2
 Traducere de EUGEN CRISTEA
 
Roger Zelazny (1937–1995) s-a n scut în Euclid, Ohio. A absolvit   Universitatea Columbia din New York cu o diplom în teatrul   elisabetan i iacobin, fapt reflectat i în scrierile sale.
Prima sa povestire a ap rut în 1962, iar din 1969 s-a concentrat   exclusiv asupra scrisului. S-a impus rapid, în anii ’60, ca fiind unul dintre cei mai importan i reprezentan i ai New Wave-ului, al turi   de scriitori ca Brian Aldiss, John Brunner, Philip Jose Farmer, M.  John Harrison, Ursula K. LeGuin, Robert Silverberg i Philip K. Dick.
Literatura sa combin surse de inspira ie foarte diverse, de la   mitologie (greac , hindus , egiptean etc.) la clasicii francezi,   britanici i americani ai sfiritului de secol XIX i începutului de secol XX, pân la romanele poli iste din anii ’40 ale lui Raymond   Chandler. A experimentat constant în materie de stil, trecând adeseori grani a dintre fantasy i science fiction.
Seria Amber cuprinde zece romane care au fost publicate între anii 1970 i 1991.
Romanele i nuvelele sale i-au adus, printre altele, ase premii Hugo, trei premii Nebula i dou premii Locus.
6
 
 AMBER era lumea perfect – lumea real i unic . Existau multe    planuri-umbr , ciudate imita ii ale Amber-ului. Arden era una,     P mântul alta, dar singura lume care are importan e Amberul…
Fiii b trânului Rege lupt între ei pentru tron, cu toat viclenia   i iscusin a machiavelic a superoamenilor – pentru c    superoameni i sunt. Dar Corwin – a c rui poveste o ve i citi – tie     c preten ia sa la tron e îndrept it … i e preg tit s -i apere   acest drept cu propria-i via , i chiar cu via a celorlal i…   
7
PROLOG
S-a trezit într-un spital – îi amintea foarte pu ine lucruri –   fusese victima unui accident care n-a fost de fapt accident. A descoperit c -l cheam Corwin i c e mai puternic decât oricare   fiin uman …
Mai târziu, într-o c l torie care a început la New York i s-a   terminat într-o lume cu p duri i mun i, montri i iluzii, a   descoperit cine e de fapt – Corwin, prin de Amber… Corwin, ale   c rui culori erau negru i argintiu – care fusese exilat în lumea- umbr a P mântului i care acum s-a întors s -i revendice   tronul…
8
1
Dup ce mi se p ruse c va dura o venicie, încet totul se   sfârea.
Am încercat s -mi mic degetele de la picioare, am reuit. Eram   tol nit pe un pat de spital i cu picioarele în ghips, dar erau înc   ale mele.
Am închis strâns ochii, apoi i-am deschis, de trei ori la rând. Înc perea nu se clintea din loc. Unde dracu’ m aflam? Apoi pâcla se risipi treptat i îmi rec p tai ceea ce se cheam  
memorie. Mi-am reamintit nop i, i infirmiere, i injec ii. De fiecare   dat când lucrurile începeau s se limpezeasc pu in, cineva intra   i-mi f cea o injec ie cu nu tiu ce. Aa s-a întâmplat. Da. Totui,   acum m sim eam pe jum tate normal. Trebuiau odat i odat s   se opreasc .
N-am dreptate? Un gând m atac violent: „Poate c nu.” M n p di o neîncredere fireasc , aa cum sunt toate  
motiva iile umane. Fusesem supranarcotizat, mi-am dat seama   brusc. F r nicio explica ie real – din punctul meu de vedere –, i   f r niciun motiv pentru ei s se opreasc acum, mai ales dac   erau pl ti i pentru asta. Aa c ia-o încet i f pe prostul, spuse o   voce în eleapt care p rea s fie a mea.
i i-am dat ascultare. Vreo zece minute mai târziu, o infirmier îi i i capul pe u , iar  
eu, firete, am f cut pe mortu-n p puoi. Infirmiera plec . Dup care am început s reconstitui câte ceva din cele  
 întâmplate. Avusesem un fel de accident, mi-am amintit vag. Ce a urmat
era înc nedefinit; cât privete ce se petrecuse înainte, n-aveam   nici cea mai mic idee. Dar fusesem mai întâi într-un spital i apoi   am fost adus în locul sta, mi-am reamintit. De ce? Habar n- aveam.  Totui, picioarele erau într-o stare destul de bun . Destul cât s  
m in , dei nu tiam cât timp trecuse de la fractur – c ci tiam   c fuseser fracturate.
Aa încât m-am în l at în capul oaselor. Mi-a trebuit un efort   mare, muchii fiind anchiloza i. Afar era întuneric i un pumn de  
9
 
stele str lucea pe fereastr . Le-am f cut cu ochiul i mi-am trecut   picioarele peste marginea patului.
Eram ame it, dar dup un timp mi-am revenit i m-am ridicat,   ag ându-m de bara de la cap tul patului, dup care am f cut   primul pas.
În regul . Picioarele m ineau. Deci, teoretic, eram în stare s-o iau din loc. M-am întors la pat, m-am tol nit i am început s reflectez.  
 Transpiram i tremuram. Viziuni cu bomboane i altele d-astea.1
E ceva putred în Danemarca… Brusc îmi amintii. Era vorba de un accident de main . Un  
afurisit de accident… Apoi ua se deschise, l sând lumina s p trund , i printre gene  
am v zut o infirmier cu o sering hipodermic în mân . Se apropie de pat, o tip planturoas , cu p r negru i bra e  
mari. Când ajunse lâng mine, m-am ridicat. – Bun seara. – Ia te uit – bun seara, r spunse. – Când o iau din loc? – Va trebui s -l întreb pe doctor. – F -o! – V rog, ridica i-v mâneca! – Nu, mul umesc! – Trebuie s v fac o injec ie. – Nu, nu trebuie. N-am nevoie. – M tem c asta n-o poate decide decât doctorul. – Atunci, trimite-l aici, s -mi spun chiar el. Dar, pân atunci, nu  
accept. – Regret, dar am ordine precise. – Aa avea i Eichmann2 i uite ce-a p it, am cl tinat uor din  
cap. – Prea bine, spuse, va trebui s raportez asta… – Chiar te rog i, când o faci, zi-i c am hot rât s-o iau din loc  
mâine diminea !
1 Vers din poezia „The Night Before Christmas”, de Clement Clarke Moore. (n. red.)
2 Adolf Eichmann (1906–1962), nazist, locotenent-colonel în SS,  îns rcinat cu organizarea opera iunilor de logistic pentru deport rile în   mas spre lag rele de concentrare. A fost capturat de Mossad în   Argentina i executat prin spânzurare. (n. red.)
10
 
– Imposibil. Nici m car nu pute i umbla – i a i avut i câteva   leziuni interne…
– Mai vedem noi. Noapte bun ! Iei din camer f r s r spund . R mas singur, am c zut pe gânduri. Se p rea c eram într-un  
gen de clinic particular – deci cineva pl tea pentru asta. Cineva   cunoscut? Nicio rud nu-mi venea în minte. Prieteni, nici atât. Cine   mai r mâneau? Dumanii?
M-am gândit un timp. Nimic. Nimeni care s -mi fac o astfel de binefacere. Deodat îmi ap ru imaginea: eu s rind cu maina peste o râp  
drept într-un lac. Altceva nu-mi aminteam. Eram… M-am încordat i am început s transpir din nou. Nu tiam cine sunt. Pentru a nu sta degeaba, m-am ridicat i mi-am scos bandajele.
 Totul p rea în ordine sub ele; acum tiam ce am de f cut. Am   spart ghipsul de pe piciorul drept cu o bar de metal scoas de la   cap tul patului. M cuprinse brusc senza ia, c trebuia s plec cât   mai repede, c trebuia s fac asta neap rat.
Mi-am cercetat piciorul drept. În regul . Am zdrobit ghipsul i de pe stângul, m-am ridicat, am mers la
dulap. Nicio hain . Atunci am auzit paii. M-am întors în pat i am acoperit ghipsul
i bandajele vechi. Ua se deschise iar i. Apoi lumina se aprinse în jurul meu i am v zut un tip vânjos,  
 într-o bluz alb , c-o mân pe întrerup torul din perete. – Ce-am auzit, c te-ai purtat urât cu infirmiera? Nu mai inea s-o fac pe bolnavul adormit. – Nu în eleg. De spre ce e vorba? Asta îl derut o clip sau dou , în elesei eu dup cum se  
 încruntase. – E ora injec iei! zise. – Sunte i medic? – Nu, dar am sarcina s - i fac injec ia. – Iar eu refuz, conform dreptului meu legal. Ce zici de asta? – O s - i fac injec ia, spuse i se îndrept spre partea stâng a  
patului. În mân avea o sering hipodermic , pe care n-o z risem  
11
 
pân atunci. Urm o lovitur urât , cam patru degete sub centur , am  
socotit eu, care-l f cu s cad în genunchi. Dup câteva secunde scoase un icnet stins. – Mai apropie-te tu, am zis, i-o s vezi ce se-ntâmpl . – Avem metode s trat m pacien i ca tine, gâfâi el. Am tiut c a venit clipa s ac ionez. – Unde-mi sunt hainele? am întrebat repetând lovitura. El icni din nou. – Atunci cred c va trebui s le iau pe ale tale. D -mi-le! Devenise plictisitor s -l lovesc i a treia oar , aa c i-am  
aruncat cearafurile în cap i l-am zvântat în b taie cu bara   metalic .
În mai pu in de dou minute, a zice, eram în olit în alb,   culoarea lui Moby Dick i a înghe atei de vanilie. Dezgust tor!
Pe individ l-am înghesuit în dulap, apoi am privit prin fereastra z brelit . Am v zut Luna Veche în bra e cu Luna Nou , plutind   deasupra unui ir de plopi. Iarba era argintie i str lucitoare.   Noaptea se lupta cu soarele. Niciun indiciu care s -mi arate unde   era plasat locul sta. Dup toate aparen ele eram la etajul al   treilea al cl dirii, undeva în stânga, jos, se z rea o form p trat   de lumin , probabil o fereastr de la primul etaj, cu cineva treaz în   dosul ei.
Am ieit din înc pere i am examinat coridorul. În stânga în   cap t era un zid cu o fereastr z brelit i patru ui, câte dou pe   fiecare parte. Probabil d deau spre alte înc peri ca a mea. M-am   dus i am privit pe fereastr , i am v zut i alte etaje, al i copaci,   noapte, nimic nou. M-am întors i m-am îndreptat în cealalt  direc ie.
Ui i iar i ui, nicio lumin care s vin de sub ele, i numai   zgomotul pailor mei în pantofii „de împrumut” prea mari.
Ceasul indica ora cinci patruzeci i patru. Bara metalic era la   brâu, dedesubtul vestei imaculate, frecându-mi-se de old în mers. La fiecare dou zeci de picioare era câte un neon fixat în tavan,   care d dea o lumin chioar de vreo patruzeci de wa i.
Am ajuns la o scar în dreapta, care ducea în jos. Am luat-o pe   acolo. Paii mi se pierdeau în covorul care-o acoperea.
Al doilea etaj ar ta ca i cel de deasupra, iruri de ui, aa încât   am coborât mai departe.
Când am ajuns la primul etaj, am luat-o la dreapta, c utând ua   ce d dea spre înc perea cu lumin .
12
 
