qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh

jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvb

nmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer

tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas

dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx

cvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq

wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuio

pasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj

klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn

mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty

uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc

vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrty

uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc

vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqw

ertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiop

asdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl

Educaţie Creştină Ajutându-i pe creştini să crească

1

SHEMA ROMÂNIA

Dan Rotar

1

Educaţie Creştină Cursul 1

Obiectivele cursului • Creşterea spirituală

o Să argumenteze nevoia de creştere spirituală a creştinului. o Să enumere nivelurile de creştere spirituală. o Să explice cum se produce hrănirea spiritulă a creştinului.

• Ţinta creşterii spirituale o Să argumenteze scriptural care este ţinta creşterii spirituale. o Să explice ce înseamnă o viaţă cristocentrică. o Să enumere paşii spre maturitate.

• Metoda creşterii spirituale o Să descrie un ucenic în sens biblic. o Să arate cum a făcut Cristos ucenici. o Să enumere resursele pe care le avem la dispoziţie în pocesul facerii de ucenici.

• Descoperă şi pune în aplicare o Să arate diferenţa dintre cele două metode de învăţare. o Să explice mecanismul schimbării. o Să descrie cele 4 niveluri de învăţare. o Să explice cum învaţă oamenii.

Evaluarea

• 25% - puncte din oficiu (prezenţa şi implicarea la curs şi rezolvarea tuturor punctelor din test) • 25% - lucrarea cursantului (schiţa capitolului: V. Dezvoltarea şi învăţarea, p. 126-157) • 50% - testul final.

1. Introducere Naşterea unui copil reprezintă un eveniment fericit în orice familie normală. Cuvintele pot descrie cu greu emoţia puternică pe care o simt părinţii la naşterea bebeluşului lor. Trecând peste toate acestea părinţii trebuie să fie conştienţi de responsabilităţile pe care le au. Supravieţuirea bebeluşului depinde de ei, de grija pe care i-o acordă şi de felul în care se ocupă de nevoile lui. Zi de zi copilaşul va lua în greutate, se va înălţa, dezvoltându-se într-un mediu sănătos şi sub influenţa unei îngrijiri pline de dragoste, iar aşteptările noastre sunt ca pe măsură ce săptămânile se transformă în luni şi apoi în ani să se producă o creştere şi o dezvoltare normală. Exact în acelaşi mod ne aşteptăm ca viaţa spirituală să evolueze spre maturitatea spirituală. De aceea în acest curs vom descoperi că viaţa spirituală trebuie ocrotită şi îngrijită, vom descoperi ca are nevoie de un mediu şi de anumite lucruri pentru o dezvoltare naturală şi sănătoasă.

2

2. Creşterea spirituală. 1. Nevoia de creştere spirituală

1. Cum ai reacţiona dacă ai vedea că un copil ajuns la câţiva ani arată tot ca un bebeluş?

2. De ce ai reacţiona aşa? 3. Normalitatea este să creşti şi să te dezvolţi în funcţie de vârsta pe care o ai? 4. Isus compară creşterea spirituală cu o viţă şi mlădiţele ei.

1. Ioan 15:1-16 (vezi în special 4,5,8,16) 2. Care este condiţia supravieţuirii? Ce înseamnă rodire din punct de vedere

biologic? În ce etapă a vieţii a ajuns o plantă care rodeşte? 3. Care este singura alternativă la creşterea şi dezvoltarea spirituală? (R:

decăderea, degenerarea, „tăierea şi distrugerea”) 5. Un bebeluş nu devine adult a doua zi, ci este nevoie de un proces care se întinde

în timp. Pentru aceasta este nevoie de: 1. Hrănire 2. Îngrijire 3. Mediu potrivit

2. Nivelurile creşterii spirituale 1. În creşterea spirituală hrana are un rol decisiv, iar despre hrană trebuie să ştim:

1. Hrana este esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea normală 2. Hrana trebuie să fie adecvată stadiului de dezvoltare.

2. Citeşte şi răspunde: 1. Citeşte:

1. 1 Corinteni 3:1-2 Cît despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. 2 V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,

2. 1 Peter 2:2 şi, ca nişte prunci născuţi de curînd, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentruca prin el să creşteţi spre mîntuire,

3. Evrei 5:12-14 12 În adevăr, voi cari de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăş trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintîi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. 13 Şi oricine nu se hrăneşte decît cu lapte, nu este obicinuit cu cuvîntul despre neprihănire, căci este un prunc. 14 Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.

4. Efeseni 4:11-16 Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, 12 pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, 13 pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; 14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vînt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; 15 ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. 16 Din El tot trupul, bine închegat şi strîns legat, prin ceiace dă fiecare încheitură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

2. Întrebări şi puncte de discuţie:

3

1. Care sunt cele două tipuri de hrană spirituală descrise în aceste versete?

2. Care este hrana pentru prunci şi care este hrana pentru cei maturi? 3. Cum îi recunoaştem pe cei maturi? 4. Pentru ce sunt pregătiţi cei maturi? Unde trebuie să ajungă?

3. Citeşte 1. 1 Corinthians 2:10 - 3:3 Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin

Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu. 11 'n adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. 12 Şi noi n'am primit duhul lumii, ci Duhul care vine dela Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 13 Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate dela înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate dela Duhul Sfînt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. 14 Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte. 15 Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuş nu poate fi judecat de nimeni. 16 Căci ,,cine a cunoscut gîndul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?`` Noi însă avem gîndul lui Hristos. 3:1 Cît despre mine, fraţilor, nu v'am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. 2 V'am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, 3 Pentrucă tot lumeşti sînteţi. 'n adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi desbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?

4. Întrebări şi puncte de discuţie 1. Care sunt cele trei niveluri de existenţă umană? (omul firesc,

lumesc şi duhovnicesc) 2. Fă o descriere cât mai exactă fiecărui nivel de existenţă umană.

3. Despre hrănirea creştină 1. Hrănirea prin Cuvânt (27)

1. 2 Corinteni 3:18 Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într'o oglindă, slava Domnului, şi sîntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

2. Iacov 1:23-24 Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într'o oglindă; 24 şi, dupăce s'a privit, pleacă şi uită îndată cum era.

