Plante si animale ocrotite de lege

Floarea de ColtNumita floarea reginei sau albumita, dar cunoscuta indeosebi sub numele de floare de

colt, aceasta planta reprezinta o raritate fiind declarata monument al naturii si ocrotita prin lege. In mediu natural, in tara noastra ea se gaseste in Muntii Carpati, dar poate fi cultivata si in zone ce imita conditiile naturale - zonele alpine si subalpine - pe stanci calcaroase cu buna expunere la soare. Planta perena, erbacee, cu crestere redusa (cca 20 cm), apare in palcuri izolate pe stancile golase si insorite. Funzele alungite, sau liniar-lanceolate, de culoare verde deschis formeaza la baza plantei mici rozete. Din mijlocul acestora ies tulpinile ce poarta flori singulare sau in inflorescente. Toate partile plantei sunt acoperite de perisori, alburii foarte fini, ce ii confera un aspect catifelat si feeric. 

Perioada de inflorire este foarte scurta, intinzandu-se pe parcursul lunilor iunie, iulie si august. Inmultirea se realizeaza prin seminte sau divizarea radacinilor.

Atentie: Fiind ocrotita de lege, nu se permite culegerea acestei plante din habitatul natural. Daca va doriti foarte mult aceasta planta in gradina proprie, trebuie sa o cumparati de la furnizorii autorizati.

Conservarea padurilor tropicale este de o mare importanta pentru botanisti. Desi ocupa doar 7% din suprafata de uscat a lumii, pana la 50% din speciile de plante ale lumii se gasesc aici. O rezervatie naturala din Ecuador se mandreste cu 365 de specii de plante cu flori pe doar 1/10 ha. Aceasta echivaleaza cu peste 20% din intreaga flora a unei tari ca Marea Britanie pe o suprafata cu putin mai mare decat o gradina suburbana de marime medie. Distrugerea padurilor tropicale inseamna ca unele dintre cele mai rare plante ale lumii sunt eliminate prin pierderea habitatului lor natural.

Un exemplu ar fi situatia din Madagascar, unde pierderea constanta de paduri tropicale ameninta existenta a peste 2.400 de plante endemice. O planta importanta care initial se gasea doar in Madagascar este pervinca rosie (Catharanthus roseus). Acum cultivata in multe locuri, pervinca este o importanta sursa de medicamente folosita in combaterea leucemiei.

Catharanthus roseus 

Peste 50 din cele mai importante plante cultivate pentru hrana din toata lumea au fost puse pe lista plantelor periclitate din cauza faptului ca varietatile lor salbatice devin rare. Printre ele se numara specii cunoscute precum: orzul, cacaoa, cocotierul, fasolea, ceapa, orezul, trestia de zagar si graul. Graul, cartofii dulci, cafeaua si rosiile se numara printre speciile care au cea mai mare nevoie de protective.

Drept urmare, s-au infiintat peste tot in lume banci pentru stocarea semintelor plantelor cu flori. Companiile comerciale si institutele de cercetari stocheaza colectii representative de seminte de toate speciile utile pe care le pot gasi. Acestea sunt pastrate congelate cu un continut redus de apa pentru o mai lunga durata de viata.

In prezent, padurile tropicale sunt o sursa bogata de specii de plante utile oamenilor. Sunt cunoscute peste 20 de specii de cacao (Theobroma) existente aici, care ar putea sa contina material genetic util. Printre descoperirile noi se afla o specie salbatica de porumb rezistent la boli gasita recent in Mexic. Industria arahidelor a beneficiat enorm de pe urma descoperirii unor specii salbatice de arahide, intalnite in bazinul Amazonului, care sunt rezistente la cercosporioza.

Exista multe cazuri de plante cu flori care sunt mult mai raspandite in cultura decat in salbaticie. De fapt, multe plante de gradina si de casa sunt disparute, sau aproape disparute din salbaticie, inclusive planta prieteniei (Pilea cadierei) din Vietnam si cunoscutul castan porcesc (Aesculus hippocastanum) din muntii Greciei si Albaniei.

 

Aesculus Hippocastanum 

Raritatile tropicale sufera de pe urma colectionarii in exces, in special orhideele precum speciile de Paphiopedilum, care s-ar putea ca acum sa fie disparute din Asia de Sud Est. Din fericire, entuziastii au contribuit la mentinerea unora din aceste specii. O planta spectaculoasa de la tropice, probabil disparuta din salbaticie, este vita de jad (Strongylodon macrobotrys) din Insulele Filipine.

