Standarde naţionale ale practicii în domeniul psihologiei clinice

Abstract

The present project is a product of our experience of working, and communication with practitioners in clinical psychology and managers in healthcare system. It is a possible response to clinical psychologists’ needs. Objectives: orientation and integration in the profession of the new practitioners; elaboration of quality criterions; adaptation of the psychologists’ activity to the standards of the healthcare system; improvement the practitioners’ image-capital; scientific participation and progress. The project contains proposals of standards in some domains: documents with professional value, practical activity, scientific activity, location, methods, and relationships with patients and fellow-workers, control. The project contains also the proposals: making models of the professional documents; an annually national clinical psychology rapport; a national practice guide for clinical psychologists; national researches; to establish national priorities in Romanian clinical psychology researches.

Key words: clinical psychology, national standards, practice.

1. Introducere1

Profesionalizarea psihologiei în România şi creşterea nivelului calitativ-ştiinţific în planul cercetării-intervenţiei constituie deziderate şi cerinţe de prim ordin pentru practicienii şi aspiranţii domeniului. În literatura psihologică românească au fost dedicate nenumărate pagini trecutului, prezentului şi viitorului pshihologiei. Toate discuţiile au avut ca obiectiv promovarea psihologiei şi sporirea nivelului calitativ al prestaţiilor, atât în raport cu exigenţele ştiinţifice, cât şi în raport cu cerinţele sociale. Am putea spune că evoluţia psihologiei se realizează sub impactul mai multor categorii de forţe: din interiorul psihologiei şi din exteriorul acesteia.

În România, au fost depuse eforturi deosebite pentru realizarea unor obiective esenţiale ale practicii în domeniu: certificarea psihologilor, reglementarea domeniilor de practică psihologică, formaţia academică, educaţia continuă, practica profesională, reglementarea confidenţialităţii profesionale, diferenţierea domeniilor de practică psihologică, reglementarea teritoriului de activitate al psihologilor în raport cu nespecialiştii în domeniu, plata serviciilor psihologice, reguli impuse asociaţiilor profesionale, ş.a. (veyi şi Popa, Aniţei, 2003). Toate acestea au venit ca răspuns la o serie de nevoi care s-au dovedit stringente: necesitatetea reglementării printr-o lege specială a exercitării practice a profesiei de psiholog (situaţie valabilă şi pentru alte ţări), necesitatea stabilirii unor standarde de atestare a calităţii serviciilor oferite şi exixtenţei unor mecanismele care ar putea să le aplice, necesitatea elaborării unui Cod etic profesional cu valoare de criteriu de evaluare, necesitatea punerii la punct a unui sistem de informare a publicului cu privire la standardele de calitate a serviciilor psihologice, necesitatea de asigurare a mecanismelor care să asigure “monopolul” legal al psihologului pentru activităţile care corespund pregătirii sale, necesitatea stabilirii unor standarde de operare optime în raport cu diverse solicitări de intervenţie psihologică, necesitatea elaborării unor criterii de evaluare a activităţii profesionale, de evitare a riscului unor decizii nesusţinute de criterii ştiinţifice sau de relevanţă practică, de definirea unor mecanisme şi proceduri de protecţie a publicului în faţa celor care oferă servicii psihologice (Popa, Aniţei, 2003).

Asociaţia Psihologilor din România a iniţiat demersuri pe lângă parlamentul României în vederea promovării unei legi cu privire la exercitarea profesiei de psiholog. Astfel, s-a realizat reglementări în ceea ce priveşte: protecţia titlului de psiholog, Constituirea Colegiului Psihologilor din România care are atribuţii esenţiale în domeniul atestării pentru anumite forme de specializare, promovării unor standarde de practică profesională prin impunerea unui cod etic şi a unui sistem adecvat de control, promovarea unui registru unic al psihologilor (care să prevină asumarea abuzivă a acestei profesii), reglementarea utilizării metodelor psihologice, evaluarea situaţiilor de încălcare a standardelor de eficienţă profesională (Popa, Aniţei, 2003). Preocupările au fost precedate şi susţinute de

1 Notă: Materialul are statut de proiect, a fost înaintat spre analiză Comisiei de Psihologie Clinică a CPR şi practicienilor.

iniţiative mai vechi în acest domeniu, dar şi de lucrări care au oferit o bază de documentare foarte utilă. În lucrări recente găsim tratate probleme precum: aspecte specifice ale exercitării profesiei de psiholog în România şi în diferite ţări ale lumii (Zlate, 2000; Popa, Aniţei, 2003, ş.a.), poziţia psihologiei şi practicii psihologice româneşti în raport cu alte ţări ale lumii (Zlate, 2003), formarea psihologilor, practicarea procedurilor psihologice de către nepsihologi (Zlate, 2002; Stan, 2004), etc.. Recent autorii români atrag atenţia asupra problemelor de calitate ale practicii psihologice. De exemplu, F. Sava, într-o lucrare foarte apreciată, consemna în introducere că perspectiva de a oferi psihologiei româneşti un stil propriu este salutară, însă, deşi există tendinţa psihologilor români de a promova o psihologie „autohtonă”, care să nu fie tributară unor practici imitative, de divinizare a psihologiei americane, aceasta este slab susţinută în planul calităţii ştiinţifice. Există destul de mulţi psihologi care confundă acest deziderat cu o largheţe metodologică greşit înţeleasă. Erorile metodologice sau ignoranţa statistică sunt, din nefericire, prezente frecvent în practica psihologică de la noi. Standardele ştiinţifice (de ordin metodologic şi statistic) trebuie păstrate la un nivel ridicat (Sava, 2004). Aceste date recente vin să întărească ceea ce alţi autori au semnalat mai demult. Este vorba de restrângerea orizontului de cercetare în practica psihologică. Se arată că aceasta este consecinţa a cel puţin trei aspecte: tendinţa psihologilor de a utiliza în practică doar o singură metodologie pentru că aceea a constituit elementul principal al pregătirii, sau pentru că a învăţa şi alte metodologii ar implica efort şi timp de învăţare; tendinţa de a vedea într-o metodă un fel de panaceu exagerându-i avantajele şi minimizându-i limitele; impunerea unor norme de metodologie într-un orizont redus (cazul publicaţiilor care preferă anumite tipuri de analize statistice) (Sternberg, Grigorieva, 2001, apud. Zlate, 2002). După opinia lui M. Zlate, identificăm aici „un efect pervers al psihologilor chiar asupra propriei activităţi”. Putem depăşi această situaţie, susţine acelaşi autor, prin instruirea cercetătorilor în cât mai multe metodologii şi prin încadrarea lor în diferite echipe complexe, învăţarea acestora să utilizeze metodologii adecvate problemei de cercetare (Zlate, 2002). Se susţine importanţa luării în considerare a adaptărilor în materie de metodologii/metode şi de practici la specificul cultural: „a face ştiinţă înseamnă nu înseamnă să ţii o oglindă asupra naturii, ci să participi activ la construcţiile şi practicile interpretative ale unei culturi”, „a face ştiinţă nu înseamnă doar a descoperi adevăruri cu utilitate redusă..., ci a descoperi adevăruri utile din punct de vedere cultural”, „a face ştiinţă înseamnă nu doar a accepta realitatea aşa cum este... , ci a te raporta critic şi creativ, transformator la ea” (Zlate, 2002). Întrebarea capitală o adresează acelaşi consecvent apărător al psihologiei ştiinţifice, M. Zlate: este posibilă practicarea unei asemenea ştiinţe, unei asemenea psihologii în societatea noastră, unde inerţia trecutului este poate mai mare decât dorinţa de schimbare, unde există multă incompetenţă şi improvizaţie, unde alături de factori strict ştiinţifici intervin şi multe alte categorii de factori (dorinţa de căştigare, menţinere a clientelei, nevoi pecuniare etc.)”, răspunsul este uşor de acceptat: „ de felul cum vom dialoga, de felul cum ne vom înţelege între noi şi mai ales de felul cum vom acţiona - în prezent şi în viitor - ve depinde, probabil, destinul psihologiei româneşti” (Zlate, 2002).

