VALERIU ANANIA-THE CIRCLE OF THE BURNING POPLARS, THE … 04 81.pdf · Casa lui Arghezi este...

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

731

VALERIU ANANIA-THE CIRCLE OF THE BURNING POPLARS, THE BOOK OF FRIENDS

Doina Pologea

PhD Student, ”Petru Maior” University of Tîrgu Mureș

Abstract: In the memoirs book The Circle of the Burning Poplars, by Valeriu Anania, the act of writing

literature is officiated as an act of love, bearing the consciousness that the past must be recovered. The

young Anania immures himself in this circle marked by the lights and shadows left behind by the passing

through the world of his writer friends.

Keywords: the past, circle, poplars, friends, to immure

Nicăieri altundeva decât în memorii sau jurnale nu se afirmă mai mult calitatea literaturii

de a fi un liant sufletesc întreoameni.Inmemorialisticalui Valeriu Anania, actul de a scrie

literatură este oficiat ca act de iubire, ca jertfă pe altarul memoriei treze, al conștiinței că

trecutul trebuie recuperat, iar oameni care au fost și au însemnat ceva pentru semenii lor trebuie

reînviați.O lume a personajelor reînviate este, de altfel, și lumea văzută de Anania în romanul

Străinii din Kipukua. De parcă între viațăși moarte n-ar fi decât un prag ușor de trecut, cu dus-

întors, urmând un drum de felul celui propus de Lewis Caroll, când personajul său Alice

dorește (și, desigur, reușește) să treacă prin oglindă: ,,Să zicem că există o cale de a pătrunde.

Să zicem că oglinda s-a făcut moale ca un borangic, așa încât putem trece prin ea.(...) Și, firește

(s.n.), oglinda începu să se topească întocmai ca o ceață argintie”1. Cheia acestei abordări

pentru cei doi autori este convingerea că a trece din viață în moarte și înapoi este un fapt nu

doar posibil, ci și firesc.

Rotonda plopilor aprinși, apărută în 1983 la Editura Cartea Românească este o carte scrisă la

înaltă tensiune, tensiunea stării de dor, a dorului după cei plecați, în sensul în care gândea

termenul ,,dor” Dumitru Stăniloaie: ,,în dor se trăiește o prezență sui-generis a celor absenți,

se trăiește durerea absenței lor. Dar chiar prin această durere se trăiește, în același timp, un fel

de neștearsă prezență a lor în conștiință”2. Dorul este, pentru Valeriu Anania, lentila prin care

privește spre soarele interior al amintirilor, limpezindu-le. E o carte scrisă pe o plită încinsă din

care ies aburii cuvintelor. O carte cu și despre prieteni scriitori, putem spune, doar că noțiunea

1 Lewis Caroll, Alice în țara oglinzilor, Traducere de Nora Galin, Editura Regis, 2016, p. 22. 2 Dumitru Stăniloaie, Reflexii despre spiritualitatea poporului român, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1992,

p.81.


732

de prieten trebuie lărgită, fiindcă și un prieten care se manifestă ca un dușman la un moment

dat (vezi cazul Ion Luca) poate fi adus în lumină solară, prin mărimea de spirit a autorului.

,,Când singurătatea e permanentă-prin vocație sau disciplină-ea poate trăi bucuria de a vedea

comunicarea devenind comuniune. E ceea ce se întâmplă-cred-în cartea mea de amintiri literare,

unde eroii, autorul și cititorii alcătuiesc o obște”3, declară Valeriu Anania într-un interviu.

Sub acest semn, al comuniunii unor mari spirite, poate fi pus volumul Rotonda plopilor aprinși,

despre care în Dicționarul general al literaturii române coordonat de Eugen Simion citim că

este una din cele mai frumoase cărți de memorialistică din literatura română, conținând portrete

,,aproximative în literă, autentice ca semnificație”.4,,Adevărurile ei sunt mai întâi sufletești”,

arată autorul în Cuvântul înainte al cărții, solicitând o citire mai mult în spirit decât în literă. Ea

conține opt portrete de artiști, autorul având darul de a observa amănuntul semnificativ și de a

încheia portretele abia după ce le-a ridicat pe treapta cea mai de sus pe scara emoției. Scriitori

precum Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, Victor Papilian, Gala Galaction, Anton Holban, Ion

Luca, Marin Preda sau Lucian Blaga sunt descriși de condeiul unui om care le-a fost aproape

în momente din cele mai dificile ale vieții, când nu aveau acces la tipar sau se aflau la limita

subzistenței și/sau se treziseră îndepărtați de la catedră. Atitudinea spirituală a modelelor este

exemplară, după cum observă Marta Petreu; deși sunt ,,scăldate într-o devoțiune solară”,

portretele nu pierd fizionomia omenească, deci uneori failibilă, a ilustrelor sale modele”5.

