Emigrație, migrație și misiune. Considerații teologice și practice ...

Emigrație, migrație și misiune. Considerațiiteologice și practice

The Emigration, Migration and Mission.Theological and practical considerations

Lector Dr. Daniel FODOREAN

Vice-Dean, Distance Learning Education

Baptist Theological Institute of Bucharest

Instructor of Theology, Liberty University

[email protected]

AbstractThe contemporary period, particularly due to the large wave of

immigrants from Syria to Europe, has revived an old theme found on the

pages of Scripture, namely the theme of emigration. Our contemporary

debates across the continent involved not only political, but forced the

church to respond to this situation. In addition, we as a Romanian have

been implicated in the discussions about immigration and emigration

during the years, when after the fall of Berlin Wall, which led to the fall

of the "Iron Curtain" and the collapse of communism in Eastern Europe,

it was possible imigration of Romanians in the States of Union Euro-

pean looking for a job. While this emigration phenomenon of Romani-

ans in Europe had an impact primarily on the family and, at least for

evangelical Christians, on the other side affected churches in Romania.

How should Evangelical churches in Romania answer to the phenome-

non of emigration? What is the situation of Romanian immigrant chur-

ches in Europe? The purpose of this article is to offer a theological and

practice reflection on immigration, migration and mission.

Keywords: Immigration, Emigration, Migration, Mission, Home

Church, Sending Church, European Union

Perioada contemporană, în special datorită valului mare de emi-

grați din Siria în Europa, a readus în discuție o temă mai veche întâlnită

pe paginile Sfintelor Scripturi, și anume tema emigrației. Dezbaterea

contemporană la nivelul continentului nostru nu a implicat doar sfera

politică, ci a obligat și biserica să dea un răspuns la această situație. Pe

lângă acestea, noi ca români am fost implicații în discuțiile despre emi-

grație, atunci când după dărâmarea zidului Berlinului, fapt care a deter-

minat căderea „Cortinei de fier” și prăbușirea sistemului comunist din

Europa de Est, a fost posibilă emigrația românilor către statele din Uni-

unea Europeană în căutarea unui loc de muncă. În timp, acest fenomen

de emigrație a românilor în Europa a avut un impact în principal asupra

FODOREAN, Daniel / Jurnal teologic Vol 14, Nr 2 (2015): 73-93.

74

familiei și, cel puțin pentru credincioșii evanghelici, asupra bisericilor

din România. Bisericile s-au trezit în fața unei crize de lucrători, dar și a

unor situații speciale apărute la nivelul familiilor. Societatea

românească,în întregul ei, a fost afectată datorită dezechilibrului creat în

familii de plecarea unui părinte sau ambilor părinți la muncă în

străinătate.

Conceptual migrație și emigrație sunt două cuvinte diferite, chiar

dacă se leagă de acelaș fenomen social. Migrația reprezintă ”deplasare în

masă a unor triburi sau a unor populații de pe un teritoriu pe altul, de-

terminată de factori economici, sociali, politici sau naturali”.1Termenul

de emigrație se referă la ”situația în care se găsește o persoană emigrată;

timpul cât cineva este emigrat; totalitatea persoanelor emigrate din

aceeași țară, în același loc, într-o anumită perioadă”2 . Cu alte cuvinte

diferența între cele două concepte este dată de proporția celor care real-

izează această relocare, cât și de relația unui popor cu teritoriul în care s-

a format și locuit. Un alt termen care a fost și este parte a dezbaterilor

legate de emigrație este cel de diaspora, aceasta păstrându-și, în definițiile

oficiale, sensul original de ”totalitatea comunităților evreiești dispersate

1. Academia Română, Dicționatul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a(București:Edutura Univers Encicopledic Gold, 2009)2. Academia Română, Dicționatul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a(București:Edutura Univers Encicopledic Gold, 2009)


75

ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de Nabu-

codonosor II, regele Babilonului”3, înțeles care a fost extins la ”grup etnic

aflat în afara granițelor țării de origine”4. Cuvântul diaspora este un ter-

men de origine greacă derivat de la verbul grec διασπείρω care înseam-

nă literal a împrăștia5, a risipi, descrie migrația unui întreg popor, forțat să

abandoneze propriul pământ natal pentru a se împrăștia în diferită părți

ale lumii.

