Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

577

Section: Literature

ETHICAL AND AESTHETIC AT PAREMIE TO ANTON PANN

Ileana Băluță PhD Student, University of Pitești

Abstract : Approaching the paremiological expressions from the point of view o literary creation

also involved their definition as a folk genre, which is marked by the 20th century theories and

interpretations. This fact framed the proverbs in the category of the short species, along with sayings, riddles and even children s games. Among these paremiological, forms relations are

more comple, fact marked by their very common presence in some collections and even in their

title.

Keywords: proverb, sayings, paremie, folklore, expressions.

Fragmente risipite prin diverse scrieri din epoca veche a literaturii

române atestă prezenţa paremiilor încă din secolele al XV- lea şi al XVI- lea . Despre

acest stil se vorbeşte de timpuriu în cultura populară şi cărturărească în limba română

sau pe teritoriul ţărilor româneşti din primele traduceri ale cărţilor religioase în limba

română unde se pune problema echivalării paremiilor. Astfel se observă teme şi

modele latineşti identificate în proverbele româneşti şi putem spune că paremia

aparţine fondului moştenit al limbii, unde traducătorii cărţilor religioase făceau apel

uşor la ceea ce le oferea fondul vechi şi popular al limbii române în materie de

proverbe pentru a traduce maxime, adagii, aforisme. Proverbul apare sub denumirea de

zicătoare , cuvânt, poveste , termeni care îl vor determina până la sfârşitul secolului al

XVIII- lea, fiind subliniat printr-o precizare ce atrage atenţia asupra vechimii,

permanenţei şi adevărului celor spuse.

Anul 1847 marchează intrarea definitivă în circulaţia scrisă a

proverbelor prin volumul lui Anton Pann, Culegere de proverburi sau Povestea vorbii

( De la lume adunate / Şi iarăşi la lume date).

Ca toţi culegătorii conferă materialului un anonimat total, folosind

proverbele din sentinţe şi maxime culte cu un scop moral care conferă acest prestigiu

paremiei, reproducând un model expresiv proverbial ce este introdus în circulaţie.

Acest fapt explică provenienţa expresiilor din diferite arii etnice.

Constatările lui Paul Cornea cu privire la Povestea vorbei explică prima

colecţie de proverbe: Cu Pann intră in literatura noastră o mulţime de elemente

alogene: un grec oarecare, din sate plugar, un ovrei odată , în negoţ umblând, un

ţigan cam pe la munte, un turc , care nu a mai fost…etc. Aşadar Pann e clasic . Prin el

se pot , dealtfel, verifica mai toate locurile comune ale clasicismului. În epoca lui

romantică, Pann e un anacronic. În definitiv , toţi clasicii suntanacronici sau

atemporali.1

Această culegere devine preocuparea directă a paremiologiei româneşti,

ea relansează un număr imens de paremii, ele luate prin circulaţia orală din cultura

bizantină şi orientală, proverbe unele echivalate , altele traduse.

1P.Cornea, Prefaţă la Povestea vorbii, ed Fischer, Bucureşti, 1967, p.19.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

578

Section: Literature

Paremiologia este un termen care denumeşte ştiinţa despre proverbe

(provenit din cuvintele greceşti: paremia Ŕ proverb şi logos Ŕstudiu, ştiinţă), dar şi

totalitatea proverbelor dintr-o limbă. Noţiunea de paremiologie înseamnă activitatea de

culegere şi de scriere a proverbelor.

La rândul lui termenul de proverb provine din latinescul proverbium ce

reprezintă o învăţătură sub o formă metaforică. Proverbele îşi găsesc originile în

experienţa mundană, în evenimente istorice, fiind cercetate din punct de vedere: istoric,

social sau al sensului cuvintelor sau structurii acestora. La baza proverbului trebuie să

existe mereu o gândire filozofică, etică sau socială, formulată în propoziţii categorice,

exprimată direct sau figurat, ce reprezintă unităţi sintactice integrale, la nivelul

propoziţiei sau al frazei. Astfel proverbele sunt împărţite în proverbe imperative şi

proverbe propriu-zise.