Am g sit-o, chiar aproape de cap tul coridorului, i nu m-am   mai ostenit s bat.  Tipul îmbr cat cu un halat de baie de culoare ip toare, aezat  
 în spatele unui birou mare l cuit, tocmai avea de gând s se uite    într-un fel de registru. Nu era camera paznicului. M privi cu ochii   larg deschii, încerc s scoat un strig t, dar nu izbuti, poate din   cauza expresiei mele hot râte. Se ridic brusc.
Am închis ua în spatele meu i i-am spus: – Salutare! Ai încurcat-o… Se pare c oamenii devin întotdeauna curioi când le spui  
chestia asta, pentru c , dup cele trei secunde cât mi-a luat s   traversez camera, m întreb :
– Ce vrei s spui? – Vreau s spun – c o s fii dat în judecat pentru sechestrare  
de persoan , pentru tratament incorect, pentru folosirea aiurea a   narcoticelor. Am deja sindromul izol rii i s-ar putea s devin   violent…
– Car -te de-aici! spuse. Am v zut un pachet de ig ri pe biroul lui. M-am servi singur i  
i-am spus: – Stai jos i tac - i gura. Avem multe lucruri de vorbit. Se aez , dar de t cut, nu t cu: – Încalci mai multe ordine. – Tribunalul va hot rî cine e r spunz tor, i-am replicat. Vreau  
hainele i obiectele mele personale. Vreau s-o iau din loc. – Dar nu eti în stare s … – Nu te-a-ntrebat nimeni. D -mi-le chiar acum sau o s r spunzi  
 în fa a legii. Se întinse c tre un buton de pe birou, dar l-am plesnit peste  
mân . – Acum! am repetat. Ar fi trebuit s -l apei când am intrat. Te-ai  
trezit prea târziu. – Domnule Corey, v agrava i situa ia… – Corey?! N-am venit de capul meu aici, i-am zis, dar s fiu al  
dracu’ dac n-am dreptul s m car. i-acum e momentul. Aa c   hai s-o termin m.
– Evident, nu eti în stare s p r seti aceast institu ie, se    împotrivi el. Nu pot permite asta. O s chem pe cineva care sa te   duc înapoi în camer i s te pun în pat.
– Nu te sf tuiesc s -ncerci, altfel o s afli în ce stare sunt.   Deocamdat am de pus mai multe întreb ri. Prima: cine m-a adus  
13
 
aici i cine-mi pl tete cheltuielile? – Foarte bine, oft el i musta a sub ire, roiatic , i se pleoti. Deschise un sertar, b g mâna în untru, dar eram foarte atent. L-am lovit înainte de a apuca s trag piedica: un Colt 32,  
automatic, foarte aspectuos. Am tras eu piedica, atunci când i-am smuls pistolul; l-am îndreptat spre el.
– O s -mi r spunzi la întreb ri. Evident, m crezi un tip   periculos. S-ar putea s ai dreptate!
Zâmbi slab i îi aprinse o igar , ceea ce era o greeal dac   inten iona s-o fac pe durul. Mâinile îi tremurau.
– E-n regul , Corey – dac asta o s te fac fericit. Sor -ta te-a   adus aici.
„Hopa!”, îmi zisei. – Care sor ? – Evelyn, spuse. Niciun bec aprins. Deci: – E ridicol. N-am mai v zut-o pe Evelyn de ani de zile. Nici  
m car nu tia c sunt prin partea asta a rii. Ridic din umeri. – Cu toate astea… – Unde locuiete acum? Vreau s -i telefonez. – N-am adresa ei la-ndemân . – Ia-o de unde tii! Se ridic , travers înc perea c tre un fiier, îl deschise, cotrob i  
i extrase o fi . Am cercetat-o cu aten ie. „D-na Evelyn Flaumel”… Nici adresa  
din New York nu-mi p rea familiar , dar am re inut-o. Dup cum   scria acolo, prenumele meu era Cari. Bun. Înc o informa ie.
Mi-am pus arma la brâu, lâng bara metalic , firete dup ce   am tras la loc piedica.
– O.K. Unde-mi sunt hainele i cât ai de gând s -mi pl teti? – Hainele au fost distruse în accident, spuse, i trebuie s tii c  
picioarele chiar au fost fracturate – stângul în dou locuri. Cinstit   vorbind, nu-mi dau seama cum reueti s te ii pe picioare. N-au   trecut decât dou s pt mâni…
– Totdeauna m vindec repede. Acum, de spre bani… – Ce bani? – Banii ca s nu- i aduc plângere împotriva tratamentului  
incorect, i toate celelalte. – Nu fii caraghios! – Cine e caraghios? O mie de dolari, bani ghea , imediat!
14
 
– Nici nu discut despre aa ceva. – Uite ce e, mai bine ascult la ce- i spun: orice-ar fi, gândete-
te la renumele pe care-l va c p ta locul sta dac m-apuc s fac   publicitate înainte de proces. În mod sigur o s iau leg tura cu   Organiza ia Mondial a S n t ii, cu ziarele, cu…
– antaj i nu vreau s am de-a face cu aa ceva. – Pl teti acum sau mai târziu, dup hot rârea tribunalului. Nu,  
mi-e indiferent. Numai c acum te cost mai ieftin. Dac punea banul jos, însemna c b nuielile mele se confirmau  
i c era ceva necurat la mijloc. Se holb la mine mult vreme. Într-un târziu spuse: – N-am nicio mie aici. – Propune tu un compromis. Dup alt pauz : – sta-i furt! – Nu i dac achi i i plec, puiule. Deci, zi! – S-ar putea s am cinci sute în seif. – Adu-i! Dup ce examin con inutul unui mic seif din perete, îmi spuse  
c erau doar patru sute treizeci; nu aveam chef s las amprente   pe seif, numai ca s -l verific. Aa c , am acceptat i am îndesat   bancnotele în buzunarul lateral.
– Acum, care e cea mai apropiat sta ie de taxiuri care   deservete locul sta?
Îmi spuse, iar eu am verificat în cartea de telefon, aflând astfel c eram undeva în provincie.
L-am pus s dea telefon i s -mi cheme un taxi, pentru c eu nu   tiam numele locului i nu vroiam s -i dea seama de starea   memoriei mele. Unul dintre bandajele pe care le scosesem fusese  în jurul capului.
În timp ce vorbea, l-am auzit spunând numele locului: Clinic  Particular , Greenwood.
Am aruncat igara, am luat alta i am urnit cele aproape o sut   de kilograme din picioarele mele, aezându-m pe un scaun de   piele mare aflat lâng bibliotec .
– Atept m aici i dup-aia m conduci la u – i-am zis. N-a mai scos niciun cuvânt.
15
2
Era aproape opt când taxiul m l s aiurea, la un col al celui   mai apropiat ora. Am pl tit oferului i m-am învârtit în jur vreo   dou zeci de minute. Apoi m-am oprit într-un mic local, am g sit un   loc liber i am comandat suc, dou ou , pâine pr jit , u nc i trei   ceti cu cafea. unca era prea gras .
La o or dup micul dejun, am pornit-o iar la drum, am g sit un   magazin de îmbr c minte i am ateptat pân la nou jum tate   s se deschid .
Mi-am cump rat o pereche de pantaloni largi, trei c m i sport,   o centur , lenjerie de corp i o pereche de pantofi num rul meu.   Am mai cump rat, o batist , un portofel i un pieptene de   buzunar.
Apoi am g sit sta ia de autobuze Greyhound i m-am îmbarcat   pentru New York. Nimeni nu încerc s m opreasc . Nimeni nu   p rea s m caute.
ezând pe locul meu i privind peisajul în culorile toamnei, mângâiat de vântul vioi sub cerul luminos, rece, am trecut în revist tot ce tiam de spre mine i despre situa ia mea material .
Fusesem înregistrat la Greenwood drept Carl Corey, de c tre   sora mea Evelyn Flaumel. Asta, ca o consecin a unui accident de   main petrecut în urm cu cincisprezece zile sau cam aa ceva,   de pe urma c ruia m alesesem cu câteva oase zdrobite, care   acum nu m mai sup rau. Nu-mi aminteam de sora mea Evelyn.
Cei de la Greenwood fuseser instrui i s m in pasiv, i nu   mi-a fost greu s pricep c se temeau de lege dup felul în care a   reac ionat tipul atunci când mi-am pierdut cump tul i i-am   amenin at cu tribunalul. Bun. Cineva se temea de mine, dintr-un   anumit motiv. Cred c valoram mult.
Mi-am c znit memoria, încercând s o întorc înapoi la accident,   i atât m-am for at, pân a început s m doar capul. Nu fusese   niciun accident. Asta fusese impresia mea, dei nu tiam de ce. O s aflu eu i cineva o s pl teasc pentru asta. O s pl teasc din   greu. O furie teribil r bufni de undeva din trup. Oricine a încercat   s -mi fac vreun r u, s se foloseasc de mine, a f cut-o pe riscul   lui i de-acum îi va primi r splata, oricine ar fi acela. Sim eam o   dorin puternic de a ucide, de a-l distruge pe cel care era   vinovat, i tiam c nu era prima dat în via când sim eam asta   i mai tiam c f cusem aa ceva i în trecut. i nu numai o dat .   Am privit pe geam, uitându-m cum cad frunzele moarte.
16
 
