1

Constantin MARIN

ISIHASM ÎN MĂNĂSTIRILE SPAŢIULUI

MIORITIC ROMÂNESC – DE LA PALAMIŚM LA PAISISM

Iaşi, 2009

2

Constantin MARIN ISIHASM ÎN MĂNĂSTIRILE SPAŢIULUI MIORITIC ROMÂNESC – DE LA PALAMIŚM LA PAISISM Editura Lumen este acreditată CNCSIS sub nr 003 Redactor: Morariu Irina Maria

3

Constantin MARIN

ISIHASM ÎN MĂNĂSTIRILE SPAŢIULUI

MIORITIC ROMÂNESC – DE LA PALAMIŚM LA PAISISM

Iaşi, 2009

4

Pagină lăsatăgoală intenţionat

5

Cuprins:

PROOEMIOLUM ................................................................8 NOTE ..........................................................................................14

CAPITOLUL I. DESPRE SPECIFICUL DIVERSELOR STĂRI MISTICE ................................................................ 17

I.1 Isihasm şi yoga ..........................................................................17

I.2 Extaz şi experiment...................................................................29 NOTE - Isihasm şi yoga ..............................................................38 NOTE - Extaz şi experiment .......................................................39

CAPITOLUL II. PRECĪSĒ DESPRE PSIHOLOGIA CELOR PREA REPEDE CONVERTIŢI- PSEUDO CONVERTIŢII................................................................... 43

NOTE ..........................................................................................56

CAPITOLUL III. PRECĪSĒ DIN ISTORIA ISIHASMULUI ................................................................... 57

III.1 Tradiţia maestru spiritual – discipol....................................57 NOTE – Tradiţia maestru spiritual-discipol ................................75

III. 2 Întru apărarea ortodoxiei în trecut şi în prezent – a ortodoxiei române îndeosebi..........................................................78

NOTE - Întru apărarea ortodoxiei în trecut şi în prezent – a ortodoxiei române îndeosebi .................................................................95

CAPITOLUL IV. SCHISMĂ ŞI/SAU DISPUTĂ?............101

Extras din volumul: Marin, C. (2009).Isihasm în mănăstirile spaţiului mioritic românesc.De la palamism la paisism. Iaşi, România: Lumen.

6

IV.1 Cadrul general al disputei ...................................................101

IV.2 Terminologia filosofică greacă şi latină - sursă a multor erezii...............................................................................................105

IV.3 Principalele elemente controversate ale disputei ..............113

IV.4 Palamism şi Paisism. De la strălucirea undei spirituale bizantine la bucla moldo-valahă. Slavism şi panslavism în haina ortodoxiei.......................................................................................124

IV. 5 Bizanţul şi Balcanii –Bizanţul şi Principatele Române...129 NOTE - Terminologia filosofică greacă şi latină, sursă a multor

erezii ....................................................................................................142 NOTE - Principalele elemente controversate ale disputei.........143 NOTE - Palamism şi paisism. De la strălucirea undei spirituale

bizantine la bucla moldo-valahă. Slavism şi panslavism în haina ortodoxiei.............................................................................................144

NOTE - Bizanţul şi Balcanii; Bizanţul şi Principatele Romane145

CAPITOLUL V. RUGĂCIUNEA CĂTRE IISUS.............149

V.1 Despre rugăciune în genere şi despre Rugăciunea către Iisus (continuã?) în particular..............................................................149

V.2 Rugăciunea isihastă versus entomii-danteluri postmoderniste – sectarism, eclectism, syncretism, secularizare, u.s.v.... ............................................................................................159

NOTE – Despre rugăciune în genere şi despre Rugăciunea către Iisus în particular .................................................................................172

NOTE – Rugăciunea isihastă versus entomii-danteluri postmoderniste – sectorism, eclectism, syncretism, secularizare u.s.v.174

Extras din volumul: Marin, C. (2009).Isihasm în mănăstirile spaţiului mioritic românesc.De la palamism la paisism. Iaşi, România: Lumen.

