56

SUBJECTIVITY AND AFFECTIVITY IN THE LANGUAGE OF THE LOCAL PRESS

Carmen Neamțu Assoc. Prof., PhD, ”Aurel Vlaicu” State University of Arad

Abstract: If we look at the detailed rules for drafting of the easiest article in press, the news, we notice a

mixture of objectivity and personal tendencies, affinities. The report and investigation have disappeared from the landscape of our local native press. They became extinct for material reasons or simply due to

layziness on the part of the journalist in the process of documenting the broader issues. So the journalist

fill the news with moral considerations and bewildering verdicts. Recently, The Worlds of Journalism Study (WJS) releases aggregated data and reports for 67 countries.

Data and reports are freely available at the project website: http://www.worldsofjournalism.org/ In an

unprecedented collaborative effort, the recent study (2012-2016) compiled data on the state of journalism in 67 countries from all inhabited continents. The data is based on standardized interviews with more

than 27,500 journalists about pressing issues journalists and news organizations are facing these days,

such as journalism‟s place in society, professional ethics, editorial autonomy, perceived influences on

newsmaking, journalistic trust in public institutions, and the transformation of journalism in the broadest sense.

”Romanian journalists said that objectivity is the most important attribute of their work. They strongly

believe that their job is to report events exactly the way they happened, without any external or internal intervention. The low standard deviations in these cases indicate that there is a high level of agreement

(at least declarative agreement) on the most important roles of the Romanian journalists. In addition,

Romanian journalists think they have a duty to serve their public. They believe their role is to educate the audience and provide an analysis of the current problems. However, the standard deviation shows that

there is not a high level of agreement on the main roles of the journalists. For the majority of the

Romanian journalists it is essential to assume a social role in the community. They consider it important

to promote tolerance and cultural diversity, to let people express their views, to support national development and to advocate for social change. The percentage of those who assume the role of watch

dogs for the politicians is smaller; only half of the Romanian journalists questioned in this particular

study believe it is important to monitor and scrutinize political leaders”. (fragment from Country Report Journalists in Romania)

Keywords: language of the written press, subjectivity and affectivity

Dacă e să privim modalităţile de redactare a articolului cel mai simplu de presă, ştirea,

observăm un amestec de redactare sobră, la obiect, şi pulsiuni personale, simpatii sau antipatii

ale semnatarului legat de subiectul tratat. Genuri precum reportajul sau ancheta au dispărut din

peisajul local (şi nu numai) autohton. Din raţiuni de ordin material sau pur şi simplu din cauza

lenei în documentarea unor subiecte mai ample, jurnalistul „umple‖ ştirea cu opinii, considerente

moralizatoare ori verdicte năucitoare.

Din analiza atentă a presei locale din Arad, am observat că ziariştii îşi stăpânesc cu greu

puseurile de subiectivitate în articolele informative. Ştirile sunt înţesate de pornirile

semnatarului, de simpatiile sau antipatiile lui, jurnalistul găsind cu greu echilibrul, tonul neutru,

al informaţiei. Tentaţia de a da lecţii, verdicte în ştire este o greşeală şi ea trebuie evitată.

57

Separarea informaţiei de opinie este şi acum, în 2017, o regulă mai degrabă a profesorilor de

jurnalism decât a jurnaliştilor angajaţi ai presei locale. Faptele sunt amestecate cu părerile, în

fiecare jurnalist stă un comentator, care uită/abandonează standardele scriiturii de presă.

Indignarea, compătimirea sunt traduse prin asociaţii adjectivale. (Vezi: crima/ agresiunea/ fapta

este odioasă/abominabilă/ cumplită /oribilă; gestul e josnic/ impardonabil/ nelegiuit, x e

plictisitor de talentat, obositor de premiat, ameţitor de rafinat, copleşitor de adorat, exasperant

de bun etc.) Astfel de calificative nu au ce căuta în corpul ştirii, care conţine şi numeroase puncte

de suspensie, dar şi formula «se pare», deloc potrivită pentru o informaţie verificată, cum e cea

dintr-o ştire.

„O veste şoc a cutremurat, duminică, lumea hotelierilor arădeni. A murit Teo Morar,

proprietarul Hotelului Parc din staţiunea Moneasa. Omul de afaceri deţinea şi Hotelul Crişana

din cartierul arădean Grădişte şi era, de asemenea, asociat în diverse alte afaceri. Potrivit

informaţiilor noastre, Teo Morar s-a stins sâmbătă seara, în timp ce se afla acasă. I s-a făcut

rău şi... în foarte scurt timp a murit. Se pare că ar fi suferit un infarct. Vineri a fost la Moneasa,

locul unde a investit atât de mult timp, bai şi suflet. Era vesel, bine-dispus... nimic nu prevestea

tragedia ce avea să se întâmple a doua zi. Din păcate, momentul fatidic s-a produs. Teo Morar

avea 60 de ani”. 1

Expresii ca: De ce oare?; Prietenii ştiu de ce!; Cum rămâne cu asta, domnilor

parlamentari?; Până când, până când?, prezente de obicei la sfârşitul, dar şi în interiorul ştirii,

este recomandabil a fi evitate. Ele nu fac decât să traducă subiectivitatea semnatarului, care nu-şi

are locul într-un material imparţial, obiectiv redactat, cum e ştirea.

