ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ PENTRU COPII ȘI ADULȚI CU · - Arts&Crafts - în urma activității...

20
ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ PENTRU COPII ȘI ADULȚI CU AUTISM DIN ROMÂNIA FILIALA IAȘI RAPORT ANUAL DE ACTIVITATE 2016

Transcript of ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ PENTRU COPII ȘI ADULȚI CU · - Arts&Crafts - în urma activității...

ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ PENTRU COPII ȘI ADULȚI CU

AUTISM DIN ROMÂNIA

FILIALA IAȘI

RAPORT ANUAL DE ACTIVITATE 2016

Filiala Iași a Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR -

Iași) a obținut personalitate juridică prin încheierea nr.80/PJ/26.05.2003 a Judecătoriei

Iași. Filiala are caracter neguvernamental, nonprofit, și acționează în domeniul protecției

copilului și a persoanelor cu autism.

Scopul acesteia este sprijinirea copiilor, adulților cu autism din Iași și împrejurimile

orașului, precum și a familiilor lor, în vederea asigurării drepturilor fundamentale în ceea

ce privește asistența socială, și educația acestora.

ANCAAR Iași este membră FEDRA - Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru

Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist, prima federaţie de acest tip din România, care

are ca membri în principal organizaţii de părinţi şi se doreşte a fi o voce puternică şi

unitară a organizaţiilor de profil din România, având ca scop crearea şi păstrarea unui

mediu adecvat pentru stimularea şi sprijinirea persoanelor cu TSA.

De asemenea, ANCAAR Iași este membră în Federația Organizațiilor

Neguvernamentale pentru Servicii Sociale și în Federația Organizațiilor de Părinți care au

Copii cu Dizabilități.

MISIUNE Îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu autism și a familiilor acestora

VIZIUNE O Românie în care drepturile fundamentale ale persoanelor cu autism să fie respectate

prin crearea și susținerea punților de acces către ele.

CONTACT Web: www.ancaar-iasi.ro

E-mail: [email protected]

Tel. 0332 408826

Strada Apelor, nr. 6 (zona Podul de Fier, Punctul Termic)

ANCAAR Filiala Iași

ATELIER DE ERGOTERAPIE PENTRU TINERI

DIAGNOSTICAȚI CU AUTISM

Un grup de 12 tineri diagnosticați cu autism au beneficiat, în cadrul centrului ANCAAR,

de programul de ergoterapie. Acesta se desfășoara zilnic, în intervalul orar 8-12,

activitățile fiind structurate pe următoarele domenii:

- gătit - beneficiarii au învățat să gătească rețete simple (omlete, salate, paste, clătite,

etc.).

- grădinărit - tinerii beneficiari au învățat să planteze diverse răsaduri, în ghiveci, sau

direct în pământ, au învățat cum să le îngrijească, să le ude și să le urmărească evoluția

sau la ce utilizăm plantele, care parte a lor este comestibilă, ori ce plante mănâncă

animalele.

- Arts&Crafts - în urma activității desfășurate la acest atelier au rezultat următoarele tipuri

de obiecte: ceasuri decorative, tăvițe pentru cafea, cutiuțe pentru bijuterii, lumânări

decorative, rame foto împodobite manual, suporturi pentru creioane, vaze decorative,

borcane decorate, mici tablouri, etc. Tinerii beneficiari au învățat cum să utilizeze anumite

materiale: vopsele, lacuri, lipiciuri, dar și diverse tehnici de lucru, au învățat să

recunoască și să îmbine culorile, să recunoască diferite materiale (lemn, carton, material

textil, plastic), să utilizeze instrumente și unelte de lucru (pensoane, foarfeci, capsator,

ciocan).