In gradinile botanice este posibil sa intalnim planta Encephalartos woodii, asemanatoare cu un palmier, care este disparuta din Africa, sau cicada Cycas revolute, o planta cu aspect ciudat.

Arborele lui Franklin (Franklinia alatamaha) reperat in Georgia (SUA) in anul 1765 a disparut din salbaticie dupa 1790. El continua sa fie cultivat. Un alt exemplu este violeta doamnei (Hesperia matronalis).

 

Franklinia alatamaha 

Colectionarea plantelor salbatice a determinat reducerea puternica a populatiilor unor plante precum cactusul butoi (Echinocactus spp.) intalnit in deserturile  SUA, plantele ulcior (Sarracenia spp.) ,plante carnivore precum cele de genul Nephentes. Tot o planta cultivata dar cu raspandire limitata in salbaticie este arborele balaur (Dracaena draco), colectionat fara mila pentru valoarea medicala a rasinii sale asemanatoare cu sangele.

Multe plante au fost salvata deoarece cresc in locuri inaccesibile. In special varietatile alpine au supravietuit cu success, precum papucul doamnei si minunatele saxifrage precum Saxifraga longifolia.

Papucul Doamnei

Papucul-doamnei este o floare de o deosebită frumuseţe. «Cînd o vezi pentru întâia oară, te opreşti în faţa ei ca în faţa unui tablou vestit, dorit să-1 vezi aievea. Deodată, nu-ţi dai seama: e o bijuterie de safire, rubine şi diamante, cum pare când picătura de rouă se opreşte în corola ei, sau un fluture rar, ori vreun colibri rătăcit prin plaiurile noastre.?» Aceasta este descrierea pe care i-a făcut-o savantul român Ion Simionescu gingaşei orhidee, cunoscută sub numele de papucul-doamnei.

Sangele Voinicului

Este o planta perena care are in pamant 2-5 tuberculi comprimati si divizati, din care pornesc radacinile.    Tulpina este ierboasa, dreapta si inalta de 8-20 cm. Frunzele au o forma lineara, inguste, alungite si orientate in sus. Culoarea lor este de un verde inchis pe fata superioara si un verde mai palid pe fata interioara. Tulpina poarta terminal o inflorescenta de forma oval-globuloasa, formata din numeroase flori de culoare rosu-purpuriu inchis spre negricios. Ele raspandesc in jur un parfum puternic, frumos mirositor, asemanator celui de vanilie.    Infloreste din iunie pana in septembrie. Planta este inalnita in etajul subalpin.     Se mai numeste musucel. 

Tisa

Tisa  este un arbore puțin înalt . Odinioară era mult mai răspîndit prin pădurile noastre, dar a fost tăiat pentru lemnul valoros, în prezent este o specie ocrotită și declarată monument al naturii. Adeseori se plantează prin parcuri si grădini ca specie ornament.

1. Broasca ţestoasă de pe insula Pinta, Galapagos - Lonesome George 

Conform cercetătorilor, Lonesome George, un mascul din specia broaştei ţestoase de Pinta, e ultimul reprezentant al acestei specii. Nu se ştie exact câţi ani are Lonesome George, se presupune că ar avea între 70 şi 100 de ani, la această vârstă fiind considerat la apogeul vieţii sexuale.

În luna august al anului trecut Lonesome George a reuşit să se împerecheze cu 2 femele din specii asemănătoare (de pe insula Isabela) însă, din nefericire, ouăle au fost infertile şi au mucegăit deşi oamenii de ştiinţă le-au pus în incubatoare speciale pentru a le asigura supravieţuirea. Dacă masculul nu va avea urmaşi, e foarte posibil ca această specie de broaşte ţestoase să dispară pentru totdeauna.

Până în anul 1971 se considera că această specie a dispărut însă Lonesome George a fost descoperit de către biologul american Joseph Vagvolgyi. Încă de atunci Charles Research Stationoferă o recompensă de 10.000 de dolari persoanei care va descoperi o femelă din aceeaşi specie.

