brexit

10
În perspectiva referendumului pentru Brexit care se preconizează că va avea loc în viitorul apropiat în Marea Britanie, s-au publicat o serie de cercetări care evidențiază impactul acestei mișcări asupra economiei Regatului Unit, precum și a întregii Uniuni Europene. Cercetarea adoptă însă o perspectivă diferită și investighează modul în care s-ar putea reorienta politicile europene ca urmare a absenței reprezentanților Regatului Unit din cadrul organismelor cu rol decizional ale UE. Pe scurt, dacă Regatul Unit se retrage din Uniunea Europeană, dinamica instituțiilor comunitare se va schimba în mod substanțial. Un Consiliu format din doar 27 de membri și un Parlament European lipsit de europarlamentarii britanici vor cauza o schimbare semnificativă în echilibrul puterii, în favoarea forțelor politice pro-sociale sau intervenționiste, adică acelea care îndeamnă la o intervenție mai puternică a statului în economie și la redistribuirea veniturilor. Pe de altă parte, forțele care susțin piața liberă, reducerea birocrației și o Europă mai competitivă ar suferi o lovitură puternică. Majoritatea politicienilor Britanici care joacă un rol direct în instituțiile UE sunt în favoarea pieței libere. În Consiliu, este vorba de conservatorii lui David Cameron. În Parlamentul European, majoritatea eurodeputaților Britanici se pliază pe ideologia de centru-dreapta (Conservatorii în grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni și Partidul pentru Independența Regatului Unit, UKIP, în grupul Europa Libertății și 1

description

BREXIT

Transcript of brexit

Page 1: brexit

În perspectiva referendumului pentru Brexit care se preconizează că va avea loc în viitorul

apropiat în Marea Britanie, s-au publicat o serie de cercetări care evidențiază impactul acestei

mișcări asupra economiei Regatului Unit, precum și a întregii Uniuni Europene. Cercetarea

adoptă însă o perspectivă diferită și investighează modul în care s-ar putea reorienta politicile

europene ca urmare a absenței reprezentanților Regatului Unit din cadrul organismelor cu rol

decizional ale UE.

Pe scurt, dacă Regatul Unit se retrage din Uniunea Europeană, dinamica instituțiilor comunitare

se va schimba în mod substanțial. Un Consiliu format din doar 27 de membri și un Parlament

European lipsit de europarlamentarii britanici vor cauza o schimbare semnificativă în echilibrul

puterii, în favoarea forțelor politice pro-sociale sau intervenționiste, adică acelea care îndeamnă

la o intervenție mai puternică a statului în economie și la redistribuirea veniturilor. Pe de altă

parte, forțele care susțin piața liberă, reducerea birocrației și o Europă mai competitivă ar suferi o

lovitură puternică.

Majoritatea politicienilor Britanici care joacă un rol direct în instituțiile UE sunt în favoarea

pieței libere. În Consiliu, este vorba de conservatorii lui David Cameron. În Parlamentul

European, majoritatea eurodeputaților Britanici se pliază pe ideologia de centru-dreapta

(Conservatorii în grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni și Partidul pentru

Independența Regatului Unit, UKIP, în grupul Europa Libertății și Democrației Directe). Chiar și

euro-aleșii laburiști din Parlamentul European sunt mult mai puțin dispuși în a susține intervenția

statului în economie decât colegii lor socialiști din alte țări, de exemplu din Franța.

Aceasta este structura grupurilor politice din Parlamentul European cu și fără eurodeputații Marii

Britanii:

În cadrul cercetării, s-a realizat o simulare pentru a vedea modul în care ar fi arătat anumite

decizii cheie luate de Parlamentul European în ultimii ani dacă eurodeputații Marii Britanii nu ar

fi fost acolo să voteze. În baza acestui lucru, se preconizeaza cum ar putea arăta viitoarea

legislație a UE, în cazul în care aceasta va fi elaborată fără aleșii britanici din Parlament (și dacă

nu ar apărea totodată și alți factori semnificativi care să o influențeze).

