1

PRIMĂRIA

Ş I

CONSIL IUL

LOCAL

G R Ă D I N A R I

C A R A Ş -

S E V E R I N

R O M Â N I A

C E N T R U L

C U L T U R A L

„CARAŞUL”

G R Ă D I N A R I

C A R A Ş -

S E V E R I N

R O M Â N I A

Scripta Manent

C A S A C U L T U R A L Ă „ C A C O V A ” D I N G R Ă D I N A R I

C E N A C L U L L I T E R A R „ P A N Ă C Ă R Ă Ş A N Ă ”

REVISTĂ CULTURALĂ FONDATĂ ÎN ANUL 2009

LA GRĂDINARI, CARAŞ SEVERIN - R O M Â N I A Redactor şef Codruţ Iulius Anca

* A n u l V * n r . 2 ( 1 8 ) * i u n i e 2 0 1 3 * 2 0 p a g i n i

Cu sprijinul

primarului

comunei

Grădinari

Ion

Moşoarcă

În acest număr semnează :

Iryss C. (2); Mihai Lazarov (3-7); Ionel Bota(8-9); Lenuţa Sfercoci(10 -11);

Codruţ Anca (12 -17 şi 20) ; Dorina Enuică (18); Mariana Piu(19).

ISSN 2284 – 7960

2

Iryss.C

De ce?

De ce mi-e frig în suflet Când vara e în toi? Sunt obosit de umblet Sunt obosit de noi. De ce mi-e rece ochiul Chiar soare de privesc Şi mi se stinge focul Când vreau să mă-ncălzesc? De ce pe buze-iată- Mi-e zâmbetu-ngheţat? Răceala lor de piatră Nu-mi spune că-i păcat. De ce prin plete vântul Nu-mi mai adie blând Nici cerul, nici pământul Făptura-mi alintând? De ce e negru noaptea De ce ziua-s stingher? Se pierd în umbre şoapte; Vreau să m-agăţ, dar pier...

Prietenie

Vai, doare când cuţitul înjunghie sub coastă!

E vârful piramidei în asta zi nefastă.

Se răsuceşte- rană, iar sângele şiroaie

O face să se piardă, genunchii să-i îndoaie.

Voia s-o pedepsească, voia să-i facă rău,

Voia să o subjuge, credea că-i Dumnezeu,

Vedea greşeli oriunde spunând că-i vinovată,

Gândirea-i era neagră, vederea-nceţoşată.

Ea îl ruga prin lacrimi să nu-i mai faca rău,

Să –arunce-acum veninul ce prinse ochiul său,

Să se oprească-n drum, un pic, să-şi amintească

De prietenia lor, şi-n ochi să îi citească.

Dar ura e cumplită şi-njunghie amar...

Ce a fost viaţa ei? Un joc banal de zar.

De –a adormit devreme, cui ceară socoteală?

Ce a rămas?Doar ochii, şi-n ei a sa sfială...

3

Uica Ion Colojoară

in memoriam

Ziua de 15 iunie 2013 a fost marcată de trecerea in lumea celor drepţi a

poetului Ion Colojoară din Vrani. La cei aproape 81 de ani ai săi, timpul nu a

mai avut răbdare cu uichiţu. S -a dus „după” Eminescu… (cu o seară îna inte,

la Teatrul Vechi din Oraviţa a avut loc ediţia a doua a Nopţii de veghe în

cinstea poetului nostru naţional).

L-am cunoscut cu mulţi ani în urmă la o tradiţională nedeie de Sâm ’

Petru la „satul lui dă başcină”, Vrani. Nu pot al tfel să mi -l amintesc decât în

capul mesei din tream, la care stăteau „ toaci nimocinile”, de fiecare dată

peste 20 la număr, printre care mă număram şi eu.

Viaţa l-a supus la multe încercări, poate cea mai grea dintre ele fi ind

odioasa deportare în Bărăgan din 1951. Regimul com unist nu i-a permis să

meargă la şcoală, dar nu i -a interzis să citească. „Am avut un destin hărţuit,

dar inima copilăriei , inimă de om matur, mi -a ţinut o minte sănătoasă şi

memoria a generat sănătatea trupului. Tot timpul trăirilor mele a fost nutrit

cu speranţe, iar visul îmi era şi -mi este, încă, cel mai fain suport moral ! ”

(fragment din Memorii-Bărăgan iunie 1951 – aprilie 1956).

