Download - New Microsoft Word Document

Transcript

In ultimele decade progresele in cercetarea genetica, in neuro-biologie cat si in atitudinea terapeutica au adus modificari majore in intelegerea si cunoasterea intarzierilor mintale . Aceste descoperiri medicale au permis identificarea etiologie

In ultimele decade progresele in cercetarea genetica, in neuro-biologie cat si in atitudinea terapeutica au adus modificari majore in intelegerea si cunoasterea intarzierilor mintale . Aceste descoperiri medicale au permis identificarea etiologiei unui numar din ce in ce mai mare de sindroame genetice cu intarziere mintala. O data cu aceste descoperiri s-a enuntat posibilitatea ca prin inginerie genetica , tratament prenatal (chirurgical , dietetic ) si terapie intensiva postnatala sa se modifice substantial expresia clinica a acestor tulburari . Progrese semnificative s-au obtinut prin programe educationale chiar si in cazul subiectilor cu severe tulburari cognitive . Integrarea in comunitate a acestor copii a adus mari imbunatatiri in calitatea vietii lor , crescandu-le rolul adaptativ si experienta de viata.

Primele referiri asupra IM au fost gasite in papirusurile egiptene de la Teba ( 1155 i.e.n.) . In Grecia si Roma antica , infanticidul sanogenic (atitudinea spartanilor fata de copiii tarati ) era o practica curenta. Henric al II-lea a promulgat prima lege care ii proteja pe acesti oameni , ei fiind considerati " pupili " ai regelui. Abia in secolul XVIII , odata cu Revolutia franceza si cea americana apare promovarea respectului fata de individ indiferent de conditia lui sociala sau fizica ( bolnavi mintali , orbi , surzi , intarziati mintali ).

Primele forme organizate de tratament a IM au aparut in Elvetia si s-au raspandit apoi in Europa si America. Sub influeta Enciclopedistilor, a lui Jean-Jacques Rousseau si a lui Johann Pestalozzi a crescut interesul pentru acesti copii . Jean -Marc -Gaspard Itard si Edouard Seguin in Franta si Samuel Gridley Howe in Statele Unite au fost primii care s-au ocupat de tratarea copiilor cu IM.

In prezent in toate tarile exista programe de ingrijire a copiilor cu IM , adaptate conditiilor socio - culturale si care vizeaza persoanele cu dizabilitati ; sunt implicate mai multe specialitati medicale precum : pediatrie , neurologie pediatrica , fizioterapie si kinetoterapie ,psihiatrie , si profesiuni asociate precum: psihologie si psihopedagogie speciala, sociologie , genetica. se remarca de asemenea un efort constant de destigmatizare chiar la nivel lingvistic cu evitarea vechilor termeni , precum: oligofrenie, cretinism, imbecilitate ,irecuperabilitate, handicap ;in titlu am preferat sa dam cele doua denumiri sub care este cunoscuta in limba romana aceasta entitate.

Terminologie si definitie

Deoarece diagnosticul de Intarziere mintala este privit adesea ca un stigmat s-au depus eforturi substantiale pentru modificarea semnificatiei sociale , care pare a fi intrinseca acestei denumiri.

Denumirea bolii si conceptele privind aceasta entitate au evoluat de-a lungul anilor ajungandu -se in prezent sa nu mai fie considerata boala ci un simptom complexcare poate include o afectare genetica sau o conditie patologica specifica

In secolul XVIII , termenul de " Idiotisme " ingloba toate tulburarile. Concomitent se utiliza si termenul de "Cretinism" folosit astazi numai pentru hipotiroidism.

Autorii francezi au folosit termenii de "Arrieration Mentale ", "Oligophrenie" iar in prezent prefera "Deficience Mentale".

Pana de cuarand termenul cel mai folosit in Statele Unite ale Americii era cel de " Mental deficency", dar actualmente este preferat cel de " Mental Retardation".

In Regatul Unit era preferata denumirea de " Mental Handicap" care ulterior a fost modificata in "Intellectual Disability" . In prezent Philip Graham, in Manualul de Psihiatrie a Copilului, 1999, renunta total la termenul de Mental Retardation preferand clasificarea si descrierea acesteia sub numele de " Learning Disability".

