Anorexia-o stranie violenta. Implicatii in educatie

8/10/2019 Anorexia-o stranie violenta. Implicatii in educatie

http://slidepdf.com/reader/full/anorexia-o-stranie-violenta-implicatii-in-educatie 1/78

Anexa 4

F 271.13/Ed.1 Fişier SMQ/Formulare

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEŞTI

FACULTATEA DE LITERE ŞI ŞTIINŢE DEPARTAMENTUL ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA PEDAGOGIE

CURSURI DE ZI

Vizat,Facultatea de Litere şi Ştiinţe

Aprobat,Director de departament,Conf. dr. Suditu Mihaela

LUCRARE DE LICENŢĂ

TEMA: ANOREXIA - O STRANIE VIOLENŢĂ. IMPLICAŢII ÎN EDUCAŢIE

Conducător ştiinţific: Lect. univ. dr. Herseni Ioana

Absolvent:

Mihăiţă Mihaela

PLOIEŞTI 2014

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEŞTI FACULTATEA DE LITERE ŞI ŞTIINŢE



Anexa 4

Pagina 3 din 75

DOMENIUL: ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI SPECIALIZAREA PEDAGOGIECURSURI DE ZI

APRECIERE privind activitatea absolventului: Mihăiţă Mihaela

în elaborarea lucrării de licenţă cu tema: Anorexia - o stranie violenţă. Implicaţii îneducaţie

Nr.crt.

CRITERIUL DE APRECIERE CALIFICATIV

1. Documentare, prelucrarea informaţiilor din bibliografie 2. Colaborarea ritmică şi eficientă cu conducătorul temei

proiectului de diploma /lucrării de licenţă 3. Corectitudinea calculelor, programelor, schemelor,

desenelor, diagramelor şi graficelor 4. Cercetare teoretică, experimentală şi realizare practică 5. Elemente de originalitate (dezvoltări teoretice sau aplicaţii

noi ale unor teorii existente, produse informatice noi sauadaptate, utile în aplicaţiile inginereşti)

6. Capacitate de sinteză şi abilităţi de studiu individual CALIFICATIV FINALCalificativele pot fi: nesatisfăcător / satisfăcător / bine / foarte bine / excelent .

Comentarii privind calitatea lucrării: ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________

____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ ____________________________________________________________________

Data:Conducător ştiinţific

Lect. univ. dr. Herseni Ioana



Anexa 4

Pagina 4 din 75

CUPRINS

INTRODUCERE ...................................................................................................................................... 7CAPITOLUL 1. DESPRE TULBURĂRILE DE ALIMENTAŢIE ....................................................................... 8

1.1 Scurt istoric al anorexiei ............................................................................................................. 8

1.2 Criteriile de diagnostic ale anorexiei nervoase .......................................................................... 8

1.3 Epidemiologie ........................................................................................................................... 11

1.4 Etiologie .................................................................................................................................... 12

1.4.1 Factori biologici şi genetici ................................................................................................ 12

1.4.2 Factori socioculturali ........................................................................................................ 13

1.4.3 Factorii psihologici ............................................................................................................. 13

CAPITOLUL 2. EVOLUŢIA ANOREXIEI .................................................................................................. 16

2.1 Anorexia nervoasă la copii şi adolescenţi ................................................................................ 16

2.2 Particularităţile anorexie nervoase la copii şi adolescenţi ....................................................... 16

2.3 Caracteristicile unui bun psihoterapeut .................................................................................. 17

2.4 Scopurile şi obiectivele generale ale terapiei în anorexia nervoasă ........................................ 17

CAPITOLUL 3. TRATAMENTUL ÎN ANOREXIA NERVOASĂ................................................................... 19

3.1 Programul de terapie cognitiv - comportamentală ................................................................. 193.2 Terapia de familie ..................................................................................................................... 19

3.3 Hipnoza clinică în tratarea anorexiei nervoase ........................................................................ 20

3.4 Self Help-ul ............................................................................................................................... 20

3.5 Explicaţii neconvenţionale pentru apariţia anorexiei nervoase .............................................. 21

3.5.1 Mortul din istoria personală .............................................................................................. 21

3.5.2 Stilul anorexic .................................................................................................................... 21

3.5.3 Foamea ca principiu Nirvana ............................................................................................. 21

3.6 Website-uri pro-ana ................................................................................................................. 21

CAPITOLUL 4. GHIDUL ANOREXIEI ...................................................................................................... 23

4.1 Ghid pentru părinţi ................................................................................................................... 23

4.2 Sfaturi pentru profesori, consilieri, terapeuţi ......................................................................... 25

4.3 Regulile mâncatului .................................................................................................................. 26

4.4 Perfecţionismul, o tentinţă dusă la absurd .............................................................................. 27

CAPITOLUL 5. IMPLICAŢIILE ÎN EDUCAŢIE ALE ANOREXIEI ................................................................. 28

5.1 Cum putem trata anorexia într-o lume dominată de individualism şi egoism? ...................... 28



Anexa 4

Pagina 5 din 75

5.2 Exemple de cazuri de tulburări de alimentaţie care au avut drept punct de plecare o întâmplare nefericită petrecută în şcoală ...................................................................................... 28

5.3 Meseria de profesor – implicaţii .............................................................................................. 29

5.4 Profilul profesorului român ...................................................................................................... 29

5.5 Posibilităţi de prevenire ale tulburărilor alimentare în cadrul instituţiilor şcolare ................. 29

STUDIU DE CAZ ................................................................................................................................... 31

CONCLUZII FINALE .............................................................................................................................. 37

BIBLIOGRAFIE ..................................................................................................................................... 38



Anexa 4

Pagina 6 din 75

INTRODUCERE

Anorexia nervoasă, deşi este confundată deseori cu alte tulburări

precum depresia, anxietatea, stima de sine scăzută, reprezintă tulburarea

mentală cu cel mai ridicat grad de mortalitate în rândul tinerilor.

Anorexia este una dintre cele mai frecvente tulburări de alimentaţie. În

8-9% dintre cazuri, această tulburare s-a dovedit a fi letală. Acest lucru

înseamnă că din 12 fete anorexice una va muri după un deceniu.

Lipsa acută de resurse în literatura de specialitate în limba română şi

nevoia imperioasă a omului de rând de a cunoaşte cât mai multe aspecte ale

acestei boli au dus la ideea realizării acestei lucrări. De asemenea, experienţamea personală cu această boală m-a determinat să caut cât mai multe date şi

informaţii care pot completa tabloul clinic al anorexiei.

Această lucrare se adresează atât adolescenţilor, cât şi părinţilor,

profesorilor, consilierilor şcolari care pot reprezenta modelul schimbării. Nu

trebuie să negăm, sau să ignorăm existenţa acestei boli, doar pentru că nu m -

am confruntat cu ea, fie în mod direct, fie prin prisma apropiaţilor.

Majoritatea adulţilor neagă existenţa acestei tulburări la copiii lor şi nu facdecât să prelungească o stare de agonie.

Problema anorexiei este de mare actualitate în societatea modernă.

Modelul păpuşii Barbie cu dimensiuni reale pare să fi pus stăpânire pe noile

standarde de frumuseţe. Tocmai de aceea, consider că primul rol al acestei

lucrări este acela de a prezenta detaliat factorii care duc la apariţia anorexiei,

cu precădere cei socioculturali şi psihologici, precum şi schimbările care

semnalează debutul anorexiei nervoase, căci aşa cum vom vedea, afecţiuneaeste una de ordin psihic, cu puternice schimbări la nivel cognitiv şi emoţional.

Suferind în trecutul nu prea îndepărtat de această tulburare alimentară,

am ajuns să le îndrăgesc mult pe bolnavele de anorexie. De ce, vă veţi

întreba? Pentru că voinţa lor, chiar dacă este canalizată spre o direcţie greşită,

este fascinantă. Dacă ar fi îndreptată către însănătoşirea lor, ar fi un lucru

formidabil. Din păcate rata mortalităţii este destul de mare, de peste 80% la

nivel mondial, multe dintre tinere murind fără a depune practic niciun efort de



Anexa 4

Pagina 7 din 75

însănătoşire. Mai mult, familia, cadrele didactice asistă neputincioase la

degradarea fizică şi morală a unei fiinţe umane.

Aşadar, cui i se adresează această lucrare? În primul rând profesorilor,

cadrelor didactice, care trebuie să îşi îndrepte cu seriozitate atenţia asupraacestei tulburări cât timp nu este prea târziu. Aceştia trebuie să facă diferenţa

între anumite forme de depresie, tulburări anxioase de comportament şi

anorexie.

Aş îndrăzni chiar să afirm că sunt chiar obligaţi, având în vedere că

anorexia a început de mult timp să devină o modă în rândul tinerilor. Modelul

"păpuşii Barbie" începe să fie din ce în ce mai mediatizat şi promovat ca o

alternativă pentru tinerele adolescente care sunt pe cale să-şi piardă propriaidentitate şi integritate.

Pentru exemplificarea corectă a ceea ce înseamnă anorexia voi

prezenta istoria acestei tulburări.

Implicaţiile în educaţie pot reprezenta un adevărat pericol, dar din

păcate, nu pot să nu observ cum anorexia este tratată în mediul şcolar ca un

subiect "tabu", care nu trebuie să fie dezbătut prea mult de către profesor.

Astfel, doresc să trag un puternic semnal de alarmă sistemului şcolar,

unde au început cei 8 ani de suferinţă şi mari deziluzii pentru mine. De

asemenea, poate un pic prea critic, am luat în discuţie atitudinea cadrelor

didactice. Poate că în faţa lor se află multe cazuri de anorexie, sau eleve care

aşteaptă un ajutor real, chiar dacă nu recunosc. Tocmai de aceea, mi-aş dori ca

această lucrare să prezinte şi implicaţiile în educaţie. Consider că profesorii

noştrii trebuie să fie instruiţi de către specialişti în domeniu pentru a putea

înţelege fenomenul şi pentru a trata această problemă cu maximă seriozitate.

Anorexia nu reprezintă doar lipsa poftei de mâncare, aşa cum este credinţa

populară, sau un moft, cum ar spune unii. Ea este o boală ale cărei începuturi

le regăsim cel mai des chiar în perioada şcolarităţii.

Această lucrare este scrisă deoportivă cu mintea şi cu inima. Din

perspectivă personală mi-aş fi dorit enorm ca în timpul anilor de liceu să fi

existat măcar un singur consilier şcolar căruia să mă fi destăinuit, însă aşa o

oportunitate, care trebuia să fie un drept al tuturor elevilor, nu a existat. Am



Anexa 4

Pagina 8 din 75

dus aşadar boala "pe picioare" cum se spune, păstrând un echilibru fragil între

performanţa şcolară şi afecţiunea psihică de care sufeream. Tocmai de aceea,

vă rog să nu mă judecaţi prea aspru dacă uneori pe parcursul acestei lucrări

care se vrea obiectivă apar şi accente subiective, deoarece pentru mine se

constituie ca o adevărată eliberare din infernul anorexiei.



Anexa 4

Pagina 9 din 75

CAPITOLUL 1. DESPRE TULBURĂRILE DE

ALIMENTAŢIE

1.1 Scurt istoric al anorexieiPrezentarea formelor patologice ale slăbirii se întinde de-a lungul

secolelor, până în zilele noastre. Termenul de anorexie a fost pentru prima

dată folosit în antichitate, iniţial însemnând lipsa dorinţelor ("órexis"

însemnând dorinţă iar "an-órexis" fără dorinţă.

Anorexia a fost descrisă prima dată de către Richard Morton (1637-

1698) în anul 1694. Acesta a fodt medicul regelui James al II-lea al Angliei.

În tratatul său el vorbeşte despre atrofia nervoasă şia semnalat printre altele şi

apariţia anorexiei corelată cu un comportament "hiperactiv". Morton a descris

cazul unei fete de 18 ani, fără poftă de mâncare şi atât de emaciată, încât

rămăsese doar "piele şi os" aşa cum relatează acesta. Terapia pe care a propus-

o: plasturi pe stomac şi de asemenea săruri de amoniu nu au avut efectul

scontat şi fata a murit după câteva luni. În anul 1859, Louis Victor Marce

descrie de asemenea un caz de anorexie nervoasă. În anul 1861, psihiatrul

britanic Forbes Benignus Winslow, în cartea sa " Boli oscure ale creierului şiale sufletului", a descris aşa-zisa boală a refuzului de a mânca ("refusal of

food") dar cazurile descrise de câtre acesta au avut concomitent şi psihoze

coexistente: schizofrenie sau alte boli psihice unde starvaţia voluntară se

datora unor porunci imaginare. În anul 1868 Sir William Wilthey Gull i-a

dedicat bolii un tratat şi i-a dat numele lolosit şi astăzi cel de anorexie

nervoasă. De asemenea, el a menţionat şi termenul de "apepsie isterică". În

1914, Moris Simmonds din Germania, pe baza unor date anatomo-patologiceîntr-un caz de emaciere extremă lansează ipoteza endocrină: cea a unei

insuficienţe hipofizare şi anume cachexia hipophyseoprivă sau "sindromul

Simmonds", numai că această ipoteză îl va conduce într -o direcţie greşită.

(sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Anorexie_nervoas%C4%83).

Francezul Ernest Charles Lasègue a descris şi el o situaţie medicală

caracteristică şi a numit această boală "Anorexie isterică", fiind însoţită de

amenoree şi hiperactivitate, ceea ce în zilele noastre ar fi reprezentată de practicarea extremă a sportului de către anorexice. Aşadar şi Gull şi Lasègue



Anexa 4

Pagina 10 din 75

au fost convinşi de existenţa unor particularităţi şi ale unor cauze psihice şi au

legat această boală de isterie (sursa: V. Enea, I. Dafinoiu" Anorexia nervoasă.

Teorie, evaluare şi tratament", 2012, p.34).

În explicarea slăbirii excesive s-au regăsit şi au dominat o bună bucatăde vreme ideile religioase. Indivizii care dădeau dovadă de o credinţă

religioasă puternică şi de particularităţi ascetice erau consideraţi sfinţi. Dacă

însă cineva ţinea un regim alimentar drastic şi devenea neliniştit, atunci toate

simptomele erau considerate patologice. Slăbirea extremă era aşadar pusă pe

seama stăpânirii diavolului. Această explicaţie a devenit atât de credibilă încât

s-a recurs la folosirea unui cântar de vrăjitoare pentru a constata dacă fata

slăbită era sau nu dominată de diavol. Dacă era uşoară era consideratăvrăjitoare şi aşadar, atât de uşoară încât reuşea să zboare pe mătură. Un aspect

inedit, întradevăr, dar lipsit din păcate de orice tentativă de ajutorare.

Anorexia a intrat în categoria bolilor acceptate de ştiinţa medicală în

secolul al XIX-lea, odată cu moda corpului extrem de subţire. Un exemplu

grăitor este reprezentat de viaţa reginei Elisabeta din Monarhia Austro-

Ungară, Sisi. Ea a reprezentat idealul de frumuseţe în acea perioadă, însă sunt

dovezi indubitabile că viaţa ei a fost marcată de anorexie. Greutatea eicorporală nu a depăşit niciodată 50 kg, ea având o înălţime de 172 cm.

În timp, regimul alimentar sever a avut o evoluţie inedită, ducând la

apariţia aşa numiţilor artişti ai foamei. Regimul lor alimentar draconic putea

dura chiar şi câteva săptămâni şi era o formă paradoxală de a-şi asigura

existenţa. Un exemplu literar excelent este reprezentat de nuvela lui Franz

Kafka "Un artist al foamei".

De abia în secolul XX medicii şi-au pus următoarea întrebare: Este

anorexia o tulburare psihică sau fizică?

În prima parte a secolului XX, anorexia era corelată cu probleme

legate de funcţionarea stomacului, probleme digestive sau hormonale.

Începând din anul 1960 specialiştii au adus în discuţie importanţa

distorsiunii imaginii corporale. Indivizii suspectaţi de anorexie nu îşi pot

percepe în mod realist, nici greutatea, nici forma reală a propriului corp. De

abia din 1960 este acceptată o interpretare mult mai complexă a bolii,



Anexa 4

Pagina 11 din 75

aducându-se în discuţie importanţa factorilor biologici, psihologici şi socio-

culturali.

Marea problemă este însă faptul că în spaţiul est-european, tulburările

de alimentaţie au fost descrise relativ târziu. În România nu există nicioclinică specializată pentru tratarea bolilor precum anoexia sau bulimia.

Spitalele psihiatrice sau cele normale pot rezolva mici aspecte pe moment, sau

mai rău, pot înrăutăţi simptomele bolii. Şi acest lucru nu pare să îngrijoreze

prea mult societatea românească. Însă statisticile arată că tulburările de

alimentaţie afectează în primul rînd femeile tinere, cu vârsta cuprinsă între 18

şi 35 de ani. În 8-9% dintre situaţii, anorexia se dovedeşte a fi letală, acest

lucru însemnând că din 12 fete anorexice, una va muri după un deceniu. Aşadar, tulburările de alimentaţie merită atenţie tocmai datorită

faptului că sunt tulburări extrem de grave. În rândul tinerilor, în special al

elevilor şi al studenţilor, s-au răspândit obiceiuri extreme legate de mâncat: în

primul rând cel mai frecvent este regimul urmat de abuzul de laxative şi

purgaţie autoprovocată.

Prevalenţa tulburărilor de alimentaţie depinde de factorii sociali. Mai

demult, anorexia era considerată o boală a civilizaţiei vestice. Ulterior s -aconstatat că şi în Europa de Est tulburările de alimentaţie sunt foarte frecvente

din păcate.

Este important de precizat că în tabloul clinic al anorexiei nervoase,

simptomele cele mai grave - folosirea laxativelor, provocarea vomei pot fi

frecvente în anumite grupuri cu risc mai ridicat - cum ar fi studentele. Aşadar,

este important de ştiut că anorexia este o boală specifică femeilor. Din totalul

cazurilor de înbolnăvire, bărbaţii sunt reprezentaţi de un procent mic între 2 şi

10%.

Deci, tulburările de alimentaţie sunt bolile femeilor tinere, anorexia

debutând în general între 13 şi 20 de ani, exact în perioada crucială pentru

dezvoltarea ulterioară a tinerelor.



Anexa 4

Pagina 12 din 75

1.2 Criteriile de diagnostic ale anorexiei nervoase

Criteriile pentru a fi considerat frumos sunt oarecum utopice şi în

continuă schimbare. Unii indivizi încearcă să atingă un ideal de frumuseţe

promovat de mass-media, care prezintă slăbitul ca fiind un lucru la modă,imperios necesar pentru a fi acceptat de societatea “falsă” în care trăim.

Altfel, menţinerea unui greutăţi corporale normale este cel mai simplu mod de

a menţine starea de sănătate.

Profesioniştii specializaţi în tulburări de comportament alimentar, dar

şi medicii utilizează “indicele de masă corporală” pentru stabilirea unei grupe

de greutate în care se încadrează o anumită persoană. Indicele de masă

corporală (MC) sau Body Mass Index (BMI) este un indicator recunoscut

ştiinţific de calculare a greutăţii ideale. A fost dezvoltat de staticianul belgian

Adolphe Quetelet (1796-1874) şi a fost cunoscut drept “Indicele Quetelet”.

Formula este următoarea:

BMI = greutatea, în kilograme / înălţimea, în m sau cm

Acest indice poate fi folosit atât de bărbaţi cât şi de femei cu vârsta

cuprinsă între 18 şi 65 de ani (V. Enea, I. Dafinoiu, "Anorexia nervoasă.Teorie, evaluare şi tratament", 2012, p.16).

