ANATOMIE

CURS

ANATOMIE

• ana tome: prin taiere

• Alte modalitati clasice (“macerarea si uscarea” pentru oase), injectarea cu substante acrilice (mulaje), etc sau moderne (CT, RMN cu posibilitatea de reconstituire 3D)

medieval anatomyThe medieval notion of anatomy, c.1508. The findings of the Ancient Greek physician Galen, whose studies were based on the dissection of animals, were the only source of anatomical knowledge until 1543. Andreas Vesalius then published his classic work De humani corporis fabrica which was based on his own observation of human corpses. (Image © Billie Love)

ANATOMIE

• EMBRIOLOGIE• OSTEOLOGIE• ARTROLOGIE• MIOLOGIE• NEUROLOGIE• ANGIOLOGIE• SPLANHNOLOGIE (viscerologie)

OSTEOLOGIESCHELETUL UMAN/206 de oase

diferențe mici de la individ la individ,

un schelet axial și scheletul extremităților.Scheletul axial: craniu, gât și trunchi

Scheletul extremităților : brațe. picioare ca și din centura scapulară (humerală) și pelviană (bazinului).Dezvoltare completă: la vârsta de 20 de ani.

SCHELETUL UMAN• Scheletul axial: col vertebrala 26

craniu 22 os hioid 1 coaste, stern 25

-74• Schelet apedicular extrem sup 64

extrem inf 62-126

Oscioare auditive 6TOTAL: 206

LA OM: In cea mai mare parte ENDOSCHELET (protejat de muschi) spre deosebire de nevertebrate inferioare precum INSECTELE la care aspectul este de EXOSCHELET, mm facand legatura cu stratul protector de chitina

Exista si oase superficiale...

• Bolta craniana (rol protector), mandibula, maxila, clavicula, unghhiile, dentina dintilor/ se inrudesc cu armura dermala a unor vertebrate timpurii precum pestii, amfibienii si reptilele

Ca si la PESTI, scheletul aparatului branhial...

• Exista componente VISCERALE ale scheletului/ oscioarele urechii, o parte din mandibula, osul hioid, s.a.

(nu putem include in schelet, elemente mai caudale ale arcurilor branhiale precum laringele, traheea si bronhiile)

(unele vertebrate au alte oase viscerale precum os cordis sau os penis)

OASELE

• un fel de "schela" care da forma generala si proporțiile corpului omenesc

• structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma scheletul corpului uman, reprezinta expresia adaptarii la statiunea bipeda si locomotoare (in conditiile existentei fortei gravitationale).

OASELE

• Rezistenta mare la:- presiune- tractiune- torsiune

ROL

• determina forma corpului, • impreuna cu articulatiile dintre ele, asigura

suportul partilor moi;• participa la formarea cavitatilor de protectie a

unor organe (cutia craniana, canalul verteberal, cutia toracica, bazinul );

• organe ale miscarii pentru ca pentru ca participa la formarea articulatiilor si servesc ca punct de insertie pentru muschi;

ROL

• maduva rosie (din epifizele oaselor lungi,din oasele late si scurte)are rol in hematopoeza;

• depozit de substante fosfocalcice, pe care organismul le poate mobiliza la nevoie (ex. sarcina).

STRUCTURA• este un tesut dinamic, in continua

remodelare, pe tot parcursul vietii. • Structura particulara ce ii confera rezistenta si

consistenta necesara exercitarii functiei sale mecanice.

• constituie un rezervor de calciu, magneziu, fosfor, sodiu si alti ioni necesari pentru mentinerea functiilor homeostatice.

• Scheletul osos este bogat vascularizat, primind aproximativ 10% din debitul cardiac.

STRUCTURA

• MATRICEA ORGANICA (34%): sintetizata si secretata de osteoblaste

• formata in proportie de 90-95% din colagen de tip I.

STRUCTURA

• Partea noncolagenica: proteine derivate din cele serice (albumina, glicoproteine), proteine continand acid-carboxiglutamic [proteina osoasa GLA (BGP), osteocalcina si proteina GLA matriciala], osteonectina (o glicoproteina), osteopontina (o fosfoproteina), sialoproteine, trombospondina, etc.