7

APPENIX...........................................................................177

BIBLIOGRAFIE................................................................183

Extras din volumul: Marin, C. (2009).Isihasm în mănăstirile spaţiului mioritic românesc.De la palamism la paisism. Iaşi, România: Lumen.

8Extras din volumul: Marin, C. (2009).

Isihasm în mănăstirile spaţiului mioritic românesc.De la palamism la paisism. Iaşi, România: Lumen.

Pagină lăsatăgoală intenţionat

9

PROOEMIOLUM

În terminologia religioasă răsăriteană, inclusiv a ortodoxiei române, cuvântul isihia este preluat din greaca κοινη; în scrierile şi lucrările din Apus precum şi în dicţionarele de greacă veche, termenul echivalent este puţin diferit şi anume hesychia. Sunt, aşadar, în joc două cuvinte care ar putea crea oarecare nedumeriri - cuvinte ce se referă la una şi aceeaşi realitate spirituală, teoretizată de unii reprezentanţi de seamă ai teologiei răsăritene. Cele două cuvinte sunt hesychasm (termen specific lucrărilor autorilor occidentali) şi isihasm (termen folosit în tradiţia filalică bizantină). Desigur că noi ne vom conforma acestei tradiţii, folosind grafica şi rostirea specifice scrierilor din Răsărit, apreciind, totuşi, că precizarea făcută îşi are rostul, spre a îndepărta eventualele nedumeriri din partea unor cititori care ar confrunta scrierile despre isihasm şi dicţionarele de limba greacă veche. La cele de mai sus mai trebuie să aducem câteva precizari. Deosebirile fonetico-semantice dintre cele două cuvinte se datorează unor schimbări care au survenit între limba greacă (de fapt dialectul atic) vorbită pe vremea lui Platon şi Aristotel şi cea din epoca elenismului parakairosic. Sunt mai multe schimbări, fonetice, morfologice, sintactice dar în problema noastră interesează îndeosebi următoarele două: transformarea lui ē "η", în rostire, în "i" şi dispariţia spiritului aspru "a" care se pronunţă "h". Se înţelege de ce hesychie devine isihie iar hesychasm, isihasm1.

Şi D. Russo, în prefaţa la dicţionarul lui H. Sarafidi2. atrage atenţia asupra unora dintre aceste deosebiri, precum şi asupra unor importante contribuţii din domeniul lexicografiei greco-

1 P. Adnés, Hesychasm: Hésychia et amemrnia (în Dictionnaire de

spiritualité, 7, L, 1969, col. 389-391 2 HĸJ@D@s Eαραφ*οu Ãατροu, Λεξικον ελλην – ρωμουνικον, Tipografia

«Lucrătorii asociaţi”, Constanţa, 1935, prefaţă de A. Russo

Extras din volumul: Marin, C. (2009).Isihasm în mănăstirile spaţiului mioritic românesc.De la palamism la paisism. Iaşi, România: Lumen.

10

române. În dicţionarul respectiv termenii hesychia şi amermnia au sensuri foarte puţin diferite, desemnând pe cel care este "lipsit de griji", care fuge de zarva lumii, se retrage în linişte spre a-şi înfrâna dorinţele carnale, prin nevoinţe şi practici asociate rostirii stereotipe a unor cuvinte sau unei rugăciuni.

Nicodim Aghioritul, de exemplu, după cum vom putea constata în paginile următoare, va accentua asupra sensului religios al termenului amermnia, asociat rostirii "Rugăciunii către Iisus”.

Sunt cercetatori precum Hausser, la care mai putem adăuga şi numele Adnès şi Sarafidi, care cred că etimologia termenului hesychia nu a putut fi stabilită cu certitudine. Dacă termenul respectiv derivă de la verbul din greaca veche ºσθαι, care înseamnă "a fi aşezat" sau înca din verbul ºσυχαζω, "a se repauza" αναπνεω, "a răsufla", "a respira", nu este fără importanţă să presupunem câteva posibile asemănări între hesychasm şi unele tehnici phiho-somatice, în primul rând hatha-yoga.

