolu tiei pa ş optiste din spa tiul romanesc




Anexa 4 – Partidul Na tional Liberal


clasa aXII-a



Anexa 5 – Partidul Conservator


clasa aXII-a



Anexa 6 – Partidul Na tional Ţãr ãnesc

SINTEZE XII 7 MANUALE.pdf

Documents

Transcript of SINTEZE XII 7 MANUALE.pdf