Focus Grupul

30
Contents Introducere/Scurt istoric...........................3 Ce este Focus-Grupul................................ 3 Descriere organizării şi derulării focus-grupului. .11 Înregistrarea datelor.............................. 15 Bibliografie....................................... 19 2

description

referat

Transcript of Focus Grupul

Page 1: Focus Grupul

Contents

Introducere/Scurt istoric....................................................................................3

Ce este Focus-Grupul.........................................................................................3

Descriere organizării şi derulării focus-grupului..........................................11

Înregistrarea datelor........................................................................................15

Bibliografie........................................................................................................19

2

Page 2: Focus Grupul

Introducere/Scurt istoric

A fost o tehnică de cercetare în psihologia socială1. Începînd cu anii 1950, a fost folosit pe

scară largă în marketing.

În ştiinţele sociale este utilizat în studiile de explorare (interviuri cu experţi, actori-cheie

sau persoane obisnuite), în cercetarea medicală, în ştiinţele educaţiei, în cercetările-acţiune-

intervenţii într-o colectivitate, pentru a identifica: teme ale culturii locale, nevoile unei

comunităţi, resurse şi posibilităţi de dezvoltare, obstacole în calea dezvoltării etc. Este folosit

în dezvoltarea organizaţională pentru a identifica teme şi probleme ale culturii

organizaţionale, în studii de management al calităţii (programelor, produselor etc. pentru

obţinerea feedback-ului de la beneficiari, clienţi, de la experţi, pentru cunoaşterea punctelor

tari şi slabe ale diferitelor “produse”, pentru identificarea posibilităţilor de asigurare a calităţii

etc.).

Ce este Focus-GrupulTehnica focus grup este o metodă calitativă ce presupune ca tehnică interviul cu un

grup de lucru şi un moderator. Între focus grup şi alte tipuri de interviuri există deosebiri.

Tehnica grupului nominal utilizează interviul ca instrument principal de

investigaţie,dar grupul este constituit

din persoane care nu comunică între ele (este un grup virtual, doar cu numele). Moderatorul

are rolul de a chestiona pe rînd membrii, de a colecta răspunsurile şi de a lansa noi întrebări.

Tehnica Delphi are ca scop obţinerea de informaţii de la experţi, selectaţi pentru a

constitui un grup omogen, informaţii care să permită elaborarea unor previziuni. Ea

presupune mai multe runde de interviuri în sistem panel. În prima rundă, fiecare specialist

trebuie să facă propriile previziuni asupra unui eveniment social şi să le ierarhizeze.

Moderatorul culege informaţiile, le analizează şi elaborează un chestionar în care sunt expuse

atît rezultatele obţinute, cît şi punctele problematice. Astfel, cei din grup conştientizează

opiniile tuturor şi divergenţele dintre ele. A doua rundă are scopul de a soluţiona problemele

din prima rundă; se continuă interviurile succesive pînă cînd soluţiile sunt calificate şi

validate de către toţi participanţii.

1The focused interview: A manual of problems and procedures, New York, Free Press, 1990

3

Page 3: Focus Grupul

Tehnica brainstorming presupune un grup format din persoane cu specializări în

diferite domenii, un grup eterogen. Pe parcursul discuţiilor se interzice emiterea de critici la

adresa vreunui anunţ formulat de unul dintre participanţi. Scopul acestei tehnici este

obţinerea unui număr cît mai mare de idei asupra unei probleme date, indiferent de

corectitudinea lor. Grupul de discuţii se utilizează în analiza relaţiilor şi modelelor de

interacţiune între membrii unui grup nestructurat.

  Focus grupul este un interviu de grup, focalizat pe o anumită temă, bine delimitată,

condus de un moderator. Face parte din categoria tehnicilor calitative de culegere a datelor şi

este folosit pentru analiza percepţiilor, motivaţiilor, sentimentelor, nevoilor, opiniilor

oamenilor. Tehnica a fost folosită prima oară în anii 1930. P. Lazarsfeld şi R.K.Merton au

folosit-o în cercetări efectuate în timpul celui de-al doilea război mondial.

- este o “discuţie în grup planificatăorganizată pentru a obţine informaţii despre

percepţiile oamenilor în legătură cu o arie de interes strict delimitată, desfăşurată

într-un mediu permisiv; discuţia este relaxată şi plăcută pentru participanţii care-

şi împărtăşesc idei şi percepţii; membrii grupului se influenţează reciproc,

răspunzând comentariilor”2.

- este “o tehnică de cercetare în care suportul pentru culegerea datelor este

interacţiunea dintre membrii unui grup pe o temă dată de către cercetător”; trebuie

precizate: scopul focus grupului, clarificarea rolului cercetătorului etc3.

Interviul de tip focus grup se diferenţiază de interviul individual prin aceea că

“smulge multiple perspective şi procese emoţionale care au loc într-un grup”4. Prin

intermediul acestei tehnici se obţin date calitative care surprind percepţii, opinii şi

comportamente ale indivizilor, nu informaţii cantitative de tip cifric. Dacă dorim să aflăm

cum este perceput programul antisărăcie, putem organiza focus grupuri cu beneficiari ai

acestuia, cu oameni care nu beneficiază de program, cu specialişti în domeniu sau cu lideri ai

comunităţii. Vom afla astfel cum gândesc categorii de persoane selectate după criterii

stabilite, cum se iau deciziile cu privire la strategia, obiectivele, activităţile antisărăcie etc.

