O harta a excluderii - rezumat in Romana

10
O harta a excluderii Servicii instituționale și comunitare în domeniul sănătății mintale în Europa Rezumat in limba română

description

The conclusions and recommendations of the Mapping Exclusion Publication, and the Romania country report

Transcript of O harta a excluderii - rezumat in Romana

Countries where the number of people with mental health problems receiving long-term support in the community is greater than the number of people in long-stay hospitals or institutions

Unknown

Countries where the number of people with mental health problems receiving long-term support in the community is lower than the number of people in long-stay hospitals or institutions

O harta a excluderii

Servicii instituționale și comunitare în domeniul sănătății mintale în Europa

Rezumat in limba română

Autorii raportului: Agnes Kozma și Gabor PetriDesign si layout: Silvana EnculescuTraducere română: Silvana Enculescu

Rezumatul în limba română se bazează pe raportul “O harta a excluderii. Servicii instituționale și comunitare în domeniul sănătății mintale în Europa” (2012), publicat de Mental Health Europe. Publicația integrală prezintă rezultatele unui studiu bazat pe 32 de rapoarte de țară, cu accent pe tendințele europene în îngrijirea instituțională și comunitară în domeniul sănătății mintale. Publicația integrală în limba engleză poate fi găsita aici: http://issuu.com/silvanamhe/docs/mapping_exclusion

Raportul original a fost publicat de:Mental Health EuropeBoulevard Clovis 7-1000Bruxelles, Belgia

Raportul complet a fost publicat cu sprijinul Open Society Foundations Mental Health Initiative.

1

Concluzii

Un număr mare de persoane cu probleme cronice de sănătate mintală trăiesc în instituții care pretind că oferă servicii sociale. Coordonarea între sistemul de servicii sociale şi sistemul de îngrijiri de sănătate este una foarte slabă, ceea ce duce la excluderea acestor instituții şi a rezidenților lor din reformele de sănătate mintală. Multe persoane cu probleme de sănătate mintală sunt internate în spitale de psihiatrie pentru perioade lungi de timp şi forțate să folosească servicii instituționale pentru că nu există alternative corespunzătoare în comunitate. Persoanele cu probleme cronice de sănătate mintală nu pot avea acces la o viață independentă în comunitate pentru că serviciile comunitare nu sunt disponibile.

În prezent, multe state europene implementează reforme ale sistemului de sănătate mintală şi ale sistemului de servicii sociale. Unele țări au strategii de dezinstitutionalizare care discriminează persoanele cu probleme mintale - instituțiile de sănătate mintală sunt ori excluse din programele de dezinstitutionalizare, ori dezavantajate prin alte mijloace (de exemplu, prin finanțări reduse). Aceasta se întâmplă, de multe ori, datorită stigmatului ataşat persoanelor cu probleme severe de sănătate mintală.

Unele țări din Europa Centrală şi de Est investesc fonduri structurale europene în construirea unor noi instituții rezidențiale sau pentru renovarea instituțiilor existente. Acest fapt este îngrijorător pentru Uniunea Europeană. UE a ratificat Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități şi deci are responsabilitatea de a asigura că fondurile structurale sunt folosite în conformitate cu prevederile Convenției. Folosirea fondurilor structurale pentru construirea sau renovarea instituțiilor rezidențiale încalcă atât obligațiile UE legate de Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, cât şi pe cele legate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, folosirea fondurilor UE pentru susținerea instituțiilor este un mod de discriminare indirectă1.

Strategiile de dezinstitutionalizare se axează de multe ori pe crearea de infrastructură nouă, în principal cu scopul de a reloca pacienții în centre mai mici - case de tip familial - sau alte tipuri de locuințe protejate. Această practică prezintă riscul de a recrea instituții pe o scară mai mică.

Bugetele personale, care permit utilizatorilor de servicii să preia controlul asupra propriei existențe şi să obțină serviciile de care au nevoie pentru a trăi independent în comunitate, sunt disponibile doar în câteva țări.