Leiv Flydal porneşte în delimitarea proverbelor de la termenii

lingvistici, spunând că : proverbele sunt numai enunţuri complete în sensul că ele

furnizează baza segmentală pentru una sau mai multe intonaţii de frază2 , verbul având

mereu o formă personală, ceea ce îl face să fie un enunţ lingvistic. Proverbele conţin

întotdeauna o învăţătură, o concluzie sau un sfat. Proverbele sunt fraze sau propoziţii

care au de obicei subiect logic şi predicat, constituind judecăţi complete de sine

stătătoare ce devine metaforă în momentul enunţării, acestea fiind temelia maximelor

culte. Sesizând această dificultate Flydal defineşte trăsăturile proverbului astfel:

1. Proverbul este uneori precedat de un prezentativ, având rolul de a

semnala o schimbare a expresiei în text şi de a da expresiei prestigiu.

2. Proverbul este o citare, o vorbă.

3. Proverbul oferă o bază segmentală, denumesşte o intonaţie de

enunţ, fiind diferit de zictoare şi locuţiune.

4. Proverbul apare ca un text foarte scurt, fiind astfel un proverb

minimal.

5. Proverbul este monologat, are o formă fixă şi aparţine lexicului

unei limbi.

6. Proverbul, ca gen, aparţine unui sens didactic.

7. Proverbul poate lua forma unei interogaţii retorice, a unui

conjunctiv cu caracter de imperativ.

8. Proverbul creează un adevăr general exprimat cu ajutorul

mijloacelor lingvistice (articolul, numărul, timpul şi persoana verbului, pronumele

şi adverbele).

9. Sensul proverbului în raporturi socio-etnice (etic şi estetic).

10. Proverbul apartine genurilor beletristice.

De- a lungul vremii, s-a remarcat că nu toate proverbele conţin mijloace

de expresie,3 unele au caracter subiectiv, dacă sunt imperative şi caracter obiectiv,

atunci când discutăm de literatura gnomică.

O. Bârlea menţionează in Istoria folcloristicii româneşti că : proverbele

sunt adevărate energii de tezaurizare a repertoriului paremiologic naţional.4

Hinţescu considera că proverbele alcătuiesc un tablou de un cromatism

fin patinat al existenţei umane în multiplele ei înfţişări.5

2 L. Flydal, Considerations sur les proverbes roumains, Sinaia, 1971, p.7-8. 3 P.Ruxnoiu, Proverb şi context,Ed Universităţii din Bucureşti, 2003,p.180. 4O.Bârlea Istoria folcloristicii româneşti, Ed.Enciclopedică Română, 1974, p.23 5I.C.Hinţescu, Proverbele românilor, Ed. Litera, Chişinău, 1998,p.319.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

579

Section: Literature

P. Ruxănoiu spunea : calitatea de metaforă este dată proverbului de

verificarea repetată a experienţei care transformă simpla constatare a faptelor în

reprezentarea lor.6

Proverbele reprezintă dinamism , îşi schimbă constant forma şi sensul, la

inceput fiind transmise pe cale orala, apoi scris, bogat în arhaisme şi regionalisme

,categorii semantice ce oferă culoare. Ca opere populare la origine, proverbele se

găsesc în poezia lui Platon, Aristotel, Hesiod şi Socrate. Proverbele se nasc din viaţa

oamenilor, sunt manifestări ale capacităţii de circulaţie a ideilor prin limbaj, fiind

modalităţi de expresie a experienţei , condensate în grai. Unele proverbe reprezintă

forma logică a unei colectivităţi de secole, ilustrând viata socială a unui popor cu

obiceiurile sale cu o bogată experienţă de viaţă, bazată pe observaţia concretă a

fenomenelor. Maniera în care se desfăşoară viaţa unui popor în expresiile sale

paremiologice este verificată de cercetători, pornind de la surse, mai multe sau mai

puţine. Uneori, au o origine cultă, făcănd parte din colecţii străvechi, ca de exemplu

pildele împăratului Solomon din Vechiul Testament, sau ale lui Socrate. Aceste au

circulat pe cale oral la început devenind adaptabile, fiind reinterpretate la nivelul

conţinutului şi al utilizării lor. Cu ajutorul proverbelor s-a exprimat îndoiala, reproşul,

ameninţarea, ironia etc.

Proverbele sunt considerate vorbe din bătrâni rămase în cultură ca expresii

populare care redau modul de gândire, reprezintă maniera de exprimare a unei

atitudini faţă de om şi societate, devenind un îndreptar al condiţiei umane.