Participanţii au o experienţă specifică sau opinii pe tema investigaţiei. Urmărim

explorarea experienţelor subiective şi opiniile participanţilor. Scopul principal al

cercetătorului este acela de a obţine informaţii “cu valoare de opinii”5. Putem folosi focus

2 Krueger R., 1994, Focus Group – A practical Guide for Applied Research, New York, Sage Publications.3 Morgan D., 1996, Focus Groups în Annual Review of Sociology4 Cojocaru D., 2003, Focus grupul – tehnică de cercetare a socialului, în Revista de Cercetare şi Intervenţie Socială vol. 3/2003, Iaşi5 Miftode, V., 2003, Tratat de metodologie sociologică, Iaşi, Editura Lumen

4

Page 4: Focus Grupul

grupul în cercetarea/evaluarea unei situaţii, probleme prin prisma interpretărilor pe care le

dau oamenii acestora, a sentimentelor faţă de un anumit eveniment, fenomen, a opiniilor faţă

de un program, produs, servicii, idei etc. Practic, el poate fi aplicat în toate domeniile vieţii

sociale atunci când se urmăreşte obţinerea unor informaţii în mod nemijlocit de la persoane.

Tehnica focus grupului este una calitativă, dar poate fi folosită pentru a obţine

informaţii exploratorii despre un domeniu, o temă, sau ipoteze şi pentru pregătirea culegerii

de date de tip cantitativ (de exemplu, prin intermediul chestionarelor); această tehnică poate

ajuta la rafinarea instrumentelor de cercetare care vor fi folosite în culegerea datelor.

Focus grupul poate fi folosit ca tehnică pentru aprofundarea informaţiilor despre o

anumită temă, după culegerea şi analiza datelor cantitative, folosind la obţinerea unor date

necesare realizării interpretării calitative a materialului informaţional cules. Totodată, tehnica

focus grupului poate fi utilizată atunci când ne interesează opiniile, sugestiile, reacţiile

persoanelor.

Focus grupul poate fi utilizat în evaluarea nevoilor unei comunităţi, a resurselor

acesteia şi a modului cum membrii comunităţii gândesc, simt şi reacţioneză faţă de o anumită

situaţie. În multe situaţii, focus grupul este considerat ca o practică esenţială de culegere a

datelor cu privire la nevoile oamenilor din comunitate pentru că se obţin date direct de la

persoanele implicate, costurile sunt reduse în comparaţie cu alte tehnici (de exemplu, sondaje

de opinie, ancheta bazată pe interviuri de culegere a datelor sau comprehensive, observaţie

directă etc.) pentru că nu sunt necesari mulţi operatori de teren pentru culegerea datelor,

oferă posibilitatea participanţilor de a avea o întâlnire cu ceilalţi etc. Avantajele focus

grupului nu sunt doar de ordin economic, factor deloc de neglijat în realizarea unei evaluări a

comunităţii, ci şi de management al timpului şi informaţiilor; în plus, creează o legitimitate a

posibilelor soluţii care se vor aplica în comunitate în urma prelucrării şi analizei datelor.

Folosirea focus grupului poate fi un avantaj pentru:

- identificarea unor probleme care nu au fost conştientizate de către comunitate,

pentru că, o problemă există în comunitate, atunci când comunitatea devine

coştientă de existenţa ei,

- identificarea profilului unui potenţial grup ţintă a unor servicii sociale,

- surprinderea percepţiilor asupra unor instituţii, organizaţii, asupra unor servicii

sociale oferite populaţiei de către autorităţile locale şi/sau organizaţii non-

guvernamentale, evidenţierea efectelor pe care le-a avut o anumită decizie la nivel

comunitar privind oferirea unor facilităţi pentru populaţie,

5

Page 5: Focus Grupul

- identificarea unui anumit serviciu social şi poziţionarea acestuia în registrul

serviciilor oferite către populaţie,

- identificarea percepţiilor, opiniilor şi reacţiilor privind calitatea unor servicii

primite de către membrii comunităţii,

- testarea unor mesaje de campanie folosite în promovarea unor idei, servicii,

organizaţii,

- identificarea tipului dominant de vulnerabilitate socială caracteristic unui anumit

grup ţintă şi identificarea celor mai eficiente intervenţii folosite pentru reducerea

acestei vulnerabilităţi,

- identificarea unor reacţii, comportamente, motivaţii într-o situaţie reală,

- evaluarea resurselor existente în comunitate care pot fi utilizate în favoarea

membrilor săi,

- identificarea unor “resurse pierdute” care pot fi accesate de către comunitate etc.

Organizarea focus grupului presupune:

a) stabilirea temei de discuţie,

b) stabilirea structurii grupului şi a modalităţilor de selectare a participanţilor,

c) elaborarea şi testarea ghidului de interviu,

d) stabilirea datei, locului şi pregătirea acestuia pentru întâlnire,

e) pregătirea moderatorului, a asistentului moderator,

f) derularea focus grupului.

