TWO WRITERS AT THE COURTYARD OF YEARNING:ANTÓNIO … 04 10.pdf · El a creat propunerea unei...

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

86

TWO WRITERS AT THE COURTYARD OF YEARNING:ANTÓNIO SARDINHA NA CÔRTE DE SAUDADE(SONETOS DE TOLEDO) (1922) AND LUCIAN BLAGA LA CURŢILE DORULUI(1938)

Luiza Marinescu

Assoc. Prof., PhD, ”Spiru Haret” University of Bucharest

Abstract: Two Writers at the Courtyard of Yearning:António Sardinha Na corte de Saudade (1922) and

Lucian Blaga La curţile dorului (1938)is a study about the thematic synchronism in the literary

European spaces of Portugal and Romania at the beginning of the XXth century. The metaphorical title

of two volumes of poetry printed in Portugal in 1922 by António Sardinha and in Romania in 1938 by

Lucian Blaga At the Courtyard of Yearning is the starting point of this study. António Sardinha was an

important Portuguese politician, a remarkable historian and an inspired poet. Lucian Blaga was a

prominent Romanian philosopher with important works in metaphysics, aesthetics, philosophy of

culture, epistemology, anthropology, philosophy of culture, philosophy of history, philosophy of science

and philosophy of religion, an important poet, playwright, translator, journalist, university professor

and diplomat, an imposing personality and a polyvalent of the interwar Romanian culture, who marked

that period by originality elements compatible with his entry in the universality. This study will develop

the following topics:

1. Lucian Blaga and António Sardinha: Biographical Sketches

2. Two Poets at At the Courtyard of Yearning: La curţile dorului Lucian Blaga (1938) and António

Sardinha Na corte de Saudade(1922)

Keywords: saudade- dor- yearning, Lucian Blaga, António Sardinha, Romanian literature, Portuguese

literature

António Sardinha (născut la Monforte, districtul Portalegre, regiunea Alentejo pe 9

septembrie 1887 — decedat la Elvas, districtul Portalegre, sub-regiunea Alto Alentejo la 10

ianuarie 1925) şi Lucian Blaga (născut la 9 mai 1895, în satul Lancrăm, lângă Sebeș, judeţul

Sibiu – decedat la 6 mai 1961 la Cluj) constituie subiectul acestei analize comparatiste pornită

de la punctul de tangență din bibliografia literară şi anume un titlu comun, unul portughez, Na

corte de Saudade (1922) şi celălalt românesc, La curţile dorului (1938) pe care cei doi autori

l-au ales şi tradus pentru că l-au considerat reprezentativ pentru universul lor liric.

La prima vedere argumentul cronologic evidenţiază faptul că poetul, eseistul,

politicianul portughez, reprezentativ pentru integralismul lusitan, António Sardinha este autorul

licenţei poetice care i-a consacrat volumul publicat în 1922, Curţile dorului fiind o metaforă a

rememorării.


87

Integralismul lusitan a reprezentat o grupare politică influentă mai ales în perioada 1914

-1932, de orientare tradiționalistă, catolică şi monarhică, care s-a opus atât instaurării Republicii

Portugheze (5 octombrie 1910 - 28 mai 1926), Dictaturii Naţionale (1926-1933, supranumită şi

dictatura finanţelor deoarece António de Oliveira Salazar devenise Ministrul Finanţelor) şi

Statului Nou (Estado Novo al lui Salazar şi Marcello Caetano din perioada 1933-1974, numit

de unii istorici şi Segunda República Portuguesa), cât şi monarhiei absolutiste. În concepţia lui

António Sardinha integralismul lusitan reprezenta încercarea de a restaura în conştiinţa

conaționalilor, mândria şi credinţa naţiunii portugheze din epoca imperială.

Volumele reprezentative ale lui António Sardinha sunt: Tronco Reverdecido Poesias

(1910 - Trunchiul reînverzit. Poezii), A Epopeia da Planície Poemas (1915 - Epopeea

teritoriilor plane Pome ), A questāo ibérica. De colaboraçāo (1916 - Problema iberică Despre

colaborare), Quando as Nascentes Despertam... Poemas (1921 - Când se trezesc nou născuţii…

Poeme), Na Corte da Saudade (1922 La curţile dorului), Chuva da Tarde. Sonetos de amor

(1923 - Ploaie târzie. Sonete de dragoste), Era uma Vez um Menino... Elegias. (1926 - A fost

odată un copil ... Elegii), O Roubo da Europa (1931 - Furtul Europei), Pequena Casa Lusitana.