În ciuda faptului că viaţa de la ţară presupune multă muncă, uica Ion şi -

a găsit timp să scrie: „Sub harul Sfintei Terimi, voiesc să păstoresc pe plaiul

alb, miile de mioare albastre, adăposti te în cugetul meu ” – aşa îşi începe

ultima sa carte, Memorii-Bărăgan iunie 1951 – aprilie 1956 . A scris mult,

remarcabil de mult, în special poezie, publicând la multe reviste ale timpul ui:

Orizont, Grănicerul, Flamura, Vasiova, Semenicul, Valea Căraşului, Scripta

Manent. Într-o antologie a lui Ioan Meiţoiui, „Stare de dor, poeţi şi pictori

ţărani”, apare în 1983 şi poetul Ion Colojoară. A trebuit să ajungă la „ A treia

tinereţe” pentru a avea „îndrăzneala” să-şi publice prima carte de versuri,

abia în 2003. A fost adeptul poeziei clasice (cu rimă); după o întâlnire cu

poeţii la Teatrul Vechi, ascultând un debutant în ale poeziei moderne mi -a

spus, referindu-se la versurile albe: „ – D’ăşcia fac o coşie !”

4

O mare parte din creaţiile lui uica Ion sunt poezii scrise în autenticul

grai bănăţean. A făcut parte din mişcarea literară a poeţilor ţărani, fiind un

membru activ cenaclului Paul Târbăţiu, încă din 1970. Din anul 2007 este

participant la Festivalul Condeierilor plugari din Banat . Înainte de a -l

cunoaşte pe uichiţu, credeam că poezia în grai presupune mult umor (ca la

Victor Vlad Delamarina sau Tata Oancea).

El mi-a dovedit că poezia în grai bănăţean poate fi la fel de sensibilă ca

şi cea în limba literară:

Împăreri

O aud ş î az pră maica ,

Cân lăsa dân caiă r fusu ,

St râgând gâşci l i d în poar tă :

„ – Bir i -b ir i ! Gusu-gusu…!”

O aud ş î az pră mama,

În urechi l i iubi r i i ,

St râgând gâşci l i la poar tă :

„ – Gusu-gusu ! Bir i -bir i…!”

Mă bucur că am avut ocazia să-i tehnoredactez câteva din lucrări le sale

tipărite în cadrul Centrului Cultural „Teatru Vechi Oraviţa”. În „ Scrisori

spre dunga cerului către Tata Oancea ”, uica Ion îi „scrie” maestrului său în

materie de poezie câteva scrisori pline de sensi bili tate şi emoţie:

„Muiărea miă dă sărbător i

A pus pră draper i i p ig la isu .

Io mă gângiesc ca -n mulci or i

Să pun prăs tă arci i p l ivaisu .

Scriu , s lova măi dă c impuriu

Că şciu că c ier iu î i dăparci

Şî a l dântâni aş vrea să f iu

La Tata Oancea cu o carci . ”

În „Gluma, bina şî cortina”, a adunat câteva din momentele sale spuse

„pră bină”, cu prilejul unor spectacole la care a participat de -a lungul anilor.

Iată o mostră din aceasta, în care îşi descrie locul natal:

Istăna şoadă

Satu mieu dă başcină

Î i baş lângă mlaşcină .

Cum s -ar spuni , Vraniu mieu ,

Stă -ntră mlaşcină ş î t ău .

5

Primăvara păn nu zboară ,

Mica goangă , păpăruga

Vini un ponou dân gia lur i

Şî să varsă ia r – Boruga.

Dă Căraş , o pogănie ,

Faşi lumea un şciubei ,

Trec şârani i prân bujiacur i ,

Dî la Cacova -n Coşcei .

Ţărmuri l i să surupă ,

Nu să -ncuncină nic i p loaia ,

La i rugă , l ângă tufă ,

Cam t r i s toani , s tă „Pr icaia” .

Dăr dân aşcia î s cân p loaie ,

Cân î i soar i boldânos ,

Vraniu mieu , î i cum nu - i a l tu

Dă chici t ş î dă f rumos .

Paori i şc iu la motoară

Şî -ai dântâi î ş dânt ră saci i ,

Cân î i vorba dă o t r iabă ,

Prî l a grâni i ş î bucaci i .

Fâncă am vorbi t a tâ ta ,

Nu mă las , vă spun ş î voauă

Dă cămin ş î dă muzică

Ni-s pră drum dă bandă noauă !

Sara cân î i c iner iă ţa ,

Dî la lucru pră acasă ,

Să as t râng f i ş ior i la şcoală ,

Lângă oarna lor a l iasă .

Io mă bucur mul t dă as ta

Şî l i -a jut pr î la poi jă ,

Şî l i spun năroc în toaci ,

Purtă tor i lor dă gr i jă !

Satu miău a r i ş î „Daci i” .

Dacă ar învia Trăian

S -ar mi ra-mpăratu poaci ,

Dă ş i poaci un ţ ăran !

6

Prăs tă căş î s numai „gr iebl i” ,

D-al ia dă t i l iv izor ,

Cântăr ie ţ ş î cântă r ie ţă

Vin pre i e l i în obor .

