ABOUT TIMOTEI CIPARIU AS A POET 04 57.pdf · nobleţea sa este dată de gradul de talent şi...

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors) CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016 ISBN: 978-606-8624-17-4 Section: Literature

506

ABOUT TIMOTEI CIPARIU AS A POET

Simona Oarga (Pintea)

PhD Student, ”1 Decembrie 1918” University of Alba-Iulia

Abstract: Among the expressions of Cipariu’s creative spirit, a special place is held by literature. His

talent as a writer concentrated in four directions of creation: poetry, memoirs, oratory and journalism.

Each field mentioned before refines and at the same time, completes Timotei Cipariu’s encyclopedic

personality.Within the literary realm, poetry is the first path that Timotei Cipariu treads in; poetry is a

short, but important and edifying chapter of his dogged and rich activity. This study is intented to be an

introduction to Cipariu’s poetic creation in order to outline the fundamentals of his poet profile.

Although the poetic grace of Cipariu manifested during his lifetime, among the generation of 1848s

eclipsed by Andrei Mureşianu, Cipariu’s position as a poet remains little known for a long time. A huge

step in recovering the poet from Blaj is represented by the appearance in 1976 of the volume Poezii -

edition guided by Nicolae Albu, who brings together both the poems already known and other unique

poems; this edition opens the possibility of a systematic evaluation of Cipariu’s poetic works. From this

point of view, the present study contributes not only to the recovery of the poet Timotei Cipariu, but also

of an era which meant an important step towards the development of the Romanian literature.

Keywords: poet, romance, folklor, poetic, style, language

Introducere

Între manifestările spiritului creator ciparian un loc aparte este ocupat de literatură.

Talentul scriitoricesc al lui Timotei Cipariu s-a concentrat în patru direcţii de creaţie: poezie,

memorialistică, oratorie şi publicistică (epistolier). Fiecare dintre acestea detaliază şi, în acelaşi

timp, întregeşte cunoaşterea personalităţii enciclopedice a lui Timotei Cipariu.

Pe tărâm literar, poezia este cea dintâi cărare pe care Timotei Cipariu păşeşte, fiind un

capitol scurt, dar important şi edificator din stăruitoarea şi bogata sa activitate. Studiul de faţă

se doreşte a fi o introducere în concepţia şi creaţia poetică cipariană cu scopul de a contura

liniile fundamentale ale profilul său de poet.

În analiza şi prezentarea acestei laturi a personalităţii cărturarului blăjean avem în

vedere cele două direcţii de manifestare: pe de o parte creaţia poetică revelată în etape succesive

ce culminează cu apariţia în 1976 a volumului Poezii îngrijit de Nicolae Albu1, iar pe de altă

parte critica poetică exprimată în Elemente de poetică, metrică şi versificaţiune2, secondate de

1Timotei Cipariu, Poezii. Îngrijirea ediţiei, antologie, prefaţă şi note de Nicolae Albu, Cluj-Napoca, Editura Dacia,

1976. 2Toate trimiterile şi citatele din Elemente de poetică, metrică şi versificaţiune sunt după ediţia Stelei Toma,

variantă mai accesibilă şi actuală ca limbaj, reprodusă în Timotei Cipariu, Scientia litterarum. Ediţie, prefaţă,


507

preocuparea pentru folclorul naţional. Aceste direcţii se completează şi se clarifică reciproc

conducând la conturarea clară a profilului poetului Timotei Cipariu într-o dublă perspectivă:

concepţia despre poezie şi, în acelaşi timp, exprimarea poetică.

Timotei Cipariu – teoretician al artei poetice

În anul 1860, Timotei Cipariu tipărea la Blaj Elemente de poetică, metrică şi

versificaţiune, o lucrare care după structură şi conţinut ne invită parcă la a o considera un

manual menit să iniţieze tinerii învăţăcei blăjeni în arta poetică. Cercetătoarea Stela Toma pare

să contrazică ipoteza unui simplu manual atunci când exclamă: „Dacă aceasta este „cărticică”

pentru elevi – un op plin de citate în limba latină şi greacă, în alcătuirea căreia concură peste

200 de izvoare, nume şi opere celebre, din antichitate până în zilele pe care autorul le trăieşte –

nu e de mirare că şcolile blăjene au dat atâţia cărturari de marcă ce-aveau să se înveşnicească

spre gloria culturală naţională”3 şi consideră Elementele cipariene „acest întâi al nostru manual

mai dezvoltat de poetică”4. Cu toate că nu e unică5 în peisajul cultural românesc al veacului al

XIX-lea, totuşi este etichetată, în repetate rânduri, ca fiind „prima lucrare mai amplă de teorie

literară din disciplina de specialitate de la noi”6, ca „cea dintâi «oglindă» a poeziei româneşti,

privită în totalitatea ei, diacronic şi sincronic”7 sau ca „un adevărat tratat de teorie literară”8.

Dincolo de aceste aprecieri ni se dezvăluie ca fiind o abordare a poeziei dintr-o dublă

perspectivă: internă şi externă sau a naturii şi a formei: „vom trata, în Partea I de partea internă,

iar întru a II-a de partea externă a poeziei, – sau de natura şi de forma ei, împărţindu-le în mai

multe capete, după cum va cere obiectul”9. Trecând peste aspectele legate de caracterul său de

manual, structural, ştiinţific sau pedagogic, reţinem faptul că lucrarea este importantă deoarece

ne relevă, pe lângă seriozitatea cu care Timotei Cipariu înţelegea să conceapă o operă, viziunea

acestuia despre poezie şi despre poet.