Cartea începe prin a creiona, cu sfială, cum ai desena un crin ivit ,,din singurătatea

luminișului străjuit de lujere înalte”, profilul lui Tudor Arghezi. In ciuda diferenței de vârstă,

de peste patruzeci de ani, pe cei doi scriitori i-a legat o prietenie de un sfert de veac, timp în

care Anania s-a lăsat integrat vieții de familie, și într-o măsură, vieții sufletești a marelui poet.

Casa lui Arghezi este definită ca ,,un metoc al mănăstirii Dintr-un vis”, un rai al pisicilor,

univers populat de păsări, gâze, viermișori, arici, broaște, gâște, plus ceva capre. Chiar acolo își

are izvorul o bună parte din poezia lui Arghezi. O menajerie în care oameni și animale

conviețuiesc în dragoste, în care nici un animal n-a fost sacrificat vreodată, după cum scrie și

Mițura Arghezi.(,,Ca într-o mică arcă a lui Noe, la a cărei proră stătea de veghe tata...Pe

cățelandri lui îi mângăia cu dragoste, punându-le dosul palmei pe bot, să vadă dacă le este nasul

rece. Pisicilor le lăsa un gemuleț deschis, ca să nu rămână noaptea în frig. Nu strivea nici măcar

o furnică”6).Arghezi practica o înfrățire cu lumea înconjurătoare asemenea lui Francisc de

Assisi. Camera lui este descrisă ca fiind, de fapt, o chilie: ,,O cămăruță cu o masă simplă, un

pat de fier cu velință oltenească, o sobă de tuci cu burlan, o etajeră cu cărți și mape, un aparat

de radio, o gravură semnată de Mitzura, o icoană veche a sfântului Nicolae, îmbrățișată de un

șirag de mătănii vegetale, din cele ce se cheamă Lacrimile Maicii Domnului. Grădina îi intra

3Ioan Pintea, Insoțiri în turnul Babel, Editura Omiscop, Craiova, 1996, p.188. 4***Dicționarul general al literaturii române, literele A,B, coordonat de Eugen Simion, Academia Română,

București, 2004, p.158. 5Marta Petreu, Biblioteci în aer liber. Oameni, cărți, amintiri, Editura Polirom, 2014, p.272. 6Mitzura Arghezi, în volumul L-am cunoscut pe Tudor Arghezi, culegere de evocări alcătuită de Nicolae Dragoș,

Editura Eminescu, București, 1981, p. 16.


733

pe fereastră printr-o creangă spânzurată de cer”.7 Masa de scris este, în acest cadru, un altar

unde poetul oficia, muncind din greu să aleagă unul din multele cuvinte care i se îngrămădeau

sub condei. La trăsăturile portretului, Anania nu uită să amintească generozitatea poetului,

manifestată mai ales față de confrați (,,Avea o solidaritate de breaslă cu care nu mulți dintre

ostenitorii condeiului se pot lăuda”8). Printre cei care s-au bucurat de ajutorul său pot fi

enumerați Goga, Camil Petrescu, Radu Gyr, dar și părinții lui Valeriu Anania, cărora le-a dăruit

două capre. Scena îmbarcării și plecării caprelor din gospodăria lui Arghezi spre satul Glăvi-

Vâlcea este emoționantă :,,Paraschiva împletise printre gratiile cuștilor ramuri de salcâm

înflorit, ca să se simtă bine caprele și să aibă ce ciuguli pe drum.Imi dăduse, pentru maică-mea,

o rețetă cu meniul zilnic al caprelor.(...) Nu cred ca vreo mamă să fi suspinat la măritișul fetelor

ei cât a suspinat ea în timp ce favorita era adusă de funie la cușcă.(...) Așa au plecat cele două

cele două capre din ograda Mărțișorului, ca două mirese, behăind dintre flori de salcâm”9.

