Anul XLVI Nr. 12 ie Martie 1930

5 Lel l i terar

Л . O . XENOPOL

178. - UNIVERSUL LITERAR

" Ä ж . " t ÍJ Л 3L

ALEXANDRU DIMITRIE XENOPOL La 27 F e b r u a r i e s a u împl in i t zece ani

delà m o a r t e a m a r e l u i is tor ic A. D. Xeno-pol. A u t o r u l Is tor ie i Român i lo r în Dac ia T r a i a n ă r ă m â n e unu l din m a r i i an ima­tori ca r i au c r ea t conş t i in ţa na ţ iona la i i au con t r ibu i t la î n făp tu i r ea României-Mari.

Xenopol nu cău ta să aprecieze în bine sau în rău nici persoane şi nici eveni­mente, ci se silia numa i să stabilească faptele cât se poate mai potr ivi t cu ade­vărul şi să le în lăn tu iască pe firul cau-•/ЛІІЩН. Aprecierea mora lă a faptelor şi a celor ce le-au săvârşi t , r ămâne în sea­mă ci t i torului , că ru ia istoricul trebue să-i e x p u n ă l impede şi l ămur i t mater ia lu l (lesvoltării, înlesnindu-i şi îngăduindi i - i de­plina l iber ta te a aprecieri i .

„Xenopol s'a silit să înfăţişeze faptele şi oamenii , pe cât omeneşte cu pu t in ţa , nşa cum ei a fost, în lumină şi u m b r ă , cu virtuţile şi scăderile lor. Călăuzi t de a-ceste principi i , pe cari le găsim formula­te în p re fa ţa volumului al IX-lca din opera sa şi inspi ra t de aceste simţiininte, Xenopol nu s'a a b ă t u t de la calea cea d reap tă a adevăru lu i şi a impar ţ ia l i tă ţ i i El îşi dădu seama că numa i cu acest sistem de a înfăţ işa istoria, se poate în­lă tura p r ime jd ia păr t in i r i i .

D u p ă Xenopol urzeala istoriei nu este înf i r ipa ta de legi, ci de serii de desool-tare, care se ţ in u n a de alta, se preface ima în al ta, ca valur i le de interferenţă din ogl inda apei, se în râuresc u n a pe alta şi se combat sau se spri j inesc în t re ele. Credincios acestei teorii, el înceajeă să a ra te cum. din s t ăpân i rea turcească iz­vora î n r ă u r i n ţ a grecească, iar din acea­stă cea franceză, de Ia care la r ându l său avea să pornească renaş terea politică şi na ţ iona lă a Români lor . Apl icând teoria sa, dânsul a r a t ă cum in t roducerea limbei române în biserică dădu avânt unor des-vo l tăn intelectuale româneşt i , cari , deşi fuseseră înăbuşi te în epoca fanar iotă , se apr inseră din nou la razele renaşterei ar­delene .şi sub imboldul revoluţiei france ze, făcând să pulseze din nou v ia ţa na­ţ ională la Români . Relaţi i le d in t re Ro­mâni şi Turci d ă d u r ă naştere unor noi serii de dezvoltare.

I a început se a f i rmă lup t a făţişe contra Furcilor cotropitori , dusă cu neîn t recută vitejie de Mircea cel Băt rân , Vlad Ţepos. Ion H u n i a d y , Ştefan cel Mare , Mihai Vi­teazul şi Ion Vodă cel Cumpl i t , reînoiră luptele pen t ru redobândi rea nea târnăre i , da r fără i zbândă durab i lă . D u p ă înfrân­gerea ul t imelor încercăr i de împot r iv i re armata, se recurse la protes tul literar al cronicari lor , cari p r in revelatoarele lor scrieri î n t r e ţ inu ră mereu în conşt i inţa na­ţ ională p â n ă la a f i rmarea ei t r iumfă toare în 1821, 1634, 1859".

Documente le publ ica te , în u l t imul t imp, schimbă cu desăvârş i re concepţ ia lui Xe­nopol cu pr ivire la cele douăsprezece veacuri care au t recut delà colonizarea lui T ra i an în Dac ia p â n ă la per ioada Des-eălicări i . Războaiele lui T r a i a n cu Daci i

şi consideraţ iuni le a sup ra primelor po­poare care au locuit România de azi, deşi în ansamblu foarte bine redate , totuşi, în mul te detalii , is toricul de mâine va tre­bui să corecteze şi să t reacă peste mul te pagini . Lucrăr i le lui Vasile P â r v a n şi ale elevilor săi, d-nii Andrieşescu, Teodorescu, Mateescu a d u c contr ibuţ i i noi în această pr iv in ţă . Mai depar te , Xenopol face n u m a i ipoteze cu pr iv i re la cont inuarea Români ­lor în Dac ia şi toate a rgumente le sale de seamă pen t ru a combate pe Roesler, se bazează pe c ronicaru l Anonimus Bellae, u n izvor contestat de istoricii ungur i . In această p r iv in ţă sunt remarcab i le lucră­rile d-lui profesor Diculescu a sup ra Gepi­zilor şi a sup ra influenţi i acestora, numai în l imbă, a sup ra Daco-Roniani lor . In ul­timii doi ani, însă, au a p ă r u t cele două volume monumen ta l e a supra Originel Ro­mânilor, ale d-lui profesor Al. Phi l ip ide care r ă s toa rnă cu desăvârş i re concepţia cont inui tă ţ i i în Dacia , aşa cum o vede Xenopol, şi ceilalţi istorici ai noştri , în a fară de Dimi t r ie Onciu l , ca ie , în mod t imid, p revăzuse concluziile d-lui Phil i-pide. Pa r t ea cea mai s labă din opera lui Xenopol este ipoteza romant ică şi nead­misibilă astăzi cu pr iv i re la mileniul , pe care Români i l-ar fi t ră i t în munţ i , izo laţi , fără niciun contact cu nimenea, aş­t ep tând t recerea puhoiu lu i ba rba r , care a dura t ap roape o mie de ani, î ncepând cu Goţii şi t e rminând cu Turci i . Nici no­menc la tu ra munţi lor , nici toponimia în­t reagă a ţărei , nici procesul de formaţ iu­nea limbei, nici inscripţi i le, nici documen­tele istorice, nici concepţ ia de azi a supra năvăl i re i barbar i lo r , nu ne îndr i tue a pr imi ipoteza lui Xenepol. Un popor care a r ămas cel mai numeros în Peninsula Balcanică şi în Sud-Estul european , cu o formă dc stat pe rmanen tă , cu o conşt i inţă lat ină, adormi ta da r care nu s'a stins nici odată , nu pu tea fi o t u r m ă de păs tor i sau de ţ ă r an i a runca ţ i în puhoiu l soartei .

Argumentele lui Roesler, cel mai serios adversar al cont inui tă ţ i i Români lor în Da ­cia, î tnbră | i şa t cu că ldură dc istoricii un­guri , se combat astăzi cu mtd t ma i mul tă uşur in ţă decât pe vremea lui Xenopol. A tât d. Phi l ip ide cât şi d. Densuşcanu, cei mai dc seama filologi ai noştri , deşi ad­mit ea şi Roesler o cont inui ta te geografi­că în t re toate ramur i le românismulu i , to­tuşi o evacuare complectă a Dacie i sub Aurel ian, este inadmisibi lă . O sută şaizeci de ani de viaţă r o m a n ă în Dac ia nu se puteau şterge cu o s implă măsură admi­nis t ra t ivă . D a r exis tenţa a trei Daci i în Pe­ninsula Balcanică ne a r a t ă pe de a l tă pa r ­te, că Dacia T r a i a n ă a r ă m a s în pe rma­nent contact cu celelalte surori ale ei şi că D u n ă r e a n a fost un zid chinezesc în­tre dânselc. ci mai umlt , un mijloc de co­municaţ ie .

Concepţ ia istoricilor modern i a supra E-vultii Mediu este mul t mai impar ţ i a lă faţă de ba rba r i . D u p ă primile' lupte , aceştia in t rau în contact cu popoarele cucerite, pe c a r i ' l e admin is t rau , în mul te cazuri mai bine decât Romani i în decadenta ,

de ION FOTI

Astfel e ra cu neput in ţă ca Gepizii care au stat cinci secole în Dac ia Traiană, Avari i care au s tăpân i t Panonia- p â n ă sub Cai 'ol cel Mare să nu fi venit în contact cu Românii şi să nu fi lăsat urme în l imba lor. Despre Gepizi, d. profesor Di­culescu ne documentează , în două cărţi, t ipăr i te în l imba germană , că aceste in­fluenţe exis tă . L'n alt is toric d. dr. Ilii Glierghcl ne -a a r ă t a t anumi te influenţe cumane în nomenc la tu ra unor localităţi clela noi ; de sigur că şi elemente avare, cât de puţ ine se vor fi găsind în daco­româna . Toate cele cumat io- tâ tare , studia­te de d. Ghergiicl , pot să fie şi de origini avură ; iar mul te cuvinte ungureş t i ar pu­tea veni delà aceşti s t rămoşi ui ungurilor care erau şi Avari i .

Na compor tă spaţ iu l să d i scu tăm toatea-ceste chest iuni . Noi no tăm numa i faptdf cons ta ta te dc specialişt i şi le aprec iam în do­meniul istoriei generale. Desigur că şi a-supra chest iunci Descălecatului şi a ori-ginei Pr incipate lor Române, hipoteza lui Xenopol este insuficientă. Forma de stal organiza ţ ia mil i tară , adminis t ra ţ ia , influ­enţa religioasă, concepţia s ta ta lă arată că aceste P r inc ipa te e rau în s t rânsă legătură cu al doilea imper iu Româno-Bulgar , creat de o dinast ie românească şi condus la a-poşeu, în p r i m a lui per ioadă, cu armate româneşt i .

D u p ă descălecare, Is tor ia românilor ii Dacia Гraiaua devine o adevă ra t ă epopee naţ ională . Geniul is toricului se mări tă cu l impezimea de j udeca t ă a filosofului şi ci ta lentul e x t r a o r d i n a r de povestitor al scrii­torului . Pen t ru p r i m a oară Is tor ia Româ­nilor este văzu tă în t r ' un ansamblu şi su­biectul t r a t a t cu o impar ţ i a l i t a te ştiinţifi­că. Pe când de secole, popoare le balcanice gemeau sub jugu l turcesc, încă două veacuri în şir, Români i lup tă cu a rme con­t ra formidabilei pu te r i osmane. Acest e-roisrn incomparab i l a impus turci lor până î n t r ' a t â t a încâ t pe la sfârşitul secolului al XATlI-lea, în pl ină decadenţă şi în pli nă umil in ţă . Enăch i ţă Văcă.rescu, caută îl vechile hr isoave drep tur i acordate de Poar ta o tomană Românilor . Asemenei d rep tu r i nici nu se pomeneau pent ru cele lalte popoare reduse în s tare dc raiale.

In focul polemicei pentru a găsi argu mente contra adversar i lor continuităţii ii Dacia Tra iană , Xenopol a p i e rdu t din ve dere faptul esenţial că un popor care i avut o t radi ţ ie mi l i ta ră a tâ t dc înrădăcina­tă, care a rezistat mai mul t ca oricare al­tul pe câmpul de luptă , câş t igând bătăii c o n f i a celor mai mar i puter i militare ale t impului , nu pu tea în Evul Mediu sa fi o a d u n ă t u r ă dc ciobani şi ţ ă ran i . Imediat rapor tu l cu Asanizii devine evident şi nu-mni aşa, in legă tură cu p r imul şi al doi len imper iu Româno-Bulgar , se explică to­tul, se rezolvă enigma Evulu i Mediu ro numesc şi Is tor ia Români lor ne apare lu­minoasă din pr imele secole ale creştinii m u l a i p â n ă în t impu l nostru.

Istoria lui Xenopol este însă foarte im­por tan tă şi ap roape nu v a fi nimic dt sch imbat începând din secolul al XIV-la

ІХІѴКІЫ L 1,1 FER All.

A. D. X E N O P O L — LA 10 ANI DELA MOARTEA SA —

La 27 F e b r u a r i e t recut , s a u împlini t 10 ani de când a mur i t şi a fost înmor­mântat in Cap i t a l a ţar i i , A l e x a n d r u Xe

nopol, unu l d i n t r e mar i i noş t r i istorici din genera ţ i i l e t r e c u t e şi mai mul t de­cât atât, unul d i n t r e cei mai mar i căr-tiuari şi cuge tă to r i ai Românie i cont im­porane.

Născut ia laşi , înainte de j u m ă t a t e a veacului t recu t , când micele noas t re pi risoare se ap rop i au t u greu de cea din­tâi Unire, Alexandru Xenopol, fiu de părinţi sărac i , s'a pregă t i t a li jur is t . Mintea sa s'a î n d r e p t a i însă de t impur iu spre a l te p r eocupă r i , s u p e r i o a r e ace lora legale p r e a mult de viaţa t r e c ă t o a r e . Iacă îna in te de a scrie to /a sa lat ină delà Berlin, el debu ta s t ră luc i t in „Convorb i r i Literare" a le Jun imei din primii ci ani . cu două studii r emarcab i l e : unul a supra Culturii Na ţ iona le şi a l tu l a sup ra Istoriei Civilizaţiilor, în l egă tu ră cu faimoasa pe acele v r e m u r i „ Is tor ia Civi l iza ţ ie i în An glia" a lui H e n r y Thomas Buckle. L u a depe acum se desemna astfel o l ă tu re ,t personalităţii aceluia ce avea să fie imul dintre teorc t ic iani i şi filosofii L to r i e i . nu numai delà noi, ci din toată lumea. Fia incă în viaţă , când concepţ ia sa a p a r t e despre pr inc ip i i l e f u n d a m e n t a l e a le Is toriéi îşi cucer i se un loc de c inste a l ă tu ­rea de acelea a le mar i l o r cuge tă to r i con­timporani a s u p r a aceleiaşi p r o b l e m e .

Nn este iarăş i o î n t â m p l a r e , că p r i n t r e cele dintâi p roduc ţ i i a le sale, se n u m ă r a publicarea une i inscr ipţ i i delà N e a m ţ şi măiastră c u v â n t a r e festivă ros t i tă la ser­barea nafională delà m o r m â n t u l lui .Şte­fan cel Mare , din 15 Augus t 1871. la ca re era de faţă şi Mihail Fminescu .

Istoria Român i lo r şi filosofia Istoriei a-veau să fie c â m p u l de lucru al virŢei sale întregi . Nu n u m a i is tor ia Ţăr i i din trecutul mai î n d e p ă r t a t , ci î n t r e a g a isto­rie a poporu lu i , care , despă r ţ i t su in stâ-

încoace. Metoda cum e pusă , Is tor ia noa­stră în raport cu istoria celorlal te popoa re înconjurătoare şi cu evenimentele ce se petrec concomitent la vecini şi la noi. este aceia a unui mare istoric, cu o vastă erudiţie şi cu o cu l tu ră de bază din cele mai solide, in acest sens Xenopol este un istoric modern. S tudiază nu numa i pro blemele politice, ci se ocupă cu predi lec­ţie de chest iunile economice, dc cefe c u b turale, şi nu -i scapă nici cel mai mic a-mâniuit pen t ru a expl ica un punc t întu­necat sau pen t ru a rezolvi o chest iune încă obscură. Considerându-1 astfel, d in t re p re ­cursori, Xenopol este cel mai m a r e istoric al nostru.

ION FOTI

pâni r i s t r ă ine , avea să se unească şi subt ochii săi. a lcă tu ind o ţară nouă, frumoasă şi bogată , ca p u ţ i n e a l te le pe lume, pen­t ru al că re i suflet nou, să lucreze genei a-(iile u r m ă t o a r e .

La conşti inţa dc sine a celei vechi a lucra t şi el, s tud i ind pe rând, fie capi­tole neguroase de là începu tu l \ ieţei noa­s t re de Stat, pen t ru ca r e duşmani i c ă u t a u sa ne con tes te p â n ă şi v i e ţu i r ea ţ i e aces te locuri : fie ap r ige le l up te d i n t r e Ruşi şi i i ici, pes te t r u p u l înf.enu nchiat in du­reri şi umil inţe al poporului românesc.

Autoru l mare i o p e r e „Is tor ia Romani ­lor în Dacia Traiană" ' , al lui „Cn/.a Vodă" şi al „ P a r t i d e l o r Po l i t i ce" n'a făcut to­tuş is tor ia pa t r io t i că şi Încă şi mai pu­ţin şovină, isvor de pa t imi şi ură . Cel ce c ă u t a însăşi r e s o r t u r i l e adânci .alt istoriei ca ş t i inţa , nu p u t e a să săvâr ­şească aşa ceva. oricât ar crede altfel unii ( i int ie istoricii de astăzi sau alţii din gei:ei aţii le u r m ă t o a r e ca r e nu l-nu eu n osent.

Sen t imen tu l său cald. dincolo de cerce­t a r ea conşt i inc ioasă a a d e v ă r u l u i cuce­rit, cu câ ta p r e g ă t i r e şi ş t i inţă p u t e a avea pe v r emea sa, era numai r ă s u n e t u l adevăru lu i însuşi, în t r ' un suflet de a m p l ă şi adâncă r e sonan ţă . Suflet c a r e în nici un caz nu pu tea r ă m â n e s t ră in de ma­ri le d u r e r i a lo unei naţ i i al căre i vi i tor a p r o p i a t e r a p r i n t r e pu ţ in i i pe c a r e îl î n t r evedea . Iu aceas tă p r iv in ţă , Xenopol a avu t poa t e ceva din p a t i m a îna in ta şi lor săi în acceaş ş t i inţa , refugiu ocro­ti tor al t u t u r o r na ţ i i lor orops i te . Nu ştiu dacă aceas t a nu se v a î n t â m p l a to tdea­una, câ tă v r eme is tor ia se va scrie de oameni .

Is tor ic şi filosof, cum l-am cunoscu t cu toţii, filosof poet şi a r t i s t până în adân­cul in t imi tă ţ i i sale, c u m l-au cunoscut mai pu ţ in i ; iub i tor de oamen i şi de v ia ţă , p e n t r u c a r e a fost u n u l d i n t r e m a r i i en-tus iaş t i şi m u n c i t o r i ai gene ra ţ i e i sa le . iubind pe cei m a i t iner i , î n c u r a j â n d u - i . a j u t ându - i , g r ă b i n d u - s e ch ia r a fi p r i n t r e cei d in tâ i c a r e să le r ecunoască l umina t a l en tu lu i , şi când a fost, a gen iu lu i r ă s -bă t ă to r apoi pe d e a s u p r a t u t u r o r a , — A l e x a n d r u Xenopol va r ă m â n e p r in min­tea şi suf le tul său, u n a d i n t r e cele mai a lese pe r sona l i t ă ţ i din epoca de sfârşi t a ţă r i i n o a s t r e de e r i şi de începu t a ţări i noas t r e de astăzi .

Amin t i r e i sale l ega te de t re i co l ţur i de ţ a r ă : Iaşi, Bucureş t i şi A r a d (unde o fun-daj ie c u l t u r a l ă cu n u m e l e său a fost în­t emeia tă p r i n dona ţ i a p ioasă a bibl ioteci i sale), — o g e n e r a ţ i e m a i a t e n t ă şi e l ibe­r a t ă de m u l t e l e şi m a r i l e gr i j i a le p r e ­zen tu lu i , îi va r id ica un m o n u m e n t v r ed ­nic. Şi n u n u m a i la locul u n d e se odih­

nesc oasele sa le şi u n d e astăzi pes te un mic m o r m â n t , în p r e a j m a capelei delà Bel lu, s t i ă j u e ş t e umil o şi mai mică c ruce de lemn, de pe ca r e nume le .şi anii vietei sale s'au ş ters de mult , doar numa i flori con t inuu p r o a s p e t e ma i vorbesc de sp re iub i rea a p r e a puţ in i , faţă de ace la ca re a t ră i t , a gândi t şi a s imţi t pen t ru o în­t r eagă ţa ră , la una d i n t r e cele mai gre le ale ci răspânt i i .