- îngrijirea animalelor - beneficiarii au învățat să recunoască animalele și mai ales să

interacționeze cu ele (la începutul activității unii dintre ei manifestau semne vizibile de

teamă sau aveau un comportament neadecvat față de acestea), au învățat unde locuiesc,

ce mănâncă și cum să le procure hrana sau ce cantitate este recomandat să li se ofere

(au adunat iarbă, au hrănit puiuți de animale cu biberonul, le-au adus frunze de varză,

morcovi, sau salată ori furaje specifice).

- operare calculator - unii dintre tinerii cu autism, care au abilitățile necesare, au învățat

cum să tehnoredacteze texte simple în word sau cum să utilizeze internetul pentru a

căuta informații, clipuri video, sau chiar muzică (Google, Youtube). Cei care nu știu să

scrie, ori să citească au fost implicați prin utilizarea tablei interactive, care presupune

folosirea de imagini pentru a oferi un răspuns. Au învățat să multiplice materiale, să

lamineze fișe de lucru, să grupeze și să capseze diverse documente.

- dezvoltare personală - au învățat să recunoască emoții, la ei și la cei din jur și să

reacționeze în funcție de situație, au învățat care sunt regulile și cum să joace diverse

jocuri de grup (table, cărți, ping-pong, rummy).

Toate activitățile desfășurate urmăresc, în principal, formarea și educarea unor

abilități de preprofesionalizare. Tinerii beneficiari au învățat ce înseamnă să ai un

program zilnic, prestabilit, pe care trebuie să îl respecți, au învățat cum să interacționeze

cu cei din jur și cum să lucreze în echipă. Au derulat activități orientate către rezultat, au

învățat să ducă la bun sfârșit o sarcină sau să lucreze la normă.

Pentru deprinderea unor abilități de adaptare în comunitate au fost derulate

activități în urma cărora tinerii au învățat cum să utilizeze mijloacele de transport în

comun, cum este adecvat să te comporți atunci când le folosești, sau care sunt regulile

de comportare în spații publice (parcuri, zone de agremet public, restaurant).

PROGRAM AFTER-SCHOOL PENTRU COPII

DIAGNOSTICAȚI CU AUTISM

Dezvoltarea unui program de tip ”after-school” în cadrul centrului ANCAAR

Iași are ca scop facilitarea procesul de incluziune educațională a copiilor diagnosticați cu

autism, în sistemul de învățământ din Iași prin adaptarea metodelor și materialelor de

lucru în funcție de nevoile beneficiarilor. Prin tehnici de intervenție specializată, copiii cu

autism pot învăţa lucruri pe care copiii tipici le învaţă în mod natural. Pentru îmbunătățirea

abilităților de rezolvare a problemelor, de comunicare, relaționare sau socializare este

necesar ca materialele didactice și metodele de predare/învățare să fie permanent

adaptate la particularitățile acestora.

12 copii diagnosticați cu autism, care frecventează învățământul de masă,

au beneficiat de programul ”after-school”, care urmărește să completeze cerințele

curriculumului școlar prin derularea unor activități educative și recreative (ședințe de

logopedie, kinetoterapie, grup de socializare) orientate spre diverse obiective de învățare:

de stăpânire a materiei, de exprimare, de dobândire a unor deprinderi intelectuale (a

identifica, a clasifica, a selecta, a distinge, a rezolva, etc.), a unor deprinderi psihomotorii

(a percepe, a executa mișcarea după un anumit model, a integra mișcarea în activitate)

sau de interacțiune cu alți copii.