Am încercat să redau câteva definiţii ale proverbelor, diferenţierea dintre proverb

şi celelalte, printre care o idee ce se regăseşte şi din care se observă că structurile

paremiologice sunt adevărate surse de înţelepciune, privind proverbul ca rezultat al

relaţiilor sociale, al experienţei de viaţă, al inteligenţei, şi creativităţii umane cu

valoare mare de expresie din experienţa dobândită în timp. Astfel proverbul a fost

tratat dintr-o perspectivă artistică a limbii, dar şi prin prisma aspectului său metaforic,

adică la conceptul de stilistică a structurilor paremiologice, tratate deopotrivă prin

simplitate dar şi prin existenţa unui simbol.

Încercarea de a da o definiţie proverbului a provocat controverse de-a lungul

timpului, cercetătorii fiind de acord doar în privinţa unui aspect, şi anume, prezenţa

metaforei. Prezenţa acesteia reprezintă departajarea dintre proverb şi celelalte specii.

Relaţia stabilită între proverb şi metaforă a dat naştere la două puncte de vedere

diferite :

1. Susţinători ai ideii conform căreia toate proverbele au metaforă Ŕ

Lakoff, Turner, Buridant.

2. Lingvişti, care susţin că metafora poate lipsi, uneori, sensul

enunţului proverbial fiind strict literal Ŕ Kleiber, Anscombre şi Arnaud.

Aşadar, relaţia ce se stabileşte între sensul literal şi enunţul proverbial şi sensul

său real, metaforic, se disting trei categorii de proverbe : metaforice, parţial metaforice

şi literale. Cercetările demonstrează că, proverbele fac referire la om prin intermediul

metaforei, fapt pentru care prezenţa acesteia este considerată trăsătura definitorie a

proverbului. Metafora asociază două lucruri, două realităţii care au o trăsătură comună.

Această asociere este realizată prin mecanismul metaforei în praesentia sau absentia. În

praesentia, atunci când cele două realităţi sunt explicite şi cei doi termeni ai

comparaţiei , termenul comparat şi cel comparant, apar în enunţul proverbial şi

metafora în absentia, atunci când cele două realităţi comparate nu coexistă, una dintre

6Ibidem, p.25.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

580

Section: Literature

ele, comparantul, fiind explicită, iar cealaltă, comparantul, fiind decodificată în

contextul în care acesta apare. Stabilitatea enunţului paremiologic poate fi considerată,

ca factor definitoriu, numai la nivelul virtual şi este consacrată, prin efect exterior

uzului concret, în colecţii şi dicţionare, din raţiuni de ordin metodologic. Aşadar, stilul

proverbului reclamă similitudini cu stilul contextului funcţional şi exercită presiuni

asupra structurii proverbului. Vorbitorii care utilizează limbajul paremiologic îşi

permit o mare libertate în mânuirea proverbelor pentru adaptarea lor în context,

capacitatea de actiune a contextului fiind determinată de gradul de expresie şi de

dimensinile lui. Formula fixă este mai autoritară atunci când proverbele sunt introdu-se

în context printr-un enunţ iniţiator.

În literatura română, putem identifica proverbele căutând perechea în limba de

bază ori în limbile înrudite (fondul latin, balcanic) şi care pot fi socotite exact nucleul

generator, devenind tipare, vorbind astfel de o echivalare a proverbelor care se poate

face la nivel de conţinut sau al expresiei. Condiţia echivalării este ca unul dintre

nivelele de mai sus să fie păstrat asemenea proverbului preluat. În caz contrar, chiar

daca se face o paralelă între două proverbe trebuie să existe trăsături nelingvistice,

eterne, de tip praxiologic sau etic. Echivalarea la nivelul conţinutului se face atunci

când în lexicul proverbului preluat există un cuvânt sau un element al realităţii ce nu

are corespondent în limba sau în universul semantic care preia. Echivalarea la nivelul

expresiei se face atunci când o trăsătură expresivă a proverbului preluat este esenţială,

iar anularea ei în limba care preia ar duce la dispariţia de joc de limbaj al proverbului

.Echivalarea se face pe ambele niveluri, astfel proverbul devenind original, fiind

aproape imposibil de stabilit corespondenţa cu paralele din diverse limbi.

