CAVALERUL CU PASĂRE DE PRADĂ DE LA SURCEA: AVATARUL … · Cavalerul cu pasăre de pradă de la...
Transcript of CAVALERUL CU PASĂRE DE PRADĂ DE LA SURCEA: AVATARUL … · Cavalerul cu pasăre de pradă de la...
-
PEUCE, S.N. XIV, 2016, p. 79 - 106
CAVALERUL CU PASĂRE DE PRADĂ DE LA SURCEA: AVATARUL UNUI MIT
CELTIC ÎN DACIA EPOCII TÂRZII LA TÈNE1
Daniel Spânu
Motto: Durch Erinnerung wird Geschichte zum Mythos (Jan Assmann)
Abstract: The presence of the Celts in Transylvania during the middle La Tène period was neither
ephemeral nor devoid of consequences. Most likely, their mythological legacy materialized in local late La
Tène iconography (e.g. "the knight with bird of prey" of Surcea or the "female triad" of Lupu). Despite the
changes to the regional collective identities illustrated in the historical appearance of the Dacians, myths of
Celtic tradition became integrated in the cultural memory of local elites of the 1st century BC. Under these
circumstances, the alleged antagonism between Celts and Dacians, emphatically incorporated in the
Romanian historiography from the testimony of Strabo (VII 3, 11), should be regarded with a critical eye.
Beyond the conflict between Burebista, king of the Dacians and Getae, and Critasiros, king of the Boii and
Taurisci, many indicators of a particular trans-regional cultural solidarity should be better distinguished,
conceived and accepted. Most likely, habits and ideological patterns of central European (Celtic) origin
played a fundamental role in the genesis of late La Tène culture in pre-Roman Dacia.
Rezumat: Prezenţa celtică în Transilvania perioadei mijlocii La Tène nu a fost nici efemeră, nici lipsită
de consecinţe. Foarte probabil, instalarea exponenţilor La Tène-ului mijlociu central-european în Bazinul
Carpatic a determinat adoptarea unor mituri care aveau să fie perpetuate şi să se materializeze iconografic în
mediul cultrual local târziu La Tène. În ciuda modificărilor identitare, aceste mituri au supravieţuit şi s-au
integrat deplin în memoria culturală a elitelor conducătoare din Dacia sec. I a. Chr. Din această perspectivă,
antagonisul dintre celţi şi daci, pe care ideologia naţională şi istoriografia românească din deceniile totalitare l-a
preluat dogmatic şi necritic din afirmaţiile lui Strabo VII.3.11. ar trebui perceput cu multă circumspecţie.
Conflictul dintre Burebista, regele dacilor şi al geţilor şi Critasiros, rege al boiilor şi tauriscilor s-a bucurat de o
vizibilitate istorică aparentă, dincolo de care cercetarea protoistorică ar trebui să recunoască nenumărate repere
ale unei solidarităţi culturale şi rituale care a putut transcende deosebirilor etnice şi regionale. Elementele
culturale central-europene de sorginte „celtică” au alcătuit, cu foarte mare probabilitate, unele dintre
componentele fundamentale ale genezei culturii târzii La Tène din Dacia preromană.
Keywords: Protohistoric mythology and iconography, “the knight with bird of prey”
(iconographic theme), middle and late La Tène in pre-Roman Dacia, intercultural communication.
Cuvinte cheie: mitologie şi iconografie protoistorică, „cavalerul cu pasărea de pradă”(temă
iconografică), perioada mijlocie şi târzie La Tène în Dacia preromană, comunicare interculturală.
1 O primă variantă a contribuţiei de faţă a fost prezentată sub forma comunicării Der
Vogelreiter von Surcea. Hintergründe eines keltischen Mythos im spätlatènezeitlichen Dakien în
data de 30 mai 2014, în cadrul colocvului internaţional Clush of Cultures. Going North
(organizatori: M. Guštin şi W. David) desfăşurat la Manching (Germania). Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Str. Henri Coandă, nr. 11, 71119, București; e-mail:
-
80 Daniel SPÂNU
INTRODUCERE
Potrivit tradiţiilor celtice, capul (craniul) şi nu pieptul (inima) ar fi sălaşul
sufletului2. Imaginea unei păsări de pradă aşezate pe capul unui erou ar putea
reprezenta expresia iconografică a caracterului psihopomp al făpturii avimorfe. Două
piese de excepţie descoperite în România ilustrează o astfel de relaţie particulară între
o pasăre şi o individualitate antropomorfă: falera din tezaurul „dacic” de la Surcea şi
coiful din necropola „celtică” de la Ciumeşti. Create în medii şi în vremuri diferite,
cele două piese ar putea fi perceptute ca materializări ale unei tradiţii mitologice care
a dăinuit în Bazinul Carpatic, de-a lungul epocii La Tène, în ciuda majorelor
reconfigurări culturale şi etnice.
FALERA DE LA SURCEA: DATARE ŞI PROVENIENŢĂ
Descoperit întâmplător în anul 1934, tezaurul de la Surcea (com. Brateş, jud.
Covasna; mag.: Szörcse) este renumit mai ales pentru mica faleră ovală cu reprezentarea
unui personaj călare suprapus de o pasăre de pradă3 (Fig. 1, 2 şi 3/1). În planul inferior al
scenei, un patruped (probabil un câine) aleargă în sensul invers de înaintare al calului,
cavalerului şi păsării. Formele reliefate ale personajelor sunt plasate într-un câmp oval
poansonat şi încadrate printr-un brâu torsadat şi zigzaguri. Două nituri aplasate
stângaci asigurau fixarea falerei pe un suport perisabil (pe un veşmânt sau pe curele de
harnaşament?). Un fragment din partea superioară a falerei lipseşte.
Personajul reprezentat nu este un simplu călăreţ. Spada şi pintenii au fost redaţi
în mod explicit, iar pe gât sunt vizibile două reliefări – posibile sugestii ale unor
colane. Accesoriile personajului călare pot fi percepute ca indicii ale unui statut
deosebit şi chiar ca simboluri ale apoteozei sale4. Relaţia dintre pasărea de pradă şi
cavaler a suscitat opinii şi interpretăti diferite. Unii autori au recunoscut pe faleră
reprezentarea unui coif ornamentat cu o reprezentare avimorfă similară celei de la
Ciumeşti (Fig. 6)5, alţii au respins o astfel de interpretare, recunoscând o frizură bogată
pe capul descoperit al cavalerului6. Cert este însă că pasărea îşi aşează ghiarele pe
capul (cu sau fără coif) al cavalerului (Fig. 2). Astfel, pasărea de pradă şi cavalerul ne
apar îngemănaţi într-o comunitate de destin. Făpturii avimorfe i se poate recunoaşte
2 Birkhan 1997, 817-sqq; cf. Ross 1958; Härtl 2005.3 Fettich 1953, 128-129, pl. XVI; Székely 1954, 5-14, pl. I-IV; Spânu 2012a, 244-245, nr. 113, pl.
136-137.4 Kull 1997, 337 (pentru semnificaţia spadei); pentru interpretarea colanelor La Tène ca
însemne ale apoteozei: Castro-Pérez 1998, 23-97; Adler 2003, 37-38 ş.a. 5 Rusu 1969, 285.6 Hachmann 1990, 768, n. 205.
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 81
un rol psihopomp, de călăuză a spritului eroului7. Referinţa mitologică a scenei este
implicită, dacă nu explicită.
Fig. 1. Falera ovală de la Surcea / Oval phalera from Surcea (fotografie de / photo by D. Spânu).
Din aceiaşi descoperire mai provin o faleră rotundă cu reprezentarea unui
grifon (Fig. 3/2) şi patru baze hemisferice ornamentate cu motive vegetale ale unor
recipiente neterminate (Fig. 3/3-6). Toate cele şase piese au fost realizate din tablă din
argint aurit, lucrată prin repusare, poansonare şi gravare şi au fost introduse într-o
cană de lut, astăzi pierdută. Potrivit mărturiei autorilor descoperirii, la câţiva metri de
tezaur ar fi fost remarcate mai multe fragmente ceramice, câteva greutăţi din lut, un
fragment de pinten din fier, un mic lingou amorf din argint şi şase mici nicovale.
Aceste din urmă piese au permis interpretarea descoperirii de la Surcea ca inventar al
unui atelier de orfevru8. Apartenenţa la tezaur a celor patru baze ale unor recipiente
neterminate se constituie într-un argument suplimentar pentru atribuirea lor unui
meşter argintar. Săpăturile realizate în 1943 nu au adus clarificări suplimnetare pentru
elucidarea caracterului contextului descoperirii de la Surcea.
7 Kull 1997, 319-320; Spânu 2012a, 114. Cf. Sopeña 1995, 222-227; Gomis 2001, 41-44.8 Fettich 1953, 129.
-
82 Daniel SPÂNU
Fig. 2. Detaliu al falerei de la Surcea cu reprezentarea păsării de pradă / Bird of prey on the
phalera from Surcea (detail) (fotografie de / photo by D. Spânu).
Dacă iconografia celor două falere reflectă un conţinut mitologic particular (Fig.
3/1-2)9, analogiile cu unele dintre recipientele tezaurului de la Sâncrăieni (jud.
Harghita, mag.: Csikszentkirály) îngăduie interpretarea plăcilor hemisferice de la
Surcea drept picioare ale unor cupe de tip kantharos (de comparat Fig. 3/3-6 cu
9 Spânu 2012a, 114-115.
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 83
Fig. 4/7)10. Analogiile cu cupele de la Sâncrăieni sunt semnificative şi pentru datarea
descoperirii de la Surcea. Din tezaurul de la Sâncrăieni provin şi o drahmă de
Dyrrhachium (Fig. 4/4), câteva cupe de tip mastós (de exemplu Fig. 4/1-2), o fibulă de
schemă târzie La Tène (Fig. 4/6) şi un kantharos de import, republican târziu (Fig.