Tema de discuţie se stabileşte înainte de organizarea focus grupului, deoarece toate

discuţiile din cadrul întâlnirii sunt focalizate pe aceasta. Dacă tema este bine structurată în

funcţie de obiectivele pe care moderatorul le stabileşte, întâlnirea va fi coerentă, iar calitatea

informaţiilor culese vor fi în funcţie de aşteptări. Focus grupul nu este o întâlnire de lucru

care se desfăşoară sub forma unor întâlniri amicale, colegiale. În evaluarea nevoilor

membrilor unei comunităţi se pot organiza focus grupuri pe teme diferite şi cu grupuri

diferite. Se pot organiza, de exemplu focus grupuri cu:

- persoane de vârsta a treia pentru a evalua nevoile lor de servicii care pot fi

dezvoltate în comunitate;

- cu asistenţii personali ai persoanelor cu dizabilităţi, pentru identificarea resurselor

disponibile în comunitate utilizate în trecut pentru îmbunătăţirea condiţiilor de

viaţă ale acestora;

6

Page 6: Focus Grupul

- beneficari ai venitului minim garantat, pentru identificarea unor soluţii de

îmbunătăţire a prestării orelor în folosul comunităţii pe care aceştia trebuie să le

desfăşoare;

- femei victime ale violenţei domestice, pentru identificarea cauzelor care produc

acte de violenţă în familie, pentru identificarea unor soluţii, pentru schiţarea unor

posibile servicii care pot fi dezvoltate la nivel comunitar;

- persoane de vârsta a treia, pentru a surprinde disponibilitatea de a primi servicii

din partea celor care primesc venitul minim garantat;

- liderii formali ai comunităţii, pentru a evalua modul în care aceştia cunosc

probleme membrilor comunităţii, pentru identificarea categoriilor sociale care au

nevoie de anumite servicii;

- proprietarii de baruri din comunitate, pentru a evalua problemele comunităţii

generate de consumul exagerat de alcool, de riscurile şi efectele pe care le are

consumul de alcool etc.

Participanţii la interviurile de grup trebuie să aibă caracteristici comune, să alcătuiască

un grup omogen în funcţie de tema de discuţie. Dacă grupul este prea eterogen în raport cu

anumite caracteristici, diferenţele între participanţi pot afecta contribuţiile lor (prin aceste

grupuri se pot pune în evidenţă anumite bariere de comunicare, incompatibilităţi de opinii sau

de valori între anumite categorii sociale). Este recomandat ca persoanele participante la focus

grup să nu se cunoască între ele, sau să nu aibă contacte permanente, deoarece familiaritatea

relaţiilor dintre acestea afectează răspunsurile care vor fi date în timpul discuţiilor, datorită

interacţiunilor cu persoanele cunoscute, evitarea unor răspunsuri sincere şi introducerea unor

filtre cauzate de imaginea sa în ochii celorlalţi.

De exemplu, dacă se organizează un focus grup cu persoane de vârsta a treia din

comunitate pentru identificarea nevoilor, este recomandat să fie selectate persoane care nu

sunt rude sau vecini şi care nu comunică permanent unele cu altele. Nerespectarea acestei

indicaţii poate duce la obţinerea unor informaţii moderate deja de relaţiile existente între

persoanele care se cunosc. Mai mult, în cadrul întâlnirii există riscul monopolizării timpului

şi obţinerea unui consens din partea celorlalţi participanţi, aspect care este de nedorit în cazul

focus grupului.

Recrutarea participanţilor la focus grup se face în funcţie de obiectivele

cercetării/evaluării, de caracteristicile grupului ţintă, de informaţiile pe care iniţiatorii

evaluării le deţin despre potenţialii participanţi, de caracteristicile serviciului evaluat etc.

Pentru recrutarea participanţilor este necesară elaborarea unui formular de identificare şi

7

Page 7: Focus Grupul

recrutare prin care se verifică dacă subiecţii satisfac cerinţele stabilite de către iniţiatorului

evaluării. De aceea, este recomandată realizarea unei grile de identificare în care să se

precizeze criteriile stabilite pentru recrutarea participanţilor la focus grup. De exemplu, dacă

dorim să identificăm nevoile persoanelor de vârsta a treia din comunitate care locuiesc

singure, putem stabili ca participanţii să: aibă peste 65 ani, să locuiască singuri, să nu

beneficieze de sprijin financiar din partea rudelor, să aibă probleme de sănătate etc.

Ghidul de interviu reprezintă o suită de întrebări prezentate într-o succesiune logică,

de tip pâlnie (întrebările trebuie să urmeze drumul de la general la foarte specific), care

permit acoperirea tuturor obiectivelor stabilite şi permit culegerea unui volum de informaţii

suficient de mare pentru analiză şi obţinerea unor informaţii de profunzime legate de tema

studiată. Construirea ghidului de interviu, acesta este strâns legat de universul tematic ales,

caracteristica focus grupului fiind aria problematică extrem de precis delimitată; ghidul de

interviu nu se reduce la itemii propuşi, asemenea unui chestionar, ci el este construit mai

degrabă asemenea unui scenariu, urmărind diverse probleme, întrebări sau situaţii cu care

trebuie confruntaţi participanţii.

Pentru realizarea unui ghid de interviu util se folosesc întrebări deschise, acestea sunt

întrebări care pun subiecţii în situaţia de a-şi exprima liber ideile, opiniile, sentimentele,

motivaţiile etc. fără a exista o paletă de răspunsuri precodificate (aşa cum se întâmplă în

construirea chestionarului şi chiar în elaborarea ghidului structurat folosit în interviul

individual.

Orele de desfăşurare focus grupului se stabilesc în funcţie de timpul diponibil al

subiecţilor. Invitaţia pentru întâlnire este lansată cu 6-7 zile înainte de realizare şi tuturor

invitaţilor la grup li se reaminteşte de întâlnire cu o zi înainte de aceasta. Pentru întâlnirea

respectivă se folosesc locaţii neutre, pentru a se evita situaţii în care participanţii pot face

asociaţii negative sau pozitive cu un loc particular. Spaţiul este izolat şi aerisit, fără multe

postere, tablouri etc. pentru a nu distrage atenţia celor care participă. Organizatorii se asigură

că scaunele şi mesele sunt poziţionate în cerc, astfel încât fiecare să vadă pe fiecare, că există

unele produse: cafea, apă minerală pentru a crea o atmosferă cât mai plăcută. Se verifică

aparatura de înregistrare funcţionează (camera video, reportofon).