Când am ajuns în Marele Ora, primul lucru pe care l-am f cut a   fost s m b rbieresc i s m tund la cea mai apropiat frizerie,   iar al doilea s -mi schimb c maa i maioul într-un closet public,   asta pentru c nu suport s -mi r mân p r pe ceaf . Automatul   „32”, care apar inea necunoscutului din Greenwood, era în   buzunarul din dreapta al vestei. Îmi ziceam c dac Greenwood   sau sor -mea ar fi dorit s m salte rapid, o violare a legii Sullivan 1 
ar fi picat la anc. Dar am hot rât s -l p strez. Mai întâi trebuiau   s m g seasc , dar voiam s în eleg motivul. Am mâncat ceva la   repezeal , m-am fâ âit cu metrourile i autobuzele vreo or , apoi   am luat un taxi s m duc la adresa din Westchester a lui Evelyn,   presupusa mea sor , cea în care-mi puneam speran a c -mi va   reîmprosp ta memoria.
M-am hot rât ce tactic s folosesc, înc înainte de a ajunge. Astfel c , atunci când dup o ateptare de vreo treizeci de  
secunde poarta cl dirii vechi i imense se deschise, ca r spuns la   b taia mea, tiam ce s spun. M gândisem la asta mergând pe   aleea lung , erpuitoare, cu prundi alb, printre stejarii întuneca i   i ar arii luminoi, cu frunzele fonitoare sub picioare i vântul   rece pe gâtul proasp t ras, sub gulerul ridicat al vestei. Mirosul   lo iunii de p r se contopea cu izul de mucegai r spândit de   vrejurile de ieder care se întindeau pretutindeni pe zidurile de   c r mid ale vechii cl diri. Nimic nu-mi p rea familiar. Probabil c   nu mai fusesem niciodat aici.
Am b tut la u i mi-a r spuns ecoul. Apoi mi-am înfundat mâinile în buzunare i am ateptat. Ua s-a deschis i eu am zâmbit i am înclinat capul c tre  
servitoarea pistruiat , cu tenul oache. – Da? f cu întreb toare, cu uor accent portorican. – A dori s-o v d pe d-na Evelyn Flaumel, dac eti amabil . – Cine s -i spun c-o caut ? – Fratele ei, Cari. – Oh, pofti i în untru, v rog! spuse. Am intrat într-un hol cu pardoseala dintr-un mozaic de buc i  
fine, roz-portocalii i turcoaz, pere ii de mahon i o gr mad de   chestii cu frunze mari, verzi, care serveau drept perete desp r itor   al salonului. Deasupra, un cub de sticl i email r spândea o   lumin galben .
1 În statul New York, lege care interzice de inerea sau purtarea, f r   permis, a armelor considerate destul de mici încât s poat fi ascunse   (n. red.)
17
 
Fata se retrase, iar eu am privit de jur-împrejur, sperând s  g sesc ceva familiar.
Nimic. Aa c am ateptat. Fata reveni iute, zâmbi, d du din cap i spuse: – V rog s m urma i. Doamna v ateapt în bibliotec . Am urmat-o, urcând trei trepte deodat , apoi de-a lungul unui  
coridor, pe lâng dou ui închise. A treia din stânga era deschis   i fata îmi f cu semn s intru. Aa am f cut, dar imediat m-am   oprit în prag.
Ca toate bibliotecile, înc perea era plin de c r i. Mai erau trei   tablouri, dou înf iând peisaje linitite, iar unul, un peisaj marin   i acesta calm. Podeaua era acoperit cu un covor gros de culoare   verde. Lâng biroul mare se afla un glob enorm, întors cu Africa   spre mine, i în spate, un perete-fereastr , opt taburete din sticl ,   Dar nu din cauza asta m-am oprit.
Femeia din spatele biroului purta o rochie albastru-verzuie, cu guler larg i decolteu în „V”, avea p rul lung, cu breton, ceva între   norii asfin itului i lumina unei lumân ri într-o odaie întunecat , i,   firete, tiam cumva, c ochii ei, în spatele unor ochelari de care   cred c n-avea nevoie, erau la fel de albatri ca Lacul Brie la ora   trei într-o dup -amiaz de var , f r pic de nor; iar nuan a   zâmbetului ei re inut se potrivea cu p rul. Dar nu din cauza asta   m-am oprit în prag.
O tiam pe femeia aceasta de undeva, dei nu puteam spune de unde.
Am înaintat zâmbind. – Bun . – Stai jos, te rog, zise i îmi ar t un fotoliu portocaliu cu sp tar  
 înalt i bra e mari, exact genul în care-mi doream s m afund. Asta am i f cut, iar ea m studie. – M bucur c eti iar bine! – i eu. Cum î i mai e? – Bine, mul umesc. Trebuie s recunosc c nu m-ateptam s te  
v d aici. – tiu, am min it eu, dar uite, am venit ca s - i mul umesc  
pentru amabilitatea i grija ta de sor . Am pus o uoar nuan de ironie în fraz , ca s -i observ  
reac ia. În clipa aceea, un câine enorm intr în camer – un lup de  
vân toare irlandez – i se ghemui în fa a biroului. Mai ap ru unul,  
18
 
care se roti în jurul globului de dou ori înainte de a se tol ni pe   podea.
– Ei bine, spuse ea, întorcându-mi ironia, mai mult n-am putut face pentru tine. Trebuia s fi condus mai atent.
– Pe viitor voi fi mai grijuliu, promit solemn! Habar n-aveam de jocul în care intrasem, dar din moment ce ea
nu tia c nu tiu, hot râsem s scot de la ea toate informa iile pe   care le puteam scoate aa c am continuat:
– Mi-am închipuit c eti dornic s vezi în ce form sunt, i   iat -m am venit s - i ar t!
– Chiar eram dornic , r spunse ea. Ai mâncat? – Un dejun frugal, acum vreo câteva ceasuri. Sun dup servitoare i comand ceva de mâncare. – tiam c o s hot r ti singur când s p r seti Greenwood-
ul, atunci când te vei sim i în stare. Totui nu credeam c o s fie   atât de curând i nu credeam c-o s vii aici.
– tiu, de-asta am i f cut-o! Îmi oferi o igar , am luat-o, am aprins-o pe a ei i apoi pe-a  
mea. – Totdeauna ai fost imprevizibil, spuse într-un târziu. Dac asta  
te-a ajutat adesea înainte, acum n-a mai conta pe-aa ceva. – Ce vrei s spui? am întrebat-o. – Riscurile sunt mult prea mari pentru un bluf i cred c asta ai  
 încercat, venind pân aici. i-am admirat întotdeauna curajul,   Corwin, dar nu face pe nebunul. tii care-i miza.
„Corwin?” Trece-l la dosar „Corey”. – Poate c nu, am cam dormit ceva, i-aminteti? – Vrei s spui c nu eti la curent? – Absolut cu nimic de când m-am trezit. Îi l s capul într-o parte i-i îngust minuna ii ei ochi. – Ciudat, zise, dar posibil. Destul de posibil. S-ar putea s fie  
adev rat. S-ar putea. Deocamdat , o s m prefac c te cred. În   cazul sta, s-ar putea s fi f cut un lucru inteligent. Sigur. Las -m   s m gândesc.
Am tras din igar , sperând c va spune ceva mai mult. Dar n-o   f cu, aa încât am hot rât s aflu care ar fi avantajele pe care le- a ob ine în acest joc pe care nu-l în elegeam, cu juc tori pe care   nu-i cunoteam, pentru o miz pe care nici m car n-o b nuiam.
– Faptul c m aflu aici înseamn ceva. – Da, r spunse ea, tiu. Numai c tu eti un tip inteligent, aa  
 încât ar putea însemna mult mai mult. Om atepta i om mai
19
 
vedea. S atept m ce? S vedem ce? Sosir fripturile i o can mare de bere, astfel c pentru o  
vreme am sc pat de obliga ia de a-i spune cu subtilitate sau   iretenie vreun secret sau generalit i. Friptura mea era roz    în untru i zemoas ; am înfulecat din pâinea proasp t cu coaj   tare, am înghi it berea cu înghi ituri mari, atât eram de înfometat   i însetat. Îmi arunc -o privire i izbucni în râs, în timp ce-i t ia   friptura în buc ele mici.
– Ador ardoarea cu care ataci via a, Corwin. Asta-i unul din   motivele pentru care nu mi-ar pl cea s te despar i de ea.
– Nici mie, am morm it. i, în timp ce mâncam, m-am gândit la Evelyn. Mi se p ru c o  
v d într-o rochie decoltat , foarte larg , verde ca verdele m rii.   Muzic , dans, un bal, voci, undeva în spatele nostru. Purtam ceva   negru i argintiu i… Viziunea se topi. Dar era un fragment adev rat al memoriei mele, tiam asta; am tras o înjur tur în   gând, pentru c nu reuisem pân la cap t. Ce-mi spusese atunci,   ea în verde, eu în negru i argintiu, atunci noaptea, dincolo de muzic , de dans, de voci?
Am mai turnat în pahar bere din can i am hot rât s verific   viziunea.
– Mi-amintesc de o noapte când tu erai în verde, iar eu în culorile mele. Ce frumos era – i muzica…
Chipul îi deveni uor melancolic, tr s turile i se îmblânzir . – Da, zise. Ce zile frumoase! i chiar n-ai luat contact cu
nimeni? – Pe cuvânt de onoare, am spus, dei nu tiam la ce se refer . – Lucrurile au mers din ce în ce mai r u, iar Umbrele con in mai  
multe erori decât s-ar fi gândit cineva… – i? am îndemnat-o. – El are înc necazurile lui, termin ea. – Oh! – Da, i ar dori s tie unde eti. – Exact aici. – Vrei s spui c …? – Pentru moment, i-am r spuns, poate prea repede, pentru c  
prea i se m rir ochii; atâta vreme cât înc nu tiu totul. Am zis-o, orice ar fi însemnat asta. – Oh! f cu. Am ispr vit cotletele i berea f r alt vorb i apoi am dat cele  
20
 
dou oase câinilor. Am sorbit cafeaua i am început s m simt mai bine, dar m-am  
st pânit s ar t asta. – i ce e cu ceilal i? am întrebat, ceea ce putea însemna orice,  
dar cel pu in suna neprimejdios. M-am temut o clip c o s m -ntrebe la ce m refer. În loc de  
asta, se l s pe spate în fotoliu, privi tavanul i spuse: – Ca-ntotdeauna, nicio veste despre vreunul. Poate calea ta a
fost cea mai în eleapt . Mie îmi place mult. Dar cum poate uita   cineva gloria?
Mi-am l sat ochii în jos, pentru c nu tiam ce ar fi putut   exprima.
– Nimeni nu poate, am încuviin at. Nimeni, niciodat ! Urm o t cere lung , stânjenitoare, dup care spuse: – M ur ti? – Firete c nu. Cum a putea, inând seama de împrejur ri? Asta p ru s-o mul umeasc i zâmbi, dezvelindu-i din ii care  
erau foarte albi. – Bine, i î i mul umesc, spuse. Orice s-ar zice, eti un  
gentleman. Am f cut o plec ciune i am zâmbit afectat. – O s -mi iei min ile! – E greu, spuse ea, inând seama de împrejur ri. M-am sim it stânjenit. Eram furios, i m întrebam dac ea tia pe cine trebuia s m  
descarc. Aveam impresia c tie. M-am luptat cu dorin a de a o    întreba de-a dreptul.
– Ei bine, ce propui s facem noi? m iscodi într-un târziu, iar   eu, fiind pe faz , i-am replicat:
– Firete, n-ai încredere în mine. – Cum am putea? Am silit-o s -i aminteasc de acel „noi”. – Bine, în regul . Deocamdat vreau s m plasez sub  
supravegherea ta. A fi bucuros s r mân aici, unde m po i avea   sub ochi.
– i dup aceea? – Dup aceea? Vom vedea… – Inteligent, spuse, foarte inteligent. i m pui într-o situa ie  
dificil . Spusesem asta pentru c n-aveam niciun loc unde s merg, iar  
banii ob inu i din antaj nu-mi puteau ajunge prea mult.
21
 