• Unele dintre proteine - rol in initierea mineralizarii osoase si in asocierea dintre faza minerala si matricea organica

STRUCTURA

• FAZA MINERALA (aprox 66%): • Calciu si fosfor (cristale de fosfat tricalcic)• (poate fi caracterizata cel mai bine ca o

hidroxiapatita slab cristalizata.) • Sunt prezenti si alti ioni (cristale f fine de

carbonat de Mg si carbonat de Na, mai ales in straturile superficiale ale osului).

STRUCTURA

• Faza minerala a osului se depoziteaza in relatie stransa cu fibrilele de colagen si este localizata in mod specific in „gaurile\" dintre fibrilele de colagen.

• Aranjamentul arhitectural al celor doua faze, minerala si organica ----- o rezistenta exceptionala la solicitarile mecanice.

STRUCTURA OSULUI• Prin arhitectura sa, osul este adaptat functiei de a rezista la

presiune si tractiune, supunandu-se principiului "cu material putin, maximum de rezistenta".

• La nivelul corpului oaselor lungi (diafiza) se remarca, in centru, canalul central (Hawers), care contine tesut conjunctiv si vase de sange si adaposteste maduva osoasa, rosie la fat (formeaza hematii), galbena la adult (depozit de grasimi), cenusie la batrani (fara functie).

STRUCTURA SI PROPRIETATI FIZICE

• Periost = membrana fibroasa care inveleste tot osul cu exceptia suparafetelor articulare/ prin el, vasele sanguine pot ajunge la tesutul dur al osului.

• Interiorul fiecaruia dintre oasele lungi are o cavitate cilindrica plina cu maduva si marginita de structura bine vascularizata numita

membrana medulara.

STRUCTURA OSULUI

• La locul de unire a diafizei cu epifiza, oasele tinere prezinta cartilajul de crestere, responsabil de cresterea in lungime a oaselor, care inceteaza in jurul varstei de 20 de ani.

• Epifizele au in structura lor tesut spongios in interior si tesut compact la periferie.

STRUCTURA OSULUI

• Tesutul spongios este format din lamele osoase care se intretaie si delimiteaza spatii numite areole, pline cu maduva rosie. Areolele sunt echivalentul canalului central din diafiza oaselor lungi.

• Oasele scurte au la interior tesut spongios, cu areole, iar la exterior tesut compact.

REZISTENTA

• La intindere (tractiune)---forta comparabila cu a FONTEI , la numai o treime din greutate./ forta de rupere: 15,5 tone (os) si 18 tone (fonta)/ 0.00064516 m2

REZISTENTA

• La flexibilitate: mai aproape de otel!! (1/2)• Testele de compresiune: siguranta mare la

incarcare cu greutate si la forte de impact prin saritura.

OASE LUNGI

• La nivelul extremitatilor• Corp sau diafiza si 2 extremitati• Corpul (diafiza): cilindric, cu o cavitate centrala numita canal

medular; perete: tesut dens, compact mai gros in mijlocul corpului subtiindu-se spre extremitati; in canalul medular exista tesut spongios, mai putin in mijloc dar mai mult spre capete.

• Extremitatile sunt in general extinse pentru a se putea articula si a permite suprafete mai largi pentru insertiile musculare. De obicei se dezvolta din centrii de osificare separati numiti epifize, si consta in tesut spongios inconjurat de un os compact subtire.

• Dupa Parsons exista 3 grupe de epifize:(1)Epifize de presiune, la capetele articulare ale

oaselor si transmitind “greutatea corpului din os in os;”

(2) Epifize de tractiune, asociate cu insertia muschilor

(3) Epifize atavistice, reprezentind parti ale scheletului, care candva erau oase separate, dar care si-au pierdut functia, “si apar ca osificari separate in prima parte a vietii.”

OASE LUNGI

• Canalul medular si spatiile cu tesut spongios sunt umplute cu maduva osoasa.

• Oasele lungi nu sunt drepte dar curbate in general in doua planuri, ceea ce creste puterea osului

• Oasele din aceasta categorie sunt: clavicula, humerus, radius, ulna, femur, tibia, fibula, metacarpiene, metatarsienes, si falange.