I. A N D R I F Ş L S C L Univers i t a tea din Buc. Profesor

NOTE BIO-BIBLIOGRAFiCF Alexandru Dimi t i ie Xenopol sau A. O.

Xenopol s 'a născut la 25 Martie 18+7 ím laşi.

A s tudia t aici la liceul academic şi Ia p ropunerea lui Ti tu Maiorescn fu trimew de Societatea „ J u n i m e a " la Berlin, unde a luat doctora tu l în drept şi Filozofie. ілі 187І s 'a reîntors în ţa ră . intra in ma­gis t ra tură , iar de la 1878 fu avocat. La i883. fu numi i profesor de Istoria Româ­nilor la Univers i ta tea din laşi . unde ră­mase până la moar te .

La 1 8 9 3 a fost ales membru ai Acade­miei Române .In 1 9 0 0 а fost ales mem-bi ii corespondent al lui Institut de Francs.

A muri t la 27 Feb rua r i e 1920, tocmai când victoria a rmate lor a l ia te şi victoriile a rmate i române contra unguri lor (ocu­pând toată Ungar ia şi Budapesta) şi con­t ra Ruşilor pe Nistru consacrau Unirea integrală a Români lor din Dacia . Marele vis al t inereţei sale, care clocotea, ca un izvor înăbuş i t deahmgu l întregei sale is­torii, s a înf ir ipat , sub ochii săi împăin-jeni ţ i .

SCRIERI :

Istoria Romanilor din Dacia Traiană — scrisă de dânsul şi a p ă r u t ă sub propr ia - i îngr i j i re în nouă m a r i volume.

In pr imele şase volume, au fost închi­na te Regelui Carol , t ra tează istoria popo­rului român de la origine p â n ă la unirea din 1859.

Cele două volume ce u r m e a z ă cupr ind domnia lui A lexandru Vodă Cuza.

Al noulea volum se ocupă cu istori» par t ide lor politice de la pr imele înjghe­băr i p â n ă Ia anu l 1866.

Această istorie, că ru ia i-a dedicat toată viaţa , se mai numeş te de autor : Carte* Neamului Românesc.

A mai scris : Războaile dintre Ruşi şi Turci (1880):—

(1884) Teoria lui Roesler. Principiile fundamentale ale istoriei

(Les Pr inc ipes f o n d a m e n t a u x de l 'Histoire) Par is , Leroux, Edi teur , 1899.

Alte căr ţ i scrise în f ranţuzeşte : Histoire des Roumains au moyen-age (1885);

Histoire des Roumains de la Dacie Tra-jane (1896) ; Les Roumains et les Hongrois (1896).

A m a i colabora t î a „Iis/tarla Generál lá" a lui Lavisse şi R a m b a u d —, şi a fost m e m b r u al Ins t i tu tu lu i din F r a n ţ a .

180. _ UNIVERSUL LITERAR

p o e z i e DIN LITERATURA MAGHIARĂ A D Y E N D R E

SINGUR A mar g. Pe ţărm de mare. O cameră streină. S'a dus çi nici odată ea n'o să mai revină, S'a dus şi nici odată ea n'o să mai revină.

O floare ofilită uită pe cuvertură, Şi floarea ofilită cu drag o duc la gură Şi floarea ofilită cu drag o duc la gură.

Parfumu-i cu săruturi duioase mă 'mpresoari Jos marea se agită» jos marea se 'nfioară, Jos marea se agită, jos marea se 'nfioară.

Un far îşi varsă focul să lumineze zarea :

CU MAREA Intoarce-tet frumoaso, afară cântă marea, Intoarce'te. frumoaso, afară cântă marea.

In cânt sălbatec valul spre ţărmuri se ridică •Visez, Iăsîndu-mi capul pe cuvertura mică, Visezt lăsându-mi capul pe cuvertura mică.

Aici mi-a stat în braţe, mi-a dat ceresc sărut, — Afară cântă marea şi-al dragostei trecut, Afară cântă marea şi-al dragostei trecut

(Din volumul ,,Sânge şi Aur").

I. U. S O R I C U

PRIMIŢI-MÂ Primrti-imă iar plopilor în cale Cu-aeelaş basm din timpuri de demult, Mă ' u + o t c străin, pustiu, eu-amurguri pale Şi sunt atât de dormite să v'ascult...

Mă ştiu cu voi, toţi plopii din ponoare. Tulpină răsărită 'nitr'un ungher. Şi *m râvna unui vis eiterm spre soare Ca voi ţâşnii cn fruntea către cer...

PLOPILOR*) Dar fullgere de nenoroc vifornic M'au săgetat în fiecare raan, Că poate prea orescui înmalt şi spornic Şi poate prea mult glod sortit eram...

Cerniţi-mă cu plânsul toamnei sure De-o fi sub voi porpasru-mi lung... de veci... Şi 'ntr'uin hogay mă îngropaţii usure Ţărâna să se surpe 'n straturi reci...

Dón smârc de humă şi de patimii grede On-azur în gând de veghe-adâmc dospit C e voi ivit semeţ dintre vâlcele Am spairt furtuini şi nori am răvăşit...

Şi vânturi molcom... ploi prin crăngi pătrunză Şi 'n adumbriri de doiine zi cu zi Mă 'nveşmântaţi în pături moi de frunză Şi urma 'n lume nimeni nu mi-o şti...

Şi 'n hăul ud, smolit de 'ntuneeime îmi surâde» un sâmbure de jar Ce mă 'ndetmna maii sus din adâncime Să-i sorb lumina fără de hotar...

GABRIEL D R A G A N

*) Dim volumul : Trofee de aur, ce va apare in cu­rând.

S P A I M E Un strigăt de durere-a spart cristalul Tăcerii dense 'n noaptea ca de tuş,

-a hohotit cu alib de var spitalul in umbră, drapierte grea de pluş.

înspăimântaţi de ţipetele morţii Copacii s'au zbătut diformi în noapte, Şi-au scârţâiit în crăngi sinistre şoapte Şi-o buhnă-a blestemat din dosul porţii... !

Şi noaptea toată suflette-au gemut Pc săJJle spitalului, de groază, Şi numai cucuveaua-a stat de pază Să àuie-а tristeţe şi a lut...

M O A R A Ртіп crengi um vânt pribeag încet adie, Uşoare umbre negre cad pe vale, Şi-aanurgu-a prins să ţeasă raze pale, Pe moara tăinuită şi pustie.

De ani, mereu, bătând aceiaş cale, Spre moairă cu saci plini de rodnicie, Ттес care încărcate din câmpie, Cu mers greoiu şi scârţâiri domoale.

Şi moara cufundată în uitare Prelung răsună n zarea depărtată Cu zgomot surd de roţi şi stăvilaTe

C<: "ntr'un mormânt s'aşterne-apoi tăcere... Şi moara pare 'n noapte cufundată, Un trist lăcaş de chin şi de durere...

PAVEL NEDELCU ALEXANDRU BAICULESCU

UNIVERSUL LITERAR. — 181

INTRE FEMEILE NEMURITOARE de SEPTIMIU POPA

Ajunserăm însfârşi t la sala por t re te lor femen :ne. Cobo ram pe o scară cu câteva trepte şi s imţeam, că bă tă i l e inimilor ne sunt din ce în ce ma i repezi .

— Noi i n t r ă m în t r 'o sală de ba l îmbră ­caţi in ha ine de s t radă , — şoptii emoţio­nat tovarăşulu i meu.

— N'ai t eamă. — îmi r ă spunde el. Fe­meile nemur i toa re nu sunt pretenţ ioase .

Avea drepta te . Nemişcate , în ramele lor surite, ele ne salută eu zâmbetu l în t ipă­rit de veacuri pe buzele lor. I a r super­bele lor şanur i , cioplite, pa r ' că , din m a r ­moră albă se r idică niţel.

-• Noi suntem moar te , voi sunteţ i vii,— ne spune unisonul lor oftat .

— Şi totuş, voi sunteţ i cele nemur i ­toare, — le r ă s p u n d e o uşoară r id icare a piepturilor noastre.

Sunt înş i ra te , toate, pe cei p a t r u pereţi ai salei. Cea d in tâ i e o î m p ă r ă t e a s ă b izan­tina, cu fata lungă rea ţă , cu ha ine lungi, aurite şi cu o s t ră luc i toare d iademă pe frunte. Urmează apoi altele, p u r t â n d fie­care, chiar şi în scl ipirea ochilor, pecetef vremii. Toate au p ă r lung, aur iu ori ne eru. par mătăsos, mângâ i a t odată d< mâni, cari au scris cu spada , cu eondeiu ori cu penelul , pag in i le istoriei şi cânta t în versuri sent imenta le de t r u b a d u r i i vre­murilor.

l a mijlocul peretelui de că t re răsăr i t Maria Antoinet te stă r ăz ima tă de r ama unei oglinzi. Cu câteva clipe mai na in te şi-a aşezat sa lba la gât, şi-a tocmit o şu­viţa1 de păr . Se gată de bal . ori, de eşa­fod ? Cine ştie, cine ştie !

Ti fac un reverent ios salut şi t rec mai departe. Mă opresc lângă Beatr ice, candi­da mireasă cerească a lui D a n t e .

-- Vezi. - - îmi şopteşte ea, — trei mar i volume s'au scris odată de dragul meu. Nemuritorul, care m 'a făcut nemur i toare , n cutreerat iadul , p u r g a t o r u l şi ra iu l , ea să mă găsească. Aşa am a juns eu să îm nodobesc acest perete . Dar.. . e b ine aşa. Să ştie cei cari mă văd, că omul e nemu­ritor...

— Unde e D a n t e ? — o în t reb , f ixân-du-mi ochii a supra unei floricele de crin ce împodobeşte superbu l ei bust .

— Marele lui s ipri t e aici. în in ima mea, — îmi r ă s p u n d e Beatrice. D in el a răsărit această floare albă. Tar por t re tu l Ini e p re tu t inden i în galerii le bă rba ţ i lo r nemuritori....

Aiunff la Mona Lisa. cea zâmbi toare . Tn muzica sfântă a tăcereî , la acordur i le că­reia nemuri toarele se leagănă în e+ermil lor dans. voiam s ă i contemplez fermecă­torul zâmbet

— E zâmbetul bucur ie i . — îmi spune ea. Tar bucur ia e p re lud iu l fericirei. Ce să-fi mai spun ? Am fost fericită. Un om mare n iubit sufletul meu şi toa tă fiinţa mea. Zâmbetul femeii i s rores te din sufle tul ei. Dacă el nu m ' a r fi iubit , eu n 'aş fi ievend nemuri toare. . .

într'un ungher . — dau şi de Lucrefia Borgia. Ti a r u n c şi ei o p r iv i re fugară, cu srânrhil să t rec mai depar te . Mă ispitea faţa galbenă ca de ceara , a unei f rumoa­se călugăriţe, dinfr 'un al t ungher .

— Staî. — îmi zice T uerefia. N î m e n ;

n'a trecut pe lângă mine fără să se oprea-l scă, pentru câ teva clipe măcar , în drep tu l > meu. O lmne în t -eagă de b ă r b a ţ i m 'a ad-;• mirat odată... T u t u r o r a . Te-am învâr t i t i minţile. Pe unii din ei i-am otrăvi t . D a r .

erede-mi. — în ^nasmuri le morţ i i ei se ; simţeau fericiţi. Şt iau, că i-a o t răvi t cea

mai fermecătoare în t re femeile secolului. Istoria mă judecă , ia r la faptele pe cari eu întru adevăr le-am săvârş i t a adăoga t alteie, croite de fantezia omenească rău­voitoare. Eu n ' am fost a m a n t a tatei , aşa să ştd. Va fi fost şi t a ta , ca şi mine, un cr iminal , da r această c r imă n 'a săvârş i t -o . Şi-apoi. nu vă da ţ i seama, că eu am fost c rea ţ iunea spi r i tu lu i acelor t impur i ? Ah. spir i tul t impulu i ! împo t r i va lui nu poţi să lupt' . . . De puternice le lui z iduri se zdrobesc frazele, ideile, tot, tot...

— \rc d rep ta te , mă î n t â m p i n ă pa l ida şi f rumoasa că lugăr i ţă de adineaor i . De aşi fi t ră i t în secolul ei, aşi fi fost ca ea şi eu... D a r eu am făcut u m b r ă p ă m â n ­tului în t impul , când oamenii se duceau să apere nn m o r m â n t scump. Numele meu era" f 'osalinda. Cu lacr imi în ochi m ' a m despăr ţ i t de Manfred al meu, f rumosul cavaler , care a plecat la l up t ă cu pă ­gânii. L-am aş tep ta t un an, doi, trei... A-lergam la s ta tu ia celei nepr ihăn i te . îmi desplet iam păru l şi s t r igam :

— De lângă mormân tu l scumpulu i t ău fiu. fecioară, t r imi te pe Manfred al meu acasă ! Să-mi mai adâncesc oda tă ochii în ochi! lui. apoi. de bucu r i e că l -am re­văzut, voi ii r enun ţa la el. Mă voiu îngro­pa în t r o mănăs t i r e şi mă voiu ruga pen­tru fericirea lui...

Şi Manfred a venit . I -am în lăn ţu i t gâ­tul cu m a r m o r a a lbă a b ra ţe lo r mele. i-am, să ru ta t ochii, f runtea, gura... Apoi, m'am desfăcut deoda tă din bra ţe le lui şi am fug : t în mănăst i re . . .

— Si Manfred, ce-a făcut ? - - Manfred ? S'a isbit ca un nebun de

ziduri le s fântulu i lăcaş . Da r , au fost za­

darnice , toate . Nu zidurile m ă apărau pe mine, ci cu totul altceva... Mă apară epi-ritul t impulu i , care nu admitea călcarea cuvân tu lu i dat...

Apoi, tace. D a r eu, pare-că simt mur­muru l unei rugăc iuni . Manfred, poate, e încă în purga tor , iar m u r m u r u l buzelor Rosalindei îi îndulceş te şi acum vremel­nicele suferinţe. .

Mai t recem pe lângă Jeanne D'arc, Ma­d a m e Kecaniier, Madame Pompadour şi Du Bary , iar la u r m ă , ne oprim în faţa Madonei lui Rafael, s ingura Madonă în galer ia femeilor nemur i toa re . Ne oprim cu evlavie în faţa ei, iar eu mă trezesc f redonând :

— Salve, Regina coeli ! Fii sa lu ta tă , d ivină î n t r u p a r e a idealului

femenin ! Fii sa lu ta tă , regină blândă, care ai uda t p ă m â n t u l cu lacr imile suferinţei , ca să r ă sa ră d in el s ă m â n ţ a iubirii...

însfârş i t . facem o u l t imă reverenţă , pă­răs im galer ia femeilor nemur i toa re şi ieşim la aer. Ieşim în m a r e a galerie a oa­menilor mur i to r i .

La capă tu l din sus al scării întâlnim câteva femei mur i toa re , cari, coboară în galeria nemuri toare lor . In t r e ele văd şi pe-o Rosal indă. F rumosu l ei cap e acoperit cu o pă lăr ie ş t rengărească, de culoare staco­j ie. E o Rosalindă vie şi muritoare, cu ciorapi t r ansparen ţ i , cu buzele vopsite şi cu p ă r u l retezat, care se gândeşte la şapte Manfrezi de-odată .

Ii s t r âng mânuţe le , ia r ea îmi zâmbeşte, lăsând să i s e vadă coroanele de aur ale dinţilor. Mă depăr tez apoi cu impresia, că mi-a zâmbit. . . spi r i tu l timpului de a-cum...

ІН- — UNIVERSUL L I T E I l U l

D O U Ă L U M I de CONST. CEHAN-RACOVIŢA

Din cerdacul curţ i i , domnul Pralea , pr i -т іа a p a v isă toare a P ru tu lu i şi şesul în depăr t a re . Vara, în to tdeauna , venea la moşie plictisit de via ţa oraşului , asemă­nă toare ca u n cazan în care clocotiau pa­timile şi mocirla . D o m n i a sa ferit de can­canur i şi de mediocr i tă ţ i le care b ru ta l i zau modestia oamenilor valoroşi, a ici . în t re ţă ran i , în l iniştea sa tu lu i şi ' n s ănă ta t ea •oarelui , s imţia că nervii i se dest ind şi că via ţa i se împrospă tează cu munca , a d e r ă r u l şi cinstea, ce tot la aceşti p lu­gar i se găseşte din belşug. Cerdacu l era mare , bă t rânesc , cu stâlpi i groşi ; şi din el aveai o perspect ivă încân tă toa re : se ve­dea sa tu l răzăşesc cu gospodări i învălu i te cu bună ta t e .

Pen t ru domnul Pralea , ce rdacul acesta ii e ra locul t ibni t pen t ru reculegere. Aici avea o sofa mare cu învel i toare de Da ­masc, un j i l ţ cu speteaza înnal tă , o masă grea de nuc pe care e rau căr ţ i , vaza cu tu tun şi un sfeşnic cu glob de sticlă, iu care t r e m u r a f lacăra l umână r i i d u p ă ce noaptea îşi lăsa p leopa farmecului .

Un ropot de copite se auzia d inspre poar tă . La scara cerdaculu i se opri o doamnă t ână ră , spr in ţăr ică , , cu pr iv i r i pli­ne de v ra jă din ochii tă ia ţ i ca migdala şi buzele învo lbura te de veselie. Ea săr i svel-tá din şea. Pe doamna frumoasă, o ur­mau : o copilă de nouă ani şi un domn cu c s m e de lac, cu monoclu, vorbind cu r. ţ i În t rebu in ţând ma i mul t expresi i din l imba f ranţuzească decât din cea ma­ternă.

D o a m n a se înd rep tă în spre Pra lea , cu î l asu- i fermecător :

— Par ' că eşti un paşă... Comod. Pe noi nu ne întovărăşeşt i . Iţi p lace să te regă­seşti în t ine însuţi . C i u d a t ă fire ! La Bu­cureşti netlesl pit de biroul t ău şi aici sin­gur, in faptul diminetri , în d u m b r a v ă , pe câmpi i sau să priveşt i , ceasuri întregi , tă­cut şi pe gândur i peste meleaguri . Mă prind că iar t e a u preocupat ţ ă ran i i tăi ; mă pr ind că Pru tu l îl socoteşti ma i frumos ea orişice alt r âu din s t ră ină ta te . Uite, uite, dragă , că râde şi pr ie tenul nostru Alfons — şi ea isbucni în hohote, lovind cu c ravaşa in aer, î ncon ju ra t ă de copoii cuminţ i .

— Ba eu nu rând de fel, se grăbi să eompleteze t ână ru l . Eu înţeleg... P ra l ea e . un gânditor.. . .

— Spune : poet fără poezii.... şi de pe muşcate le guri i doamnei po rn i r ă iar unde de veselie.