ACTIVITĂȚI EDUCATIVE:

de stimulare a dezvoltării limbajului și a comunicării: copiii învață în timpul

ședințelor de logopedie, noțiuni de discriminare fonetică, asociere sunet/literă,

imagine/cuvânt, își dezvoltă vocabularul, învață să conștientizeze și să înțeleagă mesajul,

ori își însușesc sau întăresc deprinderile de scris/citit - jocuri de pronunţie corectă şi de

dezvoltare a vocabularului - ”Să alintăm cuvintele”, ”Eu spun una, tu spui multe”, “Dacă

nu-i aşa, cum e?”; Audiţii, vizionări (cântece pentru copii, desene animate, poveşti);

de stimulare a dezvoltării gândirii logice și capacității de a rezolva probleme: copiii

își dezvoltă capacitatea de a opera cu cifre, numere, de a rezolva probleme matematice,

de a lucra cu concepte spațio/temporale, sau unități de măsură și forme geometrice;

de stimulare a dezvoltării senzorio-motorii: la nivel perceptiv-motric copiii învață să

identifice și să utilizeze corespunzător informațiile transmise de către organele de simț

(explorare senzorială: vizuală - “Recunoaşte obiectul!”; “Găseşte diferenţele între obiecte/

imagini!”, auditivă - “De unde se aude?”, “Graiul animalelor”, “Cine te-a strigat?”, “Vocea

şoptită” , gustativă - Ce gust are ...?”, “Albinuţele adună miere”, “Salata de fructe”,

olfactivă - “Ce miroase aşa?”, “Cum miroase ...? (plăcut, neplăcut), tactil-kinestezică -

“Trăistuţa fermecată”, “Recunoaşte obiectul cu ochii închişi!”, jocuri de mimă, exerciții de

identificare a schemei corporale, de conștientizare a propriului corp și de corelare a

funcțiilor părților corpului - aşezarea pionilor pe tăbliţă/ a mărgelelor pe aţă; simulare

cusături; parcurgerea unui traseu conturat cu degetul/ creionul, contururi după şablon;

colorare etc.;

de stimulare a dezvoltării unor abilități creative și estetice: copiii învață să identifice

materiale de lucru, să elaboreze picturi, modelaje, sau obiecte decorative, utilizând

corespunzător culori, sau tehnici de lucru pentru realizarea de produse simple;

de stimulare a dezvoltării unor abilități de autonomie personală și adaptare în

comunitate: copiii învață noțiuni de igiena individuală, sanitară, vestimentară și de auto-

gospodărire, cum să întrețină corespunzător spațiul de lucru, care sunt formele de

comportare adecvată în societate - jocuri de utilizare a formulelor de politeţe şi salut

adecvate situaţiilor/persoanelor (“Aşa da, aşa nu“,“Se poate aşa ceva ?“, “Cuvinte

magice”); jocuri de rol /dramatizări (“Între prieteni“, “În vizită“,“La picnic“,“La spectacol”,

“La biserică” ; “La teatru”; “În tramvai”); jocuri de alternanţă de rol (“Vânzătorul“,

“Postaşul“ etc.); jocuri de stimulare, corectare a unor comportamente (“Cine este

vinovat?“; “Învaţă din greşelile lor!”)

ACTIVITĂȚI RECREATIVE:

Terapii alternative

art-terapie: ateliere de dans și mișcare, modelaj, pictură, meloterapie, ateliere de

teatru, educație media și cinematografică;

terapie prin joc: jocuri structurate care depășesc funcția de a-i întreține sau amuza

pe copii, contribuind la dezvoltarea acestora, pe diverse paliere;

terapie prin interațiune cu animale: vizite la parcul cu animale, sau vizite ale

animalelor la centrul ANCAAR.

CLUBUL DE WEEK-END

Activitățile din cadrul proiectului „Clubul de week-end” au continuat și în

acest an și s-au desfășurat în fiecare sâmbătă și dminică, timp de 4 ore pe zi și au

constat în: creare de obiecte hand-made, desen, pictură, jocuri de atenție,

memorie; activități de auto-gospodărire și autoservire; organizarea unor

evenimente: zile de naștere ale copiilor născuți în luna în curs, excursii educative,

ieșiri în natură. Am avut alături de noi și echipa de voluntari.