Iaca s t ropu dă sudoar i ,

Ungi cagi c r ieşci rod ,

Nu- i sărac , să racu paor ,

Cât măi ar i î r ţ în pod !

Taică -miu îş faş i cruş i ,

Maică -mia îş scuipă -n sân ,

Că mă ţân dă bazaconi i :

„ – Ioani …! Iş copi l băt rân …!”

Ba o i f i , n -oi f i , măi , ta ică ,

Nu măi s tau să -mi număr ani i ,

Ci nu faci în lumea noas t ră

Cinsta omului (ş i bani i ) !?

Î i s fă tos , spuni mumi ţa ,

Tuţu c lacină dân cap –

Spun io , tu ţu le , prân v ia ţă

Am t r icut un bun dărap…

Şî cân pr ind o ţâră l iăci i ,

Nu mă or tăş iesc cu patu ,

Nu măi caut că ard cur ientu ,

Iau p l ivaisu ş î -mi laud satu !

„Căraşul şî valia lui” este ultima sa carte în grai bănăţean, în care

poetul se descrie într -o manieră unică:

Întoarci-mi-aş

M-aş măi în toarci ca să f iu ,

Copi l , nă -şciu tor i -zglobiu ,

Să pot , în fa ină s f i ic iuni i

Să pot la în t răbar i a spuni ,

La - „cum mă chiamă ?”

(Grai să scot )

„ – Mă chiamă Ion ,… ş -atâta - to t !”

7

Cea mai amplă dintre creaţiile sale în versuri, este „ Legenda

Dascălului Duma”, o baladă versificată a romanului lui Damian Izverniceanu,

„Haiducul Adam Neamţu”, la care a lucrat mai bine de un an, luând scenă cu

scenă romanul şi versificând fiecare scenă. Într -o discuţie cu el mi -a

mărturisit admiraţia sa faţă de personaj cam aşa: „ – Dom’ profesor, nipoace

dragă, criege-mă, când am gătat -o, am plâns ca un copil…! ”.

Da ! Răzmeriţa s -a copt

De la opt-patru şi opt.

Suduiau paorii „hanţu”

Şi vorbeau de Adam Neamţu.

Vorbă mumei a lăsat

Prunul să fie tăiat

Târziu, seara, după cină,

Pe la mijloc de tulpină.

Că, de-l caută cineva,

El nu e acas’, la ea.

Scaun din lespede de piatră,

Străjuia uluc de poartă,

Luna-n ceasurile ei

Poleia castani şi tei.

(fragment din „Legenda Dascălului Duma”)

Într-una din scrisorile către „ortacul său de vers” uica Ion îşi anticipa

sfârşitul:

„Primiăşci-mă, iubice priăcin,

Cu cât ţ -am scris, nu pot să pun

Măi mulci pră arcia asta

Dân câce-aş măi avea să -ţ spun…

Ci rog, cân vriămia să -mpliniăşci ,

Sfârşând cirniala miă dân toc,

Să-m faci orcum, pră lângă cini ,

Fără dă glumă, câta loc.”

(fragment din „Scrisori spre dunga cerului către Tata Oancea ”)

Dumnezeul să-l ierte şi să -l aşeze unde drepţii se odihnesc !

Material realizat de profesorul Mihai Lazarov!

nepotul regretatului Ion Colojoară

8

IONEL BOTA

La întâlnirea cu Dumnezeu ş i cu Eminescu

În memoria scriitorului cărăşan

Ion Colojoară

La începutul acestei săptămâni a plecat să strălucească în

propria posteritate Ion Colojoară, harnicul condeier din generaţia

postbelică a scriitorilor ţărani din Banatu l istoric. În urmă cu mulţi

ani, în prima mea locuinţă din Oraviţa, oraşul în care mă adusese o

repartiţie guvernamentală, am primit vizita lui Ion Bălica şi Ion

Boţoc din Greoni, Gheorghe Bălan şi Miu -Epure Buna din Ticvaniul

Mic, Ion Frumosu din Ciuchici , Iosif Chirilă din Slatina Nera, Ion

Colojoară din Vrani, oameni ai satului cărăşan îndrăgostiţi de

cultură, câţiva dintre ei prezenţi cu creaţii în versuri şi proză şi în

presa literară interbelică. Ei purtau mesajul Adei Cruceanu către

mine, ideea fiind aceea ca, din două în două duminici, pe lună, să

îngădui grupării inconfundabile de la Cenaclul „Paul Târbăţiu” al

Condeierilor Ţărani din Caraş -Severin, un spaţiu pentru activităţi la

sediul Cenaclului „Accente” de la Liceul Agroindustrial Oraviţa şi

să-mi ofer priceperea pentru coordonarea unor şedinţe tematice.