Copi la întinse t a tă lu i un mic m a l d ă r : — Am cules flori de pe c â m p şi pen t ru

t ine şi pen t ru mine. Pra lea să ru tă fetiţa pe frunte şi pe ochi. — Tată , cum pot sta, ţ ă ran i i , toa tă ziua

tncovăiaţ i pe ogoare ? Pe ei nu-i dor t ru­puri le ?

D o a m n a s t r â m b ă pu ţ in din nas iar d. Alfons, se grăbi să r ă s p u n d ă :

— Mojicii sunt depr inş i cu munca . Aşa li-i viaţa .

— Viaţa... accen tua plictisi t Pra lea , iar că t re copilă : „Dacă n 'a r munc i ei, cum ar t r ă i t rân tor i i ?

Şi d o a m n a Marga re t a in tenţ ionat adau ­gă cu 'n zâmbet care-i acoper ia neplăce­rea :

— D r a g u l meu, vâri de pe a c u m în ca­pul Elizei, gă rgăuni , cari nu cadrează cu min tea ei.

— Vrei să o creştem ca pe o p ă p u ş ă ? grăi b lând Pra lea .

Margare ta îl luă de b r a t Şi i n t r a ră cu toţii în casă. î n d a t ă îşi schimbă costu­mul. Apoi la p i an cân ta o Rapsodie ru­sească şi nu d u p ă mul t ă vreme t recură la masă.

— Domnule Alfons —spuse ea —gustu­rile rust ice ale bă rba tu lu i meu, t rebuesc respectate. Dat ina în toate. începem cu o-chiur i cu mămăliguţă. . . . şi a l intă capul lui Pralea . cu mâna- i a lbă din care . tre­mura o rază furişată din bobul nest imat .

— Ei şi nu sunt gustoase ? Dacă nu vă plac luaţi a l tăceva, zise el.

— Ba da, răspunse prietenul . La Par is , la otel Royal, m 'a surpr ins când chelne­rul auzind că sunt român, m'a în t reba t : dacă să-nd aducă ochiuri ?

Servi toarea sosi şi cu sarmalele cât nuca, învelite în frunză de vie şi acoperi te cu smân tână .

— Nemâncând acestea nu poţi fi naţio­nalist, râse din nou Margare ta şi clipi dulce lui P ra lea : Masă răzăşcască ! La Bucureşt i îţi voi da gelatinoase şi stridii , pr ietene.

Şi dejunul se te rmină cu glume. Seara luau masa în cerdac. Adierea le aducea senzaţi i p lăcute . D in vale se auzeau une­ori cântecele leliţilor ; un flucr p ie rdut undeva. Luna împrăş t i a visuri. Argintul Prutului ademenia privighetori . Şi plopii filosofi. Discuţi i le u r m a u variate. Marga­reta avea mintea ageră dar pe ea nu o p reocupau problemele din viaţă şi nici nu se adâncea în farmecul natur i i , era cu ju­decata a p r o a p e dc p ă m â n t . In cc pr iveşte domnul Alfons, toate manifestăr i le vieţii le lua superficial ; un créer fără oriz.on-uiri : t recea pr in viaţă cu noroc, nici nu studiase ceva. Avea ui ta te pr in buzunar vreo 2—3 clase gimnaziale, în care r ămă­sese repetent, Iar aceasta nu-l împiedi­case să nu fie deputa t , să nu fie secretar de legaţie, de oarece era u r m a ş u l conu­lui Ionel Stavrescu, electorul Moldovei şi sa t rapu l jude ţu lu i Tutova . Moştenise şi o avere de vreo douăzeci de mil ioane adu­nate de ta tu-său cu banca , a d u n a t e cu punerea sub interdicţ ie a câtor va bocri adevăra ţ i , şi din spoliatul nea ţă ran i lor pe care-i înşela ; le lua câte un franc de cap de gâscă dacă le p r indea pe iazul moşiei.

Viaţa la ţ a r ă pe Pra lea îl fermeca. I i pă ru rău că nu pu tea lăsa avoca tu ra delà Bucureşti , de oarece moşia era a nevesti­sii. In t re el şi socru-su, senatorul — mai to tdeauna ales căci ştia în politică să îm­pace varza şi cap ra — era un contrast . Bă t rânul avea concepţii le sale despre ţă­rani : că aceştia nu a u alt drept decât să să mul ţumească cu aceeace înţelege să le dea p ropr ie ta ru l , tu toru l lor : prea mul t ă l ibertate le strică iar car tea îi î ndepăr t ea ­ză delà munca ogoarelor şi r ă m â n satele pusti i ; iar P ra l ea înţelegea : că aceştia fiind pâ inea şi sarea pămân tu lu i , ei au dreptu l cei întâi şi mai mul t decât alţii la l 'ber ta tea desăvârş i tă spre bunur i l e vie­ţii.

Oameni i cu palmele noduroase de la Stăuceni şi cu priviri le necăjite de povara vieţii, ca nişte câini credincioşi, p r ' cepeau inima bună a lui P ra l ea ; şi chipur i le lor arse de soare c ăp ă t au n u a n ţ e de năde jde când îl vedeau pe boerul cel t ânăr , două luni, vara , în mijlocul lor. Biserica era mai p l ină ca dc obicei cu gospodari , căci îl ş t iau pe domnul P ra l ea în s t r ană ; bă­t ă tu ra delà scrânciob era mai în te ţ i tă de hore, căci dumnea lu i Ie p lă t ia lăutar i i , şi

odăile sărace şi albe, se învesel iau adesea, căci tot el ţ inea să a d u c ă pe cărăr i le ere-dinţii Mântu i to ru lu i , pe nou i i ' născuţ i .

In amurgur i p a r f u m a t e de fân şi în su­net de tă lăngi , câte un b ă t r â n şi el întors din ţar ină , îl î n t â m p i n a cu : „sărut dreap­ta, conaşule, da ci se ma i aude cu noi? S'or întoarce vremur i le oare sau d in greu în ma i greu ? Că d rep t a t e nu avem la ju­decăţi , că cine-i mai t a r e acela tae şi spânzură . Pen t ru orice hâ r t i u ţ ă , întrebare, însemnare , ni se cer ban i . Vorba veche: boii ară şi caii m ă n â n c ă . O a r e să mai fie bine sau binele e în p ă m â n t ? Strâmbă-tatca e cucoană care u m b l ă p r in t â rg iar pe la noi sărăc ia şi boala . Văd câteodată că se opreşte în faţa p r imăr ie i sau a re­tuşului câte o „otomobi lă" de aceea şi se cobor din eu ciocoi de modă nouă, cu o-chi la i i pe f runte ca de draci , şi ne spun braşoave, şi ne făgăduesc, şi ocărăsc cu sudalnie grele pe cei ce sunt din al tă ta­rabă, şi că un mai ei ui-or face, ni-or dire­ge, aşa şi pe dincolo, şi când colo numai t ragere pe sfoară. Cucoane , oare or să fie bine ? Sau se apropie sfârşi tul !

— Va fi şi bine, r ă spundea Pra lea . Răb­dare. Ogorul umplu t cu b u r u i a n ă cu înce­tul sc cu ră ţă Sunt mul ţ i oameni cinstiţi cari au începtu să scoată bu ruenTe delà târg. Rădăcini le t rebuesc s tâ rp i te şi nu e u.şpr. Răbdare , moş Toadcr . P r imăvara nu vine într 'o zi.

— Apoi dacă m a t a grăeşti , e aşa, e sfânt. Se ' ii jelege că r ă b d a r e a e cheia de aur . Cu sănă ta te . Şi b ă t r â n u l pleca parcă uşurat .

m — Mai scoateţi nasu l din hâr t i i . — Şi cc vrei, d ragă ? — Vreau — răspunse Margare ta în ro-

chia-i a lbas t ră ca cerul — să nu trăeşti în t ine insu ti aşa mul t .

— Din hâr t i i le acestea t ră im, ridică o-chii buni Pra lea de pe filele unui dosar.

— D a r averea mea ? — Ca şi când nu ar fi. Venitul ei se

duce pe toalete, pe luxu l ce se desfăşoară aici, pe recept : i le ce a u loc în saloanele noastre , pe r is ipa ce ne înconjoară . Şi a-poi venitul nici nu-l l uăm tot, jumătate din al moşiei Stăuceni îl ia senatorul; şi vezi dacă nu m'aş îndeletnici cu avocatu­ra, nu ştiu cum am scoate Ia capăt . Nu u ' ta , Margare te , că mie îmi p lace să mun­cesc serios şi mul t .

— Şi dacă tiu ur fi ţăranii . . . Şi multe procese de ale lor g ra tu i t e . Săptămâna t recută chiar, la cu r t ea cu ju r i , ai mai scăpat pe un cr iminal delà ocna. Fiara de ţ ă ran , a împlân ta t b ă r d i ţ a în capu l propri­e taru lu i moşiei şi nu s'a mu l ţumi t nu­mai cu a tâ t ci i-a tă ia t şi mâini le . Cu ar­gumentele tale putern ice , cu teoriile-p - a-supra două lumi : u n a asupr i toa re şi alta dusă Ia d isperare , ai înduioşat jura ţ i i şi !-au ach i ta t .

— Problemele as tea să le lăsăm, la o par te .

Ea j ucându - se cu degetele-i lungi şi subţ i r i pe o car te , u r m ă :

— - Eu înţe legeam altfel căsător ia . — C u m ? î n t r ebă Pra lea , cu o abţinere

de dure re în suflet. — Să fiu iubi tă . Să fiu înţeleasă. Bărba­

tul să fie mai mul t al meu decât al ocu-paţ iuni lor sale. Să găsească t imp îndestul să m ă ascul te , să m ă în tovărăşească pre-În t inde ni, să fie sociabil şi să nu vadäl

UNIVERSUL LITERAR. - 185

societatea pe dos, ca t ine şi la fiecare pas să-i găsească greşeli.

— Eu nu te iubesc, Margare to ? — Nu-i dea juns n u m a i să-mi spui . Eu nu

pot pă t runde ce-i în in ima ta ; t r ebue să manifestezi această iubire . Tu eşti un sin­guratic.

— Aşa mi-i firea. — Dar eu voiam un soţ vesel. Căsă to­

ria să fie o fericire. D o r i a m un b ă r b a t care să se asemene în vederi cu mine, sfi fie copilăros când t rebue iar nu ca un judecător de ins t rucţ ie .

— Nu eşti liberă iu toate acţ iuni le talc? Mă amestec în ceva ? Dispu i cum vrei in casa aceasta ; pofteşti pe cine doreşt i la ceaiuri dat isante, la muzică de cameră . Balurile au loc de câte ori îţi trece pr in minte.

— Dar to tdeauna te furişezi să iei pa r t e la ele cât mai puţ in , sub diferite pre­texte, l e reţine mereu avoca tu ra şi ţă­ranii.

—- Să-i lăsăm în pace. — Chiar t lăunâzi n 'a i vrut să mă înso­

ţeşti la teatru. Venise t r u p a franţuzească. Flita dădea tonul selecţiunii în a r t ă . Am avut noroc de tata . Cu cine mă duceam în lojă ? Erai indispus .

•— Şi am făcut bine că nu am luat par te la o t rupă mediocră.

— Dacă era vorba să se joace ceva de Alecsandri sau de \ reun au to r Demctres -cii, atunci ie înf lăcăra i . Iţi a t ingea s t runa sufletească.

— Margareto.. . -- Tata mi-a spus c"ai refuzat demni­

tatea de secretar general la interne. — Da. — De ce ? — Nu ştii dc a tâ ţ ia ani că nu-mi p lace

politica, — o urăsc . — Nu vezi că eşti a l ă tu rea cu d r u m u l

cel real, r e p l c ă Margare ta ab ţ inându-se să nu fie nervoasă. M a d a m e Hélène Ioa-nid-Trascău, a fost d o a m n a minis t ru p â n ă mai eri, şi doar familia ei nu posedă le­găturile politice pe care le are t a t a de 40 de ani în par t id . Să r ă m â n toa tă v ia ţa soţia unui avocat.. .

— A unu i om cinstit , care nu sărăce­şte pe nimeni : s'a r id icat p r i n mer i tu l său şi nu se foloseşte de pro tec ţ ia rudelor soţiei.

— Ca în schimb toată energia să ţi-o pierzi în a p ă r a r e a celor cari miroasă a cojoc de oae.

— Se'nţelege nu pa r fumaţ i da r cu su­fletele cura te .

— Vorbeşti aşa pen t rucă te-ai născut din ţărani .

— Da. — Şi de aceia eşti un om tăcut . Remi-

niscenţile t r ecu tu lu i nu se pot şterge ca să fie înlocuite cu impresi i le alese din lu­mea subţiată ca sânge şi ca gustur i . Im-presi le vieţii se închid în t ine şi nu ra­diază. Eşi un sgârci t în sentimente.

— Margareto, nu p icu ra nemul ţumi rea în sufletul meu.

— Sau tu în al meu. De la o vreme eşi tot mai ra r din camera de lucru .

Am impresia că eşti bolnav. Nervii !.. Pralea o p r iv i ' lung : — Margareto. lasă-mă, te rog !... Ambiţiunea de a te r ' d ica în o lnme

distinsă care azi ţi se pa r e duşmană , pe nesimţite t o n dis l rus . Ti-ai a cumula t peste puterile creerului cunoşt inţele învă ţă tu r i i ca să ajungi în ar is tocraţ ie . Şi eşti un ne­mulţumit ; m'ai nefericit !

— Eu pe d-fa ? — Da. D a c ă mă lua u n ar is tocra t prin

naştere, acela îmi p r o c u r a fericirea. în­ţelegea sensibili tatea bune i în care t răesc.

Nu avea o pojghi ţă de cu l tu ră pe deasu­p r a ; sângele îi e ra nobil . Nobleţea se moşteneşte nici de c u m se c a p ă t ă din căr ţ i şi nici nu răsare din popor .

— Te-am ascul ta t a t â t a ! Tac i şi du- te ! — Vezi e destul să zgâri i pu ţ in la su­

p ra fa ţă ca mojicia să izbucnească din ini­mă. Glasul l ăun t r i c e ma i pu te rn ic de cât r a ţ u n e a şlefuită p r in cu l tură .

— Aici e cu l tu ră în mediul în care te învâr teş t i tu ? !

— D a r unde ? ! In t re ţ ă ran i i din care ai răsăr i t şi ai văzut vicii !

— In tot cazul mai pu ţ ine de cât la a-r is toeraţ ime.

— Ce creştere ai p u t u t să capeţi de la un ta tă beţ iv cu nasul roş ? !

— P leacă ! — Maniacule ! — Eşi ! — Neuras ten icule ! Şi Pra lea scos din fire, galben la faţă,

cu mâinele t r emurânde , se repezi, o înş­facă de bra ţe le a lbe şi o îmbrânc i pe ca­napea.

« Afară fulguia şi p r in odăi c ă ldu ra p lă­

cută al inta mobilele scumpe. Mul ţămirea se părea că se resfa ţă în t re pe re ţ : i cu cu­lori vii şi p ic tură , cu toate astea pe fi­guri le celor cari se mişcau aici, se vedea că s'a î n t âmp la t ceva neobişnui t . Servito­rii deschideau ma i cu gr i jă uşTe şi totul pă rea trist. Fusese oarecare fu r tună de vorbe la început în t re senator , fiică şi so­ţia dumisale . apoi puner i Ia cale cu ca lm şi protocoale. Marga re t a eşia şi ma i tâ r ­ziu ca de obicei d in odaia de t o a l e t ă ; o-braj i i nu mai r ă s p â n d i a u veselie mu l t ă şi răn i tă în orgoliul ei, păşia , i m p u n ă t o a r e pe covoarele moi. D e câ teva zile f redonă­rile uit i se mai despr indeau de pe buzele-i î n m u ' a t e în senzaţi i şi nici nu eşia cu au­tomobilul la vizitele obişnui te . Flor i le erau u i ta te în vasele chinezeşti . U n gând o ur­mărea să plece mai repede din (ară, la Nissa. Senatoru l ho tă r îe divorţul . In u r m a ei fiind depar te de Bucureşt i , eli ta va vorbi mat pu ţ i n de even imentu l acesta ne­plăcut în familie.

N u m a i Coana Cal ipso nu pu tea să ui te nici o cl ipă mojicia ginerului .

Seara şi d iminea ţa in t r a în odăile, roză si meridională , ale zânei blonde şi o mân­gâia şi o p u n e a la cale pen t ru viitor, dând mereu vina pe conul Ştefan : „Nu i am spus în to tdeauna , că nu eşti pen t ru un om din popor. Era i meni tă să fii mă­r i ta tă eu cineva d'n p ro t ipendadă , d u p ă un minis t ru plemipotenţiar, d u p ă un ar is­tocrat ca noi, iar nu d u p ă u n avocat , pen­t rucă ştie ceva să t r ăncănească la proce­se. D a dumnea lu i : că eu nu mă pr icep în evoluţia vremii, că ginerile t rebue să fie un om depr ins cu s ă r a c a , să pre ţu iască banu l : că Pra lee a învă ţa t Ta Par is , că are viitor, că ştie mu l t ă car te . Eu nu l-am mistui t n ic iodată ; n ' am avu t ce mă face pen t rucă te iubesc pe t ine. da r acum s'a sfârşit. Răul aduce bine. Tu pleci ; el are să se eă răbănească pen t ru to tdeauna . Lasă că ai să fii mai fer ic : tă cu f rumu­seţea ta... Şi p r iv i rea leneşă a ochilor du­misale căpă tă o vioiciune oarecare ; sân­gele înroşia obraj i i îmbuiba ţ i ca de va tă şi gesLcula tea t ra l . Când îl p r indea pe senator îl dăscăl ia şi mai tare .

Iu sufletul Iui P ra l ea se ivise în adevăr prăbuş i rea . Gestul nenoroci t î n t r ' un mo­ment de revoltă, îl durea . Să o lovească el pe Marga re t a ca un nemernic , ca un bru ta l , aceas ta nu-i eşia d in min te şi-i sfredelea crecrul . Simţia c u m tâmple le 'i sunt s t rânse de un cerc ca de fier şi ob-

sedarca i se aşezase ca u n duşman în moalele capulu i .

In camera de lucru nu-şi găsia as tâm­păr, în odaia- i de cu lcare de asemenea, şi la cele două p ledoar i i ce le avusese scăpase ca un nauf rag ia t . Nelii.iştea i se s t recurase în tot s is temul nervos, şi avea impresia că în t r 'o zi se va n ă r u i lu tul . Expres ia neurastenic cum pornise năval ­nică şi tă ioasă din izbucnirea Margarete i , era un adevăr , căci adevă ru l se aşează cu încetul în adâncu l finiţii noastre , îl ocoleşti de mul te ori să nu distrugi pe cineva c'u el şi n u m a i în t r 'o cl ipă de iri-tuţie, îl desvălui în forma-i reală. Ade­vărul acesta pen t ru dânsu l lua propor ţ i i ; ca o und i ţ ă în care se aga ţă v ie ţu i toarea din apă , aşa şi în in ima lui se agă ţase a-cest cuvân t şi-şi făcea loc tot mai mul t în cele ma i mici a m ă n u n t e ale vieţii. De câte ori îşi vedea chipul în oglindă, nu mai încăpea nici o îndoia lă că slăbise dc câ tva t imp, că faţa-i e ra cupr insă de uu val de tr isteţe bolnăvicioasă, că sub pleoa pe se ivise ceva pa l id şi că 'n pr ivirea- i nu era acea s t ră luc i re de a l tă dată, ci o u m b r ă de depa r t e se s t recura pe furiş să aducă sfârşi tul : nebunia . Altfel ce-i pu ­ica li gestul b ru t a l decât un aver t i sment al negurii din créer. Căc i orice r ău i-ar fi p rocura t Margare ta , nu s'ar fi coborît până la laş i ta tea să-i apl ice p u m n u l . Doa r o iubea, o iubea mult , aşa cum era, cu tot cortegiul de dure r i ce i-ar fi adus . O iu bia ch iar dacă el s a r fi sacrif cat. De oa­rece el avusese o copilăr ie din cele mai triste şi când scăpase din ghiarele crude ale umil inţ i i şi ale sărăciei amare , tot avântu l , toa tă f e r c i r e a de ma i târziu şi-o concentrase în fiinţa pe care o văzuse frumoasă şi o luase ca tovarăşe a idealu­lui său.