Diferite organizaţii şi naţiuni utilizează diferitele intervale ale BMI

pentru a clasifica statusul de greutate. Greutatea minimă normală înseamnă un

indice de masă corporală (BMI) de 18,5 kg/ m.

Trebuie menţionat că nu este o metodă de calcul adecvată pentru copii,

femei însărcinate, persoane cu masă musculară mare şi cele vârstnice.

În legătură cu greutatea ideală trebuie să avem în vedere termeni

precum “greutatea naturală” sau greutatea normală (Sheppird, 2013, apud V.

Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.21). Aceşti doi termeni descriu nucleul de greutate

la care corpul unei persoane este cel mai sănătos şi care este de obicei

menţinut prin consumarea unei cantităţi normale de alimente.

Mai departe vă voi pezenta clasificarea internaţională pentru adulţi

privind indicele de masă corporală.



Anexa 4

Pagina 13 din 75

Tabelul nr.1-1 Indicele de masă corporală

CLASIFICARE BMI(kg/m2)Subponeral sever < 16,00

Subponderal moderat 16,00 – 16,99

Uşor subponderal 17,00 – 18,49Subponderal < 18,50

Normal 18,50 – 24,99

Supraponderal ≥ 25,00

Pre-obez 25,00 – 29,99

Obez ≥ 30,00

Obez clasa I 30,00 – 34,99

Obez clasa II 35,00 – 39,99

Obez clasa III ≥ 40,00

Sursa: http://apps.who.int/bwi/index:psp?intropage=intro_3.html

Pentru fiecare persoană însă, greutatea normală este stabilită de factori

precum ereditatea, sănătatea, vârsta, genul şi activitatea fizică.

Trebuie să mărturisesc faptul că atunci când eram anorerexică mă

încadram în genul subponderal sever ajungând chiar la greutatea incredibilă

de 25 kg.

Să luăm pentru exemplificare două idealuri de frumuseţe aflate la politotal opuşi, atât în ceea ce priveşte standardul de frumuseţe cât şi epoca în

care cele două modele au dominat. Este vorba de păpuşa Barbie şi statueta

“Venus din Willendorf” . Comunicarea în masă îndeplineşte un ro l important

în răspândirea influenţelor sociale şi idealurilor culturale. Idealul de supleţe,

efectul păpuşii Barbie exercită o mare influenţă asupra femeilor ţinând cont de

faptul că şi copii de grădiniţă învaţă că păpuşa frumoasă este slabă. Pe de

cealaltă parte, “Venus din Willendorf” se află printre primele lucrări de artăale speciei umane. În epoca de piatră artiştii au clar o preferinţă pentru

femeile cu forme generoase, chiar obeze.

Aşadar asistăm la o mare discrepanţă. Astăzi, mesajul trimis frecvent

de mass-media poate fi următorul: cu cât cineva este mai slab, cu atât este mai

sănătos. Nimic mai ridicol, după părerea mea. Studiile arată că proporţiile mai

scăzute ale mortalităţii sunt corelate cu greutatea care depăşeşte nu cu mult,

limitele normale.



Anexa 4

Pagina 14 din 75

Aşa cum regăsim specificat în cartea “Anorexia şi bulimia. Ghidul

pacientului şi al familiei” de F. Tury, I. Antal, B. Paszthy (2008) la descrierea

simptomelor tulburărilor de alimentaţie merită să amintim acele sisteme care

determină stabilirea diagnosticelor diferitelor tulburări mentale. Astfel, în

Europa s-a răspândit clasificarea internaţională a bolilor, în timp ce în

America de Nord s-a răspândit manualul cu denuumire abreviată DSM. În

ceea ce priveşte criteriile anorexiei cităm sistemul de clasificare cel mai des

acceptat: DSM – IV.

Aşadar criteriile de diagnostic ale anorexiei nervoase conform DSM –

IV sunt:

1.

Refuzul de a-şi păstra greutatea la nivelul greutăţii normale minime pentru vârsta şi înălţimea persoanei în cauză;

2. Teama exagerată că se va îngrăşa, deşi este cu mult sub greutatea

normală;

3. Tulbur ări de percepţie a imaginii corpului şi negarea vehementă a

subponderabilităţii;

4. Apariţia amenoreei, respectiv dispariţia ciclului menstrual pe o perioadă

de minim 3 luni, maxim 4 ani.

Tipul restrictiv sau limitativ – caracterizat prin dietă, post, iar tipul

compulsiv/ purgativ caracterizat prin vomă autoprovocată, abuz de laxative şi

diuretice.

Simptomele caracteristice sunt următoarele, după intensitatea cu care

eu le-am trăit: hipotensiune, tahicardie, obiceiuri ciudate în ceea ce priveşte

alimentaţia (mâncatul la o anumită oră), pierderea masivă de calciu, prinexcesul de laxative. Personalitatea însă, consider că este cea mai afectată. Cel

puţin în cazul meu, anorexia m-a determinat să devin un om de nimic,

delăsător, care nu mai aştepta nimic de la ziua de mâine.

Alte simptome importante sunt izolarea socială şi starea depresivă.

Bolnavii de anorexie sunt iniţial în faza incipientă a bolii, extrem de

perfecţionişti. După părerea mea, de fapt, chiar acest perfecţionism dus la

extrem influenţează într -un mod semnificativ apariţia anorexiei. În perioada



Anexa 4

Pagina 15 din 75

de debut a anorexiei, personal eram preocupată excesiv de performanţe

şcolare notabile şi de ordonarea obsesivă a obiectelor din camera, respectiv

casa mea. Anorexicii devin încăpăţânaţi iritabili şi nu au conştiinţa bolii în

fazele sale incipiente.

O altă simptomă care ar trebui să stârnească îngrijorare este

autocontrolul excesiv, care duce în cele din urmă, chiar la o viaţă ascetică

dacă îmi este permisă asemănarea, sau o viaţă goală, lipsită de un scop

mobilizator.

Sunt întâlnite situaţii în care persoanele nu satisfac complet criteriile

pentru anorexia nervoasă şi în acest caz, diagnosticul este de “tulburare de

compotament alimentar” fără altă specificare (Eating Disorder Not OtherwiseSpecified – EDNOS apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.21).

Pentru a fi cât mai exacţi, în această categorie se încadrează

următoarele cazuri - Sursa: World Health Organisation (1993):

- Femeile care satisfac toate criteriile pentru anorexia nervoasă

cu excepţia faptului că au menstruaţii regulate;

- În ciuda pierderii semnificative în greutate, greutatea actuală a

individului este în limitele normale, dar sunt satisfăcute

celelalte criterii pentru anorexia nervoasă;

- Indivizii care anterior au satisfăcut criteriile pentru anorexie

nervoasă şi au ajuns la o greutate normală, însă păstrează unele

simptome ale anorexiei;

- Persoanele care în mod repetat mestecă mari cantităţi de

alimente, dar nu le înghit, ci le scuipă.

Sheppird (2010, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.25) susţine faptul

că 70% din persoanele diagnosticate cu “tulburare de comportament alimentar

fără altă specificaţie”, într -o perioadă de 30 de luni au evoluat fie spre

anorexie, fie spre bulimie nervoasă.

Aşadar, aceste diagnostice nu trebuie nicidecum ignorate, ele solicită

aceiaşi atenţie şi acelaşi tratament ca orice altă tulburare de comportament

alimentar. Este adevărat, de asemenea, că nu orice pierdere semnificativă îngreutate trebuie să fie considerată drept tulburare de alimentaţie. A fi



Anexa 4

Pagina 16 din 75

subponderal nu echivalează întotdeauna cu a avea anorexie nervoasă (Keel,

2006, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.30). Există indivizi care au părinţi

sau rude slabe şi care au greutatea mai mică decât cea normală pentru

înălţimea şi vârsta lor, dar nu au un comprtament alimentar deficitar. Ei sunt

în mod natural slabi.

Aşa cum regăsim specificat în cartea “Anorexia nervoasă. Teorie,

evaluare, tratament" de V. Enea si I. Dafinoiu, p.30, un examen clinic detaliat

va asigura diferenţierea simptomelor de anorexie de alte posibile cauze ale

unei slăbiri accentuate, care nu se întâmplă peste noapte. În primul rând este

nevoie să se elimine în diagnosticul diferenţial condiţiile medicale în care

pierderea în greutate nu este voluntară. (APA, 2000) specifică faptul cămaladiile gastro-intestinale, tumorile cerebrale, tumorile maligne acute, SIDA

(sindromul imunodeficienţei), pot reprezenta o cauză a pierderii severe în

greutate.

Lasegùe (apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.30) arăta încă din 1873

“optimismul inepuizabil al pacienţilor săi anorexici, care a devenit un criteriu

de diagnostic diferenţial de bază al anorexiei nervoase „.

Aşadar negarea bolii, a oboselii şi a înfometării este ceva normal înfazele incipiente ale anorexiei nervoase, împreună cu amenoreea, rata pulsului

şi apariţia părului foarte fin, pufos, care creşte pe întreaga suprafaţă a

corpului, posibil cu rolul de a ajuta la reglarea tulburărilor corpului (Keel,

2006, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.32).

De asemenea, consider necesar a se face distincţie între anorexia

nervoasă şi bulimia nervoasă, întrucât cele două prezintă asemănări. (Sheppird

2010, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.35) preciza că aproximativ 20– 50%

dintre pacienţii diagnosticaţi cu anorexie vor fi diagnosticaţi la un moment dat

cu bulimie nervoasă, în timp ce aproximativ 25– 30% dintre cei cu bulimie

nervoasă au un istoric de anorexie.

Pentru a face distincţia corectă între cele două boli, vă voi prezenta în

tabelul de mai jos, diferenţele şi asemănările dintre anorexia nervoasă şi

bulimia nervoasă (V.Enea, I.Dafinoiu, “Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare

şi tratament, pp.30-31).



Anexa 4

Pagina 17 din 75

Tabelul nr.1-2 Diferenţele dintre Anorexia şi bulimia nervoasă

DIFERENŢE ASEMĂNĂRI Anorexie nervoasă

tip restrictiv Bulimie nervoasă Anorexie-Bulimie

- debut precoce, la 14-18ani.

- debut mai tărziu, la15+21 ani.

- debutul după o dietăintensivă.

- amenoree- ciclu menstrualneregulat.

- teama de obezitate.

- puţine manifestărideschise de conflict între

părinţi şi copii.

- cazuri mai frecvente deconflict ostil, intens şideschis, părinţi-copii.

- preocupare pentrusiluetă şi mâncare.

- mai puţine cazuri de

obezitate în istoriculfamiliei.

- mai multe cazuri de

obezitate în istoriculfamiliei.

- percepţie distorsionată

asupra formei corporaleşi a greutăţii.

- tendinţa de adaptare aunor comportamenteintrovertite precumizolarea.

- tendinţa de manifestarea unor comportamenteextravertite precumabuzul de susubstanţe,

promiscuitatea.

-

- tendinţe puternice de

asociere cu depresie şidublare de personalitate.

- tendinţă puternică de ...cu anxietatea, trăsături

obsesiv-compulsive şiturbulări de personalitate

borderline.

-

- obsesiv-compulsivă - -

Sursa tabelului (Wilmshurzt, 2007, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012).

Este bine de ştiut că din păcate 40-60% dintre persoanele care sunt

diagnosticate cu anorexie nervoasă se încadrează în comportamente de mâncat

compulsiv/ purgare specifice bulimiei. Tocmai de aceea, diagnosticul poate fi

înşelător, ba mai mult, tulburarea depresivă majoră poate fi şi ea confundată

cu anorexia datorită pierderii în greutate. La fel se întâmplă şi cu tulburarea

dismorfică corporală, care este o formă severă de perturbare a imaginii

corpului, dar aceasta vizează o preocupare exagerată faţă de un defect

imaginar şi nu are legătură cu conformaţia corpului ca în anorexia nervoasă.



Anexa 4

Pagina 18 din 75

1.3 Epidemiologie

Conform American Psychiatric Association, (2000), Murphy et al.,

(2000), Vittiello & Lederhendler, (2000) sau Fishman, (2005) incidenţa

anorexiei nervoase a crescut în ultimele decenii. Este considerată a fi a treiadintre bolile cronice cele mai comune şi are în medie o durată mare, de

aproximativ 6-7 ani (V. Enea, I. Dafinoiu, "Anorexia nervoasă. Teorie,

evaluar e şi tratament”, p.34)

Tratarea acestei boli este dificilă, iar cronicizată prezintă un risc

substanţial de mortalitate. Aproximativ 1 din 20 de pacienţi moare. Într -o

analiză prezentată de Fishman (2005, apud V. Enea, I. Dafinoiu, p.34) după 5

ani doar 75% dintre persoane au fost recuperate, 20% au devint cazuri

cronice, iar 5% au decedat. Aşadar concluzia care trebuie trasă este

următoarea: cu cât anorexia nervoasă are o durată de timp mai mare, cu atât

capacitatea de însănătoşire va fi mai scăzută. Dar, nu trebuie să considerăm

neobişnuită recuperarea chiar şi după 15 ani de la diagnosticare.

Anorexia nervoasă este o boală insolită, o boală a surprizelor în care

puterea umană îndreptată către un scop pozitiv, acela de însănătoşire, joacă un

rol crucial. În cartea sa "Eating Disorders" George Ilsen (1990, apud V. Enea,

I. Dafinoiu, p.34) a emis ipoteza că menţinerea unui regim alimentar,

indiferent de motiv reprezintă poate începutul unei tulburări alimentare. Cu

cât regimul este mai draconic, mai intens, cu atât riscul de a dezvolta

tulburarea de comportament alimentar este mai mare.

“Există două vârfuri de debut al anorexiei nervoase, la vârsta de 13-14

ani şi 17-18 ani. Când boala debutează în preadolescenţă poate fi asociată cu

un prognostic mai bun.”

“Aproximativ 90-95% dintre pacienţii cu anorexie nervoasă sunt

femei. La bărbaţi, simptomele sunt similare, deşi probabilitatea de a dezvolta

anorexie nervoasă este mai scăzută” (V. Enea, I. Dafinoiu, "Anorexia

nervoasă. Teorie, evaluare şi tratament”, p.34 ). De asemenea, probabilitatea

ca o persoană să devină anorexică este mai mare dacă:

-

este tânără;



Anexa 4

Pagina 19 din 75

- aparţine claselor medii sau superioare ale societăţii;

- este elev;

- este predispus la depresie;

- în cadrul familiei se confruntă cu dificultăţi în a deveni independent;

- se confruntă cu probleme în dezvoltarea sexuală;

- trăieşte într -un mediu social unde supleţea este considerată drept mijloc

de frumuseţe.

Factori predispozanţi ai anorexiei nervoase pot fi : personalitatea

labilă, îngrăşarea în perioada pubertăţii, emotivitatea, grija excesivă a

părinţilor.

Factori precipitanţi ai anorexiei nervoase: depresia, dezamăgirile,

eşecuri considerate a fi ireversibile.

“Perspectiva cea mai cuprinzătoare asupra patogenezei anorexiei

nervoase implică o combinaţie de factori biologici socioculturali şi psihologici

(V. Enea, I. Dafinoiu “Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare şi tratament”,

p.32.)

1.4 Etiologie

1.4.1 Factori biologici şi genetici

Să începem cu factorii biologici şi genetici.

“În cazul anorexiei nervoase este dificil de stabilit dacă anormalităţile

biologice identificate la persoanele cu această tulburare sunt o cauză sau unrezultat al stresului şi înfometării” (Halse, Honey & Boughtwood, 2008, apud

V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.35).

Totuşi, cercetările genetice arată că la unii indivizi există o anumită

predispoziţie spre dezvoltarea anorexiei. De exemplu, “peroanele cu istoric

familial de anorexie pot avea cu 12% mai multe şanse să dezvolte această

tulburare” (Shepphird, 2010, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.35).



Anexa 4

Pagina 20 din 75

Un aspect important în înţelegerea bolii este aşa zisa chimie a

creierului. Din punct de vedere neurochimic inaniţia produce schimbări în

funcţionarea hipotalamusului şi a metabolismului. De asemenea, în

stabilizarea greutăţii organismului, un rol important îl are controlarea

nivelului de carbohidraţi din organism. Este vorba de un sistem care transmite

un feedback continuu privind grăsimile din organism către hipotalamus.

Substanţa numită leptină se produce în adipocite. Nivelul ridicat al leptinei

inhibă apetitul. Alt factor biologic este reprezentat de substanţa numită

colecistochinină care creşte senzaţia de saturaţie, scăzând pofta de mâncare.

Un rol la fel de important îl deţin şi substanţele transmiţătoare de impulsuri în

celulele nervoase. Rolul lor în tulburările de anxietate este bine cunoscut, una

din cele mai cunoscute substanţe fiind serotonina, care poate influenţa

plăcerea de a mânca.

Deşi pot contribui la apariţia tulburărilor de alimentaţie, factorii

biologici nu pot constitui în sine factori declanşatori ai anorexiei nervoase sau

bulimiei. “Deocamdată, nu avem la dispoziţie substanţe biologice, sau

chimice cu ajutorul cărora să scădem în mod convingător simptomele

tulburărilor de alimentaţie.” (F. Tury, I .Antal, B. Paszthy, "Anorexia şi

bulimia – Ghidul pacientului şi al familiei", 2008).

1.4.2 Factori sociocul turali

Anorexia nervoasă este deseori menţionată ca fiind un “sindrom

influenţat de cultură” după cum spune Sheppird (apud V.Enea, I.Dafinoiu,

2012, p.42).

Idealul de frumuseţe promovat de societatea modernă, femeia slabă,

androgină nu face decât să pună o presiune imensă pe femei în general, petinerele fete în special. Dacă în anii ’50 simbolul frumuseţii era considerat

spre exemplu Brigitte Bardot, în anii ’60 deja apare modelul androgin

reprezentat de topmodelul Twiggy. În zilele noastre, a fi slab pare să fie

considerat ca o victorie a autocontrolului.

Asociaţia Psihiatrică Americană precizează că această tulburare este

mai frecventă în ţările industrializate, precum S.U.A., Canada, Australia,

Europa. Idealul de a avea un corp subţire este specific aşadar culturilor



Anexa 4

Pagina 21 din 75

occidentale, în care procurarea hranei nu mai reprezintă o problemă. În ţările

sărace, idealul de frumuseţe este altul. Astfel, în Mauritania, o ţară din Africa,

săracă, înconjurată de deşert, a fi gras echivalează cu a fi bogat şi sănătos.

Aşadar, o femeie frumoasă este una grasă. Din acest motiv, mamele îşi

îndoapă fetele încă de la vârste fragede pentru a avea şanse de cădătorie mai

bune. Fetele slabe, sunt mai puţin apreciate şi în consecinţă, se căsătoresc mai

greu. Acesta este doar un model în care cultura este definitorie pentru stilul de

viaţă al indivizilor.

