Politica Educationala privind etnia roma

22
Politica educaţională privind comunitatea romă Lucrarea abordează o problemă dificilă cu care se confruntă societatea românească în prezent, şi anume situaţia comunităţii de rromi. În ultimii ani se poate observa existenţa unor schimbări cu privire la statutul acestei minorităţi etnice. De la simpla observare şi înţelegere a condiţiilor de viaţă, a specificului cultural, a relaţiilor dintre aceştia, autorităţile şi instituţiile publice au evoluat spre o abordare mai structurală, preocupările lor materializându-se în elaborarea şi implementarea unor politici publice destinate acestei păţi a societăţii. Hotărârea Guvernului de a adopta o strategie pe termen lung pentru îmbunătăţirea situaţiei acestei minorităţi etnice a fost determinată de condiţiile de viaţă precare în care majoritatea acestei populaţii trăieşte, care provoacă existenţa fenomenului de excluziune socială a acestei cumunităţi. I. NECESITATATEA UNEI POLITICI PUBLICE. TEORIE ŞI PRACTICĂ Domeniul de cercetare al politicilor publice reprezintă un domeniu de graniţă între mai multe discipline clasice precum: ştiinţa politică, sociologia, psihologia socială, ştiinţa juridică sau economia. În ceea ce priveşte tehnicile 1

description

Politica educaţională privind comunitatea romăLucrarea abordează o problemă dificilă cu care se confruntă societatea românească în prezent, şi anume situaţia comunităţii de rromi. În ultimii ani se poate observa existenţa unor schimbări cu privire la statutul acestei minorităţi etnice. De la simpla observare şi înţelegere a condiţiilor de viaţă, a specificului cultural, a relaţiilor dintre aceştia, autorităţile şi instituţiile publice au evoluat spre o abordare ma

Transcript of Politica Educationala privind etnia roma

Page 1: Politica Educationala privind etnia roma

Politica educaţională privind

comunitatea romă

Lucrarea abordează o problemă dificilă cu care se confruntă societatea

românească în prezent, şi anume situaţia comunităţii de rromi. În ultimii ani se poate

observa existenţa unor schimbări cu privire la statutul acestei minorităţi etnice. De la

simpla observare şi înţelegere a condiţiilor de viaţă, a specificului cultural, a relaţiilor

dintre aceştia, autorităţile şi instituţiile publice au evoluat spre o abordare mai structurală,

preocupările lor materializându-se în elaborarea şi implementarea unor politici publice

destinate acestei păţi a societăţii. Hotărârea Guvernului de a adopta o strategie pe termen

lung pentru îmbunătăţirea situaţiei acestei minorităţi etnice a fost determinată de

condiţiile de viaţă precare în care majoritatea acestei populaţii trăieşte, care provoacă

existenţa fenomenului de excluziune socială a acestei cumunităţi.

I. NECESITATATEA UNEI POLITICI PUBLICE. TEORIE ŞI PRACTICĂ

Domeniul de cercetare al politicilor publice reprezintă un domeniu de graniţă între

mai multe discipline clasice precum: ştiinţa politică, sociologia, psihologia socială, ştiinţa

juridică sau economia. În ceea ce priveşte tehnicile şi metodele de cercetare, acestea sunt

împrumutate din diverse discipline sociale şi adaptate nevoilor de instrumentar pentru

fiecare studiu în parte.

Există numeroase definiţii ale noţiunii de „politici publice”, mai mult sau mai

puţin diferite sau complexe, dar există anumite caracteristici unanim acceptate1:

Politică publică este o reţea de decizii legate între ele privind alegerea

obiectivelor, a mijloacelor şi a resurselor alocate pentru atingerea lor în situaţii specifice.

Procesul de înfăptuire a politicilor este procesul de formulare şi de aplicare a

politicilor publice.