3. Biblia impulsionează creşterea spirituală. 4. Biblia îl descoperă pe Dumnezeu pe deplin. (În natură ÎL putem vedea

parţial şi neclar) 5. Biblia descoperă planul lui pentru noi, ne ajută să discernem (un semn de

maturitate) 6. Scriptura hrăneşte creşterea spirituală pentru că este dătătoare de viaţă şi

însufleţită de Dumnezeu 2. Hrănirea prin Relaţii (29)

1. Bebeluşul depinde în totalitate de cei din familie. Familia asigură un cadru propice şi îngrijirea necesară pentru ca el să se maturizeze.

4

2. În cadrul vieţii spirituale asocierea cu alţi creştini contribuie la creşterea spirituală.

3. Este indicată asocierea cu un creştin mai matur (mentorarea) 4. Biserica locală este locul în care viaţa spirituală este impulsionată. Liderii

bisericii locale au datoria de a-i ajuta pe crştini să atingă maturitatea spirituală (Efeseni 4:11-16)

3. Hrănire prin Implicare (31) 1. Ţelul creşterii şi maturizării creştine sunt slujirea şi rodnicia. 2. Creştinul trebuie să se dezvolte şi să crească în aceiaşi măsură în care sunt

îndemnaţi să împărtăşească adevărul despre harul răscumpărător al lui Dumnezeu.

3. Toţi creştinii maturi ar trebui să fie în stare să-i înveţe pe alţii (Evr. 5:12) 4. Creştinul prin acţiunile sale urmăreşte să împlinească voia Domnului Său

(zidirea spirituală şi numerică a trupului lui Cristos.)

5

3. Ţinta creşterii spirituale - asemănarea cu Cristos 1. Ce ar trebui să rodim noi dacă sămânţa vieţii care a fost sădită în noi e Cristos? Sămânţa

de porumb rodeşte porumb, cea de fasole rodşte fasole, noi ce ar trebui să rodim? 2. Dezvoltarea spirituală

1. Genesa 1:26-27 – omul este creat după chipul şi asemănarea lui Cristos 2. Această asemănare este grav afectată de căderea omului în păcat. Iar chipul lui

Dumnezeu s-a deteriorat. 3. Planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului urmăreşte să-l aducă pe om înapoi

la starea iniţială. 4. Cristos ne oferă o viaţă nouă, iar noi devenim vii din punct de vedere spiritual. 5. Viaţa aceasta creşte şi se dezvoltă, iar noi începem tot mai mult să ne asemănăm

cu EL. 3. Scopul dezvoltării spirituale

1. Romani 8:28-29 „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sînt chemaţi după planul Său. 29 Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi.”

2. 2 Petru 3:18 „ ...creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos...”

3. Cu cine mă compar? (Vezi ilustraţia p. 47) 4. Creştinul matur nu este acela care are vaste cunoştinţe biblice, ci e acela care prin

viaţa lui reuşeşte să-L oglinească pe Cristos. 4. Viaţa cristocentrică

1. Creştinismul gravitează în jurul lui Cristos 2. Prin hrănirea creştină noii convertiţi vor învăţa cum să-L pună pe Cristos în

centrul existenţei lor. 3. Avem tendinţa să separăm persoana umană în domenii ca: domeniul mental,

fizic, emoţional şi spiritual, totuşi personele sunt fiinţe intregi. Dar fiecare părticică ne poate afecta într-un fel sau altul, de aceea Cristos trebuie să fie în centru pentru a putea afecta fiecare latură a fiinţei noastre. El trebuie să ajungă să ne controleze.

4. (vezi imaginea de la pagina 49) 5. Scopul învăţării noastre nu e acela de a ne pregăti pentru un examen, ci pentru a

trăi vieţi depline, cristocentrice. 6. Creştinul trebuie să fie transfomat de realitatea lui Dumnezeu dinlăuntrul său.

5. Paşi spre maturizarea spirituală 1. Efeseni 4:13 „pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui

Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;” 2. Creştinul care creşte spiritual trebuie să se măsoare cu statura plinătăţii lui

Cristos. 3. Paşii spre maturizare:

1. Orientarea spre trăirea noii vieţi 1. hrana: lapte (învăţături elementare, siguranţa mântuirii) 2. noul creştin se pregăteşte să-şi declare credinţa prin ritualul

botezului în apă. 2. Integrarea într-o părtăşie cu credincioşi

1. Toţi creştinii fac parte dintr-un singur trup, de aceea există o legătură strânsă între aceştia.

6

2. Credinciosul nu se poate maturiza fără relaţiile din acest trup 3. Trupul are nevoie ca fiecae individ să contribuie cu darurile şi

talentele personale. 3. Dezvoltarea vieţii spirituale

1. Creştinul are nevoe de hrană constantă pentru creştere lui sănătoasă

2. Începe să primească hrană din ce în ce mai solidă pe măsură ce creşte.

3. Credinciosul descoperă valoarea studiului biblc personal şi a rugăciunii personale.

4. Îşi sporeşte abilităţile de gândre critică. 4. Descoperirea darurilor de slujire

1. Dumnezeu oferă fiecărui creştin un dar sau o abilitate de slujire. 2. Fiecare creştin are datoria să-şi descopere darul

1. Ce te preocupă? 2. Ce faci şi zideşte pe fraţii tăi? 3. Ce spun fraţii despre tine?

5. Pregătirea pentru slujire creştină 1. Creştinul şi-a descoperit darul, trebuie să-l dezvolte! 2. Se pregăteşte intens să-şi folosească darul al capacitate maximă.

6. Implicarea activă în slujirea creştină 1. Pregătirea intensă nu are nici o valoare dacă credinciosul nu

urmăreşte implicarea activă în lucrarea Domnului.

7

4. Metoda creşterii spirituale – Ucenicizarea

1. Creşterea spirituală este un lucru firesc, care trebuie să se întâmple; totuşi există condiţii favorabile unei creşteri adecvate. Pentru a-i ajuta pe creştini să crească este nevoie să creăm condiţiile care facilitează tendinţa naturală de creştere.