Lucru pe care, desigur, l -am făcut cu dragoste pentru oamenii

aceştia şi pentru satul românesc. Au urmat, în răgazul dintre

evenimenţialul propus de acel faimos cenaclu, invitaţii din partea

acestor prieteni mai vârstnici în habitatul lor, prilejuri care mi -au

îngăduit, încă de pe atunci, să cunosc îndeaproape mentalitatea

rurală din Banatul Montan.

Un lider al acelei insolite delegaţii la mine acasă, când am

simţit o bucurie imensă în ochii şi în vorbele părinţilor mei Elena şi

Anton, era atunci Ion Colojoară, cel care mă ştia din relaţia lui cu

profesorul Francisc Lazslo, fiul unui învăţător din Vrani care, la

rându-i, mă cunoştea din anii studenţiei mele clujene. Omul

strălucea prin pasiunea pentru subiectele istoriei naţionale, printr -un

patriotism mult peste cota banalizărilor vremii. Nu uit cum îmi

procura, ca şi ceilalţi, carte şi presă veche, la preţuri mici de la

bătrâni colecţionari, documente pe care, la vremea comuniştilor, n u

ştiam cum le voi fructifica în studiile mele. Adesea mă găzduia la

câte un sfârşit de săptămână la prieteni sau rude din satul lui, Vrani,

unde pictam, scriam, compuneam muzică folk, proiectam

9

evenimenţialu cultural orăviţean, muzele mele, ca de obicei,

concurându-se una pe cealaltă. Marea dorinţă a lui Ion Colojoară era

să-mi aflu o fată în Vrani, să fiu şi mai legat de localitate, lucru

care nu s-a întâmplat.

Omul a avut din partea Celui de Sus multe încercări în

biografia sa, copilăria şi adolescenţa fiindu-i marcate de anii

deportării în Bărăgan. A şi lăsat o carte de memorii scriind despre

câte a îndurat el, surioara lui Gheorghina, familia lor, încercarea lor

mărturisind despre marea suferinţă colectivă a spiritului bănăţean

înjosit de comuniştii vânduţi Moscovei. Dar, cum se -ntâmplă cu

marile caractere, Ion Colojoară a trecut peste dificultăţi, peste

grijile vieţii cu fruntea sus, calm şi demn, refugiul fiinţei sale în

scris, în literatură, ca un dar de la Dumnezeu, ocrotindu -i în

continuare parcursul destinului. După 1990, a avut şansa de a -şi

publica volumele de poezie şi proză, de a colabora la reviste

prestigioase ale provinciei, fiind unul din participanţii constanţi la

activitatea literară a genului, la festivalul Mariei Mândroane, de la

Timişoara, al Gabrielei Şerban, de la Bocşa Montană, la cenaclurile

orăviţene, la acela al lui Codruţ Anca de la Grădinari de Caraş,

prietenul nostru Ion Colojoară fiind fericit când am concretizat

acolo Muzeul Ţăranului Cărăşan, activitate la care a m fost sprijiniţi

şi de preotul Vichentie Molin. În ziua în care s -a stins, era aşteptat

la Muzeul Satului Bănăţean, la o nouă întâlnire a condeierilor ţărani.

Dar Ion Colojoară a plecat, fiind sâmbătă, 15 iunie, la marea sa

întâlnire, ca un veritabil mărturisitor, cu gândul şi slova, în

paradisul culturii universale, cu Dumnezeu şi cu Eminescu.

Colectivul de redacţie :

Mihai Lazarov: redactor şef adjunct;

Dorina Enuică : procesare, corectură;

Vichentie Molin : activit. cultural religioase şi cântări;

Codruţ Anca : relaţii interne – internaţionale

şi tehnoredactare.

10

Mihai Eminescu

omul nepereche

Printre marii clasici, dintre care fiecare reprezintă superioara

înflorire a unui gen sau a unei specii în literatura română (Ion Creangă

– povestitorul , Ion Luca Caragiale – dramaturgul, Ioan Slavici -

nuvelist), Mihai Eminescu este prin excelen ță poetul.

Omul Mihai Eminescu a avut o fire neobi șnuită , imprevizibil ,

cufundat într-o taină impenetrabilă , într-o lume a lui obsedantă și

febrilă ; producând întotdeauna o impresie deosebit ă prin gest, prin

gând sau prin înfăț ișare. Era sociabil, dar ș i preocupat de mizeria vie ții ;

cu prieteni, amici și inamici; iubind, sperând și renun țând; boem, dar

muncind enorm, fără pauze sau menajamente; suportându-ș i boala cu

demnitate , ca pe un destin ; grăbindu-se să înfrângă prin crea ție,

destinul; zdrobit devreme ș i nemeritat, Mihai Eminescu nu avea cum să

fie un om obișnuit.

