Cuprins

I. Introducere..............................................................................................................................2

II. Mass–media și semiotica.......................................................................................................2

III. Caracteristici structurale.......................................................................................................5

IV. Caracteristici sociosemiotice...............................................................................................7

V. Caracteristici rituale..............................................................................................................8

VI. Analiza semiotică a unui articol.........................................................................................11

Bibliografie..............................................................................................................................13

1

I. Introducere

Semioticienii abordează mass-media atât ca domeniu de analiză, cât şi de testare a

unor premise teoretice. La rândul lor, specialiştii mass-media utilizează semiotica în calitate

de sursă de informare asupra modalităţii de formare a mentalităţii comunităţilor, alături de

psihologie, sociologie, pedagogie sau lingvistică. Din acest punct de vedere se poate spune că

între semiotică şi mass media există o relaţie de interdependenţă sau interdisciplinaritate.

Un număr ridicat de semioticieni au abordat în studiile lor subiectul mass-media,

analizându-l din puncte de vedere diferite, bazate pe teorii precum: teoria lingvistică

structuralistă a lui Ferdinand de Saussure, teoria lingvistică a lui Greimas, teoria sociologică a

lui Halliday, teoria narativă a lui Everaret-Desmedt, Berger, Eco sau Kloepfer, respectiv pe

analiza codurilor sugerată de Umberto Eco. În paralel cu studiul lui Saussure s-a dezvoltat cel

al lui Charles Pierce axat pe pragmatism. Baudrillard este un alt teoretician interesat de mass-

media din punct de vedere semiotic prin urmărirea aspectelor contemporane ale structurilor

de semne.

În ciuda diferenţelor dintre viziuni, toate au un punct comun:

încercarea de înglobare a câtor mai multe elemente în cercetare.

Obiectivul semioticii în relaţia cu mass-media este de a face legătura

dintre mass-media şi realitatea societăţii contemporane, acoperind

subiecte precum comunicarea, emotivitatea, adevărul, ideologia,

informarea, obiectivitatea, manipularea, toate acestea fiind incluse în

planificarea strategică a producerii şi receptării semnelor prin intermediul

mass-media.

II. Mass–media și semiotica

Semiotica (printre alte întreprinderi intelectuale) divulgă calitatea construită a

‘realului’- măsura în care orice lucru sau idee pe care le ştim ne sunt cunoscute prin sisteme

de semne. Aceste sisteme de semne au proprietate de a ‘vorbi despre noi’ chiar pe măsură ce

creăm enunţuri cu înţeles.

2

Semiotica comunicaţiilor de masă reprezintă pasul făcut de omenire în cunoaşterea cât

mai aprofundată a istoriei mondiale, în recunoaşterea paşilor anteriori către prezent, o ştiinţă

care ridică treptat vălul ce ne acoperă ochii, căci ce poate fi mai supărător, mai degradant

decât să trăieşti în întuneric, în ignoranţă, necunoscându-ţi trecutul, originea şi mai ales

valenţele ce te pot ajuta să păşeşti cu uşurinţă şi siguranţă în viitor, în ciuda agresiunilor de

tot felul şi la tot pasul?

Semiotica comunicării de masă devine astfel nu numai o ştiinţă modernă, dar, este şi

un factor important al înţelegerii macrotranziţiei din ţara noastră, în care au loc schimbări

fundamentale ce vor modifica nu numai producţia şi consumul, dar şi mentalităţile, practica

socială şi tradiţională.

Semiotica comunicaţiilor de masă reprezintă:

a. Sinteza a şase milenii de istorie şi practică în comunicare de masă de la primele

semne până astăzi.

b. Studiul atent al:

limbajului;

tehnologiei de comunicare;

mesajelor;

lexicografiei.

Este o ştiinţă pluridisciplinară care implică cadre cu înaltă calificare: psihologi,

sociologi, semioticieni, experţi care studiază şi coordonează comunicaţiile de masă căutând

să determine acţiuni în folosul umanităţii, de pe poziţii spirituale avansate. De asemenea,

studiază impactul informaţiilor asupra omului.