Moderatorul şi asistentul moderator trebuie să se familiarizeze cu întrebările din

ghidul de interviu, să-şi adapteze comportamentul în funcţie de caracteristicile grupului tinţă

şi să-ţi construiască o atitudine pozitivă, constructivă, destinsă. Unii autori recomandă chiar

învăţarea ghidului de interviu de către moderator pentru a accentua aspectul de spontaneitate.

8

Page 8: Focus Grupul

Moderatorul şi asistentul său trebuie să fie din timp în sala unde se organizează, pentru a se

asigura că totul este aranjat pentru întâlnire.

Reguli pe care trebuie să le respecte moderatorul:

- să cunoască foarte bine ghidul de interviu şi obiectivele evaluării/cercetării;

- să trateze toţi participanţii cu respect şi în mod egal;

- să aibă răbdare cu persoanele care se exprimă cu dificultate;

- să nu se implice prin oferirea unor răspunsuri;

- să nu dea impresia unei autorităţi;

- să se încadreze în timpul anticipat pentru realizarea focus grupului;

- să maniferte fermitate în ceea ce priveşte păstrarea temei de discuţie;

- să nu fie partizan unor opinii exprimate de către unii participanţi,

- să aibă simţul umorului, să nu-şi exprime păreri personale;

- să fie un ascultator activ;

- să fie prietenos, cald şi amabil;

- să aibă o atitudine pozitivă care să încurajeze participanţii;

- să treacă de la o întrebare la alta fără a se repeta;

- să fie flexibil, dinamic etc.

Introducerea este momentul în care moderatorul furnizează grupului mai multe informaţii

despre sine şi prezentarea asistentului în cazul în care este unul. Moderatorul informează

participanţii de ce este implicat în focus grup şi care este rolul său în cadrul întâlnirii. Este

recomandat ca moderatorul să prezinte informaţii despre sine şi despre experienţa sa

profesională. Moderatorul explică regulile întâlnirii şi mulţumeşte pentru efortul

participanţilor de a veni la întâlnire. Pentru o bună comunicare, pentru reţinerea numelor,

moderatorul poate folosi ecusoane.

- Întrebările de deschidere sunt întrebări de introducere menite să “spargă gheaţa”

şi care-i ajută pe participanţi să identifice caracteristicile comune ale membrilor

grupului, sunt întrebări relaxante, calde care deschid atmosfera şi trasează canale

de comunicare. Ele se referă la aspecte personale ale vieţii fiecărui particpant, dar

se prezintă sub forma unor întrebări generale şi uzuale, care nu stânjenesc

participanţii, sunt lucruri despre care, în general oamenii vorbesc cu plăcere. De

exemplu, Ce emisiuni TV vă plac cel mai mult? Câţi copii aveţi?

- Întrebările introductive sunt intrebări care ajută moderatorul şi participanţii să

intre în tema de discuţie, să dirijeze şi să antreneze participanţii în discuţui

discuţiei, să imprime un anumit ritm al discuţiilor. Dacă se organizează un focus

9

Page 9: Focus Grupul

grup cu beneficiari ai venitului minim garantat şi scopul acestuia este de a

identifica noi arii de activitate pentru orele de muncă în folosul comunităţii pe

care aceştia trebuie să de desfăşoare, mai ales pentru orientarea unor beneficiari ai

venitului minim garantat să ofere anumite servicii persoanelor în vârstă, fără

suport din partea rudelor, vecinilor, pot fi puse întrebări de tipul: Ce activitate pe

care o desfăşuraţi în folosul comunităţii vă place cel mai mult? Care sunt

avantajele venitului minim garantat? Care sunt dezavantajele venitului minim

garantat? Cu ce periodicitate vă place să lucraţi?

- Întrebările intermediare sau de legătură sunt întrebările care conduc participanţii

spre întrebările cheie, cele care oferă informaţii cruciale pentru evaluarea pe care

focus grupul şi-a propus-o. Aceste întrebări sunt de tipul celor care parafrazează

discuţiile anterioare, realizează o rezumare a răspunsurilor anterioare şi

canalizează discuţia spre punctele forte ale întâlnirii. Din discuţiile de până acum,

înţelegem că sunt multe activităţi care ne plac şi unele pe care le considerăm

inutile şi chiar neplăcute. Ce credeţi despre posibilitatea ca unuii dintre cei care

primesc venitul minim garantat să lucreze orele prin sprijinirea unui bătrân

singur din satul nostru? Care este părerea dumneavoastră?

- Întrebările cheie sunt întrebările principale ale evaluării propusă prin focus grup.

Participanţii sunt destul de acomodaţi cu ritmul discuţiei, sunt antrenaţi în

ascultarea părerilor celorlalţi, au fost introduşi prin intrebările intermediare în

“miezul tare” al discuţiei. Atunci când se trece la această etaă există riscul ca unii

participanţi să evite răspunsurile detaliate, amănuntele şi încearcă să găsească

soluţii pentru a da răspunsuri dihotomice. Este rolul moderatorului de a păstra o

atmosferă relaxată, destinsă, dar în acelaşi timp focalizată. Dacă obţine informaţii

superficiale, poate pune întrebări suplimentare pentru ca participanţii să prezinte

detalii, motivaţii etc. Exemple, Care credeţi că sunt avantajele pentru

dumneavostră dacă orele de muncă în folosul comunităţii vor însemna ajutarea

unui bătrân/ă din sat? Care ar fi avantajele pentru bătrân/ă dacă vă ştiu ca

oameni care-i ajută?