O perspectivă interesantă asupra acestei realități este oferită de

înțelegerea condiției de străin. În Vechiului Testament se remarcă o vari-

ație intenționată în cadrul terminologiei, astfel că se deschid trei zone se-

mantice acoperite de cuvântul străin6. Necunoscutul sau străinul [zār]

este cineva care nu aparține casei sau comunității în care se găsește, cu-

vântul zar vine de la rădăcina zur, „a se îndepărta" „a se retrage" sau „a

3. Academia Română, Dicționatul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a(București:Edutura Univers Encicopledic, 1998)

4. Academia Română, Dicționatul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a(București:Edutura Univers Encicopledic, 1998)

5. Colin Brown, et. alt. , New International Dictionary of New Testament Theology,volumul 1, (Grand Rapids,

Michigan: Zondervan,1986), p. 55

6. Societatea Misionară Română, Dicționar Biblic, ( Oradea: Editura CarteaCreștină, 1995), p. 1233


76

pleca"7. Un al doilea cuvânt nokrî reprezentând pe cel venit din afară și

se poate referi numai la o persoană dintr-o altă rasă. Pe lângă acestea

avem veneticul sau emigrantul [gēr] care este o persoană a cărei rezi-

dență permanentă este într-o altă națiune. Cuvântul ger vine de la

rădăcina gur, „a sta/a rămâne pentru un timp", deşi alternativa tosab este

uneori folosită în sensul simplu al unui colonist8. Principalele categorii

puse sub protecția specială a legii Vechiului Testament sunt: orfanul,

săracul, străinul și văduva (Ezech. 22:7). În Noul Testament condiția de

străin devine un termen general pentru toți aceia care nu aparțineau

poporului Israel, dar în noul popor al lui Dumnezeu cei ce erau „străini

și oaspeți ai casei” (Efeseni 2:12, 19-20) au fost făcuți co-moștenitori în Is-

raelul lui Dumnezeu. Termenul de străini are primește conotații spiri-

tuale și descrierea realitatea unui om înaintea de a-l cunoaște pe Domnul

Isus Christos (Col. 1:21).

Geneza migrației și emigrației Sfânta Scriptură conține exemple care vizează atât fenomenul de

migrație cât și cel de emigrație. Acestea au apărut odată cu înmulțirea

oamenilor pe suprafața pământului, îndeosebi după marele potop de

ape căruia i-a supravețuit Noe, împreună cu cei trei fii ai săi Sem, Ham și

7. Dicționar Biblic,12338. Dicționar Biblic,1233


77

Iafet și familiile lor (Gen. 10:1). Din aceștia trei s-au înmulțit oamenii pe

suprafața pământului, comunitatea de atunci alcătuind o unitate rasială

și lingvistică, având, pe o perioadă nedefinită de timp aceeași localizare,

cîmpia Șinear (Gen. 11:2). Profitând de unitatea rasială și lingvistică, gen-

erațiile de după potop au hotărât să se opună poruncii lui Dumnezeu de

a se răspândi pe tot pământul (Gen. 11:1-9).9 Dorința oamenilor de a

construi un turn care să atingă cerul a fost zădărnicită de Dumnezeu,

care a pus capăt eforturilor constructorilor prin confuzie lingvistică.

Acesta a dus la dispersarea de bunăvoie a rasei umane.10 Astfel, în urma

crizei de la Turnul Babel, a avut loc prima migrație a oamenilor, care s-

au răspândit pe suprafața pământului.

Relatarea evenimentelor legate de intenția oamenilor de a se op-

une voii lui Dumnezeu prin construirea turnului Babel, prezintă clar in-

tenția Creatorului ca oamenii să fie răspândiți pe toată suprafața pămân-

tului. Se remarcă faptul că primele „granițe” dintre oameni s-au format

odată cu încurcarea limbilor celor care au hotărât să rămână împreună.