OASE SCURTE

• Apar acolo unde scheletul are trebuie sa fie puternic si compact combinat cu nevoia de miscari limitate ca in carpus si tarsus.

• Acestea constau in tesut spongios acoperit de un strat de substanta compacta.

• (patellæ (rotulele), si alte oase sesamoide sunt de asemenea vazute de unii ca oase scurte).

Oase plate

• Oase extinse in placi largi, plate• In zona in care cerinţa principală este fie extinsă din necesitatea de

protecţie sau furnizarea de suprafete largi pentru fixare musculare• Craniu, omoplat (scapula).• două straturi subtiri de tesut compact închide între ele o cantitate

variabilă de ţesut spongios. (la oase • La oasele craniene, straturile de ţesut compact sunt familiar cunoscut sub

numele de tăblii ale craniului; cea externă este groasă şi grea, cea interna este subtire, densă (tăblie vitroasă). Ţesutul spongios dintre ele este numit diploë (în anumite regiuni ale craniului, lipseste lasand spaţii umplute cu aer (sinusuri aerice) între cele două tăblii.

• Oasele plate sunt: occipital, parietal, frontal, nazal, lacrimal, vomer, scapula, os coxal, sternum, coaste, şi, după unii, rotula.

OASE NEREGULATE

• Forma neregulata, nu pot fi grupate cu cele descrise anterior

• Constau in tesut spongios inclus intr-un strat subtire de os compact

• vertebræ, sacrum, coccyx, temporal, sfenoid, etmoid, zigomatic, maxilla, mandibula, palatine, conca nazala inferioara, hioid.

Suprafetele oaselor• eminenţe şi depresiuni / • eminenţe şi depresiuni de două tipuri: articulare şi non-articulare. (ex. de

eminenţe articulare: în capetele de humerus şi femur şi de depresiuni articulare în cavitatea glenoidă a omoplatului, şi acetabulul de osul iliac). eminenţe non-articulare sunt desemnate în funcţie de forma lor:

– Una larga, aspră, inegala se numeste tuberozitatea, protuberanţă, sau proces, – o proeminenţă mică si aspră: tubercul – una subţire, ascutita, eminenţa, spina, – o elevaţie îngusta, aspra, creasta, sau linie. – depresii non-articulare sunt, de asemenea, de formă variabilă, şi sunt descrise ca fose,

gropi, depresiuni, caneluri, brazde, fisuri, crestături, etc Aceste eminenţe non-articulare şi depresiuni servesc să crească gradul de suprafaţă pentru fixarea ligamentelor şi muşchii, şi, de obicei sunt bine marcate în funcţie de musculatura a subiectului.

O perforare scurta este numit foramen, un pasaj mai lung un canal

STRUCTURA SI PROPRIETATI FIZICE

• Una dintre cele mai dure structuri din corp• Culoare: roz-alb la exterior si rosu la interior. • 2 tipuri de tesut: dens in textura (ca fildesul) = tesut compact/ celalalt

areo structura reticulara/ tesut spongios. • Tesutul compact este totdeauna plasat la exterior• Cantitatea relativa a celor doua tesuturi variaza in diverse oase sau la

acelasi os in functie de necesitatile de forta sau masa.

STRUCTURA SI PROPRIETATI FIZICE

COLOANA VERTEBRALA• Serpuitoare si flexibila • Formata din oase numite vertebre.

1 in numar de 33 , 2 grupate dupa regiunea pe car o ocupa in cervicale (7), thoracice(12),

lombare(5), sacrale(5), si coccigiene(4); 3 poate exista una suplimentara sau poate lipsi (variatii rare in regiunea

cervicala) 4 Vertebrele din cele 3 regiuni superioare raman distincte pe tot

parcursul vietii – vertebre adevarate sau mobile; cele din regiunile sacrala si coccigiana- vertebre false sau fixe (la adult sunt unite intre ele, formand 2 oase: sacrum si coccyx.

SACRU SI COCCIS

• Cu exceptia primelor doua vertebre cervicale vertebrele mobile au caracteristici comune/ caracteristica- o vertebra mijlocie toracica

O vertebra tipica...

• 2 parti esentiale — anterior, corpul, si posterior , arcul vertebral sau neural; acestea inchid un foramen, foramenul vertebral.