Copiii cu autism din cadrul Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din

România filiala Iaşi au sărbătorit Ziua Internaţională a Copilului printr-o ieșire în aer

liber, la parcul de joacă al Fundației Ancora Salvării din comuna Strunga. Cu mic, cu

mare, părinți și copii, voluntari, terapeuți, au petrecut câteva ore de relaxare într-o

atmosferă de voie bună, prietenie și toleranță.

TABĂRĂ LA MUNTE ȘI LA MARE

CONSILIERE INDIVIDUALĂ ȘI DE GRUP

PENTRU PĂRINȚI ȘI FAMILIE

A.N.C.A.A.R a desfășurat săptămânal activități de consiliere a părinților, lucrând

atât individual, cât și în grupuri.

Scopul acestui tip de activități vizează diverse aspecte cum ar fi: consolidarea

înțelegerii reciproce și identificarea unor abilități de a oferi sprijin emoțional între membrii

familiei, dezvoltarea de abilități și strategii de rezolvare a conflictelor apărute în familie,

armonizarea comunicării cu fiecare membru al familiei, dezvoltarea unor strategii de

adaptare la diverse situații în familie.

În afară de ședințe de consiliere individuală, sau de grup suport, ANCAAR Iași

oferă părinților, membri în asociație și numeroase oportunități de socializare și

relaționare: ateliere cu tematică specifică, marcarea unor evenimente speciale alături de

copii, participarea la excursii sau ieșiri organizate cu diverse prilejuri, însoțiți, sau nu de

copii.

Pe data de de 8 Martie, am sărbătorit mămicile din asociație, organizând

tradiționala excursie în care 30 dintre acestea s-au relaxat și au socializat, având parte de

o zi, numai și numai pentru dânsele. Alături de ele au fost și terapeutele de la centru și

voluntarele implicate în activități. În acest an, multă voie bună încă de la plecare, o

plimbare cu Mocănița și servirea mesei de prânz la o pensiune.

CURSURI, WORKSHOP-URI, SEMINARII

ANCAAR susține periodic activități de informare și formare pe diferite subiecte

legate de problematica autismului, pentru diverse categorii profesionale: studenți

(medicină, psihologie, asistență socială, arte plastice și vizuale), medici, cadre didactice

ori alți specialiști în domeniu. În 2016 a fost organizat un workshop adresat cadrelor

didactice din județul Iași, cu scopul de a împărtăși informații utile în interacțiunea cu copiii

diagnosticați cu autism integrați în școala de masă sau în școala specială - aspecte

generale legate de autism, aspecte medicale de interes pentru profesori, aspecte legate

de comunicare, cum poate fi depașită o situație de criză, aspecte legatede colaborarea cu

familia, alte subiecte. Lectorii sesiunii au fost un grup de profesioniști din Olanda cu o

bogată experiență de lucru în câmpul intervenției asupra persoanei diagnosticate cu

autism: Anke van Wijk, Bert van de Meeberg, Trudy Bax.

În perioada 21, 22 aprilie 2016 au fost organizate ”Expoziția națională cu lucrări și

obiecte realizate de persoane diagnosticate cu autism”, și "Sesiunea de prezentări de

Modele de Bune Practici în intervenția asupra persoanei diagnosticate cu autism”, cu

scopul de a promova serviciile oferite de organizațiile participante la eveniment,

beneficiarilor afectați de autism. Activitățile au facut parte din Campania Publică

derulată cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului și s-au desfășurat în

sala de conferințe Napoli, de la Hotel Ramada Iași.

La expoziție au participat reprezentanți din următoarele organizații: Asociația

”Pentru Noi” din Bârlad, Asociația ”O voce pentru Autism” din Iași, APCA Galați, APCA

Botoșani, Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual din București, Fundația

Univers Plus din Piatra Neamț, Fundația Ancora Salvării, Asociația Autism Baia Mare,

Asociația ”Steluțe pe pământ din Iași, Fundația Star of Hope România, ANCAAR Argeș,

Asociația Surâsul Albastru din Iași, Asociația ”Darius dăruiește” din Iași, Asociația Puzzle

din București, Asociația ”Salut Prieteni” din Pașcani, Asociația ”Rază de speranță” din

Dorohoi, Fundația Romanian Angel Appeal din București și organizația Lunet Zorg din

Olanda.