Astăzi în lume există 7148 de limbi cunoscute, iar marea lor majoritate

poate fi clasificată în zece până la douăzeci de familii lingvistice dis-

9. Vasile Talpoș, Studiu introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechului Testament( București: Editura Didactică și pedagogică, 1999), p.71.

10. Samuel J. Schulê, Călătorie prin Vechiul Testament, ediția a-III-a, ( Oradea:Editura Cartea Creștină, 2008), p.29.


78

tincte.11 Analizând aspectul teologic legat de acestă primă migrațiune

forțată a generației de după potop, înțelegem faptul că voia lui Dum-

nezeu ca oamenii să fie împrăștiați pe toată suprafața pământului, este

direct legată de planul Creatorului de mântuire a neamului omenesc.

Relatările biblice care urmeza crizei de la turnul Babel îl scot in

evidență pe Avram, un om, străinul, călătorul, emigrantul. Este primul

dintre cele câteva figuri reprezentative de oameni care s-au „mișcat”

atunci când Dumnezeu i-a chemat, iar atitudinea lor pozitivă față de

înalta chemare a lui Dumnezeu a generat o serie de evenimente notabile

care au schimbat viețile lor și a celor cu care au interacționat, dar și

cursul istoriei spre direcția împlinirii planului de mântuire a lui Dum-

nezeu. Același lucru se poate spune și despre ceilalți patriarhi. Adrian

Stan scrie despre influența pe care au avut-o triburile semitice nomade

pentru generațiile ce le-au urmat:

Între timp, unul dintre aceste triburi semitice nomade eradestinat să aibă un rol hotărâtor pentru milioane și milioanede oameni, până în zilele noastre.(...) Peste ani, împinși dedestin, 70 de urmași ai lui Avraam, în frunte cu bătrânulIacov, coboară în Egipt, de unde, după 430 de ani de sclavie,în număr de aproape trei milioane, sub conducerea luiMoise, se reîntorc spre țara făgăduinței. 12

11. Paul Lawrence, Atlas de istorie biblică, ( Oradea: Editura Casa Cărții, 2007), p.19.12. Adrian Stan, Drept și Religie, ediția a-II-a, (Timișoara: Editura Marineasa,


79

Prin faptul că răspunde chemării lui Dumnezeu, Avram începe o

viață de străin departe de patria sa, mereu în călătorii, migrând către o

țară care i-a fost promisă, dar despre care nu știa nimic. Dumnezeu face

un legământ cu Avram, îi schimbă numele în Avraam, iar singura

garanție că toate se vor întâmpla întocmai e însuși Cel ce a făcut

chemarea și inițiat legământul.Charles C. Ryrie afirmă că ”atunci când

comparăm ceremonia de ratificare descrisă în Geneza 15:9-17 cu obiceiul

din Orientul Apropiat deducem faptul că Dumnezeu singur S-a obligat

să împlinească clauzele prevăzute în legământ, deoarece numai El a tre-

cut printre bucățile despicate ale animalelor de sacrificiu”13Cu toate că

Dumnezeu este cel ce inițiază și se obligă să respecte legământul făcut,

Avraam este pe deplin conștient că partea sa în acest legământ este cred-

ința și ascultarea deplină de Domnul. Avraam nu pornește doar într-o

călătorie spre o țară promisă necunoscută, ci și în călătoria care îi va

schimba caracterul, îi va modela ființa și îi va întări ascultarea și cred-

ința, primind mărturia lui Dumnezeu despre înaintarea și creșterea sa

spirituală. John Eldredge, în cartea sa „eu, Bărbatul.”, afirmă: „Istoria re-

lației omului cu Dumnezeu este istoria modului în care Dumnezeu ne

cheamă, ne duce într-o călătorie și ne dă adevăratul nume.”14

2002), p 23.

13.Charles C.Ryrie, Teologie Elementară, ( Făgăraș: Editura Agape, 1998), p. 420.