2. Biblia ne arată o metodă divină numită: FACERE DE UCENICI. 3. Ce este un ucenic?

1. Grup de discuţie: Descrieţi un ucenic în sensul biblic 1. Concluzii:

1. Ce NU este un ucenic? 1. Adept – unul care urmează învăţătura altuia. 2. Un simplu elev/ învăţăcel – el poate să adere sau nu la

concepţiile profesorului. 3. Un ucenic în sensul profesional – învaţă de la un expert o

meserie fără să aibă o relaţie cu maestrul său. 4. O relaţie formală rece

2. Ce este un ucenic? 1. Învăţăcel intrat într-o relaţie cu maestrul său. 2. Un simpatizant al care încearcă să-şi imite învăţătorul,

urmând exemplul şi principiile acestuia. 3. Ucenicul este acea persoană care se ataşează de cineva

pentru a dobândi cunoştinţele teoretice şi practice demonstrate de maestrul său.

4. Este o persoană care învaţă meserie de la un meşter, pe care îl observă şi îl imită încercând să-şi dezvolte propriile abilităţi şi tehnici. El tinde să devină ca meşterul de la care învaţă.

5. O relaţie informală caldă. 2. Prin faptul că ucenicul stă lângă maestrul său şi îl imită, îşi deprinde stilul,

îndemânările şi cunoştinţele meşterului. Deoarece creştinii devin asemenea lui Cristos, ei sunt consideraţi ucenicii lui Isus.

3. Exemple din antichitate 1. Eli şi Samuel (1 samuel 1:21-28; 3:1) Samuel învăţa de la Eli, dar se

ocupa şi de nevoile cărtutarului său. 2. Filosofii greci aveau un cerc de discipoli care îi urmau şi încercau să-şi

imite profesorii. 3. Rabinii evrei aveau şi ei ucenici. 4. Ioan Botezăroul a avut un grup de ucenici. 5. Isus a avut ucenici.

4. Scopul hrănirii creştine este să formeze ucenici, iar ucenicia are ca scop imitarea lui Cristos. Deci hrănirea prin metoda uceniciei transformă creştinii în imitaţii a lui Cristos.

4. Cum a făcut Isus ucenici: 1. Alegerea – Isus îi alege pe cei 12 pentru a-i echipa şi pentru a-i trimite în

lucrarea Lui. Planul era să-i ucenicizeze, ca mai apoi să-i trimită să facă alţi ucenici.

8

2. Petrecând timp cu ei – Isus credea că„...orice ucenic desăvîrşit va fi ca învăţătorul lui.”(Luca 6:40) El ştia că va reuşi lucrul acesta aducându-i pe cei 12 într-o relaţie strânsă cu El, de aceea El a căutat să petreacă un timp de calitate cu ei. Ei trebuiau să-I fie aproape pentru a putea înţelege profunzimea dragostei Lui, compasiunea Lui şi să experimenteze harul Lui.

3. Învăţându-i – relaţia lui Isus cu cei 12 poate fi considerată o relaţie predare-învăţare, dar nu reflectă o situaţie tipică dintr-o sală de curs. Isus cu cei 12 au locuit împreună, au călătorit împreună, au împărtăşit experienţe de viaţă, au dezbătut lecţiile Domnului lor şi au fost puşi în situaţia de a fi nevoiţi să aplice adevărurile învăţate. În mijlocul lor era o admosferă de încredere şi era menţinut un spirit de sinceritate.

4. Dându-le un mandat – Isus a ales ca metodă facerea de ucenici, şi a poruncit creştinilor să facă la fel (Matei 28:18-20) El le-a dat un mandat spunându-le „duceţi-vă”

1. Iniţiativa – era acum la îndemâna lor. Ei trebuia să meargă la alţii! 2. Natura şi amplarea misiunii – să facă ucenici din toate neamurile. 3. Metoda – botezarea şi învăţarea. 4. Modelul – era El însuşi (şi El făcuse ucenici)

5. Ce resurse avem la dispoziţie? 1. Natura Bisericii – Biserica lui Cristos este asemănată cu un trup în care fiecare

mădular îşi are locul bine stabilit. Dacă un mădular este bolnav tot trupul se concentrează la recuperarea şi reabilitarea acelui mădular. Astfel tăria şi resursele tuturor membrilor devin o resursă pentru membrii nedezvoltţi şi slăbiţi. Această natură a Bisericii este o resursă preţioasă prin care creştinii sunt ajutaţi să ajungă la maturitate spirituală.

2. Darurile de slujire (Romani 12:1-8; 1Corinteni 12; Efeseni 4:11-16 şi 1Petru 4:10,11) 1. Fiecare credincios primeşte unul sau mai multe daruri de slujire. 2. Aceste daruri sunt date de către Duhul Sfânt. 3. Nu toţi primesc acelaşi dar şi nici nu ar trebui să caute să înfăptuiască

aceiaşi lucrare. 4. Trupul are nevoie de exercitarea corectă a tuturor darurilor. 5. Darurile reprezintă echipamentul pentru slujirea creştină eficientă 6. Exercitarea coerectă a darurilor duce la zidirea trupului. 7. Credincioşii individuali sunt membri interdependenţi ai trupului, de aceea

ei au o responsabilitate faţă de toţi ceilalţi membri ai trupului. 8. Darurile trebuie exercitate în spiritul dragostei creştine.

3. Lucrarea Duhului Sfânt – Isus a dat porunca de a face ucenici, dar ne promite în acelaşi timp şi prezenţa şi puterea Lui ca ajutor. În sensul acesta El ne-a promis un mângâietor şi un călăuzitor în persoana Duhului Sfânt.

1. Duhul a făcut să fie scris Cuvântul lui Dumnezeu. 2. Duhul ne ajută să înţelegem adevărul lui Dumnezeu. 3. Duhul ne împuterniceşte şi ne ajută să comunicăm adevărul lui

Dumnezeu. 4. Duhul ne ajută să punem în practică adevărul lui Dumnezeu în viaţa de zi

cu zi. 5. El ne îndeamnă, ne influenţează şi ne convinge de păcat sau ne mustră.