- Întrebările finale sunt întrebări de încheiere prin care moderatorul urmăreşte să

obţină o imagine generală din perspectiva fiecărui participant legată de tema de

discuţie. Aceasta va fi analizată pentru a vedea dacă participanţii şi-au modificat

ideile, părerile, opiniile în urma interacţiunilor cu ceilalţi. Care este părerea

dumneavoastră generală despre ce am discutat astăzi?

10

Page 10: Focus Grupul

Interviul de grup este o formă de interviu în care intervievat nu este un individ, ci un

grup, în cvare numărul participanţilor poate varia, în funcţie de scop, temă şi categoria

populaţiei (minimum 3-4 şi maximum 10-15 persoane), idea fiind ca fiecare participant să

aibă timp să se exprime şi fiecare intervenţie să fie înregistrată.

Experţii consideră că focus-grupul prezintă avantaje faţă de interviul individual :

- colectează datele, informaţiile într-un context social (« natural » sau construit) şi

utilizează dinamica grupului pentru obţinerea răspunsurilor, apropiindu-ne mai mult

de realitatea socială (fiindcă o opinie, un sentiment etc. nu sunt doar date individuale,

ci construite în interacţiuni sociale) ;

- în grup apar idei noi, care nu apar atunci cînd indivizii rezolvă individual sarcinile;

- interacţiunile membrilor în grup pot stimula răspunsurile, pot stimula subiecţii mai «

închişi în sine » (faptul că ceilalţi vorbesc îi poate stimula şi pe ei să vorbească);

- uneori este o bună abordare a unei teme mai delicate,

- permite punerea faţă în faţă, confruntarea mai multor experienţe şi opinii în legătură

cu o problemă de interes;

- e mai puţin utilizat în aprofundarea informaţiei sau testarea unor ipoteze;

- permite o utilizare mai eficientă a timpului şi a operatorilor (două persoane se ocupă

de desfăşurarea focus-grupului: moderatorul şi asistentul său);

- este indicat în anchetele rapide.

Focus grupul este un interviu luat într-un grup construit, pe o anumită temă şi pe o

anumită categorie de subiecţi.

Este un interviu de grup « pregătit cu grijă » pentru a obţine informaţii « cu privire la o

arie de interes determinată, într-un cadru permisiv, luat de un intervievator bine pregătit.

Discuţia e confortabilă, chiar placută pentru participanţii care-şi împărtăşesc unii altora idei

şi percepţii. Membrii participanţi se influenţează unii pe alţii, raspund la idei şi comentarii

formulate în cursul discuţiilor etc.

Descriere organizării şi derulării focus-grupului Grupul este compus din persoane recrutate pe baza de voluntariat, care de regulă nu se

cunosc între ele, după criterii care-i conferă o anumită omogenitate (victime sau agresori,

fumători sau nefumători etc.), ştiu că se află acolo pentru o cercetare. Ei sînt convocaţi într-

11

Page 11: Focus Grupul

un spaţiu special amenajat (tip « masă rotundă »), în care fiecare vede pe fiecare. Spaţiul este

dotat cu tehnica de înregistrare a discuţiei.

Subiecţii participanţi sunt convocaţi la o anumită dată şi la o anumită oră, pentru o

durată determinată, cunoscută dinainte.Interviul este precedat de o acomodare de 15-20 de

minute cu moderatorii, cu spatiul, cu participanţii. Discuţia este focalizată pe o temă, pe

unele aspecte ale acesteia (mai puţine decât în interviurile individuale, maxim zece). Gradul

de structurare variază de la o cercetare la alta. Cercetătorul are un ghid de interviu

semistructurat sau structurat, cu un număr de întrebări care trebuie neapărat puse, în ordine.

Discuţia este condusă de un moderator. Comunicarea trebuie să fie multidirecţională

(participanţii trebuie stimulaţi să comunice unii cu alţii). Focus grupul nu este o colecţie de

interviuri individuale recoltate simultan, ci o discuţie în grup care curge în toate direcţiile prin

grija moderatorului. Acesta poate fi cercetătorul sau o altă persoană. Se apreciază că o

persoană exterioară, chiar necunoscută cercetătorului, poate mări obiectivitatea (reduce riscul

de a direcţiona întrebările şi răspunsurile, poate creşte gradul de deschidere al discuţiei).

Moderatorul monitorizează intervenţiile, stimulează pe cei mai “tăcuţi », îi

temperează pe cei “vorbăreţi”. El are grijă ca lista de întrebări să fie parcursă în întregime.

Urmăreşte cît timp s-a scurs şi decide dacă lasă discuţia să continue pe un anumit aspect sau

trece la întrebarea următoare. El poate primi sugestii sau indicaţii de la colegi sau beneficiari

ai anchetei, care urmăresc desfăşurarea discuţiei dintr-o încăpere alăturată (prin mijloace

audio-video sau printr-o « oglindă falsă »).

Moderatorul este ajutat de un asistent care se ocupă de aspectele tehnice (organizare,

primirea participanţilor, înregistrare) şi permite moderatorului să se concentreze pe aspectele

de conţinut, pe gestionarea dinamicii grupului.