1

Page 2: brexit

Efectul nr. 1: Mai multe sarcini normative pentru activitățile comerciale ale UE

Politicienii britanici sunt, printre altele, realmente în favoarea reducerii birocrației spre deosebire

de reprezentanții politici de pe continent. Dacă aceștia nu ar mai participa la luarea deciziilor în

ceea ce privește piața internă, presiunea asupra decidenților politici de a simplifica legislația în

vigoare și a de a reduce formele birocrației, ar fi mult mai mică.  Dimpotrivă, forțelor care sunt

de părere că reducerea birocrației ar avea un impact negativ asupra muncii și că standardele cu

privire la mediul înconjurător vor deveni mai drastice le va fi mult mai ușor să influențeze

deciziile în felul lor.

De exemplu, în mai 2015, aproape toți eurodeputații britanici, indiferent de partidul politic din

care făceau parte, au susținut tendința de a reduce birocrația. În mod concret, toți au votat în

favoarea unui paragraf care susținea inițiativa Executivului European de a retrage din procesul

legislativ acele legi care sunt considerate a fi perimate sau care presupun suplimentarea

responsabilității administrative a instituțiilor și a activităților comerciale desfășurate în interiorul

Uniunii.

Dispoziția a fost adoptată prin 412 voturi pentru,  258 voturi împotrivă și 11 abțineri. Fără

membrii britanici, majoritatea susținătoare a reducerii formelor birocrației ar fi fost, fără

îndoială, mult mai mică: rezultatul votului ar fi fost de 357 voturi pentru, 251 împotrivă și 10

abțineri. Cu cât majoritatea Parlamentului European care susține propunerile Comisiei este mai

mică, cu atât mai mult Comisia devine ezitantă în a schimba cursul politicii actuale. În particular,

în cadrul grupului Socialiștilor și Democraților, delegația laburistă britanică a avut o opinie

diferită, votând alături de gruparea de centru-dreapta în favoarea unei legislații mai reduse.

Declarația a făcut parte din raportul elaborat de Parlamentului European, care viza oportunitățile

de creștere a economiei verzi pentru IMM-uri.

Similar, eurodeputații britanici din cele trei delegații principale, Conservatorii,  Laburiștii și

Partidul pentru Independența Regatului Unit (UKIP), au susținut, în mod tradițional, o piață a

muncii mult mai flexibilă, fiind de părere că este nevoie de acest lucru pentru a întări

competitivitatea întreprinderilor europene. Aceștia au votat de asemenea și împotriva introducerii

salariilor minime în UE. Așa cum am precizat și anterior, în cazul laburiștilor din Parlamentul

European, pozițiile lor au fost câteodată împotriva celor ale colegilor lor de pe continent din

2

Page 3: brexit

grupul Socialiștilor, cum ar fi și în cazul raportului elaborat recent de Parlamentul European

intitulat „Crearea unei piețe competitive a UE pentru secolul XXI”,votat în septembrie 2015.

Efectul nr. 2: Protecție mai slabă a drepturilor de autor în UE

În septembrie 2010, Parlamentul European a adoptat un raport intitulat „Intrarea în vigoare a

drepturilor de proprietate intelectuală pe piața interna”. Forma finală a acestei rezoluții non-

legislative a fost în mare parte în favoarea întăririi poziției deținătorilor de drepturi de autor și a

cerut introducerea unui set de măsuri pentru a combate în mod eficient încălcările DPI. Textul

proiectului a fost controversat și aprobat printr-un număr destul de mic de voturi. Rezoluția a fost

adoptată prin 328 de voturi pentru, 245 împotrivă și 81 abțineri. Membrii Parlamentului

European ai celor două delegații britanice principale,  Laburiștii și Conservatorii, au votat în

favoarea textului. În mod remarcabil, membrii Partidului Laburist din Parlamentul European au

făcut acest lucru chiar și împotriva liniei de acțiune a partenerilor lor Socialiști.

În lipsa membrilor Regatului Unit, rezultatul votului din 2010 ar fi fost de 295 voturi pentru, 255

împotrivă și 78 abțineri. După alegerile din UE din anul 2014 majoritatea susținătoare a unor

drepturi de autor mult mai drastice s-a diminuat considerabil, iar fără euro aleșii britanici din

Parlamentul European nu s-ar mai fi format deloc o majoritate.