Subiectivitatea se manifestă în redactarea scrisă atât la nivelul cuvintelor şi al determinărilor

lor adjectivale, cât şi grafic, prin preferinţa pentru semnele de exclamare sau punctele de

suspensie numeroase. (Titlu: „Hărnicia i-a zdrobit capul!...” sau „La Maternitatea Arad «nu

mai naşte nimeni»!”)

Iată un exemplu: în articolul „Bolnavii de la Judeţean nu vor mai ieşi în halat să-şi cumpere

fornetti!‖ din „Observator―, nr. 2763, p.6, ziaristul L.V. abuzează de punctele de suspensie şi de

cele de exclamare, într-o ştire înţesată de porniri personale: „Ghereta din faţa Spitalului Judeţean

la care se vindeau … inocentele Fornetti (o afacere destul de europeană, preluată, prin franciză,

de o firmă din Timişoara), a fost … scoasă de pe piaţă de către funcţionarii Primăriei din doar

câteva trăsături de condei. Pe motiv că nu avea două intrări, cabină de duş pentru angajaţi şi

alte … dotări conforme, nu-i aşa, cu exigenţa unei gherete în municipiul aflat pe locul 6-7 în

topul celor mai prietenoase oraşe din ţară, administratorul societăţii a fost amendat cu 50 de

milioane de lei şi somat să-şi ridice catrafusele. De remarcat că ghereta respectivă avusese

parte, relativ recent, de un incendiu, după care a fost reconstruită din temelii, cu termopan,

cuptor omologat, sursă ca lumea – ce mai!, ca la carte – în viziunea proprietarului-chiriaş pe

domeniul public. Vecinii de gheretă a … fostei gherete se tem de acest eveniment ca de un «big

bang» … dacă înţelegeţi unde batem!”

Sau: Concert (cu adevărat) extraordinar

Prefectura, Consiliul local şi cel judeţean vă invită azi, de la ora 18, la un regal vocal-

simfonic, în sala mare a Filarmonicii de Stat Arad. Dirijorul Dorin Frandeş îl va avea ca invitat

de onoare pe valentin Gheorghiu, decanul de vârstă al pianiştilor români, un monstru sacru al

1 „Jurnal arădean‖, art. de Diana Duţu, An.XXIX, Nr.7932, p.6.

58

claviaturii. El va interpreta lucrări foarte accesibile până şi pentru edilii noştri (cărora le sună

telefonul mobil, polifonic, pe melodiile respective), compuse de Bartok, Brahms, Dvorak, Mozart

şi Beethiven – nişte respectabili cetăţeni din UE, care au murit”.

Ştirea faptului minor

Analizând evoluţia presei postdecembriste, observăm o trecere, imediat după 1990, a

interesului jurnalistic cotidian exercitat într-o presă militantă, de partid, spre una a faptului

minor, cu impact însă asupra cititorului, tocmai pentru că îl atrage din punct de vedere emoţional.

Analistul Niculae Constantin Munteanu afirma, imediat după 1989, că nu există ştire pe care

măcinatul psihotic al rotativelor să nu o transforme, quasi-automat într-un fapt divers: „Bancul

românesc a murit lăsând în urmă, nu mai puţin strălucitor şi plin de diversitate, faptul divers‖.

Adică, am putea adăuga noi, o colecţie de stări limită, un buletin cotidian al spitalului, morgăi şi

cimitirului.

Dacă ştirea are o structură deschisă, conţinând informaţie ce trebuie continuată prin alte

genuri ale presei (interviu, reportaj, anchetă), faptul divers conţine o informaţie totală, orice

adaos devenind inutil. O crimă din gelozie, o sinucidere stârnesc uimirea cititorului mai

accentuat decât o ştire cu un asasinat politic, iar situaţiile neobişnuite care se ivesc în cadrul

faptului divers nu fac decât să-i crească cititorii. Astfel, observă şi Dumitru Solomon („Dilema―,

nr.456, p.19), „ziariştii tineri s-au deprins să scrie cu voluptate despre tare iremediabile şi orori

abominabile, aşa că nu-i preocupă decât violarea babelor singuratice, magia albă sau neagră,

accidentele de circulaţie, bătăile dintre beţivi, poluările, prostituatele, crimele pasionale şi

chifteluţele de la conferinţele de presă. (…) Presa noastră arată de regulă sumbră şi dătătoare

de fiori, înviorată din când în când fie de căsătoria, scandalurile sau divorţul unor vedete

fabricate peste noapte, fie de revelaţia unor demnitari occidentali care au descoperit pe hartă

România, chiar dacă nu i-au desluşit încă numele capitalei“.