Aparatura de înregistrare trebuie să permită analize fine. Ea trebui discret plasată şi

utilizată, pentru ca subiecţii să-şi focalizeze atenţia asupra discuţiei, să nu fie distraşi de

aparate. « Adevărata preocupare trebuie să fie calitatea discuţiilor, care nu trebuie erodată de

participanţii fascinaţi, plictisiţi sau distraşi de instrumente, de oglinzile false, de camerele de

filmat.

Experţii recomandă ca întrebările să fie relativ puţine (7-10), să fie bine alese şi

formulate ; întrebările neprevăzute în ghid să fie puse la sfârşitul interviului, timp de 10 – 15

minute.

Focus grupul tipic poate dura aproximativ 2 ore. Dacă e format din 9-10 persoane care

nu se cunosc bine, dar au anumite caracteristici comune legate de tema cercetării (pot fi, de

pildă, persoane care au trecut printr-un eveniment împreună, pot fi consumatori ai unui

12

Page 12: Focus Grupul

produs sau serviciu, pot fi spectatorii unui film sau cei direct implicaţi într-un proiect de

intervenţie socială etc.), se poate obţine o diversitate de opinii, în condiţiile în care discuţia se

menţine sub control şi toţi participanţii îşi spun punctul de vedere.

Focus-grupul nu poate fi folosit pentru educaţia participanţilor, pentru terapia lor, nu

este nici un grup de rezolvare a problemelor şi nici unul de luare a unor decizii. Nu trebuie să

se ajungă la un consens. Ne interesează diversitatea experienţelor şi opiniilor.

Posibile dezavantaje ale folosirii acestei tehnici :

- Numărul de aspecte luate în discuţie este limitat (nu mai mult de zece),

- Timpul intervenţiei fiecărui participant este limitat,

- Moderatorul trebuie să fie foarte bine pregătit pentru a gestiona dinamica grupului,

- Contextul este unul de « experiment », « de laborator »,

- Nu pot fi abordate teme ce ajung la intimitate, sau care vizează sesizarea unor diferenţe

subtile,

- Nu se asigură confidenţialitatea răspunsurilor: participanţii se văd, se ascultă, se pot

recunoaşte, pot povesti ulterior,

- pot apare fenomene psihologice care să afecteze validitatea tehnicii,

- se poate ca participanţii să tindă să-şi armonizeze opiniile cu ale celorlaţi sau cu ceea ce

spune moderatorul,

- se poate să încerce să se abţină să intervină sau să fie sinceri (pot să nu aibă încredere în

moderator, în unii participanţi, în modul de culegere sau utilizare a informaţiilor), pentru

că vor să rămînă nişte persoane acceptate social, percepute ca fiind «în rând cu lumea»

etc.,

- unii sunt tentaţi să-şi resitueze şi reinterpreteze experienţele trecute sau atitudinile pentru

a fi aproape de ale celorlalţi,

- unele opinii se formează pe loc, pe baza afirmaţiilor celorlalţi (unii pot să nu aibă, să

nu vrea să exprime nici o opinie faţă de un aspect al temei),

- dacă focus-grupul se desfăşoară într-o sesiune unică, iar participanţii nu se cunosc,

încrederea poate fi scăzută, iar suspiciunile sau prudenţa mari,

- statusul socio-profesional al unora poate genera atitudini dominatoare sau

subordonate (unul care se simte « subordonat » va avea tendinţa de a nu expune

experienţe sau opina diferit de « lider »),

- poate apare « efectul de halo » (o trăsătură a unui participant poate afecta percepţia

asupra lui, după cum e apreciat (dacă e frumos, e şi bun ; dacă e urât, e şi rău; dacă are

13

Page 13: Focus Grupul

un statut favorizat, are o poziţie superioară, e şi inteligent, are aproape întotdeauna

dreptate etc.),

- exprimarea onestă a opiniilor, atitudinilor ţine de factorii individuali implicaţi, de

stima de sine, de încrederea în ceilalţi, de capacitatea de a se exprima în public, de

cunoştinţele în domeniu, de gîndul că alţii evaluează ce spui etc.

Cei care au o bună experienţă în folosirea focus-grupului, au identificat şi posibilităţi de

minimizare a dezavantajelor şi maximizare a avantajelor :

- moderatorul cere participanţilor să se întoarcă în timp : « Faceţi-ne să ne simţim

acolo, atunci » ;

- încurajează exprimarea diferenţelor : « Are cineva o opinie diferită ? a trăit o altă

experienţă ?» ;

- suscită prezentarea unui evantai de situaţii «Unii au spus…, alţii au spus… ;

dumneavoastră ce-aţi spune ? aveţi o altă opinie ? »;

- poate solicita descrieri detaliate, explicitări ale experienţei prezentate etc.

Pregătirea focus-grupului

- studierea unei bibliografii pe tema dată,

- studierea unor materiale despre cultura populaţiei în care are loc cercetarea,

- construcţia unei scheme conceptuale,

- construcţia întrebărilor (plecînd de la temă şi subteme),

- construcţia ghidului de interviu.

- recrutarea şi selectarea participanţilor pe bază de voluntariat,

- informaţia privind organizarea focus grupului poate fi diseminată prin diferite canale:

anunţuri, afişe în spaţii frecventate de populaţia vizată de cercetare, « din om în om

», pornind de la un individ tipic pentru populaţia vizată de cercetare ;

- criterii de selectie a participanţilor: să aibă experienţă relevantă în raport cu tema

cercetării, să fie asemănători din perspectiva experienţei (de victimă, de consumatori

ai unui produs etc.), să aibă aceeaşi ocupaţie, nivel de educaţie asemănător etc.