4/3). Aceşti indicatori sunt specifici fazei timpurii a tezaurelor târzii La Tène din
Dacia preromană. (cca. 80/70–30/20 a.Chr.)11. De asmenea, tehnicile de ornamentare
a falerelor de la Surcea, ca şi a falerelor de la Bucureşti-Herăstrău, Galice şi
Jakimovo de la Dunărea Inferioară, sau a altor produse ale orfevreriei greceşti nord-
pontice a sec. II–I a.Chr. sunt specifice pentru „stilul grafic circum-pontic“12. Un alt
indiciu pentru datarea falerei ovale de la Surcea îl reprezintă redarea unor pinteni
care anterior perioadei târzii a La Tène-ului nu au fost încă antestaţi în sud-estul
Europei13. Totuşi, argumentele stilistice şi iconografice nu permit stabilirea unei
datări mai precise.
Fig. 3. Tezaurul de la Surcea / The inventory of Surcea hoard (desene de / drawing by D. Spânu).
Indicii preţioase în acest sens sunt oferite însă de cupele „barbare“ de tip
kantharos de la Sâncrăieni. În câteva cazuri (de exemplu Fig. 4/7-8) ataşele au fost
sudate încă din vechime peste decorul gravat şi aurit14. Buza uneia dintre cupe (Fig.
10 Székely 1954, 14 şi 38. Despre tezaurul de la Sâncrăieni: Popescu 1958; Spânu 2012a, 241, nr.
102, pl. 112-124; Spânu 2012b ş.a. 11 Spânu 2012a, 142-144, fig. 48.12 Mordvinceva 2001, 37.13 Hachmann 1990, 784; Tejral 2002; Baitinger 2004, 354.14 Popescu 1958, 187; Spânu 2012b, 17-20.
-
84 Daniel SPÂNU
4/8) a fost extinsă prin sudarea unei benzi, diametrul ei maxim fiind astfel lărgit.
Numai astfel s-a putut asigura îmbinarea adecvată dintre buza cupei şi plăcile
superioare ale torţilor. Acest detaliu tehnologic ilustrează adaptarea unei piese mai
vechi la deziderate funcţionale şi estetice noi.
Transformarea unor cupe hemisferice de tip mastós în cupe-kantharos
ilustrează constituirea etapizată a setului de recipiente de la Sâncrăieni15 şi reflectă
o receptivitate particulară faţă de transformările care au survenit în vesela de lux
elenistică şi republicană târzie. Renunţarea la folosirea cupelor conice sau
hemisferice şi adoptarea unor recipiente cu picior (kantharoi, skyphoi) ca accesorii
principale pentru băut în cadrul ceremoniei banchetului au survenit în prima
jumătatea a sec. I a.Chr.16 şi sunt ilustrate de o serie de seturi de banchet („servizio
a tavola”) de epocă târzie republicană17. Prin analogie cu recipientele cu picior
târzii republicane de la Arcisate, Giubiasco sau Palmi18, cupa-kantharos lucrată la
strung, cu ataşe în forma frunzei de iederă de la Sâncrăieni (Fig. 4/3) se distinge ca
un produs de posibilă sorgeinte italică, a cărui pătrundere în Transilvania putea
avea loc încă înaintea epocii augusteice. Probabil, tocmai această cupă a servit ca
model pentru convertirea unor mastói în kantharoi, prin sudarea unor perechi de
toarte şi a unor picioare (Fig. 4/7-8). Foarte probabil, perioada de constituire a
tezaurului de la Sâncrăieni cuprinde o primă etapă pre-augusteică şi o etapă care
ar corespunde începuturilor epocii augusteice. Realizate şi modificate de-a lungul
întregului sec. I a.Chr., cupele de la Sâncrăieni au fost depuse probabil la răspântia
dintre ere19. Totodată, aceste cupe reflectă rezultatul activităţii unor grupe de
meşteri diferiţi, poate chiar din generaţii succesive. Unei prime grupe de meşteri îi
datorăm cupele-mastós bogat ornamentate prin repusaj, iar celei de a doua grupe îi
datorăm convertirea acestora în kantharoi20.
15 Spânu 2012b, 18-20.16 Küthmann 1958, 116-119; Rotroff 1982, 2, 107-112; Hausmann 1996, 104-107; Künzl 2002,
27-29.17 De exemplu mormântul republican târziu de la Boscoreale: Piana Agostinetti, Priuli 1985,
200-201, fig. 6a-b; mormintele 3/1902 (VIII) und 8/1903 (XXXV) von Ancona: Mercando
1976, 197 şi 203, fig. 46, 59; cupele kantharos de la Tivoli: Oliver 1981, 56-59; Künzl 1997,
11-12, fig. 2 ş.a. 18 Küthmann 1958, 120, pl. 11; Gabelmann 1982, 24-26, fig. 14-17; Guzzo 1980, 196, nr. 4-5, 200,
fig. 7, 202, fig. 9.19 Popescu 1958, 194 acceptat de Künzl 2002, 334, 342-343; cf. Rieckhoff 1998, 517.20 Spânu 2012a, 83-84; Spânu 2012b.
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 85
Fig. 4. Selecţie a inventarului tezaurului de la Sâncrăieni / Selection of artifacts from the Sâncrăieni
hoard (1-3. and 6-8. drawings by D. Spânu; 4-5. după / according to Popescu 1958, 181, fig. 25).
-
86 Daniel SPÂNU
Pe baza analogiilor mai sus evocate, setul de falere de la Surcea poate fi
sincronizat perioadei de convertire a cupelor hemisferice în kantharoi de la Sâncrăieni,
din cea de a doua jumătate a sec. I a.Chr. Atât tezaurul de la Surcea, prin iconografia
falerelor sale şi prin contextul său particular, cât şi tezaurul de la Sâncrăieni, prin
complexitatea tehnologică a inventarului, reflectă în mod elocvent înflorirea fără
precedent a meşteşugului în metale preţioase din Transilvania perioadei târzii a La
Tène-ului. Tezaurul de la Surcea şi o parte a tezaurului de la Sâncrăieni ar putea
constitui creaţiile aceluiaşi atelier şi poate chiar a aceluiaşi meşter activ în sud-estul
Transilvaniei la răspântia dintre ere. Indiferent care a fost identitatea şi aria de
activitate a meşterului de la Surcea, pentru explicarea mesajului falerei ovale nu
trebuie pierdută din vedere apartenenţa culturală a comanditarului tezaurului. Şi
aceasta cu atât mai mult cu cât disocierea anonimului comanditar de nucleul identitar
şi cultural local este puţin probabilă.
CONTEXTUL CULTURAL AL CAVALERULUI CU
PASARE DE PRADA DE LA SURCEA
Tezaurul de la Surcea aparţine grupei tezaurelor din Dacia preromană21. Această
grupă se încadrează într-un context cultural târziu La Tène caracterizat printr-o serie
de fenomene şi manifestări regionale care îşi regăsesc analogii şi paralele
convingătoare în cultura târzie La Tène din Europa centrală.
Modificările practicilor funerare de la sfârşitul perioadei mijlocii şi din perioada
târzie La Tène dintr-o serie de regiuni ale Europei centrale, şi anume absenţa
necropolelor plane, raritatea înmormântărilor şi precaritatea inventarelor22, pot fi
recunoscute şi în Transilvania şi în Muntenia aceluiaşi interval cronologic (Fig. 5/1-
2)23. Descoperiri „macabre” sau „înmormântări dezordonate” în aşezări, comparabile
celor din vestul şi centrul Europei24, au fost semnalate şi în contexte târzii La Tène din
Dacia25. Sobrietatea reprezentării funerare târzii La Tène reflectă o diminuare a
preocupărilor pentru exprimarea rituală a identităţilor individuale ale defuncţilor26,
iar absenţa necropolelor exprimă abandonarea reprezentării funerare comunitare.
21 Fettich 1953; Horedt 1973a; Spânu 2012a.22 Krämer 1952, 337; Wieland 1996, 60-65, Wells 1998, 252; Wells 2000, 90-91 ş.a. 23 Babeş 1988, 6-7; Sîrbu 1993, 21, 71. Lista actualizată a înmormântărilor din sud-estul
Transilvaniei (Rustoiu 2012, 171-178) nu modifică semnificativ problema; necropole plane
databile între sfârşitul perioadei mijlocii La Tène şi momentul cuceririi traianice a Daciei nu
au fost semnalate în Transilvania, Moldova de vest sau în Muntenia (cf. Spânu 2012c).24 Lange 1983, 105-112 cu literatura mai veche; Hahn 1992; Burmeister 2013.25 Babeş 1988, 13; Sîrbu 1993, 31-36. 26 Wells 1998, 252, 255; Wells 2002, 90-91.
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 87
Aceste transformări au avut o amploare supraregională şi totodată supraetnică, iar
explicarea lor, în cazul Daciei, ca efect particular al reformelor lui Deceneu de la
mijlocul sec. I a.Chr.27 nu este satisfăcătoare. De altfel, deprecierea practicilor funerare
din Dacia preromană poate fi constatată cu un secol înaintea domniei lui Burebista28.
Fig. 5. Grupele culturale târzii La Tène din regiunile răsăritene ale Bazinului Carpatic şi din
Bazinul Dunării Inferioare. Numerele din legendă: 1 necropole, 2 morminte izolate, 3
oppida, 4 mici aşezări, 5 centre fortificate („hill-forts“), 6 depozite de unelte şi/sau arme; 7
tezaure cu podoabe din argint sau (rar) aur / Late La Téne cultural groups from the eastern
regions of the Carpathian Basin and Lower Danube Basin. Legend numbers: 1. necropolis; 2.
isolated graves; 3. oppida; 4. small settlements; 5. hill-forts; 6. hoards of tools and/or weapons
sets; 7. silver or (rarely) gold jewellery hoards.