O altă scenă memorabilă este cea a reîntoarcerii poetului, după 50 de ani, la Mănăstirea

Cernica, unde, coborând din trăsură, întâlnește nu doar călugări care au fost frații lui de altădată,

ci și craniile unor foști cunoscuți, rostogolite în iarbă. Descrierea este picturală, cu nerv

dramatic: ,,Dintr-o hârcă, prin găvanul ochiului, un șarpe de apă ridicase capul sâsâind, supărat

că-i tulburasem pacea. Privirea poetului s-a oprit pe unul din cranii și atunci s-a întâmplat întâia

lui zguduire din ziua aceea.(...) -Aoleo, părinte Visarioane, aici te găsii?” Cine va fi fost acel

Visarion și cât de scumpă îi era amintirea n-am știut”.10 Anania se arată a fi martor de taină nu

doar al vieții, ci și al plânsului marelui poet. Iată cum descrie intrarea lui Arghezi în fosta sa

chilie monahală de la Cernica:,,Poetul și-a prins capul în palme și a început a plânge cu

adevărat, abandonându-se într-o cascadă de sughițuri. Eu și fiul său ne-am făcut semn, am ieșit

tiptil din odaie și am rămas pe cerdac până ce poetul, ușurat de lacrimi, a venit la noi să ne

mulțumească de singurate”11. Cărui fapt se datorează plecarea poetului din călugărie? se

întreabă Anania. Ea se cere explicată nu numai prin incidentele cu lumea clericală, ci și prin

faptul că, știindu-se tatăl unui viitor copil, poetul a refuzat impostura. Un punct de vedere care

întregește profilul moral al poetului! Alte accente privind caracterul moral al lui Arghezi sunt

presărate, de altfel, pe toată întinderea evocării. (,,Poetului îi plăceau, cel puțin în gospodărie,

bunele vecinătăți, dar jaful și impostura nu le îngăduia nici în literatură”12). Cât despre limbajul

libertin și colorat al lui Arghezi, Anania spune că este una din armele cu care poetul se apăra

de oameni și de el însuși, ca un mare emotiv ce era, ,,posedat de un demon ce-i denunța

emotivitatea drept slăbiciune. (...) Arghezi nu vedea lumea printr-o lumină strâmbă, ci o strâmba

el însuși pentru a-și disimula propriile afecte de care se sfia”.13In loc de orice concluzie, M.

7Valeriu Anania, Rotonda plopilor aprinși. De dincolo de ape, Prefață de Dan C. Mihăilescu, Cronologie de Ștefan

Iloaie, Editura Polirom, 2009, p.31. 8Ibidem, p. 42. 9Ibidem, p. 49. 10Ibidem, p. 55. 11Ibidem, p.56. 12Ibidem, p.29. 13Ibidem, p.54.


734

Ungheanu spune că,,încă nu avem despre Tudor Arghezi pagini de concretețea, autenticitatea

și înțelegerea celor pe care ni le dă despre marele poet Valeriu Anania”14, identificând în ele

,,răul ascuns al literaturii române” ca temă intimă a cărții. Răul sau râul care curge subversiv

prin pagini poate fi sesizat, de pildă, în fraze care se ițesc de sub pălărie, cum ar fi aceea despre

cenaclul lui Barbu Slătineanu, prezentat ca ,,o oază de sănătate literară, într-un pustiu al

conștiinței semănat cu leșuri.”

În ediția a VI-a a Rotondei plopilor aprinși, ediție eliberată de supravegherea cenzurii

comuniste, autorul inserează câteva pagini legate de un geamantan primit de la Arghezi, care

îl primise la rândul său de la un prieten, conținând materiale așa-zis subversive, pe care Anania

l-a ascuns într-o mănăstire, impresionat de caracterul poetului. (,,Aveam în față un alt Arghezi

decât cel din gura lumii, un Arghezi care risca de dragul cuvântului dat”15). Despre suferința pe

care trebuie s-o fi avut poetul la aflarea veștii că Anania a fost arestat, condamnat la 25 de ani

de închisoare, pentru faptul de a fi ascuns chiar acelgeamantan, a cărui proveniență n-a

divulgat-o la anchetă, despre această suferință Anania nu spune nici un cuvânt; dar ea este acolo,

în pagină. Persistă ca un nor deasupra. Relația lor a fost aproape o relație tată-fiu. Avem aici

o frumoasă poveste despre onoarea cuvântului dat și despre adevărata prietenie, în formulă

multietajată.