2. Este timpul pentru o schimbare în psihologia clinică?!

Ca pondere în raport cu celelalte domenii aplicative ale psihologiei, psihologia clinică acoperă 50% din activităţi la nivel european (Mitrofan, 2004). Statisticile arată mari diferenţe între ţările europene privind dezvoltarea domeniilor aplicative ale psihologiei, proporţia psihologilor care lucrează în sectorul medical este mai mare în ţările vest-europene (Norvegia 80%, Anglia 75%, Austria 70%, Grecia 70%, Germania 68%, Finlanda 60%) şi mai mică în cele central şi est-europene (Polonia - 20%, Slovenia - 21% Croaţia, Estonia 13%, Letonia, lituania - 18%) (Mitrofan, 2004). Aceste statistici ne atenţionează că ponderea psihologilor clinicieni trebuie să reflecte nevoile sociale. În România este absolut necesar a se stabili nevoile de psihologi clinicieni, dar şi mecanismele de încadrare a acestora, astfel încât fiecate unitate de sănătate să deţină un număr de astfel de practicieni, care să lucreze pe anumite arii definite (număr de pacienţi) şi, mai ales să aibă o normă de lucru lunară şi periodic să participe la şedinţe interne de analiză şi strategie, dar şi la stabilirea priorităţilor de cercetare intervenţie la nivel local, zonal, naţional. După cum este cunoscut, statutul psihologului în instituţiile sănătăţii este încă incert, existând mai multe dificultăţi. În România accesul psihologilor în unităţile medico-sanitare este încă aflat sub semnul incertitudinii. După ce reuşesc angajarea unii psihologi se confruntă cu cel puţin următoarele probleme: dependenţa faţă de medic, acesta din urmă indică psihologului când/ce are de făcut, ce pacienţi urmează să consulte; marginalizarea în structura organizatorică a instituţiei a fost una din acuzele pe care în mod paradoxal am consemnat-o atât de la psihologi, cât şi de la medici, primii spun că doresc să se implice mai mult, însă există receptivitate moderată,

ceilalţi susţin că psihologul „ar trebui să se implice mai mult”; dezorientarea în privinţa modului în care activitatea psihologului trebuie să se desfăşoare - a fost enunţată de colegii tineri care au resimţit puternic nevoia unei supervizări concrete, care să se asocieze cu câştiguri reale în planul abilităţilor, mulţi practicieni tineri au început să-şi pună la punct foi de observaţie psihologică după lungi perioade de debusolare. Nici în cazul psihologilor cu vechime lucrurile nu sunt foarte clare, se consemnează cazuri de „psihologi pasivi”, adică aceia care şi-au redus activitatea la minimum, nedispunând de nici un obiectiv de perspectivă, de participare ştiinţifică/practică în raport cu cazuistica pe care o deserveşte, de dezvoltare profesională, despre aceştia se spune că „aşteaptă pensia”. Unele din aceste constatări sunt consemnate şi în alte rapoarte, iată ce semnalează N. Mitrofan: “în unele instituţii clinice şi de sănătate, psihologii sunt adesea provocaţi, iar autoritatea şi competenţa lor sunt contestate de către psihiatri şi psihoterapeuţi, care pot să nu aibă nici un fel de pregătire psihologică de bază” (Mitrofan, 2004). La acest capitol, reamintim cititorului că reprezentanţii Comisiei de Psihologie Clinică a CMR au luat iniţiative fundamentale şi au depus eforturi deosebite, paşi esenţiali au fost deja făcuţi.

Revenind la relaţia între ofertele de servicii şi cerinţele sociale, una din problemele psihologiei aplicate/clinice, consemnăm şi o altă problemă, cea a conţinutului/bazelor teoretico-metodologice ale practicii. Cum pot psihologii să treacă dincolo de graniţele lor îmbogăţind formele practicii care să răspundă mai mult nevoilor sociale? (Zlate, 2002). Răspunsul este: prin inventarea unor noi practici psihologice. Un exemplu din psihologia clinică este mutarea accentului de la psihodiagnostic la practicarea mai largă a dialogului în echipă, cu includerea familiei şi a membrilor comunităţii, fapt care a dus la reducerea spitalizării şi a prescripţiilor medicamentoase ( ibidem.). Aşadar, aplicarea (conservarea, implementarea, promovarea) unor practici vechi sau noi, ori împrumutate trebuie să se facă în acord cu nevoia socială şi mai ales în conses cu dovada că acea practică dă rezultate bune.

Exigenţa ştiinţifică este în mod cert aspectul cel mai stringent. În aria psihologiei clinice româneşti, D. David lansează o serie de critici arătând că, din păcate lucrurile nu sunt favorabile: multe lucrări de specialitate nu reuşesc să ofere o imagine clară a diferenţei între conţinuturile care şi-au pierdut validitatea, fiind total depăşite, şi acele conţinuturi valabile la momentul actual; există tendinţa autorilor de a realiza prezentări cuprinzătoare fără a reuşi să insiste pe informaţiile care sunt la zi; unii furnizori de servicii de psihologie clinică din ţară utilizează instrumentar de testare depăşit, din secolul XIX; alţii utilizează metode de psihoterapie total improprii, care nu au legătură cu practicile validate şi achiziţionate prin participarea la forme de pregătire de specialitate recunoscute (David, 2006, pp. 9-10). Autorul afirmă tranşant: “aşadar, este timpul pentru o schimbare: să trecem, în abordarea domeniului psihologiei clinice, de la modelul “guru” la modelul ştiinţific!” (ibidem., p. 10).

De modul în care problemele practicii psihologice se rezolvă depinde rezultatul activităţii în prestările de servicii de psihologie clinică (şi desigur, celelalte categorii de servicii de psihologie). În reuniunile ştiinţifice internaţionale au fost expuse valorile fundamentale care trebuie să călăuzească practicienii, dar care sunt, în acelaşi timp obligaţii profesionale: competenţa, integritatea, responsabilitatea profesională, ştiinţifică şi socială, respectul pentru demnitatea şi drepturile persoanelor, grija pentru alţii şi pentru bunăstarea lor, sunt principii oficial declarate ca universale de către reprezentanţii forurilor internaţionale din domeniul psihologiei (vezi: Mitrofan, 2004). Toate aceste valori sunt promovate în mod oficial şi în România prin reglementările CMR (vezi şi David, 2006).

3. Forţele externe ale schimbărilor în practica clinică din România

Forţele externe care promovează evoluţia psihologiei clinice româneşti vin din cel puţin două direcţii: dinspre normele forurilor internaţionale din domeniul psihologiei (asupra cărora nu insistăm) şi dinspre normele instituţiilor în care se doreşte promovarea serviciilor de psihologie clinică. Ne referim, desigur la organizaţiile sistemului de sănătate. Iată care este definiţia calităţii formulată de către OMS: calitatea în instituţiile de sănătate este “un demers care trebuie să permită să se garanteze fiecărui pacient armonizarea actelor diagnostice şi terapeutice care le va asigura cel mai bun rezultat în condiţii de sănătate, în conformitate cu stadiul actual al ştiinţei medicale, la cel mai bun cost pentru acelaşi rezultat, cu cel mai mic risc iatrogen şi pentru marea sa satisfacţe, în condiţii de proceduri, de rezultate şi de contacte umane în interiorul sistemului de îngrijiri medicale” (Opincaru, Găleţescu, Imbri, 2004). Definiţia este relevantă penru a înţelege ce se aşteaptă de la toţi actorii care furnizează servicii în sistemele de sănătate, inclusiv de la psihologi. Psihologii care activează sau vor activa în astfel de organizaţii, ca şi alţi colegi ai lor din alte zone aplicative (resurse umane, apărare, educaţie) vor trebui să îşi adapteze activitatea la unele norme specifice sistemului. Iată care este contextul acestor norme în sistemul de sănătate românesc. La nivel european, s-

