Sinteza Rationalitate Si Decizie

7/29/2019 Sinteza Rationalitate Si Decizie

1/41

1

SINTEZA RAIONALITATE I DECIZIE

Lect. univ. dr. Nela Mircic

Problematica raionalitii

Imaginea dup care disciplinele actuale studiaz omul, pleac de la presupoziia lui HomoSapiens ca fiina logica ce tinde nspre cunoatere completa. Este oare aceasta singuraimagine rezonabila a mintii umane? In secolul 18, fizicianul i astronomul Pierre imonLaplace, unul dintre cei mai influeni oameni de tiina din trecut, a creat o fiina ficionalacunoscuta sub numele de Demonul lui Laplace. Acest demon avea o cunoatere perfecta atrecutului, a prezentului i putea determina cu certitudine viitorul. Acest Demon reprezint

primele 2 din cele 4 modele de baza (Gerd Gigerenzer, Rationality for Mortals, 2008) ce

ilustreaz idealulraionalitii:1. Raionalitatea nseamn cunoaterea perfecta a trecutului i a prezentului; astfel ca

raionalitatea ar nsemna omniscienta i omnipotenta, iar determinarea certa aviitorului pe baza acestei cunoateri arnsemna ca lumea este previzibila. Bineneles,o asemenea perspectiva asupra raionalitii nu are valoare reala i este asumata camodel teoretic pe baza cruia se determina aspectele pozitive i negative alefuncionrii normale a mintii umane, dei rmne, pentru o mare parte a lumiitiinifice, un ideal de urmrit.

2.

Raionalitatea nu este perfecta , ns este perfectibila, prin acumularea unor cantitidin ce in ce mai mari de informaii, strategiile cele mai bune fiind acolo pentru a fidescoperite. In acest caz, constrngerile de mediu i mentale (la nivel de resurse),determina posibilitatea gsirii unor asemenea strategii.

3. Raionalitatea este expusa iluziilor cognitive i deci iraionalitii. Daca in primeledoua modele se considera ca individul este raional, in acest model, individul este

prezentat intr-o lumina deloc mgulitoare. Scopul acestui model este de a determinace face o judecata valida i invalida la nivelul proceselor cognitive i sa demonstrezeerorile de judecata ca devieri de la raionalitate. Dei acest model chestioneaz daca

ntr-adevr oamenii urmeaz sau nu nitelegi ale raionalitii, nu chestioneaz acesteaa-zise legi.

4. Raionalitatea ecologica este modelul ce i asuma ca punct de plecare nu raportuldintre minte i logica, ci cel dintre minte i mediu. Oamenii au evoluat i s-audezvoltat in medii la care au trebuit sa se adapteze sau pe care au trebuit sa leschimbe. Iar natura acestui mediu este ecologica, nu logica. Astfel ca raionalitatea arnsemna mai mult o forma de acomodare la mediu analiznd gradul de potrivire(fizica i sociala) dintre raiune i mediudect nite procese ce tind nspre un ideallogic. Interaciunea de baza ar fi, astfel, cea dintre mediu i procesele cognitive din

trusa adaptiva a individului.


2/41

2

La nivelul cunoaterii comune, raionalitatea este vzuta prin prisma unei optici duble:deseori, ea este opusa emoiei, reflectnd o abilitate de a rezista influentelor nefaste aleacestora. Controlul, autonomia i discernmntul sunt cuvintele cheie ce ar descrie o astfel denelegere. Alteori, ea este vzut ca fiind un simplu instrument, fie in slujba dorinei, fie in

slujba unor mecanisme biologice de care nu suntem contieni, fiind perceputa astfel ca fiindreducionist, rece i impersonala. Paradoxul ntreinut de o asemenea viziunea este caraionalitateai asuma ca motive pentru convingeri i aciunidorine ce nu sunt raionalede aici rolul instrumental - i, prin urmare, nu pot oferi motive de aici ruptura dintreraionalitate i dorina. Efectul acestora e ca lumea e vzut ca un construct in care de faptnimic nu ar conta, caci nu avem motive propriu-zise pentru a ne pasa ntr-adevr de ea, doardorine de satisfcut determinnd astfel lumea ca simpla scena a dinamicii propriilordorine, inu ca fiind valoroas n ine.

Oricum este ns vzut, raionalitatea se pare ca ar avea acces la ambele trmuri ale

gndirii: att cea legata de emoie i afectivitate (sub forma convingerilor, opiniilor,credinelor, ateptrilor), precum i cea legata de gsirea celor mai bune mijloace nspreanumite scopuri (sub forma dorinelor, deciziilor, inteniilor, atitudinilor, preferinelor). Inambele cazuri, emoia i reflecia se mbina. Raionalitatea ar fi astfel mult mai profundataatde ceea ce in mod normal am numi ine, dect un simplu control emoional sau rolinstrumental. Iar aceasta pentru ca limbajul i intenionalitatea umana, adic abilitatea de a se

proiecta pe ine nspre ceva i de a i justifica aceasta proiectare denota deja raionalitate.

Se poate nva faptul de a fi mai raional? Ce nseamn mai exact aceasta? Nu e vorba deun control mai puternic asupra emoiei, cum nu nseamn nici decizii perfecte. In primul rnd

nseamn mai multa cunoatere. De ine i de lume. Cu cat cunoti mai mult, cu att deviimai suspicios fata de soluiile imediate ce nu implica efort, fata de secretele cegaranteaz succesul imediat, sau fata de adevratul ine. Iar asta nseamn deja posibilitateaunor decizii mai bune, la fel cum nseamni un grad mai mic de frustrarepentru ca lumeaexista i independent de observator. Cunoaterea antreneaz posibilitatea unui orizont

personal i social mult mai larg dect acceptarea necondiionat a mamelor dominante. Deaici i legtura dintre raionalitate i critica constructiva a mediului ei.

Raionalitatea este in primul rnd despre dobndirea unor deprinderi mentale subtile, princare persoana poate sa-i explice iei i altora de ce are convingerile pe care le are i de ceacioneaz in felul in care o face. De aici ncolo ncepe posibilitatea nelegerii (pentru caraionalitatea nseamni abilitatea de a explica lucrurile in care se crede) i a comunicrii(prin stabilirea unor noiuni ce pot fi valorizate in comun, ergo posibilitatea aciunii in grup)intre oameni, grija fata de mediu i interesul fata de lume. Astfel ca raionalitateanseamn

posibilitatea eticii; ea afecteaz ceea ce nelegem prin responsabilitate i ncurajeazregndirea rolului pe care l avem intr-o lume cruia ii pasa (grup/comunitate) i nu ii pasa denoi (natura).

In acest caz, ce mai nsemna sa fi iraional? Iraionalitatea ar prea sa fie tot ceea ce

raionalitatea nu este. ns ar fi nejustificat sa-i acordam un asemenea credit. O persoana ceacioneaz n funcie de convingerile sale, chiar daca acestea ar fi greite, nu este iraionala.


3/41

3

Din contr, ar fi raional ca ea sa acioneze n funcie de convingerile sale, in ciudaneadevrului acestora, pentru ca astfel ar aciona ntr-un mod coerent i consistent cu ceea cecrede. Iraionalitatea apare ns atunci cnd in ciuda dovezilor naturii eronate a convingerilor,o persoana continua cu obstinaie sa cread n ele. In acest punct, nu mai sunt convingerile pe

care le deine cele care-i justifica punctul de vedere, ci un ataament, pe care deseori lnumim ca fiind emoional fata de acestea. De aici iparalela dintre raionalitate i tinerean fru a dorinelor. La fel, iraional ar fi ca o persoana sa cread ca indiferent de situaie, arexista un singur fel de aciune capabila sa o schimbe ( mai muli bani, mai multe valori, maimulta tradiie, mai mult bun sim etc. ), ignornd alternativele deja cunoscute, sau

posibilitatea gndirii acestora.

Raionalitatease prezint astfel nu ca o facultate distincta a mintii umane, ci ca o funcie degestionare/ordonare a informaiei ce ajunge sa ne afecteze de-a lungul vieii (amintiri,scenarii, evaluri, proiecii, ateptri etc.) i integrarea acesteia in construcia complexa a

minii i a lumii noastre.

Daca noiunea de raionalitate pare suficient de larga pentru a crea ambiguitate ia da naterela ambivalente, ceea ce trebuie urmrit este felul in care motivaiile ajung sa fie rezonabile insensul in care se bazeazpe cat de corecte sunt propriile noastre convingeri. Aceasta poate fiobinuta in mai multe feluri. Cel mai simplu mod este acela de a nu contrasta n mod empiriccu realitatea ( vara nu-i e ca iarna). Alte modaliti implica abilitatea de a justifica i de aexplica convingerile pebaza crora motivele apar (am fcut X pentru ca Y. Dar de ce Y i nuZ?) precum i felul in care acestea ar putea fi puse in practica, ar ntri un sistem deja existentde valori i preferine sau ar determina modificarea unor credine deja deinute.

Noiunea de raionalitate i elementele ce aparin de aceasta , ar introduce un liant capabil saexplice interaciunile dintre convingeri, intenii, dorine i aciuni (eliminnd astfel opiniacomuna a unor diferene incomensurabile de calitate intre ele), precum i necesitateameninerii unei minii treze (atente) la acestea. Ceea ce cultiva noiunea de raionalitate nueste altceva dect autonomie (experiena i memoria personala determina scenariulindividual), libertate (selectare nengrdita coercitiv intre alternative de gndire/aciune),cunoatere de ine (abilitatea de a direciona atenia contient i de a o putea lega deexperiena i memorie, fcnd astfel posibila evaluarea prezentului n funcie de trecut

precum i un simt al identitii peste timp) i cooperare.

Conceptulde raionalitateeste unul complex care nu poate funciona (nu are sens) dect inanumite spaii conceptuale, inprezena unor premise paradigmatice specifice. Acest concepteste asociat in general cu acele sisteme teoretice care sunt orientate ctre individ, ctreaciunile i deciziile acestuia. Raionalitatea are sens numai in msura in care este asociat cuindividul care acioneaz, intenioneaz, delibereaz(discuia despre raionalitate nu pare saib sens dac ne referim la aciunile unor colectiviti dect dac i conferim o conotaiemetaforic). Pe de alt parte, pare dificil de separat aciunea individual de orice form de

raionalitate. Aceast separaie este posibil numai in situaiile in care, a discuta despre


4/41

4

raionalitatea indivizilor, este considerat fie inutil metodologic, fie este inadecvatontologic. In aceste situaii explicaiile sunt non-raionaliste. Absena recursului laraionalitate intr-un sistem explicativ poate fi interpretat:

- fie prin faptul c nu este consideratnecesar recurgerea la nelegerea aciunii i deciziilor

individuale (vezi Durkheim) pentru a explica faptele/fenomenele sociale.

- fie motorul aciunii individuale nu se afl la nivelul proceselor deliberative, contiente aleindividului (procese cu care este in general asociat conceptul de raionalitate). Aciuneaindividului este determinat de alte fore a cror natur se afl la nivelul subcontientului(veziFreud).