Sonetos (1937 - Mica casă lusitană. Sonete). Printre volumele de eseuri se numără O Valor da

Raça (1915 - Valoarea neamului/ rasei), Ao Princípio Era o Verbo (Ensaios & estudos) (1924

- La început era Verbul Eseuri şi studii), A Aliança Peninsular (Possibilidadès & antecedentes)

Com prefácio do conde de la Mortera (1924 - Despre alinaţa peninsulară Posibilităţi şi

antecedente cu prefaţa contelui de la Montera), A Teoria das Cortes Gerais (1924 - Despre

teoria curţilor în general), Ao Ritmo da Ampulheta (Critica & doutrina) (1925 - În ritmul

clepsidrei critică şi doctrină), A Aliança Peninsular (1925 - Despre alinaţa peninsulară).

În lucrarea sa (Ao princípio era o Verbo 1924: 14/ La început era Verbul) António

Sardinha a scris că „ceea ce avem nevoie acum este să redăm Patriei sentimentul măreției sale

– dar nu o măreție retorică sau emfatică, ci, desigur, măreția care vine de pe vocația superioară

a Portugaliei, care face parte din planul providențial al lui Dumnezeu, ca națiune aleasă să

răspândească credința și să mărească Imperiul. Răspândirea Credinței și extinderea Imperiului

echivalează cu susținerea scenariului spulberat al Civilizației. În ceea ce priveşte motivele de

luptă și de apostolat, care ne-au condus odată la Cruciadă și la Epoca Navigatorilor, aceste

motive rămân.” (traducerea mea L.M.)

("O que se nos impõe é restituir à Pátria o sentimento da sua grandeza, - não duma

grandeza retórica ou enfática, mas naturalmente, da grandeza que se desprende da vocação

superior que a Portugal pertence dentro do plano providencial de Deus, como nação ungida

para a dilatação da Fé e do Império. Dilatar a Fé e o Império equivale a sustentar o guião

despedaçado da Civilização. Os motivos de luta e de apostolado que outrora nos levavam à

Cruzada e à Navegação, esses motivos subsistem".)

Dacă la început, opţiunile sale politice erau antidinastice şi anarhiste, după victoria

Republicii Portugheze de la 5 octombrie 1910, António Sardinha a trăit o dezamăgire profundă

şi a gândit la restaurarea monarhiei în Portugalia în locul fuzionării celor două state iberice:

Spania şi Portugalia.


88

Ideea reîntregirii unui trecut cu multiple pierderi e sugerată şi de versurile A Olivença,

a perdida (Pentru Olivença, pentru cea pierdută consultat on line la data de 9 10 2016

http://montalvoeascinciasdonossotempo.blogspot.ro/2010/04/antonio-sardinha-fundador-

do.html)

„for para além da raia alguma vez,

é Olivença, nossa irmã cativa

lá onde com surpresa a gente alheia

oiça dizer adeus em português!”

„ dincolo de linia graniţei este mereu

Olivença, sora noastră captivă

acolo unde lumea ne surprinde când

auzim că spune la revedere în portugheză!”

El a creat propunerea unei alinaţe monarhice portughezo-spaniole pentru consolidarea ideii de

monarhie, alinaţă bazată pe unitatea spirituală care ar fi asigurat supravieţurirea civilizaţiei

iberice în medicul occidental.

Letreiro

Tudo o que sou o sou por obra e graça

da comoção rural que está comigo.

Foi a virtude lírica da Raça

a herança que eu herdei do sangue antigo.

Indiciu

Tot ceea ce sunt eu, sunt graţie

freamătului rural, care este cu mine.

Este, datorită lirismului Neamului/ Rasei,

zestrea pe care eu am moștenit-o din sângele antic.

(Epopeia da Planície consultat on line la data de 9 10 2016

http://montalvoeascinciasdonossotempo.blogspot.ro/2010/04/antonio-sardinha-fundador-

do.html)

Teza va fi reluată de scriitorul şi diplomatul spaniol Ramiro de Maeztu y Whitney care va milita

pentru Apărarea hispanismului /Defensa de la Hispanidad (1934).

http://montalvoeascinciasdonossotempo.blogspot.ro/2010/04/antonio-sardinha-fundador-do.html





89

Lucian Blaga (1895- 1961) este filozoful, poetul,

dramaturgul, traducătorul, jurnalistul, profesorul universitar, academicianul și diplomatul

român de carieră autor al următoarelor volume de versuri:Poemele luminii - 1919, Pașii

profetului - 1921, În marea trecere – 1924, Lauda somnului - 1929 , La cumpăna apelor- 1933,

La curțile dorului – 1938, Poezii, ediție definitivă - 1942, Nebănuitele trepte -1943. Postum au

fost editate ciclurile de versuri: Vârsta de fier 1940-1944, Cântecul focului, Corăbii cu cenușă,

Ce aude unicornul. Ca dramaturg Lucian Blaga a publicat în 1921 - Zamolxe, mister păgân, în