Anton Pann are un capitol întreg care încheie cea de-a doua broşură a Poveştii

vorbiidenumit Proverburi turceşte cu româneşte . Unele sunt echivalate altele traduse .

Pentru cele traduse s-a respectat originalul fiind specific oriental : exemplu, Coructan

petmez olur. Ŕ Neilen ? Ŕ Sabîrîlen./ Din aguridă miere se face. Ŕ Cu ce ? Ŕ Cu

răbdare.

Examinând echivalarea dar mai ales traducerea este dovedit un lucru şi anume,

acela că nu există situaţie în care importanţa determinarii lor stilistice să fie mai

vizibilă (o stilistică a limbii).Compararea expresiilor perechi relevă nu doar structuri

identice, ci şi realizări stilistice, în care funcţionalitatea unui element nu poate fi

neglijată fără riscul de a pierde din valoarea originalului. Varianta românească în

traducere include un echivoc care poate anula paralelismul , când tocmai acesta este o

trăsătură de bază pentru proverbul turcesc.

Respectarea unor amănunte în traducerea proverbelor fac posibile încadrarea lor

în acest gen şi specie. Aceste proverbe sunt dovezi convingătoare că exploatarea

mijloacelor expresive pe care le oferă limba însăşi este o condiţie a apariţiei

proverbului. În ceea ce priveşte funcţia de conservare a limbii, observăm că există

proverbe în care aliteraţia , rima, paronomasia şi ritmul joacă un rol fundamental care

duce la limitarea posibilelor variante. În ceea ce priveşte subiectul simplu, acesta

scoate în evidenţă existenţa unor relaţii formale şi semantice sesizate de vorbitor, chiar

sugerate acestuia prin proverbul folosit.

Astfel de texte fac ca Pann să se încadreze într-un tip aparte şi anume un

mecanism subtil de înlănţuire a microcontextelor reprezentate de enunţul-proverb în

sine, mecanism prin care sunt evidenţiate caracteristicile de expresie şi stil. Culegere

de proverburi sau Povestea vorbii apare in 1847, dupa ce Anton Pann relansează un

număr de paremii în genul gnomic-sentenţios.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

581

Section: Literature

Prima secvenţă a textului de două proverbe, lasă impresia de înlănţuire

logico şi sintactică : Îmbucătura mare să-nghiţi /Si vorba mare să nu o zici./ Deşi

/Îmbucătura cea mare / Se înghite cu-necare.

Avem relaţia concesivă prin ea însăşi, relaţie în care condiţionarea

reciprocă a termenilor este puternică.

Dar secvenţa următoare este falsă din punct de vedere logic şi semantic.

Caci /Vorbele celor mari sunt ca zmochinele de dulci, /Iar vorbele celor mici sună ca

nişte nuci /.

Prin căci nu se introduce o cauzală reală şi astfel motivarea prezenţei

sale stă în adjectivul mare . Continuarea nu se mai face prin construcţia sintactică, ci

prin vorbirea directă : Zice un înţelept : Sau taci, sau zi ceva mai bun decât tăcerea !/

Dacă vrei să trăieşti liniştit, să nu vezi, să nu auzi, să taci./ În expresia să nu vezi, să

nu auzi, să taci găsim o temă veche a Orientului prin grupul celor trei maimuţe : una

işi acoperă ochii cu labele, cealaltă urechile , iar alta botul.

Important este un alt proverb cu valoare de argument exterior :Vorba-şi are şi ea

vremea ei,/ Iar nu să o trânteşti cand vrei./

Citarea proverbului turcesc : Sioileiesem sioz olur, sioilemeiesem dert

olur- De voi zice, vorbă să ace, de nu voi zice, venin să face - în contrapunct, se

situează un proverb autohton : Limba vacii este lungă / Dar la coada-şi tot n Ŕajunge./

Aici proverbul turcesc are rolul doar de a argumenta şi a produce umor, venind în

contrast stilistic cu tonul sentenţios al traducerii cel românesc.

Secventa următoare demonstrează acestui tip de text pănnesc limbajul

plin de aforisme folosit de acesta. Apoi ŔCine are limbuţia /E mai rea decât beţia /-

cititorul este ajutat să creeze vorbă multă, adică limbuţie, cuvânt care oferă o

informaţie cu privire la limbă (folosirea sufixului augmentativ Ŕie), mai important

decât folosirea proverbelor. Continuarea se face prin naraţiune sub forma vorbirii

directe. Prin folosirea construcţiei, unul ca acela, înţelegem că acela care are limbuţia

este şi primul personaj al secvenţei narative. Această sugestie de naraţiune anticipează

povestea vorbii care se dezvoltă după fiecare grupare de proverbe, rolul ei fiind unul de

particularizare, de exemplificare a generalizărilor care pot crea impresia de abuz.