A fost organizată 1 sesiune de prezentare a unor modele de bune practici

Activitatea a constat în prezentarea unor modelele de intervenție în domeniul autismului,

pe care organizațiile care au înscris prezentări, le utilizează în practica de zi cu zi. În sală

au fost prezenți 53 de participanți, atât reprezentanți ai unor organizații

neguvernamentale care activează în domeniul furnizării de servicii adresate persoanelor

cu dizabilități din România – din Baia Mare, Galați, Argeș, Piatra Neamț, București,

Dorohoi, Botoșani, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale cu atribuții în acest

domeniu, din județul Iași: Tg. Frumos, Pașcani (centre de zi, centre rezidențiale, școli

speciale) și din Iași și chiar voluntari și aparținători ai unor persoane afectate de tulburări

din spectrul autist. Au fost susținute 8 prezentări din partea organizațiilor din România și

de asemenea a fost susținută prezentarea unui model de succes din afara României, de

către o echipă multidisciplinară de specialiști din Olanda, formată dintr-un consultant în

domeniul autismului, un logoped/expert în comunicare, un medic specializat în

problematica persoanelor cu dizabilități mintale și un polițist activ în poliția olandeză.

Subiectele atinse în prezentări au fost legate de tipuri de terapii utilizate, care și-au

dovedit eficiența, proiecte de succes implementate, care contribuie la îmbunătățirea

calității vieții persoanelor cu tulburări de spectru autist și a familiilor acestora, pe plan

local, sau la nivel larg, acțiuni de conștinetizare și sensibilizare a opiniei publice, eforturi

de influențare a politicilor publice și de îmbunătățire sau modificare a legislației de

protecție a persoanelor cu autism, integrarea lor în societate, în sistemul de educație, în

forme de muncă asistată sau protejată, cultivarea unei conduite civice orientate către

sprijinul oferit prin activități de voluntariat și alte teme de interes, pentru domeniul vizat.

ACȚIUNI DE INFORMARE, CONȘTIENTIZARE

ȘI SENSIBILIZARE A OPINIEI PUBLICE

Ziua de 2 aprilie a fost declarată, pe 18 decembrie 2007, de către Națiunile Unite,

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Pentru marcarea acestei zile,

Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România, filiala Iași, împreună cu

partenerii din fiecare an: Fundația ”Star of Hope România”, ”Fundația Serviciilor Sociale

Bethany”, ”Fundația Ancora Salvării” și ”Asociația Surâsul Albastru” au organizat la Iași

cea de-a VIII-a ediție a Campaniei ”Arată că îți pasă”

Campania are scopul de a crește vizibilitatea problematicii autismului, în rândul

opiniei publice, de a informa și sensibiliza comunitatea pentru a facilita participarea la

viața socială a persoanelor care suferă de aceasta tulburare și a familiilor acestora.

Și în acest an, Iașul s-a alăturat marilor orașe ale lumii prin aderarea la campania

internațională ”Light It-Up Blue”, aceasta fiind o inițiativă a statelor lumii de a-și manifesta

solidaritatea față de persoanele care suferă de autism, prin folosirea culorii albastru,

declarată culoare simbol, în încercarea de a atrage atenția asupra autismului.

Pe spațiul pietonal din fața Primăriei Iași s-a desfășurat un moment de Zumba la

care au participat persoane cu autism cărora li s-au alăturat chiar și trecătorii și au fost

eliberate baloane albastre.