au stabilit legi şi reglementări cu privire la punerea pe piaţă a produselor şi serviciilor. La 01.07.1987 a intrat în vigoare Actul Unic European (SEA) care vizează întărirea coeziunii economice şi sociale între statele U.E.. Odată cu semnarea unui act, Tratatul U.E (la 07.02.1992), responsabilii U.E. au stabilit acţiunile în domeniul reglementărilor, procedurilor de evaluare a conformităţii şi standardelor pe care toţi partenerii vor trebui să le implementeze (Opincaru, Găleţescu, Imbri, 2004). La 01.02.1993, România a semnat la Bruxelles Acordul European, marcând asociarea cu pertenerii europeni. România şi-a asumat armonizarea legislaţiei cu cea a Comunităţii (art.69), unul dintre domeniile acestei armonizări a legislaţiei fiind referitor la “protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor” (art. 70). Alături de alte ţări central şi est-europene, ţara noastră a semnat Protocoale Europene de Evaluare Conformităţii (PEEC), astfel, România va trebuie să-şi asume, printre altele, aplicarea generalizată a standardelor europene de asigurare a calităţii (EN ISO 90000) atât în domeniul reglementat, cât şi în domeniul nereglementat (Antonescu, 2004, apud. Opincaru et al., pp. 15-16). Cu alte cuvinte, toate unităţile sistemului de sănătate vor trebui să implementeze restructurări în materie de management şi servicii, toate acestea trebuind a fi certificate în acord cu standardele managementului calităţii totale promovate la nivel internaţional. Implicit toate serviciile anexe care se prestează în unităţile medico-sanitare vor trebui să corespundă. Indiferent de faptul că au existat atitudini divergente cu privire la reuşita implementării, schimbările şi conformarea vor avea loc (Opincaru, Găleţescu, Imbri, 2004). Aceste schimbări vor fi operate în cât mai multe instituţii, organizaţii, inclusiv cele de sănătate. Etapa fundamentală în certificarea pentru managementul calităţii este elaborarea şi implementarea documentaţiei sistemului de management al calităţii cerută de standardele ISO 9001: 2000 şi ISO/TR 10013:2001 de către fiecare unitate sanitară publică sau privată şi de către fiecare autoritate publică în domeniu. Etapa următoare este cea de certificare a acestor sisteme de către organisme de certificare recunoscute şi acreditate, pentru ca ulterior, unităţile sanitare care asigură servicii să poată fi acreditate de către Comisia Naţională de Acreditate a Spitalelor, conform Legii Spitalelor nr. 270 din 18 iunie 2003 (Opincaru, Găleţescu, Imbri, 2004). Toate aceste demersuri implică realizarea unor documente utilizând anumite metodologii şi o serie de tehnici de culegere, prezentare a datelor şi prelucrare a acestora (formulare de colectare a datelor, diagrame de afinitate, diagrama cauză-efect, diagrama de flux, fişa de control, histograma, diagrama Pareto, diagrama de corelaţie statistici precum ANOVA, analiza factorială, corelaţii, regresii, etc.) (vezi şi Hohan, Wiener, et al., 2005; Opincaru et al., 2004). Proiectarea şi elaborarea sistemului de documentaţie, trebuie să cuprindă mai multe tipuri de acte (prezentăm doar categoriile de interes pentru prestatorii de servicii psihologice): declaraţii documentate ale politicii de calitate şi obiectivelor calităţii serviciilor; manualul calităţii (cuprinde specificaţiile cu privire la: responsabilităţi, procese, documente; descrie sistemul integrat de reguli şi instrucţiuni organizatorice care asigură: planificarea proceselor de prestări servicii, trasarea căilor şi responsabilităţilor în comunicare, activitatea de control al prestării serviciilor, instituirea unui sistem de informare a pacienţilor prin care să li se ofere toate informaţiile necesare – toate aceste sunt stipulate în documente); documente cu privire la proceduri (descrierea organizării şi înlănţuirii activităţilor organizaţiei, compartimentelor, persoanelor cu specificarea: resurselor, mijloacelor, funcţiilor, deciziilor, locul şi modul de efectuare a activităţii, materiale, echipamente, documente care trebuie folosite, modul de control şi înregistrare a activităţii); documentele cu privire la instrucţiunile de lucru (descriu în mod detaliat paternele de efectuare a sarcinilor care trebuie efectuate într-un post sau de către o funcţie din cadrul unui compartiment, precizând mijloacele şi resursele utilizate); înregistrările conformităţii documentelor (probe scrise prin care se validează că procedeele prevăzute în proceduri şi instrucţiuni au fost efectuate conform documentaţiei; presupune semnarea şi datarea tuturor documentelor şi verificarea controalelor şi analizelor medicale, rapoartelor auditurilor interne ale calităţii, dosarelor medicale, etc.; asigură formalizare, trasabilitate); controlul documentelor (instrucţiuni de formulare, aprobare, analiză, modificare, difuzare, evidenţă, control a acestora); realizarea serviciilor (planificare, monitorizare, analiza contractelor, relaţia cu clienţii: primire şi luarea în îngrijire administrativă, medicală, la blocul operator; cu specificaţii: transport, aprovizionare, securitate, igienă, asepsie, informare, etc.; prevenţia/controlul pentru situaţii excepţionale), etc. După elaborarea sistemului de documentaţie urmează aplicarea documentaţiei şi primele audituri interne. Reţinem că documentaţia urmează să fie verificată în mai multe etape pentru a se ajunge la corelarea riguroasă a conţinutului documentelor cu procedurile reale şi cu normele care vor fi promovate, etapele sunt: bilanţul evaluării şi corectarea documentaţei: raportul de audit se prezintă Comitetului de coordonare cu propunerile de îmbunătăţire; a doua aplicare a documentaţiei: se verifică pertinenţa şi eficacitatea modificărilor aduse de documentaţie; auditul de validare: simulează auditul de certificare/acreditare şi se realizează în raport cu documentele existente şi cu standardele generale şi specifice; este efectuat de un auditor

extern; ultimile puneri la punct ale documentaţiei; auditul de certificare; acţiuni corective; acţiuni post-certificare: după obţinerea certificării/acreditării, reprezentantul conducerii, prin compartimentul se asigurare a calităţii, urmăreşte modul de aplicare a acţiunilor corective şi ia măsuri pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii şi a sistemului, pentru creşterea nivelului de competenţă a unităţii sanitare şi a personalului său (Opincaru, Găleţescu, Imbri, 2004). Sistemul odată implementat urmează a fi verificat la anumite intervale pentru a se constata dacă el se aplică sau dacă sunt necesare noi adaptări, deci evaluarea calităţii este continuă. Aşadar, un accent deosebit se pune pe asigurarea calităţii chiar din faza de proiectare a serviciilor, pe controalele riguroase care vor avea loc pe parcurs (Armstrong, 2001, p. 132), pe atingerea dezideretului “excelenţei” (vezi şi Hohan, Wiener, et al., 2005). (Pentru informaţii suplimentare despre cerinţele de calitate şi managementul calităţii totale în sănătatea românească şi în general vezi şi: Crosby,1979; Mullins, 1993; Schmitt, 1994; Armean, 2002; Bădescu, 2003; Hohan, Wiener, et al., 2005, ş.a.).

În unele studii se arată că 93% dintre firmele americane mari au adoptat sub diferite forme managementul calităţii totale (TQM) (Mathis et al., 1997). Practic, managementul calităţii totale este înţeles în două accepţiuni: implică dezvoltări în planul managementului organizaţiei/ resurselor umane şi în planul calităţii produselor, bunuri sau servicii. Aceste dezvoltări implică demersuri clasice şi moderne de psihologie organizaţională (cercetare-dezvoltare) şi demersuri de promovare a calităţii prin definirea până la detalii a caracteristicilor cuantificabile pe care produsele, bunuri sau servicii, vor trebui să le deţină. Modul de desfăşurare a activităţii, statutul prestatorului, caracteristicile măsurabile ale serviciilor şi alte aspecte relevante urmează a fi proiectate (la început), declarate (dacă serviciile au fost deja lansate) sau restabilite (dacă nu există concordanţe cu standardele generale). Sistemul se bazează pe reglementare şi declarare a tuturor detaliilor, astfel încât să se ştie exact ce, cum, când, în ce loc, de câtre cine etc. se realizează o activitate, care sunt specificaţiile relaţionale, situaţionale, contextuale, etc. pe care le poate implica activitatea. Dincolo de avantajul real, în plan organizaţional şi al calităţii, implemetarea unui sistem de calitate va fi în acord cu interesul economic al angajatorilor pentru a promova anumite bareme de plată, anumite posibilităţi de colaborare, pentru a se afişa cu eticheta calităţii recunoscute.

Aşadar, foarte probabil, orice psiholog din clinică, nu va “scăpa” de elaboraea documentaţiei cu privire la absolut toate detaliile activităţii sale profesionale, inclusiv normele de calitate în organizaţia angajatoare.

4. Bazele unui proiect

4.1. Motivaţia temei

După cum am văzut forţele schimbării vin atât din interiorul psihologiei, a ramurilor sale aplicative, cât şi din exteriorul psihologiei, dinspre normele instituţiilor angajatoare. Există forţe care vin din interiorul psihologiei româneşti, cât şi dinspre psihologia internaţională, europeană, americană. Date fiind contextele deja existente, considerăm că elaborarea unor standarde de calitate al serviciilor de cercetare-intervenţie şi organizarea activităţii clinice în cadrul unei strategii naţionale reprezintă undeziderat şi obligaţie pentru care va trebui să conlucrăm. O astfel de participare vine să întărească străduinţele responsabililor care au contribuit esenţial la promovarea psihologiei în plan ştiinţific şi în plan social, prin organizaţiile de care se leagă destinul fiecărui psiholog, APR şi CMR. Înainte de a intra în subiect, vom prezenta câteva specificaţii. În primul rând ideile expuse se referă preponderent la mediile instituţiilor de sănătate de stat, pentru care deţinem o cunoaştere aprofundată. Am început să lucrez la acest material, fiind inspirat din practica medicală a secţiilor de neurochirurgie ale Spitalului Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni din Bucureşti, centru naţional de referinţă în neurochirurgie. Organizarea impecabilă şi pernanenta preocupare pentru performantă au constituit un etalon preţios şi mi-au oferit o grilă de conceptualizare. Proiectul pe care îl voi prezenta nu a avut la bază o cerecetare sistematică, dar a fost fundamentat pe informaţii pertinente pe care le-am cules din mai multe surse. Prima sursă este organizarea activităţii şi documentaţiei în sistemul de sănătate. În anul 2004 şi apoi în 2005 am reprezentat Spitalul Bagdasar-Arseni la cinci evenimente: conferinţe, simpozioane şi o masă rotundă, fiind numit responsabil pentru probleme de management organizaţional şi efectuând alături de alţi responsabili cercetări în această arie. Am avut ocazia de discuta cu participanţii (decidenţi din sistemul de sănătate: directori de spital, directori de case de asigurări, brokeri, reprezentanţi ai asigurătorilor, ai unor firme de medicamente etc.), şi pe marginea exigenţelor activităţilor psihologice colaterale celor medicale. De asemenea, date importante am cules de la reprezentanţii aceloraşi categorii profesionale cu care am fost coleg la