În acelaşi timp, organizarea numeroaselor aşezări târzii La Tène (Fig. 5/3-4) pot
fi percepute ca expresie a unor eforturi colective (comunitare). Prin numărul şi
dimensiunile lor, aşezările târzii La Tène din Transilvania şi Muntenia ilustrează o
27 Astfel Babeş 1988, 22 pe baza menţiunilor lui Iordanes, Getica 71.28 Sîrbu 1986, 112.
-
88 Daniel SPÂNU
dezvoltare locală fără precedent a formelor de locuire29. Aşezări precum cele de la
Pecica, Sighişoara-Wietenberg, Popeşti sau Poiana constituie centre nodale ale unei
reţele de axe de comunicaţie regionale30. Prin spectrul larg al inventarelor şi al
tipurilor de contexte, amenajări şi edificii, aceste aşezări reflectă practicarea
concomitentă şi intensă a activităţilor agricole, meşteşugăreşti şi religioase. Deşi prin
dimensiunile lor, aşezăriile târzii La Tène din Dacia sunt inferioare marilor oppida din
Europa Centrală şi Occidentală, funcţiunile lor reunite sunt însă aceleaşi. Astfel,
perceperea aşezărilor târzii La Tène din Dacia (aşa numitele „-dava“) ca mici oppida
nu ar constitui o exagerare taxonomică sau metodologică.
O altă caracteristică a culturii târzii La Tène din Transilvania o constituie
edificarea în regiunile montane a unor centre fortificate de tip hill-fort (de exemplu la
Costeşti, Grădiştea de Munte, Augustin ş.a.)31. Aceste centre reflectă dezvoltarea fără
precedent a unor programe constructive cu aspiraţii monumentale şi ilustrează cele
dintâi edificări din piatră din Transilvania protoistorică. Tehnicile constructive locale
şi analogiile lor în lumea elenistică târzie, dar şi în lumea central-europeană celtică nu
au fost până acum studiate satisfăcător, mai ales datorită unei documentaţii
arheologice precare. Unele fortificaţii din Dacia preromană permit presupunerea unor
legături cu experienţă constructivă ilustrată de muri gallici (piatră neecarisată, bârne
din lemn, piroane şi pământ)32; altele indică însă o puternică sursă de inspiraţie
elenistică manifestată mai ales în privinţa ecarisării pietrei. Se poate pune întrebarea
dacă zidul cu pilaştrii verticali încastraţi de la Piatra Craivii ar putea constitui o
replică locală a sistemului „Pfostenschlitzmauer“ din aria răsăriteană a aşezărilor
oppidane din Germania de Sud şi Boemia33.
Prin planimetria lor, sanctuarele circulare din Dacia preromană, în special cele
din Munţii Orăştiei34, ar putea fi comparate templelor de plan central galo-romane35,
29 Babeş 1975; Babeş 1979; Babeş 1982. 30 Spânu 2012a, 152-161, fig. 61-69.31 Ştefan 2005, 113-262 (centrele din Munţii Orăştiei); Costea et alii 2006 (Augustin).32 De exemplu Vulpe, Dunăreanu-Vulpe 1924, 175-178; cf. Rustoiu 1986. Dacă sunt recunoscute
influenţe celtice în arhitectura militară romană (Baatz 1969), de ce nu am presupune şi un
eventual aport tehnologic celtic în cazul fortificaţiilor din Dacia preromană ? 33 Cf. opinia contrară a lui Ştefan 2005, 250-252, fig. 122-123, n. 523 care recunoaşte „opus
africanus” la Piatra Craivii. Pentru sistemul „Pfostenschlitzmauer”, numit şi murus gallicus de
tip Kelheim, particularizat prin paramentul din piatră cu intercalări echidistante de stâlpi
din lemn aparenţi: Collis, McLaren Ralston 1976, 136-137, 143-146, fig. 4; Endert 1987, 83-88,
fig. 18/2 şi fig. 19. 34 Antonescu 1980; Vulpe 1986; Ştefan 2005, 42-47 fig. 14-16; Mateescu 2012. 35 Wilson 1980; Birkhan 1997, 775; Lejars 2001 ş.a. Unele dintre aceste temple circulare prezintă
faze de construcţie sau indicii de funcţionare anterioare cuceririi romane a Galiei.
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 89
precum şi edificiilor poligonale sau circulare de la Manching şi Noreia36. Într-o epocă
de intensă şi dinamică circulaţie a importurilor, ideilor dar şi a meşterilor, astfel de
analogii nu trebuie considerate întâmplătoare. Din păcate, numeroase detalii tehnice şi
arhitecturale ale sanctuarelor din Munţii Orăştiei, ca şi inventarele acestora, nu au fost
documentate şi, în consecinţă, decriptate adecvat37.
Practica depunerii votive de tezaure cu piese din metale preţioase din Dacia
preromană38 (Fig. 5/7) nu constituie un fenomen regional izolat, ci poate fi comparată
depunerilor târzii La Tène din diferite alte regiuni ale Europei39. Tipurile cele mai
reprezentative de fibule ale orfevreriei locale sunt înrudite formal unor tipuri central-
europene. Succesiunea folosirii lor (mai întâi fibule cu noduri, apoi fibule linguriţă)
coincide transformărilor din moda fibulelor central-europene târizii La Tène (fibule de
epocă târzie La Tène dar de schemă mijlocie La Tène, urmate de fibulele de tip
„castron”/ „Schüsselfibeln” şi de formele lor înrudite)40. Ca şi în Europa Centrală,
practicile depoziţionale din Transilvania şi din regiunile învecinate ei sunt ilutrate şi
de depozitele de arme, de unelte şi de bare din fier41 (Fig. 5/6). Alcătuirea unei sinteze
critice consacrate depozitelor din Dacia preromană şi analogiile lor cu descoperirile
similare din aria La Tène central-europeană ar constitui o oportunitate în cercetare.
Importul masiv de tetradrahme de Thasos şi Macedonia I, de drahme de
Dyrrhachium şi Apollonia, ca şi de denari republicani de la începutul sec. I a.Chr.42 a
descurajat tradiţia emitentă locală43. Singura excepţie este reprezentată de
misterioasele monede ΚΟΣΟΝ din aur, cu o iconografie de inspiraţie romană, dar cu o
36 Schubert 1994, 182-187 fig. 21-22 şi 24 cu literatura mai veche; Pittioni 1954, 760, fig. 530. 37 Cf. Mateescu 2012, 41-82.38 Fettich 1953; Horedt 1973a; Spânu 2002, 92-104; Spânu 2012a.39 De exemplu Raddatz 1969 (tezaurele din Peninsula Iberică); Krämer 1971, Furger-Gunti
1982; Kurz 1995 (cf. Sievers 2000), Wells 2000, 90, Kull 2002; Müller 2002, 159-180 ş.a. pentru
tezaurele şi depozitele central-europene. În sinteze prestigioase ale preistoriei Europei (de
exemplu Bogucki, Crabtree 2004) sau în contribuţii dedicate practicilor depoziţionale din
epoca La Tène (Bataille, Guillaumet 2006; Barral et alii 2007) lipsesc orice contribuţii sau
referiri la tezaurele şi depozitele târzii La Tène din Dacia. Aceste regretabile absenţe decurg
din izolaţionismul narcisist adoptat de cercetarea românească a culturii Daciei preromane. 40 Spânu 2002, 104-111, fig. 23; cf. Jovanović 1982, 203-204; Kull 2002, 213; Spânu 2009, 85-87,
fig. 2. Mai pot fi comparate şi fibulele cu scut (Horedt 1973a, 136) cu fibulele de tip Vincovci
din Serbia de vest şi din Croaţia (Dizdar 2003); cf. Spânu 2015, 20-22, fig. 4.41 Babeş 1979, 11 cu literatura mai veche; cf. Iaroslavschi, Bozu 2001; Bodó, Ferencz 2004.42 Glodariu 1976, 46-55, 87-89; Chiţescu 1981; Mihăilescu-Bîrliba 1990, 105-106; Preda 1998, 318-
323; Conovici 1986; Conovici 1992; Bogdan Cătăniciu 1975. 43 Chiţescu 1981, 64; Popović 1987, 106.
-
90 Daniel SPÂNU
scriere greacă, descoperite aproape exclusiv în regiunea Munţilor Orăştiei44. Practica
indicării numelui suveranului emitent pe monedele ΚΟΣΟΝ nu are pereche în Dacia
preromană, dar îşi găseşte frecvente analogii în Europa La Tène, din aria de stăpânire
boiică şi până în Britania45. Copierea monedelor de import – în special a denarilor
republicani – a fost realizată în aşezări importante sau în preajma sanctuarelor.
Pilduitoare în acest sens sunt ştanţele monetare descoperite în atelierele de la Tilişca şi
Grădiştea de Munte ş.a.46. Astfel, situaţia din Dacia nu diferă de cea din regiunile
occidentale ale culturii La Tène, unde centrele emitente ale monetăriei celtice târzii pot
fi localizate în aşezările-oppida sau în ambianţa sanctuarelor47.
Importul de bunuri de valoare (monedă, veselă de lux), dar şi importul de
tehnologie elenistică şi romană disting cultura târzie La Tène din Dacia preromană ca
un mediu supus unui intens proces de aculturaţie la valorile civilizaţiei circum-
mediteraneene48. Totuşi, legăturile meridionale nu trebuie nici supraestimate, nici
considerate ca exclusive. În aceeaşi perioadă târzie La Tène, contacte dinamice ale cu
lumea central-europeană sunt ilustrate de ceramica grafitată49 şi de cea pictată50, de
unele posibile importuri „celtice” precum mistreţul din bronz de la Grind/Luncani şi
măştile din bronz de la Piatra Roşie şi Ocniţa, ca şi de câteva tezaure cu emisiuni boiice
(Biatec, Nonnos, Simmering sau de tip Muschel).51. Toate aceste obiecte de prestigiu
„celtice“ ajunse în Dacia nu au fost reciclate: valoarea lor simbolică nu a fost anulată, ci
recunoscută şi preţuită.