În concepţia cipariană „poezia e una din cele mai nobile caractere ale oamenimei”10, iar

nobleţea sa este dată de gradul de talent şi progres intelectual al fiecărui popor: „cu cât vreun

popor e dotat mai cu mari talente ale mentei, cu atât şi poezia-i mai domestică, mai nobilă, mai

micromonografii, comentarii, note enciclopedice, glosar, indici, bibliografie de Stela Toma, Bucureşti, Academia

Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Institutul de Istorie şi Teorie literară „G. Călinescu”, 2004. 3 Stela Toma, Notă la Timotei Cipariu, Elemente de poetică, metrică şi versificaţiune, în Timotei Cipariu, Scientia

litterarum. p. 4. 4Ibidem. 5 Mai curând aceasta se înscrie în şirul lucrărilor destinate studiului regulilor poetice surprinse pentru început de

Ienăchiţă Văcărescu în Observaţii sau băgări de seamă asupra regulilor orânduielile gramaticii româneşti (1787),

apoi în Cursul de poezie generală (...) a lui Ion Heliade Rădulescu, sau mai târziu Manualul de poetică română a

lui Ionescu-Gion, vezi Valeriu Nițu, Traian Vedinaș, Timotei Cipariu arhetipuri ale permanenței românești,Cluj-

Napoca, Editura Dacia, 1988, p. 207. 6Vezi Timotei Cipariu, Scientia litterarum, p. 445. 7 Valeriu Nițu, Traian Vedinaș, Timotei Cipariu arhetipuri ale permanenței românești, Cluj-Napoca, Editura

Dacia, 1988, p. 206. 8 Mircea Popa, Timotei Cipariu, ipostazele enciclopedistului, Editura Minerva, Bucureşti, 1993, p. 111. 9Timotei Cipariu, Elemente de poetică, metrică şi versificaţiune, p. 13. 10Ibidem, p. 12.


508

armonică şi mai cu bun-gust”11. În încercarea de a o defini şi explica, Cipariu aseamănă poezia

cu persoana umană perfectă. La fel cum omul este alcătuit din suflet şi trup aflate într-o unitate

desăvârşită, tot aşa şi poezia „stă de o parte din suflet şi spirit, de alta din corp şi formă, într-o

armonie deplină între sine. Partea internă sau sufletul sunt cugetele, iar spiritul – ideile – partea

externă sau corpul sunt cuvintele, iar forma lor ritmul. Precum în figura omenească, cându-i

lipseşte sufletul, lipseşte partea principală; aşa şi în poezie, cându-i lipseşte internul, oricât de

simetric să-i fie externul, lipseşte ceea ce e mai esenţial. Cuvinte frumoase, bine formate şi

ţesute după măsură, ritm şi simetrie ordonate, de sine nu fac poezie, cum statua de marmură sau

de elefant nu face om, chiar din mâna lui Fidias sau a lui Canova să fie purcese”12.

Timotei Cipariu se dovedeşte un fin cunoscător atât al stării poeziei universale cât şi al

celei româneşti. Faţă de aceasta din urmă remarca: „Şi românii au poezie populară, – iar cea

literată încă numai se începu, şi mult are încă de a se lupta, până să ajungă la gradul de a putea

intra în linie cu a surorilor latine”13, care în opinia lui Valeriu Niţu şi a lui Traian Vedinaş este

echivalentă cu„o afirmare deplină, în unitate şi organicitate a stării poeziei româneşti de la

mijlocul veacului al XIX-lea, nu numai în ceea ce priveşte versificaţia, ci şi dimensiunea

axiologică, selecţia versurilor fiind reprezentativă şi în planul estetic”14.

Această radiografie realistă a stării poeziei româneşti este legată de perspectiva mai

amplă a literaturii române în general. Posibil inspirat de Aristotel potrivit căruia sunt consideraţi

deopotrivă creatori sau poeţi toţi cei care scriu versuri indiferent de subiectul tratat15, Timotei

Cipariu îşi formulează concepţia despre literatura naţională afirmând că „Literatura poporului,

preste tot luând, se începe deodată cu întâiele ocupaţiuni literare, nu cu punerea în scris a

productelor şi a cugetelor, care poate urma mai târziu. [...] De aste producte literare şi la noi

românii s-au aflat şi se află până astăzi foarte multe şi puţine încă sunt culese şi puse în scris”16.

Cărturarul în sutană indica astfel folclorul naţional ca izvor sau sursă de inspiraţie ce trebuia

valorificată deoarece, în concepţia sa, o literatură română modernă nu trebuia creată „ex nihilo”,

ci mai degrabă trebuia fructificat fondul existent, cei drept mai mult în stadiu oral decât scris,

întrucât/mai ales că folclorul naţional era deopotrivă o creaţie a minţii şi o expresie a spiritului

românesc. Prin urmare, Timotei Cipariu se dovedeşte a fi un teoretician al ideilor legate de

literatură preocupat să promoveze valorile autohtone pe care le consideră izvoare ale

sensibilităţii, raţiunii şi conştiinţei româneşti. 11Ibidem. 12Ibidem, p. 13. 13Ibidem, p. 12. 14 Valeriu Nițu, Traian Vedinaș, Timotei Cipariu arhetipuri ale permanenței românești, p. 207. 15„[...] îi numesc pe unii creatori de versuri elegiace sau pe alţii creatori de versuri epice, chemându-i «creatori»

(«poeţi»), nu pentru imitaţia pe care o săvârşesc cu toţii, ci pentru comuna folosire a versului, încât de-ar trata

cineva în versuri chiar un subiect medical ori de ştiinţă a naturii, încă i s-ar zice la fel, după datină”, Aristotel,

Poetica. Studiu introductiv, traducere şi comentarii de D. M. Pippidi. Ediţia a III-a îngrijită de Stela Petecel,

Bucureşti, Editura Iri, 1998, p. 66. 16Crestomaţie sau Analecte literare din cărţile mai vechi şi nouă româneşti tipărite şi manuscrise, începând de la

secolul XVI până la al XIX, cu notiţe literare, adunate şi alese de Tim. Cipariu, Blaj, cu Tipariul Seminariului,

1858, p. IX.