1923 - Tulburarea apelor, dramă, în 1925 - Daria, dramă în patru acte, Ivanca, Învierea,

pantomimă în patru tablouri și Fapta, joc dramatic, în 1927 - Meșterul Manole, dramă în cinci

acte, în 1930 - Cruciada copiilor, în 1934 - Avram Iancu, dramă într-un prolog și trei faze, în

1942 - Opera dramatică, 2 volume, în 1944 - Arca lui Noe, în 1964 - Anton Pann, dramă într-

un prolog și patru faze (postumă). Sistemul său filosofic este structurat în patru trilogii din care

publicate doar trei: în 1943 - Trilogia cunoașterii în trei volume: Eonul dogmatic, Cunoașterea

luciferică, Cenzura transcendentă, în 1944 - Trilogia culturii în trei volume: Orizont și stil,

Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii, în 1946 - Trilogia valorilor, Știință și

creație, Gândire magică și religie, Artă și valoare. Cea de-a patra, Trilogia cosmologică, a rămas

în stadiu de proiect. Din ea autorul a publicat un singur volum, Diferențialele divine, primul din

această ultimă trilogie. Lucian Blaga a publicat şi volume de aforisme: în 1919 - Pietre pentru

templul meu, în 1926 - Ferestre colorate, însemnări și fragmente, în 1945 - Discobolul, aforisme

și însemnări, în 1977 - Elanul insulei, editată postum. Volumele de proză ale lui Lucian Blaga

sunt: Hronicul și cântecul vârstelor, volum autobiografic, editat postum, în 1965 şi Luntrea lui

Caron, roman, editat postum, în 1990. Volume de eseuri și studii filozofice publicate de autor

sunt: în 1922 - Cultură și cunoștință, în 1924 - Filosofia stilului, în 1925 - Fenomenul originar,

Fețele unui veac, în 1926 – Daimonion, în 1931 - Eonul dogmatic, în 1933 - Cunoașterea

luciferică, în 1934 - Censura transcendentă, Orizont și stil, în 1936 - Spațiul mioritic, Elogiul

satului românesc, discursul de recepție la admiterea sa în Academia Română, în 1937 - Geneza

metaforei și sensul culturii, în 1939 - Artă și valoare, în 1940 - Diferențialele divine, în 1941 -

Despre gândirea magică, Religie și spirit, în 1942 - Știință și creație, în 1947 - Despre

conștiința filosofică, în 1948 - Aspecte antropologice. Postum au fost publicate următoarele

eseuri: în 1966 - Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea, în 1968 - Zări

și etape, în 1969 - Experimentul și spiritul matematic, în 1972 – Isvoade, în 1977 - Ființa

istorică, Încercări filosofice. Au fost publicate postum şi volumele de corespondenţă:

https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Trilogia_culturii&action=edit&redlink=1


90

Corespondență în 1989, Domnița nebănuitelor trepte. Epistolar Lucian Blaga - Domnița

Gherghinescu-Vania (1941-1948) în 1995, De amicitia: Lucian Blaga - Ion Breazu

(corespondență) în 1995, Corespondență de familie în 2000. Ediţiile de referinţă ale operei lui

Lucian Blaga au fost publicate sub titlurile: Opere, ediție îngrijită de Dorli Blaga, vol. I-XII,

București, Editura Minerva, 1974-1995 şi Opere, ediție critică și studiu introductiv de George

Gană, vol. I-V, București, Editura Minerva, 1982-1993.

Lucian Blaga a avut şansa de a fi numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar la

Legaţia României de la Lisabona, Portugalia la 1 aprilie 1938, ţară în care a rămas până la 1

aprilie 1939, momentul rechemării sale în ţară şi al începutului profesoratului său la catedra de

Filosofia Culturii de la Universitatea din Cluj. S-ar putea spune că António Sardinha, pe care

nu a avut ocazia să îl cunoască în mod direct i-a fost un important ghid cultural care îi

împărtăşea prin volumele sale cunoaşterea culturii lusitane. Admirator al operei acestuia

precum au fost şi alţi intelectuali ai epocii (precum portughezii Conde de Monsaraz, Hipólito

Raposo, Rolão Preto, Luís de Almeida Braga, Pequito Rebelo, Manuel Múrias, Rodrigues

Cavalheiro, Afonso Lopes Vieira, João Ameal, Marcelo Caetano, Fernando de Aguiar, Jacinto

Ferreira, Mário Saraiva, Henrique Barrilaro Ruas şi chiar Oliveira Salazar, precum spaniolii

Ramiro de Maeztu, Pemán e Francisco Elías de Tejada, precum brazilienii Oliveira Lima,

Jackson de Figueiredo, Gilberto Freyre, Arlindo Veiga dos Santos, Sebastião Pagano, Plínio

Salgado, Gustavo Barroso, Câmara Cascudo, Guilherme Auler, Vicente do Rego Monteiro,

José Pedro Galvão de Sousa, Ítalo Galli, Clovis Lema Garcia şi Ricardo Dip şi precum italianul

Julius Evola) Lucian Blaga i-a împărtăşit credinţa în puterea de regenerare a naţiunii pe

principiul credinţei şi al respectului faţă de patrie.