Pluridisciplinaritatea semioticii comunicaţiilor de masă exprimă în mod adecvat

amplitudinea ştiinţei, semnul şi sistemul de semne constituind mijloc şi totodată obiect de

cercetare permanent folosit în studiul elementelor de antropologie semiotică, în artă şi

arhitectura semiotică, în ştiinţe politice, istorie, etnografie şi folclor, etc.

Înţelegem astfel semiotica comunicațiilor de masă ca pe un înalt grad al percepţiei

asupra problemelor umane, un mod superior de operare de la concret la abstract cu toate

mijloacele de comunicare în scopul unic de a egala valoric spiritual în mod real, toţi oamenii.

Unicitatea personalităţii umane amplifică complexitatea mijloacelor de comunicare,

fiecare individ dispunând de un sistem propriu de coduri şi semne cu care comunică (îşi

exprimă ideile, se face înţeles şi înţelege). Mai mulţi indivizi cu un sistem comun de

comunicare (limba) îşi păstrează totuşi particularităţile şi modul propriu de înţelegere, în

3

condiţiile în care se observă, cel puţin în ţara noastră, o evoluţie majoră a limbii române, care

acceptă unele transformări şi sensuri de cuvinte (coduri) moderne, vocabularul

îmbunătăţându-se permanent cu noi termeni, poate mai sofisticaţi.

Instabilitatea limbii conduce astfel spre noi metode de determinare, semiotica făcând

din semiotica comunicaţiilor de masă o ştiinţă a viitorului, în condiţiile în care rolul experţilor

în semiotică este acela de a găsi metoda adecvată pentru a induce şi a transmite idei pozitive,

valoroase găsind “limbajul comun” pentru a-i determina şi pe ceilalţi să găsească sensul

pozitiv şi înţelesul deplin al informaţiei.

Limba (ca sistem de coduri) nu este decât un exemplu apropiat pentru a exprima

complexitatea şi importanţa existenţei semioticii comunicaţiilor de masă.

Conform cercetătorului elveţian Ulrich Saxer, termenul media (sisteme

instituţionalizate create în jurul unor canale de comunicare cu posibilități de transmitere

specifice) are trei mari accepţiuni:

a.media în calitate de canale de transmitere (sisteme de transport a unor sisteme de

semne);

b. media în calitate de organizaţii complexe (organizaţii care au ca şi scop

producerea şi distribuţia unor conţinuturi media);

c.media în calitate de instituţie (în sensul conferit de Douglas North termenului de

instituţie, acela de norme şi sisteme de regularizare care duc la stabilizarea

societăților moderne) care influențează profund practicile comunicaţionale ale

societății.

În funcţie de resursele necesare pentru propagarea informaţiilor, Pross distinge:

media primară (nu necesită suport tehnic nici pentru emisie şi nici pentru

transmiterea mesajului): gestică, mimică şi exprimarea verbală;

secundară (tipografice, au nevoie de suport tehnic doar la emisie): scrisul,

muzica prin intermediul instrumentelor;

terţiară (au nevoie de suportul tehnic atât la emisie cât şi la recepţie):

telegraful, radioul, filmul, internetul şi multimedia.

În ultimii ani se vorbeşte şi despre o a patra categorie: media digitală care include

internetul şi noile media.

4

III. Caracteristici structurale

“Structuralismul este esenţialmente o activitate, adică o succesiune regulată de

operaţii mentale”. 1

„Analiza structurală se defineşte prin următoarele trăsături paradigmatice (fie ele

explicite- infra sau implicite):

• regula imanenţei (analiza structurală vizează obiectul ca sistem în perspectivă

sincronică, anistorică);

• regula pertinenţei (analiza structurală investighează trăsăturile distinctive ale

sistemului, cele care au valoare diferenţială);

• regla comutării (testul comutării vizând determinarea opozițiilor binare de natură

sistematică);

• regula compatibilităţii (analiza structurală studiază regulile ce guvernează combinarea – şi deci

compatibilitatea - elementelor textului);

• regula integrării (structurile elementare trebuie integrate în totalitatea sistemului);

• regula schimbării istorice (diacronice) pe baza analizei sincronice a sistemului;

• regula funcţiei (analiza structurală studiază în primul rând funcţia

comunicativă asistemului)”.2

Înainte ca cercetarea utilizării media să constituie o preocupare în literatura de

specialitate, aceasta a fost o preocupare în economia media.