masterul de Managementul sistemului de sănătate organizat la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială (Universitatea din Bucureşti). O altă sursă a fost reprezentată de foştii mei colegi de facultate care activează în sistemul de sănătate, dar şi alţi practicieni cu care am intrat în contact prin aceştia, de asemenea colegii mei de la masterul de Psihoterapii congnitiv-comportamentale (Facultatea de Psihologie, Universitatea Titu Maiorescu). În general medicii au susţinut ideea elaborării unor standarde asemănătoare cu cele deja existente în sistemul sanitar, mai ales în privinţa elaborării şi reglementării documentaţiei şi calităţii, cu privire la colaborarea şi sarcinile psihologului în echipa interdisciplinară, susţinând necesitatea prezenţei psihologilor în unităţile sanitare. Psihologii au pus accent mai mult pe problemele existente: statut social şi economic, resursele puse la dispoziţie de angajator (spaţiu, instrumentar, birotică, etc.), atitudini, orientare profesională. Ultima sursă o reprezintă scurta experienţă personală de lucru în neurochirurgie, unde am conştientizat repede importanţa elaborării unor ghiduri de practică, protocoale de procedură, fişe cu indicatori specifici unor categorii de clienţi, rapoarte de cercetare-intervenţie psihologică care să releve într-o manieră cât mai standardizată aspectele de diagnostic complet al cazului, cât şi aspectele de intervenţie. Am gândit acestea atât din perspectiva practicii clinice personale, cât şi din perspectiva didactică. Materialul (care va fi prezentat) a fost supus la începutul anului analizei critice a conducerii Comisiei de Psihologie Clinică a CPR care m-a îndrumat să-l prezint la Conferinţa Cluj-Napoca, 18-21 mai 2006. Deşi anticipam că materialul va stârni reacţii, atitudinile au fost contrare, lucrarea trezind un interes deosebit pentru participanţi. Precizez că acele posibile standarde pe care le voi propune ar putea fi numite standarde de ordinul II, deoarece standardele naţionale ale practicii în domeniul psihologiei clinice au fost în mare parte deja elaborate, avât un catacter mai general şi administrativ. Standardele de ordinul II vor avea un caracter prepunderent organizaţional şi calitativ, mergând mai mult în direcţia operaţionalizării concrete a unor demersuri deja trasate. Aşadar, lucrarea promovează o viziune pentru calitate şi vine să asigure un suport activităţii practicienilor şi nu să le îngreuneze activitate. Propunerile de documente probabil vor fi privite ca o creştere a numărului de “hârtii”, însă o parte din aceste documente odată stabilite vor necesita modificări la intervale mai mari de timp. Cititorul, angajat în domeniul clinic, este rugat să trimită aprecieri pe adresa de mail a autorului, astfel încât proiectul să devină fezabil şi funcţional. Autorul va centraliza datele şi se va implica în voluntar centralizarea lor pentru a fi supuse analizei CMR.

Obiectivele sunt: orientarea şi integrarea în profesie a practicanţilor; elaborarea de criterii de calitate; adaptarea activităţilor psihologice la contextul/ standardele activităţilor din sănătate; creşterea capitalului-imagine a practicienilor în domeniu, progres şi participare în plan ştiinţific.

4.2. CadreActivitatea pe care o realizează practicienii de psihologie clinică este o activitate de prestare servicii de

evaluare/intervenţie psihologică. Metodologia generală de activitate/lucru practic reprezintă un capitol important al dezvoltării profesionale a psihologilor clinicieni. La ora actuală se întrevăd cîteva direcţii în acest sens: elaborarea unor monografii de specialitate pentru domeniul psihologiei clinice, elaborarea unei culegeri de informare despre piaţa psihologiei clinice din ţară şi din străinătate, dezvoltarea programelor de pregătire universitară şi postuniversitară în domeniul psihologiei clinice, atât prin restructurări ale metodologiei de predare, de evaluare, cât şi prin ancorarea activităţilor didactice la practica concretă din clinică, elaborarea de standarde ale activităţii.

În acord cu specialitatea sa, practicianul de psihologie clinică intră în contact cu problematicile categoriei de clienţi pe care o deserveşte. În perioada de debut a activităţii sale, dar şi pe parcurs, practicianul are ocazia să identifice problematicile care justifică adresabilitatea clienţilor la serviciile de psihologie pe care le oferă organizaţia din care face parte. Fiecare problematică corespunde unor nevoi individuale, psihosociale, sociale şi constituie obiect de studiu/cercetare şi de intervenţie pentru psihologi. Lista problematicilor care fac obiectul serviciilor specializate de psihologie poate fi elaborată de practician încă din timpul perioadelor, stagiilor de pregătire, însă, pe parcursul activităţii se pot adăuga noi problematici. Fiecare problematică se concretizează la nivelul clientului prin fenomele psihologice, comportamntale, iar la nivelul specialistului prin indicatori/ variabile de cercetare şi intervenţie. Fiecare psiholog va progresa în plan profesional dacă va recurge la transformarea problematicilor/ fenomenelor psiho-comportamentale în indicatori de cercetare şi intervenţie. Toţi indicatorii sunt susceptibili de a fi măsuraţi şi introduşi în baze de date. Periodic, psihologul poate consulta bazele de date, poate efectua analize şi interpretări statistice pentru a constata tendinţele psiho-comportamentale ale clientelei, înainte de

intervenţie, după intervenţie la diferite perioade. Astfel, el poate descoperi modalităţi în care trebuie să-şi adapteze strategia/practica de cercetare şi intervenţie la particularităţile/caracteristicile categoriilor de clienţi.

Pentru a răspunde cu serviciile sale problemelor clientelei, psihologul trebuie să deţină metodologii/ metode/ tehnici de cercetare (culegere, descriere, explicare, interpretare, predicţie) şi metodologii/ metode/ tehnici de intervenţie/consiliere psihologică. Nici un proces/serviciu de intervenţie/consiliere psihologică nu se poate realiza fără o cunoaştere aprofundată a cazului, care poate fi un individ, grup (sau organizaţie, dacă ne gândim la criteriile generale). Normele practice şi ştiinţifice dau credit social, legal, ştiinţific unor intervenţii realizate în cunoştinţă de cauză/pe bază de dovezi.

Datele programului de cercetarea cazului şi datele programului şi rezultatele secvenţiale ale intervenţiei sunt înregistrate într-un raport care poate avea mau multe variante. Acest raport este o condiţie obligatorie a activităţii psihologului şi constituie dovada acţiunilor sale atât în relaţie cu cerinţele clientului, cât şi în relaţie cu cerinţele organizaţiei pentru care lucreză psihologul, şi, mai mult, în relaţie cu organizaţiile care reglează legal activitatea sa. Raportul este un document cu valoare legală, cu valoare justificativă pentru activitatea psihologului, cu valoare comercială (dacă clientul cere fişa pentru care a plătit) şi, mai ales, cu valoare profesională/ştiinţifică, este un instrument al dezvoltării profesionale la care se poate face apel oricând pentru a câştiga roadele experienţei.

5. Standarde naţionale (de grad II) ale practicii în domeniul psihologiei clinice

Reglementări generale

Fiecare practician va trebui să satisfacă normele cu privire la realizarea:- pregătirii profesionale (urmarea formelor de pregătire recunoscute);- atestării pentru libera practică (satisfacerea exigenţelor în vigoare);- respectarea principiilor/normelor deontologice (respectarea drepturilor şi demnităţii oricărei persoane; responsabilitate profesională şi socială; integritate profesională);- standardelor etice generale (de competenţă; cu privire la relaţiile umane; de confidenţialitate; de conduită colegială; de înregistrare, prelucrare şi păstrare a datelor; de onorarii şi taxe; pentru declaraţii publice şi reclamă; - standarde specifice (educaţie şi formare; terapie şi consiliere; evaluare şi diagnoză; cercetare ştiinţifică şi valorificarea rezultatelor; dispoziţii finale).

Nevoi: - standardizarea activităţii în domniul psihologiei clinice (tendinţă existentă şi exprimată în majoritatea ţărilor lumii);- structurarea cerinţelor, criterilor de calitate a activităţii în domeniul psihologiei clinice (astfel încât să existe o grilă de evaluare, să se poată stabili niveluri de calitate);- creşterea capitalului-imagine (este un aspect stringent pentru toţi practicienii din psihologie);- evitarea/ combaterea izolării profesionale (sub aspectul colaborării cu colegii psihologi, sub aspectul colaborării cu reprezentanţii instituţiei angajatoare, medicii);- combaterea pasivismului profesional (angajarea activă a psihologilor slab motivaţi, antrenarea în formare pentru noile realităţi din cercetare-intervenţia clinică);- evitarea situaţiei marginalizătii profesionale (psihologul debutant nu ştie ca are de făcut şi este evitat pe considerentul incompetenţei; psihologul care este marginalizat în mod voluntar), - creşterea gradului de autonomie al psihologului (evitarea dependenţei profesionale: psihologul aşteaptă să i se spună ce are de făcut sau este pus în această situaţie; psihologul trebuie să propună proiecte de colaborare şi cercetare).

Obiective: - elaborarea unei metodologii (semi)standardizate de practică în psihologia clinică;

- susţinerea socială şi juridică a practicienilor (a. prin enunţarea de standarde înalte, practicienii psihologiei clinice îşi vor putea apăra profesia şi vor putea revendica şi pretinde obiectul de activitate specific profesiei, b. câştig de capital-imagine şi clientelă).

Finalităţi:

Practice:- facilitarea integrării profesionale a practicienilor psihologiei clinice,- standardizarea documentaţiei şi valorificarea/validarea ei din punct de vedere economic şi juridic,- structurarea operaţională a exigenţelor proceselor de supervizare,- elaborarea criteriilor/ normelor/ exigenţelor operaţionale ale calităţii,- facilitarea posibilităţilor de colaborare, de realizare a unor studii comparative, extinse, a unor situaţii naţionale;- întărirea statutului psihologilor în instituţiile angajatoare.