9

5. Descoperă şi pune în practică

1. Care este diferenţa dintre învăţare şi predare? 1. Definiţi termenii:

1. Învăţare (descoperirea informaţiilor şi luarea deciziilor dorite în privinţa acelor informaţii)

2. Predare (a-i ajuta pe oameni să înveţe) 2. Unii ar defini:

1. Învăţarea – a asculta 2. Predarea – a spune

2. Două metode de învăţare 1. Metoda transferului

1. Pentru ei predarea reprezintă transferul de informaţii de la profesor la elev.

2. Învăţătorul este sursa de cunoştinţe. Sarcina lui fiind să transfere vastele sale cunoştinţele spre mintea „goală” a învăţăcelului.

3. Apoi învăţăcelul trebuie să fie capabil să reproducă informaţiile acumulate

2. Metoda descoperirii 1. Învăţăcelul este subiectul acţiunii şi trebuie implicat în proces. 2. Învăţăcelul trebuie să descopere adevărul prin propriile eforturi. 3. Învăţăcelul interacţionează personal cu materialul. 4. El este în stare să asocieze cunoştinţele acumulate şi să-şi formeze

convingeri personale care mai apoi devin valori utilizate în rezolvarea problemelor vieţii.

5. Învăţătorul doar îl îndrumă pe învăţăcel şi îl ajută să descopere şi să aplice adevărul.

3. Schimbarea 1. Schimbarea este esenţială în procesul de învăţare. Învăţăcelul descoperă o serie

de informaţii şi are o anumită reacţie faţă de acestea. Dacă învăţăcelul nu se schimbă putem spune că învăţarea n-a avut loc.

2. Isus a dat nişte porunci, dar pentru ca ucenicii să le asculte aceştia trebuia mai întâi să le înţeleagă.

3. Scopul de bază al învăţării – punerea în practică pe baza unuei convingeri personalizate.

4. Schimbarea trebuie să fie continuă. Schimbarea prin învăţare este percepută în general ca maturizare, creştere sau adaptare. (Nu ese benefică o abordare de genul: „Eu aşa am primit şi nu mă schimb.”)

5. Prin învăţare apar schimbări în următoarele domenii: 1. Cunoştinţe (afectează raţiunea / date şi informaţii)

1. Acumularea de noi informaţii 2. Corectarea unu punct de vedere 3. Însuşirea unui nou punct de vedere

2. Atitudini (afecţiunea / valori şi sentimente) 1. Schimbarea unei atitudini presupune valori şi sentimente.

10

2. Sunt cel mai dificil de schimbat. Oamenii au tendinţa de a nu renunţa la valorile lor.

3. Sentimentele umane sunt profunde, iar o schimbare a valorilor necesită o adaptare în ceea ce priveşte emoţiile şi atitudinile.

3. Comportament (voinţa / Îndemânări, conduită şi acţiuni) 1. Formarea unor îndemânări necesare pentru a face ceva.

1. Îndemânări noi. 2. Îmbunătăţirea îndemânărilor ce le deţinem deja.

2. Modificarea sau abandonarea scopurilor şi comportamentelor avute.

4. Niveluri de învăţare 1. Cînd poţi spune că cunoşti pe cineva? (o singură întâlnire? Când îl recunoşti?

Când îi ştii numele? Mai multe întâlniri, mai multe experienţe împreună?) 2. Asemănător nivelurilor de cunoaştere putem vorbi şi de niveluri de învăţare:

1. Memorarea mecanică 1. Memorează informaţii 2. Poate să-şi amintească aceste informaţii mai târziu

2. Reformularea 1. Cunoaşte materialul şi îl poate reformul în propriile cuvinte. 2. Schimbă informaţiile în diferite forme fără a-i schimba înţelesul.

3. Înţelegerea 1. Se descoperă relaţiile dintre date. 2. Integrează noile informaţii în blocul de cunoştinţe acumulate deja. 3. Face generalizări 4. Îşi formează valori proprii 5. Dezvoltă îndemânări

4. Aplicarea 1. Informaţiile acumulate sunt folosite în rezolvarea problemelor de

zi cu zi. 2. Face evaluări înainte de a-şi schimba atitudinile şi

comportamentul. 3. Apelează la gândirea originală, creativă pentru aplicarea noilor

informaţii la situaţii noi şi concrete. 4. Identifică probleme şi apelează la informaţiile specifice acelui gen

de probleme. 5. Cum învaţă oamenii?

1. Prin simţuri 1. Cele cinci simţuri (văzul, auzul, mirosul, pipăitul şi gustul) sunt căi prin

care oamenii experimentează fizic mediul înconjurător. 2. Oamenii învaţă prin simţuri în următoarele proporţii:

Cum învăţăm? Văzul........................................................................................... 83% Auzul........................................................................................... 11% Mirosul........................................................................................ 3,5% Pipăitul........................................................................................ 1,3% Gustul......................................................................................... 1%

11

Văzul şi auzul sunt cele mai eficiente simţuri în învăţare. Învăţarea este intensificată când informaţiile sunt atât văzute cât şi auzite.

3. Cât reţinem? 10% .............................................................................din ceea ce CITIM 20% ...........................................................................din ceea ce AUZIM 30% ..........................................................................din ceea ce VEDEM 50% .........................................................din ceea ce VEDEM şi AUZIM 70% .......................................................din ceea ce AUZIM şi SPUNEM 90% .........................................................din ceea ce AUZIM şi FACEM Pentru a facilita învăţarea şi a spori reţinerea informaţiilor activităţile de învăţare ar trebui să implice mai mult decât un singur simţ.

2. Prin implicare 1. Nimeni nu poate învăţa în locul învăţăcelului sau nu-l poate forţa să

înveţe. Învăţarea se produce doar prin implicarea învăţăcelului, printr-o interacţiune personală a acestuia cu informaţiile

2. Implicarea poate să fie: intelectuală, emoţională, fizică sau spirituală. 3. Rolul învăţătorului este acela de a planifica activităţi de învăţare care

oferă oportunităţi ce facilitează interacţiunea învăţăcelului cu adevărul.