Numărul celor selectaţi variază în funcţie de :

- complexitatea şi “sensibilitatea” temei ;

- mărimea ghidului (grupul poate fi mic pentru o temă complexă care necesită

un ghid mai amplu) ;

- de disponibilitatea lor, de capacitatea de a rezista discuţiilor, de a verbaliza

experienţele etc.

Grupul mic (5-6 participanţi) are avantajul că:

14

Page 14: Focus Grupul

- stimulează participarea (oamenii se simt mai în largul lor);

- permite fiecăruia să se exprime;

- poate fi mai uşor moderat etc.

Pregătirea logistică este realizată de asistentul moderatorului. Aceasta presupune:

- amenajarea spaţiului (condiţii materiale adecvate: linişte, caldură, lumină, « masă rotundă »

etc.) ;

- asigurarea unor condiţii psihologice care să stimuleze furnizarea de informaţii: intimitate,

siguranţă, deschidere, modestie reciprocă, bunăvoinţă etc.;

- uneori spaţiul poate fi amenajat ca să amintească de temă, stimulând interesul şi memoria

(de exemplu, pentru a evalua calitatea cursurilor, se poate ca discuţia să se desfăşoare într-un

spaţiu de tip sală de curs); alteori, e recomandat să ne îndepărtăm de acel spaţiu (de exemplu,

când cercetăm violenţa domestică) ;

- un « bufet » (de exemplu, apă, dulciuri, sucuri etc.);

- aparatura de înregistrare (verificarea ei înainte, verificarea calităţii înregistrării).

Moderatorul:

- se asigură că are asupra sa textul introducerii şi ghidul de interviu ;

- se asigură că le ştie, că nu va fi obligat să le consulte prea des ;

- dacă moderatorul e o persoană exterioară, trebuie să cunoască tema, astfel încât să

poată interveni pe parcurs pentru a solicita clarificări, aprofundări etc., ştie să

gestioneze dinamica grupului;

- să fie odihnit (moderarea necesită atenţie, concentrare, rezistenţă), să aibă încredere în

sine, să fie sociabil, spontan, capabil să comunice cu claritate, să fie calm, echilibrat,

inteligent.

Înregistrarea datelor - familiarizarea participanţilor cu spaţiul şi cu ceilalţi (pe măsură ce intră în spaţiul

amenajat, sunt invitaţi să servească ceva, să stea de vorbă cu ceilalţi etc.);

- moderatorul îi observă discret (cine e mai volubil, mai dispus să vorbească, cine cu cine se

asociază spontan, cine pe cine evită etc. pentru a folosi aceste observaţii în poziţionarea lor în

jurul « mesei » de discuţie şi în moderare (“vorbăreţul” este plasat alături de moderator

pentru a fi mai uşor de controlat, « tăcutul » în faţa moderatorului pentru a putea fi stimulat

din priviri etc.).

15

Page 15: Focus Grupul

- moderatorul oferă participanţilor un număr de informaţii cu privire la temă, tehnică,

înregistrare şi utilizarea informaţiilor culese ;

- cei care nu acceptă să fie înregistraţi pot părăsi sala;

- înregistrarea începe de la prima propoziţie a moderatorului ;

- se asigură respectarea exigenţelor etice privind cercetarea pe subiecţi umani ;

- nu se garantează confidenţialitatea datelor (dar cei care doresc pot viziona înregistrările, pot

face comentarii etc.) ;

- li se prezintă riscurile, precauţiile luate (de exemplu, pentru a mări sentimentul de siguranţă

al participanţilor într-o anchetă legată de SIDA, li s-a promis ştergerea casetelor la 24 de ore

după înregistrare, după ce erau transcrise) ; unii spun în timpul discuţiilor lucruri pe care nu

au avut intenţia să le spună, iar acesta este un risc ne-anticipat, care ridică semne de întrebare

asupra consimţământului în cunoştintă de cauză6) ;

- se prezintă regulile de desfăşurare a discuţiei : participanţii pot spune orice are legătură cu

tema, fără nici o restricţie, fără reţinere ; toate experienţele sau opiniile sunt la fel de

valoroase, nu există experienţe sau opinii mai « bune » sau mai puţin bune decât altele ; ne

interesează să ştim experienţe sau opinii asemănătoare, dar şi cît se poate de diferite, opuse,

contare, contradictorii; nimeni nu judecă, nu râde de celălalt ; participanţii se respectă unii pe

alţii; în cadrul focus grupului nu se rezolvă probleme personale, nu se aşteaptă ajutor de la

ceilalţi ; important e ca fiecare să se simtă liber, el însuşi, cu experienţele, gândurile,

sentimentele lui ; fiecare poate vorbi în felul său, poate spune ce are de spus cu cuvintele lui

obişnuite ; este important ca fiecare să permită celorlalţi să se exprime, să se manifeste liber ;

cine doreşte să intervină o poate face oricând, fără să ceară permisiunea, dar numai după ce

s-a asigurat că antevorbitorul a terminat ce a avut de spus ; se poate cere voie, discret,

moderatorului (mâna ridicată uşor) ; participantul evită să întrerupă pe alţii, evită să

vorbească în acelaşi timp cu alţii; moderatorul intervine din când în cand, nu pentru a spune

ce e bine sau ce e adevărat, nu pentru a da dreptate cuiva, ci doar pentru a se asigura că în

timpul desfăşurării cercetării folosind această tehnică sînt abordate toate aspectele legate de

temă şi fiecare participant a intervenit etc.