– Da, firete, continu ea, po i s r mâi. Dar te avertizez – i-mi   ar t ceea ce crezusem c e un pandantiv pe lan ul din jurul   gâtului – sta e un fluier ultrasonic pentru câini. Donner i Blitzen,   cei de-aici, mai au patru fra i, i to i sunt dresa i s „aib grij ” de   tipii obraznici i to i ac ioneaz la fluierul meu. Aa c nu te apuca   s mergi prin locuri în care nu eti dorit. Un fluierat sau dou i   pân i tu o s fii doborât. Datorit rasei lor nu mai exist lupi în   Irlanda, s tii!
– tiu, am spus, i chiar nu min eam – tiam. – Da, continu ea, lui Eric o s -i plac ideea c tu eti oaspetele  
meu. Asta-l va face s te lase în pace, doar asta- i doreti, n’est- ce pas?1
– Oui, am r spuns. „Eric”! Numele aprindea un bec în mintea mea! Cunoscusem un Eric, i faptul acesta avusese mare importan .  
Nu recent. Dar acel Eric pe care-l cunoscusem era înc prin   preajm , i asta conta în clipa de fa .
De ce? Îl uram, iat unul din motive. Îl uram îndeajuns ca s m v d  
ucigându-l. Poate chiar încercasem. Mai exista, de asemenea, o alt leg tur între noi, eram sigur.
De rudenie? Da, asta era. O realitate care nu era pe placul nici unuia dintre
noi – fra i… mi-aminteam, mi-aminteam… Marele, puternicul Eric, cu barba lui cârlion at i ud , i ochii lui  
– exact ca ai lui Evelyn! Eram torturat de aceast nou trezire a memoriei, ceea ce-mi  
f cu tâmplele s zvâcneasc , iar ceafa s mi se înfierbânte brusc. N-am l sat nimic din toate astea s mi se zugr veasc pe chip  
i m-am str duit s mai trag o dat din igar , s mai iau o   sorbitur de bere; îmi d deam seama c Evelyn este, într-adev r,   sora mea! Numai c n-o chema Evelyn. Nu tiam numele exact,   dar în niciun caz nu era Evelyn. Am hot rât c trebuie s fiu atent.   Când o s m adresez ei, n-am s mai folosesc niciun nume, pân   nu mi-l amintesc pe cel exact.
Dar eu? Cum r mâne cu mine? i ce se întâmpla de fapt în jurul   meu?
i deodat am sim it c Eric avea o anume leg tur cu   accidentul meu. Ar fi trebuit s fie un accident fatal, numai c eu  
1 Nu-i aa? (lb. francez )
22
 
reuisem s scap. El era vinovatul, nu-i aa? Da, r spunser   sim urile mele. Eric trebuia s fie. i Evelyn era mân -n mân cu   el, îi pl tea pe cei de la Greenwood s m in în com . Mai bine   aa decât mort, dar…
Am în eles c , într-un fel, venind la Evelyn, nu f cusem decât s   m predau de bun voie în mâinile lui Eric, i dac r mâneam aici,   puteam deveni prizonierul lui, eram chiar expus unui nou atac.
Numai c ea-mi spusese c , fiind oaspetele ei, o s fiu l sat în   pace. Eram derutat. Nu puteam judeca dup aparen e. Trebuia s   fiu în permanen cu ochii în patru. Poate c-ar fi fost mai bine s   plec, s -mi las memoria s revin încet-încet.
Pe de alt parte, îns mai era i dorin a asta febril de a afla   toat povestea cât mai repede cu putin i abia apoi s ac ionez.   M ap sa ca un viciu. Dac pericolul e pre ul memoriei i riscul –   costul ocaziei favorabile – aa s fie. R mân.
– i-mi amintesc, spuse Evelyn, i mi-am dat seama c vorbea   de mult iar eu nici m car n-o ascultasem; poate din cauza notei   meditative din cuvintele ei, care nu cereau neap rat un r spuns –   dar i din cauza avalanei din gândurile mele. i-mi amintesc de ziua în care l-ai b tut pe Julian la jocul lui preferat, zicea ea, i el a   aruncat în tine cu un pahar cu vin i te-a blestemat. Dar tu ai luat premiul. i lui deodat i s-a f cut fric c poate a mers prea   departe. Totui, tu ai izbucnit în râs i ai b ut un pahar cu el. El s-a   ruinat de aceast demonstra ie de for , fiind de obicei atât de   linitit, i cred c în ziua aia te invidia. ii minte? M gândesc c ,    într-un fel, imitase felul t u de a fi de pân atunci. Dar înc îl ur sc   i sper c s-a pr buit repede dup aia. Simt c e aa…  Julian, Julian, Julian. Da i nu. Îmi aminteam ceva despre un joc
i despre un individ care nu-mi d dea pace i de spre explozia unei st pâniri de sine aproape legendare. Da, era un sentiment legat   de ceva cunoscut, dar nu-mi putea spune cu siguran ce se    întâmplase.
– i Caine, cum l-ai mai tras pe sfoar ! Înc te ur te, tii… Concluzia fireasc : nu prea eram iubit. Într-un fel, sentimentul  
m mul umea. i numele de Caine îmi suna familiar. Foarte. Eric, Julian, Caine. Corwin. Toate mi se învârteau în cap,
sim eam c e prea mult, c nu mai suport. – A trecut atâta vreme, am spus mai mult involuntar i eram
aproape sigur c nu greeam. – Corwin, hai s n-o mai sc ld m! Vrei mai mult decât siguran ,  
23
 
tiu. i eti înc destul de puternic ca s sco i ceva din asta, dac    joci cum trebuie. Nu pot ghici ce-ai în minte, dar am putea face un târg cu Eric.
Acest „am putea” p rea s indice altceva decât pân acum.   Ajunsese la un fel de concluzie în leg tur cu valoarea mea i   ceea ce urma s se întâmple. S zicem c întrevedea o ans de a   câtiga ceva pentru ea. Am schi at un zâmbet.
– De asta ai venit aici? continu ea. Ai vreo propunere pentru   Eric, ceva care ar avea nevoie de un mesager?
– S-ar putea, i-am r spuns, dar trebuie s m gândesc mai mult.   Abia mi-am revenit, mai am de meditat. Mi-a fi dorit totui s fiu    în cel mai bun loc, de unde s pot ac iona rapid, dac a hot rî c   interesele mele se leag de Eric,
– Ai grij ! tii doar c voi transmite fiecare cuvânt. – Firete, am spus – nepricepând ce vrea s zic i bâjbâind  
dup un r spuns echivoc – numai dac interesele tale se conjug   cu ale mele.
Se încrunt i cute fine ap rur între sprâncene. – Nu prea în eleg ce-mi propui. – Nu propun nimic, deocamdat . Sunt complet sincer i cinstit  
cu tine, spunându- i c nu tiu. Nu prea sunt convins c vreau s   fac un târg cu Eric. La urma urmei…
Am l sat deliberat fraza în suspensie, pentru c nu mai aveam   cu ce s-o continui, dei sim eam c ar fi trebuit.
– i s-a oferit o alternativ ? Se ridic brusc, înf când fluierul.   Bleys! Desigur!
– Stai jos i nu fi ridicol . Crezi c m-a fi dat pe mâinile tale   atât de linitit, de gr bit, ca s ajung hran pentru câini, numai   pentru c se-ntâmpla s te gândeti la Bleys?
Se relax , umerii chiar îi c zur pu in, apoi se aez la loc. – Poate c nu, spuse într-un târziu, dar tiu c eti un escroc, i  
mai tiu c eti lipsit de loialitate. Dac ai venit aici s - i faci rost   de un aliat, nici m car s nu îndr zneti s încerci. Nu sunt chiar   atât de important . Ar fi trebuit s tii asta pân acum. Ca s nu   mai spun c am crezut întotdeauna c m placi.
– Mi-ai pl cut i-mi placi i n-ai de ce s - i faci griji. Interesant   totui, c ai amintit de Bleys!
Momeal , momeal , momeal ! Erau atâtea pe care vroiam s le   aflu!
– De ce? Te-a abordat cumva? – N-a putea spune, i-am r spuns sperând c -mi va da vreun  
24
 
cap t de care s m ag . i apoi, cunoteam genul lui Bleys:   „Dac ar fi f cut-o, i-a fi r spuns la fel ca lui Eric: o s m mai   gândesc!”
– Bleys, repet ea, i „Bleys” am rostit i eu în minte. „Bleys. Îmi place de tine. Am uitat de ce, i tiu c sunt motive  
pentru care n-ar trebui, dar îmi place de tine. tiu asta.” Am t cut o vreme, m sim eam obosit, dar nu vroiam s-o ar t.  
 Trebuia s fiu tare. tiam c trebuia s fiu tare. Am zâmbit i am spus: – Frumoas bibliotec ! – Mul umesc! – Bleys, repet ea meditativ, apoi dup câteva momente de  
t cere continu : Chiar crezi c are vreo ans ? Am ridicat din umeri. – Cine tie? Eu nu, în niciun caz. Poate el. Sau, poate nici el. M privi lung, cu ochii uor m ri i i cu gura deschis . – Tu nu? f cu uimit . Nici nu vrei s -ncerci, nu? Am izbucnit în râs, dar numai ca s -i domolesc surescitarea. – Nu spune tâmpenii – am mustrat-o când m-am potolit. Eu?! Vorbele ei îns , atinseser o coard adânc îngropat în mine,  
c ci am auzit de undeva un „de ce nu?” Dintr-o dat mi se f cu fric . Femeia p rea totui uurat de t g duirea mea, orice ar fi fost  
ceea ce negam. Zâmbi i-mi ar t un bar în perete, jos, în stânga   mea.
– A bea un „Irish Mist” mic, spuse ea. – i eu a vrea, dac e vorba pe-aa. M-am ridicat i am umplut dou pahare. – tii ceva, am spus, dup ce am revenit la loc, e pl cut s stau  
cu tine astfel, chiar dac numai pentru scurt timp. Îmi trezete   amintirile.
Ea zâmbi; era dr gu când zâmbea. – Ai dreptate, spuse, sorbind din b utur . Cu tine aici, m simt  
de parc-a fi în Amber. Aproape c-am sc pat paharul din mân . Amber! Cuvântul îmi  
provoc un fulger prin ira spin rii! Femeia începu s plâng ; m-am ridicat i am cuprins-o cu bra ul  
pe dup umeri ca s-o linitesc. – Nu plânge, feti o. Te rog, nu plânge. M întristeaz i pe mine. „Amber! Acolo era ceva, ceva puternic, electrizant!” – Vor reveni iar zilele bune, am spus cu blânde e.
25
 