Aparţinând unei generaţii de intelectuali români care reprezentau cu profesionalism

diplomaţia românească, Lucian Blaga îmbrăţişează această meserie nobilă, parcurgând toate

treptele de la ataşat de presă la Varşovia în 1926, devenind ataşat, secretar, consilier de presă

la Berna şi Viena, Subsecretar de Stat la Ministerul Afacerilor Străine şi ajungând să

îndeplinească cea mai înaltă funcţie diplomatică a vremii, aceea de Trimis Extraordinar şi

Ministru Plenipotenţiar la Lisabona la recomandarea lui Octavian Goga, aşa cum rezultă şi din

Decretul nr. 1170/ 11 martie 1938 semnat de Regele Carol II şi de ministrul Gheorghe

Tatarescu, publicat în Monitorul Oficial nr 60/ 14 03 1938.

Portugalia era înaintea celui de al Doilea Război Mondial un imperiu colonial cu o

deosebită importanță economică, diplomatică şi strategică, care îl încântă cu istoria, cultura şi

frumuseţea-i incredibilă şi care îl face să studieze şi să observe cu atenție: „E necrezut de frumos

pe aici.” va scrie Lucian Blaga. „Peisajul e o minune, orașul fără pretenții, dar neîntrecut. Rasa

cam pestriță. Limba plină de fragmente românești, încât nevrând trebuie să crezi că împăratul

Traian a fost iberic.” (apud. Floroiu, 2009: 562) La data de 18 mai 1938, după ce îşi prezintă

scrisorile de acreditare în calitate de Trimis Extraordinar şi Ministru Plenipotențiar al României

în Portugalia, Lucian Blaga avea să țină un discurs omagial pe tema latinității prezentând

afinitățile şi relațiile dintre cele două ţări, precum şi admirabila epopee istorică a Portugaliei:

„Născut în Carpații Transilvaniei, în citadela orientală a lumii latine, mă consider deosebit de

fericit de marea onoare ce îmi revine de a reprezenta România în Portugalia, care e cealaltă


91

citadelă, occidentală în Europa a acestei latinități, al cărei miracol de civilizație şi de glorie va

străluci va străluci de-a pururea în faţa umanității.” (apud. Floroiu, 2009: 563).

Dacă din punct de vedere diplomatic misiunea lui Lucian Blaga în Portugalia a avut

drept scop economic deblocarea sumelor de bani aparținând României de la Banca Portugaliei,

negocierea unui acord comercial şi intensificarea schimburilor comerciale cu această țară, din

punct de vedere al problemelor europene şi internaţionale Portugalia reprezenta o zonă de

interferențe ale intereselor marilor puteri cu putere militară şi politică în zonă. Lucian Blaga

nota: „Interesele diverselor puteri, în Mediterana şi în Oceanul Atlantic îşi dădeau întâlnire în

Portugalia pentru a-şi revendica întâietatea deținută până de curând doar de Marea Britaniei.”

„Portugalia e un punct grav de interferențe a celor mai opuse interese, atât internaţionale, cât şi

locale.” (apud. Floroiu, 2009: 564) Lucian Blaga analizează cu atenție raporturile dintre

Portugalia şi Spania, într-o perioadă de colaborare dintre Salazar şi Franco, când fratele

generalului spaniol era ambasador la Lisabona, înțelegând că „extremiștii de stânga visau un

stat iberic unitar de culoare roșie”. „Salazar”, scrie Lucian Blaga, „a arătat din primul moment

multă bunăvoință acțiunii naționaliste din Spania, fiindcă era pus să aleagă între două rele: o

Spaniei de extremă stângă ar fi devenit pentru Portugalia şi pentru regimul Salazar fatală, câtă

vreme o Spanie naționalistă, puternică ar putea fi cel mai mult neplăcută.” (apud. Floroiu, 2009:

565) Martor al evenimentelor efervescente din preajma celui de la doilea război mondial din

Portugalia, Lucian Blaga explică în diversele rapoarte diplomatice încrengătura de relații şi

interese pe de o parte dintre Portugalia şi Spania şi pe de altă parte dintre Marea Britanie şi

Portugalia în ideea apărării şi protejării sistemului colonial. În ceea ce privește relațiile