509

Cât priveşte aspectul particular al poeziei literare, teoreticianul literar transilvănean

propune elemente sau principii concrete legate de forma, conţinutul, limbajul şi stilul poeziei.

Promovează o versificaţie care scoate în evidenţă „gustul său pentru neologism şi claritate

terminologică, fără trimiteri, altele decât de sinonimie, către conceptul modern de

«structură»”17. În acelaşi timp, în ceea ce priveşte poezia populară, pe care o consideră ca fiind

o disciplină auxiliară a literaturii, pledează pentru cercetarea, reproducerea şi ajustarea ei, în

vederea creării unui stil propriu: „Poezia populară încă şi-a format totdeauna şi la toate

popoarele stil propriu, care la popoarele cu limbă armonică şi cu adevărat talent poetic uneori

s-a distins prin corectura stilului şi frumuseţe naturală”18. Recuperarea şi canalizarea poeziei

populare către un stil propriu şi către un loc distinct în cadrul mai larg al literaturii era

fundamentată în conştiinţa lui Timotei Cipariu pe calitatea artistică a multora dintre aceste

creaţii în care „creatorul anonim sau popular a dat naştere de-a lungul timpului la adevărate

nestemate poetice în stare să le ridice pe o înaltă treaptă de realizare artistică”19.

Timotei Cipariu nu este doar teoretician ci şi un practician al ideilor sale. Încă din 1831,

Cipariu începe să culeagă poveşti, anecdote, snoave şi cântece populare pe care le integrează în

caietul său, o adevărată comoară scoasă la lumină de cercetătorul Ion Muşlea20, care-l publică

însoţit de un studiu important şi util pentru aprofundarea şi întărirea imaginii lui Cipariu ca

promotor al literaturii populare. Caietul cuprindea scurte şi inedite poveşti de 10-20 de rânduri

cu tematică diversă menită să reflecte lumea ţiganilor, a vlădicilor şi cătanelor, cât şi lumea

animalelor sau a fenomenelor naturale. Bineînţeles, piesa de rezistenţă a caietului, care

încununează munca sa, este multitudinea de expresii şi locuţiuni populare în număr de 172 de

proverbe şi zicători „realizând prima culegere din Transilvania de acest tip”21. Alături de

acestea, caietul mai cuprinde ghicitori, toponime şi antroponime specifice zonei Târnavelor

ceea ce denotă încă o dată faptul că autorul în discuţie urmărea crearea unei literaturi care să nu

fie desprinsă, ci în legătură strânsă cu limba vie a poporului şi a dialectului specific zonei.

Eforturile sale în această direcţie sunt susţinute şi de alte manuscrise, de colaborări precum cea

cu Ioan Micu Moldovan (Cimilituri de la M.), ucenic, prieten şi, la rândul său, iniţiator de

culegeri de poezii populare, de îndemnuri către prieteni precum George Bariţ, căruia îi

sugerează să facă loc în Foaia,al cărei redactor era, unor creaţii precum însemnări de călătorie

sau poezii. Istoricul literar, Mircea Popa este de părere că Timotei Cipariu este cel care l-a

încurajat şi ajutat pe Nicolae Pauleti să-şi alcătuiască culegerea sa de folclor.

„Poetul nedeclarat”22

17 Valeriu Nițu, Traian Vedinaș, Timotei Cipariu arhetipuri ale permanenței românești, p. 207. 18 Timotei Cipariu, Elemente de poetică, metric şi versificaţiune, p. 72. 19 Mircea Popa, Timotei Cipariu, ipostazele enciclopedistului, p. 198. 20 Ion Muşlea, Timotei Cipariu şi literatura populară, în Cercetări etnografice şi de folclor. Ediţie îngrijită, cu

studiu introductiv, bibliografie, registrul corespondenţei de specialitate, indice, de Ion Taloş, vol. I, Bucureşti,

Editura Minerva, 1971, pp. 65-105. 21 Mircea Popa, Timotei Cipariu, ipostazele enciclopedistului, p. 191. 22 Nicolae Albu, Prefaţă, la Timotei Cipariu, Poezii, p. 128.


510

Nu se putea ca un teoretician al poeticii să nu creeze el însuşi poezii! Cu toate că Timotei

Cipariu şi-a exersat şi manifestat harul poetic încă din timpul vieţii totuşi, într-o generaţie

paşoptistă eclipsată de Andrei Mureşanu, ipostaza de poet a acestuia rămâne cvasicunoscută

timp îndelungat. Aventura sa lirică se petrece, aşa cum însuşi mărturiseşte, cu precădere în

tinereţe23, şi constituie„capitolul cel mai scurt din stăruitoarea şi bogata lui activitate”24. Cariera

publicistică cipariană debutează deci sub semnul anonimatului. Îl surprindem trimiţându-i

prietenului său George Bariţ să-i publice versificările în Foaie pentru minte, inimă şi literatură,

dar cu somaţia fermă de a nu-i menţiona numele „Ci nu-ţi dau voie să-mi atingi numele nici cît

un fir de mac, subt pedeapsă de tăcere de un an de zîle”25. Această rezervă de a se lăsa cunoscut

ca poet a atras din partea cercetătorilor tot felul de posibile explicaţii. Astfel, unii l-au considerat