Ion Cristoiu, părintele presei senzaţionale, cum a fost numit adesea, după aducerea pe

piaţă, în 1992, a stilului „Evenimentului Zilei―, admite şi el că e dezastru în presă „când nu sunt

dezastre―. În volumul său, Un pesimist la sfârşit de mileniu, apărut la Editura „Evenimentul

românesc―, la Bucureşti, în 1999, Ion Cristoiu vorbeşte despre realitatea măruntă, cotidiană,

asupra căreia presa s-a aplecat sârguincios. Citând din Miguel de Unamuno, ziaristul notează:

„Cea mai bună carte de Istorie Universală, cea mai trainică şi mai cuprinzătoare şi cea mai cu

adevărat universală, o va scrie cel ce va izbuti să povestească cu viaţă şi adâncime pizmele,

bârfelile, intrigile şi uneltirile ce se urzesc în Carbajosa de la Sierra [un fel de Cucuieţii din

Deal ai Spaniei, n.n.], învăţătorul şi învăţătoarea, notarul şi iubita sa de o parte, iar pe de alta,

preotul şi jupâneasa lui, cumătrul Roque şi cumătra Mezuca, însoţiţi, şi unii şi ceilalţi, de câte

un cor de ambele sexe“.

Relatarea ca gen informativ de presă scrisă traduce o ştire complexă, ce oferă o prezentare pe

larg a informaţiilor despre un eveniment cu o dezvoltare în timp sau consecinţe cu dezvoltare în

timp. Situată, ca întindere, între ştire şi reportaj, relatarea este văzută ca un gen hibrid mai ales în

şcoala americană de presă, care vorbeşte despre ea folosind termenul de reportaj de ştiri.

59

Astfel, relatarea reia informaţii

despre un eveniment (fără a fi un proces verbal care înregistrează şi rezumă cronologic, fără

selecţii, toate detaliie evenimentului; vezi: Michel Voirol, Guide de la rédaction, CFPJ, Paris,

1993, p.51) fără a omite detalii de atmosferă, elementele de culoare, citatele edificatoare.

Stilistic vorbind, relatarea adoptă un ton neutru de redactare, „doar precizia mărturiei―2

trădând prezenţa jurnalistului la faţa locului, într-o documentare directă asupra subiectului despre

care scrie. Stilistic deci, relatarea, un amestec de informare şi mărturie jurnalistică (a fost numită

şi povestire de a doua zi!), se dispensează de descrierile lungi şi ia doar temperatura

evenimentului, fără a intra în detalii.

2 Jean-Dominique Boucher, Le réportaje écrit, CFPJ, Paris, 1995, p.157.

60

După cum observă şi Peter Gross3, marea majoritate a relatărilor tratează subiecte despre a

căror desfăşurare în timp şi spaţiu se ştie dinainte, jurnalistul fiind atenţionat printr-o invitaţie

sau comunicat de presă sosit la redacţie. Aceste relatări îi dau răgazul necesar unei

predocumentări. Este şi cazul exemplului de mai jos, având ca subiect un eveniment anunţat din

timp de către organizatori, aniversarea Grădinii botanice din Macea, eveniment tratat diferit în

cele trei ziare locale arădene. Cele trei articole au apărut în trei publicaţii locale: „Adevărul de

Arad―, nr. 3717, p.6; ,„Observator arădean―, nr. 1508, p.3 şi „Agenda Zilei―, nr. 218(585), p.7.

Evenimentul la care participă ziaristul poate fi tratat cronologic, dar e mult mai indicat ca acesta

să stabilească propria selecţie a momentelor prezentate, eliminând unele şi accentuând altele.

Frecvent, în jurnalele TV sunt prezentate inaugurări de sedii, invariabil prezentându-se imagini

cu preoţi care sfinţesc noile locaţii. Acest moment e considerat de mulţi mai important decât

consecinţele ridicării clădirii asupra comunitîţii locale. Acest lucru ( şi o spun din proprie

experienţă) se întâmplă şi pentru că, de multe ori, jurnaliştii vin la evenimente la început şi

părăsesc sala imediat ce fotograful sau cameramanul a tras câteva imagini. Astfel, dacă

jurnalistul nu primeşte de la biroul de PR al evenimentului date suplimentare, relatarea lui pentru

TV se opreşte la o ştire scurtă însoţită de imagini cu sfinţirea sediului unde are loc evenimentul.