Imaginea lui s-a reflectat, contradictoriu ș i cu mari omisiuni, în

conșt iința publică – din ce în ce mai solicitată de o poezie cum nu se

mai scrisese până atunci. Astfel s-a născut mitul eminescian, povestea

poetului damnat, simbol al geniului nefe ricit , trecând ca o stea, dar

fixat de posteritate ca luceafăr pe cerul poeziei române ști .

Artistul Mihai Eminescu a fost o personalitate cople șitoare, care i-a

impresionat pe contemporani prin inteligen ță , memorie, curiozitate

intelectuală , cultură de nivel european ș i prin farmecul

limbajului”semnul celor aleși” .Ca poet s-a remarcat prin for ța de

sinteză a izvoarelor autohtone ș i universale, prin imaginea bogat ă ș i

fantezie creatoare, prin înăl țarea filozofică și printr-o viziune cosmică

și mitologică asupra omului, printr-un stil l impede și armonios, prin

capacitatea de a fi inteligibil oricărui cititor fără ca prin aceasta să-ș i

epuizeze înțelesurile. Și totuș i, în ciuda impresiei că e accesibil,

Eminescu rămâne un pisc poetic la care nu se ajunge ușor.

Poet prin voca ție și ziarist prin profesiune, Eminescu n -a fost (cum

cred mul ț i) un romantic contemplativ și abstract, pierdut într-o visare

11

lirică, ci un om al timpului său, implicat prin toate fibrele gândirii ș i

simțirii lui în via ța poporului român, preocupat de destinul și de buna

lui existen ță , analizând cu sim ț critic societatea contemporană ,

mentalități le și sănătatea morală . Ziarist cu idei, acid ș i de temut,

Eminescu a fost un artist -cetățean, gânditor și pedagog , cel mai mare

poet pe care l -a dat secolul al XIX-lea culturii române. Din păcate

omul, indiferent de valoarea lui este trecător pe acest pământ vremelnic

și la un moment dat își ia zborul spre o altă lume.

În ”Via ța lui Mihai Eminescu ”(1932), George Că linescu a scris

următoarele cuvinte emo ț ionante despre moartea poetului:

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare

poet , pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul

românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va

răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în

depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și

să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor

sale”.

Prof. Lenuța Sfercoci

CENTRUL CULTURAL CARAŞUL

Sediul grupului de publ icaţi i „VALEA CARAŞULUI”: l a

Grădinar i nr . 108 , Caraş -Sever in

T e l . 0 3 5 5 / 0 8 2 3 0 1 , 0 7 6 1 / 6 9 8 6 0 9

e - m a i l : c e n t r u l c a r a s u l @ y a h o o . c o m

12

Cu ansamblul folcloric CARAŞUL,

după 29 de ani la Tulcea:

Botezul ansamblului s-a produs în data de 05 august

1983, în holul Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul

Tulcea, după câştigarea Marelui Premiu la ediţia a VIII -a a

festivalului naţional „Cununa Cântului Românesc” şi calitatea

de Invitat de Onoare pentru ediţia a IX -a 1984.

După înmânarea premiului regretatul director al Casei

Creaţiei din Reşiţa Velişcu Ion Boldea mi -a spus:

„Dacă şti că vei continua să păstrezi dansul, cântecul şi

portul popular din Valea Caraşului aşa cum a fost prezentat

aici trebuie să pui un nume ansamblului, altfel este doar un

foc de paie!”

I-am răspuns că dacă ansamblul reprezentativ al

judeţului Caraş-Severin poartă numele muntelui Semenic, şi

că nu mă voi abate de la îndemnul dumnealui, propun ca

ansamblul să poarte numele râului Caraş – deci numele să fie

Ansamblul folcloric CARAŞUL, ca ansamblul reprezentativ

tradiţional al Văii Caraşului !

Iată că prin reluarea contactelor cu principalul şi unicul OM

rămas să slujească cultura şi tradiţiile dobrogene şi nu numai,

profesorul Ştefan Coman, am convenit să fim prezenţi la Tulcea

pentru a participa la un festival internaţional minunat organizat

şi pretenţios pentru calitatea actului artistic în sine.

Revederea cu profesorul Fănică Coman s -a produs şi aceasta

după 25 de ani de când am participat împreună în staţiunea Băile

Herculane la cursuri le naţionale de coregrafie, care din păcate în

această perioadă nu se mai organizează. Erau întâlniri deosebit

de utile organizate în diferite regiuni istorice ale ţării.