Portugaliei cu România, Lucian Blaga este interesat de faptul ca presa portugheză să ilustreze

relațiile cu țara sa, propune schimburi de publicații şi publicarea de antologii literare,

organizarea de conferințe pentru prezentarea culturilor română şi portugheză precum şi a

traducerilor din cele două ţări. Aceste demersuri culturale sunt în raport de continuitate cu vizita

din anul 1928 a lui Nicolae Iorga la Universitatea din Coimbra, cu raportul dedicat relațiilor

culturale şi latinității româno-portugheze realizat de predecesorul său la Legația română din

Lisabona, Duiliu Zamfirescu şi în raport de contracarare a propagandei maghiare revizioniste

de la Madrid: „oficiile noastre diplomatice să li se trimită cât mai multe broșuri în limbile

engleză, franceză, spaniolă cuprinzând cât mai multe argumente şi dovezi istorice cu privire la

drepturile noastre imprescriptibile asupra Transilvaniei.” (apud. Floroiu, 2009: 567) În perioada

în care Lucian Blaga s-a aflat la Lisabona s-au deblocat conturile românești de la Banca

Portugaliei. În documentele diplomatice ale lui Lucian Blaga există dovezi cu privire la

sprijinirea societății românești Redeventza care a construit în Portugalia rafinăria Sacor, prin

care Salazar a asigurat independenta Portugaliei în privința aprovizionării cu combustibil. La

Arhivele Centrale de Stat fond Casa Regală, dosar 123 , 1939, p. 91 se află o scrisoare de

răspuns cu privire la angajarea medicului chirurg Correira Ribeiro din Lisabona la Societatea

concesionară de personal din Portugalia cu reprezentanța la București, Redeventza: „de altfel,

după cum mi se spune, societatea înființată, construcțiile pentru rafinărie fiind abia la început,

n-a angajat încă un doctor până în momentul de faţă, încât nu văd ce împrejurări ar putea

împiedica realizarea dorinței domnului doctorului Ribeiro.” (Blaga III, 1995: 361) Există o


92

scrisoare din10 februarie 1939 adresată Mareșalului prin care Lucian Blaga îl informează pe

acesta cu privire la obținerea unor documente deosebit de importante pentru casa Regală cu

privire la originea portugheză a Regelui României al cărui exil va fi stabilit mai târziu în această

țară: „Am onoarea de a vă aduce la cunoștința Excelenței Voastre că acu câteva săptămâni

printr-o scrisoare primită de la Alteța Sa Imperială Arhiducesa Ileana de Habsburg am fost

solicitat să procur de la Arhiva Națională din Portugalia documente autentificate cu privire la

linia ascendentă de origine portugheză a Alteței sale, şi anume cu privire la Infanta Antonia de

Portugalia căsătorită la Lisabona cu Principele Leopold de Hohenzollern în anul 1861.

În Arhiva Națională s-au găsit certificatele de naștere şi căsătorie ale Infantei Antonia,

pe care mi-am permis a le trimite în copie autentificată Alteței Sale Imperiale Ileana de

Habsburg. Din cele două certificate rezultă şi ascendența până la Dom Pedro IV, regele

Portugaliei şi împărat al Braziliei, căsătorit cu Arhiducesa Leopoldina de Austria.

Trimit alăturat câte o copie ale celor două documente pentru completarea Arhivei Casei

Regale.” (Arhivele Centrale de Stat, Fond Casa Regală, dosar 129, 1939, p. 2 publicat în Blaga

III,1995: 363)

Se ştie că dincolo de titlurile comune,

inteligenţa coloristică, verva, pasiunea

şi lirismul generează magia interpretării

unei idei în orice operă de artă.António

Sardinha este un exemplu de creator

original care îşi dedică creaţia Na corte

de Saudade/ La curţile dorului pornind

de la Egloga a treia a lui Garcilaso,

scriitor şi cronicar spaniol cunoscut şi

sub numele de El Inca sau Inca

Garcilaso de la Vega (1539-1616)

„acelei tristeţi ilustre şi clare a

edificiilor vechi bogat ornamentate.”

(“Aquella illustre y clara pesadumbre, de antigos edificios

adornada”- traducerea mea L.M. ). Îndedicaţia volumului apare şi un fragment din Lusiada,

cântul IV strofa aX-a de Luís Vaz de Camões :

„Toledo, un oraș nobil, și vechi, înconjurat de fluviul Tejo care curge jubilând, suav.”("Toledo,

cidade nobre, e antiga, a quem cercando O Tejo em torno vai suave, e ledo.” - traducerea mea

L.M.) sau în traducerea românească a Lusiadei realizată de Aurel Covaci:

„Vin din cetatea veche legendară,

Toledo, unde curge blând şi lin,

Din Conca izvorând cu undă clară,

Tot Tagele cu şipot cristalin.”