Sisteme teoreticecare acord conceptului de raionalitate un rol fundamentalin nelegerea iexplicarea fenomenelor economice i sociale: Teoriile care au la baz paradigmaindividualismului metodologic reprezint spaiul conceptual in care raionalitatea indivizilor a

cunoscut cele mai ample analize i dezvoltri. Primele sisteme explicative, utilizndprincipiile individualismului metodologic, s-au constituit in cadrul analizelor economieineoclasice al cror debut a fost marcat de introducerea in analiza economic a principiuluiutilitii marginale. La sfritul secolului al XIX-lea teoriile marginaliste au fost dezvoltatein paralel de ctre Stanley Jevons in Anglia, Leon Walras in Elveia, Carl Mengerin Austria.Accentul pus pe aciunea individual, determinantele cognitive i necesitatea nelegeriiacestora s-a manifestat apoi i alte discipline precum sociologia, istoria, tiinele politice.Avantajele metodologice oferite de premisele raionaliste (dezvoltate iniial in cadrulrevoluiei marginaliste in economie) au fost promitoare prin simplitatea lor aparent i o

putere explicativ mare. Economitii au avut astfel posibilitatea explicrii unor fenomenegreu de neles pe baza teoriilor existente (a se vedea teoriile cu privire la formarea preuluiunui bun pe pia). Problemele au aprut mai cu seam in momentul eforturilor de explicare afenomenelor sociale generate de alte arene decizionale dect cele economice. Eforturilemetodologice au fost ndreptate in aceast situaie fie spre o delimitare a ariei fenomenelorcare pot fi nelese utiliznd premisele raionalitii individuale, fie spre rafinarea acestuiconcept in aa fel nct s devin util i aplicabil asupra unei arii ct mai mari de fenomene.In ambele cazuri se pune problema limitelor. Explorarea acestor limite i-a determinat peteoreticieni s se raporteze la problematica iraionalitii. Limitele explicative sunt date demodul in care este neles principiul raionalitii i de raportarea la iraionalitate.

Consider c raportrile la problematica iraionalitii pot fi mprite in dou categorii infuncie de modul in care este proiectat conceptul de raionalitate. Pentru fiecare dintreabordri, raportarea la problematica iraionalitii are consecine semnificative cu privire lamodul in care este proiectat, orientat cercetarea i apoi construit explicaia. Modul deabordare a iraionalitii precizeaz ce face obiectul legitim al cercetrii i modul in care se

pun accentele in cadrul explicaiilor.

O prim categorie este cea a construirii conceptului de raionalitate ca instrumentmetodologic.


5/41

5

O a doua categorie este cea care pleac de la o serie de premise ontologice cu privire laraionalitatea individului. Raionalitatea este un atribut al individului.

Raionalitatea ca instrument metodologic.

In cadrul acestui tip de abordare nu se fac asumpii cu privire la raionalitatea efectiv aindivizilor ci se exploreaz utilitatea explicativ/metodologic a conceptului. Iraionalitatea incadrul acestei categorii este tratat fie ca o limitare a ariei fenomenelor care pot/trebuie s fieexplicate, fie iraionalitatea este tratat ca o fals problem. In primul caz voi analizaraportrile la iraionalitate ale unor sociologi precum M.Weber, R.Boudon, J.Coleman.Fiecare dintre acetia admit faptul ontologic c indivizii nu sunt in totalitate raionali iiraionalitatea indivizilor este permanent prezent in aciunile i manifestrile lor . Pe de alt

parte se recomand conceperea raionalitii ca instrumentul cu cea mai mare putereexplicativ a unui fenomen i pornirea de la premisa c indivizii sunt inprimul rnd raionali.Eforturile sunt orientate in cadrul acestor teorii in a explica ct mai mult cu putin folosindinstrumentul raionalitii. Iraionalitatea este admis ca realitate ontologic, dar nu

beneficiaz de analize, elaborri teoretice cu privire la ce reprezint sau la ce ar fi utilnelegerea formelor de manifestare a acesteia. Iraionalitatea este o zon care trebuie limitati delimitat ct mai precis pentru a putea apoi lsa spaiu ct mai mare raionalitii cainstrument principal explicativ. Variaiile in aplicarea conceptului de raionalitate in cadrulacestui grupaj sunt determinate de raportul optim dintre o conceptualizare ct mai simpl,ngust, aplicabil a raionalitii i puterea explicativ ct mai crescut dat de volumulfenomenelor de care poate da seam.

J. Coleman(1990) consider, in modul cel mai utilitarist, c individul trebuie tratat caraional, ca maximizator de satisfacie (utilitate). Recomandarea sa este de a privi cucircumspecie actele aparent iraionale deoarece de cele mai multe ori acestea pot fi explicate

prin mecanisme raionale. Este oferit in acest sens exemplul aparentei iraionaliti arevoluiilor care apar dup o perioad de cretere a nivelului de trai a unei societi anteriorafectate de srcie.

R.Boudon menine aceeai linie de argumentaie de evitare a fenomenelor rezultate dinaparenta iraionalitatei limitarea pe ct posibil a acestora. Utilizeaz ns, pentru a limitasfera fenomenelor de iraionalitate o definiie mult mai relaxat a raionalitii, de tip

semantic. Acesta apreciaz c sunt iraionale comportamentele care nu pot fi descrise in modnatural, cu ajutorul unor expreii de tipul: X avea motive ntemeiate s fac Y, deoarecefr a crea o impresie de absurditate. Utiliznd criteriul de tip semantic, R.Boudon(1997)extinde ns sfera aciunilor catalogate ca fiind raionale in raport cu definiia weberian.Dac M.Weber recomand din raiuni de ordin metodologic tratarea aciunilor tradiionale iafective (emoionale) ca fiind iraionale, ca abateri de la tipul ideal , Boudon tinde s leinclude i chiar las deschis lista pentru considerarea altor aciuni ca raionale pe baz detestare semantic. Se vorbete de pild de raionalitate tradiional formulat ca: X aveamotive ntemeiate s fac Y, deoarece X a fcut ntotdeauna Y i nu avea nici un motiv

ntemeiat s pun in discuie aceast practic. Rmne deschis in cazul definiiei semantice


6/41

6

a relativitii gradului de temeinicie a motivelor despre care se amintete in definiiasemantic.

Un al doilea caz de utilizare a raionalitii ca instrument metodologic este cel careconsidercproblematica iraionalitii nici nu trebuie pus deoarece este fals, deoarece se

adreseaz altui palier epistemologic. Acesta este cazul praxiologiei lui Mises i arecomandrilor popperiene. In cadrul acestui grupaj teoretic expresia aciune raional estecel mult tautologic. Raionalitatea este un principiu care trebuie s anime orice modelteoretic.

Ludwig von Mises (1944), vorbind in numele praxiologiei consider c pentru o tiin aaciunii umane raionalitatea aciunilor nu ar trebui s se pun in msura in care ea esterezultatul unor evaluri. Evaluarea i calificarea unei aciuni ca fiind raional sau iraionalnu face obiectul unei tiine obiective i neutre preocupat de stabilirea unor legi apriori aleaciunii indivizilor. tiina aciunii nu trebuie s evalueze obiectivele pe care i le propunoamenii i nici mijloacele pe care i le aleg pentru a le atinge.

O linie relativ asemntoare de tratare a raionalitii este dezvoltat i de epistemologul KarlPopper(trad.1998), care susine c raionalitatea este singurul principiu valid care poateanima modele noastre explicative. El nu se supune principiului falsificabilitii deoarece estefals din start. Argumentarea lui K. Popper parcurge in esen urmtoarele puncte:

1. Explicaia i nelegere in tiinele sociale se realizeaz numai cu ajutorul analizeisituaionale. Se urmrete elaborarea unor modele de situaii sociale tipice.

2. Pentru a anima aceste modele avem nevoie de supoziia c persoanele acioneaz, in modadecvatsituaiei sau cum se cuvine. Acesta este principiul raionalitii. Acest principiu nuare nimic de a face cu aseriunile empirice saupsihologice asupra raionalitii.

3. Acest principiu nu are rol de teorie sau ipotez. Acest principiu este esenialmente falsdeoarece este o simplificare, o aproximare a realitii. i tiinele naturii opereaz cu astfel demodele simplificate

4. In orice explicaie avem un model situaional i un principiul raionalitii care l anim.Dac explicaia eueaz recomandarea este ca vinovat s fie fcut modelul i nu principiul

care l anim. Este mult mai interesant i instructiv s perfectm modelele situaionale prinncercri i erori dect s ncercm s perfectm capacitateanoastr de a aciona adecvat i denelege ce este adecvat. Asta mai ales in msura in care principiul raionalitii dei este fals,el aproximeaz destul de bine adevrul. Folosirea oricrui alt principiu nu face dect s deaoricrui model un caracter arbitrar. Fiecare acioneaz adecvat in temeiul situaie,cunotinelor pe care le are. Chiar i nebunul .


7/41

7

Tratarea raionalitii ca premis i problem ontologic.

In cadrul acestei categorii problema fundamental este cea a determinrii criteriilor dup carese poate stabili dac o aciune, decizie este raional sau iraional. i in cadrul acestui grupaj

pot fi identificate dou tipuri utilizare a acestor criterii.

O prim categorie care este cea mai discutabil sub aspectul modului de elaborare acriteriilor. In general presupune atribuirea caracterului de iraional aciunilor neinteligibile. Inaceast categorie am inclus analizele care suprapun cel puin parial raionalitatea cu logica,inteligena, educaia i iraionalitatea cu lipsa de logic, erorile de logic i chiar lipsainteligenei sau a educaie. Sandra J. Peartrealizeaz o excelent incursiune in acest sens inmodurile in care a fost tratat i privit iraionalitatea de ctre economitii neoclasici de lasfritul secolului XIX (S.Jevons, A.Marshall, I.Fisher, A. Pigou). Iraionalitatea este privitin acest caz ca o realitate ontologic care trebuie investigat, dar este privit ca o curiozitate.Pericolele sociocentriste ale acestei abordri sunt evidente.

In cadrul articolului Irrationality and intertemporal choice in early neoclasical thought,2000, S. Peart identific tendine sistematice de atribuire, de ctre economitii neoclasicimenionai, a iraionalitii in special claselor muncitoare datorat in special lipsei de educaiei a ignoranei. Cei din clasele muncitoreti sunt caracterizate printr-o tendin puternic

pentru venitul i consumul prezent, imediat in detrimentul economisirii sau consumului viitorchiar dac acesta este mult mai promitor. Acest lucru se datoreaz unor factori precumnerbdarea, lipsa controlului, a voinei, a educaiei (capacitatea de a calcula corectconsecinele pe termen lung).

O ultim categorie pe care mi propun s o analizez este cea a teoriilor care-i propunidentificarea unor criterii universale i obiective pentru a delimita aciunile raionale de celeiraionale identificnd i analiznd in amnunt cazurile rezultate de iraionalitate pentru anelege mecanismele pe care se fundamenteaz. Aceast direcie ncearc s depeasctautologia expresiei aciune raional, pstrnd in acelai timp un caracter de universalitateacceptabil al criteriilor de raionalitate. In cadrul acestui set de teorii am luat in considerare

pentru analiz analizele unor autori precum: J.Elster, D. Davidson, J.Church. In cadrulacestor abordri este analizat posibilitatea ca aciunea s aib la baz procese deliberative,intenionale dar s fie iraionale. Criteriile de iraionalitate explorate sunt consistena,

consecvena, gradul de coordonare a credinelor, dorinelor, aciunii. Sunt analizate cazuri deiraionalitate precum whisful-thinking, self-deception, weaknes of will (akraia).Iraionalitatea este tratat i analizat ca un fenomen mintal la fel de prezent ca iraionalitatea.