Pe baza surselor literare, comunităţile teritoriale din Tranislvania şi din
regiunile extracarpatice au fost percepute ca părţi ale grupului etno-lingvistic nord-
tracic („geto-dacic”/„daco-getic”). Totuşi, cultura arheologică din Dacia preromană
prezintă caracteristici specifice unei culturi târzii La Tène. Asemănările dintre culturile
târzii La Tène din Dacia preromană pe de o parte şi din Europa Centrală pe de altă
parte nu sunt doar formale, ci structurale şi de conţinut.
44 Winkler 1972, 185 fig. 7; Chiriac 2002; Oberländer-Târnoveanu 2013, 411.45 Birkhan 1997, 374-376; Mays 1992; Williams 2001.46 Lupu 1989, 71-73 fig. 19-21, pl. 15/18; Glodariu, Iaroslavschi, Rusu 1992. Copierea denarului
nu reprezină o pracică exclusiv „dacică”: cf. Popović 1987, 114-115. 47 Wells 2000, 93-94; Furger-Gunti 1982, 34-40; Gruel 1991; Gruel 2007, 712.48 Kull 2002, 198; Spânu 2012a, 18.49 Folosirea resurselor de grafit din Noricum şi Bohemia în ceramica târzie La Tène (inclusiv
din Dacia: Rustoiu 1993, 141) a fost relevată de către: Jerem, Kardos 1985; Waldhauser 1992;
Havancsák et alii 2009; Venclová et alii 2013, 86; Goláňová 2014; Havancsák et alii 2014 ş.a. 50 Florea 1998, 121-131; Drăgan 2014. 51 Bodó 2006; Daicoviciu 1954, 117-119, fig. 37-38; Berciu 1981, 100-101, fig. 21/10, pl. 114;
Preda, Marinescu 1986; Preda 1998, 279-280.
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 91
CAVALERUL CU PASĂRE DE PRADĂ CA TRADIŢIE CELTICĂ
În contextul relaţiilor culturale supraregionale mai sus evocate, falera ovală de
la Surcea are o semnificaţie deosebită, cu atât mai mult cu cât, prin analogia cu coiful
de la Ciumeşti, tema mitologică a relaţiei dintre un erou şi pasărea de pradă pare să
prezinte antecedente anterioare perioadei târzii La Tène. Rolul mitologiei în
reprezentarea unei identităţi culturale preistorice este fundamental52. Din această
perspectivă, desluşirea tradiţiei iconografice a cavalerului cu pasăre de pradă se poate
dovedi relevantă pentru înţelegerea profilului particular al fondului mitologic şi a
mentalului identitar din Dacia preromană.
Relaţia simbolică dintre o făptură avimorfă şi o personalitate antropomorfă o
regăsim şi în cazul coifului de la Ciumeşti (Fig. 6): o pasăre cu aripile, coada şi corpul
realizate din foi de bronz îmbinate şi lucrate prin gravare şi repusare, cu picioarele cu
ghiare turnate şi cu ochii din sticlă colorată a fost montată pe o cască cu obrăzare din
fier53. Coifuri cu calota dublată (Helme mit verstärkte Kalotte) şi obrăzare trilobate
mobile, similare celui de la Ciumeşti, dar lipsite de ornamentul avimorf, au fost
identificate în descoperiri din sec. IV–III a.Chr. din regiunea alpină, din Italia de nord,
din Pannonia ş.a.54. Absenţa unor panaşe avimorfe pe toate aceste coifuri distinge
exemplarul de la Ciumeşti ca unicum. Foarte probabil însă, ornamentele zoomorfe
(resepctiv avimorfe) ale unor coifuri La Tène, despre a căror existenţă mărturiseşte, de
altfel, Diodor V.30.2, au fost realizate şi din materiale perisabile55.
Coiful de la Ciumeşti a fost descoperit întâmplător într-o carieră de nisip
împreună cu o cămaşă de zale, două cnemide şi o lance, la care se mai adaugă şi câteva
vase ceramice şi un lanţ de centură56. Foarte probabil, toate aceste piese, unele cu urme
de ardere secundară pe rugul funerar, au format inventarul unui mormânt (dublu?)57 de
incineraţie în groapă. Cercetările arheologice ulterioare descoperirii coifului au condus
la identificarea la Ciumeşti a unei necropole birituale58. Piesele din inventare, şi anume
fibulele de schemă timpurie şi mijlocie La Tène, brăţările cu ove din bronz, spadele,
lanţurile de centură şi ceramica cenuşie lucrată la roată sunt specifice fazelor B2, C1, C2
din cronologia epocii La Tène59. Panoplia din care face parte coiful cu ornament avimorf
52 Brather 2004, 115-116.53 Rusu 1969; cf. Korodi 1965 (pentru procesele de restaurare a coifului).54 Schaaff 1974, 171-173, fig. 25; Guštin 2011, 123-124, fig. 2.55 Hachmann 1990, 766, n. 202.56 Rusu 1969; Rustoiu 2012, 161-162, fig. 1-2.57 Rustoiu 2012, 164.58 Zirra 1967.59 Rustoiu 2012, 160-166 cu literatura mai veche (în special Horedt 1973b).
-
92 Daniel SPÂNU
poate fi considerată relativ sincronă înmormântărilor La Tène C1 de la Ciumeşti60 şi,
implicit, anterioară cu cel puţin două secole falerei de la Surcea.
Fig. 6. Coiful de la Ciumeşti / The Ciumeşti Helmet (după / according to Rusu 1969, 269, Fig. 2).
Necropole similare celei de la Ciumeşti (Pişcolt, Apahida, Fântânele, Mediaş
ş.a.; Fig. 7/1), unele conţinând şi elemente de datare specifice fazei La Tène B1,
formează un „orizont de tip La Tène (timpuriu şi mijlociu)”61 exclusiv intracarpatic,
cu analogii în întreaga Europă Centrală şi Occidentală62, nu însă şi în regiunile
extracarpatice ale teritoriului actual al României. Cu inventare mai puţin
spectaculoase, aşezările sincrone necropolelor de tip Pişcolt-Apahida au trezit un
60 Rustoiu 2012, 164.61 Dietrich, Dietriech 2006, 35.62 Zirra 1971a şi 1971b; Woźniak 1976, 384-397, fig. 1-2, 6; Dietrich, Dietrich 2006; Rustoiu 2011.
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 93
interes modest în cercetarea românească63. Aceste aşezări variază prin dimensiuni –
unele sunt mai mari, altele mai mici, de dimensiunile unor „ferme” şi, după toate
aparenţele nu au fost niciodată protejate prin sisteme de fortificaţii. Necropolele de
tip Pişcolt-Apahida şi aşezările sincrone lor permit conturarea în Transilvania a unui
aspect regional al culturii La Tène („celtice”) central-europene din perioadele
timpurie şi mijlocie ale celei de a doua epoci a fierului.
În aceleaşi faze timpurie şi mijlocie ale epocii La Tène (B1-B2 şi C1), regiunile
extracarpatice au fost dominate de o expresie culturală fundamental diferită,
caracterizată de necropole precum cele de la Zimnicea şi Canlia64 (Fig. 7/3), de
morminte princiare precum cele de la Agighiol şi Peretu (Fig. 7/4)65 care conţin
numeroase importuri elenistice timpurii66, mostre ale unei spectaculoase orfevrerii
„traco-getice”/„nord-tracice”67 şi ceramică lucrată cu mâna. La acestea se mai adaugă
şi o serie de aşezări, unele dintre ele (Bâzdâna, Coţofenii din Dos, Orbeasca de Sus,
Pietroasa Mică, Šumen ş.a.) prevăzute cu incinte fortificate clădite din piatră sau din
turte/cărămizi din lut (adobe)68. Ansambluri arheologice similare celor de la Zimnicea
şi Canlia sau Agighiol şi Peretu nu au fost încă descoperite în Transilvania sau, mai
departe către vest şi formează periferia nordică („getică”) a unei arii culturale
(„tracice”) profund marcată de impactul modelelor elenistice promovate şi vehiculate
de monarhia macedoneană.
Materiale de sorginte central-europeană, în special fibule cu resort bilateral de
schemă timpurie La Tène69 sunt apariţii rare la sud de Carpaţi, unde, în sec. IV–III a.Chr.
erau frecvent purtate fibule cu resort lateral – aşa numitele fibule „tracice”70 (Fig. 5/6).
Scheme diferite de fibule reflectă reguli de port şi tradiţii meşteşugăreşti deosebite71.
Astfel, se poate accepta că în fazele La Tène B1, B2 şi C1, deci şi în vremea coifului de
la Ciumeşti, Carpaţii au separat manifestări culturale distincte72.
63 Dietrich, Dietrich 2006, 20-21, fig. 5; cf. Berecki 2008 (pentru aşezarea de la Moreşti). 64 Alexandrescu 1980; Boroffka, Trohani 2003; cf. Măndescu 2010, 125-191; Spânu 2014b. 65 Berciu 1969; Moscalu 1989; cf. Teleagă 2008; Măndescu 2010, 377-418. 66 Teleagă 2008. 67 Berciu 1974; Alexandrescu 1983.68 Măndescu 2010, 199-208 (cu literatura). Cercetarea acestor sisteme de fortificaţie a avut până
acum rezultate publicistice precare şi ar impune o dezbatere critică plenară. 69 Măndescu 2000, 48-58, hărţile 1-9. 70 Zirra 1998. Argumente pentru sincronizarea relativă a fibulelor tracice cu faza La Tène B:
Vasić 2000; Rustoiu 2011. 71 cf. Brather 2007, 186-187.72 Argumente suplimentare: Spânu 2014b, 83-85, fig. 15-18.