Sub spectrul unei stări emoţionale permanente , pe toată

perioada desfăşurării festiva lului 16 – 20 mai 2013, în prima zi

am avut „răgazul” să regăsesc nava de croazieră „Banatul”, cu

care acum trei decenii o altă generaţie a avut privilegiul să facă

excursiile de neuitat pe braţul Sulina. Din păcate programul

acestui festival nu avea inclusă şi această excursie, astfel că

amintirea acelor clipe frumoase m-a determinat să merg pe faleză

„doar , doar mă voi reîntâlni cu Banatul”.

13

Întrebând de această navă cineva mi-a spus că este ancorată

la cheu şi că nu crede că vom fi lăsaţi să o vizităm pe punte din

cauza programului obligatoriu de întreţinere şi curăţenie.

După vreo 100 metri în faţa mea văd vasul cu pricina şi mă

îndrept hotărât să port o discuţie cu comandantul vasului. Copiii

erau îmbrăcaţi cu tricourile ansamblului şi se observa că nu

suntem un grup obişnuit de excursionişti. Am avut inspiraţia să

le fac câteva semne cu mâinile şi am solicita să merg doar eu să

discut un minuţel cu ei. Am primit acceptul acestora şi când am

ajuns să „pun piciorul” pe navă, am spus următoarele cuvinte:

„Bună ziua! Dacă vă rog frumos , mă puteţi lăsa, după 29 de

ani, să pun mâna pe navă?”

Surprinşi acei oameni chiar mi -au întins mâna şi am

început să le povestesc despre locul şi data botezului ansamblului

nostru, lucru care i-a determinat să ne poftească pentru câteva

minute să vizităm nava, în ciuda rigorilor marinăreşti.

Pentru mine emoţiile au fost foarte mari , am revăzut

restaurantul - unde am trăit clipe minunate, puntea - unde am

dansat cu spaniolii , cabinele marinarilor - care au şi ele o

semnificaţie pentru ştiutori, cabina de comandă şi locul de la

catarg unde muzicanţii noştri încântau prin frumoase le melodii

bănăţene şi dobrogene .

Am putut să facem poze cu această generaţie prezentă acum

la Tulcea iar la plecarea de pe punte am avut aşa mari emoţii

încât am lăcrimat nostalgic amintindu-mi că din acea generaţie 5

persoane nu mai sunt printre noi: directorul Casei Creaţiei din

Reşiţa Velişcu Boldea, înv. Horea Anca şi muzicanţii Costa

Drăgan (Ţiglariu) - taragot, Ion Constantin (Ciombe) – acordeon şi

Ion Ungureanu – contrabas. Dumnezeu să-i odihnească!

Cazarea ne-a fost asigurată la hotel iar la ora 17,00 în Piaţa

Civică din Tulcea( aceeaşi pe care o ştiam de atâţia ani) după

deschiderea oficială , am participat la un spectacol împreună cu

celelalte colective artistice, ansamblurile folclorice: „Doruleţul” -

Tulcea, „Caraşul” - Caraş-Severin, Kud Vera Jocik – Kameniţa,

Republica Macedonia, „Muşeteanca” – Insurăţei, Brăila, „Şipot

Ardelean” - Braşov, „Arcanul” – Fundul Moldovei, Suceava,

„Măgura Şieu lui” - Bistriţa-Năsăud!

A doua zi la ora 10,00 în localitatea Sarighiol de Deal am

fost prezent la un simpozion dedicat evenimentului după care am

14

fost „furat” de o prietenă din comuna Mahmudia profesoara

Domniţa Matfei (Dodi), pe care o cunoscusem la Bucureşti în

toamna anului trecut la cursurile organizate de Institutul

Naţional al Patrimoniului pentru obţinerea diplomei de custode şi

cu ajutorul poliţistului din localitate am plecat până la prima

intersecţie importantă de drumuri cea de la „2 CANTOANE”.

Acolo spunem că nu am noroc când stau eu la ocazie dar iată că

pentru prima dată am făcut semn la prima maşină şi culmea , că a

oprit şi hai la Tulcea ! Pe o căldură …

Dar altă dandana! La intrarea în Tulcea ne opreşte poliţia ,

că domnul (care avea, în maşină, nişte mirosuri foarte greu de

suportat) a depăşit viteza şi cum eram întârziaţi şi nu vroiam nici

să ştie că „ne-a luat la ocazie” ne-am furişat de poliţişti, lăsându-

i banii prietenului care-l însoţea pe şofer, apoi am luat un taxi

până la o altă maşină de ocazie în apropierea hotelului unde

eram cazaţi . Totuşi am reuşit să ajungem la Mahmudia unde am

avut parte să cunosc oameni admirabili, pe Grig soţul lui Dodi şi

pe copiii lor Mihaela şi Andrei. La masa de prânz am avut

plăcerea să revăd pe directoarea şcolii din Mahmudia profesoara

Florica Stoica ( pe care am cunoscut-o la aceleaşi cursuri de la

Bucureşti) şi pe soţul ei Costel un tip admirabil - mecanic şef pe

un vas căruia i se spune - împingător pentru şlepuri pe Dunăre

pe traseul din German ia până la Tulcea .