Acest fragment narativ este incidal în înlănţuirea de proverbe, ne-o demonstrează

reluarea expresiilor cu reluarea referinţei : Limbutul / N-are cine să-l asculte/ Si / Silă

de vorbă îşi face /Tot să troncănească-i place /. Acest procedeu nu este singular, Pann

reîntorcându-se la caracterul general al proverbului. Legătura cu secvenţa următoare

este puternică şi este explicată prin : Parcă / Amâncat picioare de găină / S-îl tot

răcăie la inimă/.

Observăm în textele paremiologice ale lui Pann trecerea în metalimbaj

însoţită de analiză ce dezvăluie legătura dintre picioare de găină (indigerabile ) care

râcăie la inimă (inima cu sensul de stomac )şi a troncăni Ŕ verb care numai prin

derivaţie semantică înseamnă a vorbi . Urmează, De aceea / Săracul n- are nici haină

/Nici la inimă vro taină./ ceea ce dă impresia de relaţie logică prin folosirea

omonimiei, inimă-stomac, inimă-cord.

Secvenţa finală este o concluzie, datorită adeverbului : Totdauna

/Vorbele cele ferite/ În piaţă ş-în moară-s vorbite./ Este interesant de urmărit discursul

paremiologic al lui Pann, dezvoltarea de la particular la general din care nu lipsesc

respingerea argumentelor contrare, desfăşurarea evenimentelor, susţinerea tezei,

exemplele şi epilogul. Desigur aceasta atrage cititorul, ironia apare involuntar, însă se

păstrează mecanismul formal de legătură cum ar fi : anafora, epifora, paralelismul de

structură, rima, în felul acesta apar puncte forte ale discursului.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

582

Section: Literature

Capitolele din Povestea vorbii se referă la aspectele fundamentale ale

existenţei omului. Pe primul loc este omul moral, cu calităţi şi defecte : Despre

cusururi sau viciuri, Despre minciuni şi flecării, Despre năravuri rele, Despre prostie,

Despre beţie etc. Aceste calităţi şi defecte sunt urmărite în anumite împrejurări, care se

impun omului în mod obişnuit, sau sunt raportate la comportamente cu caracter de

deprinderi. Acum proverbele se referă la vorbire, mâncare, nenorocire, căsătorie, vizite

, pricini şi judecăţi. Omul este urmărit şi în raport cu condiţiile şi limitele pe care

mediul social sau natura existenţei i le impun: despre nevoiaş, sărăcie, timp şi vârstă,

sănătate etc. Găsim şi referiri la activităţile omului, preocuparea principală fiind

negoţul, insistându-se şi asupra învăţăturii. Toate aceste aspecte îi pun pe oameni în

relaţii unii cu alţii, ceea ce obligă la un anumit comportament social. De aici existenţa

proverbelor despre stăpân şi slugă, despre căsătorie, despre neunire şi înţelegere,

despre conversaţii sau petreceri şi glume, despre prietenie, despre vrăşmăşie şi ură,

despre făgăduieli şi daruri.

Aceste proverbe sunt ordonate în capitole, fiind reluate de Pann,

fiecare titlu începând cu un despre care face trimitere la subiect. Ele nu pot reprezenta

contexte generice, dar se pot apropia mult de condiţia acestora, fiind vorba nu de o

organizare defectuoasă, ci de o intuiţie pozitivă, ceea ce face ca această creaţie să fie

una artistică, rod al unui comportament imaginativ.

Limbajul proverbial reprezintă un fel de teorie a vieţii, raportată la un

domeniu foarte larg, greu de definit şi de delimitat. Acest limbaj alcătuieşte un sistem

de semnificaţii deschis, ce presupune zone de graniţă şi zone de tranziţie, care

determină un flux continuu de intrări şi ieşiri din sistem. Putem observa afinităţile de

natură semantică şi structurală, sintactic şi chiar morfologică între expresiile

paremiologice aparţinând unui grup şi unui moment dat, ajungând astfel la

universalitate. Pe baza acestor grupuri, se formulează propoziţiile speciale, raportate la

un context general.