Ştiinţifice:- relevarea stilului de lucru ştiinţific care avizează numai pe aceia care îl practică;- progresul psihologiei clinice româneşti,- participarea masivă a practicienilor cu lucrări de cercetare în revistele de specialitate şi la manifestări ştiinţifice.

Sociale- sporirea gradului de recunoaştere socială, prestigiu a practicienilor din domeniul psihologiei clinice.- realizarea unor intexuri naţionale:a. Anuarul Psihologilor Practicieni în Domeniul Psihologiei Clinice (lista de practicieni în domeniu, unităţile/organizaţii în care lucrează), (este vorba de anuare în format tipărit şi care pot fi consultate în clinici sau alte instituţii, aşa cum există pentru majoritatea specialităţilor medicale);b. Raportul Anual al Comisiei (statistici legate de practicieni, cazuistică şi cercetări naţionale).c. Ghidul Psihologilor Practicieni (Practicienilor) în Domeniul Psihologiei Clinice din România (care poate cuprinde toate celelalte indexuri, categorii de documente şi rapoarte).

5.1. Standarde ale documentaţiei

Obiectiv general: sporirea gradului de recunoaştere şi de caliztate a activităţii psihologilor. Finalitate Generală: reglementarea documentaţiei care atestă recunoaşterea socială şi ştiinţifică a psihologilor clinicieni şi a activităţii acestora. Plan general de acţiune: elaborarea de modele-tip pentru documentele necesare în practică.

5.1. Raportul de activitate - document înregistrat, cu valoare preponderent instituţională, care cuprinde date cu valoare profesională şi justificativă:

1. condica activităţii zinlnice - document înregistrat în care se consemnează ora, data, numele clientului, diagnosticul medical şi psihologic.2. statistici descriptive (frecvenţe, medii, abateri standard, modul, etc.) din care să reiasă situaţia serviciilor prestate: numărul de pacienţi consultaţi pe o perioadă (pe zile, săptămâni, luni, trimestru, an), categorii de clienţi - date demografice, diagnostice medicale, problematici psihologice pentru care a fost indicat consultul/intervenţia din partea psihologului, diagnostice psihologice, tipuri de servicii (testare, consiliere), nr. de şedinţe, durata investigaţiilor şi tratamentele psihologice. Eventual pot fi concepuţi indicatori ai activităţii psihologului: gradul de încărcare (legat de numărul de pacienţi procesaţi într-o anumită perioadă), gradul de solicitare (legat de tehnicile pe care le foloseşte, unele presupunând un consum energetic mai mare, de exemplu hipnoza, altele mai mic), gradul de adresabilitate, gradul de diversitate al clientelei, ş.a.

Finalitate:

- fiecare practician va trebui să deţină cu titlu de obligativitate condica activităţii zilnice.- fiecare practician va trebui să deţină cu titlu de obligativitate raportul de activitate trimestrial/bianual/anual.

Plan de acţiuni:- elaborarea şi punerea la dispoziţia practicienilor de protocoale de procedură pentru efectuarea unor baze de date-tip care să includă şi condica activităţii zilnice.- centralizarea rapoartele de activitate (cu cercetările care sunt cerute de Comisie, conform priorităţilor şi indicatorilor stabiliţi) ale tuturor practicienilor pentru a realiza statistici la nivel naţional.

5.2. Job description - document înregistrat, cu valoare preponderent instituţională, care aparţine practicianului, instituţiei, reprezintă obligativitate profesională şi cuprinde date cu privire la:

- fluxul acţiunilor/ activităţii psihologice în contextul activităţilor din instituţie, - contexte, incidente şi situaţii din viaţa profesională, - organizarea sarcinilor, - fluxul relaţiilor profesionale la locul de muncă (ce sarcini/acţiuni profesionale implică relaţiile cu diverşi practicieni, salariaţi din instituţie: medici, registratori, asistenţi-şefi, etc.).

Finalitate: - fiecare practician va oferi date precise cu privire la momentele în care intră în relaţiii profesionale cu alţi salariaţi ai instituţiei şi cu pacienţii, acţiunile care sunt implicate în aceste relaţii, canalele de comunicare folosite în anumite situaţii, contexte, relaţii, sarcini, etc.- fiecare practician va trebui să deţină cu titlu de obligativitate descrierea job-ului.

Plan de acţiune: - elaboraerea şi punerea la dispoziţia practicienilor de modele-tip pentru elaborarea descrierilor profesiei şi va centraliza protocoalele într-un document publicabil anual.

5.3. Ghidul de practică - document înregistrat, cu valoare preponderent profesională, care va cuprinde date esenţiale pentru desfăşurarea activităţii în clinica angajatoare:

1. documentaţia cu privire la aspectele medicale esenţiale (necesare pentru înţelegerea fenomenelor) cu privire la tipurile de patologii/clienţi - constituie dovada că psihologul s-a documentat în legătură cu problemele de sănătate ale pacienţilor/clienţilor săi;2. lista cu servicii psihologice pe care practicianul le consideră necesare şi justifică angajarea psihologului;3. documentaţia din literatura de specialitate cu privire la implicaţiile psihologice, comportamentale, sociale, profesionale ale patologiilor pacienţilor;4. lista cu direcţiile de cercetare şi intervenţie care corespunde cu lista de probleme pe care le-au expus pacienţii (se dovedeşte că psihologul a înţeles care este specificul serviciilor pe care le va presta şi pe care le aşteaptă organizaţia, clienţii şi comunitatea şiinţifică a psihologilor).

Finalitate: - fiecare practician va trebui să deţină cu titlu de obligativitate ghidul de practică personal, susceptibil de verificare. Acest ghid va trebui să fie finalizat într-un anumit termen, eventual până la sfârşitul supervizării.- practicienii cu vechime vor trebuie să elaboreze ghidul de practică pentru a dovedi că stăpânesc realităţile psihocomportamentale pe care lucrează şi pentru a oferi practicanţilor clinicieni orientare profesională.

Plan de acţiuni:- elaborarea listelor de indicatori generali de cercetare-intervenţie psiho-clinică (problematici psihologice generale care fac obiectul serviciilor de psihologie clinică. Exemplu indicatori universali: emoţionalitate, relaţii sociale, tendinţe de personalitate, modalităţi de adaptare, abilităţi, forme de atenţie, memorie, etc.).

- listarea în colaborare cu practicienii a indicatorilor specifici de cercetare-intervenţie psiho-clinică (problematici psihologice specifice care fac obiectul serviciilor de psihologie clinică specializate la nivelul tipului de clinică/secţie/unitate de sănătate: neurochirurgie, chirurgie plastică, endocrinologie, etc. De exemplu pacienţii cu tumori hipofizare prezintă modificări ale extremităţilor şi alte tulburări, precum creşterea glicemiei, etc. acestea modifică stilul de viaţă. Aprecierile subiecţilor cu privire la aceste aspecte pot constitui variabile/indicatori specifici - aprecierea subiectivă a schimbărilor corporale este o problemă ce poate fi operaţionalizată în mai multe dimensiuni, la fel modificarea activităţii cotidiene datorită tratamentului injectabil cu Insuman reprezintă o problematică ce poate fi operaţionalizată în indicatori specifici. Alături de aceşti indicatori specifici, a pacienţii respectivi pot fi evaluaţi indicatorii generali: depresie, echilibru afectiv, etc. Un alt exemplu edificator: dacă se constată că moralul femeilor după naştere are legătură cu variabilă comportamentul soacrei, înseamnă că această variabilă specifică este suscentibilă să devină indicator de cercetare şi element pentru focalizarea consilierii. Astfel, acest indicator cercetat şi introdus într-o bază de date poate fi procesat pentru a descoperi anumite legităţi care să ghideze strategiile de consiliere (numărul şi conţinutul şedinţelor) pentru anumite clase de cliente, în funcţie de caracteristicile lor - care reprezintă alte variabile: demografice, personalitate, profesionale, etc.).- clasificarea tipurilor de servicii (detaliat şi codificat).

5.4. Protocoalele de procedură - documente înregistrate, cu valoare preponderent profesională, care cuprind date cu privire la:

- protocoalele/schemele de aplicare a metodelor (metodologiile de cercetare) diagnostice clinice: anamneza, interviul, observaţia (protocolul, ghidul de anamneză, de interviu, grila de observaţie, etc.), etc.;- indică demersul psihologic care trebuie urmat pentru atingerea unor obiective ale practicii psihologice în diversele cazuri/situaţii/categorii de pacienţi;- psihologul va prezenta paşii pe care îi urmează în testarea şi consilierea în contextul unor tipuri/clase diferite de pacienţi/problematici/situaţii;- psihologul va deţine astfel de protocoale care vor fi proprietate personală realizată în acord cu modele-tip, cu titlu de obligativitate.

Finalitate: - fiecare practician va trebui să elaboreze şi să deţină cu titlu de obligativitate protocoalele de procedură;- protocoalele de procedură sunt proprietate personală, cu drept de autor.