Unul dintre teoreticienii care a indicat importanța individului în contextul social, care

a subliniat structura socială, poziția individuală și caracterul individual care interacționează

cu media este Karl Erik Rosengren.

Structura socială implică gradul de industrializare și urbanizare, religia, clima, politica

și stabilitatea sistemului media. „ Poziția individuală face referire la gen, vârstă, educație,

carieră, locul de rezidență, distanța față de locul de muncă. Caracterul individual se reflectă

1 D. ROVENIȚA FRUMUȘANI, Introducere în semiotică, ed. Universiății București , București,1991, p.112 Ibidem, p.12.

5

prin valori, norme, domenii de interes, siguranță, activitate politică, preferințe pentru

petrecerea timpului liber, competență media.”3

Pentru a arăta cum interacționează caracteristicile structurale, poziționale și

individuale ale receptorilor asupra comportamentului lor mediatic, Rosengren a delimitat trei

concepte:

Forme de viață ( diferențe la nivel religios, istoric, urbanistic etc.)

Moduri de viață ( diferențe la nivel de vârstă, statut social, sex etc. )

Stiluri de viață ( deciziile unui individ la nivel personal și modelul de acțiune)

Conform lui Michael Meyen, teoriile referitoare la consumul media se împarte în 6

părți distincte:

Teorii despre activare

Teorii despre identitate

Teorie disonanței colective

Teza escapismului

Teoria jocului

Teorii structurale:

- teorii despre stilul de viață (diverse stiluri de viață sunt cauza diferențelor în

utilizarea media

- teorii despre factorii structurali (caracteristicile structurale, poziționale și individuale

determină utilizarea media deoarece sunt identificați anumiți factori care determină

preferințele de consum sau de utilizare media).

Michael Meyen prezintă trei categorii de factori care influențează media:

3 D. BALABAN, Comunicare mediatică,ed. Tritonic, București,2009,p. 86.

6

Fig.1 Factori determinanți ai comportamentului de consum media

Structuralismul francez - Claude Lévi-Strauss, Roland Barthes, Michel Foucault,

Jacques Lacan, Lucien Goldmann, Pierre Francastel, Louis Althusser – îl continuă pe

Saussure. Pentru ei lumea și omul nu există decât trecute prin limbaj. Toate celelalte realități

sunt date numai odată cu limba și prin limbă. Lingvistica este, uneori mai mult chiar decât

semiologia, disciplina pilot, iar comunicarea devine paradigma teoretico-metodologică pentru

semnificare. Prin reducerea semnului la sistem, apare o contragere analitică a semanticului la

sintactic și ignorarea aspectului pragmatic. Semiologia structuralistă accentuează mult pe

autoînchiderea referențială a sistemelor semnificante, ceea ce generalizează cazul literaturii,

sau artei la toate celelalte sisteme semnificante. Totuși, în aceste semiologii calitatea de semn,

de sistem semnificant și autonomia limbii este mai pregnantă ca oriunde altundeva.

IV. Caracteristici sociosemiotice

Sociosemiotica este o ramură a semioticii care investighează practicile umane într-un

cadru social și cultural, punând accent pe analiza creării semnificațiilor ca practici sociale.

Conform lui Saussure, această știință a vieții semnelor în societate explorează implicațiile

prin care codurile de comunicare sunt formate prin procese sociale. Sociosemiotica devine

studiul diferitelor dimensiuni ale înțelesului și al semiozei individului și comunităților. Acest

7

context ne arată componenta mass-media care acționează asupra comportamentului și gândirii

umane.

După părerea lui Ion Albulescu, mass-media reprezintă „ instrumente tehnice, care

servesc la transmiterea în forme specifice a unor mesaje între profesioniști ai comunicării,

reuniți în instituții sociale, și marele public, constituit într-un ansamblu de indivizi izolați”4.