În ziua de 2 aprilie s-a desfășurat marșul anual de solidaritate față de persoanele

care suferă de autism, pe traseul Piața Unirii - Sala Sporturilor. La marș au participat

persoane cu autism alături de familiile lor, specialiști și beneficiari din alte ONG-uri din

Iași care furnizează servicii către persoane cu dizabilități, elevi și studenți din școlile și

universitățile ieșene, care s-au alăturat cu interes inițiativei. Pe drum au fost împărțite

trecătorilor baloane, stegulețe pliante și materiale informative. Participanții la marș au

purtat pancarte care au transmis mesaje de solidaritate și toleranță.

La finalul marșului, la Sala Sporturilor a avut loc un meci de fotbal disputat între o

echipa locală și o echipă formată din invitați speciali.

FUNDRAISING Cu prilejul zilei de 2 aprilie a fost organizat un eveniment caritabil, al cărui invitați

speciali au fost actrița Manuela Hărăbor și preotul Savatie Baștovoi.

Pe data de 16 Decembrie a avut loc evenimentul caritabil „Dăruim de sărbători”.

Scopul evenimentului a fost strângerea de fonduri necesare continuării terapiilor pentru

35 de copii și tineri cu autism, beneficiari ai organizației.

Pe lângă susținerea activității zilnice a organizației sau susținerea terapiilor pentru

copii și tineri, activitățile de fundraising au ajutat și pentru a-l primi pe Moș Crăciun,

încărcat de darurile mult așteptate. În anul 2016 o parte dintre resursele necesare

achiziționării cadourilor de Crăciun au fost oferite de Carrefour Felicia.

ACȚIUNI DE ADVOCACY Asociația ANCAAR Iași este implicată în acțiuni de advocacy prin intermediul

activității federațiilor în cadrul cărora este membră, luptând astfel pentru schimbarea sau

îmbunătățirea legislației de protecție a drepturilor persoanelor cu autism în particular și a

persoanelor cu dizabilități în general.

ANCAAR este de asemenea, membră FONSS, federație care își propune să

susțină prin campanii de advocacy schimbări esențiale în ceea ce privește serviciile

sociale și finanțarea lor.

Federația Organizațiilor de Părinți care au Copii cu Dizabilități își propune sa

răspundă nevoilor comune ale organizaţiilor fondate şi coordonate de părinţi care au copii

cu dizabilităţi din Regiunea de Nord-Est a României.

1. Servicii specializate inovative pentru copii și tineri cu autism și

aparținători ai persoanelor cu dizabilități din județul Iași

În perioada ianuarie 2016 – decembrie 2016 A.N.C.A.A.R.- filiala Iași în parteneriat cu

Fundația Serviciilor Sociale Bethany - biroul zonal Iași și Fundația Ancora Salvării a

implementat proiectul Servicii specializate inovative pentru copii și tineri cu autism și

aparținători ai persoanelor cu dizabilități din județul Iași, adresat copiilor și tinerilor

diagnosticați cu autism din județul Iași, precum și specialiștilor din sectorul ONG care

lucrează în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități.

Proiectul a fost co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul

Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă având un buget de 83.357 CHF.

Grantul acordat a fost de 74.521 CHF, iar co-finanțarea solicitantului și partenerilor în

valoare de 8.836 CHF.

Obiectivul general al proiectului a urmărit dezvoltarea de servicii specializate

inovative pentru copii și tineri cu autism și aparținători ai persoanelor cu dizabilități psiho-

neuro-motorii din județul Iași, din mediul urban și din mediul rural.

Beneficiarii direcți ai activităților proiectului au fost: 52 de copii și tineri diagnosticați

cu autism și afecțiuni asociate, din județul Iași, din mediul urban și rural, 58 de

aparținători ai persoanelor cu dizabilități din județul Iași, 30 de specialiști din 22 de

instituții publice și ONG-uri active în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități, 18

ONG-uri din România care furnizează servicii pentru persoane diagnsoticate cu autism și

53 de reprezentanți ai autorităților publice locale, din județul Iași și ONG-urilor din

România.