Majoritatea țărilor din Europa au regimuri de tutelă extrem de severe, care împiedică traiul independent în comunitate. Încurajarea procesului de luare asistată a deciziilor de către persoanele cu probleme de sănătate mintală e o practică extrem de rară.

Internarea nevoluntară, o cauza majoră a instituționalizării persoanelor cu probleme de sănătate mintală, împreună cu tratamentul împotriva voinței persoanei, sunt larg răspândite în Europa, iar practicile de tratament duc de multe ori la vătămări grave sau chiar la moartea pacienților. Pacienții din instituții sunt în mod repetat victime ale abuzului şi ale experimentelor medicale. Utilizarea tratamentului nevoluntar până şi în comunitate (CTO) este deosebit de îngrijorătoare şi duce la izolarea socială, chiar şi pentru cei care nu trăiesc în instituții, făcând că trecerea de la îngrijirea instituțională la cea comunitară să fie lipsită de sens.

1 Parker şi Clements 2012

2

Internarea şi tratamentul nevoluntar sunt contrare Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități şi din punct de vedere al legislației şi politicilor de non-discriminare UE, duc la discriminarea persoanelor cu handicap.

Pe baza concluziilor acestui raport, Mental Health Europe face următoarele recomandări pentru Uniunea Europeană şi pentru guvernele din întreagă Europă:

Recomandări

1. Guvernele trebuie să îmbunătățească coordonarea între sistemele de asistență socială şi cele de sănătate mintală şi să se asigure că reformele din ambele zone sunt concepute şi implementate integrat, pentru a preveni instituționalizarea pe termen lung a persoanelor cu probleme de sănătate mintală şi pentru a ajuta persoanele din instituții să revină înapoi în comunitate şi să primească un sprijin adecvat. Existența spitalelor de psihiatrie, atrage după sine presiunea de a utiliza serviciile oferite de acestea, de cele mai multe ori pe termen lung. Prin urmare, utilizarea de metode non-medicale ar trebui să aibă prioritate, iar structura şi etapele tratamentului ar trebui să aibă ca prioritate tranziția rapidă către viața în comunitate. Aceste abordări ar trebui să se concentreze asupra nevoilor individuale şi a celor de reabilitare, asupra îngrijirii personalizate şi implicării utilizatorilor de servicii în procesul decizional.

2. Atât guvernele statelor membre, cât şi Uniunea Europeană, trebuie să întărească monitorizarea programelor existente, în special modul de utilizare al fondurilor structurale, prin implicarea organizațiilor foştilor utilizatori de servicii de psihiatrie şi a altor organizații neguvernamentale relevante, astfel încât să se asigure că aceste reforme duc la schimbări în modul în care pacienții sunt sprijiniți şi că spitalele şi instituțiile rezidențiale sunt înlocuite cu mecanisme de sprijin non-instituționale situate în comunitate. Acest lucru ar trebui să fie completat de schimbul de informații şi de experiență între țări în domeniul sănătății mintale.

3. Guvernele trebuie să sprijine programele anti-stigmatizare. Campaniile de sensibilizare, atât la nivel local cât şi la nivel național, trebuie să fie întotdeauna o parte integrantă a reformelor de sănătate mintală, a strategiilor de dezinstitutionalizare şi a celor de implementare.

4. Uniunea Europeană trebuie să se asigure că programele de închidere a instituțiilor, implementate cu ajutorul fondurilor structurale ale Uniunii Europene, includ instituțiile pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală. UE trebuie să elaboreze o legislație cu caracter obligatoriu privind fondurile structurale pentru perioada de programare 2014-2020, care să includă reguli care să condiționeze investițiile, cu scopul de a asigura respectarea strictă de către statele membre a obligațiilor legale (art. 19 din CNUDPH). În special, aceste norme trebuie să prevadă că:

• Comisia Europeană şi statele membre (în conformitate cu CNUDPH), au obligația de a proteja dreptul persoanelor cu probleme de sănătate mintală de a trăi în comunitate, investind fondurile structurale în programe ce promovează incluziunea acestora, cât şi viață independentă în comunitate.