Semnele sunt percepute ca resurse adaptabile utilizate de oameni pentru a da înțeles

unor aspecte sociale. Astfel, pragmatica, lingvistica, logica, retorica au fost cele care au

influențat sociosemiotica. Caracteristicile sociosemiotice ale mass-media au un impact diferit

asupra fiecărui individ al societății. Obiectivul principal al sociosemioticii este de a reconstrui

modalitățile prin care se reprezintă comunitățile în relația cu sine iar unul dintre cele mai

importante sisteme în acest sens este mass-media.

Text și discurs, valoare și valorizare, comunicare și manipulare sunt trei aspecte

importante pe care mass-media le acoperă din punct de vedere sociosemiotic. Mass-media

redimensionează conceptul de discurs, transformându-l în filtru de producere a textului, care

devine doar o modalitate de enunțare a unor fapte. Comunicarea și manipularea se află în

opoziție, bazându-se pe informație obiectivă și interpretativă și pe modalitatea în care se

decide selecția și canalul de transmitere a acesteia.

V. Caracteristici rituale

Conceptul de ritual este folosit, în mai multe discipline; în psihiatrie „se referă la

comportamentele patologice stereotipice, precum şi la anumite interacţiuni umane

convenţionale, repetitive, dar, cu toate acestea, de natură adaptativă”; în ştiinţele sociale,

„desemnează o paletă largă de manifestări sociale, nu neapărat religioase, sau aspectul

formal al unor asemenea manifestări”; în etologie, „este folosit interşanjabil cu „etalare”,

pentru a desemna comportamente ce au putut fi observate nu numai la mamifere, dar şi la

reptile, păsări, peşti”5. În interiorul ştiinţelor sociale termenul de ritual se aplică unor serii

4 I. ALBULESCU, Educaţia şi mass-media. Comunicare şi învăţare în societatea informaţională, Editura

Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p. 32

5 M. COMAN, Mass-media, mit și ritual. O perspectivă antropologică, Editura Polirom, Iași, 2003, p. 55

8

deosebit de variate de manifestări: obişnuinţe, obiceiuri, acte de comunicare, etichete,

performanţe, ceremonii, etc.

Într-una dintre cele mai complexe analiza ale acestor criterii, E. Rothenbuhler (1998,

p. 7-25) identifică următoarele dimensiuni definitorii: acţiunea („ritul este acţiune, nu numai

gândire”), performanţa („ritul este performarea a ceva pentru cineva”), caracterul

conştient, caracterul non-instrumental, caracterul non- recreaţional, aspectul colectiv,

expresie a relaţiilor sociale, caracterul subjonctiv („el nu este despre ceea ce este, ci despre

ceea ce ar putea sau ar trebui să fie”) , caracterul efectiv al simbolurilor, caracterul

condensat, caracterul estetic, tradiţionalist, regularitate, referire la sacru şi comunicarea

fără informaţie („ ritualul este o comunicare ce lucrează într-un mod aparte, din punct de

vedere al teoriilor informaţiei”)6.

Această privire asupra cadrelor antropologice de gândire a ritualului ne arată că puţine

din notele considerate a fi definitorii pentru universul ceremonial exotic sau arhaic ce se

regăsesc integral în manifestările moderne asociate producţiei şi receptării mesajelor mass-

media.

Conform spuselor lui J. Carey, cuvântul „ritual” pare capabil să evoce în mintea

oricărei persoane un ansamblu de relaţii intime, afective, egalitare, iar acest lucru se

realizează fără un efort de teoretizare, doar prin evocarea conotaţiilor sale, aparent accesibile

şi familiare tuturor.

Există două mari clase de manifestări rituale: riturile publice (cercetări referitoare la

mediatizarea unor ceremonii publice sau la tratarea în regim ceremonial a unor evenimente

politice și sociale majore) și riturile de grup (studii consacrate unor comportamente

considerate rituale care se referă la obișnuințe de consum precum programele de televiziune).