Plan de acţiuni:- elaborarea şi punerea la dispoziţia practicienilor de ghiduri/modele pentru structurarea protocoalelor de procedură;- elaborarea unor criterii de evaluare a calităţii procedurilor pentru anumite categorii de cazuri/situaţii;- elaborarea unor liste de metodologii de cercetare şi tratamente psihologice validate ştiinţific şi instrucţiuni de utilizare a lor pentru tulburări/dezechilibrele specifice unor tipuri de probleme de viaţă (de exemplu metodologia de cercetare şi intervenţie pentru simptomelepe care le prezintă pacientul cu tumoră cerebrală temporală, cu hiernie de disc, cu o anume tulburare endocrină, bolnav terminal, etc.).

5.5. Rapoarte de cercetare nomotetică - documente înregistrate, cu valoare preponderent ştiinţifică, care cuprinde: - analize statistice inferenţiale (corelaţii, regresie, etc.) pentru un număr de indicatori psihologici, comportamentali pe care Comisia îi va considera universali, necesari spre testare sau declaraţi ca domeniu de interes naţional pentru o perioadă, în acord cu dinamica fenomenului în societate.- date de cercetare psihologică de interes personal (referitor la indicatorii specifici) - care conferă ghidaj pentru strategiile de intervenţie pe anumite categorii de clienţi.a. practicienii să realizeze astfel de rapoarte de cercetare la anumite perioade;c. se va cere practicienilor să realizeze profile psiho-comportamentale factoriale ale tipurilor de pacienţi cu care lucrează, astfel încât să arate structurile psiho-comportamentale pe care întreprind intervenţii.- fiecare practician va recurge la clasificarea clienţilor săi după criterii psihologice şi comportamentale (clasificare şi ulterior codificare).

Finalitate: - fiecare practician va trebui să deţină cu titlu de obligativitate raportul (periodic) de cercetare nomotetică de interes personal şi de interes naţional.- creşterea abilităţilor de diagnostic şi cercetare a practicienilor; - deprinderea practicienilor cu abilitatea de a efectua demersuri de cercetare şi intervenţie în raport cu direcţiile oferite de legităţile statistice ale categoriilor de clienţi pe care le deserveşte;- realizarea unor studii naţionale extinse referitor la indicatori universali, indicatorii de interes naţional (pentru o perioadă), indicatorii specifici;- centralizarea datelor şi elaborarea unor priorităţi naţionale de cercetare-intervenţie clinică.

Plan de acţiune: - elaborarea şi penerea la dispoziţia practicienilor de protocoale de procedură pentru efectuarea unor baze de date-tip, procesări statistice (descriptive, inferenţiale: corelaţii, regresii), profile factoriale şi rapoarte de cercetare standard (APA). - structurarea unei baze pentru strategia naţională de cercetare în psihologia clinică.

5.6. Studiul de caz/ raport de caz/foaie de observaţie psihologică - documente înregistrate, cu valoare instituţională, profesională şi ştiinţifică, care aparţine practicianului, instituţiei, reprezintă obligativitate profesională şi cuprinde date cu privire la cazul unic care a fost diagnosticat/cercetat psiholo-comportamental şi implicat în procesele de consiliere. Aşa cum în practica medicală, foaia de observaţie reprezintă un document cu valoare profesională, medico-legală, tot aşa este necesar ca în practica psihologior să existe standarde similare: să existe un model-tip de raport de caz care conţine rubrici pentru consemnarea rezultatelor diagnostice relevate în urma aplicării unor probe universale şi specifice de testare a unor indicatori psiho-comportamentali. Vor fi necesare delimitări conceptuale pentru titlul documentului: Raport de caz sau Profilul psiho-comportamental sau Foaia de observaţie psihologică (conceptul de foaie de observaţie este depăşit, sugerează aplicarea doar a metodei observaţiei). Acest document va trebui să fie întocmit după modele diferite în funcţie de utilitatea sa: 1. raportul cazului în forma profesională/ştiinţifică (care se regăseşte detaliat numai în proprietatea specialistului, cu valoare de dezvoltare profesională); 2. raportul în forma expert/comercială (formă condensată în care se îmbină explicaţiile formulate la nivelul de înţelegere al clientului, cu descrierile ştiinţifice de neînţeles unor novici - această formă este necesară pentru a evita interpretări eronate şi pentru a reda calitatea activităţii prestatorului); acest raport trebuie realizat deoarece poate fi cerut de către client sau/şi de organizaţia angajatoare a prestatorului sau clientului, cei care plătesc serviciile psihologului.

Structura raportului de cercetare-intervenţie ar putea cuprinde: 1. reperele/ contextul solicitării de servicii, 2. elementele de fezabilitate a cercetării-intervenţiei (condiţii avute la dispoziţie); 3. prezentarea datelor de identificare/demografice ale clientului; 4. prezentarea problematicilor clientului, 5. contractul psihologic (confidenţialitate, semnarea consimţământului pentru testare şi intervenţe), 6. proiectul de cercetare a cazului (obiective, ipoteze, structura proiectului) în raport cu problemele şi finalităţile stabilite, 7. rezultatele aplicării metodelor de cercetare (metodologia de aplicare/culegere a datelor, descriere, explicaţie, interpretare, predicţie), 8. elaborarea profilului/modelului psiho-comportamental al cazului, 9. elaborarea profilului/modelului psiho-comportamental care reprezintă finalitatea probabilă a demersurilor, 10. proiectul de intervenţie şi programul de intervenţie (în acord cu definirea finalităţii intervenţiei sau a profilului/modelului psiho-comportamental aşteptat/ anticipat/ al cazului şi discutat cu clientul; obiectivele generale ale intervenţiei/prestaţiei serviciilor psihologice; obiectivele specifice ale intervenţiei/prestaţiei serviciilor psihologice; etapele şi metodele intervenţiei, 11. descrierea sumară a rezultatelor (ce s-a întâmplat în fiecare etapă concretă de intervenţie); 12. evaluarea rezultatelor intervenţiei în concordanţă cu obiectivele, finalităţile stabilite şi în acord indicatorii/fenomenele psihocomportamentale care au fost supuse intervenţiei (indicatorii testaţi cu metode calitative şi/sau cantitative şi asupra cărora s-a lucrat), 13. la final - concluzii, chemarea la control, etc.. Etapele se pot intrica între ele, însă din raport trebuie să reiasă clar metodologia de cercetare, rezultatele, profilul expectat şi direcţiile de intervenţie. Aceste date justifică deciziile de intervenţie ale psihologului (similar activităţii din organizaţiile de sănătate).

Finalitate: - fiecare practician va trebui să deţină cu titlu de obligativitate studiul de caz/ raport de caz/ foaie psihologică;- fiecare practician va trebui să aibă în fişetul personal toate studiile de caz pe care le-a procesat, astfel încât să poată dovedi activitatea sa în contexte diverse (cu implicaţii profesionale, deontologice, medico-legale, etc.).

Plan de acţiuni:- elaborarea de către unui model semi-standardizat de raport de cercetare-intervenţie clinică (ceva similar dosarului medical) cu stabilrea rubricilor de completare (eventual şi o rubrică de specificaţii în care se pot nota schimbările care au survenit în program, condiţiile, faptul că intervenţia nu a urmat cercetării din anumite motive, cum ar fi externarea pacientului, relaţia dificilă cu însoţitorii pacientului, condiţii limită de confidenţialitate, etc.); - elaborarea modelul-tip şi standardele pentru elaborarea unui profil-expert, adică a unui profil pe care psihologul să-l pună la dispoziţia pacientului (datele vor fi prezentate în manieră expert, astfel încât să fie înţelese doar de alţi specialişti în domeniu);- elaborarea standardelor cu privire la tipul şi numărul de indicatori care trebuie testaţi universal şi în diferitele cazuri (pentru problematicile XYZ se aplică obligatoriu probele xyz, plus alte probe specificate de practician).- reglementarea modalităţilor de raportare a rezultatelor cercetării cazului şi de raportare a obiectivelor şi rezultatelor secvenţiale şi finale ale intervenţiei psihologice; - model-tip de consimţământ pentru testare şi intervenţie;- definirea standardelor de calitate minimă şi maximă (clasificarea şi tarifarea) a raportului de caz şi ierarhizarea fiolor psihologice în funcţie de complexitatea cercetării;- centralizarea unor tipurilor de foi psihologice ale specialiştilor din diverse arii ale practicii, inclusiv stabilirea unor modele de completare pe specialităţi (rubricile adăugate de practicieni în funcţie de nevoile de cercetare-intervenţie asociate nevoilor pacienţilor cu care lucrează).- stabilirea drepturilor de autor pentru produsele elaborate de diferiţi practicieni (tipuri de rapoarte de caz, tipurile de rubrici, metodologii de cercetare, completare - dacă acele produse aduc un plus la calitate activităţilor în domeniu).

6. Adăugiri la unele standarde deja existente

6.1. Standarde generale de supervizare

1. standarde privind debutul activităţii: a. psihologul va primi un certifcat din partea Comisiei şi suprevizorului pe care va prezenta reprezentantului organizaţiei-beneficiar (şefului de secţie/ patron, etc.) standardul CPR cu privire la stagiul de supervizare (normele care se cer psihologului: să efectueze un număr de activităţi şi să predea situaţia indicatorilor universali). În document se va solicita colaborarea şi se vor oferi date cu privire la normele de testare şi realizare a cazurilor de către debutantul psiholog.b. supervizorii pun la dispoziţia debutanţilor programe de cercetare-intervenţie (teme/etape) şi asigură posibilitatea debutanţilor de a intra în contact direct cu cazuri.