(Camões, 1965: 119)

Dacă la António Sardinha depărtarea de patrie este echivalentă cu lungimea cursului râului

Tejo, Lucian Blaga e unul dintre puţinii creatori români în opera căruia se îmbină poezia cu


93

filosofia, iar geografiile spirituale şi climatele culturale noi pe care a avut norocul să le străbată

au lăsat în operă această mărturie. Ciclul portughez sau iberic din La curţile dorului (1938) şi

celelalte volume publicate, ce cuprinde referinţe certe la locuri, stări sufleteşti în perfectă

rezonanţă cu aspectele exotice ale peisajelor descrise cuprinde poeziile: Estoril, Alean, Boare

atlantică, Vânzătorul de greeri, Unicornul şi oceanul, Coasta Soarelui, Destin, La curţile

dorului, Arrabida, Don Quijote, Soare iberic, Măgăruşul. Solaritatea şi eternitatea întinderii

oceanului sunt trăsături definitorii ale poemelor din volumul poetului român pentru care dorul

de ţară este asemănător cu cel al poetului exilat la Toledo. Ca oaspete La curţile dorului, Lucian

Blaga reia sub forma unei variaţiuni tema trecutului glorios şi pe cea a dorului de locurile dragi.

„Oaspeţi suntem în tinda noii lumini

La curţile dorului. Cu cerul vecini.

Aşteptăm să vedem prin columne de aur

Evul de foc cu steaguri păşind,

Şi fiicele noastre ieşind

Să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când cîte-o lacrim-apare

Şi fără durere se-ngroaşă pe geană.

Hrănim cu ea

Nu ştim ce firavă stea.” (Blaga, 1968: 201)

Interesantă este în volumul lui António Sardinha imaginea

torţei antice, emblemă care se întâlnea şi la traci pe câmpul

de luptă, dar şi la greci, în ritualul de nuntă sau cel al

dragostei neîmpărtăşite. Imaginea e însoţită de dictonul latin

Dum luceam, peream. (Pe măsură ce luminăm, ne stingem /

Cu timpul, lumina se stinge / Eu mă gândesc, răspândesc

lumină, chiar dacă acest lucru înseamnă ruina mea sau

ghinionul meu. – traducere mea L.M. ) Pictorul

olandezGodfried Schalcken (1673-1706) o foloseşte în

jocurile sale de lumini cu înţelesul că, monarhul precum

lumânarea este folositor pentru că se consumă şi exact

acelaşi lucru care îl face să strălucească şi să lumineze, îl şi ucide. Cartea îi este dedicată

scriitorului şi politicianului reprezentativ pentru integralismul portughez „ Luís de Almeida

Braga” pe care îl numeşte „fratele meu întru religia ascunsă în amintirea căilor sentimentale ale

exilului pe care amândoi am păşit”. Este vorba despre exilul în Belgia din 1911 până la amnistia

din 1916. La rândul său şi Luís Carlos de Lima de Almeida Braga va scrie despre Posição de

António Sardinha/ Poziţia lui António Sardinha în 1943.

Imaginea luminii care se întâlneşte în titlul primului volum, Poemele luminii de Lucian Blaga

apare ilustrată în complementaritatea sa în poemul Ani, pribegie şi somn din volumul La curţile

dorului

https://en.wikipedia.org/wiki/Ant%C3%B3nio_Sardinha


94

„Stau acu iarăşi cu faţa spre ţară.

Întoarcerea va să rămână un vis,

Să nu calc o nespusă poruncă.

Sau poate fiindcă făpturii aşa-i era scris:

Numai noaptea, în fiece noapte

Somnul mai vine,

Sosindu-mi din depărtate plaiuri

mi-aduce un pic de-ntuneric,

ca un pumn de ţărână din patria mumelor,

din cimitire de raiuri.” (Blaga, 1968 : 204

Sonetul Marchizului de Quintanar/ Soneto do Marquês de

Quintanar din volumul lui António Sardinha este o lucrare în

limba spaniolă a scriitorului, poetului, istoricului spaniol

Fernando Gallego de Chaves y Calleja (1889-1974), al VIII-

lea marchiz de Quintanar cu Grandeza de España, al III- lea

marchiz de Velagómez, al XI- lea conte de Cobatillas şi al

XII- lea conte de Santibáñez del Río. Ea cuprinde o dedicaţie

„fraternă” în versuri în limba portugheză a lui Alberto

Monsaraz către António Sardinha. Alberto Monsaraz este

fondatorul mişcării Integralismo Lusitano începând din 1914

împreună cu José Hipólito Raposo, José Adriano Pequito

Rebelo şi António Sardinha. Există de asemenea la începutul volumului o Invocaţie ce cuprinde

două fragmente din tomul IV cartea XIV, cap. XXXII din Monarhia Lusitana despre Regele

Sancho I, supranumit Colonizatorul, cel care a încheiat noi alianțe în Peninsula Iberică pentru

protejarea Portugaliei şi consolidarea monarhiei lusitane şi un fragment din opera lui Alexandre

Herculano despre Regele D. Sancho II, supranumit cel Pios, care a murit în exil la Toledo în

1248, după ce a fost excomunicat şi declarat eretic de papa Inocenţiu al IV-lea.