14.John Eldredge, Eu, Bărbatul:Călătoria inițiatică a unei inimi neîmblânzite,


80

Istoria începuturilor se încheie cu migrația familiei lui Iacov în

Egipt pentru a supraviețui anilor de foamete care au venit peste țara

Cannan, dar și cu speranța întoarcerii în țara lor, speranță care este

cuprinsă în cuvintele patriarhului Iosif ”Eu am să mor! Dar Dumnezeu

vă va cerceta și vă va face să vă suiți din țara aceasta în țara pe care a ju-

rat că o va da lui Avraam, lui Isasc și lui Iacov” (Gen. 50:24). Astfel se

poate spune că poporul lui Dumnezeu nu este un popor static, iar misi-

unea lui Dumnezeu prin Israel, și chiar răscumpărarea Israelului, s-a fă-

cut în contextul dinamic al mișcărilor acestui popor printre diferite nați-

uni și în diferite teritorii. Migrația și emigrația națiunii nou formate din

Avraam au fsot mijloacele lui Dumnezeu folosite pentru mărturia Nu-

melui Său în mijlocul națiunilor și decoperirea planului Său de mântuire.

Deportare, diaspora și sinagoga Cu siguranță că în Vechiul Testament, dincolo de relatările din

cartea Geneza, pot fi descoperite alte evenimente care se pot înscrie ușor

în ceea ce se poate numi migrație și emigrație. Motivele acestor migrări

sau emigrări fiind diferite de la răspunsul dat chemării lui Dumnezeu,

fenomenul fiind în această situație de decizia personală, până la decizia

lui Dumnezeu de a-i deporta într-o țară străină datorită neascultării lor.

( Cluj-Napoca: Editura Aqua Forte, 2004), p.85.


81

Acest proces al dezlipirii lor de pământul natal a început progresiv, fapt

care poate fi atributi harului lui Dumnezeu, mai întâi cu ”sfâșierea” unui

singur popor în două națiuni.