Aşa cum am menţionat tulburările de alimentaţie au o frecvenţă

crescută în ţările industrializate. Acest fenomen are loc şi datorită mass-

media, care joacă poate rolul principal în societatea modernă. Programele TV,revistele de modă, tabloidele sunt din păcate îmbrăţişate cu ardoare de către o

societate din ce în ce mai manipulată. Până şi filmele, reclamele TV

“bombardează în mod repetat publicul cu imagini ale unor modele care

subliniază standardul de frumuseţe actual” (V. Enea, I. Dafinoiu “Anorexia

nervoasă. Teorie, evaluare şi tratament”, pp.44-45). Problema apare când ne

dăm seama că aceste modele promovate în mod agresiv pot fi atinse cu greu

de o persoană obişnuită. Povestea unei tinere reflectă influenţa pe care mass-

media o poate exercita asupra adolescentelor, care reprezintă grupa de vârstă

cea mai afectată. (V. Enea, I. Dafinoiu, “Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare

şi tratament”, p.45).

“Am crezut că e bine să fiu slabă şi aveam nevoie să fiu slabă. Am fost

anorexică timp de aproximativ 2 ani, dar mentalitatea s-a instalat înaintea

simptomelor fizice. Am citit astfel de reviste în timp ce stăteam pe scările din

faţa instituţiei unde lucrau părinţii mei. Toate aceste reviste aveau articole

despre pierderea în greutate şi alimentaţie sănătoasă. M-am oprit din

consumul de carne roşie. M-am oprit din consumul de carne de pasăre. M-am

oprit din a mânca grăsimi. M-am oprit practic din a mânca orice, dar ceva în

mintea mea mi-a spus că am nevoie să mănânc cel puţin ceva zi de zi”.

Acesta este doar un exemplu dintre relatările care ies la lumină o dată

cu acceptarea bolii şi parcurgerea unui tratament. Dar încotro se îndreaptă

societatea, dacă de mici, fetele de grădiniţă învaţă că păpuşa frumoasă estecea slabă; dacă topmodelele sunt suple, atunci majoritatea femeilor sunt



Anexa 4

Pagina 22 din 75

nevoite să se confrunte cu falsa idee că silueta lor este nesatisfăcătoare din

punct de vedere al standardelor sociale.

Un alt exemplu notabil care arată cât de periculos este acest ideal este

cazul Ana Carolina Reston, un model brazilian al anilor 2000, care a murit înanul 2006 din cauza anorexiei. Aceasta a dus un regim draconic, bazat la

început numai pe alune şi roşii, ca apoi, în ultimele trei luni de viaţă să aibă

drept “masă” salată verde şi suc fără calorii. Femeia a murit în urma inui atac

de cord.

Nu în ultimul rând, trebuie adăugat faptul că “anorexia a fost descrisă

ca mod de coping cu experienţele stresante din viaţă” (Serpell & Troop, 2003,

apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.47). Este vorba de experienţe stresante precum abuzul sexual, fizic şi emoţional. Astfel se poate ca victimele să se

străduiască să devină slabe pentru a scăpa de abuzatorii lor (Polivy and

Herman, 2002, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.48). Alţi factori de risc

pentru declanşarea tulburărilor de alimentaţie pot fi:

- mutarea într-un alt oraş, scoală, etc.;

- divor ţul, naşterea unui copil;

- pierderea iubirii unei persoane;

- respingerea;

- dificultăţi legate de studiile superioare;

- presiunea colegilor.

1.4.3 Factori i psihologici

Anorexia nervoasă a fost deseori asociată cu o stimă de sine extrem descăzută. Printre alţi factori psihologici se mai pot număra anxietatea, depresia,

sensibilitatea extremă la emoţii precum dezgustul şi ruşinea (Halse, Honey &

Boughtwood, 2008, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.49).

Alte trăsături de personalitate precum rigiditatea şi perfecţionismul în

exces pot reprezenta şi ei factori de risc. De asemenea, obsesiile pot fi

premergătoare anorexiei. Perioada de vârstă cu cel mai mare grad de risc este

reprezentată de adolescenţă şi asta mai des la fete, când apar fenomene cum ar



Anexa 4

Pagina 23 din 75

fi creşterea ţesutului adipos, fenomen cât se poate de normal, dar extrem de

stresant şi negativ pentru unele fete.

Sintetizate, caracteristicile comune observate la pacienţii cu anorexie

nervoasă pot fi regăsite în cartea “Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare şitratament” de V. Enea şi I. Dafinoiu, p.62. şi anume:

- imagine negativă a corpului;

- perfecţionism şi conştiinciozitate extremă;

- anxietate socială şi timiditate extremă;

- tendinţe obscure;

-

teama de maturizare;

- inflexibilitate cognitivă şi rigiditate în gândire.

Există şi posibilitatea interactivităţii celor trei sfere: biologică, psihică

şi socială regăsită în modelul psihosocial pentru anorexia nervoasă. Acest

model realizat de Eypel arată că predispoziţia genetică are un rol extrem de

important, în sensul că în absenţa acesteia existenţa factorilor de risc de mediu

nu va declanşa tulburarea. Interacţiunea dintre vulnerabilitatea biologică şi factorii de mediu

reprezintă condiţia imperativă pentru declanşarea anorexiei nervoase. Spre

exemplu, dacă respectarea unei diete are loc în perioada de schimbări

endocrine pubertale, când fetele iau rapid în greutate, un cerc vivios conduce

la subnutriţie şi rezultă modificări psihologice şi mentale (Lucas, 2004, apud

V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.70).

Dintre factorii subconştienţi care stau la baza tulburărilor de

alimentaţie importantă este şi agresivitatea. Deseori, anorexicii îşi îndreaptă

agresivitatea împotriva sinelui în primul r ând, dar şi împotriva familiei lor.

Un rol important îl joacă şi obiceiurile familiale legate de alimentaţie.

Spre exemplu, dacă un copil este forţat să mănânce, sau rugat mereu, atunci

pentru acesta refuzul hranei nu poate fi decât o revoltă, iar anorexia, o unealtă

cu care se poate se poate răzbuna. Fiind vorba de răzbunare, putem vorbi de

modelele familiale care sunt un factor important în apariţia tulburărilor de



Anexa 4

Pagina 24 din 75

alimentaţie. S-a observat că în familiile anorexicilor există reguli rigide,

discuţiile sunt mai puţin deschise. De cele mai multe ori, divorţul părinţilor

poate produce deficienţe între cooperarea dintre părinţi şi mai ales, la

vulnerabilitatea psihică a copilului. Nu trebuie ignorate cazurile în care

părinţii anorexicilor sunt fie predispuşi la depresie, fie sunt alcoolici sau

dependenţi de droguri. De aceea, trebuie să menţionăm existenţa factorilor

familiali, dar nu trebuie să ne gândim că aceştia au un rol cauzal direct.

Un alt aspect deosebit de important pentru înţelegerea acestei afecţiuni

alimentare este reprezentat de evoluţia anorexiei. "Evoluţia anorexiei este

imprevizibilă" (Wilmshurst, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.71). Există un

număr foarte mic de persoane care se pot recupera normal, fie pentru că auacceptat sfaturile părinţilor, fie pentru că au conştientizat că fac un lucru

complet iraţional. La alte persoane însă există o permanentă luptă sau

prezenţa acută a unei predispoziţii genetice care determină cronicizarea

anorexiei.

In tratamentul anorexiei nervoase sunt folosite în general 5 niveluri de

bază de îngrijire. Lucas (2004, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.72)

precizează cele 5 niveluri de bază de îngrijire pentru tratamentul tulburiloralimentare, care se regăsesc însă numai în străinătate. Acestea sunt

următoarele:

- Spitalizare sau tratamentul intesiv - acest tip de tratament

durează de la câteva ore la o săptămână sau chiar mai mult, în

funcţie de tipul necesar pentru monitorizarea medicală impusă;

- Unitatea de îngrijire prin tratament rezidenţial - este destinată

persoanelor care nu prezintă simptome psihiatrice sau medicalegrave şi iminente. Condiţiile sunt similare cu cele de acasă, dar

pacienţii urmează programe clar stabilite şi supervizate de

personal medical, prin psihoterapie individuală şi de grup,

monitorizare medicală şi nutriţională. Durata nu depăşeşte de

obicei 6 luni;

- Spitalizarea parţială pentru tratament pentru o zi - pacienţii

primesc îngrijiri medicale 4-8 h pe zi, 5 zile pe săptămână, cu



Anexa 4

Pagina 25 din 75

mese incluse şi monitorizarea acestora. Noaptea aceştia dorm

acasă;

- Îngrijirea intensivă în ambulatoriu - sunt realizate activităţi

terapeutice într-un program de câteva zile în prima săptămână,

o zi întreagă sau o jumate de zi. Unele mese sunt asigurate şi

pacienţii dorm acasă;

- Îngrijirea în ambulatoriu cu colaborarea strictă între medic,

psihoterapeut şi dietetician - în care pacienţii îi întâlnesc pe cei

trei o dată/ de trei ori pe săptămână, într -un cabinet. Şedinţele

de obicei dureză de la 45 minute la o oră.

În ceea ce priveşte existenţa unui centru de tratare al anorexiei, la noiîn ţară nu putem vorbi despre acest aspect. Singurul centru specializat în

probleme de alimentaţie se află în Bucureşti şi este reprezentat de Spitalul

Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia. Aici putem găsi medici primari şi

medici specialişti în psihiatria copilului şi a adolescenţilor, psihologi şi

asistente sociale, 22 de asistente medicale specializate în îngrijirea psihiatrică

a pacienţilor cu tulburări de alimentaţie, dintre care 7 au efectuat stagii de

psihiatrie iar 3 au efectuat stagii de pregătire în Belgia.

În ceea ce priveşte tratarea anorexiei nervoase în spital, în funcţie de

cât de grave sunt simptomele somatice şi psihiatrice şi gravitatea pierderii în

greutate, se poate impune şi acest lucru.

Tratamentul anorexiei nervoase în clinici specializate este ceva comun

în unele ţări, dar neobişnuit în altele. La noi în ţară sunt puţine cazuri de

anorexie nervoasă care ajung în spitalele de psihiatrie; cele mai multe cazuri

ajung la cabinete particulare (V. Enea, I. Dafinoiu “Anorexia nervoasă.Teorie, evaluare şi tratament”, p.48).

Deşi nu este recomandat ca la noi în ţară cazurile de anorexie nervoasă

să fie tratate la spital, un pacient diagnosticat cu tulburare de alimentaţie poate

fi spitalizat, conform tabloului clinic, într-o unitate psihiatrică sau de

medicină internă. Intervenţia spitalicească poate fi parţială, totală sau de

reabilitare intensivă (Daini et al., 2000, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012,

p.34).



Anexa 4

Pagina 26 din 75

Holem (2007, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.75) precizează

următoarele condiţii medicale pentru spitalizarea pacientului cu anorexie

nervoasă:

o greutate de mai puţin de 85% din greutatea corporală estimată a unuiindivid sănătos, sau scăderea acută în greutate cu refuz de hrană;

Pentru adulţi:

- ritmul cardiac mai mic de 40 de băi pe minut (bpm);

- tensiunea arterială mai mică de 90/60 mmHg sau hipotensiune arterială

ortostatică (cu o creştere a pulsului mai mare de 20 bpm sau o scădere

a tensiunii arteriale cu mai mult de 10-20 mm/Hg/min de la culcat la

stat în picioare. pentru copii:

- ritmul cardiac aproape 40 bpm;

- nivelul de glucoză din sânge mai mic de 60 mg/ dl;

- potasiu mai puţin de 3 mg/l;

- dezechilibru electrolitic (hipo sau hipernatrimie, hipofosfatimie,

hipomagneziemie, hipokalcemie);

-

funcţie renală, hepatică sau cardiovasculară compromisă care necesitătratament;

- diabet zaharat slab conturat;

- edem, hipoproteimie şi anemie severă.

Aceşti indicatori sunt cei mai importanţi în identificarea şi punerea

diagnosticului de anorexie. În general, deshidratarea, lipsa acută de calciu şi

magneziu şi tensiunea arterială extrem de scăzută sunt cele mai periculoase

semne care anunţă instalarea anorexiei nervoase.

Un alt simptom extrem de grav care necesită spitalizare este depresia

psihiatrică severă sau tentativa de suicid. Rata mortalităţii la cei care necesită

internare este ridicată (10%) din motive de suicid, înfometare, dezechilibru

electrolitic, conform APA, 2000.

Deşi în unele cazuri internarea în spital este necesară, trebuie să

recunoaştem cu îngrijorare că în ţara noastră nu regăsim un tip de tratament

multidisciplinar în unităţile spitaliceşti. Acest tratament ar trebui să conţină o



Anexa 4

Pagina 27 din 75

evaluare diagnostică multidimensională (internist, psihiatru şi nutriţionist)

asistenţă în alimentaţie (reabilitare nutriţională cu tehnica planificării mesei)

şi nu în ultimul rând intervenţie asupra distorsiunii imaginii corporale. Ba mai

mult, în timpul spitalizării trebuie utilizate medicamente ca adjuvant pentru a

trata problemele de sănătate adiacente celei de alimentaţie cum a r fi

deshidratarea severă şi pierderea echilibrului electrolitic.



Anexa 4

Pagina 28 din 75

CAPITOLUL 2. EVOLUŢIA ANOREXIEI

2.1 Anorexia nervoasă la copii şi adolescenţi

Chiar dacă pare greu de crezut că anorexia îşi poate face apariţia la ovârstă timpurie, s-a demonstrat faptul că debutul în copilărie al anorexiei

nervoase este similar cu debutul tipic din adolescenţă, în sensul preocupărilor

şi cogniţiilor distorsionate în legătură cu mâncarea, greutatea şi configuraţia

corpului (Cooper, 1994 apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.70). Unii autori

consideră că debutul anorexiei are loc în jurul vârstei de 8 ani, alţii în jurul

vârstei de 11 ani (Wilmshurst, 2007, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.70).

Mai departe vă voi prezenta criteriile de diagnostic pentru anorexiainfantilă conform (DC: 0-3R) (ZERO TO THREE, 2010):

1. Copilul refuză să mănânce cantităţile adecvate de alimente cel puţin o

lună;

2. Debutul refuzului mâncării apare înainte de vârsta de 3 ani;

3. Copilul nu spune că îi este foame şi nu prezintă interes pentru stimuli

alimentari;

4.

Copilul are un deficit de creştere marcat; 5. Refuzul mâncării nu urmează unui eveniment traumatic;

6. Refuzul mâncării nu se datorează unei condiţii medicale.

2.2 Particularităţile anorexie nervoase la copii şi adolescenţi

Chatoor şi Ganiban (2000, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.70)

vorbind despre anorexia infantilă care se dezvoltă între 6 luni şi 3 ani, susţin

că debutul refuzului alimentar are loc în timpl trecerii de la hrănirea culingura, de către părinte, la autohrănire.

Aşadar, la această vârstă, un rol fundamental îl deţine părintele, cu

precădere mama copilului. Hrănirea nu depinde de copil, ci mai degrabă de

abilităţle părintelui.

Rolul temperamentului copilului este crucial. Un copil cu un

temperament dificil va avea probleme precoce de hrănire. De asemenea,

depresia maternă si tulburările alimentare ale copilăriei sunt aflate într -o



Anexa 4

Pagina 29 din 75

strânsă legătură. Calitatea interacţiunilor mamă-copil în timpul hrănirii

reprezintă factorul cel mai important. Intracţiunea mamă-copil în anorexia

infantilă sunt caracterizate de mai puţină reciprocitate diadică, conflict diadic

crescut şi o stare afectivă mai negativă decât interacţiunile mamă-copil

sănătos (V. Enea, I. Dafinoiu, “Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare şi

tratament”, p.72).

În ceea ce priveşte adolescenţii, cu precădere adolescentele, s-a

constatat în urma unei investigaţii longitudinale realizate de Johnson et al. în

2000, că tinerele cu tulburi de comportament alimentar prezintă un risc

crescut de a dezvolta tulburări mentale şi fizice la maturitate.

S-au constatat astfel, tulburi de anxietate şi alte condiţii psihiatrice şimedicale cum ar fi tulburări depresive, simptome cardiovasculare, durere

cronică, boli infecţioase, insomnie şi cel mai periculos simptom, tentativa de

suicid.

La vârsta adolescenţei, factorii sociali sunt cei care influenţează

decisiv tinerele fete, care sunt într-o perioadă de cautare a stimei de sine. Deşi

rata de mortalitate este mare în rândul adolescentelor, şansele de salvare sunt

mai ridicate cu aproximativ 15% dacă simptomele sunt depistate la timp.

În continuare se vor prezenta succint câteva programe de terapii care

dau randament în tratarea tulburărilor de alimentaţie.

În primul rând, consider că este imperios necesar să fie atinsă

problema deontologică a spitalizii involuntare. Deşi este catalogată drept o

tentativă esenţială de a salva viaţa unei paciente, tratamentul obligatoriu al

tulburărilor mentale este deopotrivă o problemă etică şi ştiinţifică. Când viaţa

pacientei este în pericol şi aceasta devine incapabilă să coopereze, tubul

gastric nazal de hrănire poate fi necesar pentru hrănirea involuntară.

Hiday (1996, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.72) susţine că există

două variante posibile ca rezultat al internării forţate: fie pacientele îşi vor

continua cu o încăpăţânare şi mai mare ascetismul şi vor trebui respitalizate

pe parcursul unui an, fie acestea vor adopta o atitudine pozitivă de cooperare

după negativismul iniţial.



Anexa 4

Pagina 30 din 75

Din păcate, în România nu există niciun centru de tratare a tulburilor

alimentare. Ba mai mult, majoritatea spitalelor tratează cu indiferenţă şi

reticenţă astfel de probleme. Consider că într -o astfel de situaţie tratamentul

forţat poate fi contraproductiv.

Este de preferat ca boala să fie tratată cu ajutorul unui specialist, dar ca

pacientul să nu fie internat în spital. În cazul în care consumul de laxative este

abuziv, sau vomele autoinduse au loc într-o manieră repetată, spitalizarea este

necesară. Deseori anorexicele care apelează la profesionişti din domeniul

sănătăţii se simt neînţelese de către aceştia. Profesioniştii consideră anorexia o

boală, pe când persoanele care se confruntă cu anorexia nu văd în ea o

problemă. De aceea, în situaţiile în care nu este absolut necesar, pledez pentruun tratament în sânul familiei.

Este nevoie de o echipă întreagă pentru ca lucrurile să revină la normal

şi aici mă refer în primul rând la un psiholog, un medic specialist în medicină

generală, un nutriţionist şi nu în ultimul rând un psihiatru. Este foarte

important ca aceşti oameni să fie în concordanţă cu bolnavul din punct de

vedere emoţional pentru că, în cele din urmă, anorexica îşi va deschide

sufletulsi îşi va expune sentimentele în faţa lor. Dintre toţi specialiştii, psihoterapeutul joacă rolul cel mai important. Pentru ca această boală să fie

tratată nu este suficient doar tratamentul medicamentos ca şi singur pilon de

reabilitare. Trebuie acţionat primordial la nivelul psihicului.

2.3 Caracteristicile unui bun psihoterapeut

Calităţile unui bun psihoterapeut sunt foarte bine relief ate în cartea

"Anorexia şi bulimia. Ghidul pacientului şi al familiei" de F. Tury, I .Antal,

B. Paszthy la p.56.

Citez: Nu este important şi nici măcar recomandat de exemplu, ca

terapeuţii să pară "părinţi superbuni", acest lucru ducând la creşterea

rezistenţei din partea părinţilor. Pentru bolnav, poate fi important chiar şi

sexul terapeutului. În acest caz, bolnavul trebuie lăsat să îşi aleagă terapeutul.