Cele mai importante activități din cadrul proiectului au constat în: dezvoltarea de

servicii de terapie specializată pentru copii și tineri diagnosticați cu autism și deficiențe

asociate, cartografierea prevederilor legislative privitoare la protecția principalelor drepturi

ale persoanelor cu dizabilități, organizarea unei campanii publice de informare și

conștientizare privind problematica autismului și un schimb de experiență a echipei de

proiect.

2. Soluții integrate pentru incluziunea sociala a copiilor si tinerilor cu dizabilități

Tot în anul 2016, începând cu luna martie, ANCAAR Iași a fost partener în cadrul

proiectului Soluții integrate pentru incluziunea sociala a copiilor si tinerilor cu dizabilitati,

implementat de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, finanţat nerambursabil în cadrul

Schemei de grant pentru ONG-uri, Fondul Tematic pentru Participarea Societăţii Civile,

Runda a 2-a, 2015. În cadrul parteneriatului ANCAAR a fost responsabil cu furnizarea

unui program de educație parentală, către cel puțin 50 de părinți aflați în monitorizarea

celor două organizații, incluzând sesiuni de consiliere individuală pentru părinți care au

copii cu dizabilități, grupuri de suport, sesiuni de informare sesiuni de socializare, etc.

3. ”Voluntar pentru un copil cu autism”

Un alt proiect derulat în 2016 este proiectul ”Voluntar pentru un copil cu

autism”, finanțat de Primăria Municipiului Iași, în baza prevederilor Legii 350/2005

privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi

nonprofit de interes general.

Scopul proiectului este acela de a îmbunătăți calitatea serviciilor furnizate de

organizație către beneficiarii diagnosticați cu autism și către familiile acestora, din Iași

care sunt membri ai asociației.

Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc, pe de o parte, utilizarea eficientă a

resurselor umane voluntare ale organizației și furnizarea de ședințe de terapie logopedică

pe parcursul derulării proiectului, iar pe de altă parte, dezvoltarea capacității

organizaționale prin elaborarea unui plan strategic al asociației. Activitățile principale

presupun menținerea constantă a unei baze de date cu voluntari trecuți printr-un proces

de instruire internă, organizarea unui eveniment de tip ”masă rotundă” pentru a dezbate

care sunt provocările și punctele de motivație cu care un voluntar se confruntă, în

organizația în care activează; alte activități sunt legate de furnizarea terapiei logopedice

pentru 15 copii diagnosticați cu autism și informarea a 15 cadre didactice din

învățământul de masă cu privire la provocările integrării copiilor cu autism în școala de

masă în raport cu relația cu părinții copiilor tipici din clasă.

Finanțarea activităților asociației este asigurată din contribuții ale părinților,

donații/sponsorizări și fonduri obținute în urma campaniei de strângere a 2% din impozitul

pe salarii. În afară de acestea, o altă sursă de finanțare sunt competițiile de proiecte,

lansate pe diverse linii de finanțare publică.

O parte din activități au fost finanțate prin proiectele implementate cu fonduri

obținute pe diverse programe de finanțare.

Președinte - CARMEN GHERCĂ

Asociatia noastră a avut în anul 2016 un număr de 5 specialiști: asistent social,

kinetoterapeut, pedagog de recuperare, psiholog și psihopedagog. Începând cu luna

septembrie asociația dispune și de serviciile unui logoped.

De asemenea, ca angajați, asociația are un șofer și un șef coloană, pentru a

efectua transportul autorizat al beneficiarilor acolo unde se ivește necesitatea.

ASOCIATIA NAȚIONALĂ PENTRU COPII

ȘI ADULȚI CU AUTISM DIN ROMÂNIA

(ANCAAR) - Filiala Iași

Iasi, str. Apelor nr. 6, Punct termic

Iasi, str. Sf. Andrei, nr. 67

E-mail: [email protected]

Tel: 0332 408826