Atat DSM IV cat si ICD10 folosesc termenul de "Mental Retardation " In tara noastra se prefera traducera " Intirziere mintala".

Definitia " American Asociation on Mental Retardation" (AAMR) si incorporata in DSM-IV, citata de Kaplan in 1996 este urmatoarea :

" Retarderea mintala se refera la prezenta unei limitari substantiale ale functiilor neuropsihice. Se caracterizeaza printr-o scadere semnificativa a intelectului insotita de reducerea abilitatilor adaptative in doua sau mai multe din urmatoarele domenii: comunicare, autoingrijire, convietuire in familie, abilitati sociale, activitati de comunitare , sanatate, scolarizare , petrecerea timpului liber, profesie. Retardarea mintala se manifesta inainte de 18 ani."

Aprecierea dezvoltarii intelectuale si deci si diagnoticul IM se face in prezent prin determinarea coeficientului de inteligenta (QI) si aprecierea functiilor adaptative.

Autorii primelor teste psihometrice BINET si SIMON au folosit termenul de

"Age Mental", inlocuit apoi de STREN cu cel de Quotient intellectuel (QI )

In prezent se folosesc diferite instrumente de evaluare a QI- ului adaptate dupa varsta : Wechsler Intelligence Scale (WISC-R), Sa, tratamentul si prognosticul acestei tulburari. Una dintre explicatii ar fi aceea ca a crescut incidenta acestei manifestari, ca este partial rezistenta la tratament, iar studiile longitudinale confirma evolutia uneori catre tulburarea disociala.

Copiii cu hiperactivitate, deficit de atentie si impulsivitate cu sau fara intarziere mintala, cu sau fara tulburari de comportament, erau denumiti la sfarsitul secolului al XIX-lea "idioti nebuni", iar boala "nebunie impulsiva", "inhibitie imperfecta" (T HORLEY, 1984).

Conceptia conform careia etiologia THDA ar fi de natura organica, a avut la baza pandemia de gripa de dupa Primul Razboi Mondial cat si epidemia de Encefalita letargica aparuta ca urmare a acestuia. Copiii care au supravietuit au avut ulterior severe tulburari de comportament

STRAUSS si colaboratorii, 1947, descrie copii cu intarziere mintala ca avand hiperactivitate, lipsa atentiei, impulsivitate, perseverarea in actiuni inutile si defecte cognitive. Se considera ca acesti copii ar avea leziuni cerebrale chiar daca nu puteau pune in evidenta. STRAUSS a utilizat pentru prima oara termenul de "Minimal brain damage Syndrome".

In 1962, CLEMENTS si PETERS au folosit cu termenul de "Minimal brain disfunction" concept care incerca un compromis intre cele doua etiologii (cea organica si cea psihogena).

Eforturile de a ajunge la o terminologie unanim acceptata incep cu DSM II care foloseste termenul de "Sindrom hiperkinetic al copilariei". DSM III redenumeste tulburarea ca fiind "Tulburare cu deficit de atentie cu sau fara hiperactivitate ADD (Atention Deficit Disorder). Aceasta opinie are la baza ipotezele lui DOUGLAS citat de RUTTER (1985) care considera ca etiologia se afla la nivelul reglarii tonusului atentional si al controlului inhibitor al atentiei. DSM III R modifica din nou terminologia in ADHD (Atention Deficit Hyperactivity Disorder) iar DSM IV o pastreaza .

Termenii de hiperkinezie - hiperactivitate se suprapun fiind aproape sinonime cu simptomele: exces de activitate, lipsa de odihna, , nervozitate, alergare, catarare, trancaneala:

- hiperkinetic = etimologia greceasca pentru foarte activ

- supraactiv = etimologia latina

- hiperactiv este un termen hibrid care a aparut in anii '70. Se pare ca initial a fost folosit de parinti si apoi si in DSM.

Termenul de Afectare Cerebrala Minima ( Minimal Brain Damage) isi are originea in observatia ca afectarea provocata de infectii, hipoxie, traume (inclusiv cele perinatale) determina la acesti copii deficit de atentie si hiperactivitate.