Am vizita localitatea, am făcut poze, am văzut faleza şi am

constatat că sunt câteva pensiuni frumoase.

Surpriza şi totuşi motivul pentru care mă aflam acolo a fost

să văd Ansamblul folcloric SALSOVIA, cu binecunoscutele

dansuri dobrogene dar şi un dans rusesc foarte frumos executat,

cu mare grad de dificultate, desene scenice frumoase şi

dansatorii foarte pasionaţi de munca lor. Cochet este şi Căminul

Cultural, oamenii sunt comunicativi astfel că am convenit să

rămânem parteneri pentru activităţile viitoare. Am lansat acolo

invitaţia ca ei să vină la noi în Banat la aniversarea a 30 ani de

la înfiinţare a ansamblului nostru.

În timp ce eu eram la Mahmudia ansamblul nostru împreună

cu solista vocală Maria Garaş, prin grija colegei noastre Nona

Iorga de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea

Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, au fost prezenţi în Piaţa

Neptun din Tulcea şi la Sarighiol de Deal pentru două

spectacole.

15

Ultima zi fost dedicată unei primiri oficiale de către

oficialităţile comunei Beiudaud pentru Hora prieteniei, împreună

cu cu toţi participanţii la festival . La final la ultima

reprezentaţie , au mai evoluat gazdele noastre, Ansamblul folcloric

aromân „Dor” din Sarighiol de Deal şi ansamblul „Doina

Casimcei” din judeţul Tulcea - instruit de fiul profesorului

Coman.

Totul a fost foarte frumos, bine organizat şi poate că ar

trebui şi alte comunităţi sau administraţii locale , ori instituţii

judeţene să vadă cum se poate realiza aşa ceva într -o localitate

mică cum este Sarighiol de Deal. Felicitări şi mulţumim

organizatorilor pentru invitaţie şi pentru felul cum am fost

trataţi! Mulţumesc valorosului profesor Ştefan Coman!

Codruţ Iulius Anca

CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR DIN TULCEA 2013

Marius Botoş, Emilian Bercei, Ion Sculici, Marius Micuci, Cristi Botoş,

Călin Barbu, Ciprian Curt, Ionel Scarlat, Sebastian Stanciu, Denis Fiştea ,

Chiva Gogean, Alexandra Barbu, Ionela Cincu, Mihaela Fiştea, Andreea

Popa, Flavia Barbu, Florina Tican, Cristina Sârbu şi

Codruţ Iulius Anca

16

ÎNTÂLNIRE DUPĂ 25 DE ANI

17

Ansamblul Caraşul la cazare

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL AL PĂSTORITULUI ediţia a XI -a

TULCEA – SARIGHIOL DE DEAL 16 – 20 MAI 2013

18

Copila mea

(Fiicei mele Carolina)

Sunt multe lumi într-o viaţă…

În curând cărările lor se vor

deschide.

Te vor înconjura iluzii,

Te vor acapara tentaţii,dar nu uita:

Viaţa nu are decât un drum.

Când visele vor fi cenuşă şi nu făclie,

Când speranţele vor mocni pe stânca

tinereţii,

Iar dragostea îţi va servi pe tavă

Amărăciunea dulcei inocenţe

Şi din inima-ţi naivă, va face o cârpă

uzată,

Iar la poarta sufletului o să bată

Cu nepăsare dezamăgirea…

Atunci, fără veste, vei privi în oglindă

Un chip de femeie, ce nu mai ştie,

Dacă a fost copil sau a visat.

Feciorul meu

(Fiului meu Teodor)

Tu eşti potirul din care beau

Nectarul petalelor cărunte.

Eşti toiagul ce stăvileşte timpul,

Eşti căldura ce-mi îmbracă sufletul

Cu haina împăcării.

Dar, am făcut un bine omenirii,

Iar ţie, nu viaţă ţi-am dat,

Te-am aruncat în lumea iluziilor sterpe,

Să lupţi cu existenţa pentru a sfârşi

În braţele tăcerilor finite.

Să nu suferi dacă te învinge timpul

Şi mă dizolvă într-un duh etern;

O mamă nu-i bătrână niciodată

Şi n-a murit nicicând cu adevărat.

Voi exista în nemurirea vremii

Prin tine şi prin ce vei zămisli.

Nu-mi mulţumi, ţi-am pus pe umeri

crucea…

Încearcă doar să ierţi greşita,

Care-a născut un păcătos,

Şi lasă-mi bucuria rece

De-a mă oglindi în continuarea ta!