– Chiar crezi asta? – Da, am spus cu convingere. Da, cred! – Eti nebun. Poate de-asta ai fost întotdeauna fratele meu
favorit. Aproape c pot crede tot ce-mi spui, cu toate c tiu c   eti nebun.
Mai plânse un pic i apoi se opri. – Corwin, dac reueti – dac prin cine tie ce ans , ce  
capriciu al ansei din Umbr reueti – î i vei aminti de surioara ta,   Florimel?
– Da, am spus, recunoscând în sfârit numele. Da, îmi voi aminti.
– Î i mul umesc. Am s -i spun lui Eric numai esen ialul, n-o s   spun nimic de Bleys, nici de suspiciunile mele.
– Î i mul umesc, Flora. – Dar nu am niciun fel de încredere în tine, ad ug ea. S ii  
minte i asta. – Se vede i f r s-o spui. Chem servitoarea s m conduc într-o camer , iar eu, – dup  
ce am reuit s m dezbrac, m-am pr buit pe pat i am dormit   unsprezece ore.
3
Diminea a, am descoperit c Flora plecase, f r s lase niciun   mesaj. Servitoarea mi-a adus micul dejun în buc t rie, dup c are s-a dus s treb luiasc . Am respins ideea de a o pisa cu întreb ri   ca s scot vreo informa ie de la ea, pentru c ori nu tia, ori n-ar fi   vrut s -mi spun lucrurile pe care a fi dorit eu s le aflu, i f r    îndoial i-ar fi povestit mai apoi Florei de spre tentativa mea. Aa  încât, din moment ce se p rea c r m sesem st pân în cas , am   hot rât s revin în bibliotec i s v d ce puteam afla acolo, mai   cu seam c oricum îmi plac bibliotecile.
M fac s m simt bine i în siguran , înconjurat de pere i de   cuvinte, frumoase i pline de în elepciune. Întotdeauna m simt   mai bine când v d c exist ceva care st vilete Umbrele.
Donner, sau Blitzen, sau vreuna din rudele lor, ap ru nu se tie   de unde i m urin în hol, p ind eap n i adulmecându-mi   urma. Am încercat s m împrietenesc cu el, dar era ca i cum ai   fi încercat s faci glume cu poli istul care tocmai i-a semnalizat s   tragi pe dreapta. Mi-am aruncat privirea i în alte camere prin
26
 
dreptul c rora treceam, dar nu p reau interesante. Aa c am intrat în bibliotec , iar Africa era tot în fa a mea. Am  
 închis ua în urma mea ca s nu intre vreunul dintre câini i m-am   plimbat tacticos prin înc pere, citind titlurile din rafturi.
Era o mul ime de c r i de istorie. De fapt, acestea p reau s   domine colec ia Florei. Erau, de asemenea, multe c r i de art ,   mari ca dimensiune i scumpe; am r sfoit câteva. De obicei, cel   mai bine m gândesc la problemele mele atunci când m preocup   de cu totul altceva.
M-am întrebat care era oare sursa bog iei evidente a Florei.   Eram rude – asta s însemne c i eu m bucuram de oarece   opulen ? M-am gândit la statutul meu economic i social, la   profesie, la origini. Aveam sentimentul c niciodat nu-mi p sase   prea mult de bani i c întotdeauna avusesem destule c i de a-i   ob ine, ca s -mi satisfac toate gusturile. Oare aveam i eu, o cas   la fel de mare ca asta? Nu-mi puteam aminti.
Cu ce m ocupasem înainte? M-am aezat în spatele biroului i mi-am scormonit memoria
dup vreun depozit secret de cunotin e pe care le-a fi posedat. E   dificil s te autoexaminezi aa cum ar face-o un str in. Poate din   cauza asta n-am reuit s scot nimic la suprafa . Ce-i al t u e-al   t u, e o parte din tine i pare s apar in fiin ei tale interioare,   acolo, undeva în adânc. Asta-i tot.
Fusesem doctor? Asta-mi veni în minte când am dat cu ochii de câteva schi e anatomice ale lui Da Vinci. Aproape din reflex, am    început s desf or în minte fazele unor interven ii chirurgicale   diferite. Mi-am dat seama atunci c , în trecut, operasem oameni.
Dar nu era asta. Când am realizat c aveam cunotin e   medicale, am în eles c era doar o parte din cu totul altceva. Eram   sigur c nu fusesem chirurg practician. i-atunci? Ce elemente mai   erau implicate?
Ceva îmi atrase aten ia. Stând la birou, privirea îmi alunec pe peretele din fa , unde  
printre alte lucruri, atârna o spad antic de cavalerie, pe care o   trecusem cu vederea la primul tur al înc perii. M-am ridicat, m-am   dus la perete i am luat spada din cui.
În mintea mea, eram nemul umit de felul cum ar ta. Mi-a fi   dorit o cârp cu ulei i o gresie, ca s-o fac s arate cum ar tase   odat . tiam câte ceva de spre armele vechi, în special despre cele t ioase.
Spada era uoar i de bun calitate, iar eu m sim eam  
27
 
puternic aa cum o ineam în mân . Am schi at un „en garde”. Am   parat i am atacat de câteva ori. Da, m pricepeam la obiectul   sta. Deci, ce fel de cunotin e erau astea? Am privit în jur, dup alte  
obiecte care s -mi împrosp teze memoria. Nimic altceva nu mi-a mai trezit nicio reac ie deosebit , încât  
am pus spada la loc i m-am întors la birou. Aezându-m , am   hot rât s merg pân la cap t.
Sertar dup sertar, pe rând, le-am cercetat pe toate, începând   cu cel din mijloc i continuând pân în stânga sus i dreapta jos.   Articole de papet rie, plicuri, m rci potale, agrafe pentru hârtie,   cioturi de creioane, band adeziv , nimic neobinuit.  Tr geam fiecare sertar afar , inându-l pe genunchi, în vreme  
ce îi examinam con inutul. Nu ac ionam doar sub impulsul unui gând. Era o parte dintr-un  
fel de antrenament pe care-l f cusem odat , care m înv ase c   trebuie s inspectez totul pe toate p r ile.
Un am nunt aproape c -mi sc p , l-am observat în ultima clip :   spatele sertarului de jos, din dreapta, nu era aezat la aceeai distan ca celelalte.
Asta însemna ceva, i când am îngenuncheat i am privit locul gol al sertarului din birou, am v zut o mic umfl tur ca o cutiu ,   ataat în partea de sus.
Era chiar un mic sert ra, încuiat. Mi-a trebuit cam un minut de încerc ri cu agrafe, pioneze, i, în  
sfârit, cu o limb de pantofi metalic peste care d dusem într-un   alt sertar. Cu limba de pantofi am reuit s -l deschid.
Sertarul cel mic con inea un pachet de c r i de joc. Iar pachetul   purta un însemn care m f cu mai întâi s încremenesc, apoi s   cad în genunchi, brusc transpirat i respirând agitat.
Era un inorog alb pe o câmpie verde, dezl n uit, agresiv, cu   capul întors spre dreapta. Iar eu tiam acel însemn. Vederea lui m tulbur cumplit.
Am desf cut pachetul i-am scos c r ile. Erau în ordine. Taro i   cu sceptrele lor, stele în cinci col uri, cupe i s bii, numai c Marile   Atu-uri erau total diferite.
Înainte de a continua inspec ia, am pus la loc ambele sertare,   având grij s nu-l încui pe cel mic.
Marile Atu-uri parc erau vii, gata s p easc afar de pe   suprafe ele str lucitoare. C r ile erau destul de reci la atingere,   era o adev rat pl cere s le pip i. Mi-am amintit deodat c i eu  
28
 
avusesem un pachet ca sta. Am început s înir fiecare carte pe sugativa din fa a mea. Una înf ia un tip mic de statur , viclean, cu nasul ascu it, gura  
 întins în rânjet i p rul de culoarea paiului. Era îmbr cat într-un   fel de costum din Renatere, portocaliu, rou i maron. Purta ciorapi lungi i o vest strâmt , brodat .
i-l cunoteam. Numele lui era Random. Urm toarea – expresia pasiv a lui Julian, p r lung, negru,  
atârnând, ochi albatri în care nu se citea nici pasiune, nici mil .   Era complet îmbr cat într-o armur alb , nu de nuan argintie   sau metalic , ar tând îns ca i cum ar fi fost satinat . tiam   totui, c era extraordinar de dur i de rezistent la lovituri, în   ciuda aspectului decorativ de parad . El era cel pe care-l b tusem   la jocul lui favorit, drept care îmi aruncase în fa un pahar cu vin.   Îl tiam i-l uram.
Urma chipul oache, cu ochi c prui, al lui Caine, care era    învemântat de sus pân jos în satin negru i verde; purta   dezinvolt pe cap un tricorn negru cu un pana verde care atârna pe spate. St tea în profil, cu o mân în old, cu vârfurile cizmelor   curbate în sus, i avea prins la centur o dag b tut în   smaralde. Sufletul mi-era bântuit de sentimente contradictorii.
Apoi venea Eric. Chipe, orice s-ar spune, p rul îi era atât de   negru încât b tea în albastru. Barba crea din jurul gurii   permanent zâmbitoare; îmbr cat într-o jachet de piele, jambiere,   o mantie larg , cizme negre, înalte. Purta centur roie i o sabie   argintie, lung , încrustat cu un rubin. Gulerul înalt al mantiei era   tivit cu rou, asortându-se cu ornamenta ia mânecilor. Mâinile, cu   degetele mari vârâte în centur , erau extraordinar de puternice i   de late. O pereche de m nui negre sub centur , lâng oldul   drept. El era, eram sigur, cel care încercase s m ucid în ziua   aceea când aproape c am murit. Uitându-m la el, m-am sim it    într-un fel cuprins de spaim .
Benedict, înalt i sever, sub irel; sub ire la trup, supt la fa ,   prost ca noaptea. Îmbr cat în portocaliu i galben i maron, îmi   amintea de o ur de paie, de un dovleac, de o sperietoare de   ciori i de „Legenda V ii Adormite”. Falca prelung , puternic ,   ochii c prui, p r castaniu drept. St tea lâng un cal negru i se   sprijinea într-o suli pe care era împletit un irag de flori. D dea   s râd . Mi-a pl cut de el.
M-am oprit când am descoperit urm toarea carte, inima îmi   zvâcni brusc i se zb tu de parc vroia s -mi sparg pieptul.
29
 