Donald Davidson(1990) pornete de la afirmaia conform creia iraionalitatea este unproces sau o stare mental care funcioneaz defectuos i i pune urmtoarea problem: Cumputem oare tolera ca

posibile actele iraionale in msura in care explicnd o aciune prin prisma atitudinilor,

dorinelor credinelor individului aciunea acestuia devine inteligibil, rezonabil deciraional. Iraionalitatea apare atunci cnd apar disfuncii la nivelul coerenei sau consistenei


8/41

8

patternurilor de credine, atitudini emoii, intenii i aciuni in interiorul aceleai persoane.Exemple sunt fenomene precum wishfull-thinking, self-deception,

In fenomenul wishful thinking, o dorin puternic devine cauz a credinei dar nu i untemei/raiune pentru aceasta. Aici relaia dei este una cauzal ea nu este logic. Acesta

reprezint un caz de iraionalitate. n concluzie, D. Davidson subliniaz necesitatea acceptriia trei premise (preluate din psihanaliz) pentru a nelege iraionalitatea: mintea este unconstruct partiionat, existena unei structuri la nivelul fiecrei pri, relaii cauzale non-logiceintre acestea. Pornind de la o serie de premise ca de pild: faptul c indivizii pot avea striintenionale necontientizate (unreflective intentional states) datorit imposibilitii de a fisimultan prezente in contiina reflexiv ale aceleai persoane, J. Church (1987) susine ccredinele, dorinele, aciunile iraionale sunt cele care sunt slab coordonate cu strilereflexive i formele reflexive de raionament.

In acelai mod J. Elster(1983) analizeaz iraionalitatea unor intenii precum dorina de adepi insomnia utiliznd resurse voliionale (insomniacul care i propune s adoarm prinmobilizndu-i voina in aces sens), sau intenia de a afia un comportament natural. Acesteintenii conin in ele nsele imposibilitatea atingerii scopului propus. Preferinele temporale

pot fi de asemenea subiectul a dou tipuri de iraionalitate: nerbdarea i inconsistena(consistenapresupune c planul fcut la momentul t1 pentru consumul intre perioadele t2-t3,s rmn in vigoare i la momentul t2, avnd in vedere c nu au existat schimbri de

personalitate i nici a fezabilitii setului).

In toate aceste cazuri iraionalitatea este evaluat analitic in vederea stabilirii pe de o parte a

criteriilor obiective in funcie de care pot fi recunoscut iar pe de alt parte a mecanismelorde manifestare i a incidenei acesteia in aciunile, dorinele, credinele indivizilor.

Modul de raportare la problematica iraionalitii orienteaz in mod specific reprezentarea itratamentul fenomenelor care urmeaz a fi investigateprecum i construirea instrumentelorconceptuale care urmeaz s fie utilizate. Dac iraionalitatea este conceput ca o zonobscur, care trebuie ct mai mult restrns, eforul de cercetare va fi orientat ctre rafinareaconceptului de raionalitate (depild extinderea definiiei la o arie mai larg de situaii) imarginalizarea temporar a fenomenelor care nu pot fi nelese in sperana obinerii deinformaii suficiente pentru a le da o explicaie raional. Pe de alt parte acceptarea

iraionalitii ca fiind un tip de mecanism specific al minii umane (premis ontologic)conduce la efortul de circumscriere a cestui fenomen, a nelegerii i descrierii ca obiectspecific de studiu. In acest caz efortul primordial este orientat in principal ctre stabilireaunor standarde tiinifice de delimitare i de calificare a unui mecanism ca fi ind iraional

pentru al putea identifica, repera i analiza cu precizie.

Raionalitatea sociala

Ca problema a sociologiei - dincolo de diversificrile doctrinar metodologice, care leasigur identitatea epistemologic in ordine istoric, orientrile i curentele sociologice ce se

aseamn, intre ele, prin efortul euristic de soluionare a aceluiai univers problematic: spaiulsocial global in calitatea sa de "matrice de condiiei umane".


9/41

9

Considerate preponderent entropic, preocuprile tehnico-metodologice i praxiologice aupolarizat in raport cu descoperirea surselor de "raionalitate" ale spaiului social ipromovarea unor coordonate de evoluie care s-i confere parametri de raionalitatecompatibili cu ateptrile individuale i comunitare, specifice fiecrei etape de evoluie a

societii umane. Cum, ns, istoric vorbind, sociologia i-a definit relativ recent obiectulepistemic, problema raionalitii sociale are vechime in perimetrul reflexiei filosofice, undea fost abordat in manier speculativ. Fie i in acest mod, raionalitatea, inclusivraionalitatea social, a cumulat unele achiziii conceptuale care nu pot fi ignorate, mai ales cunele se dovedesc benefice completrii aspectelor sociologice ale raionalitii sociale.

Din aceast cauz nu ne dispensm de aportul explicativ al "tipurilor" de raionalitateacreditate deja, in literatura de specialitate. Etimologic, cuvntul raiune provine de la"ratio", participiul lui reor (a crede, a gndi) i pare a fi semnificat, naintea epocii clasice,mai ales calcul i raport, sens cu care a circulat in antichitate prin echivalentul grecesc

"logos", in scopul desemnrii inteligibilitii lumii. Ulterior, cu referire la metodologiacunoaterii, termenul de raionalitate s-a impus ndeosebi prin Ren Descartes care a irmas referenial sub numele orientrii care-i poart numele: cartezianismul. In orizontulacestuia, pledoaria pentru "ideile clare i distincte" a evoluat spre "aplicarea matematicii ladatele experienei" - ca principal caracteristica raionalismului modern care, prin Leibnizaspir s ofere fundamente filosofice in scopul legitimrii cunoaterii matematice , ca singur

posibil in "raionalizarea" ntregii cunoateri umane.

O prim distincie, care va marca "destinul epistemic" al raionalitii, a operat-o I. Kant intreraiunea teoretical crei potenial explicativ vizeaz domeniul naturii , i raiunea practic ,

prin care are loc instituirea umanului ca expresie a moralei libertii. Cunoaterea analitic,expresie a etapei moderne a tiinelor naturii, ;i datoreaz apariia tot raionalismului modern.

ncercnd o sintez intre logosul grec i raionalismul modern, G.W.F. Hegel estentemeietorul categoriei de raiune dialectic in lucrarea "Fenomenologia spiritului", prin careraiunea cumuleaz nu numai prerogativele inteligibilitii, ci chiar pe acelea de construcie arealului: "ceea ce este real, este i raional". In acest sens, pe baza altor premise ontologice A.Comte a susinut posibilitatea producerii de ctre om a raionalitii lumii in care triete.Prin intermediul tiinei, omul poate cunoate aria de manifestare a raionalitii i i poatecorija formele de manifestare prin reorganizarea societii pe principiile tiinei.Raionalitatea, nu este o proprietate intrinsec a naturii, gndirii sau societii, ci un rezultatal "proieciei intereselor noastre ca specie178, un atribut al prestaiilor umane".

Raionalitatea "global" i cea "local" (Husserl, Hartmann) a permis clarificareafaptului c "raionalitatea nu se reduce la logicitatea sistemelor conceptuale ci implic iconsiderabile valene axiologice". Georg Klaus, ncercnd o definire ct mai puincontroversabil a raionalitii, propune drept criteriu una din performanele sistemului:atingerea i meninerea stabilitii. Raionalitate face, de fapt, trecerea "raiunii" de la

perspectiva eminamente teoretico-filosofic la cea sociologic. Referenial, in ordine istoric,

rmne Max Weber care, plecnd de la geneza i structura aciunii umane, a stabilit patruforme de manifestare a raionalitii:


10/41

10

a) zweckrational = raional in raport cu un scop, prin care se nelege utilizarea datelorimpersonale ale mediului pentru atingerea unor scopuri personale (zweckrationales Handlen).In esen, aceasta vizeaz folosirea adecvat a mijloacelor. Aici intervine o raionalitate"formal"care include calcularea mijloacelor pentru scopuri date, i o raionalitate "material"

prin care se nelege definirea, ca atare, a scopurilor. Raionalizarea aciunii practice serealizeaz prin: "adecvarea mijloacelor in funcie de consecinele lor preliminate, asumareanormativ a unei valori in virtutea convingerii". Aceasta definete aria de manifestare a"raionalitii instrumentale";

b) wertrational = raional in raport cu o valoare care poate fi: etic, estetic, religioas etc.

c) orientarea afectual (A. Marga) a aciunii sociale prin vibraia afectiv, prin emoii sausentimentele care motiveaz implicarea in spaiul social;

d) tradiional = determinarea aciunii sociale pe baza modelelor de comportament legitimat

de obinuin.

Spre deosebire de aceste patru feluri de determinare a aciunii sociale din "Conceptelesociologice de baz" (1921), "Knies i problema raionalitii" (1903 -1906) Max Weberrelev o "bidimenionalitatea" a aciunii umane:

1) zweckrationales (pline de scop) i prin aceasta liber (freis) nscris in "matriceanormativ" a determinrii sociale, ceea ce-i confer raionalitate.

2) in aceast perspectiv "iraional" este nu aciunea fr sens (inn), ci aceea care are alte

semnificaii dect cele asociate sensului nsui.Oprim clasificare a tipurilor de raionalitate o datorm lui Giambattista Vico care a definittrei tipuri de raiuni:

1) raiunea divin - care opereaz practic prin revelaie;

2) raiunea de stat - subordonat imperativului "pstrrii neamului omenesc" i cunoscutndeosebi de cei care guverneaz;

3) raiunea natural - care arat c "ceea ce este drept pentru toi sau majoritatea oamenilor,

trebuie s constituie regula vieii sociale acesta fiind principiul "tiinei noi".Literatura de specialitate prezint ca valoare de patrimoniu urmtoarele tipuri deraionalitate:

a) raionalitatea in raport cu un scop care este perceput practic sub forma raionalitiiinstrumentale i a raionalitii strategice: se evalueaz "prin eficien";

b) raionalitatea comunicativ - se manifest sub forma raionalitii axiologice;

c) raionalitatea autoexpresiv: o serie a raionalitii comunicative i se evalueaz prin

"criticabilitatea veracitii operei" (Erwin Goffman);


11/41

11

d) raionalitatea conceptual - definete procesul de cretere a gradului de concizie ipertinen semantic a conceptelor;

e) raionalitatea logic - vizeaz consistenalogic;

f) raionalitatea epistemologic - se refer asupra optimului dintre empiric i teoretic inspaiul cunoaterii tiinifice i al legitimrii tiinifice a cunoaterii, in general;

g) raionalitatea ontologic - are in vedere relevarea consistenei interne a viziunii desprelume asociate metodologiei de cercetare, precum i compatibilitatea d intre aceasta iexigenele cunoaterii tiinifice;

h) raionalitatea valoric - are in vedere nu numai definirea ncrcturii valorice a scopului, cicapacitatea indivizilor in atingerea efectiv a scopurilor. "Matematicienii i logicieniiexceleaz in raionalitatea conceptual, logic i metodologic. Oamenii de ti in se

presupune c rmn credincioi raionalitii metodologice, epistemologice i ontologice.Tehnologii, managerii i oamenii de aciune accentueaz mai curnd raionalitatea valoric ipractic. Cei mai muli dintre noi, ns,nu inem cu consecven la una din cele apteraionaliti i puini sunt cei care dac exist s preuiasc toate cele apte; cei care facacest lucru vor fi numii "raionaliti totali";(Mario Bunge: Seven Deiderats for Rationality).

i) raionalitatea integratoare - de competena filosofiei prin viziune, ea este, pe plan practic,legitimat metodologic in abordarea profilului organizatoric al societilor i vizeaz structuraunor programe de nfptuit: economice, culturale, sociale etc.