Margare ta !....

T recu tu l năva ln ic i se pe r inda în minte şi-1 ducea în cele ma i î n d e p ă r t a t e clipe de demul t . E rau icoane triste, t răi te , în­făţişate în fa rmecul ce-1 d a u anii car i nu se mai în torc şi ne iau cu ei f rumuseţea dintr ' înşi i ch iar dacă au fost plini de a-mar . Copi lă r ia îi r ă să r i a mai pu te rn ic . Se vedea copilul unu i sat sărac , cu noroi cât lumea în el, c'un iaz Ia marg inea lui, cu sălcii, cu care închirc i te de dure re în cearcănele de chindros al ferestrelor, cu t inde pl ine de fum şi berzele ca o năde jde ce va să vie, î n t r ' un picior, pe vârfuri le de rogoz, î n t r ' o casă de aceasta învăţase să se închine, învă ţase li terile din căr ţ i ; vedea doua odăi albe, cu gr indă , cu i-coane în dosul lor cu l u m â n ă r i а р г п я е la Paşti ; şt ia că t rebue să nu calce cât era lipit p roaspă t pe jos sau să nu se a-plece peste ghizduri le fântâni i . îşi aducea aminte când era mic că 1-a dus pe tatu-su dascăl , sus la ţ in ter im.

Şi de a tunci m a m a lui mereu îl pome-uia şi la să rbă tor i p lângea p i ' n unghe te şi palmele- i c ă p ă t a u b ă t ă t u r i de desfăcut păpuşoi , şi s ingură mai a j u t a la prăş i tu l fălcilor de p ă m â n t şi cu chiu cu vai ţ inea gospodăr ia în r â n d cu oamenii . Cadre le d ; n şcoala p r i m a r ă le vedea aevea, şi. cum stăteau băeţ i i în bănc i înegr i te şi scrijelite cu cuţ i tul . Liceul i-a fost u n ca lvar ; în­vă ţa pe căr ţ i s t ră ine ; m â n c a unde pu t ea ; cum dădea lecţii Ia toate odraslele de cio­coi, leneşe şi obraznice până ce a junse la un ivers ' t a te . Aici căpăfă bu r să şi p r in o î m p r e j u r a r e fericită îşi luă doc tora tu l în drep t delà Par i s . O cruce de s te jar s t ră­ju ia la căpătâ iu l mamei lui, şi în gospodă­r ia lor in t rase pus t iu l şi se agăţase de p r i spă şi pereţ i i aceia îngr i j ' ţ i cât t ră ise s t ă p â n a lor.

C ineva deschise uşa încet. P ra l ea se i i -

144. - CNIVKRSHI. І . ІТЫІЛЬ

I N H Ă U R I Prinşii fio Furtunile- toamne, .»uonior'i

fu t rasă în adăpos tu l unui fiord amâna n-du-şi plecarea până dupa equinoxiu . E-ehipajul hoinăr i în voie un t imp, apoi o-fiţerii ne ma i având ce face, l ua ră hăr ţ i le şi, prin compas şi riglă, a f la ră că orăşe­lul dc pescari care mai avusese cinstea să fie vizitat de ei. o lună înainte, se gă­seşte la un ceas depă r t a r e d e ' cursă în bărci , pe lângă coasta. Seara, se şi văzu cum o p a r t e amenin ţau să cadă bolnavi de nostalgie. C o m a n d a n t u l înţelese : brav şi just, el lansă învoiri pe cate două zile.

C ă p i t a n u l Cezar Bredoniu rezistând ul­timelor chemări ale grupulu i ce se pier­dea pe ape, rămase : se gândi că băuse destul poşirca cârc iumilor unde proprie­tarii do corăbii se îmbă tau între două naufragii . î n ju rau marea şi-.şi oferiau fii­cele dacă încă rcă tu ra va sosi eu bine — sfântului protector al pescari lor care i privea slutit din coltul baru lu i , cu na sul şi urechile r u p t e de furia şi ba t jocura celor înşelaţi odată .

A doua zi cercetă din ochi. de pe tu­nul pupei, împre ju r imi le care se întin­deau sălbatece, cu Discuri repezite spre poalele norilor, dar ho tă rn ic i te ca o tea­mă, la j umă ta t e milă de coastă.

Se hotăr î . îşi luă apara te le de reperat , hâr t ie neutru schite şi porni la în tâm­plare. Tn drum îi veni gândid să veri­fice acele busolei şi râse do o aşa naivi­ta te ; dar abia mai făcu câţ iva paşi că controlul i se năzăr i iar. Tot a tunci simţi şi ţepuşi le lunetei ca şi cum i-ar fi sdro-bit umeri i : duse m â n a la c ingă toare şi vru s 'arunee ceasornicul cu ace, dar ochii depăr ta ţ i care i-l dăduseră , îl ţ int i ră .

— Şi dacă aşi verifica, ce-ar fi ? se mai în t rebă odată i n t r â n d în t r ' un h ă u : suntem la ap roape o mic două sute milo do Pol şi e cu pu t in ţă ca acele să sufere vreo d e v i e r e : aşi şti cu câte g rade sunt... şi sc opri ^er i f icare la o mie două sute mile de Pol ? Haida de ! doar nu sunt un fer-

dică do pe scaun. Margareta se îndreptă înspre el, în t iuzându- i m â n a .

— Am venit să-mi iau ziua bună , cu toate că n 'ar fi t rebui t să-ţi mai spun nicinn cuvânt .

de ION SCÄENARU le

— Va să zică pleci

mior care să nu fi făcut până acum cât ocolul ogoarelor sale.

Hăul se adância în faţă. în părţ i şi pe sus u n d e se lega pr in podur i do bazalt eu alte piscuri croind înt inderi bă l ţa te de coclauri şi peşteri . De acolo, se zăr iau a-şezări naui a semănă toa re celor do aci. în înfăţ işări p ă r â n d a închide liniştea scursă dealungul mileniilor crescută pe răst im­pul de la o revoltă sismică la alta.

S t recurâudu-se pr in s t r âmtoarea care lega hău l s t r ăbă tu t de cele u rmătoare , răsbi în t r ' un bazin unde se pomeni din-t r 'odată în în tuner ic , cu paşii r ă sunând în ecouri umede Vroi să se în toarcă da r nu mai găsi s t r âmtoarea : se pregăt i să scapere şi se răspândi pentru a-şi Insa priviri le să se obicinuiască cu noaptea hăului . O umbră de gând reveni amin­tind busola şi I a lungă sau muri singur, spre a lăsa loc senzaţii lor imediate carc-l infăşuruu pe măsură ce înainta spre ini­ma căldăr i i

în t r 'o vreme se înfuria că în locul paşi­lor au / i a svâcnindu-i inima în bă tă i gră­mădite la încheietoaren gâtului pe care le t r imetea înapoi cu închif i tur i seci ori cu gust do umezeală coclită. în ţe lese că aerul se raréfia : ca prevedere mai încer­că în toarcerea (lela începui . însă. ruş inat , porni mai îndâr j i t spre eşirea care o bă­nuia dincolo, la capă tu l celait.

Tn drum dădu dc un perete : duse mâna să I pipăie, se împiedică, căzu, se ridică în ju rând şi gustă apa prinsă pe degete : aceiaşi cocleală. Privi în sus şi. pe gura căldări i încercui tă do creştetele fâncilor, văzu l icăr ind stele : îşi amint i ie fântâni şi socoti că nu poate fi mai

mult de \2 ziua, la zece ki lometri dc oa-nonieră şi trei ceasuri de d rum.

înce rcă să se gândească la ceva sim­ţind iarăşi ţepuşilc lunetei po umăr . Nu putu . Atunci, t rase unul sp re a-1 între­buinţa ca baston în d ibuirea capcanelor . Descoperirea aceasta îl linişti eeiace îl făcu să înceapă a desluşi cele înconjură-

Degetcle lui Pralea se încleştară de mar­ginea biroului .

— Şi îndrăzneşt i să-mi spui acestea, fără nici o remuşcare ?!

— \ c u m când totul s'a sfârşit între cl îsi duse in­

voluntar degetele la t âmplă . — Da . — Şi nimic nu te mai opreşte în casa

aceasta ? —- Nimic. I")e altfel şi d-ta va trebui să

faci la fel. — D a r copda ' — Copila e a ni ea : o iau cu mine. Ochii lui P ra l ea i se făcură mai mari . — Si c o i vei spune desp'-e ta tăl e i ' — Că ni-am despăr ţ i t . — Aşa uşor. Atât ? — Atât. Se 'ntelege nu-i voi spune des

pre mojicia ta. — P r ' n u r m a r e vom fi doi străini . — De altfel de câţ iva ani suntem

străini. Şi pent rucă vreau sö-ti spun ade­vărul în faţă. ascultă : Felul tău de a fi. s ingurăta tea pe care o iubiai mai mul t de cât pe mine, pr iv i rea ta de judecă to r do instrucţ ie , tăcerea, nasuî mereu în hâr t i i , m'a de te rmina t să...

— Ce ? — Să găsesc pe .Alfons să mă înţeleagă,

să fie atoni en mine. să-mi aducă o viaţă fericită.

- n e .ЛПІ

Vroiai să mă sdrobeşti cu d e s ă v a r ­să ruinezi cu totul pe neurastenic. află. că Ham aceasta. Un altul ar

fi în t rebu in ţa t un punct dc suspensie al revolverului . Eu însă te-ain iubit şi am preferat să sufăr decât să aduc insulta măcar a unu i cuvânt . La . începui am fost tăcut ? La început eram ca un judecă tor do instrucţ ie sau ţ i -am a r ă t a t toată iubi­rea ? Cu t o t păca tu l te iubiam. Voiam să duc cu mine această ta ină şi ruşine în mormânt . Voiam ca Eliza să nu ştie nici odaŢ-î că m.am'a ci a înşelat pe fatu-su. Vo'am să o cresc cum înţeleg eu viaţa. Şi tu... Margare te !.. Acum poti pleca !...

— Pralea. ce suflet bun ! Tartă-mă. iar-tă-mă, nu pot să mă despar t de tine ! Nu mă duc ! Şi începu să plângă ca niciodată . ( upr inzàndu- i gâ tu l .

Doamna senator intră în odae. cu vocea seacă, nevenindu-i să c readă ce vede :

— Ce v'at i împăca t ? — Nn mai vreau să fin o păpuşă în

mâinile altora. Des tu l ! Şi Margare ta plângea.. .

CONST. C E H A N - R Л C O V1Ţ A

toate , dar nu află nimic în afara de zi­duri le s tâncoase pe lângă care se ţâra. A, colo, p a r c ă ma i spre d reap ta , parei mai spre s tânga , s 'ar în t rezăr i o săgeatî (le l u m i n ă şi c ă p i t a n u l se a v â n t ă ca uu tu rba t spre ea. Ţepuşa lovi o p i a t r ă care se rostogoli in jos într 'o cascadă de ecouri nesfârşite ; aş teptă cu răsuf larea oprite, s 'a jungă , p i a t r a cădea mereu în vaere şi t ipt ' te tot mai d e p ă r t a t e . î ndâ r j i t , se râz.imîi de zid şi s tă tu s 'asculte ecourile până la cel din u rmă .

Revenimlu-şi , siniji s t inghereala care ţi-o (îă t reaba de nimic în care te sur­prinzi lucrând cu r â v n ă gravă şi porni ntai depar te spre zarea de lumină Dupi ce s t răbă tu un ponor, i se pă ru că tot mai aude căderi le pietrei ; s tă tu iar s'as­culte, porni din nou şi, la u r m ă , desco­peri că se or ientează cu vâr fu l ţepuşa iar nu cu busola ! Ha, vasăzică am uiial că sunt împresu ra t de guri , se gândi abia a tunci Cezar Bredoniu şi în t inse mâna. apucă o p ia t ră , svârli . Altă cascadă aco peri a tunci pe cea dintâ i care continuu înca, a r ă t â n d că p răpas t i a se afla mult mai a p r o a p e de cât bănuise la prăbuşirei dc ad ineaur i . î n a i n t a cvi l ua re aminte pe lângă zid, lumina se lărgea, iat-o, cum năvăleşte prin s t r âmtoare . î na in t e !

fn p ' i nă zi, răsuf lă iar : t r â n t i tepuşik şi se întinse fără să mai pr ivească ţinu­tul. Nu se mai gând ia la n imic de cât k odihnă când, abia închise ochii, şi o ne­linişte nouă îl sgudui :

— Am ui ta t să p u n pe h a r t ă locul ca-nonierei, ce dobitoc ! şi sări în picioare. Prins de panică porni pe te rasa care du­cea spre g u r a baz inulu i u r m ă t o r cu pre­simţirea că. mai colo, la o a runcă tu ră de piat ră , terenul se lasă în jos ascuns de defileul de aci. Mergând, cău ta să-şi re­const i tue conf iguraţ ia s t r ăbă tu t ă ; nu în­ţelegea pen t ruce t rebue să u rce ca să a-jtingâ la nivelul plecări i , de vreme ce mersese numa i în l inie d r eap t ă şi nu sco-horâse nici o pan tă , niciun mamelon, nici o minte, deacolo încoace.

Cu fiecare povârn i ş sau coti tură, ori luminiş unde se s t r ădu ia pen t ru o orien­tare zadarn ică a s u p r a ţ inu tu lu i care-1 a-t răgea cu fiorii goanei p r in prăpăst i i , зе simţea înfăşura t de pust iu , de tăceri, de goluri ameţ i toare revărsa te de gurile ne­văzute ale reghmei . P â n d i s ' audă vrem fâlfâit de ar ipi , vreun s t r igăt de sălbăti­ciune, vreun bâzâ i t de gângahie ; s'alerşe după ca. s'o p r indă , s'o ia în palmă, s'o ' im tă cum îşi t â r ă ş t e v ia ta a l ă tu rea de a lui. în afară de a lui . Să se v a d ă şi â se regăsească în ca în t ru contopirea ace­loraşi inst incte sbucni toare acum prin norii cărnii , afară , des lăn(ui te de fiarele :ncă tuşa te dea lungul generaţ i i lor de stră­moşi, t ră i ţ i c â n d v a pe aici, p r in scorbu­rile, hăur i le şi peşterile planetei în for, maţie.

Nimic. Cău ta un copac în al că ru i frun­zar să-şi învioreze gândur i l e strivite de í îniala s ingură tă ţ i i şi nu găsi. Privirile ti a lergau dezolate pe vegetaţ ia h ib r idă cari1

acoperia cu uu verde trist tarlale de stânei şi. a lunga te de vedenii care se des­pr indeau clin conturur i le masivului , reve niau cupr inse de pan ică . î n ă u n t r u .

Atunci, îsi aduse aminte de p ia t ră 51 pa lp i tând din toa tă fiinţa pen t ru mişca­rea ce se va p roduce , mai svârl i una In chiar par tea u n d e credea că se desfăşoară în t inderea pres imţ i tă . C i u d a t dincolo de terasă, p i a t r a se rostogoli îngh i ţ i t ă într'o avalanşă de ecouri . Ascultă oprirea : dat

U N I V E R S U L L I T E R A R . — 1 8 5

piatra se rostogolea ne în t rup t , cu vaere lungi, in adâncur i . Alergă să v a d ă , . f u ­rios că nu înţelege n imic : jos se deschi­dea gura p răpas t i e i cu fundur i , cu al te terase, cu a l te fundur i sub pun ţ i l e în t re ­zărite la mijloc. Ridică capul , se u i tă în sus : alte p răpăs t i i , a l te fundur i de ca re se izbeau şi se în torceau cu hue te şi vi­braţii, ecourile de jos.

Unde sunt ? şi se repezi spre deschi­derea care se b ă n u i a a ascunde o eşire din s tâmtoarea piscuri lor . Se trezi că nu mai ştie dacă î n t r ' adevă r a ajuns acolo «au, greşit, n 'a făcut ocolul înapoi .

Unde sunt ? şi scoase busola, citi : N-S ; W-S. Râse, mai râse oda tă şi o a r u n c ă în sus de unde nu se mai în toarse . Atunci strigă din toată pu te rea :

— Cezar Bredoniu î De jos, de pe pun ţ i , de d e a s u p r a capu­

lui unde rămăsese ceasornicul cu ace, e-eourile s ' a lungară ca scoase d in zeci de guri, din sute, p â n ă la el, şi mai depar te , înapoi.

— Cezar Bredenoiu, căp i t an de f regată! Şi fugi svâr l ind ţepuşi le . I n t r ' u n t imp, i

se păru că urcă şi l une ta îi îngreuiază ascensiunea • svârl i şi luneta , svârl i şi te­lescopul, apoi puse m â n a pe stilet ale că­nii lovituri de pu lpă , îl enervară .

S'opri • sunt tot acolo, orj — Cezar Bredoniu căpi... D a r nu mai

putu. De sus, pe punţ i l e cu muşchiu în cu­

loarea muşeţei pa lus t re , se ivi o . a ră t a re . Cezar Bredoniu râse t r iumfal , îl striga, îl făcu semne inut i le ,să se apropie , de oa­rece pr intr 'o î n to r să tu ră u lu i toare de teren, omul se şi oprise la doi paş i .

Şe măsura ră ma i întâ i , u n u l pe al tul , din ochi ; c ăp i t anu l î n t r ' u n amestec de bucurie şi t e amă care-1 făcu să ducă mâ­na la stilet ; celalat , nepăsă tor , bărbos , gol, c'o piele de u rs pe şolduri a cărei fo­losinţă se dovedea mai mul t p r i n inst inct decât pentru oameni ; care oameni ?

Cezar Bredoniu lăsă st i letul ; omul prinse cu ra j şi făcu o mişcare că t re el însuşi apoi că t re blocul de p i a t r ă t r ân t i t alături, Ia sosire. î ş i duse m â n a la u m ă r şi mai p ipă i oda tă r a n a s â n g e r â n d ă d u p ă care şi-o şterse pe pielea şolduri lor . Spuse ceva. Căp i t anu l t resăr i . î ş i amin t i de o-răşel, de canonieră , de pr ie teni . Pen t ru ce tocmai lui i se năzăr i se să înveţe dia­lectul ţ inu tu lu i ?

— Ce cauţ i omule aici ? — Nu-şi d ă d u seama cine în t rebase ; în­

trebarea era în min tea a m â n d o r u r a . Cre­zând că sălbatecul d in faţă vorbise, răs­punse în l imba aces tu ia :

— Dar tu ce cauţ i aici. depa r t e de oa­meni ?