Eram eu. Îmi tiam fa a de când m b rbierisem, i sta era chiar tipul  
din oglind . Ochii verzi, p rul negru, îmbr cat în negru i argintiu,   da. Purtam o mantie, uor încre it ca b tut de vânt. În picioare,   cizme negre, ca ale lui Eric, i aveam i eu o spad , numai c a   mea era mai grea, dei nu la fel de lung . Purtam m nui argintii,   lungi pân la cot. Agrafa de la gât avea forma unui trandafir de   argint.
Eu, Corwin. De pe cartea care urma, m privea un b rbat solid, puternic.  
Sem na destul de tare cu mine, numai c falca îi p rea mai grea,   i tiam c era mai solid ca mine, dei mai încet în mic ri.
Puterea lui era legendar . Purta un halat bleu-cenuiu, strâns în    jurul mijlocului cu o centur lat , neagr . Râdea. La gât, de un   nur gros, atârna un corn de vân toare din argint. Barba îi era    îngrijit , musta a sub ire. În mâna dreapt inea un pocal cu vin.   Am sim it o afec iune brusca pentru el. Apoi mi-am amintit i   numele. El era Gerard.
i iat un b rbos cu privirea fioroas , cu p rul galben-rocat,    îmbr cat în rou i portocaliu, mai ales m tase, inând în mâna   dreapt o sabie, iar în stânga un pahar cu vin, i diavolul însui îi   lucea în ochi, la fel de albatri ca ai Florei, sau ai lui Eric. Obrazul îi era fin, dar acoperit de barb . Avea o sabie încrustat în filigran   lucrat minu ios din fir auriu. Pe mâna dreapt purta dou inele   enorme i un altul pe stânga: un smarald, un rubin i, al treilea, un safir. tiam: sta era Bleys.
Dup Bleys, urma o figur care sem na atât cu el, cât i cu   mine. Tr s turile mele, dei mai mici, ochii mei, p rul lui Bleys,   f r barba lui îns . Purta un costum verde de c l rie i st tea pe   un cal alb, privind c tre partea dreapt a c r ii. Degaja în acelai   timp for i sl biciune, c utare i abandonare. Îl aprobam i nu-l   aprobam, îmi pl cea i-l g seam resping tor. Numele lui era   Brand, tiam. De îndat ce mi-au c zut ochii pe el am tiut.
De fapt, mi-am dat seama c -i tiam bine pe to i, mi-i aminteam   pe to i, cu puterile lor, cu sl biciunile lor, cu victoriile i    înfrângerile lor.
Pentru c ei erau fra ii mei. Mi-am aprins igara pe care o terpelisem din cutia de pe biroul  
Florei, m-am afundat în fotoliu i m-am gândit la lucrurile pe care mi le reamintisem.
Erau fra ii mei, aceti opt b rba i ciuda i. Învemânta i în  
30
 
costumele lor ciudate. i mai tiam c era corect i potrivit s se    îmbrace aa cum se îmbr cau, exact cât de corect pentru mine   era s port negru i argintiu. i am chicotit când mi-am dat seama   ce purtam, ce cump rasem în micul magazin din or elul unde m   oprisem dup plecarea mea din Greenwood: pantaloni negri, iar   c m ile, toate trei, erau gri-argintii. i vesta era tot neagr .
Am revenit la c r i i am v zut-o pe Flora într-o rochie verde ca   marea, exact aa cum mi-o reamintisem noaptea trecut ; i apoi,   o fat cu p r negru care atârna pe umeri, cu aceiai ochi albatri,    îmbr cat toat în negru, cu o cing toare de argint în jurul taliei.   Ochii mi se umplur de lacrimi, nu tiu de ce. Numele ei era   Deirdre. Apoi, Fiona, cu p rul ca al lui Bleys, ochii mei i tenul ca   sideful. Am urât-o din clipa în care am întors cartea. Urm toarea   era Llewella, al c rei p r se potrivea cu ochii de culoarea jadului,    îmbr cat în gri str lucitor i verde, cu o centur de lev n ic ,   ar tând ud i trist . Dar i ea era sora mea.
Am avut o îngrozitoare senza ie de înstr inare, de îndep rtare   fa de to i aceti oameni. Dei, într-un fel, din punct de vedere   fizic p rea s fiu aproape de ei.
C r ile erau atât de reci la atingere, încât le-am l sat iar i din   mân , dei sim eam un anume regret la gândul de a le abandona.
Altele nu mai erau îns . Toate celelalte erau c r i mici. i tiam   – nu tiu cum se f cea c iar i tiam – c lipseau câteva.
Dar nu tiam, jur pe via a mea, ce reprezentau Atu-urile lips . Faptul acesta m-a întristat i, tr gând un fum din igar , am  
c zut pe gânduri. De ce au revenit cu uurin toate lucrurile astea când am v zut  
c r ile – au revenit f r s -i dest inuie înc în elesul? tiam mai   multe acum decât înainte, în ceea ce privea numele i chipurile. Dar cam asta era totul.
Nu-mi d deam seama de semnifica ia faptului c eram cu to ii    înf ia i astfel pe c r i. Aveam îns o puternic dorin s am i   eu un pachet ca acesta, numai al meu. Dei, dac l-a fi furat pe-al   Florei, tiam c -i va da imediat seama c lipsea i a fi avut   necazuri. Astfel c le-am pus înapoi în sert raul din spatele celui   mare i le-am încuiat. Apoi, Doamne, cât mi-am mai torturat creierii! Dar f r niciun folos.
Pân când mi-am amintit cuvântul magic. „Amber”. Fusesem adânc preocupat de cuvântul acesta cu o sear 
 înainte. Fusesem îndeajuns de preocupat ca s evit s m mai  
31
 
gândesc la el de-atunci. Dar acum nu mai ineam seama. Acum   m gândeam numai la el i studiam toate asocia iile pe care mi le   sugera.
Cuvântul era înc rcat cu un dor puternic i o mare nostalgie.   Avea, înv luit în adâncuri, un sens de frumuse e abandonat , de   mare împlinire, i un sentiment de putere cumplit i aproape   suprem . Într-un fel, cuvântul f cea parte din vocabularul meu. În   acelai fel nedefinit, eram o parte din el, iar el era o parte din mine. Era numele unui loc. M-am luminat deodat . Era numele   unui loc pe care-l tiusem cândva. Îns în minte nu-mi reveneau   imagini, ci numai emo ii.
Cât am r mas aa, nu tiu. Timpul se distan ase parc de   reveriile mele.
Într-un târziu, un cioc nit uor în u m smulse din gândurile în   care eram cufundat. Clan a se aplec încet i servitoarea, al c rei   nume era Cannella, intr i m întreb dac nu vreau s iau   prânzul.
Ideea nu era rea, aa încât am urmat-o în buc t rie, am mâncat    jum tate de pui i am b ut un sfert de litru de lapte.
Am luat o can de cafea i m-am întors în bibliotec , având grij   s scap de câini. Eram la a doua ceac atunci când sun   telefonul.
M-am gândit s -l ridic, dar mi-am închipuit c trebuie s existe   deriva ii în toat casa, i o s r spund Cannella de pe undeva.
M-am înelat. Telefonul continua s sune. În cele din urm , n-am mai putut rezista. – Alo, aici reedin a Flaumel. – V rog, a putea vorbi cu d-na Flaumel? Era o voce de b rbat, gr bit i uor tensionat . Gâfâia, iar  
cuvintele erau în buite i înv luite de un ârâit slab i de voci   fantomatice care indicau o convorbire interurban .
– Îmi pare r u, acum nu e aici. S -i transmit vreun mesaj, sau   reveni i?
– Cu cine vorbesc? Am ezitat, apoi: – M numesc Corwin. – Dumnezeule! spuse, i urm o lung t cere. Începusem s cred c a închis. Am spus din nou, alo? exact  
când începu s vorbeasc : – Ea mai e în via ? – Bineîn eles c e în via ! Da cine dracu’ e la telefon?
32
 
– Nu-mi recunoti vocea, Corwin? Sunt Random. Ascult , sunt în   California i am necazuri. Am sunat s-o rog pe Flora s m- ad posteasc . Stai la ea?
– Deocamdat . – În eleg! O s m aperi, Corwin? Pauz , apoi: Te rog! – Cât îmi st în puteri, dar nu pot s-o oblig pe Flora la nimic, f r  
s-o consult. – O s m aperi de ea? – Da. – Atunci eti omul meu! O s -ncerc acum s-ajung la New York. O  
s vin pe un drum ocolit, aa c nu tiu cât o s -mi ia. Dac   reuesc s evit umbrele cele rele, ne vedem. Ureaz -mi noroc!
– Noroc! Apoi se auzi un declic i din nou târâitul îndep rtat i vocile  
fantomelor. Aadar, micu ul infatuat Random avea necazuri! Aveam  
senza ia c nu trebuie s m preocupe în mod deosebit. Numai c ,   acum, el era una din cheile c tre trecutul meu, i, destul de   posibil, c tre viitor. Deci, trebuia s -ncerc s -l ajut, cum o s pot,   pân când o s aflu de la el tot ce doream. Sim eam c între noi   nu prea exista o dragoste fr easc . Dar tiam c nu e prost; era   descurc re , viclean, ciudat de sentimental fa de cele mai aiurea   lucruri; dar, pe de alt parte, nu prea puteai pune baz pe   cuvântul lui i, probabil, mi-ar fi vândut cadavrul la coala de medicin dac din asta i-ar fi ieit un ban frumos. Mi-aminteam de   micul tr d tor doar cu o umbr de afec iune, poate din pricina   celor câtorva clipe pl cute petrecute cândva împreun . Dar s am    încredere în el? Niciodat . Am hot rât s nu-i spun Florei de   sosirea lui decât în ultima clip . Trebuia silit s serveasc drept   as, sau m car valet, în locul r mas liber.
Am mai turnat cafea fierbinte peste ce mai r m sese în ceac   i am sorbit-o încet.
Oare de cine fugea? În niciun caz de Eric, altfel n-ar mai fi telefonat aici. M-am oprit
apoi asupra întreb rii dac Flora era moart i asta, numai pentru   c se întâmpla s fiu eu prezent aici. Oare ea era, într-adev r, acel   aliat puternic al fratelui pe care eu îl uram, încât s fie ceva de la   sine în eles în familie c o s -i dau ei o ans ? P rea ciudat, dar el   pusese întrebarea.
i pentru ce erau alia i? Care era sursa acestei tensiuni, a   acestei dum nii? De ce fugea Random?
33
Amber. sta era r spunsul.
Amber. Cum-necum, cheia tuturor explica iilor era în Amber,   tiam asta. Secretul întregii încurc turi era în Amber, într-un   anume eveniment care se petrecuse acolo, i destul de recent, mai mult ca sigur. Trebuia s fiu foarte atent. Trebuia s m   prefac c tiu ceea ce nu tiam, urmând s reconstitui pies cu   pies din ceea ce urma s aflu de la al ii. Nu m îndoiam c   aveam s reuesc. Era destul neîncredere între to i ceilal i, iar eu   trebuia s fiu atent. S speculez exact acest lucru. O s aflu ce-mi   trebuia i o s iau ce vreau amintindu-mi de cei care m-au ajutat,   iar de ceilal i n-o s in seama. Pentru c tiam c era legea dup   care tr ia familia noastr , iar eu eram un adev rat fiu al tat lui   meu…
Durerea de cap reveni brusc, s -mi sparg tâmplele. Ceva ce am gândit, am ghicit, am sim it, în leg tur cu tat l  
meu, a adus la suprafa durerea. Dar nu tiam de ce sau cum. Dup un timp, durerea sc zu iar eu am adormit, acolo, în  
fotoliu. Dup alt timp, mult mai lung, ua se deschise i intr   Flora. Afar era noapte, alt noapte.
Era îmbr cat cu o bluz de m tase verde i o fust lung de   lân gri. În picioare avea bocanci i ciorapi groi. P rul era dat   peste cap i obrajii ei erau uor palizi. La gât avea atârnat fluierul pentru câini.
– Bun seara, am spus, ridicându-m . Dar ea nu-mi r spunse. Travers înc perea spre bar, îi turn o  
por ie de „Jack Daniels” i o d du pe gât ca un b rbat. Apoi îi   turn înc una i, cu paharul în mân , se aez în fotoliu.
Am aprins o igar i i-am dat-o. D du din cap, apoi spuse: – Drumul c tre Amber e greu. – De ce? M privi nedumerit . – Când l-ai încercat ultima oar ? Am ridicat din umeri. – Nu-mi amintesc. – M rog, fie i-aa, spuse. M întrebam doar cât de preg tit eti  
pentru asta. N-am r spuns, pentru c nu tiam de spre ce vorbete. Dar pe
urm mi-am amintit c exista o cale mai uoar decât Drumul,   pentru a ajunge la locul numit Amber. Era limpede c ea nu tia  
34
 