Efectul nr. 3 : Bugetul UE ar fi mult mai redus, în timp ce contribuțiile statelor membre ar

crește

Disputele dintre Bruxelles și Londra pe tema referitoare la cât de mult ar trebui să contribuie

Regatul Unit la visteria comună, nu reprezintă o noutate. Conform Tratatului de la Lisabona,

Regatul Unit beneficiază de faimosul rabat care îi permite să plătească mai puțini bani

comparativ cu restul statelor membre. În plus, politicienii britanici încearcă să-și reducă propria

contribuție către UE, pe cale indirectă, prin reducerea bugetului total al UE (care ar reduce

automat și în mod proporțional și contribuția britanicilor). În mod concret, Guvernul britanic

aduce în discuție această perspectivă de fiecare dată când se ivește oportunitatea, mulți dintre

aleșii britanici din Parlamentului European votând acest lucru întotdeauna când se discută acest

aspect în plen.

3

Page 4: brexit

În toamna anului 2014, grupurile politice pro-UE au reușit  să înainteze un raport cu privire la

proiectul de Buget al UE pentru anul 2015 revărsând participațiile care fuseseră propuse de către

Consiliu. Textul a fost adoptat prin 464 voturi pentru, 186 împotrivă și 46 abțineri. Majoritatea

membrilor britanici ai PE din cadrul tuturor partidelor politice au votat împotrivă creșterii

solicitate a bugetului Uniunii.

Prin urmare, prin absența europarlamentarilor Regatului Unit, opoziția referitoare la creșterea

bugetului ar fi fost mult mai slabă: 460 voturi pentru și 125 împotrivă.

Același lucru s-a întâmplat și recent când s-a votat proiectul de lege privind planul de buget pe

2016. Și de această dată, proiectul a susținut faptul că este esențial ca bugetul Uniunii pe 2016, să

sporească finanțarea câtorva domenii precum securitatea și politică internațională. Proiectul a

fost susținut de 422 voturi pentru, 173 împotrivă și 85 abțineri. Încă o dată, euro aleșii britanici ai

Parlamentului European, din toate grupurile politice, au votat împotriva rezoluției. Dacă nu ar fi

participat la vot, rezultatul ar fi fost de 421 voturi pentru, 116 împotrivă și 78 abțineri.

În consecință, în cazul unui Brexit, bugetul total al UE ar fi în mod cert mult mai redus fără

contribuția britanică. Pe de altă parte, Comisia și Parlamentul ar avea șanse mai mari de a obține

contribuții mai mari de la statele membre care au rămas să cotizeze, în absența opoziției

britanice.

Efectul nr. 4: O determinare mai puternică pentru armonizarea fiscală și impozitare mai

mare a tranzacțiilor financiare

Dacă deputații britanici ai PE nu ar fi participat la vot, armonizarea fiscalității în UE ar fi fost

mai mult decât probabilă. O ilustrare a acestui lucru o reprezintă respingerea propunerii de

armonizare fiscală pentru întreaga Uniune Europeană.

Membrii Socialiști, Liberal-Democrați, Verzii/Alianța Liberală Europeană din Parlamentul

European au vrut să adopte o măsură prin care UE să poată lansa măsuri pentru armonizarea

fiscală. Propunerea a fost respinsă prin 308 voturi pentru și 370 împotrivă, deoarece majoritatea

eurodeputaților de centru-dreaptă ai PE  (Partidul Popularilor Europeni și Conservatorii) au votat

împotrivă armonizării fiscale. Interesant este faptul că, în grupurile Socialiste și Democrate,

delegația britanică laburistă nu a fost de acord cu poziția susținută de partenerii lor de pe

continent și au votat de partea aleșilor de centru-dreapta. Fără membrii Regatului Unit,

4

Page 5: brexit

majoritatea care a fost împotriva armonizării fiscale ar fi fost într-un număr mai redus: 298 voturi

pentru și 317 împotrivă.

Pe lângă acestea, dacă membrii britanici din PE ar părăsi Parlamentul European, s-ar putea ivi o

tentativă mai puternică pentru normalizarea tranzacțiilor. Acest lucru se poate observa în votul

referitor la paragraful din cadrul raportului „Semestrul UE pentru coordonarea politicii

economice pe 2015”. Cu această ocazie, o majoritate de centru-stânga a reușit să înainteze o

propunere explicită pentru adoptarea la nivel de Consiliu a unei taxe fiscale de tranzacție (TFT).