„un versificator ocazional – uneori îndemânatic şi festiv”26, în timp ce după alţii a fost socotit

prea absorbit în cercetările sale27. O altă posibilă explicaţie ar consta în lipsa de convingere cu

privire la valoarea literară a poeziilor sale, cunoscută fiind concepţia sa despre poet „La poesie

se cere talent şi artă; de unde se şi zâce cum că poetul se naşte, nu se face. Talentul sau ingeniul

poetic [î]l dă natura şi nu se poate suplini prin nici o artă”28. Trebuie să admitem nu numai

faptul că cercetările sale istorico-lingvistice l-au absorbit din ce în ce mai mult cu trecerea

anilor, la fel cum trebuie să recunoaştem că nu lipsa vocaţiei poetice sau concepţia prea ridicată

faţă de poet îl conduc către un anumit soi de reticenţă faţă de poezie, ci ideea unei preocupări

cu rădăcini prea lumeşti pentru statutul său de preot, savant sau om de ştiinţă. Luarea în

considerare a faptului că era preot, şi nu orice preot ci celibatar, care a avut mereu poziţii

importante în mediul scolastic şi bisericesc blăjean, nu numai că întregeşte tabloul celor spuse

mai sus, dar ne conduc la o înţelegere mai profundă a atitudinii lui Cipariu. Dacă poezia este

considerată, între altele, expresia unei trăiri interioare intense sau a unei experienţe, uneori de

natură sentimentală, fără a putea să-i impui cititorului o graniţă de netrecut între ceea ce este

imaginar şi ceea ce este real, ne dăm seama ce incidenţă nefericită ar fi putut avea aceasta asupra

imaginii unui om cu statutul şi cu demnităţile sale.

În spatele unui pseudonim, uneori o simplă literă, Cipariu publică câteva dintre poeziile

sale în volume, cum este cazul Dramei pastorale29 sau în Foaie pentru minte, inimă şi

23„[...] în tinereţe şi io m-am scăpat de mi-am pierdut timpul cu asemenea jocărie; numai de una-mi pare bine, că,

ce s-au tipărit dintr-însele, nu-s semnate cu numele mieu, şi aşa doară voi scăpa şi de această numire încântătoare

[de poet]”, Timotei Cipariu, Versuinţii români, în Scientia litterarium, p. 450. 24 Ion Agârbiceanu, Versificări de a lui T. Cipariu în „Unirea”, Blaj, an XV, nr. 25 (24 iunie), 1905, p. 209. 25 Scrisoarea XIV, în Bariţşi contemporanii săi. Vol IV. Corespondenţa primită de la Constantin Papfalvi, Simion

Mihali-Mihailescu, Timotei Cipariu şi Alexandru Șterca Şuluţiu, coordonatori Ştefan Pascu şi Iosif Pervain. Ediţie

de Ştefan Pascu, Iosif Pervain, Ioan Chindriş, Dumitru Suciu şi Ion Buzaşi, Bucureşti, Editura Minerva, 1978, p.

115. 26Timotei Cipariu, Scientia litterarum, p. 408. 27 Ion Agârbiceanu considera că „după ce cărţile începură să se adune în casa lui de profesor şi apoi de canonic,

după ce manuscrisele prăvoase, şterse, prinseră a se despătura sub ochii lui încruntaţi, încercările sale în versuri

încetară, fără să-i pară rău”, Ion Agârbiceanu, Versificări ale lui T. Cipariu, p. 209. 28 Timotei Cipariu, Elemente de poetică, metrică şi versificaţiune, p. 3. 29 Timotei Cipariu, Elemente de poetică, metric şi versificaţiune, pp. 201-219.


511

literatură. Exemplificăm cu Sonet XXI.2 (nr. 19/1938), Mireasa (nr. 8/1948), Umbre. I:

Mormântul (nr. 12/1855), Umbre. II: Epitafiu (nr. 14/1855), Buna mea, I: o zi de ajun (nr.

21/1855), Buna mea, II: S[în]giorgiu (nr. 22/1855), Însănătoşire (nr. 28/1860) sau cu versiunea

românească a poemului lui Goethe Pescarul apărută în Foaia literară (21 mai 1938) etc. Alte

poezii rămân între paginile manuscriselor aşteptând să fie descoperite şi publicate.

Poetul recuperat

Dacă pe prietenul Bariţ a reuşit să-l înduplece în a-i păstra nedivulgată paternitatea

poeziilor publicate în timpul vieţii, în cazul altor prieteni, cercetătorii care s-au succedat în

curgerea timpului în recuperarea şi valorificarea creaţiei sale poetice, nu a mai reuşit. Nicolae

Iorga afirma, încă din 1906, faptul că Timotei Cipariu a scris versuri prin care a revoluţionat

„poezia lirică a timpului său”30. Apoi Alexandru Lupeanu-Melin, realizând un „joc secund”31,

publica în 1922 câteva poezii inedite: Albina şi vioreaua, Măriuţa, Cântec de leagăn32. Mai

târziu în 1942, Ştefan Manciulea33 tipăreşte alte poezii inedite din manuscrisele cărturarului

blăjean. Nu întâzie să apară nici evaluările, cum este cea semnată de Ion Breazu34 care prezintă

vocaţia poetică şi valoarea literară a poeziilor cipariene. Se conturează încetul cu încetul o nouă

ipostază a lui Timotei Cipariu, aceea de poet, ipostază ce va atinge punctul culminant în apariţia

volumului Poezii îngrijit, prefaţat şi adnotat de Nicolae Albu, care cuprindea 40 dintre

producţiile liricii cipariene, unele deja cunoscute, iar altele inedite. Acest volum are menirea de

a-l integra în „generaţia romantică timpurie un nume remarcabil”35, de a-l recupera ca poet

„întru totul adept al romantismului”36 şi care se deosebeşte printr-o „surprinzătoare încărcătură

ritmică şi de o nu mai puţină surprinzătoare conştiinţă a combustiei morale”37. Astfel, poetul

Timotei Cipariu devine „o revelaţie a istoriei literare de dată recentă”38 şi permite o evaluare

literară critică a operei şi a autorului adăugând o nouă tuşă la portretul „de umanist apusean,

descins din legendă pe pământul nostru ca să ne studieze limba şi istoria, tainele sufletului şi

zbuciumul de veacuri!”39.