Pentru António Sardinha, Toledo este un Purgatoriu al Dorului din Cealaltă Lume, lumea de

glorie a Portugaliei de odinioară, unde soarta l-a adus din greşeală şi unde se întreabă retoric de

ce destinul său tragic, profund şi misterul său îi invadează sufletul:

„Onde me trouxe, errado, a minha sorte!

Trouxe-me à capital do Outro- Mundo,

Trouxe.-me au purgatório da Saudade!

Toledo, côr do Tempo, irmã da Morte,

Porque destino trágico, profundo,

O teu mistério me domina e invade?” (Sardinha, 1922: 16)

Pentru Lucian Blaga destinul care l-a purtat departe de ţara sa nu e datorat exilului şi se

aseamănă cu cel al cocorilor care străbat întinderi uriaşe, păstrându-şi echilibrul deasupra

tenebrelor.

„Peste tenebre

Trei zile pluti-vor dormind, să nu cadă.

https://en.wikipedia.org/wiki/Ant%C3%B3nio_Sardinha


95

Fulger monosilabic i-arată în noapte

Sus peste mări biruind în baladă.”

(Blaga, 1968: 222)

Sentimentul dorului este cel mai bine exprimat în Alean, poezie pe care o dedică criticului şi

comparatistului Bazil Munteanu (1897-1972):

„De ceasuri, de zile veghez

Pe-un galben liman portughez.

Cu zalele-alături drept,

Cu mânele cruce pe piept.

Doinind aş privi şapte ani

Spre cerul cu miei luzitani,

De nu m-ar găsi unde sunt

Neliniştea morii de vânt.

De nu al pieri, supt de-un astru

Văzut-nevăzut în albastru.” (Blaga, 1968: 225)

António Sardinha, poetul exilat, asemeni lui Ioan fără de ţară al unei noi suferinţe, trăieşte

sentimente de nostalgie la Curtea Dorului, care este Toledo precum regele detronat în secret

care se stinge odată cu iluzia vagă a unei domnii:

„Rei destronado, no maior segrêdo

ei-lo reinando sôbre um vago povo, -ei-lo reinanado em ar de moribundo…

Na Côrte da Saudade, que é Toledo,

Joã-sem-Terra dum tormento novo,

reina em silêncio, no silêncio fundo! (Sardinha, 1922: 18)

Nostalgia unei istorii care include sacralitatea şi divinitatea se regăseşte şi în poezia lui Blaga

intitulată Oaspeţi nepoftiţi. Istoria legendară îl însoţeşte şi faptele evocate generatoare de

melancolie se petrec în paralel, în spaţii diferite:

„Plecară iarăşi voievozii daci

Spre miazănoapte de unde ne veniră,

Cu oile şi cu bourii.

Şi ceilalţi cari din răsărit sosiră

Cu arapi şi cu cămile

De asemenea se înduplecară,

Mai târzior spre seară.”

Fecioara Maria îmbrăcată în ie, obosită din pricina călătorie se gândeşte că:

„Poate mai bine-ar fi

Să sufle-n steaua de la poartă


96

s-o stingă. Ea singură-i de vină

că sosesc atâţia traşi-împinşi

din patru vânturi, cu nechez de soartă.” (Blaga, 1968: 213)

Poezia luiAntónio Sardinha Cântec din Toledo / Canção de Toledo cuprinde un leit motiv al

morţii din pricina dorului, leit motiv care se confundă cu destinul poetului exilat şi cu cel al

destinului Regelui Sancho II. Anticul râu cu numele latinesc Tagus sau Tagos în greacă,

pronunţat Tejo în portugheză şi Tajo în spaniolă este un element al naturii care uneşte teritoriile

şi oamenii, precum Oltul în poezia lui Octavian Goga.

„Mora a Saudade em Toledo,

- onde eu a fui encontrar!

Fez a viagem do Tejo,

Custou-lhe pouco a chegar!”

(Sardinha, 1922: 21)

Prima referinţă culturală şi intertextuală se referă la

Inca Garcilaso de la Vega (1539-1616), un scriitor

spaniol provenit dintr-o familie al unui tată nobil şi

al unei mame de neam regal incaş, din opera căruia

Sardinha citează imposibilitatea eliberării de

sentimentul dureros: “no me podran quitar el dolorido

sentir” (Sardinha, 1922: 27) Cealaltă referinţă

culturală vine prin citarea poetului cu preocupări

renascentiste Afonso Lopes Vieira (1878-1946) pentru care a fi portughez echivalează cu o

viaţă misterioasă: “…Uma vida misteriosa –sem portugueses!” (Sardinha, 1922, 27) Emigrat

sau exilat în propria ţară care are contururi geografice diferite dintr-o epocă în alta se consideră

poetulAntónio Sardinha la Toledo în poezia Emigrados / Emigranţilor dedicată lui Eduardo