Celait hohoti , cavernos : — Oamenii s a u dus ISunt pa t ruzec i de

ani. Iacă p ia t ra ! şi a r ă t ă blocul : — Apăr-o 1 Cezar Bredoniu pr iv i în t r 'acolo. Simţi ,

obscur, gândur i l e celuilal t da r tăcu. — Apăr-o ! ma i răcn i omul. Culegeam

rădăcini şi ea s'a desfăcut de sus, sin-rură, fără s'o a t ingă nimeni . O văd cum cade, cum vine ; m ă dau în lă tur i , ea co-teste încoa, mă mai dau în t r 'o par te , se dă şi ea. D a u să fug dar nu mai a m vre­me, cade ! Uite ! Şi-i mai a ră t oda tă umă­rul sdrelit.

Căpitanul de fregată se ma i ui tă şi el odată la p ia t ră , apoi la om, şi v ru s 'alun-jte umbrele care-1 î nvă lu iau . Nu pu tu . Se lăsă în voia imagini lor şi senzaţi i lor noui care-i pă t rundeau fiinţa, pr inse suflul vie-jii pe care o cău ta în h ă u l t recut , al vie­ţii celei de aici, nu celei ce o p u r t a în el. Simţi gravat pe cenuşa lumii deja moar te , de acolo, conturul ţ inu tu lu i de aci, al

stâncilor, al peşteri lor, al piscuri lor , al p răpas t i i lo r sup rapuse şi al punţ i lor . Văzu pe om, sgudui t de vedenia de a se vedea pe el însuşi, ascultânrf vuetele h a l i ­rilor preves t ind v remea rea, ori vorbin-du-le identif icat cu ele, ca şi a tunc i , sunt pa t ruzec i de, ani... Smuls d in v i a t a de a-colo, încă tuşa t de a pus t iur i lor şi tăcer i lor materiei de aci, şi-a v â n a t cu toa tă ar­doarea duşmanu l , 1-a pr ins , îl j udecă . I se păru chiar că p i a t r a a re forma u n u i cap de taur , cu buza de jos răs f rân tă şi pă­ta tă de bale de muşch iu cu sânge.

— D u ş m a n u l pu tea să cadă a l ă tu rea şi n'a căzut , în tă r i omul . Nu bă tea nici un vânt când s'a despr ins clin coama stânci i . D r e p t este că j u d e c a t a să se facă în for­mele ei. Apără -11

— A vru t să te omoare da r n 'a isbuti t decât să-ţi sdrobească u m ă r u l , r ă spunse cu toa tă convingerea Cezar Bredoniu. Iar-tă-1 : devota t ţie, o d a t ă el te va a ju ta când te va încolţ i nevoia.

înc remeni cu groaza de a fi a t ins pa­raginile nebunie i . F ă r ă să-şi dea seama, a lunecase în normele de viaţă ale omului si pietrei , ale hăur i lo r care...

— O condamn la moar te pr in înneeare , dincolo de ţ inu tu l meu, î! t rezi omul .

Apoi văzu pe nebun cum îşi ia duşma­nul pe u m ă r u l sănătos şi porneş te ; plecă d u p ă el. î ş i s imţi i in ima înnăbuş i t ă ; în­cercă să ma i vorbească da r nu ştiu ce. Poate că toate astea din p r i c ină că se da o pedeapsă p rea aspră pen t ru o r a n ă ce se pu tea vindeca. Ca să se l iniştească, vorbi :

— Aşteaptă , nu t r ebue să te răsbuni cont ra unei î n t â m p l ă r i care s'a înşelat în socotelile ei E cu pu t in ţ ă ca de a s t ăda t ă să-şi îndepl inească voinţa . Fa t a l i t a t ea nu se înşeală !

POEME I LA MARGINEA

zărilor veghează m a m a . E asemenea în­gerilor. Şi ingeri i îi slujesc.

Pe f irave raze de stele coboară îndem­nur i le ei 'de lumină . Le a d u c îngeri i în poală şi mi le aşează la căpă tâ iu l vieţii...

I n câmpu l luptelor surde , a n d mângă -eri de î m b ă r b ă t a r e . Sunt ale mamei . Şi mâini nevăzute îmi uscă sudoarea din faţă.

î m i l eagănă gândul şi-1 creşte, porn in-du-1 spre ros tur i ma i b u n e : să amestec zi­lele mele cu v ia ţa firii cura te . Ea singu-ră-şi cunoaş te menirea . Să î m p r u m u t po-vaţă cumin te delà florile câmpur i lo r . Ele rodesc în tăcere ferite de l a rma din târ­guri .

Şi in ima să nu mi-o plec în j u g u l mul-ţimei orbi te . Să fie ea candelă , în care să a r d ă în t r ' ima un tu l de lemn al dragostei în s lu jba Domnulu i .

D a ; m a m ă dragă , tu veghezi s t ră ju i tă de dorur i , în marg inea zări lor .

Asculţ i cu înf iorare paşi i vieţii mele şi bucu r i a ţi-o vesteşte răsă r i tu l soarelui . In el s t ră luceşte fericirea vegherilor tale, mie a i â t de scumpe .

Tnima mea să ru t ă dragostea şi oboseala s t ră juir i lor tale de fiece clipă.

« ÎNGÂMFAREA

îţi r âde pe buze, c'ai fi mai ap roape de Domnul . Mândr i a ţi-o vesteşti obraznic prin t â rgu r i şi temple. .

— Ai ? în t r ebă omul . Ai înţeles ori nu, că vroia să m ă omoare ? L a moar t e !

Ocol ind u n coclaur se pomen i ră cu o apă care n u se ştie de u n d e eşia, u n d e îşi avea fundul . O m u l se p regă t i pe mal , ri­dică t au ru l , svâr l i .

— La m o a r t e Í Dar malu l su rpându-se , om şi p i a t r ă

d i soă ru ră în aceiaşi vâ l toare .

« Cezar Brodoniu îşi reveni ca d in t r 'un

vis în care se împlet ise a ţă cu a ţă , de la părăs i rea canonierei , p â n ă în cl ipa vâl-toarei din apă . î nce rca rea de a sări în ajutor , socoti că nu-şi ma i avea nic iun rost peu t rucă nimic n u ma i a r ă t a u r m a omului şi a pietrei . Se simţi d in nou sin­gur, m a i s ingur .

Vru să se în toa rcă pe d r u m u l bă tu t , clar nemeri în al te hău r i , toate asemenea. Urcă punţ i le , scoborî, u r c ă d in nou. încer­că s 'alunge umbrele , nălucile, piscuri le , guri le.

D i n pisc în pisc, din p u n t e în pun te , se pomeni a le rgând ca şi cel înecat , în pr imele zile ale capcani i , slobozit acum p e n t r u c ă îi sosise înlocui torul , el Cezar Bredoniu, căp i t an de fregată, de a tâ t ea ori s t ăpân ind câ rma şi busola în largul apelor, el care era aş tep ta t de comandor , de camaraz i , de por tu r i l e cu iub i te şi mai cu seamă de ea, de cealal tă , care nu e, n 'a ma i fost şi n ' a re să ma i fie ca ea 1

C ă u t ă u r m a paşi lor , terasele, peşteri le s t răbă tu te . Fug i îna in te , la î n t âmpla re , fără să mai ştie dacă u r c ă ori coboară , mugi :

— Cezar Bredoniu !... Cezar Bre... D in hău r i , se în toarseră , p lecară , mai

veniră odată şi ia r p lecară , ecouri le fiin­ţei lui .

TON S C A E N A R U

In deşert îmbrac i ha ina luminii . Ţi-e gându l besnă adâncă , s imţirea o t r avă de moarte . H a r u l ceresc nu ţi-a miru i t fi­inţa...

Noi sân tem depar te , cu toţii, de u m b r a cerescului Ta tă . D r u m e ţ i pe că ră r i încâl­cite. Mărgele de rouă ce-aş teaptă să fie sorbite de soare. Aş teaptă pe flori şi 'n fărână..

Se sba te gându l spre bine. E r u g a ce se despr inde din m a r e a dure re a lumii . E fu­mul de j e r t f ă ce se îna l ţă din cădelni ţa inimii frânte...

Aceasta-i că ra rea . O paşte ispita din umbră . D o a r mila cerească ne p r i n d ă de mână . ne îndemne spre fap ta cea bună . Ea s ingură- i temeiul sdeţii...

Vorba e fum şi sboară . Nu lasă nici um­bră în u r m ă . Credin ţa e înşelă toare de nu rodeşte în faptă . Năde jdea floare de câmp.

S t ă p â n u l creează în t r ' ima. Nimeni nu-1 vede şi vorba nu i-o aude . D e eşti tu slu­gă cinst i tă , fă şi tu asemenea Lui . Săvâr­şirea binelui te va ap rop ia de Păr in te le-S t ă p â n a toate , iar g â n d u l - i m n de închi­nare îţi va l umina a l t a ru l jer t fei de fiece clipă. Atunc i fericirea t ăcu t ă îţi va înflori ' i in ţa s ă ru t a t ă de h a r u l ceresc.

Z. SANDU

N PROZĂ

186. - UNIVERSUL LITERAR

C E N T E N A R U L ROMANTISMULUI

La 27 F e b r u a r i e s'a r e p r e z e n t a t la Co­media F r a n c e z ă p iesa Hernani a lui Vic­tor Hugo. T r e c u s e r ă tocmai o su tă de ani fie când tot la acelaş t ea t ru s'a reprezenta t cu scandal , ca o d e m o n s t r a ţ i e a t iner i lo r con t ra celor b ă t r â n i . La t re izeci de re p rezen ta ţ i i , p e r â n d a fost fată în faţă cele două t a b e r e , cu v ic to r ia ev iden tă a celor t iner i , cu car i manfes t a şi publ icu l .

R o m a n t i s m u l a fost un fiu al r evo lu ­ţiei f ranceze, deşi el a p ă r u s e cu Noua He-loiză al lin Jenmi-Jaccţueis Rouisseau şi cu Werther a l lui Goe the , ca şi Hoţii lui Schil ler . A t r e c u t p r in o p e r a lui Cha­teaubr iand , Madame de Staël, L a m a r ­tine, etc., pe a tunc i însă era o s implă ma­ni fes ta re izolată , nu avea c a r a c t e r u l ge­n e r a l al r o m a n t i s m u l u i d e acum. FI ч 1

manifestă , în toate domeniile, în l i tera­t u r ă , t e a t ru , p ic tu ră , s cu lp tu ră , muzică , a rh i tec tură şi chiar în l i t e ra tu ra religioa­să.

Romant ic i i au fost copiii t e r ib i l i ai vea­culu i t r ecu t . Pe la Í830, l egenda napoleo-neană se formase , p o p o a r e l e cu toa tă ti­r an i a guve rne lo r , s t ăpân i t e de sp i r i tu l Sfintei Al ian ţe , se r e d e ş t e p t a s e r ă şi cău­tau o formă de v ia ţă nouă .

P e n t r u noi, r o m a n t i s m u l f rancez a fost de o impor t an ţ ă covârşi toare . Cei mai m a r i d i n t r e roman t i c i ne -au da t con­cu r su l lor p re ţ ios p e n t r u a a s igu ra inde­pendenţă poli t ică a Pr incipate lor . E des­tul să c i tăm pe L a m a r t i n e , E d g a r Quine t , Michelet, etc.. ca r i s 'au pus la dispoziţ ia cauzei noas t re . Apoi t oa t ă l i t e r a t u r a Re-naş t e re i s'a desvo l t a t sub b ine făcă to ru l imbold al r o m a n t i s m u l u i f r ancez : Câr lo -va, G r i g o r e A l e x a n d r e s c u , Vasile A 'ec -sandr i . Cos tache Negruz i , Nicolae Băl-cescu, Odobescu , Bol inf ineauu, cu toţi a-ceşt ia s'au in f luen ţa t de l i t e r a t u r a ro ­mant i că f ranceză.

Es te i n t e iv sun t p e n t r u noi că se rbăm, cu ocazia cen tenaru lu i lui Hernan i , o sută de ani delà R e i a ş t e r e a Naţ ională .

Mai t â r z iu va veni Eminescu , Coşbuc, Vlal .uţă, tot romant ic i , Ia r a d ă p a ţ i îu roman t i smu l g e r m a n . Ch ia r Coşbuc este un romant ic , ca şi Iosif, ca şi Cerna , etc.

Romant i smul este chiar baza l i tera tur i i noastre naţ ionale . Sub egida lui s'au re­deş tep ta t na ţ iun i l e , s 'au re iuoi t fes t inele a r t e i şi a le sp i r i tu lu i . A fost m a r e a r e ­voluţ ie a sp i r i tu lu i omenesc .

I O N FOTf

G R I - G R I : „ E p i g r a m e "

L n cunoscut au to r de romane porno­grafice şi de mici t r a t a t e de estetică îmi :eproşa cândva , oral şi în scris, că mă ocup de scri i tori şi volumele care ies d in media l i teraturi i . F ă r ă să videz aici î n t r eagă chesti­unea, voiu nota totuşi că, de mul te ori, fo­losul pract ic pe care astfel de cerce tăn îl aduce e ma i s imţ i t : pe deopar te , înce­pă toru l , submediocr i ta tea l i t e ra ră t ine mai de g rabă socoteală de verd ic tu l cri­ticii. Ca u r m a r e , se vindecă, se lasă de scris sau numa i se ascunde, nu se mai dă

în publ ic . Pe de alta, însuşi cet i torul te crede mai de g rabă când îi vorbeşti de o pană pu ţ in cunoscută , de un n u m e care, oenfru p r ima oară , încearcă necunoscu­tul şi nemur i rea , pe care nu-1 ţ in în echi­libru stabil greutăţ i le unor vir tuţ i l i tera­re câştigate,

Cu aceste gându r i m ' a m decis să scriu şi despre epigramele d-lui Gri-gri , cu­prinse în 100 de pagin i mici şi aprecia te la modesta sumă de.... 60 de lei.

Din pa rcu rge rea lor am a juns la u rmă­toarea concluziune :

Ü. Gr i -gr i" (în „pre fa ţă" : Gr. P. Br.) pare a fi s tudent şi funcţ ionar . Sunt, fără îndoială , t i t luri şi onorabi le şi sufi­ciente pen t ru un cetă ţean cu viitor. D-sa însă e depar te de a se m u l ţ u m i cu a tâ t Tine morţiş să mai fie ceva ?

Ce ? romancier , nuvelist, au tor d rama­tic ? Greu : n 'a re destul t imp. Ora to r po­litie ( Se teme să nu fie da t a f a r ă din slujbă. Poet l iric ? Nu-i îndrăgost i t . Şi pen t rucă totuşi t rebue să fie ceva, se ho­tărăş te pent ru cal i ta tea de epigramis t . Şi motivele : o ep ig ramă e formată d in 2—3 —4 versuri , ceeace poate face fiecare. Câ t despre spiri t — cine nu-i spi r i tual în Ţ a r a românească — fără să mă gândeso la alt fapt . soir i tu l începe să a p a r ţ i n ă colecti­vităţii : sboară p r in văzduh , forfotă pr in saloane şi pe străzile circulate . N'ai decât sn-1 prinzi sub pă lă r ie şi să-1 încadrezi in r a m a celor 4 versuri pen t ruca epigra­ma să fie gata .

Fireşte că d u p ă această socoteală epi­gramele ar trebui să fie foarte numeroa­se .Colecţiuni ca ale d-sale, sau chiar mai mari , să se pufilice, dacă nu cotidian, mă­car oda tă pe s ă p t ă m â n ă .

Şi totuşi lucrur i le se p rez in tă cu totul altfel. Cauzele ? Tocmai acelea pe care d. Gri-gri nu le bănueş te : spir i tul epigra­mei t rebue să fie to tdeauna nou, intere­sant şi servit p r in surpr iză . F o r m a t rebue să fie perfectă şi l ap ida ră .

î n t rucâ t ne pr iveşte a m încerca t să t re­cem ,:,epigrame-le" d-sale p r in furcile caudine ale cerinţelor de ma i sus. Spre dezamăgirea noas t ră au eşit cu totul re­begite şi ciufulite. Nic iuna n ' a rezistat . Toate au refuzat să se s t recoare sau, s'au oprit p r in t re dinţi , astfel, încâ t nu ne-a rămas decât să regre tăm — pe deopar te— jumă ta t ea de oră p ierdută , pe deal ta , pr i ­lejul de a nu mai pu tea încres ta la ră­bojul prieteniei un nume. Şi ia tă dece : spiritele d-lui Gri-gri , p rez in tă u rmă toa rele carac tere : când nu sunt inexis tente sau numai invizibile, se r educ la s imple jocur i de cuvinte, ca lambour -u r i for ţate (a jutat — e — a ju t an t ; ' ncurcă lume — Încurcă l u m e ; Gh ia ţ ă — în ghiaţă , etc.); la spiri te devenite p o p u l a r e (a t r age muza de p ă r ; bun... în grad ; a spală.... pu t ina , etc.). Ba uneor i spiri tele ni sunt cunoscute de a iurea fe-vită-d^n Radu D. Rosetti) : de multe ori sunt plate , adesea adresa te unor necunoscuţ i , p rea ac tua l izante , de interes pa r t i cu l a r sau personal , r id ica te prin na iv i ta tea îor, cu u n cuvân t : trase de păr . Căci , se va recunoaşte , a cont inua să iei vorba puşcărie în cele două sensuri general izate, a n u m i o loterie tragere pe sfoară şi a zice despre un dentist beţio că trage la măsea, a spune unu i nevoiaş că n ' a re după ce bea apă, sau a jong la cu der iva te ca acestea : Coco, Cocufa, Co­

coţată, Cocota, a-i r ecomanda lui Ţărm să-şi vadă lungul nasului şi a recunoajtf că u n aviator e, când sboară . la înălţim Şi câte altele de acestea înesemnază a-f pierde p u r şi s implu b u n ă t a t e de vremt. şi a nu- ţ i cunoaşte.. . . lungul nasului .

Şi acelaş luc ru despre forma detesta, bilă şi puer i lă : versur i le şchioape, mit şună caşi imposibi l i tă ţ i le l inguistice (eli /.iu ni forţate, sinereze imposibile, inadmisibile) . T ip :

lama asta-i dat-o dracu.

Sau

ntre ciocan şi nicovală.

Ş i :

Dar nu esli 'n... realitate,

în fine ;

Lucrase noaptea, prin minune.

Ce dovedesc toate acestea ? Două lu­crur i :

1) că d. Gri-gr i nu e încă un epigra­mist de vo lum ;

2) că d-sa nu a re nici măcar spirit au­tocritic. Altfel şi-ar fi da t seama că dil cele 90 de aşa-zise ep igrame, cu mulţi bunăvo in ţă abia u rmătoare le ar fi trebuii publ icate :

UNUI TRADUCĂTOR

Când zile 'ntregi lucrezi, ilustre, Nevasta regulat te duce ; ln timp ce tu traduci pe alţii, Fa doar pe tine te... traduce

LUI F . LOBODĂ (Autorul unu i recent volum

de ep ig rame „ G u r a lumii").

Ţi-as face-acum o epigramă Sa simţi înţepătura glumii, Dar, drept să-fi spun, îmi e cam teami N'aş vrea să intru 'n.... „Gura lumii".

Unui absolvent al Facultăţii de l i tere

Ai terminât şi, din păcate, Grozav de tot vrei să te-arăţi ; Dar ce-ni să faci cu-o facultate, Când nu ai alte facultăţi ?

Numai aceste trei .

PAUL I. PAPADOPOL

n o t e Colaboratorul nostru d. D . IOV pa di

tiparului în curând un volum de nuvà sí schite intitulat: „AMINTIRI ŞI U CRIMl".

,.AVEA PĂRINTELE CRIVĂŢ O NO­RĂ.. ." este. romanul la care lucrează a-cum colaboratorul nostru d D . IOV. îi fi o apoteoză a vieţei de ţară trăită îl satele de pe malul Şiretului.