• Proiectele care propun investirea fondurilor structurale în menținerea sau extinderea instituțiilor sunt contrare atât CNUDPH, cât şi politicilor proprii ale UE cu privire la egalitatea de şanse, incluziunea socială şi discriminarea şi, prin urmare, nu trebuie să fie eligibile pentru finanțare.

5. Statele membre trebuie să introducă sisteme de alocare a bugetelor personale,

3

pentru a sprijini dezinstituționalizarea şi viața în comunitate. Acele state membre care au deja astfel de sisteme trebuie să se asigure că acestea sunt disponibile în mod egal pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală.

6. Guvernele trebuie să elaboreze legi şi politici pentru a înlocui tutela prin procesele asistate de luare a deciziilor, care respectă autonomia persoanei, preferințele şi dorințele sale. Guvernele trebuie să asigure, de asemenea, implementarea competentă a acestor legi şi politici, de exemplu prin asigurarea unor programe de instruire pentru toți funcționarii publici, dar şi pentru alte persoane interesate.

7. Guvernele trebuie să revizuiască legile care permit privarea de libertate datorită dizabilității, incluzând problemele de sănătate mintală, şi să elimine contenționarea nevoluntară datorită dizabilității. Ar trebui să adopte, de asemenea, dispoziții care să asigure faptul că îngrijirile primite în cadrul serviciilor de sănătate mintală sunt bazate pe consimțământul informat al persoanei. Guvernele trebuie să introducă mecanisme de monitorizare adecvate, servicii independente de informare pentru pacient precum şi servicii de reprezentare pentru pacienți.

8. Uniunea Europeană trebuie să îşi armonizeze legislația cu standardele CNUDPH şi să elaboreze o legislație care să promoveze non-discriminarea cu referire atât la internarea nevoluntară, cât şi la tratamentul nevoluntar.

9. Guvernele trebuie să pună în aplicare mecanisme independente de monitorizare care să asigure respectarea drepturilor persoanelor cu probleme de sănătate mintală care trăiesc în comunitate, şi să dezvolte legislație privind această monitorizare care să fie în conformitate cu CNUDPH şi cu jurisprudența relevantă a Comitetului CNUDPH.

10. Guvernele trebuie să documenteze internările în instituții şi să pună statisticile la dispoziția publicului. Astfel de statistici ar trebui să fie defalcate şi să conțină date cu privire la numărul de internări, tipul de instituție, durata internării, motivele internării, precum şi caracteristicile demografice, cum ar fi vârsta şi sexul.

În toate acțiunile recomandate mai sus, guvernele statelor membre şi organismele Uniunii Europene trebuie să respecte dispozițiile articolului 4 alineatul (3) din CNUDPH, care necesită implicarea persoanelor cu dizabilități, inclusiv a persoanelor cu probleme de sănătate mintală, în toate acțiunile care îi privesc, prin intermediul organizațiilor care îi reprezintă pe aceştia.

4

Romania

Semnat RatificatCNUDPH Da Da

Protocolul Opțional CNUDPH Da Nu

Populatie: 21,355,8491

Rezumat

România are spitalele de psihiatrie şi centre de asistență socială pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală. Persoanele cu probleme de sănătate mintală trăiesc, de asemenea,într-o varietate de alte instituții, cum ar fi centrele de îngrijire pentru persoanele în vârstă.

Instituțiile de îngrijire socială şi spitalele de psihiatrie pentru bolnavi cronici sunt de obicei situate în zone rurale, periclitând legăturile cu familia sau relațiile sociale. În plus, pacienții au astfel acces limitat la facilitățile comunitare şi la oportunitățile de angajare. Utilizatorii de servicii în centrele de îngrijire socială sunt, de regulă, persoane cu afecțiuni cronice, care fie necesită un nivel mai ridicat de sprijin în viața de zi cu zi, fie au nevoie de locuințe sau de asistență socială. Condițiile din spitalele de psihiatrie şi institutile de îngrijire sunt sumbre, aşa cum reiese din diversele rapoarte2 şi cazuri aduse în fața Curții Europeane a Drepturilor Omului, referitoare la moartea pacienților din spitalele de psihiatrie din cauza neglijenței şi relelor tratamente3.