În cazul riturilor publice, la întâlnirea cu marile ceremonii publice, instituţiile mass-

media îşi schimbă comportamentul obişnuit, iar jurnaliştii renunţă la procedurile de rutină şi

la stilul rece, neimplicat, pentru a se manifesta într-un limbaj şi cod simbolic ce sugerează

universul de referinţe specific ritului. În cazul riturilor de grup, ritualitatea provine din

interiorul mass-media: ea apare ca expresie a unor comportamente de consum repetitive şi

formalizate, a unor comportamente de producţie stereotipice şi de rutină sau, în sfârşit, a unor

tipuri de mesaje care, chiar dacă par a se referi la fapte, momente, locuri şi personaje mereu

altele, sunt, în esenţă identice- aceeaşi structură narativă, aceleaşi familii de teme.

6 Ibidem, p. 57

9

Numeroşi cercetători consideră că dimensiunea ceremonială a consumului de mesaje

mass-media se datorează, în primul rând, regularităţii fluxurilor mass-media: acestea

difuzează în mod ritmic, în aceleaşi zile şi în aceleaşi momente ale zilei, produse şi mesaje

identice în formă: „Ştirile prezintă simbolurile publice prin care oamenii înţeleg realitatea.

Puterea ritualistică a programelor de ştiri de seară se datorează, în parte, programării

regulate şi uniformităţii prezentării. Oamenii citesc ziarele în locuri şi momente alese la

întâmplare, dar prezentarea ştirilor de seară este un mod comunitar de a percepe ordinea şi

evenimentele. Acest consum colectiv oferă solidaritate colectivă, deoarece un număr enorm

de oameni este expus unor forme identice de explicare a realităţii curente”7. Termenul de

„ritual” este folosit în acest caz pentru a denumi şi da un prestigiu suplimentar: unor

comportamente identice şi regulate; unor acte de receptare simultană a unor mesaje şi prin

aceasta considerate în comun, deci şi comunitare; unor conţinuturi cu încărcătură dramatică şi

cu puterea de a interpreta lumea înconjurătoare.

Drept urmare: „ştirile de seară aduc ceva mai mult decât simple informaţii. Ele

strecoară un mozaic vizual şi verbal de evenimente; oferă un cadru, regulat şi repetat, care

asociază aşteptările publicului cu figuri şi sunete familiare, în aceeaşi ordine, în aceleaşi

momente, pe acelaşi canal, seară de seară. De aceea „ritualistic” este termenul cel mai

potrivit pentru a indica intenţia de a dramatiza, de a introduce ritmuri şi modele de

interpretare în prezentarea ştirilor. Într-o societate care a marginalizat sacrul, ritualizarea

celor mai nonsacre evenimente poate fi un răspuns al unei populaţii lipsite de momente

rituale”8.

Televiziunea oferă un principiu de ordonare temporală (prin ritmurile aduse de

programele ei este structurat ritmul vieţii casnice), spaţială (prin reordonarea lucrurilor din

casă în jurul televizorului) şi semantică (prin modelele de explicare a evenimentelor sau a

existenţei pe care le oferă emisiunile de ştiri sau programele de divertisment). Drept urmare,

comportamentele de consum sunt, la rândul lor, ritualizate, iar acest fapt conduce, datorită

trăirilor aparte asociate consumului regulat de mass media, la fixarea unor cadre rituale de

înţelegere a lumii. Trăirea rituală a consumului de televiziune are drept consecinţă ruperea

din rutinele cotidiene şi asumarea unei viziuni integratoare asupra lumii şi a locului nostru în

ea. Prin participarea noastră la ele, în mod special la acele activităţi ritualizate care, datorită

producţiei mass-media, pot fi împărtăşite de cei mai mulţi dintre noi, se realizează definirea