2. standarde de supervizare şi acordare a certificatului de supervizare - debutantul ar putea să efectueze următoarele activităţi:

A. Perioada I (în primele luni, în cele min. 2 ore de supervizare săptămânale):1. activităţi preponderent didactice: cursuri, seminarii, studii de caz (accent pe metodologii calitative - scheme de cercetare calitativă);2. activitate de documentare - elaborarea pe profile psiho-comportamentale din literatura de specialitate (pentru pacienţii care prezintă problemele somatice specifice secţiei), studiul documentaţiei medicale de bază,3. activităţi individuale sub supervizare: interviuri şi completarea unor foi de observaţie psihologică 10 studii de caz efectuate sub îndrumare după standardele în vigoare (foaie model-tip, număr de indicatori universali, completare standardizată) (culegerea datelor); 3. orientare pentru elaborarea ghidului de practică (prima parte: descrierea fenomenelor);

4. completarea raportului de supervizare pentru prima perioadă (data, ora, număr de ore, tema, activităţi).

B. Perioada II: în următoarele luni de supervizare:1. documentare cu privire la strategiile/tehnici de intervenţie psihologică;2. studiul şi prezentarea unui număr de studii de caz (eventual dublu raportat la prima perioadă);3. elaborarea unor liste de indicatori specifici şi continuarea elaborării documentelor;3. completarea raportului de supervizare pentru a doua perioadă (data, ora, număr de ore, tema, activităţi).

C. Perioada III:1. aspecte de metodologii cantitative: seminarii cu privire la procesarea computerizată a datelor;2. realizarea unei baze de date (după protocolul stabilit) pentru un eşantion de minimum 50 de subiecţi testaţi cu mapa de bază a testelor de evaluare a indicatorilor clinici generali;3. elaborarea unui raport de cercetare cu implicaţii în intervenţie;4. completarea raportului de supervizare şi furnizarea unei evaluări.

D. Perioada IV:1. integrarea metodologiilor calitative cu cele cantitative; descriere/ explicaţie/ interpretare/ predicţie; 2. efectuarea unui număr de studii de caz cercetare şi intervenţie supervizată;3. raport de cercetare a unui eşantion;4. prezentarea întregii documentaţii (ghidul de practică, protocoale, etc.);5. raport final de supervizare. Aşadar, orientarea profesioală poate fi eşalonată în raport cu anumite nivele de formare. În primele luni acentul cade pe documentare, strategii de culegere a datelor, pentru ca apoi să se treacă la analiză, interpretare şi intervenţie. Supervizatul va ţine legătura şi va informa responsabilii din instituţie asupra normelor de lucru pe care le are de îndeplinit. Eventual supervizorul va comunica cu aceşti responsabili, astfel încât să se stabilească relaţia între nevoile de cercetare ale medicilor şi implicarea în cercetare-intervenţie a psihologilor. Este perioada în care psihologul trebuie să aibă iniţiativele unor colaborări. Aceste colaborări trebuie să se materializeze în lucrări de publicat, în proiecte de cercetare interdisciplinară.

6.2. Standardele supervizării pentru voluntariat 1. realizarea unei documentaţii - referat pe tematica cercetării-intervenţiei pentru o anumită categorie de pacienţi din cazuistica care este obiect de pregătire.2. realizarea unui număr de studii de caz complete la 6 luni; 3. o cercetare cu baza de date efectuată pe 50 de persoane (6 luni);4. raport de supervizare pentru voluntariat (cu programul urmat, activităţi şi alte specificaţii, inclusiv reconandare).

6.3. Standardele de control pentru supervizori:- supervizorul va deţine un dosar al supervizatului, dosar în care se va prezenta: programul urmat (data, orele de supervizare, tematici, activităţi, obiective), documentaţia elaborată de supervizat, discheta cu baza de date, oricare alte date relevante.- supervizorul va trebui să realizeze rapoarte periodice privind activitatea sa de supervizare, care va pute fi evaluată în raport cu direcţiile de supraspecializare.- activitatea supervizorilor va fi evaluată calitativ pentru prelungirea statutului de supervizor.

6.4. Raportul privind instrumentarul psihologic -

Finalitate:- reglementarea unii document înregistrat în care se consemnează date cu privire la: lista instrumentelor utilizate; specificarea modului de aplicare a instrumentelor pentru anumite categorii/cazuri; informaţii despre numărul de aplicări, motive ale schimbărilor lucrului cu anumite probe, etc.); specificarea cazurilor la care s-au aplicat şi

instrumente de cercetare proprii aflate în lucru; alte aspecte relevante; (eventual se va recurge şi la consemnarea în foaia psihologică a clientului a metodologiei, condiţii, modificări, utilizarea de instrumente proprii aflate în lucru).Plan de acţiuni: - stabilirea listelor de probe/instrumentelor care trebuie aplicate obligatoriu pentru anumite categorii/cazuri; - stabilirea listelor probelor/instrumentelor care trebuie aplicate obligatoriu în perioada de supervizare; - elaborarea de ghiduri şi norme de construire a unor instrumente de către practicieni; - stabilirea unor ierarhii a calităţii rapoartelor în funcţie de numărul şi adecvanţa probelor utilizate pentru problema clientului (criteriu al reacreditării şi tarifelor).

6.5. Standarde ale conduitei în raport cu pacienţii

Finalitate:- fiecare practician va recurge la definirea operaţională a cadrelor concrete ale relaţiei cu clienţii şi va consemna orice informaţie utilă (când intră în contact, cum procedează la programarea pacientului, cu procedează la reprogramarea pacientului pentru studiu şi intervenţie, în ce constă contractul psihologic între psiholog şi client, între psiholog şi familia acestuia);- fiecare practician va consemna orice informaţie utilă/incident critic (specificaţii privind unele discuţii şi comentarii cu privire la receptivitatea clientului, la semnarea consimţământului pentru testare şi pentru intervenţie; la furnizarea de feedback, incidente legate de confidenţialitate); - fiecare practician va recurge la specificarea categoriilor de informaţii cu valoare confidenţială pentru categoriile de clienţii pe care se lucrează; incidente critice; alte date reevante.

Plan de acţiune:- elaborarea în foaia psihologică a unor rubrici standard pentru consemnarea datelor cu privire la relaţia cu pacientul (eventual o grilă); - elaborarea unui cod de procedură pentru situaţii diverse.

6.6. Standarde ale conduitei în raport cu alte categorii de salariaţi ai instituţiei

Finalităţi: - fiecare psiholog va specifica în documente care sunt categoriile de informaţii cu valoare profesională pe care le comunică cu alte categorii de personal din instituţie şi necesităţile care justifică comunicarea (în spital - de ce are nevoie să comunice cu infirmiera, asistenţii, etc.);- fiecare practician va specifica în documentele sale precauţinunile confidenţialităţii şi furnizării de date despre pacient în raport cu medicul şi în raport cu oricare salariat al unităţii - specifică în raportul de cercetare precauţiunile legate de intenţia persoanelor neavizate de a emite interpretări ale profilelor: 1. profilele sunt descrise în limbaj tehnic, concis pentru a nu fi susceptibile de răstălmăcire, explicaţiile se dau direct clienţilor („pentu analiza, interpretarea acestui profil psihologic nu este abilitat şi responsabilizat decât psihologul, nici o altă persoană nu are dreptul să prezinte pacientului, familiei, sau altei persoane datele din foaia psihologică”), 2. psihologul nu răspunde pentru efectele negative ale unor consultări neavizate ale dosarului psihologic, 3. sistemul de management al informaţiei din instituţie trebuie să deţină un articol cu privire la principiul specializătii: fiecare categorie progesională salariată a instituţiei se rezumă în comunicarea cu pacienţii sau alţi salariaţi la sarcinile şi responsabilităţile stipulate în fişa de post.

Plan de acţiune:- definirea clară a categoriilor de date pe care psihologul le poate pune la dispoziţia colaboratorilor (medici, asistenţi-şefi, etc.); - definirea canalelor de comunicare pe care psihologii le au în structura unităţii - integrarea datelor în descrierile profesiei de psiholog clinician.

6.7. Standarde ale locaţiei (cabinetul)

Finalităţi: susţinerea practicienilor pentru a desfăşura munca în condiţii propice; definirea detaliată a elementelor cadrului fizic al cabinetului psihologic; clarificarea şi clasificarea fezabilităţii serviciilor psihologice în raport cu resursele de spaţiu.

Plan de acţiune:- întocmirea unui document care să fie adresat angajatorului şi care să cuprindă specificaţii privind condiţiile de spaţiu care trebuie puse la dispoziţia psihologilor clinicieni pentru atingerea obiectivelor activităţii lor, specificaţii privind garantarea calităţii serviciilor în condiţiile fezabilităţii reduse, responsabilitatea pe care angajatorul şi-o asuma în contextul nealocării de spaţiu corespunzător - elaborarea de norme detaliate cu privire la accesoriile şi simbolurle care pot fi folosite de practicieni (cu excuderea acelor accesorii, simboluri care aparţin unor şcoli/practici nerecunoscute);

6.8. Standarde privind condiţiile materiale ale muncii

Aşa cum fiecare categorie de personal a unităţii intră în posesia unor resurse pentru atingerea obiectivelor activităţii postului, tot aşa şi psihologii trebuie să intre în posesia unor resurse materiale (computer, imprimantă, hârtie, etc.).