Thomas Spidlik3 asociază acestora alţi termini, precum: προσοχη, atenţie, προσευχZ, rugăciune, paronime ale căror sensuri diferite sunt în funcţie doar de o cât de mică şi neînsemnată schimbare a formei. Înţelesul poate fi chiar diferit, ca în cazul termenilor prooemiolum, parte introductivă, concisă a unei lucrări şi proelium, luptă, bătălie.

De asemenea, expresia frecventă εßχZΙησοØ, Rugăciunea către Iisus, iar în rusă "molitva Iisusova". Formula corectă din punct de vedere gramatical este rugăciunea către... nu rugăciunea lui...., deoarece termenul zΙησοØ în morfologia limbii greceşti vechi este la genitivul direcţiei, indicând nu atât posesia cât direcţia "către", ceea ce în universul semantic al limbii române nu

3 Thomas Spidlik, Spiritualitatea Răsăritului creştin, II, Rugăciunea,

traducere de diac. Ioan I Ică, Editura Deisis, 1998

Extras din volumul: Marin, C. (2009).Isihasm în mănăstirile spaţiului mioritic românesc.De la palamism la paisism. Iaşi, România: Lumen.

11

este chiar uşor de sesizat. Aşadar, rugăciunea este a lui Iisus, dar n-o rosteşte El, ci altcineva, care o îndreaptă spre El.

Să mai aducem în sprijin încă un verb din limba greacă veche, ºσυχαζειν, deoarece acest termen are, în plus, şi nuanţa semantică de loc în care se aşează călugărul isihast, chilie, pustie, sihăstrie, loc retras, spre "a vorbi" cu Dumnezeu, meditând în tăcere; aşadar, "să vorbească tăcând". ”A vorbi tăcând”, συγäντα λεξειν, este, de fapt, cunoscuta formulă platoniciană frecvent folosită în dialogul “Euthidem”.

Fie şi numai tangenţial aducem în discuţie şi problema specificului filosofiei creştine cel puţin din două motive: primul şi cel mai important; unii autori au negat existenţa unui astfel de gen de filosofie, a fortiori a filosofiei creştine din Bizanţ - al doilea motiv este referitor la raportarea tehnicii isihaste, tehnica psiho-spirituală religioasă, în fond - la diverse ştiinţe cum ar fi psihologia, psihiatria, filosofia, u.v.a.

Problema aceasta dificilă, quaestio perdīficilis, a suscitat numeroase dispute. Astfel autorii care au identificat sfera filosofiei cu sfera întregii cunoaşteri au negat, implicit, existenţa filosofiei creştine, argumentând că ar trebui să se admită, în acest caz, că există matematică creştină, fizică creştină, biologie creştină, etc.

Alţii cred cred că filosofia creştină este orice concepţie filosofică compatibilă cu învăţătura creştină şi, când nu există o atare combatibilitate, ar fi vorba de teologie. Bineînţeles că ambele aceste orientări trebuie privite, cum se spune, unter ublichem Vorbehalt. Astfel, în primul caz este vorba doar despre interpretarea filosofică din ştiinţele respective iar în al doilea, trebuie spus că orice cunoaştere care nu este compatibilă creştinismului, este teologie. Ni s-a părut mai compatibilă

Extras din volumul: Marin, C. (2009).Isihasm în mănăstirile spaţiului mioritic românesc.De la palamism la paisism. Iaşi, România: Lumen.