In acest sens, cele mai valoroase contribuii aparin lui Jrgen Habermas care, ncercnd oretrospectiv critic i novatoare asupra relaiei dintre teorie i praxis, a lansat ipoteza unei"teorii a societii in intenie practic" .. ca parte component a fazei moderne a filosofieisociale. Insistnd asupra finalitii practice a tiinelorsocial-umaniste aflate sub riscul de a fisubordonate conjuncturilor politice, J. Habermas precizeaz: "In opera aristotelic politicaeste parte a filosofiei practice. Tradiia ei dureaz pn in zorii secolului al XIX-lea, abia prinistorism este definitiv stopat. Albia ei seac cu ct curentul de via filosofic este condus incanalele tiinelor particulare. De la sfritul secolului al XVIII-lea, tiinele sociale nouconstituite au separat apele dreptului public, pe de o parte, de politica clasic, pe de alt parte.Acest proces de dezlegare de corpusul filosofiei practice se ncheie deocamdat cu stabilirea

politicii dup modelul unei tiine experimentale moderne, care nu mai are comun cu aceaveche politic ceva mai mult dect numele. Cnd o ntlnim pe aceasta din urm, ea ne pare afi de mod veche. Deja odat cu nceputul epocii moderne I se contest chiar dreptul incadrele filosofiei: cnd Hobbes la mijlocul secolului al XVII-lea se ocupa de "the matter formand power of commonwealth" el nu mai face politic in felul lui Aristotel, ci "social

philosophy".

Societatea modern demonstreaz faptul c in practica raporturilor sociale, motivateaxiologic, pentru a evita riscul reducerii acestora la simple probleme "tehnice" este imperiosnecesar "o nou concepie asupra politicii".


12/41

12

Filosofiei sociale a zilelor noastre i se replic faptul c "transpunerea teoriei in praxis st,spre deosebire de o simpl aplicare tehnic a rezultatelor tiinifice, in faa sarcinii de a

ptrunde in contiina i simirea cetenilor dispui la aciune: soluiile teoretice trebuie s sedovedeasc a fi, in situaiiconcrete, soluii necesare practic pentru satisfacerea trebuinelor

obiective, mai mult, ele trebuie s fie concepute in prealabil din acest orizont al celor ceacioneaz".

In spaiul social global, "aciunea instrumental"i "aciunea strategic" se articuleazpraxiologic pentru a forma "sistemul aciunii raionale in raport cu un scop" - sistem prin careJ. Habermas definete "munca".

Ca proiecie antropologic, la nivel instituionalizat al individului integrat solicitrilorcomunitare, "munca" este una din formele de "luare in stpnire a proceselor sociale".Disociindu-se de "ingineria social" generat de pozitivismul tehnocratic, J. Habermas

pledeaz pentru o nou "teorie a aciunii sociale" bazat pe trei tipuri de aciuni:

a) aciunea instrumental: orientat spre "interesul de stpnire a obiectelor exterioare";

b) aciunea comunicativ: legitimat de intersubiectivitatea vieii sociale;

c) aciunea emancipativ: operaionalizeaz cunotine critice.

Dac tipul a) servete in acest scop, de cunotine analitic-experimentale, tipul b) face uz decunotine istorico-hermeneutice; "emanciparea progresiv" este dimensiunea fundamental aaciunii sociale orientat de valorile reprezentative pentru transformrile in curs care

caracterizeaz societatea modern.Convins fiind c nu filosofia social, ci sociologia ar putea fi in msur s rezolve problemaraionalizrii sociale, M. Crozier i-a ctigat un loc distinct in istoria sociologiei prinmaniera original in care a studiat logica consensului in spaiul social organizat. In concepiasa "emanciparea" aciunii sociale este posibil prin "raionalizarea progresiv a spaiuluisocial", dar cel puin pe moment, practicul este sensibil diferit de rigoarea teoretic a

principiilor. Mai mult, teoria politic a societii moderne (occidentale) dei coerent dinpunctul de vedere al logicii sale interne i fondat pe o logic a consensului, i relev inpractic multe aspecte iraionale.

Un exemplu tipic, propus de M Crozierpentru a demonstra "eecul raionalitii sociale detip american, l constituie "raionalitatea pragmatic"potrivit creia "adevrul"vieii socialetrebuie "controlat" in funcie de interesele nemijlocite ale actorilor implicai in aciuneasocial. Or, aceast condiionare, specific raionalitii sistemice (in special de tipfuncionalist), demonstreaz o confuzie intre ordinea social i legitimarea ideologic a ei:coerena argumentelor ideologice respect prescripiile premiselor teoretice i mai pu inarticularea real a componentelor societii globale".

Raionalitatea social poate fi realizat practic, dar prin alte mijloace dect cele exprimate in

orizontul ideologiei. Viaa real confirm o permanent interferen intre logica consensuluii logica dezordinii.


13/41

13

"In logica consensului, cu ct oamenii se ntlnesc mai mult, cu att se "aranjeaz" mai bineintre ei; fac compromisuri, nva s se neleag unii pe alii i i reglementeaz astfelconflictele; in logica dezordinii, cu ct oamenii se ntlnesc mai mult, cu att mai mult sedetest, emit pretenii mai mari, protesteaz i se supun". Competiia efectiv dintre grupurile

de interese reflect existena unui "pluralism al realitilor" care trebuie, ca atare, prezentatin teoria i practica sociologic. Raionalitatea sistemului se constituie prin echilibrul dinamicdintre raionaliti "limitate".

In acest sens, sociologia este, la rndul ei, o teorie a raionalitii "imperfecte" sau"strategice", nu "teorie abstract a unei presupuse realiti unitare". Plecnd de la aceastrealitate, M Crozier i restrnge sfera consideraiilor asupra organizaiilor sociale a crorraionalitate o prezint ca "funcie in sistemul puterii".

Studierea organizaiilor permite, astfel, o abordare i a schimbrii, problem fie tratatconfuz, fie ignorat de sociologia "raionalitii sociale clasice" preocupat cu precdere deconservarea structurilor in perimetrul "imperativelor funcionale". Totui, chiar itransformarea radical a structurilor sociale, pentru M Crozier nu reprez int dect "un procesde invare colectiv, care permite instituirea de noi construcii ale aciunii colective, carecreeaz iexprim, la rndul lor, o nou structur a cmpurilor sociale".

Dac la nivel micro "pluralismul" raionalitii i gsete o confirmare greu controversabil,la nivel macrosocial, modelul dihotomic al raionalitii - a priori / a posteriori - propus deC.E. Lindblom, este considerat de M. Crozier complet artificial i schematic, deoarecereduce complexitatea realitii sociale la nite abstraciuni defective de realitate. Practica

social, in spe cea organizatoric, opereaz nu cu aceste dimensiuni polare, ci cu un model"intermediar" care distribuie cu mult flexibilitate ponderea "controlului social" n funcie desolicitrile integrative ale mediului i de natura sarcinii care motiveaz aciunea social.Printre alte ipoteze i teorii ale raionalitii, de care M Crozier se disociaz polemic, maiamintim:

a) modelul lui A. Hirschmanpotrivit cruia "oamenii i decidenii nu tiu niciodat precisceea ce vor" deoarece structura opiunilor valorice nu poate fi congruent cu structuradinamic a unei realiti in permanent transformare. De aceea ceea ce se recunoate a fi"scop al aciunii" este, de cele mai multe ori, un rezultat al recompunerii, retroactive, a mai

multor fragmente de obiective reformulate pe parcursul "experienei": scopurile se descoperin cursul aciunii, nu se pot predetermina teoretic, ntruct orice teoretizare reprezint otentativ de restrngere a complexitii sociale la "capacitatea semantic" i la "potenialulexplicativ" al conceptelor. Toate acestea relev faptul c in societate acioneaz o "mnascuns" alturi de "mna invizibil" invocat de A. Smith.

b) ipoteza care st la baza schiei de model propus de Marchconst in definirea dezvoltriica proces de diversificare permanent a registrului scopurilor. Scopurile, fiind un rezultat alcreaiei individuale i comunitare, se afirm ca resurse de inovaie social. Raionalitateaspaiului social ar consta, in aceast perspectiv, in lansarea oamenilor in ct mai multe i mai


14/41

14

diversificate experiene pentru a le da posibilitatea s contribuie la lrgirea gamei de scopuriposibile;

c) modelul raionalitii limitate propus de H.imonse bazeaz pe premisa c "omul nu esteun animal care urmrete optimizarea, ci unul care caut satisfacia". In acest context, o

"raionalitate global" este nu numai o utopie, ci i chiar un fals deziderat: omul nu trebuies-i propun noi constrngeri, ci s caute s restrng att numrul de constrngeri minime,ct i aria de manifestare a constrngerilor indispensabile dimensiunii organizaionale aspaiului social.

Aigurarea confortului psihologic trebuie s primeze in spaiul social, nu "imperativele" uneiraionaliti impersonale i supraindividuale.

Disociindu-se de unele aspecte ale modelelor rezumate anterior, M.Crozier le folosetenovator integrndu-le constructiv intr-un model propriu numit model al raionalitii

conflictuale. Acest model se intemeiaz pe premisa raionalitii deciziilor ca surs primarde raionalizare a spaiului social. Astfel, prin deciziile sale, omul i ingularizeaz locul suin ontologia social in care se manifest ca principal creator de ordine intr-un domeniueminamente entropic. Practica decizional a confirmat, deja, faptul c in orice decizie,secvena cea mai important o constituie"formularea problemei"; de aici decurge faptul c, in

plan social, coninutul raionalitii depinde in mare msur de "calitile personale aledecidenilor". Acest adevr ne ndreptete s afirmm c nu exist o singur "raionalitate",ci "raionaliti multiple" specifice fiecrui actor i fiecrei "microculturi" n care s-a formati dezvoltat fiecare actor.

Cum "microculturile" din care provin "actorii" sunt diferite, sau chiar opuse, "raionalitileactorilor" antreneaz urmtoarea situaie dilematic: ori actorii iau decizii i atunci"raionalitile lor" intr in conflict, ori evit luarea deciziilor i genereaz risculsupravieuirii organizaiei. Restrngndu-i consideraiile, in exclusivitate asupraorganizaiilor, M.Crozier susine c raionalitile divergente, in practic, "negociaz"aspectele care le difereniaz pentru a ajunge la un "compromis" in formularea problemei.Acest "compromis" asigur echilibrul dinamic al segmentului organizat al spaiului social.