3. Prin practică 1. Oamenii învaţă prin practică sau din reflex. 2. O acţiune repetată de mai multe ori devine un obicei / un reflex. 3. Ex: vorbirea este învăţată iar apoi prin repetare devine o rutină, un obicei

sau un reflex (mersul pe bicicletă, înotul...) 4. În viaţa creştină dezvoltăm tipare comportamentale precum: citirea

Bibliei, rugăciunea, frecventarea bisericii, et c.

4. Prin rezolvarea problemelor 1. Rezolvarea problemelor este un mijloc prin care oamenii învaţă. Când se

confruntă cu o situaţie dificilă, oamenii au tendinţa să caute o soluţie. 2. Zicală: Nevoia te învaţă. 3. Învăţătorul îi îndrumă pe învăţăcei prin situaţii în care trebuie să rezolve

diferite probleme, fără a oferi soluţii. Când învăţăcelul se gândeşte la alternative posibile şi ia decizii are loc învăţarea.

Lucrarea cursantului 6. Dezvoltarea şi învăţarea (schiţa lecţiei p.126-157) (25 % din nota finală) Cursul 2 7. Îndrumarea experienţelor de învăţare 8. Crescând împreună cu alţii Testul final

12

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh

jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvb

nmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer

tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas

dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx

cvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq

wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuio

pasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj

klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn

mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty

uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc

vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrty

uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc

vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqw

ertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiop

asdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl

Educaţie Creştină Ajutându-i pe creştini să crească

2

SHEMA ROMÂNIA

Dan Rotar

13

Educaţie Creştină Cursul 2

Obiectivele cursului

• Îndrumarea experienţelor de învăţare o Să definească învăţarea formală şi cea informală. o Să enumere paşii majori în studiul biblic inductiv. o Să explice cum se planifică experienţele de învăţare.

• Creşterea în familii o Să expună concepţia biblică despre căsătorie o Să stabilească factorii ce caracterizează relaţia de căsătorie conform Gen. 1:26-28 şi

2:20-25. o Să explice cum are loc educarea în familie.

• Creşterea în grupuri de părtăşie o Să afirme scopurile grupurilor de părtăşie. o Să arate care sunt nevoile în întâmpinarea cărora vin grupele de părtăşie. o Să arate care sunt funcţiile grupurilor de părtăşie. o Să enumere principiile de eficienţă a gruputrilor de părtăşie.

• Creşterea în biserici o Să demonstreze că Biserica este un loc de hrănire spirituală. o Să arate care sunt liderii implicaţi în lucrarea de hrănire spirituală şi care sunt rolurile şi funcţiile acestora.

Evaluarea

• 25% - puncte din oficiu (prezenţa şi implicarea la curs şi rezolvarea tuturor punctelor din test) • 25% - lucrarea cursantului (schiţa capitolului: V. Dezvoltarea şi învăţarea, p. 126-157) • 50% - testul final.

14

Îndrumarea experienţelor de învăţare 1. Învăţarea formală şi cea informală

a. Formală – se produce într-un cadru organizat şi are ca scop învăţarea b. Informală – se produce în mod natural fără un cadru organizat care are ca scop învăţarea.

2. În procesul predare – învăţare rolul ambelor părţi implicate este foarte important: a. Învăţătorul motivează interacţiunea cu materialul şi îndrumă descoperirea. b. Învăţăcelul studiază materialul şi descoperă singur adevărul.

3. Responsabilităţile învăţătorului şi ale învăţăcelului: a. (vezi tabelul de la p.194)

4. Pentru a-i învăţa pe alţii e nevoie de: a. Crearea unui mediu în care învăţarea să aibă loc. b. Motivarea învăţării. c. Îndrumarea descoperirii. d. Structurarea oportunităţilor în care învăţarea să aibă loc

i. Planificarea activităţilor ii. Schiţarea experienţelor care determină schimbarea:

1. Să determine nivelul cunoştinţelor învăţăceilor 2. Să precizeze obiectivele învăţării 3. Să recomande activităţi de învăţare (contribuie la îndeplinirea

obiectivelor) 4. Să evalueze progresul.

5. Descperirea prin Studiul Biblic (inductiv) a. Paşii majori în studiul biblic inductiv:

i. Observarea ii. Interpretarea

iii. Aplicarea 6. Planificarea experienţelor de învăţare

a. Determinarea obiectivelor de învăţare i. Rezultă din

1. interesele şi nevoile învăţăcelului. 2. Conţinutul materialului studiat

ii. Înseamnă să stabileşti schimbările (în cunoştinţe, atitudini şi comportament) pe care le urmăreşti.

b. Planificarea activităţilor de învăţare i. Vei alege metodele de învăţare adecvate

ii. Vei planifica temele iii. Cum foloseşti timpul pentru a produce schimbările? iv. Cum îl determini pe învăţăcel să interacţioneze cu materialul?

c. Evaluarea progresului i. Testarea cunoştinţelor

ii. Observarea personală a comportamentului iii. Interviul

15

Creşterea în familii 1. Concepţia biblică despre căsătorie

a. Planul lui Dumnezeu i. Geneza 1,2 – facerea cerului şi a pământului.

ii. Actul final care a încununat creaţia a fost facerea omului. 1. După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. 2. Omul era singur. (Geneza 2:18 - Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine

ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”) 3. Scopul:

a. Să răspundă la dragostea lui Dumnezeu b. Să îl glorifice pe Dumnezeu c. Să relaţioneze unul cu celălalt (soţ-soţie) d. Aceştia să aibă copii.

4. Preocuparea pentru formarea celor mai tineri (Proverbe 22:6 - Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi cînd va îmbătrîni, nu se va abate dela ea)

b. Natura căsătoriei i. Stabiliţi câţiva factori ce caracterizează relaţia de căsnicie (Geneza 1:26-28 şi

2:20-25) 1. Relaţie între o singură femeie şi un singur bărbat. 2. Relaţie intimă considerată drept o contopire a bărbatului cu femeia.