-
94 Daniel SPÂNU
Fig. 7. Descoperiri de epocă La Tène B1/B2 şi C1 în regiunile răsăritene ale Bazinului Carpatic şi în
Bazinul Dunării Inferioare (sec. IV–III a.Chr.). În legendă: 1 necropole de tip Pişcolt-Apahida;
2 descoperiri izolate cu materiale La Tène (fibule, podoabe, arme); 3 necropole de tip
Zimnicea-Canlia; 4 morminte fastuoase de tip Agighiol-Peretu; 5 tezaure cu orfevrerie „nord-
tracică”; 6 descoperiri cu fibule „tracice” / Plot of La Tène B1/B2 and C1 finds in the eastern
regions of the Carpathian Basin and Lower Danube Basin (4th-3rd c. BC). Legend numbers: 1.
early/middle La Tène (“Celtic”) necropolis of type Pişcolt-Apahida; 2. stray find of early/middle
La Tène (“Celtic”) artifacts (fibulae, jewellery, weapons); 3. “North-Thracian” necropolis of
Zimnicea-Canlia type; 4. “North-Thracian” chieftain’s tombs of Agighiol-Peretu type; 5. hoards
with “North-Thracian” goldsmith products; 6. Thracian fibulae (după / according to
Alexandrescu 1983; Dietrich, Dietrich 2006; Guštin 1984; Măndescu 2000; Zirra 1998 cu
completări).
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 95
Fig. 8. Pasărea de pradă de pe obrăzarul „coifului” din argint de la Peretu / The bird of prey
represented on the cheek-piece of the silver-gilded “helmet” (or rather a death mask?) from the
“North-Thracian” chieftain’s tomb in Peretu (după / according to Moscalu 1989, pl. 43).
Deosebirile din domeniul culturii materiale se regăsesc şi în iconografie. Pe
obrăzarele „coifului” din argint parţial aurit (mai probaibl o mască funerară) de la
Peretu73, în Muntenia, a fost reprezentată o pasăre de pradă cu un patruped în ghiare şi
73 Moscalu 1989, 159-162, pl. 43.
-
96 Daniel SPÂNU
un peşte în cioc (Fig. 8). Aceste detalii pot fi perceptute ca aluzii la o autoritate exercitată
de făptura avimorfă asupra pământului şi apelor74. O relaţie semantică explicită între
pasărea de pradă şi personalitatea antropomorfă nu poate fi recunoscută în acest caz.
Mesajul iconografic şi semnificaţia mitologcă conţinute de scena de pe obrăzarul coifului
de la Peretu sunt fundamental diferite de cele ale coifului cu pasăre de la Ciumeşti sau
al reprezentării cavalerelui cu pasăre de la Surcea.
Tema inconografică a unui cavaler suprapus de o pasăre de pradă poate fi
recunoscută însă pe unele emisiuni barbare din Bazinul Carpatic. Astfel de monede
sunt absente la est şi sud de Carpaţi şi au fost identificate ca „est-celtice” în cercetările
numismatice75. Această temă îşi regăseşte analogii şi în regiunie occidentale ale
Europei epocii La Tène: coifuri suprapuse de păsări apar reprezentate pe una dintre
plăcile cazanului de la Gundestrup (Danemarca); coifului votiv de la Tinignac (dép.
Corrèze) i s-a conferit o formă avimorfă; o pasăre din bronz suprapune coiful unui
idol femini păstrat fragmentar de la Kerguilly-en-Dinéault (dép. Finistère)76. Aceste
reprezentări reflectă un filon mitologic de sorginte celtică. Potrivit tradiţiilor celtice,
capul reprezenta sălaşul sufletului uman77. Din această perspectivă, montarea
reprezentării unei păsări pe un coif nu răspunde unei simple preocupări ornamentale,
ci ar putea conţine o semnificaţie simbolică şi chiar mitologică (totemică) particulară.
Relaţia dintre păsări şi destinul uman este oglindită de numeorase surse literare
referitoare la credinţe atribuite celţilor (de exemplu POMPEIUS TROGUS, Hist. Phil. XXIV
4, 3, SILIUS ITALICUS, Punica III, 341-343, CAESAR, Bell. Gall. V 12 ş.a.), precum şi de
mituri şi tradiţii ilustrate de iconografia galo-romană78.
În iconografia Daciei preromane, cavalerul cu pasăre de la Surcea nu constituie
singura valorizare a unei secvenţe mitologice de sorginte vest- şi central-europeană,
respectiv celtică. Tema triadei feminine redată pe falerele de la Lupu79 sau pe câteva
paftale târzii La Tène din fier placat cu bronz descoperite în Transilvania şi Muntenia80
nu îşi regăseşte analogii în iconografia tracică mai veche, dar poate fi comparată
plenar matroanelor galo-romane din Renania, Galii, Hispanii sau din Insulele
74 Cf. Kull 1997, 303-312.75 Pink 1974, 38, 71; cf. Preda 1973, 71-75; Rusu 1969, 285, pl. 148. O surprinzătoare paralelă
iconografică este oferită de emisiunile celtiberice Segeda/Sekaiza (Gomis 2001, 38-45). 76 Hachmann 1990, 766-768, fig. 1/F; Maniquet 2010; Sanquer 1973; cf. Birkhan 1997, 719, n. 3.
Pentru exemple din contexte culturale şi din epoci diferite: Kull 1997, 319. 77 cf. Birkhan 1997, 817-sqq; cf. Ross 1958; Härtl 2005.78 Green 1992, 4-5; Sopeña 1995, 222-227; Birkhan 1997, 719-725, 880.79 Spânu 2002, 91-92, 123-127, fig. 11-13, 29; Spânu 2006, 315-317.80 Vulpe 1957, 241, fig. 23 şi Babeş 1983, 200, fig. 2.1 (Popeşti); Babeş et alii 2003, fig. 2 şi
Măgureanu 2005 (Cârlomăneşti); cf. Babeş 1983, 196-221 (tipul 1); Spânu 2006, 317-319;
Spânu 2010, 16-19, fig. 8; Spânu 2012a, 115-116, fig. 29-30.
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 97
Britanice81, precum şi tradiţiilor precreştine irlandeze şi britonice transmise până în
Evul Mediu82. Prin urmare, substratul mitologiilor „celtice” din imaginarul Daciei
preromane îşi trădează o consistenţă încă prea puţin bănuită.
Memoria culturală transformă istoria în mit83. Prezenţa celtică în Transilvania
perioadei mijlocii La Tène nu a fost nici efemeră, nici lipsită de consecinţe. Foarte
probabil, instalarea exponenţilor La Tène-ului mijlociu central-european în Bazinul
Carpatic a determinat adoptarea unor mituri care aveau să fie perpetuate şi
materializate iconografic în mediul cultural local târziu La Tène. În ciuda
metamorfozelor identitare84, aceste mituri au supravieţuit şi s-au integrat deplin în
memoria culturală a elitelor conducătoare din Dacia sec. I a.Chr.
Din această perspectivă, antagonisul dintre celţi şi daci pe care ideologia
naţională şi istoriografia românească din deceniile totalitare85 l-a preluat dogmatic şi
necritic din afirmaţiile lui STRABO VII 3, 11 ar trebui perceput cu îndoită circumspecţie.
Conflictul dintre Burebista, regele dacilor şi al geţilor şi Critasiros, regele boiilor şi
tauriscilor a beneficiat de o vizibilitate istorică exagerată, dincolo de care cercetarea
protoistorică ar trebui să recunoască nenumărate repere ale unei solidarităţi culturale
şi rituale care a putut transcende deosebirilor etnice şi regionale. Elementele culturale
central-europene de sorginte „celtică” au alcătuit, cu foarte mare probabilitate, unele
dintre componentele fundamentale ale genezei culturii târzii La Tène din Dacia
preromană.
81 Schmidt 1987; Petrikovits 1987; Green 1991, 104-107; Green 1995, 107-111; Olmsted 1994, 287-
296; Maier 2004; Gómez Pantoja 1999; Olivares Pedreño 2002, 121-123.82 Birkhan 1997, 542-545; Green 1995, 71.83 Assmann 2007, 52: „Durch Erinnerung wird Geschichte zum Mythos”.84 Din perspectiva consideraţiilor lui Wells 2000, 44 („Identity becomes an important factor
when individuals and groups come into contact with others who are different”), constituirea
identităţii de grup dacice (prima ei atestare: Caesar Bell. Gall. VI. 25.2) ar putea fi explicată
adecvat în contextul intenselor şi dinamicelor contacte la mare distanţă din perioada târzie a
La Tène-ului.85 De exemplu: Macrea 1956, 122-124; Crişan 1978, 119; Petrescu-Dîmboviţa 1978, 155; Giurescu
1981, 31-32 ş.a. Cf. Boia 1997, 210-211, 289 şi Boia 2016, 157-164.
-
98 Daniel SPÂNU
BIBLIOGRAFIE
Adler, W. 2003, Der Halsring von Männern und Göttern. Schriftquellen, bildliche
Darstellungen und Halsringfunde aus west-, mittel- und Nordeuropa zwischen
Hallstatt- und Völkerwaderungszeit, Saarbrücker Beiträge zur
Altertumskunde 78, Bonn.
Alexandrescu, A.D. 1980, La nécropole gète de Zimnicea, Dacia, N.S. 24, 19-126.
Alexandrescu, P. 1983, Le groupe de trésors thraces du nord der Balkans (I), Dacia, N.S. 27, 45-66.
Antonescu, D. 1980, Sanctuarul circular complex geto-dacic (propuneri de reconstituire),
SCIVA 31, 4, 499-518.
Assmann, J. 2007, Das kulturelle Gedächtnis. Schrift, Erinnerung und politische Identität in
frühen Hochkulturen, München (ediţia a VI-a).