7 M. COMAN, Mass-media,mit și ritual. O perspectivă antropologică, Editura Polirom, Iași, 2003, p. 758 Ibidem, 76-77

10

simbolică a locului şi poziţiei noastre în lume. Cu toată diferența de nivel de constituire în

raport cu mitul - gesturi față de limbaj - ritualul este, după Claude Levi-Strauss, și el un

sistem semnificant de tipul limbajului. Între mit și ritual există o corespondență ordonată, dar

nu în sensul în care s-a crezut, că fie mitul este proiecția ideologică a unui ritual, destinat să-i

servească acestuia de fundament, fie ritualul este un fel de ilustrare a mitului sub formă de

tablouri în acțiune. Mitul și ritualul au finalități opuse: ceea ce o societate o spune sub forma

mitului, cea vecină o spune sub forma ritualului și invers. Raportul dintre ele trebuie căutat în

planul unei dialectici a sintagmei și paradigmei, a metonimiei și metaforei, a discontinuului și

continuului, dar numai după ce, în prealabil, și unul și altul au fost reduse la elementele lor

structurale.

VI. Analiza semiotică a unui articol

I. Descrierea: Reclama începe cu dialogul dintre Leonardo și Mona Lisa. Acesteia i

se zbătea inima în piept fiindcă își dădea silința să zâmbească misterios. Nefiind însă pe

placul lui Leonardo, acesta îi aduce o tabletă de Magnerot pentru ca inima ei să zâmbească.

II. Tipurile de mesaje:

1. Mesajul lingvistic: "Ai grijă de inima ta și ea va avea grijă de tine". Textul

este amplasat la sfârșitul reclamei, în partea de jos, are culoarea neagră și semnifică faptul că

dacă noi avem grijă de inima noastră, luând Magnerot, și ea va avea grijă de noi.

2. Mesajul vizual, constituit din:

a. semne iconice necodificate sau figurative: În reclamă sunt prezente numeroase

obiecte și persoane asemănătoare cu cele reale, ca de ex.: Mona Lisa, Leonardo, picturile etc.

b. semne plastice: Fundalul reclamei este alb – negru, acestea sunt culori contrarii

ce simbolizeaza dualismul intrinsec al fiintei umane. Alte culori folosite sunt portocaliu și

roșu ce simbolizează focul și verde, ce simbolizează apa.

III. Retorica imaginii: În reclamă sunt întâlnite figuri de stil ca personificarea:

" Inima ta să zâmbească "

11

Concluzii

Mass-media este un factor al educaţiei, care lasă urme adînci în memoria individului.

Ea poate să mărească sau să micşoreze experienţele unei persoane. Într-o societate

informatizată, educaţia nu trebuie să rămînă în urmă. Mass-media este prezentă în cadrul

societăţii prin ziare, reviste, radio, televiziune, internet.

Chiar dacă informaţia parvine prin aceste canale, oricum acestă informaţie trebuie

filtrată, deoarece nu este întotdeauna veridică.

Efectele mass-media se pot resimți în zone diferite ale societății. Mass-media poate

acționa asupra: a) indivizilor, b) grupurilor, c) instituțiilor, d)întregii societăți; totodată, ea

poate afecta personalitatea umană în: dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre

lume), dimensiunea afectivă (crearea sau modificarea unor atitudini și sentimente) sau

dimensiunea comportamentală (schimbări ale modului de acțiune al indivizilor și fenomene

de mobilizare socială).

Media are calitatea de a oferi societății informații reprezentate atât prin semne cât și

prin limbaj iar anumite tipuri de media precum televiziunea sau radioul au efecte emoționale

puternice asupra publicului.

Modificarea comportamentului de consumator media a receptorilor și intensificarea

prezenței media în spațiile private și publice sunt câteva dintre strategiile de analiză a

efectelor media.

Mass-media manipulează astfel încât indivizii nu își dau seama ca sunt influențați într-

o anumită direcție. Este cert faptul că atât mass-media cât și contextul social prezent are o

influență directă sau indirectă asupra societății.

12

Bibliografie

Daniela Rovența Frumușani, Introducere în semiotică, Editura Universității București,

București, 1991.

Delia Balaban, Comunicare mediatică, Editura Tritonic, București, 2009.

Ion Albulescu, Educaţia şi mass-media. Comunicare şi învăţare în societatea

informaţională, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.

Mihai Coman, Mass-media, mit și ritual. O perspectivă antropologică, Editura

Polirom, Iași, 2003.

13