(coasta) 3. Căsătoria este o relţie monogamă 4. Căsătoria este o relaţie permanentă. 5. Căsătoria marchează începutul unei noi familii (cu identitate diferită de

cea din care provin cei doi.) 6. Căsătoria este o relaţie de încredere în care partenaerii se simt în largul

lor. c. Hrănirea în căsătorie (discuţii în grupuri mici – p. 225-229 + texte biblice)

i. Instrucţiuni pentru bărbaţi ii. Instrucţiuni date pentru neveste

2. Educarea în familie a. Efeseni 6:4 - Şi voi, părinţilor, nu întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în

mustrarea şi învăţătura Domnului. i. Învăţătură - ? (educare, instruire, informare...)

ii. Mustrare - ? (disciplinare, avertizare, dojană) b. Părinţii creştini au datoria să creeze un mediu creştin propice procesului de învăţare.

(copiii învaţă prin imitaţie – oferă-i cât mai multe elemente de creştinism pentru imitaţie)

c. Exemplul personal al părinţilor creştini – o provocare să se schimbe ei înşişi. d. Educă explicând.(ex. citesc şi explică povestiri biblice) e. Părinţii trebuie să disciplineze şi să corecteze. f. Scopul educării: să fie pregătiţi pentru maturitate şi să ajungă să-l cunoască pe

Dumnezeu.

16

Creşterea în grupurile de părtăşie 1. Scopul grupurilor de părtăşie

a. Biserica devine puternică şi eficientă în urma dezvoltării părţilor sale individuale. b. Biserica funcţionează eficient pe măsură ce fiecare membru îşi aduce contribuţia

personală la dezvoltarea trupului. Fiecare îşi poate aduce contribuţia şi se poate dezvolta în grupurile de părtăşie.

c. Grupurile de părtăşie au scopul de a promova creşterea şi dezvoltarea spirituală. d. Grupurile de părtăşie pot fi formate din 10-12 persoane. e. Grupurile pot fi devotate:

i. Părtăşiei ii. Rugăciunii

iii. Studiului Cuvântului iv. Împărătşirii resurseolr spirituale.

f. Trăsăturile distincte ale bisericii creştine: i. Părtăşia profundă

ii. Relaţiile interpersonale iii. Dedicarea adâncă / profuundă iv. Împărtăşirea adâncă a vieţii lui Isus

2. Perspectivă istorică a. Domnul Isus alege doisprezece prieteni apropiaţi din rândul numeroşilor săi discipoli. b. Cei dintâi creştini s-au adunat laolaltă pentru a evangheliza, a-i învăţa pe oameni, a avea

părtăşie unii cu alţii, a se închina la Dumnezeu şi a se ruga. De cele mai multe ori credincioşii se întâlneau în casele lor.

c. În perioada persecuţiilor întâlnirile grupurilor mici au oferit în plus avantajul siguranţei. d. John Wesley a pus bazele unor grupuri ce au fost denumite societăţi, ca parte a strategiei

sale de a menţine rezultatele trezirii spirituale ce se extinsese în întreaga Anglie a sec. XVIII.

e. În sec. XX grupurile de părtăşie se găseau în casele creştinilor din întreaga lume. f. Astăzi unele din cele mi mari congregaţii din lume îşi organizează membrii în astfel de

grupuri numite grupuri-celulă. 3. Împlinirea nevoilor

a. Fiecare persoană are nevoie de apartenenţă i. Noi ne descoperim identitatea şi sentimentul individualităţii făcând parte dintr-un

grup. ii. Sentimentul valorii de sine se dezvoltă prin interacţiunea cu oameni care ne

acceptă şi ne iubesc de dragul lui Cristos. iii. Toţi avem nevoie să fim iubiţi, acceptaţi şi incluşi într-o comunitate.

b. Fiecare persoană are nevoia de relaţionare cu alţii i. Oamenii sunt fiinţe sociale, în întreaga lume ei formează grupuri sociale în care

se integrează. ii. Noi avem nevoie unii de alţii şi trebuie să ne relaţionăm la un nivel mai personal

cu alţii. iii. Aportul reciproc în cadrul relaţiilor interpersonale este necesar în dezvoltarea

unei personalităţi sănătoase. iv. Acest aport reciproc în cadrul relaţiilor interpersonale din Trupul lui Cristos este

necesar în dezvoltarea şi creşterea spirituală. c. Fiecare persoană are nevoia de a împărtăşi

17

i. Fiecare persoană simte nevoia de a împărtăşi ceea ce descoperă pentru a-i include şi pe alţii în ceea ce ştie, simte şi gândeşte.

ii. Fiecare dintre noi dobândim o anumită experienţă în creşterea spirituală care în diferite momente îi va ajuta şi pe alţii care se confruntă cu situaţii similare. Împărtăşind altora descoperirile noastre, noi creştem spiritual şi le oferim ajutor şi altora.

d. Fiecare persoană are nevoia de a participa i. Noi simţim nevoia de a dărui ceva şi de a ne aduce contribuţia la ceva

semnificativ. ii. Simţim nevoia de a face parte din ceva anume, de a fi incluşi undeva şi de a fi

implicaţi în ceea ce se întâmplă. 4. Funcţiile grupului de părtăşie

a. Responsabilităţile unui creştin se împart în trei categorii i. Faţă de Dumnezeu

1. suntem responsabili să-i oferim lui Dumnezeu: închinarea, adorarea şi gloria ce i se cuvin.

2. recunoaştem vrenicia Lui pe măsură ce învăţăm să ne bizuim pe El ii. Faţă de sine însuşi

1. o înţelegere personală sănătoasă a propriei sale identităţi. 2. înţelegerea nevoii de a-şi continua creşterea spirituală 3. dezvoltarea valorilor şi priorităţilor corecte.

iii. Faţă de alţii 1. creştinul are responsabilităţi faţă de membrii Trupului lui Creistos, cât şi

faţă de oamenii care n-au primit încă viaţa nouă în Cristos. 2. are responsabilitatea de a primi şi oferi sprijin, încurajare şi ajutor.

b. Funcţiile grupurilor de părtăşie includ: i. Părtăşia

1. părtăşia e clădită pe grija reciprocă, pe sentimentul că aparţinem unii altora.