In cadrul procesului de negociere se constituie "structurile care opereaz la intersecia

diferitelor jocuri ale deciziei. In cea mai mare parte, lupta raionalitilor se d in definireaproblemelor. Integrarea acestor raionalitipare a se face mai degrab prin schimbareastructurii, dect prin negociere deschis". Raionalitatea conflictual se dovedete a fi, inultim instan un tip "intermediar" de raionalitate intre structura social "standard" asocietii globale i raionalitile "locale" ale organizaiilor.

Caracteristica principal a tipului standard de structur social constituie lupta permanentdintre "grupurile strategice" i "grupurile conservatoare": dac primele exploateazoportunitileposibile inovrii aciunii sociale, cele din urm sunt preocupate de meninereaavantajelor ce decurg din oportunitile de care dispun, deja. "Raionalitatea conflictual" se

constituie prin competiia "exponenilor" acestor categorii de "grupuri", avnd ca scop


15/41

15

integrarea in "tipul" standard de structur; schimbarea structurii, la M. Crozier are sensul deschimbare a elitei organizaionale.

Studiind "visul raionalitii americane", pe care o consider un "standard al democraiei",ajunge la concluzia c raionalitatea definete, in esen, un proces nentrerupt de a dobndi

"mereu mai mult organizare"; organizarea nefiind incompatibil cu democraia ntructdemocraia nu se poate dispensa de ideea unei autoriti care polarizeaz in raport cu inecelelalte segmente ale spaiului social. Faptul c "dezordinea" social din societateaamerican a torpilat sistematic orice proiect de "raionalizare global" a spaiului social,demonstreaz c "autoritatea" i "democraia" pot exista infirmnd ipoteza posibilitii derealizare a unei "raionaliti absolute" de tip sistematic.

Caracteristica principal a societilor moderne o constituie faptul c intre ele "nu existraionalitate absolut, ci numai raionaliti pariale, contingente, legate de circumstane."

Statutul actual al organizrii democratice a spaiului social relev faptul c raionalitateasocial, inprezent, este dublu condiionat:

a) condiia necesar o reprezint democraia, iar

b) condiia suficient este asigurat de autoritate.

Ct privete dimensiunea praxiologic a acestei "raionaliti moderne", ea dovedete unizomorfism intre palierele micro i macro ale socialului: la ambele niveluri se stabilescraporturi formale intre un "grup supraorganizaional" i "masa organizaiei". Grupul

supraorganizaional (indiferent ca este Statul, grupul strategic sau cel conservator) cumuleazprerogativele iniierii i stpnirii "regulilor jocului organizaional".

Raionalitatea social se dovedete a fi, in ultim instan, o raionalizare a "jocurilor"organizaionale ce se desfoar la nivelul tuturor organizaiilor din spaiul social. ntruct"fiecare organizaie i are reguli proprii" pentru "jocul" organizaional care o particularizeazin societatea global, "negocierea" intre raionalitile fiecreia este un proces fundamental

pentru sensul evoluiei sociale. Obiectul de studiu este tocmai coninutul acestui proces, i nurezultatul acestui proces, deoarece sociologul nu este un simplu "grefier" al societii, ci un

participant activ la corijarea traseelor de patologie social ale societii moderne in care

"birocratizarea" structurilor "reprezint un ru necesar". Problema este nu aceea a elim inriitotale a "birocraiei" ci a reducerii acesteia la un m inimum necesar care face posibilorganizarea eficient a comunitilor sociale i a grupurilor de interese existente in societateauman n prezent.

Suspectat de obedien fa de puterea instituional , datorit pledoariei pentru "ordine" i"integrare", sociologia sistematic,ataat principal unei ipotetice "raionaliti absolute", afost supus unei virulente polemici din partea adversarilor "sistemismului". Acetia auinaugurat o orientare care nu are nc, o platform doctrinar. Cunoscut deja, sub numele de"criticism", aceast orientare este, uneori, consideratca surs de inovare metodologic i de

iniiere a procesului schimbrii de paradigm pentru viitorul sociologiei ca tiin.


16/41

16

O soluie de mediere intre "sistemism" i "criticism" a fost inserat in circuitul tiinific dectre E.Dahlstrom, care pleac de la premisa c "o societate raional trebuie sndeplineasc anumite cerine, pornind de la faptul c, totdeauna, controlul sistemului (elitei)este responsabil fa de periferie (non-elita), c oamenii particip democratic in sistem i c

alocarea valorilor satisface nevoile oamenilor". Inspirat din analogia dintre planificare iraionalitatea social, concepia lui E. Dahlstrom se vrea o form de protest fa deinstrumentalizarea sociologiei din doctrinele sistemice. Modelul raionalitii aferent acestorase bazeaz pe premisa stabilirii nevoilor oamenilor de la "neutru" unde se fixeaz scopurileaciunii sociale, tiinelor sociale, implicit sociologiei, revenindu-le identificarea mijloaceloroperative de realizare efectiv a scopurilor.

Domeniul de implicare pentru tiinele sociale l-ar constitui, astfel, raionalizareainstrumental. Aceast raionalizare instrumental a contribuit, ns, la "sectorizarea"raionalitii spaiului social global, antrennd o amplificare a procentului de iraionalitate

inerent societii moderne. De aceea, pentru viitor, este preferabil s fie orientat efortul deinvestigare al tiinelor sociale ctre raionalitatea substanial.

In particular, sociologia trebuie s cumuleze in mod legitim, prerogativele formulriiscopurilor sociale colective prin definirea clar a raionalitii nevoilor care se reflect inscopurile propuse. Pentru a se ridica la nlimea acestor exigene, este imperios necesar onou abordare a raionalitii, care s surmonteze att limitele modelului tehnologico-

birocratic, ct i modelul liberal autonom. Aceast nou abordare se impune datorit faptuluic cele dou modele amintite anterior reprezint dou extreme: primul centralizeaz pn lamonopolizare cunoaterea social, cel din urm disperseaz procesele dezarticulnd aciunea

social care devine, astfel, ineficient.

Aceast nou concepie asupra raionalitii sociale propus de E. Dahlstrom este cunoscutsub numele de model al aciunii democratice. ntruct acest model este inspirat din social-democraia rilor scandinave (i tocmai de aceea "pigmentat" ideologic), coninutul su nueste lipit de unele accente politologice sau chiar de politic curent. Semnalndu-le, o facemin primul rnd pentru a ne afirma deschis intenia de a reine in exclusivitate aspectelesociologice ale acestui model.

Rezumativ, modelul aciunii democraticearticuleaz urmtoarele niveluri de analiz:

a) cunoaterea social prin "explorarea practic" a ntregului univers problematic al vieiisociale;

b) elevarea nivelului de nelegere al "maselor" prin plasarea lor in contexte participativecare s le mreascposibilitatea de cunoatere a proceselor care definesc societatea modern;

c) legitimarea aciunii sociale numai prin ntemeierea deciziilor pe baza rezultatelorcercetrii tiinifice a spaiului social global;

d) colaborarea organelor legislative cu instanele specializate in cercetarea tiinific a

fenomenalitii sociale in scopul organizrii "cercetrii-aciune" care poate nlocui practica


17/41

17

decizional actual in care cei ce iau decizii sunt, de cele mai multe ori, foarte departe de"pulsul" real al problemelor pe care ncearc s le rezolve;

e) trecerea tiinelor sociale de la faza de "justificare" a realitii sociale, sau de nregistrarepasiva datelor de tip "sociografic" la o faz "criticist", prin promovarea unor puncte de

vedere rezolutive in raport cu problemele studiate;

f) renunarea la prejudecata conform creia numai "elitele" ar putea s rezolve eficient icompetent problemele de fond ale societii i antrenarea tuturor "actorilor" in toate etapele"cunoaterii sociale" a problemelor, respectiv in stabilirea strategiilor de aciune rezolutiv."Teza c poporul este fora creatoare a istoriei poate s dev in adevrat i in aria produceriicunoaterii sociale, i aceasta poate fi semnificaia central a modelului aciunii democratice".

Prin "cunoatere social" E. Dahlstrom definete procesul de nelegere a genezei socialului ia sensului evoluiei societii umane, aspecte prin care "elitele" au organizat spaiul social din

punctul de vedere al intereselor de grup. O adevrat "democratizare" a spaiului socialcomport nu numai o lrgire progresiv a ariei de "cuprindere" a elitelor, ci i un acces altuturor membrilor la "cunoaterea social", respectiv o aducere a "vo inei colective" amaselor in spaiul deciziei. Cum decizia eficient presupune cunoaterea temeinic a tuturoraspectelor in numele crora se exercit, "cunoaterea social" este considerat de E.Dahlstrom ca parte component a"democratizrii" progresive prin lrgirea ariei de cuprinderea cunoaterii att a "produselor" cunoaterii sociale, ct i a "procesului" de cunoatere.Logica socialului apare, in aceast perspectiv, ca o logic a aciunii i participriidemocratice a oamenilor la stabilirea scopurilor colective pe baza evalurii nevoilor lor

individuale. In acest context, raionalitatea social definete tocmai procesul de"autocunoatere i autodezvoltare a colectivitilor umane" dezvluindu-se a fi o parte amicrii istorice reale, nu o "schem" sau un "model" abstract menit a "ordona" o realitatehaotic i aflat sub zodia spontanului.

In prezent, ca rezultat al diviziunii sociale a muncii, societatea prezint o diviziune structuralinstituionalizat la nivelul unei "fragmentri instituionale" corespunztoare. Refacereaunitii organice a spaiului social este sarcina "sociologiei militante" care trebuie s imprime"militantism" eficient tuturor tiinelor sociale in scopul reducerii conflictelor de interese pecare le genereaz actuala "frmiare instituional".

Reconstrucia raionalitii sociale, fiind o necesitate obiectiv pentru practica socialnemijlocit, nu poate ncepe dect cu proiectarea unor programe socio-culturale compatibilecu tendinele de fond ale micrii istorice ireversibile. Raionalitatea social nu este, deci, unrezultat al aciunii exogene, ci definete procesul nsuide articulare endogen a vectorilor deaciune ai tuturor "actorilor" grupai n structurile sociale legitimate instituional.

Reprond tuturor tentativelor de definire a "raionalitii sociale", cunoscute pn acum, fieparialitatea, fie inconsistena premiselor, J. Elster se disociaz critic de orice analogie araionalitii sociale cu alte tipuri de raionalitate. In particular, cu modelul organicist, integrat

in demersul sociologic de ctre raionalitatea funcional, J. Elster polemizeaz deschispentru a-i contura mai precis originalitatea punctului su de vedere. Astfel, dac sociologia


18/41

18

funcionalist, plecnd de la preluarea mecanic a raionalitii "perfecte" existente in spaiulbiologic, a ajuns la postularea aceleiai raionaliti in spaiul social, realitatea arat c "nuexist nici un mecanism social corespunztor seleciei naturale care ne-ar permite s infermc funciile latente ale unei structuri menin in mod tipic structura prin relaii de feed-back".