Dispoziția a fost adoptată de 353 voturi pentru, 317 împotrivă și 27 abțineri. Fără parlamentării

britanici ai UE care să se opună acestui paragraf, majoritatea susținătoare a acestei reglementări

referitoare la tranzacțiile financiare ar fi fost și mai puternică.

Efectul nr. 5 : mai puțină susținere în ceea ce privește exploatarea nucleară a surselor de

energie neconvenționale (ex. : șistul bituminos)

Susținătorii energiei nucleare ar putea pierde un aliat puternic din instituțiile UE dacă

eurodeputații britanici ai PE ar părăsi Uniunea. De obicei, membrii Regatului Unit se opun

dispozițiilor care prevăd reducerea treptată a energiei nucleare. Acesta a fost cazul, de exemplu,

la votarea unui amendament din cadrul raportului „Strategia Securității Energiei din UE”.

Amendamentul le cerea statelor membre și instituțiilor UE să reducă treptat subvențiile și alte

finanțări publice pentru echipamentele nucleare noi sau deja existențe. Propunerea pentru

reducerea treptată a fost respinsă prin 248 voturi pentru și 419 voturi împotrivă. Fără

europarlamentarii Regatului Unit, rezultatul votului ar fi fost de 239 voturi pentru și 360 voturi

împotrivă. Cu alte cuvinte, lagărele pro-nucleare ar deveni mai mici.

În mod similar, susținerea exploatării resurselor de energie neconvenționale, precum șistul

bituminos, ar fi mult mai mică. Un alt amendament referitor la același raport cerea statelor

membre „sa se abțină de la orice tip de activitate de explorare și exploatare a șistului bituminos”

a fost de asemenea respins prin 289 voturi pentru, 388 împotrivă și 25 abțineri. Fără delegația

britanică, rezultatul votului ar fi fost de 276 voturi pentru, 329 voturi împotrivă și 25 abțineri.

Nu sunt previzibile efecte (imediate și clare) însemnate asupra politicilor UE în ceea ce privește

comerțul internațional, securitatea cibernetică/protecția datelor, pentru că, în aceste domenii,

5

Page 6: brexit

Membrii britanici ai PE respectă regulile partidelor lor Europene și prin urmare își anulează

voturile între ei.

Concluzii efectele Brexit in UE

O analiză realizată de economiștii Bertelsmann Stiftung și Ifo Institute arată că toți europenii vor

avea de pierdut în urma ieșirii Marii Britanii din UE.

Două modele au fost analizate de studiul citat de Bloomberg.

Primul este modelul A, al unei ieșiri mai puțin brutale, care presupune că Marea Britanie își

păstrează parțial accesul la piața unică europeană, într-un mod similar cu cel norvegian.

Al doilea model (B) este cel care vizează un eșec al negocierilor în urma BREXIT-ului și

instaurează bariere pentru comerțul liber dintre Marea Britanie și UE.

"Nu știm ce ne așteaptă în urma Brexit-ului. Dar este foarte sigur că Brexit-ul va genera o

enormă nesiguranță și există dovezi foarte lare privind efectul otrăvitor al nesiguranței asupra

comerțului și dezvoltării economice", a declarat Gabriel Felbermayr, director al Centrului pentru

Economie Internațională din cadrul Ifo Institute din Munchen.

Analiza arată că Brexit-ul va lovi în primul rând Marea Britanie, unde venitul pe cap de locuitor

va scădea cu peste 5% în scenariul A, al unei ieșiri negociate, și cu peste 20% în cazul unei

separări brutale.

Afectate vor fi și Malta, Cipru sau Luxemburg, dar și marile puteri ecvonomice ale UE, precum

Germania sau Franța.

Mai puțin afectate vor fi țări precum Croația, Austria sau România. În cazul României, scăderea

venitului pe cap de locuitor ar fi sub 2%, în scenarul B și în jur de 0,5% în scenariul A.

6

Page 7: brexit

Surse web

1. http://www.votewatch.eu/blog/top-5-likely-effects-of-brexit-on-eus-policies/

2. http://www.bbc.com/news/uk-politics-32810887

3. http://www.independent.co.uk/topic/brexit

7