 

2. Baijii - delfinul din fluviul Yangtze 

În luna decembrie a anului 2006, în urma unei acţiuni de căutare a delfinilor albi din fluviul Yangtze a dus la concluzia că această specie de delfini a dispărut. În luna august a anului 2007 a fost difuzat prin intermediul mass-media un video în care se vedea un delfin înotând în apele fluviului, mamifer ce seamăna foarte mult cu cei din specia Baijii, ducând la concluzia că încă mai există câteva exemplare. Însă din păcate numărul redus al acestora şi vârsta înaintată nu vor asigura perpetuarea speciei. Pentru a asigura supravieţuirea delfinilor Baijii e nevoie de cel puţin 25 de exemplare tinere.

E cunoscut fapul că apele fluviului sunt poluate cu substanţe toxice (începând cu revoluţia industrială s-au construit sute de fabrici care-şi varsă rezidurile direct în apele fluviului). Pe lângă substanţele toxice, delfinii au suferit din cauza sonarelor folosite de pescadoare, care interferează cu frecvenţa pe care comunică aceste mamifere.

Delfinul alb de Yangtze e un mamifer timid, paşnic şi aproape orb, populând apele Pământului de mai bine de 20 de milioane de ani.

 

3. Marmota din insula Vancouver 

Marmota vancouverensis pe numele său ştiinţific trăieşte în zonele muntoase ale insulei Vancouver, British Columbia. Această specie de marmotă se află pe lista animalelor pe cale de dispariţie încă din luna Mai a anului 2000. În anul 1998, la ultima numărătoare, mai existau doar 75 de exemplare din această specie. Canadienii n-au stat degeaba şi au pus la cale un program de reproducere în captivitate.

Se estimează că în captivitate există aproximativ 90 de marmote de Vancouver iar în anul 2004 circa 30 de exemplare trăiau în sălbăticie. Scopul canadienilor este ca numărul marmotelor să ajungă la 400-600 exemplare. În anul 2005 marmota de Vancouver avea 150 de urmaşi în captivitate dintre care 44 puiuţi.

Această specie de marmotă se diferenţiază de alte marmote prin culoarea maronie a blăniţei cu porţiuni albe care contrastează cu restul înfăţişării. De asemenea se remarcă prin comportament şi stilul său de viaţă, are o constituţie mai mare faţă de alte rozătoare, fiind cel mai mare animal din familia veveriţelor, cântărind între 3 şi 7 kg. Are 5 degete la fiecare picior, cu gheare mari şi curbate. Are capul mic şi picioarele scurte.

 

4. Liliacul din insulele Seychelles 

Coleura seychellensis, pe numele său din cartea de ştiinţele naturii, trăieşte în peşterile din insulele Seychelles, la nord de Madagascar. Apare pe lista animalelor pe cale de dispariţie încă din momentul în care s-a descoperit că în lume mai există doar 100 de exemplare. Cel mai mare cuib de lilieci din această specie mai există pe insula Silhouette.

Liliecii de Seychelles ajung să cântărească în medie 10-11 grame şi trăiesc, asemenea tuturor liliecilor, în peşteri, crăpături ale podurilor, trunchiuri de copaci şi locuri întunecoase unde nu poate ajunge omul sau alt prădător. Sunt animale insectivore şi nocturne. În anii 1860 au existat mărturii de lilieci care la amurg zburau peste câmpuri cu bambus iar ziua se odihneau pe marginea stâncilor şi rocilor muntoase acoperite de frunze de palmier.

Conform cercetătorilor ar fi nevoie de 500 de lilieci pentru a asigura perpetuarea speciei.

 

5. Rinocerul Javan 

Cu mai puţin de 60 de exemplare existente, rinocerul Javan ocupă locul 5 pe lista animalelor pe cale de dispariţie. Odinioară răspândiţi pe întreg continentul asiatic, astăzi populează spaţii deloc extinse din Indonezia şi Vietnam. Încă din anii 1930 au fost vânaţi fără milă în Peninsula Malaysia, India, Burma şi Sumatra. Braconierii i-au vânat pentru preţiosul corn, despre care se crede că are proprietăţi medicinale iar localnicii le-au distrus habitatul natural în favoarea terenurilor agricole.

În ciuda eforturilor organizaţiilor de salvare a acestei specii de rinocer, şansele de surpavieţuire sunt reduse. Puţine exemplare înseamnă un grad mic de reproducere şi un grad ridicat de apariţie a bolilor care împiedică perpetuarea speciei.

6. Iepurele de câmp Hispid 

Cunoscut şi sub denumirea de "iepurele zburlit" (datorită blăniţei aparte), această specie de rozătoare trăia în munţii Himalaya, în Nepal, Bengal şi Assam. Din cauza despăduririlor, sacrificarea ambientului natural în favoarea agriculturii sau aşezărilor umane, impactul asupra iepurilor zburliţi a fost devastator. Astăzi aceşti iepuri mai pot fi găsiţi în Uttar Pradesh, Bihar, vestul Bengalului şi Asam.