Există unele inițiative bazate pe comunitate, dar acestea ajung doar pentru o minoritate a persoanelor cu probleme de sănătate mintală care au nevoie de sprijin rezidențial.

1 Eurostat, 20122 A se vedea, de exemplu: Raportul privind respectarea drepturilor și libertăților persoanelor angajate în unitățile de asistență medicală și socială pentru persoanele cu dizabilități mintale. Centrul de Resurse Juridice, 2009. (Disponibil în limba engleză: http://www.crj.ro/EN/Report-concerning-the-observance-of-the-rights-and-liberties-of-persons-committed-to-healthcare-and-social-establishments-for-people-with-mental-disabilies accesat ultima dată: septembrie 2012); mecanisme de protecție pentru persoanele cu dizabilități mintale în instituțiile medico-sociale - Iluzii ale realității. Centrul de Resurse Juridice, 2007. (Disponibil în limba engleză: http://www.crj.ro/EN/Protection-mechanisms-for-persons-with-mental-disabilities-in-medical-social-institutions-Illusion-to-reality/, accesat ultima dată: septembrie 2012)3 http://www.crj.ro/EN/First-case-concerning-patients-deaths-at-the-Poiana-Mare-Psychiatric-Hospital-communicated-to-the-Romanian-Government-826/ (Disponibil în limba engleză, accesat ultima dată: septembrie 2012).

5

Tipuri de servicii rezidențiale pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală din România

Tipul de serviciu Numarul serviciilor

Dimensiunea tipică (numărul de locuri minim- maxim din

fiecare tip de serviciu)

Numărul total de utilizatori de

servicii

Spital de psihiatrie 39 - 8107Centru de asistență socială 102∗ - 1138∗∗

Centru de integrare prin terapie ocupațională 21∗ - 376∗∗

Centru de recuperare si reabilitare 56∗ - 2473∗∗

Centre de reabilitare si recuperare neuropsihiatrică 52∗ - 5457∗∗

Adăposturi 87∗ - 53∗∗

Sursa datelor: Atlas de Sănătate Mintală 2011 (spitale de psihiatrie) OMS; Buletin trimestrial Statistic, Iunie 2012, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecției Sociale, Direcția Generală Protecția Persoanelor cu Handicap.*Indică numărul total de servicii în această categorie.**Indică numărul de utilizatori de servicii cu probleme de sănătate mintală («dizabilități psihice»).

Bugetele de asistență personală

Nu există informații cu privire la disponibilitatea bugetelor de asistență personală pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală din România.

Dezinstituționalizarea

Strategia Națională pentru protecția, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap (2006-2013) stabileşte “modernizarea” instituțiilor de asistență socială din România.România a utilizat fondurile structurale ale Uniunii Europene pentru modernizarea instituțiilor existente4.

Internarea nevoluntară în instituții

În România, două criterii - riscul de vătămare corporală şi nevoia de tratament - sunt prezentate, alături de existența problemelor de sănătate mentală, drept cauze pentru internarea nevoluntară în instituții. Articolul 45 din Legea Sănătății Mintale enumeră următoarele trei condiții care trebuie să fie îndeplinite pentru o internare nevoluntară legală - grave tulburări mentale şi discernământ redus, pericol iminent de a vătăma propria persoană sau alte persoane, o deteriorare gravă a sănătății sau stoparea unui treatment adecvat. În

4 Timp pierdut, bani risipiți, vieți irosite ... O oportunitate irosită? - Un raport despre modul în care utilizarea fondurilor structurale perpetuează excluderea socială a persoanelor cu handicap din Europa Centrală şi de Est prin incapacitatea de a sprijini tranziția de la îngrijirea instituțională la servicii bazate pe comunitate. ECCL 2010 (disponibil în limba engleză: http://www.community-living.info/documents/ECCL-StructuralFundsReport-final-WEB.pdf, accesat ultima dată: septembrie 2012).