Câteva din portetele înfățișate în aceste pagini se închid cu o scenă scurtă, simplă, percutantă:

autorul față în față cu mormântul (sau moartea) persoanei evocate. Și câteva cuvinte, rostite

lângă țărâna proaspătă, presărată cu flori. (Lui Arghezi, de pildă, găsește de cuviință să-i ceară

iertare pentru sfânta intimitate divulgată). O altă trăsătură comună multora din aceste portrete

este faptul că ele au avut un rol incontestabil în cristalizarea personalității tânărului Anania,

creionându-se în paralel și portetul său, în rodnica relație dintre maestru și ucenic, acesta fiind

lăsat să meargă însă, cavalerește, cu un pas în urmă.Un ucenic ascultător, cu urechea pâlnie,

deschisă la dramele celor din jur. Toate portretele sunt (și) pretexte pentru a evoca epoca: omul

este scos în relief pe un fundal (sau cicloramă, antamând un termen din teatru, care sugerează

și dinamica mișcării), impregnate cu o culoare densă, puternică, pulsatilă. Trece războiul, vine

prigoana comunistă, interdicțiile, pușcăria, umilințele, tot calabalâcul, iar oamenii îndură,

iubesc sau urăsc, speră, trec peste toate. La urmă, un mormânt umil grăiește ceva.

Scriind această carte, Anania iese la rampă ca artist al condeiului, developând gesturi ale

personajelor, dând la iveală cuvinte miezoase sau scene de neuitat. Așa sunt, de pildă, cuvintele

profesorului Victor Papilian, rostite de la catedră cu o sfântă mânie: ,,Domnilor colegi, vă rog

și vă implor, respectați cadavrele! In fiecare din ele a locuit un suflet omenesc!” La fel, cuvintele

lui Marin Preda, care, pus în fața conflictului dintre băieții săi și un băiețel negru, ia partea

negrului, fiindcă fiul său râsese de limba aceluia, fapt care i se pare prozatorului de

nepermis:,,Pe asta, bă, să n-o uiți, că limba se apără și cu pumnii!(…) Auzi, domnule, să râză

el de limba omului!”

14M.Ungheanu,,,Rotonda plopilor aprinși”, în volumul Logos Inalt PreasfințituluiArhiepiscop Bartolomeu al

Clujului la împlinirea vârstei de 80 de ani, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2001, p.176. 15Valeriu Anania, Op.cit., p.75.


735

O scenă cutremurătoare este cea a incinerării lui Anton Holban, în crematoriul ,,Cenușa”.

Acolo se petrece un fapt terifiant, ,,o moarte care nu se putea muri pe sine” (cum o numește

Aurel Sasu), devenită prin descriere ,,o capodoperă de morbidețe” (Dan C. Mihăilescu): ,,Nu

curiozitatea m-a lipit de unul din ocheane, ci dorința de a-mi urma dascălul până la sfârșit. Nu

am rezistat însă decât o clipă, atât cât a fi văzut un trup ridicându-se pe jumătate din sicriu și

răsucindu-se spre picioare, ca un șoric pe jăratic. Apoi n-am mai văzut nimic. Mi s-a spus că

leșinasem.(…) Unde e camaradul Anton? M-am lipit din nou de ochean și, prin tremurul

dogoarei, am mai zărit ceva din oasele bazinului și, alături, o calotă craniană pe care mai

pâlpâia, imaterial, un abur albastru”. O poveste impresionantă despre un dascăl foarte iubit,

care, alegând incinerarea, părăsește jalnic lumea aceasta, într-o zbatere de ,, șoric pe jăratic”.

Anania scrisese undeva versurile: ,,Mă joc cu imaginile/Ca vremea cu paginile.” In aceste

rânduri joaca ,,de-a imaginile” bate orice închipuire!