Baatz, D. 1969, Keltische Einflüsse auf römische Wehrbauten? în Frey, H. O. (ed.), Festschrift für
Wolfgang Dehn zum 60. Geburtstag am 6. Juli 1969, Marburger Beiträge zur
Archäologie der Kelten. Fundberichte aus Hessen. Beihefte 1, 59-65.
Babeş, M. 1975, Problèmes de la chronologie de la culture geto-dace à la lumière des fouilles de
Cîrlomăneşti, Dacia, N.S. 19, 125-139.
Babeş, M. 1979, Le stade actuele des recherches sur la culture geto-dace à son époque de
développement maximum (Ier siècle av. n. è.- Ier siècle n. è.), Dacia, S.N. 23, 5-19.
Babeş, M. 1982, Zum Siedlungswesen der Geto-Daker in der Zeit vor der römischen
Eroberung, în Papenfuss, D., Michael, V. (ed.), Palast und Hütte. Beiträge
zum Bauen und Wohnen im Altertum von Archäologen Vor- und
Frühgeschichtlern. Tagungsbeiträge eines Symposiums der A. von Humboldt
Stiftung, Bonn - Bad Godeberg - Mainz a. R., 461-472.
Babeş, M. 1983, Paftale Latène tîrzii din sud-estul Europei, SCIVA 34, 3, 196-221.
Babeş, M. 1988, Descoperirile funerare şi semnificaţia lor în contextul culturii geto-dacice
clasice, SCIVA 39, 1, 3-32.
Babeş, M., Motzoi-Chicideanu, I., Gugiu, D., Izvoranu, T., Constantinescu, E.M.,
Sârbu, D., Matei, S., Constantinescu, M., Negoiţă, M. 2003, Cârlomăneşti,
CCAR. Campania 2002, 344-345.
Baitinger, H. 2004, Hellenistisch-frühkaiserzeitliche Reitersporen aus dem Zeusheiligtim von
Olympia, Germania 82, 2, 351-380.
Barral, P., Daubigney, A., Dunning, C., Kaenel, G., Roulière-Lambert, M.-J. (ed.), 2007,
L'âge du Fer dans l'arc jurassien et ses marges. Dépôts, lieux sacrés et
territorialité à l’âge du Fer, Actes du XXIXe colloque international de l’AFEAF.
Bienne, 5-8 mai 2005, II, Besançon.
Bataille, G., Guillaumet, J.-P. 2006, Les dépots métalliques au second âge du Fer en Europe
tempérée, în Actes de la table ronde organisée par l'UMR 5594 CNRS-Culture-
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 99
Université de Bourgogne. Archéologie, culture et société en Bourgogne et en
France orientale, Collection Bibactre 11, Glux-en-Glenne.
Berciu, D. 1969, Das Thraco-getische Fürstengrab von Agighol in Rumänien, BRGK 50,
1969 (1971), 209-265.
Berciu, D. 1974, Contribution à l’étude de l’art thraco-gète, Bucureşti.
Berciu, D. 1981, Buridava dacică, Bucureşti.
Berecki, S. 2008, The La Tène Settlement from Moreşti, Cluj-Napoca.
Birkhan, H. 1997, Kelten. Versuch einer Gesamtdarstellung ihrer Kultur, Wien.
Bodó, C. 2006, Considérations concernant le sanglier de Luncani (dép. Cluj), în Gaiu, C.,
Găzdac, C. (eds.), Fontes Historiae. Studia in Honorem Demetri Protase,
Bistriţa-Cluj Napoca, 231-236.
Bodó, C., Ferencz, I.V. 2004, Dacian iron tools discovered in the area of the Dacian kingdom
capital, în Pescaru, A., Ferencz, I. V. (eds.), Daco-geţii. 80 de ani de cercetări
arheologice sistematice la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Deva, 297-306.
Bogdan Cătăniciu, I. 1975, Tezaurul monetar de la Poiana (jud. Teleorman). Unele aspecte
ale circulaţiei tetradrahmelor Macedoniei Prima şi ale oraşului Thasos în lumea
traco-dacică, SCN 6, 177-188.
Bogucki, P., Crabtree, P.J. (eds.) 2004, Ancient Europe. 8000 B.C.–A.D. 1000: Encyclopedia
of the Barbarian World, New York.
Boia, L. 1997, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti.
Boia, L. 2016, Strania istorie a comunismului românesc (şi nefericitele ei consecinţe),
Bucureşti.
Boroffka, R., Trohani, G. 2003, Necropola getică de la Canlia, com. Lipniţa, jud. Constanţa,
CAMNI 12, 139-198.
Brather, S. 2004, Ethnische Interpretationen in der frühgeschichtlichen Archäologie.
Geschichte, Grundlagen und Alternativen, în Beck, H., Geuenich, D., Steuer,
H. (eds.), Ergänzungen zum Reallexikon der Germanischen Altertumskunde,
Band 42, Berlin, New York.
Brather, S. 2007, Vor der „Tracht“ zur „Kleidung“. Neue Fragestellungen und Konzepte in
der Archäologie des Mittelalters, Zeitschr. Arch. Mittelalters 35, 185-206.
Burmeister, S. 2013, Moorleichen, Sonderbestattung, Strafjustitz, Opfer? Annährungen an eine
Kulturgeschichtliche Deutung, în Müller-Scheeßel, N. (ed.), ‚Irreguläre’
Bestattungen in der Urgeschichte: Norm, Ritual, Strafe... ?, Akten der Internationalen
Tagung in Frankfurt a. M. vom 3. bis 5. Februar 2012, Bonn 485-508.
Castro-Pérez, L. 1998, The Sacred Torcs. Prehistory and Archaeology of a Symbol,
Edinburgh, Cambridge, Durham.
Chiriac, M. 2002, O achiziţie de monede de tip Koson făcută de Banca Naţională a României,
BSNR 90-91, 1996-1997 (2002), 247-252.
-
100 Daniel SPÂNU
Chiţescu, M. 1981, Numismatic Aspects of the History of the Dacian State: the Roman
Republican Coinage in Dacia and Geto-Dacian Coins of Roman Type, BAR 112.
Collis, J.R., McLaren Ralston, I.B. 1976, Late La Tène Defences, Germania 54, 1, 135-146.
Conovici, N. 1986, Aspecte ale circulaţiei drahmmelor din Dyrrhachium şi Apollonia în
Peninsula Balcanică şi în Dacia, BSNR 77-79, 68-88.
Conovici, N. 1992, Noi contribuţii privind circulaţia drahmelor din Dyrrhachium şi
Apollonia: aspectul metrologic, BSNR 80-85, 49-67.
Costea, F., Bălos, A., Savu, L., Ardevan, R., Ursuţiu, A., Şoneriu, I., El Susi, G., Ciută,
B.D., Ştefan, D., Ştefan, M.-M. 2006, Augustin–Tipia Ormenişului, judeţul
Braşov. Monografie arheologică, I, Braşov.
Crişan, I. H. 1978, Burebista and his time, Bucharest.
Daicoviciu, C. 1954, Cetatea dacică de la Piatra Roşie, Bucureşti.
Dietrich, L., Dietrich, O. 2006, Locuirea celtică din Transilvania, Banat şi Crişana (stadiul
actual al cercetării), SCIVA 57, 1-4, 9-56.
Dizdar, M. 2003, Prolog poznavanju kasnoga latena u istočnoj Slavoniji, Opuscula
Archeologica 27, Zagreb, 227-248.
Drăgan, A. 2014, Production and Circulation of La Tène Painted Pottery North of the Lower
Danube, în Berecki S. (ed.), Iron Age Crafts and Craftsmen in the Carpathian
Basin, Proceedings of the International Colloquium from Târgu Mureş, 10–13
October 2013, Bibliotheca Musei Marisiensis, Seria Archaeologica 7, 301-317.
Endert, D. 1987, Das Osttor des oppidums von Manching, Die Ausgrabungen in
Manching 10, Stuttgart.
Fettich, N. 1953, Archäologische Beiträge zur Geschichte der sarmatisch-dakischen
Beziehungen, ActaArchHung 3, 127-178.
Florea, G. 1998, Ceramica pictată dacică. Artă, meşteşug şi societate în Dacia preromană,
Cluj-Napoca.
Furger-Gunti, A. 1982, Der «Goldfund von Saint-Louis» bei Basel und ähnliche keltische
Schatzfunde, Zeitschrift für Schweizerische Archäologie und
Kunstgeschichte 39, 1-47.
Gabelmann, H. 1982, Der silberne Skyphos aus Giubiasco, Helvetia Archaeologica 13, 9-32.
Giurescu, D.C. 1981, Istoria ilustrată a românilor, Bucureşti.
Glodariu, I. 1976, Dacian Trade with the Hellenistic and Roman World, BAR, Suppl. 8.
Glodariu, I., Iaroslavschi, E., Rusu, A. 1992, Die Münzstätte von Sarmizegetusa Regia,
EphemNap 2, 57-68.
Goláňová, P. 2014, K použití a provenienci grafitu v časné dobělaténské na Moravě, în
Čižmářová, J., Venclová, N., Březinová, G. (eds.), Moravské Křižovatky.
Střední Podunají mezi pravěkem a historií, Brno, 133–142.
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 101
Gómez Pantoja, J. 1999, Las Madres de Clunia, în Villar, F., Beltrán, F. (eds.), Pueblos,
lenguas y escrituras en la Hispania prerromana, Salamanca, 421-432.
Gomis, J. M. 2001, Las acuñaciones de la ciudad celtibérica de Segeda/Sekaiza, Teruel-Mara.
Green, M. 1991, Triplism and Plurality: Intensity and Symbolism in Celtic Religious
Expression, în Garwood, P., Jennings, D., Skeates, R., Toms, J. (eds.), Sacred
and Profane. Proceedings of a Conference on Archaeology, Ritual and Religion,
Oxford, 100-108.