de el. – Î i lipsesc câteva Atu-uri – am spus deodat , cu o voce care  
aproape c era a mea. âni brusc în picioare, v rsându-i jum tate din b utur pe  
dosul mâinii. – D -mi-le-napoi! strig , întinzând mâna dup fluier. Am p it înainte i am prins-o de umeri. – Nu le am! i-am spus. Pur i simplu am f cut o constatare. Se liniti pu in, apoi începu s plâng , iar eu am împins-o uor  
 înapoi, în fotoliu. – Credeam c vrei s spui c le-ai luat pe cele pe care le-am  
l sat aici – spuse. M-am gândit c ai putea s faci o r utate   gratuit .
Nu mi-am cerut scuze. Nici nu p rea s fie nevoie. – Cât de departe ai ajuns? – N-am ajuns deloc! Apoi izbucni în râs i m privi cu o alt  
str lucire în ochi. Acum îmi dau seama ce-ai f cut, Corwin. Am aprins o igar , ca s nu fiu nevoit s r spund. – Unele din lucrurile alea erau ale tale, nu? Mi-ai blocat drumul
spre Amber înainte s vii aici, nu? tiai c o s m duc la Eric. Dar   acum nu mai pot. Va trebui s atept pân va veni el la mine.   Inteligent. Vrei s -l ademeneti pân aici, nu? Numai c el o s   trimit un mesager. N-o s vin singur.
Era un ton ciudat de admira ie în vocea acestei femei, care   recunotea c încercase s m trimit în bra ele dumanului meu,   i înc ar fi f cut-o dac i s-ar fi ivit ansa – din moment ce vorbea   despre faptul c f cusem ceva care-i încurcase planurile. Cum   poate cineva s fie atât de f i machiavelic în prezen a   presupusei victime? R spunsul veni imediat din adâncurile min ii:   aa ac ionam noi. Nu trebuia s umbl m cu subtilit i unul cu   cel lalt. Cu toate c aveam senza ia c -i lipsea întrucâtva   rafinamentul unui profesionist adev rat.
– Crezi c sunt prost, Flora? am întrebat-o. Crezi c am venit aici   numai ca s te-atept s m dai pe mâinile lui Eric? Orice i s-ar fi    întâmplat, i-a fost de folos.
– E-n regul , nu sunt în echipa ta! Dar i tu eti în exil! Asta   demonstreaz c n-ai fost chiar atât de detept!
Cuvintele ei m afectar , dei tiam c n-avea dreptate. – Al naibii s fiu dac nu sunt! i-am zis. Izbucni din nou în râs. – tiam eu c asta o s te stârneasc . E-n regul , atunci mergi  
35
 
 în Umbr dinadins. Eti nebun! Am ridicat din umeri. – Ce vrei? m întreb . De fapt, de ce-ai venit aici? – Eram curios s aflu de partea cui eti. Asta-i tot. Nu m po i  
ine aici dac nu vreau eu s r mân. Nici m car Eric n-ar putea   face asta. Poate c , de fapt, nu vroiam decât s te vizitez. Poate   c am devenit un sentimental, din pricina vârstei. În orice caz,   acum am s r mân mai mult i dup aceea o s plec de-a binelea.   Dac nu te-ai fi gr bit s vezi ce po i scoate de la mine, ai fi putut   profita mult mai mult, doamn . Mi-ai cerut s -mi amintesc de tine,   dac se va întâmpla un anumit lucru…
Îi lu câteva secunde pentru ceea ce credeam c va fi o   implicare a ei.
Apoi spuse: – V d c vrei s -ncerci! Cu-adev rat ai de gând s încerci? – C bine zici, chiar c-am s -ncerc! – am spus tiind c o voi  
face, indiferent despre ce-ar fi fost vorba – i po i s -l anun i i pe   Eric dac vrei, dar ine minte c s-ar putea s reuesc. ine minte   c dac reuesc, s-ar putea s fie bine s fii prieten cu mine.
Firete c a fi vrut s tiu de spre ce naiba tot vorbeam, dar ciupisem destule date i intuisem cât de importante erau, astfel c  le puteam folosi cum trebuie, chiar f r s tiu ce semnifica ie   aveau. Dar p reau corecte, atât de corecte…
Brusc, m s rut . – N-o s -i spun. Serios, n-o s -i spun, Corwin! Cred c-o s  
reueti. Cu Bleys o s fie mai greu, dar probabil c Gerard o s   te-ajute, i – poate i Benedict. Iar Caine o s oscileze când o s   vad ce s-a-ntâmplat…
– Pot s m descurc i singur. Flora se duse la bar, umplu dou pahare cu vin i-mi d du unul  
mie. – Pentru viitor, spuse. – Voi bea mereu pentru asta! i am b ut. Apoi îmi umplu numai mie paharul i r mase cu ochii  
cercet tori, a inti i asupra mea. – Trebuiau s fie Eric, Bleys, sau tu, spuse. Voi sunte i singurii  
 îndr zne i sau cu mintea la cap. Dar tu ai disp rut din peisaj de- atâta vreme, încât am crezut c ai abandonat afacerea.
– Totdeauna exist un „nu se tie niciodat ”! Am sorbit din vin sperând în sinea mea ca femeia s tac m car  
36
 
un minut. Mi se p rea c fusese pu in prea demonstrativ când    încercase s accepte fiecare idee. Ceva nu-mi pl cea în povestea   asta i vroiam s m gândesc în linite.
– Câ i ani aveam? tiam c întrebarea era o reac ie la cumplitul sentiment al  
distan ei i îndep rt rii pe care îl avusesem fa de toate   personajele înf iate pe c r ile de joc. Eram mai b trân decât   p ream. (Treizeci, am socotit când m-am privit în oglind – dar   acum tiam c era aa din cauza Umbrelor care min iser în locul   meu). Eram mult, mult mai b trân i trecuse destul vreme de   când îmi v zusem fra ii i surorile, to i împreun i prietenoi, unul   lâng altul exact ca în c r i, f r tensiuni, f r conflicte între ei.
Am auzit sunetul clopo elului i pe Carmella ducându-se s   r spund la u .
– Ar trebui s fie fratele Random, am spus tiind c el era. E sub   protec ia mea.
Flora f cu ochii mari, apoi zâmbi, ca i cum ar fi apreciat lucrul   inteligent pe care-l f cusem.
Nu f cusem nimic de acest fel, firete, dar îmi pl cea s-o las s   cread aa.
M f cea s m simt mai în siguran .
4
M-am sim it în siguran vreo trei minute. Am ajuns la u odat cu Carmella. Am deschis eu în locul ei. În  
cas intr un tip abia inându-se pe picioare; închise imediat ua    în spatele lui i trase z vorul. Avea cearc ne sub ochii luminoi;   nu purta vesta deschis i ciorapii lungi. Era neras i îmbr cat într- un costum de lân cafenie. Pe bra ducea un pardesiu de   gabardin iar pantofii erau negri de antilop . Dar era Random, da   – acelai Random pe care-l v zusem pe carte – numai gura   surâz toare ar t obosit . Unghiile îi erau murdare.
– Corwin! exclam el i m îmbr i . L-am strâns pe dup umeri. – Ar i ca i cum i-ar trebui ceva de b ut! am zis. – Da, da. Da… aprob el. L-am condus c tre bibliotec .  Trei minute mai târziu, dup ce se aezase cu b utura într-o  
mân i o igar în cealalt , îmi spuse:
37
 