O poveste despre creșterea și descreșterea ființei se arată a fi istorisirea care-l are în centru

pe Gala Galaction. Ea începe, în forță, cu descrierea personajului folosind ,,imaginea colosală

a pulsarului cosmic, ale cărei erupții se prăbușesc în propriile-i prăpăstii, negre, de unde se nasc

în învăluiri necontenite”, cu adaosul că autorul știe că nu știe nimic despre personaj, întrucât ne

aflăm în fața unui ,,cifru ființial”. Acesta, ca și alte personaje ale cărții, poate fi pus sub semnul

concordiei discors (după cum crede Dan C. Mihăilescu). Este impresionant finalul povestirii,

corolar al unei vieți trăite tumultuos, cu bune și cu rele: după 1955 autorul îi face o vizită acasă,

când părintele Gala devenise victima unei come și îl găsește paralizat, cu ochii ,,deschiși,

încremeniți, în care luceau două lumini fixe, neutre, așa cum luminează stelele în spațiul cosmic,

fără tremurul văzduhului.” Anania este șocat de faptul că, ținându-i mâna și murmurându-i

versuri de Eminescu, simte un semn, o apăsare a degetului celui aflat în comă: ,,Mă cuprinsese

spaima. Semnul acela putea să arate că bătrânul știe tot ce se petrece cu el. Nu era vorba de o

comă prelungită, ci de drama unei conștiințe. Creierul care, de-a lungul unei vieți de om, se

rostise neostoit în toate chipurile, prin grai, prin zâmbet, prin lacrimă sau printr-un suspin, acum

se ruga zadarnic de fiecare firicel de nerv să-l ajute măcar atât cât să poată spune că el este încă

viu (…) Această neputincioasă rugăciune a sufletului către propriul trup avea să dureze șase

ani”16.

Portretele Rotondei... cresc și se împlinesc într-o altă carte, Despre noi și despre alții,

cuprinzând un interviu semnat de Aurel Sasu cu Valeriu Anania. Și aici Anania mărturisește

că l-a cunoscut în Arghezi pe omul lăuntric. Un privilegiu rar! Aflăm amănunte emoționante

din viața lui Arghezi din perioada când asupra lui s-au făcut presiuni, inclusiv de ordin

economic, împinse până la suprimarea cartelei de alimente, ,,într-o vreme când criteriile în

cultură erau eminamente politice, în funcție de preferințele sau interesele partidului.” După ce

a suportat timp de nouă ani presiunile din partea regimului, Arghezi a cedat, scriind 1907 și

Cântare omului. Urmarea o aflăm de la Anania: ,,Poetul s-a trezit, s-a căit, avea mustrări de

16Valeriu Anania, Op. cit., p. 87.


736

conștiință care-l duceau cu gândul la sinucidere, e adevărat, am fost martorul frământărilor lui,

dar tocmai de aceea am continuat să-l iubesc pe omul care revenea la propria măsură”17.

Portretul lui Victor Papilian din Rotondă este și el continuat într-o altă carte de

memorialistică, semnată de Mircea Gelu Buta, Valeriu Anania arătând cum se completau cele

două profesii : Victor Papilian a fost nu doar un mare medic, ci și un artist.,,De la prima întâlnire

cu profesorul Papilian am înțeles că medicina este mai întâi o artă la care nu poți să ajungi

decât prin știință”.18 Medicina, spune Valeriu Anania, presupune o cantitate infinită de jertfă,

o jertfă făcută din dragoste, cum ne povățuiește Sfântul Apostol Pavel. Omul trebuie restaurat

lăuntric, prin grijă duhovnicească și totodată prin grijă trupească, mai afirmă fostul student la

Medicină care dovedește că a învățat temeinic lecția profesorului Papilian.

În Prefața la volumul Rotonda plopilor aprinși, Dan C. Mihăilescu observă energia

îmblânzitoare de contraste a pictorului, care știe foarte bine să se dea laoparte pe sine pentru

a-i cumpăni pe alții. ,,Valeriu Anania nu este nicidecum tipul memorialistului egocentric,

obsedat să-i folosească pe ceilalti exclusiv pentru etalările sale megalomane. Nu este, firește,

nici tipul salonard, al memoriei de cafenea ce aluvionează zvonuri si cancanuri... Inainte de a fi

un tandru, subtil, generos, dar sagace observator al celui pe care și-a propus să-l «picteze», el

este un meșter al ramei(...) Priviți, vă rog, cu atenție lucrătura ramei”.19 Privind lucrătura ramei,

în acord cu pictura în sine, vom afla o adevărată operă de orfevruși reconstituim o epocă.Aceasta

este surprinsă ,,oarecum pasager, dar în culori pregnante, lăsând posibilitatea recompunerii ei

din amănunte și însemne pe cât de pitorești, pe atât de elocvente”20, scrie Constantin Cubleșan,

subliniind faptul că Anania știe să-și modeleze personalitatea și glasul după exemplul iluștrilor

săi dascăli și că ,,în aceste mărturisiri de sine stă frumusețea și farmecul evocator al paginilor.”