Green, M. 1992, Animals in Celtic Life and Myth, London and New York.
Green, M. 1995, Celtic Goddesses, Warriors, Virgins and Mothers, London.
Gruel, K. 1991, L'apparition des monnaies dans les sanctuaires de l'Armorique, în Brunaux, J.-L.
(ed.), Les sanctuaires celtiques et leurs rapports avec la mond mediterranéen, Actes
du colloque de St-Riquier, 8 au 11 novembre 1990, Paris, 230-237.
Gruel, K. 2007, De la nature des dépôts monétaires gaulois, în Barral, P., Daubigney, A.,
Dunning, C., Kaenel, G., Roulière-Lambert, M.-J. (eds.), L'âge du Fer dans
l'arc jurassien et ses marges. Dépôts, lieux sacrés et territorialité à l’âge du Fer,
Actes du XXIXe colloque international de l’AFEAF. Bienne, 5-8 mai 2005, II,
Besançon, 709-714.
Guštin, M. 1984, Die Kelten in Jugoslawien. Übersicht über das archäologische Fundgut,
JahrbRGZM 31, 305-363.
Guštin, M. 2011, On the Celtic tribe of Taurisci. Local idenity and regional contacts in the
ancient world, în Guštin, M., Jevtić, M. (eds.), The Eastern Celts. The
Communities between the Alps and the Black Sea, Koper-Beograd, 119-130.
Guzzo, P.G. 1980, Argenterie da Palmi in ripostiglio del I sec. a. C., ANMI 18-20, 1977-
1979, Roma, 193-209.
Hachmann, R. 1990, Gundestrup-Studien. Untersuchungen zu den spätkeltischen Grundlagen
der frühgermanischen Kunst, BRGK 71, 565-903.
Hahn, E. 1992, Die menschlichen Skelettreste, în Maier, F., Geilenbrügge, U., Hahn, E.,
Köhler, H.-J., Sievers, S. (eds.), Ergebnisse der Ausgrabungen 1984-1987 in
Manching, Stuttgart, 214-234.
Härtl, P. 2005, Zur besonderen Bedeutung und Behandlung des menschlichen Kopfes
innerhalb der Latènekultur Mitten- und Westeuropas, UPA 122, Bonn.
Hausmann, U. 1996, Hellenistische Keramik. Eine Brunnenfüllung nördlich von Bau C und
Reliefkeramik verschiedenen Fundplätze in Olympia, Olympische Forschungen
27, Berlin-New York.
Havancsák, I., Bajnóczi, B., Szakmány, G., Kreiter, A., Szöllősi, S., Gáti, C. 2009, A
petrográfiai vizsgálatok jelentősége a keltak rámiák grafitos soványétóanyagának
proveniencia meghatározásában, Archeometriai Mühely 4, 1-14.
-
102 Daniel SPÂNU
Havancsák, I., Bajnóczi, B., Tóth, M., Kreiter, A., Szöllősi, S. 2014, Archaeometric
investigation of Celtic graphitic pottery from two archaeological sites in
Hungary, în Martinón-Torres, M. (ed.), Craft and science: International
perspectives on archaeological ceramics, UCL Qatar Series in Archaeology
and Cultural Heritage 1, Doha, 191–199.
Horedt, K. 1973a, Die dakische Sielberfunde. Dacia, N.S. 17, 122-165.
Horedt, K. 1973b, Cu privire la datarea cimitirului de la Ciumeşti, jud. Satu Mare.
Interpretări arheologice II, SCIV 24, 2, 299-303.
Iaroslavschi, E., Bozu, O. 2001, Descoperiri dacice la Grădiştea Muncelului – „Râpa cu
galbeni”, în Studii de istorie antică. Omagiu profesorului Ioan Glodariu, Cluj-
Napoca, 253-278.
Jerem, E., Kardos, J. 1985, Entwicklung und Charakter der eisenzeitlichen Graphittonware,
Mitteilungen der Österreichischen Arbeitsgemeinschaft für Ur- und
Frühgeschichte 35, 65-75.
Jovanović, B. 1982, Eléments d’art latènien dans les Balkans du centre aux IIIe et IIe siècles
avand notre ère, în Duval, P.M., Kruta, V. (eds.), L’art celtique de la période
d’expansion aux IVe et IIIe siècles avant notre ère. Actes du colloque organisé
sous les auspices du College de France et de la IVe section de l’École Pratique de
Hautes Études du 26 au 28 septembre 1978, Hautes Études du monde gréco-
romain 13, Genève-Paris, 203-211.
Korodi, I. 1965, Restaurarea şi conservarea unui coif celtic, RevMuz 2, 4, 326-330.
Krämer, W. 1952, Das Ende der Mittellatènefriedhöfe und die Grabfunde der Spätlatènezeit
in Südbayer, Germania 30, 3-4, 330-337.
Krämer, W. 1971, Silberne Fibelpaare aus dem letzten vorchristlischen Jahrhundert,
Germania 49, 111-132.
Kull, B. 1997, Tod und Apotheose. Zur Ikonographie in Grab und Kunst der jüngere Eisenzeit
an der unteren Donau und ihrer Bedeutung für die Interpretation von
„Prunkgräber", BRGK 78, 197-466.
Kull, B. 2002, „Torques, Schwert und Silberschätze". Eisenzeitliche Fernbeziehungen zwischen
Iberischer Halbinsel, Balkan und östlichem Mittelmeerraum, PZ 77, 2, 189-223.
Künzl, S. 1997, Römisches Tafelgeschirr. Formen und Verwendung, în: v. Prittwitz u.
Gaffron, H.-H., Mielsch, H. (eds.), Das Haus lacht vor Silber. Die
Prunkplatte von Bizerta und das römische Tafelgeschirr, Bonn, 9-30.
Künzl, S. 2002, Römische Silberbecher bei den Germanen: Der Schalengriff, în Peška, J., Tejral, J.
(eds.), Das germanische Königsgrab von Mušov in Mähren, Mainz, 329-350.
Kurz G. 1995, Keltische Hort- und Gewässerfunde in Mitteleuropa. Deponierungen der
Latènezeit, Stuttgart.
Küthmann, H. 1958, Beiträge zur Hellenistisch-römischen Toreutik, JahrbRGZM 5, 94-138.
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 103
Lange, G. 1983, Die Menschlichen Skelettreste aus dem Oppidum von Manching, Die
Ausgrabungen in Manching 7, Wiesbaden.
Lejars, T. 2001, Les installations cultuelles celtiques. Un aperçu de la recherche en France, în
Vitri, S., Oriolo, F. (eds.), I Celti in Carnia e nell’arco alpino centro orientale.
Atti della Giornata di studio Tolmezzo 30 aprile 1999, Trieste, 245-277.
Lupu, N. 1989, Tilisca. Aşezările de pe Căţănaş, Bucureşti.
Macrea, M. 1956, Burebista şi celţii de la Dunărea de mijloc, SCIV 7, 1-2, 119-136.
Maier, F. 2004, Die Dreizahl in Mythos, Kult und Ornamentwelt der Kelten. Ein Versuch,
Germania 82, 2, 381-396.
Maniquet, C. 2010, Le dépôt d’armes, d’instruments de musique et d’objets gaulois du
sanctuaire de Tintignac à Naves (Corèze), în Ouzoulias, P., Tranoy, L. (eds.),
Comment les Gaules devinrent romaines, Paris, 21-34.
Mateescu, R. 2012, Istoriile unui templu, Cluj-Napoca.
Măgureanu, D. 2005, O pafta de centură cu decor antropomorf descoperită la Cârlomăneşti,
comunicare inedită susţinută în cadrul celei de a XXXVI-a Sesiuni Anuale
de comunicări a Muzeului Judenţean Argeş, Piteşti, 28 octombrie 2005.
Măndescu, D. 2000, Fibulele de schemă La Tène în perioada timpurie şi mijlocie a celei de a
doua epoci a fierului pe teritoriul vechii Dacii, Crisia 30, 45-80.
Măndescu, D. 2010, Cronologia perioadei timpurii a celei de a doua epoci a fierului (sec. V-III
a. Chr.) între Carpaţi, Nistru şi Balcani, Brăila.
Mays, M. 1992, Inscriptions on British Celtic Coins, The Numismatic Chronicle 152, 57-82.
Mercando, L. 1976, L'Ellenismo nel Piceno, în Zanker, P. (ed.), Hellenismus in Mittelitalien.
Kolloquium in Göttingen vom 5. bis 9. Juni 1974, Göttingen, 160-218.
Mihăilescu-Bîrliba, V. 1990, Dacia Răsăriteana în secolele VI-I î.e.n. Economie şi monedă, Iaşi.
Mordvinceva, V. 2001, Sarmatische Phaleren, Archäologie in Eurasien 11, Rahden.
Moscalu, E. 1989, Das thrako-getische Führstengrab von Peretu in Rumänien, BRGK 70, 129-190.
Müller, F. 2002, Götter, Glauben, Rituelle. Religionn in der Frühgeschichte Europas, Mainz.
Oberländer-Târnoveanu, E. 2013, Tezaurul monetar de pe Dealul Muncelului, în Oanţă-
Marghitu, R. (ed.), Aurul şi argintul antic al României. Catalog de expoziţie,
Bucureşti, 411-412.
Olivares Pedreño, J. C. 2002, Los dioses de la Hispania Céltica, Madrid.
Oliver, A. 1981, L'Argenterie d'époque républicaine dans les collections americaines, Les
Dossiers Histoire et Archéologie 54, Dijon, 52-89.
Olmsted, G.S. 1994, The Gods of the Celts and the Indo-Europeans, Budapesta.
Petrescu-Dîmboviţa, M. 1978, Scurtă istorie a Daciei preromane, Iaşi.