Este foarte important ca încă de la început să se creeze o afinitate pacient -

psihoterapeut. Cum să fie terapeutul bun? Să fie empatic, de încredere, să nu



Anexa 4

Pagina 31 din 75

ceară prea mult, să fie consecvent şi totuşi să nu fie rigid, să ştie să suporte

sentimentele bolnavului, să înţeleagă furia, conflictele sau neîţelegerile.

În ceea ce priveşte tratamentul medicamentos, trebuie precizat că

anxioliticile sunt un ajutor în ceea ce priveşte starea depresivă a anorexicei.ele ajută, dar nu sunt definitorii pentru recuperarea completă a pacientei. Cele

mai frecvente medicamente sunt "Anxiar" şi "Arketis". Acestea nu provoacă o

dependenţă prea mare şi nu transformă pacientul într -o "legumă"!. De

asemenea, cele două medicamente nu induc somnul forţat.

2.4 Scopurile şi obiectivele generale ale terapiei în anorexianervoasă

Aşadar, după cum am menţionat în rândurile anterioare, când luăm în

considerare tratamentul psihoterapeutic este foarte important să clarificăm

scopurile şi obiectivele acestuia. Acestea includ, enumerate în ordinea

următoare, aspectele:

1. Absenţa riscului de suicid;

2. Capacitatea de a recunoaşte gravitatea bolii;

3. Capacitatea de a se vedea aşa cum este în realitate, fără distorsionări;

4. Abilitatea de a evita mâncatul compulsiv, purgarea sau exerciţiile fizice

excesive;

5. Inexistenţa unei deteriorări datorate condiţiilor comorbide precum

psihoză sau obsesii severe şi compulsii;

6. Educarea familiei în privinţa tulburării alimentare şi pregătirea acesteia

să asiste pacienta în timpul procesului de recuperare în ambulatoriu;

7.

Tratarea comorbidităţii psihiatrice;

8. Tratarea problemelor psihosociale care contribuie la dezvoltarea unei

tulburi de alimentaţie, dar şi perpetuează simptomele în curs de

dezvoltare.

Tuturor pacientelor cu anorexie nervoasă li se aplică următoarele

principii ale tratamentului: alianţa terapeutică, recuperarea greutăţii,

reabilitarea obiceiurilor de alimentaţie sănătoase şi lucrul cu familia (Lucas,

2004, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.78).



Anexa 4

Pagina 32 din 75

Alianţa terapeutică este considerată drept un factor important în

eficienţa terapiei, cu atât mai mult în cazul tulburărilor alimentare, în care

dezvoltarea unei relaţii bazate pe încredere poate fi dificilă.

Recuperarea greutăţii şi menţinerea acesteia la nivelul unei greutăţinormale este unul din obiectivele esenţiale, pentru că nu putem discuta despre

ameliorare în absenţa unei greutăţi normale şi a unei alimentaţii sănătoase.

Dar totodată, recuperarea kilogramelor pierdute nu este nicidecum un indiciu

al însănătoşirii totale. Trebuie ţintită neapărat modificarea percepţiilor

distorsionate privind greutatea, forma şi mărimea corpului.

"Poate tocmai de aceea un obiectiv mai important decât recuperarea

greutăţii este reabilitarea percepţiei corporale şi a obiceiurilor alimentare" (V.Enea, I. Dafinoiu “Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare şi tratament”, p.173).

Lucas (2004, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.173) subliniază că "în

momentul apelării la terapie poate exista o anumită perioadă de timp în care

tulburarea persistă. Dacă această durată este scurtă, va fi mai uşor să se

renunţe la obiceiurile disfuncţionare de alimentaţie decât dacă tulburarea

persistă mai mult timp".



Anexa 4

Pagina 33 din 75

CAPITOLUL 3. TRATAMENTUL ÎN ANOREXIA

NERVOASĂ

În acest capitol vor fi prezentate câteva metode de tratament

considerate a fi cele mai adecvate în tratamentul anorexiei nervoase, ele

situîndu-se în defavoarea spitalizării obligatorii a pacienţilor.

3.1 Programul de terapie cognitiv - comportamentală

Prima metodă este reprezentată de terapia cognitiv - comportamentală

(Cognitive Behaviour Therapy - CBT).

Terapia este structurată şi abordează credinţele anormale şicomportamentale care determină apariţia şi menţinerea tulburării de

alimentaţie.

Obiectivele tratamentului sunt revenirea la o greutate corporală

normală, care înseamnă de cele mai multe ori un indice de masă corporală mai

mare de 20, în cazul adulţilor. "O astfel de greutate ar trebui să aproximeze

greutatea pre-morbidă a pacientului.Principiul de bază al terapiei cognitiv-

comportamentale este acela că gândurile, sentimentele, comportamentele suntînvăţate prin experienţe de viaţă. Acestea pot fi astfel dezvăţate sau

modificate" (Eivors and Nesbitt, 2005, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012,

p.183).

Conform CBT , simptomele anorexiei nervoase sunt menţinute prin

gândurile distorsionate, care se transpun prin preocuparea obsesivă pentru

mâncare, greutate şi forma corpului. În cadrul terapiei, pacientul este

înconjurat să realizeze conexiuni între gânduri, sentimente şi comportament.Refacerea schemelor cognitive eronate cu privire la propriul corp constituie

obiectivul principal al intervenţiei terapeutice în anorexia nervoasă.

"Anumite caracteristici de personalitate, combinate cu stima de sine

scăzută, par să predispună unii indivizi la internalizarea idealurilor socio-

culturale legate de importanţa faptului de a fi slab" (Pike et al., 2010, apud V.

Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.183 ).



Anexa 4

Pagina 34 din 75

Medicamentaţia psihiatrică poate fi utilizată în terapia cognitiv -

comportamentală. De reţinut este însă faptul că în anorexia nervoasă, niciun

medicament şi nicio terapie nu sunt suficiente singure. Mai mult, eficacitatea

CBT la pacienţii cu anorexie nervoasă care sunt gravi bolnavi, subponderali şi

într-o fază de recuperare a greutăţii, este mai puţin probabilă. De asemenea,

este puţin probabil să se mai implice în totalitate cei aflaţi într -o fază acută a

bolii. Aceştia sunt predispuşi chiar să renunţe la orice formă de tratament.

În 2005, McIntosh şi colegii au comparat CBT cu terapia

interpersonală (IPT) şi managementul chimic suportiv non-specific

(Nonspecific Supportive Chimical Management - NSCM) la pacienţii adulţi

bolnavi de anorexie nervoasă. Tratamentul a presupus 20 de şedinţe."Rezultatele au indicat că eficienţa nu este diferită de celelalte forme de

tratament". CBT nu este recomandatăpentru toţi pacienţii cu anorexie

nervoasă, în special dacă există comorbidităţi ca depresia severă, sau

consumul de substanţe (Wilson et al., 1997, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012,

p.183 ).

Yager (2007, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.185) exemplifică

următoarele tipuri de cogniţii disfuncţionale care devin o barieră pentruimplementarea terapiei cognitive:

- Catastrofa - "Dacă aş lua în greutate un kg, iubitul meu mă va

părăsi, deoarece am devenit grasă ca un porc";

- Gândirea dihotomică de tip totul sau nimic - "Dacă iau în

greutate cât de puţin, voi ajunge să devin obeză";

- Suprageneralizarea - "Nu am rezistat să nu mănânc prăjitura

aceea. Nu am deloc voinţă"; - Abstracţiunea selectivă - "Dieta mă face mai puternică moral decât

toţi colegii";

- Gândirea superstiţioasă - "dacă voi renunţa la obiceiul meu ştiut

de a mânca ceva rău i se va întâmpla ceva câinelui meu;

- Peronalizarea - "dacă voi lua în greutate două kg, toată lumea va

observa cât de grasă am devenit";



Anexa 4

Pagina 35 din 75

- Maximizarea - "Dacă voi lua în greutate o jumătate de kg, nu mi se

vor mai potrivi hainele".

Nu putem să nu observăm un grad ridicat de concepţii, principii şi idei

artificiale şi lipsite de orice bază şi credinţă adevărată în structura internă aanorexiei nervoase. Aceasta tratează nişte frivolităţi, cum le-ar numi alţi

oameni, ca pe nişte obiceiuri care îi conferă un statut superior "omului de

rând", care nu este interesat deloc de modul în care arată şi de presiunile

exterioare de tipul 'fata Barbie, perfectă şi fără niciun cusur". Problema însă

nu se opreşte aici. Când toate aceste erori cognitive se internalizează (aici

vorbind de ani de zile), existenţa bolnavului anorexic devine aproape

imposibilă şi aflată mereu la limita colapsului psihic şi fizic. Tocmai de aceea, este recomandat ca această terapie cognitiv -

comportamentală să fie realizată în paralel cu îngrijirea pacientului într -un

centru special pentru boli şi afecţiuni de tip nutriţional. În aceste unităţi

spitaliceşti medicii generalişti colaborează eficient cu psihologii, psihiatrii şi

nutriţioniştii în vederea atingerii unor rezultate cât mai satisfăcătoare.

3.2 Terapia de familie

Un alt tip de terapie care capătă credit în ţările din vestul Europei este

terapia familiei. Se consideră astfel că anorexia "nu are legătură numai cu

mâncarea ci şi cu disonanţa dintre părinţi" (Fishman, 2004, apud V. Enea, I.

Dafinoiu, 2012, p.186 ). Se porneşte de la ideea că anorexia nervoasă a fost

dezvoltată şi menţinută la cote înalte de procesele psihosomatice ale familiei

precum rigiditatea în gândire, protecţia exagerată, intruziunea, etc.

Salvador Rinuchin, Bernice Bosman şi Ronald Liebman au dezvoltattehnica "şedinţei la prânz" la Philadelphia Child Guidance Clinic în anii '70

(V. Enea, I. Dafinoiu “Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare şi tratament”,

pp.186-187).

Aceasta constă în faptul că familiei i se solicită să aducă prânzul

pentru fata anorexică, iar ambii părinţi trebuie să o determine să mănânce. În

acest caz, terapeutul poate obseva caracteristicile structurale şi disfuncţionale

ale familiei şi tranzacţiile membrilor familiei în timpul mesei. Acest tip de



Anexa 4

Pagina 36 din 75

terapie, deşi nu este frecvent utilizată în ţara noastră, poate reprezenta un

model perfect de viaţă, care de cele mai multe ori este disfuncţională în

familiile româneşti. Din păcate, supraprotecţia, rigiditatea şi evitarea

conflictelor constituie obiceiurile (patternurile) interacţionale care duc la

apariţia acestei tulburări alimentare.

Totuşi, cu toate problemele existente în familie, în acest tip de terapie

se porneşte de la ideea că oamenii care suferă de probleme de comportament

alimentar nu se schimbă pentru terapeut, ci pentru oamenii pe care îi iubeşte.

Consider că iubirea pentru cei dragi trebuie să fie motorul care să declanşeze

procesul de însănătoşire. Iată de ce nu sunt adepta spitalizării pentru tratarea

anorexiei.Un lucru extraordinar este că, după terminarea tratamentului, se poate

introduce consilierea de la părinte la părinte. Acest lucru presupune că părinţii

care au finalizat tratamentul să fie consilieri pentru cei care au început

tr atamentul. Astfel, părinţii devin membrii ai echipei de tratament şi nu

pacienţi, fiind implicaţi la maxim în procesul de însănătoşire al bolnavului

anorexic. Cu cât vârsta celor care suferă de tulburări alimentare este mai mică,

cu atât tratamentul va avea şanse de reuşită mai mari. Couturier, Isserlin şiLock au aplicat tratamentul bazat pe familie la adolescenţi anorexici cu vârste

cuprinse 12 şi 18 ani. (V. Enea, I. Dafinoiu “Anorexia nervoasă. Teorie,

evaluare şi tratament”, p.190). Au fost realizate evaluări pre şi post tratament

şi s-a constatat o ceştere semnificativă a greutăţii, cu o medie de 7,8 kg.

Concluzia a fost că tratamentul bazat pe familie este eficient nu numai pentru

restabilirea greutăţii, dar şi pentru ameliorarea unor simptome psihologice

incluzând frica de maturitate, cel mai important factor care poate prelungi

tulburările alimentare.

3.3 Hipnoza clinică în tratarea anorexiei nervoase

Nu se poate trece mai departe fără a se menţiona şi o metodă de

tratament considerată cel puţin neconvenţională, care poate fi eficientă în

tratamentul tulburărilor de comportament alimentar (V. Enea, I. Dafinoiu

“Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare şi tratament”, p.207). Este vorba de

hipnoza clinică. Deşi nu are aceiaşi eficienţă în toate tulburările de



Anexa 4

Pagina 37 din 75

comportament, în cazul anorexiei nervoase studiile empirice au arătat o

evoluţie pozitivă. Becker şi Nash (1987, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012,

p.207) au realizat o cercetare pe 36 de femei diagnosticate cu această

tulburare, care a inclus follow-up la un an după tratament. Ei au obţinut în

76% din cazuri remsia simptomelor şi o greutate stabilă şi acceptabilă. Din

contră, numai 53% dintre pacientele dintr -un eşantion tratat cu terapie

tradiţională au indicat remisia simptomelor.

Hipnoza poate fi utilizată pentru a ajuta pacienţii să îşi dezvolte

sentimentele de control al gândurilor şi comportamentelor. Tehnicile hipno-

terapeutice includ regresia de vârstă şi progresia de vârstă. Tehnicile cognitive

şi comportamentale pentru managementul greutăţii şi-au sporit eficienţa cândau fost combinate cu tehnica întăririi eului, imagerie, desensibilizarea

sistematică şi restructurarea cognitivă.

Olmess şi Kohem (1996, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.211) au

susţinut că persoanele cu anorexie severă au mari pro bleme de procesare

cognitivă din cauza malnutriţiei, dar că odată realimentarea începută, hipnoza

poate fi utilizată ca un adjuvant al psihoterapiei pentru a facilita explorarea

dinamică, rezolvarea conflictului şi nu în ultimul rând, diminuarea anxietăţii.Goday (1999, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.211) afirma şi el că o

combinaţie dintre terapia comportamentală şi hipnoterapie pare să fie mai

eficientă decât terapia comportamentală singură.

Printre tehnicile hipnoterapeutice utilizate cel mai des putem aminti:

relaxarea, autocontrolul prin hipnoză, sugestiile de stimulare a activităţilor

fizice, tehnicile de întărire a stimei de sine şi imaginii pozitive despre propriul

corp, întărirea motivaţiei şi explorarea cu privire la schimbare.

Aşadar, prin intermediul hipnozei se consideră că întârzierea

maturităţii, a stimei de sine scăzute şi a imaginii distorsionate asociate cu

anorexia sunt combătute şi înlăturate eficient doar dacă aceasta este

combinată cu altă metodă de tratament.

Eriksson a tratat o fată anorexică în vârstă de 14 ani aplicând o

strategie terapeutică în patru faze:

I. distragerea atenţiei;



Anexa 4

Pagina 38 din 75

II. depotentializarea apărării masochiste;

III. dubla legătură terapeutică;

IV. catharsis-ul emoţional

Astfel, în faza I distragerea atenţiei s-a realizat prin prelegeri despreigienă dându-se instrucţiuni precise, dar absurde pentru îngrijirea gurii. În

faza a II-a, pacienta era instruită să îşi clătească zilnic gura cu ulei de cod, iar

în cazul în care nu realiza acest lucru, pedeapsa era să mănânce. În faza a III-a

pacienta trebuia să supravegheze luarea în greutate a părinţilor săi. Faza a IV-

a se realiza prin provocarea pacientei de către terapeut, care o acuza de

laşitate şi minciună.

Deşi poate fi considerată uşoară, această tehnică şoc pare a fi cel mai bun mijloc de însănătoşire rapidă a tulburărilor de alimentaţie. Reproşurile,

criticile se dovedeau a fi dinamizante pentru pacienţi, care îşi recuperau pe

parcurs încrederea în forţele proprii şi cel mai important, îşi stabileau un scop

în viaţă care să le menţină motivaţia la cote înalte.

Studiind toate tipurile de terapie utilizate în combaterea anorexiei

nervoase am ajuns la concluzia că o metodă eficientă este aceea în care

membrii familiei, pacientul şi terapeutul colaborează intens şi fără prejudecăţile des întâlnite în ţara noastră. Prejudecăţile cele mai des întâlnite

sunt legate de frica de a vorbi în public despre afecţiunile de tip psihic precum

şi mentalitatea defectuoasă în ceea ce priveşte vizita la psiholog sau psihiatru.

3.4 Self Help-ul

Într-o ţară cu o mentalitate defectuoasă precum România, tind să cred

că autoajutorarea (self help) poate reprezenta o şansă ridicată de reuşită întratamentele psihiatrice.

Se cunosc ghiduri de autoajutorare aplicate cu succes în cazul

bolnavilor care suf eră de diverse tulburări: depresie, atacuri de panică, fobii,

obsesii. Acum au apărut multe volume în literatura internaţională, care oferă

ajutor pentru combaterea tulburărilor de alimentaţie. Dar încă o dată, trebuie

să pledez pentru implicarea activă a familiei în combaterea anorexiei

nervoase. În perioadele cele mai furtunoase ale bolii, membrii familiei pot să



Anexa 4

Pagina 39 din 75

ajute mai mult decât şi-ar fi imaginat. Asta nu înseamnă că pledez numai

pentru acest tip de tratament, excluzând tratamentul medicamentos, terapia

individuală sau alte metode, dar din punctul meu de vedere, combaterea bolii

împreună cu familia poate avea două mari avantaje: în primul rând,

maturizarea bolnavului şi în al doilea rând, boala poate fi privită ca un mijloc

de dezvoltare. Orice lucru, oricât de neplăcut ar fi, poate avea şi aspecte

pozitive. Dacă vor învăţa să le recunoască, bolnavii de anorexie vor găsi

speranţă chiar şi în situaţiile în care până atunci s-au simţit pierduţi.

Aceasta este marea dilemă a anorexiei nervoase; cum poate o persoană

să deţină atâta forţă interioară şi o voinţă de neclintit, dar să o îndrepte câtre o

moarte lentă şi chinuitoare? Este dificil de explicat această încăpăţânaremorbidă de a-ţi face rău într -un mod sistematic, dar şi mai greu este să

realizezi cum în unele cazuri de anorexie, o singură sclipire, un singur cuvânt,

pot declanşa procesul de vindecare al bolnavului anorexic. Să nu uităm totuşi

că forţa umană de regenerare este extraordinară şi îi uimeşte şi astăzi pe marii

specialişti in domeniul psihiatriei.

3.5 Explicaţii neconvenţionale pentru apariţia anorexiei

nervoase

În cartea "Anorexia , o stranie violenţă" de Vladimir Marinov, acesta

prezintă o serie de elemente inedite şi bizare, care pot duce la apariţia

tulburărilor de alimentaţie. În carte sunt prezentate chiar şi aspecte legate de

vampirism, halucinaţie sau totemul morţilor. În cele ce urmează, vor fi

prezentate pe scurt trei idei care mi-au atras atenţia, dezvoltate în carte în trei

capitole şi anume: "identificarea cu mortul din preistoria personală", "stilul

anorexic" şi "foamea ca principiu Nirvana".