Astfel, putem defini politicile publice ca fiind acţiuni realizate de către guvern

(central sau local) ca răspuns la problemele care vin dinspre societate. Vorbim despre

1 Adrian MIROIU, Mireille RĂDOI, Marian ZULAN, „Analiza politicilor publice”, Editura Politeia-SNSPA, Bucureşti, 2002, p. 20

1

Page 2: Politica Educationala privind etnia roma

politici publice atunci când o autoritate publică, centrală sau locală, încearcă cu ajutorul

unui program de acţiune coordonat să modifice mediul economic, social, cultural al

actorilor social. Înfăptuirea politicilor publice este un proces complex, format din mai

multe etape2, fiecare fiind caracterizată de existenţa anumitor acţiuni:

Stabilirea agendei – procesul în care o situaţie, un eveniment, o problemă ajunge

în atenţia publicului şi a autorităţilor şi instituţiilor guvernamentale.

Formularea politicii – procesul prin care la o anume problemă se propun soluţii,

altenative, posibilităţi de rezolvare a acesteia, în vederea găsirii unei soluţii

optime.

Luarea deciziilor - aici ne referim la toate eforturile pentru ca un anume program

să fie adoptat ca şi program guvernamental. În această fază sunt concentrate

elementele de negociere, dictate de interese, care pot schimba viziunea iniţială

asupra unei politici publice.

Implementarea politicii - este un stadiu critic de realizare al unei politici publice.

Aici rolul administraţiei este decisiv, deoarece se trece de la planul teoretic al

soluţiilor la planul practic al aplicării acestora.

Evaluarea politicii - are ca scop determinarea eficienţei unei politici publice. Se

analizează modul în care diversele activităţi au condus la îndeplinirea scopurilor

iniţiale stipulate în program. Aceasta etapă poate determina continuarea acţiunilor

în aceeaşi direcţie sau regândirea modului de rezolvare a problemei.

Conform concepţiei lui M. Howlett, aceste etape definesc ciclul politic al politicilor

publice, dar el precizează, în lucrarea sa, şi etapele procesului de soluţionare practică3 a

problemei, care corespund în plan politic, celorlalte faze mai sus menţionate:

Recunoaşterea problemei

Propunerea de soluţii în vederea rezolvării problemei

Alegerea soluţiei optime pentru situaţia respectivă

Aplicarea soluţiei alese

Monitorizarea rezultatelor provenite din aplicarea măsurilor pentru rezolvarea

problemei

2 Michael HOWLETT, M. RAMESH, „Studiul politicilor publice: cicluri şi subsiteme ale politicilor”, traducere Stela Tinney, Editura Epigraf, Chişinău, 2004, pp. 20-223 Ibidem

2

Page 3: Politica Educationala privind etnia roma

Aceste stadii, evidenţiate de Howlett, subliniază elementele cheie ale analizei

politicilor publice: decizia politică, luată de actorii politici, de a utiliza anumite mijloace

pentru a rezolva o problemă.

La recensământul din 2002 s-au identificat 535.140 de persoane de etnie rromă4,

număr în creştere faţă de datele înregistrate la recensământul din 1992. Populaţia de romi

are o structurã demograficã foarte tânãrã, structurã determinatã de valorile mai înalte ale

mortalităţii şi fertilităţii romilor, comparativ cu restul populaţiei. Tranziţia a provocat o

prăbuşire generală a nivelului de trai şi costuri sociale majore. Etnia romă pare totuşi sã fi

plătit costuri sociale mai mari decât majoritatea populaţiei, în special în zona sărăciei

severe.

Politicile publice pentru romi reprezintă una dintre noutăţile pe care schimbarea

de regim din anul 1989 le-a fãcut posibile. Putem vorbi de trei perioade distincte ale

evoluţiei politicilor publice pentru romi în societatea românească.

Prima perioadă se încadrează între 1990-1995 şi poate fi numită perioada

„căutărilor nestructurate”5, deoarece programele şi politicile guvernamentale au

avut un caracter, mai degrabă exploratoriu, decât eficient şi structurat care să

determine o intervenţie socială coerentă.