- moderatorul lansează tema generală, prima sub-temă şi invită participanţiui să se exprime ;

el trebuie să fie atent la gestionarea primelor minute cînd « se sparge gheaţa » ; pentru a evita

momente de tăcere, moderatorul poate invita « la cuvânt » « vorbăreţul », « curajosul » etc. ;

6 Krueger R.A., Casey M.A, 2005, Metoda focus-grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată, trad. Rom. Cristina Popa, Polirom, Iaşi (ediţie originală 2000, Sage Publications).

16

Page 16: Focus Grupul

- el se asigură că intervenţia fiecăruia se focalizează pe temă (îi aduce « la subiect » pe aceia

care se îndepărtează de temă);

- are grijă de consistenţa celor relatate de către fiecare: cere detalii, clarificări, dacă e cazul ;

- moderatorul urmăreşte ca intervenţiile să fie echilibrate pe fiecare subtemă, temperează «

vorbăreţii » (Ne ajută mult ceea ce spuneţi, dar vă întrerup, ca să aibă şi ceilalţi timp să

vorbească), încurajează pe cei timizi, încurajază ascultarea pînă la capăt a celuilalt,

comunicarea directă între participanţi (« A mai trăit cineva o experienţa asemanatoare ?», «

A mai trecut cineva prin asta ? », « Impartaseste cineva acest punct de vedere ? » ; «

Dumneavoastră păreţi a fi avut o experienţă similară. Povestiţi-ne » ; « Dumneavoastră

păreţi a gândi la fel. Spuneţi-ne cum vedeţi lucrurile » ; « Cunoaşteţi alte persoane care au

trecut prin aceeaşi situaţie / care au aceeaşi părere? » ; « Poate altcineva a avut o

experienţă diferită ?”; « Dumneavoastră păreţi a avea o altă părere. Împărtăşiţi-ne-o şi

nouă » etc. ;

- urmareşte şi aspectele nonverbale ale interacţiunii (mimica, gestica, posturile corporale);

- solicită clarificări, aprofundări atunci când spusele unui intervenient sunt contrazise de

privirea, de mimica lui, când se contrazice de la o intervenţie la alta, când se vorbeşte în

general, cînd ce se spune e neverosimil, neplauzibil, cînd se folosesc expresii cu sens neclar,

din jargon, cuvinte ambigui, cu sensuri diferite pentru subiecţii participanţi;

- ceea ce nu se clarifică în timpul interviului, înseamnă informaţie pierdută.

Abordarea unei subteme se încheie cu o rezumare a celor discutate: « Aş dori să

rezum, ca să mă asigur că am reţinut esenţialul spuselor dumneavoastră şi am înţeles bine.

Unii dintre dumneavoastră au specificat … Alţii… Am uitat ceva ? Am deformat ceva ?».

Moderatorul îşi exprimă satisfacţia în legătură cu participarea la discuţie, îi întreabă

dacă se simt confortabil etc. (« Inainte de a trece mai departe, aş dori să va spun ca sunt

foarte multumit de modul în care decurge discuţia. Am aflat foarte multe lucruri

interesante, care ne vor ajuta să înţelegem mai bine tema cercetată. Toata lumea e

mulţumită ? Doriţi să facem vreo schimbare în modul de lucru ?».

Apoi anunţă subtema următoare (« Acum aş vrea să vorbim despre… ». Urmează

aceleaşi secvenţe şi exigenţe.

În finalul sesiunii, moderatorul rezumă tema generală, cere completări, corectări,

aprecieri ale participanţilor în legătură cu tema, utilizarea tehnicii focus grup, le mulţumeşte

pentru participare, îi invită să mai ramână în sală cîteva minute, la un suc, pentru a schimba

opinii etc.

17

Page 17: Focus Grupul

Există discuţii în legătură cu recompensarea participanţilor. În unele anchete, aceasta

poate creşte rata răspunsurilor (se plăteşte pentru timpul afectat, nu pentru calitatea

răspunsurilor…).

Organismele finanţatoare nu aprobă astfel de cheltuieli, pentru că banii reprezintă

venituri, deci ar trebui impozitaţi… De regulă, subiecţii sunt recompensaţi simbolic. Dacă

sunt convinşi de beneficiile pe care le poate aduce cercetarea, ei se pot simţi satisfăcuţi.

Atunci cînd sînt convocate persoane din populaţii defavorizate pentru a se obţine informaţii

privind sărăcia, consecinţele şomajului etc., cheltuielile de deplasare ar trebui acoperite (unii

dau bonuri de masă, organizează un mic « protocol » etc.

Concluzie : nu există o “reţetă” de folosire a tehnicii focus grupului. Practica lasă

liberă creativitatea cercetătorului. Orice inovaţie e acceptabilă dacă facilitează colectarea

unor date valide, fiabile, cu sens şi care pot fi utilizate în înţelegerea mai bună a unui

fenomen sau o bună practică în domeniu.

18

Page 18: Focus Grupul

Bibliografie:

Krueger R., 1994, Focus Group – A practical Guide for Applied Research, New York, Sage

Publications.

Morgan D., 1996, Focus Groups în Annual Review of Sociology

Cojocaru D., 2003, Focus grupul – tehnică de cercetare a socialului, în Revista de Cercetare

şi Intervenţie Socială vol. 3/2003, Iaşi

Miftode, V., 2003, Tratat de metodologie sociologică, Iaşi, Editura Lumen

The focused interview: A manual of problems and procedures, New York, Free Press, 1990

19