3.5.1 Mortul din istoria personală

În capitolul intitulat "Identificarea cu mortul din preistoria personală",

cu fiinţa secerată în puterea vârstei, sau pierdută din vedere încă din copilăr ie,

autorul încearcă să dea o definiţie cât mai exactă a caracteristicilor doliului,

caracteristici care favorizează identificarea vampirică, văzută ca un fel de

transfuzie de sânge între cel mort şi cel viu. De cele mai multe ori este vorbadespre ceea ce s-ar putea numi o identificare cu mortul din preistoria



Anexa 4

Pagina 40 din 75

personală (un mort care a trăit înaintea naşterii individului ca subiect psihic).

Înainte de a deveni un subiect conştient, cu un înveliş corporal solid, infans-ul

pare a fi obiectul unei proiecţii din partea părinţilor, proiecţie desprinsă a unui

mort devenit deopotrivă cadavru şi spirit (Vladimir Marinov, "Anorexia, o

stranie violenţă", pp.54-55). Ar fi astfel un fenomen de identificare cu cineva

mort înainte ca subiectul să posede un corp propriu. Una din caracteristicile

definitorii este fie că mortul a trăit puţin, de unde şi gelozia lui pentru toţi cei

care i-au supravieţuit, fie a avut o moarte înainte de un eveniment

semnificativ în familie, cum ar fi de exemplu o nuntă. Prin urmare, afirmă

Mar inov, identificarea cu o fiinţă ideală, cu un spirit pur, reprezintă cauza

degradării treptate a a vieţii bolnavului anorexic. În general, existenţa acesteia

poate fi legată de un secret familial, bolnavul anorexic aflând relativ târziu de

existenţa sa. Aşadar, supravieţuitorul este afectat de această situaţie ingrată de

a nu-l fi cunoscut direct. Bolnavul anorexic pare că se complace în această

stare de suspans şi de aşteptare nesfârşită devenind "fără voia lui un mormânt

viu pentru aceşti morţi din istoria personală" (Vladimir Marinov, "Anorexia, o

stranie violenţă", p.56).

Trebuie să recunosc, în nume personal, că această abordare mi se pare

halucinatorie şi extrem de îndrăzneaţă. Logica acestei teorii se bazează pe

"spectrul vampirului", care se deplasează de la un membru al familiei la altul,

ca şi cum toţi ar încerca să scape de sub puterea lui şi să îl proiecteze celui

mai slab care se îmbolnăveşte subit de anorexie. Personal, nu sunt de acord cu

ipotezele acestei concepţii. Consider că amintirea unei persoane dragi

dispărute este un lucru mult prea intim ca să fie astfel manipulată . Mi se pare

de netolerat faptul mortului i se atribuie apariţia unei tulburări de alimentaţie

unui membru al familiei, sau mai rău, mortul devine un "vampir" care se

hrăneşte din trupul bolnavului anorexic.

3.5.2 Stil ul anorexic

În capitolul intitulat "Stilul anorexic" opţiunea de a utiliza noţiunea de

"stil" pentru o abordare psihanalitică a anorexiei nervoase poate surprinde.

Prin urmare, anorexia nervoasă nu ar fi considerată o patologie gravă, ci un

simplu mod de viaţă printre altele, ceva în genul unui stil vestimentar

(Vladimir Marinov, "Anorexia, o stranie violenţă", p.133).



Anexa 4

Pagina 41 din 75

Din această perspectivă, "stilul anorexic" se grefează pe o tulburare

care nu are nimic în comun cu tulburările de tip alimentar, ci are drept

caracteristică printre altele, simptome care se apropie de autism, paranoia sau

schizofrenie.

De asemenea, în acest capitol, autorul scoate în evidenţă "opacitatea"

stilului de viaţă al bolnavilor de anorexie. La începutul unui tratament,

bolnavii anorexici pot da psihanalistului impresia unui anumite clarităţi ale

vieţii lor psihice, ca şi cum aceasta ar putea fi tradusă fără nicio dificultate.

Această aparentă coerenţă este demontată imediat de o senzaţie total opusă:

unele aspecte ale vieţii bolnavilor anorexici cum ar fi viaţa sentimentală sau

cea sexuală sunt domunate de o "opacitate" profundă (Vladimir Marinov,"Anorexia, o stranie violenţă", p.135).

Un loc aparte trebuie acordat, susţine Marinov, transparenţei, sau

opacităţii fiinţei umane şi, în mod special, a chipului matern, a expresiei

privirii. Felul în care mama îşi priveşte sugarul în timp ce îl alăptează este

foarte important pentru acesta. Pentru infans, chipul mamei este prima oglindă

în care se reflectă. dacă acesta este "opac", dacă mama nu se poate identifica

cu copilul ei, acesta riscă să aibă probleme de alimentaţie atât la începutulvieţii, cât şi pe parcursul ei.

Angoasa transparenţei poate avea şi un alt sens şi anume cel al

dificultăţii de a-şi construi un spaţiu intim, protejat de privirea persecutoare a

celuilalt. Înainte de a ajunge să fie bolnave, anorexicele sunt în accepţia

autorului copii foarte cuminţi şi ascultători, "cuminţi ca nişte icoane" dornice

să încarneze un ideal de transparenţă pe care cred că îl desprind din dorinţele

părinţilor. În consecinţă, propria lor lume psihică inconştientă devine "opacă"(Vladimir Marinov, "Anorexia, o stranie violenţă", p.138).

3.5.3 Foamea ca pri ncipiu Ni rvana

În sprijinul ideei de "Foame ca principiu Nirvana", psihanalistul René

Spitz a descris o situaţie a sugarului, revelatoare pentru problematica refuzului

durabil al alimentelor. Astfel, este descrisă situaţia în care unui sugar căruia îi

este foame este copleşit de o neplăcere care i-a invadat sistemul proprioceptiv

şi anume devine incapabil practic să poată fi alăptat. Aşa se face că sugarul se



Anexa 4

Pagina 42 din 75

extenuează fiindu-i foame, un fenomen care, după Spitz, ilustrează

funcţionarea principiului "Nirvana" (Vladimir Marinov, "Anorexia, o stranie

violenţă", p.247).

Producerea acestui clivaj ar fi cauzată, spune Spitz, de incapacitateamamei de a-şi pune în acord gesturile cu nevoile sugarului, de a se identifica

cu foamea şi de a aştepta să se liniştească pentru ca biberonul să nu fie

respins. Mama se gândeşte la altceva, şi-a pierdut răbdarea sau nu este dispusă

să îi ofere copilului plăcere.

Unele paciente anorexice care se plâng de o reacţie de foame acută şi

permanentă, dar nu reuşesc să înghită niciun fel de hrană, par să regreseze la

nivelul unui limbaj timpuriu. Dacă anorexicele iau un aliment în gură, acesteanu îl înghit ci îl mestecă uneori la nesfârşit. Dacă îl înghit, există cu siguranţă

posibilitatea de a-l regurgita şi de a se plânge în continuare de o foame atroce.

În acest fel "sugarul" a rămas cu atât mai înfometat, cu cât calitatea îngrijirilor

date de mamă a fost resimţită ca deficitară. Astfel, spune autorul, la anorexice

încorporarea alimentelor nu presupune asimilarea, cum ar fi normal ci

pierderea, ci pierderea, alienarea şi distrugerea lor.

În urma relatării celor trei ipoteze neconvenţionale privind apariţiaanorexiei nervoase se desprinde concluzia că, în opinia autorului, această

tulburare alimentară este extrem de gravă şi enigmatică. Deşi sunt analizate

probleme cel puţin inedite şi greu de digerat pentru marea majoritate care şi

aşa acceptă cu greu existenţa acestei boli, sunt prezentate şi aspecte

interesante cum ar fi mecanismele de apărare specifice şi stategiile defensive

ale anorexicelor, violenţa lor specifică precum şi limbajul lor verbal şi

corporal.

Pentru a inţelege în complexitatea ei problema anorexiei nervoase este

necesar să se cunoască şi ansamblul metapsihologiei freudiene care este

evidenţiată prin intermediul acestei patologii.

3.6 Website-uri pro-ana

Nu pot trece mai departe în demersul meu practic de a înţelege

anorexia, fără a evidenţia aşa-zisele "website-uri pro-ana". Acestea sunt cele



Anexa 4

Pagina 43 din 75

mai renumite site-uri pentru persoanele care au credinţe pozitive despre

anorexie sau bulimie. Ele pledează pentru anorexie în sensul alegerii în mod

deliberat a acestui comportament deficitar.

Aceste site-uri au apărut ca urmare a necesităţii morbide aanorexicelor de a-şi împărtăşi experienţele şi de se simţi oarecum, "înţelese".

profesioniştii care se ocupă de ele consideră, în mod evident, anorexia ca pe o

boală, în timp ce bolnavele nu văd nicio problemă în a suferi de anorexie (V.

Enea, I. Dafinoiu “Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare şi tratament”, pp.89-

90).

Prin intermediul acestor site-uri şi forumuri "pro-ana", anorexicele se

percep ca fiind virtuoase, rezistente, hiperfeminine, în timp ce specialiştii, pe bună dreptate, le consideră bolnave mintal. Între specialişti şi bolnavă există o

ruptură aparent ireconciliabilă, cel puţin în fazele incipiente ale bolii. Pentru a

atrage atenţia asupra comportamentului şi concepţiilor iraţionale a unei

anorexice, voi da un exemplu de postare de pe un asemenea forum: "Anorexia

arată că aveţi o putere pe care alţii nu o au, pentru că, să recunoaştem nu mulţi

oameni au capacitatea extraordinară de a se înfometa până la moarte" (Lauren,

citată în publicaţia lunară "Rich", 2006, apud V. Enea, I. Dafinoiu, 2012, p.299).

Vedem aşadar, cum anorexica îşi pierede practic statutul de fiinţă

umană, rezistenţa şi încăpăţânarea de care dă dovadă fiind imposibil de

"digerat" de către persoanele care nu cunosc niciun detaliu despre această

boală şi care, probabil consideră o anorexică drept o pessoană "satanistă" în

termeni populari.

Ceea ce este şi mai greu de tolerat şi de acceptat este că pe aceste site -

uri sunt prezentaţi "termeni" şi informaţii care vor avea rolul de a ajuta

persoana cu anorexie să se menţină "slabă":

- "pune spray pe mâncare când eşti tentată să mănânci";

- "când îţi este foame, învârteşte-te până ai să ameţeşti";

- "bea cel puţin 3 litri de apă pe zi - acest lucru te va ajuta să te

simţi plină";

- "un ou are doar 15 calorii".



Anexa 4

Pagina 44 din 75

(Sursa: V. Enea, I. Dafinoiu“Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare şi

tratament”, p.93).

Există însă şi site-uri educative, în care persoanele care suferă de

această tulburare îşi pot expune propria lor poveste, în scopul de a da speranţăşi putere de a se lupta cu gândirea iraţională şi de a învăţa din această

experienţă nefastă.

"Viaţa ca anorexică nu este un mod de a trăi, este un mod de a muri.

Ţineţi minte asta! Şi tot ce aveţi de făcut este să cereţi ajutor"

(Sursa:http://www.eating.ncdavis.edu/speaking/told/anorexia/index.html .)



Anexa 4

Pagina 45 din 75

CAPITOLUL 4. GHIDUL ANOREXIEI

În acest capitol voi exprima întreaga mea experienţă acumulată cât

timp am fost bolnavă de anorexie nervoasă, sub forma unui ghid practic

valabil deopotrivă pentru părinţi, profesori sau consilieri.

În prezent, trecută fiind de faza critică, nu pot decât să îmi doresc un

singur lucru: să fie recunoscută gravitatea acestei boli. Sunt numeroase familii

care se confruntă cu tulburări de alimentaţie şi nu ştiu pe ce drum să apuce, nu

ştiu la ce fel de specialist să apeleze şi ceea ce este cel mai grav, peste 50%

din cazurile din întreaga lume sunt tratate cu maximă superficialitate, anorexia

fiind considerată un “moft”, sau o “boală a copiilor cu bani”.

Tratamentul anorexiei nervoase este un proces în care nu poate fi

evitată implicarea familiei, dar nu trebuie să uităm şi ceilalţi factori sociali

care care au rol indubitabil în dezvoltarea adolescentului şi anume profesorii

sau consilierii şcolari. Există prea puţine informaţii oferite în scoli despre

tulburările de alimentaţie precum anorexia sau bulimia.

Trebuie să recunoaştem că anorexia este influenţată puternic de

factorii sociali, de traiul în comun care a devenit din ce în ce mai greu desuportat, de empatie şi unitate din partea membrilor aceleiaşi comunităţi.

În trecut, împărţirea rolurilor în tratament era una unilaterală. Toată

lumea a fost obişnuită să aştepte ca soluţia salvatoare să vină din partea

medicului, bolnavul trebuind doar să respecte instrucţiunile lui. Tocmai de

aceea, am hotărât să dedic acest capitol bolnavilor cu tulburări de alimentaţie,

familiilor acestora, profesorilor şi consilierilor şcolari. Astfel, voi contribui

poate la schimbarea câtuşi de puţin a atitudinii generale referitoare la acestetulburări.

4.1 Ghid pentru părinţi

Familia, factorul social cel mai important din viaţa bolnavului, care

poate lupta “cot la cot” alături de pacient.

Potrivit mai multor obsevaţii, simptomele tulburărilor de alimentaţie

pot fi privite ca manifestarea încăpăţînării şi rezistenţei în cadrul familiei.



Anexa 4

Pagina 46 din 75

Aleori, simptomele au o latură importantă legată de unele dereglări care apar

în “nucleul” familial. Membrii familiei suferă şi ei din cauza bolii

anorexicului. Este normal uneori ca nivelul de tensiune din familie să fie

ridicat. Bineînţeles că este foarte greu pentru părinţi să perceapă boala

copilului lor ca pe un mijloc de dezvoltare, să vadă nu doar suferinţa care

trebuie eliminată, ci şi o posibilă provocare care impulsionează schimbarea şi

care uneori necesită multă luptă. Orice lucru neplăcut are şi o parte pozitivă,

aşadar pledez pentru o colaborare strânsă între bolnav şi părinţi. În momentul

de maximă tensiune, părinţii trebuie să devină mediatori, susţinători şi chiar

“specialişti’. Să nu uităm că orice părinte trebuie să cunoască în detaliu

fiecare aspect al bolii, să intre în “ambianţa” acesteia.

Pentru început voi prezenta “cele zece porunci” ale profesorului Slade

(apud F. Tury, I. Antal, B. Paszthy, 2008, pp.63-64) destinate părinţilor,

pentru a preveni apariţia tulburărilor de alimentaţie la copii lor. Acestea au

fost obţinute prin intermediul unor experienţe pe care acesta le-a avut cu

adolescenţii în Ungaria.

1. Să nu-ti baţi copilul!

2.

Să nu-ţi abuzezi sexual copilul!

3. Să nu supradimensionezi problema mâncării!

4. Să nu acorzi o importanţă prea mare formei şi mărimii corpului!

5. Să-ţi arăţi iubirea faţă de copilul tău fără să-l protejezi sau să-l controlezi

prea mult!

6. Să nu ridici ştacheta prea sus pentru copilul tău!

7.

Să nu ceri de la el un comportament perfect!

8. Mai bine să recompensezi rezultatele mici din prezent, decât să

accentuezi importanţa scopurilor mari din viitor!

9. Să încurajezi anatomia copilului tău!

10. Să încurajezi copilul să aibă companie şi să caute relaţiile cu ceilalţi

copii!



Anexa 4

Pagina 47 din 75

Voi prezenta mai departe câteva dintre caracteristicile şi aspectele

pozitive ale terapiei de familie, unde un rol crucial îl joacă bineînţeles,

părinţii.

Terapia de familie a apărut la mijlocul anilor ’50; datorită accentului pus pe copil, care nu poate fi tratat fără părinţii săi. Aceştia sunt cei mai

importanţi mijlocitori între medic şi copil, ce pot face tranziţia mult mai

uşoară şi să convingă copilul/ adolescentul să accepte medicaţia necesară.

Terapia de familie este de asemenea o metodă economică pentru că

întâlnirile terapeutice sunt rare, având loc în general o dată la 2-3 săptămâni şi

de cele mai multe ori este nevoie doar de 4-10 întâniri terapeutice.

În această terapie este caracteristic “efectul de avalanşă” o schimbare

mică poate provoca schimbări majore – ca un bulgăre de zăpadă pornit de pe

vârful muntelui şi care, până jos, devine o lavină (F. Tury, I. Antal, B.

Paszthy, “Anorexia şi bulimia. Ghidul pacientului şi al familiei”, p. 67).

Conform abordării din perspectiva modelului multidisciplinar al

tulburărilor de alimentaţie există următoarele “reguli de bază” în cadrul

familiei:

1. Este mai bine să dai decât să primeşti;

2. Sacrificarea propriei persoane te face mai bun;

3. Dorinţele mele sunt mai puţin importante decât dorinţele celorlalţi

din familie;

4. Mă simt bine doar dacă şi ceilalţi se simt bine;

5. Familia trebuie să fie unită, nimeni să nu calce pe alături de drumul

comun.

Să nu uităm că analizele ştiinţifice arată că terapia de familie poate

depăşi ca nivel de eficienţă celelalte metode. Există lucruri care ţin doar de

părinţi, de puterea lor şi de iubirea cu care aceştia pot să obţină rezulate pe

care un psihiatru sau psihoterapeut nu ar reuşi să le obţină.



Anexa 4

Pagina 48 din 75

Există câteva semnale terapeutice, care indică prezenţa unei posibile

tulburări de alimentaţie ale fetelor (anorexia este o boală asociată cu precădere

sexului feminin), pe care care părinţii trebuie să le cunoască:

1.

Se observă că fata scade în greutate, deşi acest lucru nu esteîntotdeauna de vâzut deoarece ea încearcă să-şi ascundă formele

reale prin purtarea unor haine largi;

2. Fata nu mănâncă împreună cu ceilalţi membrii ai familiei; găseşte

diferite pretexte: spune că este vegetariană, că abia a mâncat, sau că

va mânca mai târziu. Găteşte altora din plăcere, dar nu se atinge de

mâncare;

3.

Fata prefer ă să mănânce numai alimente slabe în calorii, care nu

corespund obiceiurilor alimentare ale familiei. Carbohidraţii lipsesc

cu desăvârşire din alimentaţia ei. De asemenea, ea mănâncă foar te

încet şi îşi porţionează mâncarea în porţii extrem de mici;

4. Începe să bea suc dietetic sau cafea;

5. Are schimbări bruşte de dispoziţie trecând foarte uşor de la tristeţe şi

frustrare la supărare şi depresie;

6. Nu mai comunică cu prietenii şi colegii, se izolează social;

7. Poate prezenta episoade de mâncat compulsiv, după care urmează

purgarea;

8. Nu rar se întâmplă ca bolnava să-şi ascundă voma în diferite pungi

de plastic, în diferite colţuri ale locuinţei; acest lucru trădează o

confuzie a fetei anorexice: pe de o parte doreşte ca lumea să-i

cunoască suferinţa, pe de altă parte doreşte să ascundă acest lucru;

9. În locuinţă se găsesc cutii goale de laxative şi diuretice cel mai

utilizat fiind Furosemidul; pe lângă pierderea excesivă de calciu şi

potasiu furosemida (substanţa activă) poate duce la afectarea gravă a

rinichilor, până la apariţia insuficienţei renale;

10. Fata merge foarte des la farmacie pentru a-şi procura laxative; dacă îi

sunt interzise de către părinţi aceasta poate apela la soluţii extreme pentru purgaţie cum ar fi uleiul de ricin, uleiul de parafină, ceaiuri de



Anexa 4

Pagina 49 din 75

slăbit sau ceaiuri laxative care cresc riscul de stop cardiac, epilepsie

sau tetanie;

Poate atrage atenţia faptul că bolnava merge să facă duş imediat după

masa de seară, sau chiar în timpul nopţii.