30 Nicolae Iorga, Câteva rânduri de „dincoace” în amintirea lui Timotei Cipariu, în Oameni care au fost, vol. I,

Bucureşti, 1967, pp. 96-100. 31 Ioan Chindriş, Romanul epistolarului însingurat, în Timotei Cipariu, Epistolar (1836-1877). Cuvânt înainte de

acad. Eugen Simion. Text îngrijit, studiu introductiv şi note de I. Chindriş, Bucureşti, Editura Academiei Române,

2005, p. 2. 32 Alexandru Lupeanu-Melin, Din hârtiile lui T. Cipariu, în „Unirea poporului”, an IV, nr. 39, 1922, p. 3. 33 Ştefan Manciulea, Contribuţii noi la viaţa şi activitatea lui T. Cipariu, Tipografia seminarului, Blaj, 1942. 34 Ion Breazu, Timoteiu Cipariu şi Italia, în „Studii literare”, Vol. II, Sibiu, 1943, pp. 201-216. 35 Ioan Chindriş, Romanul epistolarului însingurat, în Timotei Cipariu, Epistolar (1836-1877), p. 3 36 Paul Cornea, Originile romantismului românesc, Bucureşti, Editura Minerva, 1972, pp. 600-601. 37Ibidem. 38 Ion Buzaşi, Timotei Cipariu - scriitorul, Blaj, Editura Buna Vestire, 2005, p. 63. 39Radu Brateş, Aspecte din viaţa Blajului. Ediţie îngrijită de Voichiţa Ionescu şi Liana Biriş, Editura Clasium,

Cluj-Napoca, 2008, p. 74. Vezi şi Oameni din Ardeal, Editura Minerva, Bucureşti, 1973, p. 38.


512

Descoperim „un intimist nostalgic, ce-şi transcrie mai degrabă stările sufleteşti ce

construieşte sau elaborează după un program anume dat”40 pentru care actul poetic pare să fi

fost un moment de răgaz, „un plăcut mod de destindere psihică şi intelectuală”41.

Despre conţinutul liric şi expresia poetică la Cipariu

Tematica poeziilor este diversă, reflectând „sfera proprie de a resimţi lumea şi viaţa”42

şi se întinde de la evidenţierea unor momente istorice sau sociale ale epocii până la regretul pe

care îl simte în pragul bătrâneţii că nu a gustat din plăcerile vieţii, fără a fi trecută cu vederea

influenţa poeziei populare, care nu numai că îl chema la origini, dar îi oferă stabilitatea

interioară. Criteriul tematic are menirea de a grupa poeziile în funcţie de subiectul dezvoltat,

ideea sau aspectul realităţii pe care îl surprinde. Distingem astfel: lirica cetăţii care

imortalizează momentele istorice şi sociale cărora le-a fost martor ocular şi care au un caracter

omagial. În această categorie se înscriu ca specii literare: oda, imnul şi meditaţia, reprezentate

în poezia cipariană de: Drama pastorală, Tipografia, Însănătoşire, Umbre II: Epitafiu,

Conjungium et Victoria dependet a Deo, Ode quam Sacre Casa Regiae et Ap(ostolici) Majestati

Francisco Primeo...pro 1-a Martii 1832, La XXX Januari, Odă la instalaţiunea Mitropolitului,

Însănătoşirea qua proba dela Typographia Seminariului de nou redicata, Blasiu 1 Ianuarie

1835. Lirica religioasăeste inevitabilă în cazul lui Cipariu datorită statutului său şi a modalităţii

aparte de a simţi lumea şi oamenii. Sonetele şi imnurile: Sonetto I, Rugăciune, Imn reliefiază

într-o manieră literară invocarea divinităţii sau rugăciunea. Lirica folclorică, reprezentată de

poezii ca:Buna mea. I: O zi de ajun, Buna mea. II: Sângeorgiul, aduce în prim plan doina

populară şi preocupările lui Cipariu referitoare la comorile autohtone, ce pot constitui oricând

izvor de inspiraţie. Pentru că se inspiră din realitate, Cipariu atinge problemele evidente ale

timpului său prin intermediul liricii revoltei sociale în poeziile:Codrul, Deşteptare, Pintea sau

Odele, Ieşirea din patrie, Imnurile, Blestemul a pierit, Străinul.Ca orice om înzestrat cu

sentimente, Cipariu îşi deplânge neîmplinirea în dragoste printr-olirică eroticădominată de

puternice accente autobiografice în: Sonet XXI 2, Dusul, O sărutare dulce, Firul de argint,

Mireasa.

Se creează astfel un imaginar poetic construit de eul liric sau instanţa convenţională

abstractă proiectată în text ca eul rostitor43 aflat în ipostaze diverse, „cel care rosteşte «eu» într-

o poezie vorbeşte despre sine”44. Universul poetic ciparian se compune din repere spaţio-

temporale psihice, în care are loc o corelare a imaginilor externe cu tematica dezvoltată în

poezii, fapt ce atestă utilizarea unor mijloace artistice de care un poet se foloseşte în reflectarea

sentimentelor. Toate acestea demonstrează că Cipariu avea fixată încă din copilărie înclinaţia

de poet, declanşată în tinereţe şi hrănită în timp cu diverse evenimente sociale, istorice sau

40 Mircea Popa, Timotei Cipariu, ipostazele enciclopedistului, p. 110. 41 Nicolae Albu, Prefaţă, în Timotei Cipariu, Poezii,p. 10. 42 Tudor Vianu, Dubla intenţie a limbajului şi problema stilului, în Studii de stilistică. Ediţie îngrijită cu studiu

introductiv şi note de Sorin Alexandrescu, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1968, p. 35. 43Mioriţa Got, Rodica Lungu, Literatura română: comunicare, opera literară, stilul artistic, curente literare,

modele de eseuri structurale, fişe recapitulative, Piteşti, Editura Nomina, 2007, p. 30. 44Gabriela Duda, Analiza textului literar, Bucureşti, Editura Humanitas Educaţional, 2000, p. 140.