– M urm resc. Vor fi în curând aici. Flora scoase un mic ip t, pe care niciunul dintre noi nu-l lu în  
seam . – Cine? am întrebat. – Oamenii de dincolo de Umbre – spuse. Nu tiu cine sunt, sau
cine i-a trimis. Sunt patru sau cinci, poate chiar ase. Erau în avion deasupra mea. Am folosit un jet. Au ap rut pe la Denver. Am   micat avionul de mai multe ori ca s scap, dar n-a inut – i nu   vroiam s m dep rtez prea mult de rut . M-am descotorosit de ei    în Manhattan, dar e doar o chestiune de timp. Cred c ajung   repede aici.
– i chiar nu b nuieti cine i-a trimis? Zâmbi o clip . – Ei bine, cred c-ar fi corect s ne limit m numai la familie.  
Poate Bleys, poate Julian, poate Caine. Poate chiar tu, ca s m- aduci aici. Sper totui c nu. Dar nu tu ai f cut-o, nu?
– M tem c nu, am r spuns. Cât de neîndupleca i p reau? Ridic din umeri. – Dac ar fi fost numai doi sau trei, a fi încercat s -i surprind.  
Dar cu trupa aia întreag , nu puteam! Era un tip mic de statur , nu mai mult de un metru jum tate, iar  
ca greutate s zicem c avea vreo aizeci de kilograme. Dar   vorbea ca unul hot rât s ucid . Eram sigur c fusese foarte serios   când spusese c i-ar fi atacat cu mâinile goale pe cele dou sau   trei brute. i în acea clip m-am gândit la propria mea condi ie   fizic , pur i simplu pentru c eram fratele lui. M sim eam destul   de puternic. tiam c a putea învinge pe oricine în lupt dreapt ,   f r team . Cât de puternic eram în realitate?
Se auzi o b taie la ua din fa . În clipa urm toare am în eles c aveam s aflu care mi-era  
puterea. – Ce facem? întreb Flora. Random izbucni în râs, îi desf cu cravata, o puse peste  
pardesiul de pe birou. Îi scoase i haina de la costum, apoi privi prin înc pere. Ochii îi c zur pe spad i, din doi pai fu lâng ea,   luând-o în mân . Am sim it greutatea „32”-ului în buzunarul   vestei; am tras piedica.
– Eti preg tit? întreb Random. Este foarte posibil s reueasc   s intre. Deci, vor intra. Când te-ai luptat ultima oar , surioar ?
– E mult de atunci, r spunse ea. – În cazul sta, ar fi mai bine s - i reaminteti cât mai repede,  
38
 
pentru c nu mai e timp. Sunt programa i, sunt sigur de asta.   Numai c noi suntem trei iar ei cel pu in ase. De ce s st m cu   sufletul la gur ?
– Nu tim înc ce sunt! spuse ea. B taia r sun iar. – Asta conteaz ? – Tocmai, c nu conteaz , am spus. S le dau drumul în untru? Amândoi p lir uor. – N-ar fi mai bine s atept m… – Ar trebui s chem poli ia, am continuat. Amândoi izbucnir într-un râs aproape isteric. – Sau pe Eric, i m-am uitat brusc la Flora. Dar ea cl tin din cap. – Numai c nu mai avem timp. Avem Atu-ul, dar atunci când ar  
putea ac iona – dac vrea s o fac – s-ar putea s fie prea târziu. – i s-ar putea, totui, s fie ac iunea lui, nu? spuse Random. – M îndoiesc foarte tare. Nu e stilul lui. – E-adev rat, am r spuns doar de-al dracului, ca s cread c  
tiu despre ce e vorba. B taia în u se repet mult mai tare de data asta. – Dar Carmella unde e? am întrebat prad unui gând brusc. Flora cl tin din cap. – Nu prea cred c o s r spund ea la u . – Dar nu tii peste cine dai, strig Random, i iei brusc din  
camer . L-am urmat pe coridor pân la intrare, exact la timp s-o oprim  
pe Carmella s deschid ua. Am trimis-o înapoi la ea în camer , cu instruc iuni s se încuie  
pe din untru, iar Random remarc : – Asta demonstreaz cât de puternici sunt dumanii. Cum st m,  
Corwin? Am dat din umeri. – Dac a ti, i-a spune. Pentru moment cel pu in, suntem în  
rahat amândoi. Feri i-v ! i am deschis ua. Primul încerc s m dea la o parte, dar l-am împins înapoi. Erau ase, atâta am putut observa. – Ce vre i? i-am întrebat. N-am auzit niciun cuvânt, în schimb am v zut arme. Am trântit ua i am tras z vorul. – Aa care va s zic , au sosit. Dar de unde tiu c nu e ceva  
39
 
pus la cale chiar de tine? – Nu e, r spunse, dei tare mi-a fi dorit. tia par fioroi.  Trebuia s recunosc c aa era. Tipii de la intrare erau de  
categorie grea i aveau p l rii trase mult pe frunte ca s le   acopere ochii. Fe ele le erau complet în umbr .
– Tare mi-a dori s tiu cum st m, repet Random. Am sim it un iuit ascu it în timpane. Am tiut în aceeai clip c  
Flora suflase în fluier. Când am auzit zgomotul unei ferestre sparte, undeva în dreapta mea, n-am fost surprins s aud un   mârâit amenin tor i câteva l tr turi, de data asta în stânga.
– i-a chemat câinii, am spus, ase javre mârave i s lbatice   care, în alte împrejur ri, ar fi putut s ri pe noi.
Random încuviin i ne-am îndreptat amândoi în direc ia   zgomotului.
Când am ajuns în sufragerie, doi tipi erau deja în untru,    înarma i amândoi.
Am tras în primul i m-am azvârlit la podea, tr gând în micare   asupra celui de-al doilea. Random s ri peste mine, fluturându-i   spada, i am v zut capul celui de-al doilea p r sindu-i umerii.
În clipa urm toare ap reau al i doi pe fereastr . Mi-am golit   pistolul asupra lor i am auzit mârâiturile câinilor amestecate cu focuri de arm care nu mai erau ale mele.
Am v zut trei b rba i pe podea i un num r egal de câini. M-am   bucurat la gândul c ucisesem jum tate din agresori, iar când au   n v lit i ceilal i pe fereastr , am mai omorât unul într-un mod   care m-a surprins.
Brusc, f r s m gândesc la ce fac, am luat un scaun foarte   greu i l-am azvârlit în partea cealalt a camerei cam la nou   metri distan . Nimeri în spatele unuia dintre indivizi i-i frânse   coloana.
M-am repezit spre cei doi care mai r m seser , dar, înainte de   a ajunge eu, Random îl i str punsese pe unul cu spada, l sând   câinii s termine treaba început de el, i se îndrepta deja spre   ultimul.
Acesta fu doborât înainte de a apuca s ac ioneze serios. Izbuti   totui s ucid un câine dar atâta a fost tot. Random îi frânse   gâtlejul.
Am constatat c doi câini erau mor i, iar al treilea grav r nit.   Random îl ucise pe cel v t mat cu o împuns tur de sabie, apoi   ne-am îndreptat aten ia spre agresori.
Era ceva neobinuit în înf iarea lor.
40
 
În aceeai clip intr i Flora i împreun ne-am apucat s -i   cercet m.
În primul rând, aveau ochii injecta i. Foarte, foarte injecta i. În   starea în care erau, s zicem c era un lucru normal…
Apoi, to i aveau o articula ie în plus la degetele mâinilor i   gheare ascu ite, încovoiate, pe dosul mâinilor.
F lcile erau proeminente, i, când am deschis una cu for a, am   num rat patruzeci i patru de din i, mul i dintre ei mai lungi decât   din ii umani i p rând a fi mult mai ascu i i. Carnea era cenuie,   tare i lucioas .
F r îndoial c mai existau i alte diferen e, dar cele de pân   acum erau suficiente pentru a dovedi ceva.
Le-am luat armele, trei pistoale mici, plate. – Au ac ionat în numele Umbrelor, e clar, spuse Random, iar eu  
am încuviin at. i eu am avut noroc. Mai mult ca sigur c nu se   ateptau s dea nas în nas cu înt ririle pe care le-am avut – un   frate r zboinic i aproape jum tate de ton de câini.
Se apropie de fereastra spart i privi afar ; nu l-am oprit. – Nimic, spuse dup un timp. Sunt sigur c i-am ucis pe to i – i  
trase draperiile portocalii grele, apoi împinse în fa a lor câteva   scaune cu sp tarul înalt. Între timp, eu cotrob iam prin buzunare.
N-am fost deloc surprins când n-am g sit nimic ce ne-ar fi putut   ajuta s -i identific m.
– Hai s ne întoarcem în bibliotec s -mi termin b utura, m   rug el i o porni înainte.
Când ajunse acolo, înainte de a se aeza, cur grijuliu spada i   o puse la loc în cui. În timpul sta, eu i-am adus Florei ceva de   b ut.
– Aadar, oft Random, s-ar p rea c pentru un timp suntem în   siguran , din moment ce-am sc pat to i trei cu bine.
– Aa s-ar p rea, încuviin Flora. – Doamne, n-am mâncat de ieri, se trezi Random deodat . Flora se duse s -i spun Carmellei c acum putea s ias  
linitit din camer , drept care putea s ne i aduc mâncare   mult în bibliotec .
Imediat dup plecarea Florei, Random se întoarse spre mine i   m întreb :
– Ascult , ce e între voi? – S nu stai niciodat cu spatele la ea! – E înc de partea lui Eric? – Aa s-ar zice.
41
 
– Atunci ce cau i aici? – Încercam s -l fac pe Eric s vin el însui dup mine. tie c  
numai aa m poate prinde i-a fi vrut s v d cât de tare îi   dorete acest lucru.
Random cl tin din cap. – Nu cred c are s-o fac . Nu merit osteneala. Atâta vreme cât  
tu eti aici i el acolo, de ce s se mai oboseasc s -i scoat   nasul afar ? Deocamdat el e cel mai tare pe pozi ie. Dac -l vrei,   va trebui s te duci tu dup el.
– Tocmai am ajuns la aceeai concluzie. Ochii îi lucir i vechiul zâmbet îi reap ru. Îi trecu o mân prin  
p rul de culoarea paiului, f r s -i ia ochii de la mine. – Ai de gând s-o faci? întreb . – Poate. – Nu m lua pe mine cu „poate”, puior. E scris c trebuie s-o  
faci. Aproape c mi-a dori i eu s vin, s tii. Dintre toate, sexul    îmi place cel mai mult, iar Eric cel mai pu in.
Mi-am aprins o igar i am c zut pe gânduri. – tiu la ce te gândeti, spuse el. Cât încredere pot avea în  
Random de data asta? E tic los i viclean, cum îl arat i numele 1, i nu încape îndoial c o s m tr deze dac cineva îi ofer un   târg mai bun. Corect?
Am încuviin at dând din cap. – Cu toate astea, frate Corwin, amintete- i c , dei nu i-am  
f cut niciodat prea mult bine, nici vreun r u deosebit nu i-am   f cut. Oh, câteva glume acolo, recunosc. Dar, una peste alta, se   poate spune c noi doi ne-am în eles cel mai bine dintre to i   membrii familiei – asta e, ne-am ferit fiecare din drumul celuilalt. Gândete-te la asta. Cred c-o aud pe Flora venind sau pe Carmella, aa c hai s schimb m subiectul… Dar repede! Nu cred   c ai pe-aici vreun pachet cu c r ile de joc preferate ale familiei.
Am cl tinat din cap. Flora intr în înc pere i spuse: – Carmella o s-aduc imediat ceva de mâncare. Am b ut pentru asta i Random, din spatele ei, îmi f cu cu  
ochiul. A doua zi diminea , cadavrele disp ruser din sufragerie, pe  
covor nu era nicio pat , iar fereastra fusese reparat , Random   explicându-mi c „se ocupase el de asta”. Am considerat c nu  
1 Random = (adj.) întâmpl tor, aleator.
42
 
mai era nevoie s -i pun alte întreb ri. Am împrumutat Mercedesul Florei i am plecat într-o plimbare.
Aveam impresia c peisajul era schimbat &icir