În cele din urmă amintesc restricţionarea activităţilor care consumă

energie. Deoarece părinţii nu se pot îngrăşa în locul fiicei lor (deşi cu plăcere

i-ar da câteva kg de la ei), restricţionarea activităţilor care consumă energie

este un obiectiv foarte important, aici menţionând: ora de gimnastică, ora de

balet, aruncarea gunoiului, urcatul şi coborâtul scărilor, cele 300 de

abdomene, ş.a.m.d.

O altă metodă interesantă pentru scăderea tensiunilor între bolnavă şi

familie o reprezintă “Metoda cererilor reciproce”. Cererile trebuie să

corespundă următoarelor reguli (F. Tury, I .Antal, B. Paszthy, “Anorexia şi

bulimia. Ghidul pacientului şi al familiei”, pp. 122-123):

1. Cererea să fie reciprocă! Astfel, şi părinţii şi trebuie să ceară unul de la

altul, chiar dacă cel care are probleme, este copilul. Ar putea să refuze să

ceară, spunând că cei din jur nu au probleme. Însă anorexica va urmări cu

vigilenţă dacă părinţii vor îndeplini sarcinile asumate. Părinţii sunt un

model, un exemplu pentru copil, iar aceste sereri reciproce pot

responsabiliza bolnava;

2. Cererea să fie măsurabilă şi concretă, niciodată generală! De cele mai

multe ori părinţii ar dori schimbări de caracter, însă aceste dorinţe se vor

opri în încăpăţânarea bolnavei. Astfel, cererile ar putea suna astfel: “să

mănânci zilnic cel puţin un aliment bogat în proteine”, sau “ să accepţi cel

puţin un sfat primit de către părintele tău”;

3. Este important ca cererea să fie realizabilă! cererea nu trebuie să fie nici

banală, dar nici imposibil de înde plinit. În cazul bolnavelor de anorexie

este foarte important ca la început, cererile să fie mărunte, dar utile:

“mănâncă cel puţin 2-3 fructe pe zi, la ce oră vrei”, sau “mănâncă o

bucăţică mică din prăjitura pregătită de mama ta”.



Anexa 4

Pagina 50 din 75

4.2 Sfaturi pentru profesori, consilieri, terapeuţi

Profesorii de asemenea pot identifica următoarele semne care ar putea

indica existenţa anorexiei (F. Tury, I. Antal, B. Paszthy, “Anorexia şi bulimia.

Ghidul pacientului şi al familiei”, p. 81):

1. Observă la ora de sport că eleva a slăbit mult;

2. Fata rămâne în urmă în dezvolare, ceilalţi o depăşesc cu mult în greutate;

3. Activiatea socială se diminuează, copilul devine trist şi retras;

4. Fata nu vine pe terenul de joacă, mai degrabă rămâne lângă calorifer şi se

îmbracă bine pentru că îi este frig;

5.

Renunţă la compania colegilor pentru a alerga sau pentru alte activităţi

sportive;

6. La şcoală mănâncă doar legume sau fructe, sau chiar nimic.

Dacă observă toate aceste schimbări, profesorul este obligat să ia

legătura cu familia bolnavei. Trebuie ştiut totuşi, că aceste simptome pot

aparţine şi altor tulburări precum anxietatea severă, fobia socială, depresia,

etc. După ce îi anunţă pe părinţi, aceştia trebuie chemaţi la şcoală pentru odiscuţie mult mai amplă. În aceste condiţii, acolo unde există posibilitatea,

trebuie solicitată şi prezenţa consilierului şcolar, care poate explica mult mai

bine părinţilor fenomenul anorexiei.

Între părinţi şi profesori trebuie să existe o colaborare strânsă. Aceasta

este prima regulă de bază în ceea ce priveşte îndatorirea profesorului. El este

obligat să informeze părinţii în legătură cu orice schimbare fizică sau psihică

a copilului lor.Altă regulă de bază este aceea că după ce tulburarea de alimentaţie

iese la iveală, eleva să fie trimisă la consilierul şcolar care poate obţine

informaţii mult mai detaliate.

O altă regulă este aceea de a evalua progresele sau căderile, cu

regularitate. Este posibil ca eleva să nu mai poată facă faţă orelor şi să fie

nevoie de o spitalizare sau o îngrijire îndelungată în ambulatoriu.



Anexa 4

Pagina 51 din 75

De asemenea, după ce o tulburare de alimentaţie iese la iveală, se

interzice cu desăvârşire participarea bolnavei la orele de gimnastică sau sport.

Un profesor poate ajuta mult în condiţiile în care pentru un motiv sau altul,

părintele nu poate interveni.

Numai în cazuri extreme este nevoie de internarea fetei în spital. O

stare care în pericol viaţa bolnavului poate să implice internarea involuntară.

Aceasta se desfăşoară conform unor reguli stabilite prin lege, cu respectarea

drepturilor personale şi cu control judecătoresc. De exemplu, dacă cineva este

internat într-o secţie de psihiatrie împotriva voinţei proprii, conform legislaţiei

în vigoare (legea 487/ 2002), decizia de internare nevoluntară se confirmă în

termen de cel mult 72 de ore, pe baza notificării făcute de medicul care a

internat pacientul, de către o comisie de revizie a procedurii, alcătuită din 3

membri. Aceştia, numiţi de directorul spitalului sunt alţii decât persoanele

care au făcut internarea. De asemenea, decizia de internare involuntară este

notificată în cel mult 24 de ore şi este supusă revizuirii parchetului de pe

lângă instanţa judecătorească competentă, care decide dacă este indicat sau

nu, să fie ţinut bolnavul cu forţa în spital (F. Tury, I. Antal, B. Paszthy,

“Anorexia şi bulimia. Ghidul pacientului şi al familiei”, pp.82-83). Pentru ca

acest lucru să nu se întâmple, este nevoie de o minimă atenţie din partea

părinţilor sau a profesorilor. Orice simptom trebuie luat în serios pentru ca

spitalizarea să nu fie necesară. Acest lucru, pe lângă faptul că este o violare a

voinţei bolnavului, poate constitui o experienţă dramatică şi cu repercursiuni

în dezvoltarea ulterioară a adolescentului.

O întrebare foarte importantă este, aşadar, când să se aducă în discuţie

internarea în spital? Aceasta depinde de gravitatea bolii, de posibilităţile de



Anexa 4

Pagina 52 din 75

tratament existente, de circumstanţe (distanţa de spital), de forţa şi

posibilităţile materiale ale familiei.

Să nu uităm însă, de condiţiile din ţara noastră. Afirm încă o dată că

în momentul de faţă, la noi nu există nicio clinică specialitată în tratarea

anorexiei, iar acest lucru trebuie să ne pună pe gânduri.

Voi expune mai departe câteva aspecte teoretice despre evoluţia

motivaţiei. Motivaţia este “motorul” care declanşează schimbarea în bine a

anorexicei. Schimbarea, în cazul în care este vorba despre îmbunătăţire,

necesită energie, ca atare reclamă efort. De aceea, motivaţia poate fi ori mai

scăzută, ori mai crescută, oscilând foarte uşor pe parcursul bolii. Pentru a

a juta pe cineva să-şi schimbe comportamentul este necesar să cunoaştem cinci

faze definitorii în procsul motivaţiei (F. Tury, I. Antal, B. Paszthy, “Anorexia

şi bulimia. Ghidul pacientului şi al familiei”, pp.90-91):

1. faza pre-contempla ţiei: bolnavul nu este dispus să conştientizeze că ar

fi ceva îngrijorăzor în comportamentul său;

2. faza de contemplaţie: bolnavul acceptă că are o problemă. Unii

recunosc că ar avea o problemă cu mâncatul, însă nu planifică paşi

constructivi pentru a schimba ceva;

3. fa za de pregătire: bolnavul vrea să se schimbe, doreşte ajutor dar este

îngrijorat în legătură cu ce se va întâmpla. Este încă foarte greu sărealizeze o schimbare;

4. fa za acţiunii: bolnavul îşi asumă schimbarea, începe să-şi modifice

comportamentul. Este dispus să schimbe obiceiurile rigide. În această

fază este necesar consultarea unui specialist şi mult suport şi încurajare

din partea familiei;

5. faza men ţinerii: bolnavul continuă “drumul” spre însănătoşire şi nu are

parte de nicio recidivă.



Anexa 4

Pagina 53 din 75

Este important de reţinut că bolnavii nu urmăresc neapărat aceşti paşi

cu regularitate. Câteodată, ei pot sări peste anumiţi paşi, semn că au avut o

tulburare de cu anumite caracteristici asemănătoare anorexiei, iar altădată nu

progresează deloc. Dacă terapeuţii iau în considerare faza în care se află

bolnavul, se vor ivi mai puţine tensiuni în cursul tratamentului.

Umătoarele sfaturi se adresează specialiştilor, care pot fi

psihoterapeuţi, psihologi, ori pur şi simplu consilieri şcolari.

Simptomele care indică gravitatea bolii sunt următoarele:

- braţele şi coapsele sunt atât de slabe încât bolnava nu reuşeşte să urce

scările;

- apare ameţeala şi leşinul de ridicare bruscă;

- convulsii epileptice;

- atacuri de panică;

- erupţii cutanate;

- insuficienţă respiratorie;

-

surmenj grav;

- echimoze care apar pe tot corpul;

- degetele picioarelor şi mâinilor sunt foarte reci.

Cum poate proceda în astfel de cazuri un bun terapeut? Prima şi poate

cea mai importantă sugestie este ca acesta să aprecieze partea sănătoasă,

pozitivă a bolnavei. De obicei, personalitatea anorexicei nu are mari

deficienţe: este foarte inteligentă, învaţă bine, îşi iubeşte familia, are multecalităţi. Dar o parte ascunsă a personalităţii ei este “deficitară”: are sarcina de

a se încăpăţîna, de a-şi minţi părinţii, de a se comporta într-un mod sălbatic.

Aşadar, terapeuţii trebuie să se alieze cu “eul adevărat” al bolnavei, pentru a

depăşi perioada critică.

4.3 Regulile mâncatului

Obiceiurile patologice ale mâncatului pot provoca tensiuni în cadrulfamiliei. Nu de puţine ori, bolnava anorexică se chinuie ore întregi cu câteva



Anexa 4

Pagina 54 din 75

fărâmituri de mâncare, sau le mănâncă mult prea repede. Este de remarcat

faptul că aceasta este o adevărată gospodină, găteşte cu plăcere pentru ceilalţi,

dar nu pentru sine.

Este o reacţie normală a fiecărui părinte să se enerveze când oservă căfiica lui fie îşi controlează sfinţenie porţia de mâncare, fie refuză să mănânce

unele alimente. În acest caz, părinţii folosesc toate mijloacele pentru a o

determina să mănânce şi să se îngraşe: o poftesc la masă, o roagă, o

şantajează, plâng, o ameninţă. Aceste acţiuni nu dau însă niciun rezultat;

sporesc doar rezistenţa şi încăpăţânarea anorexicei. Anorexia şi bulimia sunt

tulburări specifice în care sunt prezente îndârjirea şi uluitoarea rezistenţă

interioară. Dacă se fac presiuni, va creşte şi mai mult încăpăţânarea acesteia.Poate va accepta de complezenţă să mănânce mai mult, dar cu siguranţă va

avea metodele ei de a scăpa repede de caloriile ingerate: poate recurge fie la

laxative, fie la vomă, fie la exerciţii fizice istovitoare. Aceasta este dovada

clară că insistenţa nu duce la niciun rezultat. Dacă ar duce, munca terapeuţilor

ar fi foarte simplă: ar da ca sarcină părinţilor să stea lângă fată, să mănânce

împreună şi să o supravegheze (V. Enea, I. Dafinoiu, “Anorexia nervoasă.

Teorie, evaluare şi tratament”, pp.99-100).

Ce poate face părintele? Dacă părinţii se abţin să discute la nesfărşit

despre mâncare astfel încât acesta să devină un subiect inepuizabil, atunci un

lucru este sigur: tensiunile vor scădea. Astfel, se remarcă o regulă de aur

pentru părinţi: să nu comenteze cât şi ce mănâncă copilul în timpul meselor.

Părintele poate să pună pur şi simplu mâncare în faţa fetei aşteptând expirarea

timpului alocat mesei. Dacă aceasta nu mănâncă nimic, pot lua farfuria din

faţa fetei şi pot încerca mai târziu acelaşi lucru.

Părinţii vor trebui să accepte chiar şi situaţia când fiica lor se uită cu

dezgust la mâncare, ia două înghiţituri şi apoi pleacă furioasă. Aceştia trebuie

să înţeleagă că nu pot determina fata să mănânce mai mult, dar pot să o

împiedice să piardă calorii. Dacă fata nu se îngraşă, trebuie îngrădite

activităţile care consumă calorii. Dorinţa părinţilor de a vedea reultate pe

termen scurt este o capcană în care aceştia cad frecvent. Anorexica trebuie să

fie încurajată să mănânce ceea ce poate indiferent de cât de puţin este. Esteesenţial însă să fie supravegheată.



Anexa 4

Pagina 55 din 75

O altă regulă importantă este următoarea: greutatea bolnavei este

importantă, nu cât mănâncă. Nu la rezultate de suprafaţă (creşterea cantităţii

mâncării) trebuie să aspire, trebuie să aspire la creşterea greutăţii.

De asemenea, durata meselor nu trebuie să depăşească 30 de minute.Punând în practică această regulă putem preveni eventualele conflicte care pot

apărea la masă.

Stomacul trebuie să reînveţe reflexele normale, să se umple, apoi să se

golească. Mâncatul într -un ritm adecvat ar fi de mare ajutor.

O altă regulă este să existe maxim 5 mese pe zi (trei mese principale şi

două gustări, una de dimineaţă şi alta după-amiază). Între mese nu este indicat

să se consume alimente solide.

De asemenea, hidratarea este importantă, dat fiind faptul că prin

consumul de laxative se pierde o mare cantitate de potasiu.

Nu este indicat să se mănânce puţin de multe ori pe zi. Acest lucru este

doar o altă capcană pentru părinţi.

Cea mai importantă regulă este ca mesele să fie servite cu familia.

Bolnava nu trebuie să mănânce singură în camera ei deoarece acolo poatemanipula mâncarea şi îşi poate continua ritualurile bizare.

O altă regulă importantă este să se ofere alimente de calitate.

Consumarea adaosurilor alimentare nu are niciun efect. Este foarte bine ca

fata să mănânce tot ceea ce pofteşte după ce a trecut de faza respingerii

mâncării.

4.4 Perfecţionismul, o tentinţă dusă la absurd Străduinţa de fi perfect este frecvent întâlnită la bolnavii anorexici.

Este un lucru obişnuit ca părinţii să aştepte de la copilul lor performanţ

maximă, perfecţiunea dacă s-ar putea. În aceste circumstanţe copilul poate să

dezvolte anxietate faţă de performanţă. Tocmai de aceea, este indicat ca

părinţii să-l înveţe pe copil încă de la o vârstă fragedă să realizeze diferenţa

dintre lucrurile importante şi cele mai puţin importante, între lucrurile care

necesită implicare maximă i cele care se pot realiza cu mai multă degajare.



Anexa 4

Pagina 56 din 75

Tendinţa spre perfecţiune a anorexicelor este doar rezultatul

încăpăţânării părinţilor de a induce standarde mult prea ridicate pentru copilul

lor. Copilul, ulterior adolescentul va face faţă o vreme acestor cerinţe, dar

apoi va claca. Se va retrage de la şcoală şi de la toate activităţile pe care odată

le realiza cu succes şi va deveni, dintr -o frustrare interioară, anorexic.

Epuizarea psihică poate naşte reale probleme precum anxietate,

depresie şi bineînţeles, tulburări alimentare sau de comportament. Aşadar,

părinţii pot deveni mai îngăduitori şi mai puţin exigenţi în ceea ce priveşte

performanţele şcolare, sportive, artistice, etc.

Poate un bolnav care suferă de tulburări de alimentaţie să-şi aleagă o

profesie în domeniul sănătăţii? Aceasta este o întrebare la care este destul degreu de răspuns, mai ales dacă persoana respectivă nu s -a vindecat în

totalitate. Multe anorexice şi-ar dori să devină psihologi, asistenţi sociali sau

asistente medicale. În aceste cazuri, nu este indicat ca bolnava să-si aleagă o

astfel de meserie, dar dacă totuşi alege să lucreze în domeniul sănătăţii este

indicat ca înainte de a profesa să existe măcar 2 ani de ceea ce specialiştii

numesc "abstinenţă". Această abstinenţă presupune lipsa oricăror simptome

ale anorexiei sau bulimiei. Dacă fata nu este vindecată în totalitate, aparetentaţia de autovindecare cu ajutorul celorlalte bolnave cu care profesional

intră în contact. Pe lângă faptul că acest lucru nu este eficient, o mulţime de

mecanisme inconştiente ar afecta claritatea şi oferirea ajutorului eficient (F.

Tury, I. Antal, B. Paszthy, “Anorexia şi bulimia. Ghidul pacientului şi al

familiei”, p.174).



Anexa 4

Pagina 57 din 75

CAPITOLUL 5. IMPLICAŢIILE ÎN EDUCAŢIE ALE

ANOREXIEI

Fie că admitem, fie că nu, trăim într -o cultură a drogurilor, a

tulburărilor de comportament şi de alimentaţie. Dacă acasă părinţii reuşesc să

menţină un echilibru în ceea ce priveşte supravegherea şi educarea copilului,

este foarte posibil ca la şcoală, lucrurile să se schimbe. Acum arată studiile

făcute de "Search Institute", societatea de astăzi, împreună cu instituţiile sale

cele cele mai importante promovează în mod agresiv "individualismul " şi

"egoismul" lăsând în urmă valori importante precum compasiunea sau

empatia.

5.1 Cum putem trata anorexia într-o lume dominată deindividualism şi egoism?

La şcoală, colegii au început să se "mănânce" între ei, fiind pur şi

simplu egocentrişti şi înrăiţi de modelele transmise pe calea mass-mediei. O

fată sensibilă, emotivă, care învaţă bine la şcoală devine subit ţinta unor ironii.

"Doar un mic sfat - dacă credeţi că cineva este supraponderal ţineţi-o

pentru voi. Poate nu îi afectează pe unii oameni, dar alţii nu pot trece pesteasta, aşa că vedeţi-vă de treaba voastră. Într -o zi mâncarea nu va mai fi

duşmanul meu şi voi învinge anorexia".

Acestea sunt vorbele unei tinere adolescente pentru care mersul la

şcoală a devenit un mod sistematic de a se distruge. Fiind atacată verbal în

fiecare zi cu replici de genul "ce coapse groase ai" sau "trebuie să mai

slăbeşti, arăţi groaznic în blugi", tânăra de 15 ani, care până atunci nu a avut

probleme cu alimentaţia, având o greutate normală în raport cu înălţimea ei, a

început să-şi pună anumite întrebări.

Cântarul a devenit din acea zi inamicul ei numărul unu şi prima

reacţie a fost aceea de a ţine o cură draconică de slăbire. Deşi slăbea văzând

cu ochii, colegii ei de clasă continuă "tortura" şi aceleaşi afirmaţii maliţioase:

"mai trebuie să dai jos încă 5-7 kg ca să arăţi ca fetele din reviste".