513

personale (intime). Este vorba despre factorii extrinseci. La nivelul textului însă identificăm şi

factorii intrinsecicu accentul pus pe caracterul subiectiv al enunţării ce are în centru afectivitatea

poetului deoarece „poezia trebuie înainte de toate să fie trăită”45, apoi pe organizarea formală

specifică în versuri, strofe, rimă, ritm şi măsură, şi în cele din urmă pe caracterul autotelic ce

aduce o nuanţă filosofică, peste care domină caracterul ficţional al referentului46. Imaginarul

poetic este întregit de elementele interpretabile precum temele, motivele, imaginile artistice şi

tropii, ce transmit mesajul, sentimentele, trăirile, stările sufleteşti, care sunt în aşa fel folosite

încât să reflecte sensibilitate şi pricepere, realitate şi dăruire. Acestea cristalizează conţinutul

poeziilor în urma modelării prin formă şi expresie. Arta de a compune versuri conţine la Cipariu

toate aceste elemente ce se conduc după „principiul paralelismului ce impune ca un anumit

raport între elemente ale lanţului vorbirii să se regăsească într-un punct ulterior al acestuia”47.

Astfel este creată propria viziune originală despre lume şi om, în care poetul construieşte

universul ficţional pe baza unor idei şi principii estetice48. Pătrunderea în lumea creată de poet

înseamă doar o interpretare a cuvintelor, a imaginilor, a semnificaţiilor, la adevărata intenţie

însă nu se ajunge niciodată, astfel că nu trebuie confundată „intenţia în act, manifestată în text,

cu intenţia prealabilă a autorului, numai prima prezentând interes pentru înţelegerea textului, şi

fiind de altfel şi singura la care avem acces”49.

Modalitatea de exprimare a ideilor poetice, a stărilor, a sentimentelor generează în

poezia cipariană un lirism atât subiectiv cât şi obiectiv, pentru că în orice fapt de comunicare

există două intenţii: una tranzitivă şi una reflexivă50. Poezia cu caracter omagial în care

surprinde momentele istorice, sociale şi culturale ale vremii este concepută în limitele unui

lirism obiectiv, ce disimulează prezenţa eului liric prin apariţia unui personaj ce-i substituie

prezenţa, având o anumită atitudine faţă de obiect. „Vocea lirică dobândeşte uneori inflexiunile

obiectivităţii, atunci când se retrage în spatele cuvintelor care nu-l mai amintesc aproape deloc

pe cel ce le rosteşte”51. În aceste împrejurări se confundă cu „noi”, cu umanitatea. Ascuns sub

o identitate străină, Cipariu se foloseşte de liricamăştilor pentru a-şi trasmite mesajul, în aşa fel

încât acesta să fie perceput conform intenţiilor sale meditative sau filosofice, într-o adevărată

comunicare de sine52: „Chiar dacă o poezie lirică este legată de o întâmplare petrecută în

realitate, iar ecoul acesteia reverberează în cuvinte, evenimentul contingent rămâne un pretext,

45Adrian Marino, Antiliteratura, în Dicţionar de idei literare.Ediţie şi text îngrijit de Florina Ilis şi Rodica Frenţiu,

Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2010, p. 105. 46Mioriţa Got, Rodica Lungu, Literatura română: comunicare, opera literară, stilul artistic, curente literare,

modele de eseuri structurale, fişe recapitulative, pp. 57-58. 47 Oswald Ducrot şi Jean-Marie Schaeffer, Noul dicţionar enciclopedic al ştiiţelor limbajului. Traducere de Anca

Măgureanu, Viorel Vişan, Mariana Păuneascu, Bacău, Editura Babel, 1996, p. 430. 48 Mioriţa Got, Rodica Lungu, Literatura română: comunicare, opera literară, stilul artistic, curente literare,

modele de eseuri structurale, fişe recapitulative, p. 29. 49 Oswald Ducrot şi Jean-Marie Schaeffer, Noul dicţionar enciclopedic al ştiiţelor limbajului, p. 136. 50 Tudor Vianu, Dubla intenţie a limbajului şi problema stilului, pp. 32-35. 51 Gabriela Duda, Analiza textului literar, Bucureşti, Editura Humanitas Educaţional, 2000, p. 145. 52 Georgeta Corniţă, Manual de stilistică, Baia Mare, Editura Umbria, 1995, p. 82.


514

un punct de plecare pe care adevăraţii poeţi vor şti întotdeauna să-l depăşească”53. În felul acesta

poetul urmăreşte un echilibru al părţilor: sufletesc şi social, individual şi colectiv, adică între

ceea ce se spune şi modalitatea în care se spune, „faptele de expresie având un conţinut

afectiv”54, atunci când sunt transmise în exterior. Lirism subiectiv intervine acolo unde

comunicarea este directă şi impune reflecţie şi cunoaştere. Cel care vorbeşte poate fi identificat

în text prin indici textuali de natura mărcilor lexico-gramaticale de persoana întâi sau a II-a,

precum: „eu, al meu, mea, mă, mi, mă-nchin, cer, plec, am aflat, rămân, simt, spune-mi, tu, te,

ţi, tale, tine, vino, lasă, să asculţi etc.” sau mărci ale afectivităţii evidenţiate prin diverse

exclamaţii: „Pentru mine singur în natură/nu se află mai mult nici un loc!”, „că tu eşti, Doamne,

al meu ajutoriu!” (Umbre II: Epitafiu), „Numai coasă şi oftează/ Până Minul s-a-nturnat!”