12

adevărului istoric explicaţia lui Mircea Vulcănescu4 despre extrinsecism, intrinsecism şi averroism, conform căreia, de exemplu, tomismul este filosofie creştină extrinsecistă deoarece Toma admite că raţiunea şi credinţa au domenii diferite, abordate complementar. Conceptul aristotelic de proportionlitas este transformat, rafinat, de acest teolog, în proportionabilia, servindu-i spre a susţine că între om şi Dumnezeu nu este nici un fel de raport, de relaţie, ci doar asemănare. Să reţinem această idee, pentru a putea înţelege mai bine deosebirea dintre teologia apuseană şi cea răsăriteană, despre care va fi vorba, mai în amănunt, când vom analiza spiritualitatea isihastă în ambianţa ortodoxiei bizantine. Cât despre intrinsecism, în speţă A. Augustin şi augustinienii se susţine că raţiunea şi credinţa au aceleaşi domenii, abordate cu mijloace diferite; în ceea ce priveşte averroismul, credinţa şi raţiunea sunt nu doar diferite ci şi cercetate divergent.

Este ştiut că filiera arabă a comentariilor filosofiei lui Aristotel (Averroes, îndeosebi) a păstrat spiritul autentic al acesteia, fără a o "rafina" în sens augustinian, etc. Averroismul apărut în Spania nu a putut pătrunde însă în spaţiul bizantin, aşa că nu este clar dacă termenul arab Dikhr (Alah) care se rostea în timpul unor exerciţii de control conştient al respiraţiei, ar fi sinonim cu numele lui Iisus. În acest caz, aria spaţială de practicare a rugăciunii respective ar fi mai extinsă.

Este curios faptul ca Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae, el, care avea ca principiu metodologic de cercetare că lipsa izvorului, a sursei, “nici pune, nici rădică lucrul”, el, care era un orientalist bine informat în cunoaşterea culturii turce, persane, arabe nu transmite date certe, informatii despre isihie, rugăciune.

4 Mircea Vulcănescu, „Două tipuri de filosofie medievală”, Bucureşti,

1942; de asemenea, „Posibilităţile filosofiei creştine”, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996

Extras din volumul: Marin, C. (2009).Isihasm în mănăstirile spaţiului mioritic românesc.De la palamism la paisism. Iaşi, România: Lumen.

13

Practicarea ei la Mânăstirea Tismana, de exemplu, a fost reluare, preluare sau chiar modificare a unor practici păgâne, de ce nu extrem-orientale "rafinate", în tradiţie creştină bizantină.

Pentru moment, să reţinem că aproximativ la jumatatea sec al XIII-lea Nichifor aduce căteva precizări la formula rugăciunii şi la modul de efectuare a respiraţiei în scrierea "Despre trezvia şi paza inimii". Însă cea mai importantă sursă este scrierea lui Grigore Palama, "Triadele întru apărarea celor ce se nevoiesc cu evlavie în isihie", scriere ce ar necesita o analiză în paralel cu textul Hathayoga-pradipika al lui Hvātamārana, comentat mai târziu de Brahmānanda, analiză ce nu stă acum în atenţia noastră. Atragem atenţia doar asupra acestui fapt, cel putţin, pentru următorul motiv: medicina contemporană, după cum observă Sergiu Al-George, cercetează implicaţiile strict ştiinţifice ale practicii yoga, cum sunt: realizări în ce priveşte cinetica inversă a automatismelor, controlul conştient alactivităţii cardiace, al întregului metabolism5. Se măreşte potenţialul electric al organismului şi scade lungimea de undă a radiaţiei emisă de organismul yoginului (isihastului?!). În felul acesta se “detaşează” de propriul corp şi poate percepe, la nivelul câmpului, ce va fi în viitor (de exemplu, în această stare, de o durată de 2-3 minute, poate vedea aievea evenimente ce se vor petrece peste 100-200 de ani: În cazul în care un yogin experimentat şi-ar mări potenţialul bioelectric al organismului de şapte ori, lungimea de undă emisă de organismul lui ar fi comparabilă cu cea a luminii, aprox. 98%). Deci este vorba de energie şi de biocâmp. Problema este dacă şi în cazul practicantului isihast ştiinţa ar putea descoperi astfel de fenomene; aceasta sub un aspect. Sub alt aspect, dacă materia se comportă funcţie de energie, aceasta

5 Sergiu Al-George, “Medicina indiană”, în vol. “Istoria medicinii

universale”, sub îngrijirea prof. dr. doc. V. L. Bologa, Editura Medicală, Bucureşti, 1970, pag. 125-130.Vezi şi nota 1 din Prooemiolum.