Cel mai dureros lucru pentru fată era să audă zilnic aceleaşi replici.

Deşi părinţii o asigurau că este normală din punct de vedere fizic, fata



Anexa 4

Pagina 58 din 75

căpătase o furie extremă pe care o folosea pentru autodistrugere. De la 50 de

kg, ea a ajuns la 38 de kg, la numai 1,61 m înălţime, menţinând încă un

echilibru fragil între studii şi sănătate. Deşi slăbise foarte mult, profesorii nu

au comentat nimic. Nici măcar diriginta fetei nu a avut nimic de spus. În

treacăt însă, a fost de ajuns o singură replică a profesoarei pentru a o

destabiliza emoţional pe tânără. "Îţi cam ies şuncile din blugi, nu mai purta

lucruri strâmte". Dacă diriginta fetei care trebuia să fie un sprijin şi o sursă de

sfaturi constructive a folosit un asemenea limbaj reprobabil, este cazul să ne

întrebăm încotro se îndreaptă sistemul şcolar dacă în loc de respect şi

colaborare, acesta promovează ignoranţă, răutate şi în cel mai bun caz

indiferenţă?

Trebuie să fim întotdeauna atenţi la ceea ce se întâmplă în şcoli. Elevii

oneşti şi profesorii cu adevărat preocupaţi trebuie să dezvolte măsuri, reguli şi

programe ce conştientizare a pericolului tulburărilor de alimentaţie.

În ceea ce priveşte părinţii, aceştia trebuie să ştie ce se întâmplă cu

adevărat la şcoală. Presiunea colegilor de a o determina să slăbească a

determinat-o pe fată să renunţe la şcoală. De asemenea, şi respingerea din

partea profesorilor au au adâncit şi mai mult instabilitatea emoţională atinerei.

În caz că vă întrebaţi, cazul este unul cât se poate de adevărat, dar din

respect pentru intimitatea persoanei, nu voi dezvălui identitatea acesteia.

Întrebarea care trebuie pusă în ziua de astăzi societăţii în care trăim

este: "Îi mai pasă cuiva de moralitate?. Influenţele negative stau la pândă

tocmai în instituţiile şcolare, care ar trebui să promoveze unitatea şi buna

înţelegere. Moralitatea pare a fi la cel mai scăzut nivel atins vreodată în lumea

noastră" (Robert Campbell, "Copiii şi drogurile", p.40).

Paul Sorvino a ridicat această problemă într -o discuţie la un spectacol

de televiziune. Era în mod evident îngrijorat de lipsa de moralitate din lume.

"Ceva lipseşte. Nu mai există forţă morală. Nu facem decât să ne luptăm cu

băieţii răi, dar binele ca atare nu mai există. Eu, unul, sunt obosit de atâta

sexualitate şi violenţă gratuită. A acumula înţelepciune este o idee care a dat

faliment. Nimeni nu mai crede în astfel de lucruri. Oamenii cred că trebuie să



Anexa 4

Pagina 59 din 75

acumuleze ceva, dar nu cunoaştere, nu adevăr. Noi vrem să acumulăm putere,

dar nu iubire, nu onoare. Unde au dispărut toate acestea? (Kenneth R. Clark ,

"Sorvino wants Return of Morality", St. Louis Dispatch, 23 oct. 1987, p.

11H).

Se pare că educatorii şi profesorii au uitat cum se cresc copii, sau mai

bine spus şi-au ales meseria greşit, căci a fi profesor este aproape acelaşi lucru

cu a fi mentor pentru elevii tăi. Spusele tale sunt absorbite de către copii, care

la început te respectă. Dar ceea ce profesorii nu înţeleg este faptul că elevii nu

sunt dotaţi pentru a se apăra cum trebuie. Într -o mare măsură, elevii sunt

victimele circumstanţelor create de generaţia adultă. Faptul că şcoala a

devenit o instituţie lipsită de moralitateeste şi vina profesorilor, care suntlipsiţi de dedicaţie şi iubire.

Elevii, la rândul lor, preiau acest comportament indezirabil, această

furie oarbă care nu are o ţintă anume. Sunt victime atât elevii agresaţi cât şi

cei care agresează.

Tulburările de alimentaţie pot apărea tocmai datorită factorilor sociali.

Copiii trebuie învăţaţi să-şi exprime furia într -un mod potrivit, fără a provoca

adevărate drame altor elevi care ajung să devină anorexici sau bulimici tocmai pentru a fugi de această atmosferă încărcată de tensiune din instituţia şcolară,

dar şi din societate. Anorexia este privită chiar ca o formă de apărare, o

metodă de a deveni invizibil în ochii lumii.

Ce este de făcut în aceste situaţii cu adevărat dramatice? Este adevărat

că viaţa de acasă formează comportamentul adolescentului. Ce vor deveni

adolescenţii şi cum se vor comporta ei sunt lucruri strâns legate de viaţa de

acasă.

Cercetările au arătat că familiile strânse, educaţia şi afecţiunea

părintească, sunt strâns asociate cu lipsa comportamentului antisocial.

Pe de altă parte, controlul autoritarist, pedepsele coercitive şi educaţia

puţină au fost legate de o serie de comportamente mai puţin durabile. Asta nu

îi absolvă însă de nicio vină pe acei elevi care transformă sala de clasă într -o

adevărată "celulă de închisoare" şi îi înjosesc la propriu pe elevii emotivi şi

sensibili.



Anexa 4

Pagina 60 din 75

5.2 Exemple de cazuri de tulburări de alimentaţie care au avutdrept punct de plecare o întâmplare nefericită petrecută înşcoală

Sunt numeroase cazuri de anorexie vehiculate în mass-media, iar

mărturiile bolnavelor pleacă de la o întâmplare nefericită petrecută în şcoală.

Cel mai recent caz relatat în mass-media este cel al unei adolescente britanice

pe nume Leanne McKellop, care s-a înfometat şi a devenit anorexică doar ca

să-şi micşoreze sânii.

Citez: “Nu-mi venea să cred cât de repede mi-au crescut sânii. Bărbaţii

maturi fluierau pe stradă după mine iar colegii de la şcoală mă tachinau. Chiar

m-a afectat. Am devenit atât de ruşinată de felul în care arătam încât am

renunţat şi la voleyball, sportul meu preferat. Am devenit extrem de

deprimată. M-am gândit că singura soluţie pentru a-mi micşora corpul este să

mă opresc din mâncat”.

Bineînţeles, în cele din urmă tânăra a ajuns la doctor, unde a primit

ajutor pentru problemele sale, dar încă recunoaşte că tachinările din timpul

şcolii îi revin în minte în clipele mai dificile, când îi este frică să facă faţă

presiunii (By Emma Johnnes from The Daily Mail Published: 10:37 GMT,

February 24, 2014./ Updated:16;35 GMT, February 24, 2014).

5.3 Meseria de profesor – implicaţii

Pentru a putea aborda cu seriozitate această problemă şi pentru a putea

genera soluţii viabile, trebuie să luăm în discuţie statutul social al

profesorului.

Statutul social al profesorului în societatea contemporană pare să fie

statutul clasei mijlocii. Meseria de profesor nu se regăseşte nici printre cele

mai solicitate, dar nici printre cele mai evitate.

Această regulă nu se aplică însă şi în România. Meseria de profesor

este foarte solicitată şi extrem şi extrem de prost plătită. Aceste două aspecte

slăbesc motivaţia, vocaţia, precum şi competenţa profesională. De asemenea,

faptul că profesorul lucrează mai întotdeauna singur cu elevii, la adăpost de

privirile colegilor şi directorilor, face ca randamentul său să nu poată fi



Anexa 4

Pagina 61 din 75

evaluat prea uşor. (A. Cosmovici, L. Iacob, “Psihologia şcolară”, 2008, p.

257).

Astfel, consider că este primordial că în evaluarea profesorilor nu

trebuie să se plece numai de la însuşiri în sine, ci de la calitatea de a empatiza,de a relaţiona şi de a înţelege problemele cu care se confruntă elevii. Aceste

însuşiri şi atitudini sunt sezizate cel mai bine de către “beneficiarii” lor, de

către elevi.

5.4 Profilul profesorului român

Profesorii români declară, nu de puţine ori, că satisfacţia lor cea mai

mare o reprezintă doar performanţele înalte ale elevilor. Acesta este un cazfericit, aş îndrăzni să afirm. Dar ce se întâmplă cu acei profesori care nu pun

accent nici pe performanţe dar nici pe feedback -ul pe care îl au din partea

elevilor? Cum poate un profesor să asiste la distrugerea sistematică a unui

elev şi să nu ia nicio atitudine? Cine să ajute un elev aflat într -o sitaţie dificilă

de genul celor descrise aici? Poate consilierii scolari. Dar, să fim sinceri,

consilierii şcolari sunt o raritae în învâţământul românesc. Profesorul rămâne

practic singurul mediator între elevi.

Astfel, conceptul de “partener al educaţiei” trebuie să se dezvolte mai

mult în învăţământul românesc. Nu trebuie să reprezinte doar o formalitate.

Profesorul, trebuie să fie el însuşi un “consilier” pentru elevi şi pentru părinţi

deopotrivă văzuţi ca formând împreună comunitatea şcolară.

Profesorul trebuie să armonizeze relaţia dintre elevi şi părinţi dar şi

relaţia dintre elevii înşişi. Ei trebuie neapărat să împartă răspunderea formării

elevilor cu familia (A. Cosmovici, L. Iacob, “Psihologia şcolară”, 2008, p.259).

Profesorul trebuie să ia atitudine în orice moment în care consideră că

un elev este batjocorit şi insultat, încercând să reconcilieze ambele părţi sau

dimpotrivă, să pedepsească pe cel care atacă fără motiv. Si aici nu vorbim

numai de tachinări legate de înfăţişarea fizică, ci şi alte subiecte delicate care

se pot transfor ma uşor în conflict.



Anexa 4

Pagina 62 din 75

Din perspectiva abordării terapeutice, profesorul trebuie să fie o

persoană empatică care se informează în legătură cu problemele emoţionale,

motivaţionale şi comportamentale ale elevilor săi. Aşadar, un bun profesor

trebuie să ştie să recunoască factorii sociali ai anorexiei şi bulimiei, precum şi

simptomele specifice fiecărei tulburări alimentare.

Suferind în perioada liceului de anorexie, nu de puţine ori mi-a fost dat

să aud de la profesori că această tulburare este o “prostie”, “un mod mod

perfid de a atrage atenţia” sau pur şi simplu “lipsa poftei de mâncare”. De

asemenea, unii dintre profesori nu au ezitat să îmi pună întrebări jenante

legate de această boală de faţă cu toată clasa. Acest lucru nu este principial

corect, nici prof esional şi aş îndrăzni să afirm nici firesc. Ce se întâmplă custima de sine a elevului? De ce trebuie să fie călcată în picioare tocmai de cei

care ar trebui să militeze pentru câştigarea încrederii în sine şi în forţele

proprii? Acest lucru este inacceptabil. Astfel de experienţe m-au motivat să

îmi aleg ca subiect pentru lucrarea de licenţă anorexia. Nu ar trebui să fie

permis ca tocmai şcoala să determine frânarea dezvoltării fizice şi emoţionale

a viitorului adult.

Din această perspectivă consider că profesorul trebuie să aibă atâtcalităţi de psihoterapeut, cât şi de părinte: să asigure echilibrul cognitiv şi

emoţional al elevului, împlinindu-se astfel ca om.

Majoritatea cadrelor didactice consideră că rolul lor se limitează la

transmiterea de cunoştiiţe elevilor şi acest rol este mult prea complicat pentru

a-şi mai asuma şi alte responsabilităţi. Această concepţie este învechită şi

fundamental incorectă.

C.H. Patterson consideră că “educatorii umanişti sunt ca un antidot”.

Acesta apreciază că în Statele Unite criza educaţională s-a datorat accentuării

prea puternice a importanţei abordării tehnologice în domeniul învăţării. El a

implorat educatorii să se axeze pe metode mult mai “umane” pentru a acorda

o atenţie mai mare aspectelor afective ale procesului educaţional. Patterson a

susţinut tehnicile educaţionale propuse de C. Rogers şi S. Camles şi a văzut

educatorii ca pe un “antidot” la abordarea mecanicistă şi tehnologică a



Anexa 4

Pagina 63 din 75

educaţiei. Astfel educatorul devine un facilizator, un asistent al elevului (A.

Cosmovici, L. Iacob, “Psihologia şcolară”, 2008, pp. 282-289).

Un alt principiu al educaţiei umaniste este acela că educatorii trebuie

să fie sinceri şi sensibili faţă de nevoile elevilor, arătându-le încredere.

Toate aceste caracteristici sunt extrem de dezirabile oricărui educator.

Tocmai din această cauză consider că principala sarcină a profesorului este

aceea de a dezvolta la elevi sentimentul “comuniunii sociale”, al preocupării

de soarta celorlalţi, a dispoziţiei spre colaborare, spre întrajutorar e,

simţăminte esenţiale într -o societate care tinde să devină din ce în ce mai

agresivă.

Din păcate, învăţământul aproape exclusiv frontal practicat la noi (care

se bazează numai pe studiul individual şi obstrucţionează aproape tot timpul

colaborarea între elevi) nu facilitează formarea unor deprinderi şi înclinaţii

spre colaborare.

5.5 Posibilităţi de prevenire ale tulburărilor alimentare în cadrulinstituţiilor şcolare

Dintre măsurile de prevenire a apariţiei tulburărilor de alimentaţie şi

comportament menţionez:

1. Sporirea rolului învăţământului preşcolar . Statisticile pedagogice arată

că formarea unei atitudini empatice încă din ciclul primar la copii, poate

duce la dezvoltarea şi menţinerea unui model educaţional durabil;

2. Stabilirea unor rela ţii strânse de parteneriat între şcoală şi familie.

Realizarea unor şedinţe/ întâlniri periodice între profesori şi părinţi în

care să se discute probleme de actualitate precum tulburările decomportament, alimentare, consumul de droguri, etc. Pentru buna

funcţionare a acestei relaţii este necesar ca părinţii să acorde o

importanţă maximă şcolii plasând-o în centrul preocupărilor lor. Nu mai

puţin importantă este asigurarea în familie a unui cadru cultural adecvat.

S-a constatat că precaritatea culturală a familiei poate duce la

declanşarea unor conflicte între elevi privind înfăţişarea,

comportamentul, etnia, etc.;



Anexa 4

Pagina 64 din 75

3. Profesorul repre zintă piesa de bază în asigurarea reuşitei şcolare.

Pentru aceasta, el trebuie să dispună nu numai de o bună pregătire de

specialitate, dar şi de o competenţă psihopedagogică care să îl ajute să

poată găsi cele mai adecvate metode de redresare a inadaptării şi a

abandonului şcolar.



Anexa 4

Pagina 65 din 75

STUDIU DE CAZ

NUMELE: X

VÂRSTA: 17 ani

Clasa a XI-a

Unitatea de învăţământ: Liceul tehnic "Elie Radu" Ploieşti

EVALUARE

CLIMAT FAMILIAL

Pacienta locuieşte împreună cu mama ei şi cu bunica maternă într -un

apartament cu 2 camere. Bunica, este pensionată medical, iar mama este

văduvă de şase ani. Pacienta X are suport social din partea mamei şi a bunicii,

dar şi din partea mătuşii din partea mamei în vârstă de 46 de ani care le oferă

şi suport material.

SITUAŢIE ŞCOLARĂ

Studii întrerupte la începutul semestrului II, datorită gradului de

absenteism ridicat din semestrul I. Practic, putem vorbi despre abandon

şcolar.

DESCRIEREA CAZULUI

Mama fetei este cea care a solicitat şedinţe de psihoterapie şi psihiatrie

datorită gradului de subnutriţie severă şi a refuzului alimentar. Mama

menţionează că "abia mănâncă o porţie de orez pe zi".

ACUZE PRINCIPALEMama este îngrijorată datorită refuzului alimentar şi obsesiei fiicei sale

legată de greutatea corporală, menţionând că se cântăreşte de cel puţin 2 ori

pe zi în urma purgaţiilor provovate de laxative şi diuretice.

ISTORICUL TULBURĂRII

Pacienta asociază debutul simpatologiei cu afirmaţia critică din partea

unei colege: “mi-a spus că la abdomen sunt bine, dar am picioarele mult prea

groase”. Din acest moment pacienta a început să trăiască stări anxioase,



Anexa 4

Pagina 66 din 75

prezentând chiar accese de panică în care afirmă că nu poate să caşte: „simt

nevoia să casc din moment în moment, e ca un coşmar, simt că mă voi sufoca

şi voi muri”. De asemenea, datorită lipsei acute de calciu şi magneziu pacienta

prezintă cel puţin o dată pe zi crize de tetanie, caracterizate prin încleştarea

membrelor şi incapacitatea de a respira normal.

CARACTERISTICI PERSONALE

Pacienta are trăiri anxioase legate de posibilitatea îngrăşării, imaginea

distorsionată a siluetei, preocuparea intensă pentru a slăbi. Fata simte nevoia

accentuată de a primi afecţiune şi de a nu fi certată de mama sa. Citez: “Când

mama mă ceartă mă face să îmi doresc şi mai mult să slăbesc, să mă fac mică,

mică şi să nu mă mai hărţuiască nimeni”. De asemenea, pacienta acţioneazăîntr-o manieră controlată, metodică, fiind obsedată de perfecţiune. Fata neagă

existenţa problemelor de sănătate, dar are o dispoziţie tristă şi este izolată.

Somnul se instalează numai cu un calmant recomandat de psihiatru (Imovane)

care se eliberează numai cu prescipţie medicală. Deşi este vizibil slăbită şi

sleită de puteri, ţinuta sa este îngrijită. Prezintă o uşoară pilozitate facială,

semn că organismul încearcă să se apere de factori externi, ea fiind foarte

sensibilă la frig, din acestă cauză îmbrăcându-se mult prea gros pentru vremea

de afară.



Anexa 4

Pagina 67 din 75

CONCEPTUALIZAREA CAZULUI

SIMPTOMATOLOGIEPacienta prezintă următoarele simptomele caracteristice:

- Pierderea masivă în greuate care a dus la modificări ale organismului precum

amenoreea şi încetinirea ritmului cardiac;

- Insomnie, somnul fiind indus chimic cu ajutorul somniferelor;

- Hiportemie;

-

Hipotensiune (a îregistrat chiar tensiunea 7/5mmHg);

- Căderea părului;

- Pierdere masivă de calciu datorată abuzului de laxative;

- Imagine negativă a corpului;

- Perfecţionism şi conştiinţiozitate extremă: pacienta este o fire ordonată şi

doreşte ca toate lucrurile să fie aşezate în ordine, dar acest lucru a căpătat

proporţii exagerate şi tendinţe obsesive;

- Anxietate socială şi timiditate extremă: pacienta iese foarte rar din casă iar

când o face se simte privită şi acuzată de toată lumea; iese cel mai des seara,

făcând scurte plimbări prin parc cu mama ei;

- Inflexibilitate cognitivă: pacienta prezintă rigiditate în gândire şi primeşte cu

greu sfaturi legate de alimentaţie şi de tratament;

-

Izolare socială: pacienta era în trecut o fire sociabilă, având un grup de fete cu

care mergea la spectacole, viziona filme sau pleca pentru o zi în mici excursii.