UNIVERSUL LITERAR. - 1S7

p I a s I i e EXPOZIŢIILE DELA ATENEU

MARIA IONESCU-BACALOGLU, MARIA ŞI GRIGORE MANEA, de MIHAIL GH. CONSTANTINESCU

Mecanismul u e ţ e i moderne, a p ă t r u n s u acee pu te re care-l domină, până şi ina-ilestările art is t ice ale sp i r i tu lu i omenesc, •are or fi t rebui t c ru ţ a t e de a tar i influen-f necerute de nimeni şi fără rost în t rebu-•ţate. Astfel uni i pictori t ra tează cu abi l i tăţ i

felurite un s ingur gen sau o subdiviz iune imimită. D u p ă pu ţ in t imp , nevroind a lice mai depa r t e încercăr i le lor, cu fala «începe a se a f i rma la început , s e m u l ţ u -Besc în a exp loa ta o a n u m i t ă predi lecţ ie (are în mod fatal se t r ans formă în t r 'o inconştientă mccanic izarc , a tâ t în t ra­tare cât şi îu colorit. Nu sun tem refractar i principiului devotăr i unui a n u m i t gen, ba dinpotrivă îl r ecomandăm, însă cu men­ţiunea ca să rezul te din aceas tă înţele-jere şi un progres în menta l i ta tea ar t is ­tică a pictorului respectiv. Cine a u rmăr i t ac t iv i ta tea desfăşura tă

ile doamna Maria lonescu-Bacaloglu, a observat că d-sa nu numai că a înţeles ce însemnează progres , dar 1-a pus şi în­tr'o practică s t ră luci tă , man ' fes ta tă în cursul numai a câ ţ iva ani . F deajuns a cerceta lucrăr i le prezente

spre a înţelege că sun tem în fata unui viguros talent ce se manifes tă în depli­nătatea lui, de justă concepere ar t is t ică .

Lucrările doamnei Maria Ionescu Baca-loglu pot fi pr iv i te din punc te diferite, dacă ne referim l a subiectele ce repre­zintă. In p r imu l r â n d s tau sub_ e t icheta unei reale super ior i tă ţ i ar t is t ice florile. Factura lor este ex t r em de in teresantă !

Astfel vedem pe r indându-se p r in faja ochilor : trandafiri, violete sau pansele, crisxntcme, crăiţe sau mimoze, toate cu abilitate măieas t ră sti l izate şi deosebită indemânare nuan ţa te . D a r expozan ta spre a marca şi ma i mul t ca rac te ru l dist inc­tiv al florTor a tâ t de mul t iubi te de d-sa, creiază ansamblu r i m i n u n a t e de liliac cu hule de neige, mimoze cu garoafe sau boule de neige cu irişii, în care spi r i tu l de adâncă p ă t r u n d e r e a r t i s t ' că este în t re­buinţat în t r ' un domeniu agreabi l şi în a-celaş timp deosebit de interesant . Retin tot din galeria florilor minuna te le gulbe-jele, pătrunse de o t r a ta re fină, îmbră ­cată într 'un culori i cu d ibăc 'e dis t r ibui t .

Dacă totus spi r i tu l v iz i ta torului incl ina spre a face o sinteză, observă cu oarecare freutate, că predi lec ţ ia doamnei Ionescu Saealoglu se mani fes tă în t r 'o ana l iză mi­nuţioasă şi corectă a florilor de măr şi de liliac.

Dar înţelegerea super ioară a expozan­tei se evidenţiază şi î n t r ' un alt gen — oarecum îndepă r t a t p r i m u l u i — lucrăr i marine. S'ar p ă r e a curios t recerea b ruscă delà studierea minuţ ioasă ce o oferă în deosebi florile, la o t r a t a r e de sbuc iumat ansamblu, de care este succeptib' i lă în tratare marea nu de pu ţ ine ori agi ta tă . Totuşi o cercetare ma i de aproape , oferă ochiului un alt domeniu , uncie se oglin­deşte deasemeni o sănă toasă concepţ iune.

Din seria acestor lucrăr i mar ine vine în minte — pr in t re altele — o pânză ce re­prezintă o vedere î n d r e p t a t ă d inspre un mal al măr i , l ăsând astfel să se v a d ă în d e p ă r t a r e câ teva case, aşezate pe cealal tă coastă .Ansamblul m i n u n a t d in t re peisa-giul ce-I oferă usca tu l a lă tu r i de cel al mări i , domină şi a c e a s t a serie de lucră r i .

Culor i t viu şi în deosebi real , t r a t a r e măias t ră şi cu abi l i ta te dir igui tă de senti­mentu l p ropor ţ ; i l o r şi al respectului for­melor, p u n pe ar t is tă în t r 'o atmosferă de subl imă seninăta te , ce p roduce in su­fletul vizi ta torului un sent iment de con­t inuă contemplare .

Tot la Ateneu e x p u u şi cunoscuţ i i pic­tori Grigore şi Maria Manea. Lucră r i l e lor au atât de mul te af ini tă ţ i încâ t se poate vorbi fără nici un sent iment de im­pie ta te a sup ra u n u i a sau al tuia , despre amândo i . Lucrăr i le p ' c to ru lu i Grigore Ma­nea sunt in teresante şi cu mul t gust nu­anţa te . Ceeace a t rage în deosebi a tenţ ia

sunt acelea ce a p a r ţ i n dificilului gen al capidui de expresie .

Astfel adânca înţelegere sufletească ce se t r an spune pr in t r 'o chibzui tă şi minu­ţioasă t r a t a r e stilistică se evidenţ iază cu destul lux de a m ă n u n t e în : moş Ion, ţi­ganca, două prietene, in cojoc, ciobănaş, moş Gheorghe, florărcasa, fumând, Mä-rioara, ţigan bătrân, baba Mariuca ş. a. m. d.

Super ior i ta tea ar t i s tu lu i Manea se zu­grăveşte şi în câ teva admirab i l e peisa-giuri . domina te de un specific na tu ra l şi care p r in pu te rea dc reprezen ta re te t r ans ­pun : în grădină, la fântănă, sau în fa(a unei case ţ ă răneş t i din Făgăraş.

D o a m n a Maria Manea, pe lângă minu­natele : cap de studiu, cap de fată, cap de ţigancă, etc. ne înfăţ işează sub forme a-t r ăgă toa re pânze de o na tu r a l e ţ ă izbi­toare reprezentând : flori de câmp, sau trandafiri, violete, ghiocei, liliac, etc.

Deaceca ar t is ta Maria Manea cont r ibue într 'o măsură aprec iab i lă la înă l ţ a rea ca­dru lu i de o factură super ioară ce respi ră expozi ţ ia Manea.

CONSTANTIN ISACHIE — SALA ILEANA

Expozi ţ ia dc p i c t u r ă a d-lui Const . Isachie din sala „ I l eana" este, fără îndo­ială, u n însemna t eveniment plas t ic . F ă r ă să exage răm, aceas tă expozi ţ ie care face cinste ar t i s tu lu i , poa te fi considerată ca o evolufie în p i c tu ra noas t ră . In adevăr lupta d u p ă inedit şi or iginal te isbeşte de la p r ima vedere. Totul este nou. b ine s tu­diat, ciselât şi ap ro funda t psihologiceşte până în cele mai mici a m ă n u n t e .

Isachie are tot ce t r ebue tnu i ar t is t şi în deosebi, cu l tură .

Expoz i ţ i a sa se deosebeşte de mul t e al­tele pr in var ie ta tea subiectelor si real iza­rea lor cu totul or iginală .

Luminoase şi cu un culori t viu, pânzele d-lui Tsachie sunt de o va loare necontes­tată, fiind rezu l t a tu l unei munc i ur iaşe şi a unei p regă t i r i alese.

Art is tul p r inde , in deosebi, n u d u l cu vigoare şi prec iz iune c u m pu ţ in i o pot face la noi. Totu l este bine s tudia t şi re­dat cât ma i a p r o a p e de rea l i ta te .

Peisagiile sunt fericit alese şi au u n cu­lorit m i n u n a t . Unele d in ele cu cerul lor de i a rnă ne a r a t ă o p re fe r in ţă deosebită a maes t ru lu i p e n t r u astfel de subiecte.

î n t r ' o l a rgă m ă s u r ă ne-a impres iona t şi florile. La Isachie, f loarea este r e d a t ă aşa cun> a făcut-o firea. El le-a p ic ta t cu sin­ceri tate şi cu s imţire del icată, p u n â n d în ele tot sufletul său de art is t .

In por t r e t e — pen t ru car i a şi fost p re ­miat la Pa r i s — şi în capete de expres ie se p rez in tă cu factura sa personală .

D . Isachie este u n pic tor de ta lent a că­

ru i expozi ţ ie cup r inde opere de autent ică valoare ar t is t ică. D-sa a t ras o d â r ă lumi-moaSă şi cu to tu l or iginală în plast ica noast ră .

Ii dor im tot acelaş succes mater ia l .

M. P A D I N A (SALA MOZART)

Un n u m e necunoscut pen t ru m a r e a mul­ţ ime ce col indă expoziţ i i le noas t re de pic­tură , este acela al d-lui M. Pad ina .

Şi cu toate că noi, bucureş teni i . nu prea îl cunoaştem, ar t i s tu l aduce in teresante lucrăr i şi ne face să ins is tăm a sup ra lor căci ele ne a r a t ă o personal i ta te art is t ică in teresantă .

T e m p e r a m e n t p l in de t inereţe , găseşte în frumuseţ i le firii un isvor nesecat de inspiraţ ie . Tehnica lui robus tă ne su rpr in ­de şi ne uimeşte . LTnitatea acestei fac tur i personale şi caracterist ice, l ămureş te delà început u n penel viguros.

I a r culor i tul cald ce s tăpâneş te toate bucăfile sale, a rmon ia care dă a t â t a far­mec fiecărei pânze , sunt note de deose­b i tă a t rac ţ i e .

Tată de ce capete le sale de expresie , peisagiile, florile şi b u c a t a „fa seceriş" (care îl apropie de Verona), sunt adevă­ra te pr i le jur i de emoţii art ist ice pen t ru acei car i îi vizi tează expozi ţ ia .

D. CASELLI

188. — UNIVERSUL LITERAR

Gctzefciriti шшш a t r a s a . . .

• 9 9

DIN CE IN CE MAI BINE se p rez in tă revis ta „ O r i z o n t u r i nou i" al că re i u l t im n u m ă r (8—9) p a r e a fi î nch ina t d-lui G. Bacovia, despre a că ru i operă , d. N. Da-videscu, ne s p u n e : „îşi ver i f ică vi ta l i ta­tea ' t r ecând , p r i n t imp, v ic tor ioasă şi in­t r ând în c a d r u l l i t e r a tu r i i c las ice" .

Şi omagiul sc completează p r in da ru ­ri le l i r ice pe car i ace laş n u m ă r le aduce a tâ t d e n u m e r o a s e şi de pre ţ ioase , încât p u t e m af i rma că „Or i zon tu r i - l e n o u i " dau u n r ă s u n ă t o r imbold l i r i smulu i , în pofida t impu lu i în ca r e t r ă i m şi a genur i l o r cu g r e u t a t e pe c a r e le p r e f e r ă cei mai mul ţ i d in t re scr i i tor i , ch ia r t iner i .

Amintim pc cele ma i caracter is t ice : sum­brul „Liceu" al d-lui G. Bacovia care disto­nează ca man ie r ă cu rus t ica „ Insp i r a r e" a d-nei Maria Cun ţan , a t â t de deosebită ca o-biect de urbanele [„Felinare" ale d-lui Dem. B a s a r a b e a n u şi ca a tmosfe ră de clasicele accente d in „ H y m n lui Bacchus" , s e m n a t de d. C. Ionescu-Ol t , c o n t r a s t â n d şi a-cestea cu „Gând de i a r n ă " de d. G. St. Cazacu , c a r e p a r e a fi suf le tul ne în t i na t şi neobosi t a l aces te i pub l ica ţ iun i . Al t e v e r s u r i : „Visur i " de Ion Focşăneanu , „Pr iv ind din p r a g " de V. Lăk i i ceanu , „Fo­si la" de I l a r iu Dobr ido r , „Cân tec de t oamnă" (Paul Verlaine) în t r ad . d-lui V. I. Be rgheanu , „Ronde lu l fa ta l" de P. Ti-părescu .

Lângă ve r su r i se s i tuează cu des tu lă modes t i e p roza sus ţ inu tă , aici, p r in l i r is­mul d in . .Terasele a lbe" (Na tu ră m o a r t ă , Pr in t re stânci) ale d-nei Agata G. Baco-eia, pr in schiţa d-nei Sm. M. Vi-z i rescu : „ Ion isâm" şi pr in pag ina fan tas ­t ică : „Moar tea a lbă" a d-lui G e o r g e Ac-s in teanu .

N u m ă r u l c completa t pr in supl imente de a r t ă şi pagin i cr i t ice de o r i e n t a r e . Ne-a impres iona t u r â t , ce păca t , e ş i r ea d-nei A. G. B. împot r iva „d idac t i smulu i cu l tu­ral" , cum şi a l t a (a d-lui P a n . M. Vizi-rescu) împo t r i va nuve le i „Duhovn icu l Maicelor". Sunt ges tur i p e c a r e — c redem — conduce rea revis te i nu şi le poa t e a» propia şi pe ca r e înşişi au tor i i lor vor avea toate motivele să le regrete, cât mai c u r â n d .

IŞI C O N T I N U A SARCINA de corec t in­formator al publ icu lu i „Bule t inu l căr ţ i i r o m â n e ş t i " p r in No. 2 (An. II). I n t e r e san t cap i to lu l : poezie, din ca r e a m i n t i m :

Balotă N i e , Din S p u m a m ă r i l o r : Barbu Ton: Joc secund : G. St. C a z a c u : Acor­d u r i : V. D e m e t r i u s : V e r s u r i : Iacobescu D. : Kuas i ; Fug. S p e r a n ţ i a : Pasu l u m b r e ­lor şi al vec ie i : etc.

R e p r o d u c e m şi une l e t i t lu r i din capi­to lu l : t e a t r u :

Anghel Ion : Suflete m a r i : Ar ten i Spi-r idon: U n i r e a ; Eft imiu Vic tor : Mare le Duhovn ic : Hu lea Ovidiu : învierea , etc.

D E S P R E D-SA, ia tă ce s p u n e d. Fug. Lovinescu u n u i r e p o r t e r :

......din tot ce-am scris pe urmă.. . . se vede o p e r s o n a l i t a t e şi un ta len t unic în lume.. .".

Şi de a l tă p a r t e :

. <; l i m — a a II m

„Sunt şi eu moldovean — ca or ice om de talent. . .".

F'ireşte că nu avem nici un motiv nu-1 credem.. .

IN ANUL AL XII a in t r a t revis ta „Ră săr i tu l" . P r i m u l n u m ă r ne a d u c e : proză v iguroasă s e m n a t ă : Al. Lascarov Moldo vanu . D. Nanu , e tc . : v e r s u r i : d-nii C. Co­ran , C. F lo r i t ă , etc . U r m e a z ă ar t ico le de î n d r u m a r e p rac t i că şi o cronică boga tă .

Î N C E P Â N D cu n- re le 89—90 „Con­t e m p o r a n u l " îşi sch imbă fo rmatu l , apro-n i indu-se în ace laş t i m p s imţi tor de rea Htăt i le l i t e r a r e . F ă r ă să-şi pă r ă sea scă sau numa i să se a b a t ă delà c rezu l l i t e r a r — aduce co l abo ră r i i n t e r e s a n t e ca aceea a d- lor : Al. O. T e o d o r e a n u . Ceza r Pe t r e scu . Emil Rieffler-Dinu.... Se dă toa tă a ten ţ i ­unea plast ici i din ca r e ni se dau si re ­p roduce r i . F i r e ş t e că. p e n t r u „Con tempo­r a n u l " ana r i t i a vo lumulu i Joc secund de Ton Barbu. . . î n seamnă r id icarea unei fla­m u r i n e g r e , cu p a j u r ă a r i s tocra t i că în vi­t r ina l ib ră r ie i româneş t i .

D e s p r e C E N T E N A R U L ROMANTISMU­LUI scria . în No. 482 (. .Adevărul l i t e ra r " ) d-nul Al. Al. Phi l ipide. Alte cont r ibut inni în aceas tă ches t iune . Rătăl ia în j u r u l lui H e r n a n i " şi . .He rnan i " si i svoare le sale

tT. Bick). p r ecum şi une le clişee semni­ficative.

Ce păcat , că nu ni se spune nimic des­pre. . r o m a n t i s m u l românesc .

. .PLEIADA" este t i t lul nonei revis te li­t e r a r e ca r e va (innre la 15 M a r t i e er1. sub conducerea d-lor G e o r a e M u m i i si Valerin Grece . O aş tep tăm, şi îi u r ă m is-bândă . N u m e l e conducă to r i lo r eonsfitueso cea mai b u n ă ga ran ţ i e .

TN EDTTURA C I O R N E I au fost amin la te u rmă toa re l e 3 volume de proză :

Gidn Ga lac t i on : R o x á n a : T. \ffarbicea nu : B i r u i n ţ a : Victor Ef t imiu: D r a g o m i r n a .

O N O U A EDTTTUNE (critică) a poezii­lor Ini Fminesou . î ng r i i i t e d o c e r ce t ă to ru l ie«an G Thrăilonmi a osit de c u r â n d d e siih oresă . E con mai au to r i za t ă desmie -t i re adusă unui t i ne re t ca re ar vrea s:J

u o nudă cât mai nut în n u m e l e treniabilui îna in taş . în al cărui n imb apa r ca nişte gânsrănii.

AT T E EDITiUNT. D E CLASICI ANUN­Ţ A T E : t

Ton C r e a n g ă — înpr i i i t de d. Mihail Sa-dovonnu : T. T.. С а г а я і а і е : opera — pusă la nnne t de d. Pau l 7ar i fopol .

Sunt nu numai omagii aduse acestor frun-і-сі ai scr isului , ai veşn icu lu i scris ro ­mânesc : da r mai cu seamă posibi l i tă ţ i de a d e v ă r a t ă c u n o a ş t e r e ofer i te pub l icu lu i «•lomîr de frumos si de edi ţ inni defini t ive F a p t u l în sine cons t i tue însă si un semn de iustă o r i e n t a r e : árustul publ icu lu i , ta­rî t în tonte v â n t u r i l e de a v e n t u r i e r i i scri­sului , s'a regăs i t pe sine în p ă t r u n d e r e a mar i l o r c r ea ţ iun i . pe ca re . ne m a i găsin-du- le în p rezen t , le s m u l s e din t r ecu tu l mai aprop ia t sau mai îndepă r t a t . C â t de f rumos se împacă aceas tă î n t o a r c e r e cu pioasa con t r ibu ţ i e n e c a r e scr i i tor i i (de­veniţ i îngr i j i tor i ) şi ed i tu r i l e o dau p re ­ţioasei o r i en tă r i .