• Arcul vertebral consta dintr-o pereche de pediculi si o pereche de laminæ, si prezinta sapte procese— 4 articulare, 2 transverse, si unul spinos.

O vertebra toracica tipica vazuta de sus

• Cand vertebrele sunt articulate una cu alta, corpurile formeza un pilon solid pentru suportul capului si trunchiului

• Foramenele vertebrale constituie un canal pentru protectia maduvei spinale (medulla spinalis).

• Intre fiecare pereche de vertebre exista 2 deschideri (aperturi) foramene intervertebrale, cate una de fiecare parte pentru transmisia nervilor spinali si vaselor.

Corpul (corpus vertebræ)

• cea mai mare parte a vertebrei/ aprox cilindric/ suprafetele superioara si inferioara sunt turtita si aspre pentru a putea permite insertia fibrocartilajelor.

• Suprafata anterioara prezinta cateva mici deschideri pentru pasajul vaselor nutritive de sange

• Posterior o singura (de obicei) apertura mare pentru iesirea venelor din corpul vertebral.

• Pediculi (radices arci vertebræ) 2 procese scurte si groase cu traseu posterior. Concavitatile aflate deasupra si dedesubtul pediculilor sunt santuri vertebrale (cand vertebrele sunt articulate- foramene intervertebrale);

• Laminæ.—2 placi largi directionate posterior si medial de pedicul care fuzioneaza pe linia mediana inchizand posterior foramenul vertebral.

PROCESELE

• Procesul spinos (processus spinosus) cu directie posterioara si inferioara de la jonctiunea laminelor, si serveste insertiei muschilor si ligamentelor.

• Articulare / 2 superioare si 2 inferioare, iau nastere la nivelul jonctiunilor pediculilor cu laminele. Suprafetele articulare sunt tapetate cu cartilaj hialin.

• Transverse (processus transversi).—2, servesc ca punct de insertie pentru muschi si ligamente.

STRUCTURA VERTEBREI

• Corpul: tesut spongios acoperit de un invelis subtire de os compact; acesta este perforat de numeroase orificii, pentru trecerea vaselor;

• Lamelele osoase subtiri ale tesutului spongios sunt mai pronuntate in linii perpendiculare la sprafetele superioara si inferioara ca raspuns la preisunea mai mare dezvoltata la acest nivel.

• Corp mai mic• Proces spinos bifid• procesele transverse

perforate de un foramen transversarium, care in primele 6 vertebre cerv permite pasajul a. si v. vertebrale si a plexului nervos simpatic

• Portiunea anterioara a fiecarui proces transvers= omoloaga coastei din regiunea toracica = proces

costal sau element

Vertebra cervicala

ATLAS/AXIS

ATLAS• Prima vertebra cervicala e

numita asa pentru ca suporta “globul” capului.

• Nu are corp (fuzionat cu vertebra urmatoare).

• Nu are proces spinos• Are forma unui inelAXIS• Creaza un pivot pe care

prima vertebra ce transporta capul, se roteste.

• Cea mai importanta caracteristica este puternicul proces odontoid ce ia nastere anterior din corp.

VERTEBRA A 7-A CERVICALA • Un proces spinos proeminent....vertebra prominens.

• Pe el se insera capatul inferior al ligamentum nuchæ .

• Procesele transverse mari / uneori radacina anterioara a lor atinge dimensiuni mari si exista ca un os separat, coasta cervicala.

VERTEBRE TORACICE• intermediare in dimensiuni intre

cele cervicale si lombare; • Cresc in dimensiuni de sus in jos.• Caracteristic: prezenta pe partile

laterale ale corpurilor (tuturor vertebrelor toracice) a unor fatete pentru articularea cu capetele coastelor si pe procesele transverse (toate cu exceptia T11 si T12 pentru articularea cu tuberculii costali

VERTEBRELE LOMBARE

• Cele mai mari din regiunea mobila a coloanei vertebrale

• Caracteristic: absenta unui foramen in procesul transvers si absenta fatetelor pe partile laterale ale corpului

VERTEBRELE SACRATE SI COCIGIENE

• Constau intr-o perioada f timpurie a vietii in 9 segmente separate care se unesc la adult pentru a forma doua oase (5 –sacru, 4 (3-5)---coccis)