(Măriuţa), însoţite apoi şi de judecăţi de valoare: „Simt numai o durere/ şi numai un suspin/

Suspinul bătrâneţii/ în sufletu-mi senin;/ suspin fără putere/ la floarea tinereţii/ când caut şi

suspin” (Bătrânul). Astfel că „statutul pur emotiv al limbajului este reprezentat prin interjecţii.

Ele se deosebesc de vorbirea referenţială atât prin caracteristica sunetelor (secvenţe speciale),

cât şi prin rolul lor sintactic”55.

Totalitatea notaţiilor şi sensurilor pe care le adaugă „expresiilor sale tranzitive şi prin

care comunicarea sa dobândeşte un fel de a fi subiectiv, împreună cu interesul ei propriu-zis

artistic”56 compun după „definiţia lui Buffon, o amprentă a personalităţii omeneşti”57, însuşi

stilul poetului, în cazul de faţă Cipariu, expresia individualităţii, deoarece, plecând de la

publicarea în anonimat şi ajungând la exprimarea propriilor credinţe şi trăiri, ajungem să

coborâm în adâncimea textului pentru că „tenta emoţională este unică pentru o poezie şi

determină funcţia ei estetică”58 şi descoperim o selecţie şi o folosire proprie a posibilităţilor de

comunicare prin intermediul limbii. Cuvintele sunt cele care deţin arta convingerii şi au putere

asupra sufletului, de aceea ele contribuie la construirea stilurilor individuale ce „se constituie

în modele variabile de actualizare a limbii-sistem, întemeiate pe variabilitatea constantă a

opţiunii stilistice şi a raportului dintre procedee şi context în generarea mărcilor stilistice”59.

Expresia folosită de Cipariu determină descoperirealimbajului său artistic, „acel unghi

particular al atitudinii vorbitorului sau scriitorului”60. Din calitatea persoanei ia naştere stilul,

astfel că „semnul verbal se transformă în mod constant în simbol, prin valorificarea

conotaţiilor”61. Noul limbaj poetic creat menţine funcţia existenţială, care porneşte de la o

53 Gabriela Duda, Analiza textului literar, p. 141. 54 Ştefan Munteanu, Stil şi expresivitate poetică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972, p. 37. 55Roman Jakobson, Lingvistică şi poetică, în Probleme de stilistică, Culegere de articole, Bucureşti, Editura

Ştiinţifică, 1964, p. 214. 56 Ion Coteanu, Stilistica funcţională a limbii române. Vol I, Bucureşti, Editura Academiei, 1973, p. 46. 57 Ştefan Munteanu, Stil şi expresivitate poetică, p. 20. 58 Boris Tomaşevshi, Teoria literaturii. Poetica, Bucureşti, Editura Univers, 1973, p. 318. 59 Mioriţa Got, Rodica Lungu, Literatura română: comunicare, opera literară, stilul artistic, curente literare,

modele de eseuri structurale, fişe recapitulative, p. 66. 60 Ştefan Munteanu, Stil şi expresivitate poetică, p. 17. 61 Ion Coteanu, Stilistica funcţională a limbii române. Vol I, p. 50.


515

activitate socială, o reacţie la care se adaugă cea creatoare, adică limba pe care fiecare

interlocutor o mânuieşte în vederea unei acţiuni, pentru a-şi impune ideile, pentru a convinge62.

Astfel, se disting în opera sa diverse influenţe, de la modelul italian la cel autohton, de la cel

religios la cel intim.

Concluzii

În ipostaza de poet, Timotei Cipariu este o revelaţie de dată recentă a istoriei noastre

literare, dar un pas important în recuperarea integrală a enciclopedului ardelean. Poezia, această

„jucărie” cum însuşi o numea, deşi nu a constituit decât numai un capitol scurt al unei bogate

şi diverse activităţi, decoperă totuşi un Cipariu dotat cu har şi talent poetic, dar nu suficient de

convins încât să stăruie în această preocupare, probabil aceasta îi „fura din propriul său timp

destinat altor înalte preocupări ca să mai stea de vorbă cu «prima iubită»”63. Poate tocmai de

aceea, nu crează după un program stabilit, cât mai degrabă cochetează cu versul pentru a se

destinde psihic şi intelectual, pentru a elibera când îşi simţea sufletul încărcat şi obosit. Chiar

şi aşa, poeziile sale divulgă un univers interior fascinant, cu împliniri şi regrete, martor al unor

evenimente memorabile.

Redescoperirea poetului Cipariu rămâne importantă atât pentru cunoaşterea sa deplină,

cât şi pentru recuperarea şi valorificarea acestei etape de la începuturile poeziei literare din

cultura noastră la care a contribuit atât ca teoritician al poeticii, cât şi ca autor de poezie.

BIBLIOGRAPHY:

Agârbiceanu, Ion, Versificări de a lui T. Cipariu în «Unirea», Blaj, an XV, nr. 25 (24 iunie),

1905

Aristotel, Poetica. Studiu introductiv, traducere şi comentarii de D.M. Pippidi. Ediţia a III-

a îngrijită de Stela Petecel, Bucureşti, Editura Iri, 1998

Bally, Charles, Le langage et la vie, Genève-Heidelberg, Droz, 1965

Bianu, Ion, T. Cipariu. Fragmente, în «Unirea», Blaj, an XV, nr. 25 (24 iunie), 1905

Brateş, Radu, Aspecte din viaţa Blajului. Ediţie îngrijită de Voichiţa Ionescu şi Liana Biriş,

Editura Clasium, Cluj-Napoca, 2008

Idem, Oameni din Ardeal, Editura Minerva, Bucureşti, 1973

Breazu, Ion, Timoteiu Cipariu şi Italia, în „Studii literare”, Vol. II, Sibiu, 1943

Buzaşi, Ion, Timotei Cipariu – scriitorul, Blaj, Editura Buna Vestire, 2005

Cipariu, Timotei, Elemente de poetică, metrică şi versificaţiune, Blaj, cu Tipariul

Seminariului, 1860

Idem, Epistolar (1836-1877). Cuvânt înainte de acad. Eugen Simion. Text îngrijit, studiu

introductiv şi note de Ioan Chindriş, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005

62 Charles Bally, Le langage et la vie, Genève-Heidelberg, Droz, 1965, p. 32. 63 Nicolae Albu, Prefaţă, p. 11.


516

Idem, Jurnal. Ediţie îngrijită, prefaţă, note şi glosar de Maria Protase, Cluj-Napoca, Editura

Dacia, 1972

Idem, Poezii. Îngrijirea ediţiei, antologie, prefaţă şi note de Nicolae Albu, Cluj-Napoca,

Editura Dacia, 1976

Idem, Scientia litterarum. Ediţie, prefaţă, micromonografii, comentarii, note enciclopedice,

glosar, indici, bibliografie de Stela Toma, Bucureşti, Academia Română, Fundaţia Naţională

pentru Ştiinţă şi Artă, Institutul de Istorie şi Teorie literară „G. Călinescu”, 2004

Cornea, Paul, Originile romantismului românesc, Bucureşti, Editura Minerva, 1972

Corniţă, Georgeta, Manual de stilistică, Baia Mare, Editura Umbria, 1995

Coteanu, Ion, Stilistica funcţională a limbii române. Vol I, Bucureşti, Editura Academiei, 1973

Crestomaţie sau Analecte literare din cărţile mai vechi şi nouă româneşti tipărite şi

manuscrise, începând de la secolul XVI până la al XIX. Cu notiţe literare, adunate şi alese de

Tim. Cipariu, Blaj, cu Tipariul Seminariului, 1858

Ducrot, Oswald şi Schaeffer, Jean-Marie, Noul dicţionar enciclopedic al ştiiţelor

limbajului. Traducere de Anca Măgureanu, Viorel Vişan, Mariana Păuneascu, Bucureşti,

Editura Babel, 1996

Duda, Gabriela, Analiza textului literar, Bucureşti, Editura Humanitas Educaţional, 2000

George Bariţ şi contemporanii săi, vol. IV, Corespondenţa primită de la Constantin

Papfalvi, Simion Mihali-Mihailescu, Timotei Cipariu şi Alexandru Sterca Şuluţiu,

coordonatori Ştefan Pascu şi Iosif Pervain. Ediţie de Ştefan Pascu, Iosif Pervain, Ioan Chindriş,

Dumitru Suciu şi Ion Buzaşi, Bucureşti, Editura Minerva, 1978

Got, Mioriţa, Lungu, Rodica, Literatura română: comunicare, opera literară, stilul artistic, curente

literare, modele de eseuri structurale, fişe recapitulative, Piteşti, Editura Nomina, 2007

Iorga, Nicolae, Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX – lea – de la 1821 înainte - În

legătură cu dezvoltarea culturală a neamului, vol. II, Bucureşti, Editura Minerva, 1908

Idem, Oameni care au fost. Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ion Roman. Vol. I, Bucureşti,

Editura pentru Literatură, 1967

Jakobson, Roman, Probleme de stilistică, Culegere de articole, Bucureşti, Editura

Ştiinţifică, 1964

Lupeanu-Melin, Alexandru, Din hârtiile lui T. Cipariu, în „Unirea poporului”, an IV, nr. 39, 1922

Manciulea, Ştefan, Contribuţii noi la viaţa şi activitatea lui T. Cipariu, Tipografia

seminarului, Blaj, 1942

Marino, Adrian, Dicţionar de idei literare. Ediţie şi text îngrijit de Florina Ilis şi Rodica

Frenţiu, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2010

Idem, Hermeneutica ideii de literatură, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1987

Moldovan, Ioan Micu, Timotei Cipariu – Date biografice, în «Unirea», Blaj, an XV, nr. 25

(24 iunie), 1905

Munteanu, Ştefan, Stil şi expresivitate poetică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972

Muşlea, Ion, Cercetări etnografice şi de folclor. Ediţie îngrijită, cu studiu introductiv,

bibliografie, registrul corespondenţei de specialitate, indice, de Ion Taloş, vol. I, Bucureşti,

Editura Minerva, 1971


517

Niţu, Valeriu, Vedinaş, Traian, Arhetipuri ale permanenţei româneşti, Cluj-Napoca,

Editura Dacia, 1988

Popa, Mircea, Timotei Cipariu, ipostazele enciclopedistului, Bucureşti, Editura Minerva, 1993

Tomaşevshi, Boris, Teoria literaturii. Poetica, Bucureşti, Editura Univers, 1973

Vianu, Tudor, Studii de stilistică. Ediţie îngrijită cu studiu introductiv şi note de Sorin

Alexandrescu, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1968

Idem, Postume, Bucureşti, Editura pentru literatura universală, 1966

ABOUT TIMOTEI CIPARIU AS A POET 04 57.pdf · nobleţea sa este dată de gradul de talent şi...

Documents

Transcript of ABOUT TIMOTEI CIPARIU AS A POET 04 57.pdf · nobleţea sa este dată de gradul de talent şi...