În ultimii ani ai vieții sale, Solomon a ales să aducă la curtea sa

multe femei străine care i-au fost soții sau concubine, iar rezultatul aces-

tui fapt a fost dezastruos, atât pentru el, cât și pentru poporul evreu, ast-

fel încât Dumnezeu hotărăște ca regatul lui Israel să fie divizat în două

părți: Regatul de Nord, care își va stabili capitala la Samaria, și Regatul

de Sud, având drept capitală Ierusalimul. În relatările Vechiului Testa-

ment, aceste regate sunt menționate cu numele de „Israel” și „Iuda”. Cel

care vestește dezbinarea împărăției este proorocul Ahia, care îl in-

formează pe unul din slujitorii importanți ai lui Solomon, Ieroboam, că

va domni peste zece seminții (1Regi 11:26-31). După împlinirea profeției,

Ieroboam se ridică împotriva lui Dumnezeu, iar pentru a-și asigura îm-

părăția, el introduce idolatria în Israel, întemeind două centre de

închinare idolatră la sud de regat, în orașul Betel, și la Dan, în nordul re-

gatului, astfel încât poporul să nu mai aibă dorința să meargă la templul

de la Ierusalim, unde ar fi fost posibil să se aprindă dorința de unificare

a celor două regate.Aceste măsuri au „asigurat” în Regatul de Nord o

succesiune de împărați idolatrii, care au condus împărăția spre declin

moral și spiritual, astfel încât în anul 722 î.Hr. Saragon II, împăratul

Asiriei, cucerește Samaria și deportează pe evrei în Asiria. O inscripție a


82

lui Saragon spune: „În primul meu an eu am capturat Samaria. Am luat

27290 de captivi.” 15

Cu toate că în regatul de Sud au existat și împărați care au fost

loiali lui Dumnezeu, totuși și Iuda a decăzut, fiind dus în robia babiloni-

ană ca urmare a căderii Ierusalimului după un asediu îndelungat al ar-

matei lui Nebucadențar. Ca urmare a acestor evanimente și a deportării

în masă a evreilor în Bablilon, apare diaspora. Deseori termenul de dias-

poră este confundat cu termenul migrație, însă diaspora este o deplasare

forțată a unui grup omogen, din punct de vedere religios și/sau etnic

care și-a asigurat supraviețuirea. Deși sunt un grup minoritar, într-o țară

care nu este a lor, ceștia păstrează dorința comună de a fi din nou în țara

de origine. Așadar, elemente esențiale în înțelegerea acestui concept,

sunt: exilul, dorința de întoarcere în țara de origine, și în acelaș timp, im-

posibilitatea de a se realiza această dorință. 16

Prăbușirea Ierusalimului, distrugerea Templului și deportarea

evreilor în Babilon, au cauzat încetarea activităților politice, administra-

tive și religioase în regatul lui Iuda. Acest fapt a avut consecințe prin lip-

15. Henry H. Halley, Halley’s Bible handbook, (Micigan: Zondervan PublishingHouse, 1965), p. 209

16. h;p://it.wikipedia.org/wiki/Diaspora, accesat în data de 01.10.15.


83

http://it.wikipedia.org/wiki/Diaspora

sa scrierilor cu caracter de cronică, drept urmare nu există nici prea

multe informații despre starea generală a poporului exilat în Babilon. 17

Starea de adâncă tristețe și dorința firbinte după Ierusalim, a

celor din diaspora situată în Babilon, este redată de Psalmul 137. Totuși,

chiar dacă în inima evreilor era acest dor după Țara Sfântă și după

Ierusalim, cu trecerea timpului, și totodată datorită condițiilor și oportu-

nităților existente în Babilon, cei mai mulți iudei au propășit, și-au zidit

propriile case, și și-au dezvoltat afaceri care i-au făcut să prospere, chiar

pe un pământ străin. Acest aspect a făcut ca diaspora evreiască să

dăinuie în timp, să se dezvolte și să se extindă. Astfel, mulți dintre evrei

s-au împrăștiat și în ținuturi mai depărtate de imperiul babilonian. În

200 î.Hr., aceștia au ajuns în Maroc, iar în 175 î.Hr., în Mumbai (Bom-

bay), India.18 Paul Lawrence scrie despre faptul că pe lângă Babilon, cea

mai mare concentrație de evrei se găsea în Egipt, și că mulți dintre aceș-

tia au ocupat două din cele cinci cartiere din vestitul oraș fondat de

Alexandru Macedon, Alexandria.19

Mult mai târziu, în relatările cărții Faptele Apostolilor găsim fap-

tul că, diaspora evreiască dintre granițele Imperiului Roman era bine

17. Schulê, Călătorie prin Vechiul Testament, p. 293.

18. Lawrence, Atlas de istorie biblică , p. 124.

19. Lawrence, Atlas de istorie biblică, pag. 124,125.


84

dezvoltată, răspândită în tot imperiul, în Egipt, Asia Minor, Grecia și

Italia. Astfel, în Noul Testament, termenul diaspora continuă să se referă

la iudeii care locuiau în afara Palestinei.

Un pas important în păstrarea credinței în Unicul Dumnezeu

adevărat, a constat în unirea evreilor credincioși în Sinagogi. Un person-

aj important care a contribuit la formarea acestei instituții, atât în exil, cât

și la înființarea și funcționarea acesteia în Israel, a fost cărturarul Ezra,

căruia, după cum este consemnat în Talmud, i se poate atribuie înfi-

ințarea, în Babilon (încă în timpul captivității), a instituției „Sinagoga ce

mare”, o vestită școală rabinică ce s-a ocupat cu păstrarea învățăturii

legii lui Dumnezeu între cei din exil și cu scrierile evreiești.20

După întoarcerea evreilor în Israel, datorită edictului dat de Cir

privind repatrierea tuturor celor deportați (cca 535 î.Hr.), 21 și datorită

libertății religioase, această instituție a devenit nelipsită aproape din

orice oraș evreiesc, fapt confirmat și de cele patru evanghelii, după cum

relatează una dintre scrierile privitoare la armonia Evangheliilor astfel :