A doua perioadă începe în 1996 şi se încheie în 2001, fiind caracterizată de o

„înţelegere a responsabilităţii”6, atât în ceea ce priveşte administraţia centrală, cât

şi din punctul de vedere al societăţii civile. S-au adoptat o serie de măsuri cu

caracter social cu scopul îmbunătăţirii situaţiei rromilor. Au existat mai mulţi

factori care au influenţat această evoluţie a politicii guvernamentale, printre care

cei mai importanţi sunt: rapoartele Comisiei UE care cereau integrarea socială a

etniei (criteriu de aderare), maturizarea clasei politice româneşti, primirea unor

finanţări din partea anumitor organizaţii internaţionale, crearea în cadrul

Guvernului a unor instituţii menite să se ocupe de comunitatea romă.

Ultima perioadă este iniţiată în 2001, odată cu adoptarea Strategiei Guvernului

României de îmbunătăţire a situaţiei romilor7 şi se caracterizează prin faptul că

4 Mariea IONESCU, Sorin CACE, „Politici publice pentru romi. Evoluţii şi perspective”, Editura Expert, Bucureşti, 2006, p. 135 Ibidem, pp. 21-226 Ibidem, pp. 22-237 Ibidem, pp. 23-24

3

Page 4: Politica Educationala privind etnia roma

instituţiile centrale încep să îşi asume responabilităţile ce le revin. Este un

program care a apărut din cauză condiţiilor dificile cu care această etnie se

confruntă.

Fenomenul excluziunii sociale afectează inevitabil şi minoritatea romă din

România, dat fiind faptul că sunt un segment relative mic din cadrul populaţiei majoritare

de români, condiţiile de trai ale acestora sunt, pentru majoritatea dintre ei, extrem de

dificile, nu se bucură de toate facilităţile pe care un cetăţean al statului roman le are din

cauza mai multor factori. Excluziunea socială8 se referă, de fapt, la situaţia socială în care

anumite grupuri sociale sau indivizi se regăsesc, aceasta fiind marcată de lipsa de resurse

materiale sufuciente pentru o viaţă decentă, corelată cu absenţa relaţiilor sociale cu

societatea în care aceştia trăiesc. O altă caracteristică a acestor grupuri este şi lipsa

accesului real la drepturile şi serviciile de bază, pe care le oferă statul populaţiei.

Pentru diminuarea şi, chiar excluderea într-un final, a situaţiei de excluziune

socială a comunităţii romilor din România, Guvernul a adoptat, în 2001, Strategia de

îmbunătăţire a situaţiei acestora. Aceasta vizează zece sectoare de intervenţie9:

Administrare şi dezvoltare comunitară

Locuinţe

Securitate socială

Sănătate

Economie

Justiţie şi ordine publică

Protecţia copilului

Educaţie

Cultură şi culte

Comunicare şi participare civică

II. POLITICA EDUCAŢIONALĂ DIN „STRATEGIA GUVERNULUI DE

ÎMBUNĂTĂŢIRE A SITUAŢIEI ROMILOR”

8 Oana BĂLUŢĂ, Alina DRAGOLEA, Alice IANCU, „Gen şi interese politice: teorii şi practici”, Editura Polirom, Iaşi, 2007, p. 1329 Site-ul oficial al Guvernului României: http://www.gov.ro/upload/articles/100000/strromi1.pdf

4

Page 5: Politica Educationala privind etnia roma

Durata acestui program este de zece ani (2001-2010) şi conţine un plan de măsuri

pe termen mediu, adică pe o perioadă de patru ani. Educaţia este, în general, considerată

un factor cheie în procesul de incluziune socială şi, tocmai din acest motiv, Guvernul a

propus o serie de măsuri destinate comunităţii rome în vederea îmbunăţirii condiţiilor lor

de trai şi oferirea unei posibilităţi de integrare, prin oferirea de facilităţi privind accesul la

educaţie. Dreptul la educaţie este garantat de Constituţia României, indifferent de rasă,

etnie, apartenenţă religioasă sau sex, dar situaţia actuală a romilor demonstrează că doar

existenţa unui drept nu asigură şi participarea efectivă la educaţie.

În cazul educaţiei preşcolare10, de exemplu, participarea copiilor romi este de

patru ori mai mică decât participarea întregii populaţii la acest nivel; inegalităţile

continuă şi în cazul învăţământului primar, care e mai puţin frecventat cu aproximativ

25% de romi, iar la nivel gimazial, procentul creşte cu 5%. O altă problemă a acestei

minorităţi, care face parte tot din aria educaţiei, este analfabetismul cu care se confruntă

40% din populaţia adultă romă. Ceea ce este şi mai alarmant, este faptul că statisticile au

demonstrate că rata analfabetismului a crescut considerabil în perioada post-comunistă în

raport cu procentele existente anterior. Abandonul şcolar11 constituie un alt aspect negativ

al eşecului educaţiei în cazul etniei rome. Se manifestă în mai multe forme: părăsirea

sistemului de învătământ obligatoriu înainte de finalizarea acestuia sau părăsirea unuia

dintre nivelele acestuia, ieşirea din sistem indiferent de nivel fără dobândirea unui

certificat care să ateste participarea la acel nivel educaţional, ieşirea prematură din sistem

fără posibilitatea integrării pe piaţa muncii. Această problematică a eşecului şcolar

trebuie privită din perspectiva egalităţii de şanse la educaţie pe care toate persoanele o

deţin şi să aibă ca scop principal asigurarea, în mod real, a accesului la educaţie a

populaţiei defavorizate.

Cercetarea în comunităţi şi datele cantitative susţin ideea că, în multe comunităţi,

există o mai mare posibilitate ca romii să se confrunte cu eşecul şcolar şi că nivelul de

educaţie este o forţă puternică în modelarea traiectorii în viaţă a persoanei şi a scoaterii ei

din starea de sărăcire extremă. Multe studii de specialitate au ajuns la două mari

10 Mihaela JIGAU, „Participare la educaţie a copiilor romi: probleme, soluţii, actori”, Editura Marlink, Bucureşti, 2002, p. 1011 Ibidem, p. 17

5

Page 6: Politica Educationala privind etnia roma

concluzii12, privind acest sector: pe de o parte, participarea sporită şi succesul copiilor

romi în procesul de educaţie pot fi atinse prin adaptarea organizaţiei de servici

educaţionale la nevoile şi specificul comunităţii; pe de altă parte, accesul la educaţie nu

este o metodă de combatere a discriminării şi de rezolvare a stigmatizării cu care se

confruntă romii (de aceea, trebuie găsite alte soluţii la aceste probleme).

Circumstanţele prezentate anterior au fost factorii care au determinat elaborarea şi

implementarea unor măsuri la nivelul comunităţii de romi. Strategia Guvernului a stabilit

următoarele linii de acţiune13 în sectorul educaţiei care au rolul de a spori participarea la

învăţământ a copiilor romi, de a facilita accesul acestora la educaţie, care, de fapt, au ca

ultim scop incluziunea socială a acestei etnii:

Elaborarea unui program de stimulare a participării şcolare şi de reducere a

abandonului şcolar, în special în segmentele sărace ale populaţiei de romi.

Analiza posibilităţii de organizare a unor instituţii de învăţământ primar,

secundar şi profesional pentru romi (arte şi meserii, învăţământ vocaţional,

formare şi reconversie profesională, etc.).

Conceperea şi implementarea unor programe de formare a mediatorilor

şcolari şi de perfecţionare pentru cadrele didactice în domeniul educaţiei

interculturale

Introducerea temelor de prevenire şi combatere a discriminării în trunchiul

comun al programei şcolare.

Introducerea în programele de pregătire ale specialiştilor în administraţie

publică, asistenţă socială, sănătate, poliţie, învăţământ a unor module

didactice dedicate problemelor sociale şi economice ale romilor.

Conceperea şi implementarea unor programe de încurajare a participării

părinţilor romi la procesele educaţionale din scoală şi din afara ei.

Adoptarea de măsuri legislative în sprijinul romilor, în scopul acordării de

facilităţi în domeniul educaţiei pentru romi şi din perspectiva promovării

12 Gabor FLECK, Cosmina RUGHINIS (ed.), „Vino mai aproape: incluziunea şi excluziunea romilor în societatea românească de azi”, Editura Human Dynamics, Bucureşti, 2008, p. 14113 Site-ul oficial al Guvernului României: http://www.gov.ro/upload/articles/100000/strromi1.pdf

6

Page 7: Politica Educationala privind etnia roma

romilor în posturi ale administraţiei şcolare (directori de scoli şi inspectori

şcolari).

Acordarea în continuare de facilităţi şi de locuri subvenţionate speciale

pentru tinerii romi care doresc să urmeze colegii universitare şi facultăţi.

Obligativitatea unităţilor şcolare şi a inspectoratelor şcolare judeţene să

organizeze în permanenţă cursuri de recuperare şcolară pentru romi, prin

toate formele de învăţământ aprobate, în raport de solicitările individuale

şi ale organizaţiilor romilor din zona de responsabilitate.

Atragerea tinerilor romi spre instituţiile de formare a funcţionarilor publici

şi a personalului din instituţiile publice (facultăţi de asistenţă socială,

administraţie publică, medicină, academii şi şcoli militare pentru formarea

ofiţerilor şi subofiţerilor de poliţie, MapN, SRI etc.).

Stimularea accesului la educaţie prin asigurarea gratuit a unei mese pentru

toţi elevii din ciclul primar şi secundar.

Strategia Guvernului de îmbunătăţire a situaţiei romilor a fost primită cu

interes de instituţiile româneşti şi internaţionale şi de mişcarea asociativă a

romilor din România. Consensul a fost dat de metodologia aleasă de Guvern prin

includerea reprezentanţilor romilor în procesul de elaborare, implementare,

monitorizare şi evaluare a strategiei. Deşi importantă atât din punct de vedere

politic, cât şi din punct de vedere social, Strategia Guvernului14 nu a fost însoţită

de o metodologie privind implementarea, care să prevadă, într-un mod unitar,

calea de îndeplinire a obiectivelor specificate în Planul general de măsuri. În locul

unei metodologii coerente, Strategia a prevăzut o schemă de implementare care

presupune, pe lângă înfiinţarea de instituţii sau comisii, şi angajarea în acestea a

resurselor umane aparţinând minorităţii romilor, termene şi responsabilităţi pentru

diverşi actori în Planul general de măsuri al acesteia. S-au înfiinţat următoarele

instituţii15:

14 Ibidem15 Ibidem

7

Page 8: Politica Educationala privind etnia roma

Comitetul mixt de implementare şi monitorizare – are ca atribuţii

organizarea, planificarea, coordonarea şi controlul executării măsurilor

stabilite de Planul de Măsuri al Strategiei Guvernului. Agenţia

Naţională pentru Romi are calitatea de organ executiv al Comitetului.

Comisiile ministeriale pentru romi – sunt subordonate Comitetului

Mixt de implementare şi monitorizare şi au rolul de a organiza,

coordona, planifica şi controla îndeplinirea activităţilor cuprinse în

Planul de Măsuri, cuprinse în sectorul de responsabilitate al

ministerului din care fac parte.

Birourile judeţene pentru romi – sunt structuri organizate la nivel

judeţean în cadrul prefexcturilor şi se subordonează Comisiei

ministeriale pentru Romi din Ministerul Administraţiei Publice, având

ca principale atribuţii organizarea, coordonarea şi supravegherea

îndeplinirii activităţilor la nivel judeţean în acord cu obiectivele

stabilite de Planul de Măsuri.

Experţi locali pentru romi – îşi desfăşoară activitatea în cadrul

primăriilor şi sunt responsabili pentru desfăşurarea acţiunilor pe plan

local pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor.

III. EXEMPLE DE SUCCESE ÎN IMPLEMENTAREA POLITICII

EDUCAŢIONALE

Cu toate că implementarea Strategiei pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor

este lentă, sinuoasă, fiind un proces complex şi a cărui efecte nu se pot observa

imediat, voi prezenta câteva exemple de proiecte de succes care demonstrează,

încă o dată, că reuşita sau insuccesul unei politici publice stă întotdeauna în

puterea oamenilor şi în dorinţa de a găsi mecanisme eficiente de a rezolva

problemele societăţii.

8

Page 9: Politica Educationala privind etnia roma

În fiecare an un număr de copii romi din localitatea Roşia16, judeţul Sibiu

abandonează şcoala primară, această ducând la marginalizare şi alte probleme

sociale. Asociaţia Vasile Voiculescu în parteneriat cu primăria şi cu reprezentanţii

locali ai etniei rome a înfiinţat o şcoală primară de tip Waldorf (Pedagogia

Waldorf aduce în actul predării în mod armonios grija pentru cele trei componente

ale fiinţei umane: gândire, simţire şi voinţa. Ea uneşte gândirea analitică şi

sintetică, intelectul obiectiv, de lucrul consecvent, cu sens şi calitativ înalt, prin

intermediul simţirii artistice şi morale17). Această pedagogie este eficientă, mai

ales, în cazul copiilor care au abandonat şcoala, iar pentru a-i face pe copii romi

să se simtă mai confortabil când învaţă, au fost angajaţi profesori de aceeaşi etnie.

În Caransebeş18, în cartierul Balta Sărată doar 5 copii merg la grădiniţă,

dintr-un total de 70. lipsa de frecventare a învăţământului preşcolar are influenţe

negative în dezvoltarea socială şi comportamentală ulterioară a persoanei. De

aceea, primăria a decis să construiască o clădire specială pentru această activitate.

Familiile de romi au fost foarte interesate să-şi înscrie copii la grădiniţă,

înregistrându-se peste 40 de romi la acea unitate recent înfiinţată. Chiar dacă nu

era un proiect special desemnat etniei rome, aceasta a avut avantaje de pe baza

măsurii adoptate, dat fiind faptul că în acea zonă locuiesc multe familii din acea

minoritate.

Analfabetismul şi abandonul şcolar sunt preîntâmpinate atunci când există

condiţiile necesare desfăşurării procesului educaţional la nivel familial (resurse

pentru cumpărarea rechizitelor, cărţilor, îmbrăcăminţii etc.) şi atunci când părinţii

înţeleg rolul şi importanţa educaţiei în dezvoltarea ulterioară a persoanei. Din

acest motiv, Fundaţia Acţiunea Civică19 în parteneriat cu primăria Răsvani care şi-

a propus implicarea părinţilor romi în educaţia copiilor. S-a deschis un Centru

unde aceştia puteau veni pentru a se informa despre pregătirea şcolară, probleme

comunitare, învăţământul vocaţional. Participarea unui număr mare de părinţi

16 Rupert Wolfe MURRAY (ed.), „Îmbunătăţirea situaţiei romilor: proiecte de succes din România şi multe învăţăminte”, Ministerul Informaţiilor Publice, 2002, p. 7117 Federaţia Waldorf în România: http://www.waldorf.ro/18 Rupert Wolfe MURRAY (ed.), op. cit., p. 7319 Ibidem, p. 75

9

Page 10: Politica Educationala privind etnia roma

romi a demonstrat, încă o dată, că abandonul şcolar, în cele mai multe cazuri, nu

se datorează dezinteresului familiei, ci mai degrabă, lipsei posibilităţilor de a-i

asigura minorului materialele necesare pentru frecventarea cursurilor.

Orice cadru didactic admite că mulţi dintre elevii romi, mai ales cei din

comunităţile rurale, ar avea nevoie de materiale didactice în limba romani. Astfel,

pentru a le crea condiţii favorabile procesului de studiu, Inspectoratul Şcolar

Judeţean Mureş20 a propus redactarea unei culegeri de texte şi exerciţii în limba

romani (adresată studenţilor romi şi cadrelor didactice) şi a unui program pe

computer care să faciliteze integrarea copiilor romi în sistemul educaţional.

Proiectul a fost aprobat de Ministerul Educaţiei; culegerea de exerciţii a foat

tipărită în 1000 de exemplare care au fost distribuite în şcolile cu romi, iar

programul pe computer este în construire, deocamdată.

O modalitate de eficientizare a autorităţilor publice locale cu comunitatea

romă existentă este folosirea unui mediator comunitar21 sau a unui lucrător social

care să facă parte din această etnie. Aşadar, Alianţa pentru Unitatea Romilor din

Buzu în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru ocuparea Forţei de Muncă

Buzău, şi-a propus formarea a 10 tineri mediatori locali, dintre care 4 urmau să fie

angajaţi în administraţia publică locală.

IV. EVALUAREA IMPLEMENTĂRII POLITICII EDUCAŢINALE (până

în aprilie 2003)

Angajamentul Guvernului faţă de minorităţi, în general, şi faţă de minoritatea

romă, în special, a fost monitorizat şi evaluat de instituţii şi organizaţii naţionale şi

internaţionale. În cazul Strategiei, monitorizarea şi evaluarea stadiului de implementare a

acesteia au fost şi continuã să fie sarcini permanente ale instituţiilor şi autorităţilor

publice centrale şi locale, precum şi ale organizaţiilor neguvernamentale ale romilor.

20 Ibidem, p. 7921 Ibidem, p. 83

10

Page 11: Politica Educationala privind etnia roma

Prin activitatea desfăşurată şi actele legislative adoptate, Ministerul Educaţiei şi

Cercetării22 îşi îndeplineşte atribuţiile care-i revin din Planul de Măsuri al Strategiei

Guvernului pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor. Trebuie menţionat că s-au înfiinţat:

Direcţia Generală pentru Învăţământul în Limbile Minorităţilor (care pe lânga atribuţii în

domeniul învăţământului în limba maternă şi în cea a minorităţilor, are ca sector de

activitate şi educaţia copiilor romi), Comisia ministerială pentru romi (din cadrul

Ministerului Educaţiei) care cuprinde 9 membri. De asemenea, au fost elaborate studii,

cercetări cu privire la situaţia şcolară a copiilor romi (ex: studiul realizat în colaborare cu

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi cu Reprezentanţa UNICEF în România). O altă

modalitate de acţiune întreprinsă este elaborarea de proiecte în parteneriat cu organisme

internaţionale, ONG-uri, administraţia publică locală care să aibă ca scop prevenirea şi

reducerea abandonului şcolar al copiilor romi şi stimularea participării lor la procesul

educaţional (ex: „Accesul la educaţie al grupurilor dezavantajate, în special al copiilor

romi”-buget de 8.33 milioane de euro, perioadă de desfăşurare 2002-2004; „participarea

şcolară al copiilor romi”-are ca scop efectuarea unei analize detaliate a situţiei şcolare a

romilor; „Dezvoltarea capacităţii comunităţilor de romi de a retrage copii din formele

periculoase de muncă şi de a îi integra în sistemul educaţional naţional”). S-a preocupat şi

de specificul cultural şi lingvistic al etniei rome, concretizându-se în diverse programe

instituite care au permis: mărirea numărului de şcoli în care se predă ore de limba romani,

organizarea concursului naţional de limba romani (2002), revizuirea programei şcolare al

materiei ce privea istoria şi tradiţia romilor prin consultarea profesorilor de această etnie,

editarea unor materiale preşcolare pentru copiii romi (sistem trilingv), introducerea orelor

de predare a limbei materne romani în şcolile (în 1998 existau 10 profesori de limba

romani în România, în 2003 existau 260), pregătirea vitorilor profesori de limba romani

în concordanţă cu necesităţile claselor primare şi gimnaziale (prin deschiderea unei secţii

de învăţământ la distanţă CREDIS ), elaborarea instrumentelor de lucru pentru învăţătorul

nerom de la clasa I care are în clasă copii romi (dicţionar afişat trilingv) pentru evitarea

blocajelor comunicaţionale, organizarea olimpiadei naţionale pentru limba romani,

elaborarea de reglementări prin care să se asigure studierea limbii romani, acordarea de

facilităţi pentru intrarea a elevilor romi în licee, şcoli profesionale şi de ucenici.

22 Raport privind progresele înregistrate în implementarea Strategiei Guvernului pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, Ministerul Informaţiilor Publice, aprilie 2003, pp. 57-60

11

Page 12: Politica Educationala privind etnia roma

Prezentarea efectuată în această lucrare dovedeşte ideea că unul dintre cele mai

importante elemente care pot fi folosite cu succes în procesul de incluziune socială al

comunităţii rome, este educaţia ca factor esenţial în deschiderea oportunităţilor de

reintegrare în societatea românească, de ocupare a unui loc de muncă decent, de

construirea unor condiţii de viaţă mai bune. Dar, garantarea dreptului la educaţie şi a

accesului la aceasta pare a fi o adevărată problemă în situaţia grupurilor defavorizate care

nu posedă resurse financiare nici pentru o minimă existenţă. Este de la sine înţeles, că

sărăcia este un element cheie care are valenţe negative asupra educaţiei copiilor romi, dar

nu trebuie omis faptul că, nu reprezintă singurul impediment în procesul de educare al

etniei rome. Alţi factori, precum discriminarea, segregarea existentă în oraşe sau în şcoli

între minoritatea romă şi populaţia majoritară, reprezintă şi aceştia elemente care

defavorizează şi îngreunează procesul de incluziune socială.

În opinia mea, este apreciabilă iniţiativa Guvernului din 2001(chiar dacă a fost

presat de UE) de a elabora o Strategie naţională pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor,

dar şi mai demne de precizat sunt reuşitele acestei politici publice în diferite sectoare,

cum ar fi cel al educaţiei, analizat în acest studiu. Chiar dacă sistemul de implementare al

măsurilor este complex, desfăşurându-şi activitatea mult prea lent în comparaţie cu

amploarea problemelor cu care se confruntă etnia romă, este un pas înainte în evoluţia

spre o viaţă mai bună a romilor, decât perioadele anterioare în care clasa politică şi

societatea i-a ignorat. Este important, ca din experienţa proiectelor ineficiente, derulate

până acum, să extragem învăţămintele pentru a le folosi la următoarele soluţii privind

îmbunătăţirea situaţiei romilor din România.

BIBLIOGRAFIE

12

Page 13: Politica Educationala privind etnia roma

1. BĂLUŢĂ, Oana, DRAGOLEA, Alina, IANCU, Alice, Gen şi interese politice:

teorii şi practici, Editura Polirom, Iaşi, 2007

2. FLECK, Gabor, RUGHINIS, Cosmina (ed.), Vino mai aproape: incluziunea şi

excluziunea romilor în societatea românească de azi, Editura Human Dynamics,

Bucureşti, 2008

3. HOWLETT, Michael, RAMESH, M. Studiul politicilor publice: cicluri şi

subsiteme ale politicilor, traducere Stela Tinney, Editura Epigraf, Chişinău, 2004

4. IONESCU, Mariea, CACE, Sorin, Politici publice pentru romi. Evoluţii şi

perspective, Editura Expert, Bucureşti, 2006

5. JIGAU, Mihaela, Participare la educaţie a copiilor romi: probleme, soluţii, actori,

Editura Marlink, Bucureşti, 2002

6. MIROIU, Adrian, RĂDOI, Mireille, ZULAN, Marian, Analiza politicilor publice,

Editura Politeia-SNSPA, Bucureşti, 2002

7. MURRAY, Rupert Wolfe (ed.), Îmbunătăţirea situaţiei romilor: proiecte de succes

din România şi multe învăţăminte, Ministerul Informaţiilor Publice, 2002

8. Raport privind progresele înregistrate în implementarea Strategiei Guvernului

pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, Ministerul Informaţiilor Publice, aprilie

2003

9. Site-ul oficial al Guvernului României: www.gov.ro

10. Federaţia Waldorf în România: www. waldorf.ro

13