Pinto de Cunha. Dacă în romanul lui Cervantes este dezvoltată ideea referitoare la modul în

care se poate stabili o unitate interreligii, prin aceea că Don Quijote are un translator creștin și

un povestitor musulman, care lucrează împreună, ca unul singur, emigranţilor, care sunt

consideraţi în transcendenţa cervantescă fraţi ai lui Don Quijote şi cavaleri ai Tristei – Figuri,

António Sardinha le adresează şi întrebarea retorică: „când fi-va oare îngroparea voastră?”:

„Irmãos de D. Quichote macilento

ó cavaleiros da Figura -Triste,

quando será o nosso enterramento?” (Sardinha, 1922: 48)

Lucian Blaga descoperă dialogul lui Don Quijote cu Sancho imaginând parcursul călătoriei de

o viaţă a celor doi protagonişti. Don Quijote este pentru Lucian Blaga simbolul iberic glorios

al lucrurilor ce nu sunt ce par a fi, iar această temă cervantescă este ilustrată de următoarele

versuri: „Ce zăreşti pe creste-nalte?

Mori de vândt cu aripi albe?

Ori sunt smeii, năsdrăvanii?


97

Ne aşteaptă- ce înfrângeri?

Sau sunt morile doar îngeri

Ce-au căzut din cer prin Spanii?”

(Blaga, 1968a: 323)

Aflaţi la Curţile Dorului, fiind înzestraţi cu spiritualități specifice, dar complementare creaţia

lui António Sardinha şi cea a lui Lucian Blaga au fost prea puţin asociate concomitent. Creaţia

lor comparată are darul de a ilumina cele mai rafinate sensuri ale unei profundităţi psihologice,

ale unui stil inimitabil și ale unei tematici unitare și de o mai mare transcendență.

BIBLIOGRAPHY:

Blaga, 1968: Lucian Blaga Poemele luminii poezii, Editura pentru Literatură, Bucureşti.

Blaga, 1968a: Lucian Blaga Mirabila sămânţă poezii, Editura pentru Literatură,

Bucureşti.

Blaga, Lucian, and Andrei Codrescu (trans.). At the Court of Yearning. Columbus, OH:

Ohio State University Press, 1989.

Blaga III,1995: Lucian Blaga Din activitatea diplomatică (rapoarte, articole, scrisori,

cereri, telegrame) anii 1927-1938 volumul III ediţie îngrijită de Pavel Ţugui, cuvânt înainte,

note, postfaţă şi indici de nume Paveş Ţugui, Editura Eminescu, Bucureşti.

Blaga, Lucian, and Brenda Walker (trans.). Complete Poetical Works of Lucian Blaga.

Iasi, RO, Oxford, GB, and Portland, USA: Center for Romanian Studies, 2001.

Blaga, Lucian, and Doris Planus-Runey (trans.). Zalmoxis: Obscure Pagan. Iasi, RO,

Oxford, GB, and Portland, USA: Center for Romanian Studies, 2000.

Camões, 1965: Luis de Camões, Lusiada , în româneşte de Aurel Covaci, cu un cuvânt

înainte de Ovidiu Drimba, Editura pentru Literatura Universală, Bucureşti.

Floroiu, 2009: Ion Floroiu Lisabona, ultima misiune diplomatică a lui Lucian Blaga în

Pagini de diplomaţie românească vol. III (Semper fidelis patriae) coord. Ion M. Anghel, Lucian

Petrescu, Valeriu Tudor, Asociaţia Ambasadorilor şi Diplomaţilor de carieră, editura Junimea

2009, p. 549 570.

Sardinha Antonio Na Côrte da Saudade (Sonetos de Toledo) Lymen Empresa

Internacional Editora Lisboa, Porto, Coimbra, 1922

António Sardinha e o Integralismo Lusitano, por Victor Emanuel Vilela Barbuy, Frente

Integralista Brasileirahttp://www.integralismo.org.br/?cont=781&ox=316#.V_THW85OIeg

António Sardinha: Fundador do «Integralismo

Lusitano»http://montalvoeascinciasdonossotempo.blogspot.ro/2010/04/antonio-sardinha-

fundador-do.html

http://www.integralismo.org.br/?cont=781&ox=316

http://www.integralismo.org.br/?cont=781&ox=316



TWO WRITERS AT THE COURTYARD OF YEARNING:ANTÓNIO … 04 10.pdf · El a creat propunerea unei...

Documents

Transcript of TWO WRITERS AT THE COURTYARD OF YEARNING:ANTÓNIO … 04 10.pdf · El a creat propunerea unei...