Aceast diferen devine evident dac analizm "mediul nconjurtor": in cazulorganismelor biologice mediul este considerat constant, spre deosebire de cel specific omuluicare nu poate fi constant deoarece este in permanen modificat sub impactul aciuniigenerate de interesele sale individuale i comunitare, instituionalizate sau nu.

Raionalitatea biologic definete creterea performanelorindivizilor, sau a speciilor ntregi,in adaptarea la un mediu considerat constant (biotopul); de aceea ea este o raionalitate"parametric". Acest tip de raionalitate este "local", nu global.

Raionalitatea social, avnd ca obiectiv o cretere global a performanelor i desfurndu-

se intr-un mediu dinamic nu mai poate fi perfect; ea este, inevitabil, imperfect. Ea ar puteadeveni "perfect" in situaia in care oamenii ar dispune in mod egal de toat informaia decare dispune sistemul social i ar aciona pe baza unor principii i metodologii mprtite iacceptate de toi actorii.

O astfel de "situaieacional" s-ar putea crea numai prin centralizarea i distribuirea egal ainformaiei disponibile la nivelul tuturor actorilor. Or, acest lucru este posibil numai incomunitile tradiionale i cele mai restrnse numeric i structural. Societilor moderne leeste caracteristic "raionalitatea imperfect" potrivit creia actorii i structurile sunt pricomponente ale mediului social aflat intr-un echilibru dinamic.

Urmrind o "maximizare global" i pe termen lung a performanelor, ea se dovedete a fi oraionalitate strategica crei teorie urmeaz a fi elaborat cu aportul conjugat al sociologiei i al celorlalte tiine social-umaniste. Cu titlul de contribuie personal la aceast "teorie araionalitii strategice", J. Elster lanseaz in circuitul specific dou concepte: cel de"autoobligaie" i cel de "automanipulare". Autoobligaia reprezint o cale privilegiat de arezolva problema slbiciunii voinei; ea este tehnica principal pentru realizarea raionalitii(imperfecte) prin mijloace indirecte.

Premisa de la care pleac J. Elster este urmtoarea: o aciune social, proiectat raional la

nivel global, nu poate fi urmat numai de raiunea individual deoarece interesul epistemiceste numai una din componentele motivaiei participrii actorilor. O cretere a performanelor

participrii "performante" implic i aportul voinei, sentimentelor i credinelor care fortificenergetic participarea individual i colectiv la aciune. Cum prezena factorilor afectiviridic riscul manipulrii "maselor", pentru atenuarea acestui risc este necesar"automanipularea" ca principal prghie de depire a impedimentului amintit.

Un alt segment al raionalizrii imperfecte l constituie, in concepia lui J. Elster, utilizareaunor "strategii stereotipe" de aciune. De ce sunt ele necesare?


19/41

19

Pentru c, in mod practic actorii aleg ci optime de aciune intre mai multe alternativeposibile, iar timpul afectat acestor alegeri ridic costurile globale ale aciunii, reducndu-Igradul de competitivitate.

Recurgerea la o "credin (iraional) intr-o valoare determinat" cu rol de arhetip scurteaz

timpul alegerilor, "raionalizeaz" aciunea prin articularea mutual a ateptrilor actorilor,dar confer raionalitii un caracter imperfect. Totui, pe moment, aceast raionalitateimperfect reprezint maximul posibil care poate fi obinut in eforturile omului de a-iconstrui un mediu social i uman in condiii mai bune pentru dezvoltarea plenar a

personalitii sale. O caracterizare deplin a ceea ce nseamns fii uman ar trebui s includcel puin trei trsturi: omul poate fi raional in sensul sacrificrii deliberate a gratificaiei

prezente pentru cea viitoare; el nu este deseori raional, ci manifest mai curnd slbiciuneavoinei. Chiar atunci cnd nu este raional, tie aceasta i se poate autoobliga s se aperempotriva iraionalitii. Aceast raionalitate de grad secund sau raionalitate imperfect ine

cont att de raiune, cti depasiune. Ceea ce se pierde, poate, este sensul aventurii. In acestcontext, ceea ce se dorea a fi o teorie global, se relev a fi, mai degrab. O "tehnic deghidare i evaluare a aciunii marcate de inconsisten in timp a preferinelor".

Ca pledoarie pentru integrarea subiectivitii umane in realitatea proteic a lumii moderne,tehnica raionalitii imperfecte constituie un element deloc neglijabil in resurecia

problematicii raionalitii sociale ca obiect al reflexiei calificate i al practicii novatoarecaracteristice "experilor" in tiinele social-umaniste contemporane.

"Rezistena epistemologic" pe care o manifest raionalitatea social este, in esen, trstura

definitorie a realitii sociale: un echilibru dinamic ca garanie a continurii procesuluidezvoltrii.

Decizie i obiectivitaten tiinele socialetiina socio-umanului nu este o scriere liniar a raiunii, fiind tributar mai curnd

unor decizii care exprim subiectiviti construite circumstanial. Aceste decizii nu ne aruncns in relativism pentru c ele nu exprim o subiectivitate nchis, ci las loc unui soi deobiectivitate in raport cu care tiinificitatea devine o virtute moral i care se revendic de laImperativul categoric. Justificm in felul acesta o deplasare a accentului de pe adevr pedeciziereconsidernd ideea de obiectivitate i de la diada simuri/raiune la (con)tiin,

ncercnd s regsim astfel paradigma pierdut mpreun cu Edgar Morin care pledeazpentruscience avec conscience.

Omul de tiin are in aceast calitate o existen circumstaniat, in sensul c istructureaz ipotezele, teoriile pe un teren care l precede i in care ia decizii. Problemaobiectivitii tiinelor sociale poate fi, aadar, abordat ca o problem de analiz acircumstanei i a deciziei:In ce msur circumstana (i se) impune cercettorului? Cum seconstruiete decizia in cmpul tiinelor sociale? Ce relaie se stabilete intre decizie iobiectivitate? Este posibili cum se manifest suveranitatea cercettorului? Care este

statutul tiinelor sociale? Pe parcursul celor apte capitole ne-am propus s evideniem

diverse forme de circumstaniere (lingvistic, axiologic, paradigmatic, etnocentric),precum i ncercrilede depire a acestora, modul in care cercettorul este pus in situaia de


20/41

20

a lua decizii, decizii prin care demersul tiinific poate cpta consisten, in ciuda faptului csubstana lor nu este reductibil strict la raiune, i care ne oblig la o reconsiderare a ideii deobiectivitate. Relativismul care se insinueaz este mai curnd un pluralism care permiteevadri din ncremeniri nproiect, cu att mai necesare cu ct pe terenul tiinelor sociale se

poate cdea in ideologie. Acesta este, credem noi, i sensul in care, pentru a-l parafraza peJean Paul Sartre, omul de tiin este condamnat s fie liber.

Teoria deciziei

Reprezint ansamblu de modele economice care au drept scop formularea comportamentuluide alegere al unui agent economic intre mai multe aciuni posibile intr-un context de non-certitudine.

implic:

Noiunea de ordine de preferin privind aciunile, Postulatul de preferin privind aciunile Postulatul de raionalitate de coeren, form de raionalitatesubstanial opus raionalitii proceduraleMetoda cantitativa de decizie - Analiza de decizie (decision analysis)

Analiza de decizie (decision analysis)o abordare a lurii deciziei n situaii de incertitudine

care implica modelarea secvenelor sau a cailor pe care le pot urma diverse strategii pentru aidentifica pe cea care este optima (ex. diagnosticul i tratamentul intr-o problema clinicaparticulara). Se bazeaz pe estimri (disponibile din literatura de specialitate sau care aparinexperilor) aleprobabilitilor ca anumite evenimente i rezultate s apari pe consecinele/efectele/ impactul/ valorile rezultatelor care se obin prin aplicarea fiecrei strategii.

Un arbore decizional este o reprezentare grafica a drumurilor / cailor clinice alternative.

Calitatea managementului se manifest prin calitatea deciziilor care se adopt pentrugsireaunor soluii la problemele specifice i potrivit nivelului ierarhic.

Calitatea unei decizii este :

supus unui set de restricii generate de condiionri ale contextului decizional(calitatea informaiilor disponibile sub aspectul preciziei, completitudinii ioportunitii, presiunea timpului, riscul asumat)

influenat de competenele manageriale ale decidenilor (abilitatea de a prelucrainformaiile, personalitatea i modul de percepie a realitii etc.).

In activitatea cadrelor de conducere, adoptarea deciziilor implic :experiena,

cunoatere, spirit de discernmnt i creativitate.


21/41

21

Experienapermite evaluarea efectelor diferitelor alternative comparativ cu rezultatele unordecizii similare luate in condiii asemntoare, dei experiena acumulat poate restrngeuneori raportul su creator la gsireaunor soluii.

Cunotinele i creativitatea favorizeaz propunerea unor alternative pentru care experiena

nu poate oferi modele, recomandndu-se in consecin, perfecionarea continu a activitiicadrelor de conducere.

Cunotinele de care dispune subiectul, experiena pe care el a acumulat-o intr-unanumit domeniu dobndesc o funcie euristic in contextul rezolvrii de probleme.

Aa cum s-a dovedit experimental de mai multe ori, una dintre principalele deosebiridintre experi i novici vizeaz strategiile euristice mult mai puternice de care dispun experiiin comparaie cu cei din urm.

Cea mai mare parte a strategiilor euristice sunt specifice: dependente de un context deaplicare i de un volum de cunotine bine precizate.

Dezvoltri recente, ntemeiate pe abordarea sistemic i puse de acord cu practicaeconomic, relev caracterul deliberativ, dejudecat calitativ a teoriei.

Acestea au condus la concluzia c raionalitatea comportamentului decidentului seregsete in aplicarea unor proceduri euristice, bazate pe tatonare, recunoscndu-seimplicarea pe scar mare a Intuiiei i a Strilor afective.

Intuiia deriv dintr-un proces raional prin care creierul evoc amintiri i experiene

trecute pentru a le aplica la situaiile curente i un instrument managerial in fundamentareadeciziilor.

Caracteristici utile ale intuiiei folosite in luarea deciziilor

este fundamentat pe procese subcontiente, imposibil de raportat, de descris in modsistematic;

permite fundamentarea raionamentelor nu numai pe date certe, respectiv informaiineexplicitate i abia perceptibile

face posibil derularea in voie a raionamentelor in subcontient, cu mintea ferit depreocupri curente i apoi aducerea in contient a soluiei gsite la problema rezolvat

permite reactivarea unor cunotine care nu sunt disponibile in mod contient conferposibilitatea de a aciona i a decide rapid prin recunoatere este o calitate a decidentului, posibil de dezvoltat i perfecionat prin experien i

educaie (este recunoscut ca o resurs managerial care poate fi amplificat)

se bazeaz pe o utilizare integral, relaional a datelor;


22/41

22

Intuiia presupune o sintez a datelor i nu o analiz a acestora - pattern-ul este osintez a datelor.

opereaz asupra ntregului i nu asupra prilor; se accept existena proprietiloremergente ale sistemelor economico-sociale (orice efect de interaciune care nu este

aditiv in raport cu efectele locale poate fi privit ca o manifestare a emergenei).