Legat de textul de presă, Peter Gross remarcă accentul copleşitor asupra utilizării verbelor,

adverbelor, adjectivelor şi metaforelor puternice, producând „o realitate paralelă celei create

numai de fapte‖.4 Profesorul american îl citează pe analistul Dorel Şandor care remarcă în presa

de la noi un discurs „ce prezintă informaţii într-un limbaj al extremelor‖. Cum s-ar explica totuşi

această carenţă de echilibru, acurateţe, de informaţii complete pe care tot mai mulţi analişti

media o remarcă? Jurnalistul Cornel Nistorescu afirma (la Colocviul de la Costineşti, 1992) că

„presa răspunde cererilor societăţii şi presa percepe că publicul său ar fi revoltat de simpla

primire de informaţii”. Această lipsă de informaţii, de neutralitate şi obiectivitate în

colectarea şi redactarea ştirilor este pusă pe seama întregii societăţi româneşti. Jurnalistul

trebuie „să afle adevărul” mai degrabă decât să relateze informaţii exacte, verificabile,

asumate şi să permită publicului să decidă ce este adevărat şi ce e fals.5 Directorul general-

adjunct al Radiodifuziunii române, Paul Grigoriu, susţinea, în 1993, că „obiectivitatea nu este

adevăr. Obiectivitatea absolută ar însemna adevăr absolut. El aparţine unei majorităţi de

jurnalişti români care definesc obiectivitatea în strânsă legătură cu adevărul sau cu falsitatea,

aşa cum consideră jurnaliştii, mai degrabă decât ca un proces care insistă pe tratarea

completă, echitabilă a unui aspect, eveniment sau persoană şi pe acurateţe, competenţă şi

lipsa emiterii de păreri”. 6 O altă posibilă explicaţie a contestării nevoii de neutralitate şi

obiectivitate este, în viziunea lui Peter Gross, argumentul că jurnalismul şi jurnaliştii trebuie

să fie activi7 mai degrabă decât neutri din punct de vedere socio-politic şi participanţi mai

degrabă decât observatori şi înregistratori ai istoriei, militanţi în slujba unei cauze sau a unei

ideologii politice. Astfel, am putea deduce că neutralitatea este imposibilă şi că primează în

presa românească, „o acurateţe sau inacurateţe selectivă a relatării, informaţii incomplete şi

3 Culegerea şi redactarea ştirilor, Ed. de Vest, Timişoara, 1993, p.65. Profesorul american distinge între „relatări simple― şi „relatări complexe―.

4 Peter Gross, Introducere în laboratorul românesc. Mass-media după 1989, Ed. Nemira, Bucureşti, 2015. 5 Ibidem, p.200. 6 Ibidem, pp.200-201. 7 Ibidem, p.202.

61

zvonuri în slujba unui scop, incluzând relatări de-a dreptul false şi adăugiri frecvente ale

opiniilor şi judecăţilor jurnaliştilor în ceea ce se consideră a fi subiecte de ştiri‖.8

Juan Antonio Giner, fondatorul Innovation, cea mai mare firmă de consultanţă multimedia

din lume, mărturisea într-un interviu că „ştirea nu mai e de ceva vreme un motiv să-ţi cumperi

ziarul. Noi în ziare trebuie să explicăm, să venim cu valoare adăugată la «breaking news», să

scriem analize deştepte‖.9 Doar că în lipsa unor materiale care să completeze ştirea sau relatarea,

de analiză mai profundă a fenomenului, jurnaliştii preferă mai comodul mix de obiectivitate şi

puseuri de subiectivitate în corpul aceleiaşi ştiri.

BIBLIOGRAPHY

Ion Cristoiu, Un pesimist la sfârşit de mileniu, Ed. „Evenimentul românesc―, Bucureşti, 1999.

Michel Voirol, Guide de la rédaction, CFPJ, Paris, 1993.

Jean-Dominique Boucher, Le réportaje écrit, CFPJ, Paris, 1995.

Peter Gross, Culegerea şi redactarea ştirilor, Ed. de Vest, Timişoara, 1993.

The Worlds of Journalism Study (WJS), http://www.worldsofjournalism.org/, Country Report

Journalists in Romania) Mihai Coman, Antonia Matei, Natalia Milewski & Rodica Melinda

Șuțu, University of Bucharest.

Carmen Neamţu, Limbă şi stil în presa scrisă, Ed. Mirador, Arad, 2007.

Peter Gross, Introducere în laboratorul românesc. Mass-media după 1989, Ed. Nemira,

Bucureşti, 2015.

8 Ibidem, p.202. 9 Revista „Sinteza‖, Nr.42, iulie-august 2017, p. 36.