2. Grupurile de părtăşie ar trebui să fie locuri în care oamenii se îngrijesc unii de alţii (împărtăşind: bucurii, dezamăgiri, progrese, necazuri, înţelegeri spirituale, întrebări, probleme, tristeţi, poveri et c.)

3. părtăşia presupune practicarea dragostei creştine adevărate şi împlineşte cea mai adâncă nevoie umană: aceea de a fi înconjurat de oameni cărora le pasă de tine.

ii. Studiul biblic 1. Grupul studiază împreună Scriptura pentru a descoperi ce spune

Dumnezeu. 2. Studiul nu trebuie să fie văzut ca o împărtăşire a părerilor neavizate. 3. Creştinul învaţă să accepte punctele de vederea alternative care sunt la fel

de întemeiate. 4. Aplică fiecare adevăr descoperit.

iii. Închinarea 1. Presupune să dai slavă şi să areţi reverenţă pentru ceea ce este EL. 2. Această exprimare a respectului nostru profund poate fi demonstrată prin:

cântări, aducerea de mulţumiri, laudă rugăciune şi mărturie. iv. Rugăciunea

18

1. În rugăciune venim înaintea lui Dumnezeu şi ne e4xprimăm nevoile cele mai adânci şi mai sincere

2. Grupurile de rugăciune sunt un cadru excelent pentru împărtăşirea poverilor şi a nevoilor de rugăciune.

v. Evanghelizarea 1. A evangheliza înseamnă a prezenta Evanghelia celor neconvertiţi. 2. Participanţii la grupurile de părtăşie au posibilitatea în anumite momente

să-şi invite prieteni la un astefel de grup pentru a li se prezenta adevărurile esenţiale ale mesajului Evangheliei.

5. Principii de eficenţă a. Forţele care afectează dinamica grupului

i. Scopul şi componenţa grupului ii. Personalităţile şi nivelul de educaţie ale membrilor grupului.

iii. Scopurile individuale ale membrilor grupului. b. Principii care contribuie la eficienţa maximă a grupului:

i. Principiul participării – toţi membrii trebuie să fie implicaţi în cadrul grupului. Grupul n-ar trebui dominat de o singură persoană.

ii. Principiul comunicării – comunicarea eficientă presupune cel puţin trei aspecte majore:

1. mesajul 2. intonaţia 3. gestica

Pentru o comunicare eficientă toate cele trei trebuie să fie într-un acord deplin. iii. Principiul atmosferei grupului – acest lucru se referă la sentimentele pe care

participanţii le au unii faţă de alţii. Participanţii trebuie să se simtă liberi să-şi exprime adevăratele sentimente fără teama de a fi respinşi.

6. Conducerea grupurilor a. Unde ar trebui să se întâlnească?

i. Oriunde grupul se poate întâlni şi îşi poate îndeplini scopul. ii. Întâlnirile în case ar trebui încurajate oriunde e posibil. Acest cadru conferă un

caracter familiar întâlnirii, iar participanţii tind să fie mai relaxaţi decât într-un cadru formal.

b. Cât de des şi pentru cât timp ar trebui să se întâlnească? i. Oricând este la îndemâna grupului. Cel mai bun timp de întâlnire este timpul care

convine tuturor. ii. În planificarea întâlnirilor grupurilor este întotdeanuna nevoie de flexibilitate.

c. Cine ar trebui să participe? i. Sunt grupuri organizate pentru necreştini, pentru femei sau bărbaţi, pentru copii,

tineri sau adulţi, pentru oameni care au interese comune, pentru persoane care locuiesc în aceiaşi zonă geografică.

d. Ce mărime de grup este cea mai indicată pentru rezultate optime? i. Mărimea ideală a unui grup mic este de 8-12 persoane.

ii. Când un grup ajunge la 15 persoane acesta poate fi reorganizat în două grupuri mai mici.

iii. Grupurile mai mici, tind să crească mai rapid decât cele mai mari. e. Cine conduce?

19

i. Pastorii pot numi lideri care să slujească în conducerea grupurilor mici în funcţie de caracterul acestora, cunoastrea Scripturii şi sensibilitatea la călăuzirea Duhului Sfânt.

ii. Unii lideri se remarcă în grupurile mici prin personalitatea lor carismatică. iii. Alţii ajung lideri pentru că au cunoştinţe vaste sau pentru că şi-au cultivat o

anume abilitate. iv. Uineori liderii sunt aleşi democratic.

20

Creşterea în biserici Parcurgând această secţiune vom încerca să descoperim cum ne poate ajuta părtăşia cu o biserică (1)să creştem până la maturitatea spirituală şi cum te va ajuta (2)să te echipezi pentru a-i ajuta pe alţii să crească spiritual. 1. Biserica – loc de hrănire spirituală

a. Biserica (în sens nou-testamental) sunt cei care au fost chemaţi laolaltă să-L urmeze pe Cristos

b. Aspectul local şi universal al bisericii i. Biserica locală – manifestarea bisericii universale într-un anumit loc şi într-o

anumită perioadă istorică. Este părtăşia oamenilor răscumpăraţi care se adună într-un anumit loc pentru a îndeplini scopurile şi misiunea Bisericii universale.

ii. Biserica universală – toţi credincioşii (urmaşi ai lui Cristos) de pretutindeni care au trăit de-a lungul istoriei.

c. Misiunea Bisericii este o extindere a misiunii lui Cristos, El a cerut Bisericii să continue lucrarea începută de El. (Matei 28:19-20; Marcu 16:15; Luca 24:46-49)

d. Biserica locală are sarcina de a hrăni viaţa spirituală până la atingerea maturităţii. e. Lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu în biserici îndeplineşte două scopuri esenţiale:

i. Îi cheamă pe neconvertiţi la credinţa în Cristos. ii. Hrăneşte credinţa credincioşilor (prin învăţare, încurajare, sfătuire şi disciplinare)

f. Viaţa creştină înseamnă mai mult decât auzirea Cuvântului; ea înseamnă şi împlinirea Lui. (Iacov 1:22)

g. Biserica prin lucrarea sa de hrănire îşi informează membrii despre responsabilităţile lor, îi încurajează să-şi folosească abilităţile şi talentele pentru gloria lui Dumnezeu şi le oferă oportunităţi de slujire.