Extras din volumul: Marin, C. (2009).Isihasm în mănăstirile spaţiului mioritic românesc.De la palamism la paisism. Iaşi, România: Lumen.

14

înseamnă că unele teze ale teologiei răsăritene despre energiile divine percepute de isihast şi-ar găsi unele confirmări strict experimentale. Isihaşti, autori-practicanţi mai importanţi, sunt cuprinşi, în Filokalie, de către Macarie din Corint şi Nicodim Aghioritul, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Vom arăta în paginile următoare că disputa Palama - Varlaam a fost sursa celor mai multe neînţelegeri între reprezentanţii teologiei din Răsărit şi Apus, manifestate şi în alte forme, forme ce n-au fost generate numaidecât de factori de doctrină ci şi de alţi factori extradoctrinari.

În concluzie, ceea ce a iniţiat Nichifor Isichastul va fi mai apoi completat şi precizat de Simeon Noul Teolog şi de catre Grigore Sinaitul.

NOTE

1. În studiul MEDICINA INDIANA publicat în volumul ISTORIA MEDICINII UNIVERSALE sub îngrijirea prof. doc. V. L. BOLOGA, Editura medicală. BUCUREŞTI, 1970 p. 125-130, sanscritistul şi medicul român SERGIU AL-GEORGE explică, din punct de vedere medical, starea yogică de SAMYAMA care este, după el, o nouă HOMEOSTAZIE a întregului organism (în ce priveşte sistemul nervos, compoziţia sângelui, bio-câmpul, metabolismul, câmpul electric u.v.a.). Datele provenite din marile spitale yogice din lume, din centrele experimentale conform programului RISCHKESH îndreptăţesc concluzii despre apariţia unei homeostazii specifice, SAMYAMA (dobândite de aşa-zise puteri supranaturale, cum se spune în textele vechi).

Extras din volumul: Marin, C. (2009).Isihasm în mănăstirile spaţiului mioritic românesc.De la palamism la paisism. Iaşi, România: Lumen.

15

Astfel: electroencefalogramele înregistrează apariţia ritmului „∝”, lent, cu o mare lungime de undă faţă de ritmurile de veghe ”β” şi „γ”, micşorarea metabolismului bazal, condiţionarea activităţii sistemului cerebral limbic, cordul devenind mic, tubular, în sensul că unda ”T” apare bifidă, dispare unda ”P” şi se înregistrează unda „U”. Mai departe, din punct de vedere strict neurologic, stăruie reflexele somatice iar din punct de vedere umoral analizele arată o creştere a uremiei, glicemiei, CO2, potasemiei iar natremia scade. În ceea ce priveşte câmpul electric al organismului, sinusoidele indică modificări ale acestuia în centrii medulari, vasomotori, bulbari şi periferici, în sensul că aceste sinusioide sunt regulat cutanate. Mai mult decât atât, unele date din astfel de centre, dacă nu cumva ar fi mistificate (sunt date dintre care nu puţine au caracter secret-strategic, ştiut fiind de exemplu că astronauţii, în antrenamentele lor, practică şi unele exerciţii yogice) - par să justifice o insesizabilă densificare a materiei, a substanţei noetice.

Extras din volumul: Marin, C. (2009).Isihasm în mănăstirile spaţiului mioritic românesc.De la palamism la paisism. Iaşi, România: Lumen.

Continuarea acestui volum o puteţi lectura achiziţionând volumul de pe

sau din librăriile noastre partenere.

www.edituralumen.rowww.lumenpublishing.com