În momentul de faţă a rupt complet legătura cu fostele prietene, ştergând toate

numerele de telefon din agendă şi refuzând să răspundă la telefon;

- Severitatea comportamentului, atitudine defensivă şi refractară cu episoade

violente de nesupunere în privinţa administrării tratamentului şi necesitatea

internării în spital.

ANTECEDENTE



Anexa 4

Pagina 68 din 75

Pacienta a fost internată la Spitalul Judeţean Ploieşti unde i-au fost

administrate perfuzii şi au fost realizate analize de sânge. După două zile de la

internare, la insistenţele pacientei aceasta a fost externată.

COMPORTAMENTE ŞI COGNIŢII Schimbarea comportamentală este cea mai evidentă şi implică

comportamentul alimentar şi atitudinea faţă de mâncare. Pacienta a dezvoltat

“tabieturi” legate de alimentaţie:

- Combinarea ciudată a alimentelor ;

- Excluderea carbohidraţilor ;

-

Adăugarea unor condimente neobişnuite;- Folosirea unor vase mici;

- Inventarierea conţinutului caloric al alimentelor ;

- Încercarea de a renunţa la excuderea cărnii din alimentaţie (opoziţie din

partea mamei care o obligă să mănâce în fiecare zi o cantitate mică de carne

slabă de pasăre).

Pentru că anorexia afectează ţesutul cerebral, pacientei “X” îi esteafectată memoria, atenţia şi capacitatea de a lua decizii raţionale. Deoarece

capacitatea abilităţilor cognitive este diminuată, pacienat nu mai este

preocupată şi interesată de şcoală; acesta fiind motivul pentru care a

abandonat studiile liceale.

De asemenea, gândurile ei rămân neexprimate. Ea exprimă doar indicii

privind preocuparea pentru imaginea corporală precum: “sunt grasă”, “sunt

urâtă” sau “toate colegele sunt mai slabe decât mine”.

FACTORI DE ÎNTĂRIRE

Situaţia pacientei “X” a devenit şi mai precară de când a început să

utilizeze în exces laxative. Aceasta a recunoscut că abişnuieşte să utiliteze

câte 50 de pastile de laxative diverse pe zi, cu regularitate înaintea meselor.

IPOTEZA DE LUCRU



Anexa 4

Pagina 69 din 75

Problemele de alimentaţie ale pacientei îi pune în pericol finalizarea

studiilor. Dacă va avea parte de o încurajare mai mare şi constantă din partea

mamei şi a bunicii, acestea înlocuind cearta şi pedepsele cu o atitudine

conciliantă dar fermă, atunci recuperarea fetei va fi mult mai rapidă şi este

posibil să nu mai existe posibilitatea recidivei. Rolul familiei este definitoriu

oentru recuperarea totală şi benevolă a pacientei.



Anexa 4

Pagina 70 din 75

PLAN DE INTERVENŢIE

STABILIREA RELAŢIEI TERAPEUTICE

Consilierul/terapeutul trebuie să răbdător cu pacienta, înţelegător, calm

şi ferm. Acesta trebuie să dea pacientului şi familiei cât mai multe detalii

despre boală şi tratamentul ei. În fond anorexicii refuză să admită că au o

tulburare şi se opun oricărei intervenţii care vizează comportamentul

alimenatar, dar totodată ei pot accepta şi mai uşor ajutorul pentru rezolvarea

acestora.

Psihoterapeutul împreună cu pacienta şi familia acesteia va întocmi un

plan de îngrijire, va stabili orarul şi conţinutul meselor ţinând cont de

preferinţele alimentare ale acesteia şi va folosi diferite tehnici de terapie.

DIAGNOZĂ ŞI EVALUARE

Diagnosticul pus este de anorexie nervoasă cu tulburare ego-sintonică.

Deoarece este ego-sintonică boala face să pară ca şi cum ar fi parte din

persoana res pectivă. De asemenea, pacienta prezintă deficit nutriţional, legat

de autoprivarea de alimente. Perturbarea stimei de sine este asociată cu o

toleranţă scăzută la frustrare, legată de nevoia de a fi aprobată şi acceptată.

Pentru a descoperi mai multe aspecte legate de complexitatea

anorexiei nervoase, se pot utiliza instrumente de evaluare a imaginii corporale

precum: Body Shape Questionnaire (BSQ), Body Parts Satisfaction Scale sau

Body Checking Questionnaire (BCQ).

Body Shape Questionnaire este un chestionar cu 34 de itemi ce poate fi

utilizat pe scară largă, care evaluează preocupările globale pentru forma şiaspectul corpului. Itemii chestionarului se referă la ultimele 4 săptămâni şi

vizează stabilirea frecvenţei cu care pacienta a trăit anumite sentimente în

legătură cu aspectul său fizic;

Body Parts Satisfaction Scale măsoară insatisfacţia în legătură cu anumite

părţi ale corpului, cum ar fi abdomenul, fesele şi coapsele, zone tipic

asociate cu insatisfacţia la femei. Acest instrument este deosebit de util,

pentru că evaluează cogniţiile care includ credinţe despre aspectul corpului.



Anexa 4

Pagina 71 din 75

Spre exemplu, pentru pacienta “X” coapsele sunt “excesiv de rotunde şi

neatractive”, concepţie lipsită complet de fundament;

Body Checking Questionnaire este un chestionar care vizează manifestările

comportamentale ale distorsiunii imaginii corporale. Acesta include metode

variate de verificare a aspectului şi a greutăţii corporale. Chestionarul

evaluează frecvenţa comportamentelor tipic asociate cu niveluri înalte de

distor siune a imaginii propriului corp. Spre exemplu, pacienta cauză îşi

ciupeşte des abdomenul după ce mănâncă, pentru a “măsura grăsimea”.

O evaluare amplă trebuie să includă neapărat iinformaţii colaterale

relevante despre membrii familiei pentru a asigura suportul familiei pentru

recuperare. Evaluarea este necesară de-a lungul câtorva dimensiuni:

În istoria familiei pacientei nu există precedente legate de

existenţa unor tulburări de alimentaţie;

Climatul familial este unul destul de instabil, ţinând cont de

conflictele existente între mamă şi fiică, dar mai ales, lipsa

tatălui este un element care împiedică dezvoltarea armonioasă a

relaţiilor familiale. Atitudinea familiei (mamă şi bunică) este una

de blamare, critică şi plină de resentimente. Din mărturisirile

mamei aceasta este, citez, “epuizată şi nu ştie la ce metodă să

mai recurgă”.

STABILIREA PRIORITĂŢILOR DE INTERVENŢIE ŞIINTERVENŢIA PROPRIU-ZISĂ

1. Restabilirea greutăţii normale - Primul obiectiv, pe termen scurt,este ca pacienta să-şi restabilească greutatea corporală normală. Plan de

intervenţie:

psihoterapeutul stabileşte împreună cu pacienta şi cu bunica

acesteia orarul şi organizarea meselor. Acestea trebuie să conţină 4

porţii mici de mâncare, desfăşurate pe parcursul întregii zile şi trei

gustări formate din fructe, iaurturi sau alt aliment preferat de

pacientă;



Anexa 4

Pagina 72 din 75

pacienta trebuie supravegheată de mamă sau de bunică în timpul

meselor, dar şi după masă pentru a evita provocarea de vărsături

sau ingerarea de laxative. După fiecare masă, pacienta tr ebuie

felicitată dacă a reuşit să mănânce tot (să nu uităm că porţiile vor fi

mici la început). În decurs de 2 săptămâni pacienta trebuie să ia cel

puţin 3-4 kg în greutate; fata trebuie cântărită zilnic, de preferat

dimineaţa, în aceiaşi ţinută;

după fiecare masă trebuie încercată distragerea atenţiei prin

realizarea diferitelor activităţi care îi produc plăcere, ca de

exemplu: vizionarea unui film, jocuri de societate, lectura sau

plimbarea în aer liber.

2. Restabilirea stimei de sine - Al doilea obiectiv, pe termen lung, este

restabilirea stimei de sine. Pacienta trebuie să dea dovadă în minim 6 luni de o

creştere a stimei de sine şi încredere în forţele proprii. Plan de intervenţie:

Pacienta trebuie încurajată de psihoterapeut să îşi definească

propriile interese şi să o încurajeze în realizarea lor ;

Psihoterapeutul trebuie să discute cu pacienta despre activităţile ei

preferate, despre activităţile ei preferate, despre ce îi place cel mai

mult să facă;

Trebuie întărite punctele forte ale pacientei, determinănd-o pe “X”

să fie mai încrezătoare în forţele proprii. De exemplu, aceasta are

talent literar şi drept urmare a primit cadou din partea terapeutului

o carte despre cum se scrie un eseu literar, distrăgându-i atenţia de

la problemele zilnice.

3. Reintegrarea socială - În ceea ce priveşte izolarea socială şi

perturbarea relaţiilor sociale, psihoterapeutul are ca obiectiv relaţionarea

pacientei cu foştii colegi, participarea la activităţi de grup şi în final

reintegrarea şcolară. Plan de intervenţie:



Anexa 4

Pagina 73 din 75

Pacienta trebuie să vorbească deschis despre angoasele şi fricile

care îi determină singurătate şi izolarea;

Fata trebuie încurajată (după ce va ajunge la o greutate minimă

acceptată) să caute moduri de petrecere a timpului liber şi lărgirea

contactelor sociale;

Este recomandat în viitoarele 6 luni familia să nu intre în conflict

cu pacienta, ci să o îmcurajeze şi să comunice activ cu aceasta.

4. Anxietatea - Frica de a lua în greutate şi de a pierde controlul asupra

caloriilor ingerate este o problemă a cărei eliminare poate dura chiar şi ani de

zile. Pentru început pacienta trebuie prin a începe să vorbesască mult mai

deschis despre această temere nefondată. Plan de intervenţie:

psihoerapeutul trebuie să-i explice pacientei că procesul de luare în

gr eutate este unul sistematic şi că ea nu va căpăta o imagine fizică

deformată. În acest moment putem discuta cu ea de interesul

pentru un aspect fizic plăcut, despre îmbrăcămine, machiaj, pentru

a o ajuta să îşi recapete feminitatea;

Psihoterapeutul, împreună cu familia va discuta cu pacienta despre

alimentele care nu reprezintă un pericol de îngrăşare, ci din contră

sunt indicate pentru funcţionarea optimă a organismului (fructe,

legume, lactate).

5. Perturbarea dinamicii familiale - datorită rigidităţii acesteia

trebuie înlătuartă în întregime; astfel “X” îşi va recăpăta încrederea în forţele proprii, independenţa şi un nou stil de viaţă. Aceste obiective nu au un termen

limită, trebuie să devină un mod de viaţă pentru întreaga familie. Plan de

intervenţie:

Prin discuţii cu mama, psihoterapeutul îi poate sugera diferite

modalităţi de abordare a relaţiilor cu fiica bolnavă;

Pacienta va fi controlată din ce în ce mai puţin şi “din umbră” decătre mamă şi bunică. Fata nu trebuie în niciun caz nu trebuie



Anexa 4

Pagina 74 din 75

su pusă unei presiuni de a mânca pentru a lua cât mai rapid în

greutate;

Dialogul este cheia tuturor disensiunilor şi a problemelor. Acesta

va fi întotdeauna bazat pe sinceritate.

RĂSPUNSUL PACIENTULUI LA ÎNGRIJIRE

După o perioadă de circa 2 luni s-au înregistrat următoarele progrese:

1. Pacienta a început să mănânce mai bine, renunţând în mare parte, dar

nu total, la laxative. Aceasta mai ia două pastile ocazional, împotriva

constipaţiei. A luat în greuatate doar 2 kg, datorită faptului că, încă

mai păstrează controlul asupra cantităţii alimentelor consumate lafiecare masă;

2. Pacienta a realizat că s-a aflat în pericol iminent de a-şi pierde viaţa

prin înfometare şi a înţeles funcţionarea normală a organismului în

susţinerea efortului fizic;

3. Pacienta doreşte să reia legătura cu două colege foarte bune din liceu,

dar pentru asta spune ea “trebuie să mai iau măcar 2 kg în greutate?”;

4.

Teama de a lua în greutate s-a diminuat, dar se mai păstrează încă, maiales când vine vorba de mese care conţin carbohidraţi. “X” a acceptat

şi un tratament medicamentos care include vitamine, minerale,

aminoacizi, necesar pentru reabilitarea organismului. De asemenea,

este sub tratament cu anxiolitice precum Arketis şi Anxiar, renuntând

la somnifere;

5. Familia a arătat înţelegere pentru comportamentul haotic al pacientei,

încercând să înţeleagă cât mai bine mecanismele dar şi capcanele bolii.



Anexa 4

Pagina 75 din 75

CONCLUZII FINALE

Structura acestei lucrări urmează paşii abordării terapeutice a anorexiei

nervoase, în care cunoştiinţele despre criteriile de diagnostic şi aspectele

teoretice în legătură cu tulburarea precedă evaluarea psihologică şi intervenţia

terapeutică.

Lipsa literaturii de specialiate în limba română, precum şi nevoia reală

de a cunoaşte amănunţit această tulburare m-a determinat să întreprind acest

demers cognitv.

În această lucrare de licenţă sunt prezentate în detaliu aspecte teoretice

şi practice cum ar fi terapia de familie sau hipnoza ca metodă de tratament. Deasemenea, lucrarea cuprine şi un studiu de caz, pentru că nimic nu reflectă

mai obiectiv şi corect simptomele, comportamentul, evaluarea şi posibilele

decizii, ca acest instrument de lucru. Studiul de caz reflectă atitudinea unor

profesori şi a unei familii din România faţă de această boală, precum şi

planuri de intervenţie, sfaturi şi îndrumări esenţiale în tratarea anorexiei

nervoase.

Totodată, este alocat un spaţiu suficient implicaţiilor în educaţie aletulburărilor de alimentaţie, ţinând cont de concluzia alarmantă că peste 70%

dintre cazuri au ca punct de plecare şcoala. Prezentând propria mea experienţă

de bolnavă anorexică într -o instituţie şcolară am dorit să trag un semnal de

alarmă în ceea ce priveşte profesionalismul anumitor cadre didactice din

România. Rolul lor este profund alterat de schimbările apărute în societatea

contemporană, determinând un mod egoist de a privi viaţa şi de a acţiona în

conformitate cu propriile reguli, de cele mai multe ori total inacceptabile.Realizând profilul profesorului competent, nu ideal, lucrarea de faţă

poate impune un model pentru şcoala românească.

Tocmai pentru că am dezvoltat un profund sentiment de compasiune

pentru bolnavele de anorexie nervoasă (intr -un procent covârşitor tinere fete),

am gândit această lucrare şi ca un mic ghid pentru părinţi, profesori şi

consilieri şcolari. Acest ghid structurează cunoştiinţele într -un mod uşor de



Anexa 4

Pagina 76 din 75

înţeles, fără a abuza de definiţii medicale greoaie sau detalii nesemnificative

ale tulburărilor de alimentaţie.

Deşi am suferit în trecut de anorexie nervoasă, am încercat să rămân

obiectivă, dar nu şi impasibilă referitor la atitudini greşite sau sfidătoare aleelevilor sau profesorilor referitor la aspectul fizic, care se constituie ca factori

generatori ai acestei boli.

Consider că percepţia generală faţă de această boală se poate schimba

complet după lecturarea acestei lucrări. Intenţia mea nu a fost să ofer exemple

şocante, care să determine o atitudine ostilă din partea cititorului, ci din

contră, am încercat să scot în evidenţă faptul că această afecţiune este o

tulburare a sufletelor sensibile şi emotive greu adapabile într -o lume din ce înce mai opresivă.

Aşadar, am dorit prin acestă lucrare să atrag atenţia în primul rând

profesorilor, care sunt consideraţi adevăraţi formatori şi modelatori de

conştiinţe. Aceştia trebuie să trateze cu mai multă seriozitate aspectele legate

de tulburările de alimentaţie, dat fiind faptul că influenţele sociale şi cele

psihologice sunt cele care stau la baza apariţiei acestei afecţiuni în rândul

tinerelor fete de vârstă şcolară.

Nu în ultimul rând, menţionez că îi datorez un profund respect fetei

care mi-a dat acordul şi sprijinul pentru realizarea studiului de caz. M-a onorat

faptul că mi-a acordat ajutor într-o fază atât de grea a vieţii sale,

împărtăşindu-mi dificultăţile de fiecare zi a vieţii de anorexic. Această

colaborare bazată pe respect a contribuit decisiv la materializarea dorinţei

mele de a aborda această temă ca lucrare de licenţă.



Anexa 4

Pagina 77 din 75

BIBLIOGRAFIE

1. Adler, A. - Cunoaşterea omului, (trad.), Editura Stiinţifică, Bucureşti,1991

2. Birt, M.A. - Tulburările comportamentului alimentar , Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2003

3. Campbell, R., Likes, P. - Copiii noştri şi drogurile. pentru părinţi cărora le

pasă, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001

4. Cooper, P.J. - Bulimia nervosa. A guide to recovery, Editura RobinsonPublishing, London, 1994

5. Cosmovici A. - Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 2005

6. Cosmovici, A., Iacob, L. - Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2008

7. Dare, C., Eisler,I. - Family Therapy In: Handbook of eating disorders (ed.Szmukler, G., Dare, C., Treasure, J.), Editura Wiley, New York, 1995, pp.333-349

8. Enea, V., Dafinoiu, I. - Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare şi tratament, Editura Polirom, Iaşi, 2012

9. F. Tury, I .Antal, B. Paszthy - Anorexia şi bulimia. Ghidul pacientului şi al

familiei, Editura Farma Media, Târgu Mureş, 2008

10. Gerler, E.E., Ciechalski, C.J., Parker, D.L. - Elementary School Counseling ina changing world, Editura Eric CAPS, Michigan, 1990

11. Harwood, M. - Psihologia copilului, Editura Polirom, Iaşi, 2010

12. Joia, O.D. - Psihosomatica între medicină şi cultură, Editura Paideia,Bucureşti, 2005

13. Marinov, V. - Anorexia, o stranie violenţă, Editura Trei, Bucureşti, 2011

14. Marinov, V. - Anorexie, adicţii şi fragilităţi narcisice, Editura Trei, Bucureşti,2011

15. Meyers, E. J. - Empowerment for later life, Editura Eric CAPS, Michigan,1990

16. Minuchin, S. - Families and family therapy, Cambridge, Editura HarwardUniversity Press, Massachusetts, 1974

17. Mogoş, V.T. - Cum slăbim? Cum ne îngrăşăm?, Editura Sport-Turism,Bucureşti, 1992



Anexa 4

18. Schelotto, G. - Foamea ucigaşă. Bulimia şi anorexia. Două povestiri

adevărate, Editura All, Bucureşti, 2012

19. Treasure, J. - Anorexia nervosa: a survival guide for families, friends and

sufferers, Editura Hove Psychology Press, UK, 1997

20. Vine, P. - Families in pain, Editura Pantheon Books, New York, 1982

Resurse internethttp://ro.wikipedia.org/wiki/Anorexie_nervoas%C4%83http://www.eating.ucdavis.edu/speaking/told/anorexia/index.htmlhttp://www.ericksoninstitute.it/en/58/newsletter/anorexia-and-bulimia-nervosa-the-hypnotic-treatmentEmma Johnnes from The Daily Mail Published: 10:37 GMT, February 24, 2014.

Anorexia-o stranie violenta. Implicatii in educatie

Documents

Transcript of Anorexia-o stranie violenta. Implicatii in educatie