Proverbele sunt şi ele propoziţii, asertorice, care conţin un gând,

marcat prin contextul generic care îl integrează, manifestarea lui concretă fiind

realizată numai într-un context funcţional. De exemplu : Femeia e mai rea decât

dracul, poate fi comparat cu variante ce relevă sensuri diferite, în contexte şi ele

diferite :…baba a fost mai a dracului decât dracul, femeea-i femee, îi huaţă şi ea….de

aici vedem că proverbul poate funcţiona cu sensuri diferite, deci nu are sens unic, toate

aceste proverbe se înscriu în acelaşi context generic. În ceea ce priveşte relaţia dintre

sens şi semnificaţie, situaţia este diferită. In cazul limbajului paremiologic, nu poate fi

vorba de un semn cu un sens determinat, reprezentând un obiect, ci de un sistem de

semnificaţii care îşi asumă o mulţime de semne si de sensuri.

Existenţa contextelor generice este dovedită de un număr mare de

proverbe combinate, care desi au subiect diferit şi sens diferit se înscriu în acelaşi

sistem de semnificaţii : Leneşul mai mult aleargă, scumpul mai mult plăteşte.

Un alt exemplu o constitue existenţa unor serii de proverbe cu subiect diferit dar

structură identică : Nu e om fără cusur,/ Nu e răsur fără cusur…/

Aşadar proverbele s-au născut în epoci diferite, care au implicat

modificări, uneori accentuate, de mentalitate, concepţii şi comportament, modificări

implicate şi în semnificaţiile lor.

O semnificaţie a analogiei cuvânt-proverb pune în evidenţă faptul că în

situaţia de mai sus, pentru cuvintele unei limbi este un caz particular, dar pentru un

proverb este o condiţie particulară. Vorbitorul unei limbi nu este liber să folosească

orice proverb sau orice expresie fixă. Anton Pann a ilustrat foarte concret acest lucru în

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

583

Section: Literature

Povestea lui Moş Neagu, povestind despre poporul care folosea neadecvat formule

fixe, ca de exemplu : Mai dă şi ajută, Doamne, să văz câte doi şi trei!... când întâlneşte

un cortegiu mortuar, Dumnezeu să-l ierte, când vede un om care îşi taie porcul, La anul

şi la mulţi ani ! etc.

Proverbele sub forma : Cum e sacul, şi petecul, se învecinează cu

genericul Cum esluga şi stăpânul. Acesta delimitează o categorie de contexte

funcţionale ( relaţia slugă- stăpân ). Contextul generic al analogiei sac / petic este, însă

, mult mai larg, fiindcă, în aceeaşi ordine apar în acelaşi univers semantic proverbele :

Cum e sfântul, şi tămâia, Cum e turcul, şi pistolul.

La Anton Pann, îl regăsim într-un capitol care îl raportează la o altă

categorie de contexte funcţionale posibile : Despre dragoste iarăşi, într-o succesiune

mai semnificativă, sub influenţa căreia structuta sintactică se modifică.

Proverbele : Îşi nemereşte sacul petecul / Îşi găseşte tingirea capacul

/, subsumate unui context generic unic, acesta ar putea fi definit prin afirmarea

potrivirii în diferite tipuri de relaţii ( de convieţuire, de caracter, sociale, între om şi

obiectele care îi aparţin ), cu sens mai mult negativ (rău cu rău, două nevoi, două

muieri, prost cu prost), mai rar pozitiv ( bine cu bine , trăiesc împreună ca pâinea bună

), dar de cele mai multe ori posibil bine / posibil rău (sfântul şi tămâia, turcul şi pistolul

), potrivire prin influenţă, determinată de caracterul unuia dintre cei doi termeni sau

parteneri, sau negarea potrivirii, fie direct, fie prin refuzul relaţiei.

Nu putem estima global ce şi cât din acest univers semantic trăia în

memoria povestitorului şi funcţiona în conştiinţa lui, dar contextul funcţional ( întregul

basm povestit ) conturează un câmp semnificativ destul de larg în interiorul acestui

univers. Eroul poveştii, om sărac, are experienţa amară a vieţii de slugă; când ajunge la

curtea împăratului şi este primit să servească la grajd, el meditează cu amăraciune.