• 1 Sacrum (os sacrum).—Os mare, triunghiular, situated in portiunea inferioara a coloanei si in portiunea superioara si posterioara a cavitatii pelvine unde se insera va o pana intre cele doua oase coxale; portiunea sa superioara se articuleaza cu ultima vert lombara, apexul cu coccisul. Este curbat pe el insusi formand un unghi proeminent sacrovertebral cand se articuleaza cu ultima vertebra lombara; portiunea sa centrala se proiecteaza posterior pentru a creste capacitatea cavitatii pelvine.

l

Diferente la nivelul osului sacrum intre barbat si femeie

La femeie sacrum • este mai scurt si mai lat; • Jumatatea inferioara formeaza un unghi mai mare cu cea

superioara; jumatatea superioara este aproape dreapta in timp ce cea inferioara are o curba pronuntata

• Osul are o directie mai oblica in posterior; • aceastea cresc marimea cavitatii pelvine si fac unghiul

sacrovertebral mai proeminent. La barbat: curbura este distribuita mai egal pe toata lungimea

osului si este mai mare decat la femeie

Coccis (os coccygis) • De obicei format din 4 vertebre rudimentare; (3-5)

• Segmentul superior este cel mai mare si seamana cu o vertebra sacrata

• Segmentele nu au pediculi, laminæ, sau procese spinoase. Ultimele trei segmente- de obicei fuzionate

• Are baza si apex (pe el se insera Sfincterul anal extern)

ARTICULATIILE COLOANEI VERTEBRALE

• Desi articulatiile dintre vertebrele individuale permit un grad limitat de miscare, coloana per total are o flexibilitate considerabila

• ARTICULATII: 1) intre corpii vertebrali (ligamente intercentrale) si 2) intre arcurile vertebrale

Articulatiile corpurilor vertebrale/ (ligamentele intercentrale)

• Ligamentul longitudinal anterior (ligamentum longitudinale anterius;)

• Ligamentul longitudinal posterior (ligamentum longitudinale posterius;)

• Fibrocartilajele intervertebrale/ discurile intervertebrale (fibrocartilagines intervertebrales;)

• Lig longitudinal posterior (in reg toracica)

Discurile intervertebrale

• Inel fibros + nucleu pulpos

• Fibrocartilajele intervertebrale sunt importante absorbante ale socului ( sub presiune nucleul pulpos – f. Elastic se aplatizeaza si se lateste si impinge laminele fibroase din jur- mai rezistente- in toate directiile)

Relatia disc-vertebra

Disc normal si disc herniat

MISCARI

• Flexia sau miscarea inainte/ relaxarea ligg anterioare, comprimarea fibrocartilajelor intervertebrale in portiunea anterioara, intiderea ligg posterioare. Este miscarea cea mai extensiva dintre toate miscarile coloanei si este cea mai libera la nivelul col lombare.

• Extensia, sau miscarea in spate/ exact opusul flexiei/ miscarea e limitata de ligamentele anterioare si de procesele spinoase. Este cea mai libera in regiunea cervicala.

• Miscarea laterala (inclinatia) / se comprima partile laterale ale fibrocartilajelor intervertebrale. Este mai libera in regiunile cervicala si lombara.

MISCARI

• Circumductia este foarte limitata si in principal uneste miscarile de inclinatie si rotatie.

• Rotatia se produce prin rasucirea fibrocartilajelor intervertebrale; miscarea ampla la nivelul intregii coloane, mica intre doua vertebre, mai libera in portiunea superioara a coloanei toracice

• Flexia/ muschii principali: Sternocleidomastoideu, Longus capitis, si Longus colli; Scaleni; muschii abdominali si Psoas major.

• Extensia este produsa de muschii intrinseci ai spatelui ajutati la nivelul gatului de Splenius, Semispinales dorsi si cervicis, si Multifidus.

• Miscarea laterala produsa de mm intrinseci ai spatelui, de Splenius, Scaleni, Quadratus lumborum, si de Psoas major – de o singura parte;

• Rotatia prin actiunea Sternocleidomastoideus, Longus capitis, Scaleni, Multifidus, Semispinalis capitis, si muschii abdominali- de o parte.