Petrikovits, H. v. 1987, Matronen und verwandte Gottheiten. Zusammenfassende Bemerkungen,
în Bauchhenss, G. (ed.), Matronen und verwandte Gottheiten. Ergäbnisse eines
-
104 Daniel SPÂNU
Kolloquiums veranstaltet von der Göttinger Akademiekommision für die
Altertumskunde Mittel- und Nordeuropas, Köln-Bonn, 133-154.
Piana Agostinetti, P., Priuli, S. 1985, Il tesoro di Arcisate, Archeologia Classica 37, 182-237.
Pink, K. 1974, Die Münzprägung der Ostkelten und ihrer Nachbarn, 2. ergänzte und
verbesserte Auflage, herausgegeben von Robert Göbl, Braunschweig.
Pittioni, R. 1954, Urgeschichte des österreichischen Raumes, Viena.
Popescu, D. 1958, Le trésor de Sîncrăeni, Dacia, N.S. 2, 157-206.
Popović, P. 1987, Le monnayage des Scordisques, Novi Sad.
Preda, C. 1973, Monedele geto-dacilor, Bucureşti.
Preda, C. 1998, Istoria monedei în Dacia Preromană, Bucureşti.
Preda, C., Marinescu, G. 1986, Contribuţii la circulaţia monetară din Dacia în sec. I. î.e.n. Tezaurul
de la Şieu Odorhei, jud. Bistriţa Năsăud, BSNR 77-79, 1983-1985 (1986), 19-67.
Raddatz, K. 1969, Die Schatzfunde der Iberischen Halbinsel von Ende des Dritten bis zum
Mitte des Ersten Jahrhundert vor Chr. Geburt. Untersuchungen zur
Hispanischer Toreutik, Madrider Forschungen 5, Berlin.
Rieckhoff, S. 1998, Ein „keltisches Symposium“. Spätrepublikanisches Bronzegeschirr vom
Mont Bevray als wirtschaftlicher und gesellschaftlicher Faktor, în Müller-
Karpe, A., Brandt, H., Jöns, H., Krauße, D., Wigg, A., (eds.), Studien zur
Archäologie der Kelten, Römer und Germanen in Mittel- und Westeuropa.
Alfred Haffner zum 60. Geburtstag gewidmet, Rhaden, 489-517.
Ross, A. 1958, The human head in insular pagan Celtic religion, Proceedings of the Society
of Antiquaries of Scotland 91, 1957-1958, 10-43.
Rotroff, S.I. 1982, Hellenistic Potterry. Athenian and Imported moldmade Bowls, The
Athenian Agora 22, Princeton.
Rustoiu, A. 1986, Zidurile de piatră nefasonată la daco-geţi (sec. II î.e.n.–I e.n.), ActaMN 22-
23, 1985-1986 (1986), 767-774.
Rustoiu, A. 1993, Observaţii privind ceramica cu grafit în pastă din România, Thraco-
Dacica 14, 131-142.
Rustoiu, A. 2011, The Celts from Transylvania and the eastern Banat and their southern
neighbours. Cultral exchanges and individual mobility, în Guštin, M., Jevtić,
M. (eds.), The Eastern Celts. The Communities between the Alps and the Black
Sea, Koper-Beograd, 163-170.
Rustoiu, A. 2012, Comentaria Archaeologica et Historica I, EphemNap 22, 159-183.
Rusu, M. 1969, Das keltische Fürstengrab von Ciumeşti in Rumänien, BRGK 50, 267-300.
Sanquer, R. 1973, La grande statuette de bronze de Kerguilly-en-Dinéault, Gallia 31, 61-80.
Schaaff, U. 1974, Keltische Eisenhelme aus vorrömischer Zeit, JahrbRGZM 21, 149-204.
Schmidt, K.H. 1987, Die Keltischen Matronennamen, în Bauchhenss, G. (ed.), Matronen
und verwandte Gottheiten. Ergäbnisse eines Kolloquiums veranstaltet von der
-
Cavalerul cu pasăre de pradă de la Surcea … 105
Göttinger Akademiekommision für die Altertumskunde Mittel- und
Nordeuropas, Köln-Bonn, 133-154.
Schubert, F. 1994, Zur Maß- und Entwurfslehre keltischer Holzbauten im Oppidum von
Manching, Germania 72, 1, 133-192.
Sievers, S. 2000, Gabriele Kurz, Keltische Hort- und Gewässerfunde in Mitteleuropa.
Deponierungen der Latènezeit, Germania 78, 1, 226-229.
Sîrbu, V. 1986, Ritualuri şi practici fuenrare la geto-daci în secolele II î.e.n. - I e.n., Istros 4,
89-126.
Sîrbu, V. 1993, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Galaţi.
Sopeña, G. 1995, Ética y ritual. Aproximación al estudio de la religiosidad de los pueblos
celtibéricos, Zaragoza.
Spânu, D. 2002, Studien zum Silberschatzfund des 1. Jahrhunderts v. Chr. von Lupu,
Rumänien, PZ 77, 1, 84-136.
Spânu, D. 2006, Anthropomorphe Darstellungen auf den reliefverzierten Bechern von
Zimnicea. Beiträge zur Ikonographie und Mythologie des vorrömischen Dakien,
Dacia, N.S. 50, 297-322.
Spânu, D. 2009, The Spoon-Bow Fibula Retrieved from the Giurgiu Customs. Observations
on the Spoon-Bow Fibulae from the Lower Danube Area, în Tănăsescu, B. (ed.),
Treasure Lost, Treasure Regained, The Heritage Series No. 1, Giurgiu, 85-94.
Spânu, D. 2010, Semnificaţii ale tezaurului de la Săliştea, Caiete ARA 1, 5-23.
Spânu, D. 2012a, Tezaurele dacice. Creaţia în metale preţioase din Dacia preromană,
Bucureşti.
Spânu, D. 2012b, Kantharos Cups from the Sâncrăieni-Hoard: Restoration and
Manufacturing Issues, Caiete ARA 3, 11-21.
Spânu, D. 2012c, Zur Transformation der Bestattungssitten östlich der Karpaten im Kontext
der römischen Eroberung Dakiens, PZ 87, 1, 161-188.
Spânu, D. 2014a, O periegeză prin istoricul cercetării protoistorice dobrogene: necropolele „de
tip Murighiol”, Peuce, S.N. 12, 69-98.
Spânu, D. 2014b, Une contribution archéologique à l’étude du trésor du IIIe siècle av. J.C.
d’Epureni, Dacia, N.S. 58, 65-94.
Spânu, D. 2015, Two Praehistorical Fibulae from Oltenia, Caiete ARA 6, 17-24.
Ştefan, A.S. 2005, Les guerres daciques de Domitien et de Trajan. Architecture militaire, topographie,
images et histoire, Collection de l’école française de Rome 353, Roma.
Székely, Z. 1954, A szörcsei lelet, în Székely, Z., Kovács, D. (eds.), Adatok a dákok késo
vaskori muveltséhez, Csikszereda, 5-14.
Tejral, J. 2002, Die Sporen, în Peška, J., Tejral, J. (eds.), Das germanische Königsgrab von
Mušov in Mähren, Mainz, 141-188.
-
106 Daniel SPÂNU
Teleagă, E. 2008, Grichiesche Importe in den Nekropolen an der Unteren Donau, 6. Jh. -
Anfang des 3. Jhs. v. Chr., Marburger Studien zur Vor- und
Frühgeschichte, Band 23, Rahden.
Vasić, R. 2000, Thracian fibulae in the west: Invasion or cultural exchange?, ArchBulg 4, 1,
2000, 13-20.
Venclová, N., Drda, P., Michálek, J., Militký, J., Salač, V., Sankot, P., Vokolek, V. 2013,
The Late Iron Age – the La Tène Period, The Prehistory of Bohemia 6, Praga.
Vulpe, A. 1986, Despre unele aspecte ale spiritualităţii dacice, Thraco-Dacica 7, 1-2, 101-111.
Vulpe, R. 1957, Şantierul arheologic Popeşti, Materiale 3, 227-246.
Vulpe, R., Dunăreanu-Vulpe, E. 1924, Les fouilles de Tinosul, Dacia 1, 166-223.
Waldhauser, J. 1992, Keltische Distributionssysteme von graphittonkeramik und die
Ausbeutung der Graphitlagerstätten während der Fortgeschrittenen Latènezeit,
ArchKorr 22, 3, 377-392.
Wells, P.S. 1998, Identity and Material Culture in the Later Prehistory of Central Europe,
Journal of Archaeological Research 6, 3, 239-298.
Wells, P.S. 2000, Beyond Celts, Germans and Scythians. Archaeology and Identity in Iron
Age Europe, Avon.
Wieland, G. 1996, Die Spätlatènezeit in Württemberg, Stuttgart.
Williams J. 2001, Coins inscription and the origins of writing in pre-roman Britain, British
Numismatic Journal 71, 1-17.
Wilson, D.R. 1980, Romano-Celtic Tempel Architecture: how much do we actually know? în
Rodwell, W. (ed.), Temples, Churches, and Religion in Roman Britain, BAR-
IS 77, 5- 15.
Winkler, I. 1972, Consideraţii despre moneda „Koson”, SCIV 23, 2, 173-199.
Woźniak, Z. 1976, Die östliche Randzone der Latènekultur, Germania 54, 2, 382-402.
Zirra, V. 1967, Un cimitir celtic în nord-vestul României, Baia Mare.
Zirra, V. 1971a, Beiträge zur Kenntnis des keltischen Latène in Rumänien, Dacia, N.S. 15, 171-238.
Zirra, V. 1971b, Stand der Forschung der keltischen Spätlatènezeit in Rumänien,
Archeologicky Rozhledy 23, 5, 529-547.
Zirra, V.V. 1998, Bemerkungen zu den thrako-getischen Fibeln, Dacia, N.S. 40-42, 1996-
1998 (2000), 29-53.