Termenul damage a fost inlocuit cu cel de disfunction, ajungandu-se ulterior la terminologia Disfunctie cerebrala minima (Minimal brain Disfunction)

Alti termeni care au fost folositi pe perioade scurte de timp au fost: Deficit de perceptie, Deficit de integrare psihoneurologica, Tulburarea impulsului hiperactiv, Sindromul copilului hiperactiv.

Traducerea in limba romana imbraca diferite aspecte precum:Tulburarea hiperactivitate / deficit de atentie; Tulburarea deficitului de atentie cu hiperactivitate; Tulburare hiperactiva cu sau fara inatentie , noi, dat fiind utilizarea ICD-ului in tara noastra am intitulat capitolul Tulburare hiperkinetica, dar in text vom folosi termenul de Tulburare Hiperkinetica / Deficit de Atentie , experienta clinica convingandu -ne ca intradevar cele doua manifestari se exprima impreuna ;disputele intre autori au mai diminuat in ultimii ani, cu toii sint de acord ca deficitul de atentie se manifesta alaturi de hiperactivitate si este pe prim plan .

Etape ale dezvoltarii normale a atentiei

Consideram firesc, pentru a putea avea o intelegere corecta a aspectelor psihopatologice ale atentiei, sa prezentam ca si in celelalte capitole cateva observatii privind dezvoltarea normala.

Dezvoltarea atentiei la copil urmeaza un pattern caracteristic. Astfel la nou nascut atentia este foarte redusa, "la o luna poate fixa un stimul luminos sau poate reactiona in plan motor la zgomote neasteptate pentru ca la 3 luni sa se orienteze si sa urmareasca pentru scurt timp deplasarea unor excitanti vizuali sau auditivi; acestea sunt forme de exteriorizare ale atentiei involuntare. Abia dupa 5 - 6 luni se poate vorbi despre aparitia unei atitudini active fata de obiectele care i se ofera sau pe care le solicita. Treptat, atentia devine mai adecvata, pana la 1 an, stabilitatea atentiei voluntare nu depaseste 15 - 20 sec" (St. Milea, 1986).

Copilul mai mare ajunge la performanta "de a fi atent", de "a asculta povesti" si de "a astepta sfarsitul povestii" dar aceasta se petrece mai tarziu.

GRAHAM, 1999, considera ca dezvoltarea procesului de atentie se caracterizeaza prin schimbari in urmatoarele dimensiuni ale acestuia:

Explorarea: copilul este interesat de tot ce se intampla in jur "priveste cu atentie in jur " devenind pe masura ce creste mai capabil sa exploreze sistematic imprejurimile. Initial, sugarul are un comportament de explorare nedirectionata. Treptat, el ajunge sa "scaneze" mediul inconjurator, putandu-se axa pe zona de interes. Astfel, atentia copilului devine incet, incet sistematica, activa, organizata, putand fi controlata si concentrata.

Cautarea: tendinta fireasca a copilului este de a cauta si observa anumite caracteristici ale locului in care traieste. El este motivat de nevoile si interesele sale. Rasplatirea cautarii consta in bucuria "gasirii obiectului dorit". Atentia se dezvolta astfel in directia concentrarii si controlarii ei. Copilul invata in acelasi timp sa aibe rabdare si sa astepte cu atentie obiectul dorit.

Distractibilitatea: caracteristica copilului mic este usurinta cu care i se poate capta atentia . De fapt, el ramane deschis la stimuli "intorcand capul imediat ce a vazut sau a auzit ceva". Pe masura ce creste si se dezvolta, ajunge sa ignore unii stimuli putand ramane atent pe perioade mai lung de timp; poate ajunge sa face mici planuri de cercetare ignorand unii stimuli si fiind atent la altii. Aceste abilitati implica mecanismele centrale ale atentiei aflate la aceasta varsta in plin proces de neurodezvoltare.

Concentrarea atentiei: este un proces de mentinere a atentiei care implica existenta si altor procese psihice precum vointa; de aceea, initial, nou nascutul nu-si poate concentra atentia. Aceasta performanta se dezvolta in toata perioada micii copilarii. Prescolarul benefiziaza de "maturizarea intereselor, a experientei si a exerciti