Sinagogile, locuri de cult și de instrucție religioasă, erau

răspândite prin toată Palestina, precum și în străinătate,

printre iudeii împrăștiați. În fiecare oraș sau centru

important erau câte una sau mai multe sinagogi, chiar și la

20. Talpoș, Studiu introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechului Testament, p. 303.

21. Talpoș, Studiu introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechului Testament, p. 303.


85

Ierusalim, pe lângă vestitul Templu. Ele erau cârmuite decâte un grup de bătrâni, și aveau copii ale cărților dinVechiul Testament, care se citeau public în mod regulat. Înziua Sabatului, adunarea putea să roage pe orice membruștiutor de carte sau pe un musafir care se afla acolo în treacătsă citească și să comenteze textul sfânt. Astfel a predicat Isusadeseori în sinagogi.22

Apostolul Petru se adresează acestor comunitățile de iudei, în

prima sa epistolă (1 Petru 1:1),23 pentru rugăciune și pentru a citi și stu-

dia Legea, în Sinagogi, instituții spirituale ce își au originea în exilul

evreilor în Babilon. Lawrence descrie un aspect interesant din cea mai

mare sinagogă eveiască din orașul Alexandria: „surse evriești susțin că,

în secolul I d.Hr., una dintre sinagogile din Alexandria era atât de imen-

să încât liderul acesteia trebuia să ridice o eșarfă pentru ca, credincioșii

aflați în spate să știe când trebuie să spună Amin.” 24

Rezultatul împrăștierii creștinilor din Ierusalim, determinată de

uciderea lui Ștefan și de prigoana declanșată de Saul, i-a împins pe

ucenici să pornească spre alțe ținuturi ale imperiului, unde s-au alipit di-

asporei evreiești existente, propovăduind pe Isus, după cum avem re-

22. *** Armonie cu patru voci, p. 51,52.23. Colin Brown, et. alt. , New International Dictionary of New Testament Theology,volumul 1, (Grand Rapids, Michigan: Zondervan,1986), p. 55 24. Tosephta Sukkah, Tratat despre corturi, 51b, citat de Paul Lawrence - Atlas deistorie biblică, p. 125.


86

latat în Faptele Apostolilor 11:19 - „Cei ce se împrăştiaseră, din pricina

prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în

Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvântul numai Iudeilor.” Acest

verset arată importanța pe care a avut-o diaspora în pregătirea căii pen-

tru predicarea Evangheliei între neamuri, deoarece, Apostolul Pavel,

apostolul Neamurilor, și-a început de obicei lucrarea misionară prin

predici în sinagogi.

O biserică printre străini – Antiohia Biserica din Antiohia s-a format ca urmarea a schimbării de către

Dumnezeu a circumstanțelor în care își ducea viața biserica de la Ierusal-

im. Aceasta a devenit prea statică, într-o situație de împlinire parțială a

poruncii date de Domnul Isus, după cum scrie și Neil Cole :

Biserica din Ierusalim și, în special, apostolii au primitinstrucțiuni clare. Dumnezeu s-a achitat de partea Luioferind puterea, dar ucenicii nu au plecat niciodată dinIerusalim. În Faptele Apostolilor 8:1, cartea spune: „În ziuaaceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii dinIerusalim. Şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prinpărţile Iudeii şi ale Samariei.” După o scurtă perioadă demari binecuvânări, dar fără să ducă misiunea dincolo dehotare, Dumnezeu i-a silit să plece. În probabil cele maiironice cuvinte din Biblie, se spune că toți s-au împrăștiat înIudeea și Samaria, afară de cei trimiși (apostolii)! 25

25. Neil Cole , Biserica 3.0, ( Cluj-Napoca: Editura Aqua Forte, 2012), p. 125.


87

Emigrarea lor forțată de la Ierusalim a fost punctul de plecare

spre ducerea Evangheliei până la marginile pământului, iar propovă-

duirea acestor ucenici a deschis drumul spre împlinirea Marii Trimiteri:

Credincioșii din Cipru și cei din Cirena care au predicat înAntiohia s-au îndepărtat de procedura generală exclusivistăa celorlalți frați și le-au predicat păgânilor care vorbeaugrecește. Comentariul făcut aici de Luca arată modul în careprezintă el perioada de tranziție pune accentul pe excepții șinu pe procedura obișnuită de propovăduire. Antiohia, care afost evanghelizată în această perioadă, a fost atât dedeosebită, încât a devenit izvorul unei noi lucrări misionarecomplet noi. 26

Biserica din Antiohia este un model pentru cei ce vor să formeze

congregații creștine în țările în care au emigrat, iar principalele elemente

definitorii a acestui model sunt:

1) Chiar dacă tendința naturală în diaspora este ca propovă-

duirea Evanghelei să fie focalizată etnic, ucenicii Domnului Isus trebuie

să propovăduiască Evanghelia poporul din țara în care Dumnezeu i-a

trimis, cât și străinilor care se află în acea țară (F.A. 11:19-21)

2) Bisericile din diaspora trebuie încurajate și susținute spiritual

de biserica sau bisericile de unde acești au venit (F.A. 11:22-24). Biserica

din Ierusalim nu a încerca să impună modelul propriu în Biserica din

26. Merrill, Tenney, Studiu al Noului Testament, (Dallas: BEE,1992) p. 299.


88

Antiohia, dar a oferit un sprijin spiritual concret prin trimiterea apos-

tolului Barnaba. Chiar dacă lucrarea misionară se dezvoltă datorită im-

plicării fiecărui credincios în mărturie și a lucrării Duhului Sfânt, confir-

marea acestei realități de ”biserica mamă” constituie un imbold real în

această dezvoltare.

3) Bisericile din diaspora trebuie să practice ucenicia care con-

duce la zidirea acelei bisericii și la confirmara autenticității mărturiei lor.

Tenney descrie acest fapt astfel:

Cel mai remarcabil fapt cu privire la biserica din Antiohia afost mărturia ei. „Pentru întâiași dată, ucenicilor li s-a datnumele de creștini în Antiohia.” (11:26). Până atunci cei carecredeau în Cristos au fost considerați o sectă de iudei. Darfiindcă aveau un număr mare de membrii neevrei și unsistem doctrinar în dezvoltare, sistem care era net diferit decel al Legii mozaice, lumea a început să vadă diferența și i-aetichetat ca atare. „Creștin” înseamnă „cel care Îi aparține luiCristos”, după cun „irodian” înseamnă „cel care îi aparținelui Irod”. Probabil că numele a fost dat în derâdere, darcaracterul ucenicilor și mărturia pe care au depus-o ei i-audat un sens elogios.27

4) Bisericile din diaspora trebuie să continue să fie un sprijin în

situații dificile și pentru bisericile de unde au venit (F.A.11:27-30). Au-

torul suprinde în cartea Faptele Apostolilor legătura specială care s-a

27. Tenney, Studiu al Noului Testament, p. 302.


89

creat între Ierusalim și Antiohia, unii le-au adus Cuvântul, iar ceilalți, în

momente de nevoi speciale au răspuns printr-un ajutor material.

5) Bisericile din diaspora trebuie să fie biserici care trimit mision-

ari (F.A. 13:1-3). Chiar dacă nevoile de lucrători există mult mai pregnant

în bisericile din afara granițelor unei țări, acestea nu trebuie să se rețină

de la duce la rândul lor mesajul Evangheliei și în alte regiuni și națiuni.

Privind dintr-o altă perspectivă situația bisericii din Antiohia,

prin prisma altor autori, se poate remarca următoarele:

biserica din Antiohia s-a distins prin învățătorii ei 28 ;

biserica din Antiohia s-a distins prin conducătorii ei 29;

biserica din Antiohia era orientată dincolo de nevoile proprii

(Fapte 11:28-30);

biserica din Antiohia este prima biserică multietnică orientată

spre misionarism și plantarea de biserici (v.2-6);

28. Tenney, Studiu al Noului Testament, p. 301.

29. Dr. Simuț în cartea De la cununa de spini la mitra de aur afirmă că: „Din câte

se știe, printre cârmuitorii bisericii din Antiohia se aflau oameni de vază în acea

vreme, deoarece în Faptele Apostolilor 13:1 sunt amintiți ”Barnaba, Simeon

numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut ìmpreună cu

cârmuitorul Irod și Saul” p 57.