Necesitatea studiului i a instruirii in metodologiile decizionale

este derivat din recunoaterea unor restricionri generate de limite ale decidentuluiuman care fac necesar i oportun existena unor mijloace computerizate de asistare adeciziilor ce pot fi :

cognitiveprivesc capacitatea omului de a stoca i prelucra informaii i cunotine.

economice legate de costul obinerii i prelucrrii informaiilor i de preul pltitpentru rezolvarea problemelor de comunicare i de coordonare a participanilor laelaborarea deciziilor.

de timp se reflect in erorile i in calitatea slab a unor decizii luate sub presiuneatimpului intr-un mediu competitiv, chiar i in cazul ipotetic in care au fost rezolvate

problemele legate de limitele cognitive i economice.

Decizia reprezint rezultatul unor aciuni contiente de alegere a unei direcii de aciune i aangajrii in aceasta, fapt care implic de obicei, alocarea unor resurse.

Decizia rezult din prelucrarea unor informaii i cunotine i aparine unei persoane (decizieindividual) sau unui grup (decizie de grup) care dispun de autoritatea necesar i carerspund pentru folosirea eficient a resurselorin anumite situaii date.

Cteva atribute-cheie ale deciziei economice: decizia ca alegere dintre mai multe alternative.Alternativele pot fi identificate dintr-o ofert existent sau trebuie proiectate;

alegerea alternativei implic angajarea intr-o aciune care schimb starea lucrurilor(sau pstrarea celei actuale status-quo);

o activitate a unei fiine umane care urmrete in mod contient anumite obiective; angajarea intr-o anumit direcie presupune folosirea unor resurse.

Procesul decizional presupune totalitatea procedurilor (utilizate de un subiect individual saucolectiv) pentru rezolvarea unei situaii-problem i se concretizeaz intr-o succesiune logicde activiti ntreprinse intr-o anumit condiionare logic i sau intuitiv pn la obinereasoluiei.

Deciziacaracteristici

Este o activitate a unei fiinte care urmareste in mod contient anumite obiective; Angajareaintr-o anumita directie presupune, de cele mai multe ori, folosirea anumitor resurse;


23/41

23

In cazul deciziilor manageriale, cele mai importante resurse: materiale, financiare, umane icunotinele acumulate n organizaie.

Decizia reprezint rezultatul unor activiti contiente de alegerea unei direcii de aciunei aangajrii in aceasta, fapt care implica, de obicei, alocarea unor resurse.

Decizia rezulta ca urmarea prelucrrii unorinformaiii cunotine i aparine unei persoanesau unui grup de persoane, care dispun de autoritatea necesara i care rspund pentrufolosirea eficace a resurselor in anumite situaii date.

Decizia economica - poate fi descrisa ca aciunea contienta (parte ntr-un comportamentraional) de selectare a unei variante preferate (soluie) din mai multe posibile, alegere

bazatpe considerente economice, dari psihologice, sociologice, politice, etc.

Distincia intre decizie i alegerea raional

- decizia implic un proces voluntar, care nu poate fi ncredinat ntr-o perspectivprevizibil calculatorului

- un proces de decizie reprezint rezultatul aciunii raionale i colective a unorageni, de diverse tipuri i origini (neverbale, logice, metaforice) intre care s-a stabilit oesturaparte de relaii (de conducere, de cooperare, de competiie). In comparaie cuoptimul, decizia se poate opri la o soluie acceptabil, fr a o mai cuta pe cea mai bun.

- alegerea este algoritmizabil, reductibil la un proces determinist (sau, cel multprobabilist).

Decidentul

Persoana sau grupul de persoane care alege calea de aciune i care angajeaz folosirearesurselor;trebuie sa fie mputernicii sau autorizai sa fac acest lucru.

Participani-roluri

Iniiatorii sunt cei care determin nceperea activitilor care compun procesuldecizional;

Promotorii cei care dein poziii superioare de autoritate, susin activitile deelaborare, adoptare i execuie a deciziei;

Consilierii (sau asistenii tehnici, specialitii, experii) stpnesc diferite tehnici i, demulte ori, utilizeaz instrumentele informatice adecvate pentru definirea i clarificarea

problemei, pentru identificarea / proiectarea i evaluarea alternativelor de aciune;

Realizatorii sunt cei care execut decizia adoptat; Beneficiarii sunt cei care sunt afectai, intr-un anumit fel, de execuia deciziei;


24/41

24

Opozanii sunt persoanele care ncearcs se opun adoptrii unei decizii i dorescs mpiedice execuia ei;

Mediatorii sunt cei care au ca menire apropierea poziiilor opuse; Decidenii obinuii sunt participani ai procesului decizional, fr avea vreun rol

deosebit.

Situaieproblema decizionala

Deciziile sunt necesare in anumite momente denumite situaii decizionale(s.a).;

O situaie decizional potenial este rezultatul unor stimuli sau schimbri create deevenimente sau de aciuni ale unor factori care creeazcondiii suficient de puternice pentru adetermina nevoia de a face ceva. Atunci cnd exista cineva care sesizeaz situaia i estedispus sa fac o alegere dintre mai multe alternative privind cile de aciune posibile pentru aatinge o anumita stare dezirabilaproblema decizionala.

Obiective, provocate, foratesunt determinate de dobndirea de informaii care conduc laconstatarea apariiei unor simptome precum:

Abateri intolerabile ale sistemului condus fata de o stare dezirabila, normala, sauplanificata

Schimbri percepute in mediul extern; Stri noi(nu neaprat favorabile)

Impun decizii reactive i corective pentru rezolvarea unor probleme.

Subiective, neprovocate in care se urmrete luarea din timp a masurilor pentru evitareaunor neplceri posibile in viitor, sau pentru creterea prosperitii, sau valorificarea unoravantaje ; sunt asociate cu deciziile proactive care constituie soluii pentru probleme decutare i exploatare a oportunitilor.

Procesul decizional

Este procesul prin care un sistem inteligent stabilete oportunitatea i pertinena uneianumite modificri a comportamentului su i prin care se elaboreaz alternative posibile inacest sens, selecionnd, apoi, pe una din acestea, ca aciune ndreptat contient ctreatingerea scopului propus; este procesul prin care se dezvolt angajarea fa de un anumitsens al aciunii.

Alternativ, poate fi vzut ca un proces de rezolvare a problemelor.

Structura general a unui proces decizional economic cuprinde cadrul decizional (de celemai multe ori, forma sau instituia la nivelul creia se desfoar procesul decizional) format

din participanii pot avea diferite roluri: iniiatori, promotori, consilieri, beneficiari,opozani, mediatori, actori obinuii i de formularea problemei decizionale


25/41

25

Procesul decizional - elemente

Obiectivul sau obiectivele deciziei. Decidentul (individual sau colectiv). Mulimea variantelor decizionale(alternativele, strategiile). Mulimea criteriilor decizionale

Procesul decizional - etape

Identificarea i definirea problemei. Stabilirea criteriilor i obiectivelor decizionale.

Stabilirea variantelor decizionale posibile. Alegerea variantei optime(decizia propriu-zis"). Aplicarea variantei optime. Evaluarea rezultatelor.

O problem problem apare atunci cnd exist o diferen intre starea de lucruriexistent i cea dorit.

Unele probleme sunt bine structurate (starea existent i cea dorit sunt clare, ca imijlocul de ajungere de la una la alta) ; acestea sunt adesea rezolvate cu programe, care nufac dect s standardizeze soluiile.

Problemele structurate impropriu conin o combinaie intre starea existent i stareadorit : ele tind s fie individualizate i nerecurente, cernd procese decizionale neprogramatein care un rol important l are modelul raional.

Modele de decizie normative i descriptive

1. normative (bazate pe optimizare)2. descriptive (bazate pe satisfacie)Modele normative

sunt fundamentatepe premisa ca oamenii acioneazraional, cutnd i selectnd, intr-omanier logic, acel curs al aciunii care le maximizeaz rezultatele

includ o succesiune de pai ce trebuie urmai de cadrele de conducere pentru a elaboradecizii logice, inteligente i bine fundamentate.

se utilizeaz destul de larg, mai ales in deciziile de rutin i operaionale. sunt o prezentare a felului in care ar trebui adoptate deciziile pentru obinerea rezultatuluioptim. inpractic, ns, mai ales in cazul deciziilor complexe, ele sunt dificil de aplicat.


26/41

26

Modele descriptive(cognitivpsihologice sau raional limitate).

In cazul problemelor complexe i noi (specifice deciziilor inovative) de cele maimulte ori, scopul urmrit este cele de cutare a unor soluii satisfctoare.

Decidenii au o atenie secvenial, examinnd alternativele una dup alta; in acestecondiii, scopul optimizrii, specific modelelor normative, este nlocuit cu scopulsatisfacieiprin gsireaunui curs al aciunii suficient de bun (i nu neaprat cel mai

bun).

Principala ipotez a modelelor normativepresupune c subiectul uman este raional, adiccaut s aleagposibilitatea optim acea opiune care i asigur ctigul maxim dintre toatevariantele posibile.

O a doua ipoteza modelelor normative vizeaz omnisciena subiectului decident,

Adic subiectul cunoate toateposibilitile i o selecteaz pe cea optim.

Cele dou presupoziii sunt totui extrem de restrictive i severe; modelele construite

pe baza lor arat, mai degrab, cum ar trebui s decid, nu cum se realizeaz decizia in

mod real.

Cele mai cunoscute modele normative calculeaz valoarea ateptat sau utilitatea

ateptat. Se constat c, in anumite condiii de timp (suficient) i / sau complexitate

(redus) a deciziei, indivizii se comport raional, procednd la calculul utilitii ateptate; in

condiii de presiune a timpului i / sau complexitate sporit a deciziei, decidenii

utilizeaz diverse euristici i modele simplificate.

Pe scurt, modelul utilitii ateptate este descriptiv pentrusituaiile in care subieciiau suficiente resurse de timp i de calcul i este prescriptiv pentrusituaiile complexe sau culimit de timp in luarea deciziei.

In vederea descoperirii cilor de delimitare a obiectivelor, procurrii informaiilor,deducerii concluziilor i lurii unei decizii, managerii, de regul, folosesc elemente deorientare sau reguli intuitive stabilite pe baza experienei, aplic deci, raionamenteeuristice. - permit obinerea unei soluii fr examinarea tuturor informaiilor referitoare la

problema ce trebuie rezolvat.

Regula euristic este expresia intuiiei verificate de practica vieii; ea permiteaprofundarea analizei problemei i a factorilor implicai in soluionarea ei.

Cunoaterea comportamentului uman i a influenei acestuia asupra diveritiiproceselor decizionale,a rolului i importanei informaiilor, dar i a raportului incertitudine

/certitudine reprezint o necesitate obiectiv.


27/41

27

Mai este valabil modelul raionalitii omnisciente?