DORINA ENUICA

19

Mariana P iu

Rusaliile

De Rusal i i , este comemorată coborârea Sfântu lu i Duh

asupra ucenic i lor lu i Isus d in Nazaret. Vechi le credinţe

populare spun că trebuie să respectăm o ser ie de obice iur i

în această per ioadă pentru a ne merge b ine.

Din Duminica Rusal i i lor se poate dormi afară

Se spune că, dacă în z iua de Rusal i i este t imp frumos, va f i

vara frumoasă. Se spune de asemenea că acela care

lucrează ”este luat de Rusal i i” , înnebuneşte. De Rusal i i ,

femei le poartă pe l in ş i beau v in cu pe l in pentru a f i vo in ice,

sănătoase, se dau de pomană pentru ce i v i i s trăchin i , la

b iser ică se îngenunchiază pe iarbă ş i frunze de te i care apo i

se fo losesc la îndepărtarea re le lor. Potr iv i t ca lendarulu i

popular , începând d in această z i , se poate dormi afară.

Săptămâna de după Rusal i i , respect iv interva lu l 24 -30

iun ie se ţ ine, potr iv i t t rad i ţ i i lor , pentru protecţ ia sănătăţ i i

ş i a reco l te lor .

În a doua z i de Rusal i i se sărbătoresc Sânz iene le , iar

marţ i după Rusal i i nu se lucrează, ca protecţ ie faţă de

trăznete, lov i tur i . Jo ia ”mânioasă, necurată, a iepe lor” sau

”buc iumul Rusal i i lor” se ţ ine ca protecţ ie a trebur i lor

gospodăr ie i ş i cu l tur i lor de gr ind ină iar a oameni lor , de

bo l i . Se spune că ace la care se supără în această z i va f i

supărat tot anul ş i - i va merge în gospodăr ie pe dos.

Vinerea se ţ ine de la amiază pentru protejarea de

tunete, gr ind ină, v i fore, iar sâmbăta de după Rusal i i ,

numită ş i ”Sâmpetru de vară” sau sărbătoare lup i lor” se

ţ ine ca apărare de gr ind ină ş i de lup i . Tot acum, se dau de

pomană co lac i , lumânăr i ş i mere. U l t ima z i d in săptămâna

de după Rusal i i , ”stoborul Sâmpetru lu i” sau ”duminica

tuturor sf inţ i lor” se ţ ine pentru apărare de re le , pentru

apărarea reco l te lor ş i a turmelor .

20

Cu sprijinul domnului Ion Moşoarcă , primar al comunei

Grădinari, judeţul Caraş-Severin şi a prof. Felicia Stoia de la

Şcoala gimnazială „PETRU OALLDE” din Forotic , în zilele de 17 şi

18 iunie 2013 a avut loc întâlnirea membrilor

Asociaţiei cultural-educative europene

„TRADIŢII FĂRĂ FRONTIERE”

Nr.

Crt.

Organizaţia

Numele şi

prenumele

Funcţia

1. Kulturno obrazovni centar Bogatić

Mike Vitomirović 6, Bogatić, Serbia

Ivan Radovanović

Director

2. Casa Culturală „Cacova”, Grădinari

nr.109, Caraş-Severin, România

Codruţ Iulius Anca

Director

3. NVO "Asocijacija Banat-ul"

Dolovo, Serbia

Lucian Danilov

Preşedinte

4.

Srednja Mačvanska škola

Bogatić.

Localitatea Bogatić, Serbia

Joksimović Mil isav

Director

5.

Dom Kulture 25 maj

Localitatea Dolovo, Serbia

- Miroslav Prvulj Director

6.

Udruženje Banatskih bugara

Palćena (minoritatea bulgară)

Localitatea Ivanovo, Serbia

Marko Guran

Preşedinte

7.

Ansamblul folkloric

“Gheorghe Nistor”

Micherechi – Ungaria.

Odett Rossu

Preşedinte

8.

Ansamblul folcloric

„Mlădiţe Cărăşene”

Şcoala gimnazială

„Petru Oallde” Forotic

Felicia Stoia

Director

9.

Casa Corpului Didactic

Resita, Caras-Severin

Tudor Deaconu

Director

10.

1.

Ansamblul folcloric

„Muguri şi Mlădiţe de Tezaur”

Casa de Cultură „Ion Ciordaş”

a municipiului Beiuş- Bihor

Banda Anca

Director

11. Căminul cultural Mahmudia

Mahmudia Tulcea

Domnita Matfei Director

12.

Asociaţ ia Culturală

„Centrul Cultural Caraşul”

Grădinari, Caraş -Severin

Ion Voina

Preşedinte

Următoarea întâlnire a fost stabilită pentru 29, 30 august 2013 la

Casa de cultură „Ion Ciordaş” a municipiului Beiuş, judeţul Bihor.