..IL Gl OR NA LE DI P O L I T I C A E] L E T E R A T U R A " din Roma închină uni teresant n u m ă r Românie i din care frai noştri depe malur i le T ibru lu i se vor puii informa - uneori mai exact , alteori ( oarecari nrobabi l i tu ţ i . a supra lucrul delà noi. Nu ştim cine va fi avut ferici inspiraţ ie a unui astfel de omagiu — ci dem însă că, pent ru în tocmirea lui, i fi t r e b r i t să se apeleze la personalitl cri t ice l ibere de orice p reocupăr i de < naclu. Altfel n 'am fi înregis t ra t — pri tre revistele de f runte româneşt i — t« mai pe cele mai neînsemnate. . . iar. prinţ critici, începători cari dibuesc. Fireşte ( odată in t r a t pe făgaşul cenaclului , mini n i l începe, din p u n c t de vedere literar,! fie păr t in i tor .

Tn restul număru lu i , pre ţ ioase articole d-lor : Umber to Rîseof+ini : Tfalia e Roui nia : Riccardo Riccardi : Lîneamenti şţt ffrafici delà G r a n d e România : N. Iora L 'ar te romena e LTtalia : Dcmetr io GIi daru : Ta le t tc ra tura ponolare romena ci speciale r i gua rdo alle fiobe : Venere Ь pesco : 1 eostumi nazionali romeni : Clai dio Tsopesco : L'Ttnb'a e gli inizi del teati d r a m m a t i e o e musica le romane : Georj Mihail Zamfi resc i : TI featro romeno coi temporaneo .

Cronica foarte Ьога+ă dă toată atenţii lied unor vnliune ronat iesr i de cur»)ud) n ă r u t e în l imba î t » l Î 4 n ă şi s emna te : I

Aeârhjcpaim. Can id P^resr -v . T Rebtei •tu. T. L. Сагаг іа і е D D, Pătrăşcflin Fascicol*» de peste 200 de г>на->'ш\ adne reuşi te clişee caracter is t ice tăr i i noasti si ont ină «ntologie poetică (în traducere! d-lui A. Marcii.

„SCRISUL N O S T R U " a a i u n s la j 12-lea n u m ă r cu ace laş en tus i a sm cn cari a porn i t , acum un nn. cu p r imul . Colabo­r a t o r i i : aceeaşi credîneioşi bâr lădoni . da mai ales inepu izab i lu l G. T u t o v e i n u cin scrie a tâ t dc duios de sp re Al YlahnH cu p r i l e in l celor 10 ani scurşi dein moat tea aces tu ia . Tată un f r agment din jmti c a r a c t e r i z a r e :

. .Vlahută a şt iut să se coboare 'n adân cur i l c sufleteşt i ale n e a m u l u i nostru: i ş t iut s 'ascul te a rmon ia fără seamăn i l imbii n o a s t r e : a şt iut să 'ntelearră ţab doine lor şi vesel ia cân tece lor de biriiirfj n şt iut să se 'mnle tească 'n freamătă şi 'n t u m u l t u l vi jel ios al mulţimilor..,, c re ind. din t oa t e aceste , o l i t e r a t u r ă ren apa r ţ ine şi lumii în t res i . pr in sondnienteli genei al-omenesfî pe ca r e le cuprinde ţi este. în acelas l imp. s i na ţ iona lă , min s t ruc tu r a in t imă si pr in « - r o i u l curat r» mânesc . P e n t r u aceas ta . V lahu ţă va tril d e a p u r u r i . în des făşu ra rea literaturi noas t re" .

Tn res tul s u m a r u l u i : Lumina din coli bă. de N. N. T.enmiccnnu si mai ales: i i n t e re san tă . .corespondenţă l i te rară" ţi câteva ep ig rame , ca r e ar pu tea fi revi mai sp i r i tua le . Ve r su r i l e — de începători. Cron ica , să racă . Poşta redacţ ie i bogat! şi i n t e r e san t ă .

P. T. ?.

г UNIVERSUL LITERAR. — 189

I s e a m c i d e c u ^ i n l e

D-па de Maintenon înaintea primei sale Шогіі era foarte săracă, ktr'o seară având invitaţi la masă nu M destulă mâncare ca să ajungă tutu-nwitaţdor. Laciiéul său era foarte mult nciat de stăpână cât şi de invitaţii d-nei \ Maintenon pentru istorioarele vesele ce povestea cu mult talent, h seara aceea se apropie de stăpâna Ji îi spuse fără să audă cei delà masă : -Doamnă voi mai spune încă o isto­vii si musafirii d-voastră se vor sătura uit în loc de mâncare.

« Sofocle povestea într'un cerc de prieteni Itrei din versurile sale l-au costat trei \t de muncă. - Trei zile ? spuse mirat un poet me­iern. In acest interval eu aşi fi făcut Bitó de versuri. - Se poate, spuse Sofocle, dar nici unul Í aceste versuri nu ar fi durat mai mult I frei zile 1

m [lui Marc Anloniu îi plăcea foarte mult I pescuiască cu undiţa. într'o zi porunci Kii pescar să stea ascuns sub apă la lo­ti unde va pescui el şi de câte ori Da |пшса undiţa in apă să-i agăţe câte un iej/e care bun înţeles să fie pescuit mai mmte. Toate astea le făcea pentru a Ша Cleopatrei cu câtă dibăcie ştie el i pescuiască şi că nici un peşte măcar И-І rezistă. Cleopatra băgă de seamă că Ú apâ era un om, dar nu zise nimic. A doua zi ea invită pe prietenii săi in-

Ш la o partidă de pescuit cu Marc An­bau. Angaja un pescar care să stea sub ţi prcgătindu-şi o provizie de peşte sa­lt ca de câteori arunca Marc Antoniu idifa, să-i agate câte un peşte. De câte fi simţea undiţa grea o trăgea afară cu Wie mare emfază. Cleopatra şi invitaţii îl felicitară. Abia atunci îşi dete seama că regina feroase din ajun pe pescar sub apa. - Lăsaţi, spuse ea lui Marc Antoniu, ЩІ pe locuitorii din For şi din Canop ! manuească ei undita şi ocupaţi-oă maură mai bine să capturaţi în locul ţtfilor : oraşe, ţări şi chiar regi.

* Se făcea o procesiune cu moaştele sfin-I Genevieva pentru secetă. Abia porni msiunea că începu să cadă o ploaie «enţială. Văzând aceasta episcopul de tote, care era foarte apreciat pentru bmeie sale, spuse unuia din cei ce for­ai cortegiul : -Sfânla se înşeală, a înţeles greşit? We că noi o rugăm ca să ne dea ploaie ! !

• Caroi Quintus, spunea că dacă ar vrea I vorbească cu Dumnezeu, i-ar vorbi în ţmioleşte ; oamenilor le-ar vorbi în tmţuieşte, femeilor în italieneşte iar ca-M săi i-ar vorbi în nemţeşte !

t » C B Z € • • » RELICVE D E LA BYRON

Newstead Abbeg, locuinţa strămoşeas­că a poetului Byron, a fost, de curând, oferită statului britanic de un bogătaş englez. Această abaţie se află în margi­nea pădurii Sherwood, în comitatul Not­tingham, şi a fost construită în 1170 de l ienric al II-lea care a ridicat-o fiind cu­prins de remuşcări în amintirea episcopu­lui Thomas à Becket, asasinat din ordi­nul lui. Abaţia care a aparţinut la în­ceput Călugărilor Negri a intrat în pose­siunea familei Byron în anul 1540, şi poe­tul a locuit acolo în mai multe rânduri, până în 1S1Ö când a fost nevoit s'o vândă spre a-şi plăti datoriile.

In curtea abaţiei se află un stejar plan­tat chiar de poetul „Corsarului", în 1798, şi un monument ridicat în amintirea câi­nelui său favorit, Boatswain. In 1808, după ce a plecat de la Cambridge, poetul s'a stabilit la Newstead, şi aici a scris cele mai multe din poeziile din tinereţe.

Se m a i vorbeşte încă şi azi de „orgiile" pe care le făcea Byron cu pretenii săi la Newstead, deşi probabil că acestea nu erau decât petreceri sgomotoase tinereşti. E sigur însă că prietenii ce formau acest grup se delectau pe seama paznicilor bur­ghezi deghiza ndu- se în strae călugăreşti. S'a întâmplat chiar odată că Byron să desgroape tigva unu i călugăr din cimiti­rul mâuăstirei şi s'o transforme în cupă de vin. Această pângănre n'a rămas ne-răsbunată căci multe nenorociri s'au atri­buit deatunci încoace acelei ţeste trans­formată în cupă. E lucru sigur că proprie tarii mai noi ai abaţiei jîau fost prea no­rocoşi. Famil a Webb care a moştenit timp de trei sferturi de veac, abaţia a fost lo­vită de nenorociri neaşteptate. Cei doi băeţi mai mari au murit de moarte vio­lentă, iar fiica cea mai mare, d-ra Fra­ser a îngropat cupa fatală cu propriile ei mâni, într'un loc tăinuit şi cunoscut nu­mai de ea, pentru a o împiedica astfel de a mai provoca vreun rău.

E interesant de spus că pe când New­stead a fost dăruită statului casa lui Byron din Londra, în Albermarle Street, a fost transformată într'un birou. In ca­mera în care Byron a întâlnit, acolo, pen­tru prima dată pe Walter Scott, se află obiecte de Valoare, între altele un paravan confecţionat chiar de poet. Acesta este ta­petat cu bucăţi tăiate din ziare, înfăţi­şând actriţe şi boxeuri. Tot aici se păs­trează vesta şi mănuşile purtate de Byron în ziua lui de nuntă şi deasupra cămi­nului se află un sugestiv portret al lui pictat în 1814.

6 MILIOANE LEI PENTRU UN TABLOU D E TITIAN

Tablourile celebrei colecţii Lansdowne, vândută la Londra zilele trecute la o li­citaţie publică, au fost cumpărate de ame­ricani pentru preţul de 22.860 lire sterline. Intre altele, cl. Frank Sabin a cumpărat un tablou de Titian, cu 8505 lire, ceeace revine la peste 6 milioane lei. întreaga co­lecţie Lansdowne s'a vândut pentru suma de 100.000 lire sterline.

caricatura zilei SATISFĂCUT...

— Hei ! acum poţi să mai t răncăneşt i că sunt o bru t ă .

(Dimanche Illustré)

PREVĂZĂTOR

— Dece ţi-ai pus centura la cap ? - Pentrucă loviturile sub centură sun

interzise.

(Die J. Z. — Viena)

INVALIDITATE

—- Tatăl tău e în pat ? E ceva grav, mi cule ?

— A, nu : mama tocmai îi cârpeşte pan talonii.

(La Tribune de Genève)

lifcrwra F _ _ — _

í

190. UNIVERSUL LITERAR

РЯ&ЛІГ ш т я т в

ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA. TRAIANÄ

P R E C U V Â N T A R E L A E D I Ţ I A I

Poate pă rea înd răznea ţă în t repr inderea de a scrie, în s ta rea de astăzi a ştiinţii istorice a sup ra poporulu i nostru, o istorie a acestuia. Js \oare le pent ru cunoş t in ţa tre­cutu lu i său curg adeseaori numai în pică­tur i ; mul te pă r ţ i ale istoriei sale sunt încă nişte ghicitori ce a ş teap tă o desle-gare. Rodul este încă necopt pe arborele istoriei noastre . S'ar pă rea că culegerea lui ar fi o greşită pr ip i re .

Şi cu toate acestea nu este aşa. Istoria unui t imp se clădeşte în to tdeauna cu ma­ter ia lul a d u n a t p â n ă a tunci . Dacă ar fi să a ş t ep tăm ca tot mater ia lu l istoric al u-nii i popor să fie descoperit , n'am a junge uici oda tă să e x p u n e m cursul vieţii sale ; căci descoperir i le se fac neîncetat , cunoş­tinţele se înt ind şi se adâncesc mereu, lăr­gind orizontul istoriei.

Fiecare t imp oglindeşte în lucrăr i le is­torici ce Ie înfăţ işează cunoşt inţa de a-tunci a poporului a sup ra t recutu lu i său. Fiecare t imp este deci în drep t să aibă istoria lui, începând chiar delà acela al copilăriei unui neam. când el nu a eşit încă din faşele poveştilor.

Noi credem că chiar p â n ă acuma, cu toa­tă porni rea unei grabnice şi pr ip i te pro­păşiri , p r e c u m este în t reaga noas t ră des-voltare, isvoarelc de căpetenie ale istoriei noastre sunt cunoscute , sau cel pu ţ in a-duna te . Viitorul va putea , fără îndoială, să modeleze cu mai mare preciziune cor­pul viu al t recutu lu i nostru, şi să înfăţ i ­şeze ochilor poporu lu i o f igură mul t mai depl ină de cum putem s'o înfăţ işem noi astăzi .

în temeiat pe această convingere am în­t repr ins greaua îndeletnicire de a expune bântui te le destine ale poporulu i român .

M'am silit pe cât mi-a fost cu pu t in ţ ă a fi complect .

M'am ferit însă de e rudi ţ ia goală, căreia îi place să citeze, n u m a i spre a m i n u n a pe cetitor cu cunoştinţele au to ru lu i .

Se va găsi poa te un alt nea juns lucrăr i i mele, a n u m e de a nu fi egală în stil în toate păr ţ i le sale. Aceasta însă era peste put in ţă . C â n d era vorba de a f ixa o dată . sau de a de te rmina succesiunea unor domni , stilul t rebuia să ia carac teru l unei discuţii ştiinţifice.

Aiurea, unde s imţeam pulsu l cel mare al naţiei r ă s u n â n d în in ima mea, la pr i ­veliştea faptelor măre ţe , sau la t recutul de durere al poporu lu i român, fără să fi vrui mi se încălzea condeiul şi povest irea lua un carac ter mai l i terar .

Eu sunt a n u m e de p ă r e r e că istoria t rebue să scruteze spre a af la adevărul , dar că acestuia nu-i va s ta nici odată rău când va fi învelit în t r 'o ha ină fru­moasă.

De. aceea cred că, deşi is toria t inde a de­veni o ştiinţă, scrierea ei mi t r ebue să în­ceteze a r ă m â n e a şi o lucrare l i terară ; în îmbinarea acestor două carac tere stă toc­mai par tea cea grea a formei în istorie.

Lucrarea ce o înfăţişez naţiei mele este un sistem înt reg care cau tă să-şi dea sea­ma de succesiunea tu tu ror împre ju ră r i lo r prin care a t recut .

Acest sistem este un rezul ta t firesc al

în lănţui r i i faptelor istorice. Poate să fie de înd rep ta t în vreo par te , de adaos sau de prefăcut a iurea . In mari le lor t răsă tur i , liniile vor fi puse şi la a t â t a numai poate năzui t impul în care t ră im.

De aceea cer şi eu drep t cuvânt ca cei ce se vor ocupa de lucrarea mea să o con sidere în in t regul ei şi să nu se oprească la o per ioadă oarecare ; căci bineînţeles, în t r 'o în t r ep r indere atât de mare era pes­te pu t in ţ ă a nu slăbi câ teodată . Atâ ta pot spune că a m scris aceste şase volumuri (la a doua ediţie le-a ext ins la 14 N . Red.), cu o egală iubi re pent ru toate t impur i le ce se desfăşurau îna in tea minţ i i mele, a-tât acele de glorie şi măreţ ie , pe cât şi T\-cele de dure re şi restrişte, şi aş fi fericit dacă această car te a neamulu i românesc ar fi îmbră ţ i ş a t ă cu aceeaş că ldură cu care a fost p rodusă .

M'am opri t cu expune rea la faptul cel mare al unir i i pr incipate lor , adică la rea­l izarea celei d intâ i din dorinţele de reor­ganizare e x p r i m a t e de d ivanur i l e ad-hoc .

Pen t ru a pune în toată l umina lui, ta bloul regenerăr i i noastre , ar fi t rebui t să cup r indă in el şi îndepl in i rea celuilalt punct din p r o g r a m u l lor : în temeerea di-

de A. D . X E N O P O L

nastiei, ba ch ia r să a t ing şi încoronai edif iciului nos t ru poli t ic p r in proclamai rega tu lu i ; căci de aici abea începe peni noi era act ivă a vieţii politice, pe câi p â n ă a tunci a p r o a p e în t reaga noastră lorie, nu este decât ref lexul adeseaori i conştient al istoriei s t ră ine .

Am crezut însă că nu este bine a im prea adânc în t impu l de faţă, care poate avea pen t ru propr i i le lui fapte p virea cea rece şi nepăr t in i toa re ce se « delà o e x p u n e r e istorică.

Aş fi v ru t să m ă opresc chiar înaii de anul 18Ф8, din genera ţ ia căru ia trăesc încă b ă r b a ţ i cari au influenţă ai p ra mersului împre ju ră r i lo r . Aceasta îi n'o p u t e a m face, căci î n t r eaga istorie fostelor p r inc ipa te g rav i t ând căt re uni t rebuia să a jung p â n ă la împlinirea nirii lor seculare. Mari fapte s'au îndep nit delà unire încoace, şi când se va Í şezat pe t impur i le noas t re pânza limpe toare a t recu tu lu i î ndepă r t a t , generaţi viitoare vor privi cu mândr i e Ia doini lui Carol I. Dacă am socoti totuş că ; pot s'o at ing, a m făcut-o din credinţa dacă prezentu l t rebue să scrie istoria ti cutului , aceea a prezentului t rebue si scrie vii torul .

1888.

GRI GORE MANEA: Moş Gheorghe

UNIVERSUL LITERAR.

< cirii redate in еж!г««е D A V I D G O L D E R

de IRENE NEMIROVSKY

Opera impune un tip de om de afaceri, creat, studiat cu o iscusinţa de maestru. Viaţa pulsează în fiecare rând al cărţii, iar justeţa documentaţiei e uimitoare. Autoarea e o femee de 23 ani. De necrezut.

David Golder e un roman pe care Balzac l'ar fi citit cu viu interes, Var fi admirat cu o sinceritate entuziastă. Această apropiere între Irène Ne-mirovsky şi marele titan, au făcut-o cu siguranţă toţi cei ce au citit şi au scris despre David Golder. t fatală; şi nici nu se putea aduce tinerii au­toare, o mai nimerită laudă, lată ce justifică nerăbdarea cu care se vor aştepta operele viitoare ale unei scriitoare care a isbuiit delà început să me­rite asemenea unanime elogii.

David a porni t calic d in t r ' un sătişor icrainian. Acum e p r i n t r e cei putern ic i , printre cei bogaţ i . S'a opintit , prin orice

oacc, de soi şi de nesoi, nu a tâ t rle fragul banulu i , şi pen t ru tot ce poţi ob-ine prin el, ci mai ales din p a t i m ă pon-ra luptă, din apr ig dor de i sbândă : Da­lid Golder e un jucă to r crud, pă t imaş , meşter.

Banii agonositi îi risipeşte cu prisosinţă, Gloria, soţie, Joycc, fiică.

Lupta cea mai c râncenă se dă acum in jurul acestei j indu i t e comori . Petrolul . Cine nu sdrobeşte, e sdrobi t . I a t ă cc ştie prea bine David , ia tă pen t ru ce nu şo-văeşte şi împinge la s inucidere pe un ve­chi prieten, adversa ru l de azi, Marcus.

Un călău îl pândeş te însă şi pe Da­vid : Boala, angina de piept . _

Moştenirea unu i om de afaceri e câte odatn o macab ră surpr iză . Gloria Goldcr, crede nimerit să-i a n u n ţ e soţului că ' zi­lele îi sunt n u m ă r a t e şi să-1 în t rebe dacă s'a gândit la vi i torul ei.

David, n 'a avut t imp în t inereţe să-şi iubească soţia, el a fost o maş ină de stors bani, cu dragos tea se perde t imp : }i timpul e bani .