Mărturisirea de sine fiind semn al înminunării (,,Ce bine că ești, ce mirare că sunt!”, cum ar

zice Nichita) și al descoperirii de sine.

Despre contextele ,,absolut memorabile, frisonante” ale cărții încă mai rămân multe de

povestit. O poveste în poveste a cărții este chiar traiectoria personajului Anania, întrucât

,,fiecare din cei evocați se constată a fi un fragment din ontologia propriei articulații”21.Tânărul

Anania crește lăuntric și se zidește pe sine în ,,rotondă”, marcat de luminile și umbrele lăsate

de acești tremurători ,,plopi aprinși” cu inimile bătând la vedere.

BIBLIOGRAPHY

17Valeriu Anania, Aurel Sasu, Despre noi și despre alții, Editura Curtea Veche, București, 2009, p.55. 18Mircea Gelu Buta, Amintiri despre Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, 2013, p.103. 19Dan C.Mihăilescu, Prefață la Valeriu Anania, Opera literară 3, Rotonda plopilor aprinși, Editura Limes, Cluj-

Napoca, 2005, p.6. 20Constantin Cubleșan, ,,Mărturiile” Arhiepiscopului Bartolomeu Valeriu Anania, în Logos Inalt

PreasfințituluiArhiepiscop Bartolomeu al Clujului la împlinirea vârstei de 80 de ani, Editura Renașterea, Cluj-

Napoca, 2001, p.185. 21Lucian-Vasile Bâgiu, Valeriu Anania. Scriitorul, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2006, p.362.


737

Anania, Valeriu, Rotonda plopilor aprinși. De dincolo de ape, Prefață de Dan C.

Mihăilescu, Cronologie de Ștefan Iloaie, Editura Polirom, 2009.

Anania, Valeriu, Aurel Sasu, Despre noi și despre alții, Editura Curtea Veche, București,

2009. Arghezi, Mitzura, în volumul L-am cunoscut pe Tudor Arghezi, culegere de evocări

alcătuită de Nicolae

Dragoș, Editura Eminescu, București, 1981.

Bâgiu, Lucian-Vasile, Valeriu Anania. Scriitorul, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2006.

Buta, Mircea Gelu, Amintiri despre Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, 2013.

***Dicționarul general al literaturii române, literele A,B, coordonat de Eugen Simion,

Academia Română, București, 2004.

Lewis, Caroll, Alice în țara oglinzilor, Traducere de Nora Galin, Editura Regis, 2016. Cubleșan, Constantin ,,Mărturiile” Arhiepiscopului Bartolomeu Valeriu Anania, în

Logos Inalt PreasfințituluiArhiepiscop Bartolomeu al Clujului la împlinirea vârstei de 80 de

ani, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2001.

Petreu, Marta, Biblioteci în aer liber. Oameni, cărți, amintiri, Editura Polirom, 2014.

Pintea, Ioan, Insoțiri în turnul Babel, Editura Omiscop, Craiova, 1996.

Mihăilescu, Dan C., Prefață la Valeriu Anania, Opera literară 3, Rotonda plopilor

aprinși, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2005.

Stăniloaie, Dumitru, Reflexii despre spiritualitatea poporului român, Editura Scrisul

Românesc, Craiova, 1992.

Ungheanu, M.,,Rotonda plopilor aprinși”, în volumul Logos Inalt

PreasfințituluiArhiepiscop Bartolomeu al Clujului la împlinirea vârstei de 80 de ani, Editura

Renașterea, Cluj-Napoca, 2001.

VALERIU ANANIA-THE CIRCLE OF THE BURNING POPLARS, THE … 04 81.pdf · Casa lui Arghezi este...

Documents

Transcript of VALERIU ANANIA-THE CIRCLE OF THE BURNING POPLARS, THE … 04 81.pdf · Casa lui Arghezi este...