Finalităţi:- fiecare psiholog va specifica gradul de fezabilitate al intervenţiei: receptivitatea şi alocarea concretă a resurselor necesare desfăşurării activităţii (pe fiecare produs - foaia psihologică - se specifică dacă resursele materiale au fost achiziţionate din fonduri proprii sau ale instituţiei);- fiecare psiholog va alcătui un raport cu privire la materialele pe care le-a folosit pe o perioadă de timp şi modul în care acestea au fost achiziţionate, ca şi valoarea materialelor;- în foaia psihologică la capitolul specificaţii psihologul poate consemna aspecte semnificative pentru resursele materiale şi precauţiuni legate de relaţia dintre rezultatele intervenţiei şi resursele materiale.

Plan de acţiune:- reglementarea condiţiilor de achiziţie, lucru şi declarare a materialelor utile psihologilor în instituţiile angajatoare.

7. Ghidul Practicienilor în Domeniul Psihologiei Clinice din România

Pornind de la considerentul că toate informaţiile sistematizate de către psihologi, cu privire la activitatea lor pot fi centralizate propunem promovarea unui volum anual cu valoare profesională, dar şi cu implicaţii sociale, ştiinţifice. Ghidul va cuprinde toate informaţiile necesare celor care vor să urmeze sau urmează cariera în domeniul psihologiei clinice. El va materializa obiectivele oferiri unor informaţii relevante/cât mai complete care să asigure o cunoaştere aprofundată a domeniului psihologiei clinice; oferirea unui cadru/ reper informaţional important pentru decizia de carieră a liceenilor şi absolvenţilor de psihologie. Ca structură acest Ghid poate cuprinde următoarele: Psihologia clinică - domeniu aplicativ al psihologiei (informaţii cu privire la statutul psihologiei clinice/ practicianului de psihologie clinică în ţară şi străinătate, fiecare practician ar trebui să realizeze şi să depună o documentaţie cu privire la supraspecializarea sa în lume); Profesia de psiholog în domeniul clinic - job description (centralizarea tuturor descrierilor profesionale va permite conturarea unei imagini complete a vieţii profesionale concrete a psihologului practician în psihologia clinică); Statutul psihologului clinician în structura organizatorică a unităţilor sănătăţii (toate aspectele reglementate şi propuneri); Standarde ale practicii (toate cele reglementate); Statistici naţionale (cu privire a prestarea de servicii pe zone geografice; categorii de clienţi; tipuri de servicii prestate, etc,); Raportul ştiinţific naţional (rezultatele procsării datelor din bazele de date unite ale practicienilor care au aplicat aceleaşi instrumente; prezentarea unor unor profile psihologice; alte cercetări naţionale (indicatorii universali, indicatori specifici); Proiectul-cadru de cercetare-intervenţie în domeniul psihologiei clinice din România (priorităţi naţionale, obiective, direcţii); Anuarul psihologilor prestatori de servicii în domeniul psihologiei clinice (în ordinea alfabetică, adresa, contact, sursă de informare suplimentară despre serviciile oferite de practician); Harta instituţiilor prestatoare, Harta instituţiilor de formare, Evenimente, Informaţii.

8. În loc de concluzii

Elaborarea unui set de standarde ale activităţii în domeniul psihologiei clinice are ca beneficiu creşterea capacităţilor profesionale ale practicienilor, dar mai ales, a abilităţilor de colaborare cu specialişti din aceeaşi branşă sau specialişti din domeniile conexe. Stabilirea unui loc în structura organizatorică a unui departament sau secţii a unei instituţii de sănătate ţine nu doar de reglementările emise de organismele reglatoare. Aspectul atitudinal, iniţiativa de colaborare ale psihologului sunt exigenţe nescrise ale succesului carierei acestora. Pregătirea profesională de nivel înalt, reglementarea legală a statutului psihologului trebuie în mod fundamental să fie completate cu iniţiativele şi receptivitatea în planul colaborării ştiinţifice. În viaţa medicală standardele de acreditare pentru libera practică pentru medici sunt foarte drastice, aşa încât aceşti profesionişti care au urmat un sistem pregătire eşalonat pe mulţi ani vor manifesta receptivitate totală dacă psihologii vor propune proiecte care să răspundă în parte şi intereselor ştiinţifice ale medicilor. Intrarea în echipa interdisciplinară este esenţială pentru destinul profesional al psihologilor din clinici. Toate standardele au ca finalitate nu doar abilitarea practicienilor pentru solicitările profesionale, ci şi abilitarea pentru activităţile de publicare, care constituie criteriu al reacreditării. Ideal este ca fiecare practician să devină un expert pentru anumite intervenţii supraspecializate, astfel încât în câţiva ani să avem o psihologie clinică cu ramuri de supraspecializare (cercetare-intervenţie clinică la pacienţii cu anumite afecţiuni, şi care, desigur au anumite profile psihocomportamentale, studiul şi intervenţia se focalizează pe anumite conţinuturi psihice), iar fiecare practician să îşi materializeze experienţa (ghidul de practică, rezultatele cercetărilor, studiile de caz, tehnicile de intervenţie) în publicaţii (volume, studii, cercetări).

9. Mulţumiri

Nu doresc a încheia discursul înainte de a mulţumi pentru receptivitatea, interesul şi mai ales sprijinul acordat de către: Doamna Prof. Univ. Dr. Mihaela Minulescu, Preşedintele al Comisiei de Psihologie Clinică, Consiliere şi Psihoterapie a Colegiului Psihologilor din Românuia (CPCCP a CMR) care m-a îndemnat şi susţinut pentru a prezenta lucrarea la Conferinţa Naţională Cluj-Napoca, 2006, 18-21 mai; doamna Prof. Univ Dr. Ruxandra Răşcanu, membru al CPCCP a CMR care a avut amabilitatea de a-mi acorda unele sugestii în elaborarea lucrării; doamna Prof. Univ. Dr. Irina Holdevici, membru CPCCP a CMR, a cărei disponibilitate de promovare a ideilor şi iniţiativelor tinerilor psihologi este recunoscută, domnia sa acceptând să supervizeze acest material înainte de publicare. De asemenea mulţumesc colegilor cu care am avut onoarea de a discuta (la conferinţa menţionată) pe marginea problematicii expuse, care au manifestat o receptivitate deosebită pentru acestă tematică.

Avem convingerea că psihologia clinică din România va căpăta în curând cele mai moderne dimensiuni ale ştiinţei şi practicii, la un nivel înalt de calitate, competitiv în raport cu exigenţele cele mai actuale în domeniu!

Bibliografie

Armstrong M. (2001), Mnual al tehnicilor de Management, Casa Cărţii de Ştiinţă, Bucureşti.Armean P. (2002), Managementul calităţii serviciilor de sănătate, Coresi, Bucureşti.Bădescu V. (coord.) (2003), Standarde naţionale minimale de calitate pentru unităţile de protecţie specială tip

“Centre de Criză” - adulţi, Institutul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, Bucureşti.

Crosby P.B. (1979), Quality is Free, The New American Library Inc., New York.David D. (2006), Psihologie clinică şi psihoterapie. Fundamente, Editura Polirom, Iaşi.Hohan I., Wiener U.(coord.) (2005), Enciclopedia Calităţii, Editura Oficiul de Informare Documentară pentru

Industrie, Cercetare, Management, Bucureşti.Mathis R. L., Nica P.C., Rusu C. (coord.) (1997), Managementul resurselor umane, Editura Economică.Mitrofan N. (2004), “Noi raporturi privind formarea academică şi exercitarea profesiei de psiholog”, Revista de

psihologie organizaţională, vol.IV, nr. 3-4, pp. 24-28.

Mullins L. J. (1993), Management and Organizational Behaviour, (third edition), Pitman Publishing, London.Opincaru C., Găleţescu E.M., Imbri E. (2004), Managementul calităţii serviciilor în unităţile sanitare, Editura

Coresi, Bucureşti.Popa M., Aniţei M. (2003), “Profesionalizarea psihologiei în România - realităţi şi perspective”, Revista de

psihologie organizaţională, vol.III, nr. 3-4, pp. 32-47.Sava Fl. (2004), Analiza datelor în cercetarea psihologică. Metode statistice complementare, Editura ASCR, Cluj-

Napoca.Schmitt J.P.(1994), Manuel d’organisation de l’entreprise. Comprendre et relier les différentes fonctions, Presses

Universitaires de France, Paris.Scott W.R. (2004), Instituţii şi organizaţii, Polirom, Iaşi.Stan A. (2004), „Consideraţii asupra alinierii statutare a psihologului român la contextul profesional european”,

Revista de psihologie organizaţională, vol.IV, nr. 3-4, pp. 55-67.Zlate M. (2000), Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iaşi.Zlate M. (2004),„Psihologia românească: dinspre trecut, prin prezent, spre viitor”, Revista de psihologie

organizaţională, vol.IV, nr. 3-4, pp. 17-23.Zlate M. (2002),„Unde ne aflăm? Spre ce ne îndreptăm? sau Necesitatea opţiunilor”, Revista de psihologie

organizaţională, vol.II, nr. 2-3, pp. 11-16.Zlate M. ()Psihologia la răspântia mileniilor, Editura Poliron, Iaşi.http://www.copsi.ro