90

biserica din Antiohia avea o bună marturie: „Pentru întâiași dată,

ucenicilor li s-a dat numele de creștini în Antiohia.” (Fapte 11:26)30.

Biserica din Antiohia nu a fost singura care a fost construită pe o

viziune nouă, în acord cu porunca Mântuitorului, ci ea este unul dinre

modelele după care s-au format și se formează bisericile ce vor să în-

deplinească Marea Trimitere, după cum afirmă Cole :

Biserica din Tesalonic este un alt excelent exemplu debiserică misionară. Au primit cu înflăcărare cuvântul de laPavel, Sila și Timotei (1Tesaloniceni 1:5, 9-10), deși nu cuatâta responsabilitate pe cât au făcut-o cei din Bereea (Fapte17:11). În mijlocul persecuțiilor și greutăților, s-a născut obiserică multiculturală formată din Iudei, numeroși neevreiși câteva dintre femeile de frunte ale orașului (Fapte 17:5-9).În ciuda diferențelor culturale și înfruntând ura multora,această biserică a devenit cunoscută în toată lumea pentrudragostea ce domnea în mijlocul membrilor ei (2Tesaloniceni 1:3-4). Aceștia au luat mesajul care le-a schimbatradical viața și l-au răspândit până în ținuturi îndepărtate, înspeță în Macedonia și Ahaia.31

Bisericii din Tesalonic îi urmează Biserica din Roma, Biserica din

Efes 32 , însă aceste modele nu vor rămânea unice în istoria creștinismu-

30. Neil Cole , Biserica 3.0, ( Cluj-Napoca: Editura Aqua Forte, 2012), p. 128-131

31. Cole, Biserica 3.0, p. 130-131.

32. Cole expune modelul bisericii din Efes considerând-l cel mai reușit modeldatorită faptului că chiar dacă Pavel nu a părăsit orașul , totuși întreaga Asie a


91

lui dacă, urmând exemplul lor, creștinii evanghelici din diaspora vor de-

păși barierele culturale și vor lucra la evanghelizarea diverselor grupuri

etnice cu care conviețuiesc în țările lor gazdă. Dumnezeu poate să se

folosească de creștinii evanghelici în Europa, chiar în Statele Unite ale

Americii, iar Europa și America are nevoie de o mărturie intensă și clară

a adevărului Evangheliei.

auzit cuvântul Domnului. Cole, Biserica 3.0, p. 133.


92

BIBLIOGRAFIE

Academia Română, Dicționatul Explicativ al Limbii Române. Bu-

curești:Edutura Univers Encicopledic Gold, 2009

Brown, Colin et. alt., New International Dictionary of New Testament Theol-

ogy, volumul 1. Grand Rapids, Michigan: Zondervan,1986

Cairns Earle, Crestinismul De-a lungul Secolelor. Oradea: Editura Socie-

tatea Misionară Română, 1992

Cole Neil, Biserica 3.0. Cluj-Napoca: Editura Aqua Forte, 2012

Halley, Henry, Halley’s Bible handbook . Micigan: Zondervan Publishing

House, 1965

Lawrence Paul , Atlas de istorie biblică. Oradea: Editura Casa Cărții, 2007

Ryrie, Charles , Teologie Elementară . Făgăraș: Editura Agape, 1998

Samuel J. Schulê, Călătorie prin Vechiul Testament, ediția a-III-a. Oradea:

Editura Cartea Creștină, 2008

Stan, Adrian, Drept și Religie, ediția a-II-a. Timișoara: Editura Marineasa,

2002

Vasile Talpoș, Studiu introductiv în Legea, Istoria și Poezia Vechului Testa-

ment. București: Editura Didactică și pedagogică, 1999


93

Emigrație, migrație și misiune. Considerații teologice și practice ...

Documents

Transcript of Emigrație, migrație și misiune. Considerații teologice și practice ...