Nici Gloria nu l'a iubit pe David . A iu­bit pe alţii şi mai cu seamă pe contele Hoyos, care şi a c u m trăieşte pe spetele lui David. Hoyos o sfătuise să deschidă ochii soţului istovit că moar tea se apropie , găbindu-si pasul .

In sufletul de lup tă to r înverşunat , e-sislă însă un colţişor de azur . Acolo su­râde imaginea Joyee-i ,—frumoasă nespus. Çata lin David Golder e şi ca înse ta tă -Je lux şi plăcere , in imă seacă şi spirit calculat, da r a şa cum, e Dav id o adoră . Gloria se poa te mu l ţumi cu bijuteri i le de regină şi mobil ierul de împără t easă , alt nu va avea dc la el, tot ce are e pen t ru Joyce.

Joyce ! F a t a lui Hoyoş, exc lamă, furioa­sa, Gloria.

Destăinuirea c u r m ă ori ce avân t al bă­trânului. Dure rea fizică, şi cea mora lă îl doboară. Ruinat , nesimţi tor , Dav id e ca on mort viu ? Ai săi l 'au părăs i t , îi ţ ine de mit în a p a r t a m e n t u l gol, u n pr ie ten bătrîn, sgârcit cum r a r s'a văzut . D a v i d aşteaptă moar tea , încă ori cum tot iu­bind viaţa.

Cmd vine să-1 ademenească un tovarăş de luptă, când îl imbie să in t re iar în bora şi vâr te jul afacerilor, şi să câştige iar o avere, Dav id refuză. Pres imte că

munca l'ar ucide, şi se simte fără vlagă pent ru ca, fără dor in ţa de câştig.

D a r vine şi Joyce. Ea iubeşte pe un pr in ţ i şor fără leţcaie,

în t re ţ inu t de căt re o englezoaică b ă t r â n ă . E ho tă i i t a să se v â n d ă şi ea unu i moş­neag desgustător , şi bogat : Fischl . Singur tatăl ei ar putea-o scăpa de asemenea pa­coste, s ingur el i-ar pu tea da bani , şi pe prinţ işorul ei.

— l ioyos , ţi-e tată, geme Dav id . Şi-I doare, fata n 'a venit de cât pen t ru

a-i cerc bani . 11 doare şi că e a tâ t de frumoasă.. . A lui sau a lui Hoyos... va încăpea pe m â n a unu i Fischl ! Ce păcat" şi... ce ruşine,... Joyce reprez in tă o valoare Golder ,ori cum... şi cea mai de pre{ ! Şi să se fălească un Fischl cu ca ! A crescut sub ochii lui David , i-a fost dragă , lui i-a zis ca tată... Şi f rumoasă- i !...

N a se î n d u r ă să o pă răsească în aşa clipă ho tă r î toa re

Fie. S'a hotăr î t . Ia r la luptă . Lup ta cea mai

grea. Pleacă în Rusia . Acolo t rebue să pue

m â n a pe petrol . Să iscălească cont rac tu l care o va îmbogăţ i pe Joyce.

Isbuteşfe ; în t imp ce angina de piept îl torturează, fără milă. A scăpa t pe Joyce Golder de greţosul Fischl . Se re în toarce spre casă şi moare pe vapor . II veghează un t ânăr din s ta tu l u c r a n i a n u n d e s'a născut şi el, un j idan , care se duce în occident, să facă bani .

C A P I T O L I

— Nu. zise Golder. Şi r idică brusc a b a j u r u l pen t ru ca să

cadă ast-fel toa tă l umina lămpii peste faţa lui Simon Marcus , şezând în faţa lui de cealal tă par te a mesei. Pr iv i o clipă creţuri le , sbârci tur i le , fugăr indu-se pe toată faţa lungă, smoli tă a lui Marcus , înda tă ce acesta mişca buzele sau pleoa­pele, ca pe s u p r a f a ţ a unei ape în tune­coase, t u l b u r a t ă de vânt . Ochi i de orien­tal însă, greoi şi somnoroşi r ă m â n e a u li­niştiţi, plictisiţi , nepăsă tor i . O figură în­chisă ca un perete . Golder aplecă cu pre­cauţ ie va rga de metal flexibil care susţi­nea l ampa .

— La o sută, Golder? Ai calcula t binef1

E un pre ţ acesta : zise Marcus . Golder şopti iarăşi : — Nu. Adaogă : — Nu vreau să vând .

Marcus râse. Dinţ i i lui lungi s t ră luci­tori, pava ţ i cu aur , s t ră luceau c iudat în umbră .

— In 1920, c ând le-ai c u m p ă r a t , fai­moasele tale petrolifere, ce valoare a-veau ? în t r ebă el cu glasul fornăit , i ronic care t r â g ă n a vorbele.

— Le-am c u m p ă r a t la 400. Dacă porcii ceia : Sovietele, ar fi înapo ia t terenur i le petroliştilor, a facerea e ra f rumoasă. Aveam pe Lang şi g rupu l său î n d ă r ă t u l meu. Chiar de pr in 1913 p roduc ţ ia zilnică din le i sk era de zece mii tone. . . .Fără bluff. D u p ă confer inţa de la Genua acţ iuni le mele au căzut dc la 400 la 102, d u p ă cât imi amintesc.. . Apoi... F ă c u u n gest neho-iărî t cu m â n a . totuşi le-am păs t r a t ? Pe vermea aceia erau ban i .

— Aşa o. A c u m îţi dai seamă că tere­nuri le petrol ifere în Rusia, a c u m în 192b; nu-s pent ru t ine de cât... p leavă ? Ha i ! N a i d u p ă cât ştiu nici mij loace, nici chef să le explotezi tu personal ?... Tot ce se poale face e să se câştige câte-va punc te provocând mişcăr i de Bursă... O sută . p re ţu l e bun.

Golder îşi frecă înde lung pleoapele um­flate, arse de fumul care umplea ca­mera .

Zise din nou, ma i încet : Nu vreau să le vând , nu. Numai

când Tub ingen Pe t ro leum va fi încheiat acordul pen t ru concesiunea din Tcîsk, In care şi tu te gândeşt i , numa i a tunc i vând.

Marcus rosti un fel de „A ! d a " înăbu­şit, şi a t â t a tot. Golder zise fără grabă :

— Această afecere, tu o duci de un an în ascuns de mine, Marcus . Ia tă tocmai în ce constă afacerea.. . Ţi s'ar oferi un preţ bun pen t ru acţ iuni le mele, î nda t ă ce s'ar închia acordul ?

Tăcu, căci i se sbă tea a p r o a p e dureros inima, ca d u p ă fiecare i sbândă . Marcus îşi strivi încet ţ iga ra în sc rumiera pl ină .

— De cum va zice, — pe din două, cu­getă deoda tă Golder, s'a dus pe copcă.

Aplecă capu l să poa tă ma i bine ascul ta glasul lui Marcus .

D u p ă o scur tă tăcere, Marcus spuse : — Nu j u c ă m pe j u m ă t a t e , Golder ? — Golder s t rânse fălcile : — Ce spui ? Nu. Marcus şopti ap lecând genele : - • Ah, pen t ru ce doreşti să ai un ina­

mic mai mul t ; Golder. Ai îndea juns aşa. Mâinele sale s t rângeau lemnul mesei şi se mişcau încet cu o scâ r ţ î i tu ră a unghii lor , repede şi ascuţ i tă . Lumina t e de lumina lămpii , degetele lungi , albe, încărca te cu

192. — UNIVERSUL LITERAR

„Afaceri" , zise el cu simplici tate, ca şi cum ar fi rostit numele unui zeu temut .

Marcus tăcu, imediat . L u ă de pe masă u n pache t "de ţ igarete , îl deschise, frecă ch ibr i tu l cu lua re aminte . „Pent ru ce, bo­gat cum eşti, fumezi aceste ord inare „Gau-loises", Golcler ? Degetele îi t r e m u r a u gro­zav. Golder le p r ivea fă ră să spună ni­mic, ca şi cum ar fi cân tă r i t v ia ţa în t ră­să tur i le unu i an imal răni t .

— Aveam nevoie de ban i , David , zise Marcus deoda tă cu glas nepăsă tor . O s t â m b ă t u r ă b ruscă îi suci u n colţ al gu-rei : eu... eu am grozavă nevoie de bani , David... N'ai putea.. . să m ă laşi să câştig şi eu ceva ?... Tu nu crezi că....

Golder scu tură să lbatec capul . — Nu. El văzu mâinele pal ide î m p r e u n â n d li­

se, legându-şi degetele încleştate, înfigân-du-şi mâini le în carne .

— „Mă ruinezi", zise fn sfârşit Mar­cus cu glas înăbuşi t şi c iudat .

Golder, cu ochii aplecaţ i cu îndă ră tn i ­cie, nu ră spunse nimic. Marcus şovăi, apoi se r idică, împinse încet inel scaunul .

— Adio, David . Ce ? str igă el deodată în tăcerea care domnea şi cu o forţă ne­maipomeni tă ?

— Nimic. Adio, zise Golder.

C A P I T O L U L XIX

Gând ea intră în camera lui Golder , el lucra ; şedea în pat , per ine mototolite şi răsucite împreună , îi p rop teau t rupu l , că­maşa îi era desbumbia t ă pe piept , mâne-cele ei mari şi lungi, descheiate, f lu turau pe bra ţe le lui goale. EI pusese lampa chiar pe pa t , pe o tavă unde se mai afla încă o ceaşcă de ceai ap roape deşar tă , o farfurie cu coji de portocale . Lumina l ăuv pei cădea d rep t pe capul plecat , lumina violent pă ru l a lb .

I n cl ipa în care Gloria deschise uşa, el se î n tu rnă brusc , o privi , apoi bodogăni plecând mai mul t încă fruntea :

— Ce ? Ce mai este ? — I rebue să-ţi vorbesc), răspunse ea

sec. El îşi scoase ochelarii , şterse încet cu

colţul bat is tei ochii inf lamaţ i . Ea se aşeză pe pat , a lă tu r i de el, cu bus tu l înţepenit , iucându-se nervos cu perlele delà gât.

— David , ascultă.. . E absolut nevoie să-ţi vorbesc. Tu pleci mâine . Eşti b o l n a u ostenit.... Te-ai gândi t tu dacă ţi s'ar în-' â m p l a ceva, că eu r ă m â n singură pe lume....

FI o ascul ta cu o înfăţ işare mocnită, îngheţa tă , fără să se mişte, fără o singu­ră vorbă.

— David... — Ce-mi tot îndrug i ? — întrebă el în

sfârşit, pr iv ind-o cu acea expresie aspră , fricoasă, îndără tn ică , pe care ea singură i-o cunoştea — lăsă-mă să lucrez...

— Ceiace iţi spun e tot a tâ t de impor­tant pen t ru mine cât şi m u n c a ta. Te previn, că nu vei scăpa atât de uşor de • mine...

Ea îşi s t rânse buzele cu o violenţă la­tentă.

— Pentru ce pleci aşa de subit. — P e n t r u afaceri le mele. — Ei lasă ştiu p rea bine că nu o iubită

le duci să vezi, s tr igă ea cu c iudă, ridi­când umerii . O ! David , ea seama, nu mă scoate din fire ! Unde te duci '? Merg râu trebile, nu aşa ?

— Ei nu, şopti el. cu moliciune. — Dav id ! Strigase fără voie cu nervozitate. Se li­

nişti cu greu. — Sunt soţia ta, mi se pare... Am şi eu

d rep tu l să m ă interesez de afaceri cari mi privesc cât şi pe t ine !....

— P â n ă a c u m , zise încet Golder . tu ri-ceai : Vreau ban i , a ran jează- te să^mi dá Va u r m a tot astfel p â n ă voi mur i .

—Da, da, î n t r e rupse ea cu iritare, ţi eu o a m e n i n ţ a r e s u r d ă în glas ; ştiu, cu­nosc bine re f renul Munca ta„ munca ta! Dar or icum, ce mi -a r r ă m â n e mie din toa­tă aceas tă m u n c ă , dacă ai d i spare ! Te-ai a r an j a t a t â t de bine, nu aşa, încâ t in ziua morţei tale, când toţi creditori i se vor a-runca asupră -mi , nu voi mai avea un go­logan !

- - Moar tea mea ! Moartea mea ! Bine dar n ' am mur i t încă ! Hai ! Hai ! strigi el brusc, t r e m u r â n d , auzi tu să taci ; si taci !....

Ea rânj i : — Da. da, ca s t ru ţu l care şi-ascundt

capul sub a r ipă ! Nu voeşti să vezi nimic, să înţelegi nimic !... Ei bine a t â t a pagubă! Ai o anghina în piept , d ragul meu... Poţi muri mâine . Pentru ce mă priveşt i ast­fel ?... O ? eşti în adevăr cel mai fri­cos om din câţi a m văzut !... Un băr­bat !.... l a t ă ce se numeş te un bărba t ! I gata să leşine, pe onoarea mea !... Haide; nu te mai schimonosi astfel ; zise ea ri­d icând din umer i ; mai poţi t ră i încă două­zeci de ani, a spus doctorul . Numai de, ce vrei, t rebuiesc pr ivi te aceste lucruri drept în f a ţ ă ! . . Pa rcă n 'am fi cu toţii muri tor i . D a r aminteşte- ţ i de Nicolai Levy, Porgès şi câţi alţii , cari î nvâ r t eau averi imense, ce a r ămas , mă rog văduvelor lor? Nimic sau datori i la bancă . Ei bine iafi ce nu vreau să mi se î n t âmple mie, auzi t u ? Aranjează te ! Şi mai îna in te de ori­ce să pui casa pe numele meu. Dacă ai fi fost un soţ bun de mul t mi-ai fi asigu­rat o avere convenabi lă . Eu n 'am nimic.

Se opri deodată , ţ ipă. Golder, lovind cu pumnul , r ă s tu rnase tava şi l ampa . Căzură pe parche t î n t r ' un sgomot de sticlă spar­tă, r ă sunând în tăcerea casei adormite.

Gloria exc lamă : — Eestie !... Bestie.... C â i n e ! Nu te-ai

schimbat! . . . Ha idade ! Acelaş îmi eşti! J idănaşul care vindea peteci şi fer vechi

la New-York, eu sacul în spate. Iţi amin­teşti ! Tţi aminteşt i ?

— D a r tu, iţi aminteş t i de Chişinău si de dugheana lui t a tă l - tău , cămă ta ru l din s trada Jidovească ? Pe vreema aceia nu le chemai G l o r i a ? Hai... Havké , Havké !..

Urla numele, în j idoveşte, ca o injurie, r idicând pumni i . Ea îl apucă de umeri; năbuş indu- i strigătele, apăsându- i capul înt re sânii ei.

— Taci, să taci ! taci ! . . Bestie !... Mo jicule !.. Slugile sunt pe aproape , slugile cari ascul tă N a m să ţi-o iert niciodată! Taci, te ucid, taci !

D a r deodată îi dete d rumul , gemu : gura cea bă t r ână , muşca cu sălbăticie carnei dintre perle. Golder strigă eu ochi însânge­raţi de câine tu rba t :

Îndrăzneşti! . . . î ndrăzneş t i să reclami!. Tu n'ai nimic?. . . Dar asta : asta şi asta?

(continuă în n-Tul viitor) D1MITRY

TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL" STR. BREZOIAiNU Nr. 11

inele grele, s t ră lucea pe rnahonul b iurou-lui empire , t r e m u r a u uşurel . Golder su­râse.

— Nu p r e a eşti pr imejdios , acum dra­gul meu.

Marcus tăcu o clipă, examinându-ş i cu luare amin te unghi i le văpsi te .

— David. . . pe d in două I... H a i 1... Sun­tem asociaţi de douăzecişicinci de ani . Trecem bure te le şi re începem. D a c ă tu ai fost aci în Decembr ie când Tübingen mi-a vorbit.. .

Golder suci nervos sfoara telefonului , o răsuci î m p r e j u r u l mâinelor .

In Decembrie , repe tă el făcând o s t râm­bătură. . . da, eşti p r e a bun... însă...

Tăcu . Marcus şt ia tot a t â t de bine cât şi el s ingur că în Decembr ie c ău t a capi­ta lur i în Amer ica pen t ru „Golmar" , — a-facerea care-i lega de a t â ţ i a a m a r de ani ca pe nişte ocnaşi. D a r nu spuse nimic. Marcus u r m ă :

— David , ma i e vreme. E m a i bine, pre-de-mă... I n t r ă m amândo i în vorbă cu So­vietele ? Afacerea e anevoiasă . Pen t ru co­misioane, pen t ru beneficii , peste tot pe din două : hai ?... E leal, ce zic ? David , Hai ' ' . . . că de nu . d r agu l meu...

Aşteaptă u n răspuns , o a f i rmare , o în­ju ră tură , dar Golder răsufla d in greu şi r ămânea mut . Marcus şopti :

— Ia ascul tă , nu este numa i Tubingen pe lume....

Atinse b r a ţu l inert al lui Golder ca şi când a r fi dori t ?ă-l t rezească. Sunt alte Societăţi, mai t inere, şi de... de u n carac­ter ma i speculat iv , zise el, cercetându-şi vorbele, — cari nu au iscălit acordu l din 1922 a sup ra pe t ro lu lu i şi cari nu-şi bat capul cu foştii îndrep tă ţ i ţ i , de cei ca t ine a ş a dar... Acelea ar putea. . .

— L 'Amrum Oii ? zise Golder. Marcus scaşni • — Poftim, şi asta ştii ? Ei bine, ascul­

tă, pr ietene, regret , da r Ruşii vor iscăli cu \ m r u m - u l . Şi acum pen t ru că te îm­potr iveşt i să mergi m â n ă în m â n ă cu mine, le poţi păs t ra acţ iuni le tale până la j u d e c a t a cea din u rmă , te poţi culca cu ele în mormânt . . .

— Ruşii nu vor semna cu Amrum-u l . —Au şi iscălit, exc lamă Marcus.

Golder făcu o mişcare din mână . - Da Ştiu. Lin acord provizor iu . Tre­

buia să fie ratif icat de căt re Moscova în termen de pat ruzeci şi cinci de zile. Eri . Dar . pen t rucă nici de da t a aceasta nu s'a făcut nimic ; te-ai simţit neliniştit şi ai încercat ia răş cu mine.... i sprăvi el foarte repede, tuş ind :

— Te voi l ămur i . Tubingen, nu-i aşa ? Amrum. i-a suflat încă câmpii le de petrol din Persia, acum doi ani . Astfel încât de da ta aceasta cred că mai c u r â n d ar vrea să c rape decât să cedeze. Până a c u m nici n'a fost greu de a l tmintre lea , s'a oferit mai mul t j idănaşu lu i care t r a t a cu tine pentru soviete. Telefonează acum, vei ve­dea....

Marcus str iga, deodată cu glas bizar , as­cuţit ca o Teme b ă t r â n ă şi isterică.

— Minţi, porcule . — Telefonează şi vei vedea — Dar.. . bătrânul . . . Tubingen.. . ştie ? — - Da. Fireşte. — Tu ai făcut aşa ceva, canalie, nă­

pârcă ! — Da. Se pu tea altfel, ia aminteşte-ţi. . . .

Anul trecut . în afacerea cu petrolul din Mexic, acum trei ani cu mazutu l , ce fru­moase milioane au t recut din buzuna ru l meu în t r 'a l t ău ? Ce ţ i -am bănu i t eu ? Ni­mic iŞ apoi... S'ar fi zis că-şi mai căuta a rgumente , şi dorea să le adune în cuget, apoi le a lunga dint r 'o mişcare a umeri lor .