2. Structurile de slujire a. Pentru a contribui la promovarea lucrărilor lor de evanghelizare şi de hrănire spirituală

bisericile locale dezvoltă programe de slujire. b. Bisericile locale caută să împlinească nevoile dezvoltării spirituale a tuturor persoanelor

indiferent de nivelul dezvoltării lor spirituale sau de vârstă. Programele oferite trebuie să fie echilibrate, adecvate fiecărui nivel de vârstă şi dezvoltare spirituală şi bine organizate.

c. La fel ca biserica nou-testamentală, biserica locală trebuie să pună accent pe următoarele activităţi esenţiale dezvoltării spirituale depline: evanghelizare, învăţătură, părtăşie, închinare şi rugăciune. (Fapte 2:41-42)

d. Congregaţiile sunt alcătuite dintr-o largă varietate de de oameni, de la copii mici până la adulţi în vârstă, un program echilibrat ar trebui să includă o lucrare care să se adreseze celor cinci domenii pentru orice categorie de vârstă.

e. Programele individualizate stimulează învăţarea. f. Un program care are multe activităţi şi particularităţi trebuie să fie bine organizat. g. Bisericile ale căror programe de hrănire includ o varietate de activităţi trebuie să se

asigure că prin acestea vor îndeplini scopurile intenţionate. h. Biserica locală poate sluji nevoilor de dezvoltare generală ale multor credincioşi, pe

când grupul mic de părtăşie poate împlini nevoile oamenilor cu o anumită vârstă sau slujbă, cu anumite interese sau caracteristici similare de învăţare. Fiecare lucrare o completează pe cealaltă.

21

3. Instruirea pentru lucrare a. Instruirea liderilor constituie o parte vitală a lucrării de hrănire a bisericii locale. b. Este regretabil că în decursul istoriei s-a făcut o distincţie artificială între lucrătorii

ordinaţi şi laici. Această idee este complet străină de Noul Testament. c. Dacă ai simţit că nu eşti pregătit pentru lucrare şi că ai nevoie de instruire, Dumnezeu a

pregătit lideri care să te ajute. Pe măsură ce vei fi instruit de liderii mai maturi ai bisericii, vei dori din ce în ce mai mult să-L slujeşti pe Cristos.

d. Duhul Sfânt a dat fiecărui credincios „echipamentul ” esenţial pentru lucrările de slujire: i. Darurile spirituale

ii. Împuternicirea pentru slujire (Romani 12:3-8; 1Cor.12:1-11; Efeseni 4:11-16 şi 1Petru 4:10-11)

e. Nu toţi primesc aceleaşi daruri, fiecare dar având rolul e a completa pe celelalte. Pe măsură ce toate darurile sunt exercitate trupul va deveni desăvârşit.

f. O parte importantă a instruirii este şi ceea de a-i ajuta pe oameni să-şi descopere darul său:

i. Ce aspect al lucrării te fascinează? ii. Ce îţi aduce împlinire şi satisfacţie în slujire?

iii. Ce spun credicncioşii mai maturi? g. Darul descoperit trebuie dezvoltat prin practică şi folosire.

4. Personalul necesar pentru lucrările de hrănire a. Două categorii de lideri implicaţi în hrănirea biserici sunt menţionate în Biblie:

i. Păstorii ii. Învăţătorii

b. Păstorii i. Îşi dedică o mare parte a timpului lor pentru lucrarea bisericii

ii. Îşi asumă răspunderea pentru conducerea spirituală a tuturor aspectelor lucrării bisericii.

iii. Funcţia pastorală se referă la sarcina de îngrijire a turmei, pe când cea de învăţător presupune hrănirea, instruirea şi dezvoltarea oamenilor pe care îi slujeşte.

iv. Pastorul-învăţător este responsabil să vegheze şi să aibă grijă de congregaţie, dar şi să-i înveţe şi să-i echipeze pe membri pentru o slujire eficientă şi o maturitate deplină.

v. Pastorul ar trebui să acţioneze ca principalul învăţător într-o altă echipă de învăţători.

vi. Instruirea liderilor şi dezvoltarea lucrării reprezintă o parte importantă a întregii responsabilităţi a pastorului faţă de lucrarea bisericii.

vii. Pastorul are datoria să-i ajute pe oameni să-şi descopere locul de slujire unde-şi pot dezvolta şi exercita darurile pentru gloria lui Dumnezeu.

c. Învăţătorii i. Pastorul ar trebui să principalul învăţător al bisericii, dar nu singurul.

ii. Învăţătorii ar trebui să recunoască importanţa sarcinii lor, căci au o mare oportunitate să influenţeze destinul veşnic al multor oameni.

iii. Mulţi dintre învăţătorii implicaţi nu vor avea o pregătire formală şi nici nu pare necesar ca ei să aibă o asemenea pregătire. Totuşi ei ar trebui să aibă câteva calităţi:

1. Abilitatea de a comunica adevărul într-un mod eficient. 2. Trebuie să fie născut din nou.

22

3. Trebuie să fie creştini activi şi maturi. 4. Trebuie să Fie plini de Duhul Sfânt. 5. Trebuie să aibă o relaţie dinamică cu Dumnezeu.

Nu uitaţi să pregătiţi schiţa capitolului: V. Dezvoltarea şi învăţarea, p. 126-157 care reprezintă 25% din nota finală. Lucrarea se va preda în ziua examenului sau înainte de _______________ pe e-mail la adresa: dan.rotar@gmail.com !