Sentimentul condiţiei de slugă este corelat cu şi amplificat de aversiunea faţă de

stăpân. De aceea, proverbul apare, în replica dată împăratului, ca negare a potrivirii : el

refuză căsătoria propusă, pentru că om sărac ( peticul ) şi fata de împărat (sacul) nu să

lozeşti (potriveşte ) pentru convieţuire, dar cere coroana împărătească pentru a stăpâni

ţara, ca drept câştigat prin probele extraordinare pe care le trecuse. În basmul supus

analizei, aluzia la experienţa concretă a povestitorului este substituită cu aluzia la

experienţa proverbului, care implică şi un context idiomatic semnificativ : în limbajul

arhaic, chiar cărturăresc, limba Ŕ semn de recunoaştere a unei etni, apoi limba Ŕ popor.

Este ceea ce am putea numi o parafrază proverbială, utilizată pentru a scoate la

structura de suprafaţă tensiunea dramatică pe care convenţia epică (contextul

funcţional) o ţine sub tăcere.

BIBLIOGRAPHY

Bârlea, O., Istoria folcloristicii româneşti, Editura Enciclopedică Română, 1974

Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti,

1941

Cornea, P., Anton Pann, Editura pentru Literatură, 1964

Cornea, P., Prefaţă la Povestea vorbii, Editura Fischer, Bucureşti, 1967

Cuceu, I., Dicţionarul proverbelor româneşti, Editura Litera Internaţional, 2006

Drimba, V., Introducere la Povestea Vorbii, Bucureşti, 1936

Drimba, V., Istoria Literaturii vechi,Fundaţiilor, 1940

Dan, I.,Anton Pann,Publicația Albatros, București, 1989

Flămând, D., Referinţe critice. Introducere la Povestea Vorbii, Minerva, 1975

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

584

Section: Literature

Flydal, L., Considerations sur les proverbes roumains, Sinaia, 1971

Gaster, M., Literatura Populară Română, Minerva, Bucureşti, 1983

Hintescu, I.C., Proverbele romnilor, Editura Litera, Chişinău, 1998

Muthu, M., Literatura română şi spiritul sud-est european, Minerva, Bucureşti,

1976

Memet, S.C., Deiniţiile posibile ale proverbelor, Cultură şi comunicare, Editura

Bibliotheca, 2017

Pann, A., Opere complete, Minerva, 1904

Pann, A., Povestea Vorbii, Minerva, 1975

Pann, A., Povestea vorbii ed. a II Ŕa cu o prefaţă de M. Gaster, Scrisul

Românesc, Craiova, 1943

Pann, A., Scrieri alese, ediţie ilustrată cu studii şi explicări, ingrijită de Paul P. I.,

Cultura Românească, Bucureşti

Pann, Studii şi comunicări, editată de Comitetul pentru Cultură şi Artă Vâlcea,

Muzeul Judeţean Vâlcea, Comisia difuzării ştiinţeişi culturii Rm Vâlcea, 1970

Papadopol P.I., Un începător de nădejde:Anton Pann,Cartea Românească,

Bucureşti, 1941

Pillat, I., Tradiţieşi Literatură, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1943

Papadima, O.,Anton Pann și cntecele lumii, București, 1957

Petre, A., Mecanismul de funcţionare a metaforei în proverbe, Cultură şi

comunicare, Editura Bibliotheca, 2017

Rotaru, I., Forme ale clasicismului în poezia românească până la Vasile

Alecsandri, Minerva, Bucureşti, 1979

Rosetti, AI., Limba lui Anton Pann în Povestea vorbii, Buletin Științic, 1950

Ruxănoiu, P., Proverb şi context, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003

Ruxănoiu, P., Studii de poetică şi stilistică, Editura pentru Literatură, 1966

Simion, E., Anton Pann, Bucureşti, 1980

Sorescu, M., Masca lui Anton Pann în Luceafărul, 1969

Tarler, G., Namadhani, A., Nariri, A., Şezători Arabe, Antalogare, traducere,

studiu introductiv note şi comentarii de Greta Tarler, Univers, Bucureşti, 1981

Tabarcea, C., Poetica proverbului, Editura Minerva, 1982

Vianu, T., Studii de Literatură Română, editura Didactică și Pedagogică, 1965