6

conformitate cu Legea Sănătății Mintale ( Legea 487/2002, Art. 52 ), un “psihiatru competent” ia o decizie care este confirmată în cele din urmă de o comisie de revizie formată din trei membri numiți de către directorul spitalului - doi psihiatrii, “dacă este posibil, alții decât cel care a luat inițial decizia” şi un medic de altă specialitate sau un reprezentant al societății civile.

Comitetul CPT din 2008 a observat că comisiile responsabile de evaluarea internarii nevoluntare sunt stabilite ad - hoc, medicii membrii ai primei comisii de exemplu, sunt numiți, de asemenea, în comisiile de revizuire; pacienților nu li se cere părerea în timpul procedurilor, iar supravegherea procurorului în legătură cu legalitatea deciziilor lipseşte sau este ineficientă, deşi acest fapt este prevăzut de lege. Lipsesc, de asemenea, revizuirile periodice ale deciziilor de internare nevoluntară, iar procedura de transformare a plasării voluntare în internarea nevoluntară nu este aplicată. De asemenea, nu există o procedură specială pentru persoanele puse sub interdicție, sau o procedură pentru internarea nevoluntară în centrele de asistență socială sau în centrele de reabilitare. Mai mult decât atât, utilizarea inumană a terapiei cu electroşocuri şi utilizarea constrângerilor fizice sunt nereglementate, dar puse în practică. Comitetul a descoperit, de asemenea, un program abuziv de cercetare biomedicală, efectuat de către industria farmaceutică. Pacienții presupuşi incapabili deconsimțământ (deşi nu puşi sub interdicție) au fost incluşi în programe de cercetare prin semnarea unui formular de consimțământ, sau nu au fost informați cu privire la consecințele tratamentului cu medicamente antipsihotice. Prin urmare, s-a observat că nu există suficiente informații privind drepturile pacienților şi nu există proceduri de contestație eficiente. Internările în spitalele de psihiatrie sunt, de asemenea, efectuate în ciuda lipsei unor necesități medicale5.

Legea Sănătății Mintale a fost modificată în iunie 2012, iar în prezent procurorul este cel care decide cu privire la internarea nevoluntară. Condițiile de punere în aplicare vor fielaborate de către un grup de lucru care se va întâlni în octombrie 2012.

Tutela

România are un sistem de tutelă tradițional, bazat pe substituirea luării deciziilor. Noul Cod Civil adoptat în 2009 nu a îmbunătățit această situație, deşi a fost modificat în 2011. Punerea unei persoane sub interdicție elimină complet capacitatea acesteia de decizie.

Persoanele cu probleme de sănătate mintală sau cu dizabilități, a căror capacitate juridică este limitată prin hotărâri judecătoreşti, nu se bucură de libertăți depline în România - ei nu pot vota sau semna documente legale, nu pot decide cu privire la o serie de aspecte juridice şi nu se pot căsători. Sunt disponibile două posibile măsuri de protecție juridică: tutela şi curatela. Noul Cod Civil (2011) a introdus o nouă măsură numită “consiliu de familie,” care are rolul de a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşiîndeplineşte îndatoririle cu privire protecția drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor cu probleme de sănătate mintală sau cu alte dizabilități. Tutela este, de obicei, omăsură permanentă, iar legea nu prevede o revizuire periodică obligatorie a deciziilor sau posibilitatea de scutiri specifice legate de drepturile legale ale unei persoane cu dizabilități intelectuale severe6.

5 http://fra.europa.eu/fraWebsite/attachments/mental-health-study-2009-RO.pdf6 http://www.disability-europe.net (accesat ultima dată la 11 septembrie 2012)

7

Membrii MHE:

ESTUARStr. Ion Creangă, Nr. 6C, Bl 87, Sc. 1, Ap. 1, Sector 5, Bucureşti, Cod Poştal: 050864, RomâniaTel. +4 031 41 71 888 Web: http://www.estuar.org

Liga Română pentru Sănătate MintalăSoseaua Mihai Bravu 90-96, Bucharest - sector 2 Tel. + 40 21 252 08 66 Web: http://www.lrsm.ro