O teorie de o mare importanta in studiul deciziei este teoria lui H. imon care are un

dublu punct de plecare. El elaboreazmodelul raionalitii omnisciente sprijinindu-se petrei premise. In model se considera ca:

1. Deine toate informaiile i o capacitate nelimitata de prelucrare a lor;

2. Caut soluia optima dintre toate opiunile posibile;

3. O idee clara asupra preferinelor sale considerate ca fiind exprimate odat pentrutotdeauna, stabile, coerente, ierarhizate.

Primele doua modele sunt inta criticilor pentru ca imon argumenteaz ca orice

alegere are ntotdeauna loc in urma unei constrngeri i ca raionalitatea umana este limitatacu doua mari constrngeri intr-un fel ireductibile.

Pe de o parte, informaia unui decident este ntotdeauna incompleta, caci cunoatereaconsecinelor diferitelorposibiliti de aciune i a valorilor lor respective in viitor estentotdeauna fragmentara i, din diverse motive numai un numr mic de soluii posibile estentr-adevr examinat.

Pe de alta parte nici un decident nu este capabil sa-i optimizeze soluiile, deoarececomplexitatea proceselor mentale implicate de orice optimizare adevrat depete cu mult

capacitile de prelucrare a informaiilori de raionament al fiinei umane.

Decidentul pune in aplicare un raionament secvenial in care, plecnd de la o ideemai mult sau maipuin precisa asupra a ceea ce ar fi o soluie acceptabila, el examineaz unacte una, opiunile prezentate i o alege pe prima care corespunde acestei idei.

imon nu spune ca optimizeaz ci doar ca se mulumete cu o soluie

satisfctoare. In loc de a critica decidenii pentru ca nu se comporta dup canoanelemodelului clasic i a ncercat sa-i determine sa se conformeze mai mult acesteia, ar trebuistudiat i neles comportamentul lorpe baza unei cercetri i reflecii n doua direcii.

Prima direcie privete condiiile contextuale sau, mai curnd organizaionale isociale ale lurii deciziei, adic structurarea domeniului de aciune ale crui caracteristici,reguli, echilibre de putere i sisteme de aliata condiioneaz percepia, i, prin urmareraionalitateadecidenilor.

Modul in care i consacra atenia i eforturile diferitelor probleme limiteaz iposibilitile lor de cutare a soluiilor, structureaz apariia opiunilor sau aposibilitilor lorde aciune sau, mai general, provoac sau mpiedica confluenta problemelor, a soluiilori asituaiilor de decizie.


28/41

28

Ce-a de a doua direcie se refera la criteriile de decizie sau, mai curnd la preferinelepe care decidenii le utilizeaz contient sau incontient, pentru a alege dintre opiunile carese prezint.

Cercetrile au artat ca preferinele unui decident la un moment dat , nu sunt precise,

coerente i univoce, ci dimpotriv multiple, vagi, ambigue, contradictorii ca ele nu precedaciunea in mod necesar, ci pot fi posterioare acesteia, ca nu sunt stabile i independente decondiiile de alegere, ci dimpotriv sunt supuse unor modificri , adic produse de chiarsituaia de alegere i nu sunt intangibile ci din contra, supuse unor manipulri voluntare sauinvoluntare contiente sau incontiente dinpartea decidenilor.

Rezulta ca trebuie stabilite legturile dintre comportamentul unui individ ipreferinele, reprezentrile i scopurile sale. Cele doua laturi nu sunt legate nici strns (gamede comportamente relativ variate pot coexista cu un acelai ansamblu de preferine), niciunivoc (preferinele la un moment pot induce alegeri, tot aa cum alegerile pot induce

preferine). Altfel spus, nu trebuie acceptata numai o viziune mai puin intenionali linearaa aciunii umane, ci i reformulate n consecina concepiile normative ale deciziei.

Comportamentul uman este un produs al unui efect de dispoziie, ct i a unuia depozitie, acesta nu poate fi gndit in afara constrngerilor i oportunitilor furnizateindivizilor de contextul in care ei acioneaz. Aadar indivizii nu au dect rare ori preferinesau obiective clare i mai ales ei nu au timpul necesar pentru a-i calcula ntotdeaunacomportamentele pentru aceste preferine. Ei sunt pui in situaia de a rspunde nevoilor

presante, ceea ce i poate obliga s reconsidere finalitatea aciunii in curs, sa inventeze, sa

descopere, sa-i raionezeaciunea.Capcane decizionale - factori sau condiii care conduc la luarea unor decizii eronatei

de care decidenii ori nu i dau seama in mod contient ori nu le recunosc ca avand oimportanta exagerata in luarea unor decizii .

Este vorba de acele decizii luate in condiiinormale, de manageri normali.

Nu este capcana decizional situaia cnd decidentul, de exemplu, nu a avut suficienteinformaii in momentul deciziei de fapt deciziile se iau preponderent in condiii deincertitudine!

De asemenea este impropriu sa vorbim de capcane decizionale in situaiile in caredecidenii au unele tare de personalitate (o structura paranoid sau labila) , nu au competentemanageriale sau au un stil impropriu de luarea deciziilor (gen: tergiverseaz, nu las pe aliisa participe la decizii, etc. ).

Nu putem vorbi de capcane decizionale in condiii de conflict sau cnd managerii suntobligai sa se gndeasc la soluii de compromis de exemplu cnd managerii trebuie sa ia cu

preponderenta acele decizii care satisfac i sindicatele i clieniii acionarii.

Dorine i percepii unii manageri iau in seama doar acele categorii de informaiicare se potrivesc percepiei sau dorinelor lor: sunt mai ndreptii sa cread ca avem o


29/41

29

reuita de piaapentru ca am luat masurile juste i nu ca am avut noroc sau ca este unsucces pasager.

De asemenea mai uor catalogheaz ca fiind greit comportamentul unui angajatcare nu este apreciat dect al unuia care este simpatic i care mai are nevoie de o ansa!

Iluzia aceluiai punct de vederesunt frecvente cauzele in care managerii consideraca daca lor li se pare ca o decizie este logica i evidenta, ea este vzut astfel i de ctre altecategorii de personal din aceasta cauza considera ca o astfel de decizie nu mai trebuieexplicata sau argumentata i nici mcar nu mai sunt necesare alte preri!

Inerii decizionale-este mai probabil ca un manager sa ia o decizie pe fuga fr aanaliza consecinele daca naintea respectivei decizii a fost forat sa ia alte decizii la fel derapid. Tot la aceasta categorie putem exemplifica cazurile frecvente in care fr a se faceanalize sau evaluri suplimentare, se sprijin decizii de investii mai vechi, pe considerentul

ca: daca tot am investit att de mult doar nu o sa ne oprim acum.

Oboseala decizionala, rigiditatea, cultura organizaieiin aceasta categorie putemevidenia acele situaii in care nici mcar nu se mai analizeaz argumentele sau informaiile

pentru luarea unei decizii i se renuna la un curs de aciune nc din faza de idee: Nu s-ainventat aici, Nu putem face noi aa ceva, Daca aliimai detepi nu s-au gndit la aaceva...., Avem alte prioriti. Nu putem s ne comparam cu firmele mari, etc.

Atentatul la imagine-managerii iau cu preponderenta acele decizii care sunt inspiritul ideii ca aa trebuie sa se poarte un manager i evita deciziile care i-ar pune in

lumina nefavorabila.

Homo economicus este un termen folosit pentru o aproximare sau un model al luiHomo sapiens care acioneaz pentru a obine bunstare maxim pentru el nsui, dispunndde informaii despre oportuniti i restricii, i naturale i instituionale, asupra abilitilorsale de a-i atinge scopuri dinainte hotrte.

Homo economicus este considerat "raional" in sensul c acea bunstare, aa cum estedefinit de funcia de utilitate, este optimizat, date fiind oportunitile observate. Aceastanseamnc individul caut s ating scopuri foarte specifice i dinainte hotrte, intr-o mare

msur, cu costurile cele mai reduse.

Economitii Thorstein Veblen, John Maynard Keynes, Herbert imon, i muli aliidin coala austriac critic Homo economicus ca actor in nelegerea prognozei macro-economice i economice. Ei pun accent pe nesiguran i pe raionalitatea limitat in luareade decizii economice, bazndu-se mai degrab pe omul raional, pe deplin informat despretoate circumstanele care influeneaz deciziile sale. Acetia susin c nu exist cunoatere

perfect,ceea ce nseamnc toate activitile economice implic risc

Elementele constitutive ale unui proces de decizie


30/41

30

mulimea variantelor decizionale; mulimea criteriilor decizionale - principiile pe baz crora se face clasificarea,

aprecierea. nsi existena mai multor variante presupune o posibilitate de a ledeosebi intre ele, ceea ce echivaleaz cu existen unui sau mai multor criterii de

difereniere.

mulimea strilor naturii; mulimea consecinelor decizionale.

Mulimea obiectivelor sau a criteriilor de evaluare utilizate intr-o problemdecizional trebuie s ndeplineasc o serie de cerine care permit creterea gradului decorectitudine a deciziei:

completitudinea - setul de criterii utilizat s acopere toate aspectele ce pot inclinabalana spre o variant decizional sau alta i s permit asocierea unei uniti demsur pentru fiecare atribut;

decompozabilitateaposibilitatea ca unele criterii cu caracter general s poat fiexprimate prin criterii mai simple, independente;

neredundana - un anumit aspect este evaluat printr-un singur criteriu de evaluare; operabilitatea - exprimarea criteriilor intr-o manier comun de ctre decideni; numr minim suficient de criterii: numrul de criterii folosit intr-o problem

decizional s fie acceptabil (fr a simplifica ns excesiv problema) pentru apermite fundamentarea in timp real a deciziei.

Decizii de grup

Grupul de lucru = O reuniune de dou sau mai multe persoane care, prin intermediulunor mecanisme interactive, mpart obiective, percepii i forme de control social comune.

Caracteristici :cerine de raionalitate; decizia de grup, avantaje i dezavantaje;metode de luare a deciziei

In cazul deciziilor cu mai muli participani, in funcie de gradul de autoritate i derspundere al participanilor, precum i de modul lor de comunicare se pot ntlni dousituaii distincte:

1. asumarea responsabilitii pentru decizia final revine unui singur individ, dei inprocesul de elaborare a decizie particip i alte persoane (asisteni) care mpreun formeazechipa decizional ierarhic (decizia este considerat unilateral); participanii ocup

poziii inegale in luarea deciziei din punct de vedere al importanei i al greutii opiniilordecizie organizaional.


31/41

31

2. intr-un climat de cooperare, in care participanii cu poziii de autoritate apropiate impart responsabilitile, urmresc aceleai obiective principale i adopt decizii decizie(negociat) de grup.

Elementele grupului ideal sunt: dimensiunea grupului ; calitatea profesional a

grupului ; cutarea succesului ; obiectivele de grup ; relaii stab ile ; omogeneitatea ; compe-tena intergrupal i rezolvarea conflictului ; competena intragrupal i comunicarea intern.

Decizia de grupprezint attavantaje i dezavantaje .Astfel :

Avantaje:crete volumul informaiilor disponibile, noutatea, creativitatea ioriginalitatea in abordarea problemelor decizionale;creterea calitii deciziei, acceptarea iangajarea

Sinteza Rationalitate Si Decizie

Documents

Transcript of Sinteza Rationalitate Si Decizie