În 1964 au existat informaţii din care reieşea că aceşti iepuri ar fi dispărut dar în 1966 a fost descoperit un exemplar. Se estimează că în lume mai există 110 iepuri Hispid. Din păcate nu se pot adapta în captivitate, lucru ce diminuează şansele ca omul să aibă vreun rol în a-i reproduce în grădini zoologice. Iepurii Hispid se caracterizează prin urechi scurte iar picioarele din spate au aproape aceeaşi dimensiune cu picioarele din faţă.

Cântăreşte în medie 2,5 kg iar hrana sa consistă în rădăcinile copacilor sau legumelor şi ocazional culturi de orz, ovăz, varză, morcovi etc. Preferă iarba densă din savană, pădurile de foioase şi zonele cu climă ploioasă. Din nefericire, acestui tip de rozătoare nu îi place compania suratelor însă au fost cazuri în care iepurii de Hispid au fost văzuţi trăind în cuplu.

Ursul marsupial cu "nasul păros" 

Lasiorhnus krefftii, Yaminon sau ursul marsupial a populat spaţii variate din New South Wales şi Victoria însă astăzi poate fi văzut doar în Eppin Forrest Station, în Queensland, zonă protejată sub forma unui parc naţional. Scăderea drastică a numărului acestor marsupiale este cauzată de dispariţia principalei surse de hrană: plante specifice zonei care au fost înlocuite de African buffel grass (pir). Ursul marsupial cu nasul păros este cel mai rar marsupial Australian.

Se estimează că în lume mai există aproximativ 113 exemplare iar în prezent se derulează câteva programe de repopulare a zonelor unde trăiesc aceste mamifere.

 

 Bivolul pitic de apă Tamaraw 

Această specie de bivol (Bubalus mindorensis) a fost descoperită în anul 1888 pe insula Mindoro, Philipine, de către zoologul Pierre Heude.

În anii 1900 se preconizează că exista un număr de 10.000 de bivoli pe insula Mindoro însă până în 1987 numărul lor a scăzut drastic până la 370. Din anul 2000 această rasă de bivoli s-a alăturat celorlalte animale pe lista speciilor pe cale de dispariţie. Principalele motive pentru care numărul acestor bivoli a scăzut drastic o reprezintă agricultura, vânatul excesiv şi bolile transmise de la animalele domestice.

În prezent se estimează că există între 30 şi 200 de exemplare. Deşi există legi aspre care condamnă vânatul acestor animale, această acţiune încă are loc, lucru ce face aproape imposibilă perpetuarea speciei.

 

9. Linxul iberian 

Râsul spaniol sau Linxul iberic face parte din familia felinelor care, din păcate, sunt pe cale de dispariţie. Odinioară întâlniţi pe porţiuni extinse ale Peninsulei Iberice, astăzi mai pot fi întâlniţi în Andaluzia. Motivul principal pentru care aceste feline sunt pe cale de dispariţie o reprezintă distrugerea habitatului natural. De asemenea, mulţi lincşi au căzut pradă capcanelor pentru iepuri sau au fost lovite de maşini pe măsură ce habitatul lor era înlocuit de şosele şi autostrăzi.

Guvernul spaniol a iniţiat o campanie naţională de salvare a acestor superbe feline. Conform unor studii date publicităţii în luna martie a anului 2005 se estimează că mai există 100 de exemplare, de la 400 câte erau în anul 2000.

În data de 29 martie 2005 au venit pe lume primii 3 pui de linx născuţi în captivitate, lucru ce aduce o rază de speranţă în încercarea de a salva una dintre cele mai frumoase rase de felină sălbatică.

10. Lupul roşu 

Această specie de lup se diferenţiază de vărul său gri prin dimensiunea corpului şi constituţie. Lupul roşu e mai mic şi mai atletic, trăieşte în nordul Statelor Unite ale Americii, din Florida până în Texas.

Astăzi casa lupilor roşii o reprezintă un spaţiu de 1,7 milioane de acri în nordul Carolinei de Nord. În anul 1980 se preconiza existenţa a doar 20 de lupi roşii, numărul lor crescând până la 